vineri, martie 29, 2024

Mizeria utopiei: De la Marx la Stalin si Ceausescu

Destinul ideilor radicale si tensiunile modernitatii  sunt subiecte fascinante, teme care trebuie explorate serios daca vrem sa intelegem raporturile dintre gandirea liberal-conservatoare si viziunile stangii in variile ei ipostaze. Comunismul nu a fost, nu este doar un capriciu al unor intelectuali alienati, ci o miscare mesianic-revolutionara, o religie seculara nascuta din respingerea apocaliptica a valorilor burgheze in plan social, economic si politic. Comunismul propune (ori mai precis spus, impune) nu doar o revolutie economica, nu doar o transformare completa a societatii, ci o revolutiei antropologica. Ceea ce se urmareste prin „ipoteza comunista” (glorificata de Badiou si Zizek, spre a nu mai vorbi de “redbrigadistul” Negri si alti baadermeinhoffi) este modificarea conditiei umane. „Lumea noua” are nevoie de un „Om Nou”, a sosit clipa „re-actualizarii lui Lenin”.  G. M. Tamas citeaza aprobativ o carte intitulata „Lenin Reloaded”. Pe cand si una cu titlul „Stalin Reloaded” ori, why not, „Hitler Reloaded”? Iar stangistii nostri poate ca lucreaza de-acum la „Ceausescu Reloaded”. It’s cool, nicht wahr? Inapoi la Cernisevski, Dobroliubov, Pisarev si Ogariov, la Tkaciov si Neceaiev, bon voyage spre „the coasts of Utopia”. Am scris de-a lungul anilor despre ceea ce, in consens cu un Franz Borkenau ori un Luciano Pellicani, numesc comunismul ezoteric, ori gnostic, substratul mistic din chiar inima hiper-rationalismului marxist. 

Numarul pe luna iunie al excelentei reviste Obiectiv Cultural care apare la Braila contine articole pline de miez pe teme de mare actualitate. Mentionez textele lui Marian Coman, Cristian Robu Corcan si Liviu G. Stan despre prezenta ideilor lui Ioan Petru Culianu, epistolele lui Viorel Padina catre Adrian Merfu, randurile in memoriam scrise la despartirea de regretatul poet Ion Zubascu, precum si interventia Alexandrei Tomita, „Hrisoave, stihuri si mariri”, despre ritualurile arhaizante si autarhizante ale „Epocii de Aur” din care citez aici un elocvent pasaj:

Fastul curţii imperiale, iconografia secularizată ce reprezenta figura basileului după un anume tipìc, cultul autorităţii, aclamaţiile ritmate şi dialogate prin care se glorificau victoriile şi se exalta măreţia cvasi-divină a împăratului, având rolul de apoteozare a acestuia, recunoaşterea obligatorie şi unanimă a rolul său de legislator şi judecător suprem, calendarul strict al sărbătorilor oficiale, diferit de cel religios – iată câteva analogii plauzibile între cultul bizantin şi recuzita propagandistică a Epocii de Aur. în aerul închis al unei Românii tot mai izolate economic şi cultural, era lesne ca propaganda să-i asigneze lui Nicolae Ceauşescu atribute specifice unui basileu, susţinut şi legitimat de neamul său eroic şi girat chiar de biserica naţională. (Să ne amintim, în treacăt, că regimul comunist a ştiut de la bun început să obţină sprijinul multora dintre înalţii ierarhi ortodocşi, cărora le-a oferit la schimb protecţie şi chiar bunuri confiscate de la alte culte, pe care le-a interzis sau le-a marginalizat.)
Speculaţii savante, ar zice unii. Ştim cu ce beneficii, nu însă cu ce rost, politruci şi barzi convertiţi l-au cântat şi încântat pe geniul din Carpaţi într-o limbă înadins învechită. Poate că aşa se credeau mai aproape de orizontul cultural şi gusturile de lectură ale lui Ceauşescu. Poate că panegiricele consunau cu apetenţele naţionaliste ale vremii şi cu adânci topoi din mentalul colectiv. Ori, aş zice eu, poate că răspunsul se află acolo unde îşi are rădăcinile şi uimitoarea poveste a dogmei mirene care, trâmbiţând mântuirea în afara spiritului, s-a dorit transfigurată în religia laică a unei noi lumi şi s-a străduit să dislocuiască reprezentările şi valorile celei  vechi.

http://cultural.obiectivbr.ro/prima-pagina.html

In acelasi numar, continua serialul „Pornind de la Kolakowski” in care dialoghez cu Cristian Robu Corcan si cu Liviu G. Stan:

Marx decretase cã statul şi societatea civilã vor deveni identice, cã în socialism nu va mai exista nicio „mediere”, ceea ce, în termeni practici, presupunea douã lucruri: a) abolirea separaţiei burghezo-liberale a puterilor; b) unificarea între legislativ, executiv şi judecãtoresc.

Kolakowski aratã cã, pe firul unui asemenea raţionament, întreaga teorie marxist-romanticã a unitãţii, a claselor şi a luptei de clasã era tocmai bunã pentru a justifica instaurarea unui despotism extrem. Ceea ce s-a şi întâmplat. Şi cum în socialism eşecul economic nu putea fi privit decât ca datorându-se recalcitranţei celor guvernaţi, guvernanţii n-au avut nevoie sã caute eşecul în erori de doctrinã. Ca veritabili marxişti, guvernanţii puneau eşecurile pe seama burgheziei, deci puteau intensifica mãsurile represive, ceea ce au şi fãcut.
Putem spune cã versiunea leninist-stalinistã de socialism a fost o posibilã interpretare a doctrinei lui Marx?

Vladimir TISMĂNEANU: – Primul care a sesizat sâmburele dictatorial din inima proiectului marxist a fost, cred, Proudhon. Mai târziu, între Marx şi Bakunin se va purta o aprinsă polemică legată de natura autorităţii şi de înclinaţiile liberticide ale socialismului preconizat şi profetizat de autorul lui Das Kapital. Au existat şi alte voci din direcţia anarhistă, a comunismului libertar, care au protestat împotriva centralismului sectar al Internaţionalei I-a. Ferdinand Lassale a deplâns anti-democratismul paternalist şi a propus strategii de organizare politică pe care Marx le-a stigmatizat în termeni extrem de drastici. A urmat povestea Internaţionalei a II-a, a globalizării social-democraţiei. Mai întâi Kautsky, apoi Lenin, au exaltat structura unui partid condus de o oligarhie de iluminaţi, acei zeloţi auto-desemnaţi drept pedagogi ai proletariatului şi, prin proletariat, ai întregii umanităţi. După 1917, Kautsky a înţeles eroarea sa iniţiala, a criticat terorismul practicat de regimul bolşevic şi a devenit ţinta unor vitriolice pamflete scrise de Lenin si Troţki.

Demonizarea proprietăţii private este cheia de boltă a edificiului sociologico-economic întemeiat de Marx. Oricine a citit Manuscrisele economico-filosofice din 1844 ştie că pentru tânărul Marx comunismul simboliza tocmai transcenderea alienării economice ca sursă a inegalităţii şi deci a unei intolerabile injustiţii. Pentru Marx, proprietatea privată era numele real al alienării. El îi critica pe ceilalţi tineri hegelieni că nu înţeleseseră că depăşirea alienărilor politice şi religioase este de neconceput în absenţa suprimării proprietăţii private, condiţia desfiinţării diviziunii muncii, a unificării corpului social prin extincţia claselor. Regimurile de tip sovietic au urmărit exact acest obiectiv: identificarea subiectului revoluţionar (clasa muncitoare) drept instrument privilegiat al Istoriei şi construirea unei false unităţi sociale prin eliminarea grupurilor considerate „reacţionare” (burghezia, aristocraţia, ţărănimea înstărită, intelectualitatea neînregimentată). Comunismul a instaurat o stare de permanent război social, a făcut din epurări condiţia sa de existenţă. Nu era vorba doar de „purificarea” socială (care a dus la genocid), ci şi de luptele intestine pentru putere, de conflictele aparent teoretice care s-au soldat cu eliminarea politică, apoi fizică, a celor care îndrăzneau să se opună Liderului Suprem.

In cartea mea, Mizeria utopiei, apăruta la Routledge în 1988 (tradusă în româneşte la Polirom de Laura Lipovan), argumentez teza că există o continuitate reală, dar sincopată, între Marx şi Lenin. La fel, drumul de la Lenin la Stalin nu a fost unul neted, trăsăturile iniţiale ale sistemului (proto-totalitarismul) au căpătat proporţii paroxistice. Din Marx se putea ajunge (şi s-a ajuns) la marxismul occidental, nu doar la cel sovietic. Ceea ce nu înseamnă că marxismul sovietic n-ar avea legatura cu materialismul istoric. Ereditatea marxistă a leninismului nu poate fi contestată decât de către cei care ignoră istoria doctrinei şi a practicilor pe care le-a inspirat.

Distribuie acest articol

7 COMENTARII

  1. buna si complexa descriere a ceva ceea ce eu as numi, mai simplu, nebunie utopista. omul este singura fiinta capabila de acte de nebunie… precum sinuciderea, de exemplu. si asta, in timp ce are constiinta sinelui, isi poate trasa obiective etc. unde sa mai punem si sinuciderile prin imitare… nebunia fascineaza.
    mintea umana, atata de inteligenta, a trebuit sa isi gaseasca un dusman natural pe masura (acestia lipsesc, de altfel) si l-a gasit in… sine insasi. sinuciderea in numele nebuniei este acest dusman, ca ea se manifesta la nivel de individ sau la nivel de grup.

  2. O mentiune utila: comunismul a dorit nu doar distrugerea proprietatii private. Proprietatea privata era pentru comunisti un simbol palpabil, concret, al VALORII. Valoarea/plusvaloarea este esenta capitalismului. Deci trebuie distrusa CU ORICE PRET!!!. Dar sintagma „cu orice pret” inseamna de fapt autodistrugere.

  3. ne este foarte greu sa recunoastem ca de fapt forma de succes a unui sistem politic indiferent care ar fi el democratic,capitalist, socialist sau comunist prin dezvoltarea lui si atingerea perfectiuni din doctrina sa aduce deseori si regulat la victime colaterale in societate din cauza ca se da prea multa atentie corectitudini din sistem,Dragi mei voi nu aveti voie sa judecati sistemele politice si nu aveti voie daca santeti crestini sa il puneti pe Ceausescu alaturi de Hitler si Stalin finca Ceausescu nu a comis crime si nu a omorat Evrei doar a indepartat din sistem anumiti indivizi care nu se supuneau politici si era normal ca dupa accea cei care au fost dati afara in special evrei sa il distruga pe el si pe tara mai bine facea ca Stalin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro