Home » Analize »Cultura »Opinie »Societate/Life » Citesti:

Noul val sau despre ieșirea din tranșee

Vintila Mihailescu mai 21, 2015 Analize, Cultura, Opinie, Societate/Life
44 comentarii 12,544 Vizualizari

Domnilor, dumneavoastră nu cunoașteți societatea reală!

Parafrazîndu-l pe Rebreanu, așa ar putea începe o relatare mai cuprinzătoare despre „noul val”. Nu doar acel nou val istoriografic, relativ delimitabil și animat de persoane identificabile, despre care mi-am permis să scriu rîndul trecut, ci unul mai generic și anonim, care pare să anime tot mai mult indivizi și grupuri din toate colțurile țării. Acest „nou val” (sau ceea ce ar putea să devină „Noul val”) înseamnă dorința de a cunoaște această „Românie reală”, de a ne cunoaște și recunoaște așa cum sîntem cu toții, nu cum ne-am dori fiecare să (nu) fim. Este, am impresia, o atitudine de maturitate, relativ nouă (dar recurentă în istoria României), care caută să înțeleagă această societate reală în care trăim cu toții, pentru a o putea asuma și a putea acționa realist și, pe cît posibil, optimist în și asupra ei.

De unde vine această dorință întîrziată? Pur și simplu din nevoia de viitor; un viitor bine temperat, imposibil de conceput cu un trecut și prezent exaltat. Crezul (mai mult implicit) al noului val este astfel o stare de spirit, o credință născută din disperare: Vreau să am un viitor în țara mea! Vreau și pot!

Dar de ce abia acum? Ce ne-a împiedicat pînă acum? Multe și mărunte… Pentru a nu cădea (din nou) în căutarea de țapi ispășitori sau a unor destine potrivnice, cel mai nimerit răspuns ar fi, cred, unul generic și metaforic: căderea în tranșee. În tranșeele în care ne-am îngropat sau am fost îngropați cu toții în ultimele secole, apoi în ultimele decenii, renunțînd apoi de ceva vreme să mai visăm la apariția „luminiței de la capătul tunelului” comun, oricare ar fi aceasta, pentru a ne dori doar dispariția celor din tranșeea din față, oricare ar fi aceștia. Să o recunoaștem: trăim cu toții, chiar dacă vrem sau nu, chiar dacă știm sau nu, într-o societate fragmentată, divizată, în care „societatea reală” este doar ceea ce vedem din tranșeea în care ne aflăm. Pînă și cerul de deasupra noastră este peticit: Ursa mare nu se vede din tranșeea mea, deci nu există! Și, complementar: Carul mare, singurul care se vede de la mine, este și singurul adevărat și important! După un astfel de cer nu se poate orienta nici cel mai iscusit marinar (nu, nu mă refer la acel marinar!).

Ce ne împiedică? Tranșeele noastre

Anonimii noului val au ieșit – și continuă să iasă – din tranșee. Dar pentru ca aceasta să aibă un rost, pentru ca „ieșirea” să nu fie doar o plimbare în aer liber, este nevoie de cunoașterea și conștientizarea „tranșeelor”, a ceea ce ne-a ținut și ne mai ține încă legați de glie, iobagi ai speranței. Or, dincolo de cele săpate cu lopățica infanteristului în ultima vreme, există și „tranșee” istorice, în care am rămas sau ne-am reafundat cu buna credință a unei lupte pentru cauza nobilă a neamului. Fără nici un patos deconstructivist și demitizant, aceste tranșee trebuie numite. Iată o posibilă și minoră topografie a lor:

1.Inapetența pentru social:

Pur și simplu nu sîntem obișnuiți să privim societatea, societatea „reală”, și, ca atare, nu vedem societatea, ci doar membrii săi: nu vedem pădurea din cauza copacilor. Nu vedem istoria din cauza voievozilor, nu vedem societatea interbelică din cauza culturii înfloritoare la Capșa, nu vedem situația ruralului actual din cauza unor imagini cu țărani bețivi, nu vedem firava noastră clasă de mijloc din cauza noilor îmbogățiți și, da, nici măcar nu ne trece prin cap să privim la masa critică de profesioniști din politică din cauza mulțimii prea vizibile și grotești de corupți. Căutăm, în general, frumosul culturii și dăm peste urîtul societății. Cădem astfel, mereu și mereu, fie în excepționalism, fie în mizerabilism. Între aceste două perspective, la mijloc de codru des, ca să spun așa, există însă și realismul.

Cînd ne uităm totuși la pădure, privirea noastră este, de regulă, una mai degrabă normativă decît descriptivă: căutăm din priviri societatea pe care ne-am dori-o; și constatăm că nu e, că românii nu sînt nemți… Societatea reală dispare astfel din nou, învăluită în cețurile judecăților morale, adesea nobile, dar dintr-o societate visată, nu trăită. Iar noi cădem din nou în depresie…

În sfîrșit, cînd apar crîmpeie de cunoaștere a societății reale (și apar!), nu știm să le citim, căci suferim de un iletrism sociologic cronic. Uneori, acesta se transformă chiar într-un adevărat „negaționism”: exclus, realitatea nu este așa, am văzut eu cu ochii mei un caz, mi-a spus bunica sau vecinul. Da, ai văzut copacul din grădina ta, dar ce știi despre pădure? Primul răspuns este, aproape totdeauna: Pădurea sînt eu!

2. Inabilitatea de gestionare a trecutului

Privim la trecut mai mult pentru a ne legitima decît pentru a ne cunoaște. Alteori, privim la trecut cu ochi răzbunători, doar pentru a-l arunca la groapa de gunoi a istoriei ca trecut „nedemn”. Sau sîntem cuprinși de amnezie colectivă ori de cîte ori dăm peste ceva neplăcut în trecutul sau prezentul nostru. Poate fi, într-un fel sau altul o fac mai toți, dar nu poți „scăpa” de trecut după cum nu poți scăpa de umbra ta. În prezent, de pildă, ne raportăm la comunism doar prin anti-comunism, ca să ne dezicem de el. E bine, dar e riscant să arunci copilul împreună cu apa din copaie: comunismul a existat și, că ne place sau nu, a fost al nostru, a fost în noi. Mai mult, am inaugurat lumea nouă a post-comunismului printr-o răzbunare, o crimă învăluită într-o aură mistică: împușcarea soților Ceaușescu în timp de Crăciun. Erau vinovați? Da, dar ceva nu e în regulă cu inaugurarea anului I al unei lumi noi prin sînge și răzbunare. Să nu ne răzbunați! – se pare că ar fi spus Mircea Vulcănescu înainte de a muri în pușcărie. Iar noi n-am murit în pușcărie…

3. Inabilitatea de gestionare a diferențelor

E țara plină de țări! – amintea Ion Conea cîndva, în interbelic. Ca să avem o țară, a trebuit să învățăm și să ajungem să credem că sîntem un popor și avem o cultură, unitară și sub semnul continuității. A fost salutar și mai este, într-o anumită măsură, necesar. Dar am pierdut abilitatea de a gîndi și de a ne raporta la diferență, la diversitatea etnică și regională care ne sînt proprii, care ne-au alcătuit istoric. Mai mult, diferența ne sperie și devenim xenofobi, ba chiar rasiști! Fără să realizăm și cu zîmbetul pe buze, am devenit și auto-rasiști: așa e Românul, acesta este genomul său, asta face parte din ADN-ul său. Care „Român”? Cum adică „genomul” său? Plasarea identității în biologic, în „genetică”, a fost și a rămas expresia celui mai clasic rasism! Obsesia „Românului” și a unității sale „genetice” ne face astfel incapabili să vedem românii și să acceptăm diversitatea etnică a acestei națiuni bogate și prin această diversitate.

4. Rătăciți în tranziție.

De cînd, din „orientali” și „balcanici”, ne-am hotărît să fim „occidentali”, sîntem într-o permanentă „tranziție”. Fără ea nu am fi însă ceea ce, de bine, de rău, am reușit să devenim. Dar am ajuns, în mod paradoxal, să fim „încremeniți în schimbare”, iar expresia „s-a schimbat schimbarea” a devenit folclor curent. Problema nu este schimbarea, ci incoerența și inconsecvența acesteia, „mersul înainte” al societății devenind unul pe șapte cărări: niciodată parcă nu am avut parte de atîtea schimbări de legislație, norme, măsuri de aplicare a normelor, strategie, promisiuni, perspective luminoase etc. ca în această perioadă. Rezultatul nu mai este o „tranziție”, oricare ar fi aceasta, ci doar instabilitate și îngustarea orizontului de așteptări, forțînd membrii societății să se adapteze prin strategii oportuniste pe termen scurt: cînd totul în jurul tău se schimbă atît de imprevizibil, este rațional să nu faci previziuni pe termen mediu și lung. Nu știu dacă am fost vreodată, dar acum nu avem de ce să fi prevăzători și nu avem cum să fim clarvăzători.

5. Democratizarea totalitarismului

Nu în ultimul rînd și referindu-ne doar la ultimele decenii, răsturnarea totalitarismului de stat pare să fi generat un soi de absolutism al fiecăruia: de la etatismul integral al comunismului am trecut la privatizarea totală din post-comunism, inclusiv aceea a punctelor de vedere. Totalitarismul veleitar al fiecăruia a devenit un drept al tuturor: punctul meu de vedere nu este opinie personală, ci adevăr universal, scena publică fiind invadată de absolutisme pitice și compulsive. Dincolo de „tranșeele” colective, fiecare și-a săpat astfel și propria gropiță din care își urlă la lună propriul adevăr. Comunicarea socială a devenit aproape imposibilă.

Ce ne dorim? O perspectivă

Și totuși…

Poate din disperare, poate prin maturizare, în societatea românească recentă și-au făcut apariția tot mai multe „IMM”-uri aparte: inițiative mici și mijlocii, pe care le descoperi (dacă le cauți…) în cele mai neașteptate locuri și situații. De asemenea, revoltele morale din ultima vreme au început să adune experiență și să-și contureze propriile inițiative. Fiecare are visul său, fiecare își dorește ceva și multe au început să și realizeze cîte ceva. Esențial este faptul că toate au „ieșit din tranșee”. Ce le mînă pe ele în luptă? Căutarea unei perspective din care să înțeleagă mai bine ce se întîmplă și să poată reacționa mai eficient împotriva a ceea ce se întîmplă. Sînt încă puține, sînt mai degrabă în faza Heliade Rădulescu („scrieți, băieți, orice, numai scrieți!”) decît în aceea a Junimii (cum speră unii), dar, una peste alta, au început să constituie o masă critică: aceste „IMM”-uri există!

Pentru ca această ieșire din tranșee să merite efortul, pentru ca noi cu toții să o merităm, este nevoie însă de o amnistie socială. Să fiu bine înțeles: NU despre o amnezie morală sau politică este vorba aici, și nici despre un simplu armistițiu politic de stabilitate conjuncturală (au fost destule…), ci, pur și simplu, despre disponibilitatea mutuală de a sta de vorbă. Principalul bun comun este comunicarea societală; aceasta este și singura premisă plauzibilă de înlocuire a conflictului cu negocierea și, în acest fel, de (re)instaurare a esenței politicului ca artă a negocierii.

Deocamdată, primul pas este pur și simplu ieșirea din tranșee, în cîmp deschis și în bătaia  puștilor, cu o perspectivă în vîrf de băț pe post de steag alb.


Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "44 comments" on this Article:

  1. tucu spune:

    exceptional!

  2. Adelina Baleanu spune:

    felicitari autorului acestui articol. sunt intru totul de acord ca avem mare, mare nevoie de dezbateri. dezbateri reale, de idei. pe orice teme, cat de mici ar parea. traiesc de cativa ani in danemarca, unde am inceput sa inteleg bine folosul imens al dezbaterilor. implica gandirea critica, atrag oamenii obisnuiti sa spuna cu curaj ceea ce cred despre una sau alta, deschid adesea calea catre noi subiecte. as spune ca dezbaterea este un sport national aici, pentru ca se dezbat absolut orice fel de teme, de la cunoasterea naturii, la oameni, politica samd. doar ca exemplu, de o luna este o tema de dezbatere despre “singuratate”. n-as fi crezut vreodata ca voi invata atat de multe lucruri despre acest subiect, doar ascultand emisiunile de la radio, tv si citind articolele din presa pe aceasta tema. in spiritul articolului, m-am gandit si eu la un IMM: e vorba de cartea de interviuri “Times New Romanian” – vezi http://www.timesnewromanian.com/, unde 40 de expati care traiesc si muncesc in romania scriu despre experienta lor de viata in tara noastra. am o mare dorinta sa organizez dezbateri pe temele pe care le aduc acesti oameni despre diverse locuri, oameni, mentalitati, prejudecati, obiceiuri si valori romanaesti. poate cineva care citeste aceste randuri este interesat sa colaboreze. m-as bucura mult. contactul pe facebook e cel mai simplu.

  3. victor L spune:

    Operatie pe creier.

    “În sfîrșit, cînd apar crîmpeie de cunoaștere a societății reale (și apar!), nu știm să le citim, căci suferim de un iletrism sociologic cronic”.
    Traducere personala: “in sfirsit”, cind iti apare un Patapievici ori un Cartarescu, trebuie sa apara si o Latrina 3

    “Poate din disperare, poate prin maturizare, în societatea românească recentă și-au făcut apariția tot mai multe „IMM”-uri aparte: inițiative mici și mijlocii, pe care le descoperi (dacă le cauți…) în cele mai neașteptate locuri și situații.”
    Opinie personala: chiar ” în cele mai neașteptate locuri și situații”; dar cu precizie in situatii gen “noi nu gindim, noi manifestam” Asa se vede de la mine :P

    “dar, una peste alta, au început să constituie o masă critică: aceste „IMM”-uri există!
    Da, exista, si, cum ziceam, Haznaua 3 si ContraAtac, “un IMM care militeaza pentru un cal mort”.

    “Deocamdată, primul pas este pur și simplu ieșirea din tranșee, în cîmp deschis și în bătaia puștilor, cu o perspectivă în vîrf de băț pe post de steag alb.”
    Chiar ar fi o idee foarte buna. Exista “doar” un risc pe plaiurile noastre: ca primii iesiti “cu o perspectivă în vîrf de băț” sa fie considerati slabi, ca se predau, si sa se traga in ei din toate pozitiile. Cu explicatia mai tirzie: s-au impuscat intre ei, va spun io!

    Precizare: articolul mi-a placut, dar

  4. nimrod spune:

    Stimate domnule autor, cu tot respectul, sistemul de tranşee este, în sine, defensiv şi aşa după cum s-a constatat în anii primului război mondial, chiar şi zigzagat, rămâne sursă de pierderi enorme în caz de bombardament sau atac inamic, prin intermediul grupelor de asalt şi focului în anfiladă. Asta a dus la apariţia în anii celui de al doilea război mondial a locaşului de tragere, care economiseşte forţa vie tocmai prin caracterul individal al adăpostului. Pe de altă parte, fie în tranşee fie în locaşuri n-o să găsiţi generali iar combatantul din prima linie cunoaşte maxim la nivel de grupă cam ce are de făcut şi oricum pentru el toată forţa inamicului e îndreptată împotriva lui şi numai a lui. Cel puţin aşa am citit prin cărţi şi la fel mi-au spus, de-a lungul anilor, veterani din cele două războaie mondiale (Dumnezeu să-i odihnească pe toţi, de Înălţarea de azi). Deci, IMM-urile n-au nevoie de viziune strategică, au nevoie de logistică legislativă, aşa cum militarul din prima linie are nevoie de muniţie şi hrană caldă şi punct. Viziunea e treaba generalilor. Vorba lui Porta, citez din memorie, inferiorul tre’ să stea la trei metri de superior, ca să-şi poată face treaba, iar aia cu steagul alb chiar n-am înţeles-o. Probabil pentru că, vorba nemuritorului Moromete(?), şi eu, ca atâţia alţii, stau pe poziţii şi mă apăr de foame într-un IMM. Franţuzesc.

  5. Rasvan Lalu Rasvan Lalu spune:

    Textul cuprinde doua idei nu îndeajuns de explicitate, ce pot dezvolta un potential extrem de pernicios: recuperarea comunismului si amnistia sociala.

    • Bertolt Lazaroiu spune:

      E un fel de-a judeca instinctiv si cerebelar textul, nu unul cerebral. Dar cu siguranță veți găsi susținători pe aici :-)

      • iosiP spune:

        Domnule Lazaroiu,

        Nu poti ierta fara marturisire si nu poti uita daca nu ierti!
        Daca chiar credeti ca majoritatea iarta si uita, va inselati: nefericirea este ca legile sunt (in continuare) date de EI pentru EI, dar poate asta se va schimba si-atunci vom putea sa (nu) iertam si sa uitam…

        • Bertolt Lazaroiu spune:

          Va marturisesc ca nici eu nu am inteles ce vrea sa spuna autorul prin “amnistie sociala”, insa nu cred ca se refera la una juridica.
          Problemele sint insa mult mai complicate si mai intricate, asa cum arata si dumnealui. Era o gluma prin 1990: se spunea ca inainte de 1989 toti eram pinguini pentru ca ne strangeam unul intr-altul de frig si mancam doar peste oceanic inghetat, iar dupa 1990 am devenit dalmatieni pentru ca toti aveam pete si latram. Luati gluma ca gluma, sigur ca nu trebuie absolutizat ceea ce se afirma in ea. Insa e clar ca e greu sa judeci o perioada de 45 de ani, in care au trait 2 generatii, in care transformarile au fost uriase, doar din prisma unei dizidente, care, atunci cand a existat nu a fost urmata de vreo miscare sociala la vremea respectiva. Nu am fost cu totii doar niste oprimati, daca a existat o opresiune (si e cat se poate de clar ca a existat) multi dintre noi am colaborat la ea cel putin tacit sau uitandu-ne in alta parte, spunand ca nu ne priveste, ca nu-s problemele noastre, asa cum au existat si unele solidarizari punctuale.
          De asta zic ca sa faci o judecata a acelei vremi strict din perspectiva a cum ar fi fost daca ne-am fi impotrivit mai multi si mai cu putere sau daca am fi fost altceva decat pinguini este putin tardiv si nesincer.
          In Franta, de pilda, dupa 1944 nimeni nu recunostea ca a sustinut regimul Petain, desi el s-a bucurat multa vreme de o larga sustinere. Naratiunea unei Frante aflata intr-o permanenta rezistenta sub ocupatie a fost rodul unei intelegeri tacite intre gaulisti si comunisti pentru a pastra pacea si coeziunea sociala. Dar nu reflecta nici pe de parte realitatea. Si vorbim de o durata mult mai scurta de timp. Intr-un orizont de timp de 45 de ani lucrurile se complica mult.
          Condamnarea unor persoane – sa-l luam pe Visinescu, de pilda – sau condamnarea unor practice e una, condamnarea sau absolvirea intregii populatii (mai putin cativa identificabili fie ca tortionari, fie ca dizidenti) e altceva.

  6. Ela spune:

    Citind acest remarcabil articol, mi-am imaginat (fara mare efort…din pacate :( ) tara noastra, ca pe un camp de lupta fara lupta, deoarece toti potentialii soldati sunt tasati in transee pline ochi de o masa inerta, abuzata si epuizata de…asteptare, dar si resemnata la ideea ca unica perspectiva “realista” este ca…mai au de asteptat !?
    “Deocamdată, primul pas este pur și simplu ieșirea din tranșee, în cîmp deschis și în bătaia puștilor… – asa este!
    Cu tot respectul insa, domnule profesor, nu e nimic nou in acest indemn, vechi ca lumea! Niciun razboi nu s-a castigat altfel, si nu cred ca exagerez prea mult daca afirm ca, fiecare din cei care se afla in transee stiu exact ce este de facut, doar ca…pentru altii!…mereu, pentru altii!
    Candva, intr-un allt context, mi s-a parut apropriat (ca si acum…?) sa redau o scurta povestioara amer-indiana, legenda colibriului, in urma careia am primit explicatii savante despre stingerea eficace a incendiilor ;) !?
    Mai incerc o data :
    In padurea amazoniana s-a produs un incendiu…toate animalele, de la mic la mare, se ascundeau pe unde apucau, tetanizate de frica unei morti iminente, pe care incercau disperati sa o amane! Toate, cu exceptia unui colibri care se agita neincetat deasupra flacarilor! Intr-adevar, el vazuse pe o frunza un rest din roua diminetii, si facea un dute-vino neincetat : lua cate o picatura de apa in minusculul lui plisc, apoi zbura sa o “lanseze” deasupra flacarilor, dupa care revenea iar la frunza, s.a.m. d. Agasat de acest spectacol pe care-l gasea stupid si absurd, un tatu ii spune “mai, colibri, tu esti chiar prost? Crezi ca vei reusi sa stingi singur incendiul, cu picaturile tale de apa?” Colibriul raspunde “Nu, nu cred ca-l sting singur, dar fac partea mea de treba!”

  7. STATELE se distrug intotdeuna din interior spune:

    …am devenit și AUTO-rasiști: așa e Românul, acesta este genomul său, asta face parte din ADN-ul său. Care „Român”? Cum adică „genomul” său?”
    Partial adevarat. Insa, gravitate faptului nu vine din a te compara cu cei diferiti din jur, cu cei cu care nu imparti mare lucru = alte natiuni/etnii, ci in a te plasa pe tine in cadrul grupului de care apartii istoric, cultural… intre rudele tale de necontestat, ca fiindu-L net superior – PUR dpv rasialnatzional, ceilalti fiind impuri prin amestecuri negate in cazul tau,
    …deoarece!
    (exemple avem duium, in MILENIUL 3, chiar)
    “Plasarea identității în biologic, în „genetică”, a fost și a rămas expresia celui mai clasic rasism!
    NU-i ADEVARAT = fals!
    Genetica nu are nimic de-a face cu Teoriile rasiale PRIMITIVE de tip nationalist, din secolul trecut = PROPAGANDA prin afirmarea superioritatii pe baza unor caracteristici fizice/ psihice/ mentale masurate/ partial fasificate prin vicii de examinare si absolvire arbitrare.
    Genetica e de data mult mai recenta si e o stiinta. Teoriile rasiaLnatzionaliste in cadrul aceluiasi grup vor sparge grupul mai devreme sau mai tarziu = asta se si urmareste de catre cei care le propaga si dezvolta = razboiul psi chiar exista si se duce si azi, in secunda de fata in interiorul ROMANIEI, de care cei interesati.
    (TU esti superior celorlalti, esti un Lider inascut de necontestt, esti fruncea – DEOARECE! – am cutreierat tzara in lung si in lat, dar oameni mai buni, mandri, destepti si indreptatiti decat aici n-am gasit – ceilalti sunt prosti, gigani, mitici, moldoveni!
    Bolile copilariei, inapoiere, primitivism si lipsa nazuitelor, aspiratiilor superioare, castrarea initiativelor si a punerii in slujba celorlalti in schimbul placerilor de tot felul. DiaVOLOchiar exista – si e Terra – alaturi de noi in fiecare clipa.

  8. casandra spune:

    Aveți dreptate. Este nevoie de această amnisitie socială. Altfel, viitorul va fi alcătuit dintr-o mulțime de ”pădurea sunt eu!”. Adică nu vom avea viitor. Încremenirea în conflict produce ceva dividende pentru un număr mic de persoane mediocre, dar cu pretenții. Ei se vor opune amnistiei sociale. Mici napoleoni arțăgoși și gomoși care nu au nevoie nici de cunoașeterea realității sociale, nici de un viitor comun cu ceilalți. De ce trebuie să dăm atât de multă atenție fantasmelor lor vindicative?

    • iosiP spune:

      Am si eu cateva intrebari:
      1. Cine pe cine ar trebui sa amnistieze si pentru ce, odata ce “amnistiabilii” refuza sa admita ca au facut ceva rau?
      2. Cum vedeti pacea si “proiectele comune” in conditiile in care amnistiatii isi pastreaza privilegiile dobandite prin frauda?
      3. Nu credeti ca amnistia ar trebui acordata (sau nu) voluntar, nu impusa prin prisma utilitarismului social?

      Exista o regula nescrisa in poker: nu te ridici de la masa atunci cand esti in castig ci doar daca esti in pierdere sau a expirat timpul de joc. In cazul societatii cea de-a doua varianta nu exista (nu a stabilit nimeni ca societatea “expira” la o data fixa). In societate nu poti spune “piua” – precum in jocurile copilariei – atunci cand ceilalti incerca sa obtina dreptate, iar intr-o societate evoluata actiunea lor se numeste recurs la justitie, nu “fantasme vindicative”.

      Deci daca nu pledati cumva pro domo sunteti libera sa iertati ce si pe cine doriti… lasati-mi insa mie dreptul sa nu iert si sa nu uit!

  9. Decebal spune:

    Toate bune si frumoase… Tragedia e ca n-ai cu cine. “Generalii” care ar trebui sa fie responsabili cu viziunea sunt de doua feluri, cred eu: pe de-o parte, sunt cei care stiu ce ar trebui facut dar sunt blocati in teoretizare si nu stiu cum se face, efectiv; pe de alta parte, sunt cei care stiu cum se face, stiu care-s mecanismele, dar n-au niciun interes sa se-ncurce cu viziuni. In plus, politicienii nostri sunt “doctori” in arta combinatiei si compromisului, nicidecum in arta negocierii.

    Cat despre “IMM”-uri, sunt si ele blocate in lumea reala – lumea materialului si a supravietuirii, in care eroismul mai apare doar in desene animate stupide.

  10. Vlad spune:

    Binele comun vine la pachet cu renuntarea la individualitate, autonomie, gandire autonoma, subiectivism. In spiritul acestui “bine comun” care nu vine niciodata omul e sfatuit “binevoitor” sa renunte la ceea ce il face fericit in numele a tot felul de baliverne comune. Indivizii se alieneaza si se amesteca intr-o masa amorfa care merge nu se stie unde. Cand se regaseste deziluzionat si singur langa el nu e nimeni. Atunci vezi ca esti cu adevarat separat ca esecul si deciziile iti apartin ca “binele comun” se departeaza facandu-ti cu ochiul: asa e la greu esti singur, doar la bine suntem impreuna. Pa, pa!

  11. Vlad spune:

    Recursul la comunal, societal, universal nu ar trebui facut decat acceptand si respectand individualul. Daca comunalul, societalul si universalul marseaza pe alienarea individului si suprimarea vointei si gandirii autonome atunci ele se transforma in universuri concentrationare.

    • Robinson Crusoe spune:

      Cui nu-i place sa traiasca alaturi de ceilalti oameni in comuntati, ori in org superiore de tip stat (cu bugete, datorii, venituri si cheltuieli cu pensii si alocatii), nu are decat sa se duca in PADURE si sa danseze cu lupii,
      deoarece traiul in comun inseamna intotdeauna armonizarea intereselor individuale (iata cum s-a nascut politica si omul Geo poL) in vederea unui bine comun mai mare decat cel hedonist.
      (or, sa se pustniceasca)
      Exista totusi posibilitatea ca el sa vrea sa traiasca alturi de altii din alte organizatii, insa mancand banii de la bugetul statului pe care-l falimenteaza sabotandu-L neimpacat cu indarjire deoarece se considera nedreptatit.

      • Vlad spune:

        Traiul in comun e posibil si chiar realizabil. Satul romanesc e cel mai bun exemplu ca oamenii pot coexista pasnic fara politica. Nu e neaparat nevoie sa mearga in padure. Ideea e tocmai pe dos de cat spuneti. Pentru a duce aceasta idee de bine comun si a mentine mai multi indivizi tragand de ea si evident platind taxe, devenind cetateni si acceptand mai mult sau mai putin fortat niste constrangeri e nevoie in primul rand sa-l alienezi pe individ, sa-i distrugi vointa si gandirea autonoma, adica sa faci din el o unealta manevrabila, dupa care sa-i spui ca nu e bun, ca nu e suficient pentru a implini nevoile societatii, ca daca nu se conformeaza il asteapta oprobiul public, exilarea in padure, judecata urmasilor si omul incepe sa se indoaie cum i se canta. El e util atata timp cat e pacalit si varsa bani la buget si sutine mecanismul asta perfid de alienare care se propaga mai mult sau mai putin constient de la generatie la generatie. Educatia e primul pas spre alienarea asta, legile care sa-l tina pe om intr-o inadecvare permanenta si intr- o continua obligatie financiara, apoi mecanismele de manipulare care ii soptesc constant ce trebuie sa faca: sa fie profitabil, sa urmeze trendurile si asa mai departe. Numai asa poate el fi facut sa urmeze permanent un bine iluzoriu si tinut intr-o sclavie mentala, ideologica, politica si materiala. Oamenii ajung sa se invrajbeasca unii impotriva altora si fac atmosfera de fond si mai insuportabila, suficient ca sa li se spuna din nou, uite imediat va fi bine, chiar merita, de data asta o sa reusiti, haideti inca putin, inca un mic sacrificiu. Ideea e ca omul sa nu se mai uite in gura celorlalti sa se extraga din corpusul asta bolnav si sa-si gandeasca singur o existenta care sa-l faca fericit.

        • Alex Telea spune:

          @Vlad: De obicei citesc, nu comentez, pe acest site – dar comentariul dvs mi s-a parut atat de aproape de ideile proprii incat am considerat OK sa reactionez.

          1. Da, sunt de acord ca in implementarea tipica actuala binele comun e un soi de ‘cel mai mare divizor comun’, care in ziua de azi devine din ce in ce mai mic. Si deci este (artifical?) marit prin presiune. Ceea ce in Europa de Nord/Vest se numeste solidaritate: adica, fii (obligat) solidar financiar pentru orice altceva/oricine altcineva, indiferent de ce vrei. Ce mi se pare periculos e ca, desi solidaritatea implica simetrie (A e solidar cu B, atunci si B e solidar cu A), ce observ eu e o solidaritate asimetrica: A (care are ceva ‘de dat’) TREBUIE sa fie solidar cu B (care are ceva ‘de primit’), dar invers este cam zero, pentru ca B nu are nimic de ‘dat’ care A ar putea aprecia/primi.

          2. Alinearea vs individualitatea: Corect. Mecanic vorbind, identificarea apartenentei la o societate prin cel mai mare divizor comun este par definition alienare, pentru ca este natural ca ceea ce este individual este PRECIS ceea ce este IN AFARA divizorului comun, nu in interiorul lui. Mai riscant spus: cu cat societatea se diversifica (natural), cu atat c.m.m.d.c. este mai mic – deci, membrii societatii au mai multe de ‘impartit’ in comun. E o problema adanca (cred eu): pe de o parte, nu putem frana/bloca evolutia/diversificarea (deci si fragmentarea) societatii, probabil nici nu e bine. Pe de alta parte, in extremis aceasta devine atomizare, moment in care individul A nu mai are nimic de impartit fundamental cu individul B – deci, ce ii mai leaga/uneste pe cei doi, profund, ca membri ai aceeiasi societati? Ma refer, prodund, in sensul de simetrie notat mai sus, nu in sensul de ambii sunt fortati sa se supuna unor reguli impersionale (fiscale sau altceva).

          3. Utilitate: un concept intr-adevar riscant. Ce inseamna ca un OM e util? Util pentru ce? Daca acel om nu impartaseste un motiv fundamental cu cei din jur, insasi ideea ca el ar (putea) fi UTIL unui scop/final ‘dincolo de el’ este, cum se spune, ‘an ill posed problem’. Utilitatea omului mi se pare un concept extrem de periculos (suna a nazism sau socialism, ma rog, ptr mine tot aia e).

          4. Personalitate: probabil cel mai complex punct atins de comentariul dvs. Personalitatea, individualitatea, particularitatea, incep sa devina concepte (a) politically incorrect si (b) din ce in ce mai greu de urmat. De ce? Impresia mea: pentru ca necesita (1) energie, (2) consecventa, (3) dedicatie, (4) curaj, (5) educatie (de orice fel), (6) constiinta de sine. Cred ca (6) e cel mai greu/complex: ideea, dobandita de un om, ca el nu e un efect al lumii, ci o cauza a ei; ca el nu e cineva care uremaza (mecanic), ci cineva care creaza (constient); ca el e cineva responsabil (fata de sine insusi, de un set de valori, poate definite transcedental), si nu cineva mecanic ‘accountable’ fata de un set de principii stabilite de c.m.m.d.c. Chestie in fond simpla, dar in practica necesitand ca omul sa constientizeze identitatea, responsabilitatea, si libertatea lui. Chestii care sunt, cred eu, extrem de delicate/complicate azi (pentru omul mediu, fara a fi periorativ).

          Alex

      • iosiP spune:

        “Cui nu-i place sa traiasca alaturi de ceilalti oameni in comuntati, ori in org superiore de tip stat (cu bugete, datorii, venituri si cheltuieli cu pensii si alocatii), nu are decat sa se duca in PADURE si sa danseze cu lupii”

        Aceeasi aberatie pe care am citit-o de nenumarate ori! Cel care nu accepta legile statului in care traieste ar trebui sa aiba drept de secesiune, cu incetarea simultana a drepturilor si obligatiilor instituite prin asa-zisul “contract social” (care, dupa cum am mai explicat, nu are caracteristicile indispensabile pentru a constitui un contract).
        Prin urmare, nu are de ce sa se duca in padure si sa danseze cu lupii, poate convietui in societate fara a plati taxe si fara a beneficia de “serviciile” oferite de catre stat. Aveti vreo problema cu asta?

        • Nordwind spune:

          Nici o problema! Atata timp cat personajul nu folseste soselele, trotuarele, cladirile publice (teatre, filarmonici, muzee etc.) n-are dact sa nu plateasca nici o taxa. Dar eu, care platesc taxele astea, am dreptul sa nu vrea ca banii MEI sa fie folositi de un om care nu contribuie cu nimic, in schimb foloseste ce au platit altii. :)

          Societate civilizata inseamna sa renunti la o parte din individualism pentru a face posibil un bine comun care se rasfrange apoi si asupra individului. Asta nu se traduce doar prin plata taxelor, ci si prin reactii coerente si clare fata de abuzuri si incalcari ale acestui principiu – de exemplu, prin abandonarea sictirului si indiferentei cu care te duci la gratar in loc sa iesi in strada si sa ramai acolo, impreuna cu alte cateva zeci sau sute de mii, pana cand guvernul foloseste taxele tale pentru binele comun.

          Dar na, e mai simplu si mai comod sa stai cu burta-n sus la teve si sa urli pe forumuri ca ti se fura banutii si sa ajungi la ideea inepta si irealizabila de “nu platesc nici o taxa si nu mai beneficiez de nimic”. Zau? Sa te vad, viteazule! :D

          • iosiP spune:

            Aveti perfecta dreptate (dincolo de agresivitatea tonului, desigur).
            Acuma, ramane sa ma lamuriti de ce ar trebui sa platesc mai mult decat dumneavoastra (caz prezumptiv, desigur) pentru a obtine aceleasi servicii. Circul mai mult pe drumuri, merg mai des la teatru (unde, ca veni vorba, platim cu totii aceeasi suma pentru biletul de intrare) etc.?

            Ca veni vorba, teoriei privind ” binele comun care se rasfrange apoi si asupra individului” i-a fost de mult contrapusa o alta care spune ca binele individual creaza (prin insumarea si distribuirea pe piata libera) binele comun. Karl Marx vs. Ludwig von Mises ;)

            • Nordwind spune:

              Da, cunosc teoria, dar nu o vad dand roade pe nicaieri. Dimpotriva, acolo unde se aplica cealalta, cea cu binele comun de care profita si individul, se traieste mult mai bine – in Norvegia, unde grija pentru binele comun e, sa zicem, destul de mare, indivizii traiesc bine spre foarte bine. In Romania, unde grija pentru binele comun tinde spre zero si indivizii tind sa se baricadeze tot mai inversunati in citadela binelui lor mic si privat (masini scumpe fara sosele ca lumea, vile fara drumuri de acces sunt doar doua exemple), viata e mai grea, mai stresanta si mai urata pentru toata lumea – dovada sunt atmosfera de isterie generala, badarania si agresivitatea pe care in Norvegia nu le-am intalnit nicaieri.

              Nu stiu cat platiti dumneavoastra. Eu sunt dispusa sa platesc mai mult decat cineva cu venituri mai mici, nu pentru ca as folosi drumurile mai mult, ci pentru ca mi se pare firesc sa am o atitudine de minima solidaritate si sa-mi doresc sa ajunga mai multi dintre semenii mei sa traiasca ceva mai bine. Cu cat sunt mai multi cei care traiesc bine, cu atat societatea va fi mai stabila, lumea mai relaxata si eu voi avea parte de o atmosfera mai placuta. :)

              N-am citit Marx si Mises. Ideile in care cred sunt de gasit in enciclica Rerum novarum a Papei Leo XIII si in principiile teoriei sociale catolice. :) In general am ceva mai multa incredere in intelepciunea Bisericii mele decat in ideologiile unor indivizi care de atatea idei nu mai vad oamenii. :)

              PS Nu am intentionat sa fiu agresiva si imi cer scuze daca mesajul meu a parut asa.

            • Bertolt Lazaroiu spune:

              De Rerum Novarum e printre putinele lucruri care ma mai țin legat de credință catolica, de acord cu ce spuneți.

            • Sorin spune:

              Norvegia incepe sa aiba mici probleme de cind cu pretul scazut al petrolului.
              Nici macar la ei nu gasesti solidaritate, atunci cind buzunarul iti este afectat.
              Solidaritate cu adevarat gasiti in Elvetia, iar asta pentru ca este cea mai libera tara din Europa din punct de vedere economic, deoarece a dus decizia jos in comunitati, a dus referendumul la nivel de decizie importanta in comunitati, cantoane, federatie.

              Toti pentru unul si unul pentru toti este scris la ei in constitutie.

              Statul nu este implicat in multe domenii la ei.
              De exemplu nu au nici o casa de asigurari de sanatate de stat, dar au peste 60 private la vreo 8 mil locuitori.

              Romania pina acum 15 zile, in ultimii cel putin 77 de ani, nu a avut libertate de a porni din comunitati miscari civice, la fel cun se poate afara in vest de la inceput de secol 20.
              Romania nu are nici acum libertatea politica a vestului, ci are o democratie originala dupa vreo 45 de ani de democratie socialista, plus razboi, plus dictatura regala etc.

          • Vlad spune:

            Premiza de la care trebuie sa porneasca convietuirea dintre oameni este intelegerea si nu aversiunea. Porniti de la premiza ca eu vreau toate aceste edificii in urbea mea, ceea ce nu e cazul. Multe sunt cauza directa sau indirecta pentru o gramada de neplaceri: zgomot, poluare, discomfort estetic. Nimeni nu ma compenseaza pentru aceste neplaceri :)

  12. Adrian Rusu spune:

    Nu e nicio posibilitate de dialog intre egouri. Iar spatiul public este la noi doar o piata a egourilor. Daca totusi exista dialog in cutare chestie este pentru ca o fantosa , un ego sa-l castige/piarda si nu ptr rezolvarea chestiei. Avem deci tabere, bisericute egotice, fiecare cu un cult al sau si cu un Patriarh (de carton) tribal , un mascul alfa care va face jocurile. A doua consecinta este ca zisele chestii raman atarnate. Daca am avea dorinta de constructie, atunci si dialogul ar capata sens (altul decat cel egotic). IMM urile astea ar fi, deci utile, daca orientate scop.(scop simplu, practic, si usor de atins. Aici “generozitatea” face rau). Ex practic: integrismul anticomunist obligatoriu, sau procapitalist, impiedica o plasare buna fata de ambele teme; vom rata prin urmare si “constructia capitalismului” cum am facut si cu cealalta constructie. (Ceea ce e foarte ROMANESC, insa).

  13. Horia spune:

    Singura idee esentiala care imi ramane in minte din acest articol este ” amnistia sociala”.
    Da, chiar este un prim pas. Reluarea dialogului in forma rezonabila, dar nu pentru exprimarea de noi pareri, ci “cum sa facem ” pasi efectivi in directia buna..

    • iosiP spune:

      Amnistia (sociala sau de alta natura) nu poate exista in absenta faptelor amnistiate – nu poti amnistia un inocent!
      Prin urmare, atata timp cat cei care au faptuit nu-si recunosc vina si nu accepta sa compenseze integral victimele nu poate fi vorba de amnistie ci doar de resemnare. Din partea mea pot sa astepte mult si bine: promit sa ma resemnez doar post-mortem.

    • Vestitor spune:

      Cum este oare posibila amnistia, inainte de a cunoaste ce si cum este ceea ce “trebuie” amnistiat? Cind carturari recunoscuti sau promovati mistifica istoria recenta, cind impostori actuali, asezati in functii cheie paraziteaza orice marturie, orice discurs si orice iniativa care cauta tocmai acel realism. Dialog cu cine? Cu cei care se pretind a fi altceva sau te ingina sau de multe ori, chiar iti fura initiativele, pastrind doar aparenta lor si in ascuns lucrind in directii contrarii.
      Aceia care ne spun: De acord cu tine, dupa ce l-ai prin facind exact opusul. Trebuie sa depasim momentul perplexitatii, chiar si scirba si ispita amnistiei si sa punem, sa scoatem in vazul tuturor astfel de persoane si metode. Sa expunem si apoi vom vedea daca sau ce sa amnistiem.
      Asa ceva ar fi sa punem carul inaintea boilor cind ceea ce vedem in fata este, cu tot realismul, care nu ni se refuza, o imensa si fara fund…groapa.
      Intr-o masura, adevaratele victime nu mai sint nici tovarasii(nu acei “tovarasi) de suferinta ai lui Vulcanescu, nu cei cazuti la revolutie, categoric nu ceausestii, ci evident noi. Recursul reflexiv, stapinirea de sine si discernamintul sint ceva mult mai important, pt. a putea simultan recupera sau deparazita memoria colectiva(asa numita mitizare a istoriei indepartate, nu este unul dintre nici cel mai mare rau de care suferim, ptrine altele) si rezista mrejelor intinse de papusarii prezentului(din think-tankuri, partide, platforme online, catedre, televiziuni sau studii stiintifice). Iesirea din mizerabilism si scirba de a fi roman, nu poate si nu trebuie sa fie facuta prin amnistie. Cum se zice si la cartea sfinta: Pe ACESTEA TREBUIA sa le faceti, iar pe acelea sa NU le lasati. Sa ne straduim sa abatem realismul, atita cit e posibil, spre acestea, iar pentru acelea, sa ne pregatim si sa le avem deocamdata ,in vedere.

  14. zapp spune:

    Este surprirnzator cum un apel/chemare al unui socilog/antropolog catre cunsotarea realitatii este ” atat de viciat de lipsa realitatii !!!
    Autorul nu vede/simte/gusta/etc sistemul public romanesc ?! Care da masura romanului mediu , statistic ?! Referintele la exceptiile pozitive (imm-uri,etc) sunt pur si simplu aleatoare!
    Din 40 de consilii judetene -28 nu mai au sefi ! acestia au tentacule dezvoltate la nivel de fiecare localitate in tara care implica milioane de oameni. UNde este acea Romnaie normala ?! O regasim doar printre romanii care odata la 4 ani cu naduf isi varsa votul , in rest acestia s-au autoizolat si nu mai spera la un ajutor institutional. Se ghideaza singuri, nu au incredere decat in familie,prieteni,etc. Statul este dusmanul.
    da, o usoara speranta vine din actiunile in forta ale

  15. zapp spune:

    Este surprirnzator cum un apel/chemare al unui socilog/antropolog catre cunsotarea realitatii este ” atat de viciat de lipsa realitatii !!!
    Autorul nu vede/simte/gusta/etc sistemul public romanesc ?! Care da masura romanului mediu , statistic ?! Referintele la exceptiile pozitive (imm-uri,etc) sunt pur si simplu aleatoare!
    Din 40 de consilii judetene -28 nu mai au sefi ! acestia au tentacule dezvoltate la nivel de fiecare localitate in tara care implica milioane de oameni. UNde este acea Romnaie normala ?! O regasim doar printre romanii care odata la 4 ani cu naduf isi varsa votul , in rest acestia s-au autoizolat si nu mai spera la un ajutor institutional. Se ghideaza singuri, nu au incredere decat in familie,prieteni,etc. Statul este dusmanul.
    Da, o usoara speranta le mai vine din actiunile in forta ale Dna-ului,etc. Care se pot opri la fel de brusc cum au inceput. Dar despre asta autorul nu vorbeste .in schimb teoretizeaza un nou pasunism de sorginte urbana. nu avem nevoie de o recuperare sentimentala a normalului ci de o eviscerare a patologicului. astea sunt vremurile reale.

  16. George Gafencu spune:

    Am și eu vreo doi bani de aruncat în discuția curentă.

    Românul are o hibă mare după vreo 60 de ani de dictatură continuă și după alți 25 de ani de rătăcire într-o tranziție nebuloasă fără sfârșit și fără noimă pe alături.

    El nu știe să rezolve un conflict în mod sănătos și nu știe cum să respecte părerea altuia, în general diferită de a lui. După mulți ani de dictatură, românul tot mai are probleme în a spune ce gândește, acumulează energie nervoasă și când o face, o face prin scandal sau cu parul în mână. Mai mult, oricine are altă părere despre un subiect de care e el pasionat devine dușmanul lui personal.

    Mi-au trebuit zece ani de locuit în SUA ca să îmi dau seama de asta și mi-am dat seama după un conflict aiurea cu un coleg american de serviciu pe tema unei legi controversate, coleg care de fapt îmi plăcea înainte de legea respectivă.

    E o artă mare să-ți exprimi ideile fără să jignești pe alții și trebuie un tact mare să rezolvi un conflict fără scandal.

  17. Horia spune:

    @Iosif
    ….nici cu vaca nu ma duc, da’ nici lapte nu mănânc.
    Putem rămâne “ofticați” la nesfârșit și e dreptul oricui, numai ca asa vom contempla blocajul acesta la nesfârșit.

  18. Horia spune:

    …@iosiP. “f”-ul anterior a fost corectat automat.

  19. iosiP spune:

    @Nordwind

    Stimata doamna, si eu sunt dispus sa platesc mai mult decat cineva cu venituri mai mici. Nu sunt insa dispus sa fiu obligat sa o fac, mai ales in conditiile in care habar nu am unde se vor duce banii platiti.
    Daca statul nu mi-ar lua cu japca peste 70% din venit poate ca as plati chiar mai mult decat acest procent in mod voluntar, cu precizarea ca as alege destinatiile (proiectele si categoriile de persoane cu care ma simt solidar): in fond sunt banii mei deci acest drept este unul perfect natural. Stiu, veti spune ca anumite proiecte sau categorii ar fi subfinantate… pai daca sunt subfinantate inseamna ca majoritatea cetatenilor nu este interesata de ele (in cazul proiectelor) sau ca nu ofera caracteristicile care sa genereze solidaritate (in cazul persoanelor).
    Solidaritatea este un sentiment si ca atare nu se poate impune! E cam ca dragostea, cand e cu de-a sila se cheama viol ;)

    • Nordwind spune:

      Nu stiu daca e chiar asa. Cred ca faceti o confuzie intre solidaritate si caritate. Caritatea, intr-adevar, nu poate fi impusa. Dar solidaritatea e vitala pentru ca o societate sa existe in mod pasnic. Asadar mi se pare ca e necesar ca un anumit grad de solidaritate sa fie impus prin lege pentru a contracara o tendinta a omului spre egoism, lacomie si nepasare. Altfel nu vad cum e posibila civilizatia.

      Problema, in cazul Romaniei, este ca statul, desi “ia cu japca”, nu foloseste corect ceea ce ia. Nu investeste in binele comun pentru ca cei care decid nu sunt solidari, sunt doar niste indivizi preocupati exclusiv de binele lor.

      • iosiP spune:

        Solidaritatea nu este nimic altceva decat caritate impusa.

        • Nordwind spune:

          Solidaritatea este liantul unei comunitati, este ceea ce face dintr-o masa amorfa de indivizi o societate coerenta, cu un proiect comun si o articulare civilizata. Pentru crestini ar mai trebui sa fie o obligatie morala, pentru atei un imperativ egoist – asigurarea unui suport in caz de nevoie.

          Pentru a fi caritabil trebuie sa fii, cel putin intr-o oarecare masura, “bun”. Pentru a fi solidar nu trebuie sa fii decat destept si egoist. :)

          • iosiP spune:

            Solidaritatea impusa se numeste jaf (furt savarsit prin violenta sau prin amenintarea cu violenta)!
            Ma consider a fi destept si egoist dar nu simt nevoia unui suport pe care constat ca, de-a lungul vietii, mai mult l-am acordat decat l-am primit. Oricum, consider ca decizia in aceasta privinta ar trebui sa-mi apartina.

            Mai precizez ca nu te poti bucura de libertati decat in masura in care esti capabil sa le auto-finantezi, dar asta-i deja alta discutie. As accepta pana si un nivel de solidaritate impusa in masura in care cei care profita de ea nu s-ar complace in conditia de “profitori” – desigur, discutia situatiei reale depaseste cu mult posibilitatile spatiului alocat comentariilor pe aceasta platforma. Sau altfel spus (cu tot respectul) “let’s agree to disagree”!

          • casandra spune:

            @Nordwind
            Aveți comentarii pertinente. Sunt de acord cu dumneavoastră, pentru a fi solidar este suficient să fii egoist și inteligent. Ce facem, însă, cu egoiștii proști? sunt foarte activi, guralivi și, pe alocuri, violenți. Aveți o soluție?.

        • Alex Telea spune:

          IosiP: Absolut de acord. Daca nu ar fi impusa, semantic, care ar fi exact diferenta intre solidaritate si caritate? Atfel spus: daca eu NU pot, ca om matur si (sper eu cum ar trebui sa fie) liber sa imi folosesc veniturile cum doresc, sa le dedic cui si/sau a ce vreau eu, ci sunt fortat (de sistem) sa le dedic ‘la taxe’, aici este diferenta.
          Imi amintesc ca acum ceva timp am discutat (virtual) un sistem in care fiecare om rezident A al unei tari ar fi obligat sa cotizeze/dea x% din veniturile lui (indiferent de ce e x) pentru o ‘cauza’. Cauza, insa, este absolut la alegerea lui A. De exemplu, A poate sa dea ptr scoala din vecinatata lui, sau ptr politia din cartierul lui, sau ptr muzeul din zona lui, sau ptr magrebienii din preajma fetei lui (e si asta o cauza in fond). Dar A decide, nu statul. Formal, sumele eliberate de toti A din tara respectiva sunt identice, dar se duc unde fiecare A decide. Pentru mine, suna corect: fiecare A este, OK, obligat la o ‘solidaritate’, dar are libertatea de a alege unde sa investeasca banii lui, in linie cu personalitatea lui. Un fel de combinatie intre solidaritate si individualitate.
          Evident, chestia asta nu ar merge, ptr ca toti A cu venituri ridicate s-ar putea sa investeasca in chestii care nu aduc voturi, gen politie, muzee, expozitii, scoli; si nu in chestii gen alocatii de somaj, reintegrarea magrebienilor, moschei, salvarea planetei din Africa, sau asemanatoare.
          My 2 cents din perspectiva unuia care a ‘investit nevoluntar’ in jur de 40K EUR in taxele benule din Olanda in ultiimii 12 ani.

  20. Vintila Mihailescu Vintila Mihailescu spune:

    Multumesc pentru comentarii. Si o scuza generica: intr-adevar, formula ‘amnistie sociala’ nu este cea mai fericita si, cu atit mai putin, un concept clar si precis; am cautat o varianta mai buna, dar n-am gasit-o – gasitorului, recompensa… Am precizat totusi ca nu despre vreo amnistie ‘juridica’ e vorba! Este doar o expresie care vrea sa spuna ceva, iar acest ‘ceva’ am incercat sa-l sugerez prin ‘disponibilitatea mutuală de a sta de vorba’; mai departe, acest ‘ceva’ poate fi si ilustrat. De pilda, spune Zapp : ‘Este surprinzator cum un apel/chemare al unui sociolog/antropolog catre cunoasterea realitatii este atat de viciat de lipsa realitatii !!! Autorul nu vede/simte/gusta/etc sistemul public romanesc ?! Care da masura romanului mediu , statistic ?! Referintele la exceptiile pozitive (imm-uri,etc) sunt pur si simplu aleatoare!’ ‘Amnistia sociala’, in acest caz, ar fi constat pur si simplu in a-mi acorda ‘prezumtia de nevinovatie’, mai simplu, in ‘disponibilitatea de a sta de vorba’. Cine stie, poate chiar stiu despre ce vorbesc, poate ca ceea ce stie tot romanul oi fi aflat si eu, dar, pur si simplu, am incercat sa ies putin din aceasta Vale a plingerii pentru a privi daca nu cumva se mai vede si altceva prin preajma. Si, ma bucur sa va contrazic, cite ceva se vede ! Aceste ‘IMM’-uri chiar exista, sint ‘orientate spre scop’ (cum spune domnul Adrian Rusu) si pot sa va dau pe loc, din memorie, o lista destul de lunga a unora dintre acestea; ele nu sint ‘aleatoare’, ci putine – ceea ce este cu totul altceva. Si nu, domnule Victor L., nu sint ‘haznaua 3’. Este pur si simplu nedrept fata de niste oameni, in imensa lor majoritate (relativ) tineri, care, tocmai pentru ca stiu prea bine in ce lume traiesc, au hotarit sa incerce sa faca altceva si altfel, chiar si cu riscul de a fi trimisi, iata, in haznaua comuna. Pe de alta parte, aveti dreptate cind spuneti ca ‘exista “doar” un risc pe plaiurile noastre: ca primii iesiti “cu o perspectivă în vîrf de băț” sa fie considerati slabi, ca se predau, si sa se traga in ei din toate pozitiile’. Dar : 1. Se trage oricum si 2. Nu cumva si dumneavoastra faceti exact acelasi lucru, trageti in ‘IMM’-uri fara sa le intrebati cine sint si ce vor ?… ‘Amnistia’despre care vorbesc este un apel si catre dumneavoastra!
    Acelasi lucru si cu ceea ce am numit ‘cunoastere sociala’: si ea exista ! Din pacate insa, 99% din ceea ce se cunoaste public sint sondajele electorale, care, de fapt, reprezinta doar 1% din cunoasterea sociala. Pai si unde e restul? – se vor rasti unii. Restul e pus la dispozitia institutiilor si a publicului, dar (mai) nimeni nu are dispozitia sa-l caute iar cei citiva profesionisti ai socialului (nici ei nu sint prea multi…) poate ca nu se simt tocmai confortabil sa iasa in public pentru a fi trimisi in haznaua 3 inainte de a deschide gura. Poate ca mai avem totusi, specialisti care nu ‘au mintit poporul cu televizorul’ si care ar merita astfel disponibilitatea noastra de a-i asculta…
    In sfirsit si punctual : ‘Textul cuprinde doua idei nu indeajuns de explicitate, ce pot dezvolta un potential extrem de pernicios : recuperarea comunismului si amnistia sociala’ – spune domnul Lalu. Ca ‘amnistia sociala’ nu este indeajuns de explicita, am recunoscut-o mai sus. Ca ‘disponibilitatea mutuala de a sta de vorba’, dupa cum am incercat totusi sa explicitez cit de cit aceasta formula, poate fi ‘extrem de pernicioasa’, asta nu mai inteleg. Iar despre ‘riscul recuperarii comunismului’, prefer sa nu iau aceasta afirmatie ca pe o ofensa gratuita si…sa va ‘amnistiez’, adica sa va acord prezumtia de nevinovatie si sa ramin disponibil pentru a sta de vorba si mai departe. Vedeti dumneavoastra, prudenta este un principiu bun, dar suspiciunea din principiu, pe care o afisati in aceste sentinte, este un narav rau.
    Cam la acest gen de ‘amnistie’ ma refeream. Adaug comentariile extrem de pertinente si profunde ale lui IosiP., pe care le-as adopta in acest raspuns. Si as preciza doar ca da, aveti dreptate, ‘amnistia [in acest sens] ar trebui acordata (sau nu) voluntar, nu impusa prin prisma utilitarismului social’. Aceasta ‘disponibilitate mutuală de a sta de vorbă’ este, evident, o problema de optiune individuala – si tocmai de aceea poate fi practicata (sau nu) de catre oricare dintre noi, indiferent de ‘comanda sociala’. Deci poate fi un inceput, nu doar in lipsa ‘generalilor’ (Decebal), ci mai ales in pofida lor. In capul meu, aceasta nu este o solutie, ci doar o premiza; si nu imi fac iluzii, ci doar (mici) sperante. Altfel, vom ramine intr-un ‘spatiu public [care] este la noi doar o piata a egourilor’ (Adrian Rusu) iar ‘viitorul va fi alcătuit dintr-o mulțime de “pădurea sunt eu!”’ (Casandra); sau, mai plastic: ‘nici cu vaca nu ma duc, da’ nici lapte nu maninc. Putem ramine “ofticati” la nesfirsit si e dreptul oricui, numai ca asa vom contempla blocajul acesta la nesfirsit’ (Horia). Nu ar fi neaparat o tragedie, dar ar fi cert pacat…

    • Alex Telea spune:

      Interesant comentariu. Explica destul de bine cred articolul initial (!)

      Doua intrebari:

      (1) Amnistia sociala: Din cate inteleg eu, amnistia (in contextul curent) trebuie sa fie un fenomen simetric: adica, A il OK pe B, si B il OK pe A (macar la nivelui de sunt ambii de acord cu o discutie pe niste baze semantice, sau mai putin, macar lexicale, identice). Bine. Dar daca B nu e de acord cu nimic? Cum spunea o fabula indiana “regele juca sah cu maimuta; si a pierdut; de ce? ptr ca maimuta a mancat spontan regele adversarului”. Ce facem cu maimuta? Ea are sistemul ei, face ce vrea; cu ea nu se poate face amnistie ptr ca nu accepta NICI o regula. Intelegeti ideea? Ce facem cu maimuta? E legat de disponibilitatea MUTUALA. Cuvantul cheie este mutual. Daca nu e mutual, ce facem cu maimuta?

      (2) Personalitatea: … este, cred eu, esenta care face ca individul X sa fie in stare sa decida ceva (si sa argumenteze acel ceva, evident!) fara de individul Y (care de ex. nu decide nimic, ci doar repeta un sablon asimilat). Fara aceasta personalitate asumata, insasi esenta deciziei (eu, X, decid ceva bazat pe esenta mea buna sau proasta de X) este viciat. OK. Mai departe, X decide (in sensul de mai sus) ca individul (sau indivizii) Y este/sunt dubiosi in ceea ce propun. Dreptul lui, daca ii oferim lui X capacitatea de self-determination. Deci, X poate fi suspicios fata de Y. Deci, de ce este aceasta un “narav rau”??? Cele doua cuvinte ‘narav’ si ‘rau’ mi se par absolut tendentioase, pentru nu a spune politically correct ca sunt context dependent (in sensul semantic al termenilor). Si, inca o data, daca ii oferim fiecarui X LIBERTATEA de a decide singur ce si in ce crede, atunci, chestia de tip ‘narav rau’, scuze, suna a citat de politruc. Cine si de ce decide ca ceva e o convingere, sau ‘narav’, si cine decide ca ceva e bun sau rau? In afara de X, evident. E o dilema (cred eu) complicata: ori oferim fiecarui X sansa si libertatea (si riscul) de a decide pentru el, in orice fel; ori ii impunem politically correct stuff gen ‘asta e super clean, asta e insa narav rau’. Cu urmarile logice implicate de sistemul de decizie.

      Alex

  21. pro_fan spune:

    indiferent din ce perspectiva as privi-o cu ochii larg deschisi, de amnistie sociala, juridica, fiacala, etc, pozitia fizica este una singura posibila: intoarcerea cu spatele la realitate;
    prin amnistie, practic cadem de acord asupra incapacitatii obtinerii aceluiasi beneficiu social-economic prin mentinerea aplicarii unei masuri punitive asupra faptelor constatate dupa o lunga perioada de timp, in raport cu cele ce se pot constatata in timp util;
    dar cum beneficiul este dat de diferenta dintre valoarea condamnarii si costul evaluarii, rezulta ca justificarea amnistiei poate fi data de oricare dintre cei doi termeni, iar in cazul in care fapta este condamnata si in prezent (excluzand deci cazul in care masura punitiva isi pierde utilitatea dupa criteriile actuale), rezulta ca amnistia este motivata doar de costul exorbitant al evaluarii; in cazul unei amnistii fiscale, de pilda, a condamna detinatorul unei averi dobandite intr-o perioada istorica, doar pentru ca nu poate pune la dispozitie documente justificatoare, echivaleaza cu o vanatoare de vrajitoare, in timp ce amnistierea unei ilegalitati rezultata din documente ce ies la iveala de la sine sau cu costuri minimale, este tocmai o subminare a compromisului social, contrara scopului initial;
    sunt de parere ca avem nevoie sa “amnistiem” conjunctura istorico-sociala, acordand circumstante atenuante, nu sa “amnistiem” insasi obiectivitatea istorico-sociala;
    si mai sunt de parere ca ne costa exorbitant superficialitatea: as oferi recompensa tot respectul de care dispun celui care ar evalua corect motivatia acelor tarani dintr-o comuna botosaneana de a refuza locurile de munca oferite de un atelier de confectii, preferand ajutorul social (si nu de a-i executa sumar cu eticheta de “puturosi”);
    si nu vad de ce la tratativele sociale nu ar fi recunoscut si dreptul de a fi egosit, ca fiind o libertate fundamentala; solidaritate sociala este si contributia la asociatia de locatari pentru asigurarea pazei parcarii blocului, dar comparand costul acestei solidaritati cu statistica valorii pagubelor e posibil sa devina mai eficient sa ma solidarizez direct si din proprie initiativa cu societatea hotilor de cartier si sa fiu dispus sa le acord, in mod reciproc avantajos si in spiritul tolerantei sociale, o contributie care s-ar putea intitula “caritabila”, “asistenta sociala”, “taxa de protectie” sau cum vreti dvs.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vintila Mihailescu


Vintila Mihailescu

Vintila Mihailescu este profesor universitar doctor, director al Departamentului de Sociologie din cadrul Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative (SNSPA). A fost visi... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)