Home » Cultura »Reactie rapida » Citesti:

Premiul Eminescu. Alte răspunsuri ale lui Nicolae Manolescu. Traficul de prestigiu II

Radu Vancu februarie 5, 2015 Cultura, Reactie rapida
45 comentarii 2,261 Vizualizari

În cel mai recent număr din România literară, dl Nicolae Manolescu răspunde iar întrebărilor, nedumeririlor și acuzațiilor iscate de modul în care a fost decernat luna trecută premiul Eminescu.

Spre deosebire de intervențiile anterioare la temă, dl Manolescu înțelege în sfârșit să poarte dialogul pe un ton urban, fără insulte și atacuri ad hominem.

Însă cele patru categorii de argumente pe care le utilizează sunt, la fel ca și în dățile trecute, fără legătură cu discuția reală.

Să le luăm pe rând, în ordinea crescătoare a importanței.

1) Prima categorie de argumente ține de victimizare. Spune dl Manolescu așa: „Paul Cernat are ce are, ca și Al. Goldiș, Claudiu Komartin și Radu Vancu, cu USR și cu președintele ei”. E evident fals: semnatarii Apelului sunt oameni foarte diverși, despărțiți de opțiuni politice sau literare radical diferite, din mai multe generații literare – nici un om rațional nu poate crede că ar avea toți ceva personal cu USR și cu președintele ei.

În plus, ce am avea de câștigat? E inutil să spun că, în viața literară, dl Manolescu este poate cel mai influent actor – așa încât, prin gestul nostru fățiș de opoziție, avem mai degrabă numai de pierdut.

2) A doua categorie de argumente ține de încercarea de intimidare. Dl Manolescu îl amenință pe Victor Potra, care cere un control financiar la USR, cu consecințe penale. Fără să fiu prea priceput în astfel de chestiuni, cred totuși că nu se poate dresa un rechizitoriu serios împotriva lui Potra: el cere pur și simplu un control financiar la USR, întrucât ar exista suspiciuni întemeiate. Nu văd cum s-ar putea încadra aceasta la denunț calomnios.

3) În al treilea rând, dl Manolescu încearcă un exercițiu de diversiune. Plasează termenii discuției astfel încât să se înțeleagă că noi am contesta autoritatea și competența membrilor juriului. Or, se poate constata lesne din textul Apelului că le recunoaștem expertiza superlativă – iar reacția noastră inițială era de nedumerire în fața paradoxului că un juriu compus din asemenea personalități poate ajunge la rezultate atât de stupefiante.

Plecând de la această nedumerire inițială, le ceream membrilor juriului desecretizarea procesului de vot. Și, pe măsură ce au răspuns cererii noastre, s-a văzut că votul fusese grav distorsionat – până într-acolo încât președintele juriului, profesorul Mircea Martin, a acuzat un viciu de procedură. Dl Manolescu a refuzat să-l admită – iar rezultatul e cel pe care-l știm.

Prin urmare, noi nu contestăm autoritatea membrilor juriului, cum se străduiește dl Manolescu să lase impresia – ci procedura în sine. Iar suspiciunile noastre se întemeiază chiar pe mărturiile membrilor și președintelui juriului.

În treacăt fie spus – zice dl Manolescu într-o frază mânioasă: „Nici Cernat, nici ceilalți n-au autoritatea profesională de a le contesta opțiunile”. După cum am spus deja, nici nu contestăm opțiunile – ci procedurile, în speță manipularea lor. Însă țin să subliniez aici osificarea și suficiența la care a ajuns gândirea cândva liberală a lui Nicolae Manolescu. Adevărul e taman pe dos: în cultură, oricine are căderea să conteste orice. Felul în care o face, argumentele pe care le folosește, poziția pe care se situează – doar ele dau calitatea și legitimitatea contestației. Nici măcar comuniștii nu i-au retras foarte tânărului Nicolae Manolescu dreptul de a sancționa „tristețea erudiției” lui Tudor Vianu. Toți cei care s-au întrebat atunci cu ce „autoritate profesională” o făcea n-au avut dreptate. Gândirea critică se legitimează prin sine însăși, își e o autoritate suficientă per se.  Cu aceeași autoritate au scris sever tinerii Paul Cernat sau Alex Goldiș sau Bogdan Crețu sau Daniel Cristea-Enache despre Istoria critică a lui Nicolae Manolescu. Gândirea critică e un drept pe care nu-l poate bloca nici o autoritate. Oricât de enormă, oricât de fostă liberală.

4) Ultimul set de argumente al dlui Manolescu ține de mistificarea propriu-zisă. Care nu e totuna cu diversiunea: dacă la acel capitol dl Manolescu încerca pur și simplu să modifice datele problemei, argumentele mistificatoare introduc pur și simplu neadevăruri.

Două sunt cele mai importante:

i) Dl Manolescu afirmă în mod repetat că domnia sa a fost președintele juriului. Or, toate comunicatele oficiale precizau că Mircea Martin a fost președintele juriului; în intervenția din Observator cultural, profesorul Martin spune de asemenea că a fost președintele juriului. Acum, dl Manolescu încearcă să-i uzurpe această poziție – cred că pentru a nu fi nevoit să explice de s-a comportat ca președinte fără ca, în fapt, să fie; și, mai ales, pentru a putea justifica ignorarea viciului de procedură semnalat de Mircea Martin, adevăratul președinte.

ii) Dl Manolescu spune că membrii juriului „și-au reconfirmat public votul” – referindu-se la modul în care a fost reconstituit votul într-un comunicat din România literară. Or, comunicatul cu pricina nu corespunde în nici un fel cu ceea ce susțin membrii juriului: aceștia spun că li s-au cerut câte două nume, iar în comunicat apare câte unul singur; de asemenea, al doilea nume li s-a cerut doar ca o opțiune de rang secund, pentru cazul în care ar apărea situații de balotaj – pentru ca apoi această nominalizare secundară să fie tratată ca prima lor opțiune. Ba chiar unica, după cum vedem. Pe scurt, dl Manolescu încearcă să dea legitimitate votului bazându-se pe un comunicat care nu corespunde cu realitatea.

Cam acestea sunt argumentele dlui Manolescu. Ele țin exclusiv de victimizare, intimidare, diversiune și mistificare. Prin urmare, nici unul dintre aceste false argumente nu poate susține fraza finală, cu care încearcă să rezume și să bagatelizeze discuțiile: „un juriu cu autoritate a premiat un poet foarte bun. Restul e mult zgomot pentru nimic”. Fiindcă:

1)      nu autoritatea juriului o contestăm, ci procedurile;

2)      dl Gabriel Chifu e un poet onorabil, dar nu unul foarte bun – mai ales în comparație cu restul nominalizaților, mult mai merituoși decât el;

3)      dl Manolescu nu a infirmat nici unul dintre argumentele suspiciunilor noastre, cu atât mai legitime cu cât sunt preluate din declarațiile membrilor juriului – și ale adevăratului lui președinte.

Cred că înțeleg de unde vine enervarea dlui Manolescu. Nu doar de la faptul strict al  contestării procedurilor de premiere. Sigur, și asta e iritant. Dar ceea ce e mai grav e disoluția unei autorități personale pe care o credea nu doar inexpugnabilă, ci chiar inamovibilă. Cu alte cuvinte, dl Manolescu era convins că autoritatea domniei sale e cumva transcendentă în raport cu propriile fapte de scris și de viață. Genul acesta de autoritate enormă poate da iluzia că e preeminentă realității în care originează; ba chiar mai mult, că poate genera realitate.

Faimoasa propoziție a lui Nicolae Manolescu, „Canonul se face, nu se discută”, din această convingere vine.

De asemenea, în cazul punctual al lui Gabriel Chifu, am impresia că Nicolae Manolescu a încercat un exercițiu borgesian de inventare a unui autor canonic. A fost convins că propria autoritate poate să-l genereze. Prin urmare, a luat un autor de plan secund, coincident cu vicepreședintele USR; a scris despre el în Istoria sa mai multe pagini decât despre Dimitrie Cantemir; i-a dat câteva premii importante: premiul USR pentru poezie, un alt premiu USR pentru roman, un mare premiu al unui festival de literatură organizat de USR (la care organizatorul a luat deci și premiul, cum se vede). Ultimul pas în acest proces de inventare a unui autor canonic a fost acest premiu Eminescu – Opera Omnia. Reacția scandalizată a breslei nu ține, așadar, doar de acest premiu în sine; ea vine ca răspuns la o amplă operațiune de inventare a unui autor canonic pe care Nicolae Manolescu a pus-o în scenă.

Contemplând eșecul acestei operațiuni, care părea ajunsă la bun sfârșit, dl Manolescu contemplă de fapt eșecul acelui dicton amintit mai sus, după care „canonul se face, nu se discută”.  Ba se discută, domnule profesor; iar discuțiile ample din ultimele trei săptămâni exact asta probează: oricât de mare, critica nu poate inventa autori canonici. Nu ex nihilo, adică nu din autori de tot modești; și nu atunci când ambiția de a-i inventa nu se întemeiază pe talentul criticului, ci pe distorsionări ale votului unui juriu.

În încercarea de a inventa un Gabriel Chifu canonic, Nicolae Manolescu a făcut, prin urmare, un exercițiu de trafic de prestigiu. A vrut să transfere din autoritatea proprie unui terț. Reacția comunității literare e limpede: indiferent cât de multe premii aranjezi, indiferent cât de enormă e autoritatea care-ți rezervă pagini multiple în istoriile literare, nu poți ajunge scriitor mare dacă nu ești unul.

Fiindcă nu prestigiul & autoritatea personale sunt transcendente în raport cu literatura – ci taman pe dos.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , ,



Currently there are "45 comments" on this Article:

  1. Peter Manu spune:

    Care e definitia unui “autor canonic”?

    Ce vrea sa spuna NM cu “canonul se face, nu se discuta”?

    Atat notiunea, cat si axioma, par sa indice o ierarhizare definitiva, care exclude preferinta cititorului.

    • Radu Vancu Radu Vancu spune:

      Canonul e, într-adevăr, o „ierarhie definitivă” – în măsura în care poate exista ceva definitiv în literatură; în orice caz, e o tablă de valori care ține cam cât o paradigmă culturală.
      Dl Manolescu vrea să spună, în acea propoziție, că această tablă de valori se face de unul singur, fără pierderea în discuții inutile.
      Or, canonul se face printr-o negociere continuă; metafora cea mai exactă pentru el, aceea a lui T.S. Eliot, îl reprezintă ca pe o negociere la bursă.
      E mai exact, prin urmare, să spui „canonul se negociază, nu se face de unul singur”; sau, ca să folosesc chiar cuvintele dlui Manolescu, „canonul se discută, nu se face”.

  2. antonie spune:

    Cred că înțelegeți greșit afirmația „canonul se face, nu se discută”. Tot ce face omul este o punere în practică a unor tipare asimilate în conștiința sa. A unor „canoane”. O procedură e un „canon”, ca și discutarea ei. Aici e viciul dvs. de procedură. Dumneavoastră vă folosiți de un canon, dar juriul nu avea dreptul? Canonul după care a lucrat avea un viciu? Știți vere unul fără? Gândiți-vă la teoriile științifice. Viciile ascunse le-au făcut din ce în ce mai utile omului. Folosiți viciul depistat și schimbați canonul. Sigur și următorul va avea un viciu…

    • Radu Vancu Radu Vancu spune:

      Folosiți termenul „canon” într-un sens impropriu.
      Vă recomand „Canonul occidental” al lui Harold Bloom, e foarte utilă în acest sens:

      http://www.amazon.com/The-Western-Canon-Books-School/dp/1573225142

      • antonie spune:

        Știți că orice afirmație e relativă la context. Nu mai există afirmații absolute, pentru că nu mai există contexte absolute. Mecanica cuantică a alungat absolutul din percepția umană, implicit din toate conjecturile create de om pentru a-și explica realitatea pe care o vede. Canonul e deja denumirea unei conjecturi. Nu-l mai dă o carte ori alta, pentru că ele se referă la contextul în care apar. Îl dă contextul pe care-l …canonizează. Aici, ca să revenim la context, Manolescu vorbește ce „canonul” după care se acordă un premiu. O procedură. La care i-ați găsit un viciu…
        Fără acea procedură premiul nu există în acest…context…

        • Alexandru spune:

          Domnule, in acest stil nu am mai putea iesi pe strada. Trebuie sa se opreasca si relativizarea undeva. Haideti sa convenim ca, daca facem apel la regulile consacrate ale lumii moderne, decernarea acestui premiu s-a facut printr-o mica escrocherie, cel putin daca expunerea domnului Vancu reda fidel faptele. Sunt convins ca sunteti nevoit sa recurgeti zilnic la judecati de valoare care contrazic flagrant relativizarea pe care o practicati aici.

          • antonie spune:

            …păi tocmai pe acest sistem…ieșim din casă. Ne comportăm pe canoane. Toți șoferii pe dreapta, pietonii pe trotuar, nu parchezi unde vrei, nu traversezi pe unde vrei…te îmbraci decent, vorbești decent.Nu calci iarba verde, nu rupi florile. Hrana se pregătește în bucătărie nu pe holul scărilor…Balcoanele sunt pentru contactul direct cu aerul proaspăt și soarele…până apare un viciu de procedură…unul îl închide i îl face bucătărie… și canonul are un viciu de procedură…urmat de umezirea celui de jos din infiltrațiile de la apa din bucătăria improvizată de deasupra, încălzirea excesivă a celui de sus, vara, bașca schimonosirea fațadei blocului…
            Ca să înțelegeți corect, canoanele introduc ordine într-o lume eminamente relativă, doar că modul cum apar nu e absolut, ci sunt făcute pentru a crea un context pe care în percepem toți ca fiind util. Nu absolut, relativ la ce ne interesează. Până la un moment, apoi îl schimbăm.

            • Alexandru spune:

              Ati facut o descriere generala buna dar, in speta de fata, lucrurile sunt putin diferite. Si pentru aceste “canoane” cum le spuneti exista prioritati. Uneori aceste prioritati sunt chiar reflectate in legislatie. De exemplu, trecand mai spre speta prezenta, exista o regula generala sa nu ne inselam unii pe altii in societate. In general, cazurile de inselaciune sunt prevazute in legislatie. Se intampla uneori sa nu fie dar atunci, intr-o societate normala cad sub incidenta moralei societatii respective. De asemenea, in general, nu pot stabili unilateral situatii in care aceasta regula inceteaza sa mai fie valabila. De exemplu, daca sunt ministru, nu pot sa spun “Ok, pentru aceasta licitatie avem voie sa inselam si sa furam dupa bunul plac”. Poate voi fura dar ceea ce voi face va fi ilegal. Bun. In situatia de fata, ceea ce reclama domnul Vancu este ca procedura a incalcat exact aceasta regula sociala a onestitatii. Mai precis, membrii juriului au fost inselati inainte de a vota. Acum, putem discuta daca a fost sau nu asa, daca lucrurile sunt prezentate corect, etc. Totusi, imoralitatea procedurii asa cum o descrie domnul Vancu, imoralitate fata de standardele sociale curente, este absolut evidenta.

  3. Idei putine dar fixe spune:

    Ma exasperati cu tsunami-ul asta intr-un pahar… Apucati-va de un proiect, ca altfel va ratati complet, avand idei putine dar fixe.

  4. it_s__not_news spune:

    Domnule Vancu,

    1/ Autocratia din USR nu e de-ieri-de-azi. Mi se pare hilar sa te infoi in 2015 pentru ceva ce trebuia rezolvat de mult. De ce nu v-ati revoltat toti cind NM s-a permanentizat in USR, prin eliminarea acelui articol din statut? Lasitatea se plateste.

    2/ Fosiletii astia, respectiv Manolescu (cu evidente merite, pina la urma e sg care are o carte de critica adevarata) respectiv Martin, se indreapta spre virsta senilitatii, cred ca au amindoi 75 de ani.

    3/ Eu sper sa va concentrati asupra self-ului, ca ceva talent e pe acolo, si sa veniti cu poeme mai acatarii, macar prin subiect. Nu stiu de ce voi, cei actuali, ratati permanent subiectele grele si va limitati la chestiile usor intelese de muncitorime: sex si bautura. Altfel sfatul vi l-ati dat singur:

    “Când Manolescu i-o trage pe la spate bunului simt, strângi din dinţi / şi speri că-i începutul unei prietenii speciale.”

    Ha ha, sa mai ziceti ca inginerii n-au umor si cultura :p

    • antonie spune:

      Paul Cornea are deja 90 de ani și nu pare să-și pierdut vigoarea spiritului. Manolescu,Simion, Breban, Negrici, Martin, Blandiana, Adameșteanu, Buzura… ca să vorbim doar de cei trecuți de 70 de ani, în afară de mobilitatea fizică nu par să aibă semne de îmbătrânire , ca să nu mai vorbim de senilitate. Mihai Șora, la 99 de ani, încă poate vorbi în cadrul unei conferințe. Dacă urâți așa de mult bătrânețea …nu vă răzbunați pe cei în vârstă, găsiți o soluție personală…

      • it_s__not_news spune:

        Domnule Antonie,

        Daca “batrinii” si-ar vedea lungul nasului, ar fi bine. La noi in tara suferim de gerontofilie institutionala, profesori permanentizati, functii publice ocupate de pensionari. In lumina asta, va las sa va dati seama cit de depasate sint comparatiile d-voastra pe care, dpdv logic, nu dau 2 bani.

        • antonie spune:

          Să înțeleg că nu doriți să prindeți vârsta pensionării? Atât de mult îi urâți pe pensionari, implicit pe cei în vârstă? Vă urez…noroc!

          • it_s__not_news spune:

            Nu urasc decit lipsa de bun simt, domnule, nu pensionarii. Aveti probleme cu intelegerea unui text?

    • lucid spune:

      Sarmane imbecil: stii catzi ani avea Churchill cand a condus la victorie Britania in lupta cu sange si lacrimi din ww2? Dar De Gaulle cand a salvat Frantza cu a III-a Republica? Dar Adenauer cand a reconstruit Germania?

      • it_s__not_news spune:

        Domnule lucid,

        N-as fi adus in discutie aceste lucruri, daca nu m-ati fi provocat. Comparatia este cea mai slaba dovada de logica, sa tineti minte.

        Uite aici luciditate: Dl Manolescu a facut pe junele prim la 70 de ani. Cred ca reprezinta deja o dovada de senilitate, cu tot respectul pentru realizarile domniei sale. Dorinta lui amasurata de putere a devenit si mai mare dupa divort; omul trebuie sa se reconfirme prin altceva.

        Din pacate, sarmanul imbecil e chiar ala care zice ….

    • mr. kalm spune:

      e mult talent acolo, prietene. trebuie doar să faci un efort să-i citeşti cărţile. în cazul în care ţi-e greu să dai o căutare pe net, Radu Vancu e conferenţiar universitar şi autor a şase volume de poezie şi patru de critică, a unei povestiri, traducător în româneşte al lui Berryman şi Pound. cred că numai o imensă rea-voinţă şi o necinste pe măsură te poate face să minimalizezi aceste realizări (nu trec aici premiile lui Vancu, activitatea lui universitară, recenta participare în SUA la celebrarea centenarului Berryman. Radu Vancu are 37 de ani. Vârsta pe care o avea Nicolae Manolescu când publica a cincea sa carte, “Introducere în opera lui Alexandru Odobescu”. eu zic să puneţi dracului mâna şi să citiţi înainte să puneţi note ca Manolescu, care nu mai citeşte de 20 de ani decât, poate, presa.

      • it_s__not_news spune:

        Dle Vancu, trebuie sa-i raspundeti admiratorului d-voastra. Macar un multumesc, acolo, ceva.

      • victor L spune:

        sincere aplauze de apreciere.

        • mr. kalm spune:

          ipocriților, vă doate la bască de literatură, vreți doar să vă păstrați niște privilegii, pentru care ați murdări pe oricine și ați contesta pe oricine. mi-e sincer jenă că scriem în aceeași limbă

  5. Vasiliu spune:

    Citind articolul am sperat ca ati scapat de utilizarea semnului & in loc de si, dar ultimul rand m-a contrazis.
    Eu sunt doar cititor. Nu am opera literara, dar stiu ca locul unui scriitor in literatura este stabilit de cititori si mai ales de critici care sunt tot un fel de cititori, dar specializati. Si pentru critica ai nevoie de talent. Dumneavoastra care comentati atat de mult modul de atribuire al unui premiu literar ati dori ca sa scrieti dar si sa va premiati singuri si sa va stabiliti locul intr-o ierarhie literara de moment sau chiar valorea intregii opere. Va asteptam cu opere noi domnule Vancu. Pierdeti prea mult timp in detrimentul creatiei cu aceste rafuieli fara sfarsit. Daca sperati ca N. Manolescu sa va dea dreptate sau sa-i slabiti din autoritatea de critic va inselati.

    • mr. kalm spune:

      uite că încep să apară “postacii” chiar şi pe un subiect atât de neînsemnat ca ăsta. ceea ce înseamnă că le e teamă că li s-ar putea lua scaunul de sub cur. e semn bun

  6. lucid spune:

    autoritatea profesionala: “contorsionistul”, “carieristul ingamfat”, “gluma proasta”. Oare pe cine a caracterizat Cartarescu astfel, Radu Vancu? Iti amintesti?

    • it_s__not_news spune:

      Ah. Dl lucid crede ca razboiul este pentru Paul Cernat si pentru Daniel C Enache. Vai! teoria conspiratiei e in floare

  7. Dan Plesoianu spune:

    Ce-ar fi daca ne-am folosi si noi imaginatia un pic mai “salbatic” si, in lumina recentelor discutii despre SRI si jurnalistii cu epoleti, si avind in vedere si melescanizarea SIE, ne-am gindi ca dl. Manolescu ar fi putut fi racolat de noul SIE, si, pe linie de serviciu, ar fi primit de la coledzi indicatia de a-l promova pe respectivul poet ?!?! Pentru ca nu este complet implauzibil ca asa ceva se poate intimpla in realitate. Este incontestabil ca noile servicii (SRI-SIE) au intentii – si realizari – mult mai bune decit securitatea de (inca) trista amintire, dar probabil ca vechile naravuri nu au putut fi eradicate cu totul. Asa ca, activind un pic o teorie a conspiratiei (aceste conspiratii, chiar daca, evident, sint nestiute, sint totusi o realitate), ne putem gindi ca denaturarea unui proces altfel nevinovat (alegerea unui cistigator merituos), sa fie rezultatul implicarii serviciilor respective mai mult decit trebuie in viata civila. Din nou !! Pentru ca pozitia d-lui Manolescu in doua locuri deodata (Paris si Bucuresti), in permanenta, da deja un pic de gindit !!! Ceea ce este sigur, este faptul ca atit SIE cit si SRI au racolat oameni noi, unii chiar merituosi, dupa restructurarea post-lovilutiva. Si, daca acesti oameni au avut merite si calitati incontestabile inainte de racolare, legatura cu serviciile le-a modificat modul de comportament (chestie imposibil de evitat).

  8. yigru zeltil spune:

    Autorii canonici sunt, evident, cei mai „importanți”, a căror importanță a devenit axiomatică în urma procesului de selecție al criticii și al timpului – și degeaba criticii contemporani ajung la un consens dacă, mai târziu, respectivul autor nu mai rezistă la (re)lectură. După Bloom, asta implică, desigur, și o oarecare popularitate – una, atenție, pe termen lung, nu scurt. Un Kafka, de pildă, se poate să fi strâns până acum cu mult mai mulți cititori decât destui autor de best-sellers din epoca sa. Dar un clasic al unei nișe, un Tristan Tzara, să zicem, ar putea să nu fie nici în posteritate validat de mai mulți dintre cititorii din afara nișei.

    Conceptul de „canon”, deci, nu se reduce la cei care stabilesc listele.

    În ceea ce privește Gabriel Chifu, nu prea văd să fi demonstrat critica de la noi că poezia sa ar ocupa un loc care nu este interșanjabil cu cel al unui alt poet din chiar aceeași generației – să zicem, Nichita Danilov (Chifu nu se poate lăuda cu un poem deja clasic ca „Nouă varațiuni pentru orgă”… și sunt neconvingătoare încercările lui Mircea Martin de a motiva impunerea lui Chifu prin analogiile cu poeți optzeciști care nu mai au nevoie de impunere.).

  9. Dan Plesoianu spune:

    (cont.)
    Cu alte cuvinte, mai pe scurt, si mai pe sleau (cu referire directa la ultimele discutii oficioase): daca dl. Manolescu este SIE (foarte probabil), si dl. Chifu este SRI (sau poate tot SIE), si dl. Manolescu a primit ordin sa il promoveze cumva pe dl. Chifu ?! Cred ca e foarte plauzibil si e exact pe linia descrisa de d-na Mungiu-Pippidi intr-un articol recent, legat de acelasi subiect (SRI-SIE), cu analize foarte pertinente, si exemple care se regasesc si in alte segmente ale societatii romanesti, din tara sau din diaspora, mai ales ?!

    • moses spune:

      mai aveti putin si spuneti ca SIE vinde si seminte de dovleac

      • dusu spune:

        nici asta n ar fi exclus,domnule moses,cind tara trebuie pazita

      • Dan Plesoianu spune:

        Pai daca-i ordin, cu placere ! Cam asta facea renumitul senator Dan Iosif, cind facea parte din vechea Securitate. Asa ca nu e exclus sa vinda asa ceva pe la colturi, prin Londra sau Paris…

      • Dan Plesoianu spune:

        Ce credeti ca faceau in asteptarea lui Bica si Udrea la Paris, pina sa iasa ele de mina din magazin, si sa fie pozate ?! Si, de fapt, daca ati urmarit ceva filme americane, ati intelege ca asa se face filajul in realitate: te imbraci in salopeta si vinzi hot dogs la coltul strazii, si mai faci si ceva poze intre timp “obiectivului” in miscare (browniana)…

        • moses spune:

          stati prea mult in filme

          • Dan Plesoianu spune:

            Cum teza dvs. poate fi valabila (ca stau prea mult la filme…), si antiteza poate fi valabila: dvs. stati prea putin la filme… Iar realitatea este ca viata bate atit filmele, cit si cartile… In toata lumea sse stie ca s-a intimplat ca agenti guvernamentali (politie, servicii secrete) sa vinda droguri la colt de strada, in mod oficial (dar secret)…

            • moses spune:

              ciupiti, costant, la cantar: am scris ca stati prea mult IN filme
              Dincolo de asta, comentariul meu initial era un fel de pastila gratuita contra paranoiei. Nu e musai s-o incercati.

  10. De la bun început vă spun că sunt “de partea dvs” în această mică dramoletă a literaților. Știu ce a făcut și ce face dl Manolescu. Dar, pt că tot timpul există un dar, atenție la argumentație.

    Iată de ce:

    1. Contestarii pot fi din diverse cercuri, dar pot avea un dușman comun. Nu e nimic ciudat aici, și nici victimizare.
    2. Calomnia presupune că acuzi pe cineva de niște fapte care, dacă ar fi adevărate, ar atrage consecințe penale. Dacă îl prind cu ceva în neregulă pe Manolescu la controlul financiar e penal (deturnare fonduri etc). Dacă nu se dovedește asta, e calomnie pură.
    3. Nu e nicio intimidare să îl acuzi pe unul de denunț calomnios, cât timp el te acuză că furi.
    4. Ce ai de câștigat când te iei de rege? Notorietate, de exemplu. E o strategie clasică. Chiar e ceva de câștigat când te iei de cineva influent.

    În rest, mult succes în dărâmarea castei de la nivelul USR. Întrebarea mea ar fi pe cine puneți în loc? Aveți? Eu cunosc niște persoane care îl contestă vehement și ar vrea să intre în joc, dc dispare Manolescu, dar care au un nivel moral execrabil. Chiar și comportamental. E jale în lumea dvs. Jale mare. Ipocrizie, partizant și jumătăți de măsură peste tot. Cred că nu exagerez dc spun că e la fel ca în politică.

  11. Radu Popescu spune:

    Asta cu premiul Eminescu, e bomboana de pe tort, am impresia, scandalul Cazinoului, Casa Vernescu, hotelul Unique, casa Monteoru, subvențiile de la stat, neplata impozitelor pe clădiri, și multe alte brambureli și codoseli, îi atârnă de gât lui Manolescu.
    Uf, viață grea…

  12. moses spune:

    Se victimizeaza Manolescu? Cernat nu are nimic impotriva lui Manolescu. D-le Vancu, nu stiu cum sa va spun mai bine: nu subestimati in ultimul hal inteligenta spectatorilor acestui sinistru joc de-a ochiul si paiul (uchiupaiul) cimpului literar! Manolescu are doi copii ratati, deci resentimatari. Numele lor sint Cernat si Rogozanu. Oamenii se pretend comunisti si actioneaza in consecinta. De ce-i ascundeti, in conditiile in care nu-i cauta aproape nimeni, iar cei (citiva) care-I cauta (de fapt, ii frecventeaza) sint doar identici cu ei?

    • mr. kalm spune:

      cred că nu aţi urmărit subiectul, domnule Moses, pentru că aici nu e vorba despre copiii legitimi sau nu, rataţi sau mai puţin rataţi, de stânga sau de dreapta, ai lui Nicolae Manolescu, ci de felul jalnic şi antidemocratic în care a ajuns să se comporte, din poziţia de preşedinte al USR şi al juriului celui mai important premiu de poezie de pe plai. despre asta era vorba aici, orice altceva e doar abureală, tentativă de a muta discuţia şi de a politiza o chestiune care, din fericire!, măcar de data asta, nu are nicio treabă cu politicul.

      • moses spune:

        cred ca am urmarit foarte bine subiectul, mr. kalm. Punctul 1 din postarea dl. Vancu il amendeaza pe Manolescu, care ar pretinde ca Paul Cernat si altii au ceva cu el. La rindul meu, il amendez pe dl. Vancu: desigur ca Paul Cernat are un dinte, daca nu o intreaga dantura, impotriva lui Manolescu! Sa nu jignim publicul, aia spuneam.

        spuneti ca nu e vorba despre stanga si dreapta, printer altele. Cititi ORICE publica Paul Cernat si gasca: la ei, TOTUL e despre stanga si dreapta! Asadar, polemizati cu ei, nu cu mine!

        stiti ce as propune? Premiul cu pricina sa fie stability de baietii astia, eventual si de dvs. Pina una, alta, exista vreo 3 baieti care pretend ca au facut investigatii, au urmarit telefoanele juriului si au aflat ceea ce stiau demult, ca Manolescu e dictator. Eu nu cred asta. Sa vorbeasca membrii juriului care, pina una, alta, au optat pentru Chifu. Nu tine cu Occupy, intelegeti?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Radu Vancu


Radu Vancu

Radu Vancu (n. 1978, Sibiu), poet, eseist și traducător. Conferențiar la Universitatea „Lucian Blaga” și redactor la revistele „Transilvania” și „Poesis internațion... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)