Home » Cultura »Global / Europa »Sinteze » Citesti:

O nouă provocare pentru Europa

Remus Tanasa august 19, 2016 Cultura, Global / Europa, Sinteze
11 comentarii 1,794 Vizualizari

Întotdeauna a existat o doză de tensiune între instinctul individual de autonomie și imperativele vieții în cetate, această veritabilă „sabie a lui Damocles” amenințând cu iminența întreaga istorie umană. Falia dintre instituțiile statului și individ a existat dintotdeauna, iar rețetele eliminării acesteia nu au putut decât să o minimalizeze, și asta în cel mai bun caz. Un anumit clivaj există și astăzi, iar pe fondul crizei imigranților/refugiaților, acele corpuri intermediare care ar trebui să mijlocească relația dintre stat și individ (familia, școala, biserica, antreprenoriatul, asociațiile culturale, sportive sau recreative și comunitatea locală) se confruntă cu o variabilă necunoscută pentru modernitatea istorică.

Zorii europeni ai modernității au creat stări de spirit asemănătoare celor provocate de valul neîntrerupt de imigranți/refugiați ajunși în ultimii 2-3 ani în Europa, în sensul de angoasă amplificatoare a temerilor individuale legate de ziua de mâine.

La începuturile modernității, înțeleasă ca fenomen de efervescență tipografică și de „grăbire” a ritmului capitalist al vieții prin intermediul industrializării, europenii și-au văzut amenințat stilul de viață bazat pe autosuficiențe și loialități locale. Pentru a face față provocărilor de la sfârșitul secolului al XVIII-lea – începutului secolului al XIX-lea, unii dintre istorici sunt de părere că europenii au fost nevoiți să creeze noi ceritutidini mundane. John Breuilly este unul dintre istoricii care au încercat să elucideze soluția găsită de europenii din secolele XVIII-XIX la noutățile lansate de revoluția Franceză și de cea industrială. Pentru acesta, soluția trebuie căutată în preajma ideii de națiune.

Demersul său analitic, „Nationalism and the State” (1982), îl plasează printre reprezentanții de bază ai istoriografiei moderniste privitoare la formarea și dezvoltarea națiunii. Ideile descătușate simbolic de căderea Bastilliei și apariția capitalismului/industrializării au distanțat statul (absolutist) și societatea civilă, vechile echilibre societale dezintegrându-se treptat.

Imaginea care preocupa era aceea că poporul și conducătorii nu colaborează, ci mai degrabă se află în competiție, fiecare înțelegând în mod divergent binele comun. În plus, în epoca privilegiilor de sânge, elitele nobiliare au fost privite ca abordând iresponsabil și nesolidar problema mobilității sociale. Soluția întrevăzută ar fi fost ca autoritatea politică să se confunde cu corpul politic al comunității, pentru a nu mai exista două versiuni ale binelui comun. Iar cea mai naturală dintre comunități părea a fi cea de limbă, astfel că de la aceasta și până la ideea de stat-națiune nu a mai fost decât un pas, într-adevăr, unul destul de tumultos. Pasul a fost făcut, conform lui Breuilly și a altor istorici moderniști, cu ajutorul reprezentanților profesiilor liberale, dar și cu concursul unei părți a elitei politice. Cam acesta este tabloul schițat de Breuilly (și de alții), cu care putem fi sau nu de acord.

Pe fondul abordării iresponsabile a politicii frontierelor de către UE, un clivaj contemporan riscă să dinamiteze echilibrul societal din statele membre UE. Numărul supradimensionat de imigranți/refugiați care au ajuns în Europa în ultimii ani, a stârnit și continuă să stârnească preocupări sincere, dar și resentimentare.

Asemenea preocupări riscă să dea apă la moară celor care consideră că iresponsabilitatea liderilor politici este cauzată de șubrezirea legăturii dintre stat și comunitatea națională, indiferent că vorbim de comunitatea voluntaristă sau de cea organicistă. La fel ca în teoria lui Breuilly despre secolul al XIX-lea, ar exista mai multe versiuni ale binelui comun. În consecință, unii consideră că ar trebui revitalizată solidaritatea socială a statului-națiune. În perioadele de criză, asemenea demersuri ar putea scăpa de sub control, astfel că ne-am putea trezi cu episoade care nu ar face cinste civilizației europene.

Acestei perspective i se opun cei pentru care „satul global” nu este doar o utopie. Deși clivajul „damoclesian” dintre stat și societate este simțit și de aceștia, fenomenul imigrației continue nu pare a-l fi acutizat la fel ca pentru cei din cealaltă tabără. Fie că sunt la curent sau nu cu ipoteza lui Breuilly despre originile sistemului actual de state din Europa, ei propun să înlocuiască cunoscutul cu necunoscutul, solidaritatea istorică cu cea livrească. Mai exact, propun acceptarea unui număr cât mai mare de imigranți/refugiați deja ajunși și integrarea lor prin universalizarea conceptului de cetățenie. Or, asemenea abordare ar crea un precedent periculos pentru modernitatea europeană, relativizându-se ideea de stabilitate, prin înlocuirea ordinii verificate de experiența politică a memoriei istorice, cu fluiditatea neexplorată a unor experimente politice încă necunoscute de modernitatea europeană.

Europa trebuie să găsească o soluție între aceste două abordări, o formulă care să prețuiască stabilitatea actuală și cea viitoare, ținându-se cont de valoarea asociativă a conceptului de civilizație și de ospitalitatea potențială a Bătrânului Continent.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "11 comments" on this Article:

  1. Vlad spune:

    Europa e ceva extrem de abstract iar cand alege Europa e clar ca automat individul nu e luat in seama. Criza identitara nu are apartenenta geografica, politica, culturala sau religioasa si in mod cert ea nu poate fi delegata unei autoritati externe.

  2. Lucifer spune:

    Textul este,din cauza anvergurii uriaşe a problemei,evident incomplet.Adică “statul naţiune” vs.”satul/statul global” este o problemă filozofică,nu numai politică,economică,culturală sau civilizaţională.
    Un prim amendament este că autorul utilizează expresia “stat-naţiune”.Dar state-naţiune au fost toate statele din istorie,formate din necesităţi de apărare sau economice.Mi se pare mai corect conceptul de “stat-naţiune democrat”,cum sunt majoritatea statelor europene.Fiindcă expresia “stat-naţiune democrat” are o componentă care nu trebuie neglijată şi anume libertatea individuală şi drepturile cetăţeneşti.
    Şi aici opinez că oricum vor evolua lucrurile,fie “stat-naţiune democrat” fie “sat/stat global” problema Libertăţii omului ca drept fundamental nu trebuie neglijată.Tocmai de aceea am spus mai sus că evoluţia umanităţii trebuie tratată din punct de vedere al Libertăţii individuale,adică este o problemă filozofică.

    • Remus Tanasa Remus Tanasa spune:

      Stimate Lucifer,

      consider că am folosit corect conceptul de „stat-națiune” pentru că este vorba de acele entități statale care stau, mai mult sau mai puțin, la baza actualului sistem european de state. Statul-națiune a fost o construcție modernă intrinsec legată de lupta pentru libertate individuală, deci de ceea ce înțelegem azi prin democrație. Evident, dezbaterea despre apariția statului-națiune este una încă deschisă, existând nuanțe și umbre, dar personal consider că statele-națiune au început să se cristalizeze în Europa începând cu secolul al XIX-lea. Tot secolul al XIX-lea este caracterizat de lupta pentru drepturile individului, astfel că statul-națiune și ideea de democrație (repet, ambele în sensul pe care-l acordăm noi în mileniul al III-lea) au început să prindă viață în același timp, fiind legate între ele. Normal, aici se poate discuta dacă statul-națiune este compatibil cu democrația, dar asta e o altă discuție.
      Unii pot opina că Franța sau Marea Britanie erau state-națiune dinainte de secolul al XIX-lea. Personal nu sunt de acord cu această afirmație, dar și aceasta este o altă discuție. Ideea de națiune, așa cum ne este cunoscută nouă, nu exista înainte de secolul al XIX-lea, națiunea fiind definită patrimonial sau dinastic. Bineînțeles, exista conștiința unei apartenențe comune, sugerată de limbă, obiceiuri și memorie, dar cei de atunci nu percepeau această apartenență comună la fel cum o facem noi astăzi.

    • Harald spune:

      @Lucifer – statul-națiune e altceva. Imperiul Austro-Ungar sau Uniunea Sovietică nu au fost state-națiune, deși în definiția din comentariu s-ar încadra. Belgia sau Elveția de azi nu sunt state-națiune, sunt niște aranjamente politice. Exact ca și Uniunea Europeană.

      Statele-națiune au fost un hiatus, o paranteză de 150 de ani în istoria civilizației recente. România este ca de-obicei în urmă, de-aia românii visează la state-națiune cu frontiere impenetrabile. Însă înapoierea nu a adus nimic bun niciodată, românii au ajuns adeseori să importe civilizația de la Moscova (pe vremea mitropolitullui Dosoftei, a lui Dimitrie Cantemir sau a lui Kiseleff).

      Românilor li se pare că isteria lor naționalistă s-ar potrivi excelent Europei de azi, dar în realitate europenii naționaliști nu fac mare distincție între români, turci sau sirieni. ”Abordarea irespnsabilă a frontierelor” despre care vorbește articolul nu este cea din prezent. Dimpotrivă, ar fi cea în care sute de mii de oameni ar patrula frontierele europene fără să presteze nicio activitate utilă societății. Românii încă nu s-au desprins de mentalitatea de lagăr moștenită din comunism, dar din fericire nu dictează ei soluții Europei civilizate.

      • Lucifer spune:

        Povestea cu statul-naţiune este,într-adevăr,mai veche.Ea a fost vehiculată prima dată de masonerie şi a fost public pusă în discuţie în revoluţiile masonice din 1848.Ideea a fost preluată de preşedintele SUA Wilson şi pusă în aplicare după primul război mondial sub forma “un popor-o naţiune-un stat”.Cam tot asta este forma organizatorică a Europei şi azi(cu corecţiile de după al doilea război mondial şi după 1990).Şi UE actuală este tot o uniune de state-naţiune suverane.
        În condiţiile globalismului apare o contradicţie între statele-naţiune şi “statul global”.Este mult de discutat aici mai ales că lucrurile nu sunt clare.Voi face observaţia că acest globalism care vrea să desfiinţeze statele-naţiune este un pericol pentru statele-naţiune mici şi un avantaj pentru statele-naţiune mari.Adică globalismul apare ca un neo-imperialism.
        Mi s-a părut că autorul,prin relativizarea conceptului de stat-naţiune,face,indirect,o apologie a globalismului.Poate nu am înţeles eu bine.
        Totuşi,esenţa postării mele era că statele-naţiune de tip democratic au reuşit să asigure(parţial…) drepturile şi libertăţile cetăţeneşti,iar “globaliştii” nu vor să-şi pună acesată problemă,ceea ce este cam suspect.Adică statele democratice au asigurat drepturile şi libertăţile civile,dar utopicele “state globale” s-ar putea să nu le mai asigure.Ceea ce ar însemna că omenirea va evolua în jos,ceea ce poate fi dramatic şi distructiv.Nu se poate eluda problema Libertăţii din nici-o discuţie sau acţiune socială,fie ea şi utopică.

        • Harald spune:

          @Lucifer – statul-națiune a fost soluția lui Wilson la o problemă deja existentă. Dacă Transilvania sau Slovacia ar fi fost administrate de la Budapesta în maniera în care era administrată Bucovina de la Viena, nu i-ar fi trebuit nimănui state-națiune. Însă naționalismul maghiar manifestat în administrarea provinciilor ne-maghiare a făcut ca statul-națiune să rămână singura opțiune.

          Cele mai bune exemple privind necesitatea politicii lui Wilson au fost tocmai excepțiile: Iugoslavia și Cehoslovacia nu au respectat principiul statului-națiune și națiunile componente tot au ajuns să se separe, însă abia după 70 de ani. Pentru că națiunile majoritare din cele două state n-au reușit să se abțină de la a oprima națiunile minoritare. Dar ce i-a împins pe sârbi să-i oprime pe bosniaci sau pe croați a fost tocmai naționalismul, tocmai încercarea de a crea un stat-națiune acolo unde nu era o singură națiune. Sârbii au eșuat în perioada postbelică exact în maniera în care au eșuat maghiarii înainte de Primul Război, cele două națiuni (sârbii și cehii) fiind în cele din urmă reduse ele însele la condiția de state-națiune.

          Nu tocmai spre lauda ei, România a reușit să-și determine minoritățile să emigreze, tot datorită unui naționalism aberant. Iar dacă dvs.vi se pare că românii trăiesc astăzi mai bine decât minoritățile pe care le-au determinat să emigreze, puteți să credeți și pe mai departe tot așa, nicio problemă. Numai că lumea nu merge înainte datorită naționalismului, lumea regresează datorită naționalismului.

          În clipa în care Inner Six au fondat ceea ce avea să devină mai târziu Uniunea Europeană, statul-națiune era mort și îngropat în Europa civilizată. Faptul că prin Europa de Est mai umblă tot felul de strigoi ai naționalismului e doar o chestiune de timp. Și de înapoiere.

          • Dorin FK spune:

            @Harald (20/08/2016 la 21:47)

            Spuneti: “Nu tocmai spre lauda ei, România a reușit să-și determine minoritățile să emigreze………” ceea ce nu este prea adevarat.

            Este vorba despre: “unele minoritati.”

            UNELE minoritati (germanii si evreii) au emigrat in masa mai ales inainte de 1989. Au emigrat sporadic ungurii care au fost si sunt si ce mai multi minoritari; germanii se pare ca erau pe locul, evreii habar n-am.Alte minoritai: turcii nu preau stiu sa fi emigrat iar ceilalti; cehi, slovaci, etc. unde sa se duca n acelasi regim comunist ?

            Fiecare emigrant roman (roman sau minoritar, dupa nationalitate), a facut-o din fie din motive politice, in perioada comunista si nu este exclusiv formata din minoritati (ci din contra), fie din motive economice, tot in aceeasi perioada formata aproape exclusiv din minoritati (germani si evrei) si carora li s-a cerut rambursarea unor cheltuiri cu invatamantul.

          • Lucifer spune:

            Eu spun ceva şi Dvs înţelegeţi altceva.Sintetizez:
            -globalismul va afecta statele-naţiune mici şi va întări statele-naţiune mari.Exemplul imediat este UE unde Germania şi Franţa impun prin forţă politicile generale în dauna ţărilor-naţiune mai slabe(Polonia,România,Grecia,etc)
            -globalismul este un neo-imperialism de esenţa comunismului.
            -globalismul nu pune în discuţie libertăţile şi drepturile fundamentale ale omeniri,ceea ce este cel puţin suspect.Exemplu:mari state-(încă) naţiune(SUA,Germania,Franţa,etc) deja au început restrângerea libertăţilor cetăţeneşti.

            Dacă aţi citit romanul “1984″ al lui Orwell,scris de pe poziţii de stânga internaţionalisă,aţi vedea o viziune a ceea ce va însemna globalismul;două-trei blocuri politico-militare-economice care se războiesc între ele cu anihilarea totală a libertăţii individuale.

    • Harald spune:

      @Lucifer – s-ar cuveni să conștientizăm că ”1984” este literatură. Și încă literatură din categoria ficțiune. Dacă opiniile dvs.despre lumea actuală își au baza în literatura de ficțiune, orice discuție este superfluă.

      Globalismul este atunci când reprezentanța Xerox din România vă vinde o imprimantă laser fabricată în China. Unde este ”neo-imperialismul de esența comunismului” aici?!

      Comunismul este interzicerea proprietății private asupra mijloacelor de producție. Orice altceva nu e comunism. Dacă aveți voie să vă cumpărați un camion și dacă aveți voie să vă angajați un șofer pentru acel camion, nu se poate vorbi de comunism.

      • Lucifer spune:

        Globalismul economic este una,iar relaţiile de putere de natură politico-militară înseamnă cu totul altceva.Faceţi distincţia între globalismul economic,globalismul politic şi libertăţile cetăţeneşti.Ori eu nu mă exprim bine,ori Dvs vă faceţi că nu înţelegeţi.

    • C. Florea spune:

      Cu tot respectul, dar afirmatia ca toate statele din istorie au fost state-natiune, este falsa. In evul mediu, bunaoara, nu existau state-natiune. Regatele antice, polisurile grecesti, Imperiul Roman, Spania vizigota, Califatul arab si atatea altele nu erau state-natiune. Statul-natiune este un produs de secol XIX, cristalizat pe baza ideologiei Revolutiei franceze. Cu mare ingaduinta s-ar putea gasi precursori ai statului-natiune in ordinea post-westfalica.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Remus Tanasa


Remus Tanasa

Doctorand (frecvenţă), Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2011-2013 – studii de master, Facultatea de Ştiinţe Politice, specializare ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)