Home » Cultura »Societate/Life » Citesti:

Note de lectură despre mediocritate și democrație

Virgil Iordache martie 29, 2014 Cultura, Societate/Life
9 comentarii 1,486 Vizualizari

La un concurs de poezie din ‘97 de la Bacău domnul George Bălăiță s-a exprimat că poeziile citite de dânsul (ale competitorilor) nu depășesc media din ziua de azi. La întrebarea mea răutăcioasă ce înțelege prin media din ziua de azi în ce privește poezia a trebuit să recunoască faptul că a folosit o figură de stil. E posibil ca propoziția “Opera de artă cutare este mediocră” să nu fie mai mult decât o figură de stil (adică fără o valoare cognitivă obiectivă).

Nu discut, totuși, deși poate că ar merita, despre măsura în care noțiunea de mediocritate se poate susține în absența unor criterii cantitative de evaluare a produselor umane în discuție (« la médiocrité dépend fondamentalement de la notion, problématique d’ailleurs, de « milieu », et renvoie à l’état moyen » (Marin L. 2013, Word and Text, 3(1) : 41-52, text aici). Mai interesant mi se pare că autoarea menționată aplică noțiunea de mediocritate doar unor produse umane, nu oamenilor « Médiocre renvoie à ce qui se situe en dessous de la moyenne, qui  n’a pas d’importance, qui est ordinaire, faible, qui manque d’élévation »  (op.cit).

Aplicarea noțiunii de mediocritate oamenilor este o eroare categorială în măsura în care lucrăm cu un concept de om compatibil cu cel de persoană în sens creștin. Dacă lucrăm cu un concept de om de tip substanță cu proprietăți (stilul antic și medieval, omul e animal rațional) sau  „bundle of properties” (proprietăți și relații între ele, stilul științei actuale matematizate, omul e sistem de organe cu relații între ele și proprietate emergentă gândirea datorită funcționării creierului), poate că putem vorbi despre mediocritate a oamenilor din perspectiva diferitelor proprietăți luate în considerare, sau a unor indicatori globali de funcționare, în măsura în care stadiul de cunoaștere la care s-a ajuns permite formularea lor.

Mi-e teamă însă că acest mod de abordare are un soi de scientism subiacent nemărturisit, antic sau contemporan, respectiv presupoziția de reducere a omului la modelul prin care îl caracterizăm.

Ambele propoziții „Eu nu sunt mediocru” și „Eu sunt mediocru” sunt „metaphisically ill formed” dacă acceptăm că omul este o persoană cu valoare intrinsecă (pe lângă că are corp, trup, suflet, caracter, sau cum dorim să conceptualizăm ce are omul caracterizabil în termeni de proprietăți observabile obiectiv sau introspectiv).

Afirmațiile corect formulate într-un mod de a gândi ceea ce există care dă valoare intrinsecă omului sunt mai degrabă: Prestația managerială a mea este mediocră, iar a lui cutare nu e mediocră, prestația academică a mea este mediocră, iar a domnului de la universitatea cutare nu este mediocră. Sau mă rog, invers, dacă aleg convenabil centrele de cercetare și universitățile din populația statistică a cărei medie o calculez pe baza unor indicatori (să zicem că le elimin pe cele din Europa occidentală și din afara Bucureștiului, și le păstrez eventual doar pe cele din sectorul 5).

Limba permite să spunem și că eu sunt mediocru, dar într-un mod de a gândi existența umană creștin asta nu este decât o figură de stil.

Dar modul creștin de a înțelege omul este pentru cineva care nu crede doar un model, un oarecare model, fără nici o situare privilegiată în raport cu celelalte.

Mi se pare că este preferabil să ne limităm la evaluarea produselor oamenilor (de ex. a celor culturale) și a faptele lor (de ex. a actelor manageriale la ICR sau în guvern sau într-o facultate). Dar asta e doar o preferință personală, întemeiată pe un model care spune despre sine însuși că are originea dincolo de persoanele umane. În baza lui nu există mediocri și elite. Să credem asta ar fi, conform acestui model, un mod de a ne autoflata (dacă mă cred în elită) sau de a ne exprima complexele de inferioritate (dacă mă cred între mediocri).

Și totuși este atât de evident că există mediocri și elite. Așa cum este clar că există țoape academice și mârlani universitari (articol recent aici).

După lectura altui articol despre mediocritate, al d-nei West (aici), înclin să cred că generalizarea aplicării substantivului mediocru la oameni este asociată schimbării felului cum este înțeles omul de către majoritatea oamenilor dintr-o societate, la finele secolului XIX și începutul lui XX. Asta ar fi cam epoca expansiunii gândirii pozitive, cea a anunțării morții lui Dumnezeu, însă existența legăturii cauzale rămâne de dovedit, dincolo de simpla corelație temporală.

E posibil ca distincția pe care o menționează doamna West între ontologic (om mediocru pentru că are trăsături mediocre) și funcțional (om mediocru pentru că acționează mediocru) în ce privește modul de a concepe ce este mediocritatea omului să aibă în subiacent un model diferit de om – endurant (care poate fi observat ca entitate la un moment precis de timp) în cazul mediocrității ontologice, față de perdurant (observabil doar ca parte la un moment precis de timp, cu identitate caracterizabilă doar pe o perioadă lungă de timp, asociată unor „procese”) în cazul mediocrității funcționale. Asta ar putea corespunde trecerii de la scientismul de stil aristotelic la cel de stil contemporan.

După cum se poate observa, în funcție de presupozițiile de existență subiacente cu care lucrăm gândirea obiectivă a mediocrității este posibilă sau nu. Majoritatea oamenilor operează cu presupoziții de existență regionale, diferite pentru diferite zone ale vieții, fără să caute o unificare a lor și uneori fără să le formuleze explicit. Relațiile dintre aceste presupoziții fundamentale le investighează filosofii, eventual încercând să identifice care sunt mai adecvate din punctul de vedere al modului cum dau seamă despre „lume” în genere. Însă limbajul și lumea așa cum o înțelegem și cum o abordăm politic se constituie din relațiile oamenilor care folosesc în mod necritic toate felurile de presupoziții. Nu pentru că n-ar putea să le analizeze critic dacă s-ar instrui, ci pentru că nu asta îi interesează, ci vor să acționeze, să obțină resurse și servicii, să schimbe lumea, nu să formuleze modele despre ea. Nu este lipsit de sens într-o astfel de ambianță realistă să spunem că pentru unii mediocri există, iar pentru alții nu. E un fel de a prezice modul oamenilor de acționa, pentru că acțiunile depind de felul cum decupăm lumea în clase.

Poate avea succes într-o democrație o ideologie care se bazează pe un model de om care permite numirea publică a mediocrităților și afirmarea faptului că unii aparțin elitei ? Dacă o astfel de ideologie e aplicată global societății e clar că nu, mediocri vor vota majoritar împotriva elitei. Interesant că nici modelul religios care respinge categorisirea oamenilor în elite și mediocri nu pare să funcționeze global într-o democrație, deoarece el se bazează instituțional pe o elită a preoților și ierarhilor cu principii de funcționare nedemocratice. Însă acest model funcționează organizațional, doar într-un subsistem al societății. Poate că și modelele care permit numirea elitelor ar putea funcționa eficient doar organizațional, sau pe grupuri de organizații aflate în interacție (în piețe economice, în organizații academice meritocratice), fără ca elitele organizaționale să aibă în mod real acest statut și la nivelul societății în ansamblu, un criteriile sunt diverse așa cum sistemele de valori ale oamenilor sunt diverse.

S-ar putea ca presupozițiile despre ceea ce există ale societății democratice ca ansamblu și chiar a statului ca sistem de instituții să nu poată fi decât heterogene (dl. Bălășoiu numea asta undeva diversitatea metafizică). Regulile generale ar tinde într-o astfel de societate să fie cât mai formale, să angajeze cât mai puțin către specificări precise despre ce trebuie să fie și să facă oamenii în situații concrete (ceea ce seamănă cu punctul de vedere al lui Hayek). O ipoteză: cu cât declarațiile publice ale oamenilor politici antrenează mai mult preferințele lor personale, cu atât mai mult ei tind să ducă societatea către ceva mai puțin democratic.

În orice caz, democrația este ceva destul de puțin confortabil pentru cineva care iese dintr-un sistem totalitar cu mentalitatea croită bine, educat în sistemul respectiv. Te obligă să accepți că nu există și nu poate exista coerență deplină, nici măcar cu privire la ce este omul. Dacă există o stabilitate socio-politică globală, ea este numai cea a unui tipar rezultat dintr-un proces cu dinamică mare în ansamblu, așa cum este un vârtej de apă, sau un rău de munte privit din avion. Și totuși, în această mare furtunoasă de opinii și cunoștințe fiecare grup poate să își dezvolte cât mai bine insula lui, așa cum crede el mai bine. Adesea nu însă și pe a altora, și niciodată pe a tuturor.

Absența mediocrității la oamenii organizați democratic este strâns corelată cu prezența libertății de decizie. Chiar și într-o societate policentrică libertatea de decizie nu poate exista decât în măsura în care inițiezi tu însuți un centru, o zonă de relativă stabilitate valorică. O inițiativă minimală direct relevantă social de inițiere a unui centru este un proiect personal la care aderă alți oameni. Libertatea de decizie ca inițiere de centre costă. Aceste costuri vin din competiția pentru resurse cu alte centre. Chiar și propria ta resursă umană este o astfel de resursă pentru care trebuie să lupți să ai un control cât mai mare atunci când nu ai un capital financiar suficient de mare ca să inițiezi o organizație a ta și trebuie să găsite zone delicate de echilibru printre centrele puternice deja existente. Avantajul mediocrității ca renunțare la libertatea de decizie este confortul, constând în atingerea rapidă a obiectivelor materiale prin supunere unui lider puternic, eventuala ascensiune profesional mai rapidă datorită susținerii din partea rețelelor informale de influență și sentimentul de stabilitate dacă proiectul sau organizația liderului este puternică. Avantajul libertății de decizie este autorealizarea, manifestarea creativității personale.

Chiar și democrația este doar o chestiune de preferință a oamenilor dintr-o societate. Dacă preferințele majorității sunt de supunere, nu de manifestare a creativității și deciziei personale, organizarea democratică nu poate subzista. Democrația are originea istorică la nivelul a ceea ce am putea numi elite intelectual-politice, dar sistemul generat duce la subminarea noțiunii generale de elită, favorizând elite adesea incompatibile valoric asociate centrelor de decizie și de relativă stabilitate. Însă când o democrație eșuează, ea recrează practic elita globală pe care o subminase conceptual, nu neapărat la aceeași calitate inițială. Elitele comportamental autoritariste sunt cele ale eșecului democrației. Ele subminează diversitatea, creativitatea și productivitatea de ansamblu a societății, favorizând mediocritatea ca supunere. Elitele care susțin prin fapte libertatea și creativitatea inclusiv în politică sunt cele ale succesului democrației. Ele susțin diversitatea, creativitatea și productivitatea de ansamblu a societății, favorizând manifestarea libertății și excelența personală.

Crucial pentru succesul adepților creativității este un ethos realist, prin aderarea la care oamenii își aleg scopuri pe măsura puterilor lor. Ethosul realist este un ingredient de bază al regiunilor istorice unde cultura româna populară a dus la realizarea unor lucruri de care ne mândrim (Maramureș, Bucovina). Dacă ar fi făcută o hartă a distribuției creativității și realismului oamenilor în România cred că distribuția ar fi bine corelată cu cea a demnității oamenilor și a valorii produselor culturale raportate la mărimea populației din regiunea respectivă.

Problemele practice datorate heterogenității presupozițiilor cu privire la ceea ce există apar în zone de interferență la diferite scări, la granițele sociale, în familiile și organizațiile cu oameni care gândesc foarte diferit, incompatibil la nivel fundamental, între regiuni istorice ale aceluiași stat cu tradiții și mentalități diferite, în zonele urbane cu oameni dezrădăcinați aduși din cele mai diverse părți al țării, iar geopolitic în statele cu influențe mixte. În aceste zone ale lumii argumentele se încing, ideologiile își arată și valoarea, și limitele, iar finalmente problema se tranșează la bun simț sau după legea junglei. De la caz la caz. Singurul criteriu devine cel pragmatic: acceptabilitatea rezultatului final.

Când cineva care se bazează pe bun simț se întâlnește cu cineva care se bazează pe legea junglei a te mai întreba ce este omul poate să pară ridicol. Pe termen scurt. Ori nu te mai întrebi, chiar dacă nu ști, și acționezi, ori ști deja foarte clar și acționezi.

Indiferent dacă România este în sfera de influență a occidentului sau a Rusiei și Chinei singura șansă a românilor la demnitate este ca statul lor să devină un centru de decizie respectat în sistemul politic internațional. Nu poate exista un stat respectabil fără cetățeni respectabili. Apartenența la NATO și Europa nu garantează cu nimic că fiecare dintre noi își va asuma libertatea și va ieși din mediocritatea supunerii. Putem la fel de bine doar să schimbăm un stăpân cu altul. Ne putem foarte bine vinde libertatea pe care democrația ne-o permite și crea fiecare o viață personală trăită consumist. Avantajul apartenenței la NATO și Europa este doar că avem posibilitatea să inițiem centre de decizie personală. Ceea ce este enorm. Avem posibilitatea să nu ne ratăm, dar nu și garanția că asta nu se va întâmpla.

Agresiunea Rusiei vizează anularea posibilității de a iniția centre de decizie personală în zonele țintă și securizarea avantajelor cleptocraților din sistemul politic autoritarist. Între Iliescu, Năstase, Voiculescu, Ponta și Putin este doar o diferență de mijloace avute la dispoziție, nu de valori. Scopul lor este perpetuarea pe termen nedefinit a unei elite autoritariste într-un sistem monocentric cu menținerea celorlalți oameni într-o stare de mediocritate, de executanți în proiectele personale ale lor. Succesul lor este ratarea noastră garantată.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "9 comments" on this Article:

  1. Vlad spune:

    Cred ca pe scurt exista doua tipuri de dependente economice in lumea civilizata: cea de resurse, care e de cand lumea si cea tehnologica. Cei care au fluxul tehnologic cel mai competent: educatie, cercetare, inovatie, munca, vanzare produc produsele cu raport calitate/pret cel mai bun.

    Asa, cum citeam intr-un articol recent, ajunge Romania sa produca furaje pentru export, in timp ce America sau alte tari din Europa produc carnea de vita. Ramai perplex … Adica vaca noastra ce are ?

    Ii inteleg pe cei care exporta vacile la noi dar nu inteleg de ce am fi noi competenti doar ca sa facem nutret. Deci sigur cei care propun acest flux competent, in care intr-o parte sunt ofertantii de nutret si de cealalta parte crescatorii de vaci care decid sa cumpere nutretul cu raportul cel mai bun calitate/pret, sunt cei care beneficiaza efectiv de pe urma fluxului avand produsul finit iar de cealalta parte sunt consumatorii care trebuie sa dea ce au mai bun in ei pentru a obtine banii sa-l cumpere.

    Exista o categorie de oameni care, pentru a fi sigura ca este necesara, stabileste un flux in care exista permanent o relatie de dependenta intre ceilalti si cei care apartin categoriei.

  2. victor/victoria spune:

    As dori sa clarificati doua chestiuni pe care le mentionati in articol.
    1.Folositi la sfarsitul paragrafului 1 sintagma “valoare cognitivă obiectivă”. Avand in vedere tendinta dvs. analitica a frazei referitoare la “mediocritate,” ati putea folosi aceeasi metoda pt. a clarifica spusele la care ma refer?
    2. Afirmati in paragraful 3 ca “Dacă lucrăm cu un concept de om de tip substanță cu proprietăți (stilul antic și medieval, omul e animal rațional).” Imi puteti expune ce autori antici v-au inspirat aceasta viziune si cum vad acestia fiinta umana?
    3. La inceputul aceluiasi paragraf 3 declarati cu certitudine ca “Aplicarea noțiunii de mediocritate oamenilor este o eroare categorială în măsura în care lucrăm cu un concept de om compatibil cu cel de persoană în sens creștin.” Imi puteti spune unde in Biblie sau in alte scrieri crestine (prefer prima sursa desi nu m-ar deranja si celelalte) putem gasi sau de unde putem induce ca este o greseala atribuirea mediocritatii fiintei umane.
    Nu solicit raspunsuri exhaustive ci de principiu si cu referinte la texte, autori, etc.

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      Vă mulțumesc pentru comentariu. În primul rând aș vrea să precizez că acestea chiar sunt niște note de lectură, cu excepția primului paragraf pe care l-am scris ca să existe o introducere, și a câtorva pe la final, pe care le-am scris azi ca o încheiere. Când citesc ceva îmi notez pe hârtie citate din text și separat de ele tot felul de idei nestructurare, adesea simple intuiții. Nu sunt niște texte de interese academic, dar pot funcționa pentru o discuție informală.

      Legat de prima întrebare, “media poeziei românești” poate fi interpretată ca o metaforă sau ca o propoziție științifică, așa cum ar fi într-o abordare statistică. O metaforă este într-un anumit sens o expresie prin care cunoaștem lumea, dar nu așa cum cunoaștem printr-o propoziție care e parte din corpul cunoașterii științifice. În sens tare ea nu reprezintă cunoaștere, unii ar spune că nu are valoare cognitivă, așa cum spun și despre propozițiile din textele religioase, dar după părerea mea metafora are o anumită valoare cognitivă. nu însă una obiectivă (obiectivitatea înțeleasă ca verificabilitate și intersubiectivitate). Dacă am avea un poeziometru atunci s-ar putea măsura valoare fiecărei poezii în mod obiectiv și am putea chiar face o medie și am ști dacă o poezie e sub valoare mediei sau peste. Atunci expresia ar avea o valoare cognitivă obiectivă. Pentru aspecte legate de ce este cunoașterea recomand lucrare domnului Flonta, Cognitio, http://www.emag.ro/cognitio-mircea-flonta-all973-571-878-7/pd/E1NM50BBM/ Pentru discuții legate de măsura în care ceea ce spune religia că reprezintă cunoaștere in special in contextul disputei cu evolutionismul este sau nu cunoaștere sugerez tot o carte a profesorului Flonta, http://www.humanitas.ro/humanitas/darwin-%C5%9Fi-dup%C4%83-darwin

      Legat de punctul 2 nu mi-au inspirat niște autori anume afirmația de mai sus când am scris-o. E un loc comun că în logică avem un lucru definibil sub forma subiect cu predicat(e), ceea ce revine pentru un om de știință la a identifica substanța (genul natural) și a-i stabili proprietățile si legile caracteristice. Dar pentru omul de știință actual nu prea se mai lucrează așa, acum măsurăm niște variabile și construim un spațiu de stare în care stabilim niște legități caracteristice obiectului investigat, relatiile invariantive între variabilele de stare (avantajul e că se poate face un model matematic al obiectului cercetat). E mai putin clar și chiar discutabil dacă mai avem un gen natural în spate și dacă modelele matematice sunt legi ale naturii în sens tare, cel puțin în domeniul biologiei și ecologiei. Modul de gândire de tip substanță cu proprietăți îl folosim doar în faza de măsurare a variabilelor, acesta vine adesea din limbajul comun care e o precondiție a formulării programului de cercetare matematizat. Dacă ar fi să sugerez o lucrare, mie mi-a fost de mare folos Bunge și Mahner, Foundations of Biophilosophy, 1997, are o bibliografie extensivă, http://link.springer.com/book/10.1007%2F978-3-662-03368-5 . Linkul e spre site-ul oficial de unde se cumpără, dar sunt sigur că e deja disponibilă pe torente.

      Legat de punctul trei, în Biblie nu se discută de mediocritate, cel puțin eu nu am găsit un astfel de termen. Afirmația am scos-o din faptul cred eu sigur că pentru un creștin omul are o valoare infinită datorită faptului că este după chipul și asemănare lui Dumnezeu, iar ceva care este infinit ca valoare nu poate fi mediocru. Noțiunea de medie își pierde sensul cu privire la om ca atare, rămânând valabilă pentru ce face el și poate fi măsurat și/sau caracterizat. Precizez că este opinia mea personală, nu știu ce ar spune un teolog despre asta, dacă omul pentru un creștin poate fi mediocru sau nu. Percepția mea este că pentru un creștin doar faptele lui pot fi mediocre, nu el ca atare. Este un mod de a concepe omul diferit de cel științific, un model care pentru mine este complementar și folositor în alte scopuri decât cele pentru care folosesc modelul științific.

      gânduri bune,

      • iosiP spune:

        Sa nu uitam ca si infinitul este clasificabil, si sunt convins ca aveti suficiente cunostinte de teoria numerelor pentru a nu fi nevoie de explicatii!

        • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

          Bănuiesc că vă referiri la teoria numerelor cardinale. Nu am cunoștințe, dar am întâlnit ideea de tipuri de infinituri. Am impresia însă că ieșim astfel cu totul din zona modului de concepere a omului din perspectiva religiei, însă evidențiem poate ceva important, și anume că nu poate să existe nici o teorie a evoluției naturale care să dea seamă de apariția obiectelor matematice, în particular a celor foarte abstracte asociate teoriei mulțimilor. Ideea de a naturaliza matematica este un non-sens, iar faptul că în teoria evoluției naturale folosim obiecte matematice arată cel puțin decuplarea între natural și cultural.

          gânduri bune,

  3. zulu spune:

    “La întrebarea mea răutăcioasă ce înțelege prin media din ziua de azi în ce privește poezia…”. Mai curand o intrebare inginereasca/stiintifica aplicata unui domeniu plasat la 180 de grade(in cea mai mare parte, daca nu consideram tipurile de poezii cu forma fixa un soi de amestec al stiintei in “trebile” poetilor; si ar mai fi si Dan Barbilian de mentionat…).

  4. “Când cineva care se bazează pe bun simț se întâlnește cu cineva care se bazează pe legea junglei …” Bla Bla Bla apoi in paragraful urmator se spune exact despre ce e vorba – Occident vs. Rusia.
    Bai frate pana si in niste note de lectura care filozofeaza in directia mediocritatii intelectualii romani se simt datori marelui licurici sa dea pe la spate un picior in fundul Rusiei.
    Interesant ca porecla de marele licurici are deriva din celalalt generator de lumina: “lumina vine de la rasarit”.
    Sunt de acord ca Rusia stapaneste legile junglei dar sa spui ca America se intemeiaza pe bunul simt?! Acum 20 de ani inca se mai putea spune cu inocenta asa ceva si sincer duc dorul Americii de alta data. Dar america de azi s-e metamorfozeaza sub ochii nostri din Jekyll in Hyde.
    Cum este de bun simt ca sa elimini de pe certificatul de nastere cuvintele mama si tasa si sa inlocuiesti cu parinte1, parinte2 , parinte3, parinte4…..Doar un exemplu
    S-au pe asta n-o stiai. Si sa spui ca e de bun simt.
    Dati-mi inapoi America anilor 60′.

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      “pe la spate un picior în fund Rusiei” spuneți… Nu am avut o astfel de intenție, să înțeleg însă din ce scrieți că Dumneavoastră sunteți adeptul șuturilor în fund date prin față ?

      gânduri bune,

  5. Radu spune:

    Absolut de acord cu antepenultima dumneoavastra fraza. Constat insa ca nu-l pomeniti pe Traian Basescu. Stiu, multi oameni de buna credinta sunt convinsi ca e din alt aluat decat Nastase si ceilalti. Nu m-a convins. Si-a pus doar alta eticheta si a incercat sa creeze sistemul lui. Vom vedea in anii urmatori ce se va intampla cu mostenirea lui…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Virgil Iordache


Virgil Iordache

Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)