joi, martie 28, 2024

Partidul vegheaza: : Malraux, Silone si Hamsun sub lupa Sectiei de Arta si Stiinta a CC al PMR

Partiala despartire a conducerii PMR de Kremlin de dupa 1963 nu s-a tradus intr-o veritabila liberalizare. Institutional si psihologic, stalinismul liderilor romani era inamovibil. Sigur, s-a renuntat la corsetul realismului socialist, dar controlul de partid asupra culturii a ramas nestirbit. Istoricul Cristian Vasile a publicat, pe site-ul LaPunkt, un articol care lumineaza, in chip nuantat, un moment important din istoria a ceea ce numesc stalinismul national: raportarea instructorilor ideologici din Romania ultimului Dej la literatura occidentala. Seful Directiei Propaganda si Cultura era ultra-dogmaticul Leonte Rautu, demnitarul cu stagiu moscovit in care Dej avea deplina incredere ca va sti sa se opuna oricariei contaminari cu “decadentismul” vestic. Impreuna cu Cristian Vasile am scris cartea „Perfectul acrobat. Leonte Rautu, mastile raului”.

Lucrau ca instructori sub indrumarea lui Rautu, intre altii, Ion Ianosi, Andrei Strihan, Alexandru Oprea, Gh. Achitei, Gh. Stroia. „Expertul” pe teme legate de romanul occidental era Ion Ianosi. Si-a scris lucrarea de doctorat, impregnata de un tezism refractar experimentelor estetice etichetate si condamnate in bloc drept „formalism”, publicata in 1963, pe tema romanului monumental in secolul XX. Proust, Kafka, Joyce, Gide, Huxley, continuau sa fie vazuti in culori sumbre.

Deschiderea spre Vest nu trebuia sa duca la slabirea vigilentei ideologice, obsesia eterna a cerberilor de la Sectie. Malraux fusese o voce influenta a antifascismului de inspiratie sovietica in anii 30, autorul „Conditiei umane” si al „Sperantei”, dar se raliase gaullismului in anii postbelici, ba chiar tinuse discursuri anticomuniste care il iritasera teribil pe Maurice Thorez. Silone facuse parte din generatia fondatorilor PC Italian, fusese prieten cu Gramsci si Togliatti, dar rupsese cu stalinismul si, lucrul poate cel mai neiertabil, contribuise cu un eseu la volumul “The God that Failed” (tradus in romaneste la Humanitas cu tiitlul “Zeul care a dat gres”). Hamsun era cazul cel mai grav, colaborase cu nazistii norvegieni. Cum noteaza Cristian Vasile, era un mixaj aberant, asemanator cu “loturile” construite de Securitate in procesele impotriva opozantilor regimului. Lucrurile aveau sa se schimbe, nu decisiv, dar semnificativ, dupa 1965, indeosebi intre 1968 si 1971.(VT)

“V-aţi gândit ce i-ar putea apropia oare pe cei trei? Sigur, sunt cu toţii în primul rând scriitori, mai mult sau mai puţin implicaţi în politică. Stilul narativ? Nu prea. Numele lor au ajuns să fie asociate într-un context care cred că merită evocat şi comentat.

La momentul 1964-1965 puterea politică de la Bucureşti părea să accepte că literatura occidentală nu mai poate fi privită în maniera maniheistă a anilor 1950, iar politica de traduceri (ca şi practica editorială a unei reviste precum Secolul XX) lăsa impresia că cenzura acceptă şi alţi prozatori în afara celor progresişti sau procomunişti. Este totuşi o perioadă de căutări; renunţarea la realismul socialist se produce cu greutate. Denunţarea tendinţelor moderniste este încă la ordinea zilei. O dovedeşte un document din 4 aprilie 1964 al Secţiei de Ştiinţă şi Artă a CC al PMR – Secţie la care a lucrat şi Ion Ianoşi – asupra Plenarei lărgite a comitetului de conducere al Uniunii Scriitorilor. Plenara în cauză (desfăşurată între 26-28 martie 1964) fusese consacrată dezbaterii problemelor literaturii contemporane din ţările occidentale.

Nu ştim cine este autorul informării – dacă e vorba de un scriitor sau de un instructor al Secţiei (sau este o operă colectivă ce a îmbinat perspectiva celor doi), dar cert este că relatarea încă vădeşte urme ale mentalităţii de război rece, fiind dominată de ideea existenţei celor două lagăre (capitalist şi socialist). „Literatura occidentală contemporană – se precizează în informare – reprezintă un tablou extrem de complex şi contradictoriu atât din punct de vedere al orientării ideologice, cât şi al diversităţii modalităţilor artistice. (…) Influenţa profundă pe care socialismul o exercită în întreaga lume se face simţită şi în cazul intelectualilor, care oscilează între cei doi poli ai gândirii sociale contemporane. Asupra lor, ca şi asupra unor curente sau tendinţe întregi structurate pe aceeaşi atitudine «intermediară», acţionează forţe orientate în direcţii opuse, ceea ce face mai acută ca oricând problema opţiunii pentru o poziţie sau alta. Sunt cunoscute cazurile de decădere treptată a unor scriitori care au pactizat cu forţele de extremă dreaptă (André Malraux, Ignazio Silone sau Knut Hamsun), după cum este evidentă maturizarea altora în funcţie de evoluţia lor progresivă spre stânga (Romain Rolland, Heinrich şi Thomas Mann, [Martin] Andersen-Nexø)“.

Alăturarea de nume (Malraux şi Silone – migraţi dinspre stânga radicală – puşi alături de colaboraţionistul pronazist Hamsun) nu este doar tendenţioasă, ci aminteşte atât de retorica etichetării drept fascist sau legionar a oricărui opozant, cât şi de constituirea arbitrară a unor „loturi“ de inculpaţi în care – pentru compromitere – era inclus şi un adept al extremei drepte alături de contestatari legitimi (de pe poziţii democratice) ai regimului comunist.”

http://www.lapunkt.ro/2013/08/02/malraux-ignazio-silone-si-knut-hamsun/

http://www.humanitas.ro/humanitas/perfectul-acrobat-leonte-r%C4%83utu-m%C4%83%C5%9Ftile-r%C4%83ului

http://www.humanitas.ro/richard-crossman-coord

Distribuie acest articol

10 COMENTARII

  1. 1) In mod normal, Cristian Vasile (dar si dvs. , care preluati textul sau ) ar fi trebuit sa reproduca textul INTEGRAL (sau un link la el) pt. a avea the complete picture. Vad ca si in fragmentul reprodus aici se gaseste o parte ocolita ( ” ….diversitatii modalitatilor artistice …”

    2) in comentariul dvs. la materialul Cr. Vasile , sugerati (deduceti , ajungeti la prezumtia de , banuiti, etc.) ca autorul notei ar fi Ianosi.. Nu era mai simplu daca se faceau cercetari suplimentare pentru a gasi autorul (autorii) notei ? Asa, iertati-ma, dar se creeaza impresia unei „qvasi –rafuieli” cu Ianosi . Si daca nu e el autorul :?: :wink:

    3)desi scurt , f. interesant textul dvs. pe blogul personal despre „trivializare prin comparatie” . Eu unul, cred ca ar fi mult mai provocator pt. aceasta platforma (care permite si comentarii, uneori chiar interactie realtime ) decit niscaiva ciorne presupus a fi scrise de Ianosi. Dar dvs. sinteti responsabil cu politica editoriala :lol: si stiti cel mai bine care sint prioritatile …..

    • 1. Portalul LaPunkt are rubrica de comentarii dupa fiecare articol. Exista o revista a Institutului „N. Iorga” pe care o recomand: „Studii si Materiale de Istorie Contemporana” (SMIC). Eu propun o tema de reflectie, nu ma intereseaza biografia domnilor Ianosi, Achitei, Stroia ori Strihan decat in masura in care se intersecteaza cu controlul de partid al artei.

      2. Este vorba, atat la Cristian Vasile cat si la mine, de exercitii de analiza politica si intelectuala. Ma bucur ca generaza discutii.

      3. Nu discut ciorne, ci un material al Sectiei de Arta si Stiinta, conceput intr-un moment considerat de tranzitie dinspre epoca de servilism total in raport cu dogmele de sorginte sovietica si o relativa deschidere spre Vest la Bucuresti. Pretuiesc faptul ca v-a interesat postarea despre „trivializare prin comparatie”.

  2. Q: Ce au in comun urmatoarele carti: Jurnalul de la Paltinis si Epistolarul de Gabriel Liiceanu, Vina tragica de Ileana Malancioiu, Minima moralia de Andrei Plesu, , Expresivitate involuntara de Eugen Negrici, Eseuri de Emil Cioran, Impostorul de Alexandru Sever si Culturi eleate si culturi heracleitice de Anton Dumitriu?

    A: Faptul ca nu ar fi fost publicate fara avizul favorabil al lui Ion Ianosi.

    • Va puneti singur intrebari si va oferiti raspunsuri. Articolul se refera la perioada 1963-1965. Dl Ianosi a incetat sa mai fie instructor al CC incepand din 1965. Faptul ca avizul, sau, in termenii epocii, referatul editorial, al d-lui Ianosi putea duce la aparitia sau neaparitia unor carti socotite incomode spune ceva despre (a) disponibilitatea sa de a sustine asemenea lucrari si (b) increderea pe care i-o acordau organele de partid. Cel putin asa vad eu lucrurile, ca analist al fenomenului totalitar. Sa mai adaug ca profesorul Eugen Negrici il numea recent pe Ion Ianosi „un cenzor secret al partidului”. Nu e vorba de vreo denigrare, ci de constatarea pozitiei pe care o avea profesorul de estetica de la Universitatea din Bucuresti in structurile de autoritate si influenta ale lumii culturale din Romania lui Ceausescu.

      • Limitarea la o perioada definita strict cronologic poate avea valoare pentru istoric. Dar fenomenul totalitar include oameni care au facut rau sau/si carora li s-a facut rau. O problema care merita dezbatuta este cea a oamenilor care sunt perceputi a fi facut rau si care, mai tarziu, ar fi facut si bine, ca Ion Ianosi. Dupa o viata lunga de luat anamneze, mi se pare ca personalitatea exista intr-un continuum, ca nu se poate vorbi despre fracturi existentiale. Din punctul meu de vedere, Ianosi s-a „actualizat” ca promotor de opere care au marcat destinul cultural al Romaniei, nu ca instructor al CC al PCR.

        • Neindoios, in anii 70 si 80, Ion Ianosi s-a situat de partea directiei onorabile din cultura romaneasca. Ca si un Ov. S. Crohmalniceanu (cu diferenta ca acesta nu fusese, din cate stiu, activist la Sectie). Ori, daca vreti, ca si N. Tertulian, Savin Bratu, Paul Georgescu, Ileana Vrancea etc

        • Domnule doctor Manu,

          Indraznesc sa va sugerez sa aplicati metodologia pe care o propuneti npentru o viitoare biografie intelectuala a lui IonIanosi, facinnd lista tuturor faptelor de cultura, reale, pe care le-a produs in perioada de dupa mazilire, dar neuitind sa mentionati, cu onestitatea care va caracterizeaza, nici absenta oricarei autocritici privind periaoda sa la CC si nici articolele din „Scanteia” publicate in „epoca de aur.” ! Ar fi foarte instructif sa comparati bibliografia completa a lui Ion ianosi cu jurnalul sau ! In cazul acesta, definita jurnalului : „o carte despre cum mi-ar fi placut sa fiu” se verifica pe deplin ! :-)

          • Contabilizarea faptelor bune si rele e un exercitiu pe care nu il consider util. L-a facut, nu de mult, Radu Calin Cristea intr-o serie de articole din Observator Cultural. L-au incercat, multi, la moartea (sau aniversarea mortii) lui Adrian Paunescu. E o algebra subiectiva, menita sa sprijine sentinte grabite.

            De aceea cred ca e mai bine sa vorbim despre „self-actualization”, despre cine sunt de fapt oamenii si dspre masura in care ce sunt devine de inteles pentru altii. De aceea nu accept ca moment transformativ „mazilirea” la care va referiti. Nici Ianosi (om de cultura,i promotor al marilor valori), nici Paunescu (ahtiat de putere, lingusitor) nu s-au schimbat. Nu s-au schimbat, dupa „mazilire” nici Tudor Bugnariu, Ilie Murgulescu, Ion Iliescu, George Ivascu, Sorin Toma, Silviu Brucan.

            • Domnule doctor Manu,

              Citindu-va raspunsul, mi-a venit in minte imediat ca sinteti medic, deci nici istoric, nici politolog. Asa se poate explica teza Dvs. despre (pretinsa) consecventa a lui Ion Ianosi si a persoanelor citate. Afirmatia ca de, de pilda, Silviu Brucan nu s-ar fi schimbat dupa ce a fost mazilit mi se pare de-a dreptul hazlie ! Ati cititi cumva ce scria Silviu Brucan inn”Scanteia” in 1945-1946? Aproape sigur ca nu, caci alfel n-ati fi scris o asemenea enormitate ! Istoricii si politologii nu scriu „dupa ureche”, ci se documenteaza inainte de a trage concluzii !

            • cu foarte multi ani in urma, deci daca nu ma insel d-le Manu, intr-o carte a lui Alexandru Graur am citit ca nu se spune „aniversarea mortii” ci „comemorare” (chiar daca e vorba de AP-escu si mai ca se nimereste). Am vazut ca in spatiul de limba engleza se mai foloseste, probabil nu e asa de grav ca in romaneste, dar cind scrieti in romaneste mai amintiti-va cum e corect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro