Home » Cultura »Societate/Life » Citesti:

Monica Lovinescu – Vocație și jertfă

Doina Jela aprilie 20, 2013 Cultura, Societate/Life
9 comentarii 1,746 Vizualizari

Se împlinesc azi, puțin după miezul nopții, cinci ani de la moartea Monicăi Lovinescu. Soțul ei, Virgil Ierunca, de al cărui nume, pe bună dreptate, numele ei nu poate fi despărțit, plecase deja dintre noi, în 28 septembrie 2006.

Nimeni nu cred că-i neagă și nimeni nu cred că-i dispută Monicăi Lovinescu rolul și locul de cea mai pregnantă și importantă figură din panteonul gândirii antitotalitare și anticomuniste din nefericita istorie a României în cea de-a doua jumătate a secolului 20. Chiar și tăcerea așternută cumva pe numele ei, în numeroasele, rămase e drept mai puține, publicații literare și culturale și la posturile de televiziune, în dezbateri și conferințe, confirmă asta. Vremea lucidității, a exigenței morale, a intransigenței a trecut, e timpul unor modele mai la scară umană, mai compatibile cu noi, mai accesibile. La drept vorbind, nici n-a durat așa de mult gloria lor. A durat fix cât perioada noastră de grație, de ieșire din sinele băltirii în acomodare și conformism, către un sine mai bun, cum ar fi zis Constantin Noica, de acces la un stadiu superior al stimei de sine, încrederii și disponibilității de a ne privi drept în ochi în oglindă și de a lua decizii majore, atât de rare și de scurte, vai, în istoria noastră. Cât timp a durat această metanoia reversibilă la noi,  am căutat entuziast străzi și parcuri să le botezăm cu numele lor, le luam interviuri, făceam cu ei reportaje, și mai ales, ne fotografiam la greu cu ei. De la prima lor revenire în țară, în februarie 1990, când au fost primiți ca niște regi, deși scopul vizitei lor fusese acela de a trece pe la mormintele familiei de la Fălticeni și prin alte locuri de pelerinaj foarte tainic și dureros private, până la ceremonia de aducere în țară a urnelor, pare să se fi scurs un veac. Iar de atunci și până azi, un altul. Primul, veacul agitației febrile pentru căpătuiala într-o lume aparent nouă, aparent proaspătă și în tot cazul avidă, în care vecinătatea lor era, la început, o bună recomandare. Cel de-al doilea, al recăderii în uitare, dezgust de sine și scepticism. Și pentru unul și pentru altul, din veacurile astea, exemplul Monicăi Lovinescu este unul inconfortabil. El poate rodi, neștiut în noi și asta și face, nu am nicio îndoială. Stă acolo și va încolți și va da roade odată și odată. Spun asta, nu cu exaltat optimism, ci cu  luciditatea certitudinii că, fără această minune care a fost Monica Lovinescu și care ne-a înnobilat și fertilizat gândirea și sufletul vreme de 50 de ani, noi am arăta azi și mai rău. Fără cărțile ei, care așteaptă cuminți curajul nostru de a le redeschide, am fi chiar mai aproape de moarte morală și spirituală decât suntem.

Și știu ce spun când folosesc cuvântul minune. Știu și că nu am altul mai bun. Deși am avut bucuria și privilegiul nemăsurat să-i stau în preajmă, nu am dezlegat nici azi misterul și forța acestei personalități, în care vitalitatea a evoluat spre cult al muncii, talentul a evoluat spre vocație, simțul etic spre o intransigență aspră, nemiloasă cu compromisul și josnicia, gustul estetic către un est-eticism nu numai greu de urmat, dar repede confundabil cu un maniheism obtuz și – nu-i așa? neavenit în domeniul atât de eteric și fluid al artisticului. Totul într-o consecvență în angajament care a durat ca la nimeni altcineva, vreme de 50 de ani, întru dobândirea unei autorități de nedisputat, izvorâtă din credibilitate niciodată și în nicio împrejurare știrbită.  Fiindcă, ce calitate este mai greu încercată de scurgerea timpului decât credibilitatea, consecvența cu sine și cine poate să spună că Monicăi Lovinescu trecerea timpului i le-a știrbit?  Și când?  În orice caz, nu când i s-au trimis mesageri să-și ”salveze” mama devenind ea însăși unealtă a regimului comunist, așa cum, atât de omenește, li s-a întâmplat altora, căci, sfâșiată, a refuzat cu oroare. Nici, cu atât mai puțin, când i s-au propus drepturi de autor pentru opera tatălui său, și publicarea acesteia, în integralitate, și câți dintre confrații ei, exilați, au rezistat dorinței de a fi cunoscuți în țara de origine?  Nici când, suprem omagiu al viciului adus virtuții, un Pacepa, același care trimisese un comando s-o schilodească, i-a transmis mesajele lui de admirație, și cine nu s-a  înfrățit cu lupii în acești ultimi douăzeci de ani, când lupii și-au arătat atât de curate și de proaspete coame noi de păr regenerat?  În fine, nici când urmașul aceluiași Pacepa, a dorit să-i strângă mâna și să-i înmâneze dosarul de la securitate al mamei sale.

S-a spus despre ea că i-a fost ușor, de dincolo de Cortina de fier să gândească așa cum a gândit și să spună, atât de neabătut, ce gândea. S-a spus, de asemenea pentru a contrazice prima afirmație, că, dimpotrivă, putea să nu-și dedice întreaga viața și toate gândurile, României  și să-și urmeze vocația inițială, de prozatoare, autor de limba franceză, regizor de teatru experimentalist, strălucit cronicar muzical și așa mai departe: atâția s-au deziz, zgomotos, sau în taină, de România, repudiind-o, obosiți sau scârbiți. S-a spus  că etica neuitării, promovată de ea aduce a obsesie revanșardă, în nimic terapeutică, sau ziditoare de identitate fermă, și că amestecă biograficul impur prin excelență, în judecata operei de artă, aceasta din urmă, firește, pură. Cu biograficul ei pur, de iezuit, ar contrazice doar accidental și aparent firea lucrurilor, căci mult talent nici n-ar avea.

Adevărul este că, asemenea lui Virgil Ierunca,  Monica Lovinescu NU ar fi putut face în exilul de aproape 50 de ani altceva decât a făcut. Poate chiar mai mult decât el. Nici literatură, nici teatru experimental, nici cronică muzicală, nici chiar eseistica de filozofie politică profundă, cea mai profundă, cum nu obosește să dovedească Vladimir Tismăneanu în textele sale. Nu ar fi putut, pur și simplu.  Iar asta fiindcă vocația Monicăi Lovinescu, una tragică, fără altă ieșire,  se hrănește, ca într-un sistem de vase comunicante pline cu sânge, din jertfa morții în închisorile comuniste a mamei sale, Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu. ”Tot ce am putut face pentru ea a fost să n-o dezamăgesc”,  spune simplu.  Mult, mult prea simplu pentru povara acestei autoexigențe de a nu o dezamăgi pe aceea care și-a dat viața, pentru ”a o naște pe ea a doua oară”. Așa cum este adevărat că pe urmele tatălui ei, est-etica are cu totul alte rezonanțe decât simpla intransigență morală introdusă într-un domeniu care nu are de-a face cu eticul . Iar acesta este al doilea sistem de vase comunicante, între ea și marele critic de la ”Sburătorul”, tatăl ei, care, deși cel mai autoritar critic literar și teoretician interbelic, n-a depășit niciodată recunoașterea socială a unui profesor de liceu. Asta deși, sau fiindcă, nu a sucombat, într-o epocă tulburată de ideologii, nici la cântecele de sirenă ale fascismului, nici la cele ale comunismului, și nici nu s-a retras, cum se știe, nici în esteticul pur.  Prin ambele aceste vase circulă convingerea că talentul literar, atât de abundent în România, este un dar exterior, divin sau natural, dar exterior, primit dinafară care obligă, nu unul care scuză. Există o convingere mai străină mediului artistic românesc și celui artistic în general, decât aceasta?  Între aceste două legat-uri morale, cel lăsat de mama ei, și cel moștenit de la E. Lovinescu, tatăl ei, exponentul gândirii democratice interbelice, se întinde libertatea de a fi ea însăși care i-a fost acordată, cum spunea.  De fapt, o imensă constrângere și povară. Sau, dacă vreți, o libertate născută din acceptarea, asumarea și onorarea constrângerii, a poverii. Adică est-etica.

Ps. Despre est-etica și  etica neuitării s-a vorbit la ”Zilele Monica Lovinescu” de la Fălticeni și Suceava, din 8-9 aprilie, unde un juriu alcătuit din Vladimir Tismăneanu, Denis Deletant, Basarab Nicolescu, Gheorghe Grigurcu și Ion Mureșan, mi-au acordat un  emoționant premiu ”Monica Lovinescu” pentru care le mulțumesc și aici. Cu prilejul acestuia, la cripta de la Fălticeni a familiei am comemorat, în organizarea Angelei Furtună și a colegilor ei de la Biblioteca Județeană Suceava, cei cinci ani de la dispariția Monicăi Lovinescu. Fapt remarcabil, oficialitățile locale au fost prezente la evenimente, în ambele zile. Poate că, de la acea criptă, unde sub mai puțin de trei metri pătrați de piatră zac resturile pământești ale unei întregi familii de literați străluciți, E. Lovinescu, Vasile Lovinescu, Anton Holban, Monica Lovinescu, Horia Lovinescu și cenotaful Ecaterinei Bălăcioiu Lovinescu, va începe să rodească dublul filon al modelului lovinescian, cu est-etica lui și valențele terapeutice ale memoriei.

Ps.2 Deși le-am fost mult și des în preajmă,  constat că nu am decât o fotografie cu ei. Datează din decembrie 1998. Virgil este așezat pe fotoliul lui obișnuit, Monica pe al ei, iar eu am părăsit cel de-al doilea fotoliu simetric și identic cu acesta, pentru a mă așeza, pe un scăunel, aproape lipită de genunchii Monicăi. Celălalt fotoliu al musafirului, identic și simetric cu al lui Virgil, e gol. Pe el stătea B., care s-a ridicat să facă poza. În spatele nostru este biblioteca și pe măsuța de alături, sticla de schwebs (?), pentru cine nu bea alcool, sticla de whisky, ceștile de cafea ale tuturor, țigările, iar pe măsuța unde se află paharul meu de whisky, e o carte. Nu-mi amintesc dacă mi-o arătaseră ei, proaspăt primită, sau o adusesem eu. Monica își ține amândouă mâinile pe umerii mei și pare foarte serioasă și angajată în acest gest.Nici un eseu de Roland Barthes, nici o fenomenologie sau semiotică nu mi-a spus despre clipa trecută, încremenită într-o fotografie și vie în sufletul nostru, ca aceste două mâini ale Monicăi pe umerii mei.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "9 comments" on this Article:

  1. berger spune:

    Colosal, Jela : )

  2. amanda13 spune:

    Eram copil in ’90, nu am cunoscut cu adevarat activitatea Monicai Lovinescu inainte de caderea comunismului. Am aflat despre domnia sa retroactiv, insa asta nu m-a impiedicat sa o admir pentru curaj si o admir cu atat mai mult cu cat, fiind la randul meu un expat, de foarte multe ori ma gandesc sa renunt la orice interes legat de Romania, mai cu seama din cauza stirilor din tara. De aceea nu-mi pot nici macar inchipui prin ce a trebuit sa treaca, interior, timp de atatea decenii. Nu-mi dau seama cum a reusit sa reziste, eu cred ca in scurt timp, voi ingrosa randurile celor definitiv scarbiti.

    p.s. Il admir de asemenea pe domnul Tismaneanu care am senzatia ca practica acelasi tip de etica pe care il pomeniti in articol. Cred ca numai spiritele cu adevarat deosebite pot ramane atat de dedicati unui atare demers.

  3. dusu spune:

    limbajul la superlativ caracteristic comunistilor ma dezgusta .´´cea mai pregnantă și importantă figură din panteonul gândirii antitotalitare și anticomuniste ´´
    daca cititzi ce scrie Goma poate vetzi avea retzineri.
    ramin cu amintirea unei voci clare si logice intr o mocirla manipulatoare in care si azi romanica se afla

  4. Angela Furtuna spune:

    Un text exemplar, scris de Doina Jela, cu cerneala autenticitatii, despre un veritabil model romanesc: Monica Lovinescu. Se implinesc cinci ani de la plecarea Monicai Lovinescu, nici nu realizam cat de repede s-a stins aceasta amintire in mintile si inimile multor romani, in cursul razboiului psihotronic care a accelerat realitatea in care traim in ultimii ani, si poate ca a modificat insasi realitatea.
    Monica Lovinescu, dar si mama ei, Ecaterina Balacioiu, reprezinta fara indoiala ipostaze nobile ale omului kalokagathic – acel om a carui natura era definita de greci ca unificand frumosul si adevarul. Poate ca aceste idealuri sunt vremelnic minimalizate, insa linia est-eticii reprezinta miezul actual al acestei radacini filosofice antice, situata la baza omului european actual.

    Un gand nobil, respect si emotie, la amintirea Monicilor…

    Felicitari pentru doamna Doina Jela, personalitatea recompensata cu Premiul National Monica Lovinescu si Virgil Ierunca editia 2012, in cadrul Zilelor Monica Lovinescu, de catre Juriul International prezidat de acad. Basarab Nicolescu si din care au facut parte Dennis Deletant, Vladimir Tismaneanu, Tudorel Urian, Gheorghe Grigurcu, Ioan Moldovan. Cartile domniei sale, 100 de zile cu Monica Lovinescu si Aceasta dragoste care ne leaga, sunt fara doar si poate remarcabile etape de recuperare ale memoriei unei stralucite figuri romanesti, din acelasi trunchi cu Hannah Arendt, Jeanne Hersch, Anna Ahmatova, Nadejda Mandelstam, Maria Tvetaeva. Monica Lovinescu este, mai mult decat oricand, actuala si imposibil de evitat: spiritul critic, frumusetea morala, patriotismul liberal autentic, devotamentul fata de valori si performanta.

  5. transLucid spune:

    Cartea. In spatele manuitorului cuvantului.
    Imi reamistesc vocea Monicai Lovinescu purtata de undele Europei Libere. Apoi cuvintele ei din “Unde scurte”. Si revin la ziua de astazi. Cea in care trecutul este doar amintire si prezentul justificare pentru mistificarea ce va sa vina.
    O energie consumata in trezirea spiritului unei natiuni ce-si cere si afirma cu disperare dreptul la somn si odihna.
    Deci, dupa curgerea timpului, unde ne sunt “follower”-ii?

  6. Peter Manu spune:

    Draga Jela

    Felicitari pentru cel mai frumos, cel mai emotionant si cel mai adanc omagiu adus Monicai Lovinescu pe care l-am citit pana acum.

    Printre sentimentele mele de prietenie si admiratie pentru tine s-a strecurat un pic de invidie, pentru ca n-am avurt, ca tine, sansa de a vorbi cu Monica Lovinescu. Am vazut-o o singura data, la inceputul lui mai 1977 la Paris, la demonstratia pentru eliberarea lui Paul Goma. Erau acolo multi oameni la care tin (Alain Herscovici-Paruit, Matei Perahim, Andrei Sora, Zoia Popescu, Ana Klein, Radu Aftalion, Ion Gerota, Sarabela Haber-Serban, Tudor Banus). Monica Lovinescu avea inaltimea unui copil de 10-11 ani, purta o haina de piele cu gulerul ridicat, si avea intr-o mana microfonul reportofonului, iar in cealalta o tigara care parea sa se reinoiasca tot timpul. I-am simtit curajul si energia, intensitatea si pasiunea. Era cea mai tanara, cea mai vie dintre noi; inima marsului.

    Numai bine

    PM

  7. Doina Jela doina jela spune:

    Multumesc, Angela Furtuna și Peter Manu.
    Multumesc, Dusu, cu o observatie, azi o comemoram pe Monica Lovinescu si nu pe altcineva. Pentru a aminti asta, un film video
    http://cronicadefalticeni.com//2013/o4/11/video-monica-lovinescu-omagiata-la-falticeni/
    unde aveti ocazia de a vedea cripta familiei, altminteri greu accesibila.

  8. Angela Furtuna spune:

    Poate ca acest link functioneaza…
    http://www.youtube.com/watch?v=EXNhBJYxDQw

  9. CetateanulRoman spune:

    De aduceri aminte…..
    Fiindca vocea lor insemna ca mai exista speranta. Vocea lor si a altora sustinea speranta noastra.
    Acum ceva vreme a existat un proiect legat de aducerea in tara a arhivei in lb. romana a Europei Libere. Am sponsorizat cu citeva sms-uri proiectul dar nu am auzit de o finalitate a lui.
    Stie cineva unde este arhiva si cum poate fi accesata?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Doina Jela


Doina Jela

Este scriitoare, autoare u unui important numar de volume, care investigheaza si analizeara regimul comunist din Romania , cum ar: Cazul Nichita Dumitru, încercare de reconstitui... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)