vineri, martie 29, 2024

Politica imposturii. Și invers.

Faptele din ultimele săptămîni petrecute în România sunt revelatoare pentru barbaria, tensiunea uneori paroxistică și jocul fără reguli cu care acționează cei ce se înfruntă acum.

Jocul de-a plagiatul sau cu doctoratul în vine. Este extraordinar cum jocul politic a adus în prim plan o chestiune, plagiatul, care ține în egală măsură de dreptul de proprietate intelectuală, de dreptul de autor, de cariera universitară și socială, de etica în cîmpul social și politic. Nu un organism abilitat ca atare, din lumea academică, aduce chestiunea în prim plan, ci adversarul politic (vezi ce scriam aici pe 15 iunie, vezi ce au scris remarcabil aici Vlad Zografi și alții). O “boală” cronică, plagierea, e acum diagnosticată nu în cîmpul ei de referință, literatura, inventica sau universitatea, ci în cîmpul politic unde totul poate fi distorsionat, iar zgomotul devine mesajul. E în natura oricărui factor de putere să își apere soldații și gradații iar cînd liderul devine portdrapelul distorsiunii, situația e cu atît mai gravă. S-a întîmplat și în regimurile de dreapta, de centru și de stînga în perioada contemporană în Europa. Asta nu e ceva nou. Nou pare să fie abandonul progresiv al unor norme, al unor reguli care mențin un anume echilibru apt să facă posibilă existența în condițiile schimbării de regim politic. Ne aducem aminte că și cînd “regimul Iliescu” a fost validat în 1992, și cînd “regimul Constantinescu” a fost validat în 1996, din nou “regimul Iliescu” în 2000 și apoi “regimurile Băsescu” reacția și contrareacția au fost de multe ori barbare, fără reguli respectate, așa ca între mardeiași de cartier. Dar noii mardeiași se numesc acum juriști, oameni care își folosesc inteligența pentru ne-stabilirea adevărului. Oameni care confecționează noua realitate conformă noului limbaj: limbajul irealului ce este impus drept real.

Original e acum instrumentul politic numit plagiat, folosit cu speranță (“poate îl/o prindem!”), cu abnegație (“trebuie să-i radem!”), cu experți care identifică  plagiatorii. Explicațiile date de cei surprinși cu doctoratul în vine sunt fie hilare, fie disprețuitoare fie, mai ales, în necunoștință de cauză. De fapt, pe aceștia nu-i interesează fondul problemei, că au făcut ceva descalificant, ci îi interesează reducerea pagubelor. Ca și cum titlul de doctor, pe care și l-au dorit între altele, a devenit peste noapte un excrement de care trebuie să te cureți. Repede. Doctoratul la curățat, vă rog! Nonstop de luni pînă vineri! 24/24

Cariera universitară e, pentru noua categorie de barbari, un băț de care se sprijină, o treaptă a scării pe care trebuie să urce, nu-i așa, un fard aplicat stîngace pe un obraz îngroșat de nesimțirea odihnei din cap. Din moment ce nu respecți vreo regulă, atunci, firește, nici furtul intelectual nu mai e condamnabil. Și aici vedem cît de puțin e prețuită munca intelectuală: impactul furtului mașinii, a hainei, a genții e mult mai puternic decît faptul că ți s-au furat pagini dintr-o lucrare a ta la care ai muncit mult.

Teatru de amatori. Atunci cînd ai nevoie de un…băț, doctoratul, pe care îl atîrni apoi în cuiul îngîmfării, ceva bîțîie în persoana politicianului. Dar atunci cînd schimbi o lege fără să evaluezi efectele schimbării pe termen lung, înseamnă că rolul asumat nu ți se potrivește. Ca în teatru, cînd joci un rol în care nimeni nu credea că poți face performanță, pentru că figura, modul de a interpreta te acreditau în alt gen de roluri, cînd faci, cu termenul tehnic din teatru, contre-emplois, fie te reinventezi (asta înseamnă inteligență plus talent), fie eșuezi (asta înseamnă lipsă de inteligență plus talent). Ce se observă cu ochiul liber acum în România este un teribil contre-emplois: o trupă de teatru de amatori (fără studii superioare de democrație) dorește să joace Hamlet de William Shakespeare în regie colectivă, cu președintele interimar în rolul titular, cu primul ministru în rolul lui Horațio, cu un cîntător meseriaș în rolul lui Polonius și cu pocăitul ministru negaționist în rolul Ofeliei. Și ei vor să convingă publicul! Care public? O parte a publicului spune că ei “joacă” bine, o altă parte zice că nu sau nu spune nimic. Suntem mai multe…publicuri. Partea proastă e că nemaitrăind noi în codru, retrași în vîrf de munte sau ascunși prin tufișuri așteptînd să mai treacă puțin din istorie, ci fiind noi parte a unei geografii europene, internaționale chiar, “jocul” nostru face zgomot, e strident, e contrar bunelor maniere democratice, strică o construcție trudită de alții. Ni se spune să nu ne mai ștergem nasul cu mîneca, să nu mai rîgîim la masă, să facem pipi la toaletă nu pe unde ne-apucă. Nașpa!, zice băiatul cu cercel în ureche și mintea care îi merge brici.

Noii barbari vor să  își șteargă nasul cu mîneca. Ei vor să facă pipi unde le vine. Ei nu vor să “joace” în piesa asta; au ei o idee despre cum trebuie să organizeze spectacolul, despre cum trebuie să atragă publicul lor. “Piesa” lor nu se numește Hamlet, ci Tartuffe. Subtitlul ei e “Impostorul” căci știa Molière ce știa. Dar rolurile au fost date greșit. La cîte nereușite cu numiri de miniștri în trei luni de zile, e limpede că există o problemă regizorală serioasă; regizorii nu fac bine distribuția..

România de dincolo. Nu vreau să spun că “actorii” dați jos de pe scenă la ultimele alegeri, făceau un “teatru” bun. Nu vreau să spun că aveau studii superioare de democrație. Au mai furat și ei căci unde nu se fură în Europa?  Vorba unui uitat dramaturg român: “De ce fură bietul om? Ca să se simtă bine.” În fond Puterea de la noi, oricare ar fi ea, se ilustrează, prin unii membrii ai ei, prin efortul remarcabil de a se simți bine. Numai că, fir’ar să fie!, ne împiedicăm dracu’ în civilizația asta europeană, în legile-astea, în procedurile-astea de ne scot sufletu’ nostru neaoș și curat. Acu’, ca să fie masa bogată, veniră și Europa și America peste noi, ne întrebară de una-alta, dacă suntem bine, mai ales la cap (ce-i interesează pe ei de capu’ nostru), dacă nu cumva, după 2007, am uitat ceva de la mîna ce ne fu întinsă de Europa pîn’ la gura hulpavă a democratului de București. “Nu voi să știu de Europa dumitale” pare să fie hit-ul lungii veri fierbinți, nesfîrșită parcă, prevestitoare de necazuri în cele ce urmează.

Ce urmează? Am reușit să inaugurăm noul sediu al teatrului nostru numit “România de dincolo”. De dincolo de orice închipuire. Publicul e deja internațional. Pe lîngă publicurile noastre, ce se dezlănțuie în spațiul virtual redistribuind limbajul suburban și amenințările de țațe ale politicienilor indiferent de  marcajul lor electoral, suntem în atenția și a altor cetățeni din lumea asta largă. Care privesc o țară lăsată de izbeliște. Nouă nu ne pasă. Noi interpretăm: legile, Constituția, ce-a zis Barroso, ce-a zis Gordon. Suntem analiști, critici literari, interpreți de muzică lăutărească (căci după ureche am prins democrația, așa o cîntăm ăștia care am fost recenzați, morți, vii și turiști), suntem isterici, apatici, și ne purtăm, în general, ciudat.

Ținuta nedemnă a unor domni. Am fost frapat de un gest, apropos de comportament: niciun om politic de primă linie de la noi, de la actualii președinți, primul ministru și alți demnitari, nu stau drepți, ci ușor aplecați în față atunci cînd li se întinde mînă de către un înalt oficial străin. În ultimele zile, și președintele interimar și primul ministru, cînd merg și se apropie pentru a da mîna, își țin cu pumnii la spate mînecile hainei sau cămășii. Nu e frumos! Nici să bîțîi din picior cînd comunici cu țara de la pupitrul prezidențial.

Demnitari, adică  “demn”. Cuvântul e din latină și înseamnă “capabil”, “vrednic”, “respectabil”, “corect”, “rezervat”, “sobru”. Bifați oricare din aceste sensuri în dreptul marilor”actori” ai scenei politice de la noi. Una singură, măcar. Dacă nu sunt “demni”, atunci vor să fie “domni”, adică “stăpîni” (“domn” vine tot din latină, din “dominus”). Și o fac în răspărul oricărei relații corecte între realitate, fapte și cuvinte. Ca în orice dictatură a limbajului fabricat pentru a impune noua realitate. Dacă tu, magistrat, ești filmată în timp ce te urci și mergi în mașina fiului unui pușcăriaș, problema e că de ce au apărut abia acum imaginile; dacă ai plagiat într-o lucrare de dictorat, problema e că totul e “politic”; dacă vine Americanu’ să vadă ce se întîmplă cu partnerul său strategic, problema e că a venit “intempestiv” și clar părtinitor în disputa politică; dacă Europeanu’ îți trimise o listă de 11 puncte de rezolvat, problema e că “ce se bagă ăștia..”ș.a.m.d. Faptele sunt băgate sub preș. Faptele sunt “cîh”, vorbele sunt curate. Numeroasele malformări și deturnări ale faptelor indică eludarea realității și înlocuirea ei cu o alta, pe care noii barbari care fac teatru de amatori acum, o modelează ca pe plastilină. Joc de copii. Cu țara. România ca o plastilină. Au preluat cadrele democratice la care, culmea, au trudit și ai lor și adversarii lor și le desfac, le strică acum precum copiii care sunt curioși să vadă cum sunt făcute jucăriile-astea. Le mai spun unii, Europeanu’, Americanu’, că nu sunt cuminți (“cu minte”, adică), că să nu mai bage ce iau de pe jos în gură, dar pare că degeaba. Jocul imposturii merge pînă la noi frontiere în care politica imposturii e, încet-încet, înlocuită cu impostura politicului, inapt de a mai coordona mecanismele democratice într-o perioadă, în ani care sunt deja dificili. Noii barbari, artiștii teatrului nostru de amatori, sunt cu ochii pe adversar și se fac de rîs zi de zi și ceas de ceas. Cu degetu’n nas și unghiile netăiate de procedurile democrației, ei privesc încrezători spre zările progresului românesc care se întind pînă la propriul fotoliu. Pe el, sub fund, și-au pus o pernă numită România. Cei care au  muncit să le-o pună acolo, sunt acum mulțumiți?

Distribuie acest articol

20 COMENTARII

  1. Imi place foarte mult cum si ce e scris in articol. Iata cum si o simpla analiza etimologica ne poate aduce cu picioarele pe pamant. Ar fi bine sa ne aducem aminte mai des de sensul cuvintelor pe care le auzim sau le folosim. Oare cuvantul „barbar” ce etimologie are? Ca barbarii care se joaca acum cu Romania nu par autentici, chiar si in aceasta postura sunt impostori.

    • In spaniola „barbaridad” inseamna „prostie …cat cuprinde”
      Probabil vine din latina.
      Traductorul google, sau daca esti prieten cu spaniola, dictionarul RAE , te pot
      lumina.
      In orice caz, Traian a fost spaniol, asa ca oaresce cuvinte spaniolesti or fi adus
      si pe la daci.

      • barbar vine din latina „barbarus” . Insemna si atunci exact ceea ce inseamna si astazi: oameni care nu au legatura cu civilizatia

      • Acesta e sensul capatat in zilele noastre, dar cel de origine e totusi dat de greci care ii numeau βάρβαρος pe straini (antonim pentru cetatean) si se referea la faptul de a nu vorbi limba greaca.
        (sursa: wikipedia). Dar asa se explica doar intelesul cuvantului barbar.

    • Tara arde si baba se piaptana; va pierdeti timpul cu filozofii despre doctorat, de parca n-ar stii toata lumea ca tezele se fac din alte carti, este normal pana la un punct, in partea generala de prezentare a problematicii, important ce aduci nou prin studiul si cercetariel personale; este de preferat o teza in care in partea generala se poate preluaa din alte carti, dar in partea speciala, care este chintesenta unui doctorat sa se arata efectiv realizarea originala a acelei teze. Repet este o pierdere de timp ce se scrie pe acest site basist, in timp ce acest individ malefic a adus Romania in pragul razboiului civil. Oare acest marinar badaran a avut vreodata intentia macar sa faca un doctorat?Iar daca ar fi facut asa ceva, admitand aceasta utopie credeti ca n-ar fi plagiat. Haiu sa fim seriosi!Nici macar nu l-ar fi facut el, ar fi apelat la metoda Üdrea”, sa- i-l faca altii. Se vede ca nu va pasa de ce se intampla de fapt in societate, care a fost aruncata in aer de un iresponsabil si continuati sa-l sustineti prin „fineturi”si subtilitati intelectuale precum disertatiile despre plagiatele in doctorat. Un plagiat nu poate taia salarii, nu baga oameni in inchisoare dupa bunul lui plac, un plagiat presuspune sa stii putina carte sa fii in stare sa caiuti ce te inetreseaza, nu sa fii un agramat care se lauda ca a ajuns presedinte si nu a trebuit sa fie un premiant si ca fuma in WC in timp ce altii stateau cu burta pe carte. Oare sunteti suficient de rationali sa simtiti putina rusine si jena fata de cei multi si nevoiasi cand scrieti aceste banaliatati intelectuale?

  2. ma iertatzi,dar e prea lung
    in comunism oamenii nu puteau trai fara acceptul partidului.viitorul ruminilor era dictat de partid.securitatea itzi aproba cariera.de aceea romanica e azi o mocirla cu academicieni.

  3. In marina situatia noastra sa numeste „deriva”. „Capitanului i-au fost legate fedeles, mainile
    la spate, echipajul a fost bagat in cala iar „razvratitii” au preluat corabia.
    O corabie pe care ponta nici nu vrea sa o vada ca pe o corabie, stand ca o furnica in mijlocul desertului cu mainile la ochi si privind in jur zicand: „Nu se vede domnule, nici un desert”.
    Problema nu e ca nu poate exista si un „mai bine”. De regula , cand e bine, e bine pentru
    o larga majoritate, dar cand e criza, e bine pentru unii (putini) si extrem de rau pentru
    altii ( extrem de ..majoritari).
    Daca ponta reuseste sa-i fraiereasca (pe ai lui) cu ajutorul lor isi poate obtine un „invidiabil,
    la mintea lui, bine)
    El stie ca pe o parte nu o poate fraieri, ci cel mult pedepsi pentru ca nu se lasa fraierita.
    Ca si Basescu spun si eu, fara ca prin asta sa ma dau cu ceva batut, ca exista viata si
    dincolo de decizia ccr, oricare ar fi ea si ca, o partida pierduta, chiar si din vina arbitrului, nu inseamna sfarsitul campionatului national de fotbal.

    • Deși în mod normal nu citez de pe wikipedia, acum voi da câteva citate din descrierea de acolo la … Revolta de pe Bounty:

      „Revolta a fost condusă de Fletcher Christian împotriva ofițerului comandant, William Bligh.”

      „Conform majorității relatărilor, marinarii aufost atrași de perspectiva unei vieți idilice pe insula Tahiti din Pacific și au fost indignați de presupusa cruzime a căpitanului lor. Optsprezece răsculați l-au izgonit pe căpitanul Bligh și pe majoritatea celor loiali lui pe o ambarcațiune mică.”

      „După ce Bligh și echipajul său de 18 oameni au efectuat o călătorie lungă și plina de evenimente în mica ambarcațiune, spre Timor în Indiile Orientale Olandeze, el s-a întors în Anglia și a raportat revolta.”

      ” Deși Bligh este frecvent prezentat ca simbol al căpitanilor de vas autoritari, în perioada recentă, această imagine a fost pusă în discuție. În cartea sa intitulată The Bounty, Caroline Alexander afirmă că Bligh era de fapt indulgent prin comparație cu alți ofițeri britanici de marină”

      Notă: e „firesc” (și în același timp patologic) felul în care parlamentarii „de top” de la noi, refuză în asemenea măsura autoritatea, încât să fie isterizați de orice încercare de a li se impune ascultarea legii, mai ales când e enunțată de o persoană care chiar deține autoritate.

      Iar partea cea mai urâtă e că vasul Bounty a fost ars.

    • gresesti grav cand vorbesti de basescu ca de o victima a unui arbitru ce viciaza rezultatul; adevarul este ca base este arbitrul asa cum prevede constitutia iar el si-a permis sa fie si „jucator”!! de asta s-a ajuns aici,la o situatie de tensiune nemaiintalnita vreodata in societatea romaneasca, nici macar in timpul revolutiei, cand toti eram impotriva lui ceausescu care facea autostopul spre targoviste si nu se umilea cersind sa fie salvat de americani si UE carora sa le fie pres in detrimentul Romaniei. Iata ca CCR i-a dat satisfacti, asa cum i s-a impus de el si de mister gordon(nu pot sa-l scriu cu majuscule, ptr ca este minuscul). Mare rusine am ajuns sa suferim ca tara din cauza acestui las(asa cum singur s-a caracterizat) si mitocan. Motiv penntru care am si plecat din tara, dar nici de aici nu pot suporta sa vad ce se intampla cu tara asta care nu mai este a noastra, dar in care ne-am nascut.

  4. Parafrazand „Capitan la 15 ani”, astia ne duc in Africa, sa ne vanda ca sclavi, prostindu-i pe
    ai lor ca ii duc in America.
    Pentru mine nu e nici o bucurie ca alaruri de mine vor vinde si usl-eii lor, pentru ca eu sunt
    un Dick Sand care ma scot si din situatii mai grele, dar imi e greata de ce ochi fac adormitii
    astia cand se trezesc din etnobotanicul lor vis, nas in nas cu realitatea, si atunci, sar ca fripti
    din lac in alt put.

  5. Aparent, nu e nici o diferenta, ca tot in America ajungem, doar ca facem un mic ocol si in loc sa
    ajungi ca un om liber ce esti, ajungi dupa ce si-a luat ponta banii pe tine, si-a pus palma-n fund
    si l-a lasat pe usl-eu cu buzele umflate.

  6. Eu am un singur test pentru a determina impostura in politica , jurnalism, sau studii pe teme de comunicare si politica. Niciodata in ultimii 22 de ani nu am intilnit, citit, ascultat inca un politician sau jurnalist (nici USL, nici PDL, nici ICCD , nici PNTCD sau PNL – nici unul) care sa foloseasca macar din greseala expresia „cetatenii Romaniei”. Toti, dar absolut toti, indiferent de virsta, nivel de educatie sau nivel de turpitudine, ne numesc inca „populatie”. Asta spune totul, mai mult decit orice inclinare de cap , lovitura de stat, dosare ANI , cunoastere de limba engleza, doctorate la Nastase sau la Oxford.
    Folosirea cuvintului „populatie” cind de fapt de 22 de ani incoace ar trebui sa fie vorba despre cetatenii Romaniei si relatia contractuala cu acestia, spune totul despre politicieni, jurnalisti si mediul formativ in invatamintul si in societatea romaneasca. Vina nu este numai a celor care jignesc folosind cuvintul populatie, dar si a celor care se lasa numiti astfel.
    (imaginati-va cum ar suna discursurile lui Barack Obama despre „the population of the United States, sau cele ale lui Hollande despre „la population de France”). Sa-ti numesti concetatenii „populatie ” mi se pare a fi un slip Freudian de prima mana, care probabil va continua inca multa vreme .

    • Da, si eu am remarcat de mult timp „populatie” termen militienesc, in loc de popor sau simplu, oameni.
      Si mai remarcam in context pe la posturile de televiziune conduse de barbari agramati sintagma „constientizarea populatiei”.

    • O simpla cautare pe google va va surprinde. Insusi presedintele interimar, care poate fi acuzat de multe rele, numai de acela de a dovedi cel mai mic respect fata de romani (ma exprim voit neutru) nu, a vorbit, nu mai tirziu decit acum citeva zile, de cetatenii Romaniei. Am convingerea ca si dl. Traian Basescu a folosit cuvintul si ca jurnalisti si analisti politici n-au omis sa-l intrebuinteze, macar din demagogie. Problema mea e alta: Citi dintre romani sint cu adevarat cetateni, citi tin la drepturile lor si citi isi cunosc obligatiile, citi au notiunea macar de drept, ca sa nu mai vorbim de conceptele si principiile care definesc un stat de drept si o democratie. Cei care au votat la Referendumul nelegitim, mai cu seama cei care au votat pentru „a scapa de presedinte” sint cetateni? Cei care manifesta o indiferenta totala fata de lege? Care cred ca scopul scuza mijloacele? Nu vi se pare ca a vorbi despre acesti oameni ca despre cetatenii Romaniei, cum o face temporarul locatar al Cotroceniului, este un abuz la fel de mare ca cel de a vorbi despre adevaratii cetateni in termeni de populatie? Si puterea politica si majoritatea mass media are nevoie de o populatie si nu de cetateni ca destinatari ai mesajului lor. O populatie, si nu un corp de cetateni nu da doi bani pe plagiatul unei personalitati politice de talia unui prim-ministru. o populatie, si nu un corp de cetateni tolereaza orice incalcare a legii in numele unui presupus interes personal.

      • Exact de asta vorbeam – o populatie este o masa aglutinata , motivata de interese pe termen scurt si de nevoi primare. Cetatenii in schimb au nevoie de relatii contractuale si reguli clare.
        Ce mi se pare interesant este ca cei care au dat-o in bara la referendum cu fraudele majore sunt cei eminamente rurali care, nota bene, ani de zile nu au platit impozite – acesti oameni au o foarte interesanta relatie cu statul.

        Am cam exagerat e drept , cel mai tare m-am enervat cind l-am auzit si pe Ungureanu , in care-mi pun mari sperante, vorbind despre populatie.

  7. Ideea conducerii fara politica pare sa prinda viata. Totusi, ma intreb daca nu cumva o conducere a cetatii fara politica insemana pana la urma o conducere cu un singur partid. Si mai departe nu vreau sa ma gandesc.

  8. Bine i-ati descris Domnule Popescu, si bine le-ati pus eticheta meritata. „Barbari” care trag Romania spre „tinuturile barbariei vesnice” cum spunea un prieten.
    Doctoratele sint, cred eu, nu doar un bat, si pene de strut infipte la…joben, ca sa se asorteze cu fracul descheiat prin care sau de sub care se rasfringe burdihanul de canibali al acestor jalnice creaturi lacome si nerusinate.

  9. Este o actiune politica!
    Orice luare de atitudine a unui om care se ocupa cu politica impotriva altui politician, invariabil este catalogata de adversar ca ” o actiune politica”. Cu alte cuvinte tot ceea ce gandeste si spune un politician este fals, este preconceput si intotdeauna mincinos, numai in scopul de a discredita si distruge advetrsarul, oponentul sau doctrinar. Aceasta interpretare anacronica a dezbaterii politice este o forma perfida de manipulare a maselor electorale. Induce ideea ca doar ura si dorinta de ati lua locul il face pe adversarul tau politic sa inventeze minciuni sa spona lucruri rele despre tine, chiar daca el spune un adevar evident. Plagiatul dupa toate normele universitare este un furt intelectual si este o actiune personala deliberata in scopul de a obtine folose morale si materiale in urma prestigiului dat de un titlu academic. Cum poate fi interpretat ca „o actiune politica” in sensul celor aratate mai sus!

  10. Stiti ce mi se pare grav? Ca majoritatea, chiar cei care vad venind dezastrul, pare ca nu poate face nimic, cel mult haz de necaz. In timpul lui Ceausescu, aveam starea asta ascultand povesti ca alea cu cocenii legati de tulpina de porumb ca sa para recolta bogata, sau vacile vopsite cu pete ca sa sugereze surate de-ale lor importate si moarte demult.. Acum niste ministrii ai Romaniei se pregatesc sa faca disparuti1-2 milioane de cetateni romani fiindca le incurca socotelile…. si ca reactie vad doar o caricatura in Kamikaze: Ponta cu un cos de cranii in brate!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Marian Popescu
Marian Popescu
Marian Popescu este profesor al Universității din București, expert independent în etică și integritate academică, comunicare, artele spectacolului și politici culturale.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro