joi, martie 28, 2024

Orbire politica si apoplexie etica: Gunter Grass si problema antisemitismului (Updated)

Gunter Grass este un mare scriitor, un intelectual influent, s-ar dori o constiinta civica. Dar, de-a lungul anilor, Grass a imbratisat cauze indoielnice. Nu ma refer doar la faptul ca, adolescent fiind, a facut parte din Waffen SS, ci si la tacerea sa legata de acel episod, la faptul ca a trait vreme de decenii in minciuna, ca si la entuziasmul cu care a salutat miscarea pentru dezarmare nucleara din anii 80, ca sa dau doar aceste exemple. Grass a fost unul dintre principalii promotori ai doctrinei echivalentei morale dintre URSS si SUA (cu implicatia ca Statele Unite sunt o primejdie mai mare pentru „coexistenta pasnica” decat Uniunea Sovietica). Iata-l acum revenind in atentia publica printr-un poem-ultimatum impregnat cu poncife anti-israeliene si pledand pentru echivalarea unor situatii catusi de putin identice. Mai grav, Grass blameaza Israelul, il prezinta caricatural drept un pericol mortal pentru „fragila pace mondiala”, dovedind dispret pentru distinctia cruciala dintre o democratie parlamentara si o teocratie militarista. Fenomenul Grass ilustreaza ceea ce filosoful francez Bernard-Henri Levy a diagnosticat drept o hezbollizare a spiritelor.

Vreau sa fiu bine inteles: nu spun aici ca fiecare decizie a guvernului israelian ar fi ireprosabila. O asemenea pozitie este absurda si nu cred ca despre acest lucru e vorba. Exista insa adevaruri factuale care trebuie luate in consideratie daca vrem sa purtam o discutie rationala. Este un fapt demonstrabil astazi ca stanga radicala (dar uneori si aceea mai putin stridenta) a devenit refugiul iudeofobiei. Nu Israelul a cerut distrugerea Iranului, nu Israelul alimenteaza cu arme si petrol regimuri criminale. Grass confunda dreptul unei democratii la auto-aparare cu apetitul expansionist si exterminist al unui regim fundamentalist. Discursurile incendiare ale lui Ahmadinejad nu sunt doar focuri de artificii retorice. Negarea Holocaustului face parte din auto-imaginea legitimatoare a dictaturii ayatollahilor.

Imi amintesc de un poster din forta RDG pus pe peretii universitatilor, scolilor si caminelor studentesti: partea de sus era un trandafir, deasupra caruia erau scrise cuvintele „Israel in Propaganda”. Partea de jos era o bomba, iar explicatia era: „Israel in Wirklichkeit” (Israel in realitate). Ministrul Securitatii din RDG, deci seful suprem al Stasi, generalul Erich Mielke, a fost descris de fostul sau subaltern Markus Wolf drept un maniac antisemit. Se cunoaste virulenta sentimentului anti-israelian in randurile miscarilor extremiste de stanga (v. cartea lui Michael Burleigh, „Blood and Rage”). Pentru teroristii Ulrike Meinhoff si Andreas Baader, Israelul era un „stat fascist”, avanpostul „contrarevolutiei” in Orientul Mjlociu. A ucide israelieni era pentru ei (cum este si azi pentru cei care simpatizeaza cu aceasta morbida „cauza”) o sacra datorie de clasa. „Lupta de clasa” globala presupune, in atari viziuni, disparitia statului Israel.

Public mai jos un articol semnat de profesorul Jeffrey Herf, aparut in editia online a saptamanalului “The New Republic”. Mentionez ca profesorul Herf este unul dintre cei mai respectati istorici ai Germaniei secolului al XX-lea, autorul unor carti de referinta intre care “The Politics of Reactionary Modernism”, “Divided Memories” si “The Jewish Enemy”. Nimeni nu cunoaste mai bine tribulatiile stangii germane (radicala sau moderata) din ultimele decenii decat Jeffrey Herf. Gunter Grass, un intelectual care in tinerete a servit o forta armata criminala al carei scop era exterminarea completa si definitiva a populatiei evreiesti din Europa si din intreaga lume, nu si-a facut si nu a facut un serviciu civilizatiei democratice germane cu acest penibil poem. Degeaba incearca acum sa se scuze spunand ca era vorba de guvernul Netanyahu. Poemul lui Grass este inradacinat in vechi obsesii si fobii, in mitul toxic al aspiratiei evreiesti spre suprematie mondiala, in orbire politica si apoplexie etica.

Update: Intre timp, au inceput manifestatiile pacifistilor (citeste stangistilor) germani in favoarea „persecutatului GG”. Statul Israel a decis sa-l declare persona non grata. Der arme GG, ca si der arme BB (Bertolt Brecht). In urma cu cativa ani, filosoful francez Bernard-Henri Levy examina cu luciditate degringolada morala a romancierului german. Iata un fragment dintr-un articol al sau aparut in 2006 in „Le Point”:

Oui, bien sûr, on peut être un grand écrivain et un lâche ou un salaud. Oui, bien sûr, l’indignité morale, le mensonge, n’ont jamais été et ne doivent pas être des arguments littéraires. Oui, bien sûr, Céline. Oui, bien sûr, Aragon. Oui, bien sûr, il n’y a que les morts, ou les ânes, pour n’avoir rien à cacher. Oui, bien sûr, les nains, les gnomes immondes, les réducteurs de têtes, les tarentules, prennent un trop malin plaisir à taper sur les géants et à profiter de la moindre faille pour les ramener à taille humaine. Dans l’affaire Grass, pourtant, dans le scandale créé par le stupéfiant aveu du prix Nobel de littérature racontant comment il s’est, à 17 ans, engagé dans la Waffen SS, ce n’est pas de cela qu’il s’agit. Et, à tous ceux qui, y compris parmi mes amis, se lèvent, depuis quelques jours, pour prendre la défense du grand écrivain accablé par le « politiquement correct » ambiant, j’ai envie de dire qu’ils se trompent malheureusement de combat. (…)

J’écoute la singulière déclaration de Martin Walser, l’homme qui s’est illustré, il y a huit ans, en disant qu’il n’en pouvait plus d’entendre parler d’Auschwitz et qui salue, maintenant, la « leçon de morale » assénée par Günter Grass face aux « usages normalisés de la pensée et de la parole ». Sans parler de l’affaire Handke, puis de cette hezbollisation des esprits dont j’ai passé l’été, ici même, à noter les progrès en Allemagne comme dans le reste de l’Europe. Je note et écoute tout cela. Et je ne peux pas ne pas me dire, comme Laurent Dispot dans son texte de « La règle du jeu », que « Jankélévitch avait raison » ; qu’il y a quelque chose de pourri au royaume de la langue et de la mémoire allemandes ; et que c’est dans ce climat de fièvre froide, de banalisation et de flirt discret avec l’horreur, que s’inscrit l’effondrement de celui que l’on tenait pour le plus solide rempart contre le retour du refoulé nazi. Günter Grass, ce gros poisson des lettres, ce turbot congelé par soixante ans de pose et de mensonge, et qui, soudain, se décompose à la chaleur d’une vérité tardive. Ce type de dégel a un nom : c’est, à la lettre, une débâcle.

http://www.lepoint.fr/actualites-chroniques/2007-01-17/gunter-grass-en-sa-debacle/989/0/13858

The Odious Musings of Gunter Grass

by Jeffrey Herf

This week, the editors of the „Süddeutsche Zeitung”, a liberal Munich newspaper, published a diatribe—in the form of a poem—by the well-known German author Gunter Grass. Entitled “Was gesagt werden muss” (“What must be said”), the poem denounced a possible Israeli attack on Iran’s nuclear facilities. Grass wrote that “my origin” in Germany is “laden with a never to be overcome burden,” namely the crimes of the Nazi regime against the Jews, and that he had therefore been “silent” about the policies of Israel, “a country to which I am bound and will remain bound.” But, Grass explained, he was now willing to break that silence and say that the “nuclear power Israel” threatens world peace—because if he waited any longer to speak out “it could be too late.” Suggesting that Israel was contemplating a “first strike” with nuclear weapons against Iran—which “could extinguish the Iranian people”—and that a submarine which Israel had received, or will receive, from Germany would be used for such a first strike, Grass said that Germany could be “deliverer of a crime” and would thus share in the guilt of this possible crime. He criticized the German government for providing the submarine, “whose specialty consists in the ability to deliver all-annihilating warheads to a country in which the existence of even a single atom bomb remains unproven.”

Here is a rough translation of several verses of “Was gesagt werden muss”:

Why do I remain silent, silent for so long

about what is obvious and has been practiced in military games

at whose end we would all be footnotes as survivors?

It is the assertion of a right to a first strike,

which could extinguish the Iranian people, who have been oppressed

by show-offs and manipulated to participate in organized cheering, because

in their power sphere there are suspicions that an atom bomb is being built.

Further, why do I refrain from calling another country by its name,

one in which for years a nuclear potential has been growing, in secret,

beyond control because no examinations are allowed?

I feel that the general silence about this state of affairs,

of which my silence is a part, is a burdening lie and compulsion.

It is the prospect that one faces punishment and will be immediately despised:

the verdict of “anti-Semitism” is familiar.

Now, however, I am saying what must be said because my country is the country of crime without comparison.

More and more, my country is confronted with this crime.

But now—in a calculated commercial transaction

with a smooth talking manner in which it invokes the discourse of restitution [for the crimes of the Nazi era]

it will deliver another submarine to Israel.

Its specialty consists in the ability to deliver all-annihilating warheads to a country

in which the existence of even a single atom bomb remains unproven.

In this situation fear and suspicion displace evidence.

The poem is, to put it bluntly, morally obtuse and politically embarrassing. Having reversed the arrows of causation, Grass says nothing about the hatred of Israel that the Iranian regime has publicly expressed since 1979, about its specific threats to “wipe it off the map” in the past decade, or the vicious Jew-hatred that is a steady diet of its propaganda. Apparently he has not read the most recent reports of the International Atomic Energy Agency that confirm Iran’s efforts to build nuclear weapons. Nor does Grass understand that the purpose of missile-carrying submarines is to ensure the credibility of a second strike should Iran or any other power attack Israel first. These submarines are essential for a stable system of deterrence. No Israeli leader has spoken about delivering a first strike with nuclear weapons that would “extinguish” the Iranian people. All of this comes from a man who was “silent” for five decades of his very successful literary career about the fact that as a young man he was a member of an SS youth group at the end of World War II.

The idea, put forward by Grass, that there is a taboo in German intellectual and political life about criticizing Israel and its policies has been a favorite theme of Israel’s critics since the 1960s. But the taboo does not exist. There has been no silence in Germany, especially in such places as Der Spiegel or the Süddeutsche Zeitung, not to mention among intellectual and political forces to their left, for many decades. On the contrary, hostility to both Israel and the United States, and the view that these two countries are the major threat to world peace, became embedded in the German left-wing and left-liberal mainstream many decades ago. In this sense, Grass’s diatribe is part of a long established conventional wisdom. It takes neither courage nor intelligence to run with the mob. Grass’s poem seeks to make the mob yell even louder.

Fortunately, Grass has a significant number of critics in Germany. Henryk Broder, author of a recent and incisive polemic entitled “Forget Auschwitz: On the Final Solution of the Israel Question,” correctly describes Grass as the “prototype of an educated anti-Semite,” one who presents himself as a friend of the Jews yet seeks to undermine Israel’s capacity to defend itself. Richard Herzinger, in a withering essay in Die Welt, dissects the strategic ignorance in Grass’s poem and compares Grass’s argument to Nazism’s presentation of the Jews as advocates of mass murder. Josef Joffe in Die Zeit sets the record straight regarding the German delivery of a submarine to Israel and sees the Grass publication as evidence that the anti-Semitic argument that “the Jew is guilty” is again part of public discussion in Germany. Grass critics also include Frank Schirmmacher, the editor of the cultural pages of the „Frankfurter Allgemeine Zeitung”; Clemens Wergin, in „Die Welt”; and Michael Naumann and Malte Lehming, both in the Berlin-based „Tagesspiegel”.

It is important to recall that Grass’s confusions about international politics are a matter of long standing. During the heated debate in the 1980s about whether or not to proceed with NATO’s deployments of intermediate-range nuclear weapons in West Germany, Grass called for “resistance” against the United States. At a national conference of the Social Democratic Party in 1983, he said that “there is no great difference between the cynical disregard of basic ethical values” that took place at the Wannsee Conference (which laid the basis for implementing the “final solution”) and “the cynicism that in our day produces war games simulating nuclear combat with projections of here fifty, there eighty million dead.” Agreement to deployments on German soil, he said, would commit West Germany to “nothing less than calculated genocide.”

In 1983, as in 2012, Grass’s offensive analysis disregarded the chains of causation that led to a political crisis. Then, he ignored the Soviet pressure created by its nuclear build-up just as he now ignores the significance of the Iranian threats to Israel. Then, he claimed that it was the United States and the Western alliance that was the cause of a possible genocide; now, he blames Israel for threatening world peace and planning a genocide of the Iranian people. Now, as 30 years ago, he suggests that democracies seeking to defend themselves against dictatorships are the cause of crises which could be overcome if only they would turn away from dangerous policies. In both cases, he did not say “what must be said” about the real threats to peace and freedom.

Jeffrey Herf, a professor of modern European history at the University of Maryland in College Park, is the author most recently of “Nazi Propaganda for the Arab World”.

http://www.tnr.com/article/books-and-arts/102417/grass-poem-anti-semitic-gunter

Distribuie acest articol

91 COMENTARII

  1. Am citit poemul. O poezie firava care vrea sa atraga atentia ca pacea mondiala este relativa iar o greseala a Israelului (precum a americanilor in Irak) ar produce distrugeri enorme (poate chiar distrugerea Israelului). Un punct de vedere. Nu jigneste nu acuza si nu condamna. Atrage atentia.
    Dl Tismaneanu ne introduce in biografia individului si ne impune un punct de vedere. Nu-i acordati circumstante atenuante in tinerete si nu-i dati dreptul la un punct de vedere acum.
    Dar va intreb un atac preventiv al Israelului asupra Iranului atac care ar declansa reactia Iranului, hisbolahului si hamasului si ar aprinde intrg Orientul Mijlociu nu este de dezbatut?
    Scenariul simulat de americani timp de doua saptamini a ingrozit si ingrijorat lumea expertilor. Oare s-au terminat toate argumentele rationale pentru a evita o catastrofa? Stiu ca dl Tismaneanu este sensibil la suferinta umana, atunci de ce nu cauta calea de a influenta opinia publica al pericolului unui razboi poate global?

    • Cum nu-i dau dreptul la un punct de vedere? Doar poemul este publicat aici (in engleza, e adevarat). Dar am si eu dreptul la un punct de vedere. Cum au numerosii jurnalisti, scriitori, intelectuali care in aceste zile se delimiteaza transant de pozitia lui Grass. Nu ma ocup de junetea lui GG, amintesc un episod care a facut valuri in presa acum cativa ani. Constat ca a trait in ceea ce scheama denial vreme de decenii, dand lectii de moralitate si pozand in constiinta Cetatii.

      • in primul rand confuzii premeditate: adolescenta, apoi tineretea lui grass transformata in perioada hitlerista. faptele: omul e nascut in 1927 , deci in momentul caderii lui hitler abia isi incepea adolescenta. cat despre antisemitismul lui gunter – expresie totusi fortata – ne arata ca israelul si lumea stiintifica nu a depasit complexul auschwitz, problema bine surprinsa de tony judt in retour sur le XX siecle. crearea acestei sinonimii false intre victimele holocaustului si actualii liderii ai statului israel – tocmai asta este de fapt combustia care mentine iudeofobia la cote paroxistice. domnule tismaneanu, va rog sa imi semnalati din poezia lui grass care e versul care denota antisemitismul mult incriminat? sau daca intr- un discurs folosesc cuvantul evreu si nu il insotesc de un epitet pozitiv devin antisemit? mai degraba as fi romanocid, la felul in care vorbesc despre „natiunea” mea.

        • Cunosc bine opera lui Tony Judt, noua mea carte este dedicata memoriei acestui istoric de varf. Chiar azi voi merge, aici la Washington, la libraria „Politics and Prose” unde profesorul Timothy Snyder lanseaza volumul de dialoguri cu regretatul TJ. Nu mi-am propus sa-l „acuz” pe Grass pentru erorile din adolsecenta. Dar mi se pare ca merita meditat la tacerea sa de decenii privitoare la aceste erori, in conditiile in care el poza in judecator moral al generatiei care a aderat la national-socialism. Nu am spus ca GG este antisemit, probabil ca nu este. Dar indignarea sa selectiva spune ceva despre o viziune stramba asupra adevaratelor pericole pentru pacea planetei. Neindoios ca puteti folosi cuvantul evreu fara calificative admirative, cred ca nimeni nu ar impune asemenea „probe” de non-antisemitism. Este insa o reductie la absurd care nu ne duce prea departe in dialog. Ganduri bune.

  2. D-le profesor, ați prestat un scuipat ritualic pentru a vă situa de partea „bună” a lumii, ceea care vă poate asigura recunoaștere oficială și acces la resurse.

    Iran A SPUS ca Israel trebuie sa dispara. Israel UCIDE in fiecare zi palestinieni si le OCUPĂ teritoriile. Apropo de parabola biblică a celor doi frați, unul spune, altul face. Care din ei servește mai mult RĂUL?

    Iran are un regim autoritatist spre dictatorial, cu alegeri semicontrolate: sunt filtrate puternic intrările (candidaturile) și mai puțin sau deloc ieșirile (voturile). Asta spre deosebire de regimurile comuniste clasice în care erau filtrate total atât intrările, cât și ieșire; voturile erau măsluite din pix.

    Israel este o „democrație” în care aproximativ 50% din cetățeni (palestinienii) nu au drepturi politice elementare și nu sunt reprezentați în Parlament și celelalte structuri ale puterii. Israel nu vrea să devină o democrație pluralistă și reprezentativă pentru populația sa (drepturi egale pentru toți locuitorii săi), dar nici nu acceptă secesiunea palestinienilor și aparția unui stat distinct al acestora.

    Contează mai puțin trecutul lui Grass, cât ideile pe care le-a exprimat recent. ”Vom judeca ideile, iar nu persoana”. El nu face decât să spună un lucru de bun simț. de domeniul evidenței. Nimic spectaculos.

    D-le profesor, încercați să vă debarasați de clișee și să gândiți lucrurile rațional. Sau vă este teamă că acest lucru v-ar afecta cariera? Sau, și mai grav, dumneavoastră chiar credeți ce spuneți?

    • Nu este vorba de ceea ce, nu tocmai elegant, numiti, „scuipat ritualic”. Despre ce ritualuri vorbiti? De ce sunteti convins ca publicarea unui articol in care imi exprim punctul de vedere, care coincide cu cel al profesorului Jeffrey Herf si al atator intelectuali din Germania, este lipsit de onestitate si are o motivatie oportunista? Nu dopresc sa intru aici intr-o dezbatere despre natura democratiei israeliene. Din cate stiu, exista deputati arabo-israelieni in Knesset. Cred ca faceti o confuzie intre cetatenii israelieni de origine araba si palestinieni. In legatura cu articolul profesorului Herf, as preciza unele lucruri care mi se par a tine de ordinea evidentei, dar se cer, iata, accentuate:

      Argumentele lui Herf sunt asadar:

      1) Gunter Grass inverseaza cauzalitatile;
      2) acuza Israelul ca AR PUTEA deveni agresor si il trateaza ca si cind este;
      3) GG pretinde ca sparge o tacere apasatoare (critica politicilor Israelului), cind de fapt pastreaza o tacere asurzitoare fata de militarismul expansionist al Iranului sub Ayatolahi; plus retorica incendiar antisemita a Iranului, pe care GG nu o pomeneste (ptr ca, probabil, o gaseste justificata);
      4) explica in logica militara de ce un submarin dotat cu misile nu reflecta o optiune ptr prima lovitura, ci optiunea ptr o strategie de rezistenta (posibilitatea de a replica extrateritorial la prima lovitura).
      5) compara atitudinea lui GG din anii 1980 fata de URSS cu atitudinea de acum fata de Israel si arata ca in ambele cazuri falsitatea atitudinii rezulta din inversarea cauzalitatilor.

      • Stimate d-nule Vladimir in primul rand trebuie definite niste AXIOME istorice:

        1. Statul ISRAEL este o inventie incepand din 1947 – nicaieri in istorie sau Biblie nu veti gasi o tara cu astfel de nume.
        2. Refugiatii evrei sunt cei care au inceput – rapirile , asasinatele , atacurile cu bomba etc.. in Palestina pe vremea cand palestinienii habar nu aveau ce e aceea.
        3. Intotdeauna cand se ridica discutia legata de disproportionalitatea raspunsului la „aparare” esti catalogat imediat cu titlul ANTISEMIT – cu toate ca e o simpla observare evidenta.

        Si eu consider ca evreii au dreptul la un stat propriu la fel cum si palestinienii au. – de ce oare este atat de dificil.. la nivel mondial de a se crea o federatie in acel loc reprezentata in o versiune de parlament comuna ca sa fie pace odata pentru totdeauna.

        A … e vorba de altceva.. cred ca de aceea a alungat si cel mai frumos inger din cer.

        • „Stimate d-nule Vladimir in primul rand trebuie definite niste AXIOME istorice:” spuneti dvs Marcel si apoi continuati „1. Statul ISRAEL este o inventie incepand din 1947 – nicaieri in istorie sau Biblie nu veti gasi o tara cu astfel de nume.”. Pai astea nu sun axiome domnule draga. Prin definitie o axioma este o propozitie acceptata fara dovezi dar care serveste o demonstratie ce urmeaza. Axiomele nu pot fi „istorice” cata vreme orice judecata „istorica” este bazata pe fapte concrete. Pe scurt nu prea stiti despre ce vorbiti atunci cand folositi cuvantul „axioma istorica”. Revenind la „axiomele dvs” sunt false una dupa alta. Cititi macar de pe Wikipedia, daca altceva nu sta la indemana, despre istoria Israelului:

          „The name Israel has historically been used, in common and religious usage, to refer to the biblical Kingdom of Israel or the entire Jewish nation.[28] According to the Hebrew Bible the name „Israel” was given to the patriarch Jacob (Standard Yisraʾel, Isrāʾīl; Septuagint Greek: Ἰσραήλ; „struggle with God”[29]) after he successfully wrestled with the angel of the Lord.[30] Jacob’s twelve sons became the ancestors of the Israelites, also known as the Twelve Tribes of Israel or Children of Israel. Jacob and his sons had lived in Canaan but were forced by famine to go into Egypt for four generations until Moses, a great-great grandson of Jacob,[31] led the Israelites back into Canaan in the „Exodus”. The earliest archaeological artifact to mention the word „Israel” is the Merneptah Stele of ancient Egypt (dated to the late 13th century BCE).[32]”

          http://en.wikipedia.org/wiki/Israel

          In plus mai cititi daca aveti acces si interes despre o serie de descoperiri arheologice cu privire la regatul lui David, ruinele arheologice au fost descoperite. Nu cred sa mai existe indoieli cu privire la istoria Israelului. In ce priveste plaestinieni, povestea e simpla: Hezbollah, Califatul Mondial etc. Sharon a spus foarte clar la UN ca este de acord sa recunoasca statul Palestina cu conditia ca Palestina si in general lumea musulmana sa recunoasca pe deplin drepturile statului evreu ceea ce inseamna eliminarea Al-Quaeda, Hezbollah in general terorism islamic. Obstacolul principal in calea pacii este islamismul aceasta nefiind doar o problema pentru SUA si Europa si in general pentru orice natiune non-islamica, dar pentru republicele islamice insele. Iata in Iran sunt multi opozanti ai regimului bestial islamic, la fel in Egipt, Tunisia. Pe termen lung islamismul a pierdut oricum. O mentalitate si o ideologie dintr-un secol care a trecut de mult.

      • 1. GG exprimă o opinie.
        2. Israel poate că nu este agresor în raport cu Iran, deși se poate discuta pe marginea asasinatelor comise asupra unor oameni de știință iranieni, dar este un agresor de decenii în raport cu palestinienii.
        3. Nu știu ca Iranul să fi atacat vreo țară vecină sub regimul ayatolahilor. A fost însă agresat de un Irak susținut de SUA. De aici probabil și obsesia iranienilor că în tot ce li se întâmplă se amestecă SUA&Israel. Impresia mea este că Iran trăiește în logica mitului cetății asediate. Fiind un profesor universitar, adică un om prin excelență atent la detalii și nuanțe, cred că faceți o confuzie între retorica antisionistă cu cea antisemită. Cele două nu se suprapun complet.
        4. Logica descurajării nucleară care a funcționat în timpul Războiului Rece și mai funcționează și astăzi, presupune ca fiecare parte să o poată distruge pe cealaltă după ce a suferit o primă lovitură. În acest moment, Israel este singura putere din regiune care deține arma nucleară, așadar, balanța de securitate este dezechilibrată. În momentul în care un alt stat din regiune, nu neapărat Iran, va deține arme nucleare, în mod paradoxal, securitatea regională va spori. Fiecare se va gândi mai mult înainte de a întreprinde ceva. Israel se opune înarmării Iranului nu de frica securității sale, ci pentru că i se va restrânge câmpul de acțiune și influența politică în zonă.
        5. Cine susținea în anii 80 politica de neproliferare nucleară servea mai degrabă intereselor URSS care nu putea ține pasul cu SUA. Dar dacă cineva s-a înșalat la un moment dat în viață (în tinerețe sau mai târziu), asta nu înseamnă că toate pozițiile sau alegerile sale sunt greșite.

      • Domnule profesor, prin expresii precum „scuipat ritualic” Roxolanul nu intentiona nimic mai mult decat sa construiasca un mic ad-hominem la adresa Dvs.

        El nu face decat sa incerce sa-si ascunda pozitia partizana prin:
        – prezentari mult simplificate ale „realitatii”, din care extrage doar ce-i convine si ignora cantitatea coplesitoare de dovezi care l-ar contrazice
        – asa-zise apeluri la ratiune (capitol la care el insusi nu pare sa stea tocmai bine)
        – atacuri la persoana mai mult sau mai putin subtile
        – false acuzatii sau insinuarii abjecte, dar spuse pe un ton aparent blajin (partea cu „recunoaștere oficială și acces la resurse” e favorita mea)
        – tonul condescendent dar lipsit de argumente reale … oarecum surprinzator pentru unul care se pretinde „debarasat de clisee” si „ganditor rational” :))

        De la inceput pana la sfarsit, postarea lui nu este nimic mai mult decat o forma de trolling, poate putin mai spalata. Nu are niciun scop constructiv sau macar informativ si „ajuta” doar la a creea tot mai mult zgomot inutil. Personal consider ca asta spune multe despre nivelul lui de „inteligenta”.

        Realitatea e (din ce vad si aici pe site) ca sunt destul de multi ca el…ce nu inteleg insa este de ce va pierdeti timpul raspunzandu-le, citindu-i sau permitandu-le sa posteze. In US nu prea vad asa ceva la multe din articolele scrise de quality-writers (in NY Times sau Boston Globe). Ar fi o pierdere de timp … content de calitate in general nu vine si nu poate veni de la mase, iar putinele exceptii de la aceasta regula sunt in general inecate intr-o masa de noise. Daca vor sa va raspunda, sa-si faca blog si sa vedem cine-si va pierde timpul sinchisindu-se sa le citeasca opiniile :)

    • Roxolanu scrie: “Israel UCIDE in fiecare zi palestinieni si le OCUPĂ teritoriile.”
      Dumnealui chiar crede asa un neadevar? Israelul da oricarui Palestinian drepturi si le ofera teritorii de peste 60 de ani, din 1948. Daca acestia nu doresc sa se stabilizeze si sa se apuce de treaba, ci doresc cu tot dinadinsul conflictul armat, asta vor culege toata viata lor. Doar palestinienii recalcitranti si zelosi, spalati la creier de trei generatii, nu inteleg care e drumul lor realist catre o natiune libera.
      Tot dansul scrie: “Israel este o „democrație” în care aproximativ 50% din cetățeni (palestinienii) nu au drepturi politice elementare și nu sunt reprezentați în Parlament și celelalte structuri ale puterii.”
      De unde scoate un asemenea neadevar? Tocmai ca israelienii arabi sunt reprezentati in Knesset si in structurile puterii. Dansul ii confunda cu palestinienii din Gaza si West Bank, care nu recunosc Israelul si care refuza sa se integreze in el, asa cum au refuzat sa se integreze atat in Egipt cat si in Iordania timp de 20 de ani dupa al 2-lea razboi.
      Acelasi scrie: “Israel nu vrea să devină o democrație pluralistă și reprezentativă pentru populația sa (drepturi egale pentru toți locuitorii săi), dar nici nu acceptă secesiunea palestinienilor și aparția unui stat distinct al acestora.”
      Iarasi un neadevar! Israelul este cea mai pluralista democratie din zona Orientului Mijlociu. Nu este o democratie pentru criminali si teroristi si pentru cei care doresc continuu sa-l destabilizeze. Israelul ar accepta oricand secesiunea palestinienilor si crearea unui stat distinct, cu conditia ca acestia sa recunoasca dreptul lor de a exista. De cate ori mai trebuiesc mentionate aceste lucruri pentru a fi insusite si asimilate de dansul?

  3. Probabil ca acest comentariu nu va aparea, asa cum se obisnuieste pe acest site, dar as avea citeva observatii:
    1. Antisemitismul pe care il manifesta discursul public din mediile musulmane, incluzind aici afirmatiile liderilor iranieni, nu are nici o legatura cu cel european. Echivalarea celor doua reprezinta o crima si o lipsa de bun simt, mai ales daca aceasta operatiune este efectuata de comentatori europeni. Aceasta pentru ca manifestarile antisemite din cele doua regiuni au motivatii total diferite, iar situatia istorica este cu totul alta. Lumea musulmana este cea care suporta si plateste consecintele antisemitismului european. Antisemitismul arab si iranian reprezinta o declaratie de ostilitate la politica unui stat – Israelul – si nu un indemn de macelarire a unei populatii lipsite de aparare, asa cum a fost cazul miscarii antisemite din Europa. Declaratiile lui Ahmadinedjad referitoare la negarea Holocaustului nu au nici pe departe aceeasi valoare precum cele care ar fi facute de un politician european – Iranul nu are nici o vina si nici o implicare in macelarirea evreilor, iranienii doar reactioneaza la politica unui stat din regiune cu singurele afirmatii care ar mai putea soca mass-media europeana. Declaratiile lor sint o reactie la o situatie complicata din politica internationala, nu o manifestare indecenta de paranoia, asa cum ar fi din partea unor politicieni europeni. Situatiile din Orientul Mijlociu si din Europa nu se pot echivala din simplul motiv ca cele doua regiuni nu au comis aceleasi crime si, mai mult decit atit, populatia dintr-o regiune plateste acum, cu virf si indesat, pentru crimele populatiei europene.
    2. Cele de mai sus reprezinta motivul pentru care consider incalificabile interventiile facute in disputa iraniano – israeliana de catre diversi intelectuali europeni. Si cei care dau lectii Iranului cu privire la Holocaust, dar si cei care apara pozitia iraniana dovedesc o lipsa totala de bun simt. Nu se intelege faptul ca, dupa Holocaust, Europa a pierdut cu totul dreptul de a mai exprima o opinie in aceasta problema, fie ea pro sau anti- israeliana. Este pur si simplu indecent sa dai lectii de comportare celor care suporta consecintele crimelor tale. Negarea Holocaustului trebuie sa reprezinte o infractiune, dar asta numai in Europa, care a comis efectiv aceasta crima, nu si pentru palestinieni – care si-au pierdut casele din cauza actelor comise de europeni – sau pentru iranieni, care cauta numai sa-si justifice ideologic atitudinea antiisraeliana. Singurul act de bun – simt pe care l-ar putea efectua europenii in toata aceasta disputa ar fi sa taca, pur si simplu, acesta fiind motivul pentru care nu cred ca este decent sa apreciem nici articolele – sau poemele, precum in cazul lui G. Grass – ce ataca politica Israelului si nici cele care cauta sa-i gaseasca justificari acesteia si sa condamne „terorismul” arab. Silence, please!

    • Da, o reactie tipica propagandei socialiste americane. care nu arata decat o substantiala ignoranta si ura educata la scoala gender studies/ peace studies/postcolonial si alte shitty waste of time and money studies…
      Ce ramane insa din toata gagara asta post-coloniala semidocta e: Iranul este o dictatura brutala, irationala pe cand Israelul este o democratie propsera.

      Overall tipul dvs de argument imi aduce aminte de un banc: Ion, bun prieten cu Janos, ii spune intr-o zi lui Janos: „Mai, eu te omor”. Janos, surprins raspunde ”Ce-ti veni Ioane?” „Voi ungurii l-ati ucis pe Mihai Viteazu” raspunde Ion. Janos spune: „Pai asta s-a intamplat sute de ani inainte”. „Da, dar eu abia acum aflat” spune Ion.
      Ei, povestea cu ce au facut unuii europeni in perioada coloniala nu numai ca s-a incheiat demult, ba drimpotriva au oferit multe, prea multe in schimb. Dar ce sa-i facem, postcolonialistii americani, care nici macar nu sunt concerned directly cu povestea asta, trebuie sa-si justifice babanele salarii de pe urma taxpayerului american..As sugera insa sa cititi inainte de a judeca istoria complet si sa faceti o vizita in Europa, in loc sa vorbiti de pe campusuri de stanga americanie Nu in ultimul rand scutiti-ne de nesimitirea ultimei fraze „silence please”. E o reactie de mitocan dogmatic care nu are loc in democratie.

      • PS:

        Poate veti fi fiind interesat de ce spune Reza Kahlili despre Iran si in general despre republici banana-islamice mangaite cu atat dragoste de ONU pe banii nostri: http://atimetobetray.com/about/

        Nu stiu de ce dar inclin sa cred Kahlili are o idee mult mai clara decat „postcolonialistii” si in general toti profesorasii provinciali de cultural studies..

      • Nu vad legatura intre ce am spus eu si stinga americana. Americanii nici macar nu sint introdusi in propozitie pentru ca nu este cazul. Ei nu au avut nici o legatura cu Holocaustul. Si pentru ce introduceti in discutie colonialismul? Nici la asta nu m-am referit, desi exista o legatura tangentiala, daca avem in vedere ce au facut englezii in Palestina. Indemnul la tacere se referea exclusiv la europeni si are o motivatie fara nici o legatura cu ceea ce sustine stinga americana s.a. Eu am contestat doar dreptul de a mai vorbi in ceea ce priveste ceea ce se intimpla in fosta Palestina al europenilor de orice culoare politica, bagatul in seama in acesta problema fiind ceva indecent, obscen as zice, daca avem in vedere istoria problemei evreiesti in Europa si mai ales Holocaustul.
        In rest – ce legatura are bancul cu Ion si Ianos cu ceea ce am spus eu? Ca sa nu mai spun de nesimtirea de mitocan dogmatic de care as da dovada – de nesimtire dau dovada tocmai europenii care ofera diverse comentarii in problema palestiniana, condamnind una sau alta din parti, uitind ca au pierdut acest drept de mai bine de o jumatate de secol. Singura atitudine decenta pe care europenii ar putea sa o adopte in aceasta problema ar fi sa-si tina gura, in general, si sa incerce – daca vor neaparat sa se implice – sa ajute ambele parti aflate in conflict. Altfel, sentintele date de diversi activisti, prin care condamna politica Israelului sau „terorismul” palestinian nu sint decit exemple ale indecentei intelectualilor europeni, care sint gata sa-si uite propria istorie numai pentru a se baga in seama.
        In cazul americanilor, de stinga sau de dreapta, care se implica in problema palestiniana, situatia este cu totul alta si chiar nu ma intereseaza consideratiile referitoare la stingistii care fac propaganda pe banii contribuabililor americani.
        P.S. Amuzante expresiile in engleza care impaneaza textul d-voastra, dar eu sint de parere ca, inainte de a scrie un text bilingv, ideal ar fi sa invatam macar limba romana. Altfel iese ceea ce se poate admira din plin in textul d-voastra.

        • M-am gandit la ceea ce scrieti. Holocaustul, ca si Gulagul, au fost incarnarile Raului radical si s-au petrecut in Europa. Dar Mao a creat Gulagul chinez. Fenomenul totalitar a fost unul global, nu doar european (desi nu neg ca radacinile Holocaustului si ale Gulagului se afla in ideologii europene, dovezile pot fi gasite in cartea Brigittei Hamann despre Viena lui Hitler ori in aceea a lui Alain Besancon despre originile intelectuale ale leninismului). Germania democratica se intemeiaza pe un pact al memoriei, pe ceea ce se cheama solidaritate anamnestica. Doua tari se definesc esential prin cuvintele”Never again”: Germania si Israelul. Natiunea in numele careia s-a comis crima absoluta si natiunea care era destinata sa dispara prin acea crima. Cand Thomas Mann a scris „Doktor Faustus”, el s-a gandit la marea autocritica germana. I-ati fi spus lui Thomas Mann „Silence, please”? De ce nu au dreptul intelectualii europeni sa vorbeasca responsabil? Poarta o vina definitiva, inexorabila? Nu avea dreptul sa vorbeasca un Jorge Semprun, fost detinut la Buchenwald? Nu au dreptul sa vorbeasca Adam Michnik si Bronislaw Wildstein? Nu avea dreptul sa vorbeasca Bronislaw Geremek ai carui parinti au pierit in Holocaust? Nu au dreptul sa vorberasca Andre Gluksmann, Alain Finkelkraut si Bernard-Henri Levy? De ce, pentru a nu-i stingheri pe Tariq Ramadan si pe Alain Badiou?

          GG a intrat, nepasator si sfidator, pe un teritoriu incarcat de amintiri, de obligatia responsabilitatii istorice. Germania post-totalitara este una bazata pe ceea ce filosful Hans Jonas a numit etica responsabilitatii. Cand unele cercuri fundamentaliste islamice, dar si unele regimuri seculare din lumea musulmana pun sub semnul intrebarii Holocaustul, este vorba de subminarea unui proiect de recuperare a umanitatii din noi. Poate stiti ce scriu unii istorici din Israel despre debutul acelui stat. Confruntarea si asumarea trecutului sunt obligatorii intr-o democratie (exemple: Chile, Argentina, Africa de Sud, Polonia, Republica Ceha, Germania, Romania). Nu insa si intr-o dictatura. As dori sa vad si in lumea araba acelasi curaj al adevarului istoric, aceeasi indrazneala de a sfida naratiunile dominante vreme de decenii precum in Israel. Cata vreme o parte cultiva conversatia rational-democratica, iar cealalta traieste in mit si in eterna auto-compatimire, este greu de intrevazut posibilitatea dialogului onest.

          • 1. Departe de mine gindul de a-i spune lui Thomas Mann „Silence, please”, atunci cind acesta incearca o interpretare a Incarnarii Raului in Germania secolului XX. Interpretarea evenimentelor care au lovit Europa acum citeva zeci de ani, rememorarea nu pot fi in nici un caz interzise sau considerate a fi indecente. Eu m-am referit numai la faptul ca decenta ar trebui sa-i oblige pe intelectualii europeni sa evite sa-si exprime diverse puncte de vedere – dupa cum se poate vedea, care mai de care mai neavenite – in problema israeliana. Este adevarat, exista voci autorizate, care au avut de suferit, personal chiar, de pe urma Holocaustului, dar cred ca se poate limpede observa ca aceste persoane sint chiar cele mai putin vocale in disputa din cadrul intelectualitatii europene cu privire la situatia din fosta Palestina. In 90% din cazuri, spatiul public este ocupat de cei care nu au nici o cadere in a se exprima in aceasta problema, dar care o fac fara nici o apasare sau remuscare – iar aici G. Grass este doar un exemplu, multi dintre sustinatorii neconditionati ai politicii israeliene nu sint cu mult mai breji sau mai indreptatiti.
            2. Nu m-am referit la fenomenul totalitar in general ca o vina a Europei care i-ar putea interzice acesteia participarea la disputa cu privire la politica israeliana, ci numai la Holocaust. Aceasta pentru ca fenomenul in cauza, indiscutabil european si ale carui manifestari nu se opresc numai la crimele ulterioare lui 1941, are o contributie covirsitoare la modul in care s-a constituit statul Israel si la atitudinea agresiva a acestuia fata de populatia araba din zona. Repet, palestinienii si lumea musulmana in general au platit si o fac in continuare pentru crimele europene, ei simt cel mai bine ce inseamna in practica lozinca ce i-a animat pe fondatorii statului israelian si pe urmasii lor de azi: „Never again !” Niciodata nu vom mai fi victime, niciodata nu vom mai fi neajutorati. De aici pina la apararea agresiva a propriului drept in defavoarea unei populatii fara aparare din regiune nu a mai fost decit un pas, pe care statul israelian l-a facut foarte apasat. Prin asta nu vreau sa judec pe nimeni, amindoua populatiile din zona sint victime, in fond, ale unor agresori ai caror urmasi le dau lectii acum de comportare. Iar daca o privesc prin aceasta prisma, atitudinea intelectualilor europeni mi se pare chiar obscena.

            • Nu este aici locul unei discutii in adancime pe acest subiect. Oricum, ideea sionista a precedat Holocaustul, iar conflictele dintre colonistii evrei si locuitorii din Palestina a inceput mult mai devreme. Israelul, ca ideal politic si ca realitate statala, nu este (doar) efectul Holocaustului.

        • ‘Cele de mai sus reprezinta motivul pentru care consider incalificabile interventiile facute in disputa iraniano – israeliana de catre diversi intelectuali europeni. Si cei care dau lectii Iranului cu privire la Holocaust, dar si cei care apara pozitia iraniana dovedesc o lipsa totala de bun simt. Nu se intelege faptul ca, dupa Holocaust, Europa a pierdut cu totul dreptul de a mai exprima o opinie in aceasta problema, fie ea pro sau anti- israeliana. Este pur si simplu indecent sa dai lectii de comportare celor care suporta consecintele crimelor tale. ” , spuneti dvs.

          Stau sa ma gandeasc, dintr-un alt unghi despre ce altceva ati putea vorbi oare??? Intreg mesajul dvs este o amestecatura de „Europa”, „intelectualii europeni”, „nu au dreptul”, „totala lipsa de bun simt”, „Europa a pierdut dreptul” etc., din care rezulta, cu multe scremeneli, ca Europa si europenii nu au dreptul sa replice Iranului dintr-un motiv cat se poate ciudat. In opinia dvs toti cetatenii Europei, fara nicio exceptie, toti intelectualii fara nicio exceptie, pe scurt Europa in totalitatea ei de atunci si pana azi, de la sud la nord, vest la est, in diagonala, nu are dreptul sa critice pozitia Iranului fata de Israel din pricina celui de al doilea razboi mondial. Un soi de determinism socio-istoric conform caruia daca strabunicul lui Hanz a fost militar in armata lui Hitler, Hanz nu are drreptul la opinii diferite caci poarta pacatul (originar) al strabunicului. Ca atare Iranul si Europa sunt la fel de nelegitime.. Cata vreme incheiati postarea cu: „Singurul act de bun – simt pe care l-ar putea efectua europenii in toata aceasta disputa ar fi sa taca, pur si simplu, acesta fiind motivul pentru care nu cred ca este decent sa apreciem nici articolele – sau poemele, precum in cazul lui G. Grass – ce ataca politica Israelului si nici cele care cauta sa-i gaseasca justificari acesteia si sa condamne “terorismul” arab. Silence, please!”

          Zau, asa??? Va multumim pentru opinia generala asupra Europei, acum puteti sa respirati fericit(a).

          • Apropos de Iran:

            http://www.foxnews.com/world/2012/04/08/iran-stands-ground-on-rights-to-nuclear-activity/

            Si Gunter Grass:

            http://www.lefigaro.fr/flash-actu/2012/04/08/97001-20120408FILWWW00070-g-grass-persona-non-grata-en-israel.php

            daca citim cu atentie ultimul paragraf din articolul aparut in Le Figaro incepem sa vedem gravitatea afirmatiilor lui Grass in contextul Israelo-Iranian..

            In final iata un articol care discuta Goldstone report care a dat apa la moara socialistilor anti-semiti:

            http://www.washingtonpost.com/opinions/reconsidering-the-goldstone-report-on-israel-and-war-crimes/2011/04/01/AFg111JC_story.html

            Ma intreb daca Gunter Grass a citit acest articol,..

          • Trebuie sa recunosc faptul ca nu pot replica la cele spuse de d-voastra pentru simplul motiv ca nu prea am reusit sa inteleg nimic. Oi fi eu de vina. Din cite am putut totusi eu pricepe, rezulta ca ma credeti un aparator al Iranului. Asa o fi, desi departe de mine intentia asta, eu doar am recomandat ca diversii vorbeti de prin Europa sa se abtina sa mai exprime vreo pozitie in problemele referitoare la situatia din Orientul Mijlociu, pentru ca nu au caderea morala s-o faca. Ma refeream in principal la Gunther Grass, dar nu numai, si chiar nu aveam nici o treaba cu programul nuclear iranian.
            Spuneti ceva – nu am priceput eu prea bine, dar asta e – despre faptul ca ceea ce s-a petrecut in cel de-al doilea razboi mondial nu reprezinta un motiv suficient ca sa-i opreasca pe europeni sa critice Iranul, pe palestinieni, Israelul s.a. Ca, la urma urmei, fiecare e liber sa spuna ce vrea, pentru ca nu e vinovat pentru pacatele stramosilor. Nu, nu este vinovat, si tocmai de aceea nu sufera o condamnare penala pentru ce au facut stramosii lui, dar decenta spune ca, daca stramosii tai sint la originea unei probleme, nu poti sa vii sa-i critici pe cei care si acum se chinuiesc s-o rezolve pentru ca nu fac o treaba prea buna. Cel putin asa cred eu.
            Numai bine in continuare si nu pot decit sa sper ca va veti imbunatati macar limba romana scrisa, astfel incit sa ne putem intelege mai bine.

          • „.. dar decenta spune ca, daca stramosii tai sint la originea unei probleme, nu poti sa vii sa-i critici pe cei care si acum se chinuiesc s-o rezolve pentru ca nu fac o treaba prea buna. Cel putin asa cred eu.” spuneti dvs.

            Credeti prost. Decenta nu spune nimic. Decenta e prin definitie o atitudine morala. In general „decenta” nu este un subiect, ci o calitate a unui subiect asa ca ea, decenta, nu spune nimic, cum tot asa stramosii nu obliga pe nimeni sa creda una sau alta.

            • Daca-mi permiteti, as spune ca nici eu nu cred in „determinism ancestral”. Suntem fiinte libere, avem dreptul sa ne pronuntam pe orice tema, cata vreme recunoastem dreptul celorlalti de a fi sau nu de acord cu noi. Este conditia de functionare a rationalitatii dialogice. Este, evident, preferabil ca intelectualii publici cu notorietate, gen Gunter Grass, sa tina cont de implicatiile mai largi ale interventiilor lor.

    • Cum adica Silence, please, stimat domn Satanae? Iranul e pe cale de a dobandi arma nucleara si de a destabiliza intregul Orient Apropiat si poate intreg globul, continuand sa faca demersuri publice pentru obliterarea Israelului, fara ca macar Rusia sau China, singurele puteri importante de la ONU, sa fie socate cu ceva, sau sa se opuna si dumneata sustii ineptia ca nimeni nu trebuie sa faca nimic! Exact asa au procedat Franta si Anglia inaintea celui de-al 2-lea razboi mondial. Si Pakistanul are arme nucleare, dar nu-si ameninta continuu vecinii cu folosirea lor. In schimb, Iranul nu numai ca se intrece in declaratii razboinice, dar a devenit un focar al inarmarii teroristilor si un centru de distributie international a armelor conventionale. Iranul a fost implicat in bombardarea ambasadei Israelului si a cladirii JCC din Buenos Aires. Iranul a infiltrat clandestin in Irak arme de distrugere in masa, bombe de toate calibrele, care au dus la moartea si ranirea a numerosi oameni nevinovati si la un razboi fratricid. Consecintele dobandirii armelor nucleare de catre Iran sunt vaste si multiple, ducand la o cursa a inarmarilor din acea regiune fara precedent si pentru dumneata, nimeni nu trebuie sa faca nimic!

  4. Domnule profesor,

    1. Am remarcat cu tristete ca discutia (nu doar din forumul ad-hoc constituit in jurul articolului dumneavoastra) trateaza, in special, „antisemitismul” lui GG. Las la o parte faptul ca acesta ar trebui sa fie si dovedit, nu numai afirmat de oponentii sai (in general antisionismul si chiar pozitiile mai moderate ale celor care acuza politicile guvernului israelian de pe pozitii obiective sunt catalogate drept antisemite, ceea ce e un exercitiu care denatureaza substanta demersurilor), dar nu pot sa nu fiu dezolat de faptul ca una dintre tacerile pe care scriitorul incearca sa le sparga, cea care invaluie arsenalul nuclear al Israelului, este eludata in toate replicile celor care il acuza de ostilitate la adresa evreilor. De ce nu abordati acest subiect? Nu vi se pare ca scuza „capacitatii de aparare” nu este suficienta pentru a justifica bombele atomice? Poate imi veti spune ca acest arsenal nu a fost confirmat de nimeni (unii au alta parere), dar sper ca veti recunoaste ca nici nu a fost infirmat in mod formal. Poate imi veti spune ca el exista pentru a contracara potentiala amenintare de acelasi tip care ar putea veni din partea Iranului, dar cred ca sunteti de acord ca aceasta nu exista azi – si mai sunt catiova ani buni in care nu va exista chiar in cazul in care eforturile internationale de prevenire vor esua. GG nu este o voce singulara care atrage atentia asupra acestui pericol (oameni respectabili si organizatii internationale asisderea au facut-o) dar multi dintre cei care au abordat acest subiect s-au vazut catalogati drept „antisemiti”. De ce?

    2. Cu umilinta profanului (dar in materie de strateegii militare suntem in aceeasi barca) va atrag atentia ca un submarin capabil sa lanseze SLBM-uri cu incarcaturi nucleare poate fi argumentat ca o capabilitate de reactie la o prima lovitura a inamicului – dar asta nu inseamna ca nu poate fi folosit (chiar cu mare eficienta) pentru un prim atac (cred ca azi se numeste „preemptiv”, ceea ce aproape ca il face si mai obscen).

    3. Vorbiti despre GG si despre inrolarea lui pentru cateva luni (inainte de 18 ani) in Waffen SS. Nu incerc sa il scuz (desi cred ca ar merita reflectat la varsta inconstientei). Dumneavoastra ii suspectati pozitiile si opera de „denial”. Las la o parte posibilitatea ca tocmai acea experienta teribila sa ii fi format caracterul fundamental pacifist pe care il citim in articolele si cartile lui, dar ma mir ca sariti direct la o acuza de negare, de reprimare a istoriei sale personale, si nu sunteti dispus sa ii acordati macar drama unei rusini cu care a trebuit sa traiasca si pe care a incercat sa o rascumpere.

    4. Afirmati ca nu sunteti de acord cu toate masurile luate de guvernul sau parlamentul israelian. Aici cred ca este nevoie de ceva mai multe precizari, pentru ca, poate cea mai mare problema care a impiedicat evolutia pozitiva a discutiilor despre reglementarea problemei israelo-palestiniene este cea a colonizarii teritoriilor ocupate, iar in aceasta privinta pozitiile autoritatilor de la Tel Aviv (sau Ierusalim) sunt coerent insultatoare la adresa comunitatii internationale si alimenteaza (parca inadins) cu argumente irefutabile discursul celor mai aprigi adversari.

    5. In continuarea paragrafului anterior, va marturisesc ca eu cred in dreptul la existenta in pace a statului Israel, asa cum cred si in dreptul la existenta a unui stat palestinian viabil (atribut pe care vreau sa il subliniez).

    Cu respect

    • Va multumesc pentru mesaj. Tema articolului este blamul unilateral pe care Grass il rezerva Israelului. Este vorba de un poem-rechizitoriu, o diatriba, cum scrie profesorul Herf, menita sa identifice „cine este de vina” pentru riscurile la adresa „pacii mondiale”. Daca nu sunt multinationalele, bancile si alte institutii ale capitalismului monopolist, atunci vinovat este statul evreu, „imperialist”, „expansionist” si „rasist”. Mitul functioneaza circular-vicios: statul evreu controleaza Statele Unite, Statele Unite controleaza statul Israel. Hitler era convins ca Averell Harriman, cunoscut bancher, magnat al Wall Street-ului si ambasadorul lui FDR la Moscova in anii celui de-al II-lea razboi mondial, si Harry Hopkins, principalul consilier politic al presedintelui american, erau evrei. Nu erau. Dar, vorba lui Goering, „Wer Jude ist bestimme ich!”. GG se plange ca exista in Germania un tabu legat de criticarea Israelului. Afirmatia este falsa. Declara ca scopul sau a fost sa sparga tacerea. Nu trebuie sa se mire cand i se raspunde.

      • Domnule profesor,

        Va multumesc pentru raspuns.

        Nu ma pot impiedica sa observ ca aspectele pe care le-am considerat ca fiind de substanta in pozitia lui GG nu sunt abordate de dumneavoastra (sau de JH). Il reamintesc pe unul care mi se pare foarte important, arsenalul nuclear al Israelului, argument strategic care cu greu poate fi privit ca un dispozitiv defensiv (si asta doar printr-un exercitiu discutabil dintr-o logica pe care o credeam apusa).

        Cu respect

        • GG nu a scris un eseu analitic, nu a oferit argumente bazate pe informatii verificabile, a exprimat o emotie, eventual o pasiune (ori o fobie). Nu vad motivul deplasarii discutiei dinspre tema articolului, care este, sper, limpede formulata chiar in titlu, spre alte subiecte. Va doresc Sarbatori Fericite!

          • Domnule profesor,

            Tema articolului este, intr-adevar, bine formulata in titlu. Dezolarea mea se refera la faptul ca, dupa parerea mea, lui GG nu i se raspunde (si aici nu ma refer la articolul dumneavoastra ci la multe dintre reactiile care au aparut in publicatii de prestigiu). GG este taxat. Evident, discursul lui poate fi citit in diferite registre si este clar ca al meu nu coincide cu al dumneavoastra.

            In legatura cu informatiile (ne)verificabile la care faceti apel, va propun http://www.sipri.org/yearbook/2011/07.

            Va multumesc si va urez si dumneavoastra Sarbatori Fericite!

        • matale esti un antisemit comunist mieros care noaptea se viseaza zelea codreanu, cel mai mare roman fara pic de singe romanesc Esti doar un troll antisemit de doi bani care se preface ca discuta, cind el stie bine ca evreii e de vina. Lasa ca ajunge cartonfuhrerul antonnel la putere si iti da sa te saturi, da afara ”capitalul evreiesc” din tara, ca mai nou asta e marota voastra, si-l instaleaza pe ala neaos romanesc,adica bombo, voiiciorescu, patriciu si alti romi de bine.
          Oricind imi pun la dispozitie numele real si adresa de mail daca doresti o intilnire mai tovarase camarad. Dar neaparat sa porti camasa bruna si pantaloni rosii, ca sa te recunosc, nu de alta.

    • Stimat domn Ion. Va dau cateva raspunsuri la punctele dvs. Punctul 1: Israelul nu a facut nicio declaratie razboinica impotriva Iranului, dar a fost supus de ani de zile unui baraj de declaratii de aceasta natura din partea lui. Atat arsenalul nuclear al Israelului cat si al Iranului nu a fost inca folosit sau dovedit si prin urmare Gunter Grass face speculatii de asemenea natura incat sa creeze impresii false numai despre Israel. De ce n-a scris dansul pana acum nici un poem asemanator dedicate Iranului? Daca era atat de pacifist pe cat incearca sa fie, ar fi trebuit s-o faca de cativa ani deja? De ce a lasat sa se scurga atat timp pentru ca sa intoarca intreaga opinie international impotriva Israelului, adica sa toarne gaz pe foc? Va dau eu un raspuns partial: Pentru ca aceasta este opinia publica in vest si asa bate vantul liberal de stanga. Ce legatura are Israelul si politica lui, cu actiunile luate in diverse tari impotriva evreilor de pretutindeni, cu atentate si bombe, cu scoli si centre evreiesti incendiate, de la Buenos Aires pana la Istambul, din Franta si Anglia pana in Norvegia, cu actiuni individuale impotriva evreilor care nu au nici o vaga legatura cu ce se imtampla in Orientul Apropiat. Tot un raspuns partial: “Iubirea si respectful fata de evrei”. De ce Gunter Grass n-a scris nimic despre aceste fenomene? La punctul dvs. 2, daca organismele international nu-si fac datoria de a pune la punct Iranul, atunci care ar fi dupa dvs. alte metode de aparare impotriva inarmarii nucleare a Iranului, caruia ii place sa vorbeasca de trei ori pe zi despre obliterarea Israelului, decat un preemptive strike impotriva centrelor de producere al armelor nucleare? Punctul 3: Chiar dvs. considerati trecutul lui GG drept o rusine sau o pata ce trebuie trecuta cu vederea din cauza inocentei varstei. Dar daca dansul revine la varsta senectutii cu un indemn impotriva tarii la a carei formari au avut o contributie substantiala proprii lui idoli co-nationali in vremurile negre ale Europei, nici atunci nu considerati acest gest drept o gafa?Daca vroia sa o stearga si s-o rupa cu acel trecut, dl. Gunter Grass a avut la indemana peste 60 de ani pentru a-si face mea culpa. Dar nu i-a trecut prin cap asa ceva, intrucat era prea umilitor pentru un viitor detinator al premiului Nobel si poate ca gestul in sine i-ar fi periclitat insusi acordarea acelui premiu. Punctul 4: Despre asa zisele teritorii palestiniene ocupate, statul Israel a retrocedat Gaza in 2005 in proportie de 100% si a propus retrocedarea West Bank-ului in proportie de 97%. Palestinienii nu numai ca n-au acceptat aceste procente, dar au schimbat retorica si acum vor ca Israelul sa abandoneze 100% intreg teritoriul Israelului de azi!!! Se mai poate sta la discutii cu cineva in atare conditii? Punctul 5: Sunt complet de acord cu dvs!

  5. Cred ca nu ati gasit justa masura si este destul de iritanta constructia pentru cineva care apreciaza tonul dvs de obicei just. Pe vremuri era o emisiune „Arret sur images” care examina unghiurile sub care era prezentat un eveniment, bunele practici sau tehnicile de manipulare, distorsiunile, „zgomotele”etc.
    Zau asa, eticheta de antisemit ca deschidere, povestea cu waffen SS, adica cumva e si un fascist nevindecat, asocierea cu imaginea din RDG (!?) si ca un corolar sa ne mai lase GG cu constiinta ca a trait in negare.
    Sunt niste date factuale jenante pentru Israel (scandalul Dimona/Mordeerdechai Vanunu) si democratie parlamentara sau nu si Israelul trebuie sa aiba parte de aceeasi supraveghere internationala ca orisicine. Altminteri chiar e o sursa de ingrijorare. Si este un fapt ca exista o tacere vinovata, o retinere de a critica Israelul pentru ca urmeaza cliseistic acuza de antisemitism. De asemenea este de multe ori, de prea multe ori, nerusinat felul absolut usuratic in care oficialii si suporterii Israelului folosesc acuza de antisemitism pentru orice critica.
    Israelul nu trebuie analizat prin comparatie cu Iranul sau Coreea de Nord ci prin prisma datelor factuale. Existenta knesetului nu inseamna un cec in alb pentru proliferarea nucleara, pentru colonizarea scandaloasa pentru a nu mentiona decat doua evidente care il fac antipatic si arogant pentru multi care in trecut erau simpatizanti (cazul meu).

    Undeva urmaream amuzat exercitiul dvs, care parca era o repetare a patternului unor forumisti care atunci cand va luati de comunismul lor drag va iau de la copilaria din primaverii (copil de nomenklaturist, carevasazica un soi de waffen), filiatia iudaica si asocierea tembela si cliseistica cu aducerea comunismului de catre evrei in Romania pentru ca sa va desfiinteze ca si constiinta anticomunista. Se pare ca va administreaza your own medicine. Pacat ca ne pierdem in stereotipii si clisee semite si antisemite. Dreapta judecata are de suferit.

    .

    • Eu am vorbit despre un autor si un text in circumstantele politice si culturale ale Germaniei vremurilor noastre. Nu un autor oarecare. Unul care, nu ma indoiesc, l-a citit pe Karl Jaspers si stie ce inseamna culpa morala, ca sa nu mai vorbesc de culpa metafizica. Hannah Arendt a fost adeseori foarte critica in raport cu anumite dimensiuni ale culturii politice din Israel, dar niciodata nu ar fi echivalat statul evreu cu o dictatura teocratica. As putea spune acelasi lucru despre Raymond Aron si Isaiah Berlin. Nu mi-i pot imagina scriind ceea ce a scris Grass. Nu mi-l pot imagina pe Camus gandind astfel.

      Textul lui Grass, neglijent formulat si superficial ca logica, este o dovada a optiunilor lamentabile ale unora dintre vedetele stangii (ceea ce Grass este de decenii incoace) cand este vorba de supravietuirea statului Israel si de duble standarde. Referintele de ultima ora la Netanyahu nu schimba situatia: toate guvernele Israelului din ultimele decenii au sustinut securitatea acestui stat, toate guvernele au spus ca problema teritoriilor ocupate este parte a unei paci reale cu tarile arabe, conditii in care se va rezolva si problema palestiniana. Cata vreme Charta Hamas va include apelul la distrugerea Israelului, cata vreme manualele oficiale palestiniene vor prezenta o versiune a istoriei menita sa duca la negarea dreptului la existenta al acelui stat, mi-e imposibil sa vad ce alta pozitie poate avea un politician israelian responsabil. As indrazni sa spun ca „nu ma iau” de comunism si de nazism, le analizez, cat pot de documentat, cu instrumentele istoricului si politologului angajat in favoarea valorilor pluralismului democratic.

  6. Buna seara domnule Tismaneanu,
    ma bucur ca aduceti in atentia publicului romanesc subiectul acesta. Personajul in sine, domnul Grass, trecut de 80, a facut o gafa uriasa, ca orice om captiv propriilor prejudecati.

    Pe langa faptul ca poemul este la limita penibilului, dovedind o nestiinta, sau rea-stiinta in strategie miltara evidenta, domnul Grass acum se prezinta mai departe, ca o victima.

    Un lucru e clar: acum zece sau douazeci de ani cred ca domnul Grass nu si-ar fi permis sa scrie un asemenea text. Un cinic ar putea interpreta recentele aberatii literare ale dlui Grass drept epifenomene ale expansiunii Germaniei. Ar fi insa fals. Reactia publica in Germania, aparent majoritara, este clara si fara echivoc: Grass bate campii.

    Pentru cititorii interesati doua linkuri, aici poemul http://www.sueddeutsche.de/kultur/gedicht-zum-konflikt-zwischen-israel-und-iran-was-gesagt-werden-muss-1.1325809

    iar aici un interviu cu Ahmedinajad pentru ZDF, ca sa intelegeti cine este individul si ce vrea: https://www.youtube.com/watch?v=P2VJIOR8I3s&feature=player_embedded

    Toate cele bune!

  7. Dle Tismaneanu, v-ati grabit. Lucrurile stau putin diferit…..

    Haaretz.com

    Published 16:35 07.04.12
    Latest update 16:35 07.04.12

    Gunter Grass: Poem critical of Netanyahu’s Iran policy, not Israel
    Remarks during interview with German newspaper come as Iran official says Nobel laureate beautifully carried out his human and historical responsibility.
    By Ofer Aderet and The Associated Press

    Nobel literature laureate Gunter Grass, who is under fire for a poem that criticizes Israel, has told German media that he was singling the Israeli government, not the country as a whole.

    In the poem published in European dailies earlier this week, the 84-year-old German author criticized what he described as Western hypocrisy over Israel’s nuclear program and labeled the country a threat to „already fragile world peace” over its stance on Iran.
    He’s since been accused of anti-Semitism, and Prime Minister Benjamin Netanyahu has rebuked his views as „ignorant and objectionable.”
    In an interview published Saturday by the daily Sueddeutsche Zeitung, Grass says he sought foremost to single out the policies of „Netanyahu’s current government.”
    „It’s that which I criticize, a policy that keeps building settlements despite a UN resolution. I’m criticizing a policy which is creating more and more enemies for Israel and is increasingly isolating it,” Grass said.
    The German writer added that Netanyahu was the person who did Israel the most harm, saying he „should have added that to the poem.”
    The Nobel laureate’s comments came after on Thursday Gras said he his poem was misunderstood, saying in an interview with a German public broadcaster that the”overall tenor is to not engage in the content of the poem, but instead to wage a campaign against me and to claim that my reputation is damaged forever.”
    Also on Saturday, a senior Iranian official praised Grass for his controversial poem, saying he has beautifully carried out his human and historical responsibility.
    In a letter published by the semiofficial Fars news agency, Iranian Deputy Culture Minister Javad Shamaqdari said the 84-year-old poet’s revelation of „truth may awaken the silent conscience” of the West.
    However, the Iranian officials wasn’t the only one supporting Grass’ critical words on Saturday, as officials in the far-right German faction NPD wrote on the party’s website that „Grass broke the taboo when he criticized the Jewish state’s aggressive policy.”
    The Nobel laureate also received backing from Wolfgang Gehrcke, a German parliament member on behalf of the left-wing party Die Linke, who said: „He’s right.”

    Referinta este establishmentul politic al Israelului, specific B. Netaniahu, nu poporul sau statul evreu. Deci, mai bland cu antisemitismul, mai ales ca ati mentionat chiar dvs., „Vreau sa fiu bine inteles: nu spun aici ca fiecare decizie a guvernului israelian ar fi ireprosabila. O asemenea pozitie este absurda si nu cred ca despre acest lucru e vorba.”
    Cat despre J. Herf, avand in vedere originea sa si relatia stransa a dvs. cu acesta la Univ. Maryland, a-l cita in argumentatie este cel mult un gest de amicalitate redeventa, altfel…..

    • „Vreau sa fiu bine inteles: nu spun aici ca fiecare decizie a guvernului israelian ar fi ireprosabila. O asemenea pozitie este absurda si nu cred ca despre acest lucru e vorba.” Exact, nu despre acest lucru este vorba in text. Gunter Grass a comis o gafa, dar nu una fara legatura cu pozitiile sale anti-americane si neutraliste manifestate inca din anii 70 si 80. In plus, gafa lui Grass este una ce tine de de atitudinile stangii europene din ultimele decenii. Iar faptul ca profesorul Herf preda la aceeasi universitate cu mine este absolut irelevant in discutie.

    • Repozitionarea lui GG
      „Grass says he sought foremost to single out the policies of “Netanyahu’s current government.” este slaba pentru ca politica externa a Israelului a fost constanta, long time ago, si masurile de securitate draconice dictate de statul evreu au fost, poate, si o consecinta a atentatului de la Munchen.

      Deci fals!!! – tardiva si superficiala repozitionala lui GG.

      Sa nu uitam ca un Presedinte al Gemaniei a decis sa demisioneze dupa o anumita pozitie exprimata public. Ce a urmat deja este istorie acum…

      Este extrem de greu sa supravietuiesti in tensiunea maxima din zona, pot sa fie si greseli, dar nu cred ca poti afirma superficial teme fara o justa cunoastere.

      Poate o excursie de studii in Israel pentru GG???
      Ce boli similare ataca fortele de stanga – all over the world!

  8. „Die Verzweiflung schickt uns Gott nicht, um uns zu töten, er schickt sie uns, um neues Leben in uns zu erwecken.“ !!!
    „Man sollte auf alles achten, denn man kann alles deuten.”

    realitate?
    1. israelul detine ogive nucleare si acest lucru este recunoscut international, este o tara indreptatita sa se apere. ok!
    2.regimul de la Teheran este unul dictatorial, da.
    3.spre deosebire de israel care a inghitit practic palestina incepand cu 1948 iranul in afara razboiului cu irak-ul 1980 nu a mai avut conflicte in zona. de mentionat ca irak-ul a atacat iranul si nu invers si Saddam in perioada 80 a fost sustinut de US. Vorbim despre acelasi Saddam Hussein. Nu ar fi rau sa consultati niste harti si putina istorie a palestinei.
    4. cel putin 5 civili angajati in programul nuclear iranian au fost ucisi in atentate cu bomba in Iran.
    5. US este garantul si aparatorul democratiei mondiale … cel mai recent exemplu este Siria. am vazut implicarea din Libia si gestionarea conflictelor din Suddan – ma refer aici la Darfur.
    6. forma adevarului este generata de interesele celor care il formuleaza. imi pare rau ca nu am la indemana „Jenseits von Gut und Böse” dar e pe aproape.
    ……

    intrebari:

    1. este cineva rau intentionat, antisemit daca se intreaba daca nu care cumva israelul are o democratie extrem de agresiva?
    2. daca centrifugele iranului nu pot imbogatii uraniul la peste 20% (AIEA) de ce sunt atat de agitati israelienii?
    3. e independenta energetica a iranului un lucru chiar atat de periculos, daca doar asta se urmareste?
    4. in conditiile in care vecinii detin tehnica militra de ultima generatie (israelul), declaratiile regimului de la teheran nu sunt doar propaganda? cel putin paradele militare si demonstratiile aviatice sunt pur si simplu ridicole.
    5. cum ar fi reactionat US sau Israel daca oamnii lor de stiinta ar fi fost atacati in centrul capitalei? stai, stim cum au actionat….
    …..

    cred ca va pierdeti timpul fara sa va puneti intrebari despre adevaratele realitati ale acestei lumi, probabil din prea multa „political corectness”. intrebari dure poate pune chiar si unul care a fost in Waffen SS.

    ce ar fi sa traim mai mult in prezent decat in trecutul comunist, fascist? Lumea asta are nevoie de mai multi Sam Childers, oameni care sa indrepte nedreptatile celor ce traiesc.

  9. încă un personaj despre care sunt nevoit să-mi schimb opinia, mulțumesc lui. V. Tismăneanu,
    ar merita de discutat de ce stânga europeană este constant antiamericană, antiisraeliană, acum când URSS, care ghida din umbră. această stângă, nu mai există. Eu am un respect pt. orice stângă dinrrtr-un singur motiv – că are un trecut antifascist. Dar în politică cameleonul este un animal tot mai des întâlnit. Salut autorul.

  10. Exista un alt pericol si care se refera la o eventuala uitare a obligatiilor aliatilor statului Israel care ar putea sa-l abandoneze.In general se observa o schombare a valorilor si intereselor aliatilor care uita pe cei care au fost cu ei in razboiul rece si care i-au aparat intereselor in Orientul Apropiat.De aceea statul Israel are nevoie de oameni precum Ariel Sharon si lista continua si de aliati noi mari si mici cit mai diversi.
    Antisemitismul este al doilea pericol in raport cu pericolele la adresa statului Israel.

  11. Cred ca gandirea politica iraniana bate mult mai departe. Ea vede in Israel nu pionul intereselor americane in regiune, interese care profita de reflexele inca europene ale generatiei actuale de evrei, ci viitorul aliat al lumii arabe, al unui Israel care traieste in Orient si care, dupa legea firii, se configureaza dupa coordonatele locului, sfarsind prin a-si recunoaste interese comune cu ale verilor lor arabi..

  12. Nu ştiu ca armele nucleare ale Israelului să fi provocat vreo migrenă României. Să vedem dacă la fel va fi şi cu Iranul.

  13. Faptul ca poemul – cred ca este prea mult spus – a starnit atatea comentarii inseamna ca este inca un subiect sensibil, si de interes pentru un public larg.

    Interesant ca GG, prin pozitionarea sa,leaga trecutul de prezent si sugereaza apropieri intre potentialul prezent si trecutul cert.

    Sistematic:
    1. in cadrul relatiilor dintre Germania si Israel s-a convenit livrare submarin nuclear.
    OK, toata lumea stie, este un acord bilateral, reprezentatii celor doua tari isi pot sustine pozitiile, presa poate sa iscodeasca daca doreste, unde este problema?

    Pana la urma era o stire, dar GG o transforma in altceva…GG lanseaza o vina imaginara si arunca acuze Israelului, dar practic GG dovedeste ca are limitari in abordarea politicii internationalae si a terorismului international, dar asta este…O lectura atenta a statului IAEA l-ar fi ajutat sa isi tempereze temerile legate de Israel, daca dorea.

    http://www.iaea.org/About/statute.html#A1.8

    2. se auto-victimizeaza, pe tema construita anterior, si incearca sa se creeeze in simbol, plecand de la un trecut personal – nu este cazul. Problema este iarasi simpla, manipularea spre sabloane/etichete,

    „It is the prospect that one faces punishment and will be immediately despised:

    the verdict of “anti-Semitism” is familiar.”

    Reactiile au venit din mai multe parti, si cred ca aici GG si-a atins scopul legat de publicitatea din jurul numelui sau, dar nu cred ca asa cum se astepta…

    3. a curs multa cerneala pe subiectele lansate in discutie: „nuclear weapon”, „anti-semitism”, „Israel”,”Germany”, Poate mai sunt multe de invatat de catre publicul larg si de clarificat oarece vini imaginare, radicale…

    Te poate insa pune serios pe ganduri radicalizarea unor comentatori – si acest fenomen se vede in Germania dar si in Romania. Timpul mai trebuie sa curga pentru a linisti spiritele si cred ca este nevoie de informatii corecte si ganduri lucide, relaxate – fara tremurul emotiilor…Unele sunt elemente care tin de trecutul recent, dar altele afecteaza acum politica si pozitionarea unor tari in raport cu problemele pe care le au.

    Pacea si stabilitatea intr-o zona a lumii sunt subiecte importante si cred ca si in trecut si acum se fac eforturi de rezolvare. Nu este usor sa negociezi cu armele pe masa, dar istoria a aratat ca se poate chiar si in aceste conditii sa ajungi la un compromis.

    Sustin ideea ca au fost inversate cauzele – si de aceea cred ca trebuie raspuns!
    Nu vreau confuzii intr-o lume si asa ravasita de probleme economice.
    Ameteste-ti interlocutorul si apoi cred ca poti sa faci ce vrei din el, este etic asa?

    Si ca sa mai adaug o picatura: De ce acum avem un concert si de ce se grupeaza „odele” care pun sub semnul intrebarii evenimente petrecute in istoria recenta? si aici fac referire nu numai la GG, dar si la pozitia exprimata de vaduva Margot Honecker.

  14. Nu va cere nimeni sa aplaudati tot ce scrie unul sau altul.

    Dar nici nu aveti vreun drept absolut la aprobarea/cenzurarea altcuiva. Libertatea de expresie e indivizibila. Ori o avem, ori nu o avem. Nu poate sa insemne doar libertatea de a spune ceea ce aproba altii. Nu exista discurs public serios care sa nu deranjeze pe absolut nimeni. Iar libertatea de a te exprima doar intr-un mod care sa nu deranjeze nu este deloc libertate.

    Toleranta insemna odata calitatea de a accepta drepturile altor oameni la propriile opinii, credinte sau actiuni, de a accepta vederi care mai degraba iti displac sau pe care nu le impartasesti, iar dezacordul era o conditie necesara a tolerantei.

    Dar corectitudinea politica forteaza o noua conotatie: daca esti in dezacord esti numit intolerant. Dupa noua definitie, toleranta reala devine o imposibilitate logica. Acest nou soi de toleranta ii respinge pe toti oponentii ca intoleranti, rasisti, homofobi, bigoti, antisemiti etc. si devine totalitar de facto.

    Toleranta de tip nou este o miscare ipocrita. Pe de o parte pretinde toleranta, pe de alta parte cere pedepsirea parerilor diferite. Echivaleaza dezacordul cu fobia si neconformismul cu ura (desi nimeni nu are un drept absolut la simpatia altuia). Asimileaza convingerea cu fanatismul si credinta, rugaciunile si simbolurile crestine cu discriminarea.

    Cei care predica toleranta nu sint deloc toleranti cu cei care au vederi opuse, iar disidentii devin eretici care trebuie vinati. Tot ceea ce dezaproba vor sa interzica, iar tot ceea ce aproba ar vrea sa fie obligatoriu. Si, ca sa evite orice critica valida, considera ca singurul discurs civilizat este al lor.

    Redefinirea tolerantei are drept scop mistificarea si este folosita ca instrument de reducere la tacere a criticilor. Ea legitimeaza prostia, insulta si lipsa onestitatii intelectuale.

    Pe scurt: daca libertatea de exprimare nu este un drept absolut, atunci ea devine o simpla marfa negociabila in farsa care a devenit lumea azi.

    Concluzie: Va place, nu va place, Gunter Grass are dreptul sa scrie ce vrea si nu are nevoie de permisiunea nimanui ca sa o faca.

  15. cum era de asteptat, delirul lui Gunter Grass nu a trecut neobservat si nelaudat de ahmadinejazii iranieni:

    „(Egypt Independent) — Iran’s deputy culture minister on Saturday hailed German Nobel literature laureate Gunter Grass’s poem in which he accused Israel of plotting Tehran’s annihilation, local media reported.”
    mai multe aici http://weaselzippers.us/2012/04/07/shocker-iran-hails-beautiful-anti-israel-poem-by-nobel-winner-and-ex-nazi-gunter-grass/

  16. aceeasi orbire politica, aceeasi apoplexie etica tot la un intelectual (si el laureat Nobel) european – Jose Saramago

    „Saramago had visited Ramallah shortly after the Passover 2002 suicide bombing at the Park Hotel in Netanya, Israel that killed 30 people and wounded 140 more. Saramago expressed no grief for these murdered innocents. Instead, he toured areas damaged during fighting between Israeli and Palestinian armed forces and pronounced to a Portuguese radio interviewer: “[I]n Palestine, there is a crime which we can stop. We may compare it with what happened at Auschwitz.”

  17. Este clar ca intre Iran si Israel exista un fel de mini razboi rece.

    Exista certitudinea ca Israel detine arme de distrugere in masa. Exista suspiciuni ca Israel ar detine bomba atomica si ca Iranul urmareste sa o construiasca.

    Intr-o lume idilica si simplificata pentru a fi inteleasa chiar si de copii de 7 ani, conflictul este inevitabil cand doar Israelul are „bomboana”. In schimb pacea si echilibrul il obtii daca ambele tari ar fi pe pozitie de egalitate. Nu asta le spunem copiilor nostri? GG mi se pare a fi adoptat o astfel de logica.

    In lumea reala, complexitatea situatiei ne face ridicoli. Nici eu, nici GG si nici dumneavoastra nu suntem in postura de a ne exprima pe tema conflictului dintre Iran si Israel. Daca am face acest lucru am demonstra ignoranta, dat fiind ca informatiile pe care le avem sunt doar varful icebergului.

    Totusi datul cu parerea este o activitate placuta fiintei umane, indiferent de care parte a baricadei se afla in conflictul Iran – Israel. GG a ales tabara adversa si este normal sa fie penalizat. Ar fi cazul sa realizam ca pentru noi, muritorii de rand, nu exista posibilitatea de a alege. Noi suntem de partea Israelului in mod default. Cate unul dintre noi se mai opune, gen GG, fara sorti de izbanda si cred ca este normal sa fie astfel.

    Fiecare dintre noi este o componenta a unei societati care prin constructia sa, poate fi doar de partea Israelului. Blamarea lui GG este o lupta usoara. O lupta castigata inainte de a fi pornita.

    As gasi mai mult farmec intr-un articol ce trateaza teme unde societatea noastra inca mai cauta un raspuns. Sa vorbim de alegerile pe care trebuie sa le facem astazi, nu despre cele luate acum mai bine de 40 de ani, cand am pus pe harta aliatul nostru Israel.

    Sarbatori fericite!

  18. Mi-e teama ca d-l profesor Tismaneanu a fost oarecum…precipitous, e uneori recomandabil a numara pina la 10 avant de crier au loup; cunoastem pe unii care erau ceva mai copticei -decit junele GG de poveste- cind isi ofereau servicii de corifei unui regim ilegitim si criminal (chit ca s-au mai revizuit pe parcurs…). I-as fi recunoscator d.sale daca mi-ar putea indica referinte la atitudinea-i critica in ceea ce priveste ceea ce e criticabil in politica statului Israel (de preferinta puncte de vedere exprimate in medii ceva mai vizibile si mai permeabile decit forumul Contributors.ro). S-a intimplat ca destul de recent sa aud “antisemiti notorii” de calibrul fostului presedinte Carter ori al profesorului Andrew Bacevich (la Moyers and Company, for example) (las laoparte numeroase alte nume de “renegati”) apreciind politica Israelului ca “irrational”, “adventurous”, “risk-taking”, “irresponsible” si alte asemenea eufemisme. Ii ia Israelul caii de la bicicleta lui Grass declarindu-l nongrat dar mi-ar parea, totusi, mai serios si mai constructiv sa vad cum ma descurc cu cele citeva zeci de state (ca sa nu coplesesc pe nimeni, nu voi invoca numarul de indivizi) pentru care Israel e nomina odiosa . Cred ca, in general, vom fi macar cu un pas mai aproape de o veritabila comunicare, eventual solutie, cind nu mai recurgem la subterfugii gen angelism inalienabil si ereditar versus diabolizare perpetua. Altminteri, fiindca tot ni s-a oferit un link cu urmari “culturale” de ultima ora in ce-l priveste pe GG, am sa altur si eu unul, ce ne aminteste ca se afla in joc si se mai pronunta si o altera pars. Dar pentru a admite asta , gentlemen, e necesar sa ne amintim si ca in this game one needs more than one ball to play.

    http://www.guardian.co.uk/world/2012/mar/29/dismay-globe-invitation-israeli-theatre

    Si cum e cutuma pe-aici, ginduri cit se poate de bune si de omologate.

  19. Domnule Profesor,

    Daca nu vreti sa va referiti la faptul ca, citez, „adolescent fiind, a facut parte din Waffen SS, ci si la tacerea sa legata de acel episod”, atunci nu va referiti! It’s that simple!

    Gunther Grass e nascut in 1927, la fel ca Papa Ratzinger. Care si el, Papa adica, a facut parte de pre-undeva.

    In chestia cu Iranul si cu Israelul, chestia este foarte simpla: deocamdata (administratia) Obama nu vede nici un avantaj intr-o prima lovitura. Asa ca Israelul va trebui sa astepte. De unii singuri n-o vor face. You can take this to the bank!

    Nu ca (administratia) Obama n-ar vrea s-o faca, nuuu, nici pe departe! Numai ca, vedeti dvs., in America sintem intr-un an electoral, si asta complica oarecum lucrurile. Altfel, toate mass-mediile, de la New York Times la Fox News, muncesc din greu la construirea cazului de razboi de razboi cu Iranul.

    Aaa! Daca Obama ar fi avut vreu contradandidat mai de soi, mai dificil, mai cu sanse, alta ar fi fost vorba noastra! Poate ca s-ar fi meritat o lovitura inainte de alegeri. Stiti, ca sa uneasca poporul strins in jurul conducatorului. Numai ca, cu Romney, nu se prea merita. Merge si-asa!

    In chestia cu Iranul mai vorbim dupa alegeri. Asta e linia (administratiei) Obama.

    Altfel, vad ca tunati si fulgerati impotriva „stingistilor”, dar veniti cu argumente din The New Republic. Da, stiu, asta este pentru cine nu cunoaste si nu stie cu ce se maninca The New Republic. Ce usor e sa te dai chior in tara orblor! :-)

    • Nu am adus argumente invocand „TNR”, am publicat un text al unui distinsd istoric postat pe TNR online. Mi-e greu sa-i numesc pe Martin Peretz ori pe Leon Wieseltier „stangisti”. Urmaresc si eu care va fi orientarea revistei sub noul proprietar. Am citit un articol pe acest subiect publicat de Ronald Radosh pe portalul „FrontPage”. Ganduri bune.

  20. Paradoxul este ca astfel de articole si atitudini, de ambele parti, nu fac bine nimanui.
    Un scriitor, fie el si laureat al premiului Nobel, isi da cu parerea in chestiuni de politica externa. Fiind vorba despre un subiect sensibil prin actorii sai in special este etichetat a priori drept antisemit, pe criteriul: „Orice critica la adresa evreilor sai Israelului este un act de antisemitism”.
    Dupa care urmeaza un „val de indignare” exprimata prin „contra-articole” care nu fac decat sa-l victimizeze pe Grass in ochii celor care sunt deja exasperati de politically corectness…
    Israelul, la randul sau, reactioneaza cu o masura cel putin ridicola: il declara persona non-grata!
    Wow! Sunt convins ca pentru un ex-Waffen SS in varsta de 80 si ceva de ani nu exista dorinta mai inflacarata decat cea de a vizita Israelul!
    Sa fiu bine inteles: prefer sa stiu un Israel bine inarmat, inclusiv nuclear, in mijlocul arabilor pe post de paznic decat sa stiu mai multe tari arabe cu armament nuclear, stiuta fiind instabilitatea multora dintre ele. Israelul e bine amplasat acolo unde este.
    Dar povestea asta cu Gunther Grass e fix „Much ado about nothing”, nu serveste nici evreilor, ca imagine, nici Israelului ca stat, nici macar lui Grass, decat daca isi doreste o notorietate indoielnica. Daca evreii ar inceta sa se autovictimizeze poate ar fi priviti la adevarata lor valoare.
    Care este incontestabila, dar greu de sesizat printre lamentatii de o parte si ostilitate de cealalta.

  21. Nu stiu in alte parti, dar dupa cum a fost reflectata pana acum in media din Romania problema detinerii de armament nuclear de catre statul israelianin, rezulta clar ca s-a dorit ca acest lucru sa fie ascuns opiniei publice (preluarea de catre presa din Romania a acestei luari de pozitie a detinatorului unui premiu Nobel, Gunther Grass, a fost destul destulde surprinzatoare). Iar daca acest lucru este ascuns inseamna clar ca ceva nu este in regula.

    • Cirprian, „problema” detinerii de armament nuclear de catre statul israelian este in aceeasi masura o „problema” cum e si detinerea armamentului nuclear de catre statul american, englez, francez, sau orice al stat civilizat, adica NU este o problema. Devine o probema pentru oamenii derutati ideologic si moral, intr-un fel limitati intelectual cum e GG si cum era miscarea pacifista europeana a anilot ’80 – cea finantata de KGB, evident, in care Catherine Ashton era o figura de vaza, aceeasi madam Ashton care dupa crimele de la Toulouse a echivalat tratamentul musulmanilor din Israel si din Gaza cu modul in care actioneaza teroristii dn Hamas. In acele vremuri, GG si madam Ashton cereau dezarmarea Americii si a occidentului, echivalind moral SUA si RFG cu URSS.

      Acelasi lucru il fac si acum: nu fac nici o diferenta dintre teroristii Hamas si Israel, dintre barbarie si civilizatie. Israelul un stat civilizat, Iranul o teocratie tiranica, la fel cum la acea vreme SUA si RFG erau state civilizate, iar URSS un regim criminal. Un URSS si un Iran nuclear sint o problema, o america si un Israel nuclear nu sint o problema. Doar daca nu reusesti sa distingi intre acese lucruri poti face o astfel de greseala.

      citeste din nou acest pasaj:
      „It is important to recall that Grass’s confusions about international politics are a matter of long standing. During the heated debate in the 1980s about whether or not to proceed with NATO’s deployments of intermediate-range nuclear weapons in West Germany, Grass called for “resistance” against the United States. At a national conference of the Social Democratic Party in 1983, he said that “there is no great difference between the cynical disregard of basic ethical values” that took place at the Wannsee Conference (which laid the basis for implementing the “final solution”) and “the cynicism that in our day produces war games simulating nuclear combat with projections of here fifty, there eighty million dead.” Agreement to deployments on German soil, he said, would commit West Germany to “nothing less than calculated genocide.”

      In 1983, as in 2012, Grass’s offensive analysis disregarded the chains of causation that led to a political crisis. Then, he ignored the Soviet pressure created by its nuclear build-up just as he now ignores the significance of the Iranian threats to Israel. Then, he claimed that it was the United States and the Western alliance that was the cause of a possible genocide”

      • Eu am observat ca detinerea de armament nuclear de catre Israel a fost oarecum minimalizata, ascunsa opiniei publice din Romania (lucru care nu se poate spune despre arsenalele nucleare ale tarilor NATO, de exemplu). De fapt, nu mi-a fost niciodata clar, si mai ales acum, daca chiar la nivel oficial, international, Israel este considerata ca fiind detinatoare de armament nuclear, desi toata lumea stie care este situatia. Ei, mie aceasta smecherie dubioasa mi se pare inacceptabila, sau daca vrei este o problema.
        Cat despre Israel si Iran, cel mai important acum este sa nu se atace una pe cealalta (un fel de a spune, caci nu vad Iranul sa fie in momentul de fata agresor…). Si sper ca macar in acest punct sa fim de acord.
        Cat despre pasajul in engleza, ma depaseste, desi din cate am vazut cred ca chiar in limba romana este destul de neinteresant, banal.

  22. Dle Tismaneanu

    De cand am deschis ochii asupra istoriei Romaniei (1980) am fost frapat de omisiunile si minciunile oficiale. In functie de lucrurile pe care le aflam pe parcurs eram nevoit sa-mi reevaluez dramatic punctul de vedere.
    Mi-am dat seama ca traim din plin „1984” si ca „adevarul” e ceea ce aleg cei puternici din istorie. Ma feresc sa judec altceva decat ceea ce am trait si atunci cu multa grija.
    Sunt lucruri care nu-mi dau pace in ceea ce priveste democratia de dinainte de WWII. Daca vrem sa ne ferim de crimele din acea perioada cred ca e cazul sa le cunoastem, stiu ca e mai comod sa le dam pe toate legionarilor dar principalul responsabil a fost statul roman, si atunci cand a ucis legionari si atunci cand a ucis evrei.
    Un subiect adiacent interesant il constitue si atitudinea intelectualitatii care a gasit justificari pentru toate crimele astea. Asa ca acum nu mai vorbim de criminali cu nume si prenume ci de oameni care au fost condamnati pentru ceea ce au facut unii dintre semenii lor.
    Apreciez foarte mult articolele dvs care adauga langa crima un nume si un prenume.
    Articolul de fata insa cred ca lasa locuri goale.
    Daca admitem ca unele state au dreptul la arma atomica si altele nu, intram pe un camp minat. Eu cred ca nimeni nu are dreptul sa ameninte un neam cu extinctia pentru ca liderii sai fac afirmatii criminale. Nu doresc ca cineva sa ma judece dupa comportamentul celor ce ma conduc.
    In plus, nu pot sa judec ceea ce este Iranul acum omitand responsabilitatea SUA care a generat acest curs de evnimente.
    De ce as avea acum incredere in „pericolul nuclear Iranian” dupa „armele de distrugere in masa Irakiene”? Nu stiu cati mai cred acum ca invadarea Irakului a fost altceva decat „business as usual”.
    Cred ca in continuare ar fi bine sa discutam tot de crime cu responsabili cu nume si prenume fara sa le omitem pe cele care ne deranjeaza.

  23. daca tot va ascundeti in spatele opiniilor „intelectualilor” germani (desi eu am citit doar declaratii ale politicienilor), care l-ar critica pe GG, de ce nu relatati si faptul ca decizia Israelului de a-l face persona non-grata, precum si cererea de retragere a Nobelului au starnit indignarea nemtilor?
    chiar fostul ambasador evreu in Germania declara decizia asta „populista” si spune de GG ca sigur nu e antisemit.

    • Nu ma ascund in spatele nimanui, scriu si semnez cu numele meu, imi asum deschis opiniile. Nu stiu ce inseamna „ambasador evreu”. Cred ca va referiti la fostul ambasador al Israelului, cetatean al acelei tari. Am trimis, pe acest forum, la articolul lui Tom Segev din „Haaretz”. Comentatorul israelian spune limpede ca nu-l socoate pe GG antisemit. Veti fi poate de acord ca un text neglijent si superficial poate genera aprobare in mediile antisemite. Poemul lui GG este insa mai mult decat atat, nu este un text ambiguu, ci are pretentia de a defini riscurile create de Israel (nu de Iran) pentru pacea lumii.

  24. Dle Tismaneanu, nu stiu daca ati auzit dar on Polonia, pe vremea regimului comunist, se dădeau următoarele sfaturi:

    „Nu gândi.

    Dacă gândești, nu vorbi.

    Dacă vorbești, nu scrie,

    Dacă scrii, nu publica.

    Dacă publici, nu semna.

    Dacă semnezi, nu te mira.”
    Dl G. Grass oricat de respingator ar fi prin unele puncte de vedere antisemite este totusi un om care isi exprima liber punctul de vedere. Nu omoara, nu fura, doar spune ce crede. Oare nu are acest drept?

    • „Dl G. Grass oricat de respingator ar fi prin unele puncte de vedere antisemite este totusi un om care isi exprima liber punctul de vedere. Nu omoara, nu fura, doar spune ce crede. Oare nu are acest drept?”

      „Nu omoara, nu fura”, corect. A cerut cineva arestarea lui?
      Bineinteles ca daca GG are dreptul sa isi exprime liber punctul de vedere, VT nu are dreptul sa il critice liber, pentru ca asta ar fi in vreun fel dubios acelas lucru cu a fi arestat, poate torturat si ucis, intr-un regim comunist. Sfinta echivalenta morala, ochelarii de cal ai dogmei relativiste.

    • serban spune: „Dl G. Grass oricat de respingator ar fi prin unele puncte de vedere antisemite este totusi un om care isi exprima liber punctul de vedere.”

      GG are dreptul sa isi exprime liber punctu de vedere, dar bineinteles, VT NU are dreptul sa il critice liber, pentru ca asta ar fi, intr-un fel dubios, echivalent cu tratamentul pe care il primeau disidentii in comunism, e cumva acelasi lucru cu a fi arstat, poate torturat si ucis intr-un de un regim criminal.

      Sfinta echivalenta morala, ochii de cai pusi de dogma relativista care nu face diferent intre o critica rezonabila facuta intr-o societate libera si represiunea comunista.

      „Nu omoara, nu fura”. Corect. A cerut cineva arestarea lui GG? Daca eu spun ca vorbesti prostii iti incalc cumva dreptul de a o face in continuare? E acelasi lucru cu a te baga in inchioare?

    • Evident ca are acest drept. Cum il au si cei care, precum Marcel Reich-Ranicki, unul dintre cei mai respectait critici literari al Germaniei si supravietuitor al Holocaustului, sa considere poemul lui Grass, citez, „dezgustator”, prin echivalenta morala pe care o sugereaza intre Iran si Israel. In plus, GG insusi a recunoscut ca a lasat sa se inteleaga ceea ce nu este opinia sa. Nu a dorit o condamnare a Israelului ca pericol pentru pacea mondiala, ci doar a politicilor actualului guvern, spune autorul german. Nimeni nu stie mai bine decat Grass care pot fi efectele, uneori letale, ale cuvintelor. Nu m-as fi ocupat de acest caz daca nu mi s-ar fi parut simpotomatic pentru derapajele stangii intelectuale, dar si ale celei politice, europene in directia descrisa de Bernard-Henri Levy in cartea pe care o recomand in articol („Cadavrul rasturnat”). Ganduri bune.

  25. Domnule Tismaneanu, un singur lucru nu inteleg. Eu sunt de acord cu ce ati scris dumneavoastra, mi se pare pozitia lui GG nu doar incorecta si neadecvata realitatii ci si reprobabila moral avand in vedere trecutul lui. Mi s-ar fi parut justificat ca GG sa devina persona non grata in Israel din cauza trecutului in Wafen SS. De asemenea, in cazul in care ar fi negat Holocaustul, mi s-ar fi parut corect sa fie declarat persona non grata. Dar a scris un poem (un poem e deja o exprimare pretentioasa, a scris un mic articol in proza pe care l-a pus in structura unui poem din pretiozitate) in care protesteaza impotriva faptului ca Israelul are capabilitati nucleare, ca este agresiv si, in fine, ca pune in pericol pacea mondiala. De ce trebuie declarat persona non grata pentru asta? America este vorbita zilnic de rau la un nivel mult mai ridicat si nu se iau asemenea masuri. Chiar despre Romania sunt oameni care spun tot felul de lucruri profund gresite dar nimeni nu le interzice intrarea in tara. Chiar mi se pare o masura exagerata si care nu face decat sa-l victimizeze, oricum, orice om normal nu ar fi putut sa ia in serios acel „poem” si singurul efect ar fi ramas ca autorul, laureat al premiului Nobel, s-a facut de ras in public.

  26. E incredibil câtă vervă justificativă, anatemă zglobie, irascibilitate partizană și suspiciune acră poate acumula subsolul unui text de bun simț… Oare nu e limpede că Gunter Grass trișează grosolan în poemul lui de irenist contrariat? Să vezi în Iran o Arcadie fragilă, hărțuită de un cupid dragon regional – Israelul, e scandalos (ținând cont de nimbul cultural al colportorului), amendabil, iresponsabil. Grass se comportă, de fapt, ca un ideolog sadea: nu problematizează amplu natura unor tensiuni geopolitice, nu construiește argumente solide, nu consultă realitățile empirice ale chestiunii. Nimic din toate astea, nimic din ticurile și scrupulele intelectualului ce poartă răspunderea propriilor teze și insomnii. Din contră, umorile capătă glas, antipatiile sunt ambalate cochet, dihotomiile propagandistice freamătă liric. Nu adevărul contează aici, ci amenajarea sofistică a unei scheme. Și e trist, e îngrijorător să constați actualitatea, perena prospețime a unor convingeri și atitudini ce-au fundamentat atâtea și atâtea orori ale Istoriei.

  27. Poate ca e mai fructuos sa citim mai intai poemul INTEGRAL (adica TOATE cele 69 versuri,nu doar 22 cite prezinta dl.Tismaneanu) , ceea ce nu cred ca au facut politicienii care si-au dat cu parerea in week-end. Versiunea franceza (mai abordabila pt. francofoni) :

    Ce qui doit être dit

    Pourquoi me
    taire, pourquoi taire trop longtemps
    Ce qui est manifeste, ce à quoi l’on s’est exercé
    dans des jeux de stratégie au terme desquels
    nous autres survivants sommes tout au plus
    des notes de pas de pages

    C’est le droit affirmé à la première frappe
    susceptible d’effacer un peuple iranien
    soumis au joug d’une grande gueule
    qui le guide vers la liesse organisée,
    sous prétexte qu’on le soupçonne, dans sa zone de pouvoir,
    de construire une bombe atomique.

    Mais pourquoi est-ce que je m’interdis
    De désigner par son nom cet autre pays
    Dans lequel depuis des années, même si c’est en secret,
    On dispose d’un potentiel nucléaire en expansion
    Mais sans contrôle, parce qu’inaccessible
    À toute vérification?

    Le silence général sur cet état de fait
    silence auquel s’est soumis mon propre silence,
    pèse sur moi comme un mensonge
    une contrainte qui s’exerce sous peine de sanction
    en cas de transgression ;
    le verdict d'”antisémitisme” est courant.

    Mais à présent, parce que de mon pays,
    régulièrement rattrapé par des crimes
    qui lui sont propres, sans pareils,
    et pour lesquels on lui demande des comptes,
    de ce pays-là, une fois de plus, selon la pure règle des affaires,
    quoiqu’en le présentant habilement comme une réparation,
    de ce pays, disais-je, Israël

    attend la livraison d’un autre sous-marin
    dont la spécialité est de pouvoir orienter des têtes explosives
    capables de tout réduire à néant
    en direction d’un lieu où l’on n’a pu prouver l’existence
    ne fût-ce que d’une seule bombe atomique,
    mais où la seule crainte veut avoir force de preuve,
    je dis ce qui doit être dit.

    Mais pourquoi me suis-je tu jusqu’ici ?
    parce que je pensais que mon origine,
    entachée d’une tare à tout jamais ineffaçable,
    m’interdit de suspecter de ce fait, comme d’une vérité avérée,
    le pays d’Israël, auquel je suis lié
    et veux rester lié.

    Pourquoi ai-je attendu ce jour pour le dire,
    vieilli, et de ma dernière encre :
    La puissance atomique d’Israël menace
    une paix du monde déjà fragile ?
    parce qu’il faut dire,
    ce qui, dit demain, pourrait déjà l’être trop tard :
    et aussi parce que nous – Allemands,
    qui en avons bien assez comme cela sur la conscience –
    pourrions fournir l’arme d’un crime prévisible,
    raison pour laquelle aucun
    des subterfuges habituels
    n’effacerait notre complicité.

    Et admettons-le : je ne me tais plus,
    parce que je suis las
    de l’hypocrisie de l’Occident ; il faut en outre espérer
    que beaucoup puissent se libérer du silence,
    et inviter aussi celui qui fait peser cette menace flagrante
    à renoncer à la violence
    qu’ils réclament pareillement
    un contrôle
    permanent et sans entraves
    du potentiel nucléaire israélien
    et des installations nucléaires iraniennes
    exercé par une instance internationale
    et accepté par les gouvernements des deux pays.

    C’est la seule manière dont nous puissions les aider
    tous, Israéliens, Palestiniens
    plus encore, tous ceux qui, dans cette
    région occupée par le délire
    vivent côte à côte en ennemis
    Et puis aussi, au bout du compte, nous aider nous-mêmes.

  28. Dincolo de totala nereusita de scriitura, mie textul lui Grass mi s-a parut autovictimizant si patetic, un fel de puseu de senectute, fara prea mare importanta.

    Mai e apoi si contextul german, foarte complex, foarte specific: spatiul public este total aseptizat de orice urma de antisemitism, ceea ce evident ca-i bine, dar si critica la adresa Israelului, atunci când se produce, este întâmpinata cu un foc de baraj de o intensitate fara egal în alte tari, din motive evidente, pe care nu stam sa la mai punem în discutie.

    Asta-i face pe unii sa se sufoce si periodic sa aiba izbucniri, sau sa prilejuiasca izbucniri, asa cum a fost cazul acum vreo paisprezece ani cu Martin Walser, care cu o ocazie cum nu se poate mai festiva si mai simbolica (i se atribuise prestigiosul premiu al librariilor germane), a atras atentia ca nu trebuie abuzat de Auschwitz, care nu trebuie transformat într-o bâta morala (Moralkeule). Fraza a avut un ecou imens, s-a declansat un scandal care a durat ani întregi, critica unanima din partea intelectualitatii germane nefacând decât sa catalizeze contra-reactia unei parti a publicului, nu neaparat antisemita sau nostalgica, ci gata în orice situatie sa se identifice cu cel atacat.

    Partea proasta este ca în focul luptei, s-a creat si expresia populara „bâta Auschwitzului” (Auschwitzkeule), chestie care deja reprezinta o vulgarizare si deturnare inacceptabila a oricarei idei de moderatie si sensibilitate morala, daca asta va fi fost eventual intentia initiala a lui Walser, desi personal nu cred.

    Bilantul acum, dupa ani, dupa ce marele public a uitat de mult scandalul, este tocmai aceasta „Auschwitzkeule” expresie indecenta cu care s-a îmbogatit vocabularul comun. Walser poarta vina principala si principiala de a fi declansat o provocare publica pe o tema deosebit de sensibila. „Poti vorbi despre orice, dar nu cu oricine” – asta n-a vrut Walser sa respecte, facându-se cu sau fara voie purtatorul de stindard al unei vulgate, care ca orice vulgata, este lipsita de nuante si intelegere. Declansând provocarea, Walser si-a pus criticii într-o dilema de tip lose-lose: sa taci nu poti, trebuie sa iei atitudine, dar daca o faci declansezi exact curentul de simpatie pro-victima ce caracterizeaza orice dezbatere publica. Rezultatul: die Auschwitzkeule, cu care ramânem în dictionar.

    Günter Grass nu e, din fericire, Martin Walser. El ramâne prizonierul retoricii anilor 60-80, cu lupta pentru pace, tiermondismul, antiimperialismul, destinderea, echilibrul si coexistenta sistemelor. Acesta e omul, nici antisemit, nici rau intentionat, nici nazi-nostalgic, ci doar rprezentantul epocii sale. Bine ca nu traim prea mult, altfel cu totii am sfârsi prin a ne datà, expira înca în viata fiind. În întelepciunea lui, Domnul ne ia la el la timp pentru a ne scuti de incoerenta si inadecvare …

    În fond, acest incident este un exemplu de neîntelegere interculturala în lumea noastra globalizata. Fiecare dintre locutori transmite mesaje pentru spatiul sau de referinta, decriptând mesajele din alte culturi conform codurilor proprii.

    Astfel, Günter Grass se adreseaza unui public german, accentul mesajului sau fiind pus, constient sau nu, pe ruperea imaginara a tacerii vis-a vis de politica israeliana. Aspectele politico-strategice si coerenta factuala a mesajului îl intereseaza mai putin pe Grass, care ia drept pretext livrarea submarinului german ca sa „rupa tacerea”. E un demers centrat mai curând pe sine si facut public pentru ca autorul stie ca senzatia de botnita este împartasita de multi compatrioti. Nu sunt la curent cu criticile pe care le-a primit Grass în Germania, dar daca as vrea sa-i aduca o critica germana, i-as atrage atentia ca „botnita” nu prea exista, ca nimeni nu l-a împiedicat, nici pe el si nici pe altii sa critice politica vreunui guvern israelian, sau a tuturor guvernelor israeliene, sau orice alt aspect. Daca Grass are nevoie sa-si exorcizeze public demonii, considerând ca a tacut prea mult, iar acum vrea sa se elibereze, n-are decât, dar pentru asta nu-i nevoie de submarine si ayatollahi. Se plaseaza pe un teritoriu pe care nu-l stapâneste, ajungand la exprimari gen „puterea nucleara Israel pune-n pericol pace lumii” – inacceptabila, în primul rând pentru ca tehnic falsa.

    Articolul profesorului Herf, pentru a lua doar acest exemplu, da o replica americana, destinata publicului american, în care demonteaza aspectele geo-politice, strategice si militare ale textului grassian. Are evident dreptate, dar dreptatea lui trece pe lânga Grass si publicul lui german, a caror preocupare pare a fi libertatea lor de expresie vis a vis de poltica israeliana. Deci, fiecare cu discursul sau.

    Acum mai vine si reactia vehementa a lui Netanyahu, care face gesturi largi, bombastice, în logica lui de om politic cu obligatii, raspunderi si electorat. Evident ca mesajul lui BN este pentru publicul sau, la fel ca al lui Grass pentru al sau, la fel ca al presei americane pentru ai lor. O reala comunicare nu are si nici nu poate avea loc.

    • Multumesc, Rasvan, pentru aceasta interventie clara, informata si la obiect. Este limpede ca GG nu intra in categoria antisemitilor: sustinator al statului Israel, critic al oricarei forme de mostenire nazista etc In egala masura, cum spui, prizonierul unui discurs tiersmondist, „anti-imperialist”, cu puternice accente anti-americane si chiar anti-liberale. Poemul sau a devenit insa un catalizator pentru readucerea la suprafata a unor mituri, anxietati si fobii care pot fi identificate drept insensibile (eufemistic vorbind) in raport cu Holocaustul si problema antisemitismului contemporan.

      • Exact. Asta e: Günter Grass a declansat (la o parte a publicului german) un fel de dureri-fantoma, legate de parelnica „botnita” pe care ar suporta-o atunci când este vorba de Israel.
        Public, este o mare gafa, faptic, este neadevarat si nedrept.
        Nimeni nu te opreste în spatiul public german sa afirmi ce ai chef.
        Când, în plin razboi NATO împotriva Jugoslaviei, Peter Handke a luat înflacarat partea acesteia, a fost, ce-i drept, imediat supus unui tir mediatic violent, dar asta nu l-a clintit de pe locul sau în cultura germana, iar azi ramâne acelasi mare poet, onorat si venerat.
        Daca Günter Grass avea înca de acum 10 sau 30 de ani critici la adresa politicii israeliene, n-avea decât sa si le exprime, sa înfrunte probabil critcile ce le-ar fi provocat si sa mearga înainte pe drumul sau.
        Vine acum, „îmbatrânit si cu ultima cerneala” sa se lamenteze ca a tacut atâta timp. Cine l-a oprit sa vorbeasca, din vina cui a tacut ?
        Textul sau este de fapt un proces de intentie, o insinuare pe cât de neexplicita pe atât de perfida: „am tacut din cauza … stim noi cui, iar acum, iata, cu ultimile puteri, ma eliberez si strig adevarul.”
        Daca era cu adevarat mânat de grija pentru pacea lumii n-avea decât sa-i trimita o scrisoare deschisa d-lui Netanyahu în care sa-l întrebe ce are de gând sa faca cu submarinul ce-l va primi din Germania. Un gest, tot public, dar sobru si pertinent, fara insinuari si acuzatii în toate directiile.
        A preferat calea unei gesticulatii ipocrite, autovictimizante si patetice, cu care pierde în prestigiu international, dar câstiga în simpatia acelei parti a publicului german ieftin sentimentala, caruia-i flateaza falsa imagine de victima a istoriei si batrâne frustrari postbelice.
        Nu, un Günter Grass nu este, nu poate fi antisemit, nu acesta este nivelul.
        A fost încercarea unui fost mare star intelectual de a-si revigora imaginea prometeica: a rezultat un Prometeu batrân si obosit rupându-si lanturi imaginare.

          • Hmm. E un text înfricosator de patrunzator.

            Totusi, prea polemic dupa gustul meu. Sigur, punctul de vedere este al cuiva care traieste în Israel, tara care ramâne pâna la urma o cetate asediata, iar starea de spirit de acolo este marcata de aceasta situatie.

            Prea acid mi se pare tonul si prea polemica speculatia din finalul textului, dupa care „intreaga lume crestina” -whatever that should mean- (sau macar o parte a ei) ar putea dori subconstient ca Israelul sa comita o crima comparabil abominabila cu cea comisa de germani (crestini ?), asa, ca sa-si usureze ea povara vinovatiei.

            La fel, speculativa, desi teribil de patrunzatoare, mi se pare ipoteza dupa care Grass tinde subconstient sa proiecteze asupra altora crime similare celor comise de ai lui, fie în trecut (Uniunea Sovietica), fie în virtual (Israel). Speculatiile sunt tentante, cu atât mai seducatoare cu cât sunt mai subtile, iar asta e una dintre cele mai faine. Recunosc ca-i greu sa-i rezisti.

            Eu însa ramân pe terre-à-terre-ul sociologiei. Ce pot confirma în modul cel mai hotarât, este ca dupa reunificare si dupa afirmarea rolului hegemonic al Germaniei în Europa (al carui semnal a fost dat de implicarea cruciala a Germaniei în razboiul jugoslav), s-au rupt zagazurile „memoriei durerii” din anii 44-48, anii înfrângerii, ai marilor refugieri (7 miloane de persoane), ai mizeriei absolute, umilintelor, re-educarii samd.

            Tot ce nu fusese spus în ultimii 45 de ani a început sa fie prelucrat si exprimat, în media, film si literatura, stiinte sociale, dar si marturii individuale. Desigur, în spatiul public au fost clar si sistematic explicate raporturile dintre suferinta si vinovatie, faptul ca suferintele indeniabile ale poporului german îsi au radacina numai si numai în propriile rataciri. Asta nu schimba însa nici natura suferintei nici impetuozitatea necesitatii prelucrarii ei memoriale. Si cel mai ticalos criminal, atunci când se întoarce acasa dupa 30 de bine meritati ani de puscarie, are dreptul la alinarea suferintelor si munca de memorie.

            Prin revarsarea memoriala s-a construit încet-încet si tendinta autovictimizarii si mitul tacit al „botnitei”. Vulgata suna cam asa: „si noi am suferit cumplit, dar spre deosebire de ceilalti, nici n-am avut voie sa ne vaitam”. Nu ajuta sa aduci în discutie responsabilitatea: suferinta ramâne aceeasi, idiferent de vinovatie.

            Pe acest fond, citesc în atitudinea lui Grass exact expresia acestei vulgate a autovictimizarii. Sa nu uitam ca marele povestitor (asa este el considerat în cultura germana: nu mare scriitor, ci mare povestitor) apartine si generatiei celei mai afectate de suferinta postbelica: prea tineri pentru a fi participat la statul national-socialist si la razboi, dar platind din plin pentru ele.
            Grass apartine nu numai unei generatii de nedreptatiti ai istoriei dar si unei regiuni (Pomerania) cu istorie si identitate complexa si care a suferit mult în secolul trecut. Ce cere el acum, aflat la capat de drum, este sa i (li) se recunoasca dreptul de fi fost victime.

            Bine-bine, dar de ce are nevoie tocmai de Israel ca suprafata de proiectie pentru prelucrarea suferintelor si nedreptatilor suferite ? Sa n-aiba chiar nimic de-a face cu insuportabila povara a propriei responsabilitati (colective) ? AIci revenim la speculatia fioroasa de la care am pornit …

            Mai mult nu stiu nici eu. N-am facut decât sa încerc sa luminez anumite detalii social-istorice. Ce e-n sufletul lui, numai bunul Dumnezeu va fi stiind.

            Cred ca pâna la urma, se dovedeste o discutie interesanta si fructoasa, pentru care îti multumim, Volo Tismaneanu !

          • Citez ultimele doua paragrafe:

            1. „The problem is not Gunter Grass. The problem is the 50 percent of the Süddeutsche Zeitung readership that agrees with him, according to an Internet poll taken by the German newspaper. Does the entire Christian world have a psychological need for Israel to commit a worse crime than the ones committed by the Nazis?”

            2. „Is this the secret wish of all those who question Israel’s right to exist? Do they hope that Israel will, once and for all, justify the general yearning to destroy it by giving the world the gift of a massive crime against humanity? Is their disease so malignant and incurable? ”

            Primul paragraf mi se pare complet aberant; sunt de-a dreptul furios sa citesc o asemenea ineptie in conditiile in care daca ne gandim la „lumea crestina” adica la liderii politici crestini (Regan, Bush, etc) toti acestia nu au facut altceva decat sa sustina Israelul constant cu sacrificii umane si materiale enorme. Statistic vorbind in SUA si in Europa Occidentala crestinii sunt de partea Israelulu, De fapt Biserica crestina, atunci cand liderii politicii coincid, este singurul aliat ce-l are Israelul, si pe care l-a avut in fond tot timpul. Insa fie Sobol nu mai citeste presa in ultimii 50 de ani, fie nu mai are contacte cu realitatea, fie s-a infectat cu propaganda de stanga care repeta la infinit o semi-falsa istorie a inchizitei, fie Sobol este in fond el insusi un-de-stanga-pro Israel. Ar trebui sa-si prezinte scuzele pentru o asemenea afirmatie care este cel putin la fel de grava ca aceea a lui Grass.

            Pragraful 2 nu identifica nimic. Pune intrebare retorica la care in fond autorul ar trebui sa raspunda. E in intersul lui. E curios insa cum Sobol ramane brusc fara idei cu privire la cine altcineva ar dori disparitia Israelului daca nu crestinii..
            Sunt profund dezamagit

            • De acord cu Dvs, saltul de la 50 la suta din cititorii intervievati ai unui ziar german la „the whole Christian world” este consternant. Dar autorul nu are nici pe departe proeminenta lui Grass, deci o asemenea speculatie nejustificata nu trebuie sa va indigneze peste masura :) Multumiri pentru interventiile pe forumul acestui articol.

          • PS. Revin: pai cum adica „Gunter Grass is not the problem..”? Cum asa? Grass este direct responsabil de afirmatiile sale, cum la fel de bine cei care-l sustin sunt responsabili individual. Afirmatii de genul lui Sobol justifica argumentul de tip „straw man”: iti vine sa spui: de ce nu se iau evreii si arabii de mana si gasesc singurei o solutie cata vreme ambele parti manifesta aceeasi cruda indecenta fata de ce-i care-i sustin din exterior. Pe scurt afirmatii de genul lui Sobol incet dar sigur genereaza o impresie comuna, deja existenta si exprrimata in varii contexte, ca in fond evreii si arabii sunt cam la fel, prin urmare poate e mai bine sa-si rezolve problemele singuri fara interventia SUA/Vestului care plateste irationalitatea religioasa din aceste regiuni. Afirmatia lui Sobol este pur si simplu o insulta nu doar la adresa a ceea ce numeste el „crestini” dar a tuturor liderilor politici americani care au sustinut Israelul de la apartia lui ca stat. Ma intreb ce gandesc candidatii republicani la alegerile din 2012. Cu totii au abordat problema Israelului, cu totii au afirmat explcit suprotul neconditionat pentru Israelul, cu totii sunt crestini. Incepand sa ma intreb daca dezinteresul explicit a lui Obama pentru Israel nu este, daca Sobol si altii gandesc la fel, atitudinea optima fata de problema in cauza..

            • L-as aminti aici si pe John McCain ca un sustinator ferm si statornic al Israelului. Relatia lui Barack Obama cu Israelul merita discutata separat. Este limpede ca pozitiile sale (nu doar pe tema Iranului) de deschidere spre „dialog” cu ceea se intelege prin rogue states n-au dat, nu aveau cum sa dea roade. In campania sa prezidentiala, senatorul McCain vorbea despre necesitatea infiintarii unei Ligi a Democratiilor. O idee care n-ar trebui abandonata.

          • Va multumesc pentru apreciere. Evident raman de partea Israelului. Insa genul acesta de afirmatii (Sobol) au dat apa la moara tuturor celor care, de stanga sau nu, au inceput sa creada ca interventiile militare, umanitare, educationale in Orientul Mijlociu sunt condamnate sa esueze pentru motive ce nu mai sunt clare nimanui. In fond conflictul dintre Israel si lumea araba este irational.
            Exista o categorie de intelectuali evrei care nu se pot hotari de partea cui sunt: daca ii ajuti sunt fericiti, daca nu EU/SUA sunt compuse din crestini rasisti. Exact cartea ideologica pe care musulmanii o joaca si in urma carei obtin varii privilegii. Dincolo de musulmani, evrei nemultumiti, mai sunt si cei de stanga.Toate acestea duc la reactii din ce in ce mai dure atat impotriva evreilor cat si a musulmanilor. Un soi de oboseala cronica a populatiilor autohtone din Europa care va „legitima” un set de extremsti foarte colorati, anti-evrei, anti-musulmani, etc.

            PS. imi pare rau pentru typos. Bat repede, casuta in care postez textul apare foarte mica pe ecranul computerului meu si el mic.

  29. Alfred Grosser über Kritik an Israel „Grass hat etwas Vernünftiges gesagt” süddeutsche zeitung- ataseaza si acest articol, sa existe un echilibru in colajul asta. Daca nu o faci o sa intelegem toti cei care mai citim si presa internationala ca in mintea ta e o mare labareala. Desi, cred ca e deja prea tarziu.

  30. Am citit Gunther Grass. Mi-a placut. Nu as putea spune ca din opera lui reiese ca ar fi antisemit. Adica, nu am simtit asa ceva, citindu-l.

    Ca, in calitate de persoana privata si nu de scriitor, mai are si astfel de opinii, pe mine , cititor, ma lasa complet rece. Fiecare dintre noi avem dreptul sa ne exprimam opiniile.
    Ce faceti aici, pare a fi un proces de intentii, atata timp cat acel om nu este un om politic angajat si nu are acces la decizii.

  31. Si sa stiti ca mie mi se pare ca prosemitii care stau si scaneaza 24h din 24h declaratii, comentarii etc. pana la urma fac acelasi deservicii ca si antisemitii. Lucrurile ar trebui privite mult mai detasat si mai selectiv. Dar, in acest caz, multi n-ar mai avea de combatut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro