marți, martie 19, 2024

Oameni si anti-oameni: Nicolae Margineanu despre universul concentrationar romanesc

Cine spune ca intelectualii din Romania au capotat cu totii la ceasul terorii totalitare, generalizeaza grabit. N-au capitulat, nu s-au injosit nici Lucian Blaga, nici I. D. Sirbu, nici Ion Negoitescu, nici Ovidiu Cotrus, nici Vasile Voiculescu, nici Gr. T. Popa, nici Dinu Pillat, nici Constantin Noica, nici Gaal Gabor, nici N. Steinhardt, nici N.Carandino, nici Ionel Gherea, nici Anton Golopentia, nici Dimitrie Gusti, nici Petre Pandrea, nici P. P. Negulescu, nici Alice Voinescu. Nicolae Margineanu (1905-1980) a fost un mare psiholog roman, un democrat autentic, un prieten al Occidentului si un spirit anti-totalitar. A platit cu 16 ani lungi si grei de inchisoare pentru aceste lucruri. Istoria onoarei la romani retine asemenea personalitati si le cinsteste.

Fiul savantului, tot Nicolae Margineanu, este un exceptional regizor, autorul unui rascolitor film despre tatal sau, „Amfiteatre si inchisori”, ca si al filmelor „Experimentul Pitesti” realizat pe scenariul istoricului Alin Muresan si „Binecuvantata fii, inchisoare”. Reiau mai jos un fragment din memoriile carturarului Nicolae Margineanu, publicat pe blogul Mariei Hulber („La firul cartii”), un site intelectual pe care il recomand calduros. Sper din suflet ca in 2012 cartea de memorii a lui Nicolae Margineanu, „Marturii asupra unui veac zbuciumat”, sa apara in traducere la o prestigioasa editura academica americana. Intelectual in formare fiind, am avut norocul sa citesc carti care sa ma marcheze pe viata. Una dintre acestea a fost „Conditia umana” de Nicolae Margineanu.

http://mariahulber.wordpress.com/2011/12/29/marturii-din-universul-concentrationar-in-comunismul-romanesc/

Obosiţi cum eram, ne-am culcat îndată ce a înserat deoarece bec nu aveam. Pe la miezul nopţii însă ne-a răzbit frigul. Ne-am sculat şi ne-am plimbat pentru a ne mai încălzi. Apoi iar ne-am culcat şi iar ne-am trezit etc. La ora 5 a sunat deşteptarea, iar după un ceas am primit terciul. Nu cred să fi avut mai mult de 50 grame de făină. A fost însă cald şi l-am băut fără să mai aşteptăm lingurile, care ne-au fost aduse numai după o jumătate de ceas. Cu terciul cald în stomac ne-am culcat din nou şi am reuşit să dormim ceva mai mult. Înspre orele nouă sau zece, când ne-am trezit, soarele pătrunsese deja în cameră, rămânând din fericire până la apus. A fost un mare noroc deoarece lemne de foc nu am primit decât la 15 ianuarie, iar între timp s-a făcut frig. Apoi, desigur, foarte frig! Mâncarea era slabă, limitându-se la o singură supă, atât la amiază, cât şi seara, în care puteam număra 3-5 boabe de fasole sau 40-50 boabe de arpacaş. Mai dezastruoase erau supele de varză sau caralabe, care nu aveau nici măcar gust de mâncare, fiind fierte în ,,apa lor” – ca să folosesc jargonul închisorii. Aveau de altfel numai două sau trei felii de varză ori una sau două bucăţi de caralabe. Uneori am primit zile întregi zeamă de sfeclă. Atât la amiază, cât şi seara! Singura hrană consistentă era astfel bucata de pâine, care teoretic trebuia să aibă 250 grame, iar practic avea cel mult 200 grame. Împreună cu terciul şi cele două supe, puteau ajunge la cel mult 700-800 de calorii. În supe trebuia să fie şi 8 grame de ulei. Nu cred că era mai mult de 4 grame. (…)

După zece luni am slăbit aşa de mult încât Popp – cum vom vedea – a cântărit doar 36 kilograme, iar eu 42. Pierdusem peste 35 kg fiecare.

Zilele cu soare erau însă plăcute. Peste zi gardianul se plictisea şi ieşea în curte, iar noi puteam să stăm de vorbă prin uşi. Unul din gardieni a venit însă tiptil şi ne-a prins vorbind. Ne-a făcut raport şi am fost pedepsiţi cu reducerea mâncării la jumătate pe timp de 5-10 zile. În una din zile primeam numai pâinea; în cea următoare numai terciul şi cele două supe. Pâinea era mai nutritoare, dar fără căldura fizică a supelor şi a terciului nu reuşeam să adormim. Din fericire unele zile au fost frumoase şi astfel am reuşit să aţipim în bătaia razelor calde ale soarelui. Sistemul blestemat al obloanelor de lemn – care ne-a luat şi vederea şi razele soarelui – încă nu a apărut. A fost cea mai groaznică crimă, deoarece peisajul şi soarele ne ajutau să mai uităm iadul în care ne aflam. Din URSS a venit şi această blestemată crimă împotriva drepturilor omului. La plimbare nu eram scoşi iar la baie am fost duşi numai după trei luni. Tot numai atunci am fost tunşi şi raşi. (…)

Acum aveam o raţie de mâncare, care putea urca la cel mult 800 de calorii! Drept la pachet nu aveam, iar foc în 1948 – 49 am avut numai de la 15 ianuarie la 1 martie. Nu aveam nici pat, nici saltea, ci doar o jumătate de rogojină şi o jumătate de pătură, ruptă şi ea. Celula nu o puteam părăsi, iar plimbare nu aveam. Mai târziu ni s-a interzis şi odihna de la ora 5 dimineaţa şi până la ora 10 seara. Iar dacă, singuri fiind, încercam să schimbăm o vorbă cu vecinii de cameră, pe la uşă ori prin perete, atunci eram nu numai bătuţi, ci eram pedepsiţi şi cu reducerea mâncării la jumătate. Mai era astfel motiv de mirare că mureau deţinuţii în fiecare an cu sutele la Aiud? Cu ocazia unei vizite, Ana Pauker a găsit însă totuşi că ,,norma” celor omorâţi cu foamea şi cu frigul nu e satisfăcătoare! (…)

Uneori ne chiorăiau în aşa fel maţele de crâncena foame încât puteau fi auzite şi din camerele vecine. În cele din urmă am început să roadem firele de rogojină! Mai târziu, când am ajuns mai mulţi în celulă, conversaţia despre tot ceea ce ţinea de mâncare era interzisă, ca să nu ne amărâm degeaba mărindu-ne suferinţa.

Mai cumplit decât foamea a fost totuşi frigul. După ora nouă seara ne trezeam în momentul când duceam în somn mâna ca să ne acoperim şi ne dam seama cu infinită durere că nu suntem acasă, că nu suntem în pat, că nu aveam pătură, iar toată îmbrăcămintea, inclusiv al doilea schimb de albituri, era pe noi. Îmbrăcaţi complet am dormit până târziu în aprilie. (…)

Focul! Ce minune sfântă! Şi cât de dumnezeiească este căldura lui! Sobele fiind foarte mici, după zece zile am avut suficientă cenuşă ca să acopăr cu ea jarul pentru a mă bucura timp mai îndelungat de căldura lui. Ca să retrăiesc iluzia căminului cald de acasă în prima zi am încălzit pe sobă pâinea, dar a doua zi m-am lăsat păgubaş deoarece pâinea caldă o asimilam prea repede şi nu aveam nici măcar sentimentul că am mâncat. Uscarea ei era o soluţie preferabilă fiindcă lungea plăcerea amestecului în gură. Din păcate era atât de greu să ţinem pâinea de la o zi la alta! Amestecul pâinii în gură era clipa de simfonie gastrică! Aveam senzaţia că nu voi mai reuşi să mă satur niciodată, oricâtă pâine voi avea!

Ce minte bolnavă şi perversă a putut depăşi oare imaginaţia lui Dante din Infernul! Da, crimele lui Hitler şi ale lui Stalin întrec nelegiuirile întregii istorii a omenirii, adunate la un loc. Căci această molimă blestemată de la ei a purces! Stalin mai avea şi cinismul de a susţine că bagă zecile de milioane în lagăr şi la închisori din iubire nemăsurată faţă de ceilalţi pe care vroia să-i apere cu orice preţ. Va putea oare veacul nostru să spele această ruşine?

Homo hominis lupus, a spus Hobbes. Dar care alte animale afară de unii oameni sunt în stare să-şi chinuie semenii atât de îngrozitor? Nu, nu homo hominis lupus poate defini blestemăţia închisorilor şi a lagărelor naziste şi staliniste. Ci doar formula inversă, lupus lupi homo, pe care animalele de pradă ar repugna-o, revoltate fiind şi ele de perfidia unor fiinţe, care merg în două picioare, dar nu sunt oameni, ci anti-oameni.

Crăciunul a fost trist deoarece frigul era cumplit. Vechiul obicei de a se da de mâncare de sărbători a fost încă păstrat şi astfel pe lângă o supă de tăiţei – fierţi în apa lor şi foarte puţini – am mai primit o mâncare de varză. Ea ne-a fost adusă la un ceas după supă, timp în care, înfometaţi cum eram, ne-am mâncat pâinea. Ni s-a spus de altfel că mâncarea noastră, a celor de la zarcă, e numai supa. Într-un târziu ni s-a adus şi mâncarea cu varză, fiartă în apa ei, dar mai multă, însă aproape îngheţată, în vădită bătaie de joc. carnea se reducea la o bucată de slănină de două, trei grame. Foamea nu am putut-o potoli nici cu varza.

Citatul este de pe site-ul doamnei Maria Hulber, din cartea profesorului Nicolae Mărgineanu, “Mărturii asupra unui veac zbuciumat”, Bucureşti: Editura Fundaţiei Culturale Române, 2002, pp. 333-339 (fragmente). Recomand aici volumul ingrijit de Cristina Anisescu, “Nicolae Margineanu. Un psiholog in temnitele comuniste. Documente preluate din arhiva CNSAS”, Polirom, 2006. Un tullburator studiu introductiv la acest volum l-a scris profesorul Adrian Neculau: “Conditia umana ‘sub semnul omeniei’”. Profesorul Neculau documenteaza impecabil itinerariul intelectual al autorului unor lucrari esentiale despre psihologia persoanei, de psihotehnica etc Aflam cum a fost pusa la cale „implicarea” savantului intr-o fictiva „conspiratie anti-statala”. Unul dintre turnatori a fost acelasi psiholog, devenit academician, care s-a straduit cu miselie sa-l toarne si pe filosoful Tudor Bugnariu, ginerele lui Lucian Blaga.

Scrie Adrian Neculau, iar cuvintele sale ar merita sa-i puna pe ganduri pe cei care, din varii ratiuni, se precipita in a reprosa Raportului Final tot felul de „hibe”, ignorand semnificatia decisiva a actului de condamnare a dictaturii comuniste pe baza unui document sintetic, riguros si convingator, racordat metodologiei validate international in investigarea crimelor totalitare, sincron conceptual cu marile directii din istoriografia si politologia zilelor noastre, intemeiat pe irefutabile probe de arhiva: „Aceste reflectii ma duc cu gandul la unii dintre colegii si cunoscutii mei–oameni de tinuta intelectuala, unii chiar onesti–care, desi au aflat mai tarziu despre crimele sistemului comunist, iar unii au stiut chiar in timpul vietii lor ca fatada ideologica nu e dublata de practici pe potriva, continua sa scuze, sa justifice, chiar sa idealizeze acel timp. Sau sa amestece cu abilitate criteriile in a judeca epoca. Cred ca nu avem de-a face, in aceste cazuri, doar cu un discurs justificativ, ci cu ceva mai mult, tema ce ar merita atentia psihologilor. Mai ales ca multi dintre confratii nostri au suportat ororile temnitei si ale calvarului de dupa aceea”. Transcriu aceste randuri si parca aud vocile iritate ale celor care doresc un discurs „la rece”, aseptic, „neincrancenat”, de o diamantina „obiectivitate”, neutru axiologic, la nevoie chiar detasat si senin, why not?

Recomand de asemenea „Zidul de sticla”, recenta carte despre I. D. Sirbu in arhivele Securitatii, de Clara Mares, cercetatoare la IICCMER, aparuta in decembrie 2011 la editura Curtea Veche.

http://www.curteaveche.ro/Zidul_de_sticla_Ion_D_Sirbu_in_arhivele_Securitatii-3-1348

Distribuie acest articol

28 COMENTARII

  1. Sa lasam muzica libera peste accentele demonice ale istoriei. Sa ne rugam.

    Sau pur si simplu sa ramanem modest oameni.

    Un mare teolog protestant intrebat pe patul de moarte care este cel mai greu lucru de facut in desfasurarea unei vieti raspunde : ,, Sa fii om”.

    ,, Adunati-va comori in cer , unde nici moliile , nici rugina , nu le distrug si unde hotii nu le sapa si nu le fura. Caci unde este comoara voastra acolo va fi si inima voastra.” Evanghelia dupa Sfantul Matei.

  2. Cartea, cu adevarat cutremuratoare, a aparut in limba romana ; eu am citit-o in urma cu vre-o 15 ani. E vorba deci de o reeditare. Face parte , alaturi de”Muntele lui Ebal” al lui Teohar Mihadas si de „Adio Europa” al lui I.D.Sirbu ditre putinele carti ” de sertar” scrise, desi toata lumea se astepta la o „explozie”! Se pare insa ca „scriitorii romani” aveau alte preocupari, asa isi manifestau ei increderea in triumful dreptatii, asa „rezistau prin cultura”!

    • Citatul este de pe site-ul recomandat al doamnei Maria Hulber: Nicolae Mărgineanu, „Mărturii asupra unui veac zbuciumat”, Bucureşti: Editura Fundaţiei Culturale Române, 2002, pp. 333-339 (fragmente). Da. aveti dreptate, n-a fost o mare abundenta de „carti de sertar”, dar au existat cele pe care le amintiti, „Jurnalul fericrii” de N. Steinhardt. „Monarhia de drept dialectic” de Belu Zilber, „Memoriile mandarinului valah” de Petre Pandrea, cartile unor Alice Voinescu, N. Carandino, Pericle Martinescu, Florin Constantin Pavlovici si altele. Recomand aici volumul ingrijit de Cristina Anisescu, „Nicolae Margineanu. Un psiholog in temnitele comuniste. Documente preluate din arhiva CNSAS”, Polirom, 2006. Un tullburator studiu introductiv la acest volum l-a scris profesorul Adrian Neculau: „Conditia umana ‘sub semnul omeniei'”.

    • Ediţia din care am selectat citatele este îngrijită de Daniela Mărgineanu-Ţăranu şi reprezintă forma integrală a memoriilor profesorului Nicolae Mărgineanu. În ,,Notă asupra ediţiei”, fiica autorului precizează:
      ,,Manuscrisul memorialistic al profesorului Nicolae Mărgineanu însumează peste 700 de pagini dactilografiate şi cuprinde perioada studiilor de la Blaj şi Orăştie, a specializărilor în universităţi din Germania, Franţa, Anglia, Statele Unite, precum şi a evenimentelor din timpul şi după încheierea războiului, inclusiv a perioadei de peste şaisprezece ani de detenţie politică (1948-1964).
      Partea a doua a manuscrisului, îngrijită de prof. Voicu Lăcuş, a apărut în 1991 la Editura Dacia din Cluj sub titlul ,,Amfiteatre şi închisori”, volumul fiind restituit abia acum în forma sa integrală.”

      Într-adevăr, un număr însemnat de mărturisiri despre experienţa detenţiei în universul concentraţionar românesc au fost redactate după 1990, neputând fi considerate ,,cărţi de sertar”. Multe dintre aceste volume conţin însă preţioase documente de arhivă ce completează memoriile şi susţin veridicitatea afirmaţiilor. Aş adăuga totuşi o componentă importantă a acestui gen de scriitură, şi anume volumele apărute înainte de 1989 în afara graniţelor ţării, fiind publicate de scriitori în exil cam în aceeaşi perioadă în care la noi se adăposteau ,,cărţile de sertar” de ochii atenţi ai informatorilor şi ai securităţii. Aş aminti memoriile de detenţie ale Adrianei Georgescu, Richard Wurmbrand, Nicole Valery-Grossu (după care regizorul Nicolae Mărgineanu, fiul psihologului şi profesorului universitar, a realizat filmul cu acelaşi titlu), Madeleine Cancicov. Despre cartea Madeleinei Cancicov, ,,Le Cachot des Marionnettes”, apărută la Paris, nu am încă ştiinţă să fi fost tradusă în româneşte.

  3. Sistemul totalitar politienesc a reusit ca dupa ’89 sa puna la conducere cadre care au initiat si intretinut teroarea si care au fost recunoscuti de puterile occidentale si rusi.
    aceasta dovedeste caracterul acestor puteri si intereselor pe care le urmare si anume obtninerea si mentinerea unor coeficienti in Romania.
    Cauza pentru care tara se afla in prezenta situatie este tocmai continuitatea cadrelor comuniste.

    • Fiti exact. Au fost recunoscuti , scoliti si sustinuti de rusi . Erau emanatia lor aproape naturala.

      Sustinuti de unii rusi. De cei care inca nu erau gauriti sau in Gulag. Rusia are si ea , un imens capiatal de suferinta.

      Occidentul a trebuit sa baleteze pana in 89 si ceva dupa. Si ceva dupa ceva.

      Nu toti politicienii de atunci sau de acum erau sau sunt Churchill.

  4. Aiud

    In noaptea ce urla monstruos

    se naste durere de moarte-

    in noapte nu mai este timp pentru rugi
    caci crucea rasare in soare.

    Se-aud cucuvele pe rosul sinistru, de iad

    si plansete de despletite mame

    in noaptea asta nu mai este timp pentru rugi.

    Isus trist se preumbla pe ape …

    se-aud soapte , sinistru priveghi

    si zeghea spala pacatul.

    Isus Bunul cu lacrimi in ochi se preumbla pe Mare.

    Tristete prelunga si chin

    si foame si dor si tacere si teama

    in noaptea asta este timp pentru rugi

    precum singuratatealui Petru ce plange

    in umbra crucilor prelungi…

    In noapte este timp pentru rugi-

    rasare luna peste umbre prelungi tacute si demne.

    cei ce nu mai sunt au lasat urme in ceruri de lumina si viata…

    Ingerii asteapta-

    pe drumul cel greu , ce duce spre Rai

    sa-i stranga in brate…

  5. In anul 2005 il aveam ca oaspete pe regizorul Nicolae Margineanu in Ann Arbor, MI. Am reusit printr-o scurta dar relativ fructuoasa colaborare sa distribuim in biblioteci publice si universitare americane, aproape toate filmele pe care le-a creat in Romania, inainte si dupa 1989.

    Aminteati de unele dintre ele, as mentiona „Undeva in Est”, un film extraordinar, care are un substrat „familial”, fratele profesorului Margineanu, Petru Margineanu, ucis de comunisti, este personajul dupa care e construit aproape intreg filmul.

    Initiativa de a publica aceasta carte in Statele Unite a existat si atunci, chiar aveam acceptul ICR, findca ICR a publicat cartea in Romania si detinea drepturile. Cumva, nu s-a intamplat din cauza traducerii. Am preferat sa folosim vectorul film pentru a promova o intelegere a luptei anticomuniste, prin „Undeva in Est” si „Binecuvantata fii, inchisoare”.

    In 2005, inca nu exista in format DVD „Cel mai iubit dintre pamanteni”, dar astazi exista, si poate e cel mai tulburator film despre experienta inchisorii romanesti (stiu ca sunteti un om al cartii, dar cred ca filmul e un important vector de informatie, poate mult mai penetrant). Ar fi poate o idee ca cineva ( ICR, poate) sa incerce sa promoveze genul acesta de film, despre experienta nefasta sub comunisti, intr-un format mult mai accesibil maselor.

    • Va multumesc pentru aceste semnificative informatii. Sunt un om al cartii, dar sunt la fel de interesat de film. De altfel, fiul meu se gandeste sa mearga la o universitate cu o buna scoala de film. Voi incerca sa obtin copia DVD a filmului „Cel mai iubit dintre pamanteni”. An Nou fericit!

      • La fel, va urez un An Nou fericit, multa sanatate si succese fiului dumneavoastra! Vreau sa va urez sa nu va pierdeti entuziasmul pentru ceea ce faceti. Nu stiu cat de multi inteleg cat e de greu si de important ceea ce faceti, intr-o lume care devine din ce in ce mai indiferenta la ororile trecutului comunist, findca cei carora le este indiferent trecutul risca sa-l repete.

    • Draga Dle R.Roman,buna ziua.
      Felicitari pentru cele relatate.Incercati sa mai apareti cu astfel de informatii mai des.Asa vom putea afla cat mai multe despre aceste benefice activitati.Acum internetul ajuta sa cunoastem mai multe despre astfel de activitati,care in Romania nu prea sunt cunoscute.
      Nicky a lui Vicky,SUA,FL.

      • Stimate Lorin Lorda,

        Multumesc pentru aprecieri. De mult mi-am dorit sa pot ajuta cumva in lupta anticomunista dupa 1989 (stiu ca suna paradoxic, dar comunismul inca exista, se metamorfozeaza si constiinta lumii doarme dusa!). Colaborarea cu Nicoale Margineanu a fost cumva facilitata de faptul ca filmele lui existau deja in format DVD, si mai ales TRADUSE/SUBTITRATE. Am ales filmul findca e un vector mai facil de transmitere a mesajului cultural si mai ales politic, ca sa nu mai spun istoric.

        Din nefericire, mediul universitar american, (observatia e strict personala si ma refer aproape exclusiv la University of Michigan) nu a iesit inca din atmosfera razboiului rece si am avut surprize foarte neplacute cand am incercat sa promovez mesajul filmelor lui Nicolae Margineanu. Mi-aduc si acum aminte, cu oarecare jena, de confruntarile cu o profesoara de film in Ann Arbor, care incerca sa echivaleze suferinta lui Paul Celan ca motivatie pentru refuzul de a promova un film ca „Binecuvantata fii, inchisoare” sau „Undeva in est”, cu suprema ignoranta de a nu cunoaste ca insasi Celan a fugit de „binefacerile” comunismului.

        Din cauze de „copyrights” (care in Romania sunt mai mult sau mai putin, intelese, cunoscute si respectate) a fost aproape imposibil sa gasim o retea de distributie serioasa pentru filmele romanesti, si aici ma refer strict la cele cu tematica anticomunista. Spre exemplu, „Cel mai iunbit dintre pamanteni”, pe care-l consider cel mai reusit film anticomunist sau mai bine zis filmul care descrie cel mai artistic fenomenul prigoanei comuniste, a fost produs de o asociere intre Electronum si Expres Magazin. Nimeni in Romania nu stia cine are drepturile de distributie, nici macar Serban Marinescu, regizorul filmului, care conform CNC ar avea drepturile de autor n-a reusit sa afle. In conditiile astea, desi filmul a aparut in format DVD in 2011, nu stiu cum poate fi distribuit pentru o audienta mai larga in US. Bineinteles, aceste mici, dar foarte importante amanunte, nu permit ca distributia sa ia amploare.

        In Romania exista multe filme, carti, publicatii, insa incercarea mea cu filmele lui Nicolae Margineanu se adresa spatiului cultural american, mult mai vast, care nu poate fi cucerit cu activitati de „boudoir”, chiar daca am distribuit pe Amazon sau in biblioteci publice/universitare.

        • Si cand te gandesti ca exista lucrarea muzicala „Omagiu lui Paul Celan” a compozitorului Cornel Taranu, ginerele profesorului Nicolae Margineanu. Poate ca distinsa universitara americana ar fi meritat sa citeasca memoriile Lenei Constante ori pe acelea ale lui Egon Balas…

          • Cel mai tragicomic aspect e ca doamna universitara il cunoaste pe Cornel Taranu, sotul doamnei este directorul Institute for the Humanities at UofM. Cornel Taranu a lecturat la Institute for Humanities in Ann Arbor in Aprilie 2005:

            https://editweb.lsa.umich.edu/umich/v/index.jsp?vgnextoid=51a1d3f3e7f4a110VgnVCM1000005001010aRCRD&vgnextchannel=e4db39356ea8c110VgnVCM100000a3b1d38dRCRD

            Ulterior am descoperit, locuind in acelasi cartier si copiii colegi de scoala, ca doamna era o simpatizanta comunista sud-africana, prietena buna cu Joe Slovo. Era mai ingrijorata de soarta comunistilor implicati in Marele Jaf Comunist si de faptul ca au fost obligati sa participe la reconstituire inainte de a fi executati. Acolo se oprea capacitatea de intelegere a fenomenului.

            • Ajungem la problema empatiei, a capacitatii de a intelege suferinta ca tragedie universala, nu particulara. Auschwitz este oroarea absoluta. Kolyma este oroarea absoluta. Asa gandea Vasili Grossman si nu cred ca se insela. Victimele au fost victime, indiferent de originea etnica ori de clasa. Care este in fond diferenta esentiala intre Himmler si Beria? Intre Goebbels si Jdanov? Intre Kaltenbrunner si Draghici? Crimele impotriva umanitatii au fost crime impotriva umanitatii, indiferent de rationalizarile ideologice. Un om este un om, au spus-o si Primo Levi si Varlam Shalamov. Probabil ca stiti cate reprosuri s-au adus Comisiei Prezidentiale pentru ca in Raportul Final s-a folosit conceptul de genocid. La ora actuala, gratie unor istorici precum Timothy Snyder (Yale University) si Norman Naimark (Stanford University), putem vorbi deschis despre „Stalin’s Genocides”. In jurnalul ei, Monica Lovinescu povesteste cum corectorul „Romaniei Literare” a schimbat formularea „zekul paradigmatic Solljenitin” in „zeul paradigmatic Soljenitin”. Nu stia bietul om ce inseamna zek. Sa numim acest gest „corectitudine tipografica”. Un fost dictator argentinian a fost condamnat zilele trecute la 15 ani inchisoare pentru crime impotriva umanitatii. Avem asadar rabdare…

              http://press.princeton.edu/titles/9278.html

  6. Ingaduiti-mi ca urarii de la multi ani sa-i adaug si cateva opinii legate de articol:

    – Lista impresionanta pe care o aduceti in discutie poate fi citita si intr-o alta cheie, in sensul de a pune capat unor speculatii privind o pretinsa „similaritate” intre comunismul romanesc si cel nord-coreean. Dupa cum s-a vazut, recent, pe exemplul nord-coreean, o schimbare de regim totalitar nu este posibila fara concursul a cel putin doua paliere, al intelectualilor si al serviciilor secrete. Poate parea ciudat, dar Revolutia Romana ne apare ca un reflex fidel al unei legi a dialecticii hegeliene, cea a unitatii si luptei contrariilor, care, indiferent daca este hulita sau nu, din varii motive politice, se pare ca exista si chiar genereaza efecte, pentru care, in cazul Revolutiei, romanii au de ce sa fie mandri…
    – „Anti-omul” pare a avea o varsta politica mult mai veche decat comunismul, dupa cum suntem tentati sa speculam, din moment ce epoca Leviathanului (Thomas Hobbes, 1588-1679) a inspirat filosofia politica a razboiului fiecaruia cu toti ceilalti (Homo homini lupus). Fuga lui Hobbes la Paris, pentru a scapa de revolutia engleza, sugereaza multe semnificatii, ca opozitie la un regim politic, din care unele sunt valabile si azi.
    – Cele doua mari curente de opinie privind nostalgia comunista si restauratia capitalista sunt la fel de gresite, pentru ca ultima a inlaturat dictatura politica, dar nu si pe cea economica. Ceea ce le deosebeste sunt suporturile umane, popular in cazul nostalgicilor comunisti, aristocratic (intelectual) in cel al sustinatorilor restauratiei capitaliste, cu observatia ca este, cred, prima opozitie de acest gen cunoscuta in istorie… Pentru a inlatura orice dubiu, precizez ca nu sunt adeptul niciuneia dintre cele doua cai, capitalism sau comunism, ci al celei de-a treia cai, libera si de ultima forma de dictatura, cea economica…

  7. „Bloodlands”, a lui Timothy ,este o lucrare monumentala. Acum o recitesc, si nu ma mira ca notiunea de genocid in conjunctie cu crimele lui Stalin sau Gheorghiu-Dej nu e bine primita. E in primul rand un termen juridic care a devenit politizat, nu de acum ci de mult.

    Chiar si azi mi se pare un mic miracol ca actul de condamnare informala desi solemna a regimului comunist roman e o realitate. Dar, ar fi fost si mai remarcabil daca Curtea Suprema de Justitie din Romania ar fi considerat raportul final drept rechizitoriu si ar fi condamnat comunismul din punct de vedere juridic. Credeti ca ar fi posibil un asemenea act juridic? Actul politic exista si e acceptat, dar parca actul juridic i-ar conferi toata legitimitatea.

  8. Interesanta si motivatoare lista cu intelectualii romani.

    Apropo de ultima idee din text: nu pot sa nu ma gandesc la Soljenitin care promova crestineste iertarea si pocainta. Si Michnik mi se pare ca merge tot pe principiul asta. Cand zice militianului: “Pentru ca eu sunt un om, iar tu esti un porc”, era in inchisoare in plin regim totalitar si isi risca viata. Inclin sa cred ca acum nu ar mai vorbi asa.

    ‘Amnezia’ tortionarilor e socanta si frizeaza absurdul. Dar parca si tonul asta e important. Cu siguranta nu e omeneste posibil sa te detasezi de durerea celor multi. ‘Iesirea’ lui Cristian Ghinea despre I Vlad deunazi era simpatica si probabil corecta. Dar ce rost are sa renunti la nobletea exprimarii? Nu e mai bine sa fii cu doua clase peste toti, nu doar intelectual si moral, dar si uman si, de ce nu, si mai mult decat uman? Cand poti sa te razbuni, ai toate motivele sa te razbuni si totusi nu o faci si sa ierti? Mie asta mi se pare atitudinea suprema. De ce o fi zis un Mircea Vulcanescu pe al sau ‘sa nu ne razbunati’?

    La multi ani! Un an nou cu mult spor!

  9. Comunismul romanesc a fost un act mimetic. Inclusi in aria culturala a unui popor asiat i-am preluat reflexele politice. La fel s-a intamplat cand am fost sub influenta otomana, fanariota, occidentala,etc. Am intreprins acte perfect inutile si grotesti (cand a fost vorba de suferinte si orori). Ceea ce surprinde in calvarul comunist romanesc este, cu foarte putine exceptii, lipsa reactiei la cei care au torturat, la cei care au suferit, la cei care au luat cunostinta de existenta ororii, ceea ce dovedeste lipsa IDEII din spatele faptelor. Infernul insoteste permanent umanitatea. Pe cuceritorul, exploratorul,misionarul, mai nou revolutionarul care suporta foamea,frigul,setea,sfasierea carnii, care-si asuma suferinta pentru implinirea ideii. Cei carora, ideea din spatele actelor, le este inaccesibila, raman in infernul indiferentei si egoismului animalic care genereaza suferinta inutila. Comunismul romanesc pare sa confirme neantul romanesc. Fara ideea mantuirii vesnice, suferinta lui Iisus ramane o oroare ca oricare alta!

  10. Havel gandea crestineste, atunci cand cerea ca adevarul si iubirea sa ia locul minciunii si urii. Si nu se referea numai la trecut, ci si la prezent si, mai ales, la viitor. Domnul Tismaneanu il citeaza cu fervoare pe Havel, dar se pare ca nu-l intelege, atunci cand il pune pe o lista propagandistica a „razbunatorilor”, care ar cere condamnare, condamnare, condamnare…. Si la fel se intampla si in cazul altor listaci, care, sfidand memoria, sunt pusi sa umfle un balon spart de istorie, acela de a stigmatiza mase mari de oameni, agatandu-le in piept steaua rosie, doar pentru ca au crezut intr-o idee… Brrr, te cutremuri !… De aceea nu exista si nu poate exista un act politic de condamnare globala a comunismului, poate doar in capul presedintelui Basesmeanu, ceea ce nu exclude cazuri individuale de raspundere juridica pentru tortura sau asasinate politice…

    • Vaclav Havel a avut rezerve puternice, de ordin moral, in raport cu Legea Lustratiei, dar nu a impiedicat adoptarea ei. Am examinat acest subiect in cartea mea „Fantasmele salvarii”. Tot Havel, sa nu uitam, a fost printre cei dintai care au semnat „Declaratia de la Praga” in care se cere depasirea fracturii din memoria si constiinta europeana intre modul in care ne raportam la crimele fasciste si la acelea comuniste. Daca veti citi Declaratia, veti vedea ca acolo se vorbeste limpede despre criminalitatea sistemelor fasciste si comuniste. Discutia dintre Havel si Michnik despre decomunizare ramane unul dintre documentele politice si etice esentiale ale post-comunismului. Nu poate exista iertare in absenta caintei. Este experienta Comisiei de Adevar (Truth Commission) din Africa de Sud si ar merita sa reflectam asupra ei. Crimele impotriva umanitatii sunt imprescriptibile, dovada recenta condamnare a unui fost presedinte-dictator din Argentina la 15 ani inchisoare. Iata linkul la Declaratia de la Praga imde se spune fara urma de echivoc ca „reconcilierea finală a tuturor popoarelor europene nu este posibilă fără eforturi susţinute în vederea stabilirii adevărului şi a recuperării memoriei”:

      http://declaratiadelapraga.ro/

      • Domnule Vladimir Tismaneanu, va multumesc pentru raspuns, dar el este total dezamagitor din perspectiva „condamnarii” comunismului, pentru ca nu va sustine argumentatia, ci as spune ca dimpotriva… Mai precis, nu va legitimeaza in niciun fel obsesiile justitiarist-globalist -anticomuniste, nici in exemplul sud-african, pe care l-ati invocat, unde nu este vorba despre condamnarea in masa a comunismului, ca actor global, ci de crime impotriva umanitatii, cu autori individuali, concreti, in carne si oase, nici in exemplul argentinian, de condamnare a unei dictaturi personalizate, cu nume si pronume, cu crime cu autor cunoscut, care si-a meritat soarta, chiar daca mai blanda decat a lui Ceausescu si fara sa fi avut legatura cu comunismul…

        Cat priveste stradania zadarnica de a incerca sa umflati un balon spart (la care m-am referit in postarea anterioara), pana la urma este o problema personala (desi, sincer, eforturile ar merita o cauza mai buna), dar respectati memoria unor oameni autentic democrati, iubitori de adevar si de oameni, precum Vaclav Havel, si nu-i mai puneti pe listele Dumneavoastra, urzitoare de razbunari politice, pentru ca un rau nu se indreapta printr-un alt rau si niciun pacat printr-un alt pacat (parca acesta-i si spiritul legilor lui Moise). Unde vedeti Dumneavoastra in citatul pe care mi-l dati in final, dintr-o declaratie politica si fara forta juridica, ca se vorbeste despre condamnarea globala a comunismului ???!!!… De altfel, Dumneavoastra sunteti si intr-o mare eroare juridica, pentru ca justitia nu aplica niciodata pedepse colective sau in masa…

        • Vaclav Havel nu este pe nicio lista a mea „urzitoare de razbunari politice” cum atat de elegant va exprimati, invocand, fara legatura cu tema discutata in articol, ceea ce numiti „spiritul legilor lui Moise”. Numele sau este insa in titlul cartii mele”Reinventing Politics: Eastern Europe from Stalin to Havel”, tradusa in romaneste, de Alexandru Vlad, la Polirom. Si, evident, nu doar in titlu. Nu v-am dat pur si simplu „un citat”, v-am oferit o informatie, un pasaj semnificativ si un link. Sunteti opus si condamnarii globale si fara echivoc a nazismului in numele acelorasi precepte?

          http://www.amazon.co.uk/Reinventing-Politics-Eastern-Europe-Stalin/dp/0743212827/ref=tmm_pap_title_0

          http://www.polirom.ro/catalog/carte/reinventarea-politicului-europa-rasariteana-de-la-stalin-la-have-2758/

          • Desi retorica, intrebarea Dumneavoastra imi da prilejul sa va multumesc deoarece in privinta judecarii criminalilor de razboi nazisti si a condamnarii politice a ideologiei lor, explicit rasiste si de razboi, suntem in consens deplin. Sa ne reamintim, Procesul de la Nurnberg, care a avut inculpati individuali, s-a judecat de catre un Tribunal Militar International, infiintat in 1945 prin acordul de la Londra dintre SUA, URSS, Marea Britanie si Franta. Se pare insa ca diferentele dintre comunism si nazism sunt notabile, de aceea probabil in privinta primului nu exista nici consens, nici tribunal, nici proces, nici condamnari internationale… Daca m-ati intreba care sunt diferentele dintre comunism si nazism, probabil ca v-as raspunde cu cuvintele unui renumit filosof, care spunea ca diferentele dintre acestea sunt cele dintre Dr. Jekill si Mr. Hyde…

            • Nu voi relua acum lucruri care au fost discutate adeseori pe „Contributors”. De ce nu a existat un Nurnberg al comunismului este o intrebare la care ar ar trebui sa meditam toti cei care suntem framantati de mostenirile totalitare si carora ne pasa de distinctiile dintre bine si rau. De ce a renuntat Boris Eltin la proiectul de a deschide un proces impotriva PCUS? De ce nu a avut loc o condamnare a comunismului, similara cu aceea din Romania, in tari precum Ungaria ori chiar Polonia? Cine are interesul sa oculteze memoria crimelor comuniste? Nu este vorba de comunism si fascism ca termeni abstracti, categorii politologice, ci de experiente istorice reale soldate cu milioane de morti. Cum scrie Timothy Snyder, fiecare dintre acesti morti a avut un nume. Am scris despre aceste lucruri de mai multe ori. Lectia profesorului Nicolae Margineanu este una de umanism si onoare in vremuri inumane si dezonorante. Folosesc deliberat timpul prezent, pentru ca generatiile mai tinere au nevoie de asemenea repere. In absenta a ceea ce se numeste un trecut utilizabil (usable past), oamenii sunt derutati, debusolati, se ratacesc in labirintul diverselor mitologii ce promit salvarea aici si acum. Nu li se poate servi tot timpul retorica relativista si cinica a apei si pamantului, adica a noroiului universal (folosesc aici o analiza a Monicai Lovinescu). Aceasta este tema articolului meu. Pentru cei interesati de ceea ce eu numesc costurile utopiei, iata un link:

              http://www.contributors.ro/global-europa/costurile-utopiei-religii-politice-si-terorism-totalitar/

    • Ar fi atat de multe de spus aici.

      Dar cum sa nu iubesti umilul membru de partid comunist care se simte strivit de povara istoriei, mai ales cand povara incepe sa fie asa de grea? Bineinteles, TOVARASI, vina este individuala, si chiar daca nu toti ati smuls unghii, ucis, torturat, prin adeziunea la un partid unic, revolutionar, totalitar, va trebui sa va duceti povara pe tot parcursul existentei biologice!

      Agresiunea impotriva proprietatii, agresiunea asupra drepturilor si libertatilor omului, mai ales cand sunt facute in slujba omului nou si a societatii comuniste sunt poveri pe care le veti purta, TOVARASI, fie ca vreti, fie ca nu vreti. Raportul Final nu creaza nimic nou, Raportul Final nu face decat sa constate.

      Pana si chestia cu „a crede intr-o idee…”, imi aduce aminte de replica personajului Bullet Tooth Tony in „Snatch”: You should never underestimate the predictability of stupidity.

  11. A existat o condamnare globala, cea Bisericii Catolice impotriva ereticilor si asta nu putut impiedica proliferarea acelor erezii in secolele care au urmat! E o lectie care nu ar trebui ignorata! Istoria ne joaca feste!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro