joi, martie 28, 2024

Noua sinteza: Studierea comunismului in secolul al XXI-lea

Luni 21 februarie 2012 a avut loc la Universitatea Georgetown lansarea anuarului IICCMER, dedicat anul acesta temei „Represiune si control social in Romania comunista” si a revistei „History of Communism in Europe”, o excelenta publicatie a Institutului. In aceeasi zi, in „New York Times”, a aparut un articol de Nicholas Kulish despre resurectia memoriei comunismului in Europa de Est si Centrala. In Bulgaria, presedintele tarii a cerut eliminarea din corpul diplomatic a fostilor colaboratori ai politiei secrete. In Polonia, organizatorii Legii Martiale din decembrie 1981, in primul rand generalii Jaruzelski si Kiszczak, au fost declarati de justitie membri ai unui „grup criminal”. In Ungaria, fostul partid comunist este descris in noua Constitutie a tarii drept o organizatie criminala. Pacat ca din articol (unde gasim o referinta grabita la Romania) lipseste mentionarea faptului ca regimul comunist a fost declarat ilegitim si criminal in decembrie 2006, prin vocea sefului statului. Este un fapt istoric care la vremea respectiva a fost prezentat detaliat in NYT sub semnatura lui Craig Smith. Sa nu pomenesti activitatile CNSAS, IICCMER, ale Memorialului Sighet ori INST pe linia confruntarii trecutului traumatic mi se pare o regretabila omisiune.

http://www.nytimes.com/2006/12/19/world/europe/19romania.html?pagewanted=print

Oricum am privi lucrurile, este limpede ca cine a crezut ca amnezia este eterna, s-a inselat. Evenimentul de la Universitatea Georgetown a fost sustinut de Centrul de Studii Est Europene, Ruse si Eurasiatice al acestei prestigioase institutii, de Universitatea Maryland si de ICR New York. Au vorbit Marius Stan, redactorul sef al revistei „History of Communism in Europe”, Adrian Cioflanca, redactorul sef, impreuna cu Luciana Jinga, al anuarului, precum si profesorii Dennis Deletant, respectatul analist al comunismului romanesc, si Michael David-Fox, autorul recentei carti „Showcasing the Great Experiment”, despre diplomatia culturala sovietica si vizitatorii vestici, aparuta la Oxford University Press. Ambii predau la Georgetown, primul ca profesor Ratiu de studii romanesti, al doilea ca profesor de istorie rusa. Recenzia mea la cartea lui Michael David-Fox va apare curand in „Times Literary Supplement”.

Un rol esential in organizarea evenimentului l-a avut Bogdan Cristian Iacob, secretarul Consiliului Stiintific al IICMER. In interventia mea (am fost invitat sa prezidez si sa „moderez” evenimentul) am insistat asupra noului moment in studierea comunismului, determinat in mare parte de ceea ce se numeste revolutia arhivelor, dar si de maturizarea conceptuala a abordarilor interdisciplinare. Noile lucrari despre URSS, in special cele ale unor Michael David-Fox, Caterina Clark, Jan Plamper, David Brandenberger, Jochen Hellbeck, Igal Halfin, Amir Weiner, au reusit de depaseasca deopotriva impasul paradigmei totalitare (recunoscand atat meritele cat si limitele acesteia) si al revizionismului din anii 70 si 80, cu ale sale inovatii, dar si iluzii. Ne aflam, nu ma indoiesc, la ceasul noii sinteze. Prin urmare, nu pot decat sa salut prezenta istoricilor, politologilor, filosofilor, sociologilor, antropologilor, teologilor din Romania in aceste dezbateri.

Este limpede acum ca statele comuniste au fost propaganda regimes, „partocratii ideocratice” (spre a relua termenul lui Martin Malia, preluat de la Abdurrakhman Avtorkhanov), ca teroarea a fost omniprezenta, dar acest univers era departe de a fi unul monocrom si monolitic. Triunghiul PIT (Partid, Ideologie, Teroare), incontestabil esential, trebuie nuantat si mladiat,este nevoie de includerea dimensiunii diacronice, de studierea luptelor intestine din „frontul ideologic”, a secventelor de competitie simbolica si de rivalitate care, uneori, se puteau solda cu disparitia fizica a unei din parti.

Cercetarile din Romania incluse in aceste doua remarcabile publicatii dovedesc sincronizare cu noile directii metodologice si cu strapungerile conceputale si interpretative din ultimul deceniu. Ma gandesc la colosala influenta a lucrarilor unor Stephen Kotkin si Yuri Slezkine. Dar si la recentele contributii pe tema analizei comparative a comunismului si fascismului datorate lui Robert Gellately, Timothy Snyder si Norman Naimark. In articolul din „New York Times” se vorbeste despre Institutul Memoriei Nationale din Polonia, inclusiv despre sprijinul dat conferintelor, filmelor, cartilor despre comunism. Toti vorbitorii au insistat pe importanta educatiei, a manualelor de istoria regimurilor comuniste. Aceasta abordare, menita sa recupereze memoria acelor vremuri de strivire a subiectivitatii, de anihilare a demnitatii umane, dar si de opozitie si de rezistenta, este in egala masura o constructie stiintifica si una morala.

Pentru detalii:

http://adriancioflanca.blogspot.com/

www.crimelecomunismului.ro

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Nu am spus ca Nicholas Kulish afirma ceva despre condamnarea comunismului in Romania. Este, dupa parerea mea, si poate ca si a Dvs :) o lipsa a articolului. In plus, ce-ar fi sa ne ocupam de tema articolului?

  2. În ţară cel puţin, conferinţele cele mai interesante şi eficiente legate de comunism şi studiul comunismului îmi par cele restrânse ca dimensiune – organizare, diversitatea invitaţilor şi în cele din urmă chiar participarea publicului interesat de subiect (din păcate, dar sunt şi mai puţin mediatizate astfel de conferinţe). Vorbesc doar de cele la care am reuşit să asist.

    De exemplu, atunci când s-a încercat o conferinţă mai mare, cum a fost anul trecut Prima Conferinţă Naţională ‘Comunismul Românesc’, rezultatul a fost, după părerea mea, un destul de mare eşec. În afara câtorva prezentări, majoritatea au fost plate şi parcă trase la indigo, în plus, comportamentul anumitor profesori a lăsat de dorit, şi poate cel mai important aspect, s-a văzut foarte clar o prăpastie între cei care au acceptat noua istoriografie, şi cei care se agaţă de metode tradiţionale, învechite, şi din păcate mai puţin relevante studiului istoric (cei din urmă fiind, cel puţin la conferinţa în cauză, majoritari).

    • E bine când se studiaza comunismul, această ”ideologie criminală” …nu e atât de bine când ”condamnarea comunismului” e făcută de ”un președinte ipocrit”, fost membru al partidului comunist și mai mult, chiar activ în structurile securității, care mai și susține după câțiva ani de la condamnarea comunismului ”ce buni au fost primii 10 ani de conducere a lui Ceaușescu”…
      E bine că președintele Comisiei prezidențiale de condamnare este (a fost) un cunoscător din interior al ”PCR”-ului (nu doar ca membru ci și ca propagandist pcr-ist), nu mai e atât de bine când acest profesor de totalitarism mai dorește să mai fie și un ”reper moral” al condamnării…
      E bine că se studiază teoretic comunismul, e și mai bine când se cercetează și se descoperă rămășițele victimelor și/sau se devoalează torționarii securisto-comuniști …e rău însă când profesorul teoretician al totalitarismelor îl sabotează și chiar reușeste să-l elimine din institut și implicit de la fondurile necesare pentru a face dreptate victimelor și la condamnarea călăilor, și e și mai rău când fodurile de cercetare aplicată sunt destinate ”deplasării în SUA” a teoreticienilor ”propagandiști pe invers” (adică ”propagandiști, care se vor teoreticieni, ai anti-comunismului”)…

      • Sincer va invidiez pentru aceasta capacitate de a distinge cu maxima limpezime, dioncolo de orice indoiala, intre ceea ce „e bine” si ceea ce „nu mai e atat de bine”. Oricum, va multumesc ca urmariti cu atata magulitoare atentie ceea ce scriu. :

  3. Domnule profesor Tismaneanu,

    este foarte interesanta preocuparea dvs. cu studierea comunismului, serios. Dar sincer, nu considerati ca este un pic deplasat ca fiul unor oameni sa zicem, destul de ,,angrenati” in fenomen din perioada comunista din Romania, sa persiste si sa spuna mereu si incontinuu cat de ,,naspa” e comunismul ? Domnule profesor Tismaneanu, dvs. si familia dvs. au beneficiat din plin de pe urma acestui ,,malefic” sistem, laoalta cu Ceausestii, Columbenii, Mizilii, Voicii etc. Nu va pun pe acelasi palier cu ei, doar mi se pare ipocrit sa tot tratezi subiectul numai in sens negativ cand de pe urma lui ai stat in Primaverii si n-ai mancat salam cu soia iar acum esti binemersi in SUA, leaganul civilizatiei si al democratiei, nu-i asa?

    Poate chiar este un subiect care va fascineaza. Dar postura din care il tratati pe mine cel putin m-ar face sa ma simt foarte incomod, sincer. Aveti insa o foarte mare doza de acel lucru care caracterizeaza si actuala guvernare.

    Plus ca nu stiu unde vreti sa ajungeti. Si mie imi place istoria, ma fascineaza. Dar unde vreti sa ajungeti tocand la nesfarsit acest subiect al comunismului? Care trebuie sa fie roadele? Da, ok, bun, am constientizat cu totii cat de nasol e comunismul si cate crime a facut, happy? Nu conteaza nenorocirile si atrocitatile pe care le fac cei care la care stati in clipa de fata in lumea intreaga, ei sunt buni si comunistii (in mare parte care nu mai sunt) sunt rai. Punct.

    Dar totusi, de bine, de rau, acelasi sistem comunist a construit in Romania industrie, agricultura, chiar si preocuparea omenilor pentru cultura cu teatru si spectacole, blocuri de locuinte (pe langa casele fostilor mosieri din Primaverii in care ati stat), a produs alfabetizarea foarte multor oameni, a obtinut niste performante pe care nimeni de dupa 1990 nu le va egala vreodata, nici macar iubitul dvs. presedinte Traian Basescu, de asemena ca si dvs. luptator anti-comunist cu beneficii de pe urma regimului. Toate au fost facute cu mari sacrificii, asa este, nu e de contestat. Dar domnule profesor Tismaneanu, este poporul roman un popor care sa construiasca ceva de la sine fara sa fie impins de la spate? Plus constructiile celorlalti, indiferent de regim, nu tot cu sacrificii se fac?

    Nici nu stiu daca mi-ati citit commentul si sunt convins aproape ca nu-l veti publica. Dar intr-un mod sau altul, tare mult mi-as dori sa aflu punctul dvs. de vedere fata de tot ce am scris aici. Va rog sa respectati faptul ca am folosit un limbaj decent si am incercat pe cat posibil sa-mi public in mod coerent ideile.

    Cu stima,
    Gigi

    • Nu pot decat sa sper ca veti gasi ragazul sa cititi cartea mea „Partinti si copii. Intre Steagul Partidului si Salvatore Adamo” care va apare la Humanitas (fragmente au fost publicate aici, pe „Contributors”). Poate veti gasi acolo raspunsuri la unele dintre intrebari. Unde vor sa ajunga aceia care, spre a relua formularea Dvs, „toaca la nesfarsit” tema nazismului, a Holocaustului, a crimelor contra umanitatii comise barbarii fascisti? Eu cred ca vor sa ajunga la o cunoastere cat mai aprofundata a fenomenelor totalitare, la ceea ce istoricul Florin Turcanu numeste „exorcizare prin cunoastere”. Eventual, la implinirea justitiei morale. Un detaliu: pana la plecarea mea definitiva, in toamna anului 1981, n-am locuit niciodata nici pe Primaverii, nici in Cartierul Primaverii. Am locuit in cartierul Dorobanti, apoi, in in ultimii doi ani pe Bulevardul 1 Mai, intr-un bloc langa Piata Domenii. Tatal meu a fost exclus din PMR in 1958, cand eu aveam sapte ani. Mama mea a fost medic epidemiolog, la baza pediatru, a predat la IMF igiena scolara. Intre 1965 si pensionare, tatal meu a fost redactor la Editura „Meridiane”. Nu, n-am facut parte din lumea Mizililor. Ganduri bune.

      • Ok, iar la nazism cel putin n-au ajuns la ,,cunoasterea cat mai aprofundata a fenomenelor totalitare, la ceea ce istoricul Florin Turcanu numeste “exorcizare prin cunoastere”. Eventual, la implinirea justitiei morale.” in ultimii 70 de ani ?

          • Pai eu va intreb daca au ajuns sau nu, nu stiu. Pe mine atat ma duce capul, fara studii de specialitate, ca cel putin in nazism s-au petrecut niste nenorociri, fara indoiala. Dar asemenea afirmatiei Domnului Presedinte Traian Basescu cu ,,in timpul mandatului meu …” la fel si ,,in timpul nazismului” s-au facut niste progrese uluitoare in toate domeniile, oricat de sinistru ar suna. Progrese pe care cei care va dau acuma casa le-au folosit ulterior din plin, cu toata democratia lor. N-ar fi fost ,,politicaly correct” sa spuna ,,nu, nu folosim rezultatele unor cercetari care au afectat viata unor indivizi si le facem noi pe ale noastre”?. Iar puterea Germaniei a fost imensa, oamenii ,,au trait bine” pe bune, pana sa inceapa acel razboi ingrozitor. Stiu ca acuma va ganditi ca sunt ba comunist, ba nazist, ba mai stiu eu ce.

            Eu doar incerc sa pun niste lucruri in balanta. Nu stiu cum se face ca tocmai in timpul unor regimuri d-astea totalitare se realizeaza o gramada de lucruri. Dar poate ca e mai bine sa fim ca acuma in Romania, sa ne bucuram ca mancam de McDonalds, ca ascultam muzica proasta comerciala, sa ne uitam la niste emisiuni de tot rahatul, sa il injuram pe iliescu si pe basescu iar in rest sa fim rupti in fund de saraci. Pe multi romani nu-i incalzeste foarte tare idealul de ,,libera exprimare” cand n-au ce pune in gura si traiesc de pe o zi pe alta.

  4. Cu toata lupta asta impotriva tiraniei, pe vremea lui Nenea Iancu, mai nou, totalitarismului, acesta revine periodic in istoria umanitatii, sub o forma sau alta! Cum se face ca pentru el pledeaza minti stralucite? Pe masura celor care pledeaza pentru ideologiile libertatii. Fiecare dintre ele au dus la putere si prestigiu natii. Umanitatea experimenteaza permanent ideologii.

  5. Observandu-va rata inalta si sustinuta de activism politic, pe care as asemana-o cu “picatura chinezeasca”, ma intreb, uneori, ce interese ar putea motiva o asemenea dedicatie, ca si cand ati fi prins intr-un angrenaj acaparator (cred ca numai cele de influenta sunt vesnic flamande, nelasand loc pentru laic si domestic!). Remarc, deasemenea, ca, vorbind despre anticomunism, va ordonati obiectivele, precum un strateg, intr-un plan de campanie: “resurectia memoriei”, “revolutia arhivelor”, “triunghiul PIT” (Partid, Ideologie, Teroare), “strapungeri conceptuale si interpretative” etc. Pana aici, m-ati castigat si, probabil, v-as urma, daca nu ar exista cateva semne de intrebare…

    De ce oare isteria anticomunista seamana atat de mult cu cea anticapitalista? De ce, si intr-un caz si in celalalt, se vehiculeaza cu aceeasi frenezie termeni atat de radicali precum cei de “ilegitim” si “criminal”? De ce regimurile comuniste si neoliberaliste recurg la acelasi instrumentar de vendeta politica si justitiarista, persecutii, epurari si condamnari? De ce propensiunea comuna, comunist-neoliberalista, pentru legile tribale ale talionului si junglei, cu crime politice institutionalizate, asasini economici si razboaie “preventive”? Provin aceste asemanari flagrante (sau altele la fel de identificabile) din aceeasi sursa sau gena politica sau sunt doar intamplari si coincidente?

    Marturisesc ca in tot acest puzzle politic nu am dubii in privinta inrolarii, dar nu disting cu claritate sub ce steag si impotriva cui luptati. Va luptati cu un trecut mort si ingropat fara regrete chiar de catre… comunisti? O asemenea tinta ar fi neverosimila, avand in vedere ca mortii nu musca (din latina, mortui non mordent), dar si riscurile donchijotism-ului. Sa fie vorba de prezentul portocaliu? Si mai putin probabil, daca ne uitam la cat de tandru il mangaiati pe crestet, urandu-i, ca in poveste, viata fara de sfarsit, sub obladuirea atenta si recunoscatoare a tatucului Basescu …

    Atunci, singurul adversar de temut pentru ideologul de Maryland (o spun apreciativ) ramane… Viitorul?! Cel putin, la acest raspuns se ajunge prin excludere si prin orice analiza a isterizarii politice a ceea ce am putea numi “politia gandirii” (ma vad nevoit sa-l citez pe Orwell, al carui “1984” il credeam perimat) fata de toti cei care protesteaza si cer schimbare, un nou proiect politic, un nou ideal social… Veti fi de acord ca o astfel de perspectiva inghetata, ce ar fi sustinuta printr-un razboi psihologic culpabilizant si o strategie a demonizarii trecutului, acceptarii prezentului si respingerii viitorului, nu poate fi decat dezavuata la scena deschisa. Cu certitudine, o “noua sinteza” a sechelelor invalidante ale comunismului si neoliberalismului nu poate constitui o agenda pentru secolul al XXI-lea.

  6. Sprijin neconditionat divulgarea crimelor comunismului!

    Am plecat din Romania lui ceausescu in 1980 si din Venezuela lui Chavez in 2008.

    Necunoasterea nocivitatii comunismului mentine amenintarea si aduce, inca, multe victime. Doi colegi de servici, mai bine de 10 ani cot la cot, au fost impuscati de oamenii lui Chavez. Stiu, doi nu inseamna Auschwitz, dar daca adunam victimele raufacatorilor de profesie, inarmati de Chavez pentru a devenii un fel de « garzi rosii », o suta de ani mai tirziu, ne indreptam vertiginos catre numarul exterminatilor in lagar.

    Cunosc ambivalenta apologetica a dictaturilor. De obicei apologistul de dreapta si cel de stinga sint persoane diferite dar se inteleg perfect. Inaintea alegerilor din ’98, singurele pe care Chavez le-a cistigat curat, am asistat la o conversatie in care unul il proiecta ca pe un viitor om al ordinei si disciplinei, considering trecutul lui militar; iar celalat ca pe iluminatul purtator al libertaii si echitatii sociale, bazat pe prietenia cu Fidel Castro. Ma uitam la ei si ma intrebam daca se ascultau unul pe altul – se vedeu fericiti impreuna, solidari in decizia de vota pentru Chavez.

    Inca ma intreb daca, in momentele fatidice, expunera ratiunilor poate ajuta la ceva. Am suferit mult inainte alegerilor din ’98 cind norul gros al irationalitatii s-a asezat peste Venezuela. Nu apucam sa deschid gura despre nocivitatea comunista ca eram amutita in calitate de “traumatizata” deci inacceptabil de subiectiva. Diversitatea de argumente aberante pe care le-am ascult si citit inainte acelor alegeri n-avea limita. Si toate drumurile duceau la Chavez.

    Doresc din inima ca marea masa a intelectualilor si artistilor sa se ridice si sa spuna: “Am gresit. De fapt, asa s-a intimplat la Bicaz”. Si sa povesteasca ce e de povestit pina la epuizarea subiectului, pina la satietatea pe care uneori o experimentam vazind cele mai recente filme despre nazism. Dar acele filme, carti, cintece, etc. au facut mult bine. Functioneaza!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro