Home » Cultura »Opinie » Citesti:

O dezbatere necesară

Mihai Maci iulie 27, 2018 Cultura, Opinie
37 comentarii 3,782 Vizualizari

S-ar zice că de ideea de rasă – aplicată oamenilor – ar fi trebuit să ne despărţim destul de tranşant. Incomensurabila traumă a Shoah-ului, însoţită de uciderea în masă a ţiganilor, ororile colonialismului (care, nu de puţine ori, a fost un sclavagism deghizat), apartheid-ul, exterminarea nativilor americani (indieni sau inuiţi) sunt lucruri prea recente şi prea amare pentru a fi uitate atât de repede. Or, experienţa ne arată că lucrurile nu stau deloc aşa. Valul de imigranţi – alungaţi din lumea lor fie de sărăcie, fie de războaie – porniţi din Africa şi Asia Mică spre “paradisul” european a actualizat, cu o incredibilă viteză, un întreg imaginar pe care educaţia (departe de-al dezrădăcina) abia l-a acoperit cu o subţire poleială terminologică. Încercarea de-a ancora Europa – şi statele ei – în valorile civice s-a dovedit a fi destul de iluzorie; aproape peste tot revine tentaţia recentrărilor etnice, cu un vocabular şi o gesticulaţie naţionalistă (şi cu potenţialul derivelor rasiste şi şovine) demnă de anii ’30 ai veacului trecut. Oare chiar nu învăţm nimic din istorie? Nu înţelegem că sunt cuvinte (şi teorii) care nu (mai) pot fi rostite (sau gândite) inocent? Căci, în urmă cu prea puţin timp, ele nu au fost simple cuvinte, ci – din păcate – instrumente ale oprimării, ale condamnării şi chiar ale crimei. Calea cea mai sigură de-a ne reaminti aceste lucruri o reprezintă reparcurgerea istoriei acestor termeni. Este ceea ce fac, pentru “rasă”, Marius Turda şi Maria Sophia Quine în “Historicizing Race” (Bloomsbury Publishing, 2018).

Mai înainte de toate cei doi autori pronesc de la două observaţii foarte pertinente: rasa e un cuvânt (nu o realitate!), ce dobândeşte consistenţă în anumite tipuri de discurs şi, apoi, caracterul uşor inteligibil al termenului are marele neajuns de a-i camufla complexitatea. Altfel spus, e un concept versatil şi greu de fixat, deopotrivă în extensie şi în intensie; cum spune Charles W. Mills (citat de autori): “rasa poate fi ontologică fără a fi biologică, poate fi metafizică fără a fi fizică, poate fi existenţială fără a fi esenţială, poate formata realul fără a avea nici o formă”[1]. Un lucru însă e cert, acest termen baleiază în mai multe câmpuri: de la cel (aparent) concret (în naturalitatea lui) al biologiei, la cel abstract al sublimării metafizice a identităţilor de grup (naţionale ori trans-naţionale). Cum se face că un termen atât de comun a putut dobândi o asemenea încărcătură? Pe acest teren, investigaţia istorică e cea mai potrivită, deoarece acest gen de “arheologie” ne oferă “genealogia” conceptului, adică înţelegerea încărcăturii care îl animă. În acelaşi timp, actul istoricizării acestui termen (care s-a vrut a fi evident în “ştiinţificitatea” lui pe teren biologic), dezamorează potenţialul acestei încărcături. Reparcurgându-i istoria, putem umple cu un conţinut inteligibil (adică trecut prin judecata critică) o formă (vagă) care, altminteri, riscă să capteze – din nou – spaimele şi visele altui veac.

“Rasa” e – în chip funciar – un termen discriminatoriu; ea marchează o separaţie radicală între “noi” şi “ei”/”ceilalţi”. Ceea ce e interesant este faptul că, înainte de a viza exteriorul, s-a aplicat chiar intra muros: “rasa bună” era “ginta nobilă” caracterizată de “puritatea sângelui (albastru)”, care o distingea de cei pentru care căsătoria (şi procrearea) însemna supunere faţă de legile hazardului. Dacă ar fi să folosim un termen românesc, rasa e, mai întâi, stirpe. Neîndoielnic că această stirpe îşi are miturile ei fondatoare (venind adesea de la începuturile civilizaţiei) care justifică formele de “colonizare internă” pe care le practică aristocraţia vis-à-vis de ceilalţi. Probabil că la acest nivel sensul rasei e cel mai “natural”: el vizează casta conducătorilor, a celor care au – prin naştere – atributele care îi fac demni de respectul celorlalţi şi care sunt singurii abilitaţi să lase o urmă în memoria colectivă.

Marea mutaţie se produce la începuturile Modernităţii, în momentul în care se întâlnesc două tendinţe care vor modela istoria: pe de o parte tenacitatea de a descoperi lumi noi, pe de alta pasiunea clasificatoare a omului european. Să nu uităm nici faptul că “şocul civilizaţiilor” consecvent “Marilor Descoperiri” vine într-un moment în care lumea omului alb nu mai era (dacă a fost vreodată) o orbe christiana omogenă; Marea Schismă şi Reforma împărţiseră populaţia Europei în dreptcredincioşi, schismatici şi eretici. Întâlnirea cu Celălalt, în Lumea Nouă, în Asia şi în Africa le dă europenilor şansa de a-şi regăsi o unitate aflată dincolo de distincţiile religioase şi, într-o anumită măsură, de ierarhia socială. La fel, multiplicarea celorlalţi va atenua genericul “păgânului” sub care cădeau (aproape) toţi cei din afara “Bătrânului Continent” pentru a îngădui nuanţări şi sesizări mai adecvate. Într-un fel, la începuturile ei, rasa poate părea a fi un factor de raţionalizare a unei lumi pe care categoriile antice (perpetuate de Evul Mediu) nu mai sunt în măsură a o descrie. Însă nu e aşa, deoarece, de la bun început, termenul nu e unul pur descriptiv, ci unul care are o conotaţie morală: omul alb, european şi creştin are o preeminenţă care îi dă dreptul să supună, să exploateze şi să conducă alte neamuri.

În ce constă această preeminenţă? O va lămuri Iluminismul, cu marea sa teorie a Istoriei (la care concură, în chipuri diferite, Herder şi Kant). Ce ne spune ace(a)sta? Că aparţinem cu toţii unei singure umanităţi (aşa cum o proclamă “Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului” de la 1789) şi, ca atare, avem cu toţii o singură Istorie care – în linii mari – parcurge aceleaşi etape. Însă această istorie nu e statică, ci orientată – această orientare purtând numele de Progres – iar în vârful ei se află expresia “vieţii bune”, adică “civilizaţia”, înţeleasă (atunci) pe modelul păturilor superioare a câtorva ţări ale Occidentului. Aflat la conjuncţia dintre dezvoltarea raţiunii (şi, deja, a ştiinţelor naturii şi a primelor derivate tehnice ale acestora), buna voinţă a conducătorilor şi cuminţenia şcolărească (la propriu!) a supuşilor, Progresul e chemat a modela – în scurt timp – faţa Europei revărsând binefacerile civilizaţiei asupra tuturor locuitorilor ei. Dincolo de acest orizont, “die Völker der Natur” se află pe diverse trepte ale evoluţiei care duce la Kulturvolk-ul al omului alb. Acesta din urmă are datoria de a-şi educa fraţii “minori” (căci “rămaşi în urmă”) şi de a-i aduce la nivelul lumii şi al societăţii sale. Ce e interesant, este faptul că, teoretizând Progresul, Iluminismul este în situaţia de a evidenţia discrepanţele dintre diverse lumi – aflate în momente diferite ale Istoriei – şi de a predica imperativul moral al europeanului de a-i constrânge pe autohtoni la recuperarea lor. Astfel poate fi înţeleasă (dar nu şi acceptată) exterminarea indigenilor din Reducţiile Guarani tocmai în numele idealurilor Iluministe! Teoretizând asimetria civilizaţională, Iluminismul oferă – involuntar – baza conceptuală a multor dezvoltări ulterioare care vor miza tocmai pe diferenţa rasială.

“Cunoaşterea totală” pe care o favorizează naşterea ştiinţei moderne vizează, între altele, şi găsirea unei conexiuni natură/biologie şi cultură/istorie care, excluzând reducţia uneia la cealaltă, să permită raţionalizarea informului organic. Din această perspectivă, “evidenţa biologică” (a culorii pielii) se încarcă – progresiv – de atribute culturale şi, împreună, alcătuiesc mixtura “caracterelor” definitorii. Acestea sunt, în primul rând, “calităţi mentale şi morale care particulariază un individ sau o rasă luată ca întreg”.[2] E de reţinut faptul că “cercetarea ştiinţifică” a secolului XIX vine – pe acest teren – să caute “fundamentele” (deopotrivă ştiinţific-biologice şi culturale ale) unor particularisme care sar în ochi. Diferenţa civilizaţională intră astfel în logica unui determinism din ce în ce mai strâns care va duce, pe de o parte (cum e cazul Africii de Sud) la actualizarea unui predestinaţionalism rasial (dar şi cultural), pe de alta la elaborarea unei “ştiinţe a rasei”. Şi, deloc ciudat, cele două vor interfera mereu, dat fiind că oricât de diferite ar fi ca “metode”, ele au în comun aceleaşi presupoziţii, niciodată integral formalizabile, niciodată reductibile la obiectivismul ştiinţific, dar – tocmai de aceea – mai “evidente” şi mai “vii” decât orice formalizare ştiinţifică.

Aşa cum bine ştim, Iluminismul e însoţit, aproape de la început, de dublul său opozitiv care e Romantismul. Făcând din “trăsăturile definitorii” ale unui popor – geografia, limba şi sàngele – markerii identitari ai acestuia, Romantismul recuperează particularismul fiecărei comunităţi de limbă şi de teritoriu, pe care Iluminismul tindea să-l estompeze (ca simplă treaptă pe scara Progresului) şi le transformă în atribute esenţiale – şi eterne – ale acestuia. În plus, Romantismul operează cu un vocabular mai puţin precis decât cel critic (pe care-l reclama Iluminismul) şi, ca atare, termeni vagi precum “rasa” se văd investiţi cu capacitatea de a semnifica “transcendenţe imanente” care se cer “simţite”, nu “înţelese”. Nu e deloc de mirare că această logică îşi găseşte terenul de predilecţie în Europa tocmai acolo unde melanjul etnic e cel mai mare: în Balcani. Aici trăsături aproape insesizabile sunt investite cu funcţii majore şi adunate în fascii de caracteristici care sunt ţinute a justifica – deopotrivă în natură şi în cultură – pretenţiile naţionale ale statelor imergente. Fiecare dintre ele îşi găseşte arhetipul într-o populaţie închisă istoric într-un areal determinat şi, dintr-o dată, izolarea devine un semn al purismului. Dacă ne gândim bine, e vorba de o stranie revanşă – prin răsturnare socială (ceea ce nu e străin de stângismul elitelor acestor noi ţări) – a purităţii medievale a stirpei aristocratice. Acum există o puritate naţională (lingvistică, a sângelui şi a portului) tocmai “la bază”; la cei care s-au sustras de la combinaţiile cosmopolite ale clasei dominante (sau n-au avut acces la ele). Acest “popor originar”, conservat miraculos până în contemporaneitate, e purtătorul Volkgeist-ului pe care Statul (în bună logică hegeliană) e chemat a-l sublima şi a-l exprima în organizarea sa. Descoperim[3] că nici “părintele fondator” al statului român modern, Ion C. Brătianu nu era străin de asemenea idei.

În Est – la fel ca, ulterior, în diverse alte părţi ale lumii – un asemenea raţionament îşi are logica lui: ne aflăm în zone în care istoria nu a fost generoasă cu locuitoirii, care, cel mai adesea, au fost (lungi perioade de timp) victimele şi nu protagoniştii ei. De aceea e oarecum compensatoriu să parantezeze istoria clasică, cea care poate fi cunoscută pe surse, dar care e departe de-a corespunde celei pe care o proiectează – teleologic – “idealurile naţionale”. În locul istoriei propriu-zise, prezentul va fi conectat – într-o manieră “organică” – cu o pre-istorie ce abia acum poate fi repusă în drepturile ei fireşti. Nicăieri nu e mai vizibilă decât aici ambiguitatea rasei care joacă, deopotrivă, în registru biologic (ca origine pură şi continuitate neîntreruptă) şi cultural (ca sumă de tradiţii, idealuri şi credinţe) şi se înfăţişează ca un vehicol capabil să străbată opacitatea timpului istoric şi să conecteze între ele Originea (cu O mare) şi Prezentul (cu P mare). Refuzul istoriei şi “naturalizarea” rasei corespunde în astfel de cazuri tentaţiei de a investi Volkgeist-ul cu atributul eternităţii, reducând istoria faptică la o sumă de elemente circumstanţiale şi relative. A rescrie istoria revine, în acest caz, la a relativiza ceea ce e cunoscut şi hipostazia originea mitică şi prezentul apoteotic în care aceasta se proiectează. După cum bine se vede, aici e vorba de o combinaţie de gnoză şi propagandă din care ideologiile autoritare şi cele totalitare se servesc copios. Ajunge să ne gândim la “imperiul trac” ce-i fascina pe ciracii lui Ilie Ceauşescu de la Institutul de Istorie Militară sau la daco-patiile postdecembriste, ori la viziunea românilor ca monoteişti cvasi-creştini înainte de apariţia creştinismului. Genul acesta de discurs nu face decât să transforme un complex de inferioritate (nu am avut şi nu avem – ca să-l parafrazez pe tânărul Cioran – nici populaţia Chinei, nici destinul cultural al Franţei) într-unul de superioritate (da, dar avem o pre-istorie fabuloasă, cum alţii nici nu visează – după cum va afirma, între alţii, Eliade). Fireşte că lucrurile acestea merită să ne dea de gândit, însă crisparea subiectului poate fi (măcar în parte) relativizată de extensia lui: apraoape toate naţiile suferă de această “boală a originilor”. Ne putem întreba dacă nu cumva va fiind vorbă de o revenire – în haină (pseudo)istorică – a vechilor mituri ale genezei fiecărei comunităţi (atât de dragi, dealtminteri, romanticilor).

Există însă un aspect mai ciudat al întregii poveşti: pe de o parte prima antropologie (cea de teren a secolelor XVIII şi XIX) – fascinată de diferenţele culturale şi comportamentale ale popoarelor proaspăt descoperite – sfârşeşte prin a da gir ştiinţific presupoziţiilor comune cu privire la rasă. Astăzi putem înţelege faptul că antropologii acelui timp veneau în lumile noi cu un cadru de gândire victorian în care descrierea particularismelor locale funcţiona pe baza unei grile de valori (morale şi religioase) de factură occidentală. Pe de altă parte nu totul e lipsit de civilizaţie în aceste lumi (să ne gândim doar la japonezi, la chinezi şi într-o anumită măsură la idieni şi la persani) şi, mai mult decât atât, arheologia şi lingvistica – ce se dezvoltă pe urmele colonizatorilor – cunosc fascinaţia unor lumi mai vechi (şi mai exotice) decât cele familiare europeanului. Aşa se va naşte un întreg domeniu de studii, numit la vremea lui al arianismului (şi, mai recent, după ce a renunţat la multe aspecte mitice, indo-europenistică). Cine sunt arienii? Strămoşii noştrii, ai europenilor (dar şi ai indienilor sau ai persanilor); într-un cuvânt, strămoşii civilizaţiei. Această “unificare” a Europei (plus “perla Coroanei Britanice”) corespunde – deloc împlător – generalizării călătoriei cu mijloace mecanice (consecventă dezvoltării reţelei feroviare europene şi dării în funcţiune a Canalului de Suez), care comprima lumea (semnificativă în acel timp) a omului alb. Aşa cum o proclamase Darwin în biologie, o proclamă şi Max Müller în istoria religiilor şi în filologia comparată: ne tragem cu toţii dintr-un strămoş comun. Reconstruit indirect, prin compararea limbilor şi analiza elementelor comune (sau similare), strămoşul acesta lasă un câmp liber imaginaţiei care poate colora pre-istoria cu fantasmele pe care istoria i le refuză. Astfel, arienii sunt, evident, o semiţie de cuceritori, dotaţi nu doar cu spiritul şi abilitatea unor războinici, ci şi cu calităţile civilizatorii care le permit să se impună şi să domine populaţiile cucerite. Aflaţi dincolo de pragul documentului istoric – ce prinde viaţa cotidiană, cu tensiunile şi dramele ei – arienii pot fi uşor imaginaţi ca nişte semizei, din ce în ce mai nordici, ce alcătuiesc Herrenvolk-ul unui timp imemorial. Felul în care aceste lucruri – doar fantasmatice la nivelul teoriei – vor deveni, odată cu nazismul, ideologie şi ce consecinţe vor avea sunt prea bine cunoscute pentru a mai insista asupra lor.

Totuşi, tematizarea filosofică, cea istorică şi cea filologică rămân în urma aşteptărilor omului ultimelor două veacuri care vrea fapte concrete, palpabile şi măsurabile. De aceea nu e de mirare că, după un lung ocol civilizaţional, problematica rasei se va pune mai ales pe teren biologic, mai exact pe cel al antropologiei fizice. Fanz Joseph Gall este cel dintâi care afirmă (poate în siajul unei logici ancestrale în virtutea căreia microcosmosul corespunde macrocosmosului, vazutul nevăzutului, spiritul ce dă formă materiei informe etc.) că aspectul exterior al craniului “poate oferi dovezi concrete asupra felului în care funcţionează creierul omului şi asupra felului în care acesta influenţează facultăţile şi sentimentele umane”.[4] Noua “ştiinţă”, numită frenologie, va fi popularizată de criminologul italian Cesare Lombroso, care era convis că e în măsură a detecta infractorul din amprenta idelebilă pe care o reprezentau trăsăturile lui faciale. Forma craniului, “anomaliile” de tot soiul, lipsa de corespondenţă cu un model ideal devin criterii de judecată şi de discriminare. Fizicul e văzut ca un reflex al psihicului (şi reciproc), într-o oglindire ce nu face decât să reflecte credinţa – deopotrivă populară şi platonică – potrivit căreia Binele şi Frumosul sunt solidare. Totuşi – Socrate însuşi e un exemplu patent – o asemenea asociere e foarte subţire. Dar asta nu a făcut – şi, straniu, nici nu face – ca măsurătorile cranie să nu se perpetueze (pe vii şi pe relicve) în speranţa de a găsi “proporţia de aur” a rasei pure. Trimiterile la pseudo-antropologia germană din vremea hitlerismului sunt inevitabile. Ca şi cele la incoştientul joc al copilăriei care voia ca cei ce au lobul urechii lipit de cap să se tragă din daci şi cei cu el bine marcat din romani. Aici avem, în fapt, reluarea “laică” a unor scheme primitiv anropometrice din vremea nazismului!

Cei doi autori se opresc aici, fără a mai intra şi în “reîntoarcerea aceluiaşi” tip de teorie în genetica actuală. Subiectul pe prea vast pentru a fi abordat într-o carte ce se focalizează pe parcursul istoric al ideii de rasă, însă, în continuarea cărţii lor poate fi citită “Scurta istorie a tuturor” a lui Adam Rutheford , apărută în 2017 la Editura Publica.

Încă trei observaţii: mai înainte de toate, ceea ce uimeşte e extraordinarul polimorfism al ideii de rasă. Cu nuanţe noi, adesea surprizătoare, însă (vorba lui Wittgenstein) păstrând acelaşi “aer de familie”, ea reapare în câmpuri diferite (istoria, cultura, naţiunea, genealogia şi ştiinţa – care sunt şi principalele capitole ale cărţii), unind lucruri incongruente şi despărţind elemente comune. Vivacitatea aceasta, aşa cum arată autorii în concluzie, e datorată faptului că, neputând fi precizată, “rasa” e un concept-valiză în care fiecare îşi poate aşeza propriile iluzii şi spaime. Poate aşa se explică şi recenta – şi fulminantă – ei revenire în spaţiul public. Ea ne oferă iluzia unei unităţi aflată dincolo de clivajele politice, de discrepanţa averilor, chiar de diferenţa de confesiune (şi, uneori, de etnie), unitate pe care Străinul (arhetipal) o ameninţă atât dinafară, cât şi dinlăuntru. E limpede, la capătul acestui parcurs că mixitatea rasială, care alterează caracterele “pure” şi produce hibrizi “monstruoşi” e condamnată ca fiind o catastrofă. Metisajul e, mai înainte de orice abandonarea orizontului civilizaţional şi – sub specie religionis – abandonarea în păcat. Metisajului rasial îi corespunde vocabularul respectului faţă de alteritate, al toleranţei şi al multiculturalismului. Toate acestea sunt denunţate de noile ideologii etnocentriste şi conservatoare ca fiind forme ale “corectitudinii politice” care reprimă, cenzurând-o, expresia “sufletului popular” în toată amploarea lui (fie această expresie şi xenofobă, şovină sau – pur şi simplu – nombrilistă). În fine, rasismul – sub toate formele lui – e o revanşă a naturii asupra culturii; e afirmarea unei supremaţii a “organicului” asupra judecăţii raţionale şi a “firescului” asupra politeţii (legată nu de polis, ci de un împrumut străin). Tocmai de aceea exerciţiul de istoricizare a ceea ce pare de la sine evident întreprins de Marius Turda şi Maria Sophia Quine e o mostră de luciditate şi o invitaţie la o dezbatere mai necesară astăzi decât oricând. Şi tot de aceea, cartea ar merita tradusă cât de curând în română.

Să mai adaug un singur lucru: Marius Turda e principalul organizator al expoziţiei “Ştiinţă şi etnicitate. Cercetarea antropologică în România anilor ’30 găzduităă de Muzeul Dr. Nicolae Minovici. Expoziţe se încheie astăzi – 27 iulie, începând de la ora 18 – cu o dezbatere şi o lansare de carte la casa Filipescu-Cesianu.

NOTE_________


[1] Marius Turda şi Maria Sophia Quine în “Historicizing Race” (Bloomsbury Publishing, 2018), p. 9 (traducerea citatelor îmi aparţine)

[2] op. cit. p. 57

[3] op. cit. p. 61

[4] op. cit. p. 90

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "37 comments" on this Article:

  1. amicu spune:

    Indiferent de zbaterile suporterilor gindirii si vorbirii corecte politic, la fel ca la ciini si alte animale si la oameni exista rase. Acum, sta observatorul neutru si se uita la corectul politic care ne spune ca rasa e un cuvint, se uita la realitate, “hmm, cui sa dau dreptate”?.
    Si apoi ii vezi pe adeptii corectitudinii politice foarte uimiti de succesul unor pescuitori in ape tulburi care profita tocmai de prostia lor (a corectilor) conceptuala.
    Rasele exista, ce nu trebuie sa existe e rasismul, adica aprecierea oamenilor, catalogarea lor automata, in functie de rasa si nu de calitatile sau defectele fiecarui individ in parte.

    • ion adrian spune:

      Asa este cum bine zici si am mai detaliat subiectul mai jos.

    • Hantzy spune:

      Am trei pekinezi: unu’ e auriu, altu’ e bicolor și ultimu’ e negru. Sunt aceeași rasă în forme diferite sau nu? Discuția nu e despre corectitudine politică, ci despre clasificare științifică: justifică diferențele morfologice dintre cele trei animale de companie clasificarea lor în subspecii (rase) diferite sau sunt doar forme/variații ale aceleiași rase?
      Regnul animal constă din increngături, clase, ordine, familii, specii, rase, forme. Sunt diferențele dintre un african, un europoid și un mongoloid doar superficiale sau sunt mai profunde genetic? Sunt meridionalii la fel de “îndepărtați” de indieni precum scandinavii? Este inrudirea genetică a pigmeilor cu maghrebienii mai strânsă decât cea cu populația bantu sau nu?
      Convențiile pentru trasarea limitelor intre diferitele clasificări pot fi oricând reluate, nivelele discrete de separație nefiind justificate decât de nevoia noastră de cuantificare. Natura e mai “darnică” din acest punct de vedere, permițând variații ce uneori cu greu pot fi încadrate în șabloane. Dumneata vrei să vezi neapărat rase în diferențele dintre diverși indivizii ai aceleiași specii. Se prea poate să ai dreptate. E atunci culoarea pielii sau pilozitatea definitorie sau nu cumva diferența de comportament, de credință sau de educație ceea ce îi face pe unii să se declare diferiți de alții? Iar după fervoarea cu care pledează, pot fi și ei categorisiti, dar în baza altor criterii.

  2. euNuke spune:

    Nu e nimeni in stare sa le comunice bietilor africani care viseaza la cariere si metisaj in Europa ca raiul inchipuit de ei este in fapt intruchiparea iadului? ca oamenii cu care vor sa se imprieteneasca si imperecheze nu sunt oameni, ci adevarati diavoli cu masti de ingeri [cu aparenta alba, desi albul nu exista]? ca cei ce ii ajuta sa migreze nu’s altceva decat traficanti de oameni, slujitori ai noului regim sclavagist, evoluat si tehnologizat, in care toti oropsitii lumii platesc pentru a’si pierde libertatea pe taramul odios al sclavagismului deghizat in capitalism? ca Europa colcaie de criminali rasisti si suprematisti ce coc planuri de exterminare/concentrare a sclavilor africani ce nu corespund ‘nevoilor actuale ale pietii’? ca Europa e condusa de o aristocratie ce nu foloseste termenul de ‘om’, ci vorbeste numai despre ‘resursa umana/capital uman’, care in curand o sa aboleasca rasa africana doar din vorbe: negrul nu mai este negru, albul nu mai este alb, si “niciodata nu au existat alb/negru”, “totul era doar o iluzie”? ca ‘miscarea populatiei’ nu e o miscare libera a oamenilor, ci’s adusi aici cu forta si cu turma ca sa fie animale de povara/prasila? ca migratia nu e migratie, ci, dupa caz rapire/stramutare fortata/sechestrare/deportare? Ca nu’s decat o marfa in ochii bestiilor ce i’au adus aici ca sa’si salveze economia/demografia sleite?

  3. PAFI spune:

    Pana la urma, exista, totusi, rase? Cercetarile genetice recente ne anunta ca la originea tuturor barbatilor de pe Pamant sta un Adam (adica toti barbatii se trag dintr-un stramos comun, nu neaparat primul barbat locuitor al planetei dar singurul care a lasat urmasi) si la originea tuturor femeilor, o Eva (asa-zis mitocondriala). Este insa evident ca exista evolutie si selectie naturala. Se stie prea bine ca viteza superioara a sprinterilor de culoare e data in primul rand de o diferenta in calitatea fibrei musculare (proportii diferite). Conditiile sociale si de mediu influenteaza selectia celor care-si transmit mai departe genele. Putem, deci, vorbi de rase in interiorul omenirii? Sau negam cu totul evolutionismul atunci cand vorbim de oameni? Unica diferenta (semnificativa) e cea culturala? Diferentele culturale au corespondent, totusi, in gene? Pana de curand era “interzis” sa ierarhizezi culturile umane, singura recunoscuta era evolutia in cadrul aceleiasi culturi. Subiectul a fost si a ramas “tabu” dupa disparitia fascismului european, dar cata vreme mai poate fi asa? Ce-i drept, a fost si ramane o adevarata cutie a Pandorei.

    • Harald spune:

      @PAFI – în natură nu există rase, există doar indivizi. Rasa este o convenție, una foarte aproximativă. Iar comportamentul indivziilor ține de cultura căreia îi aparțin, nu de rasă. Faptul că identificarea vizuală e mai facilă ține de superficialitatea abordării.

      De exemplu, la momentul de față, în Anglia, cele mai mari gunoaie sunt albii din cartierele de locuințe sociale. Ăștia cerșesc pe stradă, nu pakistanezii și nici indienii. Albii din cartierele de locuințe sociale ajung să bată un șofer care livrează pizza ca să i-o ia fără să plătească, nu pakistanezii și nici indienii, Albii din cartierele de locuințe sociale ajung să jefuiască ziua în amiaza mare oficii poștale din sate, nu pakistanezii și nici indienii. Pentru că e de fapt o chestiune culturală, comportamentul lor.

      În rest, încercați să nu operați cu noțiuni gen Y-Adam sau Eva mitocondrială, dacă nu le stăpâniți. Niciunul dintre ei nu este o persoană anume, clar identificabilă. E exact ca în clasamentele ATP și WTA la tenis: întotdeauna există cineva pe primul loc, dar jucătorul / jucătoarea de pe primul loc se schimbă mereu. Iar peste 300.000 de ani nimeni nu va putea spune cine anume a fost în mileniul al III-lea AD pe primul loc în ATP sau în WTA, vor fi fost destul de mulți în total.

      De exemplu, europenii au și strămoși neanderthali, în timp ce africanii nu. Pe care Y-Adam îl luați în calcul? Pe vremea când a trăit acel Y-Adam, mai trăiau mii sau zeci de mii de alți bărbați, iar unii dintre aceia au și ei urmași care trăiesc astăzi, numai că lanțul include și femei în diverse puncte, în cazul lor. Așa că mai trebuie aprofundate noțiunile, înainte de a le aduce în discuție.

      • Ion Adrian spune:

        Toti barbatii speciei noastre au un stramos comun , acel y-adam asta insemnand ca separrea rasiala observabila azi s-a produs ulterior

        • Harald spune:

          @Ion Adrian – toți bărbații speciei umane au mai mulți strămoși comuni. Ceva mă face să cred că ați avut un bunic dinspre mamă și alt bunic dinspre tată. Dacă aveți un frate, câți strămoși comuni cu el aveți?

      • PAFI spune:

        Harald, cred ca asta am spus si eu, intr-un format insa mai restrans (ma refer la stramosul comun). In linie directa, barbatii au la capatul genealogiei un singur barbat (din tata-n fiu, adica cromozomul Y are un stramos comun). Asta nu inseamna ca nu au gene si de la alti barbati, prin intermediul mamei. Nici nu inseamna ca nu existau si alti barbati contemporani cu acest Adam, doar ca ei nu au avut copii de sex masculin. Aceleasi observatii sunt valabile si pentru femei. Apropo, cred ca am inteles destul de bine, la nivel de amator, despre ce e vorba.
        Nu am nici o legatura cu teoria suprematiei omului alb nici intrebarea mea nu voia sa faca o aluzie la asa ceva. Nu judec indivizii dupa rasa, religie sau sex ci dupa comportament!
        Ce voiam eu sa spun este ca evolutia culturala e strans legata de cea genetica. O civilizatie razboinica va selecta indivizi cu anumite caracteristici, nu neaparat de forta fizica dar in mod evident cu trasaturi psihologice corespunzatoare. De ce sa admitem, de exemplu, ca doua “rase” de primate inrudite, separate de fluviul Congo, au evoluat astfel (bonobo si cimpanzeul) in doua societati cultural dar si cu diferente genetice diferite dar sa nu admitem ca oamenii au evoluat inclusiv genetic in mod diferit in functie de caracteristicile culturale ale societatii in care s-au nascut. Pe scurt, sa negi evolutia genetica a omului (sa ne gandim, de exemplu, ca exista studii stiintifice care sustin ca dpdv al inteligentei medii, europeanul contemporan e mai putin inzestrat decat stramosul lui Cro-Magnon din urma cu zeci de mii de ani, si asta ca urmare a evolutiei sociale, modificarii culturale specifice omului) nu mi se pare realist.

        • Harald spune:

          @PAFI – continuați să nu înțelegeți despre ce scrieți. Y-Adam este o persoană convențională, a cărei existență a fost stabilită teoretic. El nu este o persoană anume!

          Y-Adam a avut doi sau mai mulți fii. Dacă avea un singur fiu, acel fiu ar fi fost el Y-Adam, nu taică-său. Dacă la un moment dat acei fii nu mai au urmași de sex masculin, titlul de Y-Adam se transmite peste câteva generații, unui urmaș (un strănepot, să zicem) care a avut doi sau mai mulți fii și care are un lanț continuu de urmași de sex masculin până în zilele noastre. În istoria speciei, titlul de Y-Adam s-a transmis de mii de ori peste generații și va continua să fie transmis și în viitor peste generații.

          Recitiți paragraful de mai sus până îl înțelegeți sau rugați un prieten să vă explice ce-am scris.

        • Alexandru spune:

          Domnule Pafi, va zice bine Harald, mai cititi pe subiect. Nu e adevarat ca “barbatii au la capatul genealogiei un singur barbat “. Mai precis, partea cu singur nu e adevarata. Respectivul este “most recent common ancestor”. Ca sa fiu mai precis, cand traia domnul respectiv existau multi alti barbati. Toti ne tragem din domnul respectiv dar fiecare dintre noi are si alti stramosi. Dintre contemporanii sai el nu este singurul nostru stramos barbat este doar stramosul nostru comun. Alti barbati contemporani cu el au urmasi in ziua de azi.
          Ca sa raspund cat de cat si la subiectul comentat, rasa este un construct artificial oricum si exista asa cum vrem noi sa o definim. Nu exista undeva o definitie obiectiva. Dar, luand in calcul variatia genetica obisnuita la ceea ce numim de obicei “rase”, trebuie sa spunem ca variatia genetica la oameni este prea mica pentru a accepta existenta raselor. Sigur, sunt diferente dar, cum ziceam, ele sunt prea mici pentru a fi incadrate in rase diferite.

    • Ion Adrian spune:

      Exista!

  4. Lucifer spune:

    Readucerea în discuţie azi, în epoca Globalismului, a noţiunii de “rasă” mi se pare o încercare de tip ideologic de a participa, de o parte şi impotriva altei părţi, la teribila realitate a luptei dintre global şi naţional. Ca părere, argumentul “rasei” nu este decât o idee scoasă de la naftalină pentru susţinerea unui punct de vedere ideologic contra globalismului actual, multicultural şi corect politic, mai ales că şi globaliştii/europeniştii/ multiculturaliştii utilizează conceptele lor tot ca o armă politică. Exemple? Vedeţi cazurile SUA( cu lupta dintre “democraţii” globalişti şi “republicanii” conservatori) şi Europa unde, deja, lupta dintre globalişti/europenişti şi naţionalişti a atins nivele autodistructive.
    Lupta este în toi şi nu se ştie cuv vor evolua lucrurile.
    La tema articolului cred că o ALTĂ abordare este necesară. Şi anume, să analizăm timpul prezent, nu trecut. Care timp prezent este condiţionat de două evenimente fundamentale puţin discutate:
    - nouă revoluţie industrială( revoluţia digitală) care ne va propulsa direct într-o nouă eră, ERA INFORMAŢIONALĂ, şi
    - revoluţia în genetică şi “citirea genomului uman”, tot, de fapt, un aspect al noii Ere a Informaţiei.
    Cele două “revoluţii”, împreună, pot avea efecte tulburătoare nu din punct de vedere al rasei, ci chiar asupra identităţii şi existenţei Omului în unicitatea sa naturală.
    Restul sunt vorbe şi mici gratuităţi intelectuale.

  5. dorin valeriu spune:

    Am urmarit asta-iarna conferinta de la Oradea a Dlui Turda, cand s-a lansat versiunea in limba romana a unei carti ceva mai vechi , despre aparitia , la sfarsitul sec. XIX , in Ungaria ,a unei teorii despre o asa numita “rasa maghiara” !? Contextul istoric reprezentat de recentul instituit “dualism”, resuscitarea tendintelor nationaliste in Ungaria si programul de asimilare a nationalitatilor nemaghiare din Regatul Sfantului Stefan explica multe. Teoriile rasiste au aparut intotdeauna in anumite imprejurari si au slujit unui scop politic. Amuzant (?) mi s-a parut faptul ca promotorii conceptului de “rasa maghiara” erau doi domni care se numeau Herman, respectiv Hermann …

    • Roland spune:

      In 2008 (ori in 2009, imi pare) Universitatea din Ierusalim, pe baza unor teste, la cerere Hu, a deciz ca procentul maghiar (arpadian) in Hu este de 7 % (!) (am mai scris pe Contributors acum 1,5 – 2 ani, la un articol al unui “paleoliberal”, despre gene, ADN, …). Tot in acele vremuri, aceeasi Universitate decreta ca procentul de evrei biblici (din cele 12 triburi) este de 17 % … .
      Daca mergi in Ardeal si intrebi un sas serios cum e cu puritatea, iti va raspunde ca in atatea sute de ani, dupa nenumarate “corciri”, sunt “tot la fel de romani, ca si romanii” .
      Daca mergi in Dobrogea, aromanii (unii) iti vor spune ca sunt 100 % daci, traind izolat si avand grija sa se inmulteasca numai in ginta, … etc. Altii iti vor spune ca nu prea au mare legatura cu noi (“mucanii”-termen folosit peiorativ fata de romani), dar sunt 100 % “greci helenici”, care retragandu-se in munti, … etc., neamestecandu-se cu “impurii bizatini”.Daca la aceasta mai adugi si faptul ca cipanii se cred niste semizei coborati pe pamant si, in mintea lor, ultimul farsirot face cat 10 mucai ca noi,ai tabloul complet.
      Daca citesti cartea lui Albert Speer “in umbra lui Hitler”, pe la pagina 50 (imi pare) vei citi cum mai multi nazisti ii sugerau acestuia sa permita amestecul raselor, … din motivele expuse .
      Ce mai conteaza ?

      • Fragile spune:

        Stimate contributor Roland,

        Referitor la mentiunea d-voastra despre aromani, din pacate faceti parte din categoria persoanelor care isi exprima parerea fara sa cunoasca temeinic subiectul! Eu sunt armana din Dobrogea, si nu am auzit niciodata, nici in familia mea si nici in comunitatea extinsa, aromani care sa se considere 100% daci sau 100% greci helenici! Aprecierea d-voastra este foarte superficiala!

        • Roland spune:

          “Macedonenii nu erau greci (cum nu sunt nici astazi arumunii macedoneni), ci erau traci. …. Grecii autohtoni recunosc aromânii ca fiind albanezi la origine, care au …..”. – Historia”;

          https://historice.ro/cursul-de-istoria-romanilor/ – “Nu intelegeti, cei din Neam nu-si amestecau aproape niciodata sangele, era rusine mare, deveneai un paria in comunitati. Ceea ce se mai intampla si acum la aromâni era atunci generalizat. Acele ,,uniri,, pe care le cunoasteti din lumea romana nu puteau fi decat fortuite sau ale unora pe care azi i-am numi colaborationisti, putini, fie ale unor traci din legiuni, ,,deromanizati,, de autohtoni, care nu aveau cum sa fie decat de ordinul sutelor.” si “Aromânii nu au pastrat absolut nimic de la romani, la fel ceilalti ,,vlahi,, – fiindca nu aveau ce si de ce. Singura influenta pe care au primit-o aromânii este cea venita dinspre greci, iar asta doar in cazul cipanilor si farserotilor, una minora. In rest, isi haulesc cantecele pastrate de la tracii macedoneni si gruparile de daci care au ajuns acolo. Traditii, obiceiuri, n-au nimic de la romani.”

          Th. Capidan :”Macedoromanii – “Tot atunci ei vor fi ascultat, probabil,predicile misionarilor romani pentru convertire a Geto Dacilor la creştinism, asistând la succesele fericitului Nicetas de Remesiana, care, pe vremea aceea – suntem pe la sfârşitul secolului al IV-lea – predica cuvântul lui Christos în cele două Moesii, patria străveche a Românilor macedoneni. Deşi păstori de meserie, dela început ei au fost zeloşi creştini. Aceasta rezultă din bogata terminologie religioasă de origine latină, care se găseşte şi la Dacoromâni.” + “Primul care a atins această chestiune a fost profesorul Johann Thunmann, despre care am mai pomenit, în cunoscuta sa operă «Untersuchungen über die Geschichte der östlichen europäischen Völker»,publicată la Leipzig în 1774.In această lucrare, el a încercat să explice originea locală a macedoromânilor,recunoscând că, spre deosebire de Românii din Dacia, care se trag din Geto-Dacii lui Dromichaites, Boerebista şi Decebalus, Macedoromânii vin din romanizarea elementului din Tesalia, Macedonia şi Tracia. Cam aceeaşi părere o avea şi P. S. Schafarik în «Slavische Alterthümer» (1843); care admitea că, până la formarea poporului român,diferitele populaţiuni româneşti din sud-estul european au trăit în Dacia, Macedonia, Tesalia şi Albania. De asemenea W. Tomaschek în «Über Brumalia und Rosalia » (1864), partizan al ideii continuităţii Românilor în Dacia, considera pe Dacoromâni, Daci romanizaţi, iar pe Macedoromâni, Bessi romanizaţi. Aceştia din urmă,împinşi de năvălirea Bulgarilor, s’au coborît în sudul Peninsulei, aşezându-se în munţii Pindului identitatea limbii la
          Macedoromâni şi Dacoromâni Tomaschek şi-o explică din identitatea elementului de bază care a fost acelaşi pentru unii şi pentru alţii. Aceeaşi idee autorul o reprezintă şi în lucrarea sa de mai târziu « Zur Kunde der Haemus-Halbinsel » (1881).
          “In contra părerii lui Thunmann a fost Fr. Ioseph Sulzel în vol. II din lucrarea sa «Geschichte des
          transalpinischen Daciens » (1771-I77z), Sulzer discută între altele şi origine locală a macedoromânilor. Ţinând seamă de identitatea limbii acestora cu aceea a Dacoromânilor, el, care era contra continuităţii elementului roman în Dacia, vedea în Macedoromâni tulpini româneşti care s’au format în unitate teritorială cu Românii din Dacia: «Aş vrea să ştiu – spunea el – dacă este cu putinţă ca în două ţări atât de îndepărtate, cum sunt Moldova şi Albania ori
          Macedonia, la două popoare deosebite şi în epoci diferite, să fi putut lua naştere aceeaşi limbă »
          .După Sulze nu Macedoromânii au plecat din Dacia în locurile în care se găsesc, ci Dacoromânii au venit din ţinuturile pe unde se aflau răspândiţi Macedoromânii.Cam acelaşi punct de vedere îl susţine şi Fr. Miklosich în lucrarea sa «Die slavischen Elemente im rumänischen» (1862). Plecând dela aceeaşi identitate a limbii la cele două ramuri ale românismului carpato-balcanic, lui Miklosich îi venea greu să admită că «Românii din Macedonia s’ar fi născut altundeva decât cei din Dacia ». Intr’o altă lucrare «Die Wanderunge der Rumunen»(1879),acelaşi autor, vedea patria comună a tuturor Românilor în sudul Dunării. Această patrie este, după cum el precizează întraltă lucrare: «Beiträge zur Lautlehre der rumänischen Dilekte, Consonantismus » II (1882),
          în ţinuturile răsăritene ale”"

          Atentie ca nu citez “publicatiile” : https://lupuldacicblogg.wordpress.com/…/triburile-getice-din-balc…adevaruldespredaci.ro/tag/; https://danielvla.wordpress.com/tag/aromani/; https://extraterestriiprintrenoi.wordpress.com/…/biblioteca-vaticanului-confirma-dacii-...

  6. MIHAI 2 spune:

    Pericolul unei reisbucniri a tentatiilor RASISTE
    nu poate fi intradevar exclus.
    Mai ales una mascata de vorbe mestesugite

    In fond si democartia se baza
    pana nu demult pe postulatulate
    gen UN OM = UN VOT si
    CINE OBTINE CELE MAI MULTE VOTURI – CONDUCE,

    Totusi de ceva vreme s-a stabilit ca VOTUL STIRBULUI E STIRB ,
    iar conducerea exercitata de majoritate
    este de fapt o DICTATURA A MAJORITATII.

    • dorin valeriu spune:

      Pune-i dinti stirbului si lasa-l sa voteze !
      Stii vorba aia :”democratia e cea mai rea ….” ?

    • Roland spune:

      Tocmai in aceste zile vi se exlica savant, la nu’s ce summit din Eu, ca se apropie o vreme in care “deciziile importante nu mai pot fi luate cu vot majoritar, democratic, …” (citat din O.v. Bismark) ,deoarece nu da bine la contabilitate (!) . Sa auzim numai de bine !

  7. Josef Svejk spune:

    Am inteles! Omu’ alb e devina pentru tot ce misca sub soare…

    Acum vreo doi-trei ani am avut pe timpul verii un intern mare luptator impotriva rasismului. A participat la manifestatiile legate de impuscarea de catre politie a unui negru care conducea drogat nopatea si care a avut o alercatie cu politaiul ce l-a oprit. Internul de care vorbeam a mers mascat la razmerita si probabil ca o fi fost violent asa ca a ajuns la inchisoare peste nopate intr-o celula cu alti manifestati, marea majoritate negrii. Nu stiu ce s-a intamplat in celula aia, dar cert e ca omul a iesit de acolo rasist get beget, ca pana si Adolf ar fi parut un moderat rezonabil, pe langa el :) Ma gandesc ca poate autorului nu iar strica o cura din asta de convietuire cu reprezentantii alor rase de mai la sud de Europa. Poate ca asta i-ar intari determinarea asa cum posturile indelungate desavarsesc credunta calugarului…

    Sunt o gramada de fenomene stranii intre antirasistii astia… Nu pot uita cum de 4 Iulie prin 2006 sau 2007 am asistat la un semenea moment. Locuiam pe atunci in Schaumburg, IL, o suburbi la vest de Chicago. Era o zi sufocanta. Un vecin facuse dupaamiaza un soi de chermeza la el acasa. Toti ce ce nu eram pleacti in vacanta ne adunasem aolo. Cul de sac-ul si gradina din spatele caei erau pline de copii ce tipau si nu avea nici o jena de pe urma caldurii. Eu stateam in fata casei pe un sezlog cu sotia la umbra si barfeam. La un moment dat opreste ceva masina cu numar de Alabama sau Georgia de pe care litarlemente curgeau tablele. Din ea a coborat un negru destul de ponosit, probabil spre vreo 60 de ani, care intreba ceva cu un accent ingrozitor. Oricat am ciulit urechea n-am priceput mai nimc. Era limpede ca omul luase exit-ul gresit pe autostrada, dar nu pricepeam unde vrea sa ajunga. La un moment dat altcivea a priceput ca omul voia de fapt sa ajunga in Milwakee. Si s-a apucat sa-i explice si sa-i deseneze pe un petec de hartie. Frank (tipul cu chemreza) a aparut brusc cu shotgun-ul pe gazon (nici azi nu pricep cum a avut timp sa ajunga pana la seif-ul din subsol asa de repede) si zbiera isteric “Get out now! Leave now! Leave now! I warn you!” Si a bagat zgomtos glont pe teava. Bietul negru a sart in rapciuga lui si dus a fost… Am fost socat. I-am spus lui Frank ca omul evident se ratacise. Daca voia sa jefuiasca sigur nu s-ar fi oprit la o casa in care erau atatia oameni. Si oricum nu ziua in amaiza mare… Asta insa parca era in transa. Repeta spasmodic: “Children were playing on the lawn…”

    Frank era ceva voluntar din asta cu “Save Afreica!”. Altfel baiat rezonabil, afara de faptul ca periodic ne invita pe totii al tto soiul de actiuni sau cerea donatii, pe care rasistul de mine le-am refuzat intotdeauna. Cred ca la vreo doua saptamani dupa chestia asta m-a invitat la nu-s’ ce strangere de fonduri pentru Zimbabwe sau asa ceva. L-a intrebat sarcastic daca sa-mi aduc munitia mea sau daca o furnizeaza el? :) Genul asta de oameni au gura mare, sunt plini de compasiune. Pentru ei celalte rase sunt OK daca sunt izolate ca animalele de la zoo. Daca treaba se schimba atunci e buba.

    Cineva a observat ca toti luptatorii astia antirasisti locuisc in suburbii unde tehnic vorbind un negru se poate muta chiar daca are bani. Unde asociatiile de proprietari au drept de premeptiune la achizita caselor (deci pot bloca usor vanzrile spre indezirabili), unde ordonatele locale interzic constructia de asezaminte sociale sau inchiorierea oricaui imobil catre pentur isntitutii sociale sau a persoanelor ce incaseaza ajutoare sociale, sau au avut condamnari penale etc. Dupa cum spuneam pentru ei animalele sunt simpatice atat vreme cat staru cuminti in custile lor de la zoo. Sigur ca asta nu-i opreste sa se agite pentru ca sa transforme locurile unde locuiesc ailalti in niste imense gradini zoo…

    Poate cineva sa-mi dea un exemplu de progresist din asta vocal & influent care locuieste intro zona cu minoritari?! Ai carui copii sau netpoti merg la scoli de astea cu minoritati?! Pai vedeti?!

    • Harald spune:

      Sunt o mulțime de negri rasiști și o mulțime de japonezi rasiști. N-a monopolizat nimeni rasismul, e loc destul pentru toată lumea și la masa asta :)

    • dang spune:

      Uite aici un exemplu: Josef Svejk ………unde locuieste si inde invata copii lui.

    • Cinicul spune:

      Ma mir ca nu l-ati citat si pe Kipling cu al sau The White Man’s Burden.

      • Josef Svejk spune:

        Multumesc!

        E intr-adevar o scapare regretabila pe care mi-o asum intru-totul.

        Povara omului alb a devenit mult mai mare si mai grea in zilele noastre fata de ce era in zilele lui Kipling. Numai uitati-va in jur cine plateste fondurile de dezvoltare, donatiile fara de care sute de milioanme de africani ar pieri de foame. Cine e voluntar prin toate fundaturile lumii?!

        Ati vazut vreo-unul din sportivii negri donand ceva pentru amaratii aia care crapa de foame in Africa?! Sau pentur aia din gettourile in milocul carora au cresccut?! Nici poveste!

        Va mai amintiti ce a zis suveranul Emiratelor Arabe Unite cand a fost intrebat de ce tarile bogate din Golf nu primesc picior de refugiat sirian?! Creatura a ranjit cu mestecatoarea de la o ureche pana la ailalta, aratandusi diamantele incrustate in incisivi si a zis ca ar fi frustrant pentru saracanii aia parliti din Siria sa vada atata bogatie in jur…

  8. krampus spune:

    Toate discutiile despre rasa sfarsesc intr-o agresiune contra cuiva; orice discutie despre rasa sfarseste prin a indica vinovati, oameni si idei care trebuie sa dispara. Teoriile superioritatii rasiale au sfarsit in shoah si maceluri cam peste tot unde “inferiorii” nu si-au acceptat cuminti stapanii, teoriile inexistentei raselor promoveaza distrugerea rasei albe ca initiatoare a rasismului prin metisaj programat, distrugerea culturii europene vinovate, a familiei, credintei etc. De indata ce este rostit cuvantul “rasa”, violenta (fie in expresia ei directa, brutala, fie in expresia ei sublimata, ideatica) nu este departe. Emigratia islamica a insemnat in primul rand o injectie de rasism fierbinte in Europa amortita de socurile sec. XX si dornica sa uite acest cuvant. A nu discuta despre rasa te lasa dezarmat si inert in fata ofensivelor rasismelor diverse. Deja in lume sunt mai multe focare de rasism capabile sa se disimuleze in aparente culturale, religioase inovative iar vechiul rasism European pare un palid refex de aparare in fata unor rasisme mult mai agresive. O data in plus civilizatia europeana se individualizeaza ca fiind singura care se impotriveste propriului rasism. Ca in orice competitie, cineva trebuie sa piarda.

  9. Polilogu spune:

    Am cunoscut in anii studentiei la Cluj Napoca , prin anii 60 … o ființă umana cum nu mi-a fost dat sa văd până atunci , nici de atunci până acum. Era MUT, SURD și ORB .L-am cunoscut datorita unor prieteni de la Facultatea de Psihologie -Pedagogie. Nimeni nu-i stia vârsta, nu se stia nimic despre el , decat că fusese gasit intr-o ghena de gunoi menajer prin 1952 si ca a supravietuit ajungand la Casa de copii patronata de Facultatea de Psihologie-Pedagogie a Univ. BB. Cand l-am cunoscut invatase deja sa discearnă mediul înconjurător prin braill prin palpare si miros și ca a raspuns la învățare f. bine si f repede. Nu putea să umble, să se hrănească etc decât asistat. Nu stia cum e lumina, cum arata un obiect, ce inseamna sus -jos, ce e un sunet…. Citind comentariile de AICI mi-am amintit brusc despre el. Adica despre …O FIINTA UMANĂ ! Despre care ultima informatie am avut-o in 1974 de la un vechi prieten care ajunsese cadru univ la Timisoara.. Inca mai trăia ! EI BINE !! ACEASTA FIINTA UMANA CE :::RASĂ O FI AVUT ? CĂREI NAȚII ÎI APARTINEA ?

  10. ion spune:

    Omul e animal de turma. Ca sa se tina turma, omul trebuie sa fie mandru ca se afla in turma sa, si sa-i fie frica sa plece in alta turma. Turma impune comportamentul, modul de gandire, softul si configurarea. Cel mai simplu sa vezi care e al tau dupa aspect, comportament. Statul in sine e o turma mai mare, nu exista turma, nu exista stat.

  11. Liberalismul, diversitatea și suburbiile spune:

    “În ultimii 50 de ani, contrastul dintre forțarea diversității pentru americanii clasei mijlocii și menținerea omogenității aristocrației (upper-class) albe a ajuns să definească legislația și politicile Americii. Unul dintre exemplele cele mai faimoase este din anii 1970, cind judecătorul Wendell Arthur Garrity Jr. – chiar judecătorul care a impus desegregarea învățămîntului public în Boston – și-a trimis propriii copii la școli private pentru a-i proteja de propria sa inginerie socială. El s-a justificat spunînd: “atunci cînd sînt în curte, sînt judecător, iar atunci cînd sînt acasă, sînt tată.” O distincție validă, evident, dar decizia sa i-a împiedicat pe mulți americani cu venituri mici și medii să fie tați – adică să fie capabili să își protejeze propriii copii.” (“Nowhere to Run” – Winston Taney)

    Fostul primar Raymond Flynn a fost în curte atunci cînd, în 21 iunie 1974, a fost citită decizia.

    “Am văzut atît de multe erori în textul respectiv” – a spus Flynn, care era în timpul acela un “state representative”.

    “E un lucru să le spui oamenilor: asta îi așteaptă pe copiii voștri”, a spus Flynn. “E un alt lucru să spui: asta îi așteaptă pe copiii voștri și puțin ne pasă ce credeți voi despre asta.”

    Dacă vă interesează o opinie (a lui Winston Taney, profesor de drept constituțional) asupra experienței de 50 de ani a americanilor în domeniul diversității impuse prin lege, articolul “Nowhere to Run” poate fi citit la adresa:

    https://www.amren.com/features/2018/01/nowhere-to-run-working-class-trump/

    In articol găsiți și un link spre Chris Stapleton – “Tennessee Whiskey” (248,346,772 views în momentul ăsta), un country blues tocmai bun de fundal sonor cît timp citiți excelentul eseu al lui Winston Taney.

    • Josef Svejk spune:

      Nici o lege nu poate schimba percepțiile omului spupra ralității. Oricâtă legislație antisegregare ar fi până la urmă oamenii se protejează. Venind în America am învățat câteva lucrurui: Când te muți undev te uiți la componenta rasială localității de la „demographics”. Dacă sunt mai mult de 5% negrii sau hispanici e buba. Apoi la structura proprietății în zonă: Dacă terenurile sunt în proprietatea unei asociații sau nu. Apoi dacă districtul școlar e independent sau nu. Nu în ultimul rând dacă există ordonanțe locale care interzic construcția de așezăminte sociale și închirierea proprietăților către ele.

      Mecanismul e următorul: Dacă terenurile din zonp sunt controlate de o asociație a proprietarilor aceasta are drept de preemțiune la cumpărarea oricărei proprietăți. Cine cumpără o propietate acolo aceptă condițiile asociației ca parte a contractului de cumpărare sau nu o poate cumpăra. Asta înseamnă că cineva indezirabil nu poate cumpăra o proprietate indiferent câți bani ar avea. Districtul școlar independent înseamnă că nu primește nici un cent de la guvernul federal sau de la cel al statului. Asta înseamnă vă acestea nu au nici o influență asupra programei școlare, a lefurilor profesorilor, a angajării și concedierii lor. sta e chie succesului: Eliminarea guvrnului din proces. Totodată statul nu poate aduce elevi din afara districtului, adică din ghetto-uri. Asta înseamnă automat un district școlar perfomant. Asta înseamnă prețuri bune ale proprietăților – până la urma casa e una din cele mai importante investiții ale fecăruia. Asta însemnă criminalitate practic inexistentă.

      Și uite așa piața ajunge să ducă la segregare idiferent de orice ar zice orice legislație. Până la urmă e normal așa. Dacă cineva vrea să trăiască ca-n Zimbabwe, n-are decât să meargă acolo, Nu e necesar să aducă Zimbabwe aici. Munții de propoagandă nu pot învinge realitata crudă: Modul de viață al africanilor nu se potrivește nicium cu al nostru. Dacă hispanicii sau asiaticii se pot integra și dilua relativ rapid (maximum 1-2 generații) în societatea civilizată, africanii sunt incapabili de asta. Nici după secole de existență în lumea civilizată nu reușesc să renunțe la datinile și apucăturile faine ale strămoșilor lor. Singura chestie pozitivă e că proporția lor scade destul de acelerat. Dacă prin anii ’80 ajunseseră la vreo 20% din populația țării. de atunci sunt în descreștere accelerată și azi sunt la vreo cu ceva peste 13%. Creșterea ca din apă a propgresismului cu LGBT#####QZ, criminalitatea, narcoticele, decreștinarea, Planned Parenthood, politicile sociale ce le permit să stea acasă și să fumeze iarbă 24/7, etc. au dus la distrugera familiei în comunitățile negre, deci implict la cea a numărului de copii. E o prăbușire similară cu cea in Europa dacă nu mai rea. Deci se pare că instinctul de supraiețuie al speciei lucrează :)

  12. Decît un citat spune:

    Reverendul Jesse Jackson e una dintre cele mai cunoscute figuri publice americane (an American civil rights activist, Baptist minister, and politician. He was a candidate for the Democratic presidential nomination in 1984 and 1988 – becoming the second African American (after Shirley Chisholm) to mount a nationwide campaign for president – and served as a shadow U.S. Senator for the District of Columbia from 1991 to 1997).

    Iata un citat faimos dintr-un discurs din 1993 al lui Jesse Jackson pe tema criminalitatii in comunitatea neagra din Chicago, citat pe care il puteti regasi, daca aveti indoieli asupra veridicitatii lui, pe zeci de mii de pagini web:

    “There is nothing more painful to me at this stage in my life than to walk down the street and hear footsteps and start thinking about robbery. Then (I) look around and see someone white and feel relieved.”

    Repet: reverendul Jesse Jackson e un African American get beget.

  13. Ela spune:

    Pasionant subiect!
    Multumesc dlui Maci pentru remarcabila prezentare a cartii, modul in care problematica rasiala fiind abordata pe parcusrul istoriei, in diferitele zone ale Pamantului, ma incita sa aflu mai multe…
    Opinia mea este similara cu a deputatilor francezi care au decis, recent, in unanimitate!, excluderea cuvantului “rasa” din Constitutia franceza (art.1), dar continuarea luptei sustinute contra rasismului.
    https://www.lematin.ch/monde/europe/Le-mot-race-biffe-de-la-Constitution-francaise/story/19158606
    Dincolo de considerente de echitate si umanism, s-a confirmat stiintific ca omul e de o singura rasa : umana. Faptul ca exista oameni DIFERITI, negrii, galbeni, rosii, face parte din diversitatea aceleiasi specii, a NOASTRE, la fel ca blonzii, brunetii, albinos, roscati, etc., adica fara nicio incidenta asupra potentialului intelectual sau cognitiv al indivizilor, si mai ales fara determinism intrinsec!
    Comportamentul fiecarui individ depinzand de educatie, traditii, mentalitate, cultura, religie, si alte elemente de natura subiectiva, ramane muuuult lucru de facut, pana cand oamenii vor inceta sa se urasca.
    In orice caz, exemplul dat de Franta in 2018 este remarcabil!
    Nici nu vreau sa compar cu romanii care tin mortis sa schimbe si ei Constituia, doar ca de frica!!! Nu cumva ca poporul sa fie pervertit de homosexualii care, exclusivitate mondiala: in RO se inmultesc :)
    Whatever, in ceea ce ma priveste, am impresia ca metisajul e mult mai putin periculos pentru sanatatea mintala a omului, decat…consanguinitatea!
    A bon entendeur…

    • Josef Svejk spune:

      Stiti de ce progresimea se zbate sa interzica teste de inteligenta/IQ?!

      • Ela spune:

        Da, stiu. Ati nimerit fix in domeniul meu :)
        Dintr-un instrument de lucru rezervat psihiatrilor, IQ s-a democratizat si s-a banalizat, sacralizandu-se*, in acelas timp, ceea ce a devenit o problema de sanatate publica.
        *Lumea e convinsa ca un IQ ridicat garanteaza reusita, iar unul modest e sinonim cu existenta mediocra, ridicola si ridiculizata “pe buna dreptate” , ca doar :asa e scris, asta-i rezultatul! Or, nimic mai fals! Viata e mult mai complexa, succesul sau ratarile depind de o sumedenie de factori, dintre care 90% independenti de vointa proprie. Inteligenta nu este cuantificabila, masurabila, nefiind materiala in acceptiunea cunoscuta, ci o reactie, un raspuns glandei numita creier, la stimulenti externi…influentati si de unii interni…Adica, e un pic mai complex decat pare.
        Dincolo de consecintele concrete ale acestei aberante masuratori, deseori devastatoare – cand adolescenti cu IQ mare, sub presiunea parintilor sau a scolii, se sinucid din cauza inadecvarii dintre ceea ce li se spune ca trebuie sa fie, si ceea ce simt ei ca sunt… -, din fericire ca adevarul stiintific a evoluat in ultimii 20 ani, o data cu descoperirea inteligentei emotionale si evolutia spectaculara a neurostiintelor.
        La nivelul de cercetare actual, indiferent ca e vorba de cele clasice, sau de altele mai recente, ca neuro-reabilitarea, rezilienta lui Cyrulnik, epi-genetica sau de psiho-genealogia, un lucru e sigur : functionarea creierului este influentata permanent de factori emotionali si contextuali, ceea ce modifica in permanenta parametrii, numarul si calitatea conexiunilor neuronale, ajungandu-se pana la modificarea ADN, ca adaptare extrema la conditii extreme de viata.
        Altfel spus, nu e prost cel cu IQ 100, ci acela il subestimeaza…chestie de interpretare, deci, mai mult decat de masuratori exacte…

        • Josef Svejk spune:

          Chiar mă bucur că e domeniul dumeavoastră. Însă mă tem că nu mi-ați răspuns la întrebare…

          Compania pentru care lucrez (asemeni mutor altora) are teste eliminatorii de IQ pentru posturile ce necesită calificare superioară. Așa cum muncitorii de pe linia de asamblare trebuie să poată ridica o greutate de 35 de livre (cam 15 kg) ca precondițe a angajării. Câteva decenii de experiență au demonstrat că persoanele sub un anumit nivel al IQ-ului pur și simplu nu pot face o profesie tehnică. Asta e. O fi IQ-ul irelevant pentru scriitori, filosofi, artiști, gânditori elevați, politicieni de geniu, etc. dar e esențial pentru ingineri și medici… Am înțeles de asemenea că majoritatea spitalelor și clinicilor solicită același test la angajare. Oare cum v-ați simți să fiți tratată de un medic cu IQ-ul cât numărul de la pantofi :) ?!

          Acum vreo 2 ani un absolvent negru de Berkeley a depus o plângere la EEOC (oficiul împotriva discriminării) împotriva companiei (și a altor 3 ce i-au supus aceluiași test pe care l-a picat cu brio în toate cazurile) pe motiv că a fost supus unui „test rasist”. Atunci am aflat că există un așa numit „IQ gap” între africani și restul lumii. Motiv pentru care progrersimea se zvârcolește să scoată testele IQ în afara legii :) Evident reclamația a murit bine merci pentru că e o cpompanie privată ce își pune ce criterii de angajare poftește. Însă că pe motive de anchetă politrucii EEOC au hărțuit cît au putut. În februarie 2017 administrția Trump a închis oficiul regional al EEOC de la noi – fusese înființat cu mai puțin de un an înainte de expirarea mandatului lui Obama ca să infesteze administrația publică cu activiști politici. Partea cea mai amuzantă e că unul din politrucii agresivi cu ancheta EEOC a venit după deființarea oficiuui la noi să se angajeze la HR. Tipul de la HR povestea amuzat la cârciumă că după testul IQ i-a recomandat mai bine să încerce treaba cu ridicarea greutății de 35 de livre că pare mai aproape de competnțele sale :)

          În ce privește chestia cu stresul ce-l generează testele IQ asupra copiilor, păi aceeași chestie se întâmplă cu orice test școlar. Nu-i așa?! Pe vremea ministeriatului lui Funeriu, pitoreasca Ecaterina Andronescu (nom de guerre Abramburica) venise cu un proiect de lege ce permitea loazelor căzute la examenul de Bacalaureat să intre totuși la facultate. Explicațiile erau cam aceleași ca și ale dumneavoastră la treaba cu IQ-ul: Că îi stresează pe bieții copii, că sinucideri, că nu trebuie să fi cine știe ce elev/student nerepetent ca să ai succes în viață (adevăr fundamental exemplificat 24/7 de „elita” PSD), că notele sunt arbitrare și „oprimă” etc. etc. Chiar stau și mă întreb dacă i-ați oferit (ca expertă în domeniu) servicii de consultanță Abramburicii sau dacă de fapt dumenavoastră v-ați inspirat din îmțelepciunea ei nepieritoare :)

  14. ion adrian spune:

    Cred ca pentru a incheia un subiect care a starnit atatea contrziceri si se pare chiar patima, este bine sa lasam sa vorbeasca stiinta:

    Rasa: bGrup de indivizi aparținând aceleiași specii de microorganisme, plante, animale, cu caractere comune, constante, conservate ereditar , care se deosebesc de alte varietăți din aceeași specie prin anumite caractere specifice



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mihai Maci


Mihai Maci

Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de S... Citeste mai departe


E randul tau

Ultima Dvs. fraza mi-a placut. Da, educatia este raspunderea parintilor! Nicidecum a statului. St...

de: Dedalus

la "Profesorii. Câteva observaţii cu privire la un studiu"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

octombrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Sep    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)