joi, martie 28, 2024

Patru mituri esențiale ale schimbărilor climatice: edenic, apocaliptic, babelian și themistian

Schimbările climatice nu sunt o problemă rezolvabilă prin mobilizarea unor resurse tehnice sau politice și articolele mele pe această temă de pe Contributors.ro stau mărturie despre imposibilitatea acestor demersuri. Am scris anterior că trebuie să plecăm dintr-un alt punct inițial, dacă dorim să înțelegem semnificația și importanța schimbărilor climatice. Am sugerat ca poziția de start să fie cea care consideră ființele umane a fi mai mult decât obiecte materiale, iar clima mai mult decât o categorie fizică a universului nostru. Am mai scris, de asemenea, că înțelegerea modalităților prin care schimbările climatice se conectează cu aspirațiile, nevoile și speranțele umane oferă posibilități pentru re-situarea culturii și spiritului uman în centrul înțelegerii schimbărilor climatice actuale.

Am încercat să demonstrez în articolele mele anterioare că schimbările climatice au astăzi un potențial mai mare ca idee mobilizatoare decât ca fenomen fizic. Iar ideile pot fi folosite, dar nu pot fi rezolvate. De aceea, schimbările climatice nu mai pot fi abordate doar ca o problemă ecologică în așteptarea unor soluții tehnice. Schimbările climatice nu sunt ca plumbul din benzină sau azbestul din construcții – substanțe fizice indezirabile, care pot fi eliminate sau interzise. Nici nu sunt o simplă problemă societală în căutarea unei soluții politice.

Schimbările climatice nu vor fi „rezolvate” prin știință sau tehnologie – deși știința va continua să producă noi revelații despre contribuția noastră la actualele variații climatice, iar tehnologia va continua să ne ofere noi modalități de a ne adapta și a trăi împreună cu schimbările climatice.

Am mai scris că schimbările climatice nu vor putea fi „rezolvate” nici economic, nici politic, cu toate că măsurile economice ar putea ameliora multe greutăți ale noii vieți sub clima variabilă, iar diversele politici vor căuta căi pentru acțiuni cooperante.

În fine, în ultimul meu articol, am subliniat caracterul vicios al problematicii schimbărilor climatice, care afectează sisteme deschise, complexe și imperfect înțelese și care, de aceea, sunt dincolo de simpla cunoaștere tehnologică și formele tradiționale de guvernanță. Pentru astfel de probleme, nici soluțiile elegante, nici cele stângace, nu lucrează satisfăcător.

Ce ne mai rămâne de făcut în aceste condiții?

Cred că avem nevoie să abordăm schimbările climatice ca pe o idee imaginativă, o idee pe care să o dezvoltăm și s-o folosim ca să ne îndeplinească diferite sarcini. Și pentru că ideea schimbărilor climatice este așa de plastică, o vom putea distribui în multe roluri pentru proiectele noastre și va putea servi multe din nevoile noastre psihologice, etice și spirituale. Voi descrie patru din aceste roluri mitologice – modalități de ordonare a realității – care, împreună, formează o oglindă unde ne putem vedea pe noi înșine și, simultan,  societățile noastre colective. Cele patru mituri nu trebuie judecate a fi corecte sau greșite. Ele trebuie recunoscute ca istorisiri despre schimbările climatice ori ca reprezentări relativ fidele ale adevărurilor importante despre condiția umană.

Bun venit în lumea mitologiei climatice!

Termenul mit pe care îl voi folosi în acest articol are un sens specific antropologic și ne-peiorativ: el relevă înțelesuri fundamentale, care se găsesc la baza unor adevăruri asumate despre realitatea zilnică sau științifică. Miturile în sens ne-peiorativ se comportă ca niște puternice narațiuni împărtășite, prin care pot fi legate împreună perspective și oameni dintre cele/cei mai variate/variați. Funcțiile mistice, psihologice, sociologice și pedagogice ale miturilor sunt mai importante decât adevărul sau falsitatea lor „științifice”. Într-adevăr, miturile în sens antropologic transcend categoriile științifice de „adevărat” și „fals”.[1]

Cele patru mituri esențiale ale schimbărilor climatice[2] pe care le voi discuta în continuare sunt înrădăcinate în instinctele umane de nostalgie, frică, mândrie și justiție. Desigur, acestea nu sunt singurele mituri care pot fi construite în jurul schimbărilor climatice, iar instinctele umane asociate cu ele nu relevă în mod necesar valori umane universale. Dar pot fi, totuși, considerate drept unele dintre cele mai durabile instincte psihologice ale ființelor umane.

Mitul edenic sau Nostalgia paradisului pierdut

Am descris ideea de bază a acestui mit într-un articol anterior sub forma următoare: Clima este văzută ca un simbol al mediului natural sau sălbatic, o manifestare a Naturii-mamă care, la început, era pură și neprihănită și ar fi trebuit să rămână așa, neatinsă de oameni. Folosind metafora biblică, ar fi vorba de grădina raiului, Edenul sau paradisul, din care oamenii au fost alungați pentru păcatul originar săvârșit. Iar schimbările climatice sunt sinonime cu „natura pierdută”, o idee cu adânci rezonanțe în multe culturi.

Clima devine, astfel, ceva care este fragil și are nevoie să fie protejată sau „salvată”, scopuri care au alimentat, printre altele, romantismul și ecologismul ultimelor două secole. În acest context, o schimbare a climei, produsă de mâna oamenilor, este văzută ca un sacrilegiu, un atentat la puritatea primordială a Naturii, o amenințare pentru ultimele rămășițe ale sălbăticiei paradisiace. Clima primordială, neprihănită, este acum asimilată cu Natura-mamă (Alma Mater), cea care ne hrănește și ne îngrijește ca pe proprii ei copii. Am scris de mai multe ori despre cât de falsă această idee:

Nu există nici un climat în care omul să fie adaptat ideal, în sensul că i se va garanta o calitate decentă a vieții. Natura – Mama Natură, cum o alintă unii! – nu vrea ca noi să avem o speranță de viață de 75 ani sau o rată de mortalitate infantilă sub 1%. Natura, ca sumă a tuturor lucrurilor de pe Pământ, nu se sinchisește de ființele umane în nici un fel și ne atacă permanent cu ape infestate cu bacterii, cu călduri excesive, cu secete sau inundații, furtuni, uragane, sau tornade, insecte și alte animale purtătoare de boli, un mare număr de predători etc. Astăzi, privim moartea cuiva înainte de 30 ani ca pe o tragedie; în timpurile mai „naturale”, aceasta era speranța de viață.

Implicația subterană a acestui prim mit climatic este aceea că, prin schimbările climei, prin pierderea caracterului sălbatic al naturii edenice, oamenii se diminuează nu numai pe ei înșiși, ci alterează și ceva dincolo de ei înșiși. Această poziție mitică de nostalgie constituie o caracteristică dură și adâncă a mișcărilor ecologiste contemporane, care uneori răzbate la suprafață în unele forme de eco-teologie.

Mitul edenic se constituie într-un bocet primordial după o ordine pierdută și o stabilitate într-o lume naturală (și poate creată de Dumnezeu). Schimbările climatice erodează fundațiile materiale ale unui viitor utopic, un sentiment bine sesizat de profesorul Lucian Boia:

Istoria umanității se caracterizează printr-o anxietate endemică… este ca și cum ceva sau cineva are încerca să saboteze fără milă forța conducătoare a lumii și, în particular, clima sa.[3]

Mitul apocaliptic  sau Frica de un cataclism climatic iminent

În limba greacă, ca și în Biblie, Apocalipsa înseamnă dezvăluire sau revelație. Dar în limbajul comun, termenul Apocalipsă se asociază cu distrugerea sau nimicirea divină. Este această ultimă accepțiune care alimentează o frică de viitorul vieții pe planeta perturbată de schimbările climatice antropogene.

Pentru ecologiști, repertoriul lingvistic al Apocalipsei climatice se bazează pe termeni alarmiști, precum „dezastru inevitabil”, „extincția speciilor”, „miliarde de oameni confruntați cu riscuri catastrofice, sau chiar moartea”, „puncte fără posibilitatea întoarcerii (points of no-return)” ș.a. Mass-media de toate felurile (presă, televiziune, radio, bloguri etc.) nu mai prididește să „sparie” lumea cu nesfârșite „breaking news” despre iminența Apocalipsei climatice. S-a ajuns până acolo încât să se afirme că Schimbările climatice sunt o amenințare mai mare decât terorismul internațional[4] ori că ne confruntăm cu o catastrofă climatică iminentă, inevitabilă ș.a.m.d.

Pentru audiența globală, mitul Apocalipsei climatice induce un sens al pericolului, fricii și urgenței conținute în afirmații ultimative de tipul „mai avem numai 10 ani să reducem emisiile sau să salvăm clima”. Dar efectul pervers al unui astfel de limbaj este acela că, de multe ori, conduce la apatie și scepticism în rândurile audienței. Multe studii – și nu numai cele legate de schimbările climatice – au demonstrat că promovarea fricii este adesea o metodă ineficientă, chiar contra-productivă, de a induce schimbări comportamentale. În concluzie, dacă aceste schimbări sunt ceea ce urmărește mitul apocalipsei climatice, atunci mitul se auto-distruge.

Mitul Turnului Babel  – Mândria de a fi stăpânii Naturii

Rasa umană se caracterizează printr-un ego nemărginit, confident și independent, manifestat de la începuturi. Un exemplu timpuriu și caracteristic este mitul Turnului Babel:

Haidem să ne facem un oraș și un turn al cărui vârf să ajungă la cer și să ne facem faimă înainte de a ne împrăștia pe fața a tot pământul! Facerea, 11:4

Aspirația către un statut asemenea lui Dumnezeu, către lauda de sine și gloria personală, exemplifică ideea greacă de hybris – o mândrie nemăsurată, o supra-apreciere a forțelor proprii în confruntarea cu destinul și o dorință de a domina. Acest mit – Noi suntem stăpânii naturii și constructorii Turnului Babel – mobilizează de asemenea ideea utopiilor climatice și abilitatea noastră de a imagini lucrări de geo-inginerie pentru beneficiul omenirii.

Credința (sau, mai dur, aroganța) în abilitatea oamenilor de a controla Natura este atributul dominant, chiar dacă subliminal, al eforturilor diplomatice internaționale (gen Acordul de la Paris din 2015), de a angaja națiunile în lupta lor contra schimbărilor climatice. În acest context, provocările lansate de schimbările climatice sunt considerate primordial în termeni moderniști, tehno-manageriali. La fel ca în cazurile amintite anterior (toxine chimice) sau gaura de ozon din stratosferă, pentru început se identifică problema și riscurile aferente, după care organismele birocratice ale unui stat sau, în cazul schimbărilor climatice, ale mai multor state, se mobilizează pentru a atenua riscurile.

Sub influența limbajului folosit în mitul anterior – schimbările climatice văzute ca o Apocalipsă – managementul schimbărilor climatice devine ultimul proiect pe care guvernanța, controlul și dominația umane l-ar putea duce la bun sfârșit înainte de finalul inexorabil.

Expresia tipică a mitului stăpânirii și controlului schimbărilor climatice se manifestă în domeniul geo-ingineriei (aka inginerie climatică sau remedierea climei): Un ansamblu de măsuri care vizează intervenții deliberate și pe scară planetară în sistemul climatic terestru cu scopul limitării efectelor adverse ale încălzirii globale. Geo-ingineria este un termen umbrelă pentru două tipuri de măsuri: captarea, urmată de sechestrarea geologică a dioxidului de carbon, și managementul radiației solare. [5]

Dintre cele trei linii de apărare împotriva schimbărilor climatice antropogene – atenuarea, adaptarea și geo-ingineria – numai ultima are caracter mitic. A juca zaruri cu Natura (d. ex., injectarea atmosferei cu aerosoli, plasarea unor oglinzi uriașe pe orbite cosmice, însămânțarea norilor cu substanțe reflectorizante sau fertilizarea oceanelor cu mari cantități de fier etc.) este nu doar expresia supremei aroganțe umane, începute de pe timpul construirii Turnului Babel, ci și o întreprindere extrem de periculoasă, prin efectele secundare imprevizibile pe care le poate declanșa, și lipsa unor responsabilități clare în caz de eșec.

Indiferent dacă credem sau nu în puterea financiară a Băncii Mondiale, în eficacitatea organismelor birocratice ale statelor-națiuni sau în marii pontifi științifici din universități și laboratoare, a crede că putem să ne facem un nume prin stăpânirea și stabilizarea schimbărilor climatice necesită o doză neobișnuită de credință.

Pe lângă dorința noastră de dominare și stăpânire a naturii, mitul Turnului Babel subliniază totodată lipsa înțelepciunii și umilinței de a le exercita.

Mitul lui Themis- Fiat justitia [climatică], et pereat mundus

În precedentul meu articol, am introdus noi perspective de a gândi și vorbi despre schimbările climatice: dimensiunile lor etice și morale. Am subliniat faptul că nu putem evita adoptarea unor poziții etice (fie de tip aristotelian, fie de tip, opus, obiectivist) când diagnosticăm responsabilități pentru schimbările climatice și propunem răspunsuri.

În mitologia greacă, Themis era zeița ordinii naturale stabilite prin legea divină, precum și a dreptății divine. Mitul themistian al schimbărilor climatice este axat pe folosirea limbajului justiției și echității. În cadrul lui, au loc discuțiile și chemările pentru  aspectul justițiar al schimbărilor climatice, bazat pe instinctul nostru de dreptate, și care alimentează mitul eticii și morale climatice. În unele cazuri, dorința de justiție ecologică este sinonimă cu înțelesul deplin, absolut, al schimbărilor climatice.

Pentru cei care sunt activi în mișcări de justiție socială și/sau ecologică, schimbările climatice nu sunt o problemă materială, substanțială sau simbolică. Nu, ele reprezintă ideea centrală (cheia de boltă) în jurul căreia se mobilizează eforturile și preocupările lor justițiare, sociale și ecologice. S-a ajuns să fie inventată chiar o nouă categorie etico-morală – justiția climatică -, care se agață cu ușurință de alte preocupări justițiare globale (rasiale, economice sau sociale).

Pentru avocații noii justiții, cuvântul de ordine este: Cei care sunt cel mai puțin responsabili de schimbările climatice, suferă cel mai mult. Alții au simțit că ar fi rost de mult mai mult: folosirea schimbărilor climatice ca o armă decisivă pentru a fi utilizată în bătălii ideologice:

Nu contează dacă toată știința încălzirii globale este o farsă totală…schimbările climatice ne oferă cea mai mare oportunitate de a instaura justiția și egalitatea în întreaga lume.[6]

În 1996, fostul lider comunist, Mihail Gorbaciov, din dorința de a promova o agendă socialistă, a accentuat importanța folosirii alarmismului climatic: Amenințarea crizei ecologice va fi „cheia dezastrului internațional”, care va debloca Noua Ordine Mondială.[7]

Folosind mitul themistian, s-a încercat introducerea unei sinecdoce de tipul schimbările climatice sunt sinonime cu capitalismul pentru a avansa o ideologie socialistă explicită:

Aceia dintre noi care luptăm pentru schimbare trebuie să fim înțelegem că purtăm o bătălie politică împotriva celor care nu cred în schimbările climatice, nu o simplă luptă științifică…dușmanul real este capitalismul, care pune profiturile înaintea vieților a miliarde de oameni și a planetei… adevărații aliați în această luptă sunt milioanele de oameni ai muncii de pe întreaga planetă, care nu au nici un interes într-un sistem care prețuiește profitul mai mult decât clima mondială.[8]

Acest instinct justițiar și recunoașterea faptului că schimbările climatice fac necesară activarea lui, nu se întâlnesc doar în mișcările sociale radicale. Ideile de justiție și echitate străbat ca un fir roșu dezbaterile politice și negocierile internaționale despre politicile schimbărilor climatice, și pot fi regăsite în contextul luării deciziilor procedurale sau al repartizării obligațiilor legate de reducerea emisiilor de carbon, vulnerabilitate, adaptare și compensații. Iar în cazul unor cetățeni ordinari, s-ar putea pretinde că ultimul mit esențial a schimbărilor climatice (Fiat justitia, et pereat mundus) are o putere instinctivă și mobilizatoare. Pentru că se referă la anumite valori intrinseci, importante pentru mulți oameni – dreptatea și justiția. Sau, spus altfel, schimbările climatice oferă umanității șansa de a face lucruri corecte și de a sfida Apocalipsa climatică prin speranță.

Concluzii post-mitologice

Schimbările climatice nu vor putea fi „rezolvate” în viitorul apropiat (poate nici în cel mai îndepărtat).

Trebuie să privim în față această realitate inconfortabilă. Am trăit mai mult de 25 ani de rapoarte și evaluări IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change), mai mult de 20 ani de negocieri UNFCC (United Nations Framework Convention on Climate Change), am fost martorii a 21 conferințe COP (Conference of the Parties) și 11 conferințe CMP (Parties to the Kyoto Protocol), plus numeroase mitinguri G8/G7 la care schimbările climatice au fost itemul principal al agendelor de lucru. Dar nici una din aceste demonstrații globale de știință, economie, relații internaționale, diplomație și politică nu a produs rodul mult așteptat. Despre ultimul Acord climatic de la Paris din 2015, care încă așteaptă să intre în acțiune și să înceapă a genera primele rezultate palpabile, am scris, cu scepticism, aici, aici și aici.

Schimbările climatice nu sunt la fel ca o gaură în stratul de ozon stratosferic, pentru că noi nu am avut niciodată o relație culturală cu ozonul stratosferic. Majoritatea oamenilor nici auziseră de ozonul stratosferic până în 1980 (la fel cum nu auziseră nici de gazele de argilă și fracturarea hidraulică până în 2011, când a apărut copia piratată a filmului propagandistic Gasland).Dar în cazul climei, situația este total diferită: oamenii au avut milenii de experiențe și relații psihologice (plecând de la instinctele descrise mai sus), care demonstrează fără echivoc de ce schimbările climatice nu pot fi considerate doar o mega-problemă tehnică în așteptarea unei mega-soluții tehnice. Acest mod de a aborda schimbările climatice ne-au dus până acum pe un drum greșit.

Schimbările climatice au „evoluat” de la un rol determinist (când ofereau o explicație și o justificare pentru superioritatea anumitor rase și culturi imperiale)[9] la unul reducționist, dominat de hegemonia științelor naturale predictive asupra aspectelor contingente, imaginative și umanistice ale vieții sociale și viziunilor futuriste. Este o hegemonie care acordă o putere disproporționată, asimetrică, discursului politic și social axat pe descripțiile generate de modele ale climatele viitoare putative.

Cele patru mituri climatice, prezentate în acest articol, circumscriu o realitate simplă și (relativ) clară: schimbările climatice trebuie văzute ca o idee care străbate și mobilizează omenirea în diferite feluri. Dacă vom continua, în mod naiv, să considerăm sistemul climatic drept ceva care trebuie neapărat stăpânit și controlat, înseamnă că vom fi ratat principalele oportunități oferite de schimbările climatice.

În loc să ne înfierbântăm argumentând în contradictoriu despre cum, când și unde ar trebui să acționăm asupra schimbărilor climatice, ar fi mult mai indicat ca ideea acestor schimbări să fie privită ca o resursă intelectuală, pe baza căreia identitățile și proiectele noastre colective și individuale ar putea prinde contur.

În locul întrebării Cum vom rezolva schimbările climatice?, ar fi mai oportună alta: Cum modifică ideea schimbărilor climatice modul în care aspirațiile personale și obiectivele sociale colective vor putea fi îndeplinite?

Sau, parafrazând o spusă celebră, Să nu întrebăm ce putem face noi pentru schimbările climatice, să întrebăm ce pot face schimbările climatice pentru noi.

BIBLIOGRAFIE GENERALĂ

Giddens, A., 2016, The Politics of Climate Change, second edition, fully revised and updated, Polity Press, 269 p.

Skrimshire, S., (Editor), 2010, Future Ethics: Climate Change and Apocalyptic Imagination, Bloomsbury Academic, 312 p.

Hulme, M., 2009, Why We Disagree about Climate Change – Understanding Controversy, Inaction and Opportunity, Cambridge University Press, 392 p.

NOTE_____________


[1] Despre miturile în sens peiorativ, ca o colecție de minciuni frumos ambalate, dar cu mare receptivitate printre membrii unor grupuri umane, am scris în articolul COP21/CMP11 – Conferința ONU asupra schimbărilor climatice. Câteva lucruri despre care NU se va discuta la Paris (mitul dioxidului de carbon ca fum și mitul urșilor polari, amenințați de topirea ghețurilor arctice.

[2] Lista miturilor climatice este lungă și o prezentare exhaustivă a lor ar necesita o carte întreagă. Pentru început, cititorii interesați pot accesa o serie de articole, precum:

4 Myths About How to Deal With Climate Change Effectively

Four Myths About Climate Change in South Asia

Dispelling 4 Myths about Climate Change and Investment Risk

[3] Boia, L., 2005, The Weather in the Imagination, Reaktion Books, London, p. 149

[4] King, D. A., 2004, Climate change science: adapt, mitigate or ignore?, Science, vol. 303, p. 176-177.

[5] Cranganu, C., 2016, Ideologia schimbărilor climatice

Idem, 2015, O lume fără creștere economică – utopie sau realitate?

[6] Christine Stewart, fostul ministru canadian al mediului, vorbind în 1998. Citată în Canada Free Press, 21 iulie 2016, http://canadafreepress.com/article/social-engineering-of-the-globe-with-sustainable-development-goals

[7] Samantha Smith, 1996, Gorbachev Forum Highlights World Government, The Patriot Press, vol. 3, no. 1, p. 8.

[8] Jeffrey, S., 2011, Why We Should be Sceptical of Climate Sceptics, International Socialism – A Quarterly Review of Socialist Theory, vol. 129, postat pe 4 ianuarie 2011, accesat pe 1 octombrie la http://isj.org.uk/why-we-should-be-sceptical-of-climate-sceptics/

[9] A se vedea articolele mele de pe această platformă despre geopolitica Statelor Unite, Canadei, Germaniei, Rusiei și Chinei (februarie – martie 2016)

Distribuie acest articol

88 COMENTARII

  1. Se zice că o teorie care nu poate fi explicată pe înțelesul oricărui elev de liceu nu face doi bani :P

    După cum am putut constata cu toții, prețul petrolului nu s-a prăbușit fiindcă și-au umplut nemții țara cu moriști și panouri solare. S-a prăbușit atunci când americanii au pompat atât cât a fost nevoie (pun intended :) ) în fracturarea hidraulică.

    În mod similar, emisiile de carbon nu se vor rezolva cu subvenții pentru automobile electrice și panouri solare, ci atunci când chinezii vor aduce de pe Lună 8 tone de He-3 care vor înlocui arderea a un miliard de tone de cărbune.

    http://www.spacesafetymagazine.com/space-on-earth/everyday-life/china-helium-3-program/

    • Spre deosebire de USA, Orinetul Mijlociu, Rusia/CIS, Uniunea Europeana nu are formatiuni bogate in hidrocarburi. In acest sens, eforturile Germaniei (si nu numai) depuse in favoarea reducerii dependentei energetice -Energy Transition- merita si ele aplaudate. Tranzitia catre decarbonizarea sistemului energetic e.g. valorificarea surselor regenerabile, electromobilitate, etc, nu se realizeaza peste noapte. Sunt necesare investitii in infrastructura, in modernizarea sistemului de transport al electricitatii, coordinare, imbunatatirea performantelor la baterii pentru automobile electrice, sisteme de stocare a electricitatii, samd. Aici, in Germania si in UE, speram ca tarile producatoare /exportatoare de petrol & gaze sa poata satisface cerintele pietei globale pentru urmatorii 10-20 ani (respectiv sa ofere un pret fair si stabil).

      http://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/File:Energy_dependency_rate,_EU-28,_2004%E2%80%9314_(%25_of_net_imports_in_gross_inland_consumption_and_bunkers,_based_on_tonnes_of_oil_equivalent)_YB16.png

      http://www.bmwi.de/EN/Topics/Energy/energy-transition.html

      • @Florix – există un mod foarte simplu în care orice ecologist (și orice alt om de bună credință, de altfel) se poate lămuri cum stau lucrurile în realitate: atât timp cât regenerabilele produc o cantitate oarecare de energie, consumul de petrol și cărbune ar trebui să scadă în același proporție. Dacă în realitate consumul de petrol și cărbune scade într-o proporție mult mai mică sau deloc, înseamnă că regenerabilele în ansamblu (implementarea lor în peisaj) consumă de fapt mai multe resurse decât produce.

        • Observatia ta este gresita!

          1. La petrol, indicatorul E’ROI (al cincelea „E” al problemei vicioase) se afla in crestere in timp ce la energii regenerabile se afla in scadere.

          http://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0301421513003856

          http://newsroom.unsw.edu.au/news/science-tech/milestone-solar-cell-efficiency-unsw-engineers

          2. Cresterea consumului de energie la nivel global a depasit cu mult cantitatea de energie produsa din surse regenerabile. Chinezii au schimbat bicicleta cu automobilul, cresterea economica, boomul constructiilor in SE-Asiei, India, America Latina, Orientul mijlociu, globalizarea, schimbul marfurilor, transporturile, etc. Populatia planetei a sarit marca de 7 miliarde, pe strazile planetei circula peste 1 miliard de automobile, metropele rasar ca ciupercile dupa ploaie, turismul, tot mai multi oameni isi petrec concediile in partea cealalta a planetei, s.a.m.d.

          https://yearbook.enerdata.net/

          • Te pomenești că Germania o fi ajuns responsabilă de consumul energetic al întregii planete :P

            Lasă China, India și Brazilia, că nu pentru ele ai umplut tu Germania cu mori devânt și panouri solare. Caută cifrele pentru Germania și scrie-le aici cu mânuța hand. Introducerea forțată a regenerabilelor în peisajul energetic a crescut consumul de combustibili fosili, nu l-a scăzut.

            • 1. Vezi incaodata primul link mai jos. Apasa acolo pe harta Germaniei si in partea din stanga gasesti oil, coal consumption ;) In ultimii 10 ani, Germania a notat o crestere a exporturilor si a productiei industriale (automobile, chimicale, masininarii, componente, parcuri eoliene, parcuri solare,etc) si in ciuda acestui fapt, consumul energiei primare a scazut usor. Cresterea eficientei energetice pe de o parte, si cresterea ponderii energiilor regenerabile in mix, pe cealalta parte, au compensat cantitatea energiei primare folosita in cresterea productiei, in cresterea volumului transporturilor, in proiecte de valorificare a surselor regenerabile, samd.

              https://yearbook.enerdata.net/oil-consumption.html

              https://www.destatis.de/EN/FactsFigures/EconomicSectors/Energy/Energy.html

              2. EROI-ul energiei eoliene este in jur de 20:1 (se afla pe acelasi calapod cu al petrolului). Altfel zis, fiecare unitate de energie primara investita in valorificarea energiei eoliene (e,g productie, drumuri de acces, montaj, etc.) produce 20 unitati noi de energie. In cazul Germaniei (si in cazul altor tari mai sarace in fosile), investitia in reducerea consumului de fosile (in proportie de pana la 95% cum ar fi in cazul productiei de electricitate) este o investitie logica si necesara.

              https://www.youtube.com/watch?v=E2uDyDXtvmo

              P.S. Alternativ, putem consuma in continuare (la capacitate maxima) resursele disponibile pentru productia de electricitate, transport rutier si sa ne facem drumurile zilnice cu masina prin oras. Daca savantii nu descopera nicio minune in urmatorii 20,30 ani (e.g. valorificarea energiei cosmice, perpetuum mobile, etc) trimitem copii prin bazinul Marii Caspice, prin peninsula Araba, sau mai stiu eu pe unde, sa lupte pentru ultima picatura. Geopolitica resurselor energetice este din nou la moda (vezi Irak, Siria, Marea Chinei, etc), paharul este pe jumatate gol.

      • @Florix – domnu’ propagandist, eu ți-am mai explicat lucrurile astea o dată, dar se pare că e nevoie să le repet: Germania și-a eficientizat energetic producția în ultimii 20 de ani mutând diverse capacități industriale în Europa de Est. Toate fabricile de componente auto din România și Ungaria consumă acum energie trecută în contul respectivelor țări, în timp ce firmele-mamă din Germania au devenit brusc mult mai ”eficiente” energetic și economic.

        Ce faci tu este similar cu atitudinea managerului cu costum și cravată care strâmbă din nas când se află printre muncitorii murdari și transpirați din secțiile de producție, fără să aibă o minimă considerație pentru sursa bonusurilor pe care le primește el. Iar unii dintre acești manageri devin la un moment dat atât de rupți de realitate, încât ajung să laude eficiența energetică a clădirii de birouri, prin comparație cu secțiile de producție. Dar ghici cine ajunge în cele din urmă să aibă nevoie de psihoterapie: muncitorii murdari și transpirați din secții sau managerul în costum și cravată? :P

        • Mda, atacuri ieftine la persoana in lipsa de argumente. Nimic nou :P Nu inteleg de ce te simti asa de deranjat de strategia energetica a Germaniei. Ti-am explicat faza cu consumul energiei pentru constructia parcurilor eoliene (din “1“ faci “20“) ti-am explicat si logica subventiilor in faza initiala – astazi de xemplu, fiecare centrala eoliana nou instalata (si fiecare parc solar) pe o parte produc energie la pret competitiv, iar pe cealalta parte ,contribuie la cresterea independentei energetice. Rezultatele obtinute evidentiaza ca exploatarea surselor regenerabile poate asigura energie in ambudenta la un pret competitiv si “predictibil“ pe termen mediu si lung. In concluzie, strategia “Energiewende“ este cea mai fezabila optiune (in special in randul tarilor mai sarace in resurse fosile).

          Pentru cultura ta generala: In emisfera vestica, Germania este tara cu cel mai mare nr de angajati in „manufacturing” dupa USA si, totodata cel mai mare consumator de energie din Europa (mai jos tabelul) . Fara securitate energetica, fara energie suficienta la pret competitiv si predictibil pe termen lung, Uniunea Europeana nu isi va putea mentine productivitatea si competitivitatea.

          1. USA – 12,2 milioane angajati in productie
          2. Germania – 5,4 milioane angajati in productie
          3. UK – 2,6 milioane angajati in productie

          http://www.tradingeconomics.com/european-union/productivity/forecast

  2. Am citit cred toate articolele dl Cranganu aici pe Contributors, articole care imi plac foarte mult.
    Acum nu vroiam decit sa mentionez cit de incorecta politic e limba romana: „oameni dintre cele/cei mai variate/variați” :)

  3. Regula de baza, cand vine vorba de climat, „climate is always changing”. Oamenilor le-a fost indusa ideea Ne-schimbarii climei, imposibil. Cine are niste notiuni de baza in geologie stie ca in trecut au fost destule schimbari majore ale climei, cu rezultat catastrofic. Au fost incalziri globale care au ridicat nivelul marii cu sute de metri. La fel au fost glaciatiuni care au scazut nivelul cu sute de metri.
    In legatura cu emisiile de carbon, de ce nu vad nici un articol care sa le coreleze si cu activitatea vulcanica? Un vulcan alone iti poate da peste cap toate calculele. Nu spune nimeni nimic despre cel mai important lucru cand vine vorba de clima, curentii oceanici. Dati un search sa vedeti cum a afectat clima Americii de Nord El Nino in ultimii doi ani, iernile au fost de fapt primaveri in Western Canada si Alaska. Ce se intampla daca Gulf Stream nu mai traverseaza Atlanticul si nu mai incalzeste coasta Norvegiei??? Baga Europa de Nord intr-o mini Ice Age.
    Cand vine vorba de windmills si panouri solare, are cineva idee cata energie e consumata pt a produce asa ceva? A LOT si e in proportie de 98% produsa de combustibili fosili. Si BTW, atata vreme cat ai o problema cu storage-ul energiei, eterna problema, e hilar sa protestezi impotriva formelor clasice de producere a energiei. Am vazut o Tesla, 129000 pretul de vanzare, cu o baterie pe baza de Li. OOOOPPPPPSSSSS, un metal RAR. Pai ce facem, actuala productie de Li mondiala ajunge cat pt toata productia de Tesla pe care o vrea Musk.

  4. Articolul se termina filozofic dupa ce abordeaza toate aspectele posibile (la un moment dat credeam ca solutiile propuse vor fi viabile). Si atunci ma intreb cum este pentru cei care locuiesc in zonele inundabile? Cresterea oceanului planetar va duce la disparitia a multor orase. Incheierea „Să nu întrebăm ce putem face noi pentru schimbările climatice, să întrebăm ce pot face schimbările climatice pentru noi.” ma baga complet in depresie. Locuiesc la un kilometru de mare si am speranta ca se va gasi o solutie. Nu a evacuarii.

    • Desigur că se poate găsi o soluție. Olandezii au găsit soluții în acest sens încă de acum câteva secole. Iar pentru asta nu e nevoie să ne luptăm cu clima. Cheer up !

      • @ Florin C.
        “Nivelul oceanului planetar creşte cu 60% mai repede decât au estimat experţii climatologi ai ONU în cel mai recent raport, au anunţat oamenii de ştiinţă. În prezent, nivelul mărilor creşte, în medie, cu 3,2 milimetri pe an, estimare din raportul IPCC (Comitetul Interguvernamental privind Schimbarea Climei). Cea mai recentă estimare reprezintă un nou argument în favoarea ipotezei care anunţă că până la sfârşitul secolului nivelul oceanului planetar va creşte cu aproximativ un metru. Pentru New York şi New Jersey creşterea nivelului oceanului cu un metru va fi devastator ”
        Iata Europa si Romania:
        https://d.fastcompany.net/multisite_files/fastcompany/inline/2014/02/3025938-inline-s-water-02.jpg
        Nu pare asa simplu.

    • S-a mai discutat aspectul ăsta. Dacă peste 200 de ani actuala suprafață a orașului New York o să fie complet sub apă (ceea ce oricum ar fi extrem de rapid) asta nu depășește rata normală de înlocuire a clădirilor. Câți oameni locuiesc astăzi în clădiri mai vechi de 200 de ani sau lucrează în clădiri mai vechi de 200 de ani?

      În peninsula Istria, lângă orașul al cărui nume românii se jenează să-l pronunțe :P unele străzi din micul port Fažana sunt la doar 1 metru deasupra nivelului mării. La 1 kilometru distanță de țărm, nici măcar strănepoții n-au de ce să-și facă griji.

    • Stimata duamna Smaranda,

      Am o veste buna si una rea: nu as vrea sa va sperii dar sunt sigur ca veti avea o mare problema, in cel mult 100 de ani locuinta d-voastra s-ar putea sa fie in mare. Si acum vestea buna, peste 70 de ani veti locui chiar pe malul marii, sper ca sunteti si pe partea potrivita ca veti avea o priveliste minunata. Desigur ar fi intelept daca ati renunta la imbunatatiri imobiliare, tapetat nou, zugravit, etc. De asemenea nu ar fi rau sa va procurati, in rate, un jaht.

    • Simplu: Găsirea unor înlocuitori pentru cărbuni, petrol și gaze naturale :P

      Dacă înlocuirea petrolului pentru transporturi aeriene, navale și auto ar putea -teoretic- avea loc prin dezvoltarea unor baterii electrice de mare capacitate, industria petrochimică, producătoarea tuturor maselor plastice pe care le folosim zilnic, în proporții de masă, va trebui înlocuită cu altceva, dar acum nu am nicio idee și nici nu cunosc vreo propunere de a avea, de exemplu, laptopuri și telefoane inteligente 100% metal sau lemn sau cauciuc natural.

      • Bateriile de mare capacitate sau ” grid -size battery” există deja și în combinație cu energia regenerabilă și ” smart grid” au deja un impact notabil asupra sistemelor energetice și de distribuție din țările Europei de Vest. Lucrez pentru o firmă mare de energie și tocmai am terminat de instalat o baterie grid-size de 0,5 MWh care preia supra producția unui câmp de panouri fotovoltaice și descarcă în rețea atunci când cere operatorul de rețea. În acest fel variabilitatea soarelui și a vântului e anulată.
        Energia eoliană a devenit anul acesta, în Europa, cea mai ieftină formă de generare de electricitate. EDF tocmai a câștigat o licitație în Nordul Franței cu un preț de vânzare £23/ MWh în timp ce centrala nucleară de la Hinkley Point va fi construită de același EDF cu finanțare chinezească și va vinde energia britanicilor cu … £93/ MWh ! E scandal uriaș în UK pe tema asta.

        • Deci cu vreo 10 – 12.000 de baterii din alea ați rezolvat alimentarea Germaniei cu energie electrică din surse regenerabile. Are you for real? :P

        • @Deceanu Ovidiu – ”ca orice român”, aveți impresia că un atac la persoană poate ține loc de argumente într-o discuție :P

          Dacă aveți convingerea că bateriile grid-size sunt într-adevăr o soluție aplicabilă la scara sistemului enrgetic național, puteți să o spuneți deschis, urmând ca și alți oameni să vă întrebe: ”are you for real?”.

          Dacă sunteți de părere că cifra avansată de mine e greșită și că 20.000 sau 50.000 de baterii ar putea fi cifra corectă pentru Germania, puteți să spuneți și asta deschis, nu se supără nimeni.

          Iar dacă aveți suficientă stimă de sine încât să spuneți ”eu câștig bani din asta și puțin îmi pasă dacă e soluția corectă sau nu”, iarăși nu se supără nimeni. Însă un atac la persoană nu rezolvă nimic, după cum v-ați putut convinge foarte repede :P

          • Haida de, d-le Harald, mă dezamăgiţi. Primul atac la persoană a pornit de la dvs., prin întrebarea „Are you for real?” , chiar dacă aţi mai adăugat un smiley. (Un smiley nu spune, în fond, nimic altceva decât faptul că sunteţi pentru moment bine dispus, oricare ar fi motivele pentru aceasta.)

            • @Mihail Lungu – a vă declara dezamăgit de persoana mea presupune că în acest dialog nu mi se adresează Adultul, ci Părintele Critic (pentru cei familiarizați cu personajele lui Eric Berne). Iar asta se cam îndreaptă spre comunicare patologică, inclusiv pentru cei nefamiiarizați cu personajele lui Eric Berne. Vă asigur că veți fi dezamăgit în continuare, poate chiar mai dezamăgit :P

  5. Sunteti cam pesimist, iar finalul ma baga-n ceata, daca nu chiar in „sperieti” : ce pot face schimbarile climatice pentru noi? (parfaraza pare un pic pe dos, sa nu ne intrebam ce putem face noi, specia dominanta? care a ajuns atat de tembela incat distruge microclimate fara sa clipeasca, de dragul banilor sau al falei „bolunde”)
    Sa ne multumim cu „filosofia” intelegerii miturilor, a eticii sau a nu stiu ce, in timp ce aerul devine tot mai greu in orase, cand defrisarile produc alunecari de teren, scad capacitatea de absorbtie a dioxidului de carbon, scad capacitatea de regenerare a ecosistemului natural, ala, „dat” de Alma Mater..si cate altele.
    Nu pot sa cred ca asta vreti sa spuneti si ma gandesc ca am inteles eu gresit.
    Nu cred ca nu exista parametrii masurabili care nu pot fi imbuntatiti prin reglementari care scad riscul si viteza de degradare a calitatii mediului natural, regenerabil.
    Nu cred ca un cumul de factori (politici, tehnologici dar si de bun simt ecologic, nu privind paradisul pierdut, ci de respect fata de pamantul asta care ne suporta, asa tembeli cum suntem) nu poate limita acei factori care produc schimbari majore, ireversibile.
    La modul concret („filosofia” asta ma deprima atunci cand vorbim de clima, ce pot face schimbarile climatice-in rau, pentru noi?!) exista analize pe fiecare sursa importanta. Spre ex la paduri stim pe fiecare zona (Europa, Africa, Asia etc)procentul de impadurire precum si rata despaduririi.
    Spre ex in Europa avem 27% din padurile Terrei, aproape 45% din suprafata Europei si procentul este in crestere.
    In Africa, contrar a ceea ce crede multa lume, avem doar 17% din padurile Terrei si cea mai mare rata de despadurire
    In America de Nord doar un sfert din suprafat este acoperita de paduri, „valorand” 12% din padurile Terrei.
    Se stie ca in tarile dezvoltate procentul de impadurire a crescut anual cu 3% in ultimii 20 de ani si a scazut cu 10% in tarile in curs de dezvoltare (as face referire aiic la curba Kuznets, asa discutabila cum e ea, cand ai bani poti sa-i bagi si in „clima”)
    Problema, in acest caz se pune nu filosofic ci cat se poate de concret: cum facem ca tari cu rate mari de despadurire (Brazilia, India, Argentina de ex) sa-si domoleasca elanul? Le putem „impune” un anumit procent de impadurure? Putem calcula asa ceva, valabil atat pentru ei cat si pentru SUA, sau UE?) Putem supratxa lemnul din tari cu rate mari de despadurire care aduc procentul de paduri/tara sub un prag critic?
    Cam asa vad eu chestiunea, ce putem face noi, la modul cat se poate de concret, pentru a proteja mediul natural, nu la modul „edenic” anti-apocaliptic, babelian ci cat se poate de rational, pragmatic, in niste parametri de siguranta, care asigura regenerabilitatea etc.
    Ca nu prea se reuseste a alta chestiune…desi procentele de mai sus ne spun ceva.

    • pt. a salva padurea tropicala beti bere Krombacher, cit mai multa, la fiecare lada de bere se salveaza un m² de padure tropicala :)
      o anumita firma, nu dau nume, a dezvoltat un procedeu nou de prelucrare a lemnului de balsa, in trecut se folosea numai ca. 50-60%, acum se ajunge la 80%.

      • Mda, ethical marketing, o fi etic sau nu? :P
        De fapt se intampla o groaza de alte „chestii” de care uitam cam prea repede.
        Norme de poluare la motoare cu ardere interna, emisii la cos reglementate (din cate stiu 21 de termocentrale din Romania nu indeplinesc normele) programe de subventionare pe regenerabile, case pasive basca , din 2014, introducerea unor norme de ecoconditionalitate pentru fermieri. Si cate altele, mai mici, mai mari, dar care, cumulate, inseamna ceva.
        Din acest an schemele de subventionare acorda o suma deloc neglijabila (la noi e 50 euro/ha, la altii o fi mai mult) pentru inverzire (sa ai un anumit procent din culturi verzi tot timpul anului, nu doar pana la recoltare, sau sa plantezi imediat altceva etc).Nu doar ethical marketingul berii Krombacher face bani :P ci si schema de inverzire. Anul asta am luat prima transa si eu, ca mic fermier. Apoi o penalizare …desi am remediat situatia. Nu ca aia de la termocentrale.
        Lucrurile se misca, nu putem spune ca nu se face nimic si ca asistam pasivi..cat sunt de eficiente sau cat ar trebui nu stiu.
        UE are un program pana in 2020, nu e chiar „parfum”, dar ceva ceva tot se misca.
        http://ec.europa.eu/environment/pubs/pdf/factsheets/7eap/ro.pdf

        • Întrebarea cheie e de unde vin cei 50 euro pe ha? Și cite bancnote de cite 50 sunt necesare pt reducerea cu 40%?

          • Beneficiarii bacnotelor de 50 euro, la randul lor, acopera o parte din cheltuieli, consuma, fac investitii (anteprenorii nu prea tin banii la saltea). Asadar, banii circula (vezi Geldbeschaffung /money supply, money creation) se creaza noi locuri de munca, crestera economica, masa monetara, etc. O parte mare din resurse revin in scurt timp la buget prin intermediul colectarii taxelor tva, impozitelor pe salarii, impozite pe venit, etc. Joseph Stiglitz are dreptate “sparren“ nu a functionat niciodata. Secretul consta in ce investim banii. Incercam ceva nou (crestere durabila, infrastructura, ceretare, etc) sau revenim la „business as usual” cu derivative, obligatiuni toxice, bule imobiliare, cartiere fantoma, commodities bubble, etc?

            • Secretul e altul: cine îl citează pe Stiglitz nu înțelege economie, dar e foarte bun la a mistifica realitatea economică.

  6. senzational, dupa numai un an EU a votat intelegerea privind clima, incheiat la Paris acum un an. Se vorbeste de un moment istoric.

    Die EU als Ganzes hat versprochen, bis 2030 mindestens 40 Prozent weniger Treibhausgase auszustoßen als 1990. Wie dies genau erbracht werden soll, ist noch nicht beschlossen.

    EU a promis ca pina-n 2030 sa reduca cu cel putin 40% emisiile fata de 1990. Singurul amanunt care mai trebuie hotarit e cum se va intimpla aceasta minune, dar desigur avind in vedere importanta problemei acest mic amanunt, precum si altele ca de ex. ca nu ar fi posibil tehnic si nici economic, nu trebuie sa ne intunece entuziasmul.

    P.S Oare va mai exista EU in 2030?

    • Presedintele parlamentului european, Martin Schulz, in paranteza fie spus, o victima a sistemului de invatamint german, deoarece nu a reusit sa ia bacalaureatul, fiind sarac, taica-su fiind politist, a declarat ca este o victorie istorica deoarece a durat doar un an in timp ce pt. alta hotarire istorica, cea de la Kyoto, au fost nevoie de 8 ani.

      Nici domnia sa nu precizeaza masurile care trebuiesc luate pt. atingerea obiectivului de 40%, dar sunt sigur ca nu peste multi ani vom fi din nou martori ai unor hotariri istorice.

    • EU va exista cu siguranță și va fi mai unită decât oricând, sub asaltul economic al Chinei :P

      Problema pentru care mi-aș face griji e alta: dacă reducem cu 40% emisiile și clima continuă să se încălzească, ce facem? Ne apucăm să bombardăm China? Iar ce nu pot eu înțelege ar fi următorul lucru: de ce niște oameni care au crescut în comunism nu sunt capabili să recunoască ideologia și propaganda atunci când se întâlnesc cu ea?

      • nu e posibila bombardarea, deoarece prin bombardare apar emisii!

        un aventurier era la polul nord, simte ca-l urmareste un urs polar, fuge, ursul dupa el, fuge, vazind ca nu are sanse se urca intr-un palmier. Stai domne ca la polul nord nu sunt palmieri! Stiu domne, dar ce era sa fac! Cam asa face si EU!

        • Povestirea originală suna altfel și era mult mai profundă. Omul relata că era fugărit de un leu în Sahara și s-a urcat până la urmă într-un copac. Iar la întrebarea ”de unde copaci în Sahara?”, răspunsul lui a fost: ”Nu înțelegeți. Trebuia să existe un copac”.

          Asta cu palmierul și ursul polar e doar o răstălmăcire de sorginte ecologistă, provenită de la vreun hipster căruia i-a scăpat tocmai ideea de bază, în elanul lui de a salva planeta.

  7. CREDO

    Cred că funcțiile fizice ale schimbărilor climatice și, în consecință, ale parametrilor meteorologici locali, se schimbă (într-o mare măsură) datorită influenței unei compoziții variabile a atmosferei, controlate de schimbări dinamice aleatorii, incluzând activitățile umane.

    Cred că riscurile induse de schimbările climatice trebuie considerate cu seriozitate și responsabilitate. Situația omenirii va fi mult mai bună dacă vom reuși să minimizăm aceste riscuri prin reducerea vulnerabilității celor expuși la aceste riscuri și prin minimizarea viitoarelor schimbări ale compoziției atmosferei.

    Nu cred că modul în care aceste obiective au fost prezentate – în special prin Protocolul Kyoto, rapoartele IPPC sau ultimul Acord Climatic de la Paris – sunt singura cale pentru a le îndeplini. Nici nu cred că este cea mai bună abordare.

    Mă deranjează faptul că schimbările climatice sunt prezentate în mass media folosind limbajul unor catastrofe sau pericole iminente, ca și cum ar fi „cea mai mare problemă cu care se confruntă omenirea”, mai mare decât oricare alta.

    Cred că astfel de raportări mediatice sustrag atenția opiniei publice de la ceea ce știința ne informează credibil și diminuează multe alte modalități de gândire, simțire și cunoaștere despre climă, care sunt elemente esențiale în luarea deciziilor personale și colective.

    Cred că nu există o perspectivă unică sau un punct de vedere privilegiat din care această idee caleidoscopică a schimbărilor climatice să poată fi înțeleasă deplin. Rapoartele IPCC – care au introdus pentru prima dată realitatea schimbărilor climatice în realitățile sociale – au construit și prezentat un puternic consens științific despre transformările fizice ale climei mondiale. Și cred în această realitate. Dar angajarea în disputele despre schimbările climatice ne transportă dincolo de transformările fizice care sunt observate, modelate și prezise de cercetători. Știința poate rezolva misterele climatice, dar nu ne va ajuta să descoperim sensurile schimbărilor climatice. De aceea, cred că avem nevoie de noi modalități prin care să privim acest fenomen. Iar articolul de față este o pledoarie pentru a considera ideea schimbărilor climatice dintr-o perspectivă culturală, socială și mitologică.

  8. DESPRE ROLUL NORILOR ÎN SCHIMBĂRILE CLIMATICE

    Probabil că cea mai grea problemă în prognosticarea schimbărilor climatice este rolul norilor.
    Prin reflecții, absorbții și emisii de radiații, norii (ca și particulele fine numite aerosoli) joacă un rol crucial în balanța energetică a planetei – ei sunt practic termostatul Pământului.

    Dacă un nor individual va încălzi sau răci planeta depinde de mărime, latitudine, altitudine, albedo și alți parametri fizici.

    Decenii la rând, modelele climate s-au contrazis în legătură cu modul în care proprietățile norilor – și efectele lor asupra bugetului energetic al Pământului – vor afecta încălzirea globală, transformând norii în cea mai mare sursă de incertitudine a modelelor climatice.

    De aceea, climatologii vor putea să reducă gradul de incertitudine ale predicțiilor lor despre viitoarele schimbări climatice numai dacă vor fi capabili să controleze feedback-urile produse de nori.

    Este ceea ce un grup de cercetători și-a propus recent să facă: descompunerea feed-back-urilor norilor pentru a le conecta mai bine cu procese fizice specifice.

    Echipa de cercetători a folosit așa-numitele pernele de radiație a norilor, împreună cu informații detaliate despre nori oferite de International Satellite Cloud Climatology Project Simulator. Autorii au calculat feedback-urile produse de 49 tipuri diferite de nori, împărțiți în șapte categorii de altitudine și șapte categorii de grosime optică.

    Cercetătorii au descoperit că există trei tipuri de feedback-uri ale norilor care pot influența clima.

    1. Norii de mare altitudine încălzesc planeta deoarece captează mai multă căldură. Deși efectul acesta era cunoscut mai demult, articolul recent precizează că feedback-ul pozitiv este în realitate mai mic și mai bine constrâns decât indicaseră cercetările mai vechi.

    2. Norii de joasă altitudine au o importanță redusă în modelele climatice. Ei încălzesc planeta pentru că reflectă mai puțină energie solară înapoi în spațiul cosmic.

    3. Grosimea optică a norilor de joasă altitudine joacă un rol major în schimbările climatice, pentru că răcește planeta reflectând mai multă lumină solară.

    Descompunerea efectelor norilor în trei componente oferă informații prețioase pentru mecanismele individuale ale norilor de modificare a climei terestre. De aceea, consider că este extrem de util să cunoaștem și să înțelegem cât mai mult și mai bine mecanismele de feedback ale norilor pentru o corectă apreciere a viitoarelor schimbări climatice.

    Pentru detalii,

    Zelinka, M. D., C. Zhou, and S. A. Klein (2016), Insights from a refined decomposition of cloud feedbacks, Geophys. Res. Lett., 43, 9259–9269, doi:10.1002/2016GL069917. (publicat online pe 14 septembrie 2016)

    • Domnul Cranganu, nu le dati idei, parca vad ca in curind se vor condamna cu minie proletara norii care acopera cerul senin al lumii!

      • Prea târziu! În California iecologisștii (sprijiniți de guvernatorul statului) duc deja o luptă la baionetă pentru reducerea emisiilor de gaze de seră ale vitelor. S-a constatat ca o vacă produce emisii de gaze de seră cimparabile cu un Chevy Tahoe cu motor de 6.0 litri ;P Nu e încă foarte clar daca vor să le pună vacilor catalizatoare în fund, sau să le starpească pur și simplu…

        Nici nu vreau să mă gândesc ce se va întâmpla când o să le pice fisa că funzele uscat produc de câteva ori mai mult CO2 decaât activitatea umană :O

  9. POLITICI CLIMATICE

    Un nou sondaj de opinie publicat astăzi, 4 octombrie 2016, de Pew Research Center, evidențiază aspecte interesante despre modul cum sunt percepute schimbările climatice de către opinia publică americană. Este remarcabilă divizarea politică (republicani vs. democrați), descrisă și în articolul Schimbările climatice și polarizarea opiniei publice. Despre efectul vești bune vs. vești proaste

    Iată câteva date din sondajul de astăzi:

    – 70% dintre democrați vs. 15% din republicani cred în climatologi ca surse corecte de informații despre cauzele schimbărilor climatice;

    – 54% dintre democrați vs. 11% republicani cred că climatologii înțeleg foarte bine cauzele schimbărilro climatice.

    – 55% dintre democrații vs. 16% republicani, consideră că există un consens larg printre climatologi referitor la cauzele încălzirii globale.

    – 55% dintre democrați vs. 9% republicani cred că cercetările climatice reprezintă cea mai bună dovadă a credibilității schimbărilor climatice.

    – Republicanii sunt mai înclinați să creadă că rezultatele cercetărilor climatice sunt influențate de dorința cercetătorilor de a avansa profesional (57%) sau de propriilor lor înclinații politice (54%) în majoritatea timpului.

    – Democrații consideră că cele două poziții apar în 16%, respectiv, 11%, din cercetările climatice.

    • Democrații sunt în esență progresiști, pentru ei orice idee nouă e bună fiindcă e nouă. Iar republicanii sunt în esență conservatori, pentru ei orice idee nouă e rea fiindcă e nouă.

      Ăsta e un studiu sociologic, nu climatologic, sorry to disappoint you :P

  10. DESPRE MODELAREA ULTIMULUI CICLU GLACIAR

    Cea mai mare parte a științei climatice moderne nu poate da răspunsuri plauzibile și coerente despre procesele care au loc la o scară temporală scurtă, cu toate că ele ar putea fi deosebit de importante în predicția traiectoriilor climei pe termene variind de la anotimpuri la multi-milenii. Procesele climatice sunt intim cuplate între ele de-a lungul acestor intervale de timp, motiv pentru care înțelegerea variabilității la orice scară temporală necesită o anumită înțelegere a întregului spectru.

    Dacă s-ar putea simula un spectru al variabilității climatice din timpul ultimului ciclu glaciar, o astfel de simulare ar putea permite o estimare mai credibilă a climei viitoare. De asemenea, s-ar putea eventual prezice dacă o schimbare a ratei de variabilitate climatică ar putea avea loc în următoarele secole sau milenii ca răspuns la încălzirea globală.

    Va fi viitorul mai mult sau mai puțin variabil? Care este probabilitatea unor tranziții climatice rapide? Ar putea avea loc topiri catastrofale ale calotelor polare? Cât de repede ar crește nivelul mării în condițiile curente și viitoare?

    Acestor întrebări (și altora) au încercat să răspundă un grup de cercetători germani, inițiatori ai unei inițiative de modelare paleoclimatică, intitulată PaleoMod. Scopul lor a fost de a identifica și cuantifica contribuțiile relative ale proceselor fundamentale care au determinat traiectoria și variabilitatea climei terestre în timpul ultimului ciclu glaciar, care a început acum aprox. 126.000 ani, cu interglaciația Eemian (vezi și comentariul meu Paradoxul Eemian – Putem prevedea viitorul climatic al planetei prin analogie cu ultima perioadă interglaciară?)

    Principala contribuție a echipei germane a fost estimarea echilibrului climatic (gradul de sensibilitate care ar declanșa răspunsuri univoce, fără putință de revenire la starea anterioară). Cercetătorii germani au analizat schimbările medii de echilibru ale temperaturilor aerului ca răspuns la dublarea concentrației pre-industriale de CO2. Dar, afirmă ei mai departe, răspunsul unor componente foarte lente ale sistemului terestru, incluzând calotele polare și fenomenele de alterarea geochimică a rocilor, nu este corect reprezentată în modelările climatice actuale.

    Concluzia articolului este următoarea:

    Întrebarea despre „adevărata” sensibilitate a sistemului climatic terestru rămâne fără răspuns.

    Detalii, aici:

    Latif, M., M. Claussen, M. Schulz, and T. Brücher (2016), Comprehensive Earth system models of the last glacial cycle, Eos, 97, doi:10.1029/2016EO059587. Published on 23 September 2016.

  11. Care dintre cele patru mituri climatice este dominant astăzi?

    Pentru început, două precizări necesare:

    – Mă fac „vinovat” de introducerea a două noi cuvinte în limba română: babelian și themistian. Ele nu figurează în DEX, iar prietenii (școliți) din România nu auziseră de ele (nu știau, din păcate, nici cine a fost Themis, deh, mitologia greacă nu mai este trendy…). Cele două noi cuvinte se adaugă, astfel, altora pe care le-am inventat și folosit pe Contributors (d.ex., fracktivist, roci digitale etc.)

    – Pe baza unor lecturi suplimentare, nefolosite în articol, am oscilat între mitul babelian și prometeic, sugerat de unii autori. Este adevărat că, prin acțiunea sa de hoț zeiesc, Prometeu a ajutat oamenii să ia în stăpânire unul dintre cele mai importante atribute ale lui Zeus – focul folosit intenționat.

    Dar apoi mi-am aminti de cartea lui Gide, Prometeu rău înlănțuit (1930) și ceea ce scria el într-o scrisoare din 1897:

    Caut formula religioasă sau morală sub care să-mi pot adăposti opoziția si cum s-o legitimez. O găsesc pe cea a lui Prometeu: “Să te devotezi vulturului; și… atât!”
    Celălalt zice: “E tot ce ai găsit?” I se răspunde: “Da, tot ce-am găsit mai bun

    Practic, în viziunea gidiană, sacrificiul lui Prometeu nu izbutește decât sa “înfrumusețeze” vulturul, care-si păstrează cruzimea și indiferența. Nu-i exact ceea ce-mi trebuia pentru articol.

    În prezent, schimbările climatice au devenit un câmp de bătălie unde se confruntă diferite filosofii și teorii științifice, precum și diferite modalități de cunoaștere. Momentan, puterea aparține „constructorilor” Turnului Babel (anti-schimbări climatice). De aceea, suntem martorii unei abordări babeliene a schimbărilor climatice – poate că salvarea climei amenințate de creșterea concentrației de CO2 va veni de la sechestrarea geologică a carbonului, sau de la „cărbunii curați”, sau de la fertilizarea oceanelor cu fier, sau de la injectarea aerosolilor în atmosferă, sau de la absorbția carbonului atmosferic prin pompe de mare putere, sau de la alte abordări de tip geo-inginerie…Iar între timp, nu facem prea multe lucruri (atenuare, adaptare) :P

    Dar dacă, după cum am scris, abordarea babeliană este iresponsabilă, iar cea themistiană este subminată ideologic, cum vom putea confrunta realitatea dominantă a politicienilor și tehnocraților dedicați taxelor pe carbon sau pieței de credite de carbon?!

    Dezvolt aici o idee din articol:

    După 14 ani de studiere a „miturilor și faptelor” legate de schimbările climatice, am ajuns să apreciez ceea ce antropologia, psihologia, sociologia, filosofia pot oferi în acest context. Dacă vrem să cunoaștem unde trebuie să acționăm în viitorul climatic al planetei, trebuie să înțelegem semnificația lui simbolică și să folosim schimbările climatice ca pe o oglindă în care să privim la noi înșine, la comportamentul nostru, la propriile noastre valori și atitudini și să găsim modalități de mobilizare care probabil nu vor conduce la un acord global, pentru că reconcilierea celor patru ipostaze mitice este greu de realizat. Adică, nu cred și nu sugerez că putem obține un acord global prin care să rezolvăm permanent schimbările climatice. Dar cred că, dacă vom utiliza ideea schimbărilor climatice într-un mod imaginativ și creator, vom putea transforma această idee într-o mai bună înțelegere a cine suntem, a comportamentelor pe care le avem și a ceea ce conduce la diferite tipuri de comportament.

  12. lupta impotriva schimbarilor climatice are un singur sens; reducerea poluarii.
    va mai aduceti aminte de Copsa Mica? un infern pe pamant.

    ca si bucurestean am respirat puternic de 100 in p-ta universitatii si am mirosit numai benzina si rahat. fara gluma, intreg bucurestiul miroase a rahat daca dai drumul la alveole.

    noi romanii trebuie sa luptam impotriva jegului, mizeriei, imposturii, hotziei. mai avem mult pana sa ne preocupam de ce se preocupa vestul civilizat. estul necivilizat ( ortodox ) exalteaza la ideile altora ei neavand un oras curat.
    viata romanilor n-are valoare. uitati-va pe strazi ce lume distrusa, ce tineri nesimtiti aruncand cutii de bere pe strada, ce batrani aproape cersind mila si pomana.

    am facut testul cu respiratia intr-o metropola vestica; putin miros de benzina dar aerul raman curat.

    [edited ]

    • Da’ de unde!

      Reducerea poluării e o chestie în subsidiar. În principal e vorba de o succes politic, de parale și prestigiu. Bunii iecologiști se transformă fiare cand vine vorba de astea :P Chestia cu protejarea mediului e o problema doar atunci când e vorba de țări imperiasliste.

      Vorbind e Copșa Mică, ați văzut picior de iecologist din ăsta isterizat de reducerea emisiilor de CO2 piscuind ceva împotriva nenumăratelor Copșe Mici din China, Rusia sau India?! În Beijing și Shanghai hotelurile au măști de oxigen ale căror butelii se schimbă zilnic odată cu cearșafurile și prosoapele de baie :D . Sigur că treaba nu mai e atât de cumplită ca prin 2005-2006 dar oricum îmbunătăirile sunt minore. În toată țara otrăvurile fabricilor se deveresaă direct în râuri sau pe terenurile agricole. Da’ pentru progresistu’ occidental asta-i sănătate curată. Pe el îl freacă în principal grija cilindreei motorului mașinii mele care oricum scoate gaze de eșapament mai curate ca aerul aspirat :P.

      Evindent că din gargara „progresistă” nu putea lipsi chestia cu ortodocsii. Toată lumea știe că popii și călugării ortodocși cu bărbile în vânt :P bântuie nopțile prin haznaua de pe Dâmbovița să umple cladirile cu graffiti ca să-i dea stfel un aer de getto pitoresc și progresist. Să vă spun un secret: În America zonele cu biserici cu parcări pline sunt extrem de curate, civilizate și îngijite. Centrele marilor orașe progresiste, ce nu au biserici sau au biserici pustii, sunt exact ca Bucureștiul – mizerie, aglomerare, duhoare, nădușeală, sărăcie sordidă amestecată cu opulență , tot soiul de zemuri dubioase scurse pe trotuar, munți de gunoaie, grafitti, etc…

  13. Cunosc citiva ecologisti care stiu f. bine cum s-ar putea salva planeta cu banii altora, eventual al statului. Nu cunosc insa nici unul care sa-si investeasca proprii bani in aceasta salvare.

    • Cam subtire argumentul! Iata ca englezii vor plati 9,2 centi per kilowat de electricitate produsa in noua lor centrala nucleara.

      https://www.newscientist.com/article/2105968-uk-approves-controversial-hinkley-c-nuclear-power-plant/

      In Germania de exemplu (si nu numai) producatorii de energie solara vand electricitatea cu 7,4 centi/kw, iar parcurile eoliene vand cu 7-8 centi kilowatul. Electricitatea produsa in noile centrale pe gaz costa 10 centi kilowatul. Asadar, electricitatea produsa din surse regenerabile a devenit competitiva (chiar mai ieftina;), in plus, prin valorificarea surselor locale, banii raman in tara (100%), se creaza noi locuri de munca, crestere economica, prosperitate, etc.

      • @Florix – vezi că iar ai uitat să adaugi alea 24 de miliarde de euro pe an subvenții. Când consumatorul plătește 18% în plus la TOATĂ energia consumată de el, indiferent de sursă, ia vezi tu la cât ajunge procentual subvenția pentru regenerabile?

  14. Este petrolul pe sfârșite? Nici vorbă, afirmă geologii americani

    Piețele globale de petrol sunt inundate cu țiței ieftin și îngrijorările ecologiștilor despre schimbările globale cresc tot mai mult și mai zgomotoase. Ultimul lucru pe care aparent omenirea l-ar dori acum sunt noi descoperiri semnificative de câmpuri petrolifere și gazeifere.

    Dar astfel de câmpuri tocmai au fost găsite luna trecută. Și două dintre ele sunt în Statele Unite – unul în Texas și altul offshore Alaska.

    Noile descoperire, deși în faza de explorare, necesitând testări ulterioare pentru faza de producție, ar putea cimenta două realități energetice: prețurile petrolului vor rămâne scăzute pentru o lungă perioadă de timp, iar companiile de petrol vor căuta să-și mărească rezervele în vederea unor producții viitoare.

    Dacă industria energetică americană a salutat noile descoperiri, entuziasmul acesteia nu este deloc împărtășit de numeroși ecologiști. Ultimii spun că lumea ar trebui să păstreze în subsol hidrocarburile rămase pentru a îndeplini targeturile conferinței climatice de la Paris din decembrie 2015 dacă nu vor avea loc avansuri tehnice fundamentale în capturarea și sechestrarea geologică a dioxidului de carbon emis de combustibilii fosili (Studenții mei, care lucrează pe problema aceasta, vor fi, desigur, încântați să vadă că munca lor este o mare speranță ecologică :P)

    Marți, compania Caelus Energy a anunțat descoperirea unui câmp în apele de suprafață ale North Slope, Alaska (tot în zona unde se găsește ci giganticul câmp Prudhoe Bay). Noul câmp ar putea produce circa 2,4 miliarde barili de țiței, adică peste jumătate din rezervele Ecuadorului, țară membră OPEC.

    Cu câteva săptămâni în urmă, firma Apache a anunțat descoperirea unui nou câmp gazeifer în Bazinul Permian din West Texas, care ar conține cel puțin 3 miliarde barili de țiței și peste 2,100 miliarde m^3 gaze naturale.

    John J. Christmann IV, CEO-ul companiei Apache, a declarat:

    „Descoperirea noastră este un testament al ingeniozității americane. Prin tehnologie și inovații, industria de petrol și gaze continuă să inoveze și să găsească oportunități chiar în zone mature precum Bazinul Permian”.

    Noile descoperiri au întărit, de asemenea, încrederea că Statele Unite vor rămâne o mare putere petrolieră, capabilă să producă cantități substanțiale pentru țară și pentru export în restul lumii. De asemenea, noile descoperiri de petrol vor contribui la creșterea securității energetice a Statelor Unite.

    Detalii, aici:

    Oil Glut? Here Comes Some More!

    Texas oil company announces big offshore Alaska discovery

  15. Sunt atenuarea și adaptarea la schimbările climatice cele mai bune linii de apărare? Despre metafora bărcii de salvare

    Am mai discutat această întrebare de câteva ori în articolele mele. Aș vrea acum să răspund folosind metafora bărcii de salvare, propusă de biologul Garrett Hardin în 1974.

    Inițial, Hardin a folosit metafora care-i poartă numele pentru a discuta dilemele etice legate de supra-populație.

    Imaginați-vă o barcă de salvare plutind pe ocean, cu 50 oameni la bord și cu doar încă 10 locuri disponibile. Există 100 de oameni care înoată în ocean, încercând disperați să se urce în barcă. Supra-popularea bărcii de salvare va produce scufundarea ei, însemnând un sfârșit tragic pentru toți.

    Să aplicăm metafora bărcii de salvare la chestiunea zilei, obligația țărilor bogate de a contribui la reducerea emisiilor de CO2 pentru a salva țările sărace și în curs de dezvoltare de la amenințările schimbărilor climatice antropogene, precum creșterea nivelului oceanului.

    Dacă împărțim lumea aproximativ în națiuni bogate și națiuni sărace, două treimi din populația globului sunt săraci disperați și numai o treime sunt, prin comparație, bogați.

    Metaforic vorbind, fiecare țară bogată poate fi considerată ca o barcă de salvare, încărcată cu oameni bogați. În oceanul planetar, în jurul fiecărei bărci de salvare, înoată săracii lumii, care ar dori să se urce și ei acolo, sau cel puțin să aibă o parte din bogăție. Întrebarea crucială este: Ce vor face pasagerii din barca de salvare cu cele 10 locuri disponibile?

    Există unele opțiuni: Putem încerca să trăim confirm idealurilor creștine de a fi „păzitorul fratelui meu” (Facerea, 4:9) sau după idealul marxist, „fiecăruia după nevoi”. Întrucât nevoile tuturor celor aflați în apă sunt identice și deoarece toți pot fi considerați „frații noștri”, am putea să-i luăm în barca noastră, ajungând la un total de 150 persoane într-o barcă construită numai pentru 60.

    Barca se scufundă, toți se îneacă. Justiție (themistiană) completă, catastrofă completă.

    Pe linia metaforei, să considerăm planeta Pământ drept o barca de salvare cu co capacitate limitată. În fața schimbărilor climatice, va trebui să-i ajutăm pe toți care „înoată” printre schimbările climatice prin strategii de atenuare și adaptare (d. ex., construirea de diguri marine înalte) sau va trebui să limităm numărul „înotătorilor”?

    Nu am un răspuns clar, el poate fi argumentat pentru ambele întrebări.

    În dezbaterea actuală despre schimbările climatice cu contribuție antropogenă este posibil să apară un câștigător, dar scopul articolelor mele este de a avea mai puține, dar mai bune dezacorduri.

    • Comparația cu barca de salvare e complet falsă, barca de salvare e o soluție temporară, tranzitorie, de aceea se și numește ”de salvare”. Nimeni nu face agricultură pe barca de salvare și cu-atât mai puțin zootehnie și producție industrială.

      Planeta nu e nicio barcă de salvare, planeta este terra firma unde se face și agricultură (inclusiv zootehnie) și producție industrială din plin. Combustibilii fosili sunt o soluție ineficientă și murdară pentru a obține energie, dar pentru înlocuirea lor avem nevoie de mult mai multă energie, cam cu un ordin de mărime mai multă. Nu de mori de vânt și de panouri solare, ăștia reprezntă bani aruncați care accentuează sărăcia, nu o combat.

      Soluția corectă asta este, folosirea unei noi surse de energie, mai performantă decât sursele existente în prezent. Foarte probabil chiar fuziunea nucleară pentrru care le trebuie chinezilor He-3 adus de pe Lună. Asta va rezolva lucrurile pentru toată lumea, state bogate și state sărace deopotrivă. Iar până atunci, regenerabilele utilizate la scară planetară sunt bani aruncați, iar restricțiile de tot fel, de asemenea.

    • Capacitatea planetei este în principiu limitată, la fel cum lemnul dintr-o pădure este în principiu o cantitate limitată. Dar capacitatea asta e undeva între 40 și 200 de miliarde de oameni, adică la momentul de față planeta e practic pustie. La fel cum o ceată de vânători în pădure poate întreține non-stop un foc de tabără, fără ca asta să diminueze în mod semnificativ cantitatea de lemn din pădure.

    • Ce-ar fi daca am interpreta metafora altfel: pana la a ajunge in barca de salvare a existat un vapor, nu? daca era „condus” cum trebuie nu lovea ghetarul si nu era nevoie de nicio barca de salvare. Barca in care sar, de regula, chiar cei care au provocat nenorocirea. Intrebandu-se apoi pe cine sa …salveze!!!
      Morala: daca nu te pui cu ghetarul n-ai nevoie nici de barca.
      Basca scenariul in care aia 100 din apa sar cu forta in barca :P

  16. 1.500 miliarde de barili de petrol așteaptă să fie exploate în Statele Unite

    Un raport din 2012 al U.S. Government Accountability Office (GAO) a estimat că 3.000 miliarde barili de țiței sunt depozitate sub formațiunea Green River din statele Colorado, Utah și Wyoming.

    Inovațiile tehomogice curente ar permite exploatarea a jumătate – 1.5000 miliarde barili – din rezervele formațiunii Green River. Această cantitate de țiței este gargantuescă, pentru că este egală cu toate rezervele mondiale cunoscute, la un loc.

    Am început deja o cercetare petrofizică și hidrogeologică a acestei formațiuni în zona bazinului Uinta (centrul statului Utah). Primele rezultate sunt foarte promițătoare, confirmând potențialul petrolifer al formațiunii Green River.

    Raportul GAO se poate descărca aici:

    http://science.house.gov/sites/republicans.science.house.gov/files/documents/hearings/HHRG-112-%20SY20-WState-AMittal-20120510.pdf

  17. OFF-TOPIC

    Marea Britanie permite fracturarea hidraulică

    Cuadrilla Resources Ltd., din Preston, UK, a primit aprobarea secretarului de stat al Marii Britanii pentru fracturarea hidraulică a argilelor din patru sonde din Bazinul Bowland, NW Anglia.

    Aprobarea este pentru locația Preston New Road din zona Lancashire, unde se estimează că sunt rezerve de peste 5.600 m^3 gaze naturale.

    Compania Cuadrilla a identificat două amplasamente în zona Preston New Road și speră să sape patru sonde. Au mai fost identificate, de asemenea, șapte alte locuri pentru prospecțiuni în zona Lancashire.

    Aprobarea dată de secretarul de stat a anulat decizia de respingere a fracturării hidraulice emisă de Lancashire County Council anul trecut.

    Fracturarea hidraulică a fost întâmpinată cu o puternică opoziție din partea ecologiștilor și altor grupuri din Marea Britanie. Cuadrilla a aplicat pentru fracturarea forajelor din Preston New Road și un alt amplasament din Lancashire, numit Roseacre Wood, cu peste doi ani în urmă.

    Secretatul de stat a amânat decizia de aprobarea a fracturării în Roseacre Wood, unde Cuadrilla intenționează să foreze alte patru sonde.

    Anul acesta, compania Third Energy din Londra a primit aprobare să fractureze sonda KM8, săpată în 2013 în câmpul gazeifer Kirby Misperton din comitatul North Yorkshire, pentru a testa formațiunea Bowland, de vârstă Carboniferă, formată dintr-o alternanță de argile și gresii.

    Cuadrilla wins approval to frac UK wells

  18. Mitul edenic și Mișcarea Verzilor

    Nu se poate discuta despre schimbările climatice fără a menționa Mișcarea Verde sau a Verzilor, care a avut o influență semnificativă, timp de mai mulți ani, asupra politicilor ecologice. Aș putea spune chiar că a forțat agendele politice din unele țări pentru a înscrie schimbările climatice drept subiect demn de discutat. A fi „verde” a devenit mai mult sau mai puțin sinonim cu eforturile de a limita schimbările climatice.

    Dar există aici unele probleme serioase. Mișcarea Verde a început cu emoțiile ostile generate de industrializare printre conservatoriști. După aceea, în ultimele ei episoade de dezvoltare din Germania, în anii ’70 și ’80 ai secolului trecut, verzii s-au definit drept opoziția față de politicile zilei (mai mult sau mai puțin ortodoxe). Nici una din cele două poziții nu este folositoarea pentru a integra preocupările ecologiste în instituțiile politice bine definite și stabilite. Majoritatea partidelor „verzi” (ecologiste) sunt acum parte a curentului politic mainstream. Ce este și ce nu este valabil în filosofiile politice „verzi” trebuie clarificat.

    Nu cred că este posibil ca mitul edenic să devină unul puternic și influent, care să încerce cumva o „întoarcere la natură”, oricât de mare ar fi nostalgia în cauză. Conservatorismul poate fi o valoare acceptabilă în sine, dar n-are nimic de-a face cu combaterea schimbărilor climatice. În realitate, ar putea chiar perturba eforturile în această direcție. Datorită avansurilor științifice și tehnologice, am trecut de mult peste granițele care ne separau de lumea naturală. Dacă suntem serioși în dorința noastră de a confrunta schimbările climatice, vom avea nevoie de mai multe astfel de „încălcări ale frontierelor”, nu de mai puține.

    Din acest motiv, resping una din ideile-cheie ale Mișcării Verzi – principiul precauțiunii al „ne-amestecului în treburile interne ale naturii”. Mai mult, căutând să stabilizăm schimbările climatice, noi nu încercăm „să salvăm planeta” – aceasta (ne) va supraviețui indiferent ce vom face noi.

    Propunerea mea este să păstrăm și, dacă este posibil, să îmbunătățim, un mod de viață decent pentru oamenii de pe această planetă.

    • Verzii lui Joshka Fischer sunt istorie. Astazi (in secolul 21) discutam despre inovare, modernizare, eficienta, sustenabilitate, business, investitii (de ordinul sutelor de trilioane) noi locuri de munca, inalta calificare, learning curves, crestere economica, prosperitate, reducerea poluarii si imbunatatirea caltatii vietii, etc. Discursul este cu totul diferit.

      https://www.youtube.com/watch?v=mmyrbKBZ6SU

      http://www.bloomberg.com/news/articles/2016-10-07/mercedes-gives-itself-an-electric-makeover

      • @Florix – hai să nu ne prefacem că ecologiștii de azi sunt Feți-Frumoși și Albe-ca-Zăpada.
        ”Verzii lui Joschka Fischer” au promovat închiderea tuturor centralelor nucleare ale Germaniei și importul de gaz din Rusia prin Nord Stream, ambele fiind în continuare asumate și susținute de actuala conducere a țării. Dorești să afirmi că ai altă părere decât ”verzii lui Joschka Fischer” despre centralele nucleare sau despre Nord Stream?

        • Te inseli si la acest capitol. Guvernul actual a planificat deconectarea centralelor atomice (care oricum erau vechi) si a centralele pe lignit si substituirea lor cu centrale pe carbune (hard coal) si regenerabile (in contrast, guvernul Joshka -Schröder planificase regenerabile-gas). Asadar, in Germania, mixul in viitorul apropiat si mediu consta in regenerabile acompaniate cu centrale pe carbune de generarie noua (cu viteza mare de reactie). Importul carbunelui va fi din USA. Unele state membre se bazeaza pe un singur furnizor rus si adesea pe o singura ruta, rusii oricum nu ofera multe optiuni (astfel, depind de puterea de piata a singurului lor furnizor – a carui strategie de stabilire a preturilor este posibil sa nu urmeze intotdeauna o logica a pietei). Daca apesi in stanga pe butonul „all sources” in lincul de mai jos vei observa diferenta.

          https://www.energy-charts.de/power.htm

          P.S. Gas-fed plants are struggling to compete with renewables and coal-fired facilities in Germany.

          http://www.bloomberg.com/news/articles/2015-03-30/eon-files-to-close-two-unprofitable-irsching-gas-power-plants

  19. Despre „planificarea” activităților de combatere a schimbărilor climatice

    Pentru a combate schimbările climatice antropogene, o perspectivă de lungă durată ar trebuie introdusă în politicile domestice și internaționale. Adică, ar trebui să există un soi de planificare a viitorului. Dar „planificare” nu este cuvânt cu conotații plăcute, deoarece aduce în memorie imagini ale autoritarismului, pe de o parte, și ale inepției, pe de alta. Planificarea a devenit demodată pentru două motive: a fost opresivă și a eșuat. Dar dacă ar trebui să ne întoarcem la ceva asemănător (o oarecare perspectivă pe termen lung) , ce formă ar trebui să aibă?

    Cred că problema principală este legată de raporturile dintre riscuri și incertitudini. Politicile schimbărilor climatice sunt 100% despre riscuri și cum trebuie să le gestionăm. „Noi nu putem cunoaște viitorul, pentru că, dacă l-am cunoaște, n-ar mai fi viitor” (Karl Popper). Abordarea pe termen lung a combaterii schimbărilor globale trebuie considerată pe un fundal de incertitudini. Este, adeseori, posibil să atașăm probabilități evenimentelor viitoare, dar există numeroase contexte în care cunoștințele actuale sunt prea subțiri, iar arii largi de incertitudine ne înconjoară din toate părțile. Ce strategii politice sunt necesare pentru a confrunta aceste probleme?

    În țările democratice, guvernele vin și pleacă. Mai mult, în contexte diferite din viața reală, apar numeroase probleme care imploră atenția guvernelor, uneori chiar într-un interval de timp extrem de scurt. În astfel de condiții, cum ar putea fi asigurată continuitatea măsurilor politicilor climatice? De unde vor veni banii pentru a contracara schimbările climatice? Cum vor hotărî guvernele ce tehnologii ale viitorului merită subvenționate? (Episodul Solyndra este încă foarte dureros pentru cetățenii americani, plătitori de taxe)?

    Societatea modernă este o creație a combustibililor fosili, în special a petrolului. Nu doar pentru transporturi, ci și pentru alte industrii fără de care nu ne putem imagina viața de astăzi. 90% din bunurile din magazine implică folosirea petrolului într-un mod sau altul. Ce alternative există pentru civilizația post-petrol? Chiar dacă se fac descoperiri masive de petrol în prezent, adevărul este că va veni o vreme când despre benzină și motorină se va vorbi doar în muzeele de istorie. Și atunci?

    Un pesimist ar răspunde fără echivoc: Alte civilizații au fost și au dispărut. De ce noi ar trebui să fim sacrosanți?

    • Contracararea schimbărilor climatice este un obiectiv la fel de vag definit ca și construirea societății socialiste multilateral dezvoltate. Este un obiectiv ideologic lipsit de orice valoare practică. Orice încercare de a defini concret schimbările care trebuie contracarate și parametrii urmăriți efectiv (de ex.nu mai vrem furtuni tropicale și uragane cu vânt de peste 160km/h sau nu mai vrem temperaturi mai mari de X grade Celsius nicăieri la nord la paralela 44) nu poate decât să eșueze.

      Și atunci se inventează obiective absurde care trebuie mereu abandonate după ce se dovedește absurditatea lor, de tipul directivei Comisiei Europene privind procentul minim de biocombustibili. La nivel mondial, utilizarea ”programatică” de biocombustibili a provocat defrișări suplimentare și creșterea prețului alimentelor, adică adâncirea sărăciei. Dar ecologișții nimic: ”Batman, Batman!”

      În cele din urmă, directiva privind procentul minim de biocombustibili a fost retrasă discret, dar nu și-a asumat nimeni responsabilitatea pentru emiterea ei. Cum a fost aplicat principiul precauțiunii la adoptarea ei? Sau politicienii sunt exonerați de obligația de a se comporta responsabil?

    • Va veni într-adevăr ”o vreme când despre benzină și motorină se va vorbi doar în muzeele de istorie”, dar asta pentru că vor fi înlocuite de soluții mai eficiente. Se pare că prețul petrolului la care regenerabilele devin eficiente economic este undeva pe la 300 de dolari barilul. În acel moment va merita să umplem planeta cu mori de vânt și panouri solare, dar chiar și atunci centralele nucleare în tehnologia actuală, bazată pe fisiune, vor putea asigura fără probleme consumul energetic al omenirii pentru sute (dar mai probabil mii) de ani.

      Worst case scenario cam ăsta ar fi, dacă petrolul și cărbunele ajung într-adevăr pe sfârșite în următorii 50-80 de ani, fără ca între timp să se fi impus economic o tehnologie energetică mai eficientă, de tipul fuziunii nucleare, atunci va trebui să trecem la centrale nucleare clasice, cam la fel cum procedează Franța în prezent. Și avem prețul petrolului drept indicator, știm la ce trebuie să ne uităm.

    • 1. Aveti dreptate, prosperitatea din ultima suta de ani a fost cladita pe productia de energie in general, si pe productia petrolului in mod special – daca ne gandim la mobilitate, transporturi, chimie, materiale plastice, etc. EROI-ul petrolului conventional insa se afla in scadere pe masura ce zacamintele mari au ajuns la maturitate, la descoperiri semnificante (gen Ghawar) nu ne mai putem astepta, costurile exploatarii petrolului neconventional nu sunt mici, iar faptul ca patru din cinci perioade de recesiune notate din 1970 pana in prezent pot fi explicate prin examinarea pretului petrolului (Hamilton, 2009, Hall and Groat, 2010 and Jones et al., 2004) evidentiaza existenta unei limite de acoperire a cererii de o resursa finita, a carei cantitate si eificienta se afla in scadere. Conform BP resursele disponibile acopera cererea pentru urmatorii 50 ani (si multi spun ca rezervele exploatabile ale Venezuelei, si nu numai, are well below official data). Productia petrolului neconventional in USA (Eagle Ford, & Bakken) se afla si ea in scadere.

      http://www.bp.com/en/global/corporate/energy-economics/statistical-review-of-world-energy/oil/oil-reserves.html

      https://www.eia.gov/energy_in_brief/images/charts/u.s.tight_oil_production.jpg

      2. Schimbarea strategiilor nationale energetice la nivel global (in UE, Germania, China, UK, India si multe alte tari sarace in resurse fosile) sunt legate mai mult de securitatea energetica (garantul pacii, al cresterii economice si al prosperitatii) si mai putin de ideologia verzilor si a ecologistilor, asa cum insinueaza o parte a massmediei (in special massmedia republicana). Astfel, in ultimii ani, sectorul regenerabilelor (sub influenta economiilor de scara si a progreselor tehnologice, etc) s-a dezvoltat intr-un ritm mai rapid decat era prevazut. Mult asteptatul Clean Power Plan (CPP) in USA a trimis si el un mesaj puternic de responsabilitate in privinta schimbarii paradigmei. In urmatorii ani, investitiile de capital in sectorul energetic vor fi dominate de investitii in proiecte de valorificarea surselor regenrabile precum si in dezvoltarea tehnologiilor de varf (fotovoltaicele, turbinele eoliene, energia termica solara, pompele de caldura, scheme de stocare a energiei, etc). Integrarea noilor technologii in sectorul energetic necesita bineinteles o „planificare” incepand cu extinderea si digitalizarea retelelor de tansport a electricitatii, pana la promovarea investitiilor in sisteme de alimentare a automobielor electrice si in sisteme de stocare a electricitatii (la fel cum au fost „planificate” si retelele de transport, gazoductele, etc, in trecut).

      https://www.youtube.com/watch?v=yGk13U_kgGM

      • N-aș fi așa de categoric când vine vorba de dispariția marilor zăcăminte de petrol (a mai fost cineva, prin 1956, numit King Marion Hubbert, care a speriat lumea cu prognosticul său pesimist despre „sfârșitul petrolului” care, iată, s-a „încăpățânat” să mai reziste 60 de ani!).

        Ați citit ultimele mele postări despre recentele descoperiri de petrol din SUA?

        1.500 miliarde de barili de petrol așteaptă să fie exploatate în Statele Unite

        Un raport din 2012 al U.S. Government Accountability Office (GAO) a estimat că 3.000 miliarde barili de țiței sunt depozitate sub formațiunea Green River din statele Colorado, Utah și Wyoming.

        Inovațiile tehnologice curente ar permite exploatarea a jumătate – 1.5000 miliarde barili – din rezervele formațiunii Green River. Această cantitate de țiței este gargantuescă, pentru că este egală cu toate rezervele mondiale cunoscute, la un loc.

        Dacă mai adaug și zonele insuficient explorate din Arabia Saudită, Iran, Libia, Venezuela, Nigeria, Mozambic, Rusia ș.a., tabloul se schimbă semnificativ.

        • Am citit si lincul din postarea dumneavoastra, va multumesc. Am inteles ca este vorba despre o descoperire (gen desktop research) asesemanatoare cu resursele de gaze neconventionale estimate initial pentru Polonia. De obicei, descoperirile importante sunt luate in calcul numai in urma incheierii campaniei de explorare. In cazul zacamintelor neconventionale de petrol (shale/tigth – locate in formatiuni la adancimi mici) se stie ca numai o fractiune sunt exploatabile dpdv comercial. De exemplu, daca viscozitatea zacamantului in formatiune este ca smoala (si formatiunea trebuie incalzita de la 30°C pana la 400-500°C) atunci costurile de exploatare pot sari si pana la suma de $200-300/baril.

  20. Am devenit interesat în problematica schimbărilor climatice și datorită lecturii unei cărți, care a declanșat dezbaterile actuale după ce a fost publicată în 2001.Este vorba despre

    Bjorn Lomborg: The Skeptical Environmentalist, Cambridge University Press. (netradusă încă în limba română)

    Profesorul Lomborg, de meserie statistician, a mai publicat apoi alte lucrări interesante/incitante pe tema aceasta. Eu însumi am folosit unele din ideile sale în mai multe articole publicate pe Contributors.ro sau în reviste de specialitate (Cranganu, C., 2013, Approaching Crisis of Global Cooling and the Limits to Growth– Global Warming Is Not Our Future, Journal of Scientific Exploration; Fall 2013, Vol. 27 Issue 3, p. 576-579).

    Pentru cei care nu au urmărit încă conferința sa TED din 2005, o recomandare:

    Bjorn Lomborg: Global priorities bigger than climate change

    Și una mai recentă, din 2014:

    Bjorn Lomborg: How to fix global warming smartly

  21. Schimbările climatice vor putea fi rezolvate doar prin inovații, nu prin taxe și subvenții

    La începutul anilor 1800, circa 95% din energia folosită global era regenerabilă (lemne, apă). După aceea, a început o mișcare de înlocuire accelerată a energiilor regenerabile cu energii fosile (cărbuni, petrol și gaze). Acum, din dorința de a combate schimbările climatice, ne-am înscris din nou pe traiectoria folosirii energiilor regenerabile. Dar numai 14% din energia contemporană folosită global este regenerabilă, cu doar 1% contribuții eoliene și solare.

    Ce lecții putem învăța din istoria energetică a ultimelor 200 de ani pentru a le aplica activităților contemporane?

    După părerea mea, există o singură lecție majoră din studiere istoriei energetice: rolul decisiv al inovațiilor.

    La mijlocul secolului al XIX-lea, iluminatul public în Statele Unite era pe bază de ulei de balenă. Vânatul intensiv al balenelor (vezi extraordinarul roman Moby Dick) a condus aproape la extincția acelor mamifere. Au fost cumva balenele salvate pentru că guvernul american a impus o taxă pe balene? Nu, balenele au fost salvate pentru că un întreprinzător, numit Abraham Kesner, a inventat în 1854, gazul lampant, obținut inițial din cărbuni, și apoi din petrolul extras în Pennsylvania.

    Când caii, folosiți în transporturi, au început să inunde marile orașe, ca Londra și New York, cu munți de bălegar, soluția nu a fost taxarea surugiilor sau subvenționarea mersului pe jos. Soluția s-a numit automobilul.

    Când automobilele au început, datorită numărului crescut, să producă poluarea aerului, soluția s-a numit convertizorul catalitic.

    Când, în jurul anilor 1970, sub-continentul indian suferea de foame cronică, soluția nu a fost subvenționarea mâncării gratuite pentru orice indian. Soluția a fost adoptarea și implementarea revoluției verzi (Norman Borlaug, Premiul Nobel pentru Pace în 1970)

    Concluzia exemplelor de mai sus este că subvențiile trebuie să meargă către inovații în energiile regenerabile. Susținerea prin subvenții a tehnologiilor curente este contraproductivă: de exemplu, actualele mori de vânt s-au dovedit a fi ineficiente în evitarea efectelor încălzirii globale antropogene.

    Economiștii au indicat că, pentru fiecare $1 cheltuit pentru subvenționarea actualelor tehnologii solare și eoliene, evitarea efectelor climatice are o valoare de doar $0,03. Dar dacă același $1 s-ar investi în cercetarea noilor tehnologii verzi, profitul climatic ar ajunge la $11.

    Împingerea pe primul plan al folosirii energiilor regenerabile (motivată politic, în mare parte) costă omenirea circa $101 miliarde/an sub formă de subvenții. Dacă acest trend, stipulat și în ultimul acord climatic de la Paris se va menține, subvențiile pentru energiile verzi vor ajunge în 2035 la suma de $223 miliarde/an. În același timp, prețul încălzirii locuințelor a crescut dramatic în Marea Britanie, unde 1 milion de vârstnici suferă iarna de frig, iar 2.700 din ei mor anual din cauza sub-încălzirii locuințelor.

    În anii 1950, nu s-a ajuns la inventarea computerelor prin taxarea mașinilor de scris sau subvenționarea lămpilor electronice. Au existat investiții în tranzistori, circuite integrate și altele care, în final au condus la apariția PC-urilor, McIntosh și Windows.

    De aceea, trebuie oprite politicile verzi ineficiente și crescute investițiile în cercetarea pentru soluții energetice eficiente. Dacă o astfel de energie eficientă și verde ar avea prețul sub cel al energiilor fosile, atunci sunt sigur că și China și India se vor grăbi s-o cumpere și să renunțe la cărbunii actuali și viitori.

    Inovația tehnologică este soluția majoră pentru a rezolva schimbările climatice, nu taxele și subvențiile.

    (adaptare a discursului profesorului Lomborg din 2014 – vezi al doilea link de mai sus)

  22. Isteria asta numita, ani de zile, „global warming” a capatat recent (de ce oare???) un halucinant „climate change”.

    Sigur, cand apostolii apocalipselor climatice au vazut ca nu mai pot sustine escrocheria cu argumentul incalzirii au spus….”hopa, stai ca nu ma merge treaba….trebuie sa-I spunem altfel”.
    Si uite ca I-au spus „climate change”…:)

    Aceiasi alarmisti care mor ipocrit de grija ursului polar (noul fetis al „salvatorilor planetei”) isterizau lumea cu „global cooling”!!! Si asta …pana pe la mijlocul anilor ’70!
    Dupa care….ce sa vezi, au schimbat macazul….nu mai era „global cooling”….ci „global warming”….pentru ca, mai apoi, sa devina „climate change”….HALUCINANT!

    Nu ma mai lungesc….spun doar ca toata nebunia asta releva un lucru foarte clar: anume cat de IRATIONALI SUNT, DE FAPT OAMENII!

    Cea mai penibila frauda intelectuala a ultimului secol a primit o lovitura de al BBC, care in 2007 a produs documentarul „The Great Global Warming Swindle”

    Detalii aici:

    https://www.youtube.com/watch?v=52Mx0_8YEtg

    Nu mai vorbesc de ironia genial a regretatului George CARLIN:

    https://www.youtube.com/watch?v=7W33HRc1A6c

    Enjoy them! :)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Constantin Crânganu
Constantin Crânganuhttp://academic.brooklyn.cuny.edu/geology/cranganu/
Constantin Crânganu este profesor de geofizică și hidrogeologie la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Domenii conexe de expertiză: inteligență artificială, schimbări climatice, geologia petrolului. Între 1980 și 1993 a fost asistent și lector de geofizică la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de geografie-geologie. În 1993 a fost declarat câștigătorul primului concurs național din România post-comunistă pentru prestigioasa bursă Fulbright oferită prin concurs de Congresul SUA. În calitate de Fulbright Visiting Scientist la University of Oklahoma el a efectuat cercetări fundamentale și aplicative despre suprapresiunile din bazinele sedimentare, fluxul termic și căldura radioactivă din crusta terestră, identificarea stratelor cu conținut de gaze în gaura de sondă, exploatarea printr-o metodă personală a zăcămintelor neconvenționale de hidrați de metan etc. După mutarea în 2001 la City University of New York, profesorul Crânganu a început o nouă direcție de cercetare: implementarea metodelor de inteligență artificială în studiile de petrofizică și hidrogeologie. Pentru activitatea sa în acest domeniu de pionierat a fost nominalizat la ENI Awards 2012 și a primit o ofertă din partea editurii Springer de a publica o carte reprezentativă pentru acest domeniu cutting-edge. Cartea, intitulată Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, a apărut în 2015. În 2018, a primit pentru a doua oară titlul de Fulbright Scientist (o performanță foarte rară) și a desfășurat activități de cercetare la fosta sa Universitate din Iași. Ultimele cărți publicate sunt Reflecting on our Changing Climate, from Fear to Facts: A Voice in the Wilderness, Cambridge Scholars Publishing, hard cover, 2024; Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, 2nd ed., Springer Nature, 2024. ___________________________________________________________________________________ DISCLAIMER: Profesorul Constantin Crânganu nu lucrează pentru, nu oferă consultanță, nu deține acțiuni și nu primește finanțare de la nicio companie sau organizație care ar putea beneficia de pe urma acestui articol și nu a dezvăluit nicio afiliere relevantă în afara poziției sale academice.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro