vineri, martie 29, 2024

O provocare: A trăi între Chronos și Kairos

Despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă.

Ludwig Wittgenstein

Așa grăit-a filosoful…Dacă limba noastră nu conține cuvintele necesare pentru a exprima o idee ori a descrie un concept, suntem impuși la tăcere – ne va lipsi vehiculul lingvistic pentru a comunica celorlalți gândurile noastre. Un exemplu:

Grecii antici foloseau două cuvinte și doi zei pentru a numi timpul.

Primul este Chronos (χρόνος) – personificarea timpului care curge secvențial, imperturbabil, și pe care-l regăsim și astăzi în cuvinte precum cronometru, cronică/hronic, cronic, anacronism ori cronologie.(i) Chronos este zeul curgerii liniare, uniforme, structurate, a timpului care, folosind expresia lui Newton, aequabiliter fluit.

Uneori, din ignoranță sau intenționat, zeul Chronos este confundat cu titanul Cronus (Saturn în latină), cel care și-a mâncat toți copiii, cu excepția lui Zeus, pentru a nu fi detronat de ei. Confuzia a creat multe imagini terifice (de ex., Goya – Saturn devorându-și fiul) și a condus la alegoria conform căreia Chronos, zeul timpului, ar fi un zeu gelos: Nu suportă să fie sfidat ori provocat și, în final, nimeni și nimic nu scapă fără a fi devorat de timp.

Falsă sau nu, alegoria Timp-Tatăl primordial este omniprezentă și în viața noastră cea de toate zilele: Dacă îl uiți cumva pe Chronos, el va veni după tine să se răzbune. Uiți să plătești facturile sau amenzile la timp, nu te prezinți la judecător sau la interviu în ziua și la ora indicate, nu predai proiectul la termenul aprobat, vei suferi consecințe care, uneori, te vor marca toată viața.

Chronos este cel care ne amintește neîncetat Marele Adevăr Inconvenient al vieții: Într-o bună zi, noi și toți cei pe care îi iubim vom muri. Și, dincolo de un grup restrâns de oameni, pentru o perioadă extrem de scurtă de timp, puține dintre lucrurile pe care le spunem sau facem acum vor avea vreodată importanță. Și tot ce credem sau visăm că vom realiza este doar o fentare elaborată a marelui Adevăr. Suntem niște fire de praf cosmic lipsite de importanță, rătăcind și bâjbâind fără speranță pe o minusculă rocă albastră. Ne imaginăm că suntem importanți. Ne inventăm un scop – dar, în final, suntem nimic.(ii) 

Al doilea mod de reprezentare a timpului în Grecia antică este Kairos (καιρός) – timpul care este definit într-o narațiune despre acțiuni, conversii, transformări, momentul corect, critic sau oportun. „Kairos desemnează momentul ideal, propice realizării unei acțiuni, moment a cărui ratare conduce la eșec” (Eugen Munteanu, 2019, comun. pers.).

Zeul Chronos …………………………………………………Zeul Kairos

Dacă Chronos este timpul obiectiv, al cronometrului, Kairos este timpul subiectiv, al omului. Folosind o altă alegorie, timpul poate fi râul imperturbabil și vijelios, care ne poartă cu sine, vrând-nevrând (Chronos), ori lacul calm și mirific în mijlocul căruia înotăm cu plăcere (Kairos).

Dacă Chronos măsoară cantitatea timpului, Kairos evidențiază calitatea timpului. În Chronos suntem stresați, supuși permanent „geloziei” sale; în Kairos, suntem odihniți și relaxați, o evadare temporară din tirania primului zeu.

Chronos este timpul abstract, universal, absolut și obiectiv, pe când Kairos este timpul concret, interpretabil, situațional și subiectiv, aici și acum.

Grecii au înțeles de la bun început că dominația celor doi zei este inegală. Nimeni nu poate scăpa permanent de atotputernicul Chronos. De aceea, credeau ei, pe Kairos – daimonul oportunității – trebuie să îl recunoaștem și să îi aducem omagiile noastre atunci când se manifestă. Printr-o metamorfoză tipic umană, să smulgem bucăți din trupul infinit al timpului chronologic și să le convertim în acele momente ideale, memorabile, care satisfac aspirațiile umane.

Chronos și Kairos în alte limbi


Cum se traduc Chronos și Kairos în alte limbi? Greu, practic imposibil(iii).

Limba latină are doar un singur cuvânt – Tempus, care a intrat în limbile europene sub forma timp, temps, tempo, time etc., reprezentând în principiu accepțiunea chronologică folosită și în prezent, deși la origine, zeul Tempus era echivalentul roman al zeului Kairos. De exemplu, Vergilius spunea (chronologic) că Fugit irreparabile tempus… Pe de altă parte, Cicero se lamenta despre O, tempora! O, mores!, în care „timpurile” deplânse au o conotație mai degrabă kairotică.

Din slavonă, limba româna a împrumutat cuvântul vreme, care, pe lângă sensul temporal (am așteptat telefonul tău multă vreme), este folosit și în sens meteorologic (starea vremii se îmbunătățește). De notat că și în greaca modernă, kairós are o accepțiune meteo (înseamnă vreme).

Sensul kairotic al vremii îl regăsim în celebrul citat din Miron Costin (1675): Iară nu suntu vremile supt cârma omului, ci bietul om supt vremi. Sau în exprimări contemporane de tipul Pe vremea comunismului multe s-au făcut și s-au dres…

Dificultatea transpunerii celor două sensuri ale timpului din greaca antică s-a manifestat timpuriu, cu ocazia traducerii Bibliei în latină. În versiunea greacă a Noului Testament, Chronos apare de 54 ori, pe când Kairos este folosit de 86 ori. Pentru că latina și, pe urma ei, alte limbi europene, nu au avut la dispoziție două forme distincte de numire a timpului, s-a recurs la exprimări implicite.

De exemplu, în Apocalipsa 12:14 citim:

Și femeii i s-au dat cele două aripi ale marelui vultur, ca să zboare în pustie, la locul ei, unde e hrănită acolo o vreme și vremuri și jumătate de vreme, departe de fața șarpelui.

Aici apare de trei ori același cuvânt (kairós), dar este tradus diferit.

Similar, în Ecclesiastul 3:1, kairós este tradus pe rând prin perifraza „o clipă prielnică” și „vreme”:

Pentru orice lucru este o clipă prielnică și vreme pentru orice îndeletnicire sub cer.

Uneori, Chronos și Kairos apar în aceeași propoziție:

Iar despre ani și despre vremuri, fraților, nu aveți nevoie să vă scriem (I Tesaloniceni 5:1)

Aici, Chronos este tradus prin ani, iar Kairos prin vremuri.

Dar și Chronos apare tradus prin vreme, ceea ce subliniază dificultățile transpunerii din greaca veche în română, atunci când lipsește/nu se folosește termenul potrivit:

Și vreme de patruzeci de ani i-a hrănit în pustie (Fapte 13:18)

Și trecând multă vreme și plutirea fiind periculoasă… (Fapte 27:9)

Folosirea latinescului timp (ca în alte limbi europene) ar fi fost o marcă distinctă a grecescului Chronos, dar traducătorii români au optat pentru slavonul vreme.

Alteori, traducerile românești folosesc perifraze pentru echivalarea lui Kairos, incluzând chiar termenul timp:

Căci Hristos, încă fiind noi neputincioși, la timpul hotărât a murit pentru necredincioși (Romani, 5:6)

Propovăduiește cuvântul, stăruiește cu timp și fără timp… (II Timotei 4:2)

Și fiind o zi cu bun prilej… (Marcu 6:21)

Răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt (Efeseni 5:16)

Pentru ultima traducere, de exemplu, în engleză sunt folosite două perifraze diferite: redeeming the time (KJV) și making the most (best use) of every opportunity (NIV)(iv).

De multe ori, timpul kairotic este exprimat implicit pentru a ilustra acel moment ideal, propice realizării unei acțiuni, moment oportun a cărui ratare conduce la eșec. Acum, Kairos devine zeul subtil, fugitiv, care nu se îngrijorează de curgerea inexorabilă a timpului și căruia nu-i pasă de momentul începutului sau de fatala lui terminare. Cu alte cuvinte, Kairos se supune unui alt precept latin: Carpe diem!

În Amintirea paradisului, poetul Cezar Ivănescu descrie unele dintre cele mai puternic emoționale momente din viața sa invocând o perioadă temporală pe care o descrie astfel:

Când eram mai tânăr şi la trup curat,
Într-o noapte floarea mea eu te-am visat:
Înfloreai fără păcat, într-un pom adevărat,
Când eram mai tânăr şi la trup curat.

Nu știam că ești femeie – eu bărbat
Lângă tine cu sfială m-am culcat.
Şi dormind eu am visat; tu, visând ai lăcrimat,
Când eram mai tânăr şi la trup curat.

O altă descriere implicită a timpului kairotic sub semnul vremelniciei fericite am găsit-o în primele două versuri ale unui cântec interpretat de Maria Tănase:

Astă noapte n-a fost noapte
C-a fost jumătate moarte…

E posibil ca ‘jumătatea de moarte’ invocată de marea artistă româncă să fie înrudită cu la petite mort, o scurtă perioadă de melancolie sau transcendență ca urmare a consumării „forței vitale”. Pentru criticul literar Roland Barthes, la petite mort este principalul obiectiv al citirii literaturii, sentimentul („drogul”) pe care cineva ar trebuie să-l încerce atunci când se confruntă cu marea literatură. Iar filosoful și muzicologul Vladimir Jankélévitch afirma în 1960 la Sorbona că La petite mort, [est] celle que l’on peut répéter et qui nous donne l’intuition de ce que sera la mort veritable (Mica moarte este cea pe care o putem repeta și care ne oferă intuiția morții adevărate)(v).

Uneori, ambele forme timp/vreme, au o conotație meteo: Starea vremii – Timpul probabil (nu am auzit, totuși, prea des, spunându-se Starea timpului – Vremea probabilă). Alteori, o formă o înlocuiește pe cealaltă. De exemplu, în 1977 criticul român Eugen Simion și-a publicat jurnalul său parizian sub numele Timpul trăirii, timpul mărturisirii. Deși titlul respectiv poate fi citit în cheie chronologică (autorul petrecând mai multe luni de zile în capitala Franței), senzația mea (după lectură) este că ni se oferă o viziune calitativă (kairotică) a sejurului, nu una cantitativă (chronologică).

Chronos și Kairos în alte contexte


Primele caracterizări și folosiri disjuncte ale celor două denominații ale timpului au apărut, firesc, în Grecia antică. În retorica clasică, de exemplu, kairós desemnează momentul instantaneu creat de o oportunitate care trebuie urmărită în forță dacă se dorește obținerea succesului(vi). Platon, Aristotel, sofiștii, adepții lui Pitagora, Sf. Augustin și alții au folosit potențialul retoric al lui kairós pentru a-și impune punctele de vedere și a-și convinge adversarii în timpul dezbaterilor publice. De la clasici, și retorica modernă a preluat pe kairós ca însemnând ce trebuie spus la momentul oportun, când poți convinge pe alții sau devii convins de alții(vii).

Pe lângă retorică și teologia creștină, atenția mi-a fost atrasă de posibila folosire implicită a celor doi zei greci în antropologia culturală.
La începutul sec. al XX-lea, etnograful și părintele folcloristicii franceze Arnold Van Gennep a publicat o carte intitulată Les rites de passage în care prezintă modelul arhetipal al unui ritual sau ceremonii de trecere, care are loc atunci când un individ părăsește un grup sau o categorie socială pentru a intra în altul (alta). Mai târziu, în 1969, antropologul britanic Victor Turner a dezvoltat modelul inițial propus de savantul francez(viii).

Ritualul trecerii cuprinde trei faze:
– o separare pre-liminală din contextul ordinar, fizic și social;
– o liminalitate (de la latinescul limen = pragul ușii) – o stare alternativă experențială, caracterizată prin suspendarea regulilor comportamentale ordinare, urmată de
– o incorporare post-liminală, care marchează schimbarea statului social al individului.

De exemplu, bar mitzvah este un ritual de trecere a băieților evrei care împlinesc 13 ani și care vor deveni după aceea responsabili pentru acțiunile lor. Similar și în cazul fetelor evreice (bat mitzvah).

Liminalitatea descrie ambiguitatea sau dezorientarea care apare în mijlocul ritualului de trecere, când participanții își pierd statutul lor pre-liminal, dar nu au început încă tranziția către faza (statutul) post-liminal, când trecerea devine completă. Faza liminală se petrece în inter-spațiul dintre două spații, un fel de limbo sui-generis, când oamenii au părăsit o încăpere (un simbol al identității lor sociale sau un stadiu al vieții), dar nu au intrat încă într-o nouă cameră.

Un exemplu binecunoscut este ritualul căsătoriei din multe culturi. De regulă, o tânără fată se separă, voit sau nu, de familia sa (faza pre-liminală), devenind logodnică. După ce se oficializează căsătoria, la biserică și/sau oficiul stării civile, urmează noaptea nunții (faza liminală), care asigură trecerea (faza de incorporare) într-o nouă structură socială (femeie măritată).

Spațiul liminal se caracterizează prin lipsa unei structuri chronologice organizate, rigide, care și-ar pune amprenta pe modul de curgere a timpului. Există mărturii ale celor care au trecut printr-un astfel de spațiu conform cărora timpul devine „suspendat”, domină „clipa cea repede”, iar „o zi e mai lungă decât veacul”. Mai presus de toate, participanții în faza liminală pierd noțiunea unităților de timp ordinar, standardizat, devenind astfel eliberați de servituțile impuse de ceasuri și orologii. Astfel de caracteristici ale spațiu-timpului liminal reușesc să transfere un inițiat din timpul organizat, structurat, în timpul transcendental, liminal. Pentru aceste motive, în antropologia culturală, se poate specula că zeul Chronos stăpânește timpii pre-liminali și post-liminali, iar zeul Kairos domină timpul liminal.

Chronos și Kairos în geologie


Timpul și rocile sunt frați siamezi ciudați. Timpul (chronos) poate exista fără roci (kairós), dar nu și viceversa. Totuși, timpul dispare, pe când rocile persistă.

Concentrându-ne atenția doar pe vârsta Pământului (timp chronologic) este ca și cum am descrie o simfonie socotindu-i numărul total de măsuri. Fără timp kairotic, o simfonie este un morman de sunete; durata notelor și reapariția temelor îi dă forma. În mod similar, grandoarea istoriei Pământului rezidă în desfășurarea gradată, întrețesută, a ritmurilor numeroaselor sale mișcări, cu scurte motive tonale care rezonează pe întreaga durata a istoriei planetei. Așa știm că tempo-ul multor procese geologice nu este chiar larghissimo, cum se credea odată; munţii cresc la rate care pot fi acum măsurate în timp real, iar ritmul accelerat al sistemului climatic este surprinzător chiar și pentru cei care l-au studiat timp de decenii(ix).

Pentru noi, geologii, timpul implică ambele distincții pe care numai limba greacă le posedă: Chronos – timpul care curge secvențial, imperturbabil, și Kairos – timpul care este definit într-o narațiune despre acțiuni, conversii, transformări, pe scurt despre o schimbare a vieții.

Personal, am robit mult lui Chronos, începând din 2014, cheltuind zile, luni, ani pentru a educa opinia publică despre realitatea din spatele fracturării hidraulice, gazelor și țițeiului din argile, pe scurt, despre noua paradigmă energetică produsă de geologii, geofizicienii și inginerii americani. N-a fost ușor să îndur insultele suburbane, atacurile josnice la persoană, acuzațiile aberante despre motivele care m-au determinat să scriu . Dar acum, în 2019, trăiesc în templul lui Kairos un timp magnific, unic, revoluționar, când fracktiviștii sunt doar o amintire neagră pe cale de dispariție, iar Editura Academiei Române tocmai a publicat un tratat exhaustiv („Resursele minerale ale României, vol. III, Resurse energetice”) în care este inclus capitolul meu „Fracturarea hidraulică – Dincolo de contestații – O lecție de perseverență” și este citată cartea mea „Gazele de șist și fracturarea hidraulică – Între mit și realitate”.

Cât timp robești lui Chronos, ești un cal, cu sau fără ochelari, înhămat la căruța timpului fără de popas. Kairos te transformă într-un șoim ager, săgetând văzduhurile, de unde poți distinge cele mai mici sclipiri ale oportunităților transformatoare.

Cum să trăim o viață à la Kairos într-o lume à la Chronos?


Rabinul polonez Simcha Bunim spunea că trebuie să purtăm în buzunare două bucăți de hârtie: una pe care scrie ”Eu sunt praf și pulbere”, și alta pe care se poate citi „Lumea a fost făcută pentru mine”. Pentru că Pământul vorbește cu noi tot timpul. În fiecare piatră, ne dezvăluie un adevăr etern. Așa cum spunea Aldo Leopold, noi trebuie să începem „a gândi ca un munte”, conștienți de existența noastră pe această străveche, complicată și continuu evolutivă planetă.

De la Hipocrate știm că fiecare kairós este un chronos, dar nu fiecare chronos este un kairós. Problema este că un kairós nu poate fi planificat din timp și, în mod sigur, nu poate fi silit să apară. Cel mai mult ce putem spera de la un moment kairotic este ca el să fie perfect. Desigur, unele momente sunt mai valoroase decât altele. Pentru a le diferenția, trebuie să ne schimbăm mentalitatea. În loc să privim timpul nostru ca pe fire de nisip prelingându-se într-o clepsidră, să-l considerăm ca pe un șir de oportunități așteptând să fie fructificate.

In timp ce noi, oamenii, nu ne putem opri complet să ne îngrijorăm despre timp și să învățăm să-l iubim, poate vom putea găsi o cale de mijloc între chronofobie și chronofilie și vom putea dezvolta un obicei de-a avea un „timp plin” – o vedere clară a locului nostru în Timp, atât în trecut, care a venit cu mult înaintea noastră, cât și în viitor, când va trece fără noi.

Chronos nu se sinchisește de noi. Îi suntem perfect indiferenți. Noi și toată viața de pe planetă din trecut, prezent și viitor suntem ostaticii lui Chronos și trebuie să-i plătim tribut de când ne naștem până murim. Marele Adevăr Inconvenient pe care ni-l flutură Chronos fără-ncetare în fața ochilor este un memento mori. Ne rămân doar clipele kairotice, când smulgem valori atemporale, precum logosul, din pulpana infinită a Chronos-ului și le catalizăm în calități inefabile ale experiențelor umane în cadrul unor circumstanțe contextualizate. Pentru că numai noi, oamenii, suntem conștienți de existența lui Kairos. Și depinde numai de noi ca să ne eliberăm din tirania multor lucruri care curg etern, imperturbabile și neschimbate.

Romanul Death Comes for the Archbishop, publicat de Willa Cather în 1927, conține unele dintre cele mai elegante și, totodată, emoționante descrieri ale provocării de a trăi între Chronos și Kairos. Către sfârșitul cărții, personalul titular, arhiepiscopul, este aproape de moarte și îngrijitorii săi au probleme uneori să-l readucă la realitate. Dar, ne spune autoarea, el nu este un infirm pentru că mintea sa încă lucrează. Și el va termina în curând să aibă de-a face cu timpul calendaristic, care a încetat deja pentru el. El era așezat în mijlocul propriei conștiințe; nici una din stările anterioare ale minții sale nu era pierdută sau depășită. Toate îi erau la îndemâna și toate erau ușor de înțeles. O splendidă victorie a lui Kairos contra lui Chronos.

Mihai Eminescu, într-una din fulgerările lui geniale, ne-a lăsat o imagine splendidă a provocării existențiale de sorginte kairotică:

Nu e păcat
Ca să se lepede
Clipa cea repede
Ce ni s-a dat?

Peste mulți ani, un poet ieșean a dat un răspuns tulburător:

Fiecare clipă își are respirația şi imensitatea sa. Cum s-o oprești în loc? Cum s-o ții în palmele tale ca pe un fluture, așteptând să-şi ia zborul, odată ce ea, clipa, e cosmosul întreg?

Nichita Danilov, 8 iulie 2019, Clipa cea repede


Aceasta este provocarea.

NOTE______________

i) Uneori, din ignoranță sau intenționat, zeul Chronos este confundat cu titanul Cronus, cel care și-a mâncat toți copiii, cu excepția lui Zeus, pentru a nu fi înlocuit de ei. Confuzia a creat multe imagini terifice (de ex. Goya) și a condus la gelozia zeului timpului, Chronos.

În latină, Kairos a fost numit Tempus, de unde limba română a produs cuvântul timp.

ii) Mark Monson, 2019, Everything is fucked – A book about hope, HarperCollins Publishers, 275 p.

iii) Imensa majoritatea a limbilor vorbite/cunoscute au numai un nume pentru cele două aspecte ale timpului. Vechii indieni foloseau însă aceleași noțiuni divizate ale timpului: cronologic și kairotic. Echivalentul sanscrit al Chronos-ului este kāla – timp, destin, soartă, moarte – de aici își trage numele zeița distrugătoare Kālī.

Pentru timpul calitativ, sanscrita folosea cuvântul ritu. Ca și kairos, ritu are un sens spiritual, marcând un timp care transcende activitățile obișnuite din viața oamenilor. Mai conține, de asemenea, și sensul de „timp potrivit, sezon”, cu care este încă folosit în hinduism pentru a se referi la momentul potrivit pentru diverse ceremonii, ritualuri, practici agricole etc.

iv) Exemplele pot continua, dar cititorul interesat este sfătuit să parcurgă o carte comprehensivă: Sippiora, P. and Baumlin, J. S. (Eds), 2002, Rhetoric and Kairos Essays in History, Theory, and Praxis, State University of New York Press, 258 p.

v) La limită, și sensul fiziologic al sintagmei la petite mort are conotații kairotice. La urma urmei, orgasmul poate fi apreciat ca un moment oportun al vremelniciei fericite, smuls cu bucurie maximă placidului, imperturbabilului Chronos. Mai mult chiar, după o anumită vârstă, la petite mort devine, după splendida expresie a lui Cezar Ivănescu, o amintire a paradisului. Și iar la limită, evenimentele din 11 septembrie 2001 se înscriu într-o categorie specială, un kairós rău, negativ sau demonic (Paul Tillich) – kakakairós, spre deosebire de eokairós (un kairós bun) sau akairós (lipsa totală de kairós).

vi) White, E. C., 1987, Kaironomia: On the Will-To-Invent, NCROL, p. 13.

vii) Poulakos, J., 1983, Toward a Sophistic Definition of Rhetoric, Philosophy and Rhetoric, vol. 16, no. 1, pp. 35 – 48.

viii) Turner, V. W., 1969, The Ritual Process: Structure and Anti-Structure, Aldine Publishing Company.

ix) Bjornerud, M., 2018, Timefulness How Thinking Like a Geologist Can Help Save the World, Princeton University Press, 208 p.

Distribuie acest articol

30 COMENTARII

  1. Cu totii , cei nascuti adica , traim o particica din Cronos si dorim sa avem tot ca experienta , o si mai mica particica din Kairos .

  2. Venind vorba despre Eugen Simion: dupa moartea lui Marin Preda a publicat cartea „Timpul n-a mai avut rabdare”.
    Frumos vers, ce nu se lasa uitat ca tabla inmultirii:
    „Când eram mai tânăr şi la trup curat,”
    Si e de retinut:
    ” Nu e păcat
    Ca să se lepede
    Clipa cea repede
    Ce ni s-a dat?”
    Am „lepadat” cu usurinta explorarile de la Pungesti si din alte parti. Sau o lungim cu exploatarile din Marea Neagra.

  3. Chronos, e timpul care ne înconjoară, în scurgerea lui eternă.
    Kairos e timpul care ne este dat pentru a-l înnobila cu creativitatea noastră. E, ocazia, care ne scoate din praful cosmic. Aș completa, cu lipsă de modestie că o opurtunitate, poate fi și curtată, nu numai pândită

  4. Si totul este relativ. Sa vorbesti de timp si sa nu-i dai un punct de referinta este greu de abordat. Ne nastem preluand o intreaga mostenire genetica de la parinti si, prin intermediul lor, de la bunici, strabunici etc. Preluam o seama de trasaturi, deprinderi, reprezentari, judecati si prejudecati determinate de contextul geografic si istoric in care ne dezvoltam. Toate acestea ne confera o identitate genetica, de familie, de loc geografic si de moment istoric, deci o identitate locala, una regionala, una nationala, de limba, de credinta.
    Aceasta identitate pe care natura si istoria ne-o imprima, de multe ori fara a ne da seama, ramane pentru prea multi oameni singura lor identitate. Prea multi oameni nu simt nevoia unei identitati mai bogate decat aceea primita fara vreun efort personal….Si totusi adaugam, adaugam vise, speranta si mai ales multa iluzie. Traim cea ce este si speram la cea ce este posibil fara a pierde esentialul. Sunt vizionari care au mutat lumea cu o suta de ani inainte si o masa inerta enorma care nu vrea acest viitor. Este posibil ca peste cinzeci de ani sa nu mai existe inevitabilul sfirsit al timpului. Dar cit ne va costa o farima de timp ca sa o adaugam la zero? Si cine isi va permite?

    • Sa vorbesti de timp si sa nu-i dai un punct de referinta este greu de abordat.

      Observația dvs. este subtilă și merită o discuție mai lungă. Îmi permit să vă invit la o lectură a unui eseu mai vechi, publicat aici: Ce era pe când timpul nu era? Câteva reflecții despre Dumnezeu, timp și multivers

      Ideea fundamentală a acelui text era că timpul este o invenție a minții umane (apud Sf. Augustin):

      Video igitur tempus quandam esse distentionem

      După care continuă: În tine, spirit al meu, măsor eu timpul.

      Augustin decide că timpul este în realitate o funcție a percepției și memoriei umane (distentio animi). Termenul folosit special aici (distentio) reflectă o tensiune sau chiar o extindere dureroasă, pe care le creează percepția timpului. Trei funcții ale minții sunt legate de distentio: atenția, care se focalizează pe prezent; memoria, care se concentrează pe trecut, și anticiparea, care se fixează pe viitor.

      Pentru Augustin, timpul este o problemă dureroasă, o reflecție a naturii materiale limitate a ființelor umane. Percepția timpului îi face pe oameni frământați, fragmentați, tulburați de evenimente învălmășite. Numai Dumnezeu, trăind în eternitate, este liber de confuziile temporale.

      Plecând de la această idee, problema stabilirii unei borne „Timpul Zero” devine o construcție personală. Sf. Augustin însuși spunea în Confesiunile sale:

      Ce este timpul?
      Dacă nu-mi pune nimeni această întrebare, atunci știu ce este timpul.
      Dar dacă aș vrea să-l lămuresc pe cel care întreabă, nu mai știu…
      Nu putem afirma că timpul ESTE decât în măsura în care tinde să nu existe.

      • Şi eu cred că timpul este numai o percepţie subiectivă a conştiinţei/ raţiunii umane, rezultat din înţelegerea mişcării în care ne desfăşurăm existenţa. În definitiv, ca fizică, în momentul iniţial al formării Universului (ipoteza Bing Bang) timpul nici nu exista.
        Revenind la text, diferenţa între Chronos şi Kairos o face tocmai subiectivitatea/ conştiinţa/ raţiunea noastră, ceea ce este dramatic şi frumos în acelaşi timp. Dar despre Adevărul Timpului parcă nu prea ştim ce să spunem….

  5. Nu va bateti capul cu ce nu puteti intelege, timpul. El se scrurge fiecare clipa trecuta este un pas spre moarte, traiti acum si savurati clipa.

    • Sfatuiesti lumea sa nu-si bata capul cu ceea ce nu poate intelege, adica timpul. Si, pentru ca esti singurul care stii, ne explici doct „El se scrurge fiecare clipa trecuta este un pas spre moarte, traiti acum si savurati clipa.”
      Multumim.

      • Am exprimat o opinie si concluzie la care am ajuns din proprie experienta, prefer momentul in fata trecutului , viitorul ? care ? maine nu stiu ce se va intampla doar am impresia ca lucrurile vor decurge dupa cum doresc. Timpul ? pe care il masuram ? care este definita sa asa cum si viata nu poate fi definita, exista doar incercari, ca cea de fata.

        • „Timpul?”
          Apelez la spusele Sf. Augustin:
          „Ce este timpul?
          Dacă nu-mi pune nimeni această întrebare, atunci știu ce este timpul.
          Dar dacă aș vrea să-l lămuresc pe cel care întreabă, nu mai știu…”
          Daca nu ma intrebi, atunci pentru mine timpul e ceva ce nu vad, dar simt ca trece si nu-l pot atinge ori opri.

  6. Pentru fizician nu este important cum definim timpul. Important este cum masuram timpul. In general fizicienii, constransi de realitate, au trebuit sa coboare timpul si spatiul din inaltimile inaccesibile ale aprioricului si sa le dea o semnificatie a posteriori. Modalitatile de masurare a timpului pt fenomene subatomice si respectiv fenomene astrofizice difera fundamental. Desigur, timpul masurabil este “kronos” (uniform si continuu). Totusi, la nivelul reprezentarilor constiintei, timpul obiectiv “kronos” (in care eul nu se simte lucrand pe sine) interfera cu timpul subiectiv si nerepetabil “kairos” caracteristic fiecarei existente umane individuale (in care eul se simte lucrand pe sine). “Kairos” este o posibilitate ascunsa care se manifesta in curgerea continua “kronos” . Kairos este constientizat numai dupa momentul cronos la care se raporteaza.

  7. Parousia, între Chronos și Kairos

    Printre cele mai importante momente temporale descrise în Noul Testament, alături de nașterea, moartea și învierea Mântuitorului, se numără și parousia – cea de-a doua venire a lui Iisus pe pământ și proclamarea Împărăției lui Dumnezeu.

    Menționată de multe ori în Noul Testament, parousia are caracterul unui kairós evenimențial. La început, există timpul secular, pe care apostolul Pavel îl numește chronos și care reprezintă intervalul de la creație până la momentul mesianic al învierii. După aceea, se manifestă timpul kairotic, timpul trăit către parousia.

    Opoziția dintre chronos și kairós poate fi exemplificată și prin reacțiile opuse ale oamenilor cu privire la proclamarea parousiei, așa cum se regăsesc ele descrise în scrisorile pauline.

    Unii oameni înțeleg a doua venire a Mântuitorului în sens chronologic. Aceștia doresc pace și stabilitate, securitate și predictibilitate după ce au acceptat să devină creștini. Dar o astfel de poziție nu este ușor de apărat și de susținut indefinit. Pentru că este imposibil să controlezi totul în viață. Dacă ar fi altfel, atunci am putea alege când și unde să ne naștem.

    Alți oameni înțeleg parousia în sens kairotic. Ei vor rămâne de veghe permanent și vor accepta că parousia vine ca un tâlhar noaptea. Este un eveniment care întotdeauna se va întâmpla pe neașteptate și nimeni nu se poate pregăti vreodată pentru apariția sa. Cu alte cuvinte, a doua venire a lui Mesia va fi o „spărtură” în pura curgere liniară a timpului. Experiența kairotică a timpului înseamnă o acceptare a insecurității timpului. Orice moment al vieții noastre poate fi ultimul și de aceea omogenitatea chronologică va dispărea.

    Parousia reprezintă acel kairós unic, când Dumnezeu întrupat în Hristos va veni a doua oară pe pământ. Și celor care îl acceptă li se oferă legitimitatea necesară pentru a-l interioriza pe Dumnezeu într-un mod mai profund. Purtătorii acestei legitimări pot deveni un kairós pentru alții sau pot refuza kairós-ul (akairós). Consecințele pe termen lung ale acestei trăsături kairotice a parousiei asigură o posibilă rezoluție unei viziuni dramatice, implicând escatologia prezentă și viitoare.

    Detalii suplimentare se pot găsi în:

    Delahaye, E., 2016, About chonos and kairos. On Agamben’s interpretation of Pauline temporality through Heidegger, Int. J. of Philosophy and Theology, vol. 77, no. 3, pp. 85 – 101.

  8. Unii oameni înțeleg a doua venire a Mântuitorului în sens chronologic. Aceștia doresc pace și stabilitate, securitate și predictibilitate după ce au acceptat să devină creștini. Dar o astfel de poziție nu este ușor de apărat și de susținut indefinit. Pentru că este imposibil să controlezi totul în viață. Dacă ar fi altfel, atunci am putea alege când și unde să ne naștem.
    Notiunea de intelegere in cazul celei de a doua veniri a mintuitorului ,este sau poate fi ,doar o simpla dorinta exprimata sau doar simtita ca adevar sau minciuna atit de cei care cred si de cei care nu cred, in existenta domnului sau a fiului omului . Acceptarea de a devini crestini , apare functie de apartanenta la o religie crestina ,fie in momentul nasterii prin botez , fie mai tirziu in momentul in care cel ce doreste asta isi exprima apartenenta la una ,sau unele din formele crestinismului .Indiferent de alegerea fiecarui dintre noi ,pe parcursul existentei noastre ne pune intrebari ce pot duce la contestarea sau nu , a ideii de apartenenta la o religie sau alta , sau chiar la posibilitatea, de a trece ca individ dintr-o parte in alta . Nimic nu este decis ca permanenta si nimic nu poate face din individ ,un receptor absolut al unei idei religioase . Chiar si cei care la nivel declarativ , par a fi ca aparinind unui concept religios pe vecie , au fara doar si poate propriile lor indoieli si propriile lor posibile dispute interioare , ce pe parcurul unei existente umane pot transforma omul in ceva ce nu credea ca va fi vreodata . In mod realist intelegem ca notiunea de a contola ceva are o doza mare de relativitate cu atit mai mult ideea de a controla propria nastere . Nasterea sau posibilitatea nasterii fiecaruia dintre noi ,este la latitudinea intimplarii si oricum am vrea sa ne pozitionam face de aceasta intimplare , nu putem decit sa ne bucuram ca ea are loc si ca multumita acestei intimplari putem sa fim partasi la minunatele lucruri ce ne inconjoara .

  9. Pasionant subiect…
    Vestea buna este ca misterul „timpului” (desi inventie umana), ramane integral, si asta indiferent de reperele concepute pentru a-l domestici…
    Nu reusesc sa-mi explic rational cum se face ca, in multe din limbile repertoriate pe Pamant, cuvantul „noapte” se formeaza identic : N + 8, ambele notatii reprezentand, in matematica .infinitul, cu conditi a ca 8 sa fie… culcat !
    Noaptea sa fie,deci, momentul privilegiat al uniunii „infinitelor”, cu omul ca martor privilegiat? Cu conditia ca si el sa fie culcat, evident! :) Cam cat sa doarma pe noapte? Pai, vreo…8 ore!
    Ca sa se…tripleze infinitul, pentru ca, nu-i asa, „3” inseamna echilibru…
    Toate acestea, in contextul in care limbile engleza, greaca, germana, romana, portugheza, rusa, etc. s-au format cu muuuult inainte de 1888, cand Dedekind a stabilt (primul, si ceilalti matematicieni s-au conformat!) ca lista infinita a numerelor naturale, se va nota cu „N”.
    Milioane de oameni au pronuntat cuvantul „noapte” inainte sa cunoasca cifrele, sau semnificatia lor… Bizar, deci…

  10. Ați devenit nostalgic domnule Cranganu.
    De când l-am descoperit pe Ghilgameș, nu mă mai opresc la Noul/Vechiul Testament. Și nici la Iliada și Odiseea. Problema timpului, a vieții și a morții a fost pusă de când omul a devenit rațional și conștient de sine însuși. Că sunt zei, că este Dumnezeu, oamenii au avut nevoie de acu’ 5000 de ani de justificări exterioare pentru viața și, mai ales, pentru moarte -sfârșitul Chronos-ului pentru ei.
    Cum ducem Kairos-ul? Fiecare cum poate. După unii rămân legende (Ghilgameș, Noe, Isus, Budha, Fecioara Maria). După unii rămân cărți și învățături (Confucius, Socrate, Aesculap). După unii rămân construcții (piramidele, marele zid chinezesc, Stonehenge, Machu Picchu, mănăstirile lui Stefan cel mare). După unii raman invenții și tehnologii (Arhimede, Gutenberg, Edison, Jobs). Depinde de noi cum ne ajutam în Kairos-ul nostru de toate moștenirile primite
    Felicitări pentru recunoaștere și pentru micile „împingeri înainte” in geologie!
    Mai este timp. Kairos abia începe.

  11. Posibil subiect de BAC:

    Prezentati in minimum 50 de cuvinte, semnificatiile textului urmator, evidentiind cele doua aspecte ale timpului. Pentru 2 puncte suplimentare, numiti autorul (sau autorii…) si pentru inca 2 puncte, puneti pe muzica si fredonati in fata comisiei (si ori de cate ori va framanta probleme existentiale):

    „Ticking away the moments that make up a dull day
    You fritter and waste the hours in an offhand way.
    Kicking around on a piece of ground in your home town
    Waiting for someone or something to show you the way.

    Tired of lying in the sunshine staying home to watch the rain.
    You are young and life is long and there is time to kill today.
    And then one day you find ten years have got behind you.
    No one told you when to run, you missed the starting gun.

    So you run and you run to catch up with the sun but it’s sinking
    Racing around to come up behind you again.
    The sun is the same in a relative way but you’re older,
    Shorter of breath and one day closer to death.

    Every year is getting shorter never seem to find the time.
    Plans that either come to naught or half a page of scribbled lines
    Hanging on in quiet desperation is the English way
    The time is gone, the song is over,
    Thought I’d something more to say.”

      • Interesant cum problematica timpului apare doar după o anumită vârstă. Câțiva ani mai târziu, 1980, un reputat profesor de filozofie, director al liceului Andrei Saguna, ne spunea:

        La vârsta voastră vă credeți veșnici și timpul nu vă interesează.

        Acum avem timp să ne gândim la subiect… Nu suspectez prea mulți tineri să citească eseul. Felicitări domnule profesor

        • Vă mulțumesc pentru felicitări.
          Cât despre timpul de a ne gândi la diverse subiecte, reiau din textul eseului un citat scris cu mii de ani în urmă:

          Pentru orice lucru este o clipă prielnică și vreme pentru orice îndeletnicire sub cer.

  12. Off topic si nu prea:
    „„Kairos desemnează momentul ideal, propice realizării unei acțiuni, moment a cărui ratare conduce la eșec” (Eugen Munteanu, 2019, comun. pers.).
    Esec in Camera Reprezentantilor SUA pentru procedura de destituire a apocalipticului Trump. Desi majoritar democrata, camera inferioara a Congresului a respins cu 332 de voturi pentru şi 95 împotrivă, actiunea unor democrati.
    A se observa ca americanii nu au „cei 322”, ci doar 95.
    https://www.hotnews.ro/stiri-international-23264117-congresul-sua-respins-larga-majoritate-prima-tentativa-incepe-procedura-destituire-presedintelui-trump.htm
    „Larga majoritate”.
    Iar in presa progresit romaneasca, Trump sta pe marginea prapastiei.

  13. Intreaga situatie pe care o prezinti , referitor la destituirea presedintelui USA , prezinta o simpla particularitate , pe care ai uitat sa o amintesti . Aceasta procedura este declansata pentru a doua oara, sau mai bine spus , incercarea de a declansa procedura pentru a doua oara , se datoreaza unui singur personaj numit Al Green senator American. Nu are legatura cu o decizie la nivel de partid , ci cu una la nivel personal

  14. Multumesc pt articol

    Omului nu’i prea pasa de timp decat atunci cand incepe sa constientizeze ca dpdv biologic are din ce in ce mai putin

    In timpul vietii perceptia difera, amintiti’va ce lungi erau zilele in copilarie

    Si ce scurte la maturitate

    Si in timpul unei zile perceptia difera: trece greu la activitati dificile/neplacute, zboara la un party cu wine and drunk girls

    Percepem timpul folosindu’ne de instrumentul din dotare, creierul (memoria, observatia, anticiparea), deci pana la urma percepem ceea ce suntem facuti sa percepem si ne „orientam” in timp cu cat ne permite instrumentul

    De aici din start o limitare, subiectivitate, suntem prizonierii propriului creier

    Probabil alte animale il percep altfel sau nu’l percep deloc…

    Diferite sisteme de meditatie/ascetice vorbesc despre alta realitate/perceptie atunci cand ajung la „iluminare”, daca mai vorbim si despre precognition atunci intram in alta discutie

    „time’s passage is a mental process happening in the space between memory and anticipation”

  15. NU „Timpul” ! (contează)
    ci
    Modul în care NOI ne raportăm la EL.
    mai ales
    Modul în care NOI ne raportăm la NOI.

    • Adevarat. Timpul nu conteaza – doar viatza!
      Timpii mortzi, Timpul care masoara doar MOARTEA, cat esti tu de mort, pe drumul spre Moarte, pana la moartea ta deplina, NU valoreaza absolut nimic.
      https://www.youtube.com/watch?v=OCWq5W22T74
      Eu sunt calea, adevarul si viata”. Spunea cineva, care promitea vesnicia/ viata vesnica, deplina si eterna, celor care cred in EL.

  16. OFF TOPIC

    Când cyborgii vor stăpâni lumea…
    Unul dintre ei se manifestă deja printre noi. Răspunde la numele Greta Thunberg

    Câteva citate din blogul lui Michel Onfray: Greta La science

    Această tânără fată arborează o față de cyborg care nu cunoaște emoția… Ce suflet locuiește în acest corp fără carne? Ne e greu să știm…

    Ce tip de inteligență are acest cyborg? Nu știm… Ceea ce citește ea, în loc să vorbească liber, nu este scris de o tânără fată de vârsta ei. Pana autorului miroase a tehnologie. Vocea sa poartă textele altora, care nu apar. Ce altceva este un cyborg, dacă nu produsul unor actori invizibili? Această inteligență este cu adevărat artificială, în sens etimologic: este un artificiu, altfel spus , un produs manufacturat. Problema este să știm de către cine. Or, răspunsul e simplu: e îndeajuns să ne punem o altă întrebare: cine profită de această crimă? Răspunsul se găsește, probabil într-unul dintre dosarele Grupului de Experţi Interguvernamentali pentru Evoluţia Climatului –biblia acestei gândiri siliconate. Ce zice acest corp care este un anticorp, această carne care nu are materie, acest suflet care face grevă la școală, această inteligenţă “ventrilocată”? Zice exact ceea ce adulţii justei gândiri progresiste debitează de decenii.

    Acest cyborg post-capitalist vorbeşte, de fapt, în numele Ştiinţei. Dar, de la înălţimea celor şaisprezece ani ai săi, ce ştie ea despre astrofizică, despre ciclurile cosmice, despre furtunile solare şi ciclurile lor, atâtea informaţii care sunt relevate de ştiinţă, dar la care nici ea, nici ai săi nu fac niciodată referinţă când este vorba despre încălzirea globală- un adevăr incontestabil: nu trebuie să ne îndoim de acest fapt, ci de cauzele pe care unii i le atribuie.

    Traducerea aparține lui Ioan T. Morar – Premiul Nobel pentru Abandon Şcolar

    • Cyborgii astia au diferite forme si specializari:
      „Două creșe din Leipzig au stârnit un întreg scandal după ce au decis să elimine din meniu carnea de porc, din ”respect” față de doi copii musulmani”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Constantin Crânganu
Constantin Crânganuhttp://academic.brooklyn.cuny.edu/geology/cranganu/
Constantin Crânganu este profesor de geofizică și hidrogeologie la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Domenii conexe de expertiză: inteligență artificială, schimbări climatice, geologia petrolului. Între 1980 și 1993 a fost asistent și lector de geofizică la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de geografie-geologie. În 1993 a fost declarat câștigătorul primului concurs național din România post-comunistă pentru prestigioasa bursă Fulbright oferită prin concurs de Congresul SUA. În calitate de Fulbright Visiting Scientist la University of Oklahoma el a efectuat cercetări fundamentale și aplicative despre suprapresiunile din bazinele sedimentare, fluxul termic și căldura radioactivă din crusta terestră, identificarea stratelor cu conținut de gaze în gaura de sondă, exploatarea printr-o metodă personală a zăcămintelor neconvenționale de hidrați de metan etc. După mutarea în 2001 la City University of New York, profesorul Crânganu a început o nouă direcție de cercetare: implementarea metodelor de inteligență artificială în studiile de petrofizică și hidrogeologie. Pentru activitatea sa în acest domeniu de pionierat a fost nominalizat la ENI Awards 2012 și a primit o ofertă din partea editurii Springer de a publica o carte reprezentativă pentru acest domeniu cutting-edge. Cartea, intitulată Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, a apărut în 2015. În 2018, a primit pentru a doua oară titlul de Fulbright Scientist (o performanță foarte rară) și a desfășurat activități de cercetare la fosta sa Universitate din Iași. Ultimele cărți publicate sunt Reflecting on our Changing Climate, from Fear to Facts: A Voice in the Wilderness, Cambridge Scholars Publishing, hard cover, 2024; Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, 2nd ed., Springer Nature, 2024. ___________________________________________________________________________________ DISCLAIMER: Profesorul Constantin Crânganu nu lucrează pentru, nu oferă consultanță, nu deține acțiuni și nu primește finanțare de la nicio companie sau organizație care ar putea beneficia de pe urma acestui articol și nu a dezvăluit nicio afiliere relevantă în afara poziției sale academice.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro