Home » Cultura »Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

“Nu sunt zei, sunt maimute”: Uzurparea lui Adam Michnik

Vladimir Tismaneanu februarie 18, 2011 Cultura, Politica & Doctrine, Societate/Life
20 comentarii 7,920 Vizualizari

Ceea ce prevedeam zilele trecute se intampla sub ochii nostri:  in 1997, Adrian Paunescu il anexa fraudulos pe Adam Michnik propriilor interese, astazi, in Adevarul, dl. Dinu Patriciu face acelasi lucru fara sa ii pese ce-ar spune fostul dizident polonez despre aceasta uzurpare simbolica. Ce mai conteaza biografia si opera lui Michnik, importanta este valoarea sa intrebuintare hic et nunc

Michnik a afirmat-o foarte clar: nimeni nu are dreptul sa ierte in numele victimelor, cu exceptia victimelor. “Nu am avem dreptul sa iertam in numele celor ucisi in zori,” a spus-o Michnik in repetate randuri, inclusiv intr-un celebru dialog cu Vaclav Havel pe tema decomunizarii, citandu-l pe Zbigniew Herbert (textul poate fi citit in volumul lui Michnik Letters from Freedom aparut la University of California Press). Daca dl Patriciu l-ar fi citit pe Herbert ar fi aflat ce gandea acest mare scriitor, creatorul lui Mr Cogito, despre deceniile de teroare comunista si despre slujitorii dictaturii. U (ar merita publicat in romaneste interviul luat lui Herbert de catre Jacek Trznadel, aparut prin 1998 in engleza in Partisan Review). Stanslaw Baranczak l-a numit pe Herbert cel mai mare poet din Polonia utimelor decenii.  A fost candidat pentru Premiul Nobel alaturi de Witold Gombrowicz, nu l-a primit din ratiuni pe care nu le mai detaliez.  Herbert a fost descris de unii drept un spirit intransigent. Dar este oare intransigenta un pacat cand e vorba de crime impotriva umanitatii?  Nu era oare Nadejda Mandelstam o intransigenta?

Este adevarat, Michnik se opune pedepselor colective  si unei justitii retroactive cu pretentii de adevar absolut. Dar in paginile Gazetei Wyborcza au fost publicate dosare de delatori, ale unor persoane marcante, inclusiv din ierarhia Bisericii Catolice, care au fost informatori ai vechiului regim. Michnik se opune radicalismului nesabuit, vanatorilor de vrajitoare, dar nu s-a opus niciodata adevarului istoric. A-l prezenta in alte culori inseamna a jigni chiar acest adevar.  Turnatorii si ofiterii Securitatii nu au fost fiinte inocente precum presupusele “vrajitoare”. Au fost indivizi concreti cu culpe  individuale. De pilda, calaul Gheorghe Enoiu a fost colonel de Securitate , seful anchetelor, vinovat de torturi infioratoare.  Asasinii parintelui Popieluszko au fost securisti concreti.  Ce crede dl Patriciu: s-ar opune Adam Michnik aducerii in fata instantei a tuturor celor implicati in asasinarea lui Gheorghe Ursu, omul a carui unica “vina” a fost aceea de a fi tinut un jurnal in anii ciumei ceausiste?  Ori poate trebuie sa cadem intr-o stare de mizericordie abulica, sa cultivam amnezia pentru ca acum trebuie stranse randurile in numele altor (reale ori false) urgente? Ar considera dl Patriciu T-shirturi cu Hitler un biet capriciu juvenil asa cum pare sa fie extrem de intelegator cu alte asemenea pasiuni sartoriale? Nu ma intereseaza catusi de putin biografia d-lui Patriciu. Ma intereseaza insa faptul ca domnia sa considera ca poate transforma dupa cum ii convine albul in negru si viceversa.

Nimeni nu a cerut niciodata pedepsirea nediferentiata a celor care au servit vechiul regim (ma refer la discursurile rationale, nu la exploziile de ura venite din varii subterane). A-i atribui lui Gabriel Liiceanu, autorul tulburatoarei carti Despre ura, inclinatii de intunecat procuror stalinist pentru ca a scris in 1990 un text de o incendescenta sinceritate etica, a-l prezenta drept un Andrei Visinski al postcomunismului romanesc, a spune lucruri similare despre Ana Blandiana, Constantin Ticu Dumitrescu, Vasile Paraschiv, Monica Lovinescu si atatia altii care au cerut justitie morala inseamna a jigni adevarul. O spun cat se poate de limpede: nu ma refer aici la Michnik, ci la epigonii sai balcanici.

Absenta claritatii morale se asociaza intotdeauna cu amnezia, vulgaritatea si promiscuitatea. Spunea Monica Lovinescu ca nu putem accepta ca totul este o apa si un pamant, adica noroi. Atunci cand elementele sunt amestecate manipulativ intr-o sordida alchimie, cand graul si neghina sunt puse laolalta cu  dubioasa condescendenta, cand un mare ganditor este persiflat de o maniera inacceptabila inclusiv la nivel onomastic, cata vreme se gasesc justificari pentru toate acrobatiile noilor USLasi, inseamna ca traim sub zodia amoralitatii.

Uzurparile simbolice nu se produc aleatoriu. Priviti cine recurge la ele, intrebati-va de ce si veti afla raspunsul. Ele sunt paravanul, or mai bine spus camuflajul, justificarii aliantelor ignobile in numele unui fals interes national. Iar Michnik este doar un nume intrebuintat pentru operatii propagandistice menite sa impiedice consolidarea statului de drept si decomunizarea. A citit oare dl Patriciu scrisoarea lui Michnik trimisa din inchisoare generalui Kiszczak, pe vremea aceea ministrul de interne al Poloniei “populare”, in care ii explica diferenta intre un intelectual critic si un politist comunist?  In “Apelul catre lichele”, Gabriel Liiceanu i-a numit pe activisti si pe securisti lichele si le-a cerut sa faca un decent pas inapoi. Nu se uscase inca sangele pe caldaramurile unde fusesera ucisi protestarii anticomunisti de la Timisoara, Bucuresti, Cluj si din alte orase.  Nu, Gabriel Liiceanu nu a fost un procuror atunci, la inceputul anului 1990, ci un marturisitor, o voce a onoarei, a decentei, a rezistentei impotriva a ceea ce Andrei Plesu avea sa numeasca obscenitatea publica.  Sunt lucruri de o claritate carteziana pe care multi prefera sa le ignore, sa le nege ori sa le uite.

In acea scrisoare, Adam Michnik folosea cuvintele “scoundrels” and “dishonorable swine”, luminand linia despartitoare dintre victime si calai.  Iertarea este un concept central in etica lui Michnik, dar ea nu se opune sub nici o forma cunoasterii si respectarii adevarului. In plus, iertarea in absenta caintei, a regretului, a unei forme de expiatiune, este o formula lipsita de orice sens etic veritabil.

“In the life of every honorable man there comes a difficult moment when the simple statement this is black and that is white requires paying a high price. At such time, a decent man’s concern is not the price he will have to pay but the certainty that white is white and black is black.  One needs a conscience to determine this.”  (“Letter to General Kiszczak”, 1983, in Adam Michnik, Letters from Prison and Other Essays , Berkey, University of California Press, 1985, p. 68).

Nu ma indoiesc ca daca ar cunoaste aceste penibile deturnari ale viziunii sale, ganditorul polonez, autor al unor eseuri nemuritoare despre istoria onoarei in Polonia, ar spune precum Nietzsche: “Luati-i de aici, nu sunt zei, sunt maimute.”

PS De Adam Michnik ma leaga doua decenii de prietenie intelectuala, intemeiata pe o comunitate de valori. Scrisesem despre el inca din anii 80, ne-am intalnit personal prima oara in 1992 la o conferinta organizata de Partisan Review despre rolul intelectualilor in caderea comunismului si in marile schimbari care au urmat. Am scris adeseori in Gazeta Wyborcza, am fost oaspetele lui Michnik la Varsovia, ne-am revazut aici, in Statele Unite, dar si la Bucuresti, in repetate randuri. Am scris prefetele la doua volume de Michnik aparute la Polirom (Andrei Plesu a scris prefata altui volum al aceluiasi prieten comun). Anul trecut a aparut la Cracovia, in colectia “Adam Michnik va recomanda” a editurii Universitas, traducerea in poloneza a cartii mele Stalinism pentru eternitate: O istorie politica a comunismului romanesc.  Amintesc aceste lucruri pentru a proba ca ideile ganditorului polonez imi sunt extrem de familiare, ca am urmarit cu mare atentie itinerariul sau politic si spiritual.  Sunt la curent cu dezbaterile din Polonia legate de pozitiile lui Michnik in chestiunea decomunizarii, cu criticile sale ascutite la adresa strategiilor IPN (Institutul National al Memoriei) si cu filosofia morala a fratilor Kaczynski. Putem fi (si chiar suntem) uneori in dezacord, ar fi absurd ca lucrurile sa stea altfel, dar stiu cu precizie ca Michnik nu poate cautiona pozitiile celor care vor sa inmormanteze trecutul sub lespedea unei uitari nedemne.  Nu, nici Andrei Plesu, nici Gabriel Liiceanu, nici alti ganditori democrati din Romania nu au nevoie de “alibiul Michnik”. A privi astfel ceea ce tine de ordinea dialogului dezinhibat, de bucuria intalnirii intre spirite deschise, de solidaritatea luptatorilor pentru libertate, mi se pare o mare eroare de analiza si de interpretare.

In martie 1991, am organizat la Timisoara, impreuna cu Mircea Mihaies si Vasile Popovici, o conferinta internationala pe tema “Putere si opozitie in societatile post-comuniste”. Intre participanti s-au aflat Agnes Heller, Ferenc Feher, Miklos Haraszti, Jozsef Szajer, Jakub Karpinski Irena Lasota, Dorin Tudoran, Juliana Pilon, Stelian Tanase, N. Manolescu, etc. Doi invitati n-au putut fi prezenti, din motive obiective: Jean-Francois Revel si Adam Michnik. Cei doi insa au trimis contributiile lor spre a fi citite in cadrul conferintei. Ulterior textul lui Revel a aparut in revista ORBIS din Philadelphia, iar cel al lui Michnik in trimestrialul East European Reporter (EER), care aprea la Londra (Johnathan Sunly era redactor sef, editorii onorifici pentru Romania erau Dorin Tudoran, Stelian Tanase, Nicolae Manolescu, si Mircea Mihaies, iar eu eram editor de sectiune pentru Romania).

Textul lui Michnik, “The Presence of Liberal Values” a aparut in numarul dublu Spring/Summer 1991 din EER. Este, in opinia mea, unul dintre cele mai importante documente privitoare la optiunile axiologice ale primului deceniu post-comunist. Daca ne gandim ca la Bucuresti Ion Iliescu, Petre Roman si alti lideri ai FSN respingeau, explicit sau implicit, filosofia economica a planului Balczerowicz din Polonia, celebrand un socialism rezidual, Michnik nu ezita sa-si afirme optiunea in favoarea liberalismului clasic:

“Liberal value in the era of post-communism, values codified in the writings of John Stuart Mill and Alexis de Tocqueville, and also those of Hayek, are meeting with their true renaissance. Through their resistance to communism, they [critical intellectuals] re-discovered their vision of civil liberty, their dreams of parliamentarism, of cultural and political pluralism, of tolerance, and their desire for a country free of any kind of ideological dictatorship. The communist model of the planned economy gave sense back to the ideas of free market”

Aceste randuri ar trebui citite astazi de admiratorii de ultima ora ai lui Michnik, un ganditor al carui angajament anti-totalitar (anti-comunist si anti-fascist), deschis, tenace si fara ambiguitati, nu poate fi ignorat decat de catre cei care mistifica adevarata istorie a secolului douazeci.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "20 comments" on this Article:

  1. john bilco spune:

    Stimate Dle Tismaneanu : reveniti din nou la o tema extrem de delicata a Romanilor : pe care parte a istoriei sa se situeze ? Acest lucru este significant mai ales in cazul Dlui D. Patriciu, a carei familie a suferit cumplit in timpul comunismului…care s-a dovedit imediat dupa Revolutie un adevarat patriot-liberal al Romanilor..a initiat si sponsorizat numeroase initiative in favoarea liberalizarii politice a Romaniei..Toate acestea pina la “buzunar”. Dl Patriciu a avut o evolutie spectaculoasa economica, a folosit cu mare success perioada “gri” a tranzitiei, si a reusit performante spectaculoase. Eu cred ca majoritatea “afacerilor” facute cu sprijinul nemijlocit al unor factori exteriori, favorabili privatizarii au fost corecte. Succesul Dlui Patriciu este tipic perioadelor de tranzitie, cind legile nu sint f clare si pot fi exploatate si explorate zone tipic “capitalismului de cumetrie” sa folosesc un termen al Dlui Iliescu. Evident ca este sub “scrutiny” de catre organe ale statului roman, nemultumite poate de modalitatile tranzactiilor de success, dar cred ca este f greu sa se dovedeasca credinta malefica a Dlui Patriciu. Eu personal il consider un success al Privatizarilor Romaniei,( nu uitati unde era rafinaria Midia – construita de unul din prietenii mei , Radu M., in paragina totala abandonata de Turci) si care a devenit prin eforturile “mijlocite” ale lui DP un mare succes Romanesc. Nu uitati ca in timpurile bune, Midia suporta statul Roman cu cca 5% din PIB !!?
    Din pacate, cruciada inceputa impotriva lui DP, nu are baze serioase..Asa a fost sa fie, fara legi bune si control, afacerea a prosperat in favoarea lui.. ( dn Tismaneanu, nu uitati ca una dintre cele mai stimate familii politice in USA, the Kennedy’s erau contrabandisti de alcool pe granita cu Canada, la inceputul sec 20, si-au investit corect si efectiv cistigurile “murdare” – dupa unii – in afaceri corecte si legale.. si azi sint una din cele mai respectate familii ale US !!?).
    Desigur ca situatia Dlui P, nu este cea mai fericita azi : este implicat in cont in procese care nu se vor termina probabil niciodata, si vede in a actuala putere dusmanul care il proceseaza…
    dl DP este un capitalist, Dvs acceptati capitalismul asa cum este ! Nu ? Orice alta opozitie care o face este adresata “moral” celor care il persecuta !?? Poate nu este moral ce face, dar se apara si el cum poate… desigur ca dvs aveti motive sa criticati aceasta pozitie din motive simple : nu sinteti un capitalist real si efectiv !!? Sinteti un filozof/analist care totusi traieste si activeaza in capitalism si il recunoaste ca singurul sistem care totusi functioneaza.
    dl DP are motivele sale personale pentru care ia pozitia criticata de dvs. Are tot dreptul ca si dvs care aveti dreptul sa criticati aceasta pozitie !
    Va cer scuze ca nu pot sa fie total de acord cu opinia dvs, dealtfel sint in admiratia ideilor promovate de dvs pe acest site ! succese in continuare ! jb

    • jb spune:

      Mai trebuie sa adaug ceva : Fam dn Patriciu a suferit ( oarecum impreuna cu fam mea, un var al meu VAP, ii facea curte mamei lui Dinu in anii dupa razboi..) cumplit in comunism, Dl D Popescu unchiul lui DP a emigrat in Danemarca, unde si-a dovedit calitatile exceptionale, devenind unul din stilpii TV Daneze…A fost o familie de mare deschidere umana si intelectuala a Romaniei, care a intrat intr-un con de umbra cumplita sub Comunism.. DP este insa intruchiparea intelectualului perseverent si ambitios Roman, care a supravietuit, prin spirit si ambitie, si care ar trebuii apreciat pentru “renasterea” Romanilor persecutati in comunism !jb

      • eu****** spune:

        Patriciu intra perfect in tiparul romanului care penduleaza intre interesele democratiei sociale a lui Nastase, si cele ale neo-liberalismul declarat si “pohta ce a pohtit-o” legata de maretia in business si putina aroganta politica de a fi lider de partid…

        Dai mana cu Nastase numai ca sa nu aluneci spre alte frontiere…
        Eviti confruntarea in justitie si nu ispravesti mai repede povestea asta, pentru ca…

        Este pana la urma ceea se spune dl. Tismaneanu, ca aici cineva, de exemplu USLastii, isi apropie nefiresc unele nume, si atunci…

        Atunci, a venit vremea sa spunem cum este: alb sau negru?
        Astazi nu avem deloc gri-uri!

      • pehash spune:

        Ii cautati circumstante atenunate unui infractor pentru ca a facut si lucruri bune? Cati manageri romani ar fi putut sa puna pe picioare o rafinarie daca erau scutiti de plata taxelor? Patriciu nu este si nu a fost un bun manager. Tot succesul lui se bazeaza pe bani furati de la statul roman si mai tarziu pe evaziune fiscala. Apoi a ‘exportat’ toata aceasta valoare acumulata in Olanda. Cu asa ‘patrioti’.. ne vindem tara incet dar sigur.
        Ca dovada, de cand i-au fost inchise portitele de evaziune n-a mai realizat nimic. Mic.ro.. cam atat de mic e patriciu in competita reala.

    • Un tanar de stanga spune:

      @JB
      Nu e o problema mare pentru noi faptul ca dl Dinu Patriciu a facut bani intr-o perioada gri.

      Problema reala a Romaniei este ca dl Dinu Patriciu se straduieste cu banii obtinuti sa prelungeasca si sa extinda perioada gri pe termen nedefinit. Si reuseste destul de bine.

      O perioada mai “alba ” i-ar fi fatala. Afacerile in concurenta directa nu ii priesc.
      Exemplu: intreprinderile dlui Patriciu ce nu sunt legate de afacerile cu statul. Lantul de bacanii mic.ro – muntele care a nascut un soarece– cu o extindere mult prea mare si cu o inovatie antreprenoriala mult prea mica sunt doar un exemplu.
      Peter Drucker nu l-ar trece clasa pe dl Patriciu :)

    • Osterhase spune:

      Cred ca problema apare chiar din intrebarea de inceput. Adica cum, “de ce parte sa se situeze”?. Pai sa nu se situeze de nici o parte! Sa accepte istoria asa cum a fost, fara s-o infrumuseteze partinic dupa cum le convine mai bine la momentul respectiv.

      Daca ne jucam mereu cu infrumusetarile nu o sa putem trage perdeaua niciodata cu adevarat. Intotdeauna se va gasi cineva care ne va descoperi leopardul din spatele gardului vopsit si va redeschide discutia – si pe buna dreptate. Abia acceptand faptele – asa urate cum poate au fost – se pot trage niste invataminte durabile din aceasta istorie. Abia asa pot cei vinovati sa se pocaiasca (eventual) ca sa poata sa fie iertati – iar problema sa fie inchisa definitiv. Se poate insa si sa fie nevoie de o perioada mai lunga de timp pentru ca cei implicati sa se poata detasa oarecum emotional si sa accepte faptele…

      Am zis “poate”, “poate”, “poate”… bineinteles, realitatea ureaza o singura cale dintre toate cele posibile, arareori cea mai buna.

  2. jj spune:

    Va multumesc ca nu lasati netaxata lipsa de cinste intelectuala a acestui patron al artelor care il confunda pe Nero cu Caligula. E dreptul lui sa lege orice aliante doreste daca vrea sa rastoarne puterea, dar nu era nevoie sa justifice asta cu argumente ridicole si sa faca din caricatura lui Michnik un patron spiritual pentru USL.

    Deci daca am auzit in zbor ca Michnik a spus ceva de iertare, inseamna ca ne-a legitimat sa-l iertam si pe aliatul nostru fost turnator, si pe aliatul nostru admirator de banditi (nici nu mai e nevoie si de tricouri cu Hitler, cand la Constanta avem un aliat care si-a procurat deja o uniforma nazista completa!). Daca Michnik a spus ceva despre individ si libertate, inseamna ca ne-a legitimat sa facem un program libertarian pentru USL. Daca Michnik a spus ca oamenii trebuie judecati ca indivizi si nu prin categorii, inseamna ca aliatul nostru turnator e o monada, care nu se cuvine sa fie inclus intr-o presupusa categorie a turnatorilor sau a lichelelor, pentru ca asemenea categorii nici nu exista si cine sustine contrariul e un comunist, totalitarist, tentat de dictatura.
    Apelul catre lichele, dragi indivizi, era deci gresit din doua puncte de vedere: fiindca se adresa unei categorii (ce proba mai clara de comunism vreti – mi se pare mie sau si Nietzsche asta era tot un comunist care generaliza cu maimutele?) si fiindca nu dovedea dorinta de iertare instantanee, neconditionata (si cum sa spui “lichele”, suntem oameni civilizati!). Dar, cine stie, in spiritul lui Michnik, l-am putea ierta probabil pe Liiceanu daca ar compune astazi un “Apel catre scroafa cu aptitudini de a se urca in copac”. Ar deveni astfel un aliat al nostru, iertat si el ca n-a stiut ce face!

    • DUCU spune:

      Nici dupa doua zeci de ani inca nu au disparut ,,lichelele securisto-comuniste” , care improasca cu noroi pe adevarati intelectuali care si-au pastrat cinstea si pnoarea nepatate . Felicitari d-le Tismaneanu de la un om simplu care a avut de suferit de pe urma acestor ,,LICHELE SI TURNATORI” !!!! Rusine acestor ,,POSTACI” care denigreaza pe acesti oameni !!!!!!

  3. eu****** spune:

    Da, este bine cand cineva “clopoteste” despre un subiect extrem de sensibil.

    Poate este bine sa avem o lista afisata public cu fiecare victima a comunistilor si cu calaii lor. Lista ar trebui sa ne dea de gandit, chiar daca gasim calaii pentru fiecare victima pentru ca intre acesti calai si victima sunt verigi de comunicare rupte si acolo tot oameni au stat, oameni care au transmis mesaje, dar care, cum spune americanul, “not proven guilty”…

    Mereu cand trec pe langa memorialul din Piata Revolutiei ma uit la lista lunga de oameni care si-au pierdut viata si ma intreb de ce??? (ca sa nu inteleaga si altii ce este cu aceea lista de oameni, “unii” au scos literele lipite ce dadeau intelesuri insiruirii de nume… )

    Noroc ca A. Michnik a spus ca se putea intampla in Polonia ceea ce s-a intamplat in Romania si ca pana la urma Jarulezki a facut tranzitia pasnic. Wikipedia mai spune ca:

    “In May 2005, Russian President Vladimir Putin awarded a medal commemorating the 60th anniversary of victory over Nazi Germany to Jaruzelski. Other former leaders awarded the medal include Romania’s former King Michael I. Czech President Václav Klaus criticized this step, claiming that Jaruzelski is a symbol of the Warsaw Pact troops’ invasion of Czechoslovakia in 1968. Jaruzelski said that he had apologized and that the decision on the August 1968 invasion had been a great “political and moral mistake”.

    On 28 March 2006, Jaruzelski was awarded a Siberian Exiles Cross by Polish President Lech Kaczyński. However, after making this fact public Kaczyński claimed that this was a mistake and blamed the bureaucracy for giving him a document containing 1293 names without notifying him of Jaruzelski’s presence within it. After this statement Jaruzelski returned the cross.

    On 31 March 2006, the IPN charged him with committing communist crimes, mainly the creation of a criminal military organization with the aim of conducting crimes (mostly concerned with the illegal imprisonment of people). The second charge involves the incitement of state ministers to commit acts beyond their competence[citation needed]. Jaruzelski has avoided most court appearances citing poor health.”

    La noi, justitia a scos-o “basma curata” pe bunicuta…

    Trebuie sa existe o forma de condamnare pentru cei care au comis si au adus teroare asupra celor care gandeau si actionau altfel decat majoritarii..

  4. Vali spune:

    “Să-ţi fie ruşine, Dinu Patriciu!”

    DP e un snob crispat, ezitând între pedanterie gâfâită şi peltea oţetoasă. Pragmatic de rit balcanic şi trompetist cochet al unui liberalism de seral, antibăsescian colţos, drapat în guru hrematistic, tartorul de lojă al săgeţii flasce scrie, săptămânal, la gazetă. Uneori e mitraliant şi apodictic, alteori explodează sfătos, câteodată pâlpâie melancolic. Astăzi a optat pentru ironie mlăştinoasă, tumbe relativiste şi beşteleală politicianistă, jonglând suficient cu prestigiul unei legende. Atacul bolând la adresa lui Gabriel Liiceanu are, îndrăznim să spunem, două mari hibe logice, dincolo de retorica uriniferă:

    1. E un ad hominem şmecheresc, de feudal ranchiunos, hârşit în machiaverlâcuri dâmboviţene. Fiindcă, la un moment dat, Liiceanu a aplaudat ferm câteva GESTURI ale actualului preşedinte (Vade retro satana!, nu?), trebuia găsit prilejul deconspirării fondului despotic al filozofului şi astuţiei sale de oportunist. Textul lui DP e o şarjă penibilă, în care slinosul de adâncime se converteşte, publicitar, la insomnie dirigenţială de suprafaţă. Şi asta pentru că un intelectual a aderat la câteva intrări din agenda prezidenţială.

    2. Apelul către lichele comis de Gabriel Liiceanu nu era un manifest pentru lichidarea sau ostracizarea unei categorii grase în care ar fi intrat, de-a valma, slujbaşi, torţionari, birocraţi, ideologi şi delatori din peisajul comunismului românesc. Acel text, de-un incontestabil frison moral, se adresa rămăşiţelor de conştiinţă, fărâmelor de onoare mocninde în aceia care au făcut cu putinţă Infernul autohton. Apelul filozofului nu a fost catilinara unui procuror, nici o tentativă de a justifica doctrinar o inexorabilă vendetă post-revoluţionară. În “Apel…”, glasul victimei, al individului sistematic şi adânc vexat, căruia i se confiscase şi mutilase, vreme de 40 de ani, viaţa îl îndemna omeneşte pe fostul călău să facă un expiator pas înapoi, nu un cinic pas înainte…

  5. Sile spune:

    Cred ca nu merita sa luati atit in serios un fost ofiter de securitate ca Dinu Patriciu , transformat dupa 89 in ,,om de afaceri” care acum incearca degeaba sa ne dea lectii de liberalism.Nu stiu citi oameni s-au vaccinat la stilul asta de scris al d-lui Patriciu dar cred ca destui, pentru nu a mai fi bagat in seama. O zi buna !

  6. john locke spune:

    cred ca termenul sartorial nu exista in limba romana…

  7. raulcat spune:

    dinu patriciu da cu minus in politica romaneasca dar in afaceri este cel mai important, dupa clasamentele publicate.este printre putinii afaceristi care are comportament similar celor occidentali si dovedeste pricepere si inspiratie.
    consider ca ar fi fost mult mai bine ptr romania sa fii avut inca cateva zeci de oameni de afaceri asemenea lui ,lui tiriac si altor cativa..din pacate atat de putini.

  8. ivi spune:

    …sa reluam – Reactii la ipocrizia intelectualilor

    Inversia paradoxala a “inchizitorilor morali” a ajuns la culme…

    Da, da in prima parte “mogulul mai nou intelectual ” (care cade tousi in categoria celor care iti spun “nu ma intreba cum am facut primul milion”, si care e acceptabil, oricum mult peste categoria “regilor asfalturilor si gunoierilor”, „supusii santajabili mercenari moguleti” ai lui Zeus care in fiecare zi tapeaza fiecare cetatean de ceva banuti…) sesizeaza adecvat rinocerizarea intelighentiei romanesti, in special cea de dreapta, mai are sa ne spuna in ce categorie include pe intelectualul cu pricina si desigur ca si pe sine „mogulul intelectual”: in categoria „fruncea prora” (naivii tip Pora sau Cartarescu…) sau in categoria „fundul pupa” (mercenarii a la TRU sau Patapievici) sau o alta categorie…

    Insa cand Tismaneanu vorbeste de “Absenta claritatii morale” aceasta inversie paradoxala atinge o culme la patrat …cand ati slavit PCR-ul si pe Ceausescu cand ati fost anti-ceausescu …cand ati fost pro-Iliescu …cand sunteti pro-Basescu …pentru dumneavoastra se impune sa construim o categorie speciala – “”fruncea prora – fundul pupa” („fruncea prora” (naivii tip Pora sau Cartarescu…) si „fundul pupa” (mercenarii a la TRU sau Patapievici))

  9. Pamela spune:

    “Eu, în 1990″, a spus Liiceanu, “le-am cerut comuniştilor care ne terorizaseră vreme de 40 de ani să se dea puţin deoparte ca să nu ne mai «fericească» în continuare. Am greşit cerându-le asta?” „Da’, bineînţeles”, a replicat Michnik, spre hazul publicului, argumentând că „logica acuzelor nu are sfârşit”.

    Michnik manipuleaza. Opt si cu a branzii noua. Doar nu o sa spuna pe sleau ca e cu securistii. Mai presara si el ceva acceptabil si pentru necomunisti.

    Vladimir Tismaneanu:
    In “Apelul catre lichele”, Gabriel Liiceanu i-a numit pe activisti si pe securisti lichele si le-a cerut sa faca un decent pas inapoi. Nu se uscase inca sangele pe caldaramurile unde fusesera ucisi protestarii anticomunisti de la Timisoara, Bucuresti, Cluj si din alte orase. Nu, Gabriel Liiceanu nu a fost un procuror atunci, la inceputul anului 1990, ci un marturisitor, o voce a onoarei, a decentei, a rezistentei impotriva a ceea ce Andrei Plesu avea sa numeasca obscenitatea publica. Sunt lucruri de o claritate carteziana pe care multi prefera sa le ignore, sa le nege ori sa le uite.

    Din Romania Libera, despre discutia de la Ateneu :
    “Eu, în 1990″, a spus Liiceanu, “le-am cerut comuniştilor care ne terorizaseră vreme de 40 de ani să se dea puţin deoparte ca să nu ne mai «fericească» în continuare. Am greşit cerându-le asta?” „Da’, bineînţeles”, a replicat Michnik, spre hazul publicului, argumentând că „logica acuzelor nu are sfârşit”.
    Asadar, Michnik (nu Patriciu) are o problema cu Apelul catre lichele si il incadreaza in logica acuzelor fara sfarsit.

    Nu exista conti de Monte Cristo. Nu se pune problema de pedepse colective si justitie retroactiva cu pretentii de adevar absolut.

  10. Razvan spune:

    D-le Tismaneanu,

    toata această controversa are ca fundal faptul ca actuala clasa politica nu are nici cea mai mica dorinta de a se afla adevarul. Am constatat cu regret ca aceasta miscare politica numita “procesul comunismului” nu a fost decat o miscare populista abila care sa atraga un anumit electorat ce avea in mod traditional antipatii fata de comunism. Astfel electoratul diasporei si’a dovetid importanta la ultimele alegeri. In privinta masurilor eficiente de aflare a adevarului, adica de a face disponibile arhivele necesare studiului perioadei comuniste, nimic nu s’a intamplat. Institutii intregi isi pastreaza arhivele ca pe sf. Graal. Ministerul Culturii de pilda, institutul de statistica, si alte multe altele. Pentru a nu vorbi despre Securitate care a dat doar ceea ce a vrut. Apoi arhivele nationale se zbat intr’o situatie financiara precara care le impiedica sa functioneze asa cum ar trebui. Tot ceea ce lipseste este vointa politica.

    Acum, un numar de cercetatori au avut sansa de neratat de a studia pentru elaborarea Raportului comisiei domneavastra. Aceasta este un punct castigat. Dar eu nu l’as vedea ca pe un inceput promitator ci ca pe o extraordinara sansa, un moment fortuit in care conjunctura politica a facut posibila aceasta cercetare.

    Puterea politica de astazi nu doreste continuarea acestui proces deoarece asta ar insemna cheltuieri suplimentare, costuri si despagubiri, mai mult… dezgroparea unor detalii biografice neplacute.

    Aceasta duce la o alta problema. Anticomunismul ca stindard. Nu sunteti dumneavoastra de vina pentru modul in care este folosit si argumentat anticomunismul si nici anti-anticomunismul. Anticomunismul astazi a ajuns asemeni rezistentei prin cultura de ieri. Este un trademark pentru lasitate. Fiecare las isi justifica actiunile intr’o forma oarecare pentru ca nu poate trai cu constiinta propriei sale mizerii morale. Asa si cu antcomunismul. El este folosit de oameni in cu totul alt mod… si nu numai Adam Michnik este anexat dar si dumneavoastra sunteti anexat la un doscurs public care are prea putin de a face cu idealurile dumneavoastra. Pentru ca “anexare” as numi acest mod in care o putere politica se foloseste de numele si lucrarile cuiva fasa insa a trage consecintele logice din ideile acelei persoane.

    Situatie e inconfortabila. Pe de o parte exista zbieretele aglutinate impotriva Raportului care ar indemna ca acest Raport trebuie sa fie aparat. Pe de cealalta parte o putere ipocrita se foloseste de acest Raport pentru a castiga legitimitate. Este exact situatia in care cineva se baga intr’un razboi care nu este al lui. Cum ziceam, nimeni din sfara politicii nu vrea aflarea adevarului a ceea ce s’a intamplat. Adevarul nu ca slogan revolutinar ci ca sursa de cercetare si analiza a regimului comunist.

    In final, trebuie sa spun ca nu vad unde este motivul disputei. Aveti dreptate Adam Michnik nu s’a opus aflarii adevarului istoric. Chiar la Bucuresti Adam Michnik a spus destul de clar ca impotriva comunismului trebuie contrapuse idealurile lumii democratice si mai ales adevarul. Trebuie sa stim ce s’a intamplat inainte de a judeca, trebuie sa avem vointa politica de a scoate la lumina arhivele si a le cerceta, pentru a vedea cine ce a facut. Altfel, fara acest minim efort avem doar strigate guturale de linsaj social. Ala ca a fost secretar de partid, celalalt ca a fost turnator. Dar cine judeca ce au facut acesti oameni ? Cine cantareste raul facut ? Asta nu se poate decat individual este si parerea mea. Orice abordare en gros jigneste insasi ideea de dreptate.

    Si cum judecare an gros nu are sens nici iertarea en gros nu este mai legitima. Defapt aici cred ca este miza ipocriziei generale. Logica ar fi urmatoarea: nu putem judeca en gros deci trebuie sa iertam en gros. Eu spun ca este fals. Doar ca in lumea de azi a aranjamentelor si a dosarelor private (e de observat ca inca din 1990 au circulat dosare pe cai neoficiale) care apar prompt atunci cand conflictul politic o cere, fiecare poate spera ca patronul sau sa il fereasca de rusinea de a da explicatii individuale. En gros este mai confortabil. Pana la urma nu e de vina nimeni. Si asta a si subliniat Adam Michnik. Luati an gros si noi si ei, toti suntem de vina.

    De aici si vina lui Liiceanu. Nu este vina lui individuala. Este vina lui colectiva pe care si’a asumat’o atunci cand si’a asumat identitatea colectiva a intelectualilor romani. Daca a acceptat sa fie un reprezentant al lor atunci trebuie sa dea seama pentru ce au facut acesti intelectuali, si nu au facut putine lucruri. Pentru ca intelectuali nu erau doar cati’va tineri din jurul lui Noica… intelectuali erau si … sa zicem redactorii Scanteii, si stiti ce !? Si ei rezistau prin cultura ! Si mult altii…

    Mai trebuie spus ca nu vreti sa stiti cat de mult imi doresc judecarea acestor cozi de topor care au distrus societatea romaneasca. Mai mult, cat de mult as vrea sa aflu metodele si mijloacele folosite, instrumentele tehnice sa zic asa. Oamenii astia care au facut un adevarat sociocid… si-au omorat propria societate uneori chiar stiind ceea ce fac. Ce a ramas, a ramas o haita de profitori oportunisti care sunt capabili de cele mai ridicole guduraturi in fata mai marilor momentului. Asta este defapt lumea noastra in care traim, goana fara ragaz dupa patron si privilegii. In lumea asta adevarul nu mai are loc nicicum.

    • Vladimir Tismaneanu spune:

      Va multumesc pentru faptul ca atingeti im aceasta densa interventie teme de maxim interes. Evident, nu este vorba doar de polemicile starnite de dialogul Michnik-Plesu (ori de cele anterioare, legate de dialogul Liiceanu-Herta Muller). In prefata meavolumul lui Adam Michnik “Marturisirile unui disident convertit” (Polirom) atingeam unele dintre aceste chestiuni, am prezentat atunci, in 2009, pozitia mea la NEC, la lansarea cartii, in prezenta lui Michnik,

      Decomunizarea este un proces cel putin tridimensional: istoric, juridic, pedagogic. Este vorba de o terapie indispensabila pentru ca aceasta societate (si oricare din societatile post-totalitare, o stim din atatea cazuri din alte state ale fostului Bloc Sovietic, dar si din experienta Germaniei de dupa al II-lea razboi mondial).

      Nu m-as asocia insa pozitiei Dvs legata de omologia dintre intelectualii care nu se injoseau scriind “reportaje din actualitatea socialista” in paginile “Scanteii” (ori chiar editoriale penibile) si cei care construiau in plan spiritual, fara a face concesii discursului oficial. In plus, in acei ani s-a purtat o batalie simbolica intre partizanii national-stalinismului (protocronistii) si cei ai unei orientari intemeiata pe traditia lovinesciana, a autonomiei esteticului si a respectului pentru umanismul traditional (deci nu cel manipulativ si specios, proclamat de PCR).

      Nu toti intelectualii din Romania erau candidati pentru a fi inclusi in “Antologia rusinii” a lui Virgil ierunca. Erau diferente esentiale intre A. Plesu, G. Liiceanu, Ana Blandiana, Norman Manea, Marin Preda (cel din “Imposibila intoarcere” de pilda, o carte pe acre o recitesc in aceste zile), P. Cretia, Vasile Dem. Zamfirescu, D. Tudoran, M. Dinescu, N. Manolescu, Dan Haulica, Sorin Titel, Valeriu Cristea, L. Raicu, M. Iorgulescu, Leonid Dimov, O. Paler, St. Aug. Doinas, E. Simion, Ileana Malancioiu, Gabriela Adamesteanu, Gh. Schwartz, Ileana Vrancea, C. Toiu, Romulus Guga, A. Buzura, Z. Ornea, Gelu Ionescu, Al. George, M. Nitescu, Radu G. Teposu, Dan C. Mihailescu, I. B. Lefter, M. Cartarescu, Mariana Marin, V. Tonoiu, Ilie Parvu, M. Flonta, sa spunem, si E. Barbu, A. Paunescu, Dinu Sararu, Ion Gheorghe, P. Anghel, Ilie Badescu, A. Silvestri, Aculin Cazacu, I. D. Balan, I. Purcaru, Anghel Dumbraveanu, C. V. Tudor, Gh. Al.Cazan, Ion Tudosescu, Aurelian Tache (ateistul de serviciu al PCR), Nicolae Dragos, N. D. Fruntelata, Valentin F. Mihaescu, M. Musat, I. Ardeleanu, Gh. I. Ionita, N. Copoiu, Gh. Buzatu si altii ca ei. Chiar unii scriitori care in anii 50 facusera concesii stalinismului au jucat un cu totul alt rol dupa 1965, ca sustinatori ai directiei liberal-umaniste din lumea literara. Ma gandesc in primul rand la Geo Bogza si E. Jebeleanu. Volumele “Paznic de far” si “Hanibal” stau marturie in acest sens.

      Mai ales dupa 1977 (cutremurul, miscarea Goma, revolta minerilor din Valea Jiului), frontiera dintre decenta si indecenta a fost una extrem de importanta in Romania (a dovedi decenta devenea, cred eu, o forma incipienta, dar reala, de rezistenta, in orice caz una de delimitare). Fireste, actiunile disidente din zona intelectuala (si nu doar de-acolo) trebuie cunoscute, analizate si pretuite (ma gandesc la P. Goma, Doina Cornea, Vlad Georgescu, I. Negoitesu, Geza Szocs, D. Tudoran, I. Vianu, M. Botez, Herta Muller, W. Totok, Liviu Ioan Stoiciu, Dan Petrescu, Liviu Cangeopol, Luca Pitu, Liviu Antonesei, Al. Calinescu, G. Andreescu, R. Filipescu, dar si la prigonirea lui A. Plesu dupa 1981). Istoria grupului oniric este una a respingeriii controlului de partid asupra spiritului, iar numele unor D. Tepeneag. V. Ivanceanu, L. Dimov si cei aporpiati de ei, trebuie (re)cunoscute.

      Deci n-as comasa aceste directii intr-o categorie unica a unei intelectualitati remorcate, “lipsita de coloana vertebrala”. As face distinctia dintre “arhitectii Utopiei” (inclusiv in perioada Ceausescu) si cei care au refuzat discursul hegemonic comunist in varii forme, mai mult sau mai putin esopice. Tema a fost articularea unui discurs despre natiune si valori nationale in conditiile aproprieii acestor valori, prin frauda semantica, de catre cultrunicii epocii (nu doar in literatura si arte, dar si in istorie, sociologie, filosofie). Cartea profesoarei Katherine Verdery despre compromis si rezistenta (aparuta, daca nu ma insel, la Humanitas, este revelatoare in acest sens.

      Cu bune ganduri,

      Vladimir Tismaneanu

      • Razvan spune:

        Domnule Tismaneanu,

        Aveti dreptate in privinta faptului ca nu exista o omologie intre unii si altii. Exact asta am incercat sa demonstrez. Acest personaj colectiv numit “intelectual roman” nu exista. Judecata trebuie sa fie individuala pentru ca altfel se ajunge la comparatii ridicole cum ati observat si dumneavoastra. Ceea ce am vrut sa subliniez este ca si reporterii actualitatii socialiste se inchipuiau (ce feste joaca uneori identitatile colective…) ca fac rezistenta prin cultura.

        Fiecare in felul lui pentru ca asta e marele avantaj al culturii: fiecare intelege ce vrea el prin cultura si atunci ramane ideia rezistentei… deci toti am rezistat, ceea ce e discutabil de unde privesc eu lucrurile. Asa s’a intamplat si cu Revolutia romana. Toti au participat. Eh… eu pot depune marturie ca nu toti au participat ba chiar dimpotriva. Si acum dupa 20 de ani se vede ca unii au crezut ca prostii in schimbare si altii au profitat de mâlul tulbure pentru a isi folosi “pilele si relatile” si a’si ridica imperii financiare. Si ei au “luptat” in revolutie la fel cum mai toti au rezistat prin cultura. Nuantele de gri sunt infinite si nu se poate trasa nici o linie intre unii si altii.

        Problema este ca nu se poate sti fara o documentare serioasa care este inca imposibila in cel mai anticomunist regim pe care l’a avut ROmania dupa 89. Un regim care isi permite cum am spus sa isi asume raspunderea pe tot felul de legi dar nu si in privinta accesului la dovezile arhivistice ale raului facut atatia ani. Este vorba atat de arhive cat si de banii necesari organizarii si utilizarii acestor arhive.

        Departe de mine ideia de a’l pune pe d-l Liiceanu in aceiasi categorie cu aparatnicii si agitatorii sistemului. Doar ca el insusi se pune atunci cand vorbeste in numele intelectualilor romani. E o problema evidenta de definitie. Dumnealui foloseste o notiune valorica care tine de notiuna clasica de cultura. Dar aceasta notiune de cultura nu este cea curenta. Nu la acesta “cultura” se refera textul constitutie cand vorbeste de dreptul la cultura. Fiecare are cultura lui si fiecare a avut rezistenta lui… si daca se intampla ca un om cu notoriatetea si legitimitatea d-lui Liiceanu ca vorbeasca in numele tuturor, cu atat mai bine, el va fi imbratisat ca reprezentantul acestei rezistente. Dar bulgarele creste si trebuie cineva sa la spuna in fata tuturor acestor oameni ca nu a eixstat nici o rezistenta ci vietile mai mult sau mai putin oneste si verticale ale unor oameni mai mult sau mai putin nepastuiti de regim.

        Ce se poate vedea la Adam Michnik este faptul este un om dintr’o bucata. Eh… asta a cam lipsit in lumea pe care o cunoastem noi. Si iarasi spun, nu a fost vina unuia sau a altuia ca nu a fost intr’o bucata. Ci vina unui sistem care a siluit o societate si aceasta societate trebuie intr’un fel oarecare sa isi revina si sa reinventeze politca, asa cum foarte potrivit spuneati. Intainte de a reinventa politica trebuie sa se reinventeze pe sine, societatea ca o comunitate de oameni unita in jurul unor valori. Si pentru asta e nevoie de oameni dintr’o bucata. Nu ma refer nici la oameni eruditi, nici la oameni de stiinta, nici la oameni care isi fac meseria decent, oameni respectabili, &c. Ci ma refer la oameni dintr’o bucata.

        In ce priveste decomunizarea, fireste ca impartasesc parerea dumneavostra in privinta procesului… dar cred ca sustinerea politica nu este tocmai sincera si mai ales nu impartaseste nicidecum aceleasi idealuri.

        Ma gandesc la actiunile concrete pe care le’am asteptat cu totii si care intarzie intr’atat incat pune sub semnul intrebarii continuarea acestui proces dupa ce circumstatele politice se vor schimba. Stim ca legitimitatea acestui proces sta in rezultatele sale, mai precis in impactul pe care studiul comunismului il va avea in cele trei laturi amintite de dumneavoastra. Toate aceste laturi depind insa inca prea mult de puterea politica asa cum bine stim.

        In Romania politica nu se sprijina pe niste principii ci pe niste argumente de conjunctura si a naibii conjunctura se schimba si asa si politica. De aceea avem nevoie un alt fel de zoon politikon, mai putin instinctual si mai mult principial. Atunci cand vom avea si alti oameni decat scritori, artisti si inventatori de pus pe monedele noastre, atunci vom putea sa spunem ca poate am inceput sa reinventam politica.

        Va doresc numai bine



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)