Home » Cultura »Societate/Life » Citesti:

Niște povești banale despre vorbit

Dan Cristea septembrie 17, 2013 Cultura, Societate/Life
18 comentarii 2,357 Vizualizari

Mă pornisem să scriu despre cu totul altceva, însă am citit un text și mi-am adus aminte de o datorie. Publicat recent pe această platformă sub semnătura lui Florentin Țuca, “James Bond, homosexual de culoare, fericit ateu în rai” reprezintă o frumoasă argumentație în favoarea procedeului dezbaterilor academice la nivelul elevilor și studenților români.  E o tematică față de care îmi regăsesc datoria de a pleda – nu însă din pricina imenselor avantaje particulare pe care dezbaterile – practica discuțiilor pro și contra asupra unui subiect de interes public, în format organizat – le aduc tinerilor implicați în această activitate educațională (încredere personală, conținut și coerență a discursului public, analiză critică, toleranță față de ideile contrare, etc.). Astfel de avantaje mi se par aproape de la sine înțelese pentru oricine imaginează ideea de dezbateri – asupra lor există consens atât în academiile, cât și în strategiile educaționale occidentale[1], iar obiecțiile pe care le mai aud uneori în România cu privire la aceste realități (“copiii vor învăța să manipuleze”, “talentul oratoric nu se poate preda”) îmi par vădit lipsite de sens.

E foarte posibil, însă, ca beneficiile individuale indiscutabile să nu facă din dezbateri un subiect care să îndatoreze la o pledoarie de interes public. La drept vorbind, există destule activități în societate care aduc avantaje considerabile celor care le practică, însă nu sunt de interes pentru restul comunității. În măsura însă în care respectiva activitate e aptă să descopere o problematică generală a societății, ba chiar să ofere și o explicație ori un remediu pentru aceasta, atunci cred că ea devine demnă de atenție publică. În rândurile ce urmează, aș vrea să pledez în favoarea dezbaterilor academice nu ca resursă de dezvoltare personală, ci ca medicament pentru însănătoșirea parțială a unei societăți.

Cu toate acestea, pledoaria care urmează nu este interesată să respecte structura unei rețete; nu îmi doresc să enumăr, în mod punctual, părțile bune ale dezbaterilor și să arat cum ar putea fi ele aplicate, în teorie, de societatea românească. Justificarea este destul de simplă: pe de o parte, nu am defel certitudinile pe care le presupune un astfel de discurs, pe de altă parte, e evident că volatilitatea problemelor oricărei colectivități e greu de prins în rețete-tip. Mi-am propus, deci, mult mai puțin: aș vrea să îi împărtășesc cititorului acestui text câteva întâmplări peste care am nimerit în parcursul meu în lumea dezbaterilor. I le-am ales, desigur, pe cele al căror tâlc m-a surprins cel mai mult, însă îl avertizez încă de pe acum – fiecare dintre ele duce cel mult la redescoperirea unor adevăruri monotone, aproape ridicole!, în orice caz cunoscute în teorie de îndeajuns de mult timp.

Aș vrea, cu alte cuvinte, să istorisesc câteva povești banale despre vorbit.

1. Prima competiție internațională de dezbateri (debate) din viața mea s-a nimerit să fie turneul de la Oxford, de altfel cea mai importantă competiție de nivel universitar în afara turneelor finale. Turneul era înțesat de echipe de vorbitori nativi de la cele mai mari universități anglo-saxone, iar un român care va încerca pentru prima oară să argumenteze împotriva unor vorbitori nativi va învăța repede că pornește cu un handicap major de start: nu are nici fluența, nici expresivitatea semantică a unuia care s-a născut vorbind limba engleză. Astfel încât întâia dată când am încrucișat ideile cu cei de la Universitatea Oxford, m-am așezat aproape plângând înapoi în bancă: vroisem să ating un argument subtil, dar el nu ieșise defel în forma în care eu îl gândisem. În mintea mea de atunci, asta era expresia celui mai adânc sentiment de frustrare: să ai o idee care să poată lumina o dezbatere, însă să nu reușești să o faci înțeleasă în adevărata ei profunzime. Și atunci când mă așteptam ca vorbitorul advers oxfordian să îmi facă praf opera nefinalizată, s-a întâmplat ceva care m-a șocat: l-am auzit ducându-mi el până la capăt argumentul, reconstruindu-l cu vocabularul său de nativ, înainte de a-l contraargumenta. Inițial, mi s-a părut un gest aproape de ridicol – când ai doar 7 minute pentru a convinge un juriu, cum să îți aloci timp pentru a ridica de pe jos argumentul oponentului, în loc să îl lași acolo, în mocirla în care zace?

Departe de a fi ridicol, într-un astfel de gest zace o mare parte din esența civilizației discuțiilor occidentale, a productivității lor pentru alegerile majore cu care este confruntată societatea: dragostea pentru argumentul oponentului. O astfel de formă de dragoste presupune multe sacrificii, în special la adresa orgoliului propriu: acceptarea tezei că ideile tale de început nu sunt întotdeauna pe deplin corecte, a posibilității ca partea care susține o idee opusă să îți modeleze perspectiva asupra controversei în locul demonizării ei ab initio, a necesității ca în urma dezbaterii să se ajungă la un tărâm acceptat în comun de părțile care au pornit de pe poziții opuse (middle ground). În același timp, ea presupune un curaj aproape de noblețe: în loc să profiți de slăbiciunile personale ale adversarului, cerința e să îți mobilizezi toate resursele pentru a îl ajuta să îți ofere cele mai solide replici, căci doar așa dezbaterea poate beneficia de cel mai bun conținut.

Fără excepție, toate marile dezbateri ale societății românești din ultimii ani imi par caracterizate de opusul acestui sentiment, anume de ura față de adversar. În multe, prea multe rânduri, românul păstrează semeția ineptă a ideilor de acasă – el nu intră în dialog pentru a colabora în vederea decantării părerilor sale, ci doar pentru a explica adevărul lor. Cine nu înțelege acest adevăr nu e doar prost, ci trebuie și demonizat. Dușmanul ideii devine dușmanul persoanei, iar în contextul acestui mecanism apar aproape distractive comentariile diferiților analiști care constată că societatea românească e mai divizată ca oricând – cum să nu fie astfel, atunci când ea nu poate purta o simplă discuție?

Neverosimil!, dezbaterile reușite presupun un exercițiu de iubire, iar în lipsa acumulării acestui adevăr banal, este posibil să continuăm ani și ani să ne scoatem ochii fără să avansăm un centimetru.

.

2. La câțiva ani de la momentul primei competiții de la Oxford, am ajuns în finala unui turneu de dezbateri la Berlin. Finala se ținea într-un cadru aproximativ festiv, într-o sală încăpătoare de teatru (din câte mai țin minte, era vorba de teatrul “Maxim Gorki”), astfel încât să poată permite tuturor echipelor participante la competiție să vizioneze meciul. Cu vreo jumătate de oră înainte de început, am ieșit un pic din culise și m-am așezat în sală, din dorința de a mă acomoda cu întregul cadru. Mi s-a părut extrem de ciudat că pe scaune era deja așezată destulă lume pe care nu o cunoșteam; participanții la competiție îmi erau familiari cel puțin din vedere, astfel încât era imposibil să nu îi recunosc în sală. Aceasta cu atât mai mult cu cât lângă mine se află o mamă cu o fetiță de aproximativ 11-12 ani – ce să caute ele la o competiție de dezbateri? Am întrebat un organizator  – “Sunt spectatori, au venit să vadă dezbaterea”, mi s-a răspuns. Pe moment, am avut același sentiment de șoc ca atunci când un adversar îmi reconstruise  argumentul la Oxford: nu reușeam să mă prind de ce un om în toată firea, fără vreo legătură cu echipele implicate, ar veni duminica după-amiază doar pentru a viziona o dezbatere?

Joasa calitate a dezbaterii publice din spațiul românesc este pusă de multe ori pe seama mass-media: ni se bagă pe gât false modele – spune tradiționala tânguială – , doar non-valorile sunt promovate, suntem forțați să urmărim certuri și scandaluri de cea mai joasă speță. Este, desigur, adevărat; un segment semnificativ al românilor sunt dezgustați de ceea ce văd în spațiul public, și și-ar dori să urmărească cu totul altceva. Diferența este făcută însă și de raportarea la dialogul adevărat: dacă societatea noastră rămâne într-o așteptare nemulțumită, dar complet pasivă, altele sunt angrenate într-o căutare continuă, neobosită, a schimbului adevărat de idei. Una este să oftezi nemulțumit în timp ce urmărești totuși un scandal televizat la ceas de seară, cu totul alta e să îți iei copilul de mână și să plătești bilet la teatru pentru a vedea o dezbatere.

Așteptând neîncetat curățarea discuțiilor din scena publică cu trândavia unei după-amieze duminicale, societatea românească alege soluția sigură pentru a nu o obține niciodată. Ar fi nevoie de un pic mai mult efort.

.

3.În fine, ultima poveste îmi este și cea mai dragă. La ceva timp după ce totul se terminase, după finala Mondialelor, am primit un telefon de la partenera mea de echipă, Nico, stabilită între timp la New York. Avusese o prezentare în cadrul băncii unde lucra pe atunci și era nemulțumită de reacția audienței: primise câteva comentarii pozitive, dar i se părea că nimeni nu fusese cu adevărat convins de cuvântare. Am râs, i-am zis că, pentru a câta oară, exigențele ei sunt uriașe și că nu orice discurs poate fi unul legendar și am trecut la alt subiect. Peste o lună, Nicoleta mi-a spus că se înscrisese într-un cerc newyorkez de vorbit în public, în care vorbitorii erau ghidați să dobândească abilitățile necesare în domeniul argumentării în public, al încrederii în discursul propriu ori al stilului în comunicare. M-am simțit lovit de aceeași senzație de ridicol: ce nevoie să aibă un campion mondial în dezbatere de sfaturile unui cerc de comunicare pentru amatori, de fapt, de sfaturile oricui? După ce te-ai perindat pe marile scene de oratorie ale lumii, cum să mai accepți să participi la un cerc anonim pentru a învăța ceva, orice despre comunicare?
Cu timpul, mai ales după ce am început să lucrez cu tineri care își doresc să devină oratori, respectiva întâmplare a devenit cea mai importantă lecție pe care aș putea să o transmit mai departe despre arta vorbitului în public. Ea vorbește despre nevoința continuă, nesfârșită de a acumula, despre munca neobosită de a încerca să fii mai bun într-o țară convinsă, de la profesori la părinți, că totul în comunicare depinde de talent. “E bun de gură”, “e un talent înnăscut”, sunt frazele cu care îmi recomandă încrezători diferiți dascăli marile speranțe în materie de retorică, spre deosebire de dureroasele “nu-l luați pe ăsta, e bâlbâit”, ori “nu scoate două vorbe la clasă, cum să fie bun la dezbateri?!”. Aceasta cu atât mai mult cu cât mitul prostesc al talentului definitoriu și arhisuficient prezintă riscul de a se transmite din generație în generație, căci mulți dintre liceenii români pe care i-am observat de-a lungul timpului fie își refuză șansa unui discurs public articulat pe considerentul că nu sunt apți “din naștere”pentru asta, fie își doresc să devină un Demostene contemporan investind maxim 2 ore pe săptămână în pregătirea oratorică.

.

Cititorul care va fi ajuns în acest punct al textului va observa desigur că nu i-am putut oferi decât o sumă de adevăruri prozaice. Aș vrea să îl asigur că așa și este, exprimându-mi totodată gândul că nu întotdeauna remediile pentru neregulile unei comunități stau în descoperiri inovatoare. Și, totodată, să îl invit la dezbatere.

________________________________________________


[1] A se vedea, spre exemplu, Huffington Post, Stephen Twigg: Give All State School Students Debating Lessons, Says Twigg, 23.05.2012, disponibil la http://www.huffingtonpost.co.uk/2012/05/23/stephen-twigg-state-school-students-debating-lessons_n_1539572.html#s453462

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "18 comments" on this Article:

  1. iosiP spune:

    O lectura interesanta, domnule Cristea. Din pacate, retorica inlocuieste de prea multe ori valoarea argumentelor: la randul meu, as putea da exemple de cazuri in care pozitia unui expert balbait a fost desfiintata “la tribuna” de catre un orator excelent dar perfect paralel cu chestiunea aflata in discutie.

  2. anca cj spune:

    Ma pornisem sa citesc inceputul … si apoi am fost cucerita.
    Ma declar in continuare fanul tau:)

  3. parere spune:

    Excelent! Puteti sa ne spuneti mai multe ref. starea debate-ului in Ro? Exista olimpiade organizate de stat pe acest subiect? Cu experienta dvs. ar fi pacat sa nu popularizati subiectul macar prin articole si poate sa incurajati Min Educatiei sa faca eforturi in asigurarea infrastructurii( la materii optionale) …

  4. Despera spune:

    Acel text , in fapt ultimele (cred doua) publicate de dl Tuca pe aceasta platforma m-au dus cu gindul la jocul de scrima cu floreta , o combinatie de finete,rigoare mentala,agilitate,placerea provocarii si a apararii onoarei . Chiar daca ele i-au necajit pe unii comentatori de aici care asteptau o luare de pozitie (poate o tranteala?) cit mai avocateasca pe problemele fierbinti ale momentului (absolut inepuizabile si epuizante), consider ca acestia ar trebui totusi sa admita ca fie si prin ricoseu , acel text v-a provocat , elegant , la a va ‘plati aceasta datorie mai veche’ . Si astfel avem placerea de a citi replica dvs. , o pledoarie foarte reusita pentru o altfel de abordare a dezbaterii publice pornind de la intrecerile oratorice academice . Exemplele alese de dvs nu sint catusi de putin un loc comun, banale cum spuneti cu modestie si precautie, dimpotriva, sint inteligent alese , si mai ales pentru o societate bolnava de ura si vindicativa ca a nostra , ele spun niste adevaruri care noua ni se vor parea noi (chiar daca ceilalti le-au descoperit demult) si care ar putea sa ne ajute daca ar fi intelese. Si pentru asta ar trebui intai de toate sa fie facute cunoscute pe o scara mai larga. Dezbaterile academice , la care ar putea veni sa asiste un public mai larg, nu doar cel direct interesat, ar putea fi un inceput. Cum spuneati, pina si in acest cerc restrans domina parerile preconcepute , un fel de dispret barbar cu care privim de multe ori lucrurile (importante) si oamenii. Nu stiu daca in faza actuala mai sintem capabili de eforturi din categoria acestora considerate futile , neproducatoare de lucru mecanic ca sa zic asa , daramite de eleganta , iubire , cum minunat argumentati la primul punct. Sau de efortul autoperfectionarii cum aratati la pctul 3. Ca sa ne ridicam din mlastina in care ne complacem ar trebui facute multe lucruri inainte. Ca sa mai simtim iubirea , provocarea eleganta , ca sa avem dezbateri electorale ca in Germania de ex, ar trebui intr-adevar ca inainte sa producem ceva lucru mecanic , sa incepem sa facem ceva constructiv in tara asta , sa scapam de saracie. Se doreste asta cumva??? Cit timp vom ramane saraci si ne-educati nu vor exista decit insule de civilizatie. Doar citiva vor avea puterea sa inteleaga si sa se ridice .
    Poate putin deviat de la subiect , dar insasi frumusetea argumentarii ma obliga, chiar nu se intelege ca separarea invatamintului liceal in uman si real , in fapt incetarea invatarii matematicii (presupunind ca pina atunci se face asa ceva la scara generala nu doar in clase de competenta) din clasa a 9a incolo , are repercusiuni grave asupra tinerilor, le aduce cele mai mari deservicii ulterior , indiferent de meseria pe care o vor alege ? Mai ales acum,in aceste vremuri, cind mi-e si greu sa scriu cuvintul ‘alege’? Sau din ticalosenie chiar asta se doreste , sacrificarea acestora?

  5. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    RETORICA ESTE O ARTĂ !

    Anticii o cultivau aproape excesiv, comuniștii au distrus-o prin eliminarea (fizică) a adversarilor. Cine ar fi îndrăznit, chiar și în vis, să-și imagineze că-i dă replica lui Stalin (sau gîngavului scorniceștean) ?

    În facultățile românești mai studiază cineva „Catilinarele” ? Sau, cum să înveți vreo argumentație solidă, cînd unii declară PROGRAMATIC că-s „nici așa, nici altminteri” ?

  6. Cetatean spune:

    Mi-a placut articolul dvs. Totusi, nu sunt intru totul de acord cu ideea care se desprinde la punctul 1: “dragostea pentru argumentul oponentului” (cu toate ca teoretic aveti dreptate). Aceasta idee poate sa fie valabila intr-o discutie academica, sau atunci cand consecintele practice ale “modelarii perspectivei asupra controversei” nu sunt vitale. Intr-o tara cu coruptie sistemica si cu cel mai scazut nivel de trai din UE, “dragostea pentru argumentul oponentului” nu este o optiune realista. Aceasta ar trebui sa insemne de multe ori “dragostea pentru argumentul coruptului”, ceea ce este contraproductiv, deoarece aceasta “dragoste” nu are nici o sansa sa fie una reciproca. De asemenea ar trebui sa insemne, din partea celui care castiga salariul minim pe economie pentru o norma intreaga (care este mai mic decat “cosul minim de consum”, calculat realist) sau a pensionarului aflat in aceasi situatie, “dragostea fata de argumentul” ca “economia nu suporta majorarea salariului minim – punctului de pensie” (“trebuie sa creasca productivitatea muncii”, cu toate ca tu esti constient ca muncesti constiincios si accepti toate capriciile angajatorului – si datorita somajului crescut – si nu ai nici o vina ca aceasta productivitate nu a crescut suficient in 24 de ani de “tranzitie”). Este evident ca atunci cand “rabzi foame” si copiii tai “cresc in lipsuri”, nu poti “sa iubesti argumentul” celui care iti refuza (tie si familiei tale) dreptul la un trai decent, asigurat de o munca constiincioasa (necesara societatii, ca altfel nu te-ar angaja nimeni pe acel post). Multi politicieni si moderatori TV sunt constienti de aceasta situatie, sunt constienti ca nu pot sa manifeste “dragoste pentru argumentul oponentului” (daca mai vor sa fie alesi sau sa aiba audienta).

    Ceea ce vreau sa spun este ca “dragostea pentru argumentul oponentului” poate sa fie un atribut al discutiilor purtate de cetatenii unor societati “normale”, care pot sa aiba o atitudine (relativ) degajata fata de miza subiectelor puse in discutie.

    • Darrell spune:

      Afirmatia autoirului ca partenerii sai de dezbateri sau indragostit de ideile sale si din dragoste au reformulat ideile sale geniale intro Engleza autentica e fantezie sau cum ii spunem noi delusion. In primul rind dezbatirile sunt confruntari moderate similare gladiatorilor cu singura diferenta ca dupa dezbateri oponenti isi dau mina iar singurul lucru ce moare e prestigiul.
      Chiar daca armele dezbaterilor sunt ideile si prezentarea lor asta nu inseamna ca oponentii de dezbatere ai autorului au incercat sa salveze dezbaterea de la spectacol ieftin aruncind o ramura de maslina partii slabe si nepregatite, ci au capitalizat de oportunitate to score debating points dind invinsului colacul de salvare.
      Cu siguranta ca autorul a lasat o impresie negativa iar faptul ca a fost introdus ca Roman a ajutat cu certitudine la imaginea Romaniei.
      ps. cunosc un formidable debater ce are nume comun autorului si care e de altfel unul din eroii mei.

  7. DanielT spune:

    Vraiement charmant ton article. You’re right. Ithink the argumentation and the vision of the life in Romania, born from orthodox theology(the oversimplification of views like la dreapta binele la stanga raul, sus raiul jos iadul) is the principal obstacle in the way to advance to an open society. I repeat that, again and again, when the education is based on supositions and beliefs , not facts, finally the quality of public debate is somewhere between fight and verbal agressivity. Personne ne veut pas comprendre que tant que le systeme d’education essaye de faire le lavage des cerveaux en masse et que l’individualite et le discours personnel ne sont pas valorises collectivement dans un climat de tolerance et d’ecoute active, il n’y aura aucune chance pour une societe libre, capable de se autorenouveller constament sur les meilleures solutions ressortis du debat publique. Dans ces condtions il y aura une minorite elitiste qui se croyera la deteneutrice de la verite unique, sans meme essayer de voit les autres opinions. Dangereux le syndrome de la forteresse assedie.

    • Corneliu Cazacu spune:

      @DanielT

      Sint un indragostit de limbi asa ca citesc cu placere traduceri in limbi straine. Cum o parte din munca-mi e si corectarea de greseli uitati citeva (nu mi-o luati in nume de rau):

      suppositions,
      collectivemment,
      constamment,
      detentrice (am lasat accentul deoparte)

      Stilistic poate-as fi zis “des opinions differentes”

      Limba e insa frumoasa …

      • DanielT spune:

        Notat si multumiri pt corectat . Dincolo de forma sper ca ati retinut mesajul. Scrisul de la un iphone e o treaba complicata. Sunt mai degraba adeptul functionalitatii ideilor in defavoarea perfectiunii formei fara fond . Numai bine si succes in activitatea de corectare. PS Anyway ce am exprimat nu e copy paste de pe google:) si nici corectat cu Antidot :)

      • DanielT spune:

        pe de altă parte reflectând acum, cred că la rece, departajarea privind calitatea cunoaşterii unei limbi ar fi extrem de simplă într-un mediu concurenţial egal şi anume, trei coli de hârtie A4 un creion şi o radieră, o comisie imparţială şi o temă aleatoare aleasă din actualitate. şi o oră la dispoziţie. la sfârşit, s-ar evalua nr de greşeli pe nr de cuvinte,diversificarea vocabularului, calitatea argumentelor folosite care să reflectă literatura citită şi capacitatea de a improviza precum şi logica şi cursivitatea. pas d*internet ou dictionnaire.
        pas de logiciels de traduction.
        apoi, ne-am putea tutui tovărăseşte..;) despre cât de bine ştim o limbă şi cât de buni suntem în postura de a judeca pe alţii.

        altfel, există probabilitatea că ceea ce pare o critică avizată, poate fi meritul funcţiei Copy-Paste(sunt destui funcţionari români cu franceza tobă în CV şi cu bouche-bee la primul bonjour real) , corectorului word (sau mai avansat) şi serviciului google traduction. de altfel pe internet, toţi strălucim. desigur e o probabilitate, nu o certitudine..dar de exemplu în legătură cu comentariul dumneavoastră…nu am punct de referinţă pentru a compara cunoştinţele de franceză şi dragostea dumneavoastră pentru limba lui Voltaire…en francais, ca să-mi pot etala şi eu mă rog, bagajul gramatical propriu. Creaţia e imperfectă, e mai comodă postura de spectator.
        PS. Sper să nu luaţi personal, rândurile sunt scrise în spiritul articolului scris de dl Cristea.

        eu cred că fiecare autor de pe contributors ştie cât timp costă un articol, ca să fie interesant de actualitate şi relevant în raport cu o temă de societate.

        • Corneliu Cazacu spune:

          E mult mai usor sa fii corector decit creator.

          Viziunea mea despre cunoasterea unei limbi nu difera mult de a dv. Am un prieten chinez care vorbeste o engleza de invidiat. Fraze lungi, cuvinte bine alese, singura chestie e ca n-o prea foloseste in viata de zi cu zi si mai uita din terminatiile cuvintelor latine. Pentru mine e insa o clasa peste multi vorbitori nativi.

          Nu am o dragoste deosebita pt limba lui Voltaire. E cam feminina si adeseori bizara insa imi face placere s-o vorbesc cind am ocazia. Prefer italiana daca e sa aleg intre doua limbi romanice.

          Si nu sint nici functionar roman … Repet, nu mi-o luati in nume de rau. De fapt mesajul meu s-a incheiat cu un compliment …

          • Darrell spune:

            Lipsa socializarii si a culturalizarii e un obstacol lingvust greu de trecut; indifferent cit de bine cunosti dictionarul

  8. chishtocu verde spune:

    Interesant. Dar problema nu vine din oratorie sau de la lipsa respectului in cadrul unei dezbateri; toate astea sunt efecte a ceva si mai grav: lehamitea, multumirea de sine dpdv al pregatirii, ce mai MI-SE-RUPISMUL specific romanesc; asta-i problema! Eu cred ca in momentul in care doresti sa contruiesti ceva extraordinar, sa lasi ceva in urma ta – ceva ce necesita EFORT DE ECHIPA-, cand vrei sa te perfectionezi, cand doresti din rasputeri sa ajuti pe cineva… atunci iti dai silinta, te zbati si in primul rand comunici. Abia cand ai ajuns aici putem vorbi despre arta dezbaterii, unii sunt buni oratori, la unii nu le iese nicicum…

    Deci sa rezum, dezbaterea e la nivelul asta nu pentru ca romanii nu sant buni oratori (poate chiar din contra), ci datorita faptului ca politicienii nu sunt acolo in interesul societatii (LI SE RUPE!!!), sunt corupti, ziaristii sunt lenesi sa investigheze cu adevarat e mai usor sa arunci cu noroi si sa urle de Base sau Ponta dupa caz, unii protestatari habar nu au ce vor de fapt, mai toata lumea care apare la televizor sunt o gasca de incuiati cu diferite agende ascunse (doar nu credeti ca se duc acolo pentru a gasi o solutie ideala). Daca ati aduce 10 economisti, 10 studenti, 10 tarani, 10 profesori sau 10 medici, posibil din alta tara (deci fara preconceptii) poate ati vedea o dezbatere pura cu argumente pro si contra.

  9. Darrell spune:

    Oratoria sau public speaking e cu totul altceva decit debating.
    Public Speaking e o arta si se refera in special la transmiterea unui mesar nu neaparat al oratorului. Nu oricine poate prezenta sau citi un mesaj sau un discurs public deoarece o mare parte a oamenilot introverts si control type au nu se pot relaxa in fata microfonului a audientei si a camerei de filmat si au problem cu intonatia sau tonul vocii cu postura, mimic si expresiile faciale si chiar cu privitul la camera de filmat. Bineinteles ca aceste short comings se pot redresa prin practica si repetitie dar niciodata nu pot concura cu actorii.
    In concluzie Actorii sunt cei mai buni oratori si deaceia R.Reagan a fost formidabil.
    Dezbaterile sunt in prioncipiu prezentara unor idei sau concept competitive pe baza unui format dinainte stability si deasemeni cu moderator si cu o persoana insarcinata cu tinerea timpului. Aceste dezbateri pot fi individuale cind doua personae aregimenteaza punclele lor de vedere competitive sau de grup, cind doua grupuri prezinta iedei si argumente la o tema dinainte stabilita.
    La dezbaterile individuale participa de regula indivizi ce stapinesc extrem de bine un subiect specific (sau sunt scholars) pe care il privesc prin diferite perspective iar una din cele mai celebre dezbateri e Lincoln vs Douglas sau contemporan Buckley vs Vidal si cu siguranta ca se gasesc pe net.
    Pentru a avea o prestanta cit mai buna la dezbaterii membrii trebuiesc sa se pregateasca atit in ce proiveste mesajul sau prezentarea cit si exprimarea indeilor cit mai conscis si mai explicativ posibil deaorece timpul de prezentare e fix si scurt. Argumentarile trebuiesc deasemeni sa fie la subiect si sa urmeze o cale logica si rationala iar exemplele intaritoare trebuiesc deasemeni bine alese.
    Un alt aspect e acela de a fi cit mai colegia si mai generos posibil deoarece orce mic amanunt conteza in special in care nu exista un invingator clar.
    Dezbaterile si analiza critica sunt metode excelente in stimularea congintiei si ar fi indicat la la orce scoala fie ea primara sau postuniversitara sa aiba Debating Society.
    ps Lectia acestui articol e ca in situatia in care participari la dezbateri sa nu faceti nimic din cea ce a facut autorul acestui articol.

  10. r2 spune:

    cred ca ar merita lamurit un lucru. avem parte de un exercitiu asemanator chiar aici pe forum (cei care ne mai dam cu parerea din cand in cand). incercam sa ne expirmam fiecare ideile cat mai clar si sa fim cat mai convingatori. exista si un public, ce-i drept virtual, dar e important ca exista si poate fi extrem de critic. cand e vorba de structurarea propriilor idei, poate ca exprimarea in scris este chiar mai buna decat cea orala.

    si intrebarea mea – ce aduc in plus, in mod fundamental, exercitiile de dezbatere de care vorbiti fata de acest exercitiu al exprimarii opiniilor in scris pe un forum (evident, vorbind de structurarea ideilor, nu de partea de “delivery”). altfel spus, ce anume lipseste pe forum? banuiesc ca nu ati fi pledat pentru avantajele concursurilor de oratorie daca ati fi considerat suficient forumul. probabil ca exista diferente importante, dar decat sa-mi dau eu cu parerea, as prefera sa stiu ce credeti dvs, daca aveti timp de asa ceva. va multumesc anticipat.

  11. Bogdan spune:

    poate ca dezbaterile reusite presupun mai mult decat un “exercitiu de iubire”
    poate presupun iubire pur si simplu

    dar poate ca dezbaterile acestea, fiind un exercitiu si iubirea pe care o propun vine ca un exercitiu

    iar viata intreaga ar putea fi atunci un exercitiu

    PS: am sarit multi pasi care sunt foarte… discutabili :)
    PPS: frumos text ;)



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Dan Cristea


Dan Cristea

Dan Cristea este specializat ca avocat pledant în litigii şi arbitraje internaţionale în cadrul societăţii de avocatură Ţuca Zbârcea & Asociaţii. În 2012, revista Fo... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)