marți, martie 19, 2024

Ostap Bender față cu România şi spaţiul Schengen

Pe Ostap Bender îl cunosc acum, după re-editarea capodoperelor “Douăsprezece scaune” şi “Viţelul de aur”, chiar şi generaţiile mai fragede care îşi vor fi păstrat [în mod miraculos] gustul pentru lectură.

Simpaticul escroc imaginat de Ilf şi Petrov în tumultul copilăriei Uniunii Sovietice, ar putea fi comparat cu escrocii copilăroasei Românii capitaliste a zilelor noastre. Doar că, spre deosebire de şarlatanii noştri contemporani, agramaţi şi antipatici, Ostap Bender avea farmec, imaginaţie, îşi strunea cu măiestrie verbul şi îşi mlădia abil retorica pe calapodul credulităţii şi vanităţii interlocutorilor. Un Ostap Bender în era talk-show-urilor ar fi fost, fără îndoială, un demagog împlinit pe care l-am fi votat masiv, indiferent de cvorum.

Motivul pentru care îl aduc însă în discuţie pe distinsul personaj este că, o dată cu Ostap Bender, Ilf şi Petrov îi consacră, în felul lor, în eternitatea literaturii universale, şi pe români. Altfel, aceștia din urmă cam lipsesc din marile romane citite pe toate meridianele şi în toate timpurile. Prin urmare, a fost o şansă nesperată ca, în finalul deloc apoteotic al “Viţelului de aur”, Ostap Bender să încerce să treacă, pe Nistru, graniţa spre lumea liberă, reprezentată, într-o primă etapă, de România.

Eroul nostru purta cu sine echivalentul unui milion de ruble, răsplata unui furtişag realizat cu tenacitate, talent şi, mai presus de toate, graţie. După cum notează autorii:

“Marele maestru se pregătise toată iarna. Cumpărase dolari nord-americani cu portrete de presedinţi cu bucle albe, cumpărase ceasornice şi port-ţigarete de aur, verighete, briliante şi alte drăcii preţioase”.

Dar nu numai cu asta se pregătise Ostap Bender, ci şi cu meşteşugite fraze captatio benevolentiae menite să facă să vibreze patriotismul grănicerilor români (“Traiască România Mare!”), respectul pentru intelectuali (“ sunt un bătrân profesor…”) şi solidaritatea faţă de victimele persecuţiei poliţiei politice (“… fugit de la CEKA”). O reţetă sigură pentru parcurgerea etapei de tranziţie, căreia i-a adăugat mita cuvenită reprezentanților autorităților pentru încălcarea legii, delicat descrisă “… câteva formalităţi cu inimoşii boieri români …

Din păcate, spre deosebire de hoţii de teapa lui Clooney şi Pitt din filme hollywoodiene, care nu sunt lăsați de regizori să piardă confruntările cu legea, maestrul o sfârşeşte rău. Cum s-ar spune, şi bătut şi cu banii luaţi! Inimoşii grăniceri români, înainte de a-l expulza, îl scutură viguros şi îl jefuiesc exhaustiv pe hoţul de păgubaş, nu mai puţin inimos, de toate bunurile pe care le adunase, cu prodigios talent, pe largile cuprinsuri ale Uniunii Sovietice şi ale celor 395 de pagini de roman.*

Deznodământul este cumva trist în raport cu strălucita-i retorică şi subtilele-i combinaţii atât de benefice câștigului fără muncă. Dar pe noi trebuie să ne consoleze imaginea eficacităţii bravilor români care, mai încoace de graniţa Nistrului şi mai încolo de graniţa legii, au ştiut să dovedească şi să fure un infractor mai carismatic şi mai inteligent decât ei. Calitate necesară și în politică, dacă îmi veți ierta această digresiune.

Pe de altă parte, mă întreb dacă nu cumva încăpăţânaţii de occidentali care nu vor să cuprindă România în îmbrăţisarea tandră a spaţiului Schengen, vor fi citit şi ei, împreună cu rapoartele de monitorizare pe justiţie, mult mai convingătorul raport al lui Ilf şi Petrov asupra incidentului de frontieră căruia i-a căzut victimă nemuritorul Ostap Bender?

Și dacă da, de ce, totuși, n-or avea ei încredere în grănicerii și vameșii români?

__________

*  Ilf şi Petrov, Viţelul de Aur, Biblioteca Adevărul, 2011.

Distribuie acest articol

24 COMENTARII

  1. Dle P.Dumitru,este mereu o placere sa va citesc,si de aceasta data articolul dvs m-a pasionat,m-a amuzat si m-a incitat,atat la reflexie cat si la a-mi largi orizontul literar care are,recunosc (dar ma „tratez” ;) ),o sumedenie de lacune,printre care si acesti autori rusi.
    Personajul pe care-l descrieti mi se pare atasant si respingator in acelasi timp,ambivalenta paradoxala pe care mi-o inspira ma incita sa-l cunosc mai mult…
    Escrocii,de diverse anverguri (prefer totusi elita!),m-au interesat deseori,inventivitatea lor,creativitatea,sau acel curaj suplimentar (inconstienta?) pe care se pare ca-l au,in comparatie cu marea majoritate a oamenilor cinstiti,constituie un adevarat subiect de studiu sociologic.Dar,cum orice studiu nu are practic sens daca nu-si concretizeaza concluziile viata ca atare,sau nu trage invatamintele utile din orice experienta umana,sa ma refer la subiectul propriu-zis:imaginea problematica a Romaniei in UE,cauza refuzului de aderare momentana la spatiul Schengen.
    O.Bender si-a desconsiderat „adversarul” potential,i-a minimalizat posibilitatile de a-l surprinde,considerand probabil ca este superior multora,s-a fragilizat fara sa-si dea seama…Surpriza deci,sa constate ca exista mai smecheri,sau mai fara scrupule decat el!
    Este exact comportamentul pe care-l detect la multi dintre romanii pe care-i vad la tv (in Ro n-am fost de multi ani),fie ei politicieni,jurnalisti sau simpli anonimi,am impresia ca au mereu de demonstrat ca sunt superiori cuiva,si ca le stiu pe toate…explicatia propriilor esecuri succesive si repetate,fiind invariabil,altii!Aceasta atitudine paradoxala,aroganta si auto-victimizanta,pe langa ridicolul care-o caracterizeaza,este in principal paguboasa,pentru ca impiedica practic orice analiza lucida,deci orice ameliorare a individului!
    Probabil ca la fel se petrec lucrurile si cu intrarea in Schengen,Romaniei i se impune „curatirea padurii de vreascuri”,iar Ro continua sa repete ca n-are asa ceva,totul e impecabil la noi,dar olandezii,nemtii,francezii,etc. sunt gelosi pe geniul carpatic si,de teama sa nu le facem umbra,ne persecuta!In plus,problema se instaleaza statornic atunci cand,repetand un text il invatam pe dinafara,repetand o minciuna credem ferm ca e adevarul,astfel niciodata nu vom trata efectiv problemele pe care le avem dar nu le mai recunoastem,ci ne vom preocupa doar de simptome…vom deplasam vreascurile cu pricina,in loc sa le ardem,poate merge si-asa!?Si merge inca,dar nu chiar prin toata Europa…

    • @ Doamnă Ela, nu pot decât să apreciez analiza pe care o faceți, inspirată de deznodământul puțin fericit al unei cariere de succes a lui Ostap Bender.

      Eu, recunosc, doar m-am amuzat să observ, însă mi-am dorit ceea ce ați oferit domnia voastră adică o reflecție relaxată asupra posibilelor conexiuni cu realitatea.

      Ceea ce este interesant este că avem de-a face cu o ficțiune foarte plauzibilă, inspirată probabil de o anumită „imagine”, cum am numi-o astăzi, pe care Ilf și Petrov o avea față de „inimoșii” români.

      • Tind sa cred ca Ilf si Petrov s-au adresat cu precadere propriilor compatrioti,atunci cand au imaginat acest personaj,probabil in intentia de a le tempera veleitatile tip O.Bender,sau surplusul de incredere in sine,prin a le reaminti ca „orice hot isi are hotul”…Evident,putem sa ne simtim flatati(!) ca am fost desemnati in acest super-rol,ma intreb insa in ce masura il meritam?-mi se pare mai plauzibila coincidenta geografica,decat reputatia romanilor,si forta acesteia de avertisment(???),fie ea la o alta epoca…
        Pentru a reveni la Schengen si la betele in roate,sa fim lucizi:este o diferenta intre a dispretui o atitudine,si a o inalta la rang de pericol public?
        Daca DA,unde ne situam…?
        Din observatiile mele suntem evitati,nu temuti…
        Pe o persoana suspectata de gainarii n-o invitati acasa la dvs de frica,ca va fura argintaria,sau din simpla incompatibilitate cu dvs si restul invitatilor,asortata de un usor dispret?

        • @ Ela

          Da, s-ar putea să aveți dreptate. Rămâne însă de văzut cum va evolua raportul dintre teamă și dispreț, la vizitarea pe viitor a muzeelor europene de către pasionații de artă români.

          Ostap Bender nu s-ar fi gândit la … soluția finală propusă de dogarii nostrii după vizita inopinată la muzeul de artă din Rotterdam.

  2. Mai sunt pagini de literatură universală în care apar români. La Gunter Grass, pentru a da un singur exemplu. Ar fi, de altfel, interesant ca cineva să indexeze și, apoi, analizeze toate aceste ocurențe.

    • @ Florilegium

      Dacă îmi spuneți și care este cartea lui Günter Grass în care este prezent episodul cu români vă promit să o caut și să o citesc. Putem încerca, îngăduiți-mi vorba aceasta, un florilegiu de aluzii la români în literatura universală.

  3. La granita de est a Romaniei nu se mai intrevede nici un Ostap .
    Daca nu a fost trimis la reeducare prin Siberia , Ostap a mierlit-o sigur in episodul Antonescian al Odessei – atit de drag patriotilor ortodoxisti din Romania.

    Ati nimerit-o insa magistral in materie de economie – cred ca Iliescu a construit capitalismul romanesc dupa modelul NEP-ului anilor 30.

    Nu-l amestecati pe Ostap Bender in cloaca in care se complac clientii televiziunilor
    Simtul ridicolului l-ar fi impiedicat sa apara la un show alaturi de Elocika Radulescu – era independent si neafiliat.

    Avea disperare, inocenta, vulnerabilitate , precum si placerea mercuriala a jocului.

    Cu asemenea calitati urmasii supravietuitorilor din Akkerman au ales de mult sa construiasca capitalismul si literatura prin alte parti ale lumii – cu regret, dar nu mai aveti d-stra onoarea sa va forteze granita cineva de calitatea d-lui Bender.

    • @ Andra

      Poate că într-adevăr, un Ostap Bender nu ar mai încerca forțarea granițelor, iar vameșii ar fi mai cooperanți, dar nu știu ce mă face să cred că nu ar fi rezistat tentației meschinelor ecrane…

  4. Surprinzatoare lipsa de reactie la un articol pe care l-as considera provocator, nu? Cred ca modelul Ostap Bender a constituit o forma de „rezistenta” pentru o majoritate covarsitoare a acestui popor si nu prea ne putem mandri cu o rezistenta indarjita impotriva comunismului. Cei mai multi au preferat sa adopte atitutinea care sa le ofere resursele materiale necesare traiului in sistemul care s-a impus, colaborand fara sa-si dea seama (?) la proliferarea acestuia dar si la falimentul lui, asa cum un parazit poate sa doboare si cel mai strasnic stejar, murind totusi impreuna cu acesta, dar nu inintea lui…
    Acum e greu sa spui cat de tare ai combatut sistemul cand stii ca de fapt te straduiai sa profiti de oportunitatile oferite pentru smecherii. Asa ca … nasu’ jos, ciocu’ mic!

    • Ar fi oare cu totul deplasat sa presupunem ca lipsa de reactie la un articol ATAT de provocator se datoreaza insignifiantelor demonstratii care au avut loc (si inca mai au pe ici, pe colo) toata dupa amiaza in Bucuresti, Cluj, Timisoara si alte cateva orase mari (ba s-ar parea ca, pe alocuri, chiar si prin fata ambasadelor Romaniei din strainatate)?
      Proteste impotriva acelei „legi” emanate de guvern de cateva zile (stiti dvs., „legea RMGC”, precursoarea „legii Chevron”) si care a fost tratata cu imperiala nepasare aici, pe Contributors, in favoarea unor subiecte incomparabil mai relevante pentru Romania, gen cel de fata, sau doctrina unui general american in materie de insurgenta, sau analiza prezentei lui Ponta pe Feisbuc, sau, sau , sau…

      • @ ‘Rostul satului

        1. Categoric, subiectele pe care le-ați evocat sunt mai importante și mai de actualitate decât micul nostru rendez-vous cu Ostap Bender. Dar, trebuie să țină cineva și „diversele”.

        2. Eu sunt nou venit pe contributors.ro și înțeleg că nimeni nu impune o linie editoriala, deși evident predomină anumite subiecte și preferințe. In rest, conținutul este determinat de cei care … contribuie.

        3. Formula „imperială nepăsare” îmi place. Măcar în nepăsare să fim imperiali.

        Mulțumesc.

        • Multumesc si eu. Spuneti-mi pe nume fara jena, mi l-am ales cu un gand ascuns, ca pe un test pe care dvs. l-ati trecut cu brio.
          Nu trebuie sa va simtiti vizat; ati postat articolul inainte de evenimentele cu pricina. Sunt si eu un umil admirator al marelui maestru al combinatiilor, mai exact al parintilor lui spirituali – ii gasesc ca fiind echivalentii estici ai lui Mark Twain, mai profunzi decat acesta din cauza mediului in care au fost obligati sa traiasca si creeze.
          Atata doar ca, uneori, e bine sa mai saltam ochii din ecrane sau chiar din carti. N-o sa pretind ca asta-i un punct de inflexiune in istoria Romaniei (desi nu se stie niciodata si, nu-i asa, parca ar cam fi nevoie de-asa ceva), dar ceva-ceva parca se intampla.
          Inclusiv pe Contributors, daca aveti rabdare sa cititi cu atentie cele cateva articole pe subiect.
          Si cu mult mai interesant e ce se intampla pe HN, in comentariile la articolele despre protestele referitoare la Rosia Montana. Urmaresc cu atentie aceasta poveste de multa vreme si e pentru prima oara cand postacimea platita de companie bate in retragere. Pentru prima data in ani si ani de zile, comentariile impotriva proiectului sunt mai numeroase si, culmea, primesc mai multe voturi pozitive decat cele postacesti.
          Asta e cu totul si cu totul neobisnuit, un fenomen asemanator celui al sobolanilor care parasesc corabia mult inainte ca aceasta sa se scufunde. Si nu cumva reclamele RMGC au disparut discret de pe Hotnews??? Chiar – au mai ramas pe undeva, acele bannere, sau au disparut de peste tot, ca prin farmec, in doar cateva ore???
          Ceva se intampla. domnule Dimitriu. Undeva, cumva, cineva a dat un semnal.
          Ostap Bender mai poate astepta; o sa fie acolo, in biblioteca, si maine, si poimaine, si peste 10 sau 50 de ani. Ce se intampla acum e un moment rar si e pacat sa nu-l traim.
          Eu am un simt al mirosului foarte bun; la propriu si sper ca si la figurat. Stiti a ce-mi duhneste in ultimele ore? A frica. Vin niste miasme de frica si dinspre Cotroceni, si dinspre Victoria, si dinspre Palatul Parlamentului, ba chiar si dinspre anumite studiouri de televiziuni si redactii. N-a fost nevoie decat de cateva mii, putine, de oameni hotarati si intaratati, si intreg establishmentul si-a patat pantalonii.
          Asta e un eveniment memorabil si nadajduiesc ca nu se va opri aici.

          • @ PS

            Nu pot sa va spun pe numele in cauza, chiar daca sunteti un partener virtual, nu unul in carne, oase si buletin de identitate.

            Sa nu credeti ca nu ma intereseaza Rosia Montana. Sa nu credeti ca nu ascult zgomotele strazii si nu simt vibratia grupurilor de interese.

            Doar ca niciodata nu mi s-a oferit un tablou correct si complet al argumentelor pro si contra, de natura economica si ecologica, nu de natura politica sau militantista.

            Ma simt ignorant si manipulat de forte care nu sunt neaparat obscure, dar care ma trateaza cu dispret, indemnandu-ma sa ma alatur unei tabere sau alteia, fara a-mi oferi adevarul. Nu am deloc senzatia ca binele sau raul meu este in discutie, nici pe aceea ca avem de’a face cu o disputa asupra valorilor, ori a binelui public.

            Am impresia ca ambele tabere ma mint sau imi spun doar ce le intereseaza. Oricum, cred ca deznodamantul afacerii este deja scris. Rezultatul s-a stabilit, iar resursele s-au repartizat. Actorii mari s-au retras in cabine, noi vedem doar o multime de figuranti, printre care nu este exclus sa fie si oameni de buna credinta.

            Svejk si Ostap Bender nu incearca sa ma manipuleze, ci doar ma fac sa zambesc. Ei sunt autentici, spre deosebire de combatantii in jurul Rosiei Montana.

      • O misterioasa lege nescrisa a vietii face ca nimeni si nimic nu va inspira unanimitate de interes,vreodata!E ca binele si raul,ca frumosul si uratul,adica depinde…!Deci,orice ierarhie care sa impuna ce trebuie sa fie mai important si ce nu,mi se pare fara mult sens…
        Uneori,tocmai pentru a vedea mai clar ceva anume,e indicat sa ne indepartam un moment,la propriu,la figurat,sau amandoua,va asigur ca ajuta mult!
        Am remarcat ca in focul actiunii,suntem deseori „luati de val”,si totusi nu avansam…nu trebuie deci considerata ca o abandonare din lipsa de interes,faptul ca ne schimbam ideile cu alte subiecte,cu alte preocupari…Asa cum se spune,e bine sa ne retragem uneori,tocmai pentru a avansa!
        Pe de alta parte,subiectul acestui articol este mai profund decat pare la prima vedere…nu e imposibil deci sa sugereze si ceva „important”,celui dispus sa treaca dincolo de aparente.

    • @ Vasile

      Dacă tăcerea sau ceea ce numiți domnia voastră „lipsă de reacție” a fost însoțită de un zâmbet în colțul gurii, e bine, poate chiar mai bine.

      • De fapt a fost poate o desincronizare tehnica pe care am luat-o drept tacere.
        La ora la care am introdus comentariul meu nu era niciun alt comentariu, desi articolul era publicat de ceva vreme.
        Oricum, eu nu am luat in considerare ca tema a discutiei faptul ca Ostap Bender, dupa o cariera care parea sa se finalizeze in mod fericit pentru el si-a gasit „nasul” la frontiera cu Romania. Este de asemenea foarte incitant, dar eu m-am gandit doar la Ostap Bender ca mod de viata practicat cu asiduitate.
        Si nu m-am referit la lipsa de reactie in ceea ce priveste temele mari, gen Rosia Montana ci la lipsa de reactie in ceea ce priveste oportunismul de zi cu zi.

        • Vasile,”lipsa de reactie in ce priveste oportunismul de zi cu zi”,pe care o remarcati dvs (si eu),s-ar putea explica printr-o specificitate locala,si anume ca vorbim mai putin despre ce cunoastem si mai mult despre ce habar n-avem,dar ne-ar place sa stim…Intram deci in polemici acerbe,deoarece acolo ignoranta e mascata de tonul viguros al replicilor!

          • Cam asa cred si eu. Micile teme care produc, pe nesimtite, marile dezastre, trec neobservate, in timp ce marile teme ne sunt servite sau impuse; la acestea reactionam pozitionandu-ne de o parte sau de alta, dupa inspiratie sau simpatii de moment. Mai rau, lipsind comunicarea pe teme mici putem sa ne trezim intr-o tabara sau alta fara sa fim 100% de acord cu cei din tabara respectiva. Rezultatul este ca tema majora sfarseste, de multe ori prin a se dizolva in neant.

            • @ Vasile și Ela

              Găsesc schimbul dvs. foarte pertinent și elegant. Si, cireașa de pe tort, mai aveți și dreptate. Mulțumesc.

              Ceea ce urmează este un poncif, îmi cer scuze, dar se potrivește aici (atunci când vorbim de banalul oportunism cotidian): toți vrem să schimbăm lumea, dar nu suntem gata să începem cu noi înșine.

  5. Bender … Ostap Bender … era un bandit cu staif, simpatic, charismatic … dar si ai nostri … e geniali… Becali Bendet, Vantu Bender, Sobolanu Pink – Bender si el, Babiuc Bender… chiar si , de ce nu Dinel Staicu-Bender ori chiar dr. Mischie Bender de Gorj.
    Din toti cei yenumerati doar mister Pink e afara, si va ramane, ceilalti au picat la vama justitiei romane, ca zalog pentru o promisiune de loc in tribuna Schengen, care sa ne rupa de spatiul vital Schengenov, in care momentan mustim si suntem lipitzi de el ca timbrele ucrainiene pe pachetele de tzigari.

    Recent, la un pahar de horinca luat direct de la cazanul traditional, stand pe scaunul de cinste, gazda mea mi-a zis ca cel putin 10 ministri au baut pe acel scaun. Eu am intrebat catzi sunt la bulau dintre ei ? Raspunsul a fost edificator – 30%, dar procentul se pare ca e in crestere!?!

    Epilogul e limpede … asha cum Manole a bagat- o pe Ana in edificiu, tot asha in edificarea edificiului Schengen mai multi ministri au fost ziditzi in Marele Zid pe care tot vrem sa-l punem in calea Crivatzului, a imigrantzilor Benderi.
    Traiasca Uniunea … Sovietica…. nu ,nu,nu …. aaaa .. Europeana!!!! Traiasca Spatziul … Vital….aaaa…. nu, nu, nu…. Schengen.

    • @ Gonorix

      Ca de obicei ridicați probleme serioase. Dar, pentru numele lui Dumnezeu, nu descurajați oamenii să devină miniștri. La „bulău” se poate ajunge și fără tranziția pe un scaun ministerial…

    • Cred ca faceti o mica confuzie: cei pe care ii enumerati sunt personaje din alta poveste, desi au multe caracteristici in comun. Ei au exploatat la maximum oportunitatile oferite de „piata libera” si au devenit personaje publice de succes, nu niste anonimi ca Ostap Bender, nevoit sa nu-si arate talentul in public; eventual ar fi riscat un caz Stefanescu (de aceea a vrut sa evadeze – poate asta este metafora revolutiei din dec 89!).
      Eventual putem spune ca cei pe care ii enumerati demonstreaza continuitatea acestui „spirit”.
      Personajul nostru era, oarecum o exceptie, prin care autorii incercau sa sugereze ce aberatii puteau aparea in comunismul care se construia, subminand astfel chiar principiul de baza „de la fiecare dupa posibilitati, fiecaruia dupa nevoi” si ducand la: fiecare da societatii cat vrea (de putin) si ia cat poate de mult. In fond Ilf si Petrov – totusi scriitori sovietici – au incercat sa semnaleze pericolul pe care il reprezentau acesti cetateni lipsiti de scrupule pentru societatea sovietica.
      In comunismul pe care l-am trait noi Ostap Bender a avut milioane de imitatori (constienti sau nu), a fost pentru cei mai multi – prea multi – un model de viata. Din acest motiv este acum atat de greu sa ne rupem de ceea ce a fost inainte. Acesti mici ostap benderi s-au straduit sa aduca in avantajul lor sistemul comunist, profitand fiecare cat i-a dus mintea sau lipsa de scrupule.
      Aproape fiecare individ era angrenat intr-o mica smecherie care sa-i aduca mici avantaje materiale stiind ca, daca sta la rand nu va obtine ce-si doreste.
      Un fel de Daciada a smecheriei.
      UE are dreptate sa-si faca griji.

      • Trebuie să admitem însă că micii Ostap Bender din comunism, au făcut locul unor Ostap Bender noi, mai puțin timorați, de mai mare anvergură, care știu să aprecieze drepturile și libertățile democratice…

        • Ehei, ce performante ar fi atins Ostap Bender I-ul daca ar fi apucat aceste vremuri!
          Tinand cont ca astia de acum nu au avut cine stie ce prestatie in cadrul pe care l-au avut la dispozitie inainte de ’89. Sau mai stii? Sunt unii care au avut in ’89/’90 „economii personale” de 10 (zeci de) milioane de dolari cu care au intrat in afaceri… Si erau salariati ai statului – ma rog, generali, colonei, dar oricum cu resurse controlate/limitate/supravegheate, timorati de ochiul marelui sef pe care-l slujeau cu „credinta”.
          Ei au stiut sa valorifice vitelul de aur.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Petru Dumitriu
Petru Dumitriu
Petru Dumitriu este lector de diplomație multilaterală pe platforma online a DiploFoundation. Autor al două lucrări de specialitate: “Sistemul ONU în contextul globalizării: reforma ca voinţă si reprezentare”, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2008 și “La capacité de négociation de l’Union européenne au sein de la Commission des droits de l’homme des Nations unies”, Institut Européen de l'Université de Genève, Collection Euryopa, Etudes 48, 2007, republicat de Institutul Român pentru Drepturile Omului (IRDO) în 2008. Coautor al unor lucrări de specialitate editate în Elveția, Finlanda și Turcia. Ultimul articol publicat este o contribuție la volumul “Persuasion, The Essence of Diplomacy”, DiploFoundation and Mediterranean Academy of Diplomatic Studies, 2013.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro