Home » Cultura »Societate/Life » Citesti:

Noaptea când toți românii sunt deștepți

Ionel Funeriu decembrie 29, 2017 Cultura, Societate/Life
31 comentarii 2,824 Vizualizari

A sta treaz noaptea, a păzi, a supraveghea o activitate – cam acestea ar fi sensurile principale ale verbului a veghea. Cuvântul este vechi și provine din lat. vigilare. Infinitivul lung al verbului a veghea este veghere și e folosit ca substantiv; îl găsim la Alecsandri:

S-a dus zăpada albă de pe întinsul țării,

S-au dus zilele Babei și nopțile vegherii

Din același verb, româna a creat substantivul veghe, pe care îl regăsim în expresia a sta de veghe. De veghe în lanul de secară sună, tradus în românește, titlul romanului The Catcher in the Ry e al scriitorului american J.D. Salinger. Din familia lui vigilare limba noastră s-a îmbogățit cu câteva neologisme: vigil, vigilant (rar), vigilent, vigilență. De altfel, latinescul vigilare a lăsat urmași în tot arealul romanic, din Portugalia până în România: port. și sp. vigilar, fr. veiller, it. vegliare, rom. veghea.

Servindu-se de elementul de compunere provenit din prepoziția sur (= pe, peste, deasupra), franceza a creat verbul surveiller pentru a desemna acțiunea de a urmări cu  autoritate o persoană sau diverse fenomene din natură ori din societate. Influențată puternic de spiritul francez în perioada modernizării sale, româna a copiat modelul de compunere galic (sur + veiller), înlocuindu-l însă pe sur cu lat. supra și obținând astfel compusul a supraveghea, verb care urmează fidel sensurile lui surveiller din franceză. (Procedeul copierii unei structuri din altă limbă e cunoscut în gramatică sub numele de calc lingvistic.)

Alături de prepoziția per – care s-a transformat în română întâi în pre, apoi în pe – în latină mai exista un adverb per având sensul „până la capăt”. Acest al doilea per a devenit un simplu element de compunere, așa încât, servindu-se de el, latina a putut crea verbul pervigilare care însemna „a păzi pe cineva toată noaptea”; nu e greu de ghicit că de la acest cuvânt provine verbul românesc a priveghea. Cuvântul priveghi s-a format după modelul lui veghe pomenit mai sus. Privegherea mortului este un obicei specific ortodoxismului răsăritean. Majoritar catolice, popoarele romanice din vest nu veghează mortul pe timpul nopții. Înțelegem acum de ce numai româna dintre toate limbile neolatine l-a moștenit pe pervigilare.

Privighetoarea este „cântăreața nopților ș-a iubirii”, zice Sadoveanu, iar Lucian Blaga îl completează încă mai liric în Catren-ul său:

Uşor nu e nici cântecul. Zi

şi noapte nimic nu-i uşor pe pământ;

căci roua este sudoarea privighetorilor

ce s-au ostenit toată noaptea cântând.

Acest cuvânt este un derivat obținut pe teren românesc din priveghea și sufixul -toare. În restul lumii romanice cuvântul nu este cunoscut, ceea ce e în firea lucrurilor din moment ce nici verbul pervigilare nu a lăsat urmași în vestul Romaniei. (ROMANIA este un termen inventat de lingviști, desemnând teritoriul, cândva neîntrerupt[1], de la Atlantic la Marea Neagră, de-a lungul căruia se vorbesc limbile neolatine. Fac această precizare, pentru că, în două rânduri, am pățit-o: prin grija unui filantrop zelos și binevoitor dintr-o editură, ROMANIA a devenit ROMÂNIA). În latină, privighetoarei i se spunea luscinia, cuvânt care a lăsat urmași în toate limbile romanice cu excepția românei: it. usignolo, port. rouxignol, sp. ruiseñor, fr. rossignol. (În anii ’60 ai secolului trecut, tenorul Luis Mariano lansa șansoneta Rossignol care s-a bucurat de succes în epocă; o puteți asculta pe YouTube accesând: https://www.youtube.com/watch!v=piNE8Z8FGLY.) Un sinonim pentru luscinia era în latină philomela, un cuvânt împrumutat de romani de la greci: pe philo- îl recunoaștem în filologie, iar pe melos în melodie. Din latină, termenul a fost preluat apoi pe cale cultă de franceză de unde a ajuns la noi ca neologism: filomelă. Îl aflăm la Macedonski, în poemul Lewki:

Lună! fin e însă tortul de pe fusul tău de aur,

Și divin e sentimentul ce măriți cu valul roz,

Când zefirii cântă-n sistru, ori în flaut de rogoz

Cu magii de filomelă și cu tremolo de graur.

Ar trebui adăugat aici că în română mai există un sinonim pentru priveghetoare, anume onomatopeicul biulbiul, împrumut lexical din turcă: bülbül (îl găsim la Anton Pann și Tudor Arghezi).

După ce veacuri la rând româna a pierdut contactul cu limbile neolatine, începând de prin a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, odată cu reluarea legăturilor economice și culturale cu Occidentul, limba noastră a început să împrumute masiv cuvinte latinești. Acestea nu au pătruns însă direct din latină, ci au sosit la noi (cele mai multe) din limba franceză, care le-a preluat – pe cale naturală uneori, savantă alteori – de la cuceritorii romani ai Galiei Transalpine. Prin urmare, aceste cuvinte sunt vechi în franceză, dar noi în română. Astfel, vigilare a devenit în franceză veiller. De aici s-a format substantivul masculin veilleur = cel care te are în grijă. Cum bolnavii erau lăsați noaptea în „veghea” femeilor, femininul veilleuse l-a înlocuit pe veilleur. Prin analogie, veilleuse a fost numită lampa cu abajur care stă „de veghe” în timpul nopții, adică pe românește: veioza. Din familia lui veiller mai fac parte verbe precum: éveiller = a trezi pe cineva din somn și réveiller = a trezi pe cineva brusc din somn, ba chiar a-l învia din morți, cum aflăm din revista franceză „Le Canard enchaîné”[2] (sau, în variantă românească, din întâiul vers al Imnului Național: „Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte”).

De la réveiller franceza a mai creat două substantive: réveille = ceas deșteptător și, ceea ce ne preocupă în zilele astea: Réveillon = noaptea de la cumpăna anilor, adică REVELIONUL nostru, când toată lumea e… deșteaptă.

La mulți ani tuturor!

NOTE_________________


[1] În urmă cu mai bine de un secol, a murit ultimul vorbitor de limbă dalmată, încât astăzi, între Italia și România, continuitatea neoromanică e întreruptă.

[2] Pe la sfârșitul anilor ’80 ai secolului trecut, Mihail Gorbaciov restricționează drastic consumul de alcool prin suprataxarea băuturii naționale, vodca (licoare ce ar fi în românește apșoară, căci vodca e un diminuiv al lui voda = apă). Aflat la coadă, un rus în sevraj imploră: „Brejnev, réveille-toi, rends nous la vodka”! (Cf. lucrarea mea Biografii lexicale, p. 162–165.)

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "31 comments" on this Article:

  1. Cosmin spune:

    O simplă curiozitate:

    „Filomela” apare și-n Levantul lui Cărtărescu, în „Eleghia” din primul cânt:

    „Când plânge filomela în crâng de rosmarine
    Și gârle se-ncrețesc,
    Insecta chiar când cântă sub razele divine
    Ce spre apus grăbesc,
    Eu perna ud cu lacrimi, că-mi vine-n amintire
    A patriei nevoi
    Ș-o mare fulgeroasă îmi crește în simțire
    Umblată de strigoi!”

    Și tot acolo, câteva versuri mai sus, găsim și „biulbiul”:

    „Gul arzând în alizee și picându-i focu-n golfuri,
    Desfoindu-se pe insuli și pe case și pe corturi
    Zugrăvind cu aur boturi de caice pe cleștar,
    Punând sânge pe tăișe, iar pe sâni enibahar,
    Gul vestind cu spuza-i țara împăratului biulbiul:
    Noaptea cea cu berlianturi, de la Roma la Mosul.”

    • Funeriu spune:

      Așa este. Excelentă completare. Mai ales că pe biulbul nu-l înregistrează DEX-ul. (Unde mă aflu acum, n-am la îndemână decât varianta online a dicționarului. O fi în varianta tipărită?). Cărtărescu a „revigorat” multe cuvinte pe care le credeam dispărute. Ca Eminescu la vremea lui.
      Un exemplu din Scrisoarea III: „Un sultan dintre aceia ce domnesc peste vreo limbă,” unde limbă = etnie, popor. Din păcate, traducătorul lui E. în franceză a tradus prin… limbaje (langages): „Un sultan de ceux qui règnent sur certains de ces langages”, încât te întrebi cum ar putea cineva să domnească peste… limbaje? În Psaltirea în versuri a lui Dosoftei (1683), citim: „Și vei împărățî-n limbi păgâne / De li-i îmblânzi cu a ta pâne”.

  2. Vlad spune:

    De la veghe ati ajuns la desteptare mie mi se pare relevant drept care m-am uitat pe dexonline.ro la sensul cuvantului a destepta si am gasit:

    2) deștépt, a -á v. tr. (d. lat. de-spectare, cu înțelesu de „a aștepta până la urmă”, după ex-spectare, a aștepta). Vest. Trezesc, scol din somn orĭ din beție. Fig. Toată țara. Deschid ochiĭ cuĭva, arăt: a deștepta poporu, lumea s’a deșteptat. Stimulez: munca deșteaptă apetitu.

  3. Andrei spune:

    Noaptea când …? Cu tot respectul, Dle. profesor Funeriu, cred că titlul corect pentru contribuția Dvs. ar fi fost ”Noaptea în care toți românii …” și nu ”Noaptea când toți românii …”. Chiar dacă, recunosc, exprimarea care mie mi se pare incorectă devine din de în ce mai răspândită, în dauna celei pe care continui să o consider ca fiind cea corectă: Noaptea în care …!!!

    • victor L spune:

      E bine, totusi, ca precizezi ” exprimarea care mie mi se pare incorectă”.

    • Harald spune:

      Noapte are mai multe sensuri. Foarte înrudite între ele, dar totuși distincte. La fel ca și zi :)

      Asta e una dintre dintre problemele des întâlnite la traducători, cunosc bine limba din care traduc, dar în română au lacune :)

    • Harald spune:

      Noaptea din comentariul tău e substantiv, noaptea din titlu e adverb. Trebuie rumegate un pic nopțile astea :)

      • Ronald spune:

        Transformarea despre care pomenesti este favorizata (sac!) de cand. Cum avem la-ndemana doar (era sa scriu decat pe calapodul infractoarei, dar actuale, conduceri de partid si de stat) spatiul si timpul, poetizarea inseamna de fapt accentul pe una dintre notiuni. Accent insa care n-ar trebui sa faulteze sensul celeilalte (~ si fara de care este “decat” o aberatie). Cand insa faultezi ambele repere… iti iese o poveste nemuritoare cu “decat” o propagandistica valoare. Exact cum a fost si este la troisieme lettre.
        Tra-duc…, pardon, -nslatorii mentionati ar fi preferabil sa-nteleaga (cvasi-imposibil nativ si cu atat mai putin din “educatie”) macar de iure ca numele (substantivele proprii) nu se tra-d… -nslateaza.

        • Harald spune:

          Long story short: în celebra formulă ”noaptea ca hoții”, noaptea era adverb. La fel și în titlul articolului. End of story.

          • Ronald spune:

            Adverb de-ar fi fost, divinatoria virgulanecessarium et utile idem sunt.

            ps: “apelul” la “poiezie” avea o anume valoare fonetica.. dar… sunt de acord ca noptile trebuie “rumegate”.

            Adicatilea nu doar nuaptea din imnul national-ae (eterna si de nepatruns cu “mijluace” socializde) dar pana si

            Noaptea e un sfetnic bun cand vorbesti cu peretii,
            Dupa o zi in care ai stat si ai baut rau cu baietii,
            E o comedie rece, rade cine e in stare,
            Si cine te arde, evident e cel care rade mai tare.

          • donquijote spune:

            Autorul a confirmat intre timp, intr-un comentariu mai la vale, ca este vorba de acea noapte in care toti romanii sunt destepti, adica noaptea Revelionului. Deci, utilizare ca substantiv.
            Exprimarea este cam echivoca si a dat o tenta hazlie titlului; asta mi-a atras atentia rasfoind pagina si m-a facut sa citesc articolul: adica romanii sunt destepti noaptea (cand dorm) :) in rest…
            E drept, ca lipsea o virgula ca sa fie exact asa, dar suna bine.

    • jj spune:

      Vi se pare incorect spus “noaptea cand” tocmai fiindca “in care” s-a raspandit excesiv in ultimii ani, in dauna tuturor celorlalte posibilitati de a exprima timpul, locul si modul (ziua cand / ziua in care… locul unde / locul in care… felul cum / felul in care…).
      Aceasta saracire a limbii face ca formularile normale, cu “cand”, “unde” si “cum”, sa para ciudate sau noi, cand de fapt ele exista dintotdeauna si permit o exprimare mai variata decat cea cu “in care” folosit invariabil. De exemplu, exista un roman de Sadoveanu cu titlul “Locul unde nu s-a intamplat nimic” – sper sa nu vi se para si aici ca autorul era un incult si ca ar fi fost corect “Locul in care nu s-a intamplat nimic”.

  4. Adrian Popescu spune:

    Domnule Ionel Funeriu indraznesc sa va impartasesc aici o opinie ; anume aceea ca termenul corect este ortdodoxie si nu ortodoxism . Nu contest faptul ca pe undeva pe lumea asta si prin mintea cuiva exista ortodoxismul dar el nu are nimi cde a face cu ortodoxia . Omul poate fi creator ( demiurg ) numai in simbioza ( daca se poate spune ) cu Dumnezeu . De unul singur omul nu poate fi creator ci un imitator lamentabil . Ortodoxismul poate exista numai ca o inventie omeneasca lamentabila .
    /

    • Funeriu spune:

      Multe cuvinte se utilizează cu sensul lor larg, așa cum circulă ele în masa vorbitorilor. Când se folosesc ca termeni științifici, în cazul descris de dvs. TEOLOGIC, se prea poate să aveți dreptate, pentru că specialiștii au nevoie de cuvinte monosemantice (cu un singur înțeles), altfel se pot produce încurcături. Când zic SOLUȚIE, în general, mă pot gândi la o modalitate de a rezolva o problemă (cum să mă apăr de frig, de infractori, cum să ies dintr-o încurcătură etc.). Dacă spun că am găsit SOLUȚIA cum să mă apăr de câini (cu un băț, de exemplu), un chimist, care ar avea în minte definiția SOLUȚIEI = amestec omogen, m-ar putea acuza că sunt pe punctul de a prepara în laborator o licoare letală pentru a scăpa omenirea de patrupedele mușcătoare…
      DEX:
      ORTODOXÍSM s. n. 1. Confesiune creștină ortodoxă. 2. Calitatea de a fi ortodox (2). 3. Doctrină literară și ideologică românească din perioada interbelică; înclinare spre cultivarea temelor și motivelor religioase ortodoxe. – Ortodox + suf. -ism.
      În articol eu am folosit cuvântul ORTODOXISM cu întâiul înțeles, cel general, din DEX, dvs. ați avut în vedere sensul doctrinar ce ține de teologie. Ne-am aflat pe frecvențe diferite, răspunsul meu sper să ne sincronizeze.

    • Harald spune:

      Doctrina și/sau ideologia e cu ”-ism”, deci ortodoxism. Ramura religiei creștine e într-adevăr ortodoxie.

  5. d spune:

    “Privegherea mortului este un obicei specific ortodoxismului răsăritean. Majoritar catolice, popoarele romanice din vest nu veghează mortul pe timpul nopții. Înțelegem acum de ce numai româna dintre toate limbile neolatine l-a moștenit pe pervigilare.”

    la argumentul asta nu pot sa nu remarc ca in sec XV, pe la 1409, sensul cuvintului francez care a ajuns la noi ca ”veiller” era si de « passer la nuit au chevet d’un mort » ”Avoir… veliet le corps de le ditte feue” (3 août, ”Exéc. test. de Maigne Esquiequelme, VeDestamquierque”, potrivit lui A. Tournai) – sursa TLF la http://www.cnrtl.fr/etymologie/veiller

    totusi de unde acel “pri” din cuvintul nostru? oare nu e acel sufix slav cu sensul de “lînga / pe lînga” care a dat in pl. “przy” (ca in przystanek) sau in ru. “при” (ca in приморск) si pe care-l gasim in ro. priceasnă?

    • Funeriu spune:

      Priveghere e moștenit direct din latină (pervigilare). Noi l-am preluat „întreg”. Cuvântul a suferit câteva modificări fonetice datorate uzului îndelungat. D.E.: prepoziția PER a devenit mai întâi PRE, apoi s-a redus la PE. Limbajul bisericesc, care e conservator, menține faza intermediară (veche) PRE: „ Și nu ne duce PRE noi în ispită” etc.
      Arghezi o exploatează stilistic în finalul idilei amoroase a călugărului Iakint (Mâhniri):
      Și Dumnezeu ce vede toate
      În zori, la cinci și jumătate,
      Pândind, să iasă prin perdea,
      O a văzut, din cer, PRE ea.
      Revenind la priveghere: compunerea nu s-a produs în română, ci în latină, cum am scris în articol (per + vigilare).
      Priceasnă e un derivat pe teren slav. L-am preluat aidoma, întreg cum era în limba de origine. E adevărat că în limba română avem adverbul PREA = mult, foarte, care e folosit independent în propoziții de tip superlativ: „ai fost PREA bun cu mine”. Ca element de compunere, îl găsim îndeosebi în cuvinte ca: preacurată (și pururea fecioară), Preafericit, Preasfințit etc.

  6. V Argesanu spune:

    Domnule profesor,

    Fiecare generație are mentorii ei în probleme de limbă corectă.
    Generația mea a avut norocul ca acesta să fie marele Alexandru Graur, Numărul redus de canale media din acea vreme a conferit academicianului Alexandru Graur un benefic monopol în prezentarea și corectarea erorilor de pronunție, de etimologie și de gramatică a limbii noastre. Sarcină de care s-a achitat neobosit ani în șir pentru publicul de nivel mediu, prin emisiunea «Limba noastră» de la Radio România.
    …câteva ciudățenii legate de persoana academicianului Alexandru Graur: ne învăța bine românește un savant de origine evreiască, născut odată cu secolul XX care a trăit 88 de ani și a murit exact în aceeași zi de iulie în care s-a născut. Natura i-a mai jucat o festă, oferindu-i un urmaș – comentatorul sportiv Dumitru Graur – celebru producător de “perle lingvistice” în direct, rămase de antologie.
    Mă bucură că lângă scriitorul Radu Paraschivescu care activează la Digi 24 https://www.digi24.ro/ cu rubrica «Paraschivenia săptămânii», cam corozivă uneori, vă descopăr și pe dumneavoastră, ambii preocupați de corectitudinea limbii ce o vorbim, într-o perioadă când aceasta este înecată de împrumuturi, unele la limita necesarului, cele mai multe inutile, așa doar “ca să dea frumos”.
    Vă urez din toată inima succes pe mai departe, creșterea audiției și numai bine în anul care vine!

    • Funeriu spune:

      L-am cunoscut pe acad. Graur. Eram doctorand la filologia timișoreană și i-am fost prezentat de către maestrul meu G.I. Tohăneanu. Graur avea 76 de ani, eu nici 30. Eram oarecum timorat. M-a tratat în cel mai natural chip cu putință. Aflând că pregătesc o teză despre versificație, m-a sfătuit s-o public și mi-a cerut să-i trimit cartea de îndată ce apare. Am făcut întocmai doi ani mai târziu. Nu m-a uitat. În loc să-mi mulțumească convențional, cum se făcea în acea vreme, a scris o cronică despre Versificația românească în România literară.
      Am mai avut ocazia să cunosc personalități de anvergură din lumea științei. Cei cu adevărat mari m-au tratat întotdeauna cu prietenie, alții însă…

    • David Wilson spune:

      @ V Argesanu (29/12/2017 la 15:20)

      Azi uitadu-ma la un post de televiziune (nu-i divulg numele pentru a nu fi acuzat de reclama mascata) si mi-am adus aminte – ca si dvs. – de emisiunile acad. Graur.

      O tanara reporter(ita?), fiind intr-un mall, vorbea despre bugetele pentru Revelion ca fiind de circa 500 de lei.
      A continuat spunand ca sunt unele persoane “mai generoase” si-au alocat bugete “mai generoase” de circa 1500 de lei (pentru delicatese ca exemplu: fructe de mare).
      Consultand “Dexonline” mi-a fost confirmata definitia pe care o stiam: generos si derivatele lui se refera la atitudinea TA fata de ALTII (https://dexonline.ro/definitie/generos )

      GENERÓS, -OÁSĂ, generoși, -oase, adj. (Despre oameni și manifestările lor, în opoziție cu egoist) Gata să ajute pe alții; care dă ușor sprijin, asistență celui lipsit de ea; mărinimos, dezinteresat, larg, inimos.

      Consider ca este emisiunile TV ca si ziarele trebuie sa acorde foarte mare atentie la folosirii limbii romane dat fiind impactul produs in societate.

      Toate cele bune in anul care vine si ….o limba romana cat mai “romaneasca” !

      • V Argesanu spune:

        @ David Wilson, (30.12. 2017, ora1.55)

        Toate televiziunile, în afara celei naționale, “trăznesc” a comercial, facil sau partizanat politic în goană după rating, că n-ai ce pretinde…
        În schimb TVR se străduie “să pună capacul”, preluând de la celelalte tot ce e mai rău – idei și personal.
        Ășa că puține speranțe din partea televiziunilor!

        Gânduri bune pentru urările de bine!

  7. Funeriu spune:

    Strict denotativ aveți dreptate. E cumva mai natural să zici ÎN CARE decât utilizând relativul CÂND. Că se poate zice și NOAPTEA CÂND, nu încape îndoială. Mai ales dacă ai în vedere temporalitatea, ca în cazul de față… Vă dau un titlu de film (de pe vremea CÂND mergeam la cinematograf):
    „Ziua CÂND vin peștii”.

    Într-un articol anterior am spus că nu mă consider infailibil și că sunt gata să accept o opinie argumentată și să-mi asum o eroare. Nu sunt însă un grammar nazy, știu că uneori uzul impune o formă împotriva normei (zicem sesiza, nu sezisa cum ar fi corect, spunem anticameră, după italieni, deși logic ar fi antecameră, zicem mulțumesc mult, deși mulțumesc provine de la urarea „la MULȚI ani” etc.). Într-un articol anterior l-am citat pe Horatius care în Epistola către Pisoni consfințea triumful uzului prin celebra-i formulare: SI VOLET USUS, adică, pe românește: „n-ai ce face dacă așa vrea uzul”).

    • Funeriu spune:

      ERRATUM:
      Grăbit cu răspunsul, am scris incorect NAZY.
      corect: grammar nazi

    • V Argesanu spune:

      Cu titlurile (de film ) și preluarea lor în românește e un fel de joc la limită: «Ziua când vin peștii» era foarte potrivit pentru efectul său artistic – relevarea influenței catastrofale asupra unei comunități de pescari a bombei nucleare, chiar neexplodate, pierdută în apele de unde își procurau hrana zilnică (Evenimentul Palomares de prin anii ’60).
      Mai spre noi avem «Save Private Ryan» tradus cam nefiresc în română prin «Salvați soldatul Ryan» în loc de «Salvați-l pe soldatul Ryan», prima formă fiind preferată pentru stilul concis, milităresc al unei unei misiuni de front și poate pentru amara ironie din subtext prin care misiunea de căutare și recuperare a «obiectul parașutat» James Francis Ryan în spatele liniilor inamice din Normandia anului 1944 este transformată într-o operațiune de PR a armatei americane, hotărâtă să-i redea în viață Mamei Ryan pe ultimul din cei patru fii înrolați pe frontul european, indiferent de sacrificiile ( parcă vreo cinci-șase morți din subunitatea Căpitanului Miller).

    • Harald spune:

      @Ionel Funeriu – s-a făcut noapte (adverb, evident) și mă simt mult mai deștept (… ca noaptea, substantiv sau adverb, aici nu mai e deloc evident) așa că o să încerc să înțeleg ce-ați vrut să spuneți în titlu.

      Există în opinia mea două situații foarte clare:
      a) în zicala ”noaptea toate pisicile sunt negre”, noaptea este adverb. Sensul este ”pe întuneric”.
      b) în zicala ”noaptea e un sfetnic bun”, noaptea este substantiv. Sensul nu este ”pe întuneric”.

      Unele exprimări folosite în viața (de zi cu zi) nu sunt neapărat la fel de clare, astfel încât doar Dvs.știți ce- intenție ați avut apelând la formularea din titlu. La William Hill cota ar fi mai mare pentru substantiv, fiindcă sunt evident mai multe șanse să fie adverb. Deci? :)

  8. George Gafencu spune:

    Domnule Funeriu,

    Intr-una dintre puținele postări pe care le am în forumul de față, vreau să vă mulțumesc pentru seria de articole pe care ați publicat-o. Aveți un stil de exprimare ușor, elegant și cu umor care atrage și o audiență nu tocmai interesată de subiect. Stilul respectiv e asociat unor profesori foarte buni.

    Îmi aduceți aminte de un alt profesor foarte bun pe care l-am avut în facultate, regretatul președinte al Academiei Radu Voinea, pe care l-am avut profesor de Mecanică în anul I la facultatea de Electronică din București, mai prin anii 80. Ca orice fel de electronist care se respecta, puțin îmi păsa mie de mecanică, însă cursurile academicianului Voinea erau pline ochi deoarece avea un sistem de predare foarte interesant, folosind metafore și anecdote, atrăgând în mod original atenția asupra unor detalii, făcându-le memorabile, încât studenții veneau de plăcere la curs.

    La final, doresc să vă adresez un sincer ”La mulți ani!”

    • Funeriu spune:

      Dacă legi teoria de o chestiune practică, dacă te adresezi studenților firesc și dacă, pe deasupra, mai presari și un gram de umor când e cazul, lecția ta se întipărește pentru multă vreme în mintea celor care te ascultă. Ilustrez propozițiile de mai sus cu o întâmplare ortografică. Le vorbeam studenților despre importanța virgulei. Când se pune, când nu se pune, când ești liber s-o pui ori să n-o pui. Care propoziții se despart prin virgulă de regentă, care nu etc. Nimic mai plictisitor. Când observ primul căscat în sală, mă opresc, îi rog pe studenți să scoată o foaie de hârtie, le cer să n-o semneze, apoi le dictez o frază (n-am inventat-o eu, o văzusem undeva). La sfârșit, le cer să pună virgulele necesare. Iată fraza: „dacă femeile ar înțelege ce pot bărbații ar umbla în patru labe în fața lor”. Adun foile,le sortez: unele în stânga, altele în dreapta și le spun oarecum enigmatic: în dreapta sunt băieții, în stânga fetele. Mă privesc cu neîncrede, dar își recunosc scrisul și constată că nu m-am înșelat. Criteriul a fost simplu: fetele au pus virgula după POT, băieții după BĂRBAȚII. Nu a mai fost necesar să-i plictisesc cu sfaturi profesorale. Sunt sigur că și azi, după vreo 20 de ani de atunci, se gândesc de două ori înainte de a pune o virgulă. NOTĂ: niciun student nu cunoștea, atunci, fraza aceasta. Astăzi ea se bucură de o anumită notorietate. Am găsit-o pe internet. Cine știe? Poate chiar unul dintre studenții mei a popularizat-o pe Facebook sau pe Twitter.

      • Alexandra spune:

        Domnule profesor,

        Mai aveați una cu “șapte-roșu-măr”, pe care, de altfel, am pus-o în aplicare de mai multe ori. V-am fost studentă la UVT în 96. Confirm că sunteți un profesor memorabil.

        Mă bucur să vă citesc!

  9. Ela spune:

    Este o veste buna, aceea ca vom fi, mai cu totii, destepti, sau pe cale de a ne destepta, in noaptea din 31 decembrie 2017!
    Indiferent de motive sau de motivatii, a fi treaz in miezul noptii “risca” sa ne lumineze ziua urmatoare, mai ales daca suntem si bucurosi de felul in care am vegheat, pana la aparitia primelor licariri de lumina…Nu intamplator, probabil, in Geneza zilele creatiei incep seara, iar Creatorul isi apreciaza reusita…dimineata!?
    Avem deci o noua sansa sa invingem intunericul…
    Sa ne trezim deci, cu bine, in fiecare zi din 2018!

  10. man of war spune:

    in noaptea cind / in care toti romanii sint destepti, fiecare pune virgula unde vrea si toata lumea i multumita, merge n patru labe cine doreste. calculatoarele folosesc doar 0 si 1 si sint cele mai exacte. sunetele nearticulate ale salbaticiunilor nu creeaza confuzii : isi ademenesc partenerii pentru imperechere, urla de foame sau schelalaie de placere cind sint satule. clauzele (scrise la subsol cu litere foarte mici) dintr un contract cu o banca sau companie de servicii, oricum vor fi scrise, lasa loc de interpretari, lar cind se ajunge la clarificari, cei ce dispun de avocati mai multi si mai bine platiti vor deslusi cu exactitate sensul. biznisu i biznis si politica i politica, n ai ce le face frate.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ionel Funeriu


Ionel Funeriu

Profesorul Ionel Funeriu s-a dedicat studiului versificației românești, lucrarea sa majoră, Versificația Românească, propunând o nouă teorie asupra versului românesc. Por... Citeste mai departe


E randul tau

Orice temă mediatică se dezumflă după vreme, însă reflectarea problemei nu este problema. Cum ...

de: W

la "Creșterea și descreșterea interesului public pentru încălzirea globală "

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

România, marile puteri şi ordinea europeană: 1918-2018

Cauta articole

iulie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)