Home » Cultura »Media / Tech »Societate/Life » Citesti:

O istorie diletantă a informaticii româneşti, promovată sub egida Academiei Române (2019)

Petre Opris ianuarie 15, 2020 Cultura, Media / Tech, Societate/Life
43 comentarii 7,523 Vizualizari

Articolul de faţă are ca punct de plecare un citat: „Istoria adevărată şi relevantă este descrisă de cei care au trăit-o”. Autorul acestei afirmaţii (greşite, în opinia noastră) este domnul dr. Marin Vlada, editor al celor două volume publicate anul trecut la Editura Matrix Rom din Bucureşti şi intitulate „Istoria informaticii româneşti. Apariţie, dezvoltare şi impact. Oameni, instituţii, concepte, teorii şi tehnologii”. Proiectul respectiv are ca referenţi ştiinţifici pe domnul academician prof.dr. Mihail-Viorel Bădescu (preşedintele Diviziei Istoria Ştiinţei – Comitetul Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii din cadrul Academiei Române) şi pe doamna prof.univ.dr. Eufrosina Otlăcan, vicepreşedinte al aceleaşi „unităţi militare” a Academiei Române.

Pentru persoanele sensibile şi cu probleme cardiace, recomandăm să aibă în preajma lor un pahar cu apă şi medicamente pentru scăderea tensiunii arteriale, dacă intenţionează să citească până la capăt articolul de faţă despre Proiectul naţional ROINFO „Realizări româneşti în domeniul Informaticii (sic!)” 2018-220 (sic!), coordonat de dr. Marin Vlada.

Greşelile de mai sus aparţin domnului academician prof.dr. Mihail-Viorel Bădescu şi pot fi găsite în referatul său despre lucrarea menţionată, publicat în întregime la începuturile ambelor volume – la fel ca referatul doamnei prof.univ.dr. Eufrosina Otlăcan şi confesiunile profesorilor dr. Ion Văduva şi dr. Stelian Niculescu. Vom reveni asupra acestui aspect în partea dedicată formei lucrării, publicate cu bani publici – repetăm, sub egida Academiei Române.

În opinia coordonatorului celor două volume, istoria se reduce la rememorarea şi povestirea unor evenimente şi fapte de oamenii care au asistat, într-un fel sau altul, la acestea. O asemenea istorie este „adevărată şi relevantă”? Nu ştim în ce măsură sunt de acord cu această viziune domnul academician Ioan Aurel Pop (preşedinte al Academiei Române şi istoric) şi membrii Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Române. În cazul de faţă, putem doar să presupunem că diletantismul istoric promovat de domnul dr. Marin Vlada, cu majuscule, chiar de la paginile 3 ale celor două volume (unde, în mod normal, se consemnează autorul cărţii sau instituţia sub egida căreia apare volumul, titlul cărţii, editura şi anul publicării) nu a fost niciodată analizat şi contracarat de onorabilii membri ai Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Române şi nici de domnul academician Ioan Aurel Pop, deoarece instituţia respectivă funcţionează, probabil, pe principiul bisericuţelor (Nu ştie stânga ce face dreapta şi invers!).

Cu tristeţe constatăm faptul că, undeva, în interiorul Academiei Române, principiul vaselor comunicante nu funcţionează normal şi, drept urmare, prin „unitatea militară” intitulată, în mod pompos, Divizia Istoria Ştiinţei, se difuzează „istoria adevărată şi relevantă” a unui neofit. Acesta neagă, cu o dezinvoltură care aminteşte de anii luptei de clasă, principiile de cercetare istorică şi majoritatea surselor care stau la baza alcătuirii unei lucrări în acest domeniu: documentele aflate în diferite arhive (de stat şi private), colecţiile de obiecte, documentele oficiale şi diverse culegeri de documente publicate de-a lungul timpului, enciclopediile, dicţionarele, albumele, memoriile (Nota bene! Aici este locul acestora, într-o lucrare istorică!), presa (ziare, reviste, publicaţii ocazionale), lucrările generale, lucrările de specialitate (dedicate strict subiectului analizat de cercetător), studii şi comunicări ştiinţifice, articolele de specialitate şi de popularizare a istoriei, site-urile, blog-urile, casetele audio şi video, filmele şi multe altele.

Se poate ca istoria memorialistică să ofere detalii interesante despre faptele şi evenimentele care au avut loc, însă nimeni nu poate garanta că relatările respective sunt „adevărate şi relevante”. Toate ideile afirmate de martorii oculari trebuie verificate atent, cu ajutorul surselor pe care le-am menţionat. Uneori, nici măcar după o asemenea operaţiune nu există posibilitatea de a afirma că am aflat „adevărul relevant”.

Trecem la punctul următor al analizei noastre: forma lucrării – un dezastru complet, sub egida „unităţii militare” Divizia Istoria Ştiinţei. Nu cunoaştem ce anume a fost în mintea celor care au botezat astfel o entitate de cercetare ştiinţifică a Academiei Române. Acest caz ne aducem aminte de întrebarea pe care Iosif Stalin ar fi pus-o la Ialta, în februarie 1945, în momentul în care Winston Churchill a propus ca Statul Vatican să fie atras de partea Naţiunilor Unite: „Câte divizii are Papa?”. Parafrazându-l pe dictatorul sovietic, ne întrebăm câte divizii are domnul academician Ioan Aurel Pop, dacă membrii Academiei Române participă cu arma în mână la operaţiunea de mobilizare a armatei române, în caz de necesitate, şi când va renunţa conducerea acestei instituţii la un termen militar cu totul nepotrivit pentru entităţile ştiinţifice din compunerea Academiei Române? În acest context, orice asemănare cu Brigada Tehnico-Ştiinţifică a Departamentului Securităţii Statului este pur şi simplu întâmplătoare.

Dezastrul lucrării menţionate porneşte chiar de la prima pagină şi în fotografiile următoare evidenţiem doar câteva greşeli flagrante, printr-o încercuire a lor cu culoare roşie. După cum am menţionat, paginile 3 din ambele volume trebuiau dedicate titlului cărţii – nu imaginaţiei pseudo-artistice a autorului ori a redactorului. Şi dacă am amintit despre redactor, numele său nu a fost menţionat deoarece fie nu a existat, fie i-a fost ruşine să fie consemnat în ambele volume. Cert este faptul că modul de alcătuire şi de aranjare a conţinutului lucrării – informaţii puse cu furca, fără logică şi sens, claie peste grămadă şi cu greşeli majore, repetate şi contradictorii de cronologie a evenimentelor – a fost acceptat de coordonatorul Marin Vlada şi de prietenul său, domnul Iancu Ilie (directorul editurii – volumul II, pagina 65) deoarece, probabil, aceştia nu au dorit să împartă cu alte persoane banii oferiţi de statul român, în perioada 2018-2019, pentru acest proiect – prin intermediul Academiei Române, Comitetul Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii, Divizia Istoria Ştiinţei.

Până în prezent, nu am reuşit să găsim răspunsuri la cinci întrebări:

1. De ce domnul dr. Marin Vlada nu a publicat ambele volume la Editura Academiei Române?

2. De ce s-a consemnat, pe paginile de titlu, „Capitolul 1 Contextul internaţional la apariţia şi evoluţia calculatoarelor” (vol. I), respectiv „Capitolul 2 Contextul naţional privind fondarea informaticii româneşti” (vol II)?

3. De ce ambele volume au indexul de nume de persoane deasupra cuprinsului (vol. I), respectiv înainte de cuprins (vol. II) şi la sfârşitul lor? Era suficient unul singur, în fiecare carte, la final.

4. De ce cuvântul introductiv este identic în cele două volume (inclusiv fotografiile, mai mici decât o marcă poştală – care n-ar fi trebuit publicate acolo)?

5. Există vreun academician român capabil să oprească publicarea în aceeaşi manieră a altor trei volume din lucrarea respectivă – care face de râs Academia Română (sub egida căreia a fost editată) şi comunitatea ştiinţifică din România?

Nu mai întrebăm despre banii aruncaţi pe fereastră de statul român pentru proiectul respectiv şi despre modul de recuperare a lor de la cei vinovaţi de ratarea în întregime a obiectivelor propuse în documentele semnate la Academia Română.

În conţinutul lucrării coordonate de dr. Marin Vlada sunt reluate foarte multe date şi informaţii din poveştile relatate de colegii săi mai în vârstă cu alte prilejuri (unele dintre acestea fiind chiar contradictorii). De exemplu, în luna aprilie 1957 a fost pus în funcţiune la Bucureşti primul calculator românesc, CIFA 1, conceput de ing. Victor Toma (Calculatorul Institutului de Fizică Atomică). Doi ani mai târziu, s-a înfiinţat secţia „Maşini de Calcul” la Facultatea de Matematică şi Fizică din Bucureşti, din iniţiativa academicianului Grigore Constantin Moisil, iar în 1962 s-a creat Centrul de Calcul al Universităţii Bucureşti.

Din păcate pentru statul român, calculatorul electronic (cu tuburi vidate) CIFA 3 a fost terminat la Bucureşti de-abia în anul 1961. Deşi fusese comandat de autorităţile sovietice pentru a dota Institutul Unificat de Cercetări Nucleare de la Dubna, acesta nu a mai ajuns în Uniunea Sovietică deoarece era deja uzat moral. La fel s-a întâmplat cu CIFA 4, finalizat în anul 1962 şi care a rămas, la rândul său, în România.

În paralel, la Timişoara s-a realizat MECIPT-1 (Maşina Electronică de Calcul a Institutului Politehnic din Timişoara), în perioada 1959-1962. Cu aceasta s-a reproiectat, în iulie 1963, cupola pavilionului expoziţional de la Piaţa Scânteii din Bucureşti (care se prăbuşise în anul precedent). Ulterior, calculatorul respectiv a fost utilizat, timp de şase luni, pentru a proiecta barajul hidrocentralei de la Lacul Vidraru (jud. Argeş).

Beneficiile economice obţinute cu ajutorul instrumentelor de calcul electronice au determinat autorităţile comuniste de la Bucureşti să accepte construirea unui calculator românesc (pe tranzistori) CET-501, pentru Combinatul Siderurgic de la Hunedoara – acesta fiind livrat în a doua parte a anilor ’60.

În scopul prelucrării rapide a datelor care urmau să fie obţinute la recensământul din anul 1966 al populaţiei, autorităţile de la Bucureşti au achiziţionat, pentru Direcţia Centrală de Statistică, un calculator ICT de la compania „International Computers and Tabulators” (care a fuzionat în anul 1968 cu „English Electric Computers” şi a devenit „International Computers Limited”).

Un an mai târziu, s-a înfiinţat în capitala României Centrul pentru Perfecţionarea Cadrelor de Conducere din Întreprinderi (CEPECA), cu ajutorul Organizaţiei Naţiunilor Unite (prin Programul Naţiunilor Unite pentru dezvoltare) şi al Biroului Internaţional al Muncii. La instituţia respectivă au prezentat lecţii şi profesori universitari care predau cursuri, în mod curent, la Facultatea de Matematică şi Fizică din Bucureşti.

În ianuarie 1968, reprezentanţii filialei de la Viena a companiei americane IBM au sosit la Bucureşti cu un calculator IBM 360/30. Acesta a fost prezentat timp de câteva luni la o expoziţie organizată la Centrul de Calcul al Universităţii Bucureşti şi, la sfârşitul acelui an, a fost cumpărat de autorităţile române, împreună cu alte două calculatoare identice – care au ajuns la Ministerul Agriculturii şi la Comisia Naţională de Informatică.

Pentru programarea şi utilizarea calculatoarelor IBM în România, autorităţile de la Bucureşti au aprobat pregătirea unor experţi români la cursul organizat de compania IBM la Sindelfingen (Republica Federală Germania), în perioada mai-decembrie 1968. Ulterior, aceştia s-au ocupat de formarea în România a cadrelor necesare în domeniul informaticii – mai întâi, în cadrul secţiei „Maşini de calcul”, existente la Facultatea de Matematică şi Fizică din Bucureşti.

Deşi părintele primului calculator electronic românesc, inginerul Victor Toma, a recomandat în 1968 cumpărarea de modele IBM, Nicolae Ceauşescu a hotărât în acelaşi an achiziţionarea licenţei de fabricaţie a calculatorului franţuzesc IRIS 50 (redenumit FELIX C256, în România). Aceasta a fost o decizie politică şi, din punct de vedere tehnic, s-a dovedit costisitoare, deoarece modelul respectiv nu a putut fi dezvoltat în acelaşi ritm, în România şi în Franţa, cu calculatoarele concepute şi fabricate de compania americană IBM.

În scopul utilizării calculatorului IRIS 50, autorităţile comuniste de la Bucureşti au aprobat pregătirea la Paris a unor experţi români (la sediul „Compagnie International pour l’Informatique”, unde a fost conceput IRIS 50), în perioada mai-noiembrie 1970. Aceştia s-au ocupat ulterior de formarea în ţară a instructorilor necesari pentru operarea şi întreţinerea calculatoarelor FELIX C256 şi FELIX C512.

În iulie 1969, academicianul Grigore C. Moisil a demisionat de la conducerea Centrului de Calcul al Universităţii Bucureşti. Acesta a fost foarte nemulţumit de reproşurile care i-au fost adresate într-o şedinţă de bilanţ a „Comisiei guvernamentale pentru dotarea cu echipamente de calcul şi automatizarea prelucrării datelor”, privind utilizarea ineficientă a calculatoarelor IBM cumpărate la sfârşitul anului precedent de autorităţile comuniste. Cu toate acestea, academicianul Grigore C. Moisil a continuat să se preocupe de dezvoltarea acelui domeniu de activitate şi a oferit sfaturi persoanelor care încercau să dezvolte proiectele sale iniţiale.

Din toamna anului 1971 au început să funcţioneze secţiile de informatică înfiinţate la Facultăţile de Matematică din Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Iaşi. În cadrul acestora erau pregătiţi informaticieni pentru 18 centre teritoriale de calcul electronic, pe care autorităţile comuniste de la Bucureşti doreau să le doteze în cel mai scurt timp cu mijloace de lucru moderne – în conformitate cu „Programul cu privire la sistemul naţional de informatică şi conducere” (aprobat în luna octombrie 1971 de membrii Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R.) şi cu hotărârea din aprilie 1972 a Comitetului Central al P.C.R., privind „Perfecţionarea sistemului informaţional economico-social, introducerea sistemelor de conducere cu mijloace de prelucrare automată a datelor şi dotarea economiei naţionale cu tehnică de calcul în perioada 1971-1980”.

De asemenea, în toamna anului 1971 au început să funcţioneze secţii de calculatoare şi informatică la institutele politehnice din întreaga ţară, iar la Facultăţile de Ştiinţe Economice au fost înfiinţate secţii de informatică economică.

În acelaşi an, academicianul Grigore C. Moisil s-a transferat de la Facultatea de Matematică (catedra de Teorie Algebrică a Mecanismelor Automate) la Facultatea de Filozofie şi Drept – unde a predat cursuri despre „Logica Propoziţiilor”, „Fundamentele Matematicii” şi „Cercetare Operaţională”, în cadrul Laboratorului de Semiotică.

În iunie 1972, programul de învăţământ de informatică, elaborat de Dragoş Vaida (director în Ministerul Educaţiei şi Învăţământului) şi dr. Ion Văduva (secretar ştiinţific la acelaşi minister, conferenţiar universitar la Facultatea de Matematică din Bucureşti şi director tehnic al Centrului de Calcul al Universităţii Bucureşti), nu a fost aprobat în cadrul şedinţelor repetate ale consiliului profesoral existent la Facultatea de Matematică din Bucureşti. Academicianul Gheorghe Marinescu s-a abţinut, atunci, de la vot deoarece nu a înţeles explicaţiile celor care doreau aplicarea acelui program.

În prezent, ne putem întreba dacă dr. Ion Văduva a fost capabil să explice, într-un mod clar şi convingător, proiectul pe care îl concepuse împreună cu Dragoş Vaida. Aspectul respectiv nu a fost menţionat de dr. Ion Văduva în mărturisirea sa din 25 aprilie 2019 (publicată în ambele volume ale lucrării coordonate de dr. Marin Vlada) şi nici conflictul de interese în care se afla în vara anului 1972. În schimb, acesta i-a criticat pe colegii săi din consiliul profesoral, care nu doreau să fie modificat profilul facultăţii în care predau împreună.

Ceea ce cunoaştem cu siguranţă este faptul că un principiu esenţial al politrucilor comunişti nu a funcţionat, în acel caz: „Propunerile se fac de jos în sus, pe baza indicaţiilor venite de sus în jos!”.

Cu toate că, în consiliul profesoral al facultăţii unde preda, a fost respins proiectul său, dr. Ion Văduva nu a ţinut cont de votul final şi, prin intermediul lui Dragoş Vaida (aflat într-un conflict de interese, nepedepsit de autorităţile comuniste din România, la fel ca dr. Ion Văduva), a reuşit să pună acel program de învăţământ pe masa ministrului Mircea Maliţa – care l-a semnat.

La 13 octombrie 1972, Mircea Maliţa a fost schimbat din funcţia de ministru şi a revenit la Facultatea de Matematică din Bucureşti, în calitate de titular al cursurilor „Modele matematice în ştiinţele sociale” şi „Logică şi inteligenţă artificială”. Pentru a ocupa postul respectiv era necesar titlul de doctor, pe care Mircea Maliţa l-a obţinut în acel an – tema tezei sale fiind „Modele matematice pentru negocieri”.

Orice asemănare cu situaţia demnitarilor români care au devenit doctori în diferite ştiinţe după anul 1989 este pur şi simplu întâmplătoare. Până în prezent, nu am descoperit nici o informaţie privind respingerea unei teze de doctorat prezentate de un ministru român la o universitate din România – în perioada comunistă şi după decembrie 1989. În definitiv, cine avea curajul să procedeze astfel, în cazul unui ministru al Educaţiei şi Învăţământului care se prezenta în faţa comisiei de doctorat dintr-o universitate românească? Teza sa putea fi foarte bună, însă conflictul de interese exista atâta timp cât ministrul respectiv avea posibilitatea să acţioneze cu mijloace administrative împotriva celor care i-ar fi criticat lucrarea de doctorat. Pentru exemplificare, reamintim cazul din anul 2012 al prim-ministrului de atunci, Victor-Viorel Ponta.

Aşa-zisul succes al trio-ului Mircea Maliţa, Dragoş Vaida şi Ion Văduva a fost de foarte scurtă durată. În anul 1973, planul de învăţământ a fost schimbat – prin Decretul nr. 278/1973 privind stabilirea normelor unitare de structură pentru instituţiile de învăţământ – şi studenţii din primii doi ani de studii au participat la un singur curs, intitulat „Bazele informaticii” (6 ore, săptămânal). În anii 3 şi 4 de studii, s-a desfăşurat specializarea în informatică.

Ritmul şcolarizării a început să scadă în intensitate după 1978, prin diminuarea în mod treptat a numărului anual de studenţi la disciplina informatică.

Informaţiile privind conflictul care a existat în consiliul profesoral al Facultăţii de Matematică din Bucureşti provin de la un martor ocular, dr. Ion Văduva. Rămâne de văzut în ce măsură sunt veridice detaliile pe care le-a prezentat acesta în introducerile din ambele volume ale lucrării coordonate de dr. Marin Vlada. În opera menţionată sunt ignorate cu desăvârşire, chiar de la începutul său, documentele care există în arhivele Ministerului Educaţiei şi Învăţământului şi Ministerului Construcţiilor de Maşini-Unelte şi Electrotehnicii (cu toate denumirile temporare ale lor din perioada comunistă).

Soluţia privind modul în care se poate ajunge la acele documente ar merita prezentată chiar de onorabilii membri ai Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Române, cu ajutorul domnului academician Ioan Aurel Pop, preşedintele de astăzi al Academiei Române şi, în viaţa de zi cu zi, istoric. În definitiv, volumele în care se afirmă, sus şi tare, că „Istoria adevărată şi relevantă este descrisă de cei care au trăit-o” au apărut sub egida Diviziei Istoria Ştiinţei – Comitetul Român de Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii din cadrul Academiei Române. Dacă domniile lor, academicienii României, nu sunt capabili să pună pe masă documente „adevărate şi relevante” privind istoria naţională a României, cine ar putea să o facă? În nici un caz un neofit, care a ignorat cu desăvârşire documentele aflate în arhivele din România şi a primit sprijin chiar de la Academia Română pentru publicarea unei istorii diletante a informaticii româneşti.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "43 comments" on this Article:

  1. Vasile Cornea spune:

    Ma asteptam ca in volum sa gasim autori precum Constantin-Virgil Negoita sau Baltac, implicati direct in acei ani. Primul a si scris despre presiunile pe care le-a facut consilierul lui NC ca sa se achizitioneze sistemul francez, in pofida dorintei lui Manea Manescu, care dorea sisteme IBM, mai ales ca IRIS-ul francez nu era compatibil cu IBM. Nume implicate au fost si Mihai Draganescu si Ion Romanu, dar nu stiu prea multe, dar cei care au lucrat cu aceste persoane, la Institutul Politehnic Bucuresti sau la I.C.I. ori la I.T.C. pot sa ofere detalii. Mai era si intelegerea la nivel de CAER prin care fiecare tara din “lagar” producea ce i se repartizase, bulgarii stiu ca produceau unitati de banda magnetice. Sotia profesorului Moisil a scris ca plecarea academicianului Moisil de la facultatea de matematica se datora intentiei explicite a colegului Nicolae Theodorescu de a-i lua locul.

    • Petre Opris Petre Opris spune:

      Vă mulţumesc pentru aceste informaţii. Sunt foarte utile pentru cazul în care voi descoperi documente în arhivele de la Bucureşti. Eu tot sper să reuşesc …

      • Vasile Cornea spune:

        Despre contractul cu francezii pentru IRIS dl prof. Constantin Virgil Negoita scrie voalat in volumul Concert la Carnegie Hall, Paralela 45, 2006. Domnului profesor ii puteti scrie la Hunter College (acolo are adresa de mail,www.hunter.cuny.edu/), va raspunde, nu foarte urgent, este profesor emerit.

  2. fudulu neculai spune:

    Si in acest articol sunt inexactitati si date eronate. Institutele politehnice si-au creat sectii de calculatoare inainte de 1970. Prima promotie de ingineri de calculatoare a aparut la Academia Tehnica Militara in 1969 si cred ca si la Institutul Politehnic Bucuresti cam tot prin acelasi an.

    • Petre Opris Petre Opris spune:

      Bineînţeles că sunt anumite date care nu corespund din punct de vedere cronologic. Am încercat să compar cu elementele găsite în alte cărţi şi documente şi să trag o linie – de la care voi pleca mai departe. Volumele despre care am scris pot induce mulţi istorici în eroare.

    • Ghita Bizonu' spune:

      69 a fost prima serie de Politehnisti …. civili care va sa zica.

      Ca prima serie a fost o “mixtura” de civili si militari cam prin 1962.
      Seful de curs, specializare sau cum se numea fiind dr inginer gen maior Dinu Buznea .. pe urma si director general la ITC

      Scuxzati nu fac pe desteptul . Am lucrat la ITC si am cunoscut pe toti cei pomeniti

      A .. nu am pomenit de Cluj si Dacic .Da. Nu am cunoscut nici un clujean din epoca “eroica” a Dacicului

  3. neamtu tiganu spune:

    Wow, domnul Opris, nu v-am vazut niciodata atit de acid :)

    In anii 69-70 si Politehnica din Bucuresti avea un calculator, nu mai stiu care. Studentii erau obligati sa scrie un program, in fortran, de rezolvare a unui sistem de ecuatii.

    • Petre Opris Petre Opris spune:

      Vă mulţumesc. Am primit informaţii suplimentare în această dimineaţă, de la comentatorii de pe facebook. Se pare că voi face o combinaţie între arheologie şi informatică, adunând cioburile cu microprocesoarele. :)

      • neamtu tiganu spune:

        Am urmarit discutia de pe facebook, pe unul dintre cei mai activi comentatori il cunosc f bine, mi-a fost coleg.
        Succes!

  4. C Bucur spune:

    Nu am citit volumele, insa ce scrieti in articol este foarte succint si nu acopera cel putin zona de productie de la Fabrica de Calculatoare Electronice si cea de Echipamente Periferice plus productia de software de la Institutul de Cercetari pentru Informatica ICI. Daca aceste lucruri nu sunt incluse, ar trebui sa apara intr-o viitoare istorie a informaticii romanesti.

  5. Marius spune:

    Felicitari !
    Din pacate, oricat de urat suna, singura solutie pentru evolutia intelectuala este data de disparitia fizica a acestor politruci nenorociti.
    Suficient de inculti, incapabili sa creeze, manuitori buni ai limbii de lemn, pe scurt niste nulitati.

  6. Mircea M. Cociu spune:

    Excelent! Felicitări. Parafrazându-l pe un anume cronicar, putem zice că se mai nasc, în România, autori de recenzii critice.

    • Petre Opris Petre Opris spune:

      Vă mulţumesc. Sunt un pic jenat de reacţiile pozitive deoarece am scris despre multe aspecte neplăcute în acest articol.

  7. Valentin spune:

    In anul 2018, a aparut o carte despre istoria informaticii, la Editura Academiei Romane : Stiinta si Tehnologia Informatiei in Romania.
    Probabil ca anumite persoane, care nu si-au regasit numele in acesta carte, s-au gandit sa incropeasca o noua carte, in care sa apara si numele lor.

    http://iit.academiaromana-is.ro/download/StiintaSiTehnologiaInformatiei.pdf

  8. Josef Svejk spune:

    Daca tot e vorba de acuratetea faptelor istorice, povestea cu diviziile papei apare in memoriile lui Chuirchill numai ca intr-un context complet diferit. In timpul unei vizite a lui Laval la Moscova de la sfarsitul anilor 30, cand Franta si Marea Britanie incercau fara succes sa atraga URSS intr-o alianta impotriva lui Hitler, acest ar fi incercat sa-l convinga pe Stalin sa relaxeze repirmarea bisericii catolice. La care Stalin l-ar fi intrebat cate divizii are Papa?

    Opozitia al admiterea Vaticanului in ONU a venit de fapt de la americani in 1944, cand sectretarul de stat al SUA de atunci, Cordell Hull ar fi spus ca Vaticanul nu are capacitatea de a-si indeplini obligatiile ce revin unui stat membru. In fapt SUA, ca tara protestanta, nu a fost niciodata foarte atasata de Vatican. Alegerea in 1960 a lui Kennedy ca primul presedinte catolic al SUA a fost un adevarat soc. La fel relatiile amiabile ale lui Ronald Reagan cu papa Ioan Paul al II-lea (destiante subminarii comunismului in Europa de Est) au fost virulent criticate de diferitele biserici protestante americane si utilizate cu entuziasm in campania prezidentiala din 1984 de stanga americana.

    • Klopo_Tare spune:

      Papa nu are divizii de tancuri. Dar Stalin, care cunoștea valoarea propagandei, (până la urmă comunismul nu este decât (asemeni nazismului, o religie laică) ar fi trebuit să vadă că o să piardă în fața Papei. Nu întâmplător prima țară est-comunistă care a avut succes în contrarea escrocheriei komuniste a fost Polonia – o țară catolică prin excelență.
      Și nu întâmplător Biserica Greco-Catolică a fost drastic prigonită, în comparație cu cea Ortodoxă – ai cărei prelați au fost mirunși în secundar de PreaProslavnica Sekuritate….

  9. marian spune:

    nu-i rău articolul…și eu (care am avut tangențe cu domeniul, in perioada 1986-1993) mă așteptam să găsesc printre autori specialiști din industria de atunci (de la ICI =institutul de cercetari in informatică, de la ITC =institutul de tehnica de calcul, ICE-intreprindere ade calculatoare, Fabrica de memorii electronice Timisoara, etc) dintre care pot aminti pe Ion Olteanu, Lucia Popescu, Sofia Zainea, Emil Bedros, si nu in ultimul rand reputatul prof. dr. ing. Vasile Baltac -participant la proiectarea si construirea calculatoarelor Felix, Independent si apoi ani de zile director al ITC si CIETC (Centrala industriala de electronică si tehnica de calcul), in perioada 1975 -1990. Se vede de departe (dupa autori, dupa aspect..) că e o tipăritură făcută pe genunchi și pe prietenie , doar pt a bifa un obiectiv (cu scadenta probabil expirată din 2018) unde rămăseseră ceva parale…E incă o dovada că bazarul nostru românesc e în epoca incompetenților…ca in anii ”50…; ce facem, stăm la telenovele, măncăm semințe sau ieșim în strada cu gândul la ce lăsăm noi copiilor noștri ??

    • mariana spune:

      Pai eu zic sa nu mai stati la telenovele si sa nu mai mancati seminte. Puneti mana si cititi. Si la primavara, cand o fi mai cald, iesim … in parc la Opera. Aveti grija sa veniti nu numai cu copii, ci si cu cojile de la seminte. Ca sa aveti ce le lasa.

  10. Se poate si mai rau... spune:

    La Academie treaba este cu buba!
    Timisoara – caz concret – editura PARTICULARA condusa de presedintele filialei | diviziei din Timisoara. Sigla celor de la academie pe carti publicate la propria editura – este corect? Nu este conflict de interese? Aceste carti sunt din bani publici, academia plateste unui angajat o carte pe care o tipareste la editura lui…
    As vrea sa cred ca domnul prof. Pop habar nu are de aceste coeditari…
    https://www.medioq.com/RO/Timisoara/1801636710065205/Editura-si-tipografia-David-Press-Print

  11. dinu b spune:

    Dupa cate stiu la ASE exista de prin 1965 Facultatea de Cibernetica Economica si despre contributia acesteia la dezvoltare informaticii din Romania, nu am remarcat nimic in acest articol si nici in cartile mentionate.

    La inceputul carierei mele, am avut cativa colegi absolventi ai acestei facultati (promotii dupa ’70).

    Totodata, nu trebuie sa uitam numele unui absolvent al facultatii mentionate mai sus devenit persoana publica foarte cunoscuta in democratia post ’89.

  12. Ghita Bizonu' spune:

    ptr duminmca recomand ca lectura : http://www.vioreldarie.ro/Creatii/Amintiri%20din%20epoca%20FELIX%20a%20calculatoarelor%20romanesti.pdf
    Nu, nu eu snt autorul. Autorul este chiar Darie Victor (Darvi ca beneficiar pe IRIS 50) [da pe undeva nu zic ma pomneste si pe mine..]

    Ptr mai mult de contactat domnul Vasile Baltac cae de prin 1960 a tgrebaluit la calculatiare incepand cu MECIPT. Mai traieste.
    Gabriel Martin … a inceput cu CIFA …

    “Eroii” principali , sa zic asa eroii eponimi nu mai sunt printre noi . Adica Toma Victor “tatal nostru al tuturor” si Armand Segal … primii care au facut ceva care sa semene a calculator numeric

    Da nu intarziati prea mult …. sunt tot mai putini cei “antici” Ca si Meghebossu (Meghesan Victor, de aici Meghe + boss) s-a dus si Mihai Rosu .. si …si …

    • Petre Opris Petre Opris spune:

      Vă mulţumesc pentru sursă. Memoriile sunt foarte bune, au rolul lor în redarea atmosferei în epocă. Din păcate, fără documente rămânem doar la stadiul amintirilor şi, într-o bună ti (rea, de fapt), nu ne va crede nimeni câdn vom afirma că au existat români care s-au ocupat serios de informatică în perioada Războiului Rece.

    • Petre Opris Petre Opris spune:

      Mulţumesc mult. Este o carte foarte bună.

      • Ghita Bizonu' spune:

        Domnule Opris

        este excelent sa gasesti docomente!

        Insa … cum sa va spui adevarul uneori a aratat mai .. altfel!

        Stiti de ce au existat 2 calculatoare similare PDP 11/34 ? Pai din cauza de ambatz personal si concurenta! Si la dracu cu indicatiile superioarre!
        Binentels ca povestea arata nitel altfel cand e zisa de un ITCist si altfel cand este zisa de unu din colectivul Tonceanu de la FCE .

        Da cestia este ca in 1980 aveam calculatorul Independent 100 in mare parte “integrat” natiponal si CAER si calculatrorul Coral bazat .. ei da pe import desi toarsu sir Nae zicea “integrare” . Si nu intrebati mce pazea Securitatea .. ca ea tinea spatele Coralului (cel putin asa umbla vorba … de relatii “neprincipiale” si de rudenie …) !!! Si uite asa FCE avea 2 linii de productie paralele ptr similare PDP. … “Inteligenta” si “economica” situatie nu am ce zice!

        Si ptr toti : am lucrat si pe Coral si pe Independent. Nu am observat care ar fi fost mai performant …. ci doar ce echipmament functiona mai defectuos pe care calcultor. La unu banda, la altul imprimanta … Si sigur ca unitatile de banda Memorex erau mai bune ca cele Isot! Adica sigur ca partea mecanica era mai buna !!!

        Mda barfa poa fi lamuritoare in ce priveste luarea unor decizii . De exemplu de ce FCE Felix C 256 nu a avut o dezvoltare ? Ca CII reusise un Iris 80!
        Cum de ce?
        Ca multi tovarasei doreau cu disperare sa se cumpere o licenta! A! nu va ganditi la solutii tehnice , recuperare gap tehnologic samd. Ci la vreo 50-100 de insi care timp de un an urmaus sa se specializeze intr-o tara din vest. Adica ..vudeorecordere, videocasete, videocamere si masini second hand!!! (specializarea de la Iris a insemnat printre altele 2 Fiat 850 si un Fiat 1500. De unde stiu? Pai de la unu cu Fiat 850!)

        Da.. daca vrea domnul Baltag poa explica multe .. dar a nu se uita si domnia sa este om. Adica legat de Mecipt2, ITC si ca dna Batag a fost inginer proiectant sef de colectiv la FCE ….. Daer este cam singurul capabil sa lamureasca aspecte obscure (siingurtul inca in viata si care a avit o functie care sa ii permita sa stie.)

  13. Ramon Debarcader spune:

    Stimate domnule Opris, va angajati intr-o intreprindere riscanta atunci cand va apropiati de istoria ‘informaticii in Romania.’ Inteleg ca respingeti adevarul afirmatiei “istoria se reduce la rememorarea şi povestirea unor evenimente şi fapte de oamenii care au asistat, într-un fel sau altul, la acestea.” Si vă/ne intrebati mai departe “O asemenea istorie este „adevărată şi relevantă”?”
    Nefiind istoric nu ma pot hazarda in a valida sau a nega la modul general afirmatia pe care o citati. Dar cel putin in cazul ‘istoriei’ informaticii romanesti, consider ca inregistrarea marturiilor orale ale celor care au construit aceasta istorie este primordiala in scrierea acestei istorii. Mai departe, decodarea acestor marturii se va lovi de subiectivismul, chiar de pasiunile, celor care povestesc/fac aceste marturii. Cu alte cuvinte, aceste marturii orale, ba chiar si transcrierea lor sunt ‘heavily biased’.
    Spunand toate acestea, nu pot decat sa va dau dreptate in ceea ce priveste forma si metoda stiintifica a cartii pe care o analizati. Mai departe, atunci cand cedati perfect justificat tentatiei de a consemna fapte si personalitati ce au populat această istorie va expuneti unor critici si comentarii din partea unora care au trait direct acei ani ‘la firul ierbii’.
    Ma includ cu justificata modestie si eu printre ei. Deci…
    ‘Informatica’ sau ‘IT’? Alegerea termenului potrivit tradeaza dilema alegerii initiale: Franta sau SUA? Fiecare din tabere a avut lobistii ei, Franta pe Gheorghe Gaston Marin, Mihail Florescu si poate Alexandru Barladeanu, toti trei planificatori economici luminati, SUA pe Mircea Malita, Grigore Moisil, Ion Mihai Pacepa, si o pleiada de alti straluciti tehnocrati. Daca in problema achizitiei licentelor de fabricatie ale televizoarelor, Gheorghe Gheorghiu Dej a avut intuitia si talentul de a-i asculta cu atentie pe toti consilierii sai, incepand cu Gaston Marin care pleda in forta pentru Thomson France, si terminand cu inginerii dela Electronica care pledau pentru Matsushita National Panasonic, pentru a decide in final in mod justificat pentru Matsushita, Ceausescu a decis pentru calul mort CII Iris, manipulat fiind de maquisardul Marin in favoarea generalului de Gaulle. Deci, ‘informatica’ si nu ‘IT’.
    Si daca asta a fost alegerea partidului, ce le mai ramanea specialistilor romani, nu putini, sa faca? Sa se adapteze in mod stralucit realitatii din teren si sa pocneasca din bici la modul superlativ utilizand de cele mai multe ori tot felul de tactici bizantine… Inclusiv popularea fabricilor de pe platforma Pipera (ICE Felix si RomControl Data), ICI si ITC cu fii de super mega generali de Securitate sau de membri CPEx care asigurau captarea benevolentei acestora pentru semnarea diverselor propuneri de plan, sau furnizarea de mini calculatoare Coral acelor centre de calcul din judete adiacente Deltei Dunarii care puteau livra la schimb borcane de icre negre… Rromânește.

    II dau dreptate totusi lui Ceausescu intr-o privinta: faimoasa sa teorie despre productie-cercetare-invatamant. In domeniul IT am fi avut sansa unor rezultate exceptionale daca specialistii ar fi fost lasati sa creeze firme in domeniul IT conform regulilor de business si fara interferența ucigatoare a lui Ceasusescu si a CSP. Si fara academismul la fel de pagubos al celor care nu erau in stare sa livreze decat paseism si idei nascute moarte si nu se puteau imagina plecand din nu stiu ce fotoliu academic pentru a risca in business. As spune ca marea pierdere a fost ratarea transformarii domeniului IT intr-un business de succes romanesc. Pentru ca super ingineri am avut, si garaje se mai gaseau… Desigur, asta ‘in our dreams’ din pacate. Chiar si asa, geniul unor ingineri de exceptie a făcut posibila crearea prin reverse engineering a familiei de minicalculatoare PDP 11.

    Triviale: Securitatea a ales IBM 360 si nu IRIS pentru Centrul de Informare dela Biserica Kretzulescu. Pacepa avea astfel posibilitatea punerii pe masa lui Ceausescu a unor rapoarte in cvasi timp real despre diversele evolutii mondiale.
    Ion Iliescu a avut un mare merit in calitatea sa de director al Editurii Tehnice prin publicarea in anii 1980 a unor volume dintr-o serie intitulata criptic AMC. Adica Automatica, Calculatoare, Management. Termeni odioși pentru odioși. Erau publicate acolo atat manuale de descriere tehnica ale unor computere, cat si articole perestroikiste despre management (american si japonez!) traduse din publicatii sovietice.
    Jocuri de putere: ICE Felix, FEPER, sau RCD? ITC sau ICI? Doar insiderii pot povesti ce si cum. Ascultati-i si nu le cereti sa scrie. Nu o vor face.

    • Petre Opris Petre Opris spune:

      Mulţumesc pentru comentariu. După cum cunoaşteţi, ajung rar în România şi, atunci când se întâmplă, vin cu un program stabilit. Deşi doresc să aflu detalii de la martorii oculari, timpul pentru întâlnirile cu domniile lor este foarte limitat. Nu îi ignor, dovadă fiind ultimele două cărţi pe care le-am publicat: prima, despre licenţele de fabricaţie, la Editura Militară (2018), iar a doua la Editura Trei, despre economia românescă (2019). Un anunţ despre ultimul volum este postat chiar pe acest site.
      Urmează, sper, în acest an, cartea despre armată, spionaj şi economia românească în perioada 1945-1991. În toate aceste volume există mărturii de la martori oculari.
      Exemplu: “După lovitura de stat de la 22 decembrie 1989, conducerea Aviaţiei Militare s-a grăbit să ordone vopsirea tuturor aeronavelor pe care scria „Republica Socialistă România” şi pictarea siglei „Tarom” pe toate avioanele Flotilei 50 Av.T. Ordinul s-a aplicat şi pentru „Boeing”-ul 707 aflat la Hamburg, care s-a întors pe aeroportul Otopeni în ianuarie 1990 purtând sigla companiei aeriene române. „În acest fel – a subliniat fostul inginer de bord Teodor Pantea – a început distrugerea ideii de avion VIP în România, de parcă ţara urma să se transforme în republică «bananieră» (subl.n.)”. [...]
      Preluat la 27 februarie 1990 de compania „Tarom” pentru a fi transformat din nou, de această dată din variantă VIP în „pasager” (210 locuri), la o bază de reparaţii şi întreţinere a avioanelor din San Antonio (Texas, S.U.A.) – în timp ce YR-ABB era modificat la fel, în acelaşi an, la o bază similară din Santa Barbara (California, S.U.A.) – aparatul YR-ABD a revenit la „Romavia” (împreună cu YR-ABB) şi a fost avariat grav într-un zbor de antrenament (Otopeni, 10 ianuarie 1991), cu două zile înainte de plecarea într-o misiune oficială la Beijing, cu preşedintele Ion Iliescu. Comandantul aeronavei, Aurel Ijacu, a evaluat în mod eronat situaţia din momentul aterizării, a lovit pista cu motoarele nr. 1 şi 2 (rupând parţial aripa stângă), iar lângă motorul nr. 1 s-a declanşat un incendiu puternic din cauza scânteilor produse de frecarea motoarelor cu pista betonată şi a combustibilului care se scurgea din aripă. [...]
      Precizăm faptul că unul dintre martorii oculari ai accidentului, Sorin Rabaea, s-a aflat în cabina pasagerilor, la primul său zbor în calitate de „navigator în pregătire” pentru misiunile care se executau cu „Boeing 707”.”
      Nu pot cita mai mult deoarece sunt în continuare sub contract cu editura unde am publicat volumul respectiv.

  14. Petre Opris Petre Opris spune:

    Deoarece am primit mai multe mesaje, în ultimele 6 ore, privind articolul pe care l-am publicat şi nu am timp să moderez (nici nu ştiu cum anume, este vina mea!) comentariile cititorilor pe această platformă, m-am gândit să ofer şi altor persoane posibilitatea să îţi exprime punctele de vedere, în acest cadru.
    Nu ştiu dacă persoanele respective au încercat să posteze comentariile lor aici şi nici nu i-am întrebat dacă doresc să le public, aşa că le voi proteja identitatea. Mi se pare normal să le ascultăm opiniile, chiar dacă nu sunt în favoarea ideilor mele din articolul de mai sus.

    Mesajul domnului X:
    „Articolul ridică, în fapt, două aspecte distincte, sau chiar trei.
    (1) calitatea produselor realizate în România în anii `60, `70, `80. Ideea am auzit-o prima dată la Petre Roman, cu vestita lui afirmație despre mormanul de fier vechi, pe baza căreia s-a distrus flota românească, după care s-au vândut diversele mari combinate care au adus sau aduc bani buni altora (gen ALRO, Combinatul de la Galați etc etc). Și alte multe sute de institute de proiectare, întreprinderi și centrale, destructurând astfel economia, înainte de a construi altceva. Puțin a lipsit să nu dărâmăm Casa Poporului/Palatul Parlamentului! Cu clădirea de pe Ştirbei Vodă s-a și încercat! A continua o discuție pe această direcție este inutil deoarece interlocutorii ar trebui să aibă pregătire în domeniul supus discuției.
    (2) calitatea gramaticală a lucrării. Este chiar firesc să găsești erori de exprimare sau de organizare a materialului. Ce ne-am face dacă toți ar fi genii? Dacă cineva parcurge comentariile de aici va înțelege ce vreau să spun. (căci? = pentru că!) Dar nu-i ușor să organizezi și să publici o lucrare în acest domeniu. Nu mai este la modă! Acum moda, după cum se vede, este alta! Cine nu a greșit vreodată… să ridice piatra! Una este să scrii despre evoluția economică folosind o critică distructivă, alta este să discerni ce a fost greșit și ce a fost bine. Și pentru care, iar spun, ar trebui să dovedești că ai calificare în domeniu. Se prezintă ca argument câteva zone încercuite de pe primele pagini. Cât de relevante ar putea fi pentru conținutul științific al lucrării? Și apoi, galbenul era o culoare mai vizibilă decât roșul „comunist”!
    (3) Un ultim aspect, al cărui rost eu nu-l găsesc aici: ne transpune în planul politic sau al răfuielilor. Este atrasă în această discuție o instituție emblematică, cu structurile sale și persoanele ce fac parte sau conduc instituția. Lucrarea este rezultatul impresiilor unor specialiști care au trecut prin acele vremuri. Ei nu sunt angajați ai Academiei! Așa au văzut ei lucrurile. Cu memoriile astea au rămas. Cine are dreptul să le interzică libertatea de a și le exprima? Propune cineva cenzura? Și-a propus cineva să-i învețe gramatică? De fapt, metoda este o timidă reiterare a unor încercări mai vechi, cu alți autori, dar pe același site.
    Și chiar mă întreb! Ce cădere are autorul să solicite oprirea publicării unor volume din același domeniu în care și dânsul activează: istoria (științe/tehnicii)? A discutat el cu autorul lucrării, înainte de a publica acest material? Nu ar fi fost așa corect colegial? Să înțeleg că este necesar să avem o direcție unică de abordare? Nu aceasta este metoda folosită de analiza istorică! Începi și faci o altă lucrare (dacă poți) în care să descrii istoria reală conform opiniei proprii!
    PS. Suntem îndrumați către „…documentele care există în arhivele … Ministerului Construcţiilor de Maşini-Unelte şi Electrotehnicii”. Cei de la Arhivă spuneau recent că nu ar fi declasificate încă! Mi le poate da autorul?”

    Mesajul domnul Y:
    „Nu înţeleg ce ai cu Divizia şi activitatea ei cu Vlada şi cartea vb poate exista o expertiză la Secţia respectivă! Cele bune m-ai facut curios?”.

    Mesajul meu pentru cititori: Din partea mea, orice dezbatere civilizată este bine venită!

    • Codruta spune:

      Pai noi astia care postam aici NU o facem pe banii Academiei, o facem moca si FARA girul ei – asa ca, la urma-urmelor, desi nu e de dorit, ne PUTEM permite si greseli gramaticale sau de exprimare!
      Cat despre publicatia respectiva… pana la urma, sunt niste volume de “memorii”? Sau o publicatie “stiintifica”? Ca abordarea e diferita… Si, la urma-urmelor, mama, cand si-a publicat “memoriile” (referitoare la oarece persecutii politice), a avut bunul-simt sa o faca pe banii EI, nu pe bani publici! :P

  15. Oare credeti ca v-ati documentat bine sau suficient pentru articol ? Cred ca nu !
    Din analiza textului dvs reiese ca Denumirea CRIFST este militaroasa si impusa ?
    Divizie nu este impusa de Academia Romana, ci de Uninea Internationala pentru Istoria si Filosofia Stiintei.
    2. Autorii prefatei au scris in nume personal !
    3. Volumul nu este din bugetul Academiei – deci o alta afirmatie falsa
    4. Volumele nu au legatura cu Istoria si ca atare nici cu sectia de Stiinte Istorice . Deci retineti e vb de Istoria Informaticii Romanesti – poate v -ati gandit la sectia de Stiinta si Tehnologia Informatiei !
    5. Asupra textului nu ma pot pronunta din mai multe motive – nu sunt specialist in domeniu ca atare nici istoria domeniului nu imi este familiara cum pentru unii se pare ca este !

    • Petre Opris Petre Opris spune:

      @Tiberiu Tănase
      Declaraţia domnului prof.dr. Ion Văduva: “Este criticata Academia ca a aprobat acesat dsemers.
      In colectivul de “Istoria stiintelor…” s-au prezentat cu ocazia Centenarului
      cateva expuneri istorice privind unele fapte din evolutia informaticii la noi in tara. Din discutii a reiesit ca trebuie adunate cat mai multe fapte pentru inceput. D-ä Dr. Vlada si-a asumat singur sarcina de a aduna date din acest domeniu. Unele din acestea s-au discutat ion cateva sedinte. D-l Vlada a desfasurat o munca deosebita de documentare si a publicat (PE BANII LUI, dupa cate mi-a spus) doua volume cu articole scrise de diverse persoane care au TRAIT FAPTELE RESPECTIVE. Majoritatea nu cred ca sa gasesc in arhive. Gresala lui
      Vlada este ca a scris ca volumele publicate au girul Academiei Romane. (Nu a mintit in totalitate caci unele articole au fost prezentate in sedintel,e colectiovului amintit!)”.

      Data şi ora la care a făcut declaraţia respectivă: 16 decembrie 2020, ora 17.20.

    • Petre Opris Petre Opris spune:

      Corrigenda: 16 ianuarie 2020, ora 17.20

    • Corson spune:

      “Oare credeti ca v-ati documentat bine sau suficient pentru articol ? Cred ca nu !”
      “5. Asupra textului nu ma pot pronunta din mai multe motive – nu sunt specialist in domeniu ca atare nici istoria domeniului nu imi este familiara cum pentru unii se pare ca este !”

      Domnule colonel, nu va puteti pronunta asupra textului, dar nu credeti ca autorul s-a documentat suficient. Rezon!
      Mai multele motive pentru care nu va puteti pronunta sint:
      - nu sinteti specialist in domeniu;
      - ca atare nici istoria domeniului nu va este familiara;
      - cum pentru unii;
      - se pare ca este.
      Rezon, din nou!

  16. Codruta spune:

    La intrebarea 2: ca sa vorbesti despre “aparitia si evolutia calculatoarelor: ar trebui sa definesti FOARTE clar si fara echivoc ce e aia “calculator” – ca, la urma-urmelor, “calculatoare” erau si abacele ;)
    Ba chiar si “numaratoarele” alea pe care le foloseam noi in clasa I tot “calculatoare” erau – ca, daca te ducea mintea, puteai face pe ele operatiuni destul de complexe! :P
    Imi amintesc bine cum, ca inginer (intr-un domeniu destul de complex, de altfel – dar infestat de securisti la greu, deci de indivizii aceia care aveau grija sa te tina departe de orice era “evolutie” in domeniu) am folosit cu succes o “numaratoare” din aia (ramasa de pe vremea SOVROM-urilor) ca sa-mi scurtez binisor timpul de lucru, in lipsa accesului la un “calculator” – statistica, frateeee…!! :)))
    In plus, chiar sunt FOARTE curioasa daca in “prestigioasa publicatie” este pomenita definitia Ciberneticii, intr-un dictionar din 1952, citez: “Cibernetica – pseudostiinta reactionara [...] care, prin inlocuirea muncitorilor cu masinile, urmareste direct distrugerea Clasei Muncitoare si [...] contribuie direct la expolatarea omului de catre om” (dupa care, pe vreo doua pagini jumate, explica in detaliu cat de reactionara e cibernetica si cum contribuie ea direct la exploatarea omului de catre om)! >:

    FORTRAN… mersul cu sacosele cu cartele la Facultatea de Matematica… ce vreeeemuuuri… :)))

  17. gigi spune:

    Cel mai mare cistig din aceste lecturi il reprezinta informarea cu privire la ce nulitati intelectuale ne-au ghidat in anii respectivi. Istoria se repeta.
    Pompoasa intitulata scoala de informatica din RO a fost doar un val murdar si gaurit indaratul caruia si-au faciut cariere si papat bani (si acum respectivii au pensii special-nesimtite) zeci de sfertodocti, si ei pompos intitulati ‘profesori sau specalisti in informatica’.
    Acele asa-zise scoli n-au fost altceva decit motive pentru supt banul public, infiintate de prosti (fostii securisti) pentru si mai prosti. Dar ciudat, au cistigat la final ambele parti, fie doar si pensii speciale (unii in calitate de fosti securisti, colonei, etc. altii in calitate de turnatori).
    Astep cu interes detalii despre celelalte domenii in care, vezi Doamne, ‘spargeam cerul’, cu alti securisti si analfabeti-intelectuali (chimie, fizica, etc.).
    Evident, ma astept la injuraturi: ‘cum bai tovarase, dai in creama securimii intelectuale, care a facut baraje si montat stilpi de tensiune, si montat-furat Dacia 1300 ?’
    Pentru asemenea pareri, va invit sa enuntati un singur reper (inventie, produs, tehnologie, brevet, articol stiintific, etc.) care ne-a facut cunoscuti si respectati in lume, Doar unul.

  18. DREPT LA REPLICĂ
    pentru un articol de manipulare și de denigrare scris de Petre Opris
    http://www.contributors.ro/cultura/o-istorie-diletanta-a-informaticii-romanesti-promovata-sub-egida-academiei-romane-2019/
    Pe 15 ianuarie, pe site-ul http://www.contributors.ro, a apărut un articol manipulator și denigrator privind cele 2 volume apărute în cadrul proiectului ROINFO 2018-2020 (proiect fără finanțare din bani publici, inițiativă personală a coordonatorului) – http://www.c3.cniv.ro/?q=2018/iir.
    I Articol conceput în scop de manipulare și de denigrare
    Articolul publicat nu îi face cinste autorului, Petre Opris -istoric și cu studii militare, având în vedere că, încă de la începutul articolului se poate concluziona că articolul este conceput în scop de manipulare și de denigrare a coordonatorului celor 2 volume.
    1. În primul rând, e clar că nu are nici un respect pentru eventualii cititori ai acestui articol, deoarece “Pentru persoanele sensibile şi cu probleme cardiace, recomandăm să aibă în preajma lor un pahar cu apă şi medicamente pentru scăderea tensiunii arteriale”. Manipulare evidentă!
    Nu argumentează cu nimic privind afirmația “Acesta neagă, cu o dezinvoltură care aminteşte de anii luptei de clasă, principiile de cercetare istorică și …”. Acesta e respect față de cititor?
    2. În al doilea rând, nu are nici un respect pentru redactorii și administratorul site-ului, deoarece nu au posibilitatea să-i verifice neadevărurile și manipulările din tot articolul, așa cum autorul articolului pretinde imperativ coordonatorului celor 2 volume: . Ce spun istoricii, colegii de breaslă ai domnului Petre Opris?
    Domnule Opris, de ce nu ați verificat dacă volumele sunt “publicate cu bani publici”? Probabil, nu voiați să aflați că volumele NU sunt tipărite cu bani publici, ci cu banii coordonatorului. Pornind de la această ipoteză falsă (se verifica printr-un simplu mesaj sau telefon la editură) autorul îsi construiește cu mult text manipularea și denigrarea, dând impresia că este un studiu obiectiv, cu argumente și pertinent. Pentru a fi convingător, repetă acest neadevăr de mai multe ori în articol. Evident, ca la manual!
    “Nu mai întrebăm despre banii aruncaţi pe fereastră de statul român pentru proiectul respectiv şi despre modul de recuperare a lor de la cei vinovaţi de ratarea în întregime a obiectivelor propuse în documentele semnate la Academia Română”. La ce s-a gândit domnul Opris când a scris așa ceva? Își urmărea scopul! A căutat în arhive să se convingă ce a semnat Academia? Nu a căutat! Acum are motive să caute. Își cere scuze domnul dr. Petre Opris? Cred că NU.
    Păcat, domnule Petre Opris! Aveați posibilitatea să va exprimați competența dvs. de istoric și, să analizați cu obiectivitate ce s-a scris până acum despre “istoria informaticii românești”, o știință foarte tânără, și nu să asteptați 50, 100 de ani până când arheologii să scoată la iveală această istorie, care să fie “adevărată și relevantă”.
    3. În al treilea rând, cu respectul cuvenit pentru opiniile altora, nu putem fi de acord cu utilizarea de cuvinte care să inducă aspecte de manipulare și de denigrare – ce îl descalifică pe autor, cum ar fi:
    -“Trecem la punctul următor al analizei noastre: forma lucrării – un dezastru complet, sub egida „unităţii militare” Divizia Istoria Ştiinţei”.
    - “Dezastrul lucrării menţionate porneşte chiar de la prima pagină şi în fotografiile următoare evidenţiem doar câteva greşeli flagrante, printr-o încercuire a lor cu culoare roşie. După cum am menţionat, paginile 3 din ambele volume trebuiau dedicate titlului cărţii – nu imaginaţiei pseudo-artistice a autorului ori a redactorului”.
    Pentru domnul Opris, “Greșelile și dezastrul lucrării” constau în câteva observații privind forma, acestea putând fi considerate opinii subiective și, nu o analiză obiectivă și profesionistă a conținutului celor 2 volume. Probabil că utilizarea cuvântului “diletant” explică scopul adevărat al articolului.
    II Istoria științei este altceva față de Istoria ca domeniu distinct
    Își cere scuze domnul dr. Petre Opris pentru faptul că face confuzie între Istoria ca domeniu distinc și Istoria științei.? Cred că NU. Probabil și-a realizat obiectivul folosind cuvântul “DILETANT”. În schimb, pretinde altora sa vină cu dovezi din arhive etc. Dacă domnul Opris parcugea cu atenție cele 2 volume și, avea bună credință, constata că s-au folosit arhive de tot felul (în volumul III apar informații din arhivele Naționale, PCR, ICI etc.). În volumul II, un exemplu este Teza vitnamezului PHAM GIA DUIC (1972), ce este la “secret” – la Biblioteca Națională, unde apare și informația despre CIFA 3 (1961), deși în prezentarea realizată de IFA, se arată CIFA 3 (1960). Am avut acces doar la rezumatul acestei teze de doctorat. Aparent, articolul se vrea o analiză a celor 2 volume, dar se dovedește că a parcurs primele pagini+cuprinsul și, doar atât. A avut doar scop de manipulare și de denigrare. Nu-i face cinste o astfel de atitudine.
    Istoria științei este altceva față de Istoria ca domeniu distinct. Este inadmisibil ca cineva ce se pretinde un cercetător în domeniul istoriei să confunde acest lucru!
    Curs de Istoria matematicii –predat de matematicieni, nu de istorici: „ISTORIA MATEMATICII – Domeniul de studiu cunoscut sub numele istoria matematicii reprezintă o investigare a originii descoperirilor în matematică şi într-un sens mai larg, o investigare a metodelor matematice şi a notaţiilor din trecut”.
    Exemple de matematicieni ce au scris cărți de istoria matematicii:
    1. George Ștefan Andonie, Istoria matematicii in Romania, vl. I-III, Editura științifica, 1965-1966
    ( Ex. https://ictp.acad.ro/…/1966%20-Andonie-%20Ed.%20St.%20...)
    2. N. N. Mihăileanu. Istoria matematicii. Antichitatea și evul mediu, Secolele 18 și 19, vol I-II, Editura Enciclopedică Română, 1974, 1981
    3. Adelina Georgescu, Cătălin Liviu Bichir, George Valentin Cîrlig, Matematicieni români de pretutindeni, Editura The Flower Power, București, 2004
    Un exemplu singular, am găsit o teza de doctorat a unui istoric: Marc Ovidiu, TEZĂ DE DOCTORAT, Istoria matematicii românești între anii 1945-2000, Conducător științific Prof. univ.dr. Viorel Faur , Univ. Oradea, Facultatea de Istorie, Geografie și relatii internaționale, 2010 (domeniul istorie).
    Cu toată stimă,
    Marin Vlada

    =====================

    DREPT LA REPLICĂ privind articolul domului Petre Opris, http://www.contributors.ro/cultura/o-istorie-diletanta-a-informaticii-romanesti-promovata-sub-egida-academiei-romane-2019/.
    Va rugăm să publicați acest drept la replică la nivelul “Articole recente”, fiind exclus nivelul comentariilor.

  19. Vasile Cornea spune:

    Am lucrat în informatică începând din 1976 încă 40 de ani. Ceva, ceva pot să spun şi eu din experienţa personală. Înainte de a ajunge eu în domeniu, se lucra cu cartele perforate. Maşinile de perforat, nu mai ţin minte ce marcă, unele erau fără interpretor, altele cu interpretor, astfel că la cele fără interpretor trebuia să citeşti ce conţineau acele cartele după perforaţiile existente. Mai târziu, au venit şi perforatoare mai civilizate (Juki, nu mai ştiu dacă am scris corect, la dl Darie sau la alţii se poate apela) care aveau şi interpretor dar şi puteau scrie conţinutul cartelelor deja perforate. Erau nişte sortatoare de cartele, eu nu le-am apucat decît la faza de mobilă, nişte hardughii pătrate, ca nişte mese, cu latura de 1,5 (?) m, care permiteau sortarea cartelelor peforate, după ce li se indica după care coloane să se facă operaţia. Se zice că făceau un zgomot infernal. Unde se prelucrau şi cum, nu ştiu, poate alţii pot da detalii. Aceasta a fost protoinformatica şi nu am găsit în literatura de atunci nicio referire la aceste experienţe.
    Pe atunci, numărul unu ca suport de informaţie era banda perforată (mă refer la experienţa mea şi nu pot generaliza). Greu de obţinut şi aceasta, era din import, mai tîrziu a apărut şi alta cred că era autohtonă (o primeam cu date de la cei cărora le prelucram datele), era semitransparentă, nu putea fi prelucrată decât pe cititoare de bandă cu palpatoare şi nu cu cititoare optice. Mai era şi problema de electrizare statică la aceste benzi. Programele pentru maşinile de perforat nu le cunosc, nu am avut de a face cu ele. Către 1980, au venit nişte perforatoare de bandă Robotron din RDG unde programul era introdus printr-o cartelă magnetică, introducerea de date permitea anumite validări ale datelor. Perforatoarele româneşti de tip FC-32, 64 şi ce a mai urmat aveau memoria pe ferite, nişte gărgăriţe ca nişte pioneze mai mici. Aveau şi un ecran alb-negru, scrisul era un fel de verde, cyan şi rezulta o bandă perforată. Prelucrarea datelor se făcea pe calculatoare produse în RDG, Cellatron, cu memorie pe tamburi magnetici, iar datele puteau fi introduse / extrase pe bandă perforată. Atât adresele de memorie internă cât şi operaţiile de executat aveau mnemonice formate exclusiv din cifre. Rezultate erau afişate pe o imprimantă de la acelaşi producător, recunoştea perforaţiile de antrenare, dar pentru avansul de pagină se folosea un „călăreţ”, un opritor care se ataşa la banda de antrenare. Au fost cazuri când se schimba poziţia la acesta, deoarece rareori, din când în când se primea şi hîrtie din SUA, care avea alte dimensiuni. Mai târziu, s-a realizat în ţară hîrtia de calculator la Azuga, dar aceasta avea probleme, că unele din perforatoarele din fabricaţie nu reuşeau să extragă rozeta perforată, astfel că se întâmpla că o parte a hîrtie să avanseze, iar cealaltă să rămână pe loc, trebuia reluată listarea,… Un amic, inginer militar îmi spunea că la Academia Militară unde lucra, au instalat un sistem Cellatron pe un autovehicul de campanie …informatica mobilă…). După, dar şi în paralel cu aceste calculatoare au existat Independent I-100, Independent I-102, Coral-1024, Coral 2048. Acestea suportau introducerea de date de pe bandă peforată, de pe cartele sau de pe bandă magnetică. Cititoarele erau exclusiv optice. Calculatoarele tip Coral erau mai fiabile, având componente mai puţine şi acestea din vest. La ambele tipuri de calculatoare era o problemă din cauza frecvenţei curentului electric, care nu era stabilă şi producea „avarii”. Se inventase un fel de stabilizator de tensiune, un cub cu latura de vreo 2 m, prin care se făcea alimentarea, am avut unul din acesta, dar nu l-am folosit niciodată.
    Mai erau și terminalele de prelucrare a datelor, aşa numitele TPD, nu am avut de a face cu ele. Și echipamentele a căror nume incepea cu M, au servit, deşi știu că nu erau fiabile (pe aceste echipamente s-a realizat un joc cu găina şi ouălele, foarte folosit în epocă. Să nu uităm şi de astfel de lucruri). Îmi aduc aminte pentru cârcotaşi că se făceau de cei cu adevărat pasionaţi programe interesante. La schela de gaze naturale de la Ploieşti, erau afişate civilizat stocurile de gaze naturale pe fiecare loc de depozitare, nu online, dar cu datele din ziua precedentă, alături de alte date de producţie. Introducând datele de la o sondă, s-a constatat că s-a forat lateral faţă de zăcământ. Şi multe altele.
    Nişte colegi de la CPL-Pipera, Combinatul de prelucrare a lemnului de la Pipera, care aveau un Felix fostul IRIS, ne spuneau din experienţa lor de croire a suprafeţelor de PFL/placaj la mobilă, astfel ca să se încadreze în modelul optim, folosind programarea liniară. Au exportat un astfel de sistem în China, inclusiv cu aplicaţia în cauză şi au făcut lecţii de instruire cu clientul chinez, aceştia punând întrebări până cînd cineva de ai lor le făcea semn să inceteze. Chinezii nu aveau neapărat nevoie de Felixul românesc, aveau şi alte sisteme, dar erau interesaţi de cât mai diverse experienţe, ne spuneau cei de la Pipera (unde eşti tu Gigi, doamne!). Cei de la firma de service hard (IIRUC) făceau stagii în RDG, China sau Polonia (de aceste ţări ştiu întrucât aveau sediul comun cu al instituţiei la care lucram şi ne cunoşteam unii cu alţii). În această ultimă ţară s-au exportat multe terminale de tipul FC-32 (şi/sau cele ce au urmat) şi cei de la service care ştiau şi programare au făcut bani frumoşi din realizarea de programe la comandă.
    Către 1990 a apărut un sistem desktop CUB-Z, dar existenţa minicalculatoarelor şi declinul industrial nu l-au adus în faţă.
    Cât priveşte centrele teritoriale de calcul, nu pot să spun mare lucru, au avut rolul lor în înstruirea în programare a multor persoane, au avut şi bubele lor, prin practicarea de tarife necorelate cu activitatea reală efectuată şi cu durata nepermis de mare de implementare a programelor.

  20. Ghita Bizonu' spune:

    Scuze mele dar am de facut niste observatii

    Ramon Debarcader curios eu am fost ITCist intre ’75 si 2010. Nu prea tin minte sa fi fost prea multi/multe foo/coce ” de super mega generali de Securitate sau de membri CPEx” . Tin minte o ..ceva ruda cu un amiral sau alti vreo 2 cu rude la MApN (generali de tehnic consilieri la Consiliul Național pentru Știință și Tehnologie !) Si n nu tin minte nici unu cu rude in CPEx. Cel m ai apropiat de CPEx era prieten cu Nicu Ceausescu. Gnerali secu? Am cunoscut 1 care recunostea ca tac-su era colonel .. altii 2 banuiti ca-s copii de colonei. Si ca directorul gewnral, gnl maior dr inginer Dinu Buznea a fost ptr cativa ani membru al CC (supleant?) da aala de la sector tot “dadea de pamant” eu el …
    Mai era unu a carui mama lucra la CC (revizor contabil ..cred) si ica cateva fete cu parinti la “sectoare” . 2 sau 3 .
    De ICI nu stiu .. decat ca Badea-Dinca era ginere nu fiu. Destept, bun inguner (se zicea) f prezentabil (feleile ziceau) si desi se crede contrariu; nici o secunda comunist. Oportunist da! D’aia este azi cu multe milioane![in ani ca aia 90 .. e rau sa ai "principii" altele decat exploatarea oportunitatilor]

    Si cu repartizarea calculatorelor mai dificil. Era a ICI ului si se mai amesteca si Centrala.

    Da nsi dvpastra le amestecato bine de tot! ?ICE Felix, FEPER, sau RCD? ITC sau ICI? Foiecare era cu aia a .. padon domeniul ei! ICI nu facea “soft de baza”. ICVE nu facea periferice. Astea le facea FEPER …. iar RDC facea imprimante si nu mai stiu ce – vestiile carre erau in licenta/acord. ICI facea .. hartii si scolarizari si ceva programe.. fiecare pe coridorul sau ! Sau ma prg pana nu aprea un ambitios puternic sprijinit – v cazul Coral.

    Pentru ca super ingineri am avut, si garaje se mai gaseau… credeto ca in epoca memoriilor pe ferita mergea cestia ci garajul ?

    Codruta, gigi

    cum sa va zic .. habar nu aveti despre ce este vorba dar … dar avetio pregatita frazeologia standard! Exact in stilul propagandistilor comunisti!

    Culmea este ca nici profesorii vostri de “morala” si “corectotudine” nu s-au remarcat ..decat cel mult prin prefete si recenzii !! Ingionerii aiamacar au facut ceva.. Ca miile de OT isto de azi nu au rasarit din lecturi despre |tota;itarism” samd etc.

    Si daca in 52 unii delirau despre ““Cibernetica – pseudostiinta reactionara” a fpts doar o etapa tranzitorie. Sper ca nu va inchipuiti ca rachetele intercontinentale sau satelitii se laudau la Baikopnur fara clacilatoare electronice .. Si sigur ca au folosit – au si zis ca au – atunci cand au proiectat rachetele de interceptare care au facut obiectul tratatului ABM

    Si in gneral…

    Ce se numeste azi “informatica” este cam altceva decat se facea in anii 60-70. pe atunci in garaj puteai sa faci un radio, o statoe de amplificare.. nu un calcularetz.
    Calcularetzu a devenit accesibil si garajelor odata cu apritia primelor cipuri ieftine. Ca in 1970 se stia ca cel mai bun calculator e ala cu cipori insa vai! era ata de scump ca doar unele “aplicatii” militare su=l permiteau! Si oricum un minicalculatir avea destule kilograme! Multe!! Si preturi pe masura….

    Ca sa va dau un exemplu … de pret. In anii 70 erau asini de lux cxare aveau instalate si telefoane… Un telefpn costa cam 3-5000 $ ! Cam cat o masina ieftina!

  21. Grigore spune:

    Bă, terminați cu prostiile, nu există istorie a informaticii românești fiindcă nu a existat informatică românească. Alea despre care ziceți acolo, calculatorul cutare sau cutare, alea au fost toate americane și, mai târziu, clone și furăciuni franceze, rusești sau românești.
    Noi, românii, avem o istorie de useri de informatică, nu de creatori.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Petre Opris


Petre Opris

A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istor... Citeste mai departe


Carte recomandata

E randul tau

Va multumesc pentru observatii. Nu vred ca pot raspunde tuturor, insa voi incerca sa prind macar cat...

de: Mihai Maci

la "Școala şi egalitatea de şanse"

Carti recomandate de Contributors.ro

DEMOCRAȚIA SUB ASEDIU ROMÂNIA ÎN CONTEXT REGIONAL

Carte recomandată de contributors.ro

Cauta articole

ianuarie 2020
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Dec    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)