vineri, martie 29, 2024

Nu doar din exterior: Adversarii interni ai democrației

În noua carte semnată de Tzvetan Todorov, criticul literar și istoricul ideilor francez de origine bulgară oferă cititorilor un eseu incitant despre dilemele majore cu care se confruntă ordinea democratică după sfârșitul Războiului Rece și al comunismului. Principala sa țintă este hybrisul care stă la baza convingerii că ordinea liberală reprezintă un fel de terminus ad quem al istoriei și că, pentru a-l atinge, puterile occidentale sunt îndreptățite să exporte valorile și instituțiile democratice. Todorov blamează ceea ce el numește a fi obsesia neo-liberală pentru piețe și individualism, și deplânge declinul unei anumite convingeri augustiniene potrivit căreia lumea este mult mai complexă și mai periculoasă decât cea portretizată de profeții capitalismului triumfător.

În urmărirea scopului său, Todorov construiește un consens neo-liberal fictiv care arată mult mai uniform militant decât orice altceva întâlnit în realitate. Pentru fiecare Margaret Thatcher și Ronald Reagan au existat alte voci în cadrul conversației democratice care prezintă viziuni opuse, de la Robert Reich, la John Gray. Este deconcertant faptul că esența criticii lui Todorov se îndreaptă împotriva triumfalismului neo-liberal și atât de puțin este spus despre agendele conservatoare și neo-conservatoare, fără a o mai pune la socoteală pe cea social-democrată, iar noul val autoritarist este, din nefericire, trecut cu vederea. În termeni teoretici, devine greu să nu te frapeze absența unui dialog cu figuri precum John Rawls, Isaiah Berlin și Judith Shklar, spre a numi doar pe câțiva din cei care au explorat cu limpezime sensurile contemporane ale liberalismului.

Narațiunea pe care o propune Todorov se prezintă relativ simplu: ordinea democratică globală post-comunistă este asaltată nu de adversari externi, ci, mai degrabă, de forțe interne, din care cea mai nocivă este convingerea elitelor liberale că posedă dreptul epistemic și datoria politică de a asigura triumful suprem al democrației. Războaiele din Irak, Libia și Afganistan sunt prezentate aici drept angajamente voluntare indiferente la costurile umane și condițiile locale nefavorabile. Chiar intervenția NATO din fosta Iugoslavie, care dorea să prevină genocidul, apare în acest tablou ca idealistă și fără niciun sens. Dar ne putem întreba ce ar avea de spus Todorov despre tentativa recentă a Statelor Unite de a salva victimele furiei islamiste din Irak. Când sunt țările democratice îndreptățite să intervină? Doar când Consiliul de Securitate, care atât de des este blocat de veto-ul rus sau chinez, aprobă acest lucru? Este Organizația Națiunilor Unite furnizorul suprem de legitimitate pentru intervenții externe împotriva tiraniei genocidare?

Todorov își arată remarcabila virtute interpretativă când scrie despre totalitarism. Analizele lui sunt extrem de precise și explorarea comunismului ca mesianism secular este convingătoare. Însă ceea ce lipsește este accentuarea dimensiunilor morale ale Războiului Rece; nu descrierea acelor decenii într-o manieră maniheistă, ci, mai degrabă, recunoașterea faptului că sistemul comunist a fost opusul umanismului. A fost domnia falsității exacerbate și a turpitudinii morale. Proiectul comunist a fost în mod fundamental unul menit să transforme natura umană, să transceandă condiția umană printr-o revoluție antropologică. Ideologiile post-comuniste, incluzând aici neo-liberalismul, nu manifestă asemenea ambiții apocaliptice.

În mod cert, principala amenințare la adresa valorilor liberale ale lumii noastre nu este legată de aplombul liberal excesiv, ci, mai cu seamă, de un deficit de aderență la valorile de bază care definesc tradiția democratică. Acest lucru reprezintă ceea ce Arthur Koestler a identificat a fi un pericol fatal: relativizarea valorilor noastre și subestimarea distincției indispensabile dintre bine și rău. Este adevărat, noii tribuni oraculari ai populismului abuzează de termenul de „libertate”. Cu toate acestea, oricine trebuie să recunoască faptul că există o interacțiune paradoxală între exaltarea drepturilor omului ca nouă religie politică și eșecul de a adresa provocările intimidante create de ascensiunea fundamentalismelor religioase – înainte de orice, islamismul neo-totalitar.

Tzvetan Todorov, The Inner Enemies of Democracy. Translated by Andrew Brown. Cambridge: Polity Press, 2014

Recenzie de Vladimir Tismaneanu apăruta in revista londoneză „Times Higher Education”, 18 septembrie 2014. Traducere din limba engleză de Marius Stan.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Tzvetan Todorov are dreptate in privinta riscurilor interne ale democratiei, ceea ce nu inseamna ca le minimalizeaza pe cele externe, este doar o aplecare mai analitica asupra primelor. Dupa parerea mea, aroganta modului de gandire, lipsa de onestitate si negarea altor forme de democratie, in ultimul caz o absurditate sau un ridicol de care cei care absolutizeaza uni-democratia si masacreaza pluri-democratia nu cred sa fie constienti, au adus democratia liberala in pragul unei crize existentiale, aproape ireversibile (1). In orice caz, cei care o vor reabilita, daca va urma o reabilitare, nu vor fi cei care au compromis-o. Mi se pare ca noul liberalism, estic, care se fundamenteaza pe responsabilitate si coexistenta, are cele mai mari sanse de succesiune (2). Din pacate, sub formula de “democratie liberala” s-a ascuns arogarea “libertatii” de imixtiune sau expansiune geopolitica, care nu a servit democratiei liberale, pluraliste prin definitie, ci unor interese unilaterale foarte precise (3). Sa ne uitam pe unde si-a pus bocancul democratia liberala, in urma au ramas numeroase victime, mari distrugeri, un haos care face viata unidimensionala, la discretia fortei brute, parca intentionat insamantate. Armele “nucleare” ale lui Saddam nu au existat, obuzul din piata din Saraievo nu a fost tras de sarbi, au fost pretexte de interventii externe, mortii nevinovati si crizele umanitare care au urmat nu au interesat, la fel in Siria, in Ucraina… “Este Organizația Națiunilor Unite furnizorul suprem de legitimitate pentru intervenții externe împotriva tiraniei genocidare?” Categoric, raspunsul este afirmativ, ONU este cadrul democratiei globale si sursa dreptului international (4). Cat priveste dreptul de veto, acesta ar trebui trecut din “proprietatea” unuia sau altuia dintre statele din Consiliul de Securitate in cea a majoritatii din Adunarea Generala a Natiunilor Unite (5). Teza “islamismului neo-totalitar” este falsa, este mai degraba o compulsiune a adeptilor “razboiului lumilor” sau “conflictului civilizatiilor”, care se incearca a se transmuta pe taramul religiilor (6). Salut orice tentativa de reactie la “furia islamista”, atat timp cat nu este la fel de furioasa, nu ascunde o forma de ierarhie, nu provoaca victime civile (am vazut niste rapoarte HRW) si nu este un pretext de a afecta suveranitatea unui stat ori de a-i distruge infrastructura (distrugerea a12 rafinarii siriene, cum am vazut in semnalari media, mi se pare excesiva). Va multumesc pentru semnalarea cartii lui Todorov in spatiul romanesc.

    • Pe cine nu il lasi sa moara, nu te lasa sa traiesti.
      SUA I-a ajutat pe musulmanii din Bosnia sa scape de sarbi.
      In scurta vreme, a primit atacurile din 11 septembrie.
      SUA I-a ajutat pe libieni sa scape de un dictator crud.
      In scurta vreme, libienii l-au asasinat pe ambasadorul american.
      Presedintele SUA, ibn Hussein, a laudat islamul la Cairo.
      In scurta vreme, a inceput „primavara araba”, cu consecintelecunoscute.
      SUA incearca sa franeze nebunia islamica (prin metode care nu ajung). Ventuze pentru morti. Distrugerea rafinariilor nu e exagerata, ci le ia teroristilor o sursa importanta de bani. (Teroristii aceia sunt, insa, finantati de state musulmane, printre care Qatar, pe care nimeni nu le deranjeaza).
      Actualul aranjament din Consiliul de Securitate nu e ideal, dar sa dam autoritatea Adunaturii Generale? Zimbabwe, Siria si Libia sa aiba aceleasi drepturi ca SUA, Franta si Anglia?

      • „Actualul aranjament din Consiliul de Securitate nu e ideal, dar sa dam autoritatea Adunaturii Generale? Zimbabwe, Siria si Libia sa aiba aceleasi drepturi ca SUA, Franta si Anglia ?”

        Sigur ca da, ei au fost supusi exploatarii coloniale de catre rasa alba-europeana.De fapt SUA, Franta si Anglia ar trebui excluse din Consiliul de Securitate din aceste motive.
        In plus, sa nu uit, are ar mai trebui adusi in Europe cateva zeci de milioane de africani (sunt 1.5 miliarde in Africa, e de unde, e explozie demografica acolo si mor de foame) ca sa fie mai „diversa” (Europa nu Africa) si mai „multiculturala”.

        • Bancuri din astea circulau pe vremea lui Adrian Năstase, în perspectiva aderării țărilor est-europene la Uniunea Europeană. După ce România, Bulgaria și surorile lor deveneau membri cu drepturi depline, urmau să își impună ”democratic” punctele de vedere privind organizarea și funcționarea Uniunii, astfel că Franța, Germania și Olanda o părăseau, în cele din urmă :)

  2. Are dreptate, caci viitorul nu este al neoliberalismului ci al liberalismului caii a treia daca pot sa-mi permt acest joc de cuvinte. Dsigur ca mai avem o varianta si anume distrugerea civilizatiei, poate nu si a speciei dar a civilzatiei cu siguranta.

  3. Liberalismul (neo-liberalismul) are si el viziunea lui antropologica.O viziune a-istorica (sfarsitul istoriei), una centrata pe individualism si pe ‘homo economicus’.Inevitabil aceasta viziune intra in conflict cu viziunile ‘sacrale’, sau cele istorice, sau cele colectiviste nationale sau comunitare.
    E un conflict ce nu poate fi evitat prin deturnarea discutiei intr-o dezbatere „stiintifica” despre cine are dreptate in definitia sa asupra „naturii umane”.Aici e vorba de valori si axiome metafizice ce definesc o anume cultura politica, nu despre „natura umana”.

  4. N-am citit „Les ennemis intimes de la démocratie” dar l-am auzit pe Tzvetan Todorov la RFI intr-un interview extins discutand ideile cartii.
    Todorov ii punea in aceiasi oala pe mai toti revolutionarii messianici (paradoxal incepand cu Napoleon) pana la neocons (numiti paradoxal neo-liberali) ca stiind mai bine ceea ce-i face pe oameni fericiti si de asemnea preluand povara omului alb de a-I civiliza pe barbari (Kipling again). El spune ca poti uda o planta dar n-o poti face sa creasca altfel.
    Todorov mai spunea ca messianismul actual este o amenintare pentru democratie. Todorov ataca violent neolibs care au introdus un mod de gandire in care orice valoare sociala sau comunitara este automat caracterizata ca totalitara. In vizunea nelibs omul este o fiinta solitara, care-si este autosuficineta si a carui fericire se rezuma in a lucra cat mai mult si a petrece cat mai putin timp cu familia. Democratia se exercita prin agenti economici (ca mai apoi sa spuna ca acestia sunt de fapt agentii) iar guvernele sunt o manifestare a acestor agentii.
    In viziunea sa neolibs au introdus ideologia ca singura masura a valorii, un schematism care simplifica societatea si spune ca din acest punct de vedere acestia nu sunt f diferiti de Marx.

  5. Liberalismul implica, prin definitie, toleranta fata de ideile altora in conditiile in care acestea nu agreseaza stilul de viata al propriei persoane – sau altfel spus, nu se incearca impunerea lor celor care au un alt sistem de valori.
    In acest context, „impunerea liberalismului” este o contradictie in termeni, reprezentand o agresiune la adresa conceptiilor ne-liberale care au dreptul sa se manifeste in masura in care nu pretind sa schimbe modul de viata al persoanelor (grupurilor) care fac uz de forta pentru a-si impune viziunea…. liberala.
    Doriti sa luptati pentru liberalism? Ei bine, faceti-o in primul rand impotriva dusmanului intern, adica a statului, care impune constrangeri absolut incompatibile cu libertatea individuala. Acelasi stat care va obliga (halal liberalism) sa contribuiti la razboaiele altora, pe care-i veti „elibera” astfel aruncandu-i in haos organizatoric si lupte interne. Dupa care, desigur, veti plati pentru o noua interventie care sa dreaga ceea ce s-a „dres” deja, ca doar producatorii de armamant trebuie sa-si vanda produsele si cum ar putea-o oare face fara puzderia de conflicte regionale in care USA isi baga coada?

  6. M-am intrebat adesea ce gandeste cetateanul de rand din Coreea de Nord sau ale state similare.

    Mi se pare ca exista un fariseism la demersului in apararea libertati si democratiei i: „Sigur ca sunt excese in statul X, dar este nevoie sa analizam legitimitatea interventiei!”.

    Democratia a fost este si va ramane amenintata din interior, tocmai pentru ca e … democratie! De unde apar dictaturile, daca nu tot din diverse tipuri de organizari democratice?

    Leegitimitatea interventiei in apararea libertatilor fundamentale?

    hmmm…

    Un gropar statea de vorba cu o fantoma, pe marginea gropii. Spuneau glume, radeau, ma rog. La un moment dat, fantoma sare pe gardul cimitirului. Groparul ii altoieste una cu lopata pe spinare de-o lasa lata (cat de lata poate fi o fantoma…) si zice „Bai! Radem, glumim, dar nu parasim incinta!” :-))

    • Nu, domnul meu, dictaturile apar prin confiscarea democrației, nu ”din diverse tipuri de organizări democratice”.

      Genul ăsta de false dileme, autoritarism vs.democrație, au la origine două aspecte: în primul rând, concepțiile oamenilor educați în regimuri dictatoriale, îndoctrinați cu idei autoritariste exact cum habotnicii sunt îndoctrinați cu perspectiva religioasă asupra lumii. Acești oameni nu vor mai fi niciodată capabili să deosebească binele de rău sau să judece corect o problemă sau un fenomen, ei vor manifesta întotdeauna un bias pro-autoritarism, pentru că le conferă un plus de siguranță psihică, așa funcționează mintea omului. Exact ca femeia care dacă nu e bătută zice că nu e iubită, că ea așa a fost crescută, maică-sa lua bătaie, bunică-sa lua bătaie, deci ea consideră așa trebuie să fie lucrurile.

      Al doilea aspect ține de propaganda cât se poate de directă din mass-media. Majoritatea oamenilor nu gândesc singuri, iar când la televizor e toată ziua apologia autoritarismului, admirația pentru chinezi și pentru Putin și altele asemenea, omul care nu gândește singur începe să fie de-acord ”da, dom’le, chiar au dreptate ăștia”. Iar când dictatura ajunge la excese și e nevoie de războaie sau de revolte sângeroase pentru revenirea la democrație, același om care nu gândește singur neagă vehement că excesele dictaturii ar fi avut loc și cu-atât mai mult faptul că ar fi sprijinit cu entuziasm instaurarea dictaturii.

  7. intre monopolul de stat si cel corporatist este o diferenta minora (de nuanta).
    egalitarismul propovaduit de comunisti (in care politrucul si individul cu ciomagul erau cei mai egali) si bunastarea promisa de globalisti (sau satanisti). omul nu ca fiinta ginditoare si creatoare ci ca shareholder. frimiturile vor fi impartite de maestrii nerusinarii, minciunii si manipularii.

  8. Binevenita si excelenta analiza a cartii, o placere de a asculta o voce clara intr-un context atat de apasator pentru noi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro