joi, martie 28, 2024

Opinii după vizite la Cambridge şi în Ţara Sfântă

Săptămâna trecută am participat la un pelerinaj în Ţara Sfântă. La începutul lunii fusesem pentru câteva zile la Cambridge. Împrejurarea că cele două experiențe au avut loc aproape împreună a permis cristalizarea câtorva opinii.

Mai mulţi oameni ne-au întrebat înainte de plecarea în pelerinaj cum de avem curaj să mergem în Israel şi Palestina. Când vrei să faci ceva despre care crezi că e de folos faci.

Într-adevăr, e o zonă tensionată, cu garduri şi forţe armate în preajma obiectivelor. Pe de altă parte, se simte o mare unitate a oamenilor în jurul valorilor lor grupale. Oamenii aceia chiar formează nişte popoare, nişte organizaţii religioase, scriu o istorie. A lor.

Cred că ar trebui să ne fie mai frică de felul superficial în care acceptăm mulţi dintre noi să trăim în România de astăzi. E cu atât mai tristă situaţia ţării noastre cu cât din punct de vedere al naturii suntem, fără exagerare, raiul pe pământ comparativ cu ce este acolo.

Acest pelerinaj m-a convins că fără BOR am fi la ora actuală cu totul risipiți. Și risipitori. Da, se poate susține alternativa să fim o societate cum este cea britanică, având un cult al cunoaşterii obiective, ştiinţifice, teoretice, şi al tehnologiei, nu doar o practică a lor. Dar putem realmente fi asta ? Şi dacă da, începând de când ? Pe măsură ce lucrăm la modernizarea mentalităţilor şi consolidarea onestităţii laice în cadrul proiectului european nu văd ca o politică publică românească realistă renunţarea la unitatea dată de Biserică. Această unitate este de interes public, fie și ca un pas tactic pentru cei care nu cred.

De fapt, între cele două agende (ştiinţifico-filosofico-civică şi spirituală) nu e nici o incompatibilitate existenţială de fond, dincolo de nişte interese psihologice şi instituţionale ale unor oameni centrați exagerat de mult pe ei. Acesta e un fapt evident oricui operează de la un anumit nivel încolo în aceste domenii. Poate exista o societate pe valori teoretice şi spirituale ca liant al intereselor materiale şi culturale de zi cu zi. A o construi e prea mult spus, ea se construiește cu noi, acum, în funcție de alegerile fiecăruia. Și unitatea sau dezbinarea sunt tot alegeri.

O vizită în Ascension Parish Burial Ground din Cambridge poate fi lămuritoare în acest sens. Acolo sunt mulți oameni care au gândit original. Dar cumva împreună. Am ajuns aici din întîmplare intrând de curiozitate în biserica St. Gilles. Vizitatorii erau anunțați că la nici o milă se află fostul cimitir al parohiei cu mormântul lui Wittgenstein. În biserica St. Gilles am găsit și icoane ortodoxe românești. Acesta este locul în care se ţin slujbele parohiei ortodoxe românești din Cambridge. Iată placa memorială a unei nepoate a lui Charles Darwin din cimitirul respectiv (sunt acolo și doi fii ai lui Darwin).

Arthur Stanley Eddington a organizat prima testare empirică a teoriei relativității și a avut contribuții importante în astronomie. Pe lângă lucrările de fizică a scris lucrări de teologie, fiind un mistic. De la îngrijitorul cimitirului am aflat că a trăit cu mama sa, iar monumentul său funerar este mai greu de găsit pentru că mama sa murind înaintea lui numele dânsei apare primul pe placă și cu litere mai mari.

Din Tractatus-ul Logico-Philosophicus al lui Wittgenstein aflăm: “6.4311 Death is not an event in life: we do not live to experience death. If we take eternity to mean not infinite temporal duration but timelessness, then eternal life belongs to those who live in the present.”

Toate aceste valori nu ar fi putut exista fără un cadru instituțional favorbil și relativ stabil. În acest context a avea unitate şi o agendă comună cu privire la anumite obiective mi se pare o prioritate pentru România. Fără unitate rămânem la stadiul de spumă efervescentă a unor vieţi individuale direcţionate divers spre plăceri şi comoditate proprii, sau cel mult al unor proiecte personale finalizate mult sub potențial. Fără cine știe ce istorie, în pofida declarațiilor că o avem, că suntem mândri de ea. Da, suntem mândri de ceea ce avem. Dar cât de mândri putem fi ? Cambridge, București, Ierusalim ? Istoria nu trebuie să ne-o propunem ca atare, ea vine din fapte concrete, e doar un rezultat al unui mod de viață, o viață neredusă la biologic.

Nu cred că e posibilă vreo mână invizibilă naţională, o autoorganizare fără să ne dăm seama, dintr-o simplă agitaţie nu va ieşi nimic. Vom fi doar integraţi agendelor altor naţiuni, iar românii își vor atinge potențialul în alte culturi (în știință, artă și sfințenie ca Palade, Brâncuși și Ioan Iacob Hozevitul). Există proprietăți academice sau mănăstirești, românii au puține. Există limbi în care se scrie sau se țin slijbe, în româna nu o fac foarte mulți oameni.

Competiția ca principiu fundamental are limite, fenomenele de tip autoorganizare sunt funcţionale, eficiente, doar zonal într-un context instituţional deja macro-structurat de o voinţă politică. Avem nevoie de lideri politici dedicaţi servirii ţării, de autorităţi ştiinţifice reale şi de oameni ai Bisericii cât mai înaintaţi în rugăciune. Avem nevoie de infrastructură fizică și instituțională pentru toate acestea. Cineva trebuie să contruiască ceva, fără să cadă în obsesia construcției. Noi.

Iată pentru comparație cu celelalte fotografii o imagine a Sfântului Mormânt din Biserica învierii din Ierusalim. Nu s-a produs prin autoorganizare, nici n-a ieșit din competiția între agenți cvasi-economici.

Cambridge fără Ierusalim nu are sens. Forţa gândirii este uluitoare, iar forţa rugăciunii este copleşitoare. Nu pare să fie vorba de un ori – ori, ci mai degrabă de un și – și.

S-ar părea că este bine să încercăm să fim oameni cât mai întregi și, de ce nu, chiar să ne cultivăm grădina.

Distribuie acest articol

47 COMENTARII

  1. În toate acestea este vorba despre sacrificiul altuia, pe care-l putem integra fără exacerbarea sentimentelor naturale de vină.

  2. Da Domnule Iordache, aveti perfecta dreptate iar ceea ce ati spus este superb.
    Credinta ne ajuta sa facem ceea ce trebuie sa facem.
    Ar fi timpul sa facem, sa punem lucrurile la punct in tara noastra.
    Va multumesc pentru cele scrise
    cu stima Victor Diaconescu

  3. „Acest pelerinaj m-a convins că fără BOR am fi la ora actuală cu totul risipiți.” – inteleg ca situatia actuala a Romaniei si a romanilor se datoreaza in mare masura BOR,si nu pot fi decat de acord ;) !

      • Multumesc, dar nu v-am inteles replica…nivelul meu de engleza nu e asa ridicat ca al cuiva care tocmai vine de la Cambridge! daca nu ati uitat romaneste,multumesc anticipat pentru traducere.
        Eu va doresc la multi ani fericiti, dvs si tuturor celor dragi dvs!

        • Îmi cer scuze. Este o replică rostită de Falstaff din piesa Henric IV, Poins este un personaj care nu îi era prea drag lui Falstaff :)

          Vă doresc şi eu la mulţi şi numai bine, dumneavoastră şi celor dragi !

  4. ca de obicei, un text bine scris, unde ideile sunt clare. insa alaturarea pare fortata, si-si’ul mai degraba exceptional, datorat exceptionalitatii unui popor precum cel britanic, a carei dezvoltare precoce (economica, stiintifica si culturala) s-a realizat prin resursele fabuloase ale celui mai mare imperiu din istoria omenirii, si exceptionalitatii in solidaritate a unui popor precum cel israelian, motivele fiind bine cunoscute (minoritatile sunt in general mult mai solidare decat majoritarii, iar ei sunt o minoritate intr-o majoritate ostila, unde cred ca e evident ca nu ma refer la tari ci la populatiile regionale).
    este BOR un factor unificator fara de care am fi pierduti? ma indoiesc, mai degraba BOR, prin structura si prezenta curente, amplifica deznadejdea, carenta spirituala, si lipsa de incredere in sine a unui popor care si-a pierdut aproape identitatea. nu mai credem in misia noastra de neam, suntem dezumflati si ne simtim terfeliti, trecuti prin val dupa val de tembelism politic, nepasare si intoleranta fata de celalalt. cat despre forta gandirii.. ne mai lipseste un puric in locul lui plesu, si ne vom trezi a doua cu un ‘si-si’ definit de pictura atat de cunoscuta a lui francisco de goya..

    • Vă mulțumesc. Aveți dreptate, Cambrdige și Ierusalim sunt excepționale instituțional vorbind.

      Dar vedeți, mereu în zonă sunt absobiți români talentați. De exemplu la Cambridge am ajuns cu fiul meu care a dat un interviu acolo, e deja accepta la o altă universitate din UK, dar vrea totuși Cambridge. Mai erau trei români acolo, unul la același colegiu pentru interviu, iar anul trecut mai intrase un român.

      Hai să zicem că astfel de tineri sunt excepționali. Dar sunt pline toate universitățile din europa de români tineri, toată crema pleacă din țară, rămân aici oamenii care din diverse motive personale preferă asta, fie nu au nivelul să plece.

      Legat de BOR nu vă împărtășesc opiniile, tot ce am cunoscut din interior până acum vine către altă imagine, cu mici excepții marginale. Văd și eu în presă despre diverse excese, sau atitudini, dar nu mi se par a fi mainstream-ul. Ele poate că par așa prin amplificare mediatică. Prin urmare mizez pe capacitatea acestei organizații de a ține marginalitaea acolo unde îi e locul, pentru că nu ai cum s-o elimini, are și aceasta tradiția ei.

      Evident că BOR nu poate face extern (nu discutăm de misiunea sa internă) mai mult decât ce face o biserică, o contribuție la capitalul social, la unitate, la o atitudine mai spiritualizată a oamenilor în fața problemelor vieții. Progresul politic, academic, economic e treaba organizațiilor de specialitate, în care calitatea capitalului uman poate fi influențată de viața spirituală.

      gânduri bune,

    • NU cumva evaluam lucrurile la fel dupa cum evalum un film la care am vazut distributia si inca 5 minute si am iesit cu siguranta ca e un film care se termina prost!

      Problema e ca, paradoxal, romanii isi pun speranta in oameni si nu in Dumnezeu, dupa cum ni se cere de fapt. Asta e problema! Nu poti fi deznadajduit si lipsit de incredere daca il ai pe Dumnezeu prezent in viata ta.

      Nu te poti „praji” cu BOR decat daca vezi nu mai departe decat varful propriului nas si de propria ta viata pamanteasca! Nu BOR trebuie sa fie problema, ci relatia noastra cu Hristos.

      Sf Paisie Aghioritul raspunde la o intrebare legata de starea bisericii, a preotilor in special, prin comparatia intre ceea ce vede o musca si ceea ce vede o albina. Albina vede flori.

  5. Domnule Iordache,

    Pot sa fiu de acord cu unele din spusele Dv, si sa nu fiu de acord cu altele.

    Cu „spiritualitatea romaneasca” m-am prajit de doua ori. Odata m-am prajit cu BOR, iar altadata cu o secta nu chiar asa obscura in Romania insa nu o sa ii rostesc numele. Cunosc oameni victime directe ale fundamentalismului islamic din Orientul Mijlociu si care au o ura profunda impotriva oricarei religii organizate. In ceea ce ma priveste, pot sa spun ca am vazut, inclusiv pe propria piele, ceea ce poate produce mai rau o religie, si cum poate distruge o viata.

    Insa am fost si destul de norocos sa vad si aspectele normale ale religiei, inclusiv cea ortodoxa.

    Va recomand sa faceti o vizita in SUA si sa petreceti ceva timp bunaoara intr-o biserica greceasca. Experienta o sa va deschida ochii vazand cum o biserica poate sa stea pe picioarele ei fara sa compromita nimic. Ortodoxismul grec s-a pliat perfect realitatilor americane din ziua de azi, renuntand pana si la limba greaca pentru oficierea slujbei. Bisericile romanesti din SUA, chiar si cele independente de BOR, sufera groaznic atat material cat si confesional.

    Spre deosebire de Romania si alte tari estice, Grecia nu a trecut nici prin comunism nici prin perioade lungi totalitare. Ortodoxismul lor e mai uman si mai apropiat de nevoile credinciosului.

    In opinia mea, BOR e o cauza pierduta. Nu cred ca isi mai poate reveni vreodata din coruptia interna, care s-a intins ca o caracatita in sanul bisericii pana la varf. Cred ca o sa tot scada in increderea romanilor pana o sa devina nerelevanta.

    • Vă mulțumesc pentru contribuție. Ați avut mereu intervenții sincere, elaborate și de bună credință, așa încât fără îndoială că surprindeți realitatea pe care ați cunoscut-o, la fel cum am încercat și eu.

      Viitorul nu îl putem cunoaște. Dar putem acționa în acord cu reprezentările pe care le avem despre realitate.

      Nu am fost încă în SUA, dacă voi avea o oportunitate voi merge. Pe greci i-am cunoscut doar în Athios și la Ierusalim, nu pot spune că am sesizat o mare simpatie față de români.

      În ce privește BOR risc o opinie: ca și statul român este tânără, chiar dacă are o istorie în spate cum are și poporul român. Noi acum, indiferente de tipul de instituții (politice, academice, religioase) suntem la început de drum evaluând la scara istoriei. Nu e simplu să îți faci loc pe lume, mai ales după ce alții s-au obișnuit să ai un low profile. Cred că putem mai mult,fără a cădea în ambiții nefezabile și smintitoare. E loc de mai bine fără eforturi prea mari, doar cu un pic de organizare.

      gânduri bune,

  6. Cadrul stabil nu vine de la BOR, ci este expresia Statului, cred eu. Argumentul 1: daca biserica este un cadru, atunci ea este prin definitie un cadru cu specific universal, nu national. Asadar nu e genul de cadru care ne delimiteaza de ceilalti, ci dimpotriva, care faciliteaza integrarea in alte culturi in detrimentul celei a noastre. Argumentul 2: multe tari au acelasi profil religios, dar totusi un cadru socio-cultural foarte deosebit.

    Parerea mea este ca trebuie reevaluat aportul BOR in definirea factorului national in trecutul recent (ultimii 150 de ani sa zicem, de la Cuza incoace). Ideea a fost umflata pe timpul comunismului, fiind modul de convietuire a BOR cu ideologia carpato-danubiano-pontica a statului national-comunist. Odata cu integrarea europeana, ar trebui sa privim lucrurile dintr-o perspectiva mai larga.

    • Vă mulțumesc pentru contribuție.

      Din perspectiva unei gândiri laice fără îndoială că statul e cel care este decisiv în asigurarea cadrului. De la a trebui la a avea efectiv rolul respectiv este un pas care pare încă să nu fie făcut complet încă. Este un fapt că există o criză de încredere în clasa politică și în multe instituții ale statului.

      Turbulențele politice din ultimii 70 de ani au avut fără îndoială un rol. Stabilitatea acestui cadru e asigurată acum prin acordarea unui rol foarte mare anumitor instituții ale statului, nu celor mai reprezentative pentru o democrație funcțională, dar fără de care am fi extrem de vulnerabili ca stat în contextul geopolitic specific țării noastre. Este un fapt că acum există o anumită bună credință a multora dintre reprezentanții acesto instituții, dar este tot un fapt că până de curând a existat o luptă chiar în cadrul acestor instituții al cărei rezultat putea fi mai puțin favorabil poporului român.

      BOR oferă o sursă de stabilitate și unitate complementară și eficientă. Dincolo de caracterul universal al bisericii este un fapt istoric separarea relativă teologică uneori și național administrativă alteori a unor biserici. Lucrurile sunt complexe organizațional, nu intru în terminologie pentru că nu sunt în domeniu. Din punct de vedere practic însă pentru un român este relativ mai importantă instituția asociată identității sale naționale, decât să zicem, a Etiopiei. Fără ca prin asta punțile dialogale duhovnicești și culturale să fie întrerupte.

      Legat de relația BOR cu statul mi se pare oportun și relevant și acest articol scris de un avocat:

      http://basilica.ro/secularizarea-averii-bisericii-ortodoxe-romane–reglementare-juridica-evolutie-si-consecinte-111243.html

      Aș dori ca punctele de vedere exprimate în acest text și în comentarii să nu fie interpretate ca ortodoxism.

      Textul este rezultatul faptului că am înțeles importanța BOR în menținerea unității poporului român. Până la pelerinaj aveam o atitudine rezervată la mesajele referitoare la unitate. Din perspectivă strict internă, din țară, mesajul cu privire la unitate poate fi perceput ca o limitare a autonomiei personale. Dezvoltarea unei perspective externe, din afara țării, cât mai consistente arată că mesajul cu privire la unitate este legitim, și aș spune chiar prioritar. Fără unitate nu putem construi nimic, nici măcar un stat funcțional democratic.

      gânduri bune,

      • @ Virgil Iordache

        Articolul spre care-i dat link este, în partea lui esenţială, fie dezinformativ, fie mincinos de-a dreptul. Dau câteva exemple:

        1. Zice: „…despre secularizarea averii Bisericii Ortodoxe Române…” şi încă „a fost expropriată averea Bisericii Ortodoxe Române aproape în întregimea ei” dar o astfel de secularizare n-a avut niciodată loc pentru simplul motiv că Biserica Ortodoxă Română s-a constituit la 9 ani după secularizare, în 1872, iar cu statut de patriarhie abia în anul 1925.

        2. Secularizarea s-a făcut în dauna Patriarhiei de la Constantinopol, inclusiv pentru „averea mănăstirilor pământene”, respectiv Patriarhiile de la Ierusalim, Alexandria etc. Contrar spuselor autoarei secularizarea nu s-a făcut fără a fi prevăzută o despăgubire dar acea despăgubire, care după negocieri succesive ajunsese la echivalentul a cca 9 vagoane aur, a fost refuzată şi la cca 20 ani după secularizare statul român a considerat chestiunea închisă. Astfel, susţinerea autoarei „Nu am găsit în doctrina juridică a vremii cum a fost rezolvată din punct de vedere juridic această lipsă a despăgubirilor, obligatorii în ecuaţia oricărei exproprieri.” este fără obiect.

        3. Contrar spuselor autoarei, şi veniturile mănăstirilor pământene lua calea străinătăţii pentru că ele depindeau de Patriarhia de la Constantinopol. Aceasta nu lăsa în ţară nici măcar bani pentru plata impozitelor, motiv pentru care pe lângă suma de mai sus în plata secularizării s-au socotit şi sumele datorate pentru impozitele neplătite.

        4. Autoarea clamează că face analiza juridică, pe bază de norme juridice dar foloseşte din plin informaţii tendenţioase, care nu apar în normele juridice, cum ar fi în textul „din totalul de 191 mănăstiri româneşti, un numar de 64 erau mănăstiri închinate, iar restul de 127 mănăstiri erau neînchinate sau, în terminologia vremii, pământene”. Informaţia este tendenţioasă pentru că nu contează numărul mănăstirilor ci averea pe care o aveau ele şi ea ascunde faptul că averea mănăstirilor închinate era mai mare decât a celor pământene.

        5. Ceea ce nu putea apărea în documentele oficiale, din motive uşor de înţeles, este raţiunea secularizării averilor mănăstirilor pământenne: prevenirea acuzaţiei de xenofobie, acuzaţie la care puterile garante erau foarte sensibile. (Asta pe lângă considerentul de mai sus privind veniturile acestor mănăstiri.) Astfel, degeaba autoarea bate apa-n piuă că nu există nici o motivaţie oficială a secularizării averii mănăstirilor pământene.

        6. Zice autoarea: „Cu toate acestea, imediat după Legea din 1863, tocmai pentru lipsirea ei – prin secularizarea dispusă – de orice mijloc de întreţinere, statul român a preluat toate cheltuielile Bisericii, asumare de obligaţie perpetuată și respectată de stat de atunci şi până în prezent.” Acest „imediat” trebuie înţeles la justa lui valoare, adică „după 30 ani”, pentru că abia din anul 1893, când s-a legiferat „Legea clerului de mir şi a seminariilor”, statul a preluat aceste cheltuieli.

        Lista ar putea continua.

        • Interesant, vă mulţumesc pentru intervenţie, presupun că aveţi în spate o bibliografie a problemei abordate. Să sperăm că autoarea va vedea comentariul dvs, ca să putem vedea replica dânsei.

          Gânduri bune,

  7. imi permit o mica reflectie vis a vis de expresia „sintem la inceput de drum” (pe care ati introdus o intr un raspuns). aceasta meteahna romaneasca extrem de nociva ascunde impostura si rea vointa (nu ale dvs desigur !). va dau un singur contra exemplu (lasindu va apoi sa judecati) : un individ scapat din penitenciarul numit romania (de ieri si de azi) va performa si se va realiza in oricare alt sistem bazat pe meritocratie si egalitatea sanselor. expresia „sintem la inceput de drum” o veti auzi adesea in lumea fotbalului romanesc (unde colcaie de sarlatani, cei care pe linga trogloditul cu picioare dar fara cap, scriu la gazete, comenteaza pe ecrane, promoveaza etc.), unde echipa i intr o permanenta constructie, finalul fiind invariabia imbatrinire fara nici o performanta. clasa politica este de asemenea „la inceput de drum” asa ca nu cumva sa cricniti pina ce politrucul nu iese la pensie (si nca una speciala). si n fotbal si n politica „sintem la inceput de drum”. domnule, si daca aveti compania dvs si daca lucrati pentru altcineva nu puteti fi la nesfirsit „la inceput de drum” decit daca nu vreti sa dati faliment sau sa va dea angajatorul un sut in fund. socialismul a fost „la inceput de drum” zeci de ani, care i prognoza dvs pentreu a iesi din aceasta fundatura ? (eu o numesc cleptocratie populista mafiota ! mai rea decit comunismul !). salvarea n o sa vina nici de la expertii in credinta, nici de la doctorii in politica sau economie, ci de la omul harnic cu bun simt, care inainte de a urla la stele si latra de la tribuna, face ceva concret pentru el si semenii lui. la multi ani tuturor !

    • excelent! sunt total de acord cu ce ati scris.
      omul harnic cu bun simt care face ceva concret sau, cum se spune in popor, omul care sfinteste locul – el este solutia pentru salvarea a ceea ce mai este de salvat in si din Romania! la multi ani!

    • Vă mulţumesc ! Total de acord, de la oamenii harnici va veni salvarea. Inclusivi de la cei harnici la rugăciune :)

      La mulţi ani şi numai bine !

  8. Salvarea si bunastarea vine numai de la cei harnici; „cei harnici la rugăciune” nu o vor aduce. Dumnezeu da, dar nu baga si in traista!

    Chiar sunt mirat si socat de o asemenea abordare de la cineva care ” cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti.”.

    Poate asta este o explicatie si pentru locul pe care-l ocupa Univeristatile din Romania in clasificarea mondiala sau europeana.

    La Multi Ani si Sanatate ca-i mai buna decat toate!

    • La mulţi ani şi numai bine !

      Vă înţeleg abordarea unilaterală. Acest articol este despre o abordare ne-unilaterală. Folosul călugărilor îmbunătăţiţi este evident pentru orice creştin, şi acest folos există şi pentru ceilalţi din societate prin efectele indirecte asupra capitalului social ţării.

      În termenii zicalei citate, Dumnezeu dă dacă îl rogi să dea.

      Gânduri bune,

      Virgil Iordache
      https://www.researchgate.net/profile/Virgil_Iordache

      • @Virgil Iordache (02/01/2016 la 14:20)

        Multumesc pentru raspuns.

        Totusi as avea nevoie de clarificari cum sa folosesc abordarea dvs. „ne-unilaterla” ……….referitor la „Folosul călugărilor îmbunătăţiţi este evident pentru orice creştin, şi acest folos există şi pentru ceilalţi din societate prin efectele indirecte asupra capitalului social ţării.”…………pentru ca eu locuiesc si muncesc in America de Nord.

        In abordarea me unilaterala, daca nu merg la compania la care sunt angajata si nu fac performanta fie nu primesc salariu fie primesc „multumiri pentru contributia mea la dezvoltarea companiei …….si sunt laid-off”………. chiar daca as aplica „updated-ul” dvs adica ma rog la Dumnezeu sa-mi dea („Dumnezeu dă dacă îl rogi să dea.”).

        Am o profesie tehnica care-i cam „unilaterala.”.

        Intr-o abordare „ne-unilaterala”, v-as ramane indatorat daca mi-ati spune cum ati procedat dvs. cand v-ati in avionul care v-a transportat de la Bucuresti in Israel (Tel-Aviv?): v-ati rugat la Dumnezeu ca avionul sa zboare in sigurata sau v-ati bazat pe verificarile tehnice si „OK”-ul dat de personalul tehnic de la sol?

        Daca ati calarotorit cu vaporul sau trenul, intrebarile sunt similare. Un raspuns ca :ambele (ruga la Dumnezeu si increderea in personalul tehinic) ma duce cu gandul la alte……..dar sa nu ma antepronunt.

        Este la latitudinea dvs. sa publicati si/sau clarificati.

        O zi buna.

        • Bună dimineaţa,

          Nu ştiu cum este în SUA, e posibil ca sursa capitalului social să fie un contract social fondator funcţional. Şi în acest sens să nu fie nevoie de Biserică în acest scop. Din ce am citit cam asta e realitatea.

          În România şi în multe ţări europene evoluate pe un timp mai lung nu există un astfel de contract fondator funcţional (a se vedea contrareacţia recentă a Poloniei). În România există o agendă de moderinizare ca să existe acest contract, iar agenda asta e ţinută vie prin injecţie de legitimitate din afară. Personal subscriu la această agendă, alături de o minoritate statistică a cetăţenilor români, ba chiar mi-am pus pielea la saramură pentru ea, dar mă întreb ce se va întâmpla dacă prin absurd de mâine nu mai suntem în Europa şi NATO. Dispare ţara ? Pare să fie lipsit de înţelepciune să nu există o variantă de existenţă a ţării folosind instituţia cu un capital enorm de legitimitate în condiţiile istorice ale României, respectiv BOR:

          Într-un astfel de context o abordare unilaterală ca cea pe care o propuneţi poate fi funcţională la scară naţională în SUA, iar instituţiile religioase să fie alocate exclusiv spaţiului privat, dar riscantă în România zilei de azi. Cu controlul lobby-urilor filoruse cu interese dincolo de cele duhovniceşti recunoaşterea rolului public major al BOR serveşte destinului european al României. Asta e o opinia mea.

          Legat de întrebarea dvs tehnică, la finele liceului am avut calificarea electronist de aviaţie cu lucrarea amplificator de girovertical. Ca urmare mă bazez pe sistemele redundante de control specifice aeronavelor. Pe de altă parte, în anumite împrejurări externe nu ezit să mă rog. De exemplu la Luton unde am aterizat pentru Cambridge avionul a ratat de două ori succesiv aterizarea după ce a pus roţile pe pistă datorită turbulenţelor aeriene foarte mari (vânt puternic la sol). În momentul în ne-am apropiat de a treia încercare m-am rugat lui Dumnezeu. Nu neapărat ca să aterizăm cu bine. Dacă am aterizat cu bine pentru că am avut noroc sau din alte considerente este o chestiune la care fiecare răspundem în funcţie de modelul asupra lumii pe care îl adoptăm. Categoria de noroc nu mi se pare cu nimic superioară altora din punct de vedere epistemic.

          O zi frumoasă vă doresc.

          gânduri bune,

  9. „Avem nevoie de lideri politici dedicaţi servirii ţării, de autorităţi ştiinţifice reale şi de oameni ai Bisericii cât mai înaintaţi în rugăciune.”
    Este exact asa cum spuneti. Este, cu adevarat, cea mai mare nevoie pe care o avem. ESTE. , CRED, CEEA CE NE-AR REDA SPERANTA SI ADEVARATA CREDINTA IN PUTEREA NOASTRA DE A NE TRANSFORMA. Este stropul de drojdie, fermentul,. care da viata aluatului si-l face sa creasca frumos, pufos si gustos-hranitor. Tristetea e ca nu avem inca lideri politici dedicati servirii tarii, nu avem autoritati stiintifice reale (si, de fapt, autoritati de nici un fel), nu (mai) avem oameni ai Bisericii inaintati in rugaciune.
    Cele mai bune ganduri si multumiri pentru articolele pe care le scrieti.

  10. Este de la sine înţeles că unitatea dată de Biserică este de interes public, aşa cum afirmaţi şi dv. în articol! Totuşi, există numeroase voci, foarte active în mediul on-line, care resping această idee! Pentru ei şi nu numai, aş vrea să le reamintesc exemplul diasporei româneşti din ţările occidentale! Oameni cu niveluri mult diferite de pregătire intelectuală, statut social sau material, se întâlnesc la biserica românească (aflată uneori la zeci sau sute de kilometri şi funcţionând în condiţii mult mai grele ca în ţară!), pentru a se cunoaşte, a schimba impresii şi informaţii, a-şi alina dorul de ţară. Neamul acesta a dăinuit şi nu s-a risipit de-a lungul istoriei, prin conştiinţa apartenenţei la aceeaşi credinţă şi prin limba comună. Nu au fost alţi lianţi în faţa numeroaselor încercări şi primejdii prin care a trecut. Astăzi părem mai risipiţi şi mai risipitori ca niciodată, pentru că nu vedem ameninţări şi primejdii şi, drept consecinţă, nici nu mai conştientizăm valoarea acestor adevărate „arme” în sprijinul unităţii de neam! Nici clasa politică actuală nu a fost în stare să elaboreze „un proiect de ţară”, la care să se ralieze toate energiile individuale sau de grup şi astfel, mă simt nevoit să vă dau pefectă dreptate când afirmaţi că „Fără unitate rămânem la stadiul de spumă efervescentă a unor vieţi individuale direcţionate divers spre plăceri şi comoditate proprii, sau cel mult al unor proiecte personale finalizate mult sub potențial”.
    Cred că statul, prin elita politică şi administrativă, trebuie să asigure condiţii pentru canalizarea acestor energii şi zbateri individuale spre o „împreună lucrare” la un ideal sau la un proiect de ţară, care să ne scoată din această continuă tranziţie spre nicăieri sau niciunde! Cred că unitatea de credinţă, asigurată de Biserică („maica neamului românesc”, cum spunea Eminescu), este un atuu extraordinar, pentru ca România să capete un contur şi o voce respectată într-o Europă încă a naţiunilor!
    La mulţi ani tuturor!

  11. Miza articolului nu este constiinta cristica ci stabilitatea institutionala a statului care, in criza de incredere evidenta in care se afla, apeleaza la BOR. Intrarea in imparatia lui Hristos este nu unitara ci dihotomica: prin slujitorii bisericii, care trebuie sa dea examen si deci sa functioneze in apanajul institutional si a celor care il gasesc pe Hristos in afara cadrului institutional. Sigur te intrebi, de ce pe vremea lui Iisus nu era necesar examenul de admitere si diversele prevederi constitutionale si acorduri intre stat si biserica pentru a accede la imparatie. De altfel Iisus explica foarte clar ca accederea la imparatie e nasterea de sus si nicidecum examenul de admitere la facultatea de Teologie.

    Ratacirile lumesti au legatura mai degraba cu fala lumeasca.

    Cat despre credinta ca alternativa la meritocratia de export pare mai aproape de proiectul de tara al puterii lumesti care spera sa se mentina intr-un climat care promoveaza ignoranta si prostia.

    • Vă mulţumsc pentru comentariu.

      Conştiinţa de care vorbiţi nu cred că poate fi subiect de articol autentic mărturisitor (în general de articol) şi cu atât mai puţin pe contributors.

      Sunt de acord că va rămâne credinţa şi viaţa în Hristos şi dacă dispar facultăţile. La fel cum va rămâne o guvernare a statului şi dacă dispar facultăţile. Tot mai avansat educaţie formală nu mi se pare ceva specific vieţii religioase.

      Cât despre proiectul de ţară de care vorbiţi nu subscriu la el, personal susţin un şi – şi, cum am spus şi în text. E adevărat că din câte am văzut în general se preferă un ori – ori, adesea şi cu etichetarea reciprocă în sensul inadecvării … Eu cred că asta vine fie din necunoaştere, fie dintr-un spirit intolerant, fie dintr-un interes instituţional. Dar poate că greşesc.

      gânduri bune,

      • Dumnevoastra spuneti ca nu subscrieti dar textul pe care l-ati scris va contrazice intrucat sustineti un formalism institutional care sa vina ca o completare la mediocritate, meritocratia fiind cea, care din cauza inadecvarii, alege sa plece. Ori cand nu vorbesti nici de meritocratie, nici de constiinta cristica cred ca ramane doar mediocritate si cadrul institutioal existent la care, in locul unei reforme concrete, s-a facut o eschiva dinspre politic spre institutiile de invatamant bisericesc. Sigur constiinta nu e incompatibila cu aceste institutii dar nu e incompatibila nici cu inteligenta care merge la export, ba as spune ca din contra tocmai aceasta inteligenta de export are sansa de a accede la un grad de constiinta care sa impinga tara si lumea inainte. Ori e clar ca ceea ce propuneti dumnevoastra pur si simplu nu ii include.

        Religia care nu se indreapta spre specificul individual si nu include toti oamenii nu este religie. Daca pastrezi doar cadrul institutional si excluzi inteligenta prin lipsa de preocupare concreta in aceasta directie ramane bigotismul, dogmatismul.

        Preocuparea, cu alte cuvinte, nu se axeaza spre evolutia constiintei ci spre un proiect politic centrat in jurul dogmaticii, care vizeaza bigotii prin mentinerea unui climat obscur. Inteligenta si constiinta, nu numai ca nu sunt privite ca si calitati fundamentale ale fiintei umane dar sunt privite ca indezirabile.

        • Am citit cu atenţie ce aţi scris şi nu am de comentat pe fond în plus faţă de ce am spus în text şi în alte comentarii.

          Dacă am înţeles bine lucraţi cu nişte presupoziţi conform cărora viaţa creştină a celor din ţară presupune lipsă de inteligenţă şi pleacă din ţară doar oameni inteligenţi fără viaţă creştină. Dacă e aşa ar fi un tip de gândire black and white care nu corespunde realităţii, dar probabil că mai nuanţat receptaţi şi dvs lucrurile.

          Vă mulţumesc foarte mult pentru contribuţia la discuţie.

          gânduri bune,

          • Mantuirea cum spune parintele Arsenie Boca nu tine de biserica dupa cum ratacirea se poate intampla si in Biserica. Biserica este pur instrumentala si mantuirea nu este conditionata de BOR.

            Mantuirea este pana la urma un proiect individual care tine pana la un punct de vointa omului.

            Putem in mod cert sa ne ajutam semenii in aceasta directie.

            A ii ajuta inseamna a le arata adevarul complet.

            Preocuparea majora, in schimb, e pentru cei care pleaca. Faptul ca semenii pleaca in alte tari ducand la fragmentarea familiilor cred ca priveste mai putin viata duhovniceasca ci aspecte pragmatice. Anume, nu faptul ca BOR nu a fost suficient de vocala i-a determinat sa plece, cautand mantuirea pe alte meleaguri ci faptul ca nu au putut sa dea expresie la insusirile si cunostintele dobandite aici in tara lor de bastina. Vedem ca multi din cei care pleaca sunt competitivi intr-un climat economic concurential in care Romania cea de acasa razbeste cu mare greutate si pe care in ansamblul ei se resimte inadecvarea.

            Suferintele provocate de educatia lacunara, igiena si alimentatie precare, adica de cunostinte specifice nu e meritorie si nu e o conditie pentru mantuire ci mai degraba suferinta gratuita cauzata de necunoastere.

            Cine intretine aceasta bezna ? Unde sunt reformele concrete in educatie, administratie si sanatate ? Unde sunt legile care ar trebui sa previna comercializarea alimentelor pline de chimicale, improprii vietii ? Unde este informarea publica privind profilaxia in ce priveste sanatatea oamenilor ? Unde este reforma educationala care sa-l invete pe om sa gandeasca cu capul lui si sa distinga ceea ce ii face rau si ceea ce este bun ? Nu vad decat un formalism pernicios care functioneaza in virtutea inertiei si nepasarii, reforma fiind vesnic asteptata de la altii ca si cum omul nu are capul lui si nu poate sa distinga intre ce ii face rau si ce bine nici in cele mai elementare notiuni legate de nutritie, igiena si profilaxie.

            BOR ar putea face mult mai mult in climatul actual si lipseste din viata omului. Vedem literatura in anumite publicatii bisericesti dar unde se discuta in parohii cu enoriasii despre mediul virtual, despre organismele modificate genetic, despre patente in tehnologiile si produsele folosite si despre implicatiile lor ?

            • Domnule VladB,

              Cu alte postari ale Dv am putut fi mai mult sau mai putin de acord.

              Insa pot fi de acord complet cu postarea Dv. curenta.

            • De acord că BOR ar putea face mai mult în privințele pe care le enumarați. Cum BOR suntem toți cei botezați în ea rezultă că toți am putea face mai mult. Cred că asta e în acord cu mesajul acestui articol. Sau așteptăm de la câțiva ierarhi să rezolve problemele unui popor ? Este nerealist.

              Legat de mântuirea în afara Bisericii, cu precarele mele cunoștințe nu cred că este posibilă. Capul Bisericii fiind Hristos și mântuirea depinzând de persoana sa. Nu spun BOR, spun Biserică în genere, chestiunlle separărilor organizaționale mă depășesc, le iau ca un fapt pe care l-a găsit în lume.

              gânduri bune,

  12. Eu zic ca avem doua realitati de netagaduit. Una e ca suntem un popor dezbinat, asa cum ati spus si dvs. A doua chestie este ca suntem unul din cele mai religioase popoare din Europa. Ne declaram peste 90% credinciosi, in timp ce doar vreo 10-15% o mai fac in alte tari din vestul Europei.

    Deci nu lipsa de credinta e buba, ci felul in care ne exercitam credintele ( nu numai cea in Dumnezeu ). Despre BOR nu stiu ce sa spun, eu cred ca e pe marginea unei prapastii, cu toata aparenta ei crestere spectaculoasa din ultimii 25 de ani. Stiti cum e, la noi lucrurile din vest vin cu o anume intarziere dar si cu o doza de dramatism. Este clar ca undeva in zona credinta-BOR avem disfunctionalitati masive fiindca desi religiosi declarati, nu ne comportam ca un popor unit in credita. Oricum biserica nu mai poate constitui o solutie pe termen lung. Eu cred ca in urmatoarele decenii vom asista la stingerea unui foc de paie numit BOR.

    Despre Israel ce sa va spun. Este un stat in mod evident cladit in jurul unei religii. Chiar daca nu e un stat fundamentalist religios, inglobeaza o doza de misticism care mie unuia nu imi place. Faptul ca la ei se practica cenzura mediatica destul de puternica spune destul de multe despre un stat facut pe genunchi si amestecul de misticism-cenzura-religie poate lor le-a conferit o parte din unitatea care v-a placut dvs.

    Eu cred totusi, fara sa fi fost acolo, ca unitatea lor vine in special de la sentimentul de nesiguranta si de la presiunea dusmanilor de moarte de la granite. Acleasi motive care ne-au unit si pe noi romanii, candva.

    • Vă mulțumesc pentru contribuție. Vom vedea ce se va întâmpla, viitorul nu este predictibil, nu cred în proiecții raționaliste. Legat de Israel nu știu mai nimic, am fost o singură dată. Mă bucur că acceptă pelerini din România.

      gânduri bune,

    • @gigel:
      – crearea statului Israel (Eretz Israel) are la baza miscarea sionista;
      – ca atare, Eretz Israel este caminul evreilor din toata lumea,
      – despre ce misticism e vorba?
      – despre ce cenzura mediatica (destul) de puternica vorbiti ?
      – cum adica, „stat facut pe genunchi?”
      – unitatea statului Israel nu se bazeaza pe sentimentul de nesiguranta ci pe constiinta faptului ca au tara lor pe acelasi teritoriu al Patriarhilor, tara pe care au cladit-o aproape de la zero la momentul nasterii Ertez Israel. Religia are un loc important in existenta Statului Israel dar nu asa cum cred ca-l intelegeti dvs. (de exemplu, evreii traditionalisti – religiosii – nu satisfac stagiul militar). Este o societate , moderna, cosmopolita unde co-exista perfect traditia milenara si modernitatea hi-tech. Israel este o mare familie in care ai imprezia ca toata lumea se cunoaste cu toata lumea. Se vorbeste direct, familiar (de altfel, in limba ivrit nu exista pronumele „dumneavoastra”). Sunt mandrii de ce au cladit si le place sa-ti arate/spuna si tie – vizitator,oaspete strain – ce au realizat! Cel mai bine ati intelege Israelul daca ati merge acolo.

      • Comentariul dvs. este la fel de corect ca si afirmatiile initiale :)
        – e un stat facut din pix; de pe vremea patriarhilor si pana la crearea statului Israel a trecut atata timp incat nimeni in alta parte nu mai ia in considerare drepturi istorice; au fost valuri migratoare, s-au nascut si au disparut natiuni, s-au schimbat limbile, astfel incat relatia intre actualul stat Israel si vechiul popor evreu e doar legata de o religie si nimic altceva. E ca si cum un trib din Amazonia ar descoperi ca se trage din Campia Panonica si si-ar face un stat pe teritoriul actualei Ungarii. De ce nu?
        – religia are o influenta semnificativa in politica statului si in viata sociala. Da, sunt oameni de toate categoriile si din toate soiurile, dar prin cartierul din Ierusalim pe unde am umblat gastile de barbati cu palarii si perciunii foarte lungi, nu doar tolerati ci oficial acceptati, spune ceva cui e interesat sa asculte.
        – despre cenzura mediatica nu avem ce discuta – daca nu stiti despre ea inseamna ca functioneaza :)

        Ceea ce imi place in acest caz e ca nu se pot trage nici un fel de concluzii pentru ca nu sunt concluzii de tras. Un proverb romanesc spune: „cate bordeiuri atatea obiceiuri”, Israel e doar un alt stat cu propria istorie si obiceiuri. OK, si o gramada de desert si o armata mai buna decat a vecinilor, dar asta e o alta poveste. PS: cand faceti canalul care sa duca apa din Mediterana in Marea Moarta? Ar reduce desertificarea excesiva.

  13. @Virgil Iordache

    Pai, BOR, are o activitate dedicata in directia asta, e normal ca efortul depus de ei sa fie proportional cu gradul de implicare.

    Biserica e o institutie care a aparut la mult timp dupa ridicarea la cer a lui Iisus. Putem sa ne raportam la Iisus si in afara Bisericii. Ideea ca mantuirea e disponibila doar prin Hristos nu este in acord cu realitatea. Renuntarea are trei etape, renuntarea in fata iluminatilor din trecut si din viitor, renuntarea in fata iluminatului viu si renuntare pur si simplu, adica mantuirea si iluminarea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro