vineri, martie 29, 2024

O enciclopedie a morților: Cum a fost impus comunismul in Europa de Est

Ce știm despre stalinizarea Europei de est? Au fost regimurile impuse de Iosif Stalin națiunilor din regiune doar creații artificiale, improvizații politice și economice pornite din capriciile unui dictator, sau pot fi considerate încercări de a provoca schimbări fundamentale în societate, cultură și chiar în condiția umană pe baza unor precepte ideologice – cu alte cuvinte imitații ale precedentului sovietic până la cele mai mici detalii? În introducerea volumului „Iron Curtain: The Crushing of Eastern Europe, 1944-1956” [Cortina de Fier: zdrobirea Europei de est, 1944-1945], jurnalista și istorica Anne Applebaum formulează propria interpretare și definește natura principalului subiect analizat: „Totalitarismul rămâne o caracterizare utila și necesară. Revitalizarea acestui termen a fost îndeajuns de lung amânată.”

Analiza aprofundată pe care autoarea o face în lucrarea de față îndepărtează orice dubiu asupra intențiilor discipolilor lui Stalin de a construi totalitarisme în Europa centrală și de est. În final aceștia au eșuat, dar intențiile totalitare și politicile criminale inițiale sunt evidente. Totalitarismul în regiune a fost o realitate politică, economică și culturală trăită de milioane. Discursul lui Winston Churchill din 1946, în Fulton, Missouri, care a anunțat căderea unei Cortine de Fier asupra teritoriilor cuprinse între Marea Baltică și Marea Adriatică, nu a fost o declarație iresponsabilă, așa cum pretind unii istorici revizioniști, care îi consideră pe Churchill și, desigur, Occidentul responsabili pentru declanșarea Războiului Rece. Afirmațiile fostului premier britanic au fost o denunțare conștientă a planurilor lui Stalin de a aduce la putere partidele comuniste în teritoriile ocupate de Armata Roșie.

Applebaum, autoarea unui prestigioase istorii a Gulagului, dovedește reală competență în subiectele abordate în cadrul volumului, iar argumentația ei este convingătoare. Știm de foarte multă vreme numele liderilor staliniști, dar biografiile lor au rămas fragmentare și contradictorii. Bazându-se pe material arhivistic inedit și pe interviuri, Applebaum ne permite să avem acces la resorturile politice și psihologice ale unor personaje precum Mátyás Rákosi, în Ungaria, un fanatic cu porniri sadice, Bolesław Bierut, în Polonia, ofițer NKVD, sau Walter Ulbricht, în Germania de Est, un birocrat posac și incredibil de limitat. Autoarea reușește să surprindă tensiunile din cadrul nomenclaturii, rivalitățile permanente, înverșunate și de multe ori criminale între lacheii lui Stalin. Așa cum arată Applebaum, această lume conspirativă până la extrem a fost profund afectată, în decembrie 1953, de dezertarea în Occident a colonelului Józef Światło, ofițer notoriu al poliției secrete poloneze, care, prin intermediul Radio Europa Liberă, a dezvăluit activitățile represive ale foștilor lui tovarăși.

Au existat diferențe reale între aceste regimuri? În mod evident, putem identifica eforturi de a demara și experimente locale, dar acestea au fost înăbușite rapid de birocrații bolșevici. Așa a fost cazul miscarii Colegiilor Populare din Ungaria, una dintre acele forme spontane de mobilizare politică care au apărut datorită romantismului revoluționar nedirijat de partid. Pasiunile și iluziile acestei mișcări au fost în superb evocate de Miklós Jancsó, în filmul său „Fényes Szelek” (1968, „Vanturi strălucitoare”), o capodoperă a cinematografiei est europene. Așa cum remarcă Applebaum, „Colegiile Populare au fost instituții necunoscute lui Marx, Lenin și Stalin, și niciun astfel de precedent nu a existat în Uniunea Sovietică. În consecință, ele au fost distruse, la fel cum s-a întâmplat cu multe alte astfel de inițiative despre care Marx, Lenin sau Stalin nu vorbiseră niciodată.”

Imaginea de ansamblu care reiese din analiza lui Applebaum demonstrează rolul crucial a o serie de instituții în clădirea regimurilor totalitare în Europa centrală: aparatul partidului comunist, ideologii și poliția secretă. Aceste lucruri erau cunoscute deja desigur, dar Cortina de Fier oferă dovezile necesare care probează controlul ubicuu pe care l-au pus sub semnul întrebării criticii revizioniști ai paradigmei totalitare. Acestor elemente cheie li se adaugă și efortul de a controla comunicațiile, cultura, organizațiile de tineret, de a elimina memoria istorică și de construi realitatea fantastică a entuziasmului socialist și a obedienței totale față de regim.

În mod special, Applebaum reușește să realizeze cea mai completă analiză de până acum a rolului fundamental judecat de radio în lunile preluării puterii de către comuniști. Când Armata Roșie a declanșat atacul final asupra Berlinului, turnul radio a fost în mod deliberat ferit de bombardamente. Imediat după ocuparea capitalei germane, cadre comuniste au preluat conducerea radioului pentru a bune bazele unui nou Minister al Adevărului. Foarte puțini crainici au fost concediați, iar propaganda nazistă a fost înlocuită peste noapte cu îndoctrinarea comunistă. În perioada studenției la Yale, în anii optzeci, Applebaum s-a înscris la un curs fascinant predat de un fost comunist est-german, Wolfgang Leonhard, autorul unor faimoase memorii intitulate „Die Revolution entlässt ihre Kinder” (carte cunoscuta si sub titlul „Copilul revoluției”, 1957). Leonhard, care a fost implicat în consolidarea controlului comunist total asupra radioului est-german, a devenit personaj în povestea lui Applebaum.

Monopolul dublu, politic și cultural, exercitat de Partid nu a fost o iluzie, ci o realitate teribilă și cotidiană a vieții sub comunism. Aceste regimuri nu au fost interesate doar să controleze condițiile materiale de viață. Mai mult decât atât, ele au dorit să infiltreze și să stăpânească mințile oamenilor. Applebaum exemplifică acest fapt discutând cazul scriitoarei est germane Christa Wolf care, în anii saptezei, a devenit un critic al birocrației partidului-stat, dar a rămas până la sfârșitul vieții loială RDG ca proiect politic și moral.

Unul dintre cele mai bune capitole ale volumului discută problema „colaboratorilor reticenți”. Acesta prezintă metodele vizibile și invizibile folosite de către regimurile comuniste pentru a înregimenta societatea și pentru a emascula gândirea critică. Imnul oficial al Partidului Socialist Unit (SED, partidul comunist est-german) este un exemplu excelent pentru o astfel de situație. Intitulat „Partidul are întotdeauna dreptate” (Die Partei hat immer recht), cântecul exprimă presupusa infailibilitate a liderilor și credința cvasi-mistică în entitatea transcendentală care este Partidul. Muzica și textul au fost scrise de Louis Fürnberg, un intelectual ceh-german de origine evreiască care a încercat să intre în grațiile partidului în timpul anchetelor legate de procesul Slansky în toamna lui 1952. Dorea să își convingă tovarășii, și poate chiar pe el însuși, că, indiferent ce face și decide, Partidul adoptă în mod necesar poziția corectă. Astfel de metode aveau în mod evident un puternic efect. Markus Wolf, prieten apropiat cu Leonhard în perioada în care amândoi au urmat cursurile școlii Cominternului de la Moscova și timp de decenii șeful direcției de spionaj extern a STASI, a rămas total fidel misticii Partidului până la dispariția RDG. L-am cunoscut în 2005 la o conferință la Potsdam și am fost șocat de credința sa neabătută în dogmele prăfuite ale marxismului.

Applebaum surprinde excelent conexiunea între fenomene istorice de amploare și destine individuale. Un exemplu este cazul lui Karol Modzelewski, fiul unui ofițer rus executat în timpul Marii Terori și al unei comuniste poloneze. Acesta a fost adoptat de al doilea soț al mamei, Zygmunt Modzelewski, un membru de origine evreiască al Biroului Politic al partidului comunist. Modzelewski fiul, descriindu-i lui Applebaum discuțiile din casă la începutul anilor cincizeci, perioada „stalinismului matur”, i-a povestit despre îndoielile tatălui său privind acuzațiile oficiale împotriva vechilor săi tovarăși de luptă. Adolescentul îndoctrinat de atunci a fost șocat de cele auzite de la tatăl său. Mai târziu, Karol a devenit un important istoric și, în 1964, a fost co-autorul, împreuna cu Jacek Kuroń, al „Scrisorii deschise” către liderii Partidului Polonez al Muncitorilor Uniți, unul dintre primele documente importante ale dizidenței central europene.

O altă poveste fascinantă în cartea de față este discuția despre soarta școlii de psihanaliză din Ungaria stalinistă. Mulți dintre discipolii lui Freud din Budapesta erau de stânga. Majoritatea erau evrei. În mare parte, ei au considerat idealurile revoluționare ale regimului și propriile obiective emancipatoare ale disciplinei pe care o profesau drept convergente. În momentul în care politicile promovate de Rakosi și clica sa s-au radicalizat, speranțele inițiale au dispărut. Unul dintre personajele din această poveste este Lili Hajdú. În 1956, fiul său, Miklós Gimes, membru al cercului intim al lui Imre Nagy, a fost implicat în revoluția antitotalitară din această țară. În iunie 1958, acest idealist marxist a fost judecat și spânzurat, împreuna cu Nagy. A refuzat să trădeze, respingând acuzațiile că ar fi fost „contra-revoluționar”. Mama lui Miklós s-a sinucis la scurt timp după aceea. Pentru a împrumuta titlul unei cărți magnifice a scriitorului iugoslav Danilo Kiš, din multe puncte de vedere „Cortina de fier” este o enciclopedie a morților. Sunt în această carte atâtea destine distruse: victime și torționari, eroi și lași, martiri și oameni neangajați, toți sunt prinși în teribila furtună declanșată de „vanturile strălucitoare”.

Applebaum discută și relația dintre evrei și comunism în Europa centrală și de est. Mitul „Zydokomunei” (fantasma conform căreia evreii sunt conspiraționiști revoluționari fanatici responsabili colectiv pentru atrocitățile comunismului) încă are numeroși adepți în regiune. De fapt, Applebaum demonstrează că nu a existat o majoritate evreiască în rândurile cadrelor poliției secrete. Chir dacă erau evrei, Rakosi și adjunctul său Ernö Gerö, au făcut tot posibilul pentru a contrazice percepția populației că partidul comunist maghiar era „alogen”. Ei înșiși au fost promotori activi ai „maghiarizării” aparatului de securitate.

După moartea lui Stalin, edificiul totalitar a început să se prăbușească. Intelectuali care fuseseră staliniști au trecut printr-un proces de dezvrăjire. Printre ei a fost Adam Ważyk, a cărui poezie “Poemat dla dorosłych” (1955, „Poem pentru adulți”) a demascat degradarea vieții celor care trăiau în socialismul de stat. Așa cum remarcă Applebaum, Nowa Huta, primul oraș din Polonia care a fost construit fără o biserică, a devenit în deceniile următoare centrul mișcării anti-comuniste. Subiecții experimentului totalitar s-au revoltat împotriva apostolilor autoproclamați ai fericirii universale. Acest fenomen a culminat cu protestele masive din 1956 în Polonia și Ungaria (unde s-au transformat în revoluție), cu care volumul de față se și încheie.

O lucrare de istorie comparativa remarcabilă a țărilor din Europa est si centrală, „Cortinei de fier” i se poate reproșa faptul că Europa de sud-est lipsește aproape în întregime din naratiune. Nu trebuie uitat că persoana în cea mai mare parte responsabilă pentru formularea planurile sovietice în întreaga regiune care a devenit apoi „lagărul socialist” a fost comunistul bulgar Gheorghi Dimitrov, secretarul general al Cominternului. Sovietizarea Bulgariei și României a început mult mai devreme decât cea a Ungariei și Cehoslovaciei. Strategiile pentru crearea „democrațiilor populare” au fost testate mai întâi la Sofia și București; doar mai târziu ele au fost aplicate la Praga, Varșovia, Budapesta și Berlinul de est.

Într-un capitol emoționant, Applebaum descrie deportările în masă ale germanilor și ucrainenilor din Polonia și a germanilor din Cehoslovacia după al doilea război mondial. Autoarea arată în detaliu cum președintele postbelic democrat al Cehoslovaciei, Edvard Beneš, a fost un adept intransigent al purificării etnice și a expulzării forțate a întregi comunități minoritare. În contrast, ea doar amintește despre deportările, operate in România, a zeci de mii de etnici germani în lagăre de muncă sovietice. Acesta este totuși unul dintre subiectele principale ale romanelor Hertei Müller despre traumă și memorie. O ediție lărgită și revizuită a Cortinei de fier, care să includă experimentele staliniste din Europa de sud-est, ar putea deveni volumul fundamental despre istoria întregului bloc sovietic în acești ani atât de sângeroși și tumultuoși.

Recenzie de Vladimir Tismaneanu la volumul „Iron Curtain: The Crushing of Eastern Europe, 1944-1956” de Anne Applebaum, New York: Doubleday; London: Penguin Books, 2012, aparuta in „Times Literary Supplement”, 7 decembrie 2012. Traducere de Bogdan C. Iacob.

Distribuie acest articol

30 COMENTARII

  1. Multumim domnule profesor.
    Cine isi uita trecutul este ca acela care da cu capul in grinda ori de cate ori intra sau iese din
    propria-i casa.
    Prima data e intamplare, a doua oara e greseala, a treia oara neglijenta, a patra oara usurinta
    , etc, dar daca o tot face in continuare ca pe „buna-ziua” nu poate insemna decat ca respectivul
    e un cretin sadea.
    Din cretinatatea asta s-a ajuns azi la performanta la care au ajuns pontacii de azi de a bloca
    votul (cum nimeni nu a facut pana azi) romanilor aflati „in tranzit” (din milioane de motive,
    inclusiv din acela ca au fost aruncati peste bord).
    Sunt multi cei carora nu le-a mai fost necesar pasaportul ( fiind cetateni europeni in orice colt al uniunii dar avand domiciliul acasa la ei).
    Domiciliul este „atribut al personalitatii” (alaturi de „nume”, de „nationalitate”, de „patrimoniu”, de „stadiu civil” si de „capacitate (inclusiv cea juridica).
    Sunt multi cei plecat in exod, in cautarea bucatii de paine salvatoare, sunt multi cei care-si
    tarasc viata de azi pe maine, ca un inotator caruia i s-a scufundat Titanicul, bratul drept
    dupa cel stang.
    Cum sa le iei dreptul la cel mai valoros drept pe care il poate avea o fiinta umana?
    Strigoii astia usl-isti nu inteleg ce fac pentru ca sunt impotenti mental dar de ce doarme
    comunitatea internationala ( si mai ales cea europeana) ?
    Aceste alegeri sunt neconstitutionale din start. Sunt un genocid politic cum nu a mai existat.
    De unde Dumnezeu o fi izvorand atata idiotenie din amaratii astia de Carpati ?

  2. Ca un ecou pedagogic și cathartic, peste decenii, vorbele Hannei Arendt:

    If it is true that in the final stages of totalitarianism an absolute evil appears (absolute because it can no longer be deduced from humanly comprehensible motives), it is also true that without it we might never have known the truly radical nature of Evil.

  3. Un interviu cu Anne Appelbaum prezentandu-si cartea – in care autoarea isi prezinta sursele si metodele de cercetare m-a facut sa rasfoiesc volumul sau
    http://www.npr.org/2012/11/08/164632546/crushing-eastern-europe-behind-the-iron-curtain

    Intr-adevar, tarile Europei de Sud-Est sunt cvasi-absente. Si un citior neavizat ar putea sa-si formeze impresia ca sceste tari n-au fost influentate de stalinism. Titlul e prea inclusiv. Poate Anne Appelbaum, poate alt scriitor vor dezvolta acest subiect referandu-se la Romania, Bulgaria, incluzand si Albania – tara cu cel mai longeviv, paranoic, leadership stalinist-maoist din Europa.

    Daca in cazul tarilor Central Europene se poate gasi un timp comun in care se contureaza incheierea stalinismului- 1956 in cazul tarilor Europei de Sud Est lucrurile sunt mai complexe.

  4. au trecut 23 de ani fara citeva zile de cind poporul roman nu a mai rabdat sclavia ceausimului, infometarea, umilintele, frigul, saracia cumplita si lipsa oricaror perspective. Sa speram ca imbolnavirea societatii prin pervertirea naturaletii raporturilor umane nu a fost atit de cumplita incit sa duca la un fel de reorientare spre tot ce generatia noastra a detestat mai mult.

    • Domnule Emil, daca imi permiteti, in privint rolului „poporului” in revolutia din 1989 eu sunt de acord cu cele scrise de Michael Roskin in lucarea sa „Countries and concepts”: „Revolutiile de obicei incep la varf – din cauza dezacordurilor dintre elite. (…) Cele mai multe revolutii au fost precedate de divizarea consensului in interiorul elitelor si de eforturile unora din elite de mobiliza masele in a le sustine scopurile. Doar f. rar o revolutie a fost o afacere stricta a maselor.”
      Incercati sa aplicati aceasta teorie si la ceea ce s-a intamplat in Ro in ’89.
      Consider ca nu trebuie sa supraestimam rolul „poporului’….. vezi „tacerea leguminoasa” din anii comunismului cand dezidenta era cvasi-inexistanta precum si prin prisma votului in toti acesti ani – inclusiv cel de dumineca asta (partidele reformiste nu au castigat in Ro de dupa ’90 niciodata mai mult de 30 % din voturi).

  5. “Imaginea de ansamblu care reiese din analiza lui Applebaum demonstrează rolul crucial a o serie (hmmm) de instituții în clădirea regimurilor totalitare în Europa centrală: aparatul partidului comunist, ideologii și poliția secretă”.

    Nu am citit cartea recenzata si, deci, nu pot evalua cit anume din economia cartii dedica autoarea aspectului esential al instalarii si dainurii sistemului comunist (ori “comunist”): aparatul represiv, teroarea de stat. Ghita Ionescu il numeste, oarecum difuz, “the coercive state”. Pina la urma, in domeniul acesta e greu de enuntat (asa pare, cel putin) o formula care sa ilustreze plenar dimensiunea terorii si represiunii in cazul in care nu ai nu ai simtit in propria carne mortificata, in spiritul schingiuit , mecanismul distructiv si manipulator, anulant, al acestora.

    O observatie in ce priveste “originalitatea” unei metode romanesti de a legitima regimul: inflatia numarului de membri de partid, mai ales in perioada de asa-zisa relaxare a represiunii ( un fel de a distribui populatiei “actiuni” complicitare in intreprinderea care era statul comunis)t. La caderea regimului, procentul membrilor PCR din totalul populatiei tarii era in jurul a 20% ; comparativ, intr-un un aparat statal inca rigid, cum e al Chinei, azi, procentul e abia in jurul a 6% (incidental, acesta ne indica necesitatea existentei unui aparat represiv –politie politica, armata, militie- puternic , in numar si procedural) .

  6. un subiect mai putin tratat in aceste enciclopedii este comunismul din fosta Iugoslavie. si acolo a fost un adevarat bordel. toti stim asta.

    • Daca a fost bordel in fosta Iugoslavie, cum ziceti, n-ar fi un subiect de tratat intr-o carte care se ocupa de stalinism…….

    • Nu stiu daca termenul „bordel” este fericit ales (eu inteleg la ce va referiti, dar poate genera confuzii). As spune macel. Da, comunismul iugoslav in prima faza a fost atroce, proband un stalinism de o maxima duritate. Echipa Tido-Rankovici-Kardelj-Djilas facea tot posibilul sa-i dovedeasca lui Stalin o impecabila ortodoxie. Politia secreta (UDBA) avea aceleasi misiuni teroriste ca in celelalte state sovietizate. Opozitia era stigmatizata si diabolizata. Aveau loc inscenari judicare. In politica externa, iugoslavii erau extrem de agresivi.

      Lucrurile s-au relaxat abia dupa ruptura din 1948, dar nu imediat. Initial, Tito, cum spuneam, a fost Stalinul Balcanilor. Nu intamplator primul sediu al Cominformului (Biroul Informativ al partidelor comuniste si muncitoresti) a fost la Belgrad, incepand din toamna anului 1947. La primul conclav al Cominformului, desfasurat in Polonia, delegatii iugoslvi i-au atacat pe cei francezi si italieni pentru „impacuitorism”, pacat capital in dictionarul stalinist al ereziilor. Sediul Cominformului s-a mutat la Bucuresti la mijlocul anului 1948, dupa prima Rezolutie anti-iugoslava a Cominformului. Aici aparea si publicatia „Pentru pace trainica, pentru democratie populara”. In conducerea PMR, Iosif Chisinevschi, membru al Biroului Politic si secretr al CC al PMR insarcinat cu cadrele si propaganda, supraveghea relatiile cu partidele comuniste din alte tari. Reprezentanta PMR in colegiul de redactie al amintitei reviste era ilegalista Stela Moghioros, sotia lui Alexandru Moghioros, secretar al CC al PMR.

      Suporterii lui Stalin din Iugoslavia, cominformistii, au fost tratati (nu fara motiv) de Tito drept inamici mortali, au fost exclusi din partid, arestati si deportati in lagarul de pe insula Goli Otok. Istoricul Ivo Banac, profesor la Universitatea Yale, a scris o carte impirtanta pe acest subiect. Dupa stiinta mea, nu avem inca o istorie aprofundata, pe baza arhivelor disponile la ora actuala, a Cominformului. Ma intreb cat din arhivele acestei institutii staliniste supra-nationale se afla in Romania? Probabil ca documente semnificative se gasesc in arhiva Sectiei Externe a CC al PCR (pe atunci PMR). Iata o tema de cercetare cat se poate de incitanta, cu valente internationale certe.

      O carte enciclopedica precum aceasta, altminteri cu totul remarcabila, superb documentata si captivanta, ar trebui sa includa prima faza a stalinismului in Europa de Est in ansamblul ei, deci si Albania, Bulgaria, Iugoslavia, Romania. Este ceea ce scriu in finalul recenziei. Repet, textul meu a aparut in saptamanalul londonez „Times Literary Supplement”. Aici public traducerea in romaneste semnata de istoricul Bogdan C. Iacob caruia tin sa-i multumesc si pe aceasta cale.

  7. Domnule profesor Tismaneanu,

    Am o singura intrebare, sincer vorbind – curata o b s e s i e -, legata de acele vremuri, de ce masoneria si biserica romano-catolica nu au facut front comun impotriva comunismului?

    Cu respect,
    Sallas

    • Cred ca AA vorbeste (dar nu in detaloiu) si de despre masonerie, cartea are peste 800 de pagini. Ce stim sigur este politiile secrete comuniste erau fixate pe rolul potential subversiv al masoneriei. Structural si aprioric, o organizatie internationala era primejdioasa pentru controlul total la care aspira statul comunist. Biserica Catolica trebuie discutata de la tara la tara. AA o face si capitolele respective sunt excelente. Ea citeste germana, poloneza si ceha, a lucrat in arhive, a folosit ajutor in cele maghiare. Cele doua institutii nu puteau colabora din varii ratiuni, intre care cele, sa le spunem filosofice: masoneria s-a nascut in lupta impotriva catolicismului. La randul ei, BC a privit suspiciune masoneria (uneori chiar mai mult decat suspiciune).

    • Multumesc pentru raspuns la aceasta intrebare anapoda.
      „Masoneria s-a nascut in lupta impotriva catolicismului.” Aici am un punct de vedere total diferit. Si BC, dar si biserica ortodoxa, a mustit de frati catolici si frati credinciosi ortodocsi, nu mai vorbesc de preotii acestor biserici, exact asa cum este si in prezent a fost si in trecut. Dar panta este naturala, de la fratie la cardasia cu nomenklatura nu a fost decat un pas, asta este explicatia mea pentru sprijinul tacit dat de masonerie celor care au adus radacinile comunismului in Romania, cei care au fost in raspar au ajuns in inchisorile comuniste. Masoneria nu mai este apanajul elitelor, atelirele/tinutele au aspectul unei cardasii financiare si politice. Scuzele de rigoare daca acest text musca, dar am trait calvarul gulagului comunist in Rusia, dar si in Romania, si acolo si aici am dat peste cei cu vocatie de tradatori in randurile masoneriei, de epoleti cu sorturi.
      Cu respect,
      Sallas

      • O! Sallas, cum poti sa mai ai asemena obsesii cand exista certitudini zdrobitoare ale filonului comun. Marx, Lenin, Trotsky au fost masoni. Marele Orient al Frantei a subminat politica Rusiei de prin 1890. In Romania? Ma abtin. Sa revenim la obsesiile noastre clasice: medicii cu epoleti, psihiatria politica, evreii antisemiti, dar si la cei care isi fac din scormonirea trecutului o profesie. :)

        • Mi-am propus sa nu ma pun cu Dvs. si cu Dr. Zen , nu de alta , dar e periculos , ma luati in colimator si cine stie ce iese pin’ la urma…Dar, pentru ca Harris e in pana de inspiratie voi face o exceptie si voi zice doar 2 vorbe :

          1) nu exista evrei antisemiti –cei care devin antisemiti inceteaza de a fi evrei . In fond ,si uneori chiar in forma !

          2) scormonirea trecutului chiar a creeat unele profesii decente . Pt. trecutul indepartat -arheologia , pt. cel mai apropiat –forensic science. Cit despre cei la care bateti apropo, well, acolo nu e o profesie ci o vocatie !

          • Domnule Hannibal Lecter , MD
            Sunt un vultur vegetarian :)
            1. Teoria cu evreii antiseminti are ca fundament indiferenta acelor evrei care puteau sa se puna in raspar cu tavalugul istoriei si nu au facut asta – masoneria a avut si are in randurile ei evrei cu mare putere de decizie, dar ei au ales in acele timpuri sa fie finantatorii calailor – au preferat sa fie „utili” altor cauze, nu mai exista „interesul comun” cum spunea Marx, si acesta evreu mason.
            2. Scormonirea trecutului este o reala vocatie si la cine va referiti Dv, dar si la cine ma refer eu. Se pare ca aceasta scormonire devine o obsesie pentru unele persoane cand fac o fixatie pe istoria personala a unei potentiale victime.
            Prietenul meu, Zen, a ales calea exilului in spirit de solidaritate cu o alta cauza pierduta ;)

            • Am inteles –dvs. v-ati referit la o „profesiune de credinta” nu la o simpla „profesie ” . Mea culpa :
              nu am sesizat nuanta sau subtilitatea. Hag Hanuka Sameah !

            • Si la Санкт-Петербург se poate citi si comenta incisiv textele de pe contributors, distanta da o alta perspectiva la aceste gesturi simple, dar a intrat in adormire ;)

            • Hannibal Lecter,
              Todah!

              Sallas,
              Sa nu vorbim de rau pe cei care cocheteaza cu sinuciderea plecand la Est in loc de Vest.

  8. Am fost si mi-am facut datoria fata de propria-mi constiinta. Votul, pentru
    om, are o aceeasi importanta ca spovedania pentru un religios, cu
    diferenta ca aici exersezi in lung de viata ceea ce ai sa dai socoteala le
    final, cand Viata trage linie finala si te socoteste.
    Infrangerile filtreaza. Cine nu era PDL-ist decat de forma, se va da la fund.
    Cine „a fost”, „este” si „va fi” si de forma si de fond, asa va ramane.
    Multumesc ca existi PDL. Multumesc ca esti, Traian Basescu.

  9. Poate ca va fi si tradusa in limba romana cit de curind, pentru ca sa punem mina pe ea in editia originala ar fi foarte complicat. Apropo de asta, as avea si eu o intrebare: de ce oare nu sint traduse in limba romana nici unele din cartile istoricilor „revizionisti”? De ce nu am vazut in anii astia macar o traducere din Sheila Fitzpatrick, de exemplu? A existat o traducere a unei carti de Stephen Kotkin, dar nu a celei mai reusite carti a lui – Magnetic Mountain – dar, in rest, chiar nu s-a tradus nimic pe la noi din ceea ce a aparut in Vest. Se considera ca nu au nimic de spus si merita atentie doar adeptii teoriei totalitare? Or fi avind dreptate cei din urma, nu stiu, chestie de interpretare, dar de ce nu sint lasati cititorii sa decida? Va intreb asta pentru ca stiu ca sinteti coordonatorul unei serii de istorie a Ed. Curtea Veche – cel putin asa stiam eu, daca nu e adevarat sau nu mai este de actualitate, retrag intrebarea.

    • De acord, ar trebui tradusa cat mai curand. Doar ca este o carte de peste sase sute de pagini (am gresit mai devreme, intr-un mesaj, cand scriam opt sute). Poate ca IICCMER va sustine un asemenea proiect. Sunt coordonator, impreuna cu Cristian Vasile, al colectiei „Istorie contemporana” la Humanitas. Acolo s-a publicat „Gulagul” de Anne Applebaum. In aceeasi colectie tocmai a aparut „Bloodlands” („Taramul mortii”) de Timothy Snyder in traducere romaneasca (cu sprijin IICCMER).

      http://www.humanitas.ro/humanitas/t%C4%83r%C3%A2mul-mor%C5%A3ii

      Sincer, nu stiu de ce nu s-a tradus nimic (trebuie verificat) din Sheila Fitzpatrick. In niciun caz nu este cu intentie, cel putin nu din partea lui Cristian Vasile si a mea. Din Stephen Kotkin s-a publicat, in colectia „Constelatii” de la Curtea Veche, „Uncivil Society”, o carte pe care eu o consider foarte incitanta. Dar, fireste, ar trebui sa apara „Magnetic Mountain”, lucrarea sa principala (pana in prezent). Am propus si „The Jewish Century” de Yuri Slezkine, sa vedem (costuri mari, timpuri grele, nu se stie cum ar raspunde piata). Chiar aici, pe „Contributors”, am scris despre noi perspective in analiza stalinismului, inclusiv contributiile unor Michael David-Fox, Jan Plamper si David Brandenberger. Toti trei incearca noua sinteza, post-totalitara si post-revizionista.

      • Esenta problemei este prea simpla si neacceptabila tocmai din acelasi motiv:NATURA ESENTEI UMANE..
        Nu este vorba de sistem sau platforma politica ,de rasa sau altceva
        Voi detalia putin .Egoismul ,lacomia si toate cele ce deriva de aici sunt evidente in masura in care au trebuit paleative sau pansamente ca interventia timp de 7 ani de acasa,religia cu pildele ei,scoala cu materii timide ca etica morala sau dirigentia.(V-am trezit simpatia?)
        Da.Nu acceptam pe altul sa fie mai destept sa dispuna de mai mult( nici chiar de o capra)
        Nu alocam suficienta mesajelor lui Mesia sau altor prezente majore ale omenirii,despre
        solutii ca iubirea dintre oameni sau toleranta fata de semeni si alte cerinte firesti ale constiintei supreme care a creiat omul.
        Acum poate deveni mai usor sa discutam in amanunt ,daca totul pleaca dela nivelul disputei intre elite la scara marilor schimbari ale omenirii sau cumva dela natura pacatoasa a unora care se considerau superiori ca rasa dar s-au comportat sub acceptiunea de om!
        Cred ca baza noastra este corect conceputa adica avem latitudinea sa alegem .Nu satietatea e prima problema.Libertatea.In toate sensurile ei .Rezulta ca este divinitatea si
        depinde de fiecare sa discearna daca este „mare nostrum” sau e bun colectiv
        Ca sa nu mai bat capul :am trait foarte mult si mi-a placut viata cu toate deliciile sale ,avand insa o baza solida:munca. Timpitii care au ris de dctonul „labor omnes vincit” nici prin cap
        nu realizau despre ce vorbim
        As mai exemplifica cu ceva din proprie experienta.La 13 ani mi-am facut planul ca sa traesc
        departe de om.Pe ….o insula.Acum locuiesc ..pe o insula!
        La 19 ani cand s-a sfirsit razboiul am fost invitat sa ma inscriu in partidul comunist .Eu inca nu citisem curs scurt al istoriei pc al urss si am raspuns :dece crezi ca muncitorii pusi in capul statului nu osa fie si in capul meselor ?Asta e natura umana.Restul sunt detalii.
        Cum sa inconjori o tara atat de mare ca Ucraina si sa ucizi atitia oameni nevinovati fiinca s-au impotrivit regimului?
        Cum sa trimeti intelectualii la moarte in gropile metroului?
        Cum sa lipsesti romanul sa nu manince carne?Nu personalizez dar erau unii care nu aveau
        voie sa plece in strainatate chiar cu treburi de interes national.
        Despre asta e vorba.Despre natura umana cu tarele ei.Resul sunt detalii .Cum un baiat a cunoscut o fata etc.Toti am cunoscut .Fiecare cu alta poveste

  10. Situatia in ziua de azi este mai proasta decit in 90 cind exista cel putin un om pro-occidental. in persoana regretatului Corneliu Coposu.
    Dupa razboiul din balcani Iliescu si nomenclatura au inceheiat armistitu cu vestul si s-au facut ca intra in UE.
    Acum aveti un nou front cistigator gata sa joace cartea nationalista pentru a opri integrarea in UE si ameninta cu cartea rusa.
    Decenii de emisiuni radio nu au adus nici un impact in Romania care ramine comunizata si pro-rusa indicatie ca planul lui Stalin a lucrat si ca a fost bine implementat.
    Stalin a comunizat si pastrat Europa de Est din necesitate si nu din greseala.Fara exitndere si cucesrire Uniunea Sovietica s-ar fi gasit izolate.
    Imperiul se creaza si se extinde din necesitate.
    Fara indoiala Stalin a fost lider precum alti lideri care au impus un proiect si ei sau urmasii l-au indeplinit.
    Acum vestul nu mai are un lider asa cum pina in anul 1960 nu a avut nici un lider si tori presedintii americani erau speriati de sovietici.
    Singurl lider Gen Mc Arthur a fost gonit pentru ca a fost transant, pentru ca a inteles istoria si situatia de fapt din prima mina de pe front.
    Occidentul nu are azi un lider si nici o vointa, o idee care sa-l conduca.
    Uniunea Sovietica a fost forta conducatorare a occidentului care l-a trezit, l-a unit si l-a orgnaizat.
    Referinta la Barbarii poetului Alexandin Kavafi este edificator.
    Barbarii aceia nu mai exista dar erau o solutie.
    Crin Antonescu si V. Ponta vor fi pentru Europa partenerii pe care ii merita si pe care va trebui sa-i considere aliati.
    Nu as vrea sa fiu soldat american in bazele si instalatiile din Europa de Est.
    Vestul plateste greselile din 89 si dupa dar si cele anterioare.

  11. Chiar cartea asta o citesc in momentul de fata, am ajuns la pagina 350.

    In prefata va multumeste si dvs., dl. Tismaneanu. Va multumesc si eu pentru munca dvs. in acest domeniu.

    Desi nu am terminat-o, o recomand deja. Imi este teama ca este de fapt un manual de luat puterea, manual bine cunoscut si de cei care au luat puterea recent in Romania, doar ei l-au scris….

  12. Vă mulţumesc pentru semnalarea cărţii şi a recenziei. Pentru cititorii de aici, cartea se poate comanda pe amazon, deocamdată doar în ediţia hardcover:
    http://www.amazon.com/Iron-Curtain-Crushing-Eastern-1944-1956/dp/0385515693
    Înţeleg că aduce un conţinut preţios pentru cei ce vor să pătrundă, tot în cheie comparativă, adâncimile regimurilor totalitare din Europa Centrală şi de Est.
    Aparent fără legătură cu subiectul, aş dori să vă împărtăşesc o bucurie. Vineri am primit, tot via amazon, volumul ,,A Dictionary of 20th-Century Communism”, coordonat de Silvio Pons şi Robert Service, ediţia Princeton University Press. Am început să-l studiez cu nerăbdare. E aproape imposibil de redat sentimentul care mă cuprinde acum, când am această carte în mână şi îi pot desluşi direct punctele de interes, dincolo de excelenta copertă ce mi-a captat atenţia de la prima privire. Mulţumesc încă o dată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro