Home » Cultura »Opinie »Societate/Life » Citesti:

Plagiatul lui Victor Ponta – o certitudine și câteva ipoteze

Vlad Zografi iunie 20, 2012 Cultura, Opinie, Societate/Life
87 comentarii 13,794 Vizualizari

Agitația iscată în jurul afacerii Ponta și miza ei au făcut ca argumentelor raționale și relativ simple să li se suprapună o polifonie incontrolabilă de considerații parazite care îl pot deruta pe spectatorul de bună-credință, dar mai puțin prevenit. Cu cât referirile academice devin mai savante, cu atât omul de rând se simte mai stigher – și-și închipuie probabil că se află în fața unei taine care va fi lămurită abia de generațiile viitoare. Ăsta e motivul care mă îndeamnă la o limpezire a lucrurilor. Am să încep stabilind certitudinea:

Victor Ponta a plagiat

S-a vorbit despre tot felul de reguli complicate pentru redactarea tezelor de doctorat, reguli care ar fluctua de la țară la țară și de la an la an. Nu despre asta e vorba. E vorba pur și simplu de o convenție elementară, veche de secole, de când cărțile au autori cunoscuți, al căror nume e trecut clar pe copertă – iar tezele de doctorat nu se abat de la convenția asta. Dacă numele tău e pe copertă, pe măsură ce cititorul parcurge textul, el presupune că tot ce e scris acolo îți aparține, e, cum s-ar zice, creația ta. Dacă aduci în discuție ideile lui X, atunci îi pomenești imediat numele, altminteri s-ar crede că sunt ideile tale, cu alte cuvinte îți însușești ceva ce nu-ți aparține. Dacă preiei de la X un fragment, trebuie să-l citezi, adică să pui fragmentul între ghilimele și să indici sursa (autor, titlu, editură, an de apariție) fie chiar în text, fie într-o notă, care poate fi în josul paginii, la sfârșitul capitolului sau la sfârșitul cărții. Dacă n-o faci, vocea ta se confundă cu cea a autorului real – și se pot crea grave confuzii. De pildă, să zicem că dl Ponta scrie într-o carte: „Vreau să-l omor pe Dan Tapalagă.” Dacă eu aș prelua ca atare propoziția dlui Ponta într-o carte semnată de mine, fără ghilimele, s-ar înțelege, pe drept cuvânt, că eu sunt acela cu intenții criminale. În schimb, dacă aș scrie „În tratatul Despre libertatea de expresie în România, la pagina 483, dl Ponta spune: «Vreau să-l omor pe Dan Tapalagă»”, ar fi cu totul altceva. Sigur, crima are o miză mai mare, e mai frapantă decât niște obscure aspecte juridice, dar, în esență, e vorba de același lucru: confuzia între voci. Cine vorbește de fapt? Ale cui sunt acele idei? Ăsta e rostul ghilimelelor.

Mi s-ar putea răspunde că ideile dlui Ponta pot coincide cu ideile dlor Diaconu, Diaconu și Crețu. Dacă așa e, atunci trebuie s-o spună, odată ce domnii de mai sus au apucat să se exprime înaintea lui. Apoi, ideile pot coincide, însă nu și formulările, cuvânt cu cuvânt, pe sute de pagini. În fine, justificarea că acei autori ar fi trecuți la bibliografie e perfect ineptă. Bibliografia se așază la sfârșitul cărții, după acele note care ar indica eventual de unde a citat autorul, și are rostul de a ne spune ce cărți a citit el, ce alte lucrări au o legătură oarecare cu cartea în cauză. Bibliografia nu ne indică în nici un caz ce fragmente a preluat autorul și de unde, ea e doar un reper general. Mă văd silit să spun toate aceste lucruri de o banalitate înspăimântătoare numai pentru că unii jurnaliști și politicieni nu le înțeleg – sau se prefac că nu le înțeleg.

În realitate, avem de-a face cu cel mai banal caz de plagiat. Spun „banal” pentru că dl Ponta (sau autorul de facto al tezei) putea proceda cu mai multă abilitate: fără să aibă absolut nimic original de spus, putea prelua idei, punându-le însă într-o altă formă. Și atunci ar fi fost un scandal, titlul de doctor ar fi fost obținut pe o cale dubioasă, dar asta n-ar fi putut s-o constate decât specialiștii, cei care stăpânesc jargonul disciplinei și au cultura necesară. În cazul de față, e suficient să cunoști literele alfabetului pentru a spune că două fragmente coincid: și un copil de șase ani poate da verdictul. Apoi, nu e nevoie să fii expert în drept internațional ca să constați absența ghilimelelor. E revoltător de simplu.

Argumentele care vor să-l disculpe pe Victor Ponta

Un prim argument pe care l-am auzit ar fi că informația privind plagiatul provine de la Traian Băsescu sau de la Daniel Funeriu. Argumentul e la fel de valabil ca acela care ar disculpa un hoț care îți intră în casă și îți fură mașina de spălat, pe motiv că ar fi fost denunțat la poliție de un dușman al lui din copilărie. Poate intra în discuție condiția denunțătorului numai dacă se dovedește că nu e vorba de furt – și atunci ne putem întreba ce anume l-a îndemnat pe denunțător să mintă. Odată stabilit faptul că e vorba de furt, identitatea denunțătorului e absolut irelevantă.

Alt argument invocat se leagă de faptul că domnii plagiați nu se consideră plagiați. Într-adevăr, dacă lui X i se fură mașina de spălat, iar el spune că de fapt nu i s-a furat, ci i-a dat-o prezumptivului hoț, litigiul dispare. Numai că plagiatul nu e doar o simplă hoție care leagă doi oameni – unul care fură și unul căruia i se fură. Plagiatul e și o impostură, o formă de hoție și de minciună generalizate: tot mediul academic și întreaga societate sunt vizate, nu doar omul de la care ai furat un fragment de text fără să pui ghilimele. Plagiind și obținând astfel titlul de doctor, ți-ai pus în piept o decorație cu care defilezi în fața tuturor, beneficiezi de avantaje de pe urma ei. Asta e diferența dintre mașina de spălat pe care o folosește numai X și o lucrare care te propulsează în ierarhia socială, îți dă un ascendent în fața tuturor membrilor societății. Cel care a furat o mașină de spălat are un câștig limitat. Cel care a plagiat are un câștig virtual nelimitat. Acestea fiind zise, n-are nici o importanță dacă autorii plagiați se consideră sau nu plagiați.

În fine, am mai auzit un argument aiuritor la Antena 3: un parlamentar UNPR (nu-i rețin numele) făcea o paralelă cu celebrul caz de plagiat al lui Eugen Barbu – romanul Incognito. Paralela e perfect întemeiată, dar concluzia parlamentarului e halucinantă: dacă justiția lui Ceaușescu nu l-a găsit pe Barbu vinovat, înseamnă că într-adevăr nu era vinovat – și nici Victor Ponta nu e vinovat. (Silit de împrejurări, Barbu a trebuit, în ultimul volum din Incognito, să dea o bibliografie, or, și Ponta i-a trecut în bibliografie pe autorii plagiați – dar nu pe toți!) Trebuie să fii foarte tânăr și complet ignorant ca să nu știi cum îi trata pe-atunci justiția pe membrii nomenclaturii, iar Eugen Barbu era în CC, era pumnul cu care Securitatea amenința scriitorii.

Ipoteze

Până aici lucrurile sunt limpezi: Victor Ponta a plagiat. Sau poate că n-a făcut-o direct el. Poate că Victor Ponta de pe coperta tezei nu e tocmai Victor Ponta. Poate că altcineva i-a scris lucrarea. O teză de doctorat înseamnă ani de studiu sistematic și aprofundat – asta o știu toți cei care și-au susținut un doctorat onest, în condiții exigente. În anii în care se presupune că lucra la teză, dl Ponta era un om politic foarte activ. Eu îndrăznesc să cred că, pentru a face aceste două lucruri bine, avea nevoie de zile de câte 48 de ore. Sigur, e o speculație. Mi se poate răspunde că dl Ponta e un om remarcabil. Aceasta ar fi ipoteza unui Victor Ponta-superman. Din câte mi-a fost dat să văd, am mari îndoieli în privința ei. Dar poate că dl Ponta are o inteligență care se dezvăluie mai greu.

Dacă însă ipoteza Victor Ponta-superman e falsă, rezultă că altcineva i-a scris teza. Mi se pare extrem de puțin probabil ca „oamenii lui Băsescu”, oricât de capabili și încăpățânați ar fi ei, să fi scotocit prin toate cărțile drept în căutarea unor fragmente care să semene cu teza lui Ponta. Oricine a căutat citate într-o carte, la întâmplare, își dă seama de asta – și cu atât mai mult dacă e vorba de zeci de cărți. Mai probabil mi se pare ca autorul real („negrișorul” sau „negrișoara”) să fi vândut oamenilor lui Băsescu pontul cu Ponta. (Același lucru s-a întâmplat cu negrișorii lui Barbu. Cine și-ar fi bătut capul să-l citească pe Paustovski din scoarță-n scoarță cu toată atenția?) Mi-e greu să ghicesc motivele pentru care a făcut-o: amor, gelozie, nebunie, bani, avantaje, bâzdâc? Și nici nu contează. Asta, bineînțeles, nu-l exonerează pe Victor Ponta de vina plagiatului. A semnat – a lui e teza, cu plagiat cu tot!

Suspect e și gestul plagiaților de a nu protesta. Antena 3 se grăbea să tragă concluzia că, în acest caz, nu e plagiat. Eu cred că există alte posibilități: plagiații sunt într-o relație de voiosă cumetrie cu plagiatorul; plagiații sunt șantajați de plagiator; plagiații se tem de paternitatea propriilor lor lucrări; în fine, plagiații sunt atât de nedibaci încât nu-și dau seama că e vorba de plagiat (nu cunosc literele alfabetului, nu pot sesiza absența ghilimelelor).

Dl Adrian Năstase, conducătorul tezei de doctorat, nu poate fi vinovat pentru plagiatul dlui Ponta, dar e, profesional, descaficant să garantezi pentru o teză care conține o cantitate atât de mare de text „împrumutat”. Nu-mi dau seama dacă știa sau nu cu ce are de-a face. Probabil însă că nu-l interesa. La urma urmei, dincolo de scandalul politic, ăsta e lucrul cel mai grav: devalorizarea muncii intelectuale.

Am mai auzit un argument uluitor, de data asta la Realitatea TV. Un domn cu aparențe de intelectual spunea că, sigur, nu e plagiat, dar ținta atacului e în afara țării: în ochii Occidentului trebuie compromis dl Ponta. Această afirmație se bazează pe ipoteza că Occidentul e imbecil sau răuvoitor, că revista Nature e făcută de niște ageamii sau de niște ticăloși, la fel Frankfurter Allgemeine Zeitung, că suntem victima potențială a unui complot internațional. În ultimă instanță, că există două măsuri – una aplicabilă în țară, alta în Europa. Acesta ar fi argumentul ultim de care se poate agăța Victor Ponta ca să nu demisioneze. Problema cu acest argument e că ne scoate în afara Europei. Și astfel, simplul și atât de banalul (la standarde românești) gest de dispreț al lui Victor Ponta față de o amărâtă de teză de doctorat (e gata oricând să renunțe la titlul de doctor) îl așază în aceeași barcă cu mai puțin fotogenicii Vadim Tudor și Dan Diaconescu. Ce răzbunare perfidă a lumii academice!

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "87 comments" on this Article:

  1. pehash spune:

    Ce-o mai scaldam atata potrivind litera la litera si paragraf la paragraf? Un doctorat presupune cercetare, presupune inovare. Un doctorat inseamna o munca de ani de zile, timp in care persoana a aflat tot ce se putea afla despre subiect si a mai adus ea insusi o contributie suplimentara. Contributia suplimentara este prezentata in lucrarea de doctorat. Daca acea contributie nu este personala, indiferent daca ideile sunt copiate mot-a-mot sau reformulate, respectivul nu este ‘doctor’ ci doar un impostor… un parazit al lumii academice.

  2. victor L spune:

    As striga tare: mey, acum va e clar?
    Dar sint convins ca nu le va fi: ori din rea vointa ori din analfabetism.
    Ar mai fi si servilismul in a-si apara seful ;)

    • me spune:

      daca o comisie COMPETENTA (a se citi NU ziaristi sau forumisti) nu au stabilit ca e plagiat… ce scrie pe aceasta pagina se numeste calomnie.
      un om este nevinovat pana la proba contrarie (a se citi pana cand nu i-a fost stabiltia vinovatia).
      oricat de smecheri va credeti voi jurnalistii NU voi stabiliti asta…

      nu il apar pe ponta, dar voi ingropati omul inainte de a muri. nu poti acuza un om de ceva pana cand nu i se DOVEDESTE vinovatia!

      acum stiu ca marii academicieni de pe acest forum se vor intrece in epitete la adresa mea, dar daca asta se cere pentru a-ti exprima o opinie democratica , fie.

  3. Natasha spune:

    Articolul e binevenit. O sa o rog pe mama sa-l citeasca si apoi o sa o ascult din el.
    …se uita prea mult la Antena3.

    Oare cum sa procedez cu restul antenistilor din bloc :) .

  4. Toma Calin spune:

    Foarte buna simplificarea si explicatiile. Multumesc.Am avut sansa de a “gusta” din mediul academic si societatea occidentala. Ma gandesc cu groaza cat de naivi si puerili suntem ca natie. Avem nevoie de mai multi oameni educati (cinstit, prin efort propriu). Mult mai multi.

  5. Cati spune:

    Articolul este foarte clar si structurat, este usor de inteles. Dar la momentul acesta, nu mai avem o problema cu intelegerea spetei (cine are ochi sa vada si minte proprie), ne intrebam cand vor aparea reactiile mediului universitar. Am citit ca organizatiile universitare din Timisoara ar fi trimis o scrisoare deschisa premierului cerandu-i demisia. Pe cand Bucurestiul, Clujul, Iasul ? De ce nu vedem o mobilizare pe net si pe strada impotriva acestei imposturi ? Cineva vorbea despre initierea unei petitii online pt. demisia premierului, dar n-am vazut-o inca si nu stiu daca va ajunge si la mine. Cu fiecare zi ce trece, ne acoperim de si mai multa rusine in ochii strainatatii. Plus ca nu mai suport sa vad cum acest nesimtit ne rade in fata cu nepasare. Cineva care se pricepe sau care este intr-o pozitie care ii permite (jurnalist, autor, sef de organizatie civila, etc.) sa initieze ceva ! Toti (sau multi) din cei care avem o diploma in tara asta ne vom ralia pana cand (dl.) Ponta va intelege ca ce se aplica altora (Mang, Beuran, Dumitrescu) i se aplica si lui, nu are un regim special. Traim vremuri jalnice…

    • Vlad Zografi Vlad Zografi spune:

      Iertati-ma, intr-o privinta nu va dau dreptate. Problema nu e ca ne facem de ras in ochii strainatatii, ci ca ne facem de ras in ochii nostri. Ma ingrozeste ideea ca traim pentru a da o imagine, si nu pentru a trai pur si simplu – cat mai inteligent si onest cu putinta. In toate celelalte privinte va dau dreptate.

      • Cati spune:

        Dl. Zografi, va multumesc pt. raspuns. Va inteleg punctul de vedere si sunt de acord cu el, sigur ca ar trebui sa traim pt. noi insine, nu pt. altii. Sunt insa complet sceptica in ce priveste capacitatea publicului larg roman de a sanctiona acest plagiat – nu in tara lui “merge si asa” si a smecherilor “destepti”. Prin urmare, ma astept ca cea mai puternica reactie, una fara drept de apel, sa vina din strainatate, unde trisarea este aspru sanctionata. De altfel, un ziarist a remarcat intr-unul din talk-show-uri ca aceasta “scurgere” de informatii despre plagiatul lui Ponta s-a facut catre publicatii straine, tocmai pt. ca acolo conteaza, intr-un ziar romanesc s-ar fi pierdut sau ar fi fost interpretat politic de la bun inceput. Ar fi ideal ca noi sa traim frumos pt. noi insine, dar adevarul este ca multe lucruri s-au schimbat in bine pt. ca am fost constransi (UE, FMI, etc.). Imaginea tarii in afara este importanta, imi pasa de ea, si la ea ma refeream in comentariul meu. Cand dl. Ponta se va duce la Consiliul European si o sa-i priveasca pe aia in ochi, ei se vor gandi ca e un hot, “la fel ca toata natia lui, nu-i de mirare”, ca asta este stereotipul dupa care ne stiu multi straini.

      • non-stop spune:

        hotiile (..precum plagiatul lui ponta) trebuie combatute cu orice pretb din 2 motive… care au mai putin legatura cu… hotia:
        1. in aceast moment societatea are (cu atat mai mult) obligatia de a milita pentru respectarea legilor cu cat opozitia parlamentara este mai slaba. este in interesul opozatilor actualei puteri, dupa cum este SI in interesul celor care au combatut, pe buna dreptate, abuzurile si ilegalitatile fostei puteri pdl-iste ca legea si corectitudinea sa fie aparate; numai asa se poate controla procesul politic in acest moment si putem spera ca greselile si esecurile fostei puteri nu vor continua cu noua putere (care are sprijinul acelorasi parlamentari, trecuti dintr-o tabara in alta).
        2. am convingerea ca una din cauzele importante ale degringoladei societatii nostre, din ultimii 30-40 de ani, este bulversarea valorilor: militieni ajunsi juristi (pe vremea lui ceausescu), apoi avocati si judecatori; tehnicieni ajunsi ingineri, politicieni ajunsi profesori universitari. toate aceste imposturi, parcurse intentionat sau doar permise de sistem, au sabotat corpul societatii la scara mare, si cu urmari grave asupra credibilitati, performantei si rezultatelor societatii noastre… ( e ca si cum intr-un organism, celulele sistemului imunitar sunt inlocuite cu unele care arata la fel (au aceasi diploma..) dar nu au capacitatea reale de a actiona ca un anticorp, pentru ca nu sunt pregatite sa face ce scrie pe diploma). asta este motivul pt care societatile occidentale au o asemenea furie impotriva plagiatului (frica de bulversarea valorilor), furtul intelectual este secundar ca vina.

        stiu, puteti considera toate astea argumente mult prea generale, sau chiar utopice; insa realitatea este ca, la scara istorica, 20-30 de ani sunt suficienti pt ca asemenea practici sa puna pe butuci o societate; este ceea ce ni se intampla noua acum.

  6. Raul spune:

    foarte bun articol!

  7. Schopenhauer spune:

    Mi-as dori mai multe contributii ale unor oameni care nu sint straini de logica pura (ca cea de formatie “realista”) si erudism (ca cea de formatie “umanista”). Ma gindesc acum la un CTP de exemplu care spala pe jos cu prejudecata ca inginerii romani sint aprioric mici robotei de necesitati primare.

    Dottore, terminatio in integrum!

    Aceasta dupa parafraza cu gindire … premeditata imi apartine, am mai dat-o si pe HotNews (nu ca mi-ar pasa de recunoastere sau mai stiu io ce). Nici macar nu simpatizez cu destinul politic al acestui personaj care “Un fleac! M-au ciuruit” nici macar nu-si da seama cit de mort este deja! Articolul sub care imi exprim si eu citeva pareri este absolut exhaustic in acoperirea oricoror dubii legate de varii nivele de cunoastere in domeniu. E rece ca Fizica , monsher, si la fel de greu de contestat. Ce comitii, ce adunari, haide, valea!

    Si ca sa fiu rau pina la capat contest timida incercare de disculpare a conducatorului de doctorat; daca nu cu asta se ocupa atunci cu ce?!

    PS. Va rog sa ma ajutati cu o reteta de chiftele verificata! Prastia cred ca (inca) mai pot sa mi-o confectionez singur… ☺☺☺

    • Guardian spune:

      Subscriu: “keep it simple, as simple as posible but not simpler”! De altfel rationamentele articulate necesita foarte putine cuvinte, cuvintele incorseteaza ideea, ii fura din gradele de libertate sa zic asa…
      ps. aducerea in discutie al lui ctp pe-aici, e aproape o profanare :-) )

      • Schopenhauer spune:

        CTP este primul la care m-a dus gindul ca avind o formatie inginereasca si practicind impostura in jurnalism. Se pare c-o face destul de bine daca il pomenim aici. Nu discut partizanetele sale ci metoda. Chiar daca bate cimpii in zari stiintifico-fantastice (ca fost scriitor SF) isi are intotdeauna un picior pragmatic infipt in “meandrele concretului”. Exista alte citeva mii de jurnalisti (care maninca piine din asta) despre care n-avem ce spune pentru ca sint ca apa sfintita.

        Despre “sinergia faptelor” ce sa mai zic?! Am spus deja mai devreme: “Un fleac! M-au ciuruit…”

        • ionica spune:

          Domnule Ciuparu,
          Cand vezi toti trepadusii lui Basescu cum latra la orice aberatie a acestuia, iti vine o sila si o scarba de asemenea specimene incat este greu sa mai gasesti vorbele potrivie. Plagiatul? O speculatie a unor frustrati profesional. Luati lucrarile acestor detractori si veti constata un lucru evident: ei nu au lucrari. Si daca nu au lucrari cum au ajuns profesori? Simplu: prin fabricarea de dosare de concurs pentru a-si justifica promovarea.
          Sa revin la acest domn Ciuparu pe care l-am întâlnit în calitatea de pupincurist a unei pdl-iste Ioana Mihaila, o epuaratoare stalinista a tot ce este valoros in mediul academic folosind criterii staliniste. Domnule Ciupariu, a fost un gest bland al d-lui ministru de a te dabarca de la presedentia ANCS. Locul iti este dupa gratii. Probabil ai uitat ca fara scrupule ai aderat la gruparea infractoarei Ioana Mihaila (acum Ioana Lazar) din MECTS care in ziua de 9 febr. 2011 te-a invitat sa semnezi un proces verbal fals in dosarul 11/2010. Slugarnicia ta fara margini fata de o pdl-ista te obliga, daca ai decenta, sa taci atunci cand vorbesti despre un presupus plagiat al d-lui Ponta. Nu ai nici autoritate morala si nici profesionala sa scoti macar un cuvant. Taci si poate vei fi iertat. Rusine sa-ti fie de ceea ce faci atunci cand ai interese mafiote. Voi reveni cu documente oficiale care te obliga sa mergi macar pe la manastiri daca ai cumva frica lui Dumnezeu.

  8. fLoreign spune:

    Yup, clar si curgator ca la manual.
    Dar tot nu mi se pare neaparat necesar ca pe Ponta sa-l fi vandut cineva. Pe Udrea ori pe Kovesi le-au vandut cineva? (imi cer scuze, insa nu mai stiu clar daca acuzatiile in cazul lor sunt pe bune sau nu). In baza legii dreptului de acces la informatii publice, ar trebui sa avem acces la lucrarile de doctorat ale oricarui doctor in Romania, inclusiv liderii partidelor politice. Ma tem insa ca in perioada imediat urmatoare, in Romania vor avea loc o multime de inundatii si incendii pe la arhive.

  9. altul spune:

    Nu trebuie sa nu tinem cont de culoarea politica si nici macar daca doctoranzii (si doctorantii) fac sau nu politica. Pentru aceea, de exemplu, acuza de plagiat a Laurei Codruta Kövesi etc. ar trebui sa va intereseze la fel de mult si cu aceleasi argumente. Consider grav sa faci un doctorat numai ca sa dea bine la imagine, indiferent despre oricine ar fi vorba.

  10. dominic spune:

    Citez: “Un prim argument pe care l-am auzit ar fi că informația privind plagiatul provine de la Traian Băsescu sau de la Daniel Funeriu.”
    Ponta o fi sau nu o fi vinovat, nu ma consider competent sa stabilesc. Ca simplu cetatean, insa, este interesant sa aflu ca din impozitele mele sunt platiti un presedinte si un consilier prezidential ca sa linga sute de pagini din operele adversarilor lor politici. Sunt convins, de asemenea, ca Funeriu a plecat la Munchen pe banii sai personali, extrasi, cu mari sacrificii din mia aia de euro pe care ii primeste ca salariu de consilier si pentru care si-a sacrificat glorioasa cariera stiintifica.

    • stelian spune:

      Dar platesti impozite pentu un premier hot…
      Nu deplasati discutia. Stiu, asa v-a spus la partid… Stiu, vine de demult, de la KGB…Exista un document venind de la KGB si cum trebuie procedat.
      Acum vorbim de furt intelectual cu care un prim ministru se impopotoneaza, care e mai grav decit furtul unui ou sau bou.
      Mai vorbim despre cum si-a modificat CV-ul si despre masterate de 3 luni…
      Despre taxe vorbim mai incolo, da?

    • Razvan spune:

      din categoria: “Sunt un dobitoc” …

      Amice, te uiti unde postezi ?

    • Mara spune:

      Romania se va schimba doar atunci (si doar daca?!) vom avea intelepciunea (sau… normalitatea!) de-a nu-i condamna pe cei care ni-i arata cu degetul pe hoti si obraznici, cu atit mai mult cu cit acestia (prin tupeu si minciuni) stau comod in scaune (demnitati) inalte precum cea de premier!!!
      Inteleg ca, din pacate, trebuie sa avem inca nu “rabdare”, ci “RABDARE”!

    • eugeni spune:

      Si DA, vreau ca presedintele meu sa ii caute pe hotii care ajung la “varf” si vor sa fure de la popor. Da , este un motiv pentru care il palatim. Un motiv pentru care il platesc pe Ponta este sa ne fereasca de hoti. El ne fura.

    • me spune:

      nu te obosi… pe acest forum functioneaza principiu: “nu esti cu noi, meriti impuscat” si apoi ne fac comuinsti :D hilar ;)
      desi personal nu am spus niciodata ca am votat in viata mea psd

      oricums a incerc:
      @stelian: ii spui sa nu deplasese discutia, dar tu faci acelasi lucru. si pl si psd sunt la fel de hoti… nsutiu ce e asa neclar

      @razvan: tu esti unu din cei civilizati si educati, nu? se vede din limbaj. apropos… d c s-a acceptat acest coment?

      @eugeni: eu vreau un presedinte care sa nu-si depaseasca atributiile si sa nu faca totu sa para un razboi politic. omu nu cred ca stie cum arata o biblioteca, dar stie ce e plagiat, nu? nu platim presedintele sa caute de hoti… aia face justitia… mia ai putin si-i lingi ghetele.

      intelegeti oameni buni odata pentru totdeauna: daca nu ar exista hoti si excroci, nu ar exista nici politicieni (si asta nu numai in romania)

  11. aleX spune:

    Domnule Zografi, articolul este excelent. Dar vă rog să mă scuzați, râd și acum de chestia cu ….vreau să-l omor pe Dan. T…. Loool

  12. Anonymous spune:

    Excelent articol!! O analiza lucida. Este de domeniul inimaginabilului ceea ce se intampla. Este mai mult decat ridicol!! Nu exista cuvinte…cred ca ar trebui ca sa luam pozitii ferme …

  13. jean spune:

    Stimate domn, jos palaria.Un asemenea comentariu analitic, logic, argumentat n-am mai citit de mult timp.Apreciez ca ar fi bine ca astfel de comentarii facute fara patima si numai argumentat sa apara mai des.Ne mai temperam rautatea din noi. Repet, jos palaria.

  14. le flan volant spune:

    excelent moment pentru un debut! și ce fine observații! firul logic logic nu e nici o clipă scăpat din mână… lumină din lumină la îndemână… de asta avem nevoie, de repere adevărate, de oameni logici!

  15. Radu spune:

    Buna ziua,

    Va multumesc pentru acest articol. Este, intr-adevar, ceva care trebuia spus.
    In aceeasi ordine de idei, as dori sa va rog un lucru (daca se poate). Initierea unei scrisori deschise (cu posibilitatea de a aduna semnaturi) in care sa se ceara demisia d-lui Ponta. Presupun ca or sa fie extrem de multi semnatari (inclusiv eu, evident). Nu o scriu eu intrucat nu am “mestesugul” vorbelor.
    Daca aceasta demisie nu va avea loc, as dori totusi, in aceasta (sper) viitoare scrisoare sa fie rugat dl. Ponta sa se puna in situatia unui cercetator roman (CR) care vrea sa initieze o colaborare cu un cercetator strain (CS). Dupa cateva schimburi de impresii, CS ii scrie/spune CR-ului: “Tu pari ok si de buna credinta dar uite care e problema: atat eu cat si seful nu avem incredere in cercetarea din Romania pentru ca pana si primul ministru este acuzat de plagiat de catre o revista a carei etica nu poate fi pusa la indoiala si el … se face ca ploua.”. In acest moment, si avand in vedere ca un raspuns diplomatic il discrediteaza pe respectivul CR, cum ar trebui sa raspunda acesta?

    Sperand ca acest mesaj as ajunga unde trebuie,
    O seara cat mai placuta.

    • eu****** spune:

      Apasati pe teza nationalista?
      Nu tine, pentru ca lumea cercetatorilor nu este asa de mare, asa ca eu stiu bine ceea ce scrieti Dvs. si tot la fel Dvs. stiti despre mine.

      Tara???
      Nu are importanta, suntem in lume globala, vorbim despre cercetare si oamenii ei!

      Nu vorbim despre agricultura si tractoarele ei, ca pana si terenul il putem vinde oricui acum!

      • Radu spune:

        Pt eu******

        Nu “apas” pe nici o teza si nu stiu nici “despre” dvs. (precum nici dvs. nu ati inteles ce am scris eu).
        Tot ceea ce doresc este ca tara (si da, tara exista) sa functioneze cat de cat normal. Aceasta inseamna si ca cineva (oricine) cand este acuzat de plagiarism cu probe clare, sa raspunda pentru faptele sale.
        Si raspunderea poate fi asumata in 2 moduri:
        1. recunoaste ca a gresit si-si da demisia sau
        2. considera ca nu a gresit dar atunci raspunde de toate situatiile rezultate din nerecunoasterea acestei greseli. Una dintre situatii este cea prezentata de mine. Sunt convins ca sunt altele, dar aceasta este cea de care, in momentul acesta, ma tem cel mai mult (intrucat sunt cercetator).

  16. andu spune:

    treaba cu renuntatul la doctorat are totusi unele consecinte, nu e asa usor. NU UITATI, dnul Ponta are si titlul universitar de CONFERENTIAR, ce se obtine in urma unui concurs, in urma unui dosar, ce e studiat de o comisie, dosar ce are la baza tocmai titlul de… DOCTOR in disciplina in care activezi. Chiar MA MIR ca nimeni nu sesizeaza acest lucru, e chestie penala.

    • AM spune:

      Bine punctat. AR TREBUI să existe un efect de domino. Altfel toată povestea asta (sau altele câteva care ajung să fie discutate) nu schimbă SISTEMUL.

      1. Adrian Năstase, în calitate de îndrumător. Nu știu dacă există prevederi legale cu privire la complicitate în fals, dar ar trebui să fie. Măcar o retragere a dreptului de a fi îndrumător de doctorat. În plus, din câte știu eu, se dau prime etc. pentru munca depusă de un îndrumător.
      2. Membrii comisiei de doctorat. Idem
      3. Comisia de eitică. Suntem asigurați că au analizat atent acest opus. Este evident că: fie nu au făcut-o, fie au ignorat cu bunăștiință sau sunt incredibil de ignoranți. În toate cazurile demisia se impune, plus restituirea banilor pe care i-au primit pentru acest quality control minunant.

      În fine, dar nu în ultimul rând: dacă există reviste, edituri, etc care au citat lucrarea de doctorat, vor trebui public să dea retractări. În cazul de față nu cred că e nevoie, pentru că nu văd pe cineva citând așa ceva. Dar se aplică în alte cazuri, de ex. Mang.

      • me spune:

        este lucrare academica draguta… masurile ce se pot lua nu sunt de domeniul penalului.
        pe de alta parte se poate contraargumenta simplu: nu am stiut, sunt 10000 de lucrari nu le-am citit pe toate. dovedeste ca nu e asa…

        PS: intai pdlu ar trebui sa rezolve cazuri de coruptie mai serioase (asta apropos de ce bine merge justitia) gen ritzi si apoi sa dea lectii de morala cu plagiaturi… atata timp cat ai lor fura bine merci si nu ajung la zgup permite-mi sa am indoieli ca s-a schimbat ceva in justitia romana

  17. dadatroll spune:

    Auzi sila asta cica argumente. Da mey tu ce crezi ca cineva are chef sau nevoie de argumente. Hai sati dau eu un argument beton: nu poti sai iei doctoratu la Ponta ca uitat sa puna doua ghilimele in teza lui de doctorat.

    • Guardian spune:

      Ma mir ca stii sa scrii, ca de citit vad ca nu stii:n-ai inteles nimic, si doar domnul Zografi a scris ce a scris exact pentru tipi ca tine…
      Vezi ca intre alea doua ghilimele pe care a uitat sa le puna, e de fapt o alta carte, ma-ntelegi?
      Du-te pe pagina domnului Orasanu, si vezi ce-a zis Corvus: cum ar fi putut el sa fie mai tare decit Marin Preda! Simplu, schimbind copertile si titlu…si desigur autorul…tu ce crezi, ar fi publicat-o editurile??

      • Ioana spune:

        Felicitari pentru cel mai bun comentariu!

      • me spune:

        iti dau eu un argument:
        nu s-a dovedit de catre cei competenti (cel putin nu inca) faptul ca a fost plagiat. deci, cel putin momentan NU este plagiat…

        • vasca spune:

          Imi cer scuze de interventie, doar o intrebare: dumneata nu ai alata treaba? Este evident , ti se pare ca daca te amesteci in vorbe cu cei din liga superioara, insusi dumneta ai fi din liga superioara. Oamenii astia dezbat idei , omule, si dumneata o faci pe politrucul. Vezi poate ai repartizare pe alte publicatii, nici un caz aici. Inca o data scuze

  18. Foarte frumos scris si foarte clar. Intr-adevar, e revoltator de simplu, dar cineva trebuie sa scrie aceste lucruri simple altfel ar putea ramine in memoria internetului numai ce au zis aparatorii lu’ Ponta. E bine ca orice argument, oricit de penibil, sa fie demontat cu bisturiul necrutator al logicii si, exprimat in cuvinte simple, sa fie supus publicului larg.
    Astfel incit “oricine stie literele” sa judece cu propriul cap.

  19. Serban Sabau spune:

    Impecabil articol! Ar trebui popularizat intens, sa inteleaga tot publicul ce se intampla cu adevarat.

  20. Guardian spune:

    Chapeau bas, Monsieur Zografi (mi-l aduceti in minte pe razvratitul Panait Istrati, si nu numai din cauza numelui!)
    Toate bune

  21. Ursu spune:

    O intrebare: tonta este dispus a renunta cu mare usurinta la titlu. Vreau sa amintesc ca, cel putin in anumite sectoare bugetare, titlul de doctor era recompensat cu un spor de 25%. Daca a incasat acesti bani, se face si cu un dosar de frauda?
    PS Sa nu ne incurcam in termeni, nu stau sa judec acum la ce articol al codului penal ar intra!

    • corneliu apostol stanescu spune:

      intervin tarziu, acum citii si eu,
      si asi putea spune ca titlul de doctor nu si l-a acordat singur (“nu e nebun cine cere , e nebun cine da”), si atunci -frauda fiscala sau foloasele necuvenite – , au parcursul ca si publicarea in monitorul oficial…,
      adica de la data retragerii titlului.
      dar ce nu apare de loc in luarile de pozitie ar fi fapta ca exista o comisie care a acordat tilul, si un contrareferent dupa aceia !!!
      daca nu responsabilitatile, macar numele lor.
      si , in alta ordine de idei, nu cred ca primeste cineva 25% din orice fel de salariu, parca era 15% sau cate odata o suma fixa pe (vremea odiosului).

  22. Mihai-Radu spune:

    Ponta nu e doar in aceeasi barca cu PP-DD, dar se bate pe electoratul cu acelasi nivel de inteligenta.

    • me spune:

      nu am realizat ca numai cei ce voteaza pdl sunt inteligenti….
      eu nu am votat cu nimeni asta ma baga la iq sub 50 sau la iq negativ?!?!?!

  23. Hantzy spune:

    Nu pic pe subiect, dar o parere cred pot adauga: o teza de doctorat este incununarea muncii depuse, pentru a trata un subiect nou, o noua problema sau o nou solutie. Ea trebuie sa reprezinte o noutate deci. Daca paragrafele copiate sunt subordonate ideii deja continute intr-un alt studiu, atunci e plagiat clar al ideii. daca insa, respectivele documente sunt doar borne sau puncte de sprijin in sustinerea unei noiidei, a unui alt scop, atunci e discutabil.

    Bazandu-ma insa pe usurinta cu care Ponta a declarat ca nu are nevoie de doctorat, cred ca varianta plagiatului e mai plauzibila. Imi aduc aminte de snoava cu fiul lenes, trimis de tatane-su sa lucreze cu ziua. La intoarcerea acasa, parintele ii lua castigul, il mirosea si-l arunca in foc, spunand ca e ban primit in dar, nu castigat cu sudoare. Abia cand banutul fu castigat cu adevarat, iar tatal il arunca din nou in flacari, fiul se repezi sa-l scoata.

    • Klopo_Tare spune:

      Admirabil punctat acest aspect al afirmatiilor lui Copy-a-lot!!! Vorba aia:cine se scuza, se acuza!!! Singur se afunda intr-un noian de declaratii din care transpare frauda!!! Bravos, d-le Hantzy!!!

    • sararu spune:

      Se pot reproduce cateva fraze in sprijinul unor idei, dar cand e vorba de zeci de pagini, se face doar o trimitere la o referinta bibliografica adecvata. Imaginati-va o teza in filozofie care consta in mare parte din citete extinse din Kant, Hegel si Marx (sa zicem, caci V.P. nu s-a ostenit sa plagieze autoritati in materie). Aceasta nu e o teza de doctorat, ci doar o culegere de texte, mai mult sau mai putin comentate

  24. Zambara spune:

    Pun pariu ca nici textele copiate de Ponta de la Diaconu n-au fost scrise de acesta. Si el si-a scris cartile respective cu copy-paste.

    Astfel, cum ar veni Ponta a plagiat un text care si el la randul lui tot plagiat e :) ))))

    Poate reuseste cineva din presa sa faca rost de cartile lui Diaconu din care s-a “inspirat” Ponta. Si sa le ataseze undeva ca .pdf sau.doc. Garantez ca vor avea mari surprize.

    P.S. Cand cel plagiat nu vrea sa recunoasca ca a fost plagiat…inseamna ca ceva nu e in regula aici.

    • sararu spune:

      Un argument in favoarea celor spuse de Zambara: “spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti”.

  25. Ioana spune:

    V-am scris si mai devreme dar cred ca s-a pierdut comentariul. Persist doar ca sa va multumesc pentru cel mai clar articol pe tema scandalului lui Ponta, si am citit deja destule ca le-am pierdut numarul. Se vede ca sunteti fizician, totul e demonstrat analitic. Desigur, unii ca dadatroll n-or sa inteleaga nici asa, dar mai am o speranta pentru mama si vecinii Natashei.

  26. Nicu Badea spune:

    Exceptional articol!!!

  27. Radu spune:

    Si un ultim lucru. am gasit pe net aceasta petitie:

    http://www.petitieonline.com/demisia_premierului_victor_ponta_cerut_de_mediul_academic

    Cred ca macar merita incercat.

  28. A. Crunt spune:

    Un articol excelent, cu argumente! Felicitări şi mulţumiri.

  29. Carmen-Maria Mecu spune:

    Am scris un doctorat inainte de 2000, cunoscand toate aceste reguli simple si clare.
    I-am invatat pe studentii mei aceste reguli simple si clare.
    M-am caznit sa inventez sarcini de examen irezovabile prin copiere.

    Din nefericire, boala copy-paste se instaleaza la roman in clasele primare.
    Ar fi salutara o actiune similara celor utilizate in epidemii. Ponta are” meritul de a fi contribuit la producrea unei alerte.

    Va multumesc pentru acest articol, o particica de vaccin.

  30. ticbis spune:

    Excelent de clar si de cuprinzator articol. Felicitari!

    Doresc doar sa mai adaug o idee care-i va pune pe multi pe ganduri.
    In timpul dictaturii ceausiste, pentru ca tovarasa Elena Ceausescu sa poata intra in randurile membrilor Academiei Romane, avea nevoie mai intai de titlul de doctor. In scopul asta, a trasat ca sarcina de partid celor mai ilustrii savanti romani din domeniul chimiei sa-i faca o teza de doctorat. Acestia s-au conformat si au elaborat in vreo doi ani o lucrare de doctorat 100% originala, in domeniul chimiei polimerilor. Au lucrat-o ca si cum ar fi fost propia lor teza: cercetari profunde, idei originale, grad de interes maxim. Lucrarea a semnat-o bineinteles coana Leana, si a devenit doctor in stiintele chimiei.
    Partea interesanta este ca aceasta lucrare a fost extrem de bine apreciata pe plan international, de catre numeroase medii academice din intreaga lume. De-aici si multiplele premii si elogii primite dinspre marile academii ale lumii, precum si faima de academician de renume mondial.
    Elena Ceausescu in mod cert poate fi acuzata de impostura, de folosirea puterii pentru interese personale, dar in niciun caz de plagiat! Cu toata puterea aroganta de care dispunea, cu toata ignoranta ei de semi-analfabeta, si-a dat seama ca lucrarea va fi puricata serios in afara tarii si si-a comandat una nu numai 100% originala, dar si cat mai valoroasa din punct de vedere stiintific. Nimeni nu poate nega faptul ca putea obtine titlul de doctor si fara sa existe vreun rand scris!

    Daca ne intoarcem la Ponta, este incredibil cum un om aflat in pozitia de sef al corpului de control al primului ministru (PM care a avut cea mai mare putere discretionara in Romania ultimilor 23 de ani), bine platit si sub directa protectie si obladuire a acestuia, n-a gasit necesar sa plateasca vreo doi-trei procurori din subordinea lui, sau vreo doi-trei avocati buni angajati la firma de avocatura a lui Adrian Nastase, care sa-i faca o lucrare de doctorat macar originala, daca nu si valoroasa. A ales in schimb sa plagieze in mod ordinar niste lucrari mediocre ale unor obscuri magistrati. Desi ar fi totusi de inteles; daca ne uitam putin prin biografia lui Ponta aflam ca a fost o persoana cel putin certata cu cartea si cu invatatura.
    De-aici putem trage concluzia ca tupeul lui Victor Ponta, dispretul lui fata de orice si oricine in afara propriei persoane, este mult mai mare decat cel pe care-l afisa pe vremuri Elena Ceausescu! El nici macar nu poate invoca sustinerea “colegilor mei academicieni”!

    In aceste conditii, pe Victor Ponta un singur lucru il mai poate salva: DEMISIA!!!

    • elena spune:

      @ ticbis

      :) :) :)

      Cam asta aș fi vrut să scriu și eu, dar ai scris mai repede și mai bine :P

      Nu se face nici un efort minim de păstrare a aparențelor.

      Nu cred că doctorandului Ponta îi lipseau banii sau influența.
      (nu am crezut nici un moment că și-a scris lucrarea singur – nu cred nici măcar că a citit-o)

      Putea să se scobească în buzunar pentru o lucrare bună. Sau măcar pentru o lucrare mediocră, dar inatacabilă.

      Nu a considerat necesar și a luat cel mai ieftin scrib.

      Sau să zicem că nu-i vina lui :) și-l facem albie de porci degeaba.
      Poate că el o fi plătit suma întreagă / o fi acordat privilegiul promis, dar juristul în cauză o fi plasat lucrarea unui negrișor supraîncărcat …

      Se bârfește că ăla, plagiatul, ar fi trebuit să scrie lucrarea, dar a cam fușerit …

    • sararu spune:

      Stimate ticbis, o precizare de ordin istoric. Chiar in conditii de exploatare a muncii altora, performanta E:C. a fost foarte modesta. Pentru conf. reproduc mai jos un “Citation Report” produs azi de ISI pt. autorul Ceausescu E. Pe de alta parte, nenumaratele distinctii academice conferite E.C. erau aranjate in culise si provin de al universitati obscure din lumea a treia. Un profesor de la Uppsala mi-a povesti cu 15 ani in urma cum Ambasada Romaniei se straduia sa convinga aceasta Universitate sa acorde E.C. titlul de Dr. Honoris Causa. Nu au reusit, caci Univ. din Uppsalla nu se preteaza la asemenea tertipuri.

      Citation Report
      Author=(ceausescu e*)
      Timespan=All Years. Databases=SCI-EXPANDED, SSCI, A&HCI, CPCI-S, CPCI-SSH.

      Results found: 35
      Sum of the Times Cited [?] : 108
      Sum of Times Cited without self-citations [?] : 82
      Citing Articles[?] : 75
      Citing Articles without self-citations [?] : 61
      Average Citations per Item [?] : 3.09
      h-index [?] : 6

  31. Cireasa spune:

    apropos de citare… si daca spui ca pamantul e rotund trebuie sa il citezi pe Aristotel? De aceea afirmatia din inceputul articolului cu citarea obligatorie a surselor celor mentionate de tine in lucrare e relativa. Obligatia depinde de gradul in care cele spuse de tine sunt impamantenite, cunoscute in mediul academic respectiv.

    • me spune:

      lol :) tare comentariu
      eu sunt curios la doctoratele in stiinte exacte cate plagiate sunt…
      iti dai seama ca daca rezolvi o ecuatie mai complicata o sa fie mai mare bibliografia decat rezolvarea in sine…

      serios acu… e posibil sa fi fost plagiat, dar asta nu stabileste presa , sau noi cei de pe forum

    • misha spune:

      Daca SPUI in timp de stai la rand la paine sau la scuipat deminte in fata blocului, ca pamantul e rotund, nu e obligatoriu sa pui ghilimele, desi ar fi politicos sa ne spui si nou de unde stii. SI oricum in imprejurarile spusului, intotdeauna se va gasi un oponetn care sa te intrebe de unde stii de te dai asa destept?
      Dar daca te apuci sa SCRII treaba asta, ca sa ne demonstrezi cat esti tu de destept si sa obtii si o patalama cu greutate la final, ar trebui sa stim cu totii cat provine din capusorul tau glumet si presupus inteligent si cat din munca altor nefericiti pe care ii furi (chiar daca ei recunosc sau nu ca i-ai furat).
      Pricepi diferenta?

  32. Adrian spune:

    Sa spus despre Guvernul Boc,ca imediat ce a venit la guvernare a inceput sa fure,lucru si afirmatie in parte valabila,si a furat in prima faza ajutat de falanga PSD care a sarit imediat in barca guvernarii pt a ajunge la ciolan si mai usor la furat.A venit la guvernare in urma unei majoritati in parlament, cel mai cinstit guvern de dupa “90,Guvernul Ponta si in componenta ce gasim:din start patru incompatibil cu functia de ministru,plagiatori,cercetati…chiar si acuzati definitiv.La mai putin de doua luni de la inverstire apare in preajma guvernantilor “cinstiti” zvonul ca chiar seful lor,Primul Ministru al Romaniei este suspectat de plagiat,el care de formatie este procuror si avea de aface cu hoti si alti penali.Paidaca seful nu este considerat curat, despre restul “cinstitilor” din guvern ce poti sa mai spui.Concluzie:Guvernul Boc a venit la conducere sa poata fura,Guvernul Ponta “cinstitii” sunt sunt de cealalta parte a cinstitilor inainte de a venii la guvernare si acum ca au ajuns la ciolan sa vezi demonstratie de “guvernare”.Si ajutoare pentru o mai fructuoasa “guvernare”au:C.Nicolecsu,R.Mazare,R.Rusanu,Adomnitei et comp…!

    • me spune:

      toti fura… nu ai inteles asta pana acum?
      tre sa ai sub 5 ani sau sa fii platit, ca sa crezi ca basescu, iliescu, etc, pdl, psd, pp, si ce partide mai sunt, vin numai si numai pentru binele tarii… ei vin sa fure si nimic mai mult…

      • Petrica spune:

        Poate ca e asa cum spui, insa, tre` sa facem ceva. De ex., sa-i sprijinim pe cei care vor cu adevarat sa schimbe Romania.. Dupa cum vezi, justitia a inceput sa-i ia pe sus pe cei de care vorbesti. L-ai vazut pe Felix cum ii tremura pantalonii? Ii este frica! La urma urmei, tara nu este a lor, a hotilor..
        Un pic de optimism nu strica.

  33. sernic spune:

    Domnilor !

    Sa fie clar un citat nu apartine lucrarii (decat intrun sens comprehensiv) , cu atat mai mult
    cu atat mai mult autorului.
    Orice citat nu este proprietatea intelectuala a doctorantului, ci a autorului.
    D-l Ponta stie stie aceasta, alfel se descalifica singur.
    Daca scoti din lucrare citatele nu stiu ce ar mai ramane !!!???
    De vrea D-l Ponta confuzia dintre “Bibliografie” si “Citat”
    NU EXISTA NICI UN DUBIU DE FRRAUDA DE ACEEA TREBUIE CA TOTI SA-I
    CEREM:

    DEMISIA

    PRIN SITE-UL MENTIONAT MAI SUS DE D-L DIN TIMISOARA.

  34. Alex spune:

    Oameni buni, v-ati gandit vreo clipa ca poate brosurica aia de 30 pagini pe care se zice ca a copiat-o Ponta s-ar putea chiar sa fie scrisa de el? In multe profesii si in special in avocatura, pina la 30 de ani esti un simplu “carator de geanta”. Poti tu sa fii geniul pamantului ca tot trebuie sa cari geanta unuia mai cu experienta. Ei bine, in acele momente esti “sluga” in sensul ca daca vine “stapinaul” si spune “Bai, ponta, ia scrie ma un articol despre cutare ca ai lucrat cu asta. Daca imi place foarte mult, te trec si pe tine la sfarsit pe undeva”. … si in absolut toate situatiile, Ponta se executa, iar “stapanul” semneaza articolul.

    Asa se face, asta e cutuma academica. De ce nu vorveste nimeni de asta? Pentru ca cei interesati de problema stiu foarte bine iar ceilalti nu inteleg mecanismul si bine fac.

    Cele mai multe teze de doctorat din toate domeniile sunt la fel. Daca le-ar lua cineva la puricat ar descoperi in aproape toate pasaje controversate. Asa, pentru exercitiu si daca are cineva curiozitatea poate sa incerce dar trebuie sa fie pregatit pentru o mare dezamagire. Cineva spunea odata sa nu pui niciodata intrebarile corora nu vrei sa le afli raspunsul. Cam acolo suntem in situatia asta.

    Tot restul e un circ ieftin pentru masele largi populare care trebuie sa infiereze cu manie proletara pe acesti “plastografi”.

    Abia astept sa treaca si moda asta cu plagiatele ca sa vedem ce urmeaza. Spectacolul e unic si daca ar fi gratis ar fi minunat. Din pacate o sa platim cu totii ani de zile si nici nu o sa stim (unii dinre noi) de unde ni se trage.

    • Ioana spune:

      O ipoteza foarte interesanta si plauzibila cu rezultat tragi-comic: Ponta acuzat ca a plagiat lucrarea plagiatorilor lui!

  35. anamaria spune:

    Foarte bun articol, într-adevăr. Dar nu pot să-mi închipui că el ar lămuri ceva, în mintea unora care nu erau dinainte lămuriți. Până la urmă, ce mai e și o diplomă în România de azi, dacă nu o marfă, un fel de ”bun de consum” pe care trebuie să-l ai pentru că ”se poartă”? Or se știe că, dacă vrei să te faci acceptat în lumea bună, trebuie să te ții, cât de cât, la modă…
    Am văzut în jurul meu încă de la începutul anilor ’90 semne ale ”aranjamentelor„ destinate să scutească tinerii de munca la indiferent ce lucrare care urma să le aducă o diplomă. Inutil s-o spun, la acest comert participau copios părinții (cu finanțele) și profesorimea (cu redactarea). Dinamica unei piețe în expansiune a dus la definirea prețurilor în jurul unor sume modice. Oricine care a scris din capul și din cercetările sale măcar 150 de pagini știe că ele ”nu sunt plătite” (i.e. nu merită deranjul) la cei 150-300 de lei, cât zice mercurialul. La banii ăștia, să fim serioși, chiar și munca de copy/paste e plătită prost, afară de cazul că se procedează industrial: compilezi o lucrare și o împarți la minim 2-3 sute de studenți.
    Aceste fenomene, vorba Cațavencilor, ”au fost reale, sunt adevărate şi vor fi autentice”. Dacă ele se perpetuează de aproape 20 de ani, cine să mai înțeleagă că orice diplomă trebuie să se ia pe munca personală?

    • Vlad Zografi Vlad Zografi spune:

      Aveti perfecta dreptate. Am ezitat sa scriu textul asta: mi-am dat seama ca ma voi adresa celor deja convinsi, ceilalti vor ignora orice argument, indiferent cat de simplu si de logic e. Si totusi, pana la urma mi-am zis ca trebuie s-o fac, incercand sa recurg la exemple elementare, frapante. Ideea ca nimic n-are sens si ca nu ne ramane decat sa stam cu bratele incrucisate imi repugna. Poate ca aparitia unor insule de onestitate intelectuala si cresterea lor intr-un timp mai lung are sens. De fapt, nu stiu. N-am o solutie simpla. Mi se pare insa umilitor sa accept in tacere impostura.

      • Petrica spune:

        Felicitari! Subscriu.
        Ma bucur sa constat ca, in ultima perioada, multi tineri intelectuali posteaza pe contributors.

      • corneliu apostol stanescu spune:

        a folosit cineva cuvantul “cutuma” si am sa incerc sa spun ceva despre.
        dar pana la asta, ma intreb cati din cei care comenteaza au citit teza lui ponta. daca nu au citit se cheama a vorbi/scrie “in necunostinta de cauza”.
        o teza de fizica nu seamana si nu are aceleasi exigente cu una de filozofie sau de drept. (sau chiar una de analiza literara) . sa incercam sa ne inchipuim cate idei filozofice , originale si de valoare , pot sa se nasca , intr-o tara ca sau cat romania?
        teza de drept nu am citit dar m-am straduit sa citesc ceva de filozofie si, da, era plina de citate, iar prezenta ghilimelelor nu o facea de nici un fel mai originala sau mai valoroasa.
        adica la o cantiatte de 90-95% citate restul fiind cuvinte de legatura sau cai care te dirijau printre citate….
        citatele, ele, impecabile si deosebit de valoroase.
        si aici intervine “cutuma”.
        pai daca la ei asa se scriu lucrarile, si asa se pretuiesc lucrarile prin diversele comisii pe unde trec, respectiv pentru cantiatatea de citate, cu sau fara ghilimele, (pt ca cei de mesrie deosebesc citatu’ si fara ghilimele), atunci nu putem alatura gaste cu mere.

        si sa mai remarcam ca, astazi , doctoratul este o prelungire de scolaritate, un fel; de bac+3+2+3, la tonele de teze care se propun, de unde sa mai iasa si tot atatea idei originale? mai ales in aria aceasta “mai poetica” a stiintelor nu neaparat exacte?

        in ce priveste teza e.c. (elena ceausescu), comentariul propus e coerent – azi, doar ca nu a fost asa.
        am avut ocazia sa recomand studentilor sa foloseasca din cartile despre polimerizare ale e.c., si mi se reprosa (discret, pe vremea aceia) dar cartile erau bune, pt ca erau alcatuite de cercetatori buni, si in acelasi timp nu erau foarte bune, pt ca si acei cercetatori erau selectati pe criterii de partid si nu numai de valoare, (si mi-am permis de fiecare data sa subliniez – discret, cum erau vremurile- acest paradox).
        asa si cu teza e.c..
        cat priveste pe dl ponta, ar putea sa scaneze teza (plus un OCR) daca nu o mai are pe discheta sau stick si sa o puna pe undeva sa o citim si noi, ca sa mergem toti la biblioteca facultatii sau la bcu, par ar fi in afara spiritului anilor 2010.

  36. immm spune:

    O mica completare la comparatia dintre furtul masinii de spalat si plagiat.
    Indiferent cine detine acea masina de spalat, hotul sau pagubitul (cu sau fara plangere), ea va spala haine intr-un singur loc, nu este posibil ca acea masina sa spele haine in doua locatii diferite, in acelasi timp.
    Pe cand plagiatorul si cel care a fost plagiat(cu sau fara plangere), folosesc acelasi text, pentru a obtine avantaje, in acelasi timp !

    Ce am vrut sa spun este ca: nu se poate compara plagiatul cu o hotie de rand, este muuuult mai perfid !

  37. anamaria spune:

    Bine faceți, domnule Zografi! Până la urmă, copiii ăia de le cumpără mama-tata o diplomă, fără să aibă habar că treaba asta nu e cușeră, sunt cel mai puțin vinovați. Capii răutăților sunt totuși universitarii, care au cumulat într-o veselie norme și funcții de nu le-au mai putut duce. Consecutiv, exigențele lor au scăzut, când nu cumva au apucat-o pe căi … laterale. Ei, ăștia de care zic, știu bine ce înseamnă plagiat, compilație de doi lei, diplomă nemeritată. Și ar fi timpul să-și dea seama că știm și noi.
    Cred că suntem destui care nu tolerăm în tăcere impostura, că altfel țărișoara se prăbușea de tot. Nouă, măcar, ne face plăcere să citim demonstrația dumneavoastră, ca o ”dovadă” că nu suntem tocmai devia(n)ți.

  38. A. Chirila spune:

    Felicitări pentru curajul de a lupta contra furtului intelectual practicat de oameni periculoşi.

  39. Ion Taranistul spune:

    Numai PSD-istii , Antena 3 si alti citiva (destul de multi) nu vor sa recunoasca plagiatul . Eu ii inteleg . Pai ce se face USL , fara Ponta? Pe cine mai scoate in fata? La ei acolo , sincer, ma’ndoiesc de faptul ca ar putea fi cineva curat. Dar trec peste amanunte , si ,nu inteleg cum primministrul Romaniei nu stie lucruri elementare care se invata in clasa a-vii-a si a-viii-a. Gramatica si semnele ortografice se invata in aceste clase . Sa se inroarca in timp si atunci va intelege rostul ghilimelelor. Aflind aceste lucruri , poate domnul Ponta nu ar mai spune ca in 2003 , ghilimelele nu erau obligatorii. Oricum, prin tot ce a facut USL , guvernul Ponta si Ponta insusi , precum si mentorul sau , hotul Adrian Nastase , am ajuns , iarasi de risul lumii. Poporul roman , cu istoria sa ,de veacuri nu merita asa ceva!

  40. Stelian Cinca spune:

    Stimati comentatori, ma vad nevoit sa va atrag atentia ca anonimele dv interventii sunt tot atat de cinstite ca si plagiatul…De ce nu va semnati…ideile? Apoi, scumpul si obiectivul domn Zografi, reproduce vorbe si vorbe despre cum si de ce se plagiaza, blameaza vehement pe faptuitor, dar nu scoate o vorba despre cum s-a savarsit furtul de idei! Adica n-a pus fata-n fata gaina jumulita cu puiul din cotetul lui Ponta! O turma intreaga de behaitori, incepand cu suspectul individ de la Nature si pana la Comisarul in fusta de la Noua Republica Sovietica Romana, acuza, cu spume la gura, si zapacesc pe cititori cu epitete alese de prin toaletele scolilor de mahala, dar fac dovada acuzatiilor publicand textele cu pricina Si mai este CEVA, ceva de care ilustrii demascatori ai furtului intelectual, nu scot o vorba! Se fac cu totii ca nu stiu ca tanarul hot de idei are un conducator stiintific, care, ori e de coniventa cu doctorandul si-i tine de sase, daca nu-i vinde si pontul (nu vine de la Ponta!), ori e mai prost de cat invatacelul si nu se prinde de unde a facut acesta rost de “originalele” idei. Acesti mentori de falsi intelectuali, de ce nu raspund pentru neglijenta lor? De ce n-ar fi tratati si acestia ca participanti la furt? Hai, domnule Zografi, ia scrie mataluta un articol bomba pe aceasta tema. Ai voie sa tragi la raspundere si Comisia de doctorat care a validat teza, pentru ca mai sus oxigenul se impuţineaza, nu se impute!

  41. Bogdan Viorel spune:

    plagiat

  42. lector spune:

    Ce energica inversunare.

    Comica, mai ales dupa ultimele informatii de spre CNT….o structura din ministerul educatiei, cu 11pdl-isti cinstiti, benficiari ai unor grant-uri de 1, 5 mil euro, ingineri, medici, etc (nu juristi) care se pronunta asupra unei teze dintr-un domeniu in care niic unul nu e cat de cat licentiat.

    Pai da, de ce sa nu mai vina pdl-l la putere. Spor la sustinere si eforturi vrajnice.

  43. wisemoron spune:

    cv-ul lui Ponta pe site-ul personal la data de 29 Ianuarie 2010-http://web.archive.org/web/20100129210517/http://www.victorponta.ro/cv.aspx

  44. bebe spune:

    Am trait vreo 24 de ani in perioada comunista, ultimul meu an la facultate fiind in 1989. Din pacate aceleasi sentimente pe care le aveam pana atunci incep sa le simt si acum. Multe nereguli, multe(multi) non valori promovate, se incurajeanza incompetenta, obraznicia si faptul ca avand puterea in mana poti face orice. De indepartam teribil de la democratie si de la statutul de OM. In plus am sentimentul ca ma simt neputincios si nu pot face NIMIC sa schimb aceste lucruri. Incotro ne indreptam?
    Cei ce sunt in lumea academica stiu ce inseamna cercetare, o parte din ei poate triseaza la fel ca Ponta, dar restul, unde este vocea lor.
    Si eu am semnat petitia dar vad ca sunt numai vreo 15000 de semnaturi, putin.
    Nu vrem sa ne implicam.
    A fura este grav indiferent daca este vorba de idei sau de lucruri. A minti la fel. Ne asteptam ca cel ce conduce tara sa fie altfel decat ne arata teza, prietenii si caracterul lui?

  45. Sorin spune:

    I-as raspunde, in primul rand, lui lector, spunandu-i ca, o lucrare de doctorat presupune studiu asupra domeniului respectiv, intelegerea functionarii acelui lucru/fenomen/activitate si elaborarea de documentatii/analize asupra a ceea ce s-a studiat si s-a inteles din studiu realizat. In lucrarea sa, despre dreptul penal international, Ponta trebuia sa studieze functionarea curtilor de justitie internationale, a curtii penale internationale si, implicit, functionarea acestora. Se pare ca nu s-a intamplat asa. Sa va dau un exemplu. Cand tuturor celor din administratie li s-a taiat din retributie 25%, cativa dintre ei au dat statul in tribunal. S-a ajuns pana la curtea de la Haga pe care, Ponta, daca studiase, trebuia sa ii stie functionarea si mai ales ca era si magistrat, trebuia sa accepte decizia ei. Nu s-a intamplat asa. Ponta, ca sef al PSD, a spus ca nu conteaza, el va sprijini mai departe pe cei nemultumiti sa se adreseze justitiei iar cei care vor sa ajunga la Haga ii va sprijini. Acest lucru denota ca nu a studiat ceea ce a scris ca a studiat, nu stiu cum a sustinut lucrarea de diploma, nu stiu cine i-a facut lucrarea de diploma. Insa, banuiesc, intrucat, atunci era premier Nastase si avea putere deoarece atunci i se spunea “insusi” ! Cu un “ordin” s-a intocmit si lucrarea de doctorat, nu conteaza ca nu a avut master (necesar unui doctorat) ! Iar discipolul sau, tot cu un “ordin” a declinat orice raspundere a Curtii Constitutionale asupra hotarilor Parlamentului chiar daca acestea puteau fi anticonstitutionale. Oare cine va urma sa mai conduca Romania ?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vlad Zografi


Vlad Zografi

De formatie fizician, Vlad Zografi este scriitor si dramaturg. In 1994 si-a susținut teza de doctorat în fizică la Universitatea Paris XI (Orsay). A publicat articole de fizică... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)