joi, martie 28, 2024

O idee care ne-a sucit mințile

Avertisment. Acest text este lung: în computerul meu, are aproape zece pagini. Sarcina lui e ingrată: să explice cum de a putut ajunge omenirea, la un moment dat, în cea mai perversă fundătură a istoriei. Părăsiți-l în clipa în care simțiți că vă plictisiți. Și iertați-l pe autor. A fost convins că problema ne privește pe toți.

Recent, a apărut în limba română un volum de mici proporții prezentat astfel: „O carte obligatorie pentru noile generații cărora le place să viseze în anticamera unui coșmar pe care părinții lor l-au trăit”. Anatomia unei stafii. Falimentul unei utopii întrupate[1] a fost scrisă în 1981 de către Alain Besançon. Tema ei e limpede: e cu putință o „economie comunistă”? Cum arată în realitate economia „socialist-reală”? Citind-o, mi-am zis că o parte din istoria culturii este făcută din cărți-venin, dar și, în egală măsură, din altele pe care le-am putea numi „cărți-antiviperin”, compuse anume ca să blocheze efectul letal al mușcăturii viperine a gândirii.

Din păcate, ideile intră în lume fără un control prealabil al „calității” lor și nimeni nu poate anticipa cât de mortală va fi  „mușcătura” gândirii unui autor care înalță, pe aparent neputincioasele cuvinte, scena unei calamități viitoare. A interveni post factum, prin administrarea anti-veninului ideologic, este singurul fel în care putem rezista la sminteală, la reiterarea marilor rătăciri ale omenirii.  Aș numi mușcătura letală a gândirii mușcătura utopic-paradisiacă. Să încercăm s-o analizăm.

Sofismul celor „cinci moduri de producție”

După 1948, istoria se învăța în România în felul următor: orice copil afla la școală că istoria omenirii este succesiunea câtorva „orânduiri sociale” sau „moduri de producție”. Și anume: comuna primitivă, sclavagismul, feudalismul, capitalismul și, iată, prezentat triumfal pe toate căile și având deja în URSS un trecut glorios de 30 de ani, proaspăt apărutul socialism. El era varianta embrionară a comunismului „în care vom intra”. După el, timpul istoriei se va închide asupra lui însuși. Omenirea va zburda pe o pajiște a eternității istoriei. Nu vom fi nemuritori, dar vom fi cu toții fericiți și egali. Și, cu toții, genii.

Acest mod de a înfățișa istoria semăna cu o casă-vagon: treceai dintr-o cameră în alta până ajungeai – și te instalai acolo pentru totdeauna – în ultima cameră. Punctul-terminus al istoriei era încăperea aceasta în care, odată ajuns, te pomeneai în raiul terestru.

Între primele patru camere și ultima era o mare deosebire: primele dădeau una din alta, printr-o arhitectură care se alcătuise spontan, prin simpla dezvoltare a „forțelor de producție” care generau, prin chiar nivelul lor, anumite „relații de producție”. Specific acestor orânduiri pre-comuniste era creșterea lor organică. Ele se dezvoltaseră în succesiunea lor așa cum un copac trece de la vârsta de puiet la cea de arbore matur. Ca să se nască, ele nu fuseseră generate de proiecte politico-economice gândite mai întâi în detaliu și introduse apoi în realitate. Nici nu e de mirare că arătaseră cum arătaseră: pline de tot soiul de nedreptăți și bazate, toate, pe „exploatarea omului de către om”. Nimeni nu construise „științific”, într-un laborator al gândirii economice, feudalismul sau capitalismul și de-asta se și-nfățișau ele aidoma merilor sălbatici crescuți la margine de drum.

Dar, erai tentat să întrebi, nu reușise oare capitalismul, la capătul acestei creșteri organice a omenirii, să obțină un raport optim între producerea bunurilor și desfacerea lor pe o piață a liberului schimb? Nu regla oare „mâna invizibilă” a lui Adam Smith, cu o grație desăvârșită, raportul dintre producție și nevoile de consum? Nu se putea spera că, prin reforme și rafinări juridice, financiare și politice succesive, aceasta avea să fie forma economică matură și optimală a societății umane, modul nostru natural și ideal de a trăi laolaltă? Nu se obținuse oare în câteva dintre țările Occidentului, pentru toți membri societății, o calitate decentă a vieții?

Ei bine, nu! Era prea multă inegalitate  în jur, ca să ne putem împăca cu gândul că asta e lumea în care vom trăi mereu! „Proletari din toate țările, uniți-vă!” Capitalismul exalta individualismul și lăcomia. Și era evident că acestea erau generate de proprietatea privată. Nu spusese oare tânărul Marx că „proprietatea privată ne-a făcut atât de stupizi și de unilaterali, încât un obiect devine al nostru abia din clipa în care îl avem”[2]? (Când am citit prima oară propoziția asta, m-am întrebat cum trebuie, odată ajuns în comunism, să mă raportez la aparatul meu de bărbierit. Sau la puloverul albastru pe care-l primisem cadou de la mama când împlinisem 18 ani. Cum aveam să le folosesc, fără să devin stupid?) Cu cât proprietatea privată era mai prosperă, cu atât nesațul și setea de posesiune deveneau mai mari. Natura umană trebuia urgent modificată, apetitului nemăsurat trebuia să i se pună capăt. Iar pentru că proprietatea privată era vinovată de existența lui, ea trebuia suprimată. Omul bun și cumpătat avea să apară aici, pe pământ, în urma unei revoluții politico-economice. Comunismul se năștea ca un proiect antropologic realist și laic, bazat pe credința în posibilitatea unui angelism imanent realizabil cu mijloacele acestei revoluții economice.

Spre deosebire de orânduirile precedente, crescute în chip natural una din alta, comunismul apare ca un „artefact”. El este construit. Așa cum tehnica și arta dublează sau concurează demiurgic natura, comunismul concurează (propunându-și să o distrugă) forma naturală de organizare economică a societății. El apare ca un voluntarism extrem și se manifestă ca o lovitură în istorie soldată cu apariția unui „om nou”. De-acum s-a terminat cu „omul căzut” din economiile pre-comuniste! Revoluția economică și politică e doar mijlocul de a „crea” alt om, unul care muncește voios (e „nealienat”), „omnilateral”, „bucurându-se în mod liber de simțurile lui”,  pe scurt, „omul total” . Împărăția comunismului e din lumea de aici. Jos cu ipocrizia creștină! Paradisul e terestru, el aparține acestei lumii. Peste „omul nou”, ca să se nască, nu va mai sufla un Dumnezeu fictiv. Peste noua plămadă va sufla credința în masa proletară. [3]

E drept, odată cu ea, va intra în scenă și moartea. Dar una salutară. „Omul nou” se va desprinde, victorios și cu pumnul strâns, dintr- un munte de cadavre. Cel puțin la început, trupul său va fi scăldat în sânge. Socialismul debutează cu o scurtă perioadă de crimă planificată  (reiterabilă apoi periodic, „după nevoi”, când trebuie găsiți vinovații pentru eșecul permanent): omul preistoric capitalist, care blochează intrarea în paradisul terestru, trebuie exterminat. N-avem ce face. Astea sunt „legile istoriei”. Modificarea premiselor economice ale vechii specii umane (apărute în jurul individualismul), care se va petrece după ce istoria își va fi primit baia de sânge, va face cu putință noua antropogeneză.

Comunismul e așadar demiurgic și criminal: pentru a crea, el trebuie mai întâi să distrugă produsul precedent al Creației ratate. Calea către „omul nou” trece în mod fatal printr-un viol planificat într-un laborator al gândirii economice și politice deopotrivă. Violul economic, pentru a fi înfăptuit, trebuie precedat de organizarea unui partid care, odată ajuns la putere, va curăța terenul (= va ucide cât e nevoie din populația fiecărei țări) în vederea construirii unei structuri economice inexistente până atunci. Și venind după, este evident că această structură este superioară celei care a precedat-o și pe care ea a distrus-o. Atunci vom înțelege cu toții, cei rămași în viață, că prețul de sânge al acestui „după” merita din plin să fie plătit.

Cum e cu putință ceva care nu e cu putință?

Dacă ar fi rămas în stadiul utopiei pure (adică al utopiei care nu are ambiția întrupării), nimănui nu i-ar fi trecut prin cap să socotească comunismul, eminamente ficțional cum e, drept „a cincea orânduire” socială a istoriei și să-l treacă în revistă alături de comuna primitivă, sclavagism, feudalism și capitalism. Glisarea în registrul realității a unei pure irealități s-a putut efectua, sucindu-ne mintea, nu pentru că cineva (un partid – bolșevic, un stat – sovietic sau un om – Lenin) a reușit să „construiască” comunismul, ci pentru că un partid, un stat sau un om au căpătat puterea de a decreta (în regim de teroare) că el se construiește sau că s-a construit deja. Prin comunism, istoria a transpus de fapt în viață, recurgând la crimă, povestea despre „hainele cele noi ale împăratului”. Cine va avea curajul să afirme că împăratul e în pielea goală va sfârși în Gulag.

Întreaga operație de sucire a minții începe de la Manifestul Partidului Comunist. Nu știu dacă cineva a observat că în primul rând al Manifestului, faimoasa metaforă a lui Marx privitoare la stafia comunismului – „O stafie bântuie Europa, stafia comunismului” – era total nelalocul ei. Stafia e urma spectrală a unei foste realități. E semnul ei postum și ireal. Dacă stafia comunismului bântuia de la o vreme Europa, însemna că ea își avusese precedentul real. Însemna că existase cândva un corp și că acum, bântuind spectral, el nu făcea decât să sperie somnul burgheziei cu amintirea isprăvilor sale de pe vremea când fusese viu. Or, lucrurile se petreceau exact pe dos. Comunismul nu existase niciodată în carne și oase, iar ca simplu proiect ficțional nu se putea nicicum întrupa. Care stafie, așadar? Ceea ce amenința și bântuia în mentalul colectiv evocat de Marx putea fi cel mult obsesia întrupării unui proiect al neantului, o irealiate care ar fi urmat, într-un regim al terorii, să fie prezentată ca reală. Exact ceea ce s-a întâmplat.

Nimeni nu se poate îndoi că proiectul a existat. În mod sigur în mintea lui Marx, Engels, Lenin, Stalin, Troțki, Mao, Pol Pot, Castro sau chiar în mintea unui tip primitiv ca Ceaușescu. A existat însă undeva și întruparea lui? O cât de mică fărâmă de „socialism  real”? Răspunsul lui Besançon este: nu, ea n-a existat niciodată și nici nu va putea exista vreodată, indiferent de câte ori de-acum înainte vreun partid comunist va pune mâna pe putere și va declara că împăratul gol „are haine noi”, că, așadar, societatea „a intrat în comunism”. Economia socialistă pur și simplu nu funcționează. Ea seamănă cu proiectul unui avion care, construit, nu va zbura niciodată. De ce? Pentru că munca, lipsită de perspectiva posesiunii și a recompensei, este o himeră, iar planificarea producției și a distribuției la scara întregii societăți, fără auto-reglarea bazată pe cerere și ofertă, e pur și simplu imposibilă.

Desigur, asta nu e decât în mod aparent o veste bună. Faptul că o ficțiune (o dorință în principiu irealizabilă) nu poate intra niciodată în lumea reală nu ne oferă, din păcate, o garanție că ficțiunea va înceta să-și revendice la nesfârșit dreptul la imposibila ei întrupare. Indiferent cât va costa în „crimă peșină” perpetuarea acestei revendicări. Pentru că, deși comunismul este o construcție eminamente împotriva firii și, ca atare, el este arestat în propria lui ficțiune, omenirea, fascinată de splendoarea himerei paradisiace, va relua la nesfârșit încercarea de a face imposibilul posibil. Starea de fapt a unei ficțiuni va fi întotdeauna neantul. Și totuși, a fost prima oară în istorie când ficțiunea (firavă prin irealitatea ei) s-a dovedit  mai tare decât realitatea. Comunismul s-a ascuns întotdeauna după un „nu încă”, după „tocmai pe punctul să” și după irealitatea unui viitor atins asimptotic.  Și niciodată, acolo unde „socialismul a învins”, prezentul nu a fost atât de tare asuprit în numele acestui viitor fictiv. Întrucât mobilează lumea cu o ficțiune pe care o decretează reală (de pildă „epoca de aur”), comunismul este o minciună ontologică. O minciună ontologică este întruparea unei minciuni epistemologice: o realitate care, nefiind, se prezintă pe sine ca fiind.

Paradoxul final: socialismul nu există, așa mizer cum este, decât atâta vreme cât se sprijină pe capitalism

Oamenii nu pot realiza că ficțiunea economică creată într-un laborator al gândirii (chiar dacă ajunge să intervină în realitate) nu are același grad de existență cu structurile economice atestate de istoria reală. A face un colaj istoric, lipind o ficțiune de o realitate și dând ficțiunii statut de realitate prin însăși înserierea ei în rând cu orânduirile reale ale istoriei, este marele sofism al comunismului.

Întrebarea pe care o ridică preluarea puterii de către comuniști este aceasta: cum va reuși oare partidul ajuns la putere să-i facă pe oameni să trăiască în ficțiunea care i-a adus pe comuniști la putere? Cum îi va face ea să mănânce, să se îmbrace, să locuiască, de vreme ce structurile naturale ale vieții economice au fost abolite? Cum, de vreme ce economia socialistă nu poate ieși niciodată din cadrul ficțional al proiectului ei? Cum poate ea asigura cantitatea necesară de bunuri de larg consum, de vreme ce piața liberă reglată de legea cererii și a ofertei a fost în principiu abolită? Cum, dacă în afara ei, nici un planificator, oricât de genial ar fi, nu poate stabili dinainte ce cantitate de unt va consuma populația unei țări? O țară comunistă poate stabili cu precizie ce cantitate de tancuri urmează să se producă, dar nu poate planifica niciodată ce cantitate trebuie produsă dintr-un bun sau altul. Și nici, prin urmare, cum se poate imagina o distribuție constantă.

„Incoerența distribuției va face să se găsească brusc din abundență pantofi bărbătești numărul 44, excluzând orice altă măsură de pantofi, sacouri fără pantaloni, pantaloni fără sacouri, să dispară brusc ața de cusut, cuiele, margarina, apoi, curând, pantofii bărbătești, pantalonii și sacourile.”[4]

În 1980, la Erevan, intrând în cel mai mare magazin de articole optice cu gândul să cumpăr un aparat foto, mi-a fost dat să văd, expuse pe zeci și zeci de metri de rafturi, numai retroproiectoare…  Există o schiță a lui Ilf și Petrov, în care un cumpărător intră într-un magazin și întreabă: „Ce aveți acolo, pe raftul de sus?” – „Fiare de călcat”, răspunde vânzătorul. – „Atunci dați-mi cinci, vă rog”.

Să  ne imaginăm că la un moment dat comunismul s-ar instaura pe tot globul și că proiectul lui economic ficțional s-ar realiza până la capăt. Este neîndoielnic că, atunci, jumătate din populația globului ar muri de foame. Iar cealaltă jumătate s-ar salva în funcție de rapiditatea cu care partidul comunist aflat la putere ar decide să recreeze în mod spontan elementele  structurilor economice capitaliste. Cartea lui Besançon demonstrează că „socialismul real” a subzistat fie primind pomeni (vezi, astăzi, Coreea de Nord) sau imitând / importând – când nu furând direct – tehnica de la țările capitaliste „încă” existente (pe care vrea mereu să le „ajungă din urmă și să le depășească”), fie promovând în mod ipocrit în propria țară, ca supapă de supraviețuire, rudimentele unei piețe libere. Pentru a putea susține că există și pentru a putea juca comedia „construirii” sale, socialismul este obligat să recurgă, în interior, chemându-le în permanență din culisele istoriei, la elementele capitalismului pe care afirmă că l-a distrus „definitiv”. El apelează în mod discret la „rămășițele” singurului mod realist de a produce și de a schimba bunuri creat de epoca modernă, demascându-le totodată drept cauză a eșecului său real și propunând în programe politice (fictive) „lichidarea ultimelor rămășițe ale capitalismului și ale mentalităților sale”. De fapt, „socialismul real” este o compoziție grotescă de sclavagism (muncă „patriotică” obligatorie făcută în silă și neplătită), neo-feudalism (organizarea pe feude în care taie și spânzură prim-secretarii de partid din județe – „tovarășii primi”) și capitalism în zdrențe.

Ce este o idee care sucește mințile?

Discutând odată cu Horia Patapievici despre „sucirea” minții, prietenul meu mi-a spus: „Observă că în română există perechea «a suci» și «a răsuci». Primul termen este peiorativ. Al doilea este rectificativ.” Și mi-a amintit de pasajele din Republica lui Platon în care se vorbește de „arta răsucirii” (518 d) întregului spirit către adevăr (sau de „răsucirea către lucrurile adevărate” – 519 b), operație care se impune după ce spiritul stă „sucit” cu fața către ceea ce are doar aparența adevărului. Răsucirea este anularea unei suciri, în vederea revenirii minții în postura optimă de percepere a adevărului. Toată copilăria mi-a fost bântuită de povești cu copii furați cărora li se sucește un picior și sunt puși să cerșească. O minte sucită prin tortură ideologică este o minte care nu mai calcă drept. E o minte care a pierdut mersul ordonat al minții și orientarea către adevăr.

Timp de peste patruzeci de ani, în România și-n celelalte țări ale Europei de Est, „învățământul politic” a fost un ritual de sucire a minților. În prim-plan s-a aflat povestea cu „capitalismul” și „socialismul”. S-a trecut la scara societății o judecată care la nivel biologic ar suna așa: „Trupul pe care-l aveți de la natură nu e bun. În primul rând, el e diferit de la un om la altul. La unii e armonios, la alții proporțiile sunt greșite, la alții e de-a dreptul pocit. E oare normal ca unii să fie mai frumoși sau mai puternici ca alții? Normal e ca toți să fim egali. Să-i exterminăm pe cei care sunt deosebit de frumoși și a căror frumusețe se hrănește din trupurile împuținate și urâțite ale celorlalți!

Să nu mai vorbim de faptul că trupurile din vechea societate sunt supuse la tot felul de boli. Nu trec bine doi-trei ani și fac cel puțin o gripă (care, vă rugăm să observați, seamănă tare mult cu crizele din capitalism!). O să-l revoluționăm, o să obținem trupuri ferite de gripă și de orice altă boală, trupuri perfect armonioase și perfect sănătoase. Toți oamenii vor avea parte de frumusețe, «fiecare după nevoi».”

În spatele grotescului ei, comparația e perfect adevărată. Comunismul se poartă cu trupul natural al societății așa cum s-ar comporta ingineria genetică dacă și-ar pune în minte să revoluționeze specia umană. După ce ar promite crearea unei omeniri nemuritoare și de o frumusețe răpitoare, s-ar constata că, în realitate, ea a pus pe lume o specie în care toate exemplarele sunt pocite și toate urmează să moară în scurtă vreme de cancer. Adevărul e că asupra trupului societății nu se poate interveni decât prin reforme și ameliorări de tot soiul, exact în măsura în care se intervine asupra trupului uman cu ajutorul medicinii, sportului sau dietei. Dar în nici un caz prin revoluții care-și propun să scoată din pălăria istoriei societatea ideală.

Indiferent dacă specia umană a coborât din Eden sau s-a săltat în istorie ieșind din matca biologiei, viața oamenilor-laolaltă nu este și nu va fi niciodată raiul, ci încercarea perpetuă de a accede la un  purgatoriu convenabil, punctat când și când cu sincope paradisiace. Perfecțiunea și absolutul nu sunt de pe această lume. A face o lume „mai dreaptă”, „mai bună” etc. este un proiect care ne stă la îndemână și care presupune inducerea permanentă în corpul social al unui grad sporit de raționalitate, reforme și șlefuiri de tot soiul. O „criză capitalistă” este o gripă (firească) a societății, dar nu e un motiv pentru a ucide trupul sub pretextul că vrei să-l vindeci definitiv.

Însă vestitorii neobosiți ai fericirii, dreptății și egalității absolute nu se vor mulțumi niciodată să ne propună  drept ideal o Norvegie sau o Elveție „capitaliste”.  Iar când ne vor fi condus pe toți, cu surle și trâmbițe, într-o Coree de Nord planetară, nu vor mai avea cui să ceară scuze pentru măgăria pe care ne-au făcut-o. Și nici noi nu vom mai avea pe cine să tragem la răspundere. La capătul noii revoluții, vom fi cu toții morți de mult.

__________________________________________________

[1] Alain Besançon, Anatomia unei stafii. Falimentul unei utopii întrupate, trad. din franceză de Mona Antohi și Sorin Antohi, Humanitas, Bucureșri, 2014

[2] Manuscrise economico filozofice, în Marx – Engels, Scrieri din tinerețe, Ed. Politică, București, 1968, p. 579

[3] Apariția năzuinței paradisiace în formă secularizată în gândirea politică a lui Marx a fost analizată de Horia Patapievici cu ocazia lansării cărții lui Vladimir Tismăneanu, Diavolul în istorie. Secularizarea începută în gândirea occidentală în secolul al XVI-lea a fost incompletă, spune Patapievici, lăsând în continuare loc pentru forme laic-baroce ale gândirii utopice. Diavolul a apărut în istorie tocmai pe fondul „secularizării incomplete”, care și-a dat roadele finale sub forma utopiei comuniste. Pentru Patapievici, diabolic prin excelență este actul concurențial al creeri „omului nou” – neo-antropogeneza marxistă –, care nu e altceva decât replica laică la creația divină în termenii utopiei comuniste. Așadar, „sucirea” minții moderne a avut loc, în termenii lui Patapievici, tocmai pentru că năzuința paradisiacă a rămas bine înfiptă în sufletele modernilor incomplet secularizați.

[4] Alain Besançon, op. cit., p. 76

Distribuie acest articol

187 COMENTARII

  1. Foarte buna analiza, foarte buna.
    NB,
    la inceputul anilor `80, impreuna cu doi prieteni, ne supravegheam odraslele de 3-4 ani jucindu-se. Eram uluiti de egoismul fiecaruia, din cind in cind: „asta-i a mea”-„asta-i a mea”, incit am pufnit in ris, iar unul mai sugubat zice: ce fel de odrasle avem? cu astia nu se mai construieste comunismul.

  2. Acum ca avem experienta trista a secolului 20, stim ca trebuie sa veghem ca omenirea sa nu mai adopte comunismul. Eu zic insa ca riscul va ramane. In momente de saracie mare, oamenii vor accepta tot ce le va da iluzia ca vor scapa de probleme. Probabil ca nu se va mai numi comunism. Vor inventa alte populisme pentru a „suci mintile” oamenilor, cum spuneti.
    Sa speram ca nu se vor mai repeta ororile trecutului.
    Ce ziceti? Am scapat de astfel de probleme, la nivel global?

    • chiar imi spuneam;toata analiza autorului o apreciez,dar ia sa vedem:cei care au urmat banda criminala la inceput din frica,mai apoi din oportunism,azi sint bine merci,capitalishti cu patalama.cei care s au impotrivit au ajuns sub pamint mai repede,iar mai incoace au ramas marginalizatzi.
      daca va aparea o alta ideologie similara in viitor,pe mine nu va mai bazatzi ca voi fi contra,ha ha

  3. NICI N-AM CITIT !
    Dar Simt, ESTE ESENŢIAL !
    Alain Besançon şi aşa mai departe !
    Oare cui mai trebuie să spui ?
    Oare cui mai trebuie să explici ?
    Celor Mai MULŢI ! Lipsiţi, rupţi, deposedaţi, amputaţi, de propria lor Gîndire,
    de propria lor personalitate, de propria lor Libertate,
    DE LIBERTATE !
    „10 pagini” sînt CEVA mai puţine decît 45 de ani de Comunism
    şi 25 de post-comunism. Cu Siguranţă !
    Acum vă las ! mă aşez, mă pun, mă îndop, înfulec, mă BUCUR SĂ CITESC, ejaculez !
    Mulţumesc !

    • Păi chiar atât de rar nu sunteţi, dle Trecător. Ne-aţi onorat adesea (sub diferite nume, dar cu stilul dvs inconfundabil), atât pe aici, cât şi aiurea, cu prezenţa dvs. Nu vreu să vă divulg numele, dar dacă vreţi să scrieţi „incognito” ar cam trebui să fiţi mai atent la stil, vă trădează pe loc.
      PS Tasta „capslock” poate fi blocată printr-un soft mititel, găsiţi pe internet.

  4. Desi nu ma consider in nici un caz „de stanga”, cat timp tarile scandinave raman cele cu cel mai inalt grad de trai, si cat timp avem piete financiare de mare complexitate, pentru care principiile libertariane ale neinterventiei si dereglementarii imping spre scenarii cum a fost criza din 2007, aceasta dezbatere, la nivelul asa de abstract pe cat il propune articolul, intre stanga si dreapta, nu cred ca surprinde miza reala a acestor vremuri.

    Ce produce in schimb aceasta inclestata dezbatere stanga-dreapta, in acest moment, in Romania, este diviziune intre doua parti ale societatii civile care au in mod dureros de vizibil ,acelasi inamic comun: cei ce vor distrugerea cetatii. Ideologii de pe cele doua parti se dispretuiesc reciproc, in timp ce coruptii trec ne-infruntati.

    Personal, am trait atat in Scandinavia, relativ socialista, cat si in SUA, ce inca se afla pe cealalta parte al spectrului. Ce imi pare ca influenteaza, in prim rand, calitatea vietii cetatii in ambele locuri, este implicarea activa a cetatenilor in procesul administrativ si politic. Civismul. Pentru asta cred ca trebuie militat si la noi de catre societatea civila, dincolo de aceasta epuizanta batalie ideologica, ce atinge prea putin din realitatea noastra tot mai ingrijoratoare.

    • criza din 2007-2008 (inceputa atunci) nu s-a datorat principiilor econoice libertariene, ci fraudei legale (Lehman Brothers gen – avea pana in ultimul ceas certiticate de bonitate triplu A de la auditori „respectabili”, domni profesori progresisti si corupti de la Harvard, experti, na, desi era in insolventa de facto/incapacitate de plata cu grad enorm de indatorare de multi ani). Si, nu in ultimul rand, ci in primul rand, politicilor progresiste ale „justitiei sociale” incepute de Carter, desavarsite „exceptional” de Clinton – obligatia bancilor, marilor institutii financiare de a acorda credite ieftine, neperformante (sa aiba toata lumea, na, chiar daca n-are cu ce plati), si conditionarea refinantarilor si prezentei pe piata de „dosarul bun” de acordare a acestor creditari sociale.

      Uite, pe intelesul dvs (care n-ati inteles nici ca tarile scandinave traiesc intr-o duplicitate sistemica – se pretind socialiste, cand, in fapt, prosperitate vine ori din pomenile altor tari- vezi Islanda, ori din economia de piata pe care o promoveaza, fara sa spuna ca asta e):

      Marea criza financiara din 2008:

      Partea 1
      http://www.youtube.com/watch?NR=1&feature=endscreen&v=GZ7tfYrYXV0

      Partea 2
      http://www.youtube.com/watch?v=dJ3Nf3KFXrQ

      Partea 3
      http://www.youtube.com/watch?v=uVfU6P-iZJk

      Partea 4
      http://www.youtube.com/watch?v=Z6fPXZw-BO8

      Hai, ca nu-i greu: 4 filmulete explicatie a cate 5-6 minute. Asta asa, de gust, ca sa mergeti apoi singur (nimeni nu poate face asta in locul dvs) sa va documentati. Insa nu inainte de a uita toate prejudecatile pe care le-ati asimilat pe nemestecate pana acum, inclusiv despre tarile scandinave. Bibliografia obligatorie, minimala, ca sa intelegeti ce n-ati inteles pana acum, despre capitalism si socialism, ar trebui sa includa Adam Smith, Ludwig von Mises, Friedrich von Hayek, Milton Freiddman, si, nu in ultimul rand Besancon, Revel, Reagan, Thatcher (zau ca stiau ce fac si ce spun, de aia au si reusit, cel putin temporar, sa rastoarne cursul dezastruos al istoriei, in anii 80, cand da, si amercia si UK erau socialiste sadea si pe duca).

      In fine, aveti mult de uitat, de reconsiderat si de invatat despre omenire, minciunile, erorile, capcanele ideologice, in care traim. Si despre cele trei sisteme economice: mercantilism(feudalism tarziu), capitalism, socialism.

      Despre capitalism si tot ce nu intelegeti despre beneficiile lui (n-aveti cum deocamdata, v-au sucit mintile astia, de peste 100 de ani incoace, de la Marx si Woodrow Wilson incoace, vedeti dvs cine-i asta- primul mare presedinte american progresist, cu propaganda academico-mediatica) puteti incepe de aici:

      http://ihincu.wordpress.com/2013/11/26/capitalismul-intre-uz-si-abuz-cateva-coordonate/

      si despre Adam Smith (primul mare teoretician si filosof al libertatii economice si capitalismului) si tot ce s-a inteles gresit sau deloc despre teoria lui (si despre etica capitalista -scuzati cacofonia, dar alta sintagma nu exista):

      http://ihincu.wordpress.com/2013/12/02/capitalismul-intre-uz-si-abuz-ii-mana-invizibila-adam-smith-si-ignoranta-devastatoare/

      restul (documentare, lectura si reflectie serioasa, singura cale catre adevarul istoric,economic si politic) cade in sarcina dvs. da, fara efort individual nu se poate. ghinion.

      • Asta-i buna. Criza inceputa in 2008 si nedepasita nici astazi s-a datorat profesorilor progresisti de la Harvard, si politicilor progresiste ale lui Carter (1976-1980) si Clinton (1992-2000)! Pai mari smecheri au fost astia, de-au reusit sa genereze asa o frumusete de criza la asa multi ani de zile dupa ce au parasit puterea! Pe scurt, criza e din vina celor ce pe care nu-i agreati dvs politiceste! Nu se datoreaza complicitatii intre marii manageri ale „industriei de servicii financiare” si agentiile de rating, care asigurau publicul ca totul e in ordine si ca pot sa cumpere linistiti „produse financiare derivate”… si se opuneau impreuna, din rasputeri, tentativelor de reglementare din partea autoritatilor, sustinand ca se auto-reglementeaza… nuuu, criza este vina stangistilor si a progresistilor…

        Scuzati-ma dar asta este pur si simplu orbire ideologica. Daca ati fi mare manager la AIG sau Merill Lynch mai intelege o astfel de pozitie, dar dvs sunteti dupa toate probabilitatile parte a publicului care plateste prin impozite oalele sparte de catre acesti indivizi, din care niciunul nu a facut puscarie, iar majoritatea si-au pastrat averile… si au gasit in dvs aliati obiectivi, care arata cu degetul in alta parte, spre vinovati imaginari… ar rade in barba daca ar sti ce aparatori zelosi si-au gasit, si pe gratis… idioti utili, mutatis mutandis.

        • @vlad

          dvs n-aveti cum intelege nici ce am scris eu, nici realitatea. In privinta asta ne-ati lamurit de mult, in repetate randuri, chiar pe acest forum; nu mai avem nedumeriri.

          si totusi, oricat de bizara si de neinteles ramane pt dvs. realitatea (in sensul de ce este, nu de ce credeti dvs ca ar fi) si lipsa de receptivitate la argument (dublata, de o evidenta lene intelectuala si ignoranta), ea, sarmana realitate, asta ramane: criza din 2008 este criza capitalismului, produsa de parctici etatiste (socialiste, progresiste) de lunga durata si frauduloase, NU de capitalism. Neintelegerile si indignarile dvs nu schimba realitatea. Sanatate.

    • „Desi nu ma consider in nici un caz “de stanga”, cat timp tarile scandinave raman cele cu cel mai inalt grad de trai, si cat timp avem piete financiare de mare complexitate, pentru care principiile libertariane ale neinterventiei si dereglementarii imping spre scenarii cum a fost criza din 2007, aceasta dezbatere, la nivelul asa de abstract pe cat il propune articolul, intre stanga si dreapta, nu cred ca surprinde miza reala a acestor vremuri.”

      1. Tarile scandinave raman „cu cel mai inalt nivel de trai” pentru marea masa a locuitorilor! Intrebati – daca aveti ocazia – pe unul dintre cei care platesc 120% taxe pe o masina de lux cam cat de justa i se pare oranduirea sociala in care traieste. Mai mult, astept sa comentati nationalizarea „de facto” a economiilor si interdictia (nereglementata dar activa) aplicata dorintei de a recupera banii plasati in bancile scandinave, aplicata cetatenilor altor state.

      2. Pietele financiare nu provoaca crize din cauza absentei reglementarii, ci din cauza acesteia! Ce credeti, daca cetatenii ar fi liberi sa-si aleaga moneda si sa evite bancile (sustinute de catre stat), cam cat numarar ar mai ramane in conturile bancilor, si cum ar mai putea acestea sa sustina statul prin imprumuturi cu dobanda preferentiala? Se pare ca cunostintele dumneavoastra despre libertarianism sunt echivalente cunostintelor mele despre neurochirurgie: am auzit de ea, stiu cam ce implica dar altfel….

      3. Eu unul nu vreau pomeni de la stat: vreau doar sa muncesc si sa-mi folosesc mijloacele de schimb (adica banii) obtinute in urma acestei activitati asa cum doresc. Da, statul imi ofera servicii „gratuite” – multumesc, n-am nevoie de ele, prefer sa le obtin contra cost de la entitati private – deci doresc ca statul sa se retraga din toate domeniile in care piata private poate oferi alternative. Poate acum intelegeti ce inseamna libertarianismul: dreptul de a alege, si implicit de a refuza plata serviciilor inutile!

      P.S. Am calvitie (chelie) in faza accentuata!! Vedeti vreun motiv sa contribui, prin taxe si impozite, la sustinerea frizeriilor detinute de catre stat?

      • *pentru PS – un motiv bun este pentru a va putea bucura de frumusetea podoabei capilare a concetatenilor dumneavoastra mai putini avuti in ceea ce priveste „sub-parul”. Din ceea ce se poate deduce, in privinta asta dumneavoastra ati putea sa mai dati si altora.

    • n-am decat intrebari [de data asta]:
      A. cum de n-a invadat comunismul Europa intre 1864 (?) aparitia lui Das Kapital si 1917?
      B. daca n-ar fi fost primul razboi mondial si Germania in dezastru militar ar fi ajuns Lenin in Rusia?
      C. cate % procente are partidul comunist in Anglia? USA?
      D. inafara de un pact sindicate-patroni cu prezenta guvernului ce elemente de economie socialista/comunista exista in tarile scandinave? Ca nu-mi rezulta ca Nokia/Volvo ar fi companii de stat!

      Pana si Marx a afirmat ca „politicul este expresia concentrata a economicului”. Cand au aparut niste zevzeci care au vrut ca „economicul sa devina expresia politicului” a aparut si regimul comunist.

    • Lucian draga , nu mi e clar ce intelegi tu prin „relativ socialista”, dar e clar ca nu ai inteles nimic , nici cand ai trait in scandinavia , nici cand ai traist in US. Inteleg ca nivelul de trai este mai mare intr-o tara „relativ socialista” scandinavia decat intr-o tara „se afla pe cealalta parte al spectrului” respectiv US. Daca ai sa citesti pe Besançon, ai sa ajungi la „Economia socialistă pur și simplu nu funcționează. Ea seamănă cu proiectul unui avion care, construit, nu va zbura niciodată. De ce? Pentru că munca, lipsită de perspectiva posesiunii și a recompensei, este o himeră, iar planificarea producției și a distribuției la scara întregii societăți, fără auto-reglarea bazată pe cerere și ofertă, e pur și simplu imposibilă.” Deci scandinavia nu are legatura de nici un fel cu „socialismul” nici macar o legatura „relativa”. Scandinavia are o economie mai liberala decat a US de aici si nivelul de trai mai mare. Dumneata confunzi ca multi altii „socialismul” cu „statul social” sau „democratia sociala” , eu zic sa te mai documentezi inainte sa vorbesti, maine poimaine o sa spui ca dezvoltarea fara precedent a chinei se datoreaza „comunismului” .

  5. Au fost 10 pagini? Le-am citit cu sufletul la gura, pentru ca eu am trait copilaria , adolescenta si maturitatea in aceasta aberatie numita socialism si mai apoi comunism. Mi-amintesc cu cat sarg au cioplit comunistii la „omul nou”; si… au reusit.Priviti clasa politica, nu e formata din „oamenii noi”?

  6. „Nu se obținuse oare în câteva dintre țările Occidentului, pentru toți membri societății, o calitate decentă a vieții?” NU, evident ca nu, pe vremea lui Marx. Calitatea decenta a vietii pentru majoritatea s-a obtinut in Occident mult mai tarziu si numai dupa ce lucratorii salariati, animati de idei provenind de la alde Proudhon si Marx, au fortat patronatul si statul la concesii. Bunastarea claselor mijlocii de azi si chiar formarea lor datoreaza mult ideilor socialiste puse in circulatie in secolul al 19-lea.

    • Bogdan Rusu, iar n-ati inteles nimic. De aceea va recomand calduros:
      1. Sa uitati faptul ca Marx a fost un mare filosof si ganditor economic (un impostor in fapt; insa un talentat stilist-propagandist; da, aici a avut un talent epocal; de aia si are succes in continuare la intelecte plapande)

      2. Sa incercati niste autori/lecturi ceva mai serioase, logice, analitice si coerente. Gen: Ludwig von Mises -Economia in 7 lectii, Actiunea umana, Socialismul – o analiza economica si sociologica, Mentalitatea anticapitalista. Milton Friedman – Free to choose. Adam Smith – Avutia natiunilor si Teoria sentimentelor morale. Si, nu in ultimul rand, exceptionala (si pe nedrept ignorata) lucrare semnata Valeriu Stoica si Dragos Aligica – Reconstructia dreptei (Humanitas 2010 daca nu ma insel), care contine o analiza pe intelesul tuturor profanilor (are si indicatiile bibliografice daca vreti sa mergeti cu studiul mai departe si nu-i credeti pe autori) a ordinii capitaliste, ordinii liberale (economice, legale, etice) si a problemelor institutionale si psihosociale ale Romaniei post decembriste pe care, dvs, cucerit de pseudo-stiinta lui Marx, le-ati omis. De unde si faptul ca n-ati priceput ca nu de la Marx (apropo, el ii ura si pe muncitorii cu constiinta politica, sincidalista; era un snob intelectual), Prudhomme a venit cresterea nivelului de trai (traiul decent) pe scara larga, ci de la libertatea economica si mobilitatea sociala care au intervenit treptat, firesc, natural, din necesitate, in istoria politico-economica a omenirii (secolele 17-19). Care, surpriza! mai tarziu au purtat numele de capitalism.

      Nu, nimic n-ati inteles din teoria si practica economica socialista/capitalista (beneficiind, se pare, de o ignoranta devastatoare in domeniu; felicitari). Initiatic, incercati de incepeti de aici:

      http://ihincu.wordpress.com/2013/11/26/capitalismul-intre-uz-si-abuz-cateva-coordonate/

      respectiv:

      http://ihincu.wordpress.com/2013/12/02/capitalismul-intre-uz-si-abuz-ii-mana-invizibila-adam-smith-si-ignoranta-devastatoare/

      sau nu. sunteti, desigur, liber sa va faceti de ras, inclusiv pe toate forumurile pe unde apucati, in continuare. Si sa propovaduiti fanteziile marxiste cu ardoare. Insa daca-i p’asa, e timpul sa va asumati si consecintele: contribuiti personal si abnegat la perpetuarea nenorocirii asteia care da, prinde masiv, in continuare, la minti si mai plapande si ignorante decat a dvs; astea-s consecintele ideologizarii stangiste a invatamantului (inclusiv universitar) si ignorantei. Devastatoare.

  7. Articolul este seducător și merită citit, dar această apologie a unei societăți libere de tip capitalist față în față cu cea de tip totalitaro-comuniste are la rândul ei o încărcătură ideologică puternică. Există state capitaliste cu o solidă componentă socială, de exemplu Germania. Ar fi mai interesant de văzut ce soluții specifice există pentru dezvoltarea României în cadrul sistemului capitalist; e greu de crezut că țara noastră va ajunge la un grad de dezvoltare asemănător cu cel din Occident în viitorul apropiat și chiar îndepărtat oricât de multă piața liberă ar fi.

    Recomand cărțile domnului Ha-Joon Chang, în special „Kicking Away the Ladder: Development Strategy in Historical Perspective” în care arată că statele occidentale și-au protejat sectorul industrial până când acesta a ajuns la un grad de dezvoltare care să-i permită să concureze într-o piața liberă. Cu toate acestea aceleași state occidentale promovează astăzi liberalismul, privatizarea companiilor de stat în statele mai puțin dezvoltate, lucruri care nu garantează neapărat bunăstare.

    • Da, sigur ca-i greu de imaginat ca Romania va atinge performantele unor tari capitaliste dezvoltate. Cu lipsa totala traditie si mentalitate capitalista si liberala (recomand eu aici lectura atenta a cartii lui Petru Culianu – Mircea Eliade) si inainte de razboi (manifestarile capitaliste si liberale in Romania moderna au ramas din pacate marginale fata de poporanism, samanatorism, si crestin-taranism), adica lipsa capitalisti si capitalism solid implementat, chiar inainte de comunisti, cu o populatie care in 2011 vroia in procent de 54% inapoi in comunism, in 2012 la fel, in 2013 la fel, iar in 2014, daca ar mai fi Ceausescu in viata, 46% l-ar vota daca ar candida la toamna…… Da, e greu de imaginat.

      Deci, ce ne trebuie mai intai e sa renuntam la mirajul si mesianismul crestin-comunist (de tip panslav). Dupa aia (sau in paralel) sa intelegem capitalismul, necesitatea lui, institutiile si relatiile de tip capitalist, ce tip de atitudine, etica si actiune individuala (responsabilitate) presupun.

      Dupa aia (sau in paralel) sa intelegem ca cea mai buna protectie sociala e asigurata in capitalism, privat, si numai in conditii de relativa prosperitate pe scara larga, si nu de stat (asta-i analiza istorica, politico-economica, nu ideologie).

      Si mai trebuie sa intelegem (inainte de teorii si propuneri stategice originale), ca ideologiile (stangiste, desigur, ca numai stanga e ideologica) n-au murit, si fac in continuare ravagii in mentalul public (cititi va rog comentariul meu de mai jos adresat direct dlui Liiceanu). Dupa cum nici doctrinele n-au murit, slava domnului (dreapta liberala, clasic liberala, e doctrinara, propune imbunatatiri realist progresive, nu “justitiar sociale”, etatiste, mesianice si revolutionare). Dupa cum nici conflictul dintre ele n-a murit (nu, lasati prostiile ale gen Fukuyama, cu moartea ideologiilor; fix postideologicii zilelor noastre, sunt mai ideologici decat isi dau ei seama, si mai mult ca niciodata)

      Adica sa intelegem ca nu putem sari peste etape, ca suntem intr-un decalaj istoric mare de tot fata de tarile alea la care va uitati dvs admirativ, si ca prima etapa ca sa reducem din decalajul asta, e sa combatem si evacuam pe cat posibil din constiinta publica nenorocirea ideologiilor de stanga – pentru ca ideile, alaturi de emotii si instincte, schimba lumea; ideile gresite, o schimba gresit. Pentru ca au in continuare mare succes la mase. Iar masele noastre sunt de o ignoranta si imaturitate civica, politica si economica (elementara, din aia, de supravietuire) devastatoare.

      Nu putem sari de la aceasta etapa direct la aia postideologica occidentala – lasa ca nici aia nu-s prea bine in etapa si utopia asta. Bref, obisnuiti-va cu abordarile ideologic-doctrinare in continuare. Nu pt ca asa spun eu, si pt ca ideologiile stangiste ne bantuie masiv in continuare (iata, fara sa ne dam seama) si nu pot fi combatute altfel decat demantelandu-le si oferind alternativa. Pe etape. E o realitate (chiar daca nu va place). Negarea ei nu serveste nimanui la nimic. Fuga de realitate nici atat. Aici ne gasim.

    • Ceea ce lipseste cu desavarsire in Ro sunt politicele guvernamentale – si daca ele exista – pe hartie – ele nu se aplica, sau daca se aplica si aplica defectous.

      Din 4 ani de guvernare cu guverne relativ stabile nu s-a reusit nici o constructie pentru o durata mai mare de 2 ani, decat epoca de desavarsire a furtului stelar – marca Nastase.

      Instrumentele sunt in mana celor care ne conduc, dar sarmanii nu stiu sa fie decat copiloti, iar cand au lvolanul in mana intra cu masina in primul sant.

      Dezvoltarea unei tari nu este usoara si are nevoie de timp, de coerenta, de rabdare si de politici care sa fie urmate. Daca te uite pe cifre si vezi ceea ce este in spatele lor si intelegi mecanismul de functionare poti misca masinaria.Just do it!

      Ce au propus socialistii este o masina ireala care merge fara benzina – si mie imi place sa cred ca este frumos sa ai o astfel de masina si de aceea imi imaginez masina aceasta ca ar exista, dar constat ca la un anume moment ea se gripeaza, se opreste si cedeaza. Cine este de vina? Eu pentru ca am ales sa cred in aceea utopie…

      Facilul cucereste – munca displace pentru ca inseamna de multe ori truda – cuvant rusesc.

      Ce este de facut si ce aleg?

      Cand sunt tanar si imi doresc multe si aleg facilul, dar dupa ce viata imi arata cat de utopic a fost visului meu, decid sa reiau si aleg in final constructia – pun piatra peste piatra si sper sa imi vad visul cu ochii.

  8. Se pare ca noi, cei care am trait o veme in socialism, suntem cu totii in ipostaza personajului care, dupa ce a petrecut o zi intreaga la zoo cercetand uimit o girafa, pleaca intr-un tarziu acasa clatinand din cap si murmurand: „asa ceva nu exista!”.
    Si pentru ca Domnul Liiceanu nu ne ofera o explicatie foarte clara despre cum a fost cu putinta ceva ce nu e cu putinta (ma refer la comunism, nu la girafa), indraznesc sa schitez eu in inceput de explicatie.
    Comunismul e nascut dintr-un vis, legitim in felul lui, asa cu societatea americana e produsul faimosului „american dream”. Altfel spus, societatea americana este raspunsul colectiv la intrebarea: „care este setul de reguli de respectat, in asa fel incat oricine, indiferent de clasa sociala, sau de alte circumstante existente la nastere, inzestrat cu o bruma de talent si cu dorinta de a munci din greu, sa poata accede la orice demnitate sociala potrivit propriilor aspiratii”.
    In mod similar, comunismul este raspunsul colectiv la intrebarea: „cum trebuie croita societatea, pentru ca eu – o nulitate absoluta, complet lipsit de orice talent si foarte lenes, sa pot accede la orice demnitate sociala, platind pentru asta un pret modest – sa mai torn cate un prieten, sau o ruda, sa renunt la orice principiu, sa ucid un pic, dar numai daca e musai…”
    Si pentru ca astfel de personaje sunt incapabile sa produca ceva valoros, au inceput prin a fura de la cei care isi materializasera cumva munca si idealurile. Cand au terminat de vampirizat vechea generatie creatoare de valori, au mai trait o vreme exploatand munca celor 10-15% naivi, care se incapatanau sa faca totusi ceva. Apoi societatea comunista a sucombat, dar visul a ramas. Il putem recunoaste in forme jalnice la picnicurile cu mici ale lui Marean Vanghelie, in asalturile din supermarket-uri, cand apare cate o oferta de bormasini ieftine, sau – intr-o forma adaptata la capitalismul nostru original- in show-urile cu „vedete” echipate cu masini tari si ghiuluri multe.
    Nu vad nici un arhetip edenic in povestea asta. Diferenta intre visul american si visul comunist descris mai sus e una cantitativa, data de procentul de puturosi si de prosti din societate. Daca acest procent depaseste un anumit prag, atunci visul american se topeste pe nesimtite si este inlocuit de cosmarul comunist.
    Sunt absolut convins ca, daca printr-un miracol Romania ar fi ocupata de nemti sau de o rasa de extraterestri harnici, care sa o aduca in 10 ani la nivelul de bunastare din America, atunci o noua revolutie comunista ar distruge tot in numele visului prostilor si puturosilor de a trai la fel, sau chiar un pic mai bine decat cei care produc valori.
    De-aia este Romania altfel!

    • Părerea mea e un pic diferită. Comunismul real (cel implementat în practică în diverse țări) a fost propaganda pură a unei găști de psihopați care își extrăgea puterea politică prostind cele mai inepte categorii sociale. Oamenii săraci sunt proști, iar asta îi face și mai săraci, așa a funcționat în practică respectivul comunism. Lipsa oricărei educații economice a fost condiția de bază a instaurării comunismului, iar asta nu putea fi găsită la categoriile cât de cât mai evoluate. După care educația economică asigurată maselor a fost un amestec de propagandă și minciuni sfruntate, făcându-i să-și accepte rolul de sclavi ai statului.

      Subiect de meditație: pe vremea când statul avea el însuși grijă de asigurarea alimentelor de bază, uleiul și zahărul erau pe cartelă și chiar și acelea erau uneori distribuite cu câteva luni întârziere. Astăzi, statul a lăsat complet pe mâna economiei private (i.e. supermarketurilor) aceste produse, iar ele se găsesc din abundență, iar statul mai și încasează taxe și impozite din ele, ceea ce pe vremea lui Ceaușescu era complet nerealizabi. Oare nu ar trebui abandonat modelul comunist în construcția de drumuri și căi ferate? Pentru că statul nu se descurcă azi cu ele mai bine decât se descurca Ceaușescu la capitolul zahăr și ulei.

      • Oare nu ar fi mai bine sa abandoneze statul si tratarea bolnavilor de cancer in mainile privatilor? Statul se descurca execrabil in Romania in aceasta privinta – oare clinicile private nu ar rezolva rapid problema?

  9. Daca-mi permiteti, as avea o remarca privind analiza semantica a primului rand din Manifest. Ma tem ca traducerea schimba cumva sensul termenului folosit de Marx. Formularea originala, in germana, „Ein Gespenst geht um in Europa – das Gespenst des Kommunismus“ poate fi inteleasa si in sensul de „spectru”, nu neaparat de stafie.

    In rest, total de accord…

  10. Ati ucis comunismul domnule Liiceanu. Ba nu. Ba da. Ba nu.

    Totusi sintem obsedati de comunism. E o drama. Sintem frustrati. Pe buna dreptate. Se pare ca nu ne dorim sa punct si de la capat.

    Comunismul trebuia sa apara. E o necesitate in mecanismul evolutiei. Tine de ingineria societatii, o „stiinta” practicata de adolescenti, o eroare OBLIGATORIE, o ispita inevitabila.

    Imi place sa strabat alternativ drumul, dinspre viitor spre trecut si invers. Prin repetitie incapatinata, prin cultura tehnica si curiozitate extrema. Formatia de inginer ma ajuta mult. De acolo din viitor va spun ca lucram pe un santier mizerabil. Construim obiective in linie si in serpentine, catre un viitor fascinant si amenintator, misterios si inevitabil simplu. Iar frustrarile noastre legate de comunism nu sint chiar pierdere de vreme. Asta e mizeria harazita noua, o prostie obligatorie, utila si necesara. Probabilistic, o fractiune a societatii si a evenimentelor trebuiau sa se ocupe de comunism, si o alta fractiune de anti-comunism. E un proiect inevitabil in istoria omenirii.

    Odata am muncit toata ziua sa golesc o conducta de apa. Am verificat zeci de racorduri, am plecat, am rezolvat si alte probleme, si m-am intors. Conducta se golea fara incetare. Eram disperat. Nu mai aveam raspunsuri. Un alt inginer era si el disperat la sfirsitul zilei. Verificase tot. El nu reusea sa umple conducta cu apa. Doi ingineri buni si prosti in acelasi timp. Plus un manager timpit si o soarta cretina. Am plecat amindoi acasa rusinati. Ce-am inteles din intimplarea asta? Nimic. Dar mi-am facut datoria. De fapt toti ne-am facut datoria. Inclusiv managerul, caruia prin fisa postului i se impune sa fie timpit. De la o anumita virsta, cam toti sintem specializati in management. Din ce in ce mai experimentati.

  11. Stafia este la locul ei chiar daca imaginea este tributara mentalului germanic romantic populat de fiinte bizare, gnomi, spiridusi, stafii si alte cele.
    De altfel, in prezentarea care urmeaza chiar autorul demonstreaza ca stafia este perfect logica in constructia marxista: este stafia comunismului primitiv, prima forma a convieturii umane.
    Aici ar urma o excursie mai larga in reinterpretarea nebiasata a marxismului teoretic – in opozitie cu abordarea strict ideologica si vinovata a autorului – la care, din ratiuni de politete, renunt acum si aici.

  12. Bunastarea este cel mai mare dusman al comunismului ! Amintiti-va, cei mai in varsta, de rezultatele electorale ale partidelor comuniste din Italia si Franta in anii 50-60. In jur de 30% ! Treptat, crescand nivelul de trai, modificandu-se structura sociala („proletariatul industrial”, cel indoctrinat/fanatizat de catre comunisti scazand sub 30% din populatia ocupata) ponderea electorala a comunistilor s-a redus treptat, pana la colapsul din deceniul IX. Sigur , au mai fost si alte cauze dar, zic eu, aici trebuie cautata „cheia”.
    O idee nefasta a lui Marx a fost identificarea „luptei de clasa” drept motor principal al istoriei. La 19 secole de la sacrificiul Mantuitorului, mesajul iubirii si intelegerii dintre oameni a fost schimbat : ura, invidia, astea erau „motorul istoriei”, astea determinau progresul omenirii !?!
    Nici Marx si nici alti filozofi din sec XIX n-au banuit ca salvarea omenirii va veni din geniul ei, din asa numita „revolutie tehnico-stiintifica”. Pe calea asta a venit bunastarea, asa s-a prabusit comunismul in Europa. Se mai zbate sa reziste prin Rusia, China, Coreea.Sfarsitul e aproape si acolo !

    • A face politica inseamna a vrea sa faci bine cu forta (Zarifopol dixit). Luat de entuziasm, vrind sa distribui binele cit mai uniform, ajungi sa o faci in silnicie pentru unii si in complacere pentru altii. Unora le retezi cutezanta, altora le cultivi lenea. Iti iei rolul de dadaca a tuturor si-i duci pe toti la paguba. In plus, vii cu proprii tai birocrati si tiitori ai ordinii, astfel ca cortegiul sa mearga negresit spre dezastru. Ca sa ai o baza principiala, faci o teorie plina de „rezulta cu necesitate” a carei principala idee e ca supusii trebuie sa se supuna si mai fara obiectii. Ai pregatit o noua lume, cea in care tot timpul „rezulta cu necesitate”, si nu ai timp de pierdut cu diversii circotasi care iti pun la indoiala proiectul. E simplu: ii disciplinezi sau ii elimini. Oricum nu inteleg noua lume, a „rezultatului cu necesitate”. Pentru binele care vine „cu necesitate”, crima nu mai constituie o piedica pentru a-l infaptui. Acel bine merita orice sacrificiu. Determinismul istoric al lui Marx continea la vedere germenele crimei, dar nu asta-l facea nesuferit lu’ musiu Nietzsche, ci vulgaritatea conceptiei mecaniciste asupra istoriei in care dragutul lui Ubermensch avea de facut doar figuratie.

  13. Primii teoreticieni ai comunismului proprietății, bunurilor, femeilor și copiilor – francezi dacă bine îmi aduc aminte – argumentau, slujindu-se adesea de imageria literaturii de călătorie, că traiul auroral, „de demaraj” al omenirii fusese unul non-individualist, poligam, omogen calitativ etc. Pentru acești gînditori, civilizația e cea care aduce cu sine morbul inegalității, spiritul de competiție, pasiunile ce fac cu putință ordinea capitalistă.

  14. M-a facut sa ma simt putin cam nostalgica acest post. Am trait in anii in care comunistii incercau sa obtina un anumit tip de om…vedem cu totii astazi mai ales in politica ce oameni minunati sunt!

  15. ” Era prea multă inegalitate în jur, ca să ne putem împăca cu gândul că asta e lumea în care vom trăi mereu! „Proletari din toate țările, uniți-vă!” Capitalismul exalta individualismul și lăcomia. Și era evident că acestea erau generate de proprietatea privată. „

    Exista oameni asupra carora un astfel de „discurs veninos”, care l-ar fi bucurat pe Ceausescu, sau pe Lenin, sau pe Stalin, are inca efecte, chiar in masura mult mai mare decat in urma cu 10-20 de ani :

    „O societate burgheză și capitalistă nu apreciază morala. Într-o societate capitalistă, inteligența și șiretenia sunt apreciate ca valori importante și nici pe departe onoarea.” (Cristian Pirvulescu, presedinte Pro Democratia)

    http://inliniedreapta.net/insemnare/cristian-pirvulescu-intre-morala-victor-ponta-si-karl-marx/

  16. Domnule Liiceanu va respect f.mult. Mai mult decat pe alti „contributori” pe care-i respect ;P
    Placut articolul. O parte adevaruri, fundamentale chiar, o parte opinii personale…care mi-au adus aminte de finalul unei snoave populare cu Nastradin Hogea: „-Si tu ai dreptate, si tu ai dreptate!”
    Altfel zis, desi nu banui ca e un articol pro capitalisdm scris la comanda (vade retro!) nu ma pot opri sa nu observ, stiu, inerent pdv particular, ca „naturaletea” aparitiei capitalismlui nu-l fereste de hidosenia imperfectiunii crase si ca de fapt zbaterea societatii (capitaliste) pro reglementari reprezinta tocmai o dovada a acestei imperfectiuni cronice. Subiectul necesita mai multa dezvoltare dar chiar si exemplul distribuirii bunurilor este gresit, tocmai pe sincopele lui se bazeaza o consistenta parte a profitul capitalist. Si daca trecem de pantofi si fiare de calcat si ne oprim de exemplu asupra distribuirii de servicii medicale va intreb in perioada sincopei tot atat de natural vi se pare „mersul” societatii?
    Cred ca luaind 2 sportivi campioni la 65 de ani putem observa ca diferenta fizica intre cel cazut in alcolism si cel „realizat” este data nu atat de posesie cat de minte. Mintea l-a indrumat pe fiecare…altfel zis eu am mari dubii ca drumul actual de consum fara bariere (vorbind practic nu absolutist) nu reprezinta un trup frumos cu o minte…cam lipsa! Si nu stiu daca de aici in viitor rezulta cele mai bune lucruri. Nu vreau sa amintesc de incalzirea globala de exemplu sau de terminarea anumitor materii prime dar sigur nu capitalismul reprezinta raspunsul la o societate care se „umfla” ca floricelele de porumb si a carui cvasiomiprezent motor de dezvoltare este „Vreau si eu pt ca exista!” sau „…pentru ca are si ala!” Cu cat dam mai putina importanta dezvoltarii psihice umaniste cu atat unii ar spune ca involuam. Nu stiu daca vom reveni la sclavagism :) dar sigur mai exista cateva fictiuni pandind de sub pietre… si nu sunt toate comuniste!
    Nu vreau sa scriu si eu 10 pagini :) asa ca voi incheia aici comentariul f.superficial, exprimandu-mi speranta in capacitatea de autoreglare a omenirii.

  17. Stimate Domnule G. Liiceanu,

    Am urmarit doua expuneri in legatura cu Iliada, cea a unui asociat al dumneavoastra care face referire la inteligenta cu care lisitele inteleg si simt Iliada si retin citeva vorbe spuse de dumneavoastra in legatura cu bucuria de a citit textul original.
    Va indemn sa uitati cele lumesti si sa parcurgeti Iliada in original.
    Bucurestiul nu este mai captivant decit Iliada.

    In legatura cu articolul:
    -nu exista nimic intelept in asa zisele moduri de productie
    -intelepciune exista in fiecare om care are scinteia ei.

    Am vorbit cu un chirurg care recita Ovidius in limba in care a scris inclusiv greaca si un sofer de taxi fost marinar care analiza fiecare exponat antic din muzeele din mediterana si care descifra latina si greaca antica.

  18. Totusi, o intrebare ramane: sa fie capitalismul camera din spate? Chiar nu mai „vine” nimic dupa el? Imi aduc aminte de o varianta SF, poate ati citit „Orasul si stelele”, a lui A.C Clarke… un fel de comunism dirijat si intretinut de masini.
    Cu siguranta , candva , cumva, se va intrupa si „urmasul” capitalismului ( chiar sclavagismul parea, la vremea lui, „finalul”)…dar el cu siguranta nu va fi socialismul, sau si mai rau,comunismul, „practica” a omorat teoria cat se poate de clar.
    Nu am citit cartea lui Besancon…am fost insa lamurit pe deplin de Hayek ( The Road to Serfdom), Friedman (Capitalism and Freedom) si Bastiat (The Law)
    Mai ales Friedman…explica foarte car care este de fapt rolul statului, nici vorba de neinterventionism 100% .
    Capitalismul prost inteles, acel laissez faire idealizat de multi, (inclusiv aici, pe platforma) este la fel de pagubos, periculos, ca si socialismul…oamenii sunt „rai”, instinctele, lacomia, frica, ruperea de realitate vor distorsiona intotdeuna orice ideologie bazata pe „omul noui”, fie el cel „multilateral dezvoltat”, fie antreprenorul supercinstit care se conformeaza pentru ca asa-i spune constiinta.
    In paranteza fie spus, a aparut si conceptul de „piciorul invizibil”… mana invizibila este si ea o utopie, fara reglementare, sau cu una proasta.
    Una peste alta, mi-a placut mult ce-ati scris, intr-un fel sau altul cred ca multi dintre noi ne-am pius aceste probleme, e bine de stiut cum vedti dvs. problema…

    • „Oamenii rai” nu se pot menifesta in prezenta unei legislatii clare, care sa sustina drepturile natiurale (negative). Desigur, acestia se pot manifesta prin pervertirea legilor, dar tocmai aici intervine conceptul libertarian al statului minimal, care asigura strict functiile necesare intregii societati. Desigur, prioritatile s-ar reaseza, anumite elemente ar deveni un lux iar altele ar trece in categoria necesitatilor, doar ca toate acestea s-ar produce in mod natural, fara intrerventia „legii”.

      Concluzie:: interventionismul nu aduce nimic bun, este doar o frana in fata evolutiei naturale a relatiilor de schimb! Stiu – din conemtariile anterioare – ca sunteti implicat in productia agricola. Ei bine, pe mine nu ma intereseaza unde sunt produse legumele pe care le consum, si nici nu ma intereseaza daca primiti subventii pentru ele: cumpar legumele cer mi se par a fi de calitate, indiferent de producatoar, iar pentru legume „eco” imi folosesc propria curte (desigur, in masura in care statul bu ma impoziteaza, dar aici revenim la libertarianism).

      • Statul minimal este un concept prea general, fiecare intelege ce vrea, minimalul meu va fi diferit de minimalul dvs, de ex. Minimalul lui Putin de minimalul lui Obama, Bush, nu?
        Mai la concret Rahn curve, sau Laffer curve ne pot da cateva repere.
        Empiric prima curba ne duce spre o zona de „interventionism”= cheltuieli guvernamnetale in zona lui 14-20%…destul de larga, dar avem totusi o zona de referinta in care se pot face analize pe dinamica reala, verificata in practica, la nivel mondo.
        Cea de-a doua ne „spune”cat de mare sa fie taxarea, astfel incat sa maximizam incasarile( unii spun ca maximul este in zona unei rate de taxare de 32-35%) la buget, care, evident, se vor proiecta f-ctie de prima curba.
        In plus interventionismul trebuie finantat, nu orice tara isi permite. Un fel de prag de rentabilitate, ca in orice afacere.
        Se face referire la tarile nordice, uitati-va ce pib /capita au, de curiozitate. Cele care nu-si permit, (pib/capita mic, sub mediile regionale) pot sa vrea sa fie socialiste , din motive populiste, daca economia , implicit incasarile bugetare nu permit (cum e si cazul nostru) au probleme mari. Cazul scoala de „extaz” , (a se citi extreme de sorginte atat socialista- cresteri de cheltuieli guv. cat si capitalista- liberalizarea fara reglemetare stricta a tranzactiilor financiare, imobiliare, prudentialitatea laxa dovedita de necesitatea adoptarii-cu greu-a unor legi de genul „Volcker rule” paradoxal, nu?) este criza din 2007-2009, ce impact a avut in Romania si ce impact in SUA. Spre exemplu bursele (considerandu-le ca un barometru al perceptiei) au cazut la noi cu 90%, la ei cu „doar”50%…este totusi o diferenta, desi la noi excesele au fost mai mici, economia nu a suportat socul.
        Altfel spus nu exista o regula universala, un numar magic care defineste statul minimal, oriunde si oricum, dar avem totusi zone de maxim al eficientei.
        Cat privese agricultura, nu va intereseaza preturile pentru ca sunt suportabile. Mai mici ca in UE, ( de aceea pib/capita in pps este aproape dublu ca pib/capita in euro…reversul este ca suntem condamnati ani buni la inflatie) Subventionara netezeste volatilitatea foarte mare a preturilor agro, o parte din venituri fiind fixe, asigurate de subventia agro. Pentru ca alta ar fi dinamica inflatiei , (stiind pondera mare in cosul de consum a mancarii…care ar fi si mai mare in lipsa interventionismului prin subventionare. Ponderea alimentelor in Romania este undeva la 34%, spre deosebire de EU, unde este de 14%)
        Problema este destul de complexa… de aceea am si precizat acele lucrari ale unor liberali de marca, ei recunosc, si in plus definesc destul de clar rolul statului. Fara a avea niste repere clare,principiale, este greu sa-ti fie clar ceva. Toata lumea vrea ceva… Problema, la noi, este ca nu exista o viziune de ansamblu, parca totul se face pe genunchi, functie de interese conjuncturale, populiste sau de cumetrie.

        • @MirceaM

          Va multumesc pentru raspuns. Cateva comentarii:

          1. Nu ma intereseaza ca interventiile statului sa fie eficiente. Pentru mine, atributile unui stat minimal sunt clar definite:
          – apararea tarii fata de agresorii externa (armata si serviciile de informatii externe);
          – apararea tarii fata de agresorii interni (politia si serviciile de informatii interne);
          – intocmirea legislatiei (o constitutie bazata pe drepturile naturale si un corp legislativ format din profesionisti);
          – reprezentarea tarii pe plan international (reprezentante diplomatice si un presedinte ales);
          – un serviciu de colectare si distribuire a taxelor catre entitatile enumerate mai sus.
          Si cam atat!

          2. Nu ma intereseaza ca statul sa colecteze taxele in mod optim. Pentru mine, singura forma de taxare corecta este cea fixa „per capita”, justificata de necesitatea functionarii institutiilor enumerate mai sus. Precizez ca si in cazul acestor institutii unele servicii ar fi optionale si oferite contra cost.

          3. Daca nu discutam de bani europeni, subventiile pentru agricultura sunt platite tot din banii obtinuti prin taxare. In aceste conditii se obtin urmatoarele efecte negative:
          – costul produselor nu mai reflecta consumul individual ci veniturile acestuia (cei care au venituri mari dar consuma putin finanteaza „cosul zilnic” al celor cu venituri mici si consum mare;
          – subventionarea se face pe criterii arbitrare, gandite in birourile functionarilor (daca nu ma insel, ati avut mai demult o interventie pe acest subiect);
          – in procesul de subventionare intervine ca „middle man” statul, care retine o parte din fonduri pentru a asigura functionarea ministerului care asigura redistributia fondurilor.

          Ma opresc aici, din lipsa de timp, dar va asigur ca as aprecia un raspuns din partea dumneavoastra.

          • In principal, extrem de pe scurt, statul minimal , pe componenta interna, ar arata cam asa:
            1. Creeaza legi, arbitreaza si impune aplicarea lor.
            2. Previne si desfiinteaza, daca e cazul, monopolurile sau cauzele care produc efecte nocive de vecinatate
            3. Asigura existenta pietelor libere, in care voluntariatul individual si institutional este elementul de baza
            4. Paternalismul, in cazul celor care sunt in imposibilitatea de a supravietui, fiind inapti de munca (pe bune)
            5. Controlul banilor, ca o masura de stabilitate financiara nationala, prin reglementarea functionarii bancii centrale
            6. Asigura o securitate minimala (economica, sociala etc)
            Desigur si comunistii fac legi si le impun..dar nu au piete libere, in care pretul este format prin actiunea voluntara a cumparatorului si vanzatorului.
            Creeaza monopoluri, sa ne amintim de partidul unic, reglementat prin lege, de proprietatea de stat in proportie covarsitoare, sau de cotele de carburant sau mancare. Nimic voluntar, ci impus…in baza unei securitati iluzorii.
            Exista categorii defavorizate, de ex. orfani, persoane cu handicap sever, nebuni..ba chiar si in cazul animlalelor se impun anumite conditii minimale de viata
            Controlul banilor este necesar, pe de o parte pentru a atenua socurile ciclului economic, prin masuri anticlice monetare, pe de alta pentru a reglementa masa monetara in raport cu cantitatea de produse, cu bogatia tari,i practic banul fiind unitate de masura este un element sensibil ,atractiv…vorbim tot de un fel de efect de vecinatate, via ban, la nivelul intregii economii.
            Punctul nevralgic este punctul 6. Este si fata Morgana care a „sucit mintile.”
            Aici as detalia un pic, cu riscul sa ma lungesc prea mult
            Statul liberal, chiar minimal, trebuie sa asigure o anumita doza de „protectie”. O parte (minimala) este chiar impusa, necesita costuri (tocmai pentru a nu creea efecte de vecinatate nedorite), iar o alta parte este „cumparata” voluntar.
            Componenta sociala, de ex, pensiile. Statul trebuie sa impuna doar o contributie minimala, indiferent de venitul unei persoane, care rezulta din asigurarea de conditii minmale de compensare la batranete, (neincarcand sarcina pe buget din viitor), cand se presupune ca persoana nu mai este apta de munca.(calcule, demografie,sustenabilitate etc) Cine doreste sa participe mai mult, avand compensatii mai mari la batranete, poate face acest lucru la fonduri private, statul, asigurand doar o pensie minimala si buna functionare(prin organisme de control a acestora). Or ce se intampla acum? Avem (uneori) pensii uriase, de zeci de mii de lei, asumate de stat, ba chiar la varste „fragede”, suntem cei mai tineri pensionari ( ca varsta efectiva)din in UE. Statul,isi depaseste conditaia de stat minimal favorizand o parte din cetateni, in detimentul altora. Este principala cauza a dezechilibrului din sistemul de pensii, si are o cauza evident populista.
            „ Thus, the more we try to provide full security by interfering with the market system, the greater the insecurity becomes; and, what is worse, the greater becomes the contrast between the
            security of those to whom it is granted as a privilege and the ever-increasing insecurity of the under-privileged And the more security becomes a privilege, and the greater the danger to those
            excluded from it, the higher will security be prized. As the number of the privileged increases and the difference between their security and the insecurity of the others increases, a completely
            new set of social values gradually arises.” Zice Hayek.
            Bastiat definea trei tipuri de jaf, printre ele fiind si acela in care o parte a populatiei jefuieste alta parte. Legal, prin diferite tertipuri legislative..sau ilegal, prin numarul extrem de mare de „bolnavi”.- peste 15% (aici statul nu isi exercita atributia de arbitru si control)
            La fel putem vorbi de educatie( de ce sa impunem obligativitatea si gratuitatea studiilor, peste un nivel minimal? Sa scoatem „tampiti” pe bani publici?). Doar cei cu anumite rezultate, bune, evident, sa studieze gratuit peste o anumita clasa ( care asigura minimalul unor cunostinte strict necesare…in nici un caza clasa X-a, este prea mult, dovada fiind nivelul de clasa v-a al multor elevi de liceu), dovedind ca vor , si ca efectul de vecinatate viitor(benefic de aceasta data) merita costul.
            Revenind, aceasta componenta de securitate minimala, obligatorie,este definita si de Hayek:
            “Some security is essential if freedom is to be preserved, because most men are willing to bear the risk which freedom inevitably involves only so long as that risk is not too great. But while this is a truth of which we must never lose sight, nothing is more fatal than the present fashion among intellectual leaders of extolling security at the expense of freedom.”

            “It is essential that we should re-Iearn frankly to face the fact that freedom can only be had at a price and that as individuals we must be prepared to make severe material sacrifices to preserve
            our liberty.”
            Ma opresc…citirea celor 3 carti (macar) este pe deplin lamuritoaare, in cateva randuri nu poti expune multitudinea de abordari si argumente extrem de solide , care pe mine m-au convins si lamurit in buna masura.

            • Va multumesc pentru raspuns. Am citit Mises, Hayek, Rothbard de Soto si Ayn Rand aproape din scoarta-n scoarta, dar am ajuns la concluzii diferite.
              Deci – asa cum sta bine unor gentlemeni – „let’s agree to disagree”, in special in ceea ce priveste monopolul asupra bailor si asupra folosirii fortei.

    • @ MirceaM ,
      „sa fie capitalismul camera din spate?”
      Chiar ati uitat vorba englezului (aproximativ): ” capitalismul e cea mai rea orinduire, dar alta mai buna nu avem”.
      Nu avem inca, dar liber la Utopii. De genul „comunismul este bun, dar a fost prost aplicat”.
      Cine crede ca e bun comunismul sa-l „implementeze” dupa metoda falansterului de la Scaieni, parca, si sa ne lase sa-l vizitam singuri, fara ghid de la partid ;)

      • Nu cred ca evolutia se opreste la capitalism. Dupa cum nu cred ca solutia este socialismul ..cu atat mai mult comunismul. Desi socialismul anilor 60-70 s-a schimbat „hiba” ramane: interventionismul peste o anumita masura produce stagnare, in cel mai fericit caz ( o spun altiii mai stiuti), si in mod evident, competitia cu „ailalti” va fi pierduta.
        Pe de alta parte capitalismul actual nu ofera suficienta „protectie” (se poate si fara ghilimele) unei mase importante de oameni….sa ne gandim la procentul saracilor, chiar in tarile dezvoltate.
        Imi aduc aminte ca , in tinerete, am citit Capitalul. N-am reusit sa inteleg niciodata „schema” stabilirii pretului in comunism… Restul sunt povesti.
        Ce va fi? Nu stiu…dar imi este greu sa presupun, ca peste…hmmm… 500 de ani, sa zicem, vom avea tot capitalismul asta altoit cu socialism corporatist…sau invers.

  19. Adevăratul opium al popoarelor nu este, aşa cum susţinea Marx, religia, ci comunismul.
    Marx a fost şi, din păcate, va rămâne în veacul vecilor, cel mai mare dealer de droguri din istoria umanităţii. Şi, în acelaşi timp, iniţiatorul celui mai mare grup de crimă organizată din istoria omenirii.

    • „Comunismul se năștea ca un proiect antropologic realist și laic, bazat pe credința în posibilitatea unui angelism imanent realizabil cu mijloacele acestei revoluții economice.”

      O glumă reuşită; proiect realist şi laic bazat pe o credinţă (?), chiar mai mult, angelică!
      :-)

      Lucian, vezi mai sus, ajungea la concluzia: „implicarea activa a cetatenilor in procesul administrativ si politic. Civismul.” pentru a face să se mişte societatea în direcţia corectă.

      Contribuţia mea acum este doar recomandarea călduroasă de a citi cartea lui Paul Johnson
      O istorie a lumii moderne1920–2000.
      Să uitam de manualele de istorie de scoală!

  20. @Marius Oprea

    „stim ca trebuie sa veghem ca omenirea sa nu mai adopte comunismul”

    Din nefericire, acest „stim” se aplica unui numar ingrijorator de mic de oameni. Exemple:

    1) Prieteni si membri de familie de aproximativ aceeasi virsta cu mine, crescuti intr-un mediu asemanator – in Romania anilor ’70-’80 – imi declara senin ca socialismul nu-i rau si imi repeta criticile altora in legatura cu sistemul capitalist.

    2) Eu locuiesc in America si aici mai toata „lumea buna”, adica profesori universitari, jurnalistii de la televiziunile si ziarele importante etc, este de stinga. Cit de stinga? Pai suficient de stinga incit sa debiteze in cor cu presedintele Obama asertiuni de genul „daca ai o firma de succes, bravo tie, dar sa stii ca nu-i meritul tau; altcineva a construit drumurile pe care merg camioanele care-ti aprovizioneaza fabrica, altcineva te-a educat cind ai mers la scoala etc.”.

    Din pacate cred ca experienta comunismului va fi repetata mai devreme sau mai tirziu, prin diverse locuri din lume.

  21. Nu e nevoie de zece pagini ca sa distingi intre cele firesti si cele nefiresti, caci asta e esenta, in cele din urma.
    Frank Zappa dixit:
    „Communism doesn’t work because people like to own stuff”
    O juma’ de rand…

    • Addenda:
      Eu astept de la d-l Liiceanu si alte explicatii, nitel mai specifice. De pilda (printre altele):
      – Cum se face ca tot ce este antifascist este asociat automat cu stanga sau cu comunistii sau chiar cu URSS?
      – Cum se face ca in ziua de azi a fi progresist inseamna a fi numai de stanga (vad ca s-a si nascut o terminologie intraga legata de acest aspect)?
      – Cum se face ca umanismul a fost arestat aproape in totalitate de stanga (asta e cea care ma sacaie cel mai tare)?
      Eh, cum se face?
      Si mai sunt din astea, la rigoare…
      PS: Am mai scris pe Contributors in vreo doua-trei randuri, nu mai stau sa caut acum linkuri, fac un rezumat: eu inteleg perfect si impartasesc ingrijorarea autorului (si nu numai a lui) in legatura cu o posibila (din pacate si probabila) viitoare „re-evaluare” a marxismului de catre generatiile viitoare, care ne vor considera pe noi (cum altfel decat) incapabili in a-l „traduce in viata”. N-o stiti p-aia cu „o idee buna, dar prost aplicata”? Cum sa nu!?! Asadar, indiferent si independent de explicatii docte, de lectii de istorie, de viata in libertate, de discursuri intelepte, de trai in capitalism etc, se vor gasi mereu natarai care sa se lase sedusi sau care sa seduca pe altii cu aceasta otrava invelita in ciocolata; pentru ca, domnilor, unii chiar cred in viabilitatea „marxsismului aplicat”. Si uite asa incepe sa nu se mai poata face nimic…

  22. Nu știu cât de socialiste sînt țările scandinave, deși este evident că și acolo intervenția statului s-a diminuat în ultima decadă. Desigur, fără un consens social, un astfel de sistem nu ar putea ființa- nu mai știu dacă suedezii sau danezii s-au declarat în principiu mulțumiți de prestația statală obținută în schimbul impozitelor foarte mari și chiar dispuși să cotizeze mai mult. Trecând de faptul că e necesară o populație scandinavă :)- redistribuirea fiscală este în același timp un motor al puterii de cumpărare a clasei de mijloc, or a populației în general. Câte procente trebuie percepute ca să facă diferența între „firesc” și „socialist”, nu aș putea să precizez. Dar faptul că un om se poate îngriji în spital ori trimite copiii la școală fără să rămână dator vândut, implică un plus de putere de cumpărare disponibilă, care reintră în economie. Să presupunem că ar exista o piață „total liberă”, unde întreg învățământul este privat, la fel ca și îngrijirea sănătății. Mantra avocaților acestui fel de sistem ne spune că „piața” va regla automat prețurile, prevenind o mărire aberantă a lor prin concurență. Realitatea, măsurată cel puțin după parametri economici americani, ne spune altceva. După cum concentrarea progresivă a profiturilor într-o pătură din ce în ce mai restrânsă a populației, nu implică și o creștere economică. 70% din economia americană este alcătuită din ce cheltuie „omul de rând”. Iar ce cheltuie acei 1% care se află în top, nu poate compensa diferența. Să nu mă înțelegeți greșit- nu e vorba de o nostalgie comunistă, ori socialistă (oricum, două tipuri de orânduire pe care nici unul din noi nu le-am cunoscut în sensul lor idealist, ci dimpotrivă, cel mai pervertit). Dar capitalismul se poate sprijini la rândul lui pe „socialism”- nu știu dacă este termenul cel mai potrivit- în orice caz, o intervenție fiscală a statului. Cât anume, nu pot să precizez. Dumneavoastră ați dat exemplul evident reprehensibil al Coreei de Nord. Undeva între ea și Guatemala, poate găsim medianul daurit de care vorbeam.

    • Este adevărat că ”redistribuirea fiscală este un motor al puterii de cumpărare”, dar această redistribuire nu trebuie să ajungă să omoare progresul tehnologic. Lumea nu stă pe loc, iar țările care redistribuie prea mult rămân în urmă. Țările scandinave nu inovează nimic, ele doar beneficiază de protecția militară oferită de Europa de Vest și de clienții proveniți tot de acolo.

      Adică e super-productiv să te cheme Volvo într-o țară de 10 milioane de oameni și să vinzi camioane unei piețe vest-europene de 300 de milioane de oameni, la fel a făcut și Nokia cu telefoanele, la fel face și Norvegia cu petrolul și gazele descoperite după 1974 etc.etc. Însă aceste state scandinave doar profită de celelalte, planeta nu ar putea funcționa fără țări unde să apară firme ca Boeing, Airbus, Alstom, Intel etc. Și, big surprise, astfel de firme NU apar în țările scandinave. Never, ever.

      • Nu înțeleg exact sensul pe care-l dați noțiunii de a „profita”, dar dacă vă referiți la export, Germania ori China ar fi un exemplu de țări „profitoare”. Deci semantica acestui „profit” nu cred că e o noțiune economică solidă pe baza căreia să putem purta o discuție. Dar dacă vreți să vorbiți de export, atunci pornim altă discuție.
        Iarăși, prezența unor companii uriașe nu este suficientă pentru a alcătui o economie. Și Rusia are coloși în domeniul hidrocarburilor, dar asta nu implică faptul că ne-am dori economia lor ca model. Nu spun că astfel de companii ar trebui împiedicate să apară :). Dar dacă luați acest criteriu în ce privește comparația economică între state, vă dau câteva cifre legate de GDP per capita (Gross Domestic Product=totalitatea bunurilor și serviciilor vândute într-o economie). Deci, de căciulă după World Bank (http://data.worldbank.org/indicator/NY.GDP.PCAP.CD)
        SUA – $51.749
        Finlanda- $45.723
        Suedia- $55.040
        Olanda- $45.990
        Danemarca-$56.364
        Ați spus că scandinavii nu inovează nimic. Cred totuși că vă hazardați- ajungem la un fel de discuție sovietică, unde tot ce e nou apare în Statele Unite, iar restul nu contribuie cu nimic. Ajungem la Kamil Kamilovici, inventatorul cămilei. Sau la Stepan Stepanovici, inventatorul step-ului, pentru că avea o singură budă și 12 copii.
        Electrolux, Skype, Astra Zeneca, Ikea, Volvo, Norsk Hydro, Atlas Copco, Nokia, Sandvik, chiar nu inovează nimic ? Credeți că într-o economie liberă, capitalistă, este posibil pentru o mare corporație să reziste fără a inova ?

        • Nu, domnul meu, corporațiile menționate de dvs.nu inovează nimic. Poate doar noi metode de marketing :P

          Mai mult respect merită China decât Germania, pentru că prima măcar afirmă clar din ce tabără face parte. În timp ce Germania profită de umbrela NATO și antrenează militari ruși în același timp. După care ne mirăm că telefonul lui Merkel e ascultat. Păi, după isprăvile lui Schroeder, ar trebui să fie obligatorie prin tratate internaționale ascultarea telefonului cancelarului german :P

          Boeing sau Intel au schimbat lumea, au decis că ea ar putea fi mai performantă și au făcut-o să fie astfel. La fel și Google, la fel și Microsoft. În urmă cu 50 de ani, erau și companii germane care făceau asta. Astăzi fac doar profit și ”creează locuri de muncă”, în beneficiul statelor socialiste pe care le aplaudați dvs. Dar fără trupele americane, ar fi fost ocupate de mult de ruși, poate așa ați fi înțeles și dvs.de ce se poate spune că mult lăudatele țări scandinave profită pur și simplu de securitatea oferită de NATO și de clientela din țări care plătesc pentru această securitate.

    • Ar mai fi necesare din partea dvs.unele eforturi cu privire la a înțelege cine cumpără produsele americane: dacă Australia cumpără avioane F-35 (care nu produc nimic concret în exploatare) cine se poate considera că le-a cumpărat, cei 70% sau cei 1% din exemplul dvs.?

      Cine cumpără Boeing-uri americane echipate cu motoare Rolls-Royce britanice? Rolul celor 1% în economie nu se rezumă la puterea lor de cumpărare, asta e o viziune nemaipomenit de simplistă asupra societății umane. Credeți că puterea de cumpărare a lui Bill Gates sau Robert Noyce și Gordon Moore (Intel) este ceea ce a schimbat fața planetei? De ce nu apar în țările scandinave astfel de oameni?!

      • http://www.nytimes.com/2012/08/27/world/middleeast/us-foreign-arms-sales-reach-66-3-billion-in-2011.html
        Overseas weapons sales by the United States totaled $66.3 billion last year, or more than three-quarters of the global arms market, valued at $85.3 billion in 2011. Russia was a distant second, with $4.8 billion in deals.
        The American weapons sales total was an “extraordinary increase” over the $21.4 billion in deals for 2010, the study found, and was the largest single-year sales total in the history of United States arms exports. The previous high was in fiscal year 2009, when American weapons sales overseas totaled nearly $31 billion.
        Economia americană este de cca 15,7 trilioane. Exportul de arme, deși în creștere, reprezintă deci 0,4%. In God we trust, all else use data. Purtăm o discuție serioasă dar nu cu avioane de vânătoare și portavioane. Deși, dacă ne-am afla în Rusia, ar fi mai relevantă :)

  23. Domnule Liiceanu, spuneti:
    “[…]Nimeni nu se poate îndoi că proiectul a existat. În mod sigur în mintea lui Marx, Engels, Lenin, Stalin, Troțki, Mao, Pol Pot, Castro sau chiar în mintea unui tip primitiv ca Ceaușescu. A existat însă undeva și întruparea lui? O cât de mică fărâmă de „socialism real”? Răspunsul lui Besançon este: nu, ea n-a existat niciodată și nici nu va putea exista vreodată, indiferent de câte ori de-acum înainte vreun partid comunist va pune mâna pe putere și va declara că împăratul gol „are haine noi”, că, așadar, societatea „a intrat în comunism”. Economia socialistă pur și simplu nu funcționează. Ea seamănă cu proiectul unui avion care, construit, nu va zbura niciodată. De ce? Pentru că munca, lipsită de perspectiva posesiunii și a recompensei, este o himeră, iar planificarea producției și a distribuției la scara întregii societăți, fără auto-reglarea bazată pe cerere și ofertă, e pur și simplu imposibilă (calculul economic – Ludwig von Mises, nota mea). Desigur, asta nu e decât în mod aparent o veste bună. Faptul că o ficțiune (o dorință în principiu irealizabilă) nu poate intra niciodată în lumea reală nu ne oferă, din păcate, o garanție că ficțiunea va înceta să-și revendice la nesfârșit dreptul la imposibila ei întrupare”

    J.F. Revel isi incheie excelenta lucrare, “Marea parada, eseu despre supravietuirea utopiei socialiste”, publicata acum mai bine de zece ani de Humanitas, din pacate nereeditata – poate ar fi momentul domnule Liiceanu – asa:

    “Pare de necrezut că mai pot exista astăzi oameni, destui la număr, încercați de nostalgia acestui tip de societate, fie în totalitate, fie în “fragmente separate”. Și totuși, așa stau lucrurile. Lunga tradiție – două milenii și jumătate – a operelor utopice, uimitor de asemănătoare în cele mai mici detalii în privința rețetelor de edificare a Cetății ideale, atestă un adevăr: sub masca unui demon al Binelui, ispita totalitară este o constantă a spiritului omenesc, în cadrul căruia a fost și va fi întotdeauna în conflict cu aspirația către libertate.” Si de asta acum, ne aflam, iata, in permanenta in acest pericol. De unde si aceasta cumpana/dilema teribil de actuala:
    http://ihincu.wordpress.com/2013/11/17/mitologia-stangii-actuale-o-problema-mediatica-sau-psihiatrica/

    Mai spuneti: “Timp de peste patruzeci de ani, în România și-n celelalte țări ale Europei de Est, „învățământul politic” a fost un ritual de sucire a minților. În prim-plan s-a aflat povestea cu „capitalismul” și „socialismul”.

    Adaug, in Romania mai mult decat in celelalte tari ale Europei de Est, gen Ungaria, Cehoslovacia, Polonia – a se vedea “The neoliberal revolution in Eastern Europe” semnata Paul Dragos Aligica si Anthony Evans, 2009. Poate ca si cartea asta ar merita tradusa in limba romana; analizeaza parcursul ideilor in discutie, preeminentele diferite din partea asta, a noastra, de lume, si, nu in ultimul rand nivelul nefericit al discursului academic romanesc, in facultatile de profil, pana in ziua de azi, de unde si faptul ca am ramas pe la coada Europei, atat economic, cat si academico-mediatic. Poate ca macar in mediul universitar ar trebui sa fie lectura obligatorie – spre constientizare si revenirea la gandirea critica autonoma, neideologizata stangist.

    De asta textul dvs e excelent si necesar: o poveste, care nu e poveste, ci istorie, care continua, intr-un rebranding permanent (si din ce in ce mai sofisticat). De asta textul dvs trebuie raspandit si insistat asupra recomandarii de lectura: cati din tinerii sau adultii din generatia mea (40 de ani) il mai citesc pe Marx? E depasit. La scoala ignorat (gata, s-a terminat). Si totusi il preiau din “tocanita mediatica” a stangii actuale (vorba lui Revel), progresiste, pe nerasuflate, fara sa stie ce fac si unde duce de fapt. Cati il citesc pe von Mises (sa fim seriosi) , critica socialismului si teoria calculului econoic (imposibil in socialism )? Sau Diavolul in istorie (de asta fac bine si domnii Aligica si Tismaneanu, ca insista sa publice texte scurte, mai usor digerabile de cate public, si nu se lasa indiferent de comentariile stupide si agresive; chapeau!). Si cati ii citesc pana la urma pe Besancon sau pe Revel? Mai degraba-i aplauda/voteaza pe socialistii francezi (ia uite ce sistem excelent de sanatate publica eu! nu-si pun problema de ce; de unde banii). Si pe fictionalul Obama, care e incomodat de faptul ca istoria se incapataneaza sa nu-i urmeze planul de armonie pacifista si fericire lenesa, redistributist-socialist. Sau, si mai sinistru, poarta tricouri cu Che Guevara (criminal onorat de UNESCO, anul trecut, prin introducerea in patrimoniul cultural universal), si merg la spectacole ale Buena vista social club, fredonand incantati Hasta siempre comandante! Pentru ca e jazzul e chic si cool.

    De asta cred ca e mai binevenit ca niciodata acest text. Plus (aviz cititorilor, mai ales celor care ezita sa-l raspandeasca) nu stiu daca am avut eu noroc (la mine in computer are 6 pagini cu caractere de 12), dar se citeste usor. Parol :)

    • precizare: cand am spus texte scurte (ref dnii Tismaneanu si Aligica) m-am referit la genul publicistic (articol destinat publicului larg), prin comparatie cu articolul de specialitate, studiul stiintific si cartea (majoritatea oamenilor, in special generatia internet, nu mai are rabdare pentru astea; prea lungi). Prin urmare, si la textul dvs. Cu multumirile de rigoare :)

      • Dar cu Buena Vista Social Club ce-aveti? Va asigur ca muzica lor este buna (poate incercati o auditie, chiar si din „conserva”, adica de pe CD).
        Conform principiilor dumneavoastra n-ar mai trebui citit nici Gabriel Garcia Marquez, pentru motivele discutate chiar pe aceasta platforma, si-ar trebui sa evitam si Wagner, ca doar stiti cam cine il asculta de zor.

        • uite asta am : http://en.wikipedia.org/wiki/Hasta_Siempre,_Comandante#Lyrics
          Si entuziasmul pe care-l starnea Compay Segundo (simpatic mosul altfel) cand canta treaba asta; idem buena vista social club si entuziasmul aferent, inclusiv la bucuresti. idem entuziasmul pe care il starneste (pe acelasi sistem) Imagine a lui Lennon (manifestul marxist universal, dupa insesi declaratiile de intentii ale autorului, sa ne-ntelegem, da?)

          In rest, ce sa zic? Sanatate! Ca ce altceva sa ne (imi) doresc, daca nu stiti nici despre ce vorbesc eu, nici despre ce canta astia (buena vista social club) si entuziasmul cu care sunt primite aceste „excetpionale” creatii emo-culturale larg mediatizate si de mare succes. Si,desigur, n-aveti dreptul sa mai fiti vreodata indignat sau surprins de emulatia pe care o starneste El comandante Che in randul tinerilor care asta stiu despre subiect: ce au prins din fictiunile (minciunile) cinematografice si creatiile artistice idilic-romantioase de gen. Comunism hipsteric, chic si cool.

          PS: chiar sunteti de parere ca muzica pop sau jazzul/fusion-ul folcloric se reduce la ce canta astia, gen Lennon sau buena vista social club? Daca-i p’asa nu pot decat sa va compatimesc si sa deplang saracia dvs de optiuni.

          • Stimata doamna, va asigur ca daca ati sti despre jazz macar jumatate din cat am uitat eu ati renunta la condescendenta. Dar deh, de unde nu e nici macar Sonny Rollins nu cere!

      • Doamna citind intreventiile dumnevoastara sunt siderat de agresivitatea si fanatismul cu care raspundeti unor oameni care isi exprima in mod cat se poate de echilibrat opiniile. Sincer, eu unul, nu am chef ca dupa ce am scapat de fanaticii unei religii politice sa ma procopsesc cu fanaticii unei religii economice numite capitalism. Sa stiti ca in ciuda miilor sau zecilor de mii de filme, filmulete si carti citite si vizionate sunteti la fel de supusa inselarii ca noi toti. Cu alte cuvinte fac un apel la dumnevoastra pentru mai multa modestie. Nimeni nu detine monopolul adevarlui iar cel care are impresia asta se afla intr-o mare eroare. Astfel sper sa intelegeti ca ideile pe care le emiteti sunt simple opinii, supuse greselii si nicidecum dogme infailibile, opinii pe care oricine le poate pune la indoiala nu pentru ca este tembel ci pentru ca e dreptul sau sa gandeasca liber intr-o tara libera si sa se exprime liber fara frica de a fi declarat eretic sau cretin.
        Va multumesc anticipat!

        • @Vlad, nu este cazul sa va stresati!
          Observati doar ca doamna Nutu recomanda lectura „clasicilor” doctrinei libertariene, uitand in mod convenabil sa precizeze ca principiul de baza al acestora a fost (si este) libertatea absoluta de actiune a pietei si existenta unei singure limitari: aceea de a nu afecta libertatile celorlalti.
          Prin urmare, stimata doamna ar dori o societate „libertariana” in care anumite manifestari sa fie interzise, desi nu ii afecteaza pe ceilalti, iar interdictiile sa fie bazate pe conceptiile proprii despre economie, sociologie si societate. In „cartea mea”, astfel de restrictii se regasesc in capitolul care defineste dictatura, doar ca se pare ca exista (in opinia unora, desigur) si dictaturi bune – sau „luminate”, de exemplu cea instituita de catre doamna Nutu si colegii sai de opinii. Vreti sa deschideti o dicutie cu respectiva doamna despre valoarea artistica a unor lucrari literare, muzicale sau de orice alta natura? Va garantez ca nu veti avea succes, asa cum nici eu nu am reusit sa-i determin exprimarea unei opinii clare privind opera lui GGM… dar dupa cum spuneam, nu este cazul sa va stresati: doamna Nutu face parte din „scoala” ILD, in care desfiintarea adversarului primeaza in fata logicii. Sa fie primit!

  24. Frumos articol, dar citind-ul raman cu impresia ca autorul se lupta cu o stafie. Cata importanta mai are astazi aceasta rafuiala exclusiva cu trecutul comunist ? Este comunismul (asa oribil cum stim ca a fost) pe cale de a fi restaurat ? Evident ca nu. In schimb ne pandesc alte rele, intre care as identifica o confiscare a democratiei de catre partide in postùri „de stanga” si „de dreapta”, aflate intr-un aparent conflict, dar care in realitate duc aceeasi politica : tot mai multe taxe, tot mai multe reglementari, tot mai putina libertate si initiativa… iar la extreme, populistii de dreapta isi asteapta revansa, au fost marginalizati timp de zeci de ani dupa al doilea razboi mondial, acum se pregatesc sa destrame ordinea europeana, in perfecta sincronie cu aliatul lor Putin. Primele redute au cazut: Ungaria, Bulgaria… cine urmeaza ? Astea mi se par pericolele care ne ameninta, acum.

    • Comunismul/Partidul Comunist, este un spectru malefic, un parazit si un spectru demonic posesiv, susţinut prin forţă, înşelăciune şi schimbare frecventă a aparenţei şi imaginii sale, ce distruge complet standardele universale pentru natura umana, ca de exemplu adevarul, bunatatea, pacea si este construit pe principii care se opun naturii umane, ca de exemplu minciuna, ura si lupta.

      Azi putem observa, din ce in ce mai mult si mai bine, că Partidul Comunist Chinez, la fel ca si Partidul Comunist din Rusia, are natura unui spectru malefic, că nu contează cum se schimbă într-un anumit moment şi loc, el nu-şi va schimba istoria de ucigaş – a ucis oameni în trecut, ucide oameni în prezent şi va continua să ucidă şi în viitor.
      Asadar nu vorbim nici de vreo stafie, nici de “inamici imaginari”, cum scria nu de mult Bianca BURŢA-CERNAT, ci Partidul Comunist este un soi de fiinţă care se opune naturii Cerului, Pământului şi omenirii.
      Este un spectru malefic opus universului.

      Marx şi Engels au impregnat un spectru malefic în Partidul Comunist.
      În Manifestul Comunist, a afirmat că “în 1848, un spectru bântuie Europa – spectrul Comunismului”. Manifestul Comunist a injectat în nou-născutul Partid Comunist un spectru nelegiuit, împotriva legilor cerului, care extermină natura umană, arogant, de un egoism extrem, lipsit de orice fel de constrângeri.
      Un secol mai târziu, comunismul este mai mult decât un spectru care bântuie. A capatat un corp concret, material. S-a răspândit în jurul lumii ca o epidemie, a ucis zeci de milioane şi a furat proprietatea, mintea şi spiritul liber a sute de milioane.

      Cum spunea Petre Tutea “Comunismul este un cancer social; unde se instalează, rămâne pustiu”, asadar lupta/“rafuiala” cu el este importanta…. vitala.

      Trebuie sa devenim constienti de natura aceasta malefica, trebuie sa putem recunoaste natura josnica a comunismului si sa nu ne mai lasam inselati de falsa sa imagine si atunci va sosi sfarsitul lui si al naturii sale ticaloase, al acelor trasaturi malefice precum rautatea, minciuna, incitarea la violenta, spionajul, jaful, lupta, eliminarea si controlul, s.a.m.d.
      Vindecarea de acest cancer, de aceasta posedare malefica se face prin recunoaşterea naturii şi nocivităţii spectrului malefic, prin eradicarea lui din minte şi dezradacinarea sa completa, astfel încât să nu-i mai rămână nici un loc unde să se ascundă.

      Sa fim liberi, sa ne eliberam din sclavia ideologică, sa ne rupem complet de controlul spectrului malefic communist!
      Eminescu spunea “numai in pastrarea bunurilor morale cu grau castigate in trecut… e radacina spornica a viitorului”.
      Dacă am putea să ne reînnoim cunoaşterea de sine şi despre Legea si principiile universului, despre natura lui, odata cu natura umana intoarsa la starea ei originala, ne vom intoarce la moralitate si se va reusi tranzitia spre o societate decent non-comunista.
      „Care este factorul cel mai important care asigură stabilitatea
      socială? Moralitatea.” (din Noua Comentarii despre Partidul Comunist).

      • partidul comunist din rusia? citiva nostalgici…
        Putin e cu Rusia Mare (sau cum s-o traduce), un partid cam de dreapta, nationalist si chiar fascist (homofob etc)

      • Spuneti: „Partidul Comunist este un soi de fiinţă care se opune naturii Cerului, Pământului şi omenirii. Este un spectru malefic opus universului.” Eu as zice sa lasam metafizica celor care se pricep la ea, si sa incercam niste intrebari mai simple. Asadar: despre care Partid Comunist vorbim? In Romania are cateva sute/mii de membri, atat cat merita. Sunt ceva mai multi in Occident desi si acolo moda a trecut. De asta spun ca nu sunt un pericol. Partidele populiste de dreapta, insa, sunt pe val si programul lor e de speriat: alianta cu Rusia, anti-americanism, anti-UE, revenirea la frontierele nationale… asta da pericol concret, care nu se opune Cerului, Pamantului si Universului, ci modului nostru de viata, calatoriilor fara frontiere, cu care ne-am obisnuit ata de mult incat il socotim ceva natural… pana cand il vom pierde, din propria orbire si prostie.

        • Va multumesc mult pentru raspunsul dvs.
          Acum am inteles… ceea ce n-am prea inteles eu de prima data.
          Deasemni gasesc deosebit si raspunsul dvs din 30/04/2014 ora 22:02, pt ca asa cum spunea si Fericitul Augustin intelepciunea adevarata nu sta in vorbe invatate, ci în smerenie.

          Cu sinceritate,
          CarmenD

  25. felicitari pentru articol! cum spunea cineva mai sus, doar 10 pagini? oricand, domnule Liiceanu.

    ca o parere personala, cred ca este important sa incercam sa nu cadem prada a ceea ce se numeste „hindsight bias”, si o sa incerc sa explic de ce. stim acum ca socialismul a fost un dezastru, dar cat de clar ar fi trebuit sa fi fost lucrul asta de la bun inceput? o carte excelenta a lui albert hirschman (the passions and the interests: political arguments for capitalism before its triumph”) arata ca desi (multora dintre noi) ni se pare acum evident ca relatiile de productie de tip capitalist sunt preferabile altora, nu era deloc clar de la inceput cum vor evolua lucrurile. principalul argument pentru comert liber si capitalism a fost la inceput ideea ca a urmari profitul din activitati comerciale este o activitate mult mai pasnica decat cultul onoarei si gloriei. ca ideal social, gloria si onoarea sunau inca mult mai bine decat nedemnul impuls de a castiga bani, doar ca onoarea avea costuri imense in vieti omenesti in urma razboaielor. nu era evident nici macar pentru marii ganditori ai momentului faptul ca, prin comert liber si capitalism, societatea va ajunge la cresteri extraordinare de productivitate si bunastare.

    cred ca argumentul este important, pentru ca si noi avem acum de evaluat in ziua de astazi tot felul de ideologii si variante. le putem oare evalua mai corect decat au evaluat predecesorii nostri comunismul si capitalismul? principalul argument in favoarea capitalismului nu este logica sa „naturala” sau de alt fel, ci faptul ca a functionat. asa cum principalul argument contra comunismului este experienta istorica dezastruoasa. asta avem in plus fata de generatiile anterioare – sute de ani de experienta reala si documentata la care ne putem raporta. cred ca distinctia este importanta. una din lectiile experientei comuniste cred ca trebuie sa fie reticenta fata de orice fel de exaltari ideologice si fata de orice fel de argumente „logice” bazate pe lozinci. nici o constructie logica bazata pe lozinci nu poate fi „corecta”. „logica” ei este probabil o iluzie. la fel, reticenta fata de mari schimbari revolutionare bazate pe astfel de logica, si chiar fata de idealuri sociale prea inalte. chiar daca suna grozav de bine, au efectul pervers de a distorsiona calculul utilitar. idealurile sociale de orice fel justifica indirect costuri sociale enorme, tocmai pentru ca vorbim de „idealuri”. (bineinteles, toata ideea este si ea veche, nu contributia mea in nici un caz)

    inca o data, multumesc pentru articol.

  26. In Germania prezentului, se face in continuare in scoli si licee educatie impotriva aberatiilor nazismului. Pe holurile institutiilor de invatamint se pot vedea peste tot afise si alte materiale care informeaza si lamuresc elevii despre pericolele si erorile gindirii de tip nazist/fascist. Evident, e numai virful vizibil al unui proces educational si mediatic care la peste 50 de ani de la catastrofa hitlerista se adreseaza stra-stranepotilor celor care au sustinut si luptat pentru NSDAP.
    In Romania? La 25 de ani dupa „revolutie” tineretul este mai „stingist” decit erau parintii si bunicii lor in plina epoca de aur. Aberatii New Age, aberatii anticapitaliste scoase din profunzimea semidocta a internetului, egalitarisme punctate cu ortodoxie national-socialista – multe idei si curente de acest gen fac scoala de „gindire” in rindul generatiiilor tinere..
    De ce? Pai am irosit 25 de ani necondamnind ferm si fara echivoc comunismul. Exista un partid comunist, functioneaza legal in numele democratiei, in loc sa fie interzis prin lege si membrii lui inchisi in puscarii. Sunt interzise prin lege organizatiile de tip fascist si nazist, insemnele gen zvastica sunt si ele interzise, dar secerea si ciocanul, steaua socialista pot fi purtate liber, ba chiar sunt la moda si „cool” – vezi tricourile si imaginile cu Che Guevara, folosite chiar de Ponta – PSD in propaganda de partid…
    S-au irosit 25 de ani fara a se educa populatia, fara a se raspunde mediatic si ideologic unui gol de „tel politic” al maselor.
    Responsabilii ? Evident actuala si perpetua clasa politica, o felie/nisa a societatii noastre care indiferent de partid isi trage seva , resursa umana si capacitatea manageriala de a fura si minti din vechea clasa de nomenclaturisti din epoca de aur. Nu a existat nici un interes clar de a eradica mentalitatile,. practicile si mostenirea grea a regimului comunist.
    „Proprietatea privata e un moft” ne spunea Iliescu in anii 90…
    Muzeul Memorial de la Sighet…sta gol, vizitat mai mult de straini si de putini romini ce merg acolo in pelerinaj….ar trebui ca toate scolile, toate liceele sa organizeze cel putin o excursie, o vizita acolo in clasele mari (X-XII) iar tineretul sa petreaca o zi intreaga – si sa fie informat in detaliu despre crimele si aberatiile ce le-au adus peste noi regimul comunist aberant.
    Omul nou exista, e prezent ….voteaza poante, aduleaza becali, sustine ebe si udre, naste voiculesti, urla „nu ne vindem tara” si ingurgiteaza cu lingura mare fecalele generate de monstrii ai ratiunii precum national-socialismul impletit cu ortodoxie militanta, e din start eurosceptic si antiamerican, aplauda (deocamdata in surdina) actiuni precum cea a lui Putin in Ucraina.
    Noi nu am facut nimic 25 de ani sa il trezim din somnul ratiunii…sau nu am fost lasati.

    • @Alex: faptul că tineretul este mai “stângist” decât erau părinţii şi bunicii lor în plină epocă de aur se vede şi din insistenţa de a se adresa unul altuia cu „tovarăşe” şi de a spune că „au tovarăşi”. Lucru pe care nu îl făceau foarte des în afara vieţii profesionale nici măcar cei care erau maturi şi activi în epocă :)

      • Tineretul este în mod firesc mai ”stângist”, deoarece încă nu s-a maturizat și i se pare mai profitabil să aibă cineva grijă de el, așa cum au avut grijă părinții. Pe măsură ce se maturizează, oamenii încep în mod firesc să aibă grijă de copiii lor, astfel că în mintea lor își fac loc încet-încet și ideile de dreapta. Adică încep să conștientizeze că taxarea furibundă practicată de stat le fură efectiv rezultatele muncii.

        Butada conform căreia ”dacă înainte de vârsta de 30 de ani nu ești de stânga, ești lipsit de inimă, dar dacă după vârsta de 30 de ani nu ești de dreapta, ești lipsit de minte” are o foarte justificată acoperire în realitate. Pentru cine vrea să vadă chestia asta dusă la extrem, comportamentul celor crescuți în orfelinate e tipic: la 18 ani, n-au nicio idee cum să obțină un ban cinstit, ei știu doar că ”cineva” trebuie să le dea tot cea au nevoie, fiindcă experiența lor de viață la asta se limitează. ”Cineva” le-a dat întotdeauna și ei nu sunt dispuși să accepte că asta se va schimba.

        Iar politicienii (inclusiv SPD-ul german, nu numai cei din RO) exact asta promit: noi o să vă dăm, noi o să avem grijă de oameni etc. etc.

  27. Fara intentia de a ofensa, mai degraba ca o gluma, si folosind o cheie a acestui articol, nu ma pot abtine sa constat ca: „O stafie bântuie acest forum, stafia Ioana Hincu” – omniprezenta, omnipotenta si omniproponenta.

    • E si asta o performanta demna de omologat (si de psihanalizat, evident). Sa comentezi masiv textul vedeta, apoi sa recenzezi harnic forumistii, dupa care, intr-un puseu de marinimie ipsatorie, sa-ti adnotezi propriile comentarii. Cata vlaga! Cata glagore! Cat timp liber!

      • Si dumneavoastra, domnule, si domnul sugubat de mai sus sunteti tot niste spirite care bantuie forumurile, nici mai mult, nici mai putin decat doamna Ioana Hancu – si, desigur, sunteti la fel de susceptibili de psihanalize. Dar, spre deosebire de doamna Hancu, care are interventii la subiect, lamuritoare si consistente, comentariile dumneavoastra pot fi usor incluse la glumite, poante si rautati venite din partea unor curajosi care nu-si dau numele – iarasi, evidente care pot fi psihanalizate, cum va place sa faceti dumneavoastra.

        • Recunosc, deșertîndu-mi un vagon de cenușă în cap, că sunt un strigoi de forumuri și că tot ce scriu e expresia unei incurabile mîncărimi în talpă. No need for psychonalysis here. Un lucru rămîne însă cert – madam Hincu are ceva din „farmecul” indiscret al epidemiilor. Altfel, pare o interlocutoare plauzibilă, chiar dacă de neevitat.

  28. Cred ca este inutil in a critica azi Comunismul (care in realitate nici n-a existat, doar ca ideologie), pentruca acest demers se demasca relativ transparent ca o apologie a Capitalismului. Problema curenta este de fapt cum sa facem ca cei bogati sa nu devina imputit de bogati „filthy rich” in timp ce cei saraci devin tot mai saraci. Se pare ca singurul raspuns este tot Socialismul.

    • @ Bucur,
      zici ca nu are rost „sa critici comunismul”. Parerea ta este ca a existat doar ca „ideologie”; sint milioane si milioane de oameni care l-au trait pe viu. Nu l-au studiat doar. Si nu mai vor sa-i bintuie stafia :P
      Cineva naste monstri. Cred ca acel „nu are rost”.

      • Ce au trait au fost niste dictaturi personale umplute pana la refuz cu cultul personalitatii lui Stalin, Mao, Ceausescu etc. Nu gasesti nimic de acest gen in lucrarile lui Marx, Engels, Lenin. Sper ca te-am lamurit.

    • @ Bucur – „cei săraci devin tot mai săraci” este doar propagandă (post-)comunistă ieftină. Că poate în 2013 lumea a fost mai săracă decât în 2008, da, probabil e adevărat. Dar săracii din 2014 nu sunt în niciun caz mai săraci decât săracii din 1974, care la rândul lor nu sunt în niciunn caz mai săraci decât săracii din 1944.

      Cât despre ”filthy rich”, crezi oare că zecile de miliarde de dolari despre care zice presa că le are Bill Gates sunt cumva un munte de bancnote cât piramida lui Keops? Simplul fapt că folosești o astfel de expresie dovedeșe că faci parte dintr-o subcultură care nu înțelege nimic despre funcționarea societății umane. Sau tu iei de bune sitcom-urile parodie?

  29. Capitalismului se bazeaza pe concurenta. Asta inseamna competitie. Pare foarte in regula, si chiar este comparativ cu socialismul care presupune lipsa concurentei (totul este planificat deci nu are cine sa concureze). Problema este orice cursa are un final si cu cit alergi mai repede cu atit cursa se termina mai repede. Sa vedem ce urmeaza pentru ca intr-o competitie este un singur invingator si multi invinsi si, in plus, invingatorul cind ajunge la finish este epuizat.
    Poate ar fi bine sa ne aducem aminte de teorema lui Ginsberg
    First: You can’t win.
    Second: You can’t break even.
    Third: You can’t quit the game.

    si continuarea (lui Murphy?)

    Any major philosophy contradicts one of the the three laws:
    First: Capitalism.
    Second: Socialism.
    Third: Religion.

    • unii vor competitie, survival of the fittest, astia ar fi de dreapta.
      cei din echipa cealalta (de stanga) se simt mai bine in societate, chiar daca primii ii considera loseri, au si ei demnitatea lor.
      chestie mai mult de psihologie decat de filosofie (marte sau venus), practic de simt al umorului

    • Frumos spus…dar nu incercati sa bateti saua ca sa priceapa iapa. Frustrarile personale ii face sa ignore orice comentariu care aducere atingere crezului lor.
      „Problema este orice cursa are un final si cu cit alergi mai repede cu atit cursa se termina mai repede”. Blasfemie!

  30. @ Gabriel Liiceanu
    intre doi candidati sintem liberi sa alegem politrucul care minte mai putin, intre doua partide raul cel mai mic. atit comunismul cit si capitalismul se bazeaza pe partide. iar aici sintem in zona tabuurilor. democratia si partidele sint sacre. fara ele nu se poate. fals. si extrem de toxic.
    sa presupunem ca editura dvs nu mai este cirmuita de oameni, ci de produsul cel mai de pret al oamenilor : creierul. un software vede cite carti s au vindut in rimnicu vilcea, ce stoc exista si care s previziunile. o drona va lua cartea din depozit aprovizionind libraria deficitara. cererea si oferta va fi satisfacuta intr un mod inteligent. imposibil acest scenariu ? nu. exista deja, iar exemplul poate fi multiplicat. care i piedica ? partidele si politrucii. ei reprezinta unealta timpa si docila in mina celor cu bani proveniti din valurile/generatiile anterioare cind nu mintea umana era cea care conta cel mai mult. doar asa isi pot mentine status quo ul. cultivind ignoranta. frinind progresul.

  31. D-le Liiceanu,
    1. Ideile sucesc numai mintea intelectualilor; cele ale pensionarului sarac, a salariatului cu mimim pe economie, a celui fara venituri si perspectiva, sint ,,sucite” numai de saracie si disperare.Asa se face ca peste 50 la suta din populatie, regreta comunismul saracacios al lui Ceusescu, care era un adevarat rai pe linga dezastrul economic si social, actual.
    Omul simplu este complet strain de filosofia economica a lui Marx, in mintea lui exista acesta numai ca simbol al unei societati care i-a dat ceeace azi nu mai primeste de nicaieri:un loc de munca, posibilitatea de a avea o locuinta, de a se casatori, de a avea cu ce sa intretina copii si apoi o pensie.
    Cu simbolurile lupta este inutila, degeaba s-au scris oceane de pagini privind crimele si dezastrele comunismului, daca filosofii si intelectualii nu se indreapa si in directia constructiei unor PROIECTE de reconstructie economica si industriala.Asa ca filosofia politica mai lasati-o de o parte si aplecati-va si spre cea economica, unica capabila sa alunge stafia lui Marx, din mintea omului de rind.
    Cum se vrea un liberalism european, fara o clasa mijlocie si salariati, cu o populatie strict dependenta de ajutoare sociale, fara de care ar muri de foame?
    2.Numai proiectele de dezvoltare economica rapida pot fi solutia pentru Romania, care apoi teoretizate, sa poate genera o ,,stiinta a dezvoltarii economice”, unica capabila sa ia locul comunismului unui Chavez, a unuia Peron-ism, edificat in Romania dupa 1992, prin proiectul ,,postcomunist” Iliescu!
    In loc de asta, intelectualitatea – altfel culta si respectabila – s-a blocat in proiectul ,,anticomunism si antimarxism politic,teoretic”, care nu poate tine locul unui proiect CONCRET si fezabil de dezvoltare economica si industriala, asteptat daca nu de 25 de ani, cel putin de 7 ani, de la integrarea in UE!
    Asa ca, INITIATI va rog o MISCARE CULTURALA INTELECTUALA economica, axata pe o ,,filosofie economica a dezvoltarii”, care sa RECONSTRUIASCA economic Romania, macar la nivelul lui 1989, incit toate stafiile trecutului sa fie lipsite de terenul pe care sa refaca extremismele politice sau sociale trecute.
    Deja tara este sufocata de anti- de toate felurile, fiind oportun aportul d-vs. la o ideologie, la o viziune si o constructie economica, capabila sa aseze tara intr-o zona respirabila economic si social.Aceasta ar fi, in linii mari, dincolo de anticomunism, datoria filosofului nostru …national.

    • 1. „Regimul” sau „societatea” (socialist/ă şi multilateral dezvoltat/ă) nu furniza nici locuri de muncă, nici locuinţe şi nici altceva. Toate trebuiau dobândite cu ajutorul şpăgii.

      2. De fiecare dată când s-a încercat în ultimii ani un mod de organizare socială care să susţină crearea de locuri de muncă sau de afaceri mai mari sau mai mici (şi indirect dobândirea de impozite de pe urma lor), „nişte unii” s-au isterizat şi au sabotat totul.

      3. Tot ce se înţelege prin „proiectele de dezvoltare economică rapidă” a fost iniţiat de Stat, şi, după cum s-a mai întâmplat de mai multe ori, a crăpat după numai câteva luni, inclusiv „reforma în nesănătate şi injustiţie”.

      4. De fapt, din punctul de vedere al deţinătorilor puterii (demnitar, baron al asfaltului, magnat industrial, bancher) tocmai faptul că la un moment dat “dependenţa de ajutoare sociale, fără de care ar muri de foame” a slăbit şi nişte oameni care munceau au dobândit un mic grad de bunăstare materială e o problemă, şi s-a văzut în timpul duduielii economiei de ce: fiindcă au contestat Statul. Cineva care făcuse nişte bani dintr-un teren sau o mică afacere, în vremea duduirii economiei îşi băga ceva în el de Stat:

      – “ceee, mă opreşte un Garcea cu 8 clase de la Circulaţie!? Pă mine, care am BMW şi studii la Hyperion!!??”
      – “ce, mă duc eu la ghişeu la impozite cu toţi nespălaţii? Să stau la coadă la o proastă care nu ştie să umble pe calculator?”
      – “doctorii ăia şpăgari de la Stat? Să crape! Io mă duc la spital la Regina Maria, că am bani!”
      – “nu-mi dă Primăria autorizaţie? Păi dă ce, io nu pot să fac casă cum vreau? Ce-i aia urbanism?”
      – “mă amendează boul ăla dă inspector? P–a, îi dau o şpagă să mănânce şi gura lui. Dacă tot îmi face probleme, vin cu avocatu.”

      Societatea construită după 1945, indiferent că era în Est sau în Vest, era una înregimentată (nu degeaba în Est, pe lângă armată, miliţie, şcoală, şi diversele profesii aveau uniforme, cum ar fi halatul bleumarin de vânzătoare!). Angajamentul la întreprindere era pe viaţă, locuinţa provenea mai mult sau mai puţin de la Stat, oamenii cu care te întâlneai zilnic erau aceiaşi toată viaţa, adică de copil până la bătrâneţe te duceai la acelaşi doctor la policlinica din cartier şi te întâlneai cu aceeaşi babă la ghişeu la impozite. Nu numai la noi, Franţa socialistă, Italia anilor ’60 sau SUA militaristă a aceleiaşi epoci (care a inventat creditul pentru locuinţă susţinut de Stat, ca şi cum ar fi fost ei înşişi o Românie socialistă mai mare!) nu se deosebeau foarte mult prin viaţa socială a unui om obişnuit, după ce spun oamenii lor care erau maturi pe atunci. Doar aveau mai mulţi bani şi mult mai multe mărfuri.

      Astfel încât nu oamenii statului erau cei care te controlau şi te spionau, ci atmosfera în sine, cu blocul care era un fel de sat pe verticală, culoarele pavate cu mozaic în care miroase a mâncare stricată, în care fiecare cunoaşte pe toată lumea, de la coana Veta de la 5 până la tanti Iulia de la Alimentară.

      Nu era nevoie de represiune din partea autorităţilor – ideea că nu eşti niciodată singur, că tot timpul te supraveghează cineva, era atât de adânc implantată în mintea oamenilor încât nici nu puteau gândi altfel, oamenii obişnuiţi erau cei care practicau represiunea unul asupra altuia înainte să fi văzut cineva faţă în faţă un miliţian sau securist.

      Era preţul plătit ca să poţi compensa efectele sărăciei: eşti parte a comunităţii şi te bucuri de avantaje care îţi umplu burta şi te ajută să ai un loc de muncă mai bun, sau mori. Şi deasupra comunităţii veghează Statul, să nu mişte nimeni în front.

      5. Putin, spre exemplu, nu mai are legături cu nicio grupare comunistă de decenii bune, e împotriva PC al Rusiei, a spus cât poate de clar că acela care vrea să aducă înapoi URSS nu are creier.

      Şi cu ce ajută asta? Modul în care conduce el e la fel de conservator, familist, ortodox şi tradiţionalist, represiv, sărăcăcios, duşman al iniţiativei private, partizan până la moarte al Statului ca şi comunismul.

      Doar că ideologia nu se numeşte „socialism”, ci „ortodoxism”, şi cei care o pun în practică nu se numesc „activişti”, ci „popi”.

  32. Din respect pentru adevăr, si fara oarecari nuante, cum arata de fapt lucrurile, adica INCLUSIV cele pe care dl GL vrea sa le ignore:
    Primul „atac asupra proprietătii private” este facut chiar de Christos, in Mat. 19. 16-26. Scopul său nu era aducerea Împărăţiei pe pamânt ci unul oarecum simetric – viaţa veşnică „în ceruri”. Totuşi candidatul la viată veşnică trebuia să renunte la tot ce poseda, aici, pe pămant. Este o „utopie”, intr-adevar, dar e pusa în circulaţie, si încă foarte apăsat, chiar de Iisus Christos. E de observat ca Christos nu ataca doar excesul, pentru ca cere tanarului sa vânda TOT ce are.
    Membrii primelor comunitati crestine aflate inca sub privirea Apostolilor, posedau bunurile (nu si „miljloacele de productie”) in comun:„44. Iar toti cei ce credeau erau laolalta si aveau toate de obste. 45. Si isi vindeau bunurile si averile si le imparteau tuturor, dupa cum avea nevoie fiecare”. (Acte 2)
    La fel, în Acte 4: „32. Iar inima si sufletul multimii celor ce au crezut erau una si nici unul nu zicea ca este al sau ceva din averea sa, ci toate le erau de obste. 33. Si cu mare putere apostolii marturiseau despre invierea Domnului Iisus Hristos si mare har era peste ei toti. 34. Si nimeni nu era intre ei lipsit, fiindca toti cati aveau tarini sau case le vindeau si aduceau pretul celor vandute, 35. Si-l puneau la picioarele apostolilor. Si se impartea fiecaruia dupa cum avea cineva trebuinta”. Cum se vede „repartiţia după nevoi” era deja inventată. (Exemplele ar putea continua. Sf Ioan Chrysostomul foloseste chiar cuvantul „comunism”. Opinia sa despre proprietate a fost reluata de curand de Papa Francisc. Ar mai trebui mentionate alte comunitati crestine sau protocrestine care renunta la proprietatea privata -catarii, templierii, esenienii….). Cand devine religie de stat, crestinismul accepta si norma Imperiului, adica proprietatea privata. Astfel încât „comunismul” inceputurilor crestinismului ramane intr-adevăr o fantomă care bântuie Europa.
    Aici un tabel sintetic (cunoscut, de altfel):
    http://www.uuqc.ca/Tribune%20Libre/V2N1/10-TABLEAU%20SeLECTIF%20DU%20COMMUNISME.htm

    • Domnule Adrian Rusu, sa nu confundam redistributia voluntara (actele de caritate) cu cea obligatorie. Din cate stiu, Christos nu a folosit „reeducarea” necredinciosilor prin metodele aplicate la Pitesti sau Sighet!

      • Dar nu spune nimeni ca Christos a folosit reeducarea! Doar ca crestinismul vede in proprietatea privata o piedica fundamentala in calea sa (a crestinismului). Si ca deci, „capitalismul”, a carui baza este proprietatea, NU este crestin. Nu este onest un discurs care uita acest „detaliu”. Comunismul este intr-adevar o religie fara dumnezeu, dar si capitalismul este o religie fara Christos. Avem de ales….

        • 1. Intrucat se pare ca proprietatea privata se afla inclusa genetic in structura speciei (din motive evidente, pe care n-are rost sa le discutam aici), rezulta ca religia crestina intra in contradictie cu insasi structura noastra interna. Pentru explicatii suplimentare va recomand (cu toata sinceritatea) sa cititi lucrarile lui Ludwig von Mises.

          2. Va sugerez sa explicati invataturile lui Christos ierarhilor BOR, si chiar preotilor de rand. Daca nu ma insel, exemplul privind lepadarea de cele lumesti era dat chiar de catre apostoli, ai caror urmasi sunt capii bisericii actuale. Sunt curios care ar fi raspunsul excesiv de fericitului Daniel la solicitarea de a-si vinde posesiunile lumesti in schimbul unui loc in Paradisul crestin.

          3. Da, ati reusit sa demonstrati un lucru: acela ca ideile comuniste sunt mai vechi decat ne imaginam. Din pacate insa, ati reusit sa aratati inclusiv faptul ca pana si propovaduitorii acestor idei nu le considera aplicabile, din moment ce se abat de la ele, iar asta spune multe despre viabilitatea lor in societatea actuala.

          P.S. Cred in Dumnezeu, si de aceea nu cred in biserica!

          • Ha! Bon. Măcar un lucru e înțeles. (trebuie să spun ca sinteti al doilea, alaturi de un domn „Val” , „Vali”, „Vall”….ceva… care are viciul gandirii – nu e de rău!). Da, religia crestină „intra in conflict”! V-o spune Sf. Pavel – in Romani, daca tin bine minte. Omul firesc are o cale de creștere, aceea bazata pe interiorizarea Decalogului. Creștinul are o alta, care e voită, si in parte contradictorie cu prima (ar trebui detaliat „conflictul”, aici). Nu este „aplicabil”, e pura utopie, dar și ăsta ne-a „sucit mintile”. Este chiar reprosul pe care il face, sa zicem Nietzche, crestinismului. Parte din cler intelege…. Dar nu se stie cu precizie daca patriarhul e „parte din cler”….Ce mai era? Într-adevăr, ideile communiste (cele dintotdeauna) sunt inaplicabile. Dar sunt unica metoda de moralizare a „capitalismului”. (chiar acum citesc „Le socialisme…etc… le chaos du planisme. – LvM).

    • Din respect pentru adevăr, va atrag atentia ca uitati un aspect major: renuntarea la posesiuni trebuia facuta BENEVOL, din convingere. Iar sistemul apostolic nu era unul politic sau de stat.

      Comunismul are unele idei asemanatoare crestinismului, dar esueaza pentru ca vrea sa fie un fel de crestinism fara Dumnezeu, adica fara un reper moral absolut si fara o schimbare a omului in esenta sa. Rolul lui Dumnezeu a fost luat in comunism de un om care a devenit dictator.

      Crestinismul biblic promoveaza responsabilitatea individuala in fata oamenilor si a lui Dumnezeu, promoveaza o etica a muncii care duce la un capitalism sanatos si protejeaza proprietatea privata. E un capitalism care are un schelet moral puternic. Crestinul trebuie sa munceasca, dar nu trebuie sa se ataseze de bogatii, nu trebuie sa fie lacom, sa insele, sa minta, sa ravneasca la ce are vecinul si trebuie sa se ingrijeasca de cei saraci.

      Urmariti in istorie parcursul evreilor si al tarilor protestante (Germania, SUA, tarile scandinave), comparativ cu cel al tarilor care au „altoit” crestinismul pe paganism (tarile ortodoxe si catolice).

      • Comunismul NU se vrea un creștinism fără Dumnezeu (poate doar Žižek are idei în direcția asta), ci un vast program socio-soteriologic. Comunismul are un Dumnezeu imanent (Istoria), un absolut etic (Revoluția), un subiect transformat (Omul Nou) și un Paradis post-apocaliptic (Societatea Fără Clase). E o religie fără mister, fără Dincolo, fără Înviere. Dar Biserică are (Partidul), dogmă are (marxism-lenninismul), corp sacerdotal are (vezi organigrama Partidului), ritual are (plenarele, defilările, spectacolul de portrete supradimensionate etc.) ș.a.m.d.

      • Mens Sana: (am raspuns la locul gresit) Nu crestinismul „promoveaza” responsabilitatea șcl… – ci Vechiul Testament! faceti confuzia (necesara, caci altfel n-ar ieși schmilblickul) intre crestinism si judaism. Tot ce enumerati acolo este pre-crestin. iarasi: CUM protejeaza crestinismul proprietatea privata? Unde?

  33. Mare pacat ca domnul Liiceanu n-a lansat acest text inainte de 1989. Pe de alta parte e de inteles ca acum e mai usor sa te razboiesti cu comunismul decat era pe vremea cand muncitorii de la Brasov ieseau in strada de frig si foame si Mircea Dinescu scria „Tara mea rasa chilug” si avea securistii la poarta. Pe atunci era la moda rezistenta prin cultura.

      • Cam care sunt riscurile? Sa te mai injure cate un anonim pe un forum ? Sa se mai gaseasca unii care sa creada ca lupta cu morile de vant in 2014 nu spala lasitatea intelighentiei romanesti dinainte de 89? Daca suntem ACUM unde suntem e si din cauza ca ATUNCI erau extrem de tacuti cei care azi sunt foarte vocali. ATUNCI ar fi trebuit sa se lupte cu regimul si cu ideologia, sa se constituie in repere ale rezistentei. Acum e nitel cam tarziu.

        • @Eu insumi
          Nu ma refeream in primul rand la riscuri, cat la dificultatea de a alunga aceasta utopie din mintile celor care se lasa in continuare sedusi de ea si de a-i face sa inteleaga cat rau a putut aduce in vietile noastre. Daca ati fi cu adevarat un anti-comunist, v-ati bucura de fiecare voce care il condamna si nu ati stramba din nas la o voce sau alta. Eu m-as bucura enorm si nu l-as suspecta de nimic pe insusi Ion Iliescu daca ar face-o. Daca o face sincer, ma bucur ca in sfarsit a inteles. Daca nu o face sincer, tot ma bucur pentru ca a inteles ca nu mai poti in spatiul public sa nu te dezici de un regim criminal, chiar daca in sinea ta ii ramai fidel. Asa cum e si cu nazismul, nu vad de ce aceste doua ideologii totalitare sa fie tratate diferit.
          Pe de alta parte, nu mi se pare chiar lipsita de riscuri pozitia transant anti-comunista astazi. De la injuraturi si chiar campanii de linsaj in media la un anumit tip de izolare in mediul academic. Sigur, nu traim intr-un regim totalitar, slava Domnului, si nu se mai pune (sper) problema de a-ti risca viata.
          Si nu in ultimul rand, dumneavoastra ce ati facut in vremea comunismului, ati fost un erou? Dati-mi voie sa ma indoiesc, un erou nu poate avea acest discurs. Prin urmare, nu puteti reprosa cuiva ca nu a fost unul. Iar astazi ce faceti? Faceti mai mult impotriva comunismului si in general, pentru cultura romana, pentru spatiul public romanesc decat face, de pilda, domnul Liiceanu?

        • @Eu insumi
          Intre timp, a apatut tot pe aceasta platforma un articol al Cristinei Cioaba, va recomand sa-l cititi. Un fragment relevant, apropo de ce spuneati si de ce spuneam:

          „În 1997 apărea la Paris Cartea neagră a comunismului[3], un amplu studiu care sistematiza, după principii știinţifice și nu emoţionale, efectele unui secol de regim comunist. Realizată de un grup de tineri universitari, această lucrare punea pe masa dezbaterilor cifra uluitoare de aproape 100 de milioane de victime ale comunismului în întreaga lume. Editorul, Stéphane Courtois, vorbea în prefaţă despre similitudinea dintre teroarea nazistă și cea comunistă, atât în privinţa metodelor de exterminare, cât și a numărului impresionant al victimelor. Evident, se punea astfel problema condamnării similare a celor două regimuri totalitare pentru crime împotriva umanităţii. Din păcate, nu doar că n-a existat un Nürnberg al comunismului, nici măcar unul moral, ci, dimpotrivă, cartea a fost supusă unui boicot atât de puternic, (pus la punct nu doar de partidele de stânga, cât mai ales de o parte a intelectualității pariziene) încât chiar unii dintre autori s-au văzut nevoiţi să se dezică de concluziile lui Courtois[4]. Mai mult, s-au lansat teorii halucinante, cea mai flagrantă fiind aceea care afirmă că, regimurile comuniste, mai cu seamă în fazele criminale, au fost de fapt … fasciste. Sau, s-a relativizat într-atât trecutul, încât a fost transformat într-o istorie sângeroasă, în care, nu-i așa, „chiar și americanii au ucis“[5]. În felul acesta comunismului i s-au găsit tot mai multe circumstanţe atenuante, ba chiar i se prefigurează tot mai clar un nou început, în vreme ce anticomunismul este taxat ca fiind primar și visceral, iar intelectualii anticomuniști au devenit aproape nefrecventabili.”

  34. Domnule Caliman, comentariile si articolul in sine pun atit de multe probleme, toate extrem de interesante si de acute, dar, pur si simplu pentru ca nu am timp pentru mai mult decit in comentariu, ma opresc la textul dvs. si incerc un raspuns lipsit de orice sofisticare intelectuala, asa, ceva bun si pentru o discutie in taxi. Aud peste tot, absolut peste tot, in cele mai diverse medii, aceasta afirmatie: comunismul in Romania a dat la toata lumea un loc de munca, o casa etc. Si va propun un exercitiu simplu, de verificare a adevarului acestei afirmatii: chiar a dat la toata lumea? Absolut toata lumea dupa august 1944 a avut garantat locul de munca? (Nu spun locuinta pentru ca mi s-ar putea raspunde ca nu ar fi fost practic posibil, asta s-a facut treptat, prin grija Partidului si multe demolari.) Zic locul de munca. Nu pot acum, din pacate, sa va dau o cifra cu detinutii politici, de pilda. Aceia nu aveau si ei dreptul la un loc de munca in loc sa aiba dreptul la un loc in celula? Dar o doamna care lucrase ca profesoara pina in 47 sau 48 (trebuie sa verific data exacta pentru ca se refera la un caz pe care il cunosc in mod direct, dar nu am arhiva familiei la mine) ar fi avut dreptul la munca? Nu agresase nici un copil, si nici nu ceruse mita, nu facuse nici un fel de infactiune, cit de mica care sa indreptateasca indepartarea de la catedra. Timp de exact zece ani i-a fost negata orice incercare de angajare, am vazut cu ochii mei cererile de incadrare chiar si ca femeie de serviciu. Zece ani. Chiar si un caz ca scesta daca ar exista, tot ar infirma afirmatia dvs, stiti cum e cu logica lui A si non A. Si exista, din pacate, cazuri celebre. Dar de ce sa ne ocupam de ele, daca intotdeauna va parea mult mai nobil sa ne ocupam de oamenii saraci de care a avut grija Partidul.

    • Locul de munca nu erau garantat „dusmanului de clasa” la fel ca in SUA, la inceputul WW2, japonezilor sau comunistilor, in alta epoca. Desi, in scopul „reeducarii” dusmanul putea fi integrat in munca. Voila. Este exasperanta simplitatea cu care priviti lucrurile (nu domnia voastra, anume).

    • ideea ca „toata lumea avea loc de munca” e din start un nonsens. pariez ca si in corea de nord somajul este zero. un stat comunist poate crea locuri de munca prin decret. nu e mare lucru. obligi institutia x sa-l angajeze pe y si ala se executa. problem solved. si preturile pot fi tinute sub control prin lege. obligi vanzatorul sa sa vanda la ce pret vrei tu si ala iarasi se executa. alta problema rezolvata. ce nu se poate face prin decret, oricat de puternic ar fi statul, este suficienta bogatie reala. sigur ca toata lumea avea loc de munca si salariu (cu exceptia de care vorbiti dvs, a celor pe care partidul a vrut sa-i pedepseasca – am exemple in familie), dar nu toata lumea apuca sa cumpere ceva de salariul ala atunci cand se „baga” carne, de exemplu. tin minte ca mama unui coleg a ajuns de la coada de la carne direct la spital cu fractura de bazin dupa ce a fost calcata in picioare atunci cand la ora 6 dimineata s-au deschis portile si sute de oameni care asteptau deja de cateva ore a navalit inauntru. ce valoare are faptul ca ai un loc de munca „asigurat” cand esti calcat in picioare pentru ca ai incercat sa cumperi carne? cand in alimentara nu gasesti decat nenorocitii aia de creveti vietnamezi cu gust de plastic si in rest rafturi goale? sau cand trebuie sa sa iti pui sanatatea in pericol, vara, iarna, ca sa nu vorbim de miile de ore din viata pierdute stand la cozi, pentru a cumpara carne de pui? vorbim de mancare, si aia de subzistenta, cea mai ieftina posibila, nu de cine stie ce produse de lux. dar avea toata lumea loc de munca prin grija partidului? avea.

      • Bineinteles, r2. Aveti dreptate. Ideea locului de munca asigurat este asa de simpla ca nu merita discutata. De obicei ea e emisa de naivii nostalgici. Dar, dupa cum vedeti , altii – care nu sunt nici una nici alta tin sa raspunda. E victorie asigurata. Dar nici asa (adica alegandu-şi adversarul cel slab) n-au dreptate: 1. Astazi NICIUN loc de munca nu e „asigurat”. 2. Comunismul oferea atea incat sa asigure subzistenta majoritatii. 3. Problema reala este, cum observati, cata „bogatie” se produce, si 4.cum este gestionata fraternitatea. Restul….sunt chestii epidermice…dar buna parte dintre „intelectuali” se hranesc din ura si revansa de suprafata.

        Este FOARTE curios ca nimeni nu observa ca GL se inseala sau inşeala despre crestinism…

    • D-na Luminita,
      Dvs.aveti dreptate, luind la bani marunti comunismul, dar precizez ca exprimarea este de principiu, in sensul in care sistemul se simtea dator sa dea fiecaruia un loc de munca.Nu vreau sa aduc argumente de sustinere a bunatatii comunismului, enumerarea fiind doar exemplificativa,spre a face o comparatie cu situiatia actuala, in care accesul la oricare din ofertele sociale ale comunismului este interzis de saracie si decaderea economca.
      Aici este datoria sa lucreze intelectualitatea, transformind tara in spatiu locuibil si respirabil economic.Ajunge cu criticile asupra ceausismului, pe care-l respinge orice om simplu.
      In acelasi timp, nostalgia dupa acel minim de trai oferit inainte de 89, nu poate fi eliminata prin ,,adincirea” criticilor, ori printr-o si mai mare condamnare a comunismului.
      Anticomunismul declarat sau ascuns, teoretic sau manifest in pozitii publice, nu poate tine locul la ceeace a fost el economic, pentru omul de rind.
      Fara a crea un capitalism modern si functional, fara acele 5 milioane de locuri de munca, lipsa in Romania, putem vorbi de catastrofa sociala produsa de dezintegrarea economica si industriala,
      Nu merg pina la a vorbi de cinism ori lipsa de ,,picioare pe pamint”, la intelectualii care vorbesc de binefacerea scaparii de comunism, din punctul de vedere al universitarului sau politicianului, fara sa se puna si in situatia omului simplu, care odata cu caderea comunismului, a pierdut din p. d. v. social totul:locuinta, invatamint gratuit, locuri de munca, pensie viitoare, etc.
      Iata de ce, iesirile contra comunismului, justificate din toate punctele de vedere, nu mai pot fi facute de elita intelectuala – fara ca aceasta sa construiasca, propuna si impuna un proiect de reconstructie economica,care sa asigure – asa cum am mai spus, macar ceeace era inainte de 1989, pentru omul simplu.
      Altfel, totul ramine vorbarie in vint,fara finalitate pozitiva, iar fantoma comunismului va apare intr-o buna zi la televizor, spunindu-ne ca libertatea si proprietatea privata, sint contra intereselor poporului…

    • Doamna Luminita Marcu:

      corect. Si daca tot ati adus aminte de o discutie usoara, asa, de taxi: iata ce mutatii (etice, criterii) au produs si produc in continuare „beneficiile” comunismului romanesc (45-89) in mentalul unor oameni obisnuiti (multi se pare, daca ne uitam la optiunile electorale pe care le au – hoti, impostori populisti):

      http://ihincu.wordpress.com/2014/02/14/adevarul-incomod-e-ca-adevarul-nu-place/

      Cazul e autentic, mi s-a intamplat sa port acest scurt si halucinant dialog in iarna asta, cu un taximetrist. Ilustrativ….

  35. ”Pai am irosit 25 de ani necondamnind ferm si fara echivoc comunismul. Exista un partid comunist, functioneaza legal in numele democratiei, in loc sa fie interzis prin lege si membrii lui inchisi in puscarii.”
    cum,dvs n atzi aflat de condamnarea comunismului in romanica ?acum,in mod serios;un comunist sa citeasca condamnarea comunismului!? cinism ? nerushinare? amindoua la un loc !?
    cu respect ptr unii dintre autorii documentului,dar el a produs efecte minime: cind un comunist ,fie el si insarcinat cu presedinditzia,este cel ce citeste,mie imi produce un gust amar.
    prezentarea lui a fost un fel de bilantz al activitatzii comunistilor intre 47 si 89.ma intrebam de ce oare nu si dupa 89?unii tovarasi prezentzi in marea adunare nationala,care si ea are alt nume,parlament,n au fost de acord, ca activitatea lor sa fie data publicitatzii.odata citit,comunistii au putut trece la o noua treapta de dezvoltare si progres,capitalismul de cumetrie.

    • Presedintele a citit un Raport final intocmit de o Comisie; nu el a condamnat, ci si-a insusit concluziile.
      Daca aveai un orizont mai larg, ai fi aflat ca au fost cazuri notorii (si nu putine) de fosti comunisti (atit in Est cit si in Vest) care s-au dezis de calea pe care apucasera atunci cind au realizat ce se intimpla.

      Ipocrizie: „cu respect ptr unii dintre autorii documentului,dar el a produs efecte minime”. Asta pentru ca exista oameni ca tine.

      „mie imi produce un gust amar”. Si lui Vadim (si altora) i-a produs

      • ai tupeu domnule victor.l !
        nu shtiu in ce nota ai citit matalutza comentariul meu,dar nu obishnuiesc sa intru in dialog si imi repugna cel in contradictoriu care nu duce spre nimic.
        da,tovarasul basescu s o fi dezis de comunism,dar il practica si in familie.
        posibil ca si tovarasului vadim, bilantzul citit sa i fi produs un gust amar,dar va spun ca mie din cu totul alte motive

  36. Comunismul se apropie de despotismul asiatic sau de sclavagism socializand forta de munca pe care capitalismul o eliberase si mijloacele de productie care in capitalism erau private.

    Acest lucru s-a bucurat de succes fiindca si calea capitalista are in ea o eroare congenitala privatizarea resurselor naturale care nefiind produse de munca omului nu ar trebui sa devina proprietate strict privata.

    Capitalismul evoluat de azi, intelegand aceasta eroare nu in mod teoretic ci doar empiric o corecteaza prin faptul ca Galbraith spune ca ajutorul de somaj(eu ii spun drept) este unul din pilonii economiei capitaliste si prin toate taxele si redeventele pe care le platesc ce-i care au in proprietate si/sau exploatare resursele naturale ale solului si subsolului, ceea ce face sa se asemene proprietatea lor mai mult cu o arendare.

    Desigur ca atat timp cat omenirea nu va intra pe cea de a treia cale de dezvoltare recunoscand proprietatea comuna a umanitatii pe resursele naturale impreuna cu proprietatea strict personala asupra fortei de munca ca principii in fundalu teoriilor economice nu va putea evita razboiul animalic pe resurse care va duce foarte posibil la disparitia civilizatiei.

    Sper sa nu fie prea abscons cele ce le-am spus . Nu prea le-am afirmat public pana acum.

    • Si ca sa cobor si pe pamantul nostru mioritic:

      Fata de afisul electoral al lui Ponta adica al PSD dar cu Ponta tronand in fotografie se poate spune cam asa:

      Va apar de Europa ca pe mana Rusiei doar va dau!
      sau
      Sa fiti mandri ca sunteti Romani in Eurasia!

      sau

      Votati EURASIA LUI PONTA.
      Votati rosul comunismului si al milioanelor de victime ale acestuia

    • Notiunea de proprietate comuna (in sensul dorit de catre dumneavoastra) este o contradictie in termeni: proprietatea implica decizia asupra utilizarii, ceea ce nu se poate face „la comun”.

      Un simplu exemplu: sa presupunem ca petrolul ar fi proprietate comuna, iar dumneavoastra vreti sa-l exploatati in timp ce eu doresc sa-l pastrez ca resursa pentru viitor (chiar si in conditiile in care din aceasta cauza am fi nevoiti sa folosim acum alte surse de energie, mai scumpe).
      Cum procedam, supunem la vot?

      • Este doar in principiu de control de fundamentare a unor judecati asa cum este si tauologia legii identitatii si nu ceva efectiv, asa cum nici corpurile nu se misca la infinit si uniform conform inertiei caci apar neaparat forte care sa le franeze si de aceea cel care a descoperit legea inertiei a trebuit sa fie cat un Newton ^2 si ma refer la GG.

        PS. Sunt lucruri care mie mi se par evidente dar sunt constient ca nu sunt si parandu-mi – se astfel imi este foarte greu sa le explic.
        Va rog pe toti sa ma scuzati. Poate ca dl Liiceanu si mai ales dl Tismaneanu sa inteleaga ce spun?

  37. Dle Liiceanu,

    Cu respect va atrag atentia ca in Romania sistemul nu este capitalist, ci mafiot. Indemnurile d-voastra la schimbari punctuale (cu epsilon bine ales, i.e. slefuiri) nu au cum sa rezolve problema.

    • nu-mi dau seama cum ati dedus dvs din textul dlui Liiceanu ca domnia sa ar fi sustinut ca Romania zilelor noastre e capitalista. Sau, cine stie, poate n-ati inteles dvs nici textul, nici cum sta treaba cu capitalismul, socialismul, mercantilismul, teoria si practica (e vorba de ponderi si prevalente, nu de sisteme si societati pure, ideale,perfecte):
      http://ihincu.wordpress.com/2013/11/26/capitalismul-intre-uz-si-abuz-cateva-coordonate/

      In fine, n-ar fi prima data cand, anonimi care bantuie pe forumuri nu inteleg un text si infig (probabil de plictiseala) cate un comentariu asa, ca nuca-n perete. N-o fi nici ultima, ca de unde nu e…

  38. Orice imprastiere de idei, mai ales daca implica judecati de valoare sau sentinte, este periculoasa, iar audienta ar trebui sa isi foloseasca propria perspectiva inainte de a decide, chiar daca nimic nu este niciodata absolut alb sau negru, si chiar daca nivelul de educatie / discernamant al fiecarui individ din audienta nu e foarte ridicat – deci nu va lasati manipulati. Articolul de fata pentru mine este prea dogmatic… in final capitalismul e mai bun, dar mai trebuie lucrat pe ici pe colo. Poata asa o fi, nu sustin contrariul, dar din pacate la ora actuala se lucreaza prea incet si prea putin, si din pacate (parere personala) fara buna credinta din partea marilor actori.

    In final este vorba de idei care concureaza, de o lupta de idei continua, unele fiind in voga temporar, castigand batalia, dar nu neaparat razboiul. Ideile noi, originale, geniale apar din pacate greu si in special pe taramul stiintelor sociale, unde realitatea este mult mai fluida, iar oamenii sunt departe de a fi o stiinta exacta… E pacat ca oamenii si vietile lor sunt cobaii acestor idei si incercari… dar uneori asta vine din faptul ca oamenii insisi au sustinut aceste idei, au ajutat la realizarea lor in practica, nu neaparat din rea vointa ci pentru ca au crezut in ele.

    Ar fi interesant sa nu punem modelul uman ideal sub paradigma unei oranduiri sociale, ci sa ne dam seama de particularitatie si modelul de oranduire sociala ideala plecand de la om. Capitalismul se lauda ca face acest lucru, dar pune pe un loc prea sus individualismul si interesul egoist al omului – comunismul/socialismul la fel, dar la polul opus… Pe acest taram lupta pare ca nu se va termina niciodata. Totusi o oranduire care stimuleaza si incurajeaza bunatatea din om ar fi poate de dorit, dar va fi greu sa se gaseasca o punte comuna intre atat de multe interese, pentru care si ideea de bine insemna altceva… iar bine fara putin rau e imposibil.

    • Maexism -leninismul si deci comunismul ca mod de productie este la fel de imposibil ca si perpetuumul mobile. Din pacate daca pentru mecanica exista legile conservarii care interzic acest perpetuum stiinta economica nu a reusit pe deplin sa reduca la absurd doctrina socio-economica a comunismului motiv pentru care inca Iliescu si multi ca el pot spune ca nu teoria este de vina ci modul in care a fost aplicata. Eu va spun ca teoria este de vina si cu oricate bune intentii ar incepe ea sa se aplice ar sucomba in dictatura si totalitarism .
      PS . von Mises si Kolakovski sunt singurii care au facut niste pasi destul de consistenti in demolarea teoretica a sistemului economico-social socialist.

    • despre puterea ideilor, Isaiah Berlin scria pe la jumatatea secolului trecut:
      Over a hundred years ago, the German poet Heine warned the French not to underestimate the power of ideas: philosophical concepts nurtured in the stillness of a professor’s study could destroy a civilization. He spoke of Kant’s Critique of Pure Reason as the sword with which German deism had been decapitated, and described the works of Rousseau as the blood-stained weapon which, in the hands of Robespierre, had destroyed the old regime; and prophesied that the romantic faith of Fichte and Schelling would one day be turned, with terrible effect, by their fanatical German followers, against the liberal culture of the West. The facts have not wholly belied this prediction;” (Two concepts of liberty, 1958).

      A nu se subestima ( mai multe detalii si motive pe link), asadar Ideile conteaza. Sa folosim, deci, mai mult si mai bine instrumentul gandirii, care nu-i doar un beneficiu natural, ci ne impune (ca fiinte dotatea cu constiinta si ratiune superioara celorlalte dobitoace), pana la urma, si aceasta datorie, de care constat cu oarecare ingrijorare ca din ce in ce mai putini se achita in zilele noastre:

      http://ihincu.wordpress.com/2014/02/18/puterea-ideilor-si-opiniilor-a-nu-se-subestima/

      • Desigur ca ideile conteza, dar daca sunt idei false(idoli) care pot produce catatrofe(teoria marxist leninista) sau dimpotriva pot sa ne desvolte civilizatia atat de mult incat azi sa o aduca pe pragul autodistrugerii :)

  39. Ah! Now I understand.
    You take the blue pill (sucit)– the story ends, you wake up in your bed and believe whatever you want to believe. You take the red pill (rasucit)– you stay in Wonderland, and “I show you how deep the rabbit hole goes. Remember all I’m offering is the truth – nothing more”.

    “Do not try and bend the spoon. That’s impossible. Instead… only try to realize the truth. What truth? There is no spoon.“

    There is no spoon – the spoon exists only in the Matrix, which really means it doesn’t exist as a physical object.

    What is the Matrix? Control. The Matrix is a computer-generated dream world (a prison for our mind and soul) built to keep us under control in order to change a human being into this… coppertop battery.
    And yes, the coppertop reference can be read as an expression of Marxist concerns over the plight of the worker, who, like slaves, provides power for the machines.

    We have to realize that manipulating the Matrix isn’t about focusing on an object and trying to change it. The object simple doesn’t exist, so we can’t change it, we have to look inside, we has to change ourselfs… “it is not the spoon that bends, it is only yourself”.

    Agent Smith tells Neo that he still exists because he has a new purpose… lies, hate, intolerance, so all we need is to cultivate truthfulness, compassion, forbearance, because when a program has no purpose it is faced with deletion.

    • Excelenta aluzia. De altfel s-au scris destule carti despre geniul fratilor Wachowski si care au incercat sa explice scenariul din primul film din trilogia Matrix. Hollywood-ul a jucat intodeauna rolul de „goarna” a elitelor lumii si au transmis mesajele necesare, mai mult sau mai putin voalat, catre noi, profanii.
      Melanjul actual, numit globalizare, in care dreapta e stanga, stanga e dreapta, albul e negru si negrul e alb, te duce la gandul ca satrapii mondiali actuali nu sunt altceva decit o fratie intre capitalisti si comunisti. Ne creeaza iluzia ca putem participa la influentarea destinelor noastre dar de fapt deciziile au fost luate. Sa fim deja niste baterii electrice?
      Macar ne-a mai ramas bucuria comentariilor. Intr-o lume virtuala, de altfel.

      • “Sa fim deja niste baterii electrice?” No way, WE ARE IN LOVE!… remember the secret? “Being The One is just like being in love. No one can tell you you’re in love, you just know it.”

        You have to look inside, you have to know there’s no spoon, and you have to know you’re The One.

        When the Matrix was first built there was a man born inside that had the ability to change what he wanted, to remake the Matrix as he saw fit.

        No one can tell you you’re The One, you just know it.

        So, what do you think? Do you think you’re The One?

        The Matrix Trilogy is about love, actually. Neo’s final fight with Agent Smith is a direct comment on the importance of love to this trilogy. Smith rails at Neo „Why, Mr. Anderson? Why do you do it?… Could it be for love? Illusions, Mr. Anderson. Vagaries of perception.
        And all of them as artificial as the Matrix itself, although only a human mind could invent something as insipid as love.”

        Well, this is ultimately why Smith loses. He’s left behind in a world that is changing… a world that has love to thank for its existence, a world where a machine can learn to love… to possess the most basic and most cherished of human abilities: the ability to love another.

  40. Cum sa accept ca o mie de sarantoci care n-au bani si nici idei cum se trece strada fac propaganda burtosilor lacomi ? Prostia ? Nee, exista o explicatie: traiesc din asta. Dar de ce seamna leit cu cei care faceau propaganda burtosilor rosii ? Daa, exista o explicatie: poarta aceleasi gene. Ce diferentiaza in Romania un propagandist capitalist de unul comunist ? Sigur, varsta … la care s-a apucat sa traiasca din asta.
    N-am sa pot sa-l invat pe copilul meu ca lacomia este motorul societatii, cand eu l-am invatat sa imparta cu ceilalti putinul pe care il are ! Chiar daca gresesc, imi va multumi ca n-a ajuns obez.

    • Lăcomia nici nu este motorul societății, lăcomia distruge orice dezvoltare. Însă alternativa la această lăcomie nu este în niciun caz comunismul sau socialismul.

      Este foarte bine să împarți cu alții ceea ce ai, pe termen lung asta chiar se dovedește profitabil. Chiar dacă pe termen scurt ai impresia că renunți la ceva ce ai putea păstra. Însă ”capitalismul” actual din RO nu e făcut de astfel de oameni. Ca să folosim termeni cam vulgari, dar românești, slugile promovate ca vechili nu devin prin asta boieri. Ori, ”capitalismul” din RO exact asta este, un sistem economic creat de slugi, după mintea slugilor și destinat să răspundă lăcomiei lor. ”Calicul, când a ajuns împărat, întâi pe taică-său l-a spânzurat”.

  41. Bun articolul Dlui Liiceanu, interesant si captivant. Dar irelevant si usor comic in anacronismul lui. Stim bine ca socialismul nu functioneaza, fie ca e o idee care ne „suceste” sau ne „rasuceste” mintile… (nemuritoarea Scoala de la Paltinis!). Problema noastra este ca socialismul este mort, iar capitalismul o duce rau de tot. Si-atunci, oricat ne-am stradui noi sa-i convingem pe tinerii naivi ai zilelor noastre de lectiile istoriei, ei se vor orienta tot catre ceva prin care n-au trecut. (De-aici si pradalnica repetare a istoriei). Poate ca daca Dl Liiceanu ar scrie 10 pagini (!) in care sa ofere solutii, fie ele si filosofice si utopice, cum facu Marx mai antan, la actuala criza a capitalismului mondial, n-ar mai trebui sa ne fie teama de „fantoma” (de data asta chiar s-ar potrivi!) comunismului ratat! Ce ziceti, Dle Liiceanu, va prindeti la un ramasag? Discutati si cu Dl Patapievici, desigur! Si dumnealui e binevenit!

    • Pai solutia cred ca am indicat-o publicand postulatele celei de a treia cai. Restul este doar constructie avand fundamentul pus. Nu vreau sa fac nicio legatura caci nu sunt nici pe departe cu un Riemann dar teza de doctorat in stiinte a acestuia avea 8 pagini in timp ce pornind de la ea mari matematicieni au scris tomuri de mii de pagini.
      Numai ca matematica fiind ceea ce discuta matematicienii intre ei , nu au avut nevoie de vreo autoritate desupra lor, care sa le certifice ceva anume, pentru a-i pune pe cale.

  42. „Paradoxul final: socialismul nu există, așa mizer cum este, decât atâta vreme cât se sprijină pe capitalism.”

    Traim intr-o lume plina de paradoxuri:
    Viata nu exista decat atata vreme cât se moare.
    Iubire nu exista fara ura.
    Nu exista lideri fara turma si nici martiri fara calai.
    Cunoasterea inmulteste umbrele ignorantei, iar necunoscutele genereaza nevoi si stradanie.
    Nu exista concurenta fara intrajutorare si nici capitalism fara programe sociale.
    Contrastele se atrag: sunt mai ales complementare.

    • Frumoasa incercare dar lipsita de logica.
      Incercati sa mistificati principiul dualismului introducand o pereche incompatibila: socialismul si capitalismul.
      In timp ce yang nu exista fara yin, reciproca find valabila, capitalismul exista foarte bine fara socialism fara ca reciproca sa fie valabila.

      • Lucky, îti cer sa recitesti comentriul meu. Daca îti mentii afirmatia, atunci mai citeste o data! Daca persisti, atunci nu-ti mai cer nimic. Nici Dumnezeu n-ar face-o.

        • Hantzy,
          Glumesti, cred.
          Cu ce anume este complementat capitalismul de socialism?

          Ti-as recomanda sa citesti putin eseul intitulat „Socialismul, Capitalismul si Biblia” de Dr. Ronald Nash, care, desi nu este trecut ca referinta la acest Articol, incorporeaza aceeasi concluzie cu cea a maestrului Liiceanu, respectiv:

          „Socialist Falsehood, Capitalist Facts

          To that paradox, add one more: the fact that socialists need capitalism in order to survive. Unless socialists make allowance for some free markets which provide the pricing information that alone makes rational economic activity possible, socialist economies would have even more problems than those for which they are already notorious. Consequently, socialism is a gigantic fraud which attacks the market at the same time it is forced to utilize the market process.”

          Nu numai ca nu poate exista complementaritate intre cele doua sisteme dar ele sunt total incompatibile, iar in timp ce Capitalismul are la baza principiul pasnic „Daca tu faci ceva bun pentru mine, atunci si eu voi face ceva bun pentru tine”, Socialismul se bazeaza pe forta si violenta exprimata inechivoc „Daca tu nu faci ceva bun pentru mine, atunci eu voi face ceva rau pentru tine”.

  43. Da, frumos, chiar superb ! Un eseu in binecunoscutul stil fermecator, de mare scriitor, al dlui Liiceanu, având în plus claritatea de cristal a gânditorului remarcabil, cu certe calităţi – cum să zic – didactice şi pedagogice, da. Oamenii normali au ce învăţa de la dl Liiceanu, pe bune.

    Însă mă-ntreb, iată, şi sper că fără a provoca vreo iritare cititorilor imparţiali (căci presupun că dl Liiceanu + fanii se vor supala oricum, vai…): de ce n-o fi scris distinsul domn acest superb eseu prin 1981-82, să spunem, şi să-l fi trimis la „Europa Liberă”, unde vechii săi prieteni, Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, abia aşteptau să-l publice? Căci, vezi bine, dl Liiceanu avea toate datele spre a scrie acest eseu încă de pe atunci: avea aceeaşi strălucită minte şi acelaşi bogat talent literar, beneficiind în plus de avantajul prospeţimii minunatelor haruri, pe de o parte; iar pe de alta, „Manifestul Comunist” şi summa operilor, n-aşa?, lui Marx, Engels şi Lenin se găseau pe toate cărările culturii socialiste, ba chiar şi operile lui Stalin, Mao şi ale celorlalţi corifei ai marxism-leninismului erau la îndemâna aproape oricui, aşa că tot să analizezi la ele, şi tocmai ce apăruse şi cartea lui Alain Besançon, la care face trimitere cărturarul nostru, ne mai vorbind acum de faptul că socialismul real, aşadar oglinda vie a punerii în practică a utopiei marxist-leniniste, făcea parte chiar din viaţa de zi cu zi a filosofului Gabriel Liiceanu.

    Ok, înţelegem – căci oameni suntem – că dl Liiceanu, hăruit de Domnul Zeu c-un mare talent şi cu un intelect remarcabil, a stat mai slab, cum ar veni, şi cel puţin pe vremea „comunizmului”, la capitolul curaj. Dar dacă, preste mode şi timp, va fi aflat, în calitatea-i de foarte important editor şi de prestigios promotor cultural, că alţi compatrioţi de-ai dânsului, nu foarte mulţi, evident, au avut totuşi curajul de a striga adevărurile elementare despre Utopia colectivistă chiar atunci, pe vremea şi subt nasul lui tov Big Brother, de ce s-a cam codit dl Liiceanu, scuzaţi expresia, să editeze şi să promoveze cum se cuvine aceste singularităţi, aproape ? De exemplu, la anno domini 1980, cu un an înaintea apariţiei cărţii lui Alain Besançon, sussemnatul scriam (în „Apelul către Europa”, d.u.i. „Cronicarul” de la CNSAS, rog faceţi click pe „AVP” din headerul acestui mesaj): „Comunismul n-are nici o cauză reală, nici cea mai mică aderenţă la natura actuala a omului ; el nu numai că nu vine în întîmpinarea evoluţiei fireşti, dar o contrazice în mod monstruos : prin totalitarismul ce-l caracterizează el deturnează forţa de impact a selecţiei naturale, care a fost şi va mai fi motorul lumii pentru cel puţin încă 500 de ani. // Dacă se poate totuşi vorbi de o “cauză” a regimului comunist, prin care el subzistă, aceasta e resentimentul popular contra elitei. Lipsit de aportul înaltei intelectualităţi – pe care de altfel o abhoră – şi deci aflat în imposibilitate de a-şi transfera vitalitatea în sens constructiv, poporul ejaculează într-un jet de aversiune contra elitei şi împrumută această aversiune grupului popular aflat la putere, care o transformă în represiune. Departe de a folosi poporului, istoricităţii sale, acest resentiment, eliberat şi permis de către regimul comunist, nu serveşte aşadar decît funcţionării grupului barbar aflat la putere. Dacă acest grup ar fi o elită, ar folosi puterea în sens constructiv ; dar fiind ceea ce este, dictatura proletară nu are decît sensul clasicei barbarii. Prin aceasta, ea resuscită forţe străvechi, anacronice, şi creează grave pericole de deviere a motricităţii specific umane şi de perversiune a istoriei.// Iisus a precizat: “Vremea mea n-a venit încă” (şi prin aceasta sublinia că viziunea sa e, încă, o utopie). Marx însă a crezut că vede aci, în determinarea pur materială, cheia vremilor. Lenin, profitînd de moliciunea şi deci de maleabilitatea unei naţiuni orientale, a reuşit să pună în practică o utopie. Hitler a făcut o uşoară rectificare acestei năluci comuniste, fundamentînd-o pe ideea nazistă. Mai departe există lagărul comunismului.”

    Ca să închei, când, în primăvara 1995, i-am propus dlui Liiceanu să publice la Editura Humanitas „Povestea lui Ave” (povestea „Apelului către Europa” şi a samizdatului anticomunist „NU!”), Editura Humanitas mi-a răspuns, prin d-na Adriana Irimia, că acest gen de poveşti „nu mai sunt, din păcate, prizate de public…” oops.

    Şi atunci, despre ce naiba (mai) vorbim ? Sau de ce ?

  44. “ Dupa citeva milenii de civilizatie, de ar incepe oamenii sa umble dezbracati, aruncind cu hainele iluziile implicate, ar deveni cu totii metafizicieni. ” (Emil Cioran, Amurgul gandurilor)

    “ Hainele se interpun intre noi si rosturile noastre, creind o iluzie de putere si neatirnare. Cind treci insa gol prin fata unei oglinzi, te pomenesti menit pieirii, caci trupul e un zacamint de zadarnicie, in care mucegaieste gindul nemuririi.
    Doar cind te zaresti gol ti aduci aminte ca existi si ca esti muritor. Imbracamintea ne imprumuta o superioritate artificiala asupra timpului. Cum o sa fii muritor, cu o palarie pe cap si cu o cravata la git ? “

  45. Stimate,
    George T.Sipos,
    1.Pentru a oferi solutii, Marx a studiat filosofia aproape un deceniu, intelegind capitalismul si potentialul (unic) de schimbare al ECONOMICULUI – si la nivelul anului 1848 – cind a editat ,,Manifestul Partidului Comunist”.
    Pentru a elabora solutii stiintifice si fezabile Romaniei, intervalul de studiu al problematicii economice este de minim 10 ani, avind deja cunostinte economice profunde, dar mai ales ca cineva sa patrunda, in domeniul nou, inexistent ca stiinta, lucrari sau bibliografie – al ,,dezvoltarii economice” rapide, a tarilor inapoiate, in ,,epoca globalizarii pietelor nationale”.
    Nefiind economist, dar avind profunde cunostinte politice, de economie politica, antropologie, sociologie, adica in stiinte sociale, d-l Liiceanu ar avea nevoie de ani buni, sa cunoasca economicul, ca apoi pe filiera stiintelor politice, sa se orienteze si sa ,,reuseasca” in a gasi solutii ,,aplicate” si fezabile, pentru reconstructia economica si industriala.Solutii utopice, ne tot prezinta de 25 de ani guvernele, incepind cu ”proiectul Iliescu 1992” al celei de a ,,treia cai”, nici capitalism, dar nici comunism – adica postcomunismul de acum.
    La acesta s-au adaugat ,,solutii” la fel de UTOPICE, constituite de 25 de mii de Euro pentru ferme la tara, salarii platite de stat, 2 ani, la cei ce angajeaqza someri, 100 de mii de Euro pentru IMM-uri, desi pentru a crea un singur loc de munca, costul este de la 60 – 70 de mii de Euro in sus!
    Ce sa faca un tinar sau o intreprindere cu numai 25 de mii de Euro, ori cu salariul promis pentru viitorii angajati, someri?
    Alte utopii au fost agricultura sau turismul ,,motoare de dezvoltare”, desi agricultura este pretutindeni subventionala, sau cele 20 de miliarde date au fost pe gondole, parcuri la tara, patinuare si alte prapastii, etc., au creat locuri de munca pentru…sportivi!
    Trebuie sa retineti, ca pentru a construi solutii si proiecte de dezvoltare economica, trebuie sa ai si ceva special, ,,ceva” cu care nu mai aglomerez comentariul, spre a-l expune.
    In concluzie, cred ca acest mod de a ,,invinovati” este inadecvat, fiecare om avind chemarea catre propria profesie ori destin intelectual, ca si in cazul d-lui Liiceanu.
    2.Daca marii intelectuali pot fi invinovatiti de ceva, este ca niciunul nu-si asuma ,,destinul lui Marx”, in sensul de a sacrifica ceva din viata si cariera personala, ,,ca sa ofere solutii, fie si utopice”, pentru natiune.Fara aceasta participare intelectuala majora, doamna ,,ministru” a finantelor se sacrifica singura si degeaba…
    Marii intelectuali au profesii foarte,,aglomerate”, se afla in intrecere stiintifica cu colegii universitari, iar participarea la viata ,,cetatii prasite – Romania” , este ocazionala, prin articole sau comentarii, in ,,pauzele” de curs, ori in momentele de (necesara) relaxare, in competitia stiintifica de ,,formula 1”, din universitatile straine.
    Marii intelectuali de acasa sint angajati ,,publici” si se afla sub restrictiile politice institutinale sau de partid, de unde-si asigura painea cea de toate zilele.Asa ca nimeni nu se ,,sacrifica” pentru a construi o ,,organizatie intelectuala” de actiune pentru schimbare.Schimbarea POZITIVA nu vine niciodata de la sine, nici de la UE sau SUA, ci numai din proiectele si actiunea CONCERTATA a unei intelectualitati nationale constiincioase si dedicata schimbarii!
    3.Niciuna macar situatiile aratate nu sint problema lipsei de solutii, fiindca ele exista, dar trebuie cerute, intelese, evaluate, asumate si impuse clasei politice prin tehnici adecvate, existente.
    Problema intelectualilor fata de schimbare se afla in ,,colateral-ismul” participarii la viata publica si politica, in neintelegerea faptului ca numai proiectele economice sint instrumente de schimbare, ca ele trebuie CERUTE, dezbatute, pentru a se forma o piata stiintifica, care sa genereze oferte in acest sens.Iata de ce, pina si de la cel mai hulit om de pe planeta, pot fi preluate invataminte, el marcind definitiv stiinta politica, prin aceea ca a inteles ca numai economicul schimba lumea in care traim.Invataturile sale au schimbat-o in sens negativ, dar ,,solutiile economice” pentru Romania, o pot schimba in directie pozitiva.
    Reprosez intelectualilor de ,,clasa” (absolut superioara mie), faptul ca oferta publica, a unui ,,proiect de reconstructie economica si industriala” pe care am facut-o mereu, ramine fara ecou si asumare din partea lor, desi pare sa nu existe nici o astfel de oferta in Romania.Poate ca proiectul sa fie insuficient, poate inadecvat momentului,etc. dar el poate constituie un inceput in sensul ofertei si evaluarii – promovarii de proiecte.Aceasta situatie dovedeste ca intelectualitatea de virf ramine colatereala, marginala functiei si responsabilitatii sale istorice, aceea de a se dedica mental si actional schimbarii.
    4.D-le ,,Eu, insumi”,
    Nu toata lumea are vocatia sacrificiului.In acelasi timp, cei care puteau sa lase in urma lor, altceva decit un erou uitat dupa Revolutie, aveau DATORIA de a nu da cu piciorul posibilitatii de a crea ceva valoros si neperisabil, pentru cultura tarii.Ce ar fi astazi filosofia romaneasca, fara opera d-lui Liiceanu?

  46. Nu trag niciun fel de concluzii; nu sint eu acela.
    Dar citind comentariile, nu se poate sa nu ramii convins de logica unora: „O idee care ne-a sucit mințile” este un fapt. Ne-a sucit urit; a nascut nu doar un om nou, ci o multime de „filozofi”.

    Te-ai fi asteptat ca „dizidentul” @ AVP (manifeste lansam cu mult inaintea sa) sa nu foloseaseca articolul pentru a mai da cite o palma cu copita celor care, crede el, l-au nedreptatit. Pentru ca despre altceva este vorba in articolul dlui Liiceanu. Si cu asta se lauda: ca a luptat impotriva comunismului.

    Cit de adinc: „Bun articolul Dlui Liiceanu, interesant si captivant. Dar irelevant si usor comic in anacronismul lui.”
    Pai, dle @ George T. Sipos ,
    si invatarea la scoala ca 1+1=2 este un anacronism dupa formidabila logica pe care o detineti (intr-un anacronism de toata lauda).

    Ei bine, nu sint singurii Dorinta de a te contrazice cu un om ca dl Liiceanu este tentanta. Iar gena omului nou se transmite. Sucita.

    NB,
    cei convinsi s-o spuna deschis (nu vor suferi repercursiuni); Mai bine era inainte.

  47. Comunismul se rezuma la un banc absolut genial.
    Un taran este intrebat de un activist de frunte
    – Tu ce ai face pentru partid, daca ai avea 1 million de lei, spune i-ai da partidului.
    – Da, i-as da!
    Dar daca ai avea multe case, mosii, aur le-ai da partidului?
    – Daaaa, le-as da!
    – Dar, dar, dar…vad ca ai curtea plina de gaini, spune, ai da partidului o gaina??
    – NU! Nu as da!
    Tovarasul ramane uimit si reuseste sa intrebe
    – Dar de ce nu ai da o amarata de gaina, mai draga?
    – Pai pe aia o am!

    Eu cred ca nici acum, nici peste 1000 de ani omul, dintr-o pestera sau de pe alta planeta, unde s-o afla atunci, nu va da alt raspuns.

  48. Ioana Hincu: „criza din 2008 este criza capitalismului, produsa de parctici etatiste (socialiste, progresiste) de lunga durata si frauduloase, NU de capitalism.”

    Masuta de cafenea si economia

    Cine a vizitat Parisul si a dorit sa guste „la vie en rose” trebuie ca zabovit vreo dimineata azurie pe cheiul Senei sau ascuns intr-o ulita pavata, in marginea unei pravalii ce-si oferea cafeaua aburinda si franzela calduta direct pe trotuar. Sa fii aproape de trecatori, de inima metropolei, sa-ti accelerezi pulsul in ritmul acordeonului ce-si saluta neostoit concetatenii. Si nu se poate sa nu fi observat ca, desi scaunul din bare curbate nu sta bine pe pavajul neregulat, masuta de 50 de centimetri in diametru parca e ancorata pe caladrâm.
    O privire sub fata de masa, lunga pana aproape de pamant, lamureste misterul. Masuta se sprijina doar pe trei picioare, adunate intr-un manunchi inalt si explodeaza din nou abia la atingerea pietrei. Oricine stie ca prin oricare trei puncte din spatiu trece un singur plan. In cazul nostru, e tocmai planul care corespunde altor trei puncte de pe solul parizian. O autoreglare simpla, care lasa natura sa stabilesca ea insasi echilibrul perfect, suficient pentru cafeaua neagra. La fel in economie, cand relatia nedistorsionata intre cerere si oferta ii stabileste nivelul.
    Dar daca vrei sa adaugi ceva lapte in cafea? Hm! Masuta nu mai ajuta. E fixa, dar tablia nu e perfect orizontala, iar laptele se scurge in soucoupe. Planul celor trei puncte nu e neaparat orizontal. Plus ca masuta e cam mica. Ca sa citesc ziarul ajunge. Dar daca vreau sa savurez tigara la o discutie matinala cu amicii, nu e loc. Deci facem masa mai mare si-i mai adaugam un picior. Se caltina! Adaugam un dop de pluta sub piciorul rebel. Ajuta pe moment. Dar maine dimineata masa e din nou in dezechilibru. Cofetarul lipeste pluta de picior, dar trebuie sa fixeze masa mereu in aceeasi pozitie. Incepe sa semene a economie planificata. Clientul are tot mai putine sanse sa-si aleaga locul intre picioarele mesei, iar patronul frantuz e obligat sa reconstituie zilnic tiparul meselor pe trotuar. De vreme ce nu i se pare prea greu, confiserului ii vine o idee geniala. De ce nu o m,asa cu cinci, cu sase sau chiar cu opt picioare. Drepte, sa le poata ajusta diupa nevoie. La care sa sada toti mesenii sai. Sa nu fie diferente intre un loc sau altul. Iar el sa nu-si mai bata capul cum sa o pozitioneze. Interventionism! Degeaba tot taie tamplarul arvunit din cate un picior al mesei, tot ramane macar unul mai scurt decat celelalte. Mai ca nu mai are de unde sa taie. Ce-i de facut? Reinventam masuta cu trei picioare. Se regleaza singura, dar nu e neaparat orizontala. Le aduce din pod pe cele de pe vremea cand bunicul conducea les affaires. Clientii au tot crescut in inaltime in ultimii 80 de ani si masutele sunt cam joase. Iar daca le inalta insa prea mult, se rastoarna usor.
    Ignorarea reglarii si in economie are efecte asemanatoare. E insa greu de spus ce a cauzat exact dezechilibrul: etatismul sau impingerea artificiala in sus a punctului de echilibru. Printr-o inflatie de credite s-a produs in continuare, chiar mai abitir, dar s-a mutat in viitor deznodamantul. Nu sunt convins ca politice wellfare au generat criza din 2008, mai degraba au intarziat-o pe cea din anii 70-80.

    • Nu e nimic rău cu politicile welfare, atât timp cât taxele sunt rezonabile, iar cheltuielile sunt în limita banilor real disponibili. Problema începe când taxele devin exorbitante, iar cheltuielile welfare se fac din împrumuturi, adică sunt făcute azi din bani aduși din viitor. Iar asta e strict vina politicienilor, realitatea ”lor” este aceea că mai mult welfare înseamnă mai multe voturi.

      Pe vremea când democrația era democrație, fără voturi pe liste, în Anglia aveau un număr de voturi inclusiv firmele, în funcție de numărul de angajați. Astăzi, asta s-a mai păstrat doar la alegerile locale din City. Cu rezultatele care se văd.

    • @Hantzy

      Un întreprinzător rezolvă mult mai simplu problema măsuței: pune o podea pe terasă; sau asfaltează porțiunea respectivă și o îndreaptă; sau montează o măsuță înfiptă în pământ; sau își mută cafeneaua; sau mută măsuțele înăuntru.

      Gândirea economiei libere naturale se bazează pe inovație, pe găsirea de alternative, de căi de ieșire.

      Gândirea marxisto-socialisto-comunistă, în schimb, este monofazică: refuză alternativele și crede că pavajul neregulat, poziția pe trotuar, amplasamentul cafenelei și măsuța cu trei sau patru picioare sunt fapte ce nu ar putea fi vreodată schimbate prin nimic. Ba mai mult, că sunt date prin ucaz de prim secretarul departamentului de îngrijire a drumurilor și podurilor…

      • Harald,
        nici n-am spus ca welfare ar fi ceva rau, ci exact ce sugerezi tu. Ca dezvoltarea de azi ar fi finantata cu bani din viitor. Legea cererii si a ofertei ar duce la un echilibru. Perfect! Numai ca punctul respectiv s-ar afla mult prea jos pentru nazuintele si nevoile noastre. Si atunci l-am ridicat artificial. Nu politicile de stanga sau de dreapta au condus la acest lucru ci goana dupa un profit excedentar, tocmai pentru a satura toate verigile din lantul decizional. Daca nu s-ar fi adus acei bani din viitor, am fi avut somaj puternic in trecut.
        Pe hartie e frumos, dar orice activitate economica, oricat de libera ar fi ea, aduce cu sine anumite abateri, pierderi. Care nu pot fi compensate intotdeauna. Sistemele economice functioneaza in baza convertirii valorilor in functie de moment si nevoi. Iar cu fiecare „convertor” adaugat se introduce o abatere tot mai mare, determinand o crestere geometrica a deviatiilor si un randament financiar defectuos. Pentru a nu se polariza atunci capitalul, se incearca o ajustare prin diverse inginerii financiare, cum ar fi politicile welfare. dar, cum spuneam, acestea intarzie deznodamantul, nu-l evita!

        Theo Hahn,
        Sau suspenda masuta de felinar. Sau face o cescuta cu fundul inclinat pentru a compensa panta masutei. Sau ofera cafea in pahare de fast food cu pai. Sau cafea la punga!!!
        Primul lucru de care trebuie sa aiba grija intreprinzatorul e pofta clientului. Flair-ul parizian nu se obtine cu asfalt sub talpi, iar masuta infipta impiedica spalatul mecanizat la trotuarului.
        Dar nu despre asta era vorba in context!

        • Cred că problema s-ar putea rezonabil dacă politicile welfare s-ar adresa unui număr limitat de beneficiari, ceva în genul ăsta face Germania. E prea socialistă după standardele mele, dar totuși performantă economic, deși nu se află în situația de a schimba lumea. Dar când vede că Alstom vinde tren după tren, se apucă și Siemens de fabricat ICE-uri, în cele din urmă :P

          Țările scandinave nu fac asta.

          • Exact, Harald!
            Pentru mine Germania este modelul cel mai potrivit, deoarece imbina optim cele doua insusiri de baza ale oamenilor: concurenta si intr-ajutorarea. Omul cauta instinctiv comunitatea, apropierea de semenii sai tocmai pentru a-si satisface aceste doua nevoi primordiale. Are nevoie de individualizare in vremuri bune, dar si de siguranta ca nu ar fi parasit la restriste.

  49. Scuze, repostez aici unde trebuia caci nu e vorba numai de o replica:

    Dle Liiceanu
    Dle George Sipos,
    Dle iosiP

    Multumesc dlui Liiceanu ca a dechis un subiect crucial si in paranteza spun ca acum niste ani l-am rugat pe dl Tismaneanu ca in continuarea celor facute de Kolakowski si de Ludwig von Mises(de fapt von Mises spune : The outstanding fact in all this is that the Marxian doctrine of historical change has never received any judicious critique. It could triumph because its adversaries never disclosed its fallacies and inherent contradictions, http://mises.org/daily/4542) sa nu se multumeasca cu o critica a socialismului/comunismului bazata doar pe descrierea si evidentierea cat mai completa a abjectiei la care s-a ajuns pete tot pe unde a fost aplicat acest “mod de productie”, ci ca sa nu se mai poata spune ca “cei care au murdarit nobile idealuri sunt de vina” , sa atace frontal marxismul din care se trage direct si fara rest ideologia comunista, si sa-l atace din punct de vedere teoretic, astfel incat sa se elaboreze o teorie care sa-l reduca la absurd asa cum legile conservarii au redus la absurd sustinerea posibilitatii unui perpetuum mobile , repet ca ii multumesc pentru ca mi-a oferit ocazia sa prezint o concluzie la care am ajuns incercand sa fac si eu acest lucru acum mai bine de 25 ani dar speram sa ajunga independent si altii cu mult mai multa vizibilitate si autoritate publica decat mine.

    Nu am publicat aceste concluzii nefiind in domeniu si poate fiind convins ca nu e momentul si ca nu vor fi primite si astfel pot fi compromise sau preluate dar dinspre rau si nu dinspre bine, dar cand am aflat ca omenirea cauta ceea ce de acum se numeste “A treia cale de desvoltare” am inteles ca de fapt postulatele gasite si propuse de mine pentru o stiinta economica adecvata omului in ce are el noetic si nu animalic(“ghiare, unghii dinti si excremente cu care sa-si marcheze teritoriul’), sunt cele care ar fundamenta aceasta A treia cale.(vezi si
    Multumesc si celor doi interlocutori care au reactionat direct sau indirect la spusele mele caci de cate ori am mai incercat am fost primit cu fie cu tacere absoluta fie cu un cor de insulte si de acuze ca propag o ideologie comunista neintelegandu-se ce sustineam.
    Acum infine cineva este curios sa afle de fapt ce doresc sa spun, asa ca voi desvolta pe larg subiectul pe care l-am lansat in virtual mai demult.

    Trebuie sa completez cele scrise atunci, asa ca imediat ce sunt gata voi publica cele scrise in continuarea acestei postari .
    M-am grabit sa anunt acest lucru caci desi cred ca acesta este unul din forumurile poate cu unul din cele mai ridicate IQ-uri, este totusi sub semnul efemerului, caci pe masura ce fire noi apar cele vechi nu mai sunt frecventate si deci tot ce este scris acolo dispare din atentia publica.
    Acesta nu cred ca si-a epuizat potentialul asa ca sper ca si atunci cand voi completa cele spuse acum, sa mai existe persoane care sa intre si macar cei adresati mai sus sa urmareasca ce voi spune.

    Numai bine

    • PS. Dar mai inainte sa fiu gata cu textul ce doresc sa-l propun, ma gandesc daca termenul de stafie pe care-l dadea Marx comunismului nu avea totusi o acoperire si inclin sa cred ca da, caci a mai existat un mod de productie si anume modul de productie asiatic in care sclavagismul era dus pana la ultima lui limita in care proprietari nu erau oameni ci zeul reprezentat prin conducator, mod de productie in care o tanara pe atunci si talentata scriitoare intelegand aceasta stafie si-a pus actiunea unei nuvele premiata de Revista Ramuri prin anii 80 , nuvela in care Gudea(2144 î.Hr. – 2124 î.Hr), satrapul din Lagash(Sumer) incearca limitele raului din om comitand toate crimele posibile inclusiv infanticidul propriilor copii pentru ca in final constatand ca aceste limite nu exista sa se sinucida aruncandu-se de pe zigurat.

    • In cele ce urmeaza ma voi ghida dupa structura articolului dlui Liiceanu in sensul ca se refera la modurile de productie prin care a trecut in vietuirea ei societatea omeneasca. Chiar daca vor parea banalitati ca intotdeauna cand se abordeaza fundamente, sper sa considerati ca rezultatul nu este deloc banal.
      Adica voi analiza componentele modului de productie ca fiind fortele de productie cu componentele lor bine cunoscute si care sunt munca si mijloacele de productie(obiectele muncii si mijloacele de munca) si relatiile de productie.
      De acum s-ar putea ca definitiile sa nu fie intocmai sau poate sa fie , cu cele de dictionar.
      Inteleg prin munca exercitarea de catre fiinta umana a capacitatilor sale inteligente si fizice in actiunea asupra obiectelor muncii in vederea satisfacerii unor nevoi materiale si spirituale prin modificarea acestora in scopul dorit .Si evident ca intelegand prin obiect al muncii orice resursa asupra careia se exercita munca .
      Desigur ca fata de animal, omul a inventeaza, produce si foloseste unelte(si cimpanzeul se pare ca produce si foloseste niste unelte foarte simple dar nu le pastreaza, poate considerand ca poate sa le refaca rapid desi un ciomag pana sa-l faci, adversarul te poate omora). In sens mai larg uneltele se numesc mijloace de munca(unelte si toate artefactele care intervin in procesul muncii fizice sau intelectuale)
      Obiectele muncii la primul nivel la care se exercita munca sunt resursele naturale care se numesc astfel fiind create independent de existenta omului (desigur ca azi si omul creaza resurse biologice sau minerale dar eludam acest aspect nenecesar celor ce vrem sa afirmam) si acestea sunt pamantul cu solul si subsolul sau aerul si apa cu tot ce se afla in ele in mod natural sau independent de intentia omului(de exemplu deseurile de orice soi rezultate din activitati industriale toate acestea fiind materii prime pentru procesul de munca care actioneaza asupra lor.
      Desigur ca la nivele ulterioare obiectele muncii nu mai sunt resurse naturale ci resurse rezultate din prelucrarea la diferite grade a primelor .
      De exemplu minereul de fier este o resursa naturala care dupa extractie devine obiect al muncii in metalurgie si ulterior ca fier prelucrat aliat etc in toate nivelurile activitatilor econiomice unde este folosit acest element natural , fierul.
      De exemplu pamantul agricol este o resursa naturala dar productia agriciola fiind rezultatul unui proces de munca, a unei activitati umane, este o materie prima, este resursa penhtru multe activitati si mai ales hrana, dar nu mai este o resursa naturala, in timp ce graul salbatic daca exista este .
      Deci repet, consider resursa naturala pura cea care este in stare naturala inainte de exercitara unei munci cat de reduse. In continuare o vom denumi resursa naturala, celelalte fiind generic denumite ca fiind alte obiecte ale muncii .
      Deci obiectele muncii vor fi in acceptiunea noastra resursele naturale si alte obiecte ale muncii care rezulta dintr-un proces anterior de munca.

      Relatiile de productie sunt relatiile care se stabilesc intre cei care participa la si realizeaza un proces de productie. Evident gandite doar ca relatii sociale.
      Pentru mine relatiile sociale se compun din tipul de proprietate care se exercita in procesul de productie in raport cu toate componentele acestuia si felul in care se realizeaza repartitia valorilor nou create in procesul muncii si nu voi discuta acum despre proprietatea „miraculoasa” a muncii cum spunea Marx de a produce valoare (de a se reproduce) si de a produce suplimentar si plus valoare.
      Voi accepta ca in cadrul procesului de productie se produc bunuri materiale sau spirituale utile adica necesare si dorite, a caror valoare exprimata baneste se determina pe piata , piata care ar trebui sa fie libera ca sa nu perturbe procesul, caci piata metaforic este cantarul pentru economie si o piata nonlibera este un cantar mai mult sau mai putin trucat.
      Deasemeni consider ca banii in aspectul lor pozitiv si nu in cel negativ speculativ, sunt greutatile folosite in procesul cantaririi, si de aceea eu ii consider a fi sangele economiei. Cine ataca moneda ataca sangele organismului economic.
      Un mod de productie ideal este acela unde proprietatea este distribuita asa fel incat repartitia sa fie echitabila.
      Si desigur ca urmeaza intrebarea: ce inseamna echitabil? Intrebare la care voi incerca sa raspund in materialul care va urma .

      • Erata la fina; cu scuze dar sunt foarte obosit:
        Adica resursele naturale poseda o valoare de intrebuintare mai mare decat cheltuielile de munca si alte resurse folosite la exploatarea lor si atunci daca Marx isi aseaza intreaga teorie pe plusvaloarea creata de munca cu valoare de intrebuintare mai mare decat valoarea, noi ne vom findamenta teoria pe resursa naturala

      • PS. De fapt calculeleeconomice din capitalism se bazau pe relatiile economice cu tsrile cu economie de piata si cu o anume aliniere cu raportul dintre preturi de acolo .
        Fara sistemul capitalist al economiei de piata socialismul ar fi foat perfect orb.

    • @dl George Sipos

      Fiindca inca nu sunt gata cu redactarea textului anuntat si inceput deja si observand ca in prima postare din 30 aprilie 16:38 pe care i-am indicat-o dlui Sipos dupa ce dlui a facut o sugestie pentru dl Liiceanu, cerand eventual niste solutii chiar filozofice sau utopice, pentru problema ridicata de dlui, spunandu-i ca in opinia mea o gaseste acolo in acel text posta de mine si considerand azi ca respectivul text fiind doar concluzia ultima a unui proces de analiza pe care am inceput sa-l prezint aici este bine si pot ca dupa ce retranscriu ce am spus in acea prima postare sa adaug cele scrise mai demult in alta parte, in prezentarea postulatelor enuntate ca fiind cele necesare unei a treia cai de dezvoltare socioeconomica a omenirii :

      „Desigur ca atat timp cat omenirea nu va intra pe cea de a treia cale de dezvoltare recunoscand proprietatea comuna a umanitatii pe resursele naturale impreuna cu proprietatea strict personala asupra fortei de munca ca principii in fundalul teoriilor economice nu va putea evita razboiul animalic pe resurse care va duce foarte posibil la disparitia civilizatiei.”

      Asadar anul trecut am publicat aceste consideratii privind o a treia cale :

      Fata de cele doua cai de dezvoltare economica la care a ajuns stiinta economica si anume socialismul(marxismul) cu proprietate comuna asupra mijloacelor de productie si cu partid unic si capitalismul cu proprietatea privata asupra mijloacelor de productie si democratia politica consider ca este posibila si o cale a treia despre care vorbesc multi dar nu se stie exact cum ar trebui sa fie.

      Sunt convins ca omenirea nu este inca pregatita sa accepte axiomele pe care le propun pentru a fundamenta aceasta a Treia Cale de dezvoltare economico-sociala, dar sunt la fel de convins ca daca nu le adopta va dispare intrun fel sau altul, nu neaparat total dar distrugand civilizatia, precum tot vedem in diverse filme fantastice si apocaliptice.

      Am pregatit enuntul scurt cu care voi incheia, prin prezentarea dezideratului social cel mai adanc si de aplicarea caruia se poate arata,ca a depins implicit desvoltarea pozitiva a civilizatiei.

      Acesta apare explicit in secolul 19 mai intai in USA la parintii fondatori, care prin Philip Mazzei au afirmat „All humans are created equal” pentru ca sa si legifereze acesta propozitie in Introducerea Declaratiei de independentă a Statelor Unite ale Americii, scrisă de Thomas Jefferson în 1776, care spune textual:

      „We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty, and the Pursuit of Happiness.”.

      Ulterior textul devine mai precis si mai aproape de formularea juridica: „Oamenii se nasc şi rămân liberi şi egali în drepturi” si ”Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de altele în spiritul fraternităţii.”

      Aceste cuvinte stau în fruntea a doua dintre cele mai importante texte ale umanitătii, si anume Declaratia drepturilor omului si ale cetăteanului, adoptată de Adunarea Natională Franceză la 26 august 1789, respectiv Declaratia universală a drepturilor omului, adoptată de Adunarea Generala a Natiunilor Unite la 10 decembrie 1948.

      Eu sustin ca desi acestea raman inca un deziderat, dezvoltarea pozitiva a civilizatiei a depins de proportia in care el s-a aplicat si evident ca acest lucru s-a petrecut maximal unde a si aparut, adica in USA si in occidentul european.

      Stiinta economica nu a reusit inca sa fundamenteze aceste deziderate ale ratiunii si inimii omenesti, fiind totusi atat de simplu sa le fundamentezi economic incat totul devine un fel de ou al lui Columb la care eu m-am gandit, cand la noi comunismul aproape le abolise in fapt, ca in vorbe si teorie se lauda cu o deplina realizare.

      Asadar axiomele care fundamenteaza economico-juridic dezideratul de mai sus punand bazele dezvoltarii stintei economice a ceea ce vom numi A Treia Cale de Dezvoltare a Omenirii, sunt:

      Oamenii se nasc liberi si egali in demnitate si in drepturi pentruca se nasc si raman pana la moarte in mod absolut si inalienabil proprietari asupra fortei lor de munca si egali proprietari asupra resurselor naturale in componentele acestora neatinse de exploatarea sau prelucrarea omului.

      Desigur ca este sarcina specialistilor in stiinta economica sa aplice aceste axiome, daca le accepta, pentru ca o axioma nu se poate demonstra ci doar accepta si aplica, si sa creeeze baza teoretica de implementare sociala a Celei de a Treia Cai care este fata umana a globalizarii, cealata fiind ranjetul had al ipocriziei diavolesti distructive.

  50. Dupa 25 de ani . De ce acum ?

    In mod cert, avem un fata inca un articol exceptional al unui adevarat lider de opinie si director de constiinta , si in acelasi timp unul din cele mai bune si clare texte scrise la noi pe tema acestei ideologii hipnotice numita comunism, si nu este singurul caz in care texte de asemenea factura apar abia acum.
    Cum nimic nu este intamplator si mai ales cand este vorba de publicarea unei asemenea text intr-o platforma de mare audienta cum este Contributors.ro, intrebarea esentiala ar fi de ce este publicat abia acum , care este de fapt publicul lui tinta si ce impact poate avea.

    Avem deja o interogatie de acest gen pe forum :

    “ Insă mă-ntreb, iată, şi sper că fără a provoca vreo iritare cititorilor imparţiali (căci presupun că dl Liiceanu + fanii se vor supala oricum, vai…): de ce n-o fi scris distinsul domn acest superb eseu prin 1981-82, să spunem, şi să-l fi trimis la “Europa Liberă”, unde vechii săi prieteni, Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, abia aşteptau să-l publice? Căci, vezi bine, dl Liiceanu avea toate datele spre a scrie acest eseu încă de pe atunci: avea aceeaşi strălucită minte şi acelaşi bogat talent literar, beneficiind în plus de avantajul prospeţimii minunatelor haruri, pe de o parte; iar pe de alta, “Manifestul Comunist” şi summa operilor, n-aşa?, lui Marx, Engels şi Lenin se găseau pe toate cărările culturii socialiste, ba chiar şi operile lui Stalin, Mao şi ale celorlalţi corifei ai marxism-leninismului erau la îndemâna aproape oricui, aşa că tot să analizezi la ele, şi tocmai ce apăruse şi cartea lui Alain Besançon, la care face trimitere cărturarul nostru, ne mai vorbind acum de faptul că socialismul real, aşadar oglinda vie a punerii în practică a utopiei marxist-leniniste, făcea parte chiar din viaţa de zi cu zi a filosofului Gabriel Liiceanu.” ( AVP )

    Ne putem intreba de asemenea si de ce un asemenea text nu a aparut in anii `90 cand deruta politica si sociala a tinerilor studenti de atunci era una maxima . In 1990 , si la o intalnire cu studentii in aula Institului Politehnic din Bucuresti, un tanar student a adresat domnului Liiceanu , si in direct la TVRL , cea mai sfaisetoare intrebare pe care am auzit-o in acele momente , intrebare care rezuma drama unei generatii care avea atunci constiinta morala :

    ” Domnule profesor, va rugam sa ne spuneti cine sintem noi . Nu mai stim cine sintem ! ”

    Raspunsul nu poate fi dat decat prin evidenta negatiei. Acest textul NU a aparut in anii `80 cand ar fi pus in dificultate intreg sistemul politic si ideologic ( sa ne imaginam numai ce efect de explozie ar fi avut prin Radio Europa libera asupra cetatenilor si , atentie, asupra studentilor Facultatii de Filozofie din Bucuresti ! ) , NU a aparut in anii `90 cand deruta tinerilor studenti era maxima si cand Piata Universitatii ar fi avut nevoie de acesta ca de aer ( sa ne imaginam numai ce efect de explozie ar fi avut asupra populatiei , asupra partidelor politice si asupra alegerilor din anii `90 !! ).

    Ca sa nu ne ferim de cuvinte, evidenta demonstreaza ca domnul Liiceanu a considerat ca nu a avut misiunea si datoria de constiinta sa il scrie in anii `80 sau `90 , ci are datoria si misiunea sa-l scrie acum , dupa 25 de ani si la spartul tragului cand , este adevarat , depresia sociala apatia populatiei si depresia sociala sunt maxime, dar tocmai de aceea efectul social al unui asemenea text nu mai este unul cu adevarat semnificativ.

    N.B. Inca din titlu avem o generalizare retorica dar frapanta ( „ne-a sucit mintile” ) , imposibil de realizat in practica ( in realitate nici comunistii , nici nazistii , nu au reusit sa suceasca mintile tuturor celor din tarile lor… ). Ar fi de reflectat si ramane o intrebare deschisa ce se intelege in acest caz prin „noi” , si de fapt cine sunt cei carora le-a sucit sau le-a rasucit comunismul , cu adevarat, mintile.

    • Motivul referitor la cei 25 de ani poate fi pur si simplu faptul ca mult timp marxismul a fost disociat intr-o anume masura de marxism-leninism asta din cauza multor aspecte teoretice corecte cat si din cauza curentelor marxiste cu un Gramsci si Lukacs si alti ganditori totusi de valoare .
      Nici Vladimir Tismaneanu nu l-a atacat frontal decat de mai putina vreme si poate ca si dnul Liiceanu a evoluat din acest punct de vedere.
      Frontal si mai eficient l-au atacat Kolakowski si scola austriaca de economie (Ludwig von Mises)
      Dar la intrebarea asta doar dsa poate raspunde si cred ca ar merita sa raspunda daca intrebarea este pusa fara arierre pense si cu buna credinta

  51. Cred că noțiunea pieței care se auto-reglează este la fel de utopică ca și egalizarea samavolnică și economia de comandă comunistă. Falimentul economiilor comuniste este un fapt istoric și de aceea mi se pare firesc ca orice tentativă de a propune o reconstituire în momentul actual, să fie întâmpinată cu deriziune.
    Faptul că am avut criza din 1929-1933 este unul din argumentele pe care le-aș aduce în ce privește utopismul pieței auto-reglante. În primul rând, însăși noțiunea temporală 29-33 tinde să producă confuzie. Omenirea nu s-a trezit într-o bună zi în 1933 și a constatat că ieșise soarele și cerul era albastru. Abia atunci a început un foarte lent și anevoios drum al refacerii- În SUA, abia în 1938 s-au reatins cotele economice din 1929, pre-crach. Și nici măcar nu putem vorbi de o „vindecare” integrală. Războiul a „rezolvat” sechelele crach-ului.
    Argumentul economic și ideologic de dreapta, este că piața trebuie lăsată să-și revină singură. Aceeași strategie a adoptat-o și președintele Hoover și către sfârșitul mandatului șomajul era de 25%. Argumentul contrar este că trebuie intervenit masiv în astfel de cazuri. Cât anume, este aprig disputat, și tot din motive ideologice. Consider însă că atunci când unul din patru nu au de muncă, este reprehensibil să-i spui să aștepte ca piața să-și revină. De altfel, Hoover a plătit cu pierderea alegerilor prezidențiale în fața lui Roosevelt.
    În ce privește intervenția de atunci în economie, mai toate țările au intervenit într-un anume grad. Ce a funcționat și ce nu, este iarăși un subiect de dispută acerbă, care de multe ori transcende economicul și revine la tranșeele ideologice. Nici măcar „miracolul economic” hitlerist, nu este un bun indicator. Și evident, avem de-a face cu o economie având un segment puternic „de comandă”. 38-39, economia germană se îndrepta spre o recesiune.
    Președintele Reagan a redus masiv impozitele și sub el economia a crescut considerabil. Dar pentru cei care susțin că aceasta a fost o manifestare a principiului neintervenției statale, am să mă fac advocatus diaboli și să spun că tot sub Reagan deficitul s-a triplat, deci e totuși o formă indirectă de intervenție în economie.
    Despre criza care a început în 2008 în Statele Unite, ce să spun ? Că băncile au dat fuga la administrație cerând ajutor ? Că efortul de a stăvili un crach amenințând să-l emuleze pe cel din 1929 a fost început sub un președinte care nu poate fi acuzat de socialism ? Că dacă piețele s-ar putea regla singure, n-am avea la Washington în 2008 o întâlnire unde lui Hank Paulson, echivalentul ministrului de finanțe, i se explică că trebuie intervenit peste week-end, cu riscul de a nu mai avea o economie mondială luni dimineață ? Nu cred că Paulson era sau este un cripto-socialist.
    Această noțiune de piață complet liberă, citată de domnul Liiceanu, aș vrea s-o interpretez smbolic, filosofic, ca o expresie a unei idei de libertate. Dar nu pot s-o văd tradusă în fapt economic, nu în forma ei absolută. La fel, noțiunea de echilibru social și economic duce la aberația economiei de comandă comunistă. Dar filonul care stă în spatele ei este la fel de vechi ca instinctul de proprietate și dorința de libertate. Și spun asta dincolo de ce este inculcat prin religie și nu „învățământ politic”. Într-o formă sau alta, confruntarea între cele două principii este ceea ce domină dilema economică a mai tuturor țărilor de azi. E posibil ca în viitor să avem altceva, ieșit din sinteza celor două extreme. Nu cred însă că acest „capitalism pur” există undeva. Și nici că a „triumfat”.

  52. Domnule Liiceanu admit ca m-am oprit la prima pagina. Ideea cum ca fiinta umana poate fi transformata in ceva „mai uman” prin ceva extern ei: un sistem de organizare, o ideologie, o lista de valori, un cod etic, o masina adica ceva material si inconstient este absurda. Doar un alt om poate schimba alti oameni. Un om care se iubeste pe sine si pe altii si care reuseste indreptand strambatatile lor sa-i faca sa iubeasca la randul lor.

    Asa si numai asa se poate.

    Iar omul poate ajunge si singur acolo meditand sarguincios. Zazen este simplu si foarte eficient. Ortodoxia noastra e si ea foarte buna: mergand la liturghii, postind, cautand la sine, luand aminte la cuvintele lui Iisus, meditand.

    Asa si numai asa se poate. Ca omul pe toate le face si raul si binele ale lui sunt si de cele bune de la semeni se bucura dupa ce seamana cele placute Domnului Dumnezeul nostru care in ceruri este si pe toate le vede in veacul vecilor. Si lucrul bun nu se uita si se plateste la vremea lui ca judecata Lui e dreapta si nici un fir de praf nu sta intre El si faptele noastre.

  53. Iata un text care nu are de spus sau de explicat ceva dincolo de ceea ce, dupa o expresie celebra, ‘oamenii inteligenti stiu demult, iar pe prosti nu-i intereseaza’. Ramane in schimb revelator despre ceea ce un intelectual de marca de la noi numea nu stiu unde si cam auto-referential intelectual de prestigiu sau asa ceva. Nu pot nici azi sa nu ma intreb ce s-ar fi ales de literatura unei Herta Muller la noi, daca acolo n-ar fi fost un premiu Nobel mai intai? Humanitas e probabil cel mai bun argument in materie :)

  54. Stimate,
    d-le Andrei A.
    1.Fara indoiala, ca expresia de piata libera trebuie tratata nu doar simbolic, ci si ca pe un complex de reguli si conditionalitati economice, contrapuse pietei comuniste, planificate.
    Autorul articolului nu avea unde sa dezvolte, alaturi de filosofia ,,politica” si derivatele sale economice.Prof. Daniel Daianu a clarificat economic (si filofofic chiar), raportul dintre piata si economiile nationale: ,,O economie care functioneza bine (…) necesita un mix intre actiunea publica si piata”.,,In decursul istoriei – spune Daianu – se gasesc cu greu exemple de ajungere din urma (chatching-up)care sa nu fi implicat o viziune exceptionala si o politica publica eficace”.
    In opinia sa, economiile nationale evolueaza pozitiv, in cazul unui mix intre viziunile economice (nationale) pozitive si politicile publice capabile sa le puna in valoare.
    Piata financiara a fost darimata in 1929 de politica ,,publica” a Angliei gresita, de a readuce in Londra capitalui financiar emigrat in America, urmare a primului razboi mondial.
    Demersul acesta lipsit de o (eventuala) negociere si fara o pregatire tehnica si institutionala, ca urmare a lipsei unor ,,viziuni si politici publice” ale statului britanic, adecvate si responsabile, a condus la crahul financiar din ,,joia neagra”.
    Lipsa unui raspuns institutional si financiar-bancar profesionist si responsabil din partea autoritatilor politice si financiare ale SUA, care au considerat inoportuna implicarea in sprijinirea bancilor afectate de fuga capitalului si astfel de posibilitatea de ,,auto-reglare” a ,,pietei financiare”, a aruncat in aer finantele si economia americana si apoi, a restului lumii.
    2.Politica banilor cu buletinul, stergerea ultimelor restrictii stabilite in urma crizei din 1929 si alte concepte gresite privind incurajarea speculatiilor financiare, a condus la criza din 2008.Invatamintele crizei din 29 au fost retinute si aplcate, prin sustinerea masiva a sistemului financiar, pornit in deriva si dezintegrare datorita pierderilor fnanciare.
    Fara indoiala, ca piata ca ,,forta” ( ,,naturala”) aferenta procesului economic mondial nu poate fi decit ,,libera”, insa ,,controlabila” prin instrumentele statului si institutiilor mondiale aferente, cita vreme viziunile asupra economicului si politicile publice nationale si mondiale, sint rationale si constructive.Altfel, o criza urmeaza dupa alte, cam la 3 generatii(75 de ani), cind invatamintele crizelor anerioare se uita, fie sint bagtelizate de economisti…si politicieni!

    Citat, pag. 10: ,, D.Daianu,Incotro se indreapta tarile postcomuniste?, ed. Polirom, 2000″ – (lucrarea fiind ,,BIBLIA”‘ oricarei intelegeri si evaluari a tranzitiei la economia de piata si dezvoltare a Romaniei)

    • De acord cu ideea „piata libera dar controlabila” caci si cantarul daca se deregleaza trebue reetalonat.Dar doar cu asta.

  55. Mai jos e un mic fragment al unui articol din NY Times si in subsol link-ul.
    O societate alienata cu efecte similare cu ale comunismului. Ce nu transpira in sistemul democrat este sistemul bancar, a carui ideologie e motorul capitalismului si care duce la efectele care se vad.

    „… but the parts of life that can’t be encoded will become the basis of still-unseen economic activity.
    “We’re moving towards a ‘post-automated’ world, where the valuable thing about people will be their emotional content,” said SriSatish Ambati, co-founder and chief executive of 0xdata, a company involved in open source software for big data analysis. “The only way to defeat the machines is if the world, including our brains, has an impossible level of complexity that the machines can never map.” ”

    http://mobile.nytimes.com/blogs/bits/2014/05/03/valuable-humans-in-our-digital-future/

  56. Problema capitalismului ca sistem de imbunatatire a vietii este ca se transforma treptat, treptat in tiranie. Suprematia economica si pastrarea pozitiei dominante ajung sa fie cautate cu orice pret. Avansul tehnologic aduce dupa sine diminuarea treptata a numarului de locuri de munca pentru oameni. Locurile de munca vechi dispar la o rata mai mare decat crearea de locuri de munca noi. Rezultatul cumparatori mai putini, putere de cumparare mai mica. Vanzatorii raspund prin ieftiniri, reducerea activitatii, concedieri, modernizare pentru reducerea costurilor, mai nou produse low-cost ( exemplu succesul Dacia pe pietele externe ). Se creeaza o spirala deflationista. Exista produse, nu exista cumparatori care sa le poata cumpara.

    Economia care are ca ultim scop maximizarea profitului si nu bunastarea cetateanului duce la alienarea indivizilor.

  57. Masurile protectioniste de genul „too big to fail”, masuri de monitorizare care invadeaza libertatea cetateanului, imposibilitatea de a opta pentru confidentialitatea datelor personale, care sunt folosite de corporatii care castiga bani din mijlocirea intre vanzatori si cumparatori sau dintre corporatii si stat in ce priveste datele personale ale clientilor creeaza un mediu intrusiv al carui scop ultim este buna functionare economica.

    • Problemele pietelor bancare si a influentei lor in sistemul economic mondial trebuie discutate in contextul Caii a treia si cred ca punctul de pornire este analiza nodului gordian al acestui sistem; rezerva bancara fractionara termen pe care cand il pronunti toti economistii fug ca din pusca exact ca pe vremuri cand cineva il injura public pe Ceausescu de fugeau toti din jur si te fac sa te simti tu nebun sau tampit. :)

  58. Ideea ca piata ar fi „libera” in capitalism e falsa. Una din reglementari este numarul orelor de munca.

    Ideea ca in capitalism nu exista planificare e falsa. Problema planificarii consumului a fost transferata de la stat la consumator iar cea a productiei la firme. Firmele habar nu au cum sa stie cat sa produca, doar consumatorul fiind cel care stie „exact” care ii sunt nevoile. Retelele „sociale” moderne de fapt pun in contact producatorii cu consumatorii.

    Ideea e ca si in economia de piata se ajunge la aberatii care sunt girate de stat. Alimente crescute accelerat fara valoare nutritiva si alimente facute din chimicale fara valoare nutritiva.

    Solutia e foarte simpla. Am progresat suficient tehnologic. Avem mai mult decat suficient pentru a duce un trai comod. E evident ca toata lumea vrea internet, masina de spalat, electrocasnice. Astea se pot trece la stat, se pot standardiza, oricum sunt facute de roboti in mare parte.

    Progresul tehnologic incepe sa fie impotriva vietii.

    • Ce sa afli din articol ca dl Osho vede in URSS(era pe atunci ) nu ce vedea Reagan un imperiu al raului ci ceva oricum mai bun decat SUA . Desigur ca unele critici ale lui sunt vazute de toti dar ridicarea URSS este o ineptie a unui spiritualist care nu prea are legatura cu realitatea. :)

  59. Cel mai greu lucru este sa iesi din sclavie.

    Sunt unii care nu vor…

    Sunt unii care vor, dar nu pot…
    Sunt unii care vor, pot si reusesc!

    Pentru iesirea din sclavie este nevoie de alternative si daca nu le ai atunci trebuie sa le construiesti tu singur si asta s-ar putea sa iti ocupe tot timpul si sa nu stii daca ajungi sa iti vezi lucrarea la final.

  60. @ion adrian

    Inteligenta aparenta il pierde pe om.

    Ai scapat esenta din ce spunea Osho. Este vorba de modul de functionare al societatilor in context global si rezultatul organizarilor sociale asupra vietii oamenilor. Scopul organizarilor sociale, legislatie, samd este o viata mai buna pentru toti. Noi am iesit din comunism, am vazut ce a avut de oferit si acum o parte din oameni se reped in bratele vestului. Multi naivi fara sa stie ce-i asteapta. Si unii profita de buna credinta a unor oameni ca sa-si cladeasca un viitor caldut, folosind inteligenta in sporirea libertatilor proprii in detrimentul celorlalti. Si eu nu cred ca acest lucru e corect. Cred ca oamenii trebuie sa stie ca sa poata alege.

    Cum se creeaza proprietate pe aer ? Vendor lock-in iti suna cunoscut ? Banii produsi pentru creditare din chiar nimic si multe multe altele. Snowden e un exemplu bun despre cum libertatile cetateanului ajung sa fie incalcate de programe guvernamentale secrete.

    Puterea girata de bani gaseste metode de a atenta la libertatea cetateanului in cele mai insidioase moduri. Omul cand se trezeste isi da seama ca e un mic sclav ba mai mult si fara optiuni. Si asta nu e bine si trebuie sa luam aminte. Sigur cui ii place sclav e ok dar sa o faca macar in cunostinta de cauza.

  61. @ion adrian

    Cum se pune stapanire pe aer ? Simplu: crearea banilor, organismele modificate genetic gen Monsanto care germineaza o singura data astfel devenind dependent de ei si de buncarul din Norvegia care tine semintele originale.

  62. @ion adrian

    Comunismul nu e un sistem liber dar nici capitalismul si „democratia americana” nu e. Se creeaza iluzia libertatii intretinuta de stat si finantata de cei cu bani. Nu sistemul face omul liber sau sclav ci gradul de dezvoltare umana. Oamenii nedezvoltati isi vor face unii altora rau in cele mai ingenioase moduri posibile.

  63. Gata! Acum am terminat de citit toate comentariile adunate de acest articol in rastimp de-o saptamana. Doua constatari, una cantitativa si alta calitativa:
    1. Proportia de comentatori marxisti/stangisti este mai mare decat ma asteptam eu sa fie; cam nelalocul ei situatie…
    2. Marxistii/stangistii sunt mai monomani, mai agresivi si mai putin concesivi decat „ceilalti” (le zic asa pentru ca-s mai pestriti la fire si idei :) ). Cum ar veni, avem d-a face cu o echipa omogena de marxisti vs restu’ lumii ca oaste de stransura. Nu prea pare in regula…
    Concluzia e ca stam mai rau decat credeam: ideea aia chiar a sucit (prea) multe minti.

  64. @Andreea

    Pai nu cred ca la privat poti sa pretinzi ca „vindeci” pe cineva cand scopul principal al institutiei medicale private este banul cetateanului si nu starea lui de sanatate.

  65. Apar sau se contureaza clasele sociale reale si discutiile inerente intre reprezentantii lor care vor sa razbata sau sa-si mentina pozitiile pe scara sociala. Statul in democratie nu e decat grupul de oameni care beneficiaza de inegalitatile intre oameni.

  66. hai sa ne imaginam: societatea sprijina si incurajeaza fiecare intreprinzator fara reserve si prin toate mijloacele. La randul sau, intreprinzatorul accepta ca plateasca impozite la un nivel care asigura o protectie sociala decenta. O educatie bazata pe valori corecte invata fiecare individ ca o viata implinita nu inseamna sa astepti pomana de la stat, dar inseamna sa muncesti ca sa creezi ceva si care sa fie folositor si celorlalti. Mai e nevoie de ceva ca sa putem trai bine in comun? De ce nu se intampla asa?

  67. @gonzi

    Omul trebuie sa realizeze starea in care se afla. Societatea este formata din oameni. Oamenii sprijina oameni si nu societatea. Oamenii nu se sprijina intre ei pentru ca nu stiu cum. Uneori incearca, alteori nu pot, pur si simplu din cauza unei inertii si pasivitati inerente naturii umane si in cele din urma renunta si se complac in urmarirea intereselor proprii.

    • @VladB

      Da, dar societatea care este formata din oameni, cum bine zici, a delegat statul sa faca toate astea: sa sprijine intreprinzatorii, sa distribuie impozitele colectate acolo unde e nevoie, sa asigure o educatie buna tuturor. De ce statul nu mai indeplineste aceste functii la noi in tara?
      De ce statul a devenit un stapan discretionar care indreapta aceasta tara bogata si acest popor amarat spre o soarta mizerabila. De ce aproape tot ce se mai intampla bun in tara asta se datoreaza faptului ca ne am asociat in sfarsit lumii libere, si nu noua? De ce acum , cand suntem liberi, nu obligam statul sa si faca treaba? De ce ne e lene sa facem ceva? O valoare a vestului este faptul ca societatea civila duce o lupta continua ca statul sa nu o ia razna, si asta dintotdeauna. De ce noi credem ca asta se intampla in mod automat? De ce suntem asa prosti? De ce oamenii cei multi cad asa usor in capcanele propagandei unora? Oare nu suntem patiti, Ceausescu ne mintea cu televizorul, chiar am uitat toate astea??

  68. Poate comunismul nu e chiar o prostie. O să vedem acum când vine inteligența artificială. În toate sistemele valoarea individului a fost dată mereu de ceea ce poate produce. Va fi interesant când nu va mai fi nevoie de individ ca să producă. Oricâte fantezii am avea despre învățarea continuă, omul este limitat. Inteligența și forța fizică îi permit să creeze, muncească și inoveze până într-un anumit punct. Odată ce mașinile vor deveni mai bune și vor putea să facă mai bine ce face individul va cel puțin interesant în capitalism.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gabriel Liiceanu
Gabriel Liiceanu
Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozofie la Universitatea din Bucureşti (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965-1975) şi Institutul de Istorie a Artei (1975-1989). Bursier al Fundaţiei Humboldt (1982-1984). Director al Editurii Humanitas din 1990. Profesor la Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti din 1992. Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres (Paris, Franţa, 1992). Commendatore dell'Ordine della Stella della Solidarieta italiana (Roma, Italia, 2005).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro