joi, martie 28, 2024

O capodopera numita „Orbitor”

Imunditiile debitate la adresa lui Mircea Cartarescu in aceste ultime zile, de fapt reluarea unor aberatii diseminate de luni, daca nu de ani de zile, fac parte din asaltul spiritului primar agresiv, spre a relua formularea lui Marin Preda, impotriva adevaratelor valori. In Romania zilelor noastre, Caliban a ajuns sa faca jocurile in cultura. Tacerile celor care au tot atacat „politizarea” ICR in perioada conducerii Patapievici-Mihaies-Tania Radu sunt mai mult decat graitoare. Resentimentul se ingemaneaza cu lasitatea. Specializate in poluarea spatiului public, „Antenele” exceleaza necontenit intru ticalosie. Nu mai vorbesc de emisiunea de pe Realitatea TV, dominata de personalitatea planetara a specialistului in calorifere, Radiator Marga, in care participantii s-au intrecut intru rea credinta si netrebnicie.

Vor trece anii, lucrurile isi vor regasi noima, vor reintra, probabil, in albia unei azi pierdute normalitati. Dar numele unor Aviar Gaunescu, stiut si ca Adrian Paunescu, ventuza lipita pe dosul Secretarului General, al lui W. C. Teodosie, si al patronului lor Dumitru Popescu vor ramane acolo, pe veci, ca simboluri ale supremei infamii. Alaturi de acelea ale celor care azi il manjesc cu noroiul nimicniciei lor pe scriitor.

Nu cunosc o analiza mai profunda a resentimentului decat aceea oferita de distinsul ganditor Mihai Șora, publicata initial pe blogul meu si reluata in volumul „Anatomia resentimentului”, aparut la editura Curtea Veche:

Despre ură, resentiment…

Ca orice stare emotivă extremă, ura – îmi închipui (încă nu mi-a fost dat s-o resimt) – e năvalnică şi cotropitoare: simetricul – negativ – al iubirii-pasiune[i]. Ceea ce au ele în comun este acapararea totală a „purtătorului“ unei atare stări emotive extreme de către ţinta care-i obsedează în egală măsură atât pe cel ce „iubeşte“ în acest fel, cât şi pe cel ce urăşte: pe cel dintâi în sensul că îi blochează elanul autodăruirii, înlocuindu-l cu dinamica retrogradă a acaparării, iar pe acesta din urmă, care urăşte, lăsându-l pradă pasiunii negative a anihilării/dispariţiei ţintei abhorate (sintagma „ură de moarte“ spune totul în această privinţă).

Raportată la iureşul negativităţii care-i serveşte urii drept resort, resentimentul este stătut. Stătut şi retractil. Pasiv. Uneori, chiar întors asupră-şi. În sensul că, în loc de a-şi anihila obiectul, îşi (auto)devoră subiectul. Aveu d’impuissance –, dar nu şi asumare a neputinţei: a-ţi asuma (recunoscându-ţi-o) neputinţa înseamnă deja a da dovadă de curaj – de n-ar fi decât intelectual.

*

S-ar putea să existe şi o ură rece. Rece şi pasivă. Un fel de a întoarce, lumii, spatele. De a nu mai vrea să ştii de ea. Ar fi aidoma unei uri de sine însuşi: golit de lume, ai înceta, pur şi simplu, să mai fii.

Dar ura de moarte, în loc să aibă drept efect moartea „obiectivului“ ei (afară de cazul extrem al rezolvării ei printr-un act criminal), are drept efect sigur tocmai moartea, clipă de clipă şi pas cu pas, tocmai a celui pe care această ură de moarte s-a înstăpânit.

Muenchen, 30 august 2009

Public aici articolul meu despre volumul al treilea din romanul „Orbitor” de Mircea Cartarescu. Textul a aparut in „Evenimentul Zilei” pe data de 18 iulie 2007. Il consider unul dintre cele mai importante pe care le-am scris in viata mea.

http://www.humanitas.ro/humanitas/orbitor

Nimeni nu va putea, de-acum incolo, sa mai caute alibiuri pentru oroarea stalinismului national. Gratie lui Cartarescu, dezastrul psihologic, sociologic si cultural al Romaniei in perioada „anilor-lumina”, dar si in aceea a lui Gheorghiu-Dej, devine cat se poate de clar. Generatiile mai tinere, care nu au trait pe propria lor piele acele experiente, vor pricepe cat de chinuitoare era viata cotidiana intr-un sistem paranoic care se pretindea al muncitorilor si taranilor, dar care era, de fapt, o tiranie a politrucilor, securistilor si birocratilor bornati.

Romanul surprinde exemplar iluziile celor care, precum tatal personajului principal, au crezut candva in demagogia socialist-egalitarista a regimului, oameni care au imbratisat, cu pasiune romantica, miturile centrale ale sistemului: rolul conducator al partidului, sacrificiile necesare constructiei utopiei unei societati fara clase, santierele tineretului, colectivismul si solidaritatea ca valori inspiratoare ale unor mereu renascute energii morale.

Romanul este o invitatie la amintire ca forma de exorcizare a relelor unui trecut care continua sa-si trimita nevrozante ecouri in viata noastra de astazi. Rumorile, unele absolut fantastice, ale epocii Ceausescu revin aici ca tot atatea serpentine ale unor angoase si suplicii din vremuri ce pareau de nedepasit. Asa cum apare in romanul lui Cartarescu, national securismul ceausist parea sortit sa dureze o vesnicie. Se ocupau cu imaginea sa diversii maniaci ai cultului, regizorii unei tragicomedii pe cat de absurde, pe atat de corupatoare.

Sunt reconstruite, cu o ironie sfredelitoare, muscatoare si de o stupefianta actualitate, momentele unei dramaturgii a umilintei si rusinii, in care pseudointelectuali aserviti se dadeau peste cap sa edifice schelaria unei monstruoase apologetici de partid si de stat, teologia „socialismului multilateral dezvoltat”, in care Liderul era noul Stalin, deci corifeul absolut al stiintei, urmasul marilor conducatori din vechime. Imaginatia lui Cartarescu isi gaseste in aceasta satira (Doamne, cat de realista!) un spatiu cat se poate de prielnic.

Un Ceausescu secundat de sacerdotii dogmei se ocupa cu selectia demnitarilor pe criterii ce tin mai degraba de cele ale lui Heliogabalus decat de acelea visate de Lenin. Pentru Ceausescu, promovarea in cadrul logocratiei totalitare depinde astfel de limba drept organ central al doctrinei sale.

Linguselile cele mai nesimtite cresc apoteotic in acest infern boschian al ingenuncherii sicofantice: „Rand pe rand, artistii nationali urcara pe scena, unde mesterii tamplari imbracati ca mesteri tamplari le trageau limba afara din gura de-un cot si o-ntindeau de-a lungul segmentelor metroului. Curand, ramasesera insirati pe scena vreo treizeci-patruzeci de monstri de ambele sexe, toti cu limbile facute sul si gata sa linga pe loc orice s-ar fi prelins din persoana sacra a Tovarasului si a Tovarasei (prezenta si ea, mai discret, in uniforma de leopard, intr-un colt al scenei). (…) Intre ei erau faimosul pictor B. Salasa, care-si muia penelul direct in albastrul de Voronet, filmoloaga L. Coproiu si mai ales cel ce-avea sa ramana un Orson Welles al stilului romanesc, Aviar Gaunescu, a carui limba de porc ii inconjura trupul de nu mai putin de douasprezece ori inainte ca varful sa i se tarasca prin praf. Cunoscut pana in indepartata Japonie sub numele de Yegura Kakuru, Aviar avea sa se aseze de partile dinapoi ale Secretarului General asemeni pestilor paraziti, cu ventuza. Un limbist mai maruntel era W.C. Teodosie, caruia i se prezicea insa un mare viitor. Odata alesi, cantaretii neamului se pusera pe treaba si gradina lui Dumnezeu (pentru intimi, Dumitru Popescu) inflori cu exuberanta a milioane de trandafiri.”

Nimeni nu a examinat cu mai multa acuratete decat Mircea Cartarescu mecanismele degradarii intelectualilor-lachei din Romania lui Ceausescu, capacitatea acestora de a se injosi pana la totala aneantizare a coloanei vertebrale.

Tot astfel, o spun ca autor al unei istorii politice a comunismului romanesc („Stalinism pentru eternitate”), nu cunosc pagini mai patrunzatoare decat cele din acest roman despre nalucile ideologice ale ceausismului. „Orbitorul” lui Mircea Cartarescu descrie si explica efectele utopiei totalitare in lumea balcanico-miticista in care multi au crezut ca stalinismul nu avea cum sa prinda radacini.

Ceea ce probeaza aceasta carte este ca despoti precum Ceausescu nu si-ar fi putut exercita dominatia daca nu ar fi avut sprijinul unui ubicuu aparat al minciunii, delatiunii si fatarniciei. Inrudit cu operele unor Ismail Kadare, Ernesto Sabato sau Peter Nadas, „Orbitorul” lui Mircea Cartarescu este marele roman al adevarului, al iluminarii etice si al destramarii sufocantului miraj totalitar.

PS Recomand aici interviul exceptionalului regizor Andrei Serban, profesor la Univesitatea Columbia din New York, publicat in revista 22. Iata un fragment si linkul:

Mi-e greu să spun ce rău îmi pare de tot ce se întâmplă în România și mai ales de consecințele deprimante ale acestei răbufniri arhaice. Cine se aștepta în anul 2012 că o democrație poate fi pusă în pericol peste noapte? În mod sigur Anul Caragiale a fost „sărbătorit“ în politică în vara asta din plin, mult mai intens decât în teatru: scena politică a arătat că țara e condusă de o adunătură de derbedei fără un dram de conștiință. Violența, scandalul și ridicolul mereu prezente la televizor pe cele trei Antene reflectă șocurile repetate ale vieţii noastre zilnice lipsite de eroism, de demnitate.

http://www.revista22.ro/articol.php?id=18451

Distribuie acest articol

35 COMENTARII

  1. Ca orice roman, sunt mandru ca un spirit scriitoricesc de altitudinea celui cartarescian apartine Romaniei, careia ii poate aduce atat de necesarele vizibilitate si recunoastere internationale, este o binecuvantare pentru acest neam sa stii ca opera unui fiu al sau poate fi comparata cu cea a unui castigator de Premiu Nobel. Tocmai de aceea, lasand la o parte orice politica, salut mesajul de sustinere al premierului, de pe blogul personal, care-si face limpezi motivatiile, ca roman, despre care sunt convins ca ar trebui sa fie transpartinice, sa apartina in egala masura si Puterii si Opozitiei. Imi sunt inca vii in amintire discursuri sententioase din trecut prin care opere ale unor mari spirite romanesti au fost puse la index sau li s-au barat calea catre distinctii internationale pe diverse motive ideologice, lista este dureros de lunga si de sonora (Eliade, Cioran, Paulescu etc.), de care nici macar Mihai Eminescu nu a scapat! Observ insa ca si astazi acelasi chip had al exclusivismului, ascuns inapoia unui far care nu-i apartine, incearca sa arunce un fel de “Intunericitor” asupra culturii romanesti, fortand zamislirea unor noi falii culturale, printr-un discurs la fel de suierator. Este absolut naucitoare aceasta strategie serpuitoare, care cauta cu tot dinadinsul sa-si impuna dictatura propriilor preferinte, simpatii sau antipatii culturale, dar cred ca a venit timpul sa se puna piciorul in prag si sa se spuna cu toata limpezimea si taria ca intr-o cultura nationala si democratica isi are locul orice opera si orice autor, indiferent de orientarea politica. Geniul romanesc nu are si nu trebuie sa aiba culoare politica. Aceasta este lectia greselilor politice si culturale ale trecutului, pe care niciun om politic roman si niciun om de cultura roman nu trebuie sa o uite de-a pururi!

    • sa se puna piciorul in prag si sa se spuna cu toata limpezimea si taria ca intr-o cultura nationala si democratica isi are locul orice opera si orice autor, indiferent de orientarea politica.
      cred ca va referitzi domle vincentiu ca aviar gaunesvu si W C teodosie ar trebui sa stea alaturi de Cartarescu!nu i asha?

      • am convingerea ca atunci cind in Romania va trai o populatie mai civilizata, ne receptiva la trucurile unui Adrian Paunescu, unul ca el va ajunge la locul pe care-l merita, adica jos de tot. La fel, intreaga masa de activisti versificatori si prozatori.

        • Cine iese ultimul din ţară

          Sărăcia noastră ne omoară,
          De atîta marş ne doare splina,
          Cine iese ultimul din ţară
          E rugat să stingă şi lumina.

          Noi mereu le-am suportat pe toate,
          Ducă-se dezastrele de-a dura,
          Dar de ce, în plină libertate,
          Cea mai mare să devină ura?


          (1986)

  2. Asaltul „spiritului primar agresiv” exista la toate nivelele societatii, permanent, dintotdeauna. Intensitatea acestui fenomen atinge maxime in perioade de criza economica. Discutam despre realitati sociale profunde, care se simt, dar in general nu se vad si nu pot fi enumerate, cuantificate.

    Se vede bine, din orice colt al societatii, doar spectacolul politicii mari. Insa actorii puternici n-au alta origine decit oceanul de actori anonimi. Desigur puterea corupe, dar puterea malefica (milioanele de anonimi) nu se diminueaza niciodata. Scuzati-mi expresia: mama prostilor e permanent gravida.

    De aceea mi se pare aproape miraculos cind regasim in realitate politicieni morali si evolutia istorica a moralitatii. Se pare ca binele si raul se incapatineaza sa nu dispara din istorie, ba chiar se sustin reciproc. Experientele planetare se repeta in spirale tot mai grandioase, in competitie cu gustul omenesc pentru spectacol, tot mai greu de satisfacut. Vom evada vreodata din jocul haosului, devenit aproape plictisitor?!

  3. Domnule Tismaneanu , eu nu sant un intelectual de talia dumneavoastra, sant un simplu observator dezamagit al traseului Romaniei cel putin in perioada ultimilor aproximativ 60 de ani de cand am putut sa inteleg ceva. Nu trebiue sa fii un mare filozof sa intelgi comportamentul tuturor cozilor de topor care au sustinut si inca mai sustin conducatori:imorali ,dictatrori , incompetententi care se dau mari patrioti (patrihoti) doar pentru a-si atinge ineresele meschine. Santeti un mare optimist sa credeti ca timpul va aseza lucrurile in matca si acesti delatori morali vor fi uitati . Nu uitati ca tipi de genul gaunescu si w.c , au existat si exista in toate timpurile si din pacate acestia sant mai multi si ii coplesesc pe cei cu o anumita tinuta morala si care au o adevarata coloana vertebrala .Un exemplu nu mai departe de acum cand o adevarata valoare Cartarescu nominalizat pentru premiul Nobel , hop sar si cozile de topor de serviciu pe el parca ar fi un infractor , dar ii inteleg ei isi apara pozitile si pe parintii lor care erau cozi de topor pe vremea lui ceusescu. Eu sant mai pesimist decat dumneavoastra si am o vorba nici in anul 3000 nu va fi bine in Romania daca va mai exista.
    Si dumneavoastra domnule Tismaneanu ati vazut cum cozile de topor stamoviste de pe vremea lui ceusescu primeau un ordin de la marii lor sefi ,sa aresteze sau sa schingiue o persoana iar ei depaseau norma de 10 ori. Ca o concluzie de-a mea fiecare dictaura sau sistem totalitar si asa zis democrate , din diferite perioade de timp au putut dainuii datorita unor conditii prielnice : o masa mare de manevra si a unor cozi de topor si activisti care pun in aplicare planurile fara nici o noima a diferitor indivizi fara nici o valoare care acced in functii inalte de decizie .
    Amintiti-va ca la noi nu au existat miscari de tipul Havel , Walesa si altele fiindca intelectualii romani parca nu existau , dupa cum cred ca va aduceti aminte singura dizidenta mai vizibila era miniona Doina Cornea care era marele pericol pentru analfabetul ceusescu si era pazita de 100 de securisti si turnatori. Doamne da-ne mintea cea din urma.

    • Va multumesc pentru comentariu. Va inteleg scepticismul, chiar o anumita si deloc nejustificata dezabuzare. Si totusi, sa ne amintim ca diversii Rautu, Chisinevschi, Niculescu-Mizil, Popescu-Dumnezeu, plus slugile lor Dulea, Eugen Florescu, Tamara Dobrin si altii de aceeasi teapa, pareau sortiti vesniciei. Este eternitatea terifianta a coloniei penitenciare a lui Kafka. Dar, mai devreme sau mai traziu, comandantul este schimbat, pleaca, dispare. Cand punea 100 de gealati sa o „pazeasca” pe Doina Cornea, Ceausescu recunostea de fapt forta spiritului, a revoltei morale. Ganduri bune.

  4. Domnule profesor,
    Faptul ca o serie de oameni, unii considerati intelectuali, il ataca pe Mircea Cartarescu doar pentru ca a fost nominalizat la obtinerea premiului Nobel pentru literatura ne arata cam cum sunt priviti in Romania cei care ar putea ajunge la distinctii pe care ei nici macar nu le viseaza. In acelasi timp, cel putin pe mine, m-a surprins reactia lui Cartarescu la aflarea castigatorului. Nu-i chiar la fel cu aceea a intelectualilor romani mentionati, dar nu cred ca a fost cea mai nimerita. Referitor la noul sef al ICR apare acelasi sistem de a-l ataca de catre toti cei care regreta vechea conducere si nu numai. S-a adoptat imediat porecla Calorifer Marga sau Radiator Marga desi era un exemplu de promaovare a unor realizari (inventii) facute de oamani care au trait in Romania. Erau nominalizati si savanti cum sunt Palade, Coanda, Paulescu si altii pe care lumea nu-i percepe ca fiind romani. Toate acestea in scopul de a face mai bine cunoscuta contributia culturii romanesti in lume. Se pare ca pe multi ii deranjeaza acest lucru. Ramanii trebuie sa ramana cu imaginea unor inapoiati, creatorii unor animale roz, eventual stantate, cu o cultura a falusului sau cu candidati prezidentiabili care se pricep doar la sex oral. Toata aceasta campanie anti ICR si Marga este de acelasi tip cu atacarea lui Cartarescu.

    • 1. Mircea Cartarescu nu a fost atacat pentru ca a fost nominalizat pentru Premiul Nobel. Exista cel putin un alt autor roman nominalizat impotriva caruia nu am vazut, in ultimii ani, sa se deruleze asemenea campanii. In urma cu ani, Marin Sorescu a fost si el pe lista relativ scurta. N-au existat asemenea abjectii. Mizeriile proferate impotriva lui Mircea Cartarescu dureaza de ani de zile si isi au, in mare parte, originea in calomniile puse in circulatie de Eugen Barbu pe vremea cand acesta isi putea permite sa anihileze valorile reale cu sprijinul sefilor ideologici din PCR. Infamiile din „Cotidianul” si de la „Antene” sunt menite sa stigmatizeze vechea conducere a ICR care i-ar fi acordat lui MC un statut privilegiat. Nu se sufla o vorba despre alti cunoscuti scriitori care au fost in chip egal sprijiniti pentru promovarea operei lor pe plan international. Nu voi da nume, cine doreste poate citi rapoartele ICR, sunt in domeniul public. Sper ca acesti intelectuali sa gaseasca resursele de curaj si sa afirme public adevarul. Se adauga la cauzele campaniei faptul ca Mircea Cartarescu este o constiinta publica, un spectator angajat (spre a relua formularea lui Raymond Aron), isi declara public optiunile valorice, le argumenteaza coerent si persuasiv.

      2. ICR a organizat in acesti ultimi opt ani numeroase evenimente legate de mari personalitati culturale romanesti (Enescu, Cioran, Noica, Matei Calinescu si lista poate continua). Non-partizanatul politic a fost un principiu director respectat cu sfintenie in cadrul ICR.

      3. In literatura, ca si in alte domenii, conteaza ce spun specialistii. Evident ca vocile publicului sunt importante, nu pot fi si nu trebuie ignorate. Cred ca publicul s-a exprimat si se exprima limpede. Vorbim despre unul dintre cei mai bine cotati pe piata dintre scriitorii romani. Importanti critici romani, de la regretatul Matei Calinescu la N. Manolescu, de la Virgil Nemoianu la Eugen Simion, de la Christian Moraru la Ion Bogdan Lefter, sunt siguri ca avem de-a face cu o mare valoare. Cand scriu aceste randuri, am pe birou volumul „Poeme de amor” publicat la „Cartea Romaneasca” in 1983. Pe coperta patru, un citat de sustinere din partea profesoarei Zoe Dumitrescu-Busulenga. Wittgenstein spunea ca adevarul este consensul expertilor. Permiteti-mi sa-i consider experti pe cei amintiti, nu pe Ion Spanu si pe Mircea Badea.

      4. Nu, romanii nu trebuie sa ramana cu o imagine distorsionata in lume. Dar resping categoric ideea ca ICR ar fi contribuit la o asemenea imagine. Este o calomnie. Pot sa demonstrez ca a facut exact opusul, in chip onest, cu admirabila competenta si autentic profesionalism. Ceea ce petrece acum este distrugerea sistematica a unui experiment institutional de o ireprosabila eficienta. „Strategia” al carei campion este Andrei Marga se caracterizeaza prin ingustime patriotarda, primitivism estetic si izolationism arogant. Pe scurt, este anacronica si contraproductiva. Sincer, eu unul nu vad diferente notabile intre pozitiile profesorului Marga si cele ale protocronistilor Mihai Ungheanu si Dan Zamfirescu.

  5. O intrebare din partea unui neinitiat: la cine se refera personajul filmoloagei L. Coproiu?
    Restul personajelor am reusit sa le identific, nu si pe acesta insa.
    Cu multumiri!

  6. Nu-l mai plangeti pe Cartarescu, caci riscati sa deveniti penibili, dear friends. De cand a debutat – si sunt 30 de anisori de atunci -, Cartarescu a primit an de an premii, dintr-o parte sau alta, s-au scris tone de ditirambi despre el, a fost tradus in zeci de limbi, pe bani grei, a fost primblat in strainatate si pe la tot felu de burse, ca niciun alt scriitor contimporan. Faptu ca-l injura SRS, Nistorescu, MGadea, MBadea, MCiuvica or VCiutacu nu inseama ca-l abhora toata Romanica, dreacu… oops. Ar trebui sa deplangeti mai degraba faptul – cu semnificatie de-a dreptul infricosatoare – ca „Apelul catre Europa” n-are decat 5 like-uri de la feisbucciana lansare (si la preste 30 de ani de la redactare), iar „Planeta-Ou” doar inca pe atata, fratioare… oops. Apropou, ICR-ul lu Pata sau de-acum al lu tov Margau o fi auzit de Planeta-Ou…? Asta da prigoana, fratele meu… :)

    • @ AVP,
      te-ai acrit rau; tu traiesti din “Planeta-Ou” si “Apelul catre Europa”.
      Cartarescu scrie si azi si scrie bine; nu traieste din amintiri, ci este la zi, si nu am citit ceva scris de el in care sa te critice ca esti un plingacios.
      Putina demnitate, omule.

      • Tocmai ca io am demnitatea sa spun ce gandesc, si asta indiferent despre ce subiect ar fi vba in pempanta propozitie, anonimule (vba vine anonim, fiindca „victorL” e un vechi maraitor al lui AVP, caruia nu-i suporta „trufia”, ca orice prichindel – nota bene) . Inteleg insa ca prin tine a avut ocazia sa se exprime insusi auctoru articolului, asa ca n-o sa-l mai deranjez cu chestiutza asta.

        • Nu ma exprim niciodata prin altcineva, imi asum parerile sub propria semnatura. Pozitia mea este ca cerul instelat este suficient de generos pentru a ne permite fiecaruia sa traim in chip linistit sub el (parafrazez o superba imagine a lui Lucian Blaga).

          • Da, mey, Volo, dar cand unul are toate stelele ( :idea: ), iar altul doar Planeta-Ou, la care anonimu injuriator al meu se uita ca un om nou (sper ca vei aprecia ca n-am zis altcumva, dreaa), asta nu se mai numeste dreptate si adevar in nicio imparatie, fie ea si kakistocratie, si nici baremi vreo imparteala mai fistichie n-ar fi sa fie, olelie lie… :oops:

            • One of the symptoms of approaching nervous breakdown is the belief that one’s work is terribly important. If I were a medical man, I should prescribe a holiday to any patient who considered his work important.
              Bertrand Russel

            • Pai cum sa nu te crezi f.important, zosolica, atunci cand esti redactorul „Apelului catre Europa” (1980) si-al samizdatului „NU!” (1981), unicate ale rezsitentzei anticomuniste Ro, aloo, cand ai scris o carte „extrem de rara, in care se intrevede geniul poetic” („Poemul de otzel”, si n-am zis-o io…), cand ai fost singurul scriitor ruman care a indraznit sa dea in judecata o editura comunista pentru cenzura (dosar 611/1987, Judecatoria sector 1) si cand esti chiar desoperitorul Planetei-Ou, adicatelea nu al buricului lumii, cum credea unu’ Ptolemeu, ci al ascutitului Varfului său…? Insa la nivelu tau de homuletz cu lampas dragalas, sapator in batardou pe blogusoru-i now, e ca si cum ar vbi Dl Zeu cu vciutacu, la un tembelishow… lol

            • Prin frustrările și hirsutismul de acum nu faceți decât să așezați o trivială surdină peste integritatea și curajul domniei voastre de odinioară… A face din disidenţa ta un amvon de la a cărei înălţime scuipi și îneci în dispreț tot ce nu te glorifică e un simptom de megalomanie zgîriată. Prin urmare, n-am cum să nu mă întreb dacă gesturile dumneavoastră de dinainte de 89 au fost făcute în beneficiul unei comunităţi de ne-disidenți, sau au fost piruete (riscante, ce-i drept) menite a crea posibilitatea unei viitoare apoteoze. Ați sfîrșit, iată, prin a vă dorlota penibil statuia și a vă chirci sufletește, sacrificând modestia pentru un sfîrîiac.

            • „Numai golanii sunt realmente modesti” – a spus-o nu Lenin, ci Th. Mann, amice. Dar ca s-o fac pe modestu, asa cum ii place ipocritului cetitor sau auditor inca de pe vremea „recitationes”-urilor romanilor, nu ma voi cita chiar pe mine, in legatura cu scopurile disidentei mele d’antan (continuata inclusiv pana azi, in caz ca nu te-ai prins cine ne-a condus dupa „revolutie”), ci chiar pe „sursa” Manastirii Secu, recte pe turnatorul meu, cu un citat din nota-i informativa din 10.10.1981 (al carui facsimil constituie chiar cover-ul paginii pe care am dedicat-o pe Facebook „Apelului catre Europa”) : „Sursa impreuna cu (censored) au cautat sa-l convinga ca nu are nici o sansa cu aceasta actiune, dar cel in cauza a replicat spunind ca el se simte responsabil de destinul poporului romin pe care vrea sa-l vada fericit nu subjugat de un regim dictatorial. Pentru a intari cele spuse a facut o analogie intre evenimentele din Polonia si ceea ce intentioneaza el sa intreprinda”. O marturie teribila, nu-i asa, nerecunoscatorule compatriot si cetitor de preste mode si timp ? Am inchis discutia, iar daca vrei sa stai de vorba cu „modesti” eminenti, stai de vba cu intelectualii nostri cei mai cunoscuti si cu politicienii trombonitori, cu care daca ai de a face doar in campania de atragere a voturilor fraierilor, crezi ca sunt campionii modestilor, nu alta. Io sunt poet adevarat, mey, nu om de lume, nici vrajitor.

            • @ AVP

              Umblând infatuat la vitrina ce vă expune disidența și clămpănind ulceros că nu sunteți hrănit in Pritaneu, alimentați și mai abitir bănuiala mea de mai sus, anume că v-a ațîțat postura aceea, că ați riscat eroic anticipând, cu impudică voluptate, ditamai efigia…

            • Pai daca tu nu creditezi nici ce spune despre mandea „sursa” de-acum 30 de anisori si ceva, care in niciun caz n-avea intentia de a ma salva in fata next generation de-acumasa, ci de a ma infunda in fata „ofiterului din legatura sa”, cu ce altceva te-as mai putea convinge, fata mea…? Cine crede că zmecheriile menite a tromboni publicul şi a-i capta benevolenţa au apărut abia odată cu ingenioşii advertiseri sau cu poeţii feisbuccieni ai lu pesce nu dovedeşte decât că e cam incultuleţ & fooduletz, fireşte… Dovadă articolaşu-mi de mai jos, o compilaţie de pe neşte texte antice, pe care n-am de gând s-o retastez precum secretarele calice, căci nu intenţionez să vă vând ace, brice şi alice… :) http://viorelpadina.wordpress.com/2011/06/20/de-circulus/

              Io numai bine iti urez, dear anonime… Si stiu demult ca asta e situatia si natia, fata mea, altfel n-as fi scris in finalul Apelului catre Europa chiar asa : „…daca sintem atat de putini, aceasta se datoreaza faptului ca multi dintre colegii si compatriotii nostri sunt terorizati, inhibati de perspectiva privarii fizice de libertate si a represaliilor, iar altii au constiintele deja castrate, orientalizate, obsedate de ideea supravieturii cu orice pret, iar ceilalti, in fine, cei mai multi, nu mai sint. Rugati-va pentru ei !”.

            • Domnule Padina,

              Nu vă mai acoperiți de penibil, ce Dumnezeu… Unde am zis eu că umblați cu documente trucate, unde am bagatelizat nota pe care ne-o fluturați sub nas?

              N-am spus nicăieri că sunteți un impostor sau că biografia dumneavoastră ante-decembristă e un poncif. Am comentat doar maniera în care ați ales să vă raportați la disidența domniei voastre: nu ca unul ce o asumă nespectaculos, cu calm înțelept și o discretă bucurie morală, ci ca un exhibiționist paracliser de sine, necăjit că nu face rating gras.

              Încercați un ceai de tei și un cozonac cu mac.

            • Zoso, dragu meu copchil, poate ca ma vei intelege daca vei afla ca la vrasta mea, nu prea tinerica, cum ar venea (scussi cacofonia… oops), n-am decat o carticica publicata si aia premiata pe vremea lu nea Ceasca, iata, plus ca am un venit de zero bani, zero lei, hey, desi as fi phootut sa-ncasez cel putin doo Premii Nobel, pana acuma, bey… oops: unu, Pentru Pace, in 1880-81-82, ei, dreace leace, varcolace, altu mai incoace, cand am descoperit „Planeta-Ou”, care nu doar ca e cea mai mare discovery a boborului meu si-al tau, dar e descoperirea si poesia numberone a intregului Glob, domnu meu… :shock: Bine, stiu ca nu prea ma crezi acumasa, nici tu si nici elita lu Papura-Voda de Romanica patria, dar asta e situatia si natia, bey, spuley… lol :D

              Thank you, dear Zoso. Si sa stii ca nu ignor ca esti heroul cyberspace-ului Ro (nu al „hypersptziului” ro, care e un topos avepian, aloo…), priatelo.

            • Înclin să cred că v-ați redactat ultimele două replici într-o „privilegiatăˮ stare de ebrietate…

            • Pai hotaraste-te odata : ori sunt beat, ori am „the symptoms of approaching nervous breakdown”, cum ai ricanat prima data, citandu-l pe nenea ala. Io speram de fapt ca te-ai prins ca-n loc de 1880-81-82, am vrut sa scriu 1980-81-82, ani in care daca „Apelul catre Europa” (tentativa intai si tentativa a doua) dimpreuna cu samizdatu-mi „NU!” (subintitulat ab ovo: „organ anticomunist, prim-redactor: A.V.Padina”) si-ar fi urmat cursul firesc, iar eu as fi supravietuit miscarii anticomuniste pe care am initiat-o, as fi putut lua Premiul Nobel pentru pace, asa cum l-au luat si electricianul Lech Walesa, dar si scriitorul Havel, n-asa? Cu conditia sa fi avut cu cine sa finalizez zavera-mi, mey, rumâne, iar nu cu alde tradatorii vechi si noi, sau cu titircii, conii leonizii, poltronii & fripturistii mai mult or mai putin balsoi… :evil: Evident ca daca tu nu crezi ca rumanii nostri erau in stare sa ia si ei Premiu cel mare, imaginandu-ti ca doar un polonez si un ceh puteau sa ia Nobelu pentru pace atunci, ba chiar pentru niste fapte mai putin radical-anticomuniste ca Apelul meu din 1980-81, inseamna ca tu nu dai doi bani pe neamu din care te tragi, iar asta e alta ratza-n alta varza, mey, compatriotule ► Cat despre „Planeta-Ou”, de ce nu te duci s-o cetesti, inclusiv cu toate Anexele & comentariile, iar pe urma vei vedea daca nu cumva iti va ingheatza ranjetu ala sarcastic de pe buze, zmecherosule, a ? http://planetaou.wordpress.com/

            • @ AVP

              Dragă disidentule,

              Nu pricep de ce mă luați de Zoso. Ce-i aia? Sau: cine-i onorabilul?

              Aveți un stil de a scrie replici oarecum dadaist. Un amestec de jazz grafic și delir autoreferențial.

              Mă tutuiți în regim de crîșmă (cu toate căi eu n-am ieșit, zbanghiu, din protocol).

              De ce nu vă înconjurați existența cu oglinzi și emisiuni sonore ale propriei voci?

              Planeta Ou? Am citit, mulțumesc pentru ofertă. Prefer L’homme de lumière dans le soufisme iranien de Corbin. Sau Logica lui Hegel… Sau Der Cherubinische Wandersmann (știți domnia voastră a cui).

            • Zau, bre ? Te supalasi ca nu-ti vbesc cu pluralul civilitatii, taman tie, care fusesi politetea intruchipata, facadu-ma si nauc de balamuc, si baut pe unde-apuc, a… ? Hai sa inchei cu-o fabula aleasa de Aesop cu sirop de mura-n gura si dulceata de cianura, anonimule („Aesopus altfel spus” fiind singura propunere pe care am facut-o ICR, via Devis Grebu – M.Mihaies, respinsa cu brio, asa cum Humanitas imi respinsese in 1995 „Ipoteza Kosmosului Germinativ” si „Povestea lui Ave”…). Se cheama „Leul talhar si lupu magar” :

              Un lup tâlhar şterpeli mielu’ cel mai star de la târla unui cioban f. gospodar (dar care spre sar’ umbla cam hoinar, peregrin pe la băciţele din alt areal pastoral, în timp ce câinii de la stâna străbună o luau şi ei la mână, cum ar veni, uitându-se la alfa male al altei căprării, ce se ocupa de laika turmei de-aci…), şi tocmai îşi lingea pofticios dinţii, cu gându la friptura cu care singurel se va cinsti, când brusc îi ieşi-n cale chiar regele lumii animale şi banditu’ o sfecli, lăsă prada jos şi urgentissim o tuli, fără s-aştepte ca Leul să-l întrebe ce vânt îl aduce prin cele pustii, după ce-l va fi mângâiat cu vârfu cozii ce doboară şi bivolii… Oprindu-se apoi la o depărtare de unde putea vorbi fără teama că leul îl va jumuli, lupul zise: “Aloo, coane, e corect să te-nfrupţi din produsu’ muncii mele de-o zi şi să iei cărniţa de la gura nevinavaţilor mei copchii ? Ruşine să-ţi fie, să ştii !” Iar leul îi răspunse: “Hi-hi, hai că eşti simpa, mey, băiatule, fire-ai să fii ! Vrei să spui, adicătelea, că mielu’ ista îl primişi plocon de la stăpânu stânei, un mare galaton faţă de un proverbial domn, ca mătăpuţă, gaspadin lup… ? :roll: Zău că ţi-aş da un NUP pentru glumiţa asta, ba chiar aş vrea să te pup, aloo, priatelo…”, rânji Rex ca un diabolo şi făcând spre lup un pas la mişto… Să vă mai spun că senior Holdup n-aşteptă ca leul să-şi pună-n practică dragălăşeniile cu NUP şi SUP şi c-o luă la goană de parcă l-ar fi alergat un întreg stup…? :)

              Morala: cel care poate să-ţi dea IUP şi să te bage pe veci subt iarbă verde or la zdup, dar îţi dă SUP or NUP, dacă şi tu îi dai un pup pe laba-ntinsă şi-un calup de iepuroi din prada-ţi prinsă la hei-rup, e Leu, nu lup.

            • A, era sa uit (apropo de alegatia-ti cam futitilitzica cum ca nu mai e nevoie sa cetesti „Planeta-Ou”, fiindca ai mai cetit niste chestii asemanatoare pe la unii si pe la altii…). Iata ce spun in Anexa 3 la Planeta-mi :

              Cineva mai putin avizat in cestie ar putea sa ma-ntrebe : bine, bine, dar in ce consta noutatea ta, AVP…? Într-adevăr, nici Atomu Primitiv sau Oul Primordial, nici Big-Bang-ul, nici curgerea ori săgeata timpului, nici dialectica şi fenomenologia materiei & spiritului, nici evoluţia speciilor, nici panteismul nu sunt idei noi… Dar Kosmosu’ germinativ, aloo…? Dar Atomu Primar ca Sâmbur dur & Soft pour toujours a tot ceea ce ne-nconjur…? Dar Planeta-Ou, ca Fructu (“Fiul”) cel mai actual al întregii deveniri universale, vârfu săgeţii timpului imortale şi deci al Big-Bang-ului Impărăţiei Sale,ca să vbesc tale-quale…? Dar Soarele-Clocitoare…? Dar micro-big-bang-urile din orişice grădină, exploziile asurzitoare ale seminţelor de ghiocei, zambilă, sulfină, care au loc egzact după chipu şi asemănarea Celui ce – din ceruri, păi cum naiba… – le dăruieşte apă, aer, pământ, foc, timp & lumină… ? Dar ideea că oamenii nu sunt doar nişte simpli musafiri ori locuitori ai unei oarecare planete pământii, ci sunt chiar trestiile gânditoare ale Planetei Vii, sunt cilişoarele simţitoare ale Oului Albastru din sfintele tării, ai Săi nemijlociţi şi dragi copii…? Dar chestia că moartea de fapt nici nu egzistă, hi-hi, ea nefiind decât şirul de senzaţii naşparlii prin care fiinţişoarele ruinate & pustii lasă loc altor şi altor proaspete biografii ale aceleiaşi specii, ce se deosebesc între ele doar prin detaliile fermecătoarelor amintiri din copilării şi prin alii chestiuţe fistichii, determinate de faptul că “tu” eşti întâmplător “acolo”, “el”/ “ea” “dincolo” şi “eu” sunt “aci”, căci altfel quasi-identice ca nişte copiuţe gingirlii, întruchipându-l împreună cu toate celelalte fiinţe ale Biosferei chiar pe Fiul pluriform ce zici că-l ştii…? Şi-n fine (deocamdată, n-aşa…?), de chestia că duhu’ sfânt ori legendaru’ cuvânt, de care ai auzit de la popa or de la papa, e de fapt sămânţa pe care o moşteneşti de la mama & Tata şi pe care o porţi în punguţa ori burtica dintre picioare, şi gata…, ce zici, mey, a…? :roll:

              http://planetaou.wordpress.com/anexa-3/

  7. sa se puna piciorul in prag si sa se spuna cu toata limpezimea si taria ca intr-o cultura nationala si democratica isi are locul orice opera si orice autor, indiferent de orientarea politica.
    cred ca va referitzi domle vincentiu ca aviar gaunesvu si W C teodosie ar trebui sa stea alaturi de Cartarescu!nu i asha?

  8. Domnule profesor,
    Nu am facut niciun comentariu privitor la valoarea literara a lui M. Cartarescu. Asa cum spuneti, specialistii sunt cei care-l aseaza acolo unde-i este locul. Vanzarile nu sunt totdeauna un criteriu intrucat se cunosc multe cazuri de scriitori foarte cititi care n-au o valoare pe masura. M-am referit la faptul ca orice masura este binevenita in cunoasterea Romaniei si a culturii romanilor in lume. Daca strategia actuala a ICR va reusi mai mult decat cea anterioara cu atat mai bine. Stiti mai bine decat mine ca un procent extrem de mare de americani nu stiu sa plaseze Romania in lume si nu cunosc nicio personalitate culturala romaneasca. Poate stiu de Nadia sau Nastase (Ilie) si eventual Ceausescu. Cred ca stiti ca mai multi oameni politici straini au confundat Bucurestiul cu Budapesta. Denigrarea romanilor de catre romani cuprinde toate sferele. Afirmarea repetata, in cele mai inalte forumuri europene, in presa lumii ca in Romania a avut loc o lovitura de stat, ca la conducerea statului este un dictator, zic unii, iar coalitia actuala este formata din inapoiati, nedemocrati, ca alegerile sunt furate masiv, zic ceilalti, nu se inscrie in acelasi context ? Asta ma enerveaza cel mai tare ca cetatean al acestei tari pe care n-am de gand sa o parasesc, desi sunt astfel de indemnuri din diverse directii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro