Home » Cultura » Citesti:

O aplicare a inteligenței critice

Virgil Iordache ianuarie 26, 2014 Cultura
11 comentarii 1,023 Vizualizari

Săptămâna asta domnul Pleșu reia un text mai vechi despre proasta folosire a inteligenței. Inteligența poate fi folosită prost fie prin exces, fie prin carență de ceva anume : prin exces critic, prin exces tehnic, prin exces sofistic, prin carență de cultură, de morală sau de spirit. În acest scurt articol comentez tipologia din perspectiva unei persoane înclinate spre excese critice și tehnice. Rostul comentariului este să ne facem o idee de ce unii oameni inteligenți își văd în continuare de felul lor de a fi fără să fie influențați pe fond de categorisirea proastei folosiri a inteligenței.

Tipologia dojenitoare concepută pe model aristotelic (calea de mijloc e cea mai bună) servește practicării unor valori morale și estetice asociate unui mod de viață care face persoana respectivă să fie frecventabilă. Acesta e termenul folosit. Valențele acestei tipologii astăzi par preponderent formative, într-o societate secularizată. Într-una creștină ideea de frecventabil nu știu unde s-ar încadra.

Aplicată unor cazuri extreme ca model descriptiv tipologia este riscantă. Kant: exces critic și exces tehnic. Kant vs. Hegel: inteligență fără spirit vs. inteligență cu spirit. Cerul kantian al stelelor fixe sugerează o lume amplă, dar o lume tot a mea, ca și legea mea morală din mine, nu o lume întemeiată în transcendent (cea mai populară lume care nu manifestă carență de spirit). Asta dacă asociem spiritul cu transcendentul, cu acel capăt al realului despre care se poate vorbi relativ ușor oricui comparativ cu capătul celălalt, transcendental, important pentru Kant, dar despre care nu se poate vorbi aproape nimănui, iar când se întâmplă asta o poți face doar foarte tehnic.

N-aș fi prea critic cu inteligența critică, într-o ordine a frecventabilității stă destul de bine. Tipul de inteligență cel mai puțin frecventabil îmi pare a fi inteligența fără morală, la care se încadrează ca subtip cea care face excese sofistice din interes (le-ar putea face și ludic, dar unii să nu prindă ironiile). Restul inteligențelor mi se pare că au mai degrabă roluri diferite într-un dialog public, se potențează și se limitează reciproc și au meritele lor, mi se par frecventabile.

Modelul unei inteligențe înțelepte, echilibrate, către care celelalte inteligențe se îndreaptă printr-un efort permament, un ideal esențialist, l-aș completa cu cel al unor inteligențe autentice, poate chiar utilizate excesiv unele, aflate însă într-o permanentă dezbatere civilizată, un ideal al asemănărilor de familie între tipurile de inteligențe, ceea ce revine la o dispariție a caracterului real al tipurilor.

Am pornit cu ideea că primul model, esențialist (adevărata inteligență ca bine folosită inteligență) este folositor mai ales normativ, și am sugerat că al doilea, al inteligenței des-centrate, sau pluri-centrate, este folositor mai ales descriptiv. S-ar putea însă ca și al doilea model să aibă un folos normativ, însă pentru alt tip de structurare a valorilor într-o societate. Și anume pentru o societate în care toleranța diversității culturale și psihologice a oamenilor este o valoare prioritară.

Dacă adepții modelului ascensional al inteligențelor, dinspre carențe și excese către norma înțelepciunii, sunt în interacțiune cu cei ai modelului diversității și complementarității inteligențelor ei își pot pondera reciproc tendințele pentru care uneori nu se frecventează, a primilor spre elitism, a celorlalți spre relativism valoric. Dacă identitatea personală este însă puternic asociată unui model sau altul, atunci vocile importante vor crea învățăcei, grupuri între care nu va exista un dialog real, nimeni din grup nu va asculta cu adevărat pe cel din grupul cu mod de viață diferit.

În aceste condiții devine clar că afirmația din textul comentat că aproape orice se poate spune aproape oricui într-un mod simplu poate fi verificată empiric doar atunci când celălat te ascultă. Dacă nu te ascultă cel cu care vorbești întrebarea despre adevărul ei este lipsită de sens.

Într-un mod paradoxal, unii oameni inteligenți pot comunica mai puțin între ei decât oameni mai puțin inteligenți. De aici fărâmițarea exagerată a comunităților intelectuale comparativ cu a celorlalți oameni dintr-o țară. Oamenii mai puțin inteligenți nu sunt vulnerabili la îndrăgostirea de scheme conceptuale, de exemplu de cele aristotelice (folosită doar în fundal de domnul Pleșu cu gândul de a transmite cunoaștere filosofică în vorbe pe înțelesul aproape oricui) sau wittgensteiniene (la care am făcut aluzii explicite aici). Oamenii mai puțin inteligenți se pot lăsa purtați doar de limbajul comun, mult mai bogat decât reconstrucțiile teoretice. O schemă teoretică nu va putea niciodată depăși bogăția limbajului comun. De aceea un scriitor bun va fi de mult mai mare folos oamenilor din țara lui decât un filosof bun. Primul va spune multe multora, iar al doilea puține puținora. De aceea filosoful nu va putea fi niciodată rege, sau cel puțin nu va fi datorită faptul că este filosof, ci mai degrabă în pofida acestui fapt. Filosoful va fi de folos țării lui doar pe termen lung, când limbajul comun și ideile exprimabile în el vor fi influențate semnificativ de textele lui.

Proasta sau buna folosire a inteligenței s-ar putea să fie evaluabilă obiectiv doar în context organizațional, de breaslă, regional cultural, nu la modul general. Dar obiectivitatea nu este o valoare în sine. Se știe, de altfel, că nici nu poate exista. Azi, când e mai degrabă ceva de făcut, de salvat, decât de gândit, s-ar putea să nu mai fie nici frecventabilă, manifestându-se îndeosebi la idioții utili. Atunci e mai practic poate să tăcem. Sau nu ?

Nu m-aș fi gândit la cele de mai sus fără textul domnului Pleșu, drept pentru care îi mulțumesc.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "11 comments" on this Article:

  1. M. Constantin spune:

    D-le Virgil Iordache,

    Spuneti ca “oamenii mai puțin inteligenți se pot lăsa purtați doar de limbajul comun, mult mai bogat decât reconstrucțiile teoretice”. Poate ca asa o fi, numai ca ‘purtarea’ aceasta este valabila doar in situatia in care inteligenta depaseste cadrul, invariabil limitat, al strictei sale competente. Unii ar spune ca se cheama bun simt si ca ar fi suficient pentru a explca exhaustiv lumea.
    Or, faptul ca bunul simt ne joaca feste, atunci cand incercam explcatii holiste nu mai este un secret, cel putin daca ne gandim ca, practic, nu intelegem decat aluziv-aproximativ toate minunile civilizatiei ce ne inconjoara. Tocmai din aceasta cauza inteligenta bunului simt nu va putea reproduce lumea in care vegeteaza.
    Mai departe afirmati ca “o schemă teoretică nu va putea niciodată depăși bogăția limbajului comun”. Asa este, numai ca o schema teoretica creeaza premisele reproductibilitatii unui fapt. Ne minunam ca oriunde in lume cartofii McDonald’s sunt identici, in timp ce in alte varii gospodarii nu vom regasi de doua ori acelasi gust al cartoafei. De la schema teoretica aplicata cu exactitate la constructia aproximativa bazata pe impresia bunului simt, mai mereu se intampla ceva care ne lasa cu buza umflata.
    Si, revenind la ce mi se pare vicios in textul d-voastra, nu cred ca “un scriitor bun va fi de mult mai mare folos oamenilor din țara lui decât un filosof bun. Oricat de frumoase tablouri va descrie scriitorul, oricat de mult ne va incanta, el sfarseste -cand este sa aiva succes- prin a spune putin multora imbratisand bunul simt. Iar el filosoful, in incordarile lui excentrice in raport cu bunul simt, tocmai prin faptul ca il perturba, va spune invariabil mult-multe catorva, putini acolo si ei, niste incurca lume de care ne impiedicam cand ne e lumea mai draga.

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      Va multumesc pentru comentariu.

      Poate că e și o chestie de gust. Eu prefer de exemplu cartofii prăjiți de la mama în locul celor de la McDonalds, iar ca mine și mulți alții. Dar cum fiecare avem o altă mamă, cartofii prăjiții vor fi obiectiv vorbind diferiți. Aici intrăm pe schema wittgensteineană a cartofilor prăjiți cu adevărat buni. Fără excese și fără carențe, nici prea crocanți, nici prea moi la mijloc.

      Probabil că cei care preferă de la McDonalds găsesc în mod subliminal, psihanalitic poarte, aici o mamă ideală, nici prea blândă, nici prea fermă, nu știu, sau o reconstrucție teoretică de mamă ideală. Să fie oameni care nu aveau parte de o mâncare ca la mama acasă? Sau măcar ca la tata acasă ? Care nu au deja valori clare organoleptice din familie și caută încă adevărul gastronomic ?

      Acum, legat de filosofi, s-o spun pe șleau: îmi place mai mult jurnalistica d-lui Cărtărescu decât a domnului Pleșu. Domnul Cărtărescu mă face să vibrez, domnul Pleșu mă face să mă întreb dacă vibrez corect sau este loc și de mai bine. Pentru că domnul Cărtărescu este un scriitor genial, iar dl Pleșu un filosof care iubește oamenii și se frământă ce să facă pentru ei, cu biblioteca într-o parte și tastatura alături. Scriitorii geniali le zic mai repede și mai bine.

      • ina eyre spune:

        “Acum, legat de filosofi, s-o spun pe șleau: îmi place mai mult jurnalistica d-lui Cărtărescu decât a domnului Pleșu. Domnul Cărtărescu mă face să vibrez, domnul Pleșu mă face să mă întreb dacă vibrez corect sau este loc și de mai bine. Pentru că domnul Cărtărescu este un scriitor genial, iar dl Pleșu un filosof care iubește oamenii și se frământă ce să facă pentru ei, cu biblioteca într-o parte și tastatura alături. ”

        Magic scris! Aţi cîştigat o admiratoare. :)

  2. M. Constantin spune:

    Daca mutati discutia in directia gustului, este a cadea cumva in derizoriu fata de asumptia initiala. Stiti, ca toata lumea, ca gusturile nu se discuta; si asta pentru ca in materie de afecte si placerea si durerea, ca si iubirea ori ura au manifestari simptomatice similare: o caldura la lingurica, plamani excesiv de umflati, creieri terci. La limita ne paste staza: fie prin infarct, fie prin comotie cerebrala, fie prin stop respirator. Reteta pentru o minima protecte tine de Dumnezeul la care se inchina fiecare pentru ca, desi crestini cu totii, zidarul crede ca El este zidar, dulgherul crede ca El este dulgher, etc.

    In ce priveste preferintele d-voastra -si va asigur ca le respect intrutotul, inclusiv curajul de a le exprima- vreau sa va spun ca vibratiile amorsate de jurnalistica d-lui Cartarescu se rezuma, prin definitie, la acele oscilatii stanga-dreapta/sus-jos in jurul acelui punct comun pe care conveniti ca l-ati descoperit in productia ‘jurnalistului’.
    D-l Plesu nu stiu cat de mult iubeste oamenii. Sub genericul “Cred doamne! Ajuta necredintei mele!”, d-l Plesu nu induce vibratii; incearca mai degraba mutatii transcendentale prin care forteaza creatura sa se apropie de Creator.
    Prin urmare, nu va fie cu suparare, nu este vorba de a diferentia specii de vibratii. Oricat de repede si bine credeti ca-si articuleaza geniile vorbele, bucurati-va ca aveti dreptul sa va exprimati, cu “umilinta dar fara sfiala” propriile ganduri.

    • Adrian Rusu spune:

      Nu e o problemaă ca muta discutia „in directia gustului”! Nu este pentru ca era DEJA mutata, in articolul d-l Plesu. Andrei Plesu vorbeste de fapt despre dispozitia, despre starea de spirit sau A spiritului in care facem uz de ACEEASI inteligenta, in toate cazurile descrise: esti nevrotic, iritat sau iritabil: „inteligenta critica”. Esti ignorant: „inteligenta fara cultura”. Esti smecher „inteligenta amorala”. Esti prost: „excesul sofistic”. Etc. Dar DESPRE INTELIGENTA nu se vorbeste! Este scris parca sa spună „nu exista inteligenta pură”. Acuma daca introducem in chestie si gustul…ce pierdem? „Caldura la lingurica”- cum ziceti, digestia sau constipatia…etc sunt cele care declanseaza inteligenta. (Cel putin aceasta versiune a „inteligentei”, inteligenta afectiva). Altfel e pace si liniste, omul are inteligenta unei plante.

      • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

        Va mulțumesc pentru intervenție și vă rog cu sinceritate din suflet să fiți puțin mai relaxat. Oamenii își datorează unui altuia cel mult dragoste și cel puțin respect, politețe.

        Una din folosirile mai puțin folositoare (observați că nu spun proaste) ale inteligenței în contextul dezbaterilor de idei este inteligența ne-relaxată.

        Suntem în aceeași hidrobicicletă și interesul este să pedalăm cât mai eficient în direcția cea mai folositoare pentru viețile noastre, către un spațiul respirabil pe plan cultural și uman. Discuția este despre faptul dacă să avem un singur lanț de transmitere, mai multe, sau fiecare pedalele lui. Eu aș merge pe o variantă mixtă, cu câteva lanțuri pe grupuri, dar și cu pedale de unul singur pentru cine este mai singuratic.

        gânduri bune,

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      Va multumesc mult pentru comentariu.

      Imi cer scuze daca am lasat impresia ca vreau sa mut discutia in derizoriu. Desi comentariul anterior ar putea sa sugereze asta, nu asta am vrut sa fac. Atunci cand am raspuns cu cartofii si vibratiile comentatorului anterior am incercat doar sa relaxez putin atmosfera.

      Ar fi o indecenta sa iau foarte in serios o critica a d-lui Plesu, chiar si a mea :) , sa critic cu o morga serioasa, cu incrancenare pe cineva care tine sus steagul culturii romanesti si care m-a format si pe mine, nu doar dansul, dar impreuna cu altii avand un rol determinant. Si ar fi o prostie incomensurabila politic vorbind in ziua de azi. Pe de alta parte, ce e de spus trebuie spus. Oamenii care il apreciem nu suntem din specia yes-manilor, iar cand parem a fi ne pierdem statutul de intelectuali, fie si in devenire.

      Simt nevoia sa il apar dl Cartarescu, nu ca ar fi nevoie sa fac eu asta, dar m-as framanta sa nu o fac, de ex Baroane este o productie geniala inegalabila de vreun filosof. Va ramane in istoria jurnalismului romanesc ca o proba de curaj si ca o reflectare a indignarii intregii societati in acele momente din 2004, http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1250218-baroane.htm . Portretele de oameni politici ale d-lui Plesu sunt mai degraba un soi de PR prin reclama negativa (uite dom’le, a vorbit Pleșu ȘI de mine…), nu sunt demolatoare, le pui în carte și le vinzi la Humanitas. Nici macar ultima aluzie cu gigel-ul, e prea amabilă pentru ce fac acești domni. Daca se ocupa dl Cartarecu de Gigel acesta nu mai ajungea ministru al culturii.

      Este unul din lucrurile pe care le apreciez foarte mult in scriitura domnului Plesu, relaxarea chiar si atunci cand abordeaza teme grave. Cu atat mai mult cu cat personal nu prea o am in fire, in general ma scufund in temele abordate, ceea ce e bine pentru stiinta si filosofie, dar nu e bine pentru comunicare publica.

      Dar dacă totă lumea ar fi relaxată astfel nu știu unde am ajunge. Poate într-o lume mai bună, poate, în fața răului intolerant și agresiv, într-una cu mult mai rea.

      Numai bine,

      • Adrian Rusu spune:

        Nu stiu daca-mi raspundeti mie sau d-lui M Constantin….Imi dau seama bine ca anumite lucruri nu trec in scris. Este doar o causerie. Nu e prima data cand mi se spune ca tonul e prea greu. Unii oameni au o expresie mai abundenta, altii mai limfatica. Asta este tot. Nicio inversunare. Cel putin acum, niciuna (vorbesc de altfel cu dumneavoastra). Ce afirm, (cu tonusul MEU) este ca dl. Plesu vorbeste despre prealabilele inteligentei si nu despre inteligenta. De altfel titlul articolului este „Proasta folosire a inteligentei”. UZUL inteligentei e pus in discutie, si nu inteligenta. Inteligenta domniei sale (cea despre care VORBESTE domnia sa, nu cea pe care o poseda) este una determinata si colorata de o multime diversa de afecte. Daca va fi colorata si de gusturi sau de calitatea digestiei- tant pis. Nu ar fi prima data. Pour le reste…e bine ca „pedalam in aceeasi barca”… Ar putea fi si barci diferite (e chiar BINE, e productiv) trebuie insa sa nu pedalam in gol.

        • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

          Va multumesc pentru raspuns.

          Da, cu dumneavoastra vorbeam, poate ca am exagerat, scuze.

          E si o problema de absenta a expresiei fetei, tonului, in comunicarea asta virtuala, nu putem sa vedem cum spune celalalt ce spune. Ne orientam doar dupa continutul textului si dupa ce am mai vazut in manifestarile publice in cazul oamenilor publici.

          Am avut o prietena cu care ajungeam sa ne suparam aiurea in tramvai din schimburi de sms-uri prelungite sau pe chat si atunci puneam mana pe telefon sa clarificam si ne dadeam seama ca a fost o neintelegere. Dar emotia negativa ramanea o vreme. La un moment dat am convenit sa nu mai comunicam nimic cu implicati emotionale prin astfel de cai atat de uzuale astazi.

          Ceva de genul asta se poate intampla si in textele scrise, daca scapi cuvinte emotionale unde nu trebuie, poate chiar in titlu… De aceea este bine sa nu lasam textele si comentariile chiar la prima mana. Sa fim atenti la ce dam drumul ca sa nu generam emotii negative in mod neintentionat.

          Comentariile mai elaborate mai intai le scriu in word, e bine asta si cand se taie conexiunea si ramai cu textul pierdut. E preferabil apoi sa fie si recitit. Dupa o vreme se creaza niste reflexe de autocenzura, de eliminare a accentelor mai grele, si poti sa lucrezi direct on-line, dau doar copy textului dupa activarea inainte sa dau submit.

          Important e sa mergem mai departe cu cat mai mult folos pentru toata lumea.

          Ganduri bune,

        • Adrian Rusu spune:

          Despre restul: cred ca faramițarea comunitatilor intelectuale vine de la punerea inteligentei in serviciul ego-ului, si nu a „adevarului obiectiv”. D-l Plesu ar putea sa adauge la viciile zise „inteligenta egocentrica (egolatrica, eventual)”. Si acesta ar fi cea mai proasta folosinta a inteligentei. Egocentrismul poate lua forma „adevarul meu”. Si nu mai vizeaza adevarul ci emitatorul „adevarului”. Nu solia, ci solul. Nici citiorii nu sunt insensibili la asta. Si pentru ei, pentru cea mai mare parte a lor, adevarul trebuie spus de CINEVA. Acela (cinevaul- scriitor sau filosof) va deveni util „tarii lui” cum ziceti, cand va renunta la inteligenta ca servitoare a ego-ului.
          La o privire atenta aproape toate adevarurile devin incomode cand ni le aplicam nouă. De aceea e mai simplu să le aruncam in capul celorlalti. Este ceea ce facem aproape toti, in Romania. Suntem tara lui „adevarului subiectiv”. Nu stiu daca nu chiar domnia voastra zicea ca „obiectivitatea nu este valoare sine”. (Poate ma insel). Cred ca -poate nu obiectivitatea, dar cautarea ei ESTE! (se poate argumenta, desi cred ca nu e nevoie). Un discurs constructiv asupra inteligentei este unul aspra obiectivitatii. Asta incepe cu intelegerea opiniei contrare. De aici incolo putem „pedala impreuna” si scriitorul, filosoful…etc pot fi „folositori țarii” (mie mi-ar fi fost frica sa zic ultimele vorbe, mais soit). Sper ca v-am raspuns…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Virgil Iordache


Virgil Iordache

Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)