joi, martie 28, 2024

Pasiunea lui Emil Cioran: Terorizanta descumpanire

A fost, nu ma indoiesc, cel mai central european intelectual roman (dar si francez) al veacului XX. A trait o existenta sub zodia utopiei, a dilemelor identitare si a nevrozelor politice. Nascut la Răşinari in urma cu o 105 ani, Emil Cioran a fost un intelectual pasionat, deci unul chinuit, mistuit, devorat de incertitudini. A detestat orice schematism descarnat,orice formula filosofica inghetata, s-a indoit de toate precum si de el insusi. A trait sub semnul disperarii, al unui pariu imposibil cu un Dumnezeu ascuns, chiar absent, un demiurg capricios, gelos si adeseori irascibil, caruia s-a obstinat sa-i azvarle mereu manusa unui dispret infrigurat.

A fost indragostit de neant, se simtea bine doar in acel deşert al melancoliei cotropitoare caruia ii putem spune geniul inadaptarii ori vocatia de a fi mereu impotriva si mereu dezradacinat, Emil cel fara-de tara, Emil cel fara-de-casa (Heimatslosigkeit). A fost marele vagabond al unei metafizici imbatranite. Dintre filosofii francezi ai timpului sau, l-as asemui cu un Vladimir Jankélévitch ori cu Emmanuel Levinas. Unii l-au numit nihilist. Nu cred ca putem vorbi de negarea valorilor, ci mai degraba de o suprema, apasatoare, terorizanta descumpanire. Lumea este stramb alcatuita, suntem mereu dependenti de obligatii decizionale care sa dovedesc de atatea ori nefericite, chiar dezastruoase.

Cred ca o cheie pentru intelegerea acestei pasiuni o ofera un text scris de Paul Nizan in 1934 inca ii compara pe André Malraux si Martin Heidegger. Sa nu uitam, la acea data, Malraux era o vedeta a stangii antifasciste si pro-sovietice, iar Heidegger acceptase sa devina rectorul Universitatii din Freiburg numit de regimul nazist. Discursurile revolutionare ale lui Malraux sunau tulburator de asemanator cu faimosul discurs rectoral al lui Heidegger. Heidegger exalta “grandoarea istorica a nazismului”, Malraux pe aceea a bolsevismului. Observa Nizan ca in opera lui Malraux, ca si in aceea a lui Heidegger, si as spune si in gandirea lui Cioran, era vorba de angoasa, de disperare, de refuzul masificarii, de “iremediabila solitudine ce caracterizeaza conditia umana”. Iata cuvintele criticului pe atunci comunist, intelectualul admirat de fostii sai colegi de la Ecole Normale Supérieure, Jean-Paul Sartre si Raymond Aron, omul care avea sa rupa cu stanga stalinista dupa Pactul Molotov-Ribbentrop si care murea pe front in 1940, la doar 35 de ani, ingretosat de atatea infamii, abdicari si tradari.

Lui Nizan, asadar, Malraux ii amintea de “acel mare ganditor si filosof contemporan, Martin Heidegger, pentru care, ca si pentru Malraux, esenta vietii umane se aflla in angoasa si disperare. Aceasta apropiere este extrem de simptomatica pentru perioada istorica actuala. La acest ceas de declin al civilizatiei burgheze, unii mari ganditori au descoperit subit ca, in confruntarea cu neantul, angoasa si disperarea reprezinta o realitate pentru om…La intrebarea fundamentala ‘Cum te poti sustrage angoasei si mortii?’, cei doi ofera raspunsuri diferite. Heidegger a gasit un raspuns in acceptarea totala si neconditionata a national-socialismului. Malraux, la randul sau, a incercat sa invinga aceasta angoasa. El a aflat in actiune, in orice fel de actiune, forta pentru a o depasi ori macar pentru a o putea ignora. Actiunea il poate proteja pe individ impotriva disperarii si angoasei…ea este suprema forma de eroism revolutionar”. (textul lui Nizan a aparut in “Literaturnaia Gazeta” inaintea sosirii lui Malraux in URSS pentru a participa la primul congres al scriitorilor sovietici, v. Curtis Cate, “André Malraux: A Biography”, New York: Fromm International Publishing Corporation, 1995, p. 202). Poate ca ar merita ca unii dintre cei care scriu in graba, cu porniri inflamat-justitiare, despre aceste destine intelectuale sa mediteze la cuvintele lui Nizan…

Spre deosebire de un Georg Lukács care a ramas pana in ultima clipa fidel pariului sau bolsevic (“Cel mai rau socialism este superior celui mai bun capitalism”, interviu cu Franco Ferraroti, 1970), Cioran a inteles ca a gresit. Si-a asumat ceea ce Marta Petreu numeste “trecutul deocheat”. A facut pace cu valorile liberalismului democratic (din nou, opusul unui Lukács ori Carl Schmitt). Si-a purtat crucea cu demnitate, a expiat, a agonizat, a patimit, a sublimat supliciul in acele “silogisme ale amaraciunii” in absenta carora lumea noastra ar fi mult mai absurda si mai mohorata. Pentru că din deznadejdea lui Cioran se nasc zorii unei posibile redemptiuni. Nu este disperarea sterilitatii, ci acel fior ce nu poate fi domolit al unei eterne neputinte, dar si al unei vesnice obligatii de a gasi sens acestei lumi. Dintre cartile lui Cioran, favorita mea ramane “Histoire et utopie”. Acolo am aflat secretul dictaturilor totalitare dintr-un veac dominat de naluciri ideologice: “O lume fara tirani ar fi ca o gradina zoologica fara hiene”. Aceasta carte a lui Cioran ar fi una dintre acelea pe care le-as lua cu mine daca ar fi sa-mi petrec restul zilelor pe o insula pustie. Impreuna cu „Précis de décomposition”” din care aleg aici un citat de maxima intensitate morala: „Que l’homme perde sa faculté d’indifférence: il devient assasssin virtuel; qu’il transforme son idée en dieu: les conséquences en sont incalculables. On ne tue qu’au nom d’un dieu ou de ses contrefaçons. Les époques de ferveur excellent en exploits sanguinaires: Ste Thérese ne pouvait qu’etre contemporaire des autodafés, et Luther du massacre des paysans… Le diable paraît bien pâle auprès de celui qui dispose d’une vérité, de sa vérité. Les vrais criminels sont ceux qui établissent une orthodoxie sur le plan religieux ou politique, qui distinguent entre le fidèle et le schismatique. Lorsqu’on se refuse à admettre le caractère interchangeable des idées, le sang coule…”

Textul de mai sus este un fragment actualizat dintr-un eseu aparut aici, pe „Contributors”, pe data de 7 aprilie 2011.

Distribuie acest articol

8 COMENTARII

  1. Fireste ca nu pot fi facuti intelectualii responsabili pt. ororile totalitarismelor ( tiranii nu dadeau doi bani pe sfaturile lor ) , ci doar de utopism , rupt de realitatile brutale .Intelectualii francezi au adoptat comunismul din revolta ( iar Camus a pus mai bine ca oricare altul diagnosticul revoltei ) , au inteles destul de repede adevarata natura a acestuia . Cioran are ceva din Diogene , un ciobanesc melancolic , de un bun simt si o modestie care il singularizeaza , are adevarata calitate a filozofilor , aceea de a nu se lua prea in serios .

  2. Mi se pare că și Vintilă Horia intră în acest tip de analiză. Chiar și în cea privind „cel mai central european intelectual român”. Poate pe un loc chiar mai sus. Și mai sunt câțiva. Mircea Eliade, Eugen Ionesco,… Chiar și mai sus. Nu trebuie uitat Adrian Marino, cel mai înrădăcinat român, dintre toți.

  3. Fireste ca pot fi facuti intelectualii responsabili pt. ororile totalitarismelor. Ei (foarte adesea in schimbul favorilor materiale) ai oferit dictatorilor pretexte morale, scuze, justificari etc. pentru atrocitatile facute. Intelectualii au fost slugile mult prea zeloase ale tiranilor care au „explicat” muncitorilor si taranilor ca tiranii au dreptate si victimele tiranilor (adesea copii si femei) sunt adevarati vinovati. Drept consecinta victimile au fost paralizate moral, intelectual, ideologic si in imposibilitate de a se organiza si apara – usurand treaba macelarilor. Tot ei au pacalit lumea promitandu-le paradisul terestru in varful muntelui de cadavre.

  4. Geniul si excelenta ofera, celor pe care ii aleg drept reprezentanti, o trasatura comuna : lipsa de abstract in maniera lor de a suferi sau de a iubi!
    Sunt oameni liberi care se exprima cash si se asuma, care detestand conformismul nu cauta sa placa si nici nu au pretentia caracterului universal al mesajului lor!
    „Nu scriu pentru ca am ceva de spus, ci pentru ca am chef sa spun ceva!”(E.M.Cioran)
    Sunt creatori autentici si fideli lor insasi, in deplin acord cu dezacordurile lor, cu indoielile, aspiratiile si sentimentele care ii anima, ii exalteaza sau ii macina, adica datorita carora traiesc…
    E.M.Cioran este, indiscutabil, un geniu!
    A-l clasa intr-o categorie sau alta de expresie filosofica, mi se pare insa o greseala, nu ca i-ar limita lui din amploarea operei, ci ca ne-ar reduce noua capacitatea de intelegere(…) si apreciere a geniului, printr-o abordare apriorica…Spun asta din experienta.
    Atata s-a vorbit in jurul meu despre Cioran pesimistul, nihilistul, mizantropul, depresivul chiar, incat eram convinsa ca, neaflandu-ma in pragul sinuciderii ;) , nu ma intereseaza !
    Intr-o fericita zi insa, datorita unui prieten comun care era, si este inca, un optimist ireductibil (paradoxal?de loc!) supranumit „scriitorul fericirii”, am avut sansa sa-l citesc, eliberata de prejudecati si sa descopar un alt Cioran, cel adevarat, al meu!
    De atunci, incerc sa nu mai permit ideilor negre sa ma macine, le macin eu pe ele… :)

    Nu stiu cat si cum se studiaza in scoala românesca E.M.Cioran dar, din discutiile cu cativa studenti la filosofie, as zice ca e un fel de spoiala superficiala, care face mai mult rau decat bine …Imi recunosc insa subiectivitatea, pentru ca eu il ador si consider un privilegiu sa-l recitesc periodic, ma bluff-eaza de fiecare data!

    Multumesc si felicit dl V.Tismaneanu pentru acest pasionant articol, ca si pentru alegerea citatului din final, subtil, profund si vizionar, de o actualitate infricosatoare, ingrijoratoare, reala insa…

  5. :) Cioran s a razboit cu Dumnezeu si doar el poate sti cine a cistigat ! glumesc
    Omul (in general, nu Cioran in particular) nu se cunoaste pe sine insusi dar vrea sa l „descifreze” pe Dumnezeu, ceea ce i un non sens. cauta gaurile negre dar nu stie cum functioneaza propriul sau creier. „descopera” bosonul higgs dar nu poate inlocui un dinte natural decit c un implant. „robia” credintei ii ofera de fapt libertatea, dar in orgoliul sau refuza sa o acepte ! altfel, Cioran cu ale sale exercitii de admiratie si sinceritate a fost un Om extrem de inteligent, profund moral si onest

  6. Va multumesc,dle Profesor,pentru interesul pe care-l acordati culturii romane si marilor nostri ilustri disparuti!
    Am remarcat de multe ori ca ne reamintiti,prin articole omagiale,ca in viata mai exista si altceva decat politica,si consider aceasta initiativa laudabila,un model de urmat si pentru alti intelectuali publici!
    In orice caz,asta le doresc cat mai multor autori romani:asa cum faceti dvs,si ei sa-si aminteasca cu respect de marii nostri disparuti,sa pretuiasca mostenirea noastra unica,sa respecte memoria noastra nationala si sa impartaseasca toate astea cu noi,anonimii.
    Totul se invata,mai ales cu profesori devotati si respectuosi fata de cultura,adevar si frumos!

    Pentru ca e ziua lui Emil,nu pot sa inchei asa de optimist,si atunci observ ca articolul cu Marean Vanghelie a suscitat mai mult interes decat acesta,deci…mai e vreo speranta de destupare la minte??? Nu,no,niet,nada!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro