Cum a fost posibil miracolul anului 1989? Iată o întrebare care revine în aceste zile. Istorici, sociologi, politologi, economişti ori specialişti în doctrine militare au evocat, fiecare cu bagajul său de expertiză şi inteligenţă, diferenţele uriaşe între cele două lumi care se luptau pe frontiera simbolică a Zidului Berlinului. Avantajele materiale şi tehnologice, libertăţile cetăţeneşti, drepturile fundamentale promovate şi respectate de Occident tăiau orice pretenţie de superioritate a ideologiei comuniste.
Treptat, îndoctrinata nomenclatură din spaţiul ex-sovietic a ajuns, în chip inavuabil, să râvnească la fericirea oricât de imperfectă a „ţărilor imperialiste”. Între toţi, Mihail Gorbaciov a vorbit cu cel mai mult curaj despre transparenţă şi reformă, despre democratizare şi deschidere la dialog. Politicile, inovaţia şi aderenţa la realitate ţineau, aşadar, de profilul psihologic al conducătorului din fiecare ţară socialistă. Ca atare, merită să zăbovim o clipă asupra trăsăturilor celor mai izbitoare ale personalităţii care a marcat România între 1964 şi 1989: Nicolae Ceauşescu. Ce vom descoperi?
Toate gesturile publice ale dictatorului român (asemuit în brutalitate cu Enver Hoxha şi Eric Honecker) trădează existenţa unor crampe mentale specifice marilor îndrăgostiţi de putere. După o scurtă şi aparentă deschidere către lumea liberă, Nicolae Ceauşescu a evoluat prost. În cuvintele lui Vladimir Tismăneanu, liderul PCR se caracteriza printr-un „sentiment devorator al predestinării, refuzul de-a asculta şi alte puncte de vedere, vanitatea imensă care l-a făcut orb la semnalele, altfel evidente, de revoltă socială, dar şi o tenacitate, o hotărâre şi o încredere ieşite din comun”.
Nimic surprinzător, aşadar, în faptul că dictatorul român şi-a petrecut ultimele zile din viaţă denunţând frenetic şi repetat acţiunea „agenturilor străine”. Confiscat de-o inteligenţă agilă dar, pe fond, rudimentară, cotropit de frică şi obsedat de propria putere, Ceauşescu nu vedea în marşul pentru libertate al timişorenilor decât semnul unei uneltiri malefice.
În ultimele zile ale dictatorului, suspiciunea se combină cu excesiva încredere în forţele proprii. Paranoia „comandantului suprem” se manifesta prin convingerea nezdruncinată că „poporul” şi, mai cu seamă, „clasa muncitoare” (din care se recrutau „gărzile patriotice”) i-ar preţui cu adevărat patriotismul şi intuiţiile geo-politice. Lăudat de poeţii de curte, ridicat în slăvi ad nauseam de televiziune şi presa scrisă, Nicolae Ceauşescu nu putea depista conturul empiric al realităţii. Nemulţumirile străzii, exprimate între 16-22 decembrie 1989, nu puteau reprezenta pentru el decât o manipulare sinistră a „imperialiştilor”. Cetăţenii care îşi cereau drepturile erau nişte „huligani” iar moderaţia primelor măsuri militare luate împotriva demonstranţilor din Timişoara era o formă de „trădare” a unor oameni lipsiţi de autentică „educaţie revoluţionară”. Simpla nemulţumire faţă de starea de fapt sau evocarea unei alternative la monismul ideologic stabilit de Nicolae Ceauşescu provoca o stare de furie şi o cascadă de acuzaţii.
Şocat de posibilitatea unei „lovituri de stat”, dictatorul nu recurge la dialog – fapt care ar fi presupus confruntarea realităţilor imediate. Dimpotrivă, Ceauşescu cere loialitatea fanatică a tuturor acoliţilor, se repliază în xenofobie, închide graniţele şi cere o demonstraţie de brutalitate din partea forţelor armate. Se aşteaptă la voluntarism din partea unor cetăţeni înfometaţi. Refuză orice reflex umanist sau religios al conştiinţei: „nu s-a reacţionat cum trebuie, s-a întors şi obrazul celălalt, parcă ar fi fost Isus Hristos.”
Oricine murmura sau şovăia împotriva orânduirii era, în opinia lui Nicolae Ceauşescu, sub influenţa „cercurilor reacţionare” dedate la „acţiuni cu caracter terorist” sau „net fascist”. (Un limbaj reluat de Ion Iliescu în contextul mineriadelor din 1990).
Desigur: neliniştea secretarului general era întemeiată pe informaţii precise: tipul său de leadership deranja atât cercul reformiştilor de la Moscova, cât şi puterile occidentale (pe axa George Bush Sr — Helmut Kohl — Papa Ioan Paul II). Ceea ce el nu înţelegea este că orice înţelegere de la Malta intersecta direct interesele şi nemulţumirile populaţiei. Ceauşescu era însă captiv în labirintul strâmtei sale imaginaţii. Născut într-o cocioabă din Scorniceşti, el trona faraonic asupra unui mic imperiu, contemplîndu-şi „realizările” din balconul unui construct megalitic: Casa Poporului. Cum, atunci, să nu fi atins de filoxera complexului infailibilităţii? Cum să nu dezvolţi toate simptomele psihopatologiei politice.
Nicolae Ceauşescu aproxima corect nemulţumirea puterilor occidentale. Lectura lui nu surprindea însă deloc starea de spirit a naţiunii române. Zeci de ani trăiţi în duplicitate şi minciună au sfârşit prin a-i pune la cale o imensă capcană: iluzia că servilitatea populaţiei adunată cu forţa la fiecare 23 august era, chipurile, un semn de preţuire şi afectivitate. Ceauşescu se credea un ales şi, ca atare, subestima potenţialul exploziv şi imprecizia structurală a comportamentul maselor largi. În plină iarnă, adresîndu-se agramat unui popor înfometat, Ceauşescu nu caută să relaxeze regimul autoritar şi poliţienesc. Pentru cei 23 de milioane de locuitori condamnaţi la penurie alimentară, de la sugari până la veteranii de război, Ceauşescu găseşte soluţia tot în sloganuri, ideologie şi propagandă. Ca atare, el decide în 21 decembrie 1989 să se adreseze muncitorilor din Capitală.
Grigorie Cartianu — un jurnalist care a relatat minuţios ultimele zile ale dictatorului comunist — descrie substratul psihologic al deciziei dictatorului.
„Îmbătat cu apă rece după discursul televizat din seara precedentă [20 decembrie 1989, n.m], Nicolae Ceauşescu a vrut să iasă în evidenţă ca în 1968. În urmă cu 21 de ani, discursul antisovietic din aceeaşi Piaţă, de la acelaşi balcon, i-a adus o popularitate formidabilă”.
Prostia de-a se crede iubit sincer de sute de mii şi milioane de oameni l-a costat însă foarte scump. Este posibil ca fără marea manifestaţie din 21 decembrie (când, pentru prima şi ultima oară, a fost huiduit de mulţime), Nicolae Ceauşescu să-şi fi putut prelungi agonia (după modelul Miloşevici). La 71 de ani, însă, dictatorul comunist gândea în termenii ideologiilor revoluţionare. Contractul politic între putere şi popor nu presupunea o relaţie rece de raţionalitate, ci un anumit eros mutant. „Dragostea întregului popor” pentru Nicolae Ceauşescu nu era însă mai mare decât „afecţiunea” serviciilor secrete sovietice sau americane pentru acest tiran al Balcanilor.
Să mai remarcăm un lucru. Tema complotului şi frica de trădare (la antipozi cu încrederea neştirbită în cauza socialismului) l-au urmărit pe Nicolae Ceauşescu până la momentul execuţiei. Ceauşescu a murit cântând imnul Internaţionalei comuniste, sperînd probabil să fie răzbunat de istorie. Dacă alţi lideri încetaseră să creadă în mitul fondator al ideologiei marxist-leniniste (aşa cum arată prof. Stephen Kotkin în cartea despre „Societatea necivilă”, recent apărută la Editura Curtea Veche), Nicolae Ceauşescu se încăpăţîna să facă excepţie. La proces, cuplul dictatorial nu dă semnele niciunui conflict intern al conştiinţei morale. Regretele lipsesc cu desăvârşire. Fanatismul ideologic biruise uzul raţiunii.
Iar România îşi lua, printre diversiuni şi gloanţe, porţia însângerată de libertate.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Din păcate prăbuşirea comunismului nu a fost urmată de decomunizare aşa cum Germania s-a purificat prin denazificare.
Typo: 1989 în loc de 1980
Nici nu avea cum. Pentru ca, desi o parte dintre romani si-a dorit-o (marea majoritate nu, voiau doar sa scape de Ceausescu), comunismul nu „a cazut” ci a fost convertit intr-un fel de socialism cu mandatatari. Cel putin asta si-au dorit atat Iliescu cat si ceilalti lideri din esalonul 2 al partidului, UTC-ului si securitatii, care s-au catarat urgent in scaunul puterii. Lupta a fost crancena si doar printr-un noroc chior au fost acceptati ca figuranti si reprezentantii resuscitatelor „partide istorice”. Defectiunile membrilor ceva mai tineri ai echipei – Petre Roman si unii dintre lectorii de la Stefan Gheorghiu, plasati in fruntea departamentelor economice – defectiuni materializate prin programul ciudat de liberal al guvernului Roman, le-a pecetluit soarta – mineriada din 1991 i-a scos pe tusa si a declansat schisma – PDSR / PD. Iliescu si ai lui au luptat caineste sa se opuna capitalizarii economiei, investitiilor straine, restructurarii statului, indepartarii securistilor si activistilor (si continua si azi, cand Romania ar trebui sa se numeasca in continuare Republica Socialista Romania, o replica jalnica a filosofiei chineze – un stat, doua sisteme – corcita cu „democratia” de tip mafiot latino-american).
Observ ,ca la unii le place sa scrie mult despre istorie si ce s-a intamplat in acele momente,dar,de ce nu locuiesc in tara acesti mari critici si scriitori?Mereu au de comentat la Ceausescu ce a facut si cum a facut,dar acum e bine ce se intampla in tara?Eu nu sunt nici pro nici contra Comunism,Ceausescu etc.E democratie ,libertate de ce romanul nu iese pe strada sa se exprime,sa-i fie mai bine?
Hitler a fost unul dintre cei mai mari criminali …Altfel nu-l invadau rusii,francezii,americanii pentru al stapani pe acest insetat de sange. Sunt de acord cu ce spui Cristean*:”Cea mai proasta mostenire de la Ceausescu e faptul ca nu am inteles nimic din democratie.”Si mai ai ceva argumente bune in comentariul tau.
Oh, oh, oh !
„dar,de ce nu locuiesc in tara acesti mari critici si scriitori?”
Iarasi povestea despre „ei n-au mincat salam cu soia” ?
Intr-adevar istoria este o vesnica repetare (a memoriei scurte). Repetare=repetent, corijent. Egal BULA, eroul nostru national.
„Tema complotului şi frica de trădare (la antipozi cu încrederea neştirbită în cauza socialismului) l-au urmărit pe Nicolae Ceauşescu până la momentul execuţiei”
Pai nu a avut dreptate? Pana la urma tot fostii lui colegi de partid l-au tradat si in cele din urma ucis. Complot a existat fara indoiala, deci omul nu era paranoic ci realist. Orice popor isi merita conducatorii pe care ii are. S-a vazut si in 1990 asta. Partea absolut fascinanta este ca poporul este tinut in intuneric de aceeasi conducatori, astfel perpetuundu-se cercul vicios.
Cum a fost posibil miracolul anului 1980? CARE MIRACOL DIN 1980??????
scuze, dar eu nu înțeleg prima frază (văd că nu sunt singurul).
despre ce miracol din anul 1980 e vorba?
o fi vorba de anii 80? miracolul fiind faptul că regimurile socialiste au rezistat?
sau e un typo și e vorba de 1990, prin „miracol” înțelegându-se Europa post-socialistă?
Greseala e doar de transcriere. Hai, ca puteti mai mult. :)
Asa-i!
Daca va uitati cu atentie la tasta calculatorului o sa vedeti ca 0 este mai la dreapta lui 9 si ca in loc de 1989 a aparut 1980. O simpla gresala de dactilografiere.
Asa este, nu-i greu …
Habar n-ai de istorie….
Da macar pe Google sa vezi ce scria presa straina in 1989 despre Ceausescu…
1. 1989 Aprilie – Romania a anuntat plata datoriilor externe
2. Romania poate fabrica bomba nucleara (exacat cum se repeta azi despre Iran)
3. Demosntratii anti-Ceuasescu au avut loc la Budapesta….
4. Ceausescu critica vehement politica revizionista a Ungariei si expulzeaza consului Ungraiei de la Cluj.
5. 1989 Noiembrie – Ceuasescu cere anularea oricaror consecinte a Pactului Ribentrop- Molotov – cu alte cuvinte Ceausescu cere Unirea Basarabiei cu Romania.
6. Ceausescu critica deciziile lui Gorbaciov, aratand ca acestea vor duce „la subjugarea popoarelor din blocul Comunist, de catre capitalismul international”
7. Decembrie 3, Ceausescu critica Partidul Comunist Roman de lipsurile cauzate de alimentarea cu alimente a populatie: se stabileste un program de revigorare a industriei alimentare , industriei usoare si a distributiei de bunuri de consum . Plenara hotaraste ca in maxim 2 ani „orice lipsuri in aprovizionarea populatiei sa dispara”.
8. Decembrie 3, Ceausescu anunta ca va organiza la Bucuresti, un Congres International a Tuturor Partidelor Comuniste din Lume..
–––––––––––––––––––––––––––––
9. Decembrie 25, Ceausescu e impuscat de o trupa de agenti KGB, GRU care preiau outerea in Romania…
astea-s faptele iar ce scrii tu acolo is povesti
Nu le-am cautat pe google, dar de unele imi aduc aminte!
Evenimentele mentionate se pot verifica si altfel pentru a avea valoare istorica: plata datoriei, problema consulatului maghiar de la Cluj, congresul „tutulol” partidelor comuniste..
Zau ca nu stiu de „capitalismul international”, o sa verific, dar aduce a realitate a zilelor de astazi…
Multumesc pentru comentariu!
Sigur ca da, a fost un complot al agenturilor straine, altfel Ceausescu ar mai fi rezistat inca 100 de ani si ar fi adus inca iluminare si progres poporului….
Hai sa fim seriosi. I-am auzit pe muuulti „tovarasi de nadejde”, baieti „cu ochi albastri” incercand sa acrediteze ideea ca de fapt agenti straini au determinat schimbarea. Nu tine. Normal ca toate serviciile de informatii au intrat in priza pe 16 decembrie (sa nu uitam ca in acel an comunistii pierdusera puterea in majoritatea statelor comuniste!), dar asta nu inseamna ca respectivii au avut vreun fel de legitimitate pt actiunile lor.
Evident ca multi ar fi vrut sa il vada pe Ceusescu dat jos (si multi ar fi vrut sa ii ia locul…) dar pana la urma el a cazut pt ca a iesit populatia in strada si mai ales pt ca a avut curajul sa spuna clar ce vroia…
Si pt incheiere: mi se pare o magarie nemasurata sa pui caderea comunismului in Romania pe seama unor interese sau a unei „lovituri de stat”, dat fiind modul in care s-a intamplat la noi si curajul necesar celor care au iesit in strada.
PS „sunt”, nu „is”, daca tot scrii pe forumuri….
Adevarul e ca numai printr-un miracol o revolutie reuseste sa schimbe un regim cu… acelasi regim (!). Pentru ca schimbarile au fost numai de suprafata (am primit program TV) sau de burta (ne-am putut cumpara salam si Coca Cola); fondul a ramas acelasi si, din cauza ca ne-am obisnuit cu el, a ajuns sa ni se para firesc.
Sau nu e vorba de nici un miracol si aia n-a fost revolutie, a fost o simpla operatie de pitrocire prin care muraturile marginalizate la fundul butoiului au fost aduse deasupra iar cele care erau in virful ierarhiei au fost trimise dedesubt, uneori sub pamint.
In ce priveste teoriile lui Ceausescu referitoare la „agentiili imperialiste”, dupa parerea mea sint la fel de valide ca si celelalte care au fost emise in legatura cu „miracolul din ’89”. Atita timp cit avem morti dar n-avem criminali, nu stim ce s-a intimplat cu banii Securitatii, nu stim cine a dat foc autobuzului care a determinat chemarea minerilor, nici macar pe mineri nu stim cine i-a chemat s.a.m.d… nu putem exclude nici o ipoteza. Cu alte cuvinte, atita timp cit nu putem spune sigur ca „miracolul” a fost o revolutie, putem presupune orice.
„om bun” spune mai sus ca „O fi distrus Ceausescu tara (bogatiile naturale, calitatile poporului, etc.) dar ce parere aveti despre ‘harnicia’, in aceasta privinta, a politicienilor de dupa ’89?”
Draga omule, cred ca ceva ai intuit din moment ce iti oferi practic singur raspunsul la o intrebare care la prima vedere nu pare retorica. Exact asa a distrus Ceausescu tara: a distrus sistemul de valori pe care scoala si societatea ar fi trebuit sa-l insufle copiilor, inlocuind valori umane ca cinstea, spiritul dreptatii, pretuirea libertatii etc. cu o singura valoarea suprema: Ceausescu. Oamenii nu-s animale proaste si vazand ca sistemul e bazat in fapt pe valori tribale, in care cine minte, fura si da in cap mai tare ajunge sa fie sef, au bagat si ei la cap exact aceste valori: individualismul, hotia, lipsa scrupulelor, afisarea ostentativa a averii si a puterii.
Toti vor o masina sau o casa mai bengoasa decat a vecinilor, sau cel putin sa para ca o au. Daca vreti sa stiti de unde li se trage impresia cum ca asta ar fi ok din punct de vedere axiologic, uitati-va la sursa lor de inspiratie: Casa Poporului.
Politicienii de dupa 1989 sunt fostii pionieri invatati de mici sa nu spuna niciodata ce gandesc, sa-si toarne colegii fata de autoritate si sa-l aplaude pe un analfabet care are o casa mare in varful dealului, cu garzi de corp fara numar. Iar copiii acestor oameni „noi” sunt si mai rau.
Asta-i Romania de azi. Nu ma intreba cum s-ar putea schimba lucrurile pentru ca nu vrei sa-ti stric chiar toata ziua…
‘Dupa razboi, multi viteji s-arata’.
‘Razboiul’, cel din timpul dictaturii comuniste (din toate tarile lasate de occident in mana ‘comunismului biruitor’ – Uniunea Sovietica).
‘Vitejii’, romanii care au stat ‘cu capul la cutie’ in timpul dictaturii lui Ceausescu si s-au ‘aventurat’, atunci, sa fie doar niste tzutzari, ca spectatori ai revolutiilor din 1956 (Ungaria) si 1968 (Cehoslovacia) si ai curajului polonez (solidaritatea).
„Tema complotului şi frica de trădare (la antipozi cu încrederea neştirbită în cauza socialismului) l-au urmărit pe Nicolae Ceauşescu până la momentul execuţiei”! Am citat din textul articolului.
Increderea nestirbita in cauza socialismului nu a inceput si nu se va fi terminat cu Ceausescu. Aceasta este o permanenta in societatea umana, pe fondul nedreptatilor crase generate deseori de capitalismul in care si hotii sunt, si ei, mai liberi, iar politicienii sa fie mai politicianisti, sa urmareasca, in primul rand (de multe, prea de multe ori) numai propria chivernisire.
Romanii, natie de ezaltati (cu educatie politica precara, in toata istoria lor), s-au entuziasmat la discursul lui Ceausescu din 1968 si idealizeaza, dupa ’89’, ‘calitalismul cel fara de fisuri’.
Ceausescu s-a ridicat dintre noi, l-am avut fiindca ‘ l-am meritat’.
Noi, romanii, atata putem, atata facem.
Suntem ireprosabili la comentarii de doi lei, la barfe.
Smecherii de azi, urmasi ai celor care l-au sprijinit si l-au si hacuit pe Ceausescu, si-au indeplinit planul, personal si de gasca, de a continua sa aiba societatea sub control, sa o jefuiasca pana la distrugere, indiferenti ca au adus-o pe ultimul loc din Europa.
Vorbind prea mult despe pacatele comunismului si ale lui Ceausescu, facem, involuntar, o diversiune in spatele careia operaza lucrativ (pentru ei) asa-zisii politicieni de azi.
O fi distrus Ceausescu tara (bogatiile naturale, calitatile poporului, etc.) dar ce parere aveti despre ‘harnicia’, in aceasta privinta, a politicienilor de dupa ’89. Cine a avut (are) rezultate mai uluitoare, intr-o perioada atat de scurta? Cine a fost (este) mai eficient?
Vedeti? Si eu barfesc.
Sentimentul „miracolului” din decembrie ’89, l-a trait o parte din populatia Romaniei, acei oameni care au iesit in strada nu din cauza manipularilor, ci din disperarea de a duce o viata de nesuportat, intrun sistem opresiv, criminal, intruchipat, in primul rand de „conducatorul iubit”, un sistem care coborase existenta omului obisnuit sub limita demnitatii umane si sub pragul de subzistenta.
Acei oameni s-au aflat intre doua extreme declarative si faptice. Una, a lui Ceausescu, pretinzand ca totul este actiunea agenturilor externe si a colaboratorilor lor interni (eu nu cred ca Ceausescu a crezut in si a mizat pe „iubirea ” si „devotamentul’ poporului, ci , in disperarea si nebunia lui, a incercat sa mai pacaleasca o data pe cei pe care ii considera supusi si fata de care,avea un profund dispret, in fond; alta, sustinuta de Iliescu&co., beneficiari directi ai „aranjamentelor” externe, dar care neaga cu vehementa lovitura de stat ascunsa fraudulos sub revolta strazii.
Altfel spus, ADEVARUL celor care au vrut, au sperat si au crezut in REVOLUTIA din ’89, al celor care si-au dat, sau si-au riscat viata, se afla intre doua MINCIUNI.
Este pacat ca adevarul a fost pus intre parantezele acestor minciuni si mai ales ca, cea de a doua sfideaza si azi nobletea unor sacrificii supreme, ba chiar a facut multe alte victime dupa 21-22 decembrie ’89.
Cred ca paranoia lui Ceausescu este azi mai putin interesant de comentat (desigur, este o evidenta). Istoric vorbind, avem mai multa nevoie de limpezirea, de rezolvarea institutionala si sanctionarea istoric corecta a celei de a doua. Aceasta a doua minciuna ne-a influentat dramatic si nefast destinul de dupa Decembrie ’89. Atingerea ei ne stigmatizeaza si azi.
Ceausescu a crezut ca e atat de puternic incat sa nu aiba nevoie nici de prieteni rusi si nici de prieteni americani (doctrina independentei). Astia si-au dat mana la Malta, rusii au fost lasati sa „recurga la metoda” si exact asta s-a intamplat.
PS: Gorbaciov a sugerat anul asta ca asasinarea lui Ceausescu nu a fost parte din plan, ceea ce inseamna ca s-au asteptat ca acesta sa renunte la putere de buna voie.
Ceausescu a fost prizonier al unui sistem, este drept un sistem construit de el, dar consolidat de toti ceilalti care erau insetati dupa putere. Inclusiv Timisoara nu ar fi fost posibila fara sprijinul unui Chitac, Stanculescu si evident mai sunt si altii.
Sa nu ii uitam pe membrii Consiliul Executiv ( sau cum s-ar mai chema) al lui Ceausescu in care aceesta din urma si-a dat demisia inainte de 22 dec. 1989, dar DInca parca l-a facut sa si-o retraga si ceilalti membri al-au sustinut in decizie. Sunt fapte consemnate ca Ceausescu si-a dat atunci demisia. Omul nostru erea bolnav de putere, dar nu era singurul!
Atunci putem construi cu si daca Ceausescu isi dadea demisia atunci…
Ceausescu a cedat puterea atunci, dar nu a fost nimeni acolo care sa gandeasca si sa propune cum si cui sa ii fie predata puterea…A fost o sansa istorica irosita care putea sa conduca la un numar mai mic de victime omenesti.
Ceausescu nu este singurul vinovat, ci alaturi de el trebuiau sa stea toti cei apropiati lui, aflati la butoanele de comanda ale armatei, securitatii, al comitetului central al partidului,etc.
Si eu sunt curios cati oameni din anturaj i-au spus lui Ceausescu amanunte gen „nu gasim paine decat pe cartela”. Sigur, ar fi putut raspunde cu termeni din aia de atunci, gen „alimentatie rationala” sau „sacrificiile clasei muncitoare intru atingerea idealurilor omului superior caracteristic societatii socialiste multilateral dezvoltate”. Vorbe care nu spuneau niciunui om normal nimic bun. Reversul il vedem azi, cand cuvinte gen „democratie” sau „pluripartidism” sau „alternanta la guvernare” inseamna disponibilizari, reduceri, vitrine pline si buzunare goale. Iar partea proasta este ca azi omul doar asta intelege din libertate. Cam ca atunci, doar ca am schimbat termenii, daca ma intelegeti. Cea mai proasta mostenire de la Ceausescu e faptul ca nu am inteles nimic din democratie.