Home » Cultura »Opinie » Citesti:

Pentru o ecologie a sacrului

Marius Iosif martie 14, 2015 Cultura, Opinie
6 comentarii 2,909 Vizualizari

„Toate întrebările converg spre aceeaşi problemă: cum se poate introduce realitatea sacrului într-o societate desacralizată ca a noastră? (Căci noţiunile, simbolismul, teoriile privind sacrul pot fi comunicate, discutate – fără ca interlocutorii să fie confruntaţi cu sacralitatea ca atare).”

Mircea ELIADEJurnal

Prezentând diferite ritualuri de iniţiere, Mircea Eliade preia o descriere a iniţierii papuaşilor din Noua Guinee care construiesc o păpuşă monstruoasă de rafie, numită Kaiemunu. „În timpul iniţierii – spune Eliade – novicele trebuie să intre în burta monstrului. Dar în prezent semnificaţia iniţiatică a acestui act s-a pierdut. Băiatul intră în Kaiemunu în timp ce tatăl său mai lucrează pentru a termina construcţia” (s.n.). Această realitate este extrem de semnificativă în sensul în care, pe de o parte, dovedeşte că omul poate uita esenţialul, iar pe de alta, că resturile lui, „ambalajul”, continuă să rămână, ca îndeplinire formală, fără semnificaţie, a unui ritual. Dacă acest lucru se întâmplă într-o societate primară, e de presupus că, într-o societate derivată sau de mai multe ori derivată ca cea actuală, el e mult mai „poluant”.

Dar cum se constituie acest reziduu religios’?

Ritualul de iniţiere punea un accent deosebit pe păstrarea secretului, adică pe nedezvăluirea de către cel ce a fost iniţiat a scenariului  parcurs în timpul iniţierii şi a mijloacelor întrebuinţate – de exemplu, construirea colibei de iniţiere, folosirea bull roares-urilor etc. Se ştie că dezvăluirea secretului atrăgea pedeapsa cu moartea. Care era sensul acestei stricteţi ?  Iniţierea se baza pe un scenariu premeditat şi aplicat de un strămoş mitic. Nu ne putem gândi acum, după atâtea studii asupra societăţilor arhaice, decât la faptul  că inventatorul scenariului de iniţiere fusese un iniţiat spontan care a încercat să aplice organizat ceea ce trăise natural, să  creeze un adevărat „simulator” al experienței inițiatice.  Dacă naşterea gândirii umane e identificabilă ca trăire proiectivă ce anticipează mereu la modul imaginar acţiunea şi roadele ei – o existare într-un spaţiu virtual – , se intâmplă ca această anticipare să descopere moartea reală – cea mai veche urmă textuală a acestei descoperi o constituie acel sfâşietor „Muri-voi oare şi eu? Oare nu mă aşteaptă aceeaşi soartă ca şi pe Enkidu ? / Spaima mi s-a cuibărit în inimă:/ înspăimântat de moarte, rătăcesc prin pustiu” din Epopeea lui Ghilgameş – ceea ce duce la o criză existenţială care pune sub semnul deșertăciunii toate valorile proiective. Anticipare mortalităţii reale este dezvăluirea unui scandal logic, coincidenţa contrariilor ca trăire a morţii. Miracolul care se petrece – comparabil cu minunea care transformă pustietatea ultimei zi de toamnă în minunata primă zi de iarnă – e un salt de nivel care implică o mutaţie de sensibilitate ce are acces la firea lucrurilor, la Unicul manifestat în toate, integrând individul disperat de finitudinea lui în miezul unui real etern întru efemer, continuu prin chiar discontinuitatea lui. Această transmutaţie, ce ţine poate de legile subtile ale unei cuantici spirituale, trecere de la eu la sine, un sine care are acces la sinea lucrurilor, şi care nu e străină nici de o asumare a logicii terţiului inclus, are darul mântuitor de a reînrădăcina făptura umană punând-o în contact cu Fiinţa. Conştienţi de obligativitatea disperării totale, iniţiatorii au gândit un scenariu care avea ca punct de trecere obligatoriu această disperare, iar secretul urmărea chiar neştiinţa novicelui, împiedicarea lui de a vedea scenariul ca un joc şi astfel de a rata realizarea mutaţiei existeniale. Secretul era o condiţie sine qua non a accesului la mister. Această mutaţie revelatoare nu are nimic reprezentaţionabil, nici măcar în Cuvânt – care nu e decât un reziduu simbolic – şi orice încercare de a o fixa îi trădează natura.

Uitarea esenţialului duce la o stocare a unor „ambalaje” religioase fără conţinut, la venerarea urmelor împlinirii religioase, urme care în religiile actuale sunt de natură textuală, şi la constituirea religiilor istorice. Stocarea acestor urme a dus la crearea unui sacru sintetic, alcătuit dintr-un fel de material plastic imaginar care a pus in locul disperării mântuitoare o speranţă, şi ea sintetică, şi care poate fi aglutiată în jurul unor frustrări mai degrabă personale şi sociale decât existenţiale. Preaplinul interior la care conduce revelaţia religioasă lasă loc unui gol interior orientat spre afară şi agresiv, gol care explică poate recrudescenţa violenţei în lumea modernă, dar şi premodernă. Văzute prin prisma lui Huntington, aceste aglutinări s-au constituit în uriaşe plăci tectonice „spirituale”, ale căror coliziuni vor implica seisme sociale la nivel planetar şi a căror origine stă într-o poluare mentală implicată de stocarea unor reziduuri religioase, de idolatrizarea unor forme, fie ele şi verbale, golite de fond. Chiar dacă aceste predicţii sunt discutabile, faptul că în locul împăcării de sine ce implică fraternizarea umană, religiile pot justifica violenţe ale unor grupuri sociale împotriva altora, e o dovadă dureroasă a pervertirii religioase în care trăim. O vulgară tribalizare în jurul unor semne moarte a luat locul unei înfrăţiri împlinite de accesul la nenumit.

Deconspirarea explicativă a secretului, promisiunea unei salvări proiectate într-un spaţiu utopic, fac din religii o organizată ratare a întâlnirii sacrului. Nu este desigur vorba de a „învinovăţi” religiile, ci de a constata că ele au pierdut scara spre cer, oferind, în locul unei mântuiri, o salvare amânată în care Adevărul e umbrit de cuvânt. Salvarea  propusă e împinsă într-un paradis ulterior, de tip muzeal, dacă nu chiar hedonist, de aflat la capătul unei vieţi ce o  aşteaptă ca pe o răsplată, iar nu ca pe o gratuitate eliberatoare. Instantaneitatea mântuirii e scindată şi secvenţializată, organizată de logica egotistă a unui om pentru care existenţa se confundă cu proiectul şi aşteptarea. Textualizarea, cu efectul ei de înţeles amânat, face din supranatural nu ceva de înfruntat şi asumat, ci de constrâns, de readus în hotarele unei gândiri cât se poate de terestre în aspiraţiile ei, o gândire ce ignoră că abia supraraţionalul e natural, e viu, şi cu adevărat raţional, iar raţionalul mărginit, o denaturare ce ne înjoseşte. Ocultismul renăscut nu face nici el altceva decât să împingă într-o zonă virtuală misterioasă ceea ce e de petrecut aici şi acum, în intima noastră realitate. Iniţiativele puritaniste, demitologizante, pot fi un semn al necesităţii reale a ecologizării sacrului dar, din păcate, şi acestea cad adesea pradă reprezentaţionalismului , a vitrificării semnului în locul misterului inefabil.

O ecologizare a sacrului nu presupune faptul de a construi soluţii, ci de a înlătura dăinuitoarele resturi, de a recunoaşte că sacrul nu poate fi nici fabricat şi nici stocat, că, pe cât de esenţială ne este întâlnirea cu el, pe atât de pernicioasă este idolatrizarea urmelor lui. Ceea ce s-ar cuveni a fi înțeles e faptul că, oricum am fi, credincioşi sau necredincioşi, suntem la fel de atei atâta vreme cât nu ne-a fost dat să trăim experienţa spirituală.  Respiritualizarea umană ar trebui regândită din rădăcini, ca o împlinire asimbolică ce ţine de o educaţie spirituală nediscursivă, asimilabilă unei renaşteri despre care, împreună cu Nicodim, nu mai ştim nimic.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "6 comments" on this Article:

  1. Ioan Negoita spune:

    Foarte interesante aceste considerații asupra ontologiilor arhaice și asupra ecologizării sacrului. În creștinism, însă, timpul, spațiul și chiar existența umană au noi dimensiuni și intelesuri! Hristos, insă, vorbeste despre Biserică, despre o împărăție care poate fi gustata încă din lumea aceasta.

  2. Vlad spune:

    Bine punctat. E o discontinuitate in discurs pe care eu personal nu o inteleg si anume faptul ca revelatia ar lasa loc la un gol interior care are ca rezultat exacerbarea violenta. Tocmai ca e pe dos revelatia spirituala, sacra lasa loc unui gol interior primitor in care vin sa se odihneasca preaplinurile altor oameni si care are rolul de a arde ceea ce e vechi si lipsit de fond. Alt aspect este ca nu tot ceea ce e vechi trebuie neaparat debarasat pentru a realiza reinnoirea sacrului. Esenta si chiar forma pot fi foarte valoroase doar trebuie intelese in contextul in care traim astfel putandu-se face schimbare de forma fara a pierde esenta. Spre exemplu ritualurile bisericii ortodoxe sunt bune daca sunt intelese ca forme de meditatie provenite din ritualuri stravechi. Ele pot fi adaugite cu metode de meditatie sau pot fi urmate ca metoda de meditatie. Astfel se face schimbarea de forma necesara pentru reinnoirea sacrului.

  3. genu spune:

    Am descoperit cu mare bucurie articolul Dvs, fiind preocupat de cercetarea relatiei dintre relicvele sacrului si ideologia de Dreapta in Vechiul Regat. Mi-e foarte draga aceasta tema, pe care nu doresc s-o abordez de pa pozitiile justitiare moderne desi, se pare, sensibilitati tulburate ce privesc istoria patriei ca pe un amor inchipuit de secol XIX, inca infloresc in spatiul public.
    Tema multidisciplinara, eu am absolvit facultatea de istorie, am incercat sa obtin ajutor de la specialisti in istoria fenomenului relogios, incercand sa merg pe linia lui Michel Gauchet, istoricul francez ce a deschis larg poarta tematica a dezvrajirii lumii, intrevazute de Max Weber.
    Evreul imaginar era vazut in acea perioada, de la Eminescu pana la Iorga, ca un acid al timpului sacru, iar capitalismul ca pe o unealta intru distrugerea lumii patriarhale, vazuta ca un fel de illo tempore national. Mergand si mai departe, Conta, A.C. Cuza si doctorul Paulescu fac din antisemitism un fel de stiinta oculta, amintind de profesorul van Helsing al lui Bram Stocker. Mai mult, medicul bucurestean e tentat sa vada in creuzetul vremurilor sale urma Apocalipsei.
    La belle epoque, perioada in care societatile europene sunt intr-un accelerat proces de decrestinare, debordeaza de tot soiul de cautari pseudoreligioase, cel mai in voga fiind spiritismul, care incearca sa-si dovedeasca temeiul prin artificii demonstrative vrute stiintifice. As dori, daca puteti sa ma ajutati, si sa-mi recomandati ceva repere bibliografice care sa abordeze aceste legaturi dintre religie si spiritul stiintific de la cumpana veacurilor XIX-XX si diseminarea acestora in mediul ideologic. Atunci ca si acum in lumea islamica, s-au petrecut un fel de mutatii genetice in spatiul religios, care au dat nastere la furtuni sociale fara precedent in istorie. Neigienizarea sacrului, pe langa o deruta ontologica esentiala, asa cum remarcati Dvs, poate da nastere unor unor cataclisme istorice.
    Cu stima si iertare pentru deranj

  4. Ela spune:

    Pasionanta pledoarie pentru “reabilitarea” sacrului!
    Interesanta mi se pare si abordarea prin ecologizare, ca sistem de reechilibrare necesar care, o data instituit (caile de parvenire propuse au sens!), sa-i confere protectia (fata de nesabuinta oamenilor?), garantându-i astfel o “noua” perpetuitate…

    ” Respiritualizarea umană ar trebui regândită din rădăcini”! – Exact!
    Si pentru ca, daca nu ma insel, un mister este inefabil, sau nu este un mister, sau nu ne intereseaza ce este, etc., reprezinta aprecieri strict UMANE, ar fi rezonabil sa afirmam ca nu exista “sacru” fara OM? Sau ca omul, insasi, este sacru?
    Pentru credinciosi, trebuie sa fie logic ca o creatie divina nu poate fi altfel decat tot divina, iar pentru necredinciosi, o specie care le domina pe toate celelalte dupa Pamant, care inventeaza si creeaza neincetat, sa reprezinte “the must”, crema, culmea evolutiei!
    Alte cuvinte, acelasi inteles…
    Exista posibilitatea ca, pornind de la notiunea de “sacru”, sa-i punem pe toti de acord si sa gasim o cale comuna care sa conduca la insanatosirea societatii, a spiritelor si a trupurilor noastre, deopotriva considerate ca suferinde…?
    Eu cred ca da!
    Omul trebuie sa redevina principala preocupare a omului!
    Respectul si consideratia fata de om trebuie sa primeze oricarei alte preocupari “mai inalte”! Nu exista scop mai nobil decat OMUL!
    Daca ne-am preocupa “doar” de oameni, deocamdata, schimbandu-ne insa privirea de la raul pe care-l fac, catre binele care este in fiecare, incepand cu propria persoana?
    Doriti respectul sacralitatii?
    Incepeti prin a spune copiilor cat sunt de minunati, ce potential fabulos au, si ce lucruri ESENTIALE va indeplini fiecare, fara sa le ierarhizati valoarea aptitudinilor si a viselor lor, deoarece acestea sunt “sacre”!!!

    • Vlad spune:

      Omul este o potentialitate. Omul nu a fost facut sa domine celelalte forme de viata ci sa le descopere si implinindu-si potentialul evolutiv sa le iubeasca. Animalele se aduna in jurul omului nu pentru ca se simt dominate ci pentru ca acolo gasesc iubire. Sacralitatea vietii este intrinseca si survine cand omul constientizeaza fragilitatea, efemeritatea, continuitatea, eternitatea si miracolul ei.

  5. George Gafencu spune:

    Vreau să felicit autorul pentru articolul respectiv.

    De multă vreme așteptam așa ceva și mă simt un pic dezamăgit de reacția destul de anemica a comentatorilor la subsol.

    Problema pe care încearcă să o rezolve autorul este foarte veche, foarte acută, și are două părți care sunt complementare:
    1. Când devine o religie golită de conținut? Momentul exact este când practica religiei a devenit doar o conveniență în loc de un fel de a fi. Este când religia e mai preocupată de propria supraviețuire în loc să se concentreze pe trăirea ei. Apare când religia devine intolerantă cu toți cei care nu aderă la ea. Mesajul lui Iisus a fost foarte simplu și puternic: iubește-ți vecinii și aproapele. De când a fost schimbat la: ”iubește-ți vecinul, cu condiția să nu fie rrom, homosexual, de altă religie, de altă naționalitate, de alt sex sau de altă vârstă”. Aici stă tot cuiul lui Pepelea cu religiile actuale.
    2. Când este o religie valabilă? Tibetanii au creat o întreagă știință a sacrului. Au reușit să facă hărți foarte detaliate asupra spiritului și au reușit să descrie mecanismele prin care cineva comunică cu divinul sau se poate mântui. Au reușit să identifice și universurile metafizice. Filosofiile orientale au creat chiar și un fel drum spre mântuire, care este doar unul indiferent de religie sau lipsa ei. Comparând ce predică orice fel de religie cu calea spirituală pe care o indică esticii, cam poți să apreciezi cam pe unde ești din punct de vedere spiritual.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Marius Iosif


Marius Iosif

Marius Iosif (n. 25 martie 1953, Timişoara) – strănepot al poetului Şt. O. Iosif – este eseist, prozator, poet și traducător. A absolvit cursurile Facultăţii de Filolog... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)