Home » Cultura »Politica & Doctrine »Reactie rapida »Societate/Life » Citesti:

Noroiul si diamantul: Despre atacurile impotriva lui Mircea Cărtărescu

Vladimir Tismaneanu octombrie 12, 2012 Cultura, Politica & Doctrine, Reactie rapida, Societate/Life
44 comentarii 3,592 Vizualizari

Atacurile imunde, de o vulgaritate neţărmurită şi de o infamie pe măsură, împotriva lui Mircea Cărtărescu, sunt vârful unui aisberg al nemerniciei. Este lovit acest scriitor de geniu (îmi măsor cuvintele, ştiu exact de ce le folosesc) de către câteva tipuri umane: veleitarii frustraţi; naţionaliştii gregari; pudibonzii tracomani; admiratorii lui El Crin, cel care, alături de Ponta, l-a numit pe Mircea Cărtărescu “fascist”. Dar cel mai tare deranjează probitatea exemplară a scriitorului în raport cu politica. Mircea Cartarescu nu este un intelectual inrolat. Dar este, in spiritul lui Raymond Aron si al lui Albert Camus, un spectator angajat.

Mircea Cărtărescu este la ora actuală una dintre cele mai credibile şi consecvente voci anti-totalitare din Europa de Est şi Centrală: textele sale se opun şovinismului, fascismului, comunismului, exclusvismelor de orice culoare. Îl exasperează grobianismul, dogmatismul, tupeul, băşcălia ieftină, cinismul ludic. Este firesc, aşadar, să fie ţinta predilectă a mitocanului patriotard, ignar, limbut, neghiob şi impertinent.

Se uită că Mircea Cărtărescu, poet, romancier, eseist si profesor universitar, este autorul pamfletului “Baroane!”, adresat în plină campanie pentru alegerile prezidenţiale, in 2004, lui Adrian Năstase. Independenţa de spirit a lui Mircea Cărtărescu îi aduce pe intelectualii lui Felix (pentru că el, Felix, manevrează aceste jocuri repugnante) în stare de apoplexie. Un cunoscut romancier arghirofil, partener de proverbiale dialoguri cu Sorin Ovidiu Vîntu, reproşează fostei conduceri a ICR: “De ce din cărţile mele s-a tradus doar una, iar lui Cărtărescu i s-au tradus atâtea?” Răspunsul este de-o simplitate perfectă şi are de-a face cu valoarea. Reproşul este şi el simplu şi are de-a face cu resentimentul, invidia, pizma. Asa este de cand lumea, unii scriu capodopere, altii nu.

http://www.evz.ro/detalii/stiri/senatul-evz-o-capodopera-numita-orbitor-452021.html

Onestitatea lui Mircea Cărtărescu îi scoate din minţi pe de-alde Nistorescu şi alţii ca el. Ei se bălăcesc în minciuni, el rosteşte adevărul. Mircea este prietenul meu de suflet, ca şi fratele meu, ştiu cât îl pot răni aceste abjecţii. Dar ele sunt doar noroi, praf şi pulbere, opera sa este diamant.

Textul de mai sus este scris ca expresie a solidaritatii mele indefectibile cu un mare scriitor si un mare moralist supus unui revoltator asalt al ticalosiei. Inca si inca odata repet: cine tace, consimte.

PS: Michael Henry Heim, un savant si un traducator nepereche, il considera pe Mircea Cărtărescu un scriitor formidabil. Se gandea foarte serios sa traduca “Orbitorul”. Era insa intimidat, el, traducatorul lui Cehov, al lui Gunter Grass, al lui Danilo Kis si al lui Milan Kundera, de inventiile lingvistice ale scriitorului, se intreba daca va gasi echivalente care sa faca dreptate originalului romanesc. Nu s-a intamplat. Michael a trecut recent in lumea dreptilor, altcineva va face, sunt sigur acest lucru. Dar exista de-acum, in engleza, “Nostalgia”, acea minune estetica si psihologica pe care indraznesc a o compara cu “De veghe-n lanul de secara” de Salinger.

http://www.amazon.com/Nostalgia-Directions-Paperbook-Mircea-Cartarescu/dp/0811215881

As mai adauga ceva. Se pare ca sunt persoane care nu inteleg ca ICR (asemeni organismelor similare din Germania, Franta, Spania, Italia, Polonia etc) sustine traduceri de carti ale unor autori din Romania (ori originari din Romania) selectate de prestigioase edituri straine. Cartile sunt publicate pe baza de referate editoriale. Costurile traducerilor sunt mari, editurile au bugete limitate, este absolut firesc sa existe acest sprijin. Publicarea la Editura Curtea Veche a traducerii romanesti a trilogiei lui Leszek Kolakowski despre principalele curente ale marxismului a primit sustinere din partea Institutului Polonez din Bucuresti (sprijinul este mentionat explicit). Sunt chestiuni atat de banale incat ma jenez ca trebuie sa le explic.

Tot ICR asigura participari de intelectuali romani la evenimente internationale unde sunt lansate cartile lor. Iata de pilda ce putem citi intr-un articol aparut chiar in “Jurnalul National” pe data de 3 iunie 2012:

Echipa ICR Madrid (director – Ioana Anghel, director adjunct – Luminita Marcu) a facut tot posibilul ca literatura romana sa aiba vizibilitate aici. Sa fie promovata, sa se vanda. Au fost invitati la acest targ, avand sesiuni de autografe, scriitorul Norman Manea (26 mai) si mai tinerii sai colegi Dan Lungu si Florin Lazarescu (2 iunie).

Lista autorilor sustinuti de ICR este lunga. Sper ca acesti intelectuali isi vor ridica glasul impotriva mizeriilor proferate la adresa lui Mircea Cartarescu.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: ,



Currently there are "44 comments" on this Article:

  1. Scarpia spune:

    “Inca si inca odata repet: cine tace, consimte.” Corect!

  2. Andrei Pantu Andrei Pantu spune:

    Felicitari pentru atitudine!

  3. Zeroth spune:

    Sa fii atacat de Nistorescu, Sorin Rosca Stanescu, Antonescu sau pechinezii mogulilor e un certificat de calitate. Daca domnul Cartarescu ar ajunge in galeria celor adulati de acestia ar fi trist. Dar asta nu are cum sa se intample

  4. noname spune:

    Nu ne mai mira nimic in tara asta manelizata!
    Cartarescu a fost/este unul dintre” intelectualii lui Basescu”si preceptul proletcultist “cine nu e cu noi e impotriva noastra”a fost aplicat cu succes de precursorii Puterii de azi! Este o ofensiva generala a sobolanilor condusi de motanul securist impotriva tuturor valorilor autentice ale Romanieide azi si de maine!Se joaca cartea decisiva a reiterarii alegerilor din 46 si pentru a le castiga nici o josnicie nu este prea mica!Vai de noi!

    • Propun sa ne descretim putin fruntile si sa ne amuzam:

      Nicolae Ceauşescu va fi decorat post-mortem pentru merite deosebite în cultura românească. “Da, a promovat caloriferul! A făcut-o inteligent, caloriferul a intrat în subconştientul românului. Să ne gândim că ne uitam la calorifer ca la Dumnezeu pe vremea lui. Mai ales iarna, românul își omora timpul liber cu multă cultură şi câte un pic de căldură”, a declarat artistul tinichigiu Vasile Spanac, şeful filialei ICR din Popricani.

      Citiţi mai mult: Marea rebranșare a României la cultură. Aproape toate glumele despre caloriferul lui Andrei Marga – Panorama > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/Marea-rebranare-a-Romniei-la-cultur-Aproape-toate-glumele-despre-caloriferul-lui-Andre-100552.html#ixzz298h3w2au
      EVZ.ro

      • Guardian spune:

        Nu fiti rautacios Domnule profesor, are dreptate ex-rectorul, ex-profesorul, ex-ministrul, ex-omul (etc. ) marga…bine, a omis sa zica ” caloriferul rece”, ceea ce , indeed, e o creatie romaneasca fabuloasa o mie la suta…probabil, de aia a si incadrat-o cadristul marga la cultura: fabula e specie literara…
        PS. Nu numai Felix orchestreaza atacurile asupra inegalabilui caracter Mircea Cartarescu, ci si ilegalistul nastase….eu nu stiu la cite scrisori sau telefoane are dreptul sa trimita/dea pe saptamina din puscarie, cert e ca vad, mai bine zis citesc, prin ziare (citesc nu ca m-ar interesa opinia detinutului nastase, ci doar sa vad cui raspunde si pe cine mai ataca acest om de nimic, fara nici un pic de caracter ori minima etica) aproape zilnic reactiile lui nastase von tartasesti…ceea ce ma face sa cred ca detinutul are regim preferential …e un fel de reactie rapida din puscarie, un concept nou in ziaristica romaneasca….E si firesc cind prietenul paunescu, n-a reusit sa-si ia doctoratul la comisia condusa de prof. Cartarescu…raposatul credea ca e de ajuns, doar sa se prezinte, cu discursurile sale sforaitoare depre Eminescu ori cine stie cu ce alte aiureli, fara a intelege faptul ca exista o mare diferenta intre ceea ce publici in totusi iubirea ori aiurea(de multe ori cu talent, trebe sa fiu obiectiv), si rigoarea si etica academica …asa cum nu intelege nici ponta, sova, ca si multi, multi alti “doctori” de mucava…

  5. sile spune:

    Partea trista e ca toate aceste mizerii, au un public tinta bine definit, public deloc receptiv la argumente, solidarizari sau, mai general, la realitate.
    Cu toate acestea, fiecare luare de atitudine (din partea cui conteaza) are importanta ei. Macar sa se stie clar ca mizeriile pot fi si sunt tratate ca atare, macar de unii romani.

  6. AVP spune:

    Scuza-ma, amice Volo, dar nu cred ca te pricepi la chestia asta mai bine decat mine: http://hypertexte-avp.blogspot.ro/2005/06/orbitor-aripa-fr-obraz.html. Cartarescu al tau merita niste bobbarnace sau chiar o palmutza zdravana numai si pentru faptul ca, la etatea de aproape 50 de anisori, el inca nu stia ca in RSR existasera totusi scriitori care indraznisera sa se opuna sistemului “ilegitim si criminal” si ca deci nu chiar “toata scriitorimea in par” participa alaturi de conformistii si fripturistii vremii la “cinele sardanapalice” oferite de primii-secretari iepocali.

    Sau poate ca si tu tot asa oi fi crezand, a ? Of, of

    • Draga Viorel, evident ca nu cred ca toti scriitorii participau la cine sardanapalice cu “tovarasii de la Sectie”. Stii bine pretuirea pe care ti-o port. Stii bine ca socot “Poemul de otel” o capodopera. Nu fac parte dintre aceia care ignora ce-ai scris si ce-ai facut.

      http://www.contributors.ro/cultura/a-trai-in-adevar-despre-disidenti-in-vremuri-sumbre-cazul-viorel-padina/

      Dar vei concede ca lucrurile aluneca intr-o directie tot mai primejdioasa si ca solidaritatea cu cei atacati in chip abject, de atatea ori absenta in trecut, ar merita sa ne inspire ca valoare in prezent. Eu unul asa gandesc.

      • AVP spune:

        Draga Volo, eu nu contest faptul ca M.Cartarescu – fostul meu coleg de la Cenaclul de luni – e un scriitor foarte bun, poate chiar mare (din pacate nu i-am citit decat textele din “Aer cu diamente” si “Poeme de amor”, despre care am si scris la aparitie), insa da-mi voie sa ma indoiesc de faptul ca el ar putea fi un mare reper moral. Io nu l-am vazut niciodata – e.g. – pe acest autor sa se solidarizeze ori macar sa pomeneasca vreodata de scriitorii care s-au opus fatis regimului comunist (asa cum am precizat deja mai sus), iar in asta el e ciudat de congruent cu Traian Basescu insusi (care a boicotat expozitia “Inscrisusi dusmanoase” din 2005), precum si cu noua dreapta de soriginte oranj or civica, ai carei corifei nu par sa fi auzit de rezistenta anticomunista Ro, in afara de cea din munti… Ce alta explicatie ar putea exista, decat ca oamenii astia sunt rosi de un resentiment semnificativ contra celor care i-au infruntat altadata pe genitorii lor trupesti, cum ar veni…? Nu mai pomenesc de faptul ca, dupa cum tu bine stii, pretinii nostri oranj au facut totu, vba aia, ca sa scoata din uzu practic Legea nr.211/2009 (un fel de lege a reparatiei si recunostintei fata de rezistenta anticomunista), in timp ce Legea Recunostintei fata de “revolutia” lui Ivan Ilici (cand fostii activisti si securisti s-au dat de 3 ori preste cap si s-au transformat din izdap-izdap caine turbat in “revolutionar” antitotalitar cica curat) e inca in glorioasa vigoare… Sa stam stramb, draga prietene, dar sa judecam drept.

  7. Doru Nastase spune:

    Alataseara a avut loc la librria Kretzulescu o intalnire a lui Mircea Cartarescu si Alexandru Andries cu publicul ascultator de Bob Dylan… a fost si fiica mea acolo si mi-a povestit ca la finalul acestei intalniri, a stat de vorba cu domnul Cartarescu, caruia i-a povestit ca ea i-a citit prima carte cand era in clasa a V-a primara… si ca in continuare ii citeste fiecare carte aparuta… La care domnul Cartarescu i-a raspuns ca a fost poate cam devreme cand i-a citit prima carte insa, este ceva foarte frumos pentru domnia sa sa stie ca un copil este interesat de cartile sale inca din clasa a V-a si ca asta este poate cel mai important pentru un scriitor..

    Pana la urma, eu cred ca pentru Mircea Cartarescu asemenea intmplari conteaza, restul carcotelilor rautacioase pierzindu-si efectul…

  8. Un elector spune:

    Da, politica-i noroiul si literatura-i diamantul, dar am impresia ca totusi nu literatura este sursa acestui scandal, ci politica, prea miroase a precampanie, iar daca ne gandim la multe alte exemple de aiurea, pare chiar un fapt de serie din lumea politicii, mai ales in batalii electorale. Nu stiu cine pe cine foloseste in acest episod cu laude de-o parte si critici de alta (le-am vazut si-n criza politica din vara), dar tare mi se pare nimerita o parafrazare: Fereste-ma, Doamne, de laudele politicii, ca de criticile confratilor ma apar singur !

  9. [...] Radu Pavel Gheo, Radu Vancu, Vladimir Tismăneanu, Mircea Mihăieș, Mihaela Ursa, Adina Dinițoiu, alte [...]

  10. frank g. schmidt spune:

    sehr geehrter herr professor,

    dar poate ca involuntar acesti detractori fac domnului cartarescu un bine – devenind dizident politic si stigmatizat in propria-i tara, poate cresc sansele unui nobel la urmatoarea scriere. dupa cum se arata lucrurile, are cel putin patru ani de dizidenta asigurata. lui solzhenitsyn i-a luat mai mult si a facut si puscarie.

    in rest, am citit cate ceva, dar nu sunt cel care sa vada geniul – nu am suficienta pregatire, sunt doar consumator.

    hochachtungsvoll,
    ihr frank g. Schmidt

  11. eu****** spune:

    Desigur, poate se vrea sa tacem.
    Ei bine, NU.
    Vorbesc despre Cartarescu.

    Ei si mai bine – recomand articolul Cartarescu – Cavalerii Apocalipsei din EVZ.
    Am incercat sa identific adresa si sa pun link-ul aici.
    A fost misiune imposibila.
    Sau prea mic pentru un razboi asa de mare…

    Ma onoreaza faptul ca Mircea Cartarescu a invatat la acelasi liceu.
    Ne-am tocit coatele poate pe aceleasi banci si am urcat si cobo
    Liceul, cu “profii” severi, a reprezentat o etapa importanta in viata mea de adolescent.
    Imi aduc aminte de exigentele profesorului de romana. Nu prea mi-a placut, dar cred ca pana la urma cerintele “profului” mi-au prins bine.

    Mai sugerez un titlu “Tăceri guralive” ispirat dintr-un studiu al D- lui Liviu Papadima.

    Continui sa spun:”Let’s talk about Cartarescu!”

    P.S.
    Titlul complet al studiului elaborat de domnul Papadima este “Tăceri guralive. Retorica tăcerii în proza paşoptistă şi postpaşoptistă“, Limbă şi literatură, III-IV/1997, pp. 70-85

  12. euNuke spune:

    “Inca si inca odata repet: cine tace, consimte.”
    Poate ca nu as fi intervenit pe marginea acestui subiect fara insistenta dumneavoastra asupra ideii de responsabilitate morala a intelectualului public. Nu de alta, dar si eu il simpatizez pe domnul Cartarescu, ii admir scrierile, si prin urmare, mi’e tare greu sa vorbesc de funie in casa spanzuratului. Funia este “argumentul” calailor din mass media care invita la linsaj, iar “casa” este insasi agora cetatii, caci orice intelectual public ce se pronunta frecvent in chestiuni politice isi asuma postura de locuitor si ocrotitor al Agorei. Am sa vorbesc de funia-argument in cele ce urmeaza, dar nu inainte de a completa alegatia dumneavoastra: polemistul-santinela care alege sa taca asupra unui subiect ce implica deopotriva virtutea si persoana sa, consimte la perpetuarea unei relatii vicioase si, in cele din urma, devine complice al retelei de corupatori ce i’au solicitat tacerea, omisiunea, amputarea spiritului critic.

    Argumentul-funie este banul public, la care domnul Cartarescu, din pacate, a acceptat, fara prea multe scrupule, sa se adape. Vehiculul coruperii polemistului a fost un organ de stat – ICR, cu atributii indeosebi in zona recrutarii pe piata culturala romaneasca si in distributia pe piata globala. Din pacate, nu este singurul, caci, asa cum precizati, “lista autorilor sustinuti de ICR este lunga. Sper ca acesti intelectuali isi vor ridica glasul impotriva mizeriilor proferate la adresa lui Mircea Cartarescu.”

    Desigur, scriitorii si artistii finantati de ICR si de orice alta institutie a statului nu sint pe deplin constienti de natura vicioasa a raportului juridic nascut din acceptarea premiilor, burselor, stipendiilor acordate de aceste organe ale Mecenatului public, nu constientizeaza gradul in care se obliga [moral si nu numai] fata de o entitate inumana, eminamente politica, si nici nu se angoaseaza in legatura cu efemeritatea fondurilor si decidentilor care i’au atras in capcana etica. De ce este vicios acest raport juridic? pentru ca implica un tert in sarcina caruia se plaseaza obligatii oneroase, fara ca un consimtamant prealabil sa fie necesar. Tertul acesta, inevitabil pagubit, este cetateanul roman contribuabil. Din banii recoltati de la cetateni se platesc produse culturale si oameni de cultura a caror calitate si valoare este decisa arbitrar, de catre niste functionari ai statului, in afara conditiilor de piata abolite prin insasi aparitia acelei institutii.

    Acest mecanism al conectarii intelectualului public la finantele si organele statului nu este inedit, ci doar reasezat recent in formele si termenii moderni ai statului national. Este cunoscut inca din antichitate, a fost imbogatit in evul mediu [prin asezarea Bisericii intre cele mai de seama institutii ale mecenatului] si perfectionat in regimurile totalitare ale sec 20. Ar putea fi calificat drept o tentativa de nationalizare a culturii, daca nu am cunoaste falsitatea conceptului de “interes public national” intens legiferat in Romania post-comunista. Institutiile publice ce intervin pe piata culturala nu produc nimic national, ci doar se pretind purtatoare [de cuvant] ale “adevaratei” culturi romanesti, ca intermediari, in numele poporului, ai unor creatori ce devin nationali in virtutea politicilor de stat, iara nu in urma consacrarii lor pe o piata nationala. Domnul Cartarescu este oarecum o exceptie: domnia sa a cunoscut consacrarea pe piata locala inaintea institutionalizarii operei sale, iar prin activarea sa in cadrul ICR nu numai ca nu beneficiaza de un plus de imagine/vanzari, dar, asa cum va putea constata pe propria piele, va avea de suferit de pe urma deteriorii capitalului personal transformat in activ public national de catre iCR. Nationalizarea unui produs cultural provoaca, in mod firesc, o repulsie a consumatorului fata de creatorul altadata tranzactionat liber pe o piata de profil. Consumatorul de produs cultural este, prin definitie, foarte pretentios si educat: nu este dispus sa plateasca de doua ori aceeasi scriitura, iar daca se intampla acest lucru impotriva vointei lui, cu atat mai mult va cauta nod in papura scriitorilor/artistilor conectati la retelele de finantare etatista. Daca platim de doua ori vom fi de patru ori mai exigenti. Mai ales ca acesti scriitori de sub umbrela corporatiei ICR sint produsi pentru export, deci scosi pe o piata internationala, deci in directa competitie cu scriitori straini care se intampla sa fie tradusi si publicati in limba romana. Iata si motivul pentru care o mare parte din intelectualii publici etatizati NU se vor arata solidari cu omul Cartarescu, ci vor tacea complacindu’se in mocirla morala si iluzionindu’se cu perpetuarea finantarii lor de catre organele “culturale” ale statului.

    Iar tacerea si complicitatea intelectualilor poarta si un nume: solidaritate sociala. Acum putem demonta acest eufemism colportat de corifeii socialismului si menit sa ascunda grozavia perversitatii raportului dintre cetatean si institutiile socialiste: intelectualii publici de sup aripa ICR se vor solidariza cu entitatea inumana a Mecenatului etatizat, ba chiar coaliza impotriva celor mai buni dintre ei, din simplu motiv ca excelenta altora le pericliteaza bugetul personal. Asta inseamna “solidaritate sociala”: asocierea celor mediocri impotriva celor mai buni in vederea expulzarii din sfera publica a finantarii, totul sub patronajul statului. Asa actioneaza socialismul la fiecare nivel/segment al societatii: niveleaza, abrutizeaza, distruge competitia.

    Unde a gresit Cartarescu? cind a cedat propriei slabiciuni si vanitati si a acceptat sa fie finantat de stat si implicit sa taca in privinta existentei acestor agentii socialiste de nationalizare a culturii. Binenteles, putea sa muste mana care l’a hranit, dar nu i’a stat niciodata in fire sa se manifeste ca o fiara salbatica, asa ca a interpretat propria tacere drept semn al gratitutidinii firesti. A uitat ca un intelectual nu poate si nu trebuie sa poarte recunostinta statului, si in general niciunei institutii colective.

    Dar mai mult decat Cartarescu a gresit domnul Patapievici acceptind sa conduca aceasta entitate monstruoasa a socialismului in loc sa militeze deschis si vehement impotriva existentei ei. Odata cu plasarea lui Patapievici in fruntea iCR, agora noastra cea firava a pierdut un eseist excelent si un luptator anticomunist redutabil, si, in loc, societatea romaneasca a obtinut un contopist cu staif, adica un “manager cultural” de succes in slujba statului socialist. Domnul Patapievici si’a insusit grava confuzie intretinuta de socialism, anume identificarea interesului public cu interesul national definit de agentiile statului. A crezut, a voit sa creada ca se afla acolo in slujba comunitatii, iar omul Patapievici a evitat sistematic analiza profilului moral al asistatului cultural ajuns intr’o pozitie de subordonare fata de directorul Patapievici. Ar fi fost prea tulburator: ar fi putut constata ce factor de presiune morala, ce ispita necrutatoare rezida in “nobila” activitate desfasurata de iCR prin capitalele sofisticate ale Occidentului.

    Din pacate, coruperea blanda a intelectualilor publici este doar o consecinta minora a activitatii agentiilor statului, cel putin in raport cu falimentul culturii nationale ce se prefigureaza, si la care ICR va contribui din plin. Cat timp domul Patapievici a fost la carma institutiei, elitele autohtone s’au imbatat cu iluzia succesului si consolidarii pozitive a sistemului, netrecindu’le nicio secunda prin minte ca acest organ de stat NU are cum sa scape de politizare si ca pozitia unui manager bun si independent este extrem de fragila din cauza avansului permanent si inerent al mediocritatii in institutiile ce socializeaza riscurile. Niciun intelectual public, dintre cei angrenati in retelele etatiste de finantare, nu a avertizat asupra riscului de politizare si asupra “schimbarii de garda”, asupra riscului subordonarii totale a acestei institutii unor clici transpartinice cu elan si morb totalitarist. Nimeni nu avertizeaza nici astazi asupra pericolelor ce planeaza asupra oamenilor de cultura ce vor fi supusi unor noi presiuni din partea politicului, in directia inregimentarii si conformariii ideologice. Nimeni nu a evoluat puterile acumulate de ICR in timpul mandatului lui Patapievici, puteri folosite in mod pozitiv de domnia sa, si susceptibile de a fi abuzate in viitor de liota de proletcultisti reanimati brusc de discursurile patriotarde ale socialistilor uslasi. Va supravietui piata culturala romaneasca in momentul in care parghiile corporatiei culturale vor fi folosite pentru a subordona sau anihila concurenta privata? Domnul Patapievici tace in aceasta privinta. La fel si domnul Cartarescu, la fel si domnul Tismaneanu…pentru ca este aproape imposibil ca acum, dupa ani de zile in care au sustinut public existenta acestei structuri, sa ceara abolirea ei, ca solutie logica impotriva politizarii extreme si iminente a vietii culturale, a oamenilor de cultura, si chiar a creatiei.

    • Discutia este lunga, va multumesc ptr comentariu. Ma voi gandi atent la ce scrieti. Ganduri bune.

    • Radu Vancu Radu Vancu spune:

      E o discutie extrem de necesara, intr-adevar, si ar fi timpul sa se poarte fara patima si fara personalizari.
      Personal, cred ca exagerati totusi cand numiti ICR-ul “entitate monstruoasa a socialismului” – fie si numai pentru ca institutii perfect similare precum British Council, Goethe Institut, Institutul Cervantes etc. cu greu ar putea fi considerate socialiste. Exista zone in care statul, oricat de minimal, trebuie sa fie totusi implicat – educatia, sanatatea si, iata, cultura.
      Totul e ca relatia intre stat si artistul beneficiar al finantei publice sa fie corecta si neutra – statul sa nu ceara artistului sa faca propaganda (ICR-ul din administratia HRP n-a facut asta, sper sa n-o faca nici de acum inainte), iar artistul sa nu dobandeasca mentalitate de kulturnic & mandarin (iar Mircea Cartarescu n-a cazut nicicand in pacatul asta).

      • Draga domule Vancu,

        Va multumesc pentru interventie si pentru ce-ati scris despre linsajul la adresa lui Mircea Cartarescu. Pentru ca linsaj este, oricat se ascund unii in dosul vorbelor vide de sens. Numele si imaginea unui scriitor exceptional sunt terfelite cu nerusinare. Orice om cu bun simt trebuie sa protesteze impotriva unor asemenea tratamente mizerabile aplicate nu doar lui Mircea Cartarescu, ci oricarui alt om. Jignirile de acest gen trebuie demascate drept ceea ce sunt: miselii.

        A propos de subventii guvernamentale pentru schimburi internationale in planul stiintei si culturii, as aminti aici programul de burse Fulbright, unul dintre cele mai respectate pe plan mondial. Din cate cunosc, si cred ca nu ma insel, este vorba de bani din bugetul guvernului federal. Este un sistem competitiv care permite cercetatorilor si profesorilor (dar si unor scriitori, regizori, compozitori, fotografi etc) din SUA sa mearga pentru perioade de timp intre sase si zece luni in diverse tari ale lumii. Exista, ma grabesc sa o spun, si programul de Junior Fulbright scholars. Multi merg pentru a preda engleza ca a doua limba. In toate aceste cazuri, bursierul primeste o suma de bani lunara, precum si costul biletului de avion dus intors (economy class). Exista si programul de Senior Fulbright Scholars.

        The primary source of the funding for the Fulbright Program is an annual appropriation made by the U.S. Congress to the U.S. Department of State. Participating governments and host institutions, corporations and foundations in foreign countries and in the United States also provide direct and indirect support. The U.S. Department of State’s Bureau of Educational and Cultural Affairs administers the Fulbright Program under policy guidelines established by the J. William Fulbright Foreign Scholarship Board with the assistance of binational Fulbright Commissions in 50 countries, U.S. embassies in more than 100 other countries and cooperating agencies in the United States.

        http://fulbright.state.gov/about/frequently-asked-questions#faq1

        La fel, tot programul Fulbright permite calatoriile pe perioade similare ale intelectualilor din alte tari in Statele Unite. Am avut la Universitatea Maryland destui bursieri Fulbright (din Romania, Bulgaria, Polonia, Rusia etc) ca sa stiu despre ce vorbesc. Cred ca dl Stelian Tanase, fost bursier Fulbright, poate confirma ce scriu aici. Idem, dl Puiu Hasotti. La fel profesorii Dumitru Sandu si Caius Dobrescu de la Universitatea din Bucuresti. La fel profesorul Gabriel Badescu de la UBB. Sute de intelectuali din Romania pot depune marturie in acelasi sens.

        US Institute of Peace functioneaza pe baza de fonduri din bugetul federal. La fel, Woodrow Wilson International Center for Scholars, memorial national in amintirea presedintelui Woodrow Wilson, respectat centru de cercetare avansata care il numara printre alumnii sai pe dl Andrei Marga. Cred ca si National Humanities Center este sustinut in acelasi fel. Programul Reagan-Fascell de burse in cadrul National Endowment for Democracy a fost infiintat prin hotarare a Congresului si este subventionat din bugetul federal (printre bursierii NED de-a lungul anilor, Andrei Marga, Alina Mungiu-Pippidi si subsemnatul). Deci nu este vorba doar de NEA (National Endowment for the Arts) sau NEH (National Endowment for Humanities). Evident ca subventiile fundatiilor private sunt extrem de utile. Dar cele doua demersuri sunt complementare, nu incompatibile. Este cazul, de pilda al Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington, DC, care este sustinut atat de guvern (locatia permanenta pe National Mall) cat si din donatii private:

        A living memorial to the Holocaust, the United States Holocaust Memorial Museum inspires citizens and leaders worldwide to confront hatred, prevent genocide, and promote human dignity. Federal support guarantees the Museum’s permanent place on the National Mall, and its far-reaching educational programs and global impact are made possible by generous donors.

        http://www.ushmm.org/museum/about/

        Am amintit ca trilogia Kolakowski, a carei publicare in Romania am avut bucuria sa o coordonez la editura Curtea Veche (o firma privata, cum stim), a primit o subventie din partea Institutului Polonez. Pot da multe exemple de-aici, din Statele Unite care sa arate cum diverse tari sustin publicarea unor carti de mare valoare din propriile culturi.

        ICR in perioada conducerii Patapievici-Mihaies-Tania Radu nu a fost un mamut propagandistic de tip IRRCS (Institutul Roman pentru Relatiile Culturale cu Strainatatea). Suntem destui care putem demonstra ca a fost chiar opusul. Nu e vorba de opinii, de pasiuni personale, ci de ceea ce Hannah Arendt numea little verities of fact. ICR risca sa devina acum o reincarnare a acelei oficine pseudo-patriotice cu legaturi inextricabile in Securitate.

        • Radu Vancu Radu Vancu spune:

          Solidaritatea nu ne-o pot lua, domnule profesor.
          Iar câtă vreme suntem solidari, aşa puţini cum suntem, nu-i totul pierdut.
          Eliot scrie undeva că un poet nu trebuie să aibă cititori mulţi, ci doar semnificativi.
          Naivitatea mea speră că, indiferent cât de puţini suntem, solidaritatea rămâne semnificativă. :)

      • euNuke spune:

        Domnule Vancu, pesemne comentariul meu -desi foarte lung- a iesit prea laconic si abscons in ceea ce priveste terminologia. Atunci cind m’am referit la socialism am omis sa precizez ca nu este vorba de incarcatura ideologica a unei organizatii sau a unei institutii, ori a indivizilor ce o populeaza/frecventeaza la un moment dat. Socialismul ce ar caracteriza, in opinia mea, institutii precum ICR nu rezida in opera/convingerile/activitatea actuale ale functionarilor si intelectualilor participanti la proiectele culturale, ci deriva din insusi principiul de functionare a acestei entitati, anume finantarea primara din surse bugetare. Daca ICR ar fi fost conceput de la bun inceput ca o structura capabila sa se desprinda in timp de fondurile si mecanismele statului ar fi avut o sansa sa depaseasca handicapul moral al socializarii riscurilor, insa, din pacate, o asemenea autonomie nu i’a fost ursita la timp. Contaminarea unei institutii de stat de socialismul galopant al unei guvernari este aproape imposibil de decelat, pentru ca lipsesc evaluarile ab initio ale diferitelor manifestari ale colectivismului cultural. Socialismul ICR sub Patapievici era doar economic, nu si politic, asa cum se intampla in faza actuala, sub Marga. Iata de ce critica ultimelor manevre USL este indeosebi personala, iara nu principiala, socialismul latent care iese astazi la suprafata fiind inca trecut cu vederea pentru ca ar dauna pozitiei publice exprimata de preopinentii politizarii accelerate. Asa se explica de ce ridicati aceasta obiectie:

        ” institutii perfect similare precum British Council, Goethe Institut, Institutul Cervantes etc. cu greu ar putea fi considerate socialiste.”

        Ei bine, mie aceste institutii nu mi se par a fi “perfect similare” cu iCR. Ele au fost infiintate ca instrumente ale propagandei culturale de catre state puternice cu interese hegemonice [chiar Sir Reginald Wildig Allen Leeper, lordul-spion, fondatorul BC, definea aceasta strategie ca o forma de "cultural propaganda"]. Puteati sa enumerati si Institutul “Confucius” printre mai onorabilele surate occidentale, ca tot a fost pomenit Marga – gazda chinezilor de la Cluj. Dar mi’e teama ca ICR nu are ce cauta in aceasta companie, nu de alta, dar pretentiile de propaganda culturala ar fi ridicole in raport cu dimensiunea culturii noastre [sa fim onesti: liliputana in comparatie cu cea britanica, spaniola, germana sau chineza]. O asemenea infoiere culturala nu ar determina nicio reactie notabila in spatiul mental al apusului, poate doar zambete jenate, precum cele iscate de broasca din fabula. Cind ne’om permite, economic, sa sustinem mii de profesori de limba romana peste hotare om putea sa vorbim de ICR ca de un organism al expansiunii culturale romanesti, pana una alta ne flamanzesc profesorii de romana din launtrul granitelor.

        Nici din punct de vedere economic aceste institutii nu sint similare: niciuna din organismele enumerate de dumneavoastra nu actioneaza ca intermediar principal al produselor culturale curente ale tarii initiatoare, acestea fiind doar elemente subsidiare, de sprijin secundar al propagandei prin limbaj si simboluri. Adica, pe romaneste: nu filmele si cartile sint produsul principal livrat cvasigratuit de aceste institutii cetatenilor altor tari, ci limba, obiceiurile, emblemele.

        Asta nu inseamna ca BC nu poate capata si o pronuntata latura ideologica [pentru dtalii, rog, cercetatii pe internet]., chiar si socialista, dar ea este relevata si criticata intens chiar pe sol britanic.

        “Exista zone in care statul, oricat de minimal, trebuie sa fie totusi implicat – educatia, sanatatea si, iata, cultura.”
        Sint de acord, mai putin asupra culturii. Numai ca noi nu vorbim de implicare, ci de monopolizare si socializare extrema a riscurilor pe o piata s’asa grav distorsionata de agentiile statului. Chibzuiti, va rog, asupra acestor aspecte:
        1. Cate fundatii si organizatii de mecenat cultural private exista in Romania?
        2. Cate muzee, galerii, case de cultura private s’au infiintat in Romania din 89 pana in prezent?
        3. Cate scoli private, cate licee private, cate ateliere private au aparut in aceste 2 decenii?
        4. Cat de dificila este autorizarea initiativei si actului cultural in spatiul privat/public, cat de putin rentabila este activitatea de impresariat cultural, cat de putin atractiva este sprijinirea manifestarilor artistice pentru patronat, chiar si in mediul corporatist [iar aceasta stare dezolanta poate nu este chiar accidentala, poate are o legatura cu faptul ca statul este competitor direct al impresarilor, al filantropilor, al creatorilor, fiind principalul jucator pe piata culturala - influentind activ cererea si oferta]

        • Radu Vancu Radu Vancu spune:

          Respect şi apreciez cum se cuvine efortul dumneavoastră argumentativ, atât de amplu şi de nuanţat – e un exemplu pentru modul în care ar trebui să se poarte dialogul privitor la filosofia de funcţionare a ICR.
          O să încerc să rezum articulaţiile demonstraţiei dumneavoastră, ca să mă asigur că am înţeles corect – şi vă rog să mă corectaţi dacă greşesc.
          Aşadar, premisa dumneavoastră e că socialismul unor entităţi precum ICR nu e ideologic, ci în primul rând economic: “Socialismul ce ar caracteriza, in opinia mea, institutii precum ICR nu rezida in opera/convingerile/activitatea actuale ale functionarilor si intelectualilor participanti la proiectele culturale, ci deriva din insusi principiul de functionare a acestei entitati, anume finantarea primara din surse bugetare”.
          Apoi, înţeleg că această definiţie nu e aplicabilă şi pentru British Council etc., fiindcă acestea fac propagandă culturală pentru a-şi prezerva hegemonia – aici, vă mărturisesc că-mi scapă logica. Adică socialismul economic e valabil numai pentru economiile mici?
          Tot aici, trebuie observat că faptul că BC “poate capata si o pronuntata latura ideologica… chiar si socialista”nu înseamnă că BC este o instituţie socialistă – nu insist, e evident de ce nu.
          Iar în ce priveşte felul în care e privit ICR de celelalte institute mari enumerate, daţi-mi voie să vă spun ce am văzut cu ochii mei – anume că, după o perioadă iniţială de tatonare şi testare, care a ţinut de prin 2005 până prin 2008, ICR-ul a fost tratat de EUNIC, Goethe Institut, British Council, Institutul Cervantes ca un inter pares – fiindcă demonstrase că e un partener care-şi respectă întotdeauna angajamentele. Abia acum, după amputarea bugetară efectuată de guvernul Ponta, ICR a fost pus în situaţia de a anula anumite evenimente – şi am văzut, de asemenea cu ochii mei, cum celelalte institute au comunicat fără prea multe menajamente ICR că, dacă-şi pierde credibilitatea, nu va mai fi tratat drept inter pares, ci va fi aşezat în rând cu alte institute naţionale pe care ar fi indelicat să le numesc aici (reprezentanţii institutelor respective n-au ţinut la delicateţe, le-au nominalizat pe şleau, şi vă asigur că erau institute ale unor ţări la care altfel ne uităm cu respect).
          Diferenţiaţi apoi ICR de BC prin aceea că, în cazul BC, “nu filmele si cartile sint produsul principal livrat cvasigratuit de aceste institutii cetatenilor altor tari, ci limba, obiceiurile, emblemele”. Dacă limba română ar fi fost principala limbă de circulaţie internaţională, vă asigur că exact la fel ar fi stat lucrurile şi pentru ICR. Lucrurile stând aşa cum ştim, ne mulţumim să livrăm traduceri & filme (subtitrate în engleză, fireşte) şi să organizăm cursuri de limbă română pentru puţinii doritori.
          În fine, vă dau dreptate fără rezerve în ce priveşte implicarea finanţei private în cultură – chiar dacă v-aş putea enumera câteva exemple, tot n-ar schimba imaginea generală.
          Rezumând, mi se pare neclar de ce ICR, finanţat primar din surse bugetare, e socialist, iar restul institutelor enumerate, finanţate aşijderea, nu. După cum nu înţeleg de ce au dreptul să facă propagandă culturală numai statele cu interese hegemonice, iar statele medii sau mici nu.
          Dacă aţi putea să-.mi lămuriţi aceste două puncte discutabile ale demonstraţiei dumneavoastră, v-aş fi recunoscător.

          Toate cele bune,
          Radu Vancu

          • euNuke spune:

            Domnule Vancu, o sa incerc sa va raspund, cat pot de concis.

            1. “Adică socialismul economic e valabil numai pentru economiile mici?”
            Nu. Atat US cat si UK detin structuri socialiste [agentii, corporatii, institutii statale sau private], in special in sfera sanatatii si asigurarilor sociale. Dar BC nu a fost fondat cu scopul de a interfera/controla o piata anume -cea a produselor culturale- ci ca vehicul al unor interese eminamente politice.
            2. “Rezumând, mi se pare neclar de ce ICR, finanţat primar din surse bugetare, e socialist, iar restul institutelor enumerate, finanţate aşijderea, nu”
            Asa cum am aratat si mai devreme resursele ICR sint in mod primar bugetare, spre deosebire de finantarea BC, asigurata preponderent din surse proprii. Difera si scopul in care sint alocate aceste resurse: educativ, in cazul BC, cultural, in cazul ICR.
            Iata, o scurta informare asupra surselor financiare ale BC:
            “The British Council’s total turnover in 2011-12 was £739 million.
            Government grants: Less than a third of this came from government grants (£184 million).

            Further sources
            We also have income from our commercial businesses, principally: teaching English, administering examinations and managing international contracts on behalf of clients. Contracts activity accounted for £111 million last year and fees and income from services amounted to £432 million..
            For every £1 of government grant we receive, we earn £3.09 from other sources.”

            Intr’o anume masura, BC functioneaza si ca o institutie socialista, atunci cind serviciile sale sint oferite pe o piata externa unde intra in concurenta cu alti ofertanti ce isi asuma riscuri, inclusiv cel de a falimenta, ca orice companie privata, spre deosebire de afacerile BC protejate prin definitie si statut de patronajul Reginei:
            “We are a public corporation, a charity and an executive non-departmental public body with operational independence from the UK government.Our Patron is HM Queen Elizabeth II and HRH The Prince of Wales is our Vice-Patron.”
            BC este ferita de faliment si beneficiaza de un mecanism de socializare a riscurilor [si, implicit, a pierderilor], deci, da, capata si o latura socialista, in special atunci cind recurge la banul public pentru a’si acoperi pierderile.

            Asta in ceea ce priveste riscurile. Dar atunci cind vorbim de activitatea economica -serviciile prestate de fiecare institutie- vom observa ca, din pacate, ICR se comporta ca o entitate socialista care, desi nu dispune de o capitalizare bogata precum BC, se manifesta plenar ca un jucator important pe pietele de profil, influentind si favorizand actantii firesti ai pietelor: editorii, impresarii, producatorii etc. ICR contribuie cu stipendii de sorginte bugetara la asigurarea de risc a unor participanti importanti pe piata culturala, de pilda a editurilor; in acest fel, riscul unei intreprinderi private in este socializat, adica extins de la asociatii intreprinderii la contribuitorii bugetului public, fara a exista o posibilitate de apel pentru cei afectati [in primul rind concurentii nestipendiati, apoi cetatenii contribuabili]. Interesul privat al editurilor se transforma, prin simpla dispozitie administrativa, in interes public, suportat ca atare de catre cetateni. Aceasta operatiune administrativ-financiara nu are suport si ratiune economice -fondurile atribuite nu se intorc la buget sau nu este prevazuta o modalitate de recuperare a “investitiei”, deci sumele acordate nu sint nici macar o forma de credit sau sprijin guvernamental pentru o industrie aflata in dificultate, ci echivalentul unei polite de asigurare platite benevol de un tert institutional. Produsele culturale finantate de la buget prin acest mecanism nu se mai supun rigorilor pietii; piata isi pierde in consecinta autonomia si reglajele naturale, iar socialismul economic se consolideaza lent, prin accentuarea dependentei participantilor privati de organele statului.

            • Radu Vancu Radu Vancu spune:

              Vă mulţumesc pentru răbdare, expunerea dumneavoastră e clară şi convingătoare.
              Sunt în dezacord doar cu ultimul paragraf, în care trageţi o concluzie mult prea severă.
              Spuneţi, aşadar: “Produsele culturale finantate de la buget prin acest mecanism nu se mai supun rigorilor pietii; piata isi pierde in consecinta autonomia si reglajele naturale, iar socialismul economic se consolideaza lent, prin accentuarea dependentei participantilor privati de organele statului.”
              Ei bine, nu cred că puteţi susţine în mod serios că trei sute şi ceva de cărţi traduse în şapte ani afectează autonomia şi reglajele pieţii occidentale de carte, ba chiar o transformă într-o piaţă dominată de stat (şi încă de statul român! ).
              Altfel, sunt total de acord că ICR ar trebui să încerce să găsească şi surse externe de finanţare – înţelegând însă în acelaşi timp că resursa noastră lingvistică nu poate fi capitalizată la fel de eficient ca a BC (în raportul citat de dumneavoastră se spune că principala sursă de venit a BC vine din teaching English & administering examinations).

              Mulţumesc, gânduri bune,
              Radu Vancu

  13. Peter Manu spune:

    @euNuke

    Excelent comentariu, in opinia mea cel bun din tot cat s-a scris in ultima saptamana. Ati surprins cu eleganta si exactitate tensiunea produsa de relatia financiara dintre oamenii de cultura din Romania si statul roman. Controversa exista si in Statele Unite, in legatura cu rolul National Endowment for the Arts si merita, asa cum sugereaza si profesorul Tismaneanu, o analiza care sa depaseasca admiratia pe care o avem (sau nu) pentru talentul D-lui Mircea Cartarescu.

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Domnule Peter Manu,

      Constat cu uimire ca mentionati din nou numele d-lui Tismaneanu ca argument de autoritate. S-a mai intamplat si atunci cand a fost vorba de universitati. Nu credeti ca v-ati facut un obicei care nu-i chiar sanatos ?

      • Hannibal Lecter , MD spune:

        That’s my girl !

      • Peter Manu spune:

        Stimata Doamna Adriana Gorga

        Domnul profesor Tismaneanu gazduieste/modereaza acest forum, asa incat referinta la dansul este, in conformitate cu practica discutiilor la care particip, un act de respect si incredere.

        Cu deosebita consideratie, al dumneavoastra,

        Peter Manu

        • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

          Si eu care credeam ca preferati polemica si nu punerea in conformitate … Asa-i, se mai insala omul !!!

          • Dr. Zen spune:

            @Adriana Gorga
            O femeie inteligenta nu-si arata ghiarele!
            Pretindeti disciplina, refularea unor afecte se rasfrange in scrisul dv, in atitudinea dvs fata de optiunile domnului prof. Manu, sunteti un tsunami pulsional, proiectati instinctual. Mai silentios stimata doamna, se interpreteaza.

      • Scarpia spune:

        Stimata Doamna Gorga,

        Instinctul dv de posesie nu are limite. “Cu uimire” – impulsul de a urechea public gestul prof. Manu merita o analiza personala numai pentru “uimirea’ dv. Trebuia sa va ceara acordul in scris pentru a impartasi acelasi punct de vedere cu prof. Tismaneanu? Va simtiti tradata? Sunteti in pragul unei fixatii daca mecanismele dv de aparare nu cenzureaza un astfel de impuls. Ar fi foarte multe de scris despre gestul dv, dar nu este cazul sa o fac tocmai eu, mai ales in ograda prof. Tismaneanu.

        Cu respect, nu al dv
        Scarpia

        • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

          @ Dr. Zen
          @ Scarpia

          Ehei, asa e, greu la deal cu boii mici, ce sa facem. Putina toleranta n-ar strica tuturor.

          • Dr. Zen spune:

            Toleranta?
            Stimata doamna, cand femeile vor inceta sa ne mai trateze ca pe niste obiecte, atunci vom fi mai toleranti. Atitudinea dv intoleranta fata de prof. Manu a dus la observatiile mele, hai sa spunem ca este un soi de solidaritate masculina fata de micile rautati cu care ne “delecteaza” eternul feminin. Noi, barbatii, suntem foarte ingaduitori cu strategia feminina de seductie, pana cand nu simtim ca cineva ravneste la “rotunjimile” noastre si reciproca nu este valabila si pentru noi (sunt psihiatru si stiu sensul exact al cuvintelor mele).
            “Greu la deal cu boii mici”… da! Foarte greu! Mai ales cand pasiunea domina ratiunea, cum bine am dedus dintr-un alt comentariu scris de dv http://www.contributors.ro/cultura/mircea-cartarescu-un-exercitiu-de-solidaritate/#comment-104739, cum era de asteptat, tot pentru punerea in insectar a prof. Manu.
            “Ce sa facem?” Aici il las pe @Scarpia sa se dea in spectacol, el stapaneste punerea in scena a unei psihanalize, asta daca mustrarile de constiinta nu-l vor impiedica. Cum a scris el este “in ograda” domnului prof. Tismaneanu, iar itele nevazute care leaga persoana lui de domnul Tismaneanu pot rascoli prea mult un trecut apropiat terminat, din pacate, tragic.

            Cu respect,
            Zen

            • Pentru civilitatea discutiei de pe acest forum (pe care nu-l moderez doar eu, ci si admnistratorul site-ului), as ruga sa se evite personalizarile. In caz ca nu sunt evitate, il rog pe administrator sa decida ce mesaje merita sa apara. Eu nu voi interveni. Multumesc.

            • Dr. Zen spune:

              @
              Domnule Vladimir Tismaneanu,

              Pe langa competenta dv profesionala, pe care nimeni nu o poate contesta, apreciez capacitatea dv unica de a trece prin viata cu porii sufletului complet inchisi cand va impuneti acest lucru, si stiti foarte bine la ce ma refer.

              Cu respect,
              Dr. Zen

            • Am impresia ca nu m-am facut bine inteles. Nu este locul aici si acum sa ne exersam propensiunile pentru interventii ad hominem. Aveti ceva de spus despre articol foarte bine. Nu aveti, la fel de bine. Good luck :)

  14. crina spune:

    Sunt plecată de câțiva ani din România, așa că nu prea mai sunt foarte la curent cu mizeriile politice românești. Nu am avut răbdare nici să citesc toate articolele, de multe ori prea pline de cuvinte de lemn, care pentru publicul larg nu invită la lectură. Însă, ca fostă studentă a Facultății de litere a UBB Cluj in anii 1999- 2003 îmi amintesc cu deosebită plăcere de anul în care am citit nuvelele lui Mircea Cărtărescu și trebuie să recunosc că din miile de cărți pe care le-am citit, nuvelele sale mi-au rămas întipărite în minte. Dincolo de orice motivații, de orice fel, un autor este citit pentru că place, nu pentru că este susținut politic. Sunt convinsă că o editură de prestigiu nu va publica un autor numai pentru că este recomandat de ICR, ci pentru că este conștientă de valoarea acestuia. Restul sunt numai mizerii!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)