vineri, martie 29, 2024

Nu e ignoranță. E vorba despre solidaritate

Recent s-a încheiat campania de strângere de fonduri pentru achiziționarea Cumințeniei Pământului. Rezultatul a fost un eșec, relativ previzibil. Din cele 6 milione de euro necesare, s-au strâns 1,2 milioane. Pentru restul, guvernul a hotărât prin ordonanță de urgență să fie dați tot de la buget. Dl. Mircea Vasilescu, redactorul șef al revistei Dilema Veche, a scris un articol în care a identificat cauza acestui eșec: ignoranța. Românii nu au donat bani, nu pentru că nu-i au, ci pentru că sunt ignoranți, needucați și ignari când vine vorba de arta modernă. De aceea, deși au auzit de multe ori despre Brâncuși, tot ceea ce știu despre el sunt „lozinci naţional-patriotice ridicole, băgate în cap încă de pe vremea comunismului”. O parte de vină constă în faptul că la școală nu se fac ore de istoria artei și muzică, iar părinții, obsedați de piața muncii, nu pun preț pe faptul că ai lor copii trebuie să iasă din școală „luminați și întregi la suflet”.

În ceea ce mă privește, eu cred că dl. M. Vasilescu se înșeală. Nu cred că ignoranța e cheia pentru a înțelege eșecul acestei campanii. E adevărat că, în mare parte, românii sunt ignoranți în chestiuni legate de arta modernă. Dar nu cred că situația e radical diferită dacă o comparăm cu cea a altor nații. Problema se află în altă parte și e, într-o anumită măsură, mult mai profundă: cred că este vorba în primul rând despre solidaritate. Mai precis, despre lipsa ei.

Personal, declar că nu am donat nimic pentru Cumințenie. Și nu din cauza ignoranței. Am vizitat atelierul lui Brâncuși la Centrul Pompidou din Paris. Cred că orice român care ar face-o ar rămâne impresionat să vadă cum Brâncuși a reușit să ducă cu el spiritul simplu și auster al țăranului român în capitala artelor din Europa. Am și citit câteva cărți despre Brâncuși și cred că am înțeles câte ceva despre semnificația sa în arta modernă și despre felul, într-adevăr genial, în care a reușit să ridice simboluri ale artei tradiționale românești la forma lor sublimă, dându-le o expresie modernă. Și cu toate acestea nu am donat. Din câteva motive.

1. Întreaga poveste legată de retrocedarea și scoaterea la vânzare a Cumințeniei mă face să mă gândesc că e vorba mai mult despre bani, decât despre valori artistice sau valori „naționale”. Știm că această statuie a fost rechiziționată de statul român în perioada comunistă, expusă la Muzeul Național de Artă până recent, când a fost retrocedată urmașilor foștilor proprietari. Există variante ale poveștii care ne spun că statul a plătit în anul 1957 suma de 25.000 de lei pentru statuie. În acest caz, ea ar fi achiziționată pentru a doua oară, în urma retrocedării, ceea ce este evident un abuz! O altă variantă a poveștii ne spune că nu se știe dacă suma respectivă a fost sau nu achitată de către stat, deoarece nu s-au găsit chitanțele care să dovedească acest fapt! Cornel Mihalache ne spune că este foarte puțin probabil ca pe durata întregului proces cineva să fi cercetat documentele din arhivă despre această achiziție, pentru simplul motiv că arhivele Ministerului Culturii sunt închise! Din cauza dezorganizării! Retrocedarea s-a bazat pe mărturii în proces, nici acelea întru totul plauzibile. Toate aceste mă fac să mă gândesc că e vorba din nou despre „băieții deștepți” care s-au folosit de instituțiile statului, de data asta în numele sublim al artei!

2. Valoarea pe care a negociat-o statul român pentru achiziție este de 11 milioane de euro. Nu sunt un cunoscător al pieței de artă, dar am auzit că lucrări ale lui Brâncuși s-au vândut în străinătate cu mai multe milioane de euro. Și mai știu că legea din România prevede că bunurile de tezaur aflate „în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat, pot fi exportate numai temporar.” Cumințenia e un bun de tezaur. Drept consecință, statul are dreptul de preempțiune pentru achiziție dar, în același timp, lucrarea nu poate fi scoasă definitiv din țară. Cu alte cuvinte ea poate fi vândută pe piața privată de artă doar în România. Cea mai scumpă lucrare de pe piața românească de artă vândută până acum a valoarat 300.000 de euro. Este vorba despre un tablou de Luchian. De altfel, în anul 2013, piața artei din România valora în total în jurul a 28 de milioane de euro. Așadar, acum nouă ni se propune ca statul să achiziționeze o singură operă de artă, la aproape jumătate din valoarea întregii piețe de artă din România! Nu seamănă asta cu o intruzinue brutală a statului pe piață? Și întru totul în dezavantajul său! Sunt de acord ca Brâncuși a fost vândut în străinătate cu mai multe milioane de euro, dar oare se poate compara piața de artă din România cu cea din Anglia sau SUA? Putem pretinde aceleași sume aici? De ce nu a lăsat statul ca această statuie să fie vândută pe piața liberă? Ar fi obținut proprietarii un preț atât de mare? Personal, am mari îndoieli.

3. După cum am spus, cred că motivul principal al eșecului campaniei este lipsa de solidaritate. Exact la ideea de solidaritate au avut intenția să ne trimită și cei care au gândit sloganul campaniei: „Brâncuși e al tău, așa cum și țara asta e a ta” scria mare pe Guvern. Cred însă că sloganul a fost greșit ales și de aici unul din motivele eșecului. Problema este, tocmai, că românii nu simt că țara asta e a lor! Ei nu se simt solidari! Nu cu „țara”! E adevarat că, printre altele, rolul unui slogan propagandistic este să „producă” realitate, dar în momentul în care indivizii nu se recunosc în el, riscă să cadă în derizoriu. Propaganda lui Hitler era foarte eficientă pentru că germanii chiar se credeau poporul ales, propaganda lui Ceaușescu devenise ridicolă pentru că oamenii conștientizau prăpastia care o separa de realitate. Problema sloganului de față este, tocmai, că nu are foarte mare legătură cu realitatea. Câți dintre români se simt solidari cu „țara”? Să-i numărăm!

Vreo 3,5 – 4 milioane sunt plecați să muncească în străinătate. Sunt ei solidari cu România? Cu siguranță, majoritatea au rude sau familii cu care mențin legătura. Îi face asta solidari? Să nu uităm că majoritatea au plecat de aici, nevoiți fiind, nu din plăcere. La ultimele alegeri prezidențiale, deși impresia lăsată de media a fost alta, numărul românilor care au votat a fost în jur de 200 și ceva de mii. Deci, aproximativ 5 – 7 % din românii emigranți sunt interesați de România, cel puțin din punct de vedere politic. Să fie numărul celor interesați de valorile artistice românești mai mare? Am mari îndoieli.

Din numărul celor rămași acasă, stim că aproximativ jumătate dintre ei trăiesc la limita sărăciei. Se simt aceștia solidari cu România? Dacă ne gândim că în momentul în care sărăcia te amenință instinctul de supraviețuire devine mai puternic este normal ca asta să stimuleze egoismul. Generozitatea apare din surplus, nu din lipsă. O știm încă de la Aristotel. E drept, contează și educația, dar cred că atunci când te simți copleșit de probleme personale, te gândești mai degrabă la tine decât la alții. E, sigur, o tendință, deși există și excepții. Nu știu câți dintre cei care au probleme sociale, dintre „asistați”, au donat pentru Cumințenie, dar nu cred că foarte mulți. Oricum, îi iertăm. Sunt ignoranți!         Ne putem gândi apoi la românii care au reușit în cei 25 de ani de post-comunism. O parte dintre ei au făcut-o însușindu-și averea publică sau folosindu-se de diverse pârghii ale statului pentru a parveni. Cu siguranță mulți dintre aceștia își privesc cu indiferență semenii, atunci când nu-i disprețuiesc în mod direct. Din păcate așa arată o bună parte din „elita” noastră actuală. Iar unii au ajuns și în închisori, pentru „devotamentul” pe care l-au arătat față de societate. Să fie aceștia „solidari” cu restul? Poate cu colegii de celulă!

Putem vorbi apoi despre românii care au reușit în viață prin propria lor muncă cinstită, fără a se folosi de scurtături neavenite. Sunt cu siguranță numeroși. Aceștia știu însă că, din păcate, succesul lor s-a datorat în bună măsură faptului că au reușit în ciuda regulilor unor instituții și a unor cutume sociale și nu pentru că au fost susținuți în acest sens. Ei știu că succesul li se datorează doar lor și, mai mult, că uneori l-au obținut împotriva celorlați. Împotriva „sistemului”, cum se spune. Este țara asta a lor? Se simt ei solidari cu România? Își iubesc ei țara? Poate că da. Dar cei care își iubesc țara, știu că nu poți să o iubești decât cu ciudă! Nu poți să o iubești cu calm și seninătane. Au ei motive să fie solidari? Da, cu un efort de generozitate, poate.

Cred, deci, că lipsa de încredere și de solidaritate este o problemă reală a societății românești. Și ea nu e de ieri de azi, ci are rădăcini care se pierd în sute de ani de istorie. E cu atât mai greu de lecuit. Se pare că un simbol, precum Brâncuși, nu a fost suficient pentru a înfrânge această veche meteahnă. Poate că de aceea nici sloganul ales pentru campanie nu a fost cel mai potrivit cu putință.

Și pentru că tot veni vorba despre Brâncuși, mi-am adus aminte de o emisiune la care a fost invitat Radu Varia. Probabil puțini români au auzit de el (sic!). Este un istoric și critic de artă român, specialist în opera lui Brâncuși și prieten bun cu Salvador Dali, în timpul vieții sale. R. Varia a povestit că are posibilitatea să aducă în România o statuie a împăratului roman Traian sculpată de către Salvador Dali. Folosindu-se de legăturile pe care le are, ar fi reușit să cumpere statuia cu suma de 750.000 de euro. Statuia ar fi urmat să fie plasată într-o piață publică din România. Atenție, vorbim despre o sumă de 15 ori mai mică, despre unul dintre cele mai importante simboluri ale românității noastre și despre un autor nu mai puțin celebru decât Brâncuși! În plus, spaniol. Pământul pe care s-a născut și Traian. Drumul istoric al genezei noastre ar fi putut fi refăcut astfel la nivel simbolic, prin Dali și statuia sa. Încărcătura este suficient de puternică. Aș spune, chiar mai puternică decât în cazul Cumințeniei. Ei bine, putem sta liniștiți, la autoritățile statului nu s-a găsit nici o ușă deschisă pentru această achiziție. E vorba aici despre solidaritate? Da, despre lipsa ei! Tocmai din partea celor care ar trebui să o manifeste primii! Atunci, de ce ne-o cer nouă?

P.S. În urma eșecului campaniei de donații guvernul Cioloș decide ca restul de bani să fie dați de la bugetul de stat. Solidaritate prin ordonanță de urgență! Având în vedere motivele expuse mai sus, nu pot decât să dezaprob întru totul gestul guvernanților noștri. Chiar dacă până la urmă voi plăti și eu!

Distribuie acest articol

29 COMENTARII

  1. Solidaritatea nu se face prin statui si propaganda. Solidaritatea se face prin nivel inalt de viata, prin economie puternica. Cand o sa avem economie puternica, o tara in care totul functioneaza si e placut sa traiesti, ne vom uita si la statui, ele nu fug nicaieri, nu le mananca nimeni. Eu chiar as duce statuia aceasta in franta si as puneo unde trec turistii sa scrie romania pe ea, ar face mult mai mult pentru noi decat in romania unde se prafuieste.

    • „Solidaritatea nu se face prin statui si propaganda. Solidaritatea se face prin nivel inalt de viata, prin economie puternica.”

      Eu as zice ca e pe dos. Daca nu ai solidaritate in tesutul social, nu o sa ai nici economie puternica sau „o tara in care totul functioneaza si e placut sa traiesti”

      Chestia asta cu statuia a fost ca o hartie de turnesol, sa vedem cum stam.

  2. Aveti dreptate si chestia cu statuia lui Traian va confirma si este emblematica.
    In timpul comunismului era o zicere: Ei se fac ca ne platesc si noi ne facem ca muncim.
    Cred ca azi trebuie compltata(desi era valabila si pe atunci) : Ei se fac ca ne platesc si ne trag in piept de cate ori pot, noi ne facem ca muncim si daca putem ii furam si noi. :)

  3. Iată un articol bun și cât se poate de lucid. După lecturarea primelor rânduri am avut senzația că e nouă pledoarie pentru risipirea banuui public pe stauia lui Brâncuși. Din fericire n-a fost așa. Iată că se pot găsi și în România oameni educați ce pot gândi la rece și fără emoții politic corecte..

    Cele câteva milioane date de guvern nu sunt desigur un capăt de țară, ci doar una din risipele atât de obșnuite în România. Într-adevăr proprietarii statudii (legitimi sau nu) sunt pe cale să trompeze statul român a grande vânzând un obiect de rtă la un preț de câteva ori mai mare decât valoarea sa reală pe piața românească…

    Păstrând proporțiile asta mă duce cu gândul la găinăriile lui Adrian Năstase de la începutul deceniului trecut. Dl. prim ministru obișnuia să cumpere icoane pe sticlă practic de pe stradă. Ele erau apoi scoase la licitații publice ca „icoană din colecția personala a d-lui Adrian Năstase”, Se găseau întotdeauna câte 2-3 clienți ce licitau nebunește unul împotriva celuilalt iar obiectele cu pricina se vindeau la niște prețuri fabuloase. Fericiții câștigători se alegeau desigur cu diverse contracte de stat cât se poate de zemoase.

    Nu il suspectez deloc pe Cioloș că ar fi pus-o de o malversație cu scopul de a mai strânge un bânuț la ciorap pentru zile negre. Nope. E pur și simplu vorba de prostie crasă. Guvernul României a fost trompat în public, pe față, cu surle și trâmbițe. Într-adevăr pe piata de artă românească nu s-ar fi găsit nimeni să plătească fie și 10% din suma cu care o va cumpăra guvernul.

    Singura chestie decentă pe care o putea face guvernul era să le ofere propritarilor suma strânsă din donații sau „ura și la gară”, Nu mă îndoiesc că aceștia ar fi acceptat până la urmă.

    • Pierdeți (intenționat?) din vedere ca guvernul tehnocrat a mizat pe buna-credință a oamenilor si nu a vrut sa facă, așa cum propuneți dvs., un fel de rechiziționare:” va iau proprietatea ca tot n-o puteți scoate din tara si aici tot n-o s-o vindeți prea scump si va dau pe ea ceva acolo cat sa nu ziceți ca sunt hapsan”. Așa ar fi făcut/ar face un guvern „jmecher” care nu respecta dreptul proprietarului si care vrea sa profite de o anume conjunctură favorabila lui. Ciolos este un om onest. Si asta nu i se iartă. Cat despre faptul ca statueta a mai fost cumpărată o data de statul roman, de ce nu se demonstrează asta prin acte? Poate pentru ca a fost „cumpărată” cu japca sau pentru ca, din dezinteres si incompetenta, s-au pierdut actele.

      • Domnule,

        Achiziția la prețul pieței nu e „rechiziționare” ci maniera normală de cheltuire banului public. Cine e generos ar trebui să se limiteze la donațiile din buzunarul lui și nu la cele pe banii altora. Nu-i așa? Cât despre circulația limitată a pieselor de patrimoniu e ceva specific multor țări ale lumii. Asta e un fapt obiectiv ce are un impact major asupra valorii de piață a operei de artă Să înțeleg că susțineți contrabanda cu piese de patrimoniu?

        Sigur că pe dumeavoastră (nu cumva un bugetar hârșit în licitații la care învinge veșnic oferta cea mai proastă, da’ măcar scumpă :P ?) vă oripilează noțiunea de eficiență în cheltuirea banului, dar să știți că sunteți un caz izolat.

        Iar dacă tot veni vorba de Brâncuși, Pasărea Măiastră („Golden Bird” , cum e cunoscută aici) a fost achiziționată de Institutul de Artă din Minneapolis după ani buni de tocmeli ca-n bazarele orentului, la cam un sfert din prețul cerut inițial de precedentul proprietar și bine de tot sub prețul pieței. Statuia are o sală separată în muzeu, numai pentru ea. Ghizii și muzeografii repetă până la sufocare povestea achiziționarii ei aproape miraculoase după negocieri la sânge și într-o conjunctură disperată în care proprietarul precedent era practic falit… (n-am verificat autenticitatea ei, că prea o ziceau cu foc :P ) Profilul statuii apare în fundal pe toate brevetele de aviator și astronaut respectiv pe toate certificatele de navigabilitate ale aparatelor de zbor emise în SUA – ca să înțelegeți considerația care i se acordă…

        În cel privește pe Cioloș achiziția statuii la suprapreț din fonduri publice, s-ar utea să-i scoată mai încolo multe fire de păr alb. Are șanse enorme de a ajunge la un moment dat în fața jusiției pentru prostia asta, care sunt sigur că o face cu bună credință. Însă cu ce e mai puțin oneros el ce a cumpărat o bucată de piatră la de 10 ori prețul față de directorul de la Rovinari ce cumpără combustibil la doar de 2 ori pretul ieței ?! :P Cu cuvintele dumneavoastră :D

    • @ Josef Svek
      De acord cu cele spuse de dvs. Nici eu nu suspectez guvernul Ciolos de rele intentii, pe ministrul Vlad Alexandrescu cu atat mai putin, mi se pare insa ca au fost prinsi intr-o conjunctura nefericita.
      @Cititor
      Va intrebati de ce nu a fost demonstrat cu acte ca aceasta statuie a mai fost cumparata o data de stat? Motivul e pe cat de simplu, pe atat de stupid! La fel cum sunt multe din jurul nostru! Pentru faptul ca arhiva Ministerului Culturii e inaccesibila, din cauza ca nu e (inca) organizata! Cititi mai multe detalii in acest sens la Cornel Manolache, pe care l-am recomandat si in articolul meu.

      • @ Gelu Săbău
        Daca credeți ca echipajele media de propaganda, persuasiune si îndoctrinare nu ar fi reușit o asemenea campanie pentru ca fiind vorba de o opera de arta nu sunt destul de pregătite si experte, cred ca va înșelați si le subestimați capacitatea de a spune orice despre orice/oricine (daca servește scopului propus). Raman la părerea ca propaganda anti a fost mai puternica decât cea pro.

  4. ” Toate aceste mă fac să mă gândesc că e vorba din nou despre „băieții deștepți” care s-au folosit de instituțiile statului, de data asta în numele sublim al artei!” – evident.
    Operaţiunea a fost clocită pe vremea lui Ponta:
    http://www.mediafax.ro/cultura-media/ponta-vom-plati-20-de-milioane-de-euro-pe-cumintenia-pamantului-daca-retrocedarea-a-fost-corecta-13361128
    Din păcate, guvernul Cioloş a dus achiziţia până la capăt, oferind 10 milioane din banii statului, un preţ mult prea mare pentru piaţa de artă din România (sculptura e obiect de patrimoniu şi nu poate fi vândută în afară).
    „De ce nu a lăsat statul ca această statuie să fie vândută pe piața liberă? Ar fi obținut proprietarii un preț atât de mare? Personal, am mari îndoieli.” – evident, cine dă în România atâţia bani pe o sculptură, fie ea şi a lui Brâncuşi?
    Proprietarii ar fi acceptat şi mult mai puţin din partea statului. 6 milioane de euro, să zicem: 5 milioane care trebuiau daţi iniţial de la buget + milionul strâns din donaţii.

    • Da, am auzit si eu ca suma vehiculata initial prin media ar fi fost mult mai mare, tocmai pentru a avea de unde sa se „negocieze”. In declaratia pe care o da, Ponta spune ca va fi facuta totusi o verificare pentru a cerceta corectitudinea retrocedarii. Nu am auzit ca o asemenea inspectie sa fi avut loc…

  5. Sincer sa fiu, „Cumintenia Pamantului” nu m-a impresionat, d.p.d.v. estetic, la fel de mult ca „Pasarea Maiastra” sau ca „Domnisoara Pogany” si nu stiu daca lucrarea „face banii” pe care-i va plati guvernul. Cu toate acestea, am donat prin SMS, in semn de sprijin pentru guvernului Ciolos, guvern pe care eu il consider cel mai bun guvern post-’89. Aceasta a fost motivatia mea.
    Trebuie sa precizez ca nu sunt cunoscator de arta, asa ca nu-mi permit sa judec operele artistice altfel decat prin prisma emotiei estetice pe care mi-o provoaca.
    Cred ca motivatiile celor ce-au donat (si ale celor ce n-au donat) sunt multe si variate si nu pot fi cuprinse intr-un articol.

      • Nu sunt microbist, dar am impresia ca nici la fotbal nu prea ne mai pricepem. Cat despre politica!…
        In schimb, toti ne pricepem la a ne da cu parerea.

    • Multumesc, si eu am donat si ma bucur. Da, si din sprijin pentru guvernul Ciolos, si pentru ca mi-a placut ideea acestei subscriptii publice, si pentru ca mi-am dorit sa fac ceva pentru arta si pentru Brancusi. Am dorit ca Brancusi sa fie si al meu, al Romaniei, nu numai al Frantei/Parisului. M-a durut sa ii vizitez atelierul de „acasa”, din Paris, nu din Bucuresti.
      Si Tristan Tzara, si Cioran, si Mircea Eliade, si Herta Muller si toti ceilalti, vreau sa ne apartina, sa apartina (si) Romaniei.

  6. in privinta retrocedarii: avand in vedere ca nu exista dovada ca statul a platit „cumintenia” in 1957, nu avem cum sa presupunem ca s-a platit, mai ales avand in vedere cum se faceau nationalizarile atunci.
    in privinta pretului de 11 milioane: este un pret corect avand in vedere cu cat se vand sculpturile lui Brancusi, nu cred ca este relevant ca se vand cu pretul acela in afara tarii, cred ca oamenii au dreptul sa primeasca pretul corect pe bunul lor.
    in prvinta faptului ca nu putea parasi Romania: putea fi inchiriata diferitelor muzee din lume pe perioade f lungi de timp si noi nu am fi avut-o in muzeele noastre.
    in privinta solidaritatii intr-adevar nu o avem.

    • Doamna, pretul corect pentru un produs, fie si el de arta, este cel stabilit de piata, in conditiile reglementate pe acea piata si intr-un anumit moment.
      Asa ca, oricand intervine statul, fara licitatie, nu vom sti niciodata daca pretul a fost corect. Eventual, ne sugerati un nume al unei persoane din Romania care credeti dvs. ca ar fi fost dispusa sa plateasca 11 mil. euro.
      Daca vreti sa discutam, putem discuta absurditatea prin care statul impune proprietarilor sa nu instraineze proprietatea in strainatate. Nu stiu daca alte state au aceasta legislatie, dar si daca da, tot mi se pare absurda.
      Oricum, nu asta este discutia, ci cea in care, in conditiile legale actuale, statul a si evaluat opera si tot el a platit-o. Oricum, cred ca e la mintea gainii, ca in actualele conditii proprietarii n-ar fi obtinut nici 20% din suma primita de la guvern. Probabil va mai amintiti, daca nu puteti face cercetari, ca acum vreo 10 ani, un alt guvernant, de pe plan local insa, anume celebrul pres al CJ Brasov, nea Aristotel Cancescu (acum putin priponit), dorea sa de 50 mil euro proprietarilor castelului Bran si aia se chinuie si acum sa ia vreo 2 milioane pe el. Asa ca, nu vom sti probabil niciodata cu cati bani a aruncat guvernul pe fereastra, decat daca acesta nu se decide sa vanda Cumintenia la o casa de licitatie celebra si sa ne dovedeasca ce geseft a facut.
      Personal nu stiu sa existe practica ca marile muzee sa practice „inchirierea” operelor de arta pentru a fi expuse, ci doar schimburile de exponate cu alte muzee. Dar daca este asa, si sunt eu prost informat, este inca o cale pe care guvernul poate sa justifice „afacerea” facuta, dovedindu-ne cu cat poate fi „inchiriata” sau macar aratandu-ne ce opere plastice poate aduce in schimbul Cuminteniei.

  7. Aveți dreptate. Lipsa de solidaritate a dus la eșecul acestei campanii. Întrebarea e a cui lipsa de solidaritate si cu cine?
    Nu e vorba de solidaritatea oamenilor cu alti oameni. Din donații s-au renovat, s-au dotat spitale sau secții ale unor spitale cu aparatura moderna. In fiecare zi auzim la radio si tv apeluri pentru donații prin SMS sau pe alte cai si nu cred ca rămân fara răspuns. Acum chiar se donează pentru susținerea unui partid care nu are fonduri pentru campania electorala. S-a întâmplat si in campania din 2014 pentru președinție.
    De data asta donațiile au fost împiedicate de o contra campanie la care au participat cu râvnă multe figuri cunoscute, persoane publice care au declarat ca nu au donat si nici nu vor dona, ba mai mult, ca cei care donează sunt prosti.
    Va rog sa ma credeți ca daca aceste voci cu autoritate si cu priza la marele public nu s-ar fi exprimat deloc sau s-ar fi exprimat pentru, suma ar fi fost strânsă mai repede si limita maxima ar fi fost depășită.
    Deci, lipsa de solidaritate a cui cu cine? A câtorva lideri de opinie notorii cu prim- ministrul Ciolos care a preluat proiectul de la ministrul culturii, Vlad Alexandrescu. Un anumit parapon, o anumită atitudine critica fata de fostul ministru Alexandrescu s-a transferat către Ciolos si către statueta lui Brâncuși. Asta e tot. A fost o opoziție politica fata de o acțiune lansata de acest guvern de tehnocrati (pe care putini il accepta).
    Am convingerea ca daca aceasta campanie s-ar fi lansat cu ceva vreme in urma când trăia usl 1si când unele posturi tv ii cantau in struna, n-ar fi fost nicio problema strângerea sumei. S-ar fi făcut si emisiuni de proslăvire a generozității neamului.
    Așa, lansata de guvernul tehnocrat, campania era de la început sortita eșecului. Din pacate, politizam si ceea ce n-ar trebui politizat.

    • Sincer, personal am mari indoieli ca aceasta campanie ar fi reusit chiar si in alte circumstante si cu toate televiziunile dedicate. Televiziunile sunt foarte eficiente atunci cand isi propun sa realizeze manipulari grosolane, insa atunci cand sunt puse sa explice valori artistice (de ce e Brancusi important, in cazul asta) cred ca situatia se schimba destul de mult. Exercitiile de solidaritate nu sunt imposibile, chiar intr-o societate ca a noastra, insa cred ca trebuie alese cu atentie cauza, strategia campaniei, sloganul mobilizator etc. Cazul de fata nu a fost cel mai fericit cu putinta, si am incercat sa explic de ce…

  8. Corectez si întregesc răspunsul dat la prima întrebare din text: „Nu e vorba de lipsa de solidaritate a oamenilor cu alti oameni si nici de lipsa solidarității cetățenilor cu statul.”

  9. Lipsa de solidaritate e doar unul din efectele tranzitiei post-decembriste. Dupa 25 de ani de inflatie, hotii nepedepsite si defaimarea valorilor, majoritatea romanilor aseaza cultura foarte, foarte jos pe lista prioritatilor (din diverse surse: un roman din cinci nu a citit o carte, numarul cartilor publicate la milionul de locuitori in Romania e printre cel mic din Europa etc). Trist…

    • exact: inflatie (care a ros economiile/salariile) plus hotii nepedepsite plus inversarea scarii valorilor … exact asta simt si eu; am donat pentru spitalul de copii; am donat pentru copii bolnavi…. pentru „cumintenie” sa utilizeze ANAF-ul banii din proprietatile CONFISCATE in urma proceselor PENALE ale politicienilor!

      va amintiti de Dracula parc? dan matei shpagaton ?!

  10. Intru totul de acord cu autorul. Nici eu nu am donat si cum guvernul a decis sa achizitioneze totusi Cumintenia, in pofida blamului evident exprimat de cetateni, ma simt jefuit.

    As adauga la motivele expuse si urmatoarele:
    1] Statul roman nu merita si nu trebuie sa detina in proprietatea sa nicio opera de arta importanta din cauza apetitului sau pentru distrugere, din cauza neglijentei, nepasarii si ignorantei dovedite cu varf si indesat de slujbasii sai in ultimii 70 de ani. Atata timp cat monumente importante ale tarii aflate in paza juridica a Statului sunt ruinate, abandonate, batjocorite [si printre operele batjocorite se numara chiar ansamblul brancusian de la Tg Jiu!], subtilizate, betonate [precum Sarmisegetusa], niciun banut de’al meu nu va ajunge de buna voie in mainile lor, ale politrucilor si birocratilor care se impauneaza cu nesimtire pe banii altora.

    2] Statul roman l’a tradat pe cetateanul Brancusi, nu numai prin modul in care i’a batjocorit opera [care a fost la un pas de demolare], dar mai ales prin neacceptarea donatiei pe Brancusi o facuse tarii. Statul roman ar trebui inainte de orice proiect ce subjuga imaginea lui Brancusi, sa’si prezinte public scuzele familiei lui Brancusi, sa’si recunoasca culpa ingrozitoare si sa se abtina de la orice alta nationalizare a artistului. Campania asta si infiintarea ulterioara a Fondului nationalist care poarta abuziv numele sculptorului nu reprezinta altceva decat o forma de nationalizare a capitalului international de imagine. Intr’adevar, nu putem fi solidari cu cei ce il poseda astazi imoral si obscen pe Brancusi.

  11. Excelent articolul. Foarte realist! Și într-adevăr aici este problema:
    lipsa de solidaritate. Octavian Paller spunea că România este o țară
    de oameni singuri. Eu NU am donat. NU mă simt solidar cu România.
    (Deși am tot respectul pentru Brâncuși).

  12. Dle. Sabau, va inselati daca credeti ca Brancusi „a reușit să ridice simboluri ale artei tradiționale românești la forma lor sublimă, dându-le o expresie modernă”. Intreaga miscare de avangarda, inclusiv Brancusi. a incercat sa „sunteze” arta si civilizatia europeana clasica, cea atat de plina de Madone si Rastigniri si Antichitate greaca exemplara, si pentru asta a explorat spatiile extra-europene, in special arta africana la inceput, apoi arta oceaniana, indiana, samanica, etc. Brancusi a avut intuitia ca arta taraneasca cu care venise in contact in copilaria sa contine forme de arta pre-europene, de dinaintea crestinismului si ca atare dezirabile din punctul de vedere al unui avangardist. Nu ar trebui sa va lasati pacalit de legenda „taranului de la Dunare” ajuns artist la Paris, Brancusi a fost opusul unui taran, a fost un artist international, membru de varf intr-o „elita” internationala de spirite angajate in crearea unei noi culturi, a unei noi spiritualitati, a fost prieten cu Amedeo Modigliani, Ezra Pound, Henri Pierre Roché, Guillaume Apollinaire, Louise Bourgeois, Pablo Picasso, Man Ray, Marcel Duchamp, Henri Rousseau, Fernand Léger, Eric Satie si a avut contacte la varf in lumea intelectuala si eleganta internationala. „Brancusi al nostru” este un fals, o fantoma nationalista. Brancusi a explorat neoliticul inca prezent in arta populara romaneasca, nu vreo „esenta” a romanismului careia sa-i dea o expresie modernă …

  13. Solidaritatea cui cu cine? Unde e limita solidaritatii pe care o cereti: la vecinii din bloc, la orasul in care traim, la judet, tara, UE, continent sau planeta?

    Aleator, ar putea fi la oricare din ele. Ceea ce inseamna practic la nici una pentru ca nu exista nici un criteriu obiectiv si nici un motiv serios. Miorita si fatalismul specific nu sunt un argument pozitiv intr-o discutie.

    Si de ce am fi solidari pentru achizitia unei lucrari de arta? O cumparam pentru fiecare din noi? Nu. Ne place fiecaruia din noi? Nu. Care e treaba cu solidaritatea cand statul roman urmeaza sa devina proprietarul si nu asociatia donatorilor pentru sculptura? Adica e bine sa ne asociem cand e vorba de platit, dar totul se termina cand statul e beneficiarul?

    Si o intrebare despre bunul simt: sculptura aia e proprietate personala sau bun al statului? Dreptul la proprietate e garantat de Constitutie, se zice, practic statul declara bunul „de tezaur” si dreptul ala de proprietate e … mai pufos, de parca a facut o cura de Cocolino: nu prea mai e decat cat vrea statul. Pai sa se decida statul a cui e proprietatea si sa lase proprietarul in pace sa faca ce vrea cu proprietatea sa. Ca de fascism suntem satui (statul inainte de toate).

    Pana la urma, nefiind nici actualul si nici viitorul proprietar: de ce va roade grija de capra vecinului?

  14. Ignoranta este altceva decât simpla lipsa a cunostintelor, stimate autor.
    Ea reprezinta pur si simplu contrariul inteligentei!
    Oamenii cultivati nu sunt, din nefericire, si inteligenti, la fel cum analfabetii nu sunt, automat, ignoranti…E o confuzie, ca multe altele care persista in mintea multor români.
    Lipsa de solidaritate de care vorbiti dvs, si care este reala, reprezinta doar una din manifestarile ignorantei!
    Mentalitatea actuala a majoritatii românilor este proprice generalizarii ignorantei, deoarece in societatea noastra se pune accentul pe justificarea cunostintelor prin diplome, nu prin actiuni concrete! Aceasta lipsa acuta de pragmatism conduce la ceea ce avem in tara noastra: oamenii nu stiu sa traiasca! Nestiind sa traiasca, sunt ignoranti…

  15. Deci, in concluzie, principala problema a fost lipsa de solidaritate a „celorlalti”.
    Dumneavoastra nu ati donat din niste considerente care va plaseaza, evident, deasupra celor care, neghiobi, au facut-o.

    Impecabil!

    • Nu stiu de unde ati inteles dumnevoastra ca eu m-as plasa, chipurile, deasupra celorlalti, pe care i-as considera „neghiobi”?! Cred ca e destul de limpede ca in articol am incercat sa spun de ce cred ca in societatea romaneasca e o lipsa cronica de solidaritate (o problema care ne costa de altfel din multe puncte de vedere), iar in ce ma priveste pe mine personal, am spus clar ca nu am putut sa fiu solidar cu o poveste care ridica semne serioase de intrebare si ma face sa ma gandesc la alte lucruri si nu la cauza nobila pe care voia s-o intruchipeze! Poate acum e mai limpede!
      Cele bune!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gelu Sabau
Gelu Sabau
Lector universitar. Doctor în Filosofie, Universitatea București - Stagiu de cercetare, Ecole Pratique des Hautes Etudes, Paris, Section Sciences Religieuses - Stagiu de cercetare, Universitatea Bourgogne, Faculté de Lettres et Philosophie, Dijon, Franța

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro