Home » Cultura » Citesti:

Morții nimănui din lagărul prizonierilor de război de la Rugășești, jud. Cluj

Gheorghe Petrov martie 16, 2019 Cultura
13 comentarii 4,468 Vizualizari

Satul Rugășești, aparținător comunei Cășeiu din județul Cluj, este situat de-a lungul văii pârâului Sălătruc, pe Drumul Național 18B spre Târgu Lăpuș, la o distanță de circa 4 km spre nord față de centrul comunal și la 10 km față de municipiul Dej.

În luna mai a anului 2014, după ce în prealabil am fost sesizați de părintele ortodox Fabian Seiche, slujitor al Domnului în Parohia satului, împreună cu d-nul Vasile Tomoiagă din Cluj, un cunoscut ziarist, am întreprins o investigație de teren în zona acestei localități. Scopul și interesul manifestat al demersului nostru a fost obținerea de informații și de repere pe teren în legătură cu niște fapte petrecute în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Conform mărturiilor lăsate de bătrânii satului, undeva la marginea localității a funcționat în cursul anului 1944, din primăvară și până în toamnă, un lagăr improvizat pentru prizonieri de război sovietici. Paza și administrarea lagărului era asigurată de o subunitate a armatei germane, care era încartiruită în sat.

Din consultarea puținelor surse publice de informare care privesc situația fostelor lagăre pentru prizonierii de război organizate pe teritoriul României, nu am găsit referințe despre existența unui astfel de lagăr la Rugășești. Se știe că în țară, în perioada anilor 1941-1944, au funcționat 14 lagăre de prizonieri capturați mai ales pe frontul din Răsărit în care au fost aduse și internate peste 80.000 de persoane înrolate în Armata Sovietică, de diferite naționalități. Astfel de lagăre au fost la Alexandria, Slobozia, Drăgășani, Găinești, Vulcan, Budești, Vaslui și Crăciunești, pe lângă unele din cele mai mari funcționând și lagăre mai mici, cum au fost cele de la Petroșani și Lupeni în județul Hunedoara, subsidiare celui de la Vulcan. Prizonierii au fost folosiți îndeosebi la munci în construcții și agricultură sau pentru lucrări de infrastructură la șosele și căi ferate. Condițiile precare din spațiile de cazare, subalimentația și epidemiile au fost cauzele principale care au provocat decesul a peste 5000 de prizonieri deținuți în aceste lagăre.

Despre amplasamentul lagărului de la Rugășești și despre condițiile de viață ale prizonierilor care au fost deținuți aici am aflat detalii de la un localnic, care a avut bunăvoința să ne însoțească pe teren și să ne explice lucrurile la fața locului. Acesta se numește Petre Bogdan, născut în sat la 13 iunie 1936, care în 1944 era un copil în vârstă de opt ani. A fost de câteva ori în zona lagărului, însoțind un subofițer neamț care era cazat în casa părintească și care avea responsabilități în paza și aprovizionarea obiectivului. Conform indicațiilor sale, amplasamentul lagărului se afla la marginea dinspre sud-est a satului. Ca să ajungi în acel loc, înainte de intrarea în sat cum se vine dinspre Cășeiu pe drumul principal, se face la dreapta, spre răsărit, urmându-se un drum de țară pe o distanță de circa 400 de metri, care duce până la pârâul Sălătrucului și continuă apoi dincolo de acesta. După trecerea cursului de apă, în față se deschide un platou în pantă ușoară flancat pe partea dreaptă, spre sud, de cursul unui pârâiaș numit de localnici al Cornilor, care imediat se varsă în pârâul Sălătruc. Acel platou poartă denumirea de Gura văii Cornilor, iar locul unde a fost amenajat lagărul se află undeva la o distanță de circa 150 de metri spre răsărit față de cursul pârâului mai mare.

Despre imaginea lagărului, martorul nostru ne-a relatat că la suprafața solului era amenajată doar o împrejmuire formată din două garduri de sârmă ghimpată, dispuse în paralel pe toate laturile, între care se păstra o distanță de circa trei metri. Înălțimea gardului dublu era de peste doi metri, sârma fiind susținută pe stâlpi din lemn înfipți în pământ, care delimitau o suprafață de formă rectangulară. În cadrul astfel împrejmuit nu se afla nici o construcție acoperită, prizonierii fiind nevoiți să stea permanent sub cerul liber, în bătaia soarelui și a ploii. În acest țarc, după aprecierile martorului, au stat închiși vreme de mai multe luni de zile câteva sute de prizonieri, majoritatea lor fiind de vârstă tânără. Condițiile de trai și de igienă erau mizere iar alimentația sub orice critică, asocierea acestor factori conducând la proliferarea bolilor, mai ales a celor acute, și în cele din urmă la moartea a numeroși prizonieri. Foamea a fost o caracteristică cronică în acest lagăr, iar pentru a  putea supraviețui oamenii erau nevoiți să consume până și iarbă, rădăcini și plante de câmp. O cifră a numărului de persoane decedate în acest lagăr nu poate fi nicidecum aproximată numai pe baza informațiilor obținute de noi.

În continuarea relatărilor martorului, am aflat că morții erau îngropați în funcție de cum și câți mureau, fie în gropi individuale dacă era vorba de o singură persoană sau în gropi comune dacă erau mai mulți morți deodată. Gropile de înhumare au fost săpate de-a lungul pârâului Cornii, de la locul lagărului în sus, spre răsărit. Mormintele nu au fost niciodată marcate cu semne de suprafață, acest lucru nefiind atunci o preocupare pentru cei care au făcut înhumările și nici ulterior pentru autorități sau pentru locuitorii satului care au avut cunoștință de aceste fapte. Tot în cadrul subiectului legat de înhumări, expus de martor, atenția ne-a fost reținută de precizările legate de existența în zonă a unei gropi comune mai mari unde au fost îngropați 40 de prizonieri, bolnavi de dizenterie, care au murit toți într-un interval foarte scurt de timp. Cauza acestor decese precum și cifra exactă a morților introduși în această groapă s-a cunoscut din spusele acelui subofițer german, care era găzduit în gospodăria familiei Bogdan. Din fericire, locul aproape precis al acestui mormânt comun a fost reținut de martorul nostru, care a văzut groapa cu morții înainte ca ea să fie astupată cu pământ. Aceasta avea o formă pătrată, cu lungimea apreciată a laturilor între patru și cinci metri, cadavrele fiind aruncate de-a valma înăuntru fără a se respecta vreo normă privitoare la tradițiile creștine de înmormântare. Ca poziționare în teren, acestă groapă comună se află undeva la circa 200 de metri mai spre răsărit față de locul unde s-a aflat lagărul și la aproximativ 60 de metri în stânga unui drum de țară, care străbate valea Cornilor în ușoară urcare dinspre pârâul Sălătruc spre est. Locul este în prezent terasat în urma unor lucrări de amenajări funciare ce s-au efectuat în zonă pe la începutul anilor 80 din secolul trecut. La suprafață terenul este astăzi înierbat și cultivat cu pomi fructiferi, fiind în proprietatea unui localnic din Rugășești.

Un alt amănunt extrem de interesant, aflat tot de la martorul ce ne-a condus în teren, privește faptul că toți prizonierii deținuți în lagăr erau însemnați cu un fel de tatuaj, care reprezenta la modul schematic imaginea unui vultur cu aripile deschise, acesta fiind asociat și cu un număr alcătuit din câteva cifre. Acest desen cifrat era aplicat doar pe unul dintre antebrațele prizonierilor, mai precis pe fața anterioară a acestora. Acest procedeu, credem că poate fi explicat numai prin faptul că militarii armatelor inamice luați prizonieri de către germani erau înregistrați în acest fel pentru alcătuirea unei evidențe asupra efectivelor capturate.

După cum este cunoscut, în toamna anului 1944, pe la mijlocul lunii octombrie, zona Dejului a fost eliberată de armatele româno-sovietice, punându-se capăt regimului hortyst de ocupație. Odată cu apropierea frontului, lagărul de la Rugășești a fost părăsit iar prizonierii care au reușit să supraviețuiască au fost evacuați și transportați pe jos până în zona orașului Târgu Lăpuș. Aici au fost abandonați de către trupele germane aflate în retragere, fiind apoi găsiți și recuperați de trupele sovietice care au ajuns în zonă. Conform mărturiilor provenite de la contemporanii vremii, toți foștii prizonieri care purtau acel marcaj pe braț au fost executați prin împușcare tocmai de către conaționalii lor. Aceste execuții ale propriilor militari căzuți prizonieri la inamic și care au fost recuperați, se pare că a fost o practică folosită frecvent în Armata Sovietică în vremea celui de-al Doilea Război Mondial, în coordonarea unor astfel de fapte fiind implicați îndeosebi ofițerii politici care încadrau unitățile militare.

Deși a trecut ceva timp de la investigația noastră, am hotărât să facem publice informațiile obținute pentru ca ele să fie cunoscute, să rămână consemnate și să nu se piardă pentru cei care vor veni după noi. Considerăm că este și o datorie morală semnalarea acestor fapte ale trecutului recent și mai ales a locului, unde, în morminte individuale și în gropi comune, fără indicii la suprafață, zac rămășițele a numeroși oameni fără o identitate cunoscută. Soarta le-a hărăzit un sfârșit nefericit în vremuri de război, departe de locurile natale, pe care nici unul dintre ei nu și l-a dorit.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , ,



Currently there are "13 comments" on this Article:

  1. Ghe. spune:

    Știam că politrucii lui Stalin îi împușcau din spate pe cei care încercau să se întoarcă de la atac sau care nu manifestau destul zel în atac. Sau pe dezertorii care aveau neșansa să fie prinși. Sau pe cei cu mutre care nu erau pe placul politrucilor. Nu știam că-și împușcau propriii concetățeni scăpați și întorși din prizonierat. Strămoșii lor din stepă măcar aveau niște scuze (de ordin religios-spiritual, antropologic …) când își mâncau, după cum spun istoricii, tații sau se însurau cu propriile mame. Cotloanele abisalului suflet rus și exploziile universalului cimpanzeu nervos.

    • Mhe. spune:

      Știam că politrucii lui Stalin îi împușcau din spate pe cei care încercau să se întoarcă de la atac sau care nu manifestau destul zel în atac. Sau pe dezertorii care aveau neșansa să fie prinși.

      Asta e ceva caracteristic armatei ruse. Alte armate isi decoreaza dezertorii.

      Sau pe cei cu mutre care nu erau pe placul politrucilor. Nu știam că-și împușcau propriii concetățeni scăpați și întorși din prizonierat.

      Lui Stalin nu ii placeau deloc prizonierii. Nici chiar cei ai adversarilor. De exemplu, in 1940 i-a impuscat pe toti ofiterii polonezi care li s-au predat, plus altii pe care i-au arestat dupa ce au invadat Polonia (vreo 20.000 in total). La sfirsitul razboiului, le-a propus lui Churchill si Roosevelt sa execute impreuna 100.000 de ofiteri germani. Dar Churchill a sarit in sus cind a auzit, iar americanul a zis impaciuitor: “a glumit”. Stalin a repetat si el: “am glumit”.

      Sa vezi ce nebun era Stalin. Si-a trimis propriul baiat, Yakov Dzhugashvili, pe front, dar asta s-a predat germanilor la prima ocazie. Iar cind germanii i-au propus lui Stalin sa faca un schimb de prizonieri (Yakov contra maresalului von Paulus), Stalin a raspuns ca el nu schimba un maresal pentru un locotenent.

      Strămoșii lor din stepă măcar aveau niște scuze (de ordin religios-spiritual, antropologic …) când își mâncau, după cum spun istoricii, tații sau se însurau cu propriile mame. Cotloanele abisalului suflet rus și exploziile universalului cimpanzeu nervos.

      Foarte iscusita si observatia aceasta. Dar e un lucru stiut de specialisti: canibalismul e o apucatura ruseasca. La fel si incestul. Ce vrei, rasa inferioara…

    • ion spune:

      Aveau 2 fronturi, unii mergeau in atac, altii din spate trageau tot in ei, asa ca nu avea de ales, mergea inainte. Aici nimereau toti care avuse o problema undeva pe front sau in spatele frontului. Iii impuscau trupele NKVD.

      URSS nu a semnat conventia de la geneva. Asa ca tot ce nimerea la ei era cam executat sau pus la lucru fortat pana la epuizare. Prizonierii urss care au nimerit la nemti/aliati reciproc nu trebuiau tratati conform conventiei de la geneva. Problema aici a fost ca in 1941 numai nemtii au luat 7-8 milioane de prizonieri, ei pur si simplu se predau cu tot cu armament, vroiau sa scape foarte multi de URSS. O parte din ei au intors armele impotriva URSS, o alta parte au fost tinuti in lagare. Acum, daca ii tii, trebuie sa-i hranesti, medici, etc. 8 milioane nu e asa de putin. Rusii insa cand se retrageau lasau pamant parjolit in urma, mancare nu era, cazare nu era, improvizau, ii incurca la inaintare, de aici si mortalitatea mare.

      Toti soldatii, cetatenii URSS care fugeau din prizonerat sau se intorceau in URSS erau fie executati, fie trimisi in siberia in lagare de concentrare. Dupa razboi au procedat la fel cu grosul armatei, cu acei care au fost in vest. Mai mult au cerut aliatilor si tarilor europene sa-i vaneze si sa-i intoarca in URSS. Au fost prinsi si trimisi si multi care au fugit prin 1917. Romania a trimis un numar important de basarabeni. Majoritatea erau executati pe loc sau trimisi in lagare. Motive erau mai multe, odata sa bage frica in ei, e periculos sa ai o armata care vine acasa cine stie ce le da in cap sa faca acasa, nu vroiau sa povesteasca ce au vazut in vest, unii prinsese curaj in razboi, multi au furat si violat prin vest, asa ca era mai sigur sa-i lichideze.

      Lagarele de exterminare nemtesti odata cu trecerea armatei erau refolosite, multe in care au fost arsi evrei au functionat pana prin anii ’50 au fost folosite de urss. Au fost folosite si acele care erau de partea usa, uk, fr, dar in masura mai mica doar cateva luni dupa victorie.

      In anii ’50 urss a lichidat complet toti handicapatii, pur si simplu au disparut in perioada de cateva luni, fiindca erau foarte multi. De ce sa-i tii? Ei povestesc prin ce au trecut, arata cat de rau e razboiul, incurca la propaganda.

      Ar fi multe de povestit …, in ziua de azi informatii sunt. Dar eu tot nu inteleg ce oameni au fost? De ce? Cum se poate intampla asa ceva? Monstrii astia au si ei copii, nepoti.

      • John spune:

        Romania a trimis un nr important de basarabeni. Pe timpul cui?? E ff important. ca daca era sub rusi…

  2. Valeriu spune:

    Felicitări pentru gestul dumneavoastră de a scrie în amintirea celor uitați…

  3. ion spune:

    Nemtii i-au purtat de colo-colo si cand s-au vazut scapati au murit tocmai de mana alor lor. Asta-i armata sovietica salvatoare, stim exact care ii sunt preocuparile si obiceiurile.

    • victor L spune:

      Nu cred ca e cazul sa-i exonerezi pe nemti de pacatele lor.
      S-au intrecut in a omori cit au putut., si nemtii si rusii.
      Ce spune @ Ghe mai sus e adevarat.

    • ion spune:

      si ce vroiai sa faca? sa-i spele, sa-i hraneasca, sa le acorde ajutor medical, si sa-i duca la sanatoriu?

      erau considerati nesiguri, mancare si restu pentru ei nu era, chiar daca ar fi fost avea altcineva cine sa o manance. Ii incurcau la inaintare. Ei si ca sa fie invataminte de minte la acei care lupta, ca sa bage frica in ei.

  4. Paganel spune:

    Citez:
    „Se știe că în țară, în perioada anilor 1941-1944, au funcționat 14 lagăre de prizonieri capturați mai ales pe frontul din Răsărit în care au fost aduse și internate peste 80.000 de persoane înrolate în Armata Sovietică, de diferite naționalități. Astfel de lagăre au fost la Alexandria, Slobozia, Drăgășani, Găinești, Vulcan, Budești, Vaslui și Crăciunești, pe lângă unele din cele mai mari funcționând și lagăre mai mici, cum au fost cele de la Petroșani și Lupeni în județul Hunedoara, subsidiare celui de la Vulcan. ”

    Lagărul de la Rugășești nu era în teritoriul controlat de Horthy, după 1940?

  5. ion spune:

    “Foamea a fost o caracteristică cronică în acest lagăr, iar pentru a putea supraviețui oamenii erau nevoiți să consume până și iarbă, rădăcini și plante de câmp. O cifră a numărului de persoane decedate în acest lagăr nu poate fi nicidecum aproximată numai pe baza informațiilor obținute de noi.”

    Bunicul meu a fost luat prizonier, a stat 3 ani de zile in lagar in Permi. A povestit ceva incredibil cum a ajuns acolo, cum a supravietuit. Ajunsese pielea si oase, a orbit, noroc ca a fost luat pentru experimente, sa studieze ce vitamine trebuie ca sa-si revina, asa a scapat.

    Am studiat subiectul, experiente pe prizonieri au facut absolut toti, abia in anii 70-80 au incetat oficial.

  6. John spune:

    Am toata aprecierea pentru Dl. Petrov, pentru ca a abordat subiectul, probabil fara prea mult sprijin, si pentru ca l-a facut public.
    Nu mai suntem surprinsi de cruzimea si ipocrizia rusilor, dar nici nu trebuie sa trecem pe langa lucrurile astea ca si cum ne-am fi obisnuit.
    Si cand te gandesti ce se supara daca vrea cineva sa se atinga de “monumentele” sovietice sau ce cric au facut cu propunerea de redenumire a parcului tolbuhin, cand ei au fost in stare sa ii omoare pe fratii lor, care fusesera deja chinuiti ingrozitor de nemti.

  7. Ileana T. spune:

    Interesant material. Îl cunosc pe d-nul profesor Petrov care lucrează la Institutul de Cercetare a Crimelor Comunismului, unde face niște lucruri incredibile cu sprijin mai mult decât modest. Fără dânsul, cred că această instituție nu și-ar mai avea rostul prin ceea ce mai face. Am rămas impresionată de activitatea deosebită de cercetare arheologică a dânsului, care iese din tiparele firescului. Prin acest text concis, ne aduce în atenție un subiect extrem de interesant despre care nu am prea văzut să se mai scrie.

  8. Ramona cuc spune:

    Nu as PUTEA manca din pomii aia..eventual daca au scopul de a darui din rodul lor ptr sufletul celor îngropați ar fi ceva..



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Gheorghe Petrov


Gheorghe Petrov

Absolvent al Facultății de Istorie și Filozofie, Secția Istorie, din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, promoția 1991. Doctor în Istorie al aceleiași Universită... Citeste mai departe


E randul tau

Multumesc pentru ambele interventii. Tot ce spuneti este corect, intemeiat. Adaug cateva accente ca...

de: Dumitru Sandu

la "De ce România nu are un cod național de etică a cercetării științifice?"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

august 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iul    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)