Home » Cultura »Opinie » Citesti:

Pornografia lui Creangă

Ionel Funeriu iunie 3, 2018 Cultura, Opinie
10 comentarii 5,189 Vizualizari

Înainte de toate, să ne lămurim asupra primului cuvânt din titlu. Termenul pornografie este un neologism provenit din francezul pornographie. În limba lui Voltaire, cuvântul e un împrumut târziu din greaca veche πόρνηγραφος, unde πόρνη = prostituată, iar γραφος = scriere. Sensul inițial (etimologic) era, prin urmare, „scriere despre prostituție”. Cu vremea, cuvântul și-a lărgit sfera dobândind și sensul de „scriere (literară) cu caracter obscen”. Vorbind despre un scriitor, precum Creangă, se înțelege că atribui cuvântului acest din urmă înțeles. Când m-am decis asupra titlului am ezitat între a scrie cuvântul pornografia cu ghilimele sau fără ghilimele. Aceasta pentru că humuleșteanul a scris o povestioară pornografică și alte câteva… „pornografice”. Despre ce e vorba? În lumea literară se știe că autorul a publicat, în tiraj confidențial, cărticica Povestea p…lei, reeditată după ’89 cu titlul schimbat în Povestea poveștilor. Limbajul frus t și direct relua fără complexe glumele de la Junimea, când membrii cenaclului hohoteau de se zguduiau pereții (cum povestește George Panu) ascultându-i poveștile „fără perdea”. Am citit cartea și vă rog să nu mă suspectați de pudibonderie ipocrită când declar că îi contest valoarea literară. Găsiți acolo glume grosiere, periferice, care vor fi amuzat societatea exclusiv masculină a junimiștilor, atunci când liderul lor, Titu Maiorescu, îi permitea lui Creangă să o ia „pe ulița largă”, adică să vorbească fără perdea. E oarecum de înțeles că amuzamentul se datora contrastului izbitor al acestui stil dezinhibat cu atmosfera „serioasă”, academică uneori, a dezbaterilor literare din cenaclu.

Proza lui Creangă, adevărata lui proză, conține multe scene… „pornografice”. Atât numai că ele sunt aluzive (vă rog să observați ghilimelele). Istoria literară le-a găsit și un nume, vorbind despre „limbajul coțcăresc”, cu trimitere evidentă la povestirea Moș Nichifor Coțcariul, unde expresia în doi peri abundă, încât fiecare înțelege ce vrea. Aparent doar „ce vrea”, pentru că autorul are grijă să ne lămurească la ce s-a gândit când a scris ce-a scris, îndreptându-ne… „pe drumul cel bun”. Reproduc câteva fragmente din scrierile lui Creangă, al căror echivoc n-are nevoie de prea multe comentarii.

1.

Şi câte târnosiri şi sfinţiri de biserici din nou, şi câte soboare şi revizii de feţe bisericeşti şi politiceşti, şi câţi străini din toată lumea, şi câte inimi purtate de dor, şi câte suflete zdrobite şi rătăcite n-au trecut prin satul nostru spre monăstiri! Lume, lume şi iar lume! Şi câte oştiri străine şi o droaie de cătane călări, tot nemţi de cei mari, îmbrăcaţi numai în fir, au trecut în vremea copilăriei mele, cu săbiile scoase, prin Humuleşti, spre monăstirile de maice, după Nătăliţa cea frumoasă! Şi au făcut nemţii mare tărăboi prin monăstiri, şi au răscolit de-a fir-a-păr toate chiliile maicelor, dar n-au găsit-o, căci şi beciul privighitorului Parvu din Târgul-Neamţului putea să tăinuiască la nevoie o domniţă. Şi noroc de vărăticence, care au ştiut a-i domoli luându-i cu binişorul, şi a-i face să-şi bage săbiile în teacă, spunându-le că cei ce scot sabia de sabie vor pieri!

2.

Acuș îi spun mamei că mă duc la călugărie, în Neamț, ori la Secu. Și cu câtă carte știu, cu câtă nu știu, peste câțiva ani pot s-ajung dichiu la vrun mitoc și să strâng un știubei plin de galbeni, ca părintele Chirilaș, de la jugărit, din Vânătorii Neamțului. Ș-apoi atunci… pune-ți, cuvioase Ilarie, plosca cu rachiu la șold, icrișoare moi cât se poate de multe și altceva de gustare în buzunările dulamei, pistoalele în brâu, pe sub rasă, comanacul pe-o ureche, și, cu sabia Duhului în mână și pletele în vânt, ia-o la papuc, peste „Piciorul Rău“, spre „Cărarea afurisită“ dintre Secu și Agapia din deal, unde toată vara se aude cântând un glas îngeresc:

Ici în vale, la părău,

Mielușa lui Dumnezeu!

Iar câte-un glas gros răspunde:

Hop și eu de la Durău,

Berbecu lui Dumnezeu!…

Căci, fără să vreau, aflasem și eu, păcătosul, câte ceva din tainele călugărești… umblând vara cu băieții după… bureți prin părțile acele, de unde prinsesem și gust de călugărie… Știi, ca omul cuprins de evlavie.

3.

În sfârșit, ca să nu-mi uit vorba, toată noaptea cea dinainte de plecare, până s-au revărsat zorile, m-am frământat cu gândul, fel și chip, cum aș putea îndupleca pe mama să mă dea mai bine la mănăstire; și tocmai când eram hotărât a spune mamei acestea, iaca și soarele răsare, vestind o zi frumoasă, și Luca Moșneagu, însurățel de-al doilea, a cărui tânără nevastă avusese grijă să-l trezească la timp și să-l pregătească de pornire… Și, scurtă vorbă, ne adunăm, cu rudele lui Zaharia, cu ale mele, în ogradă la moș Luca, sărutăm noi mâna părinților, luându-ne rămas bun cu ochii înecați în lacrimi și, după ce ne suim în căruță, supărați și plânși, ca vai de noi, Luca Moșneagu, harabagiul nostru, dă bici cailor, zicând nevestei sale, care închidea poarta după noi: „Olimbiadă, ia sama bine de borta ceea!“ Căci niște porci, spărgând gardul într-un loc, se înnădise în grădina lui la păpușoi.

4.

— Maicelor !

— Blagosloveşte, cinstite părinte !

— De ce nu vă astâmpăraţi în monăstire şi să vă căutaţi de suflet, măcar în săptămâna patimilor ?

— Apoi dă, cinstite părinte, cică ar fi răspuns ele, cu smerenie, lâna asta ne mănâncă, păcatele noastre… Dar n-am mai veni noi, căci, cum ştii sfinţia-ta, mai mult cu şeiacul ne hrănim, şi apoi, de nu curge, macar picură, şi cine mişcă tot pişcă”.

Recitind textele de mai sus, un ce comun ne atrage atenția. Creangă împinge aluzia licențioasă până la ultima ei limită și, atunci când totul pare bătut în cuie, intervine cu corectura pudică și ne îndreaptă pe drumul cel bun, recurgând fie la citatul biblic: „cei ce scot sabia, de sabie vor pieri”, fie la îndemnul creștinesc „ca omul cuprins de evlavie”, fie precizându-ne sensul regionalismului bortă: „căci niște porci, spărgând gardul într-un loc, se înnădise în grădina lui la păpușoi”, ori la constatarea că „noi cu șeiacul ne hrănim” etc.

Această strategie este peste tot prezentă, dar poate cel mai subtil exemplu pare a fi cel din Moș Nichifor Coțcariul:

— De-acum, jupâneşică, dormi fără grijă, că acuş se face ziuă. Na, c-am stins focul şi am uitat să-mi aprind luleaua ! Dar las’ că am scăpărători. Bată-vă pustia, privighitori, să vă bată, că ştiu că vă drăgostiţi bine !

Limbajul coţcăresc, al cărui echivoc e prezent la tot pasul, este trădat, aici, de editarea neinspirată a lui Iorgu Iordan din 1970:

Bată-vă pustia, privighitori, să vă bată…

în loc de :

’Tă-vă pustia, privighitori, să vă bată…

Uităm adesea că farmecul literaturii stă în detalii. La o privire superficială, diferenţa este minimă şi fără importanţă. Cunoscându-l însă mehenghi pe Creangă şi dispus la echivocuri cu bătaie vag obscenă – cum s-a văzut în pasajele citate la început – sunt sigur că cea de-a doua grafie nu este întâmplătoare, pentru că numai varianta (’Tă-vă) trimite la două sensuri, ambele uşor deductibile din context. Abia în momentul în care cititorul este pregătit să-l acuze de ambiguităţi licenţioase, scriitorul ne lămurește, chipurile, la ce s-a gândit prin acel adaos nevinovat: „să vă bată”, obligându-ne să ne rușinăm de ceea ce ne-a putut trece prin minte. Aşa proceda scriitorul nostru la Junimea, aşa procedează şi cu cititorii săi. De altfel numai această a doua grafie justifică subtilul comentariu călinescian:

Scriitori ca Creangă nu pot apărea decât acolo unde cuvântul e bătrân, greu de înţelesuri, aproape echivoc şi unde experienţa s-a condensat în forme nemişcătoare […]. Simple replici, repetate de veacuri, ajunse la o conciziune extremă, la o lustruire de cremene. Este cu desăvârşire exclus ca un autor obişnuit să aibă norocul să spună atât de simplu şi cuprinzător : „’Tă-vă pustia, privighitori, să vă bată…” Pentru asta trebuie să fii împins de la spate de milioane de ţărani, să vorbeşti în graiul lor, să fii unul exprimând pe toţi, absolut-obiectivul golit de orice umbră de egotism şi de orgoliu artistic, deşi nelipsit de simţul artei impersonale”.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "10 comments" on this Article:

  1. Cinicul spune:

    Merita citita versiunea trilingva (romana, franceza – engleza), frumos ilustrata, a Povestii P…, macar pentru descoperirea unor cuvinte mai rar folosite din engleza si franceza. Spre surprinderea mea traducerea in franceza a fost facuta de Marie-France Ionesco.

    Alex Stefanescu spune ca a descoperit la Eminescu, in Calin (File din poveste), un pasaj aproape incifrat de “pornografie”:
    >Ea zâmbind îşi mişcã dulce a ei buze mici, subţiri ;
    Iar pe patu-i şi la capu-i presuraţi-s trandafiri.

    Iar voinicul s-apropie şi cu mâna sa el rumpe
    Pânza cea acoperitã de un colb de petre scumpe ;>

    Cred ca multi au citit aceste versuri fara sa se gandesca vreo clipa ca Eminescu descria o scena de initiere sexuala a tinerii fecioare. Numai Alex Stefanescu a fost in stare sa intuiasca asta!

    • victor L spune:

      Daca n-ai inteles tu pina nu l-ai citit pe Alex Stefanescu, dece trebui sa crezi ca si altii nu au inteles “ca Eminescu descria o scena de initiere sexuala”?
      Dar tu asa consideri “actul de initiere sexuala” (dezvirginarea), pornografie?

      • Cinicul spune:

        Unii comentatori foarte vajnici n-au observat ca autorul articolului de mai sus a folosit cuvantul pornografic fara ghilimele spre deosebire de cel cu ghilimele pentru a diferentia textele de-a dreptul obscene de unele cu trimiteri mai voalate la viata intima. La fel am procedat si eu, dar, dintr-o pornire martiana fara motivatie aparenta, autorul comentariului de mai sus se face ca nu observa asta.
        Recunosc ca, citind textul lui Eminescu, nu m-a dus mintea la explicatia lui Alex Stefanescu, dar ma inclin in fata preopinentului care pretinde ca a intuit asta. Poate ca a si publicat un text care s-o probeze. Din pacate, din lipsa unei culturi mai largi, nu l-am citit. Mea culpa.

  2. Paul spune:

    Superb articol. Mi-a inseninat dimineata. :)

  3. Harald spune:

    Cuvântul ăsta ”bătrân”, cu ”o lustruire de cremene”, e rezultatul unei educații reale, însă non-scolastice. Se poate întâlni în România nu numai la țărani, dar și la meseriașii bătrâni de prin fabrici, la mecanicii bătrâni de prin service-urile auto etc. Oamenii știu ce e acceptabil să spună în fața șefului sau în fața clientului, așa că exprimările inacceptabile sunt înlocuite cu altele. Mult mai lustruite :)

    Partea interesantă e că meseriașii bătrâni sau mecanicii bătrâni nu recurg la astfel de exprimări în fața celor pe care-i respectă cu-adevărat, ci doar în fața celor pentru care arată un respect superficial, mimat, de nevoie, ”de ochii lumii”. De asta șeful sau clientul sunt destinatarii preferați pentru astfel de exprimări.

    Sigur că la nivel academic, fascinația e pentru autori consacrați, gen Creangă. Criticii moderni.mergând pe cărări bătătorite în prealabil de Călinescu. Dar s-ar putea scrie cărți întregi despre expresiile ”tongue in cheek” și aluziile sexuale semi-transparente folosite de oamenii simpli în lumea reală.

  4. MIHAI 2 spune:

    Sa va spun drept – ma surprinde ca inca nu a aparut nici un rinocer care sa-l combata
    pe Mos Nechifor Cotcariul ca incorect politic.
    Altfel povestirea aceasta este de o subtilitate a tehnicilor umoristice pe care nu cred ca o putem regasi la alt autor roman.
    Celealte citate sustin si ele convingator abordarea domnului Funeriu si
    mi-au indus un teribil chef de a mai citi odata Amintiri din copilarie.
    Cu alte prilejuri am citit la Contributors articole si comentarii conform carora Ion Creanga in general și Amintirile in special sunt de nedescifrat pentru cititorul contemporan. Se plangeau parintii ca nu isi pot supune la un asemenea supliciu copiii dedati mai degraba VB itului prin SMS. Aveau desigur si ei dreptatea lor, dar poate mai incearca odata stimulati de articolul de astazi.
    PS In copilaria mea una dintre primele carticele cu poze il avea ca personaj pe celebrul Cocos – Cucurigu , boieri mari ! EI BINE , vorba stiristelor tv , se pare ca pana si combinatia cocos + punguta + doi bani …

  5. Un oarecare spune:

    Pe cand un articol despre pornografia din opera lui I. L. Caragiale?

  6. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    OK !

    Încă de la vîrste adolescentine ceva-ceva mirosisem eu din versurile cu ”mielușe” și ”berbeci” la… pîrîu. ”Povestea” cu ”fluiericiul popii” era binecunoscută părinților mei, care mi-au rezumat-o (din memorie) la momentul potrivit.

    Însă, dincolo de pornografie, ”Amintiri din copilărie” exhibă o latură complet în răspăr cu ceea ce ar trebui să învețe un copil (ba chiar și adult): „Ș-apoi atunci… pune-ți, cuvioase Ilarie, plosca cu rachiu la șold, icrișoare moi cât se poate de multe și altceva de gustare în buzunările dulamei, PISTOALELE ÎN BRÂU, PE SUB RASĂ…”.

    Din fericire copiii, de dragul ”cucilor armenești” și a ”cînepii dată palancă la pămînt”, trec cu inocență totală peste proto-haiducia asta 100% ”creștinească”.

    Dacă, însă, nu uităm și că, mult mai tîrziu, Calistrat Hogaș a fost avertizat despre pericolul unor călugări-tîlhari, avem în față una din cele mai autentice mărturisiri în legătură cu…

    Concluziile vă aparțin !

  7. Cap de Locuitor spune:

    Creanga a explorat domeniul “adult” si si-a aratat geniul si pe tarimul asta, dar fara a cadea in grotesc sau vulgar.

    Povestea lui e neegalabila pina in punctul in care boieroaica incepe sa-si exploateze cumparatura.
    Inceputul, cu taranul rupt de munca si intrerupt de Isus si Petrea este fabulos si numai geniul lui Creanga putea sa slefuiasca frazele sa ajunga diamante de neatins.

    Ca sa ne dam seama de diferenta dintre arta si degenerare, umblati pe youtube si incercati sa ascultati “Bidineaua” sau “Pe la spate” – eu unul, n-am reusit sa trec de primele secunda…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ionel Funeriu


Ionel Funeriu

Profesorul Ionel Funeriu s-a dedicat studiului versificației românești, lucrarea sa majoră, Versificația Românească, propunând o nouă teorie asupra versului românesc. Por... Citeste mai departe


E randul tau

SUA pierd Turca si nu stiu daca isi permit sa piarda si Romania. :)

de: ion adrian

la "De ce protestul din 10 august a fost, totuși, un succes "

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

România, marile puteri şi ordinea europeană: 1918-2018

Cauta articole

august 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iul    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)