Home » Cultura »Reactie rapida » Citesti:

Premiul Eminescu. Răspunsul lui Nicolae Manolescu

Radu Vancu ianuarie 30, 2015 Cultura, Reactie rapida
43 comentarii 3,639 Vizualizari

După răspunsurile profesorilor Mircea Martin, Al. Cistelecan, Ion Pop, Cornel Ungureanu, a venit, în sfârșit, și cel al lui Nicolae Manolescu.

Dacă, însă, ceilalți membri ai juriului au răspuns într-un manieră de o civilitate și o bună-credință exemplare, dl Manolescu procedează într-un mod pe care n-am cum să-l calific altfel decât jenant.

Fără alte ocolișuri inutile, iată de ce consideră dl Manolescu, în editorialul său din România literară, Apelul celor câtorva zeci de scriitori „jignitor”, „un bizar exercițiu de iresponsabilitate colectivă”, „stupid”, „o formă de lașitate intelectuală” etc.:

- fiindcă Florin Iaru are „talent cu polonicul, caracter cu lingurița”; când însă Florin Iaru l-a susținut, în campaniile electorale, cu entuziasmul lui proverbial, pesemne că dl Manolescu vedea altfel relația dintre polonic și linguriță;

- fiindcă Octavian Soviany e un „caracter de dimensiuni asemănătoare”, întrucât teza lui de doctorat „avea ca subiect de doctorat opera lui Marin Mincu și coordonator pe.. Marin Mincu. (Părându-i-se probabil că este insuficient lăudat, Mincu a respins teza!”; aici e vorba de o minciună tout court (ca să nu-i zic sfruntată): teza lui Soviany era despre textualismul românesc, iar recuzarea lui Mincu a venit ca urmare a diferenței de înțelegere a textualismului; prin urmare, nu numai că Soviany nu l-a lăudat pe Mincu, dar a preferat să-și riște teza de dragul propriului adevăr; felul în care dl Manolescu răsucește situația e pur și simplu meschin;

- fiindcă Paul Cernat își permite să semneze protestul, deși dl Manolescu i-a „oferit o rubrică în România literară”;

- pentru că „academicii Al. Goldiș și Andrei Terian”, presupune dl Manolescu, semnează protestul întrucât „sunt supărați pe mine în urma unei polemici și profită de ocazie ca să se ia de Gabriel Chifu” (a se remarca și eleganța expresiei, dublând-o pe cea a prezumției);

- pentru că același Alex Goldiș își permite să semneze protestul, cu toate că „a fost premiat de USR și de ARIEL, invitat în juriul Turnirului de Poezie, a avut rubrică în România literară”;

- pentru că „printre semnatari sunt scriitori publicați, nu o dată, sau chiar nominalizați la premiul României literare, și despre care în revista noastră s-a scris”;

- pentru că, alături de alți câțiva tineri scriitori, subsemnatul R.V., „ultimul pe listă, deși mai degrabă primul”, nu are „o operă în stare să facă autoritate”.

Ș.a.m.d.

Nu vreau să insist asupra săgeții înspre propria mea persoană – dar e bizar să constat că dl Manolescu nu citește revista pe care o conduce: acum nu mai mult de o lună, o treime dintre criticii invitați de România literară să aleagă cele mai bune zece cărți ale generației 2000 găseau cu cale să menționeze o carte de-a mea. Probabil că încă nu aflaseră că biata mea operă nu e în stare să facă autoritate.

Și nici bietul juriu al USR, nominalizând acum doi ani o carte de-a mea la premiul de poezie, nu aflase același lucru.

Și nici însăși revista România literară, care mi-a solicitat & găzduit o rubricuță de cronică de poezie preț de vreun an și jumătate, nu aflase acest secret groaznic. Probabil că dl Manolescu, în calitate de director, n-a avut timp, în acel an și jumătate, să pună asta în vedere redacției.

Acum însă, că teribilul secret a fost destăinuit, putem trece mai departe.

După cum se vede de mai sus, toate – dar absolut toate – argumentele domnului Manolescu nu sunt, de fapt, argumente. Sunt atacuri la persoană, bârfe, răutăți, veninuri. Peste care se adaugă o dezonorantă logică de tip do ut des: v-am „oferit” rubrici, ați fost premiați de instituțiile pe care le conduc – cum vă permiteți să-mi puneți întrebări?

Pe lângă procese de intenție & insinuări ad hominem, pe lângă aceste demonstrații ale unei dezamăgitoare etici tranzacționale, nu e nimic serios în editorialul dlui Manolescu.

În ce mă privește, pot fi cel mai slab poet al generației mele – sau chiar cel mai slab poet român ever.

Asta însă nu e în chestie, ca să parafrazez un critic despre care dl Manolescu a scris cândva o carte splendidă..

În chestie sunt cele câteva întrebări mari & late:

1) De ce a ignorat Nicolae Manolescu viciul de procedură semnalat de Mircea Martin?

2) De ce, pentru prima dată în istoria premiului Eminescu, a cerut membrilor juriului să nominalizeze câte doi poeți? În ce fel simplifică acest lucru procesul de votare, așa cum pretindea?

3) De ce, dacă membrii juriului au votat câte doi nominalizați, în comunicatul din România literară apare că au indicat doar câte unul (cu excepția lui Ioan Holban)? Sau, spus pe șleau: de ce comunicatul din „România literară” falsifică procesul real de votare?

Aștept, ca toată lumea, răspunsurile la aceste întrebări. Încă mai sper că ele vor veni. Și că vor fi formulate cu aceeași bună-credință, onestitate & voință de adevăr ca și ale celorlalți membri ai juriului.

Deși, pe de altă parte, știu bine, ca toată lumea, de altfel, cât de mult s-a degradat maniera dialogului public a dlui Manolescu. Acum doi ani, polemizând cu Bianca Burța-Cernat, i se adresa cu „fetițo”. Într-un editorial din România literară, i se adresa lui Cosmin Ciotloș cu „măi, băiete”. Iar acum, după cum s-a văzut mai sus, a desfăcut pur și simplu urna cu miresme & a răsturnat-o peste capetele lașilor, stupizilor, jignitorilor semnatari ai Apelului.

Prin urmare, domnule profesor, aveți încă de lămurit câteva neclarități care aruncă dubii legitime asupra modului în care a fost acordat Premiul Mihai Eminescu – Opera Omnia în acest an.

Procesele de intenție, epitetele abrazive, malițiile nu țin loc de răspuns.

Decât din cu totul alt punct de vedere.

P.S. Revin cu apelul la conștiința dlui Gabriel Chifu:

Atunci când ați fost desemnat laureat, domnule Chifu, erați într-adevăr în afară de orice culpă morală.

Acum, când e limpede că premiul l-ați dobândit din pricina unui viciu de procedură care a distorsionat procesul de vot, devine o culpă morală să-l păstrați.

Returnarea premiului e singura opțiune a unui om moral.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , ,



Currently there are "43 comments" on this Article:

  1. Nu exagerati spune:

    Totusi, dl. acad. Manolescu pe dvs. nu va pomeneste in raspuns. De ce credeti ca s-ar referi la dvs.?

    • Radu Vancu Radu Vancu spune:

      Fiindcă spune așa: „ultimul pe listă, deși mai degrabă primul, Radu Vancu”. Până la o proximă dezmințire, îmi permit să cred că acela sunt eu.

  2. cornel spune:

    Dle, eu nu ma bag in ciorovaiala asta pentru ca , sincer, nu ma pricep. Da’ sa sa va spun ce gândesc eu. Poate in lumea voastra critica literara inseamna mult, un fel de etalon. In lumea noastra, insa, critica nu este o specie literara, ci mai degraba expresia frustrarii celui fara nici un talent fata de cei ce au. Muzica, poezia, arhitectura, dansul samd, fac parte din estetic si ne bucura sufletul si ne imbogatesc universul, pentru ca frumusetea ar putea salva lumea. Dar critica? Un demon intreba odata: Pe Hristos il cunosc si pe Pavel il stiu, dar tu cine esti? Aceeasi curiozitate o am si eu: Pe Vancu il cunosc – e un monstru fericit, pe Iaru il stiu – eram miner pe când el isi apara democratia)))…Da’ cine-i Manolescu?

    • Radu Vancu Radu Vancu spune:

      Critica e, spunea cineva, conștiința de sine a literaturii. E, dacă vreți, cortexul care face enormul trup al literaturii să se miște.
      Eu nu fac distincție între marea critică și marea literatură: îi citesc pe Lucian Raicu sau pe Matei Călinescu sau pe Nicolae Manolescu cu aceeași pasiune cu care citesc poeții mei de suflet.
      Pentru mine, așadar, Nicolae Manolescu e un scriitor esențial.
      Însă, de data asta, dl Manolescu a făcut praf & pulbere, dintr-un motiv meschin, unul dintre cele două-trei premii care mai însemnau ceva în literatura noastră.
      E, cum spune toată lumea, deja prea mult.
      P.S. Mulțumesc pentru cuvintele de apreciere.

      • yigru zeltil spune:

        Sau, dintr-o altă perspectivă, critica literară intermediază relația dintre cititori și trecutul(+prezentul) literaturii, care este o masă informă de cărți oarecare (nenumărabile, ca nisipul) printre care criticul face o ordine (eventual „ordinea”, adică ceea ce s-ar numi „canonul”).

        Doar că – și este valabil și pentru Franța, să zicem, nu doar România – critica literară implică putere nu numai asupra domeniului, ci și asupra felul în care literatura se reflectă în curriculum, în învățământ. Aici există trei factori problematici: criteriul estetic după care criticul ar trebui să stabliească valorile, criteriul „valorilor naționale” pe care învățământul dorește să le „inculce” elevilor… și capacitatea de asimilare a elevilor. Unii scriitori (considerați valoroși de către critici) ai (post)modernității sunt de o dificultate mare chiar pentru destui elevi de liceu (și uneori și pentru profesori, ei înșiși lipsiți adeseori de apetitul pentru lectură – să mai spunem că ar trebui să fie la curent cu se mai întâmplă în literatură? Prea mari pretenții…), așa că sunt predați în mică măsură sau, pentru că sunt ceruți la atrocele bacalaureat, sunt pasați într-o formă atât de simplistă că elevul nici nu mai stă să facă altceva decât să repete citatele din culegerea X sau Y (sau de pe un site de referate)…

        Tzvetan Todorov, în „Literatura în pericol”, se plângea de faptul că jargonul genului de critică metodică (pe care l-a popularizat prin traducerile sale din formaliștii ruși) a ajuns să infecteze cu sterilitate învățământul francez. Se pare că și acolo elevilor, indiferent de profil și indiferent de faptul că mulți nu vor ajunge să se specializeze în litere, le sunt băgate pe gât noțiunile – simplificate didactic – ale criticii formale/structurale, ale naratologiei…

        P.S. Personal, a nu face „distincție între marea critică și marea literatură” – așa cum preferă Radu Vancu – înseamnă a credita impresionismul ca discurs rafinat și nu unul – din perspectiva formală – pur și simplu supraadăugat. Problema de la noi o văd în felul următor: reputația celor mai mulți critici români este construită – uneori aproape exclusiv – pe această specie „slabă” (dar necesară) care este critica de întâmpinare, „foiletonistă”. Critica literară este acum o instituție din ce în ce mai slabă (din mai mulți factori), care, din cauza aspectului impresionist, a ajuns să servească uneori drept PR. Unde să fie compromisul ideal dintre instrumentele rafinate de analiză și accesibilitatea prezentării rezultatelor? La critica cu metodă m-am format, așa că nu pot decât să-i susțin pe cei care, trecuți prin zona universitară, s-ar ocupa de literatura contemporană cu o altă precizie decât cea a criticilor care scriu „pe genunchi”… Am înțeles însă că mulți nu vor decât să se „încălzească” prin foiletonistică… pentru a se cantona în zona universitară…

    • Hantzy spune:

      Nene, ti-ai luat maestru?! sa-ti puna faianta in baie?! Sau linoleumu’n bucatarie?! N’asa ca, la sfarsit, ai avut impulsul ala de nestavilit ca mata ai fi facut totul mai bine?! Desi stii ca n_o poti face. Da’ tot nu ti-ai putut retine o critica. Sincera si, convins, ca e valabila!!!
      Mata poti sa critici alinierea dalelor, altii a rimelor …

  3. joen spune:

    Ciorovăiala asta nu face de loc bine tagmei.
    Îl certaţi pe şef, ptr că vreţi nu vreţi el este şeful!
    Poate greşi, dar rămâne şef.
    Sunteţi toţi produsul epocii literare a lui Manolescu. Chiar aşa de orbi sunteţi? Dacă nu era Manolescu, peisajul cultural ar fi arătat cu certitudine mai rău.
    Este adevărat că se mai poate înşela, că mai poate avea slăbiciuni, dar domnule Vancu Manolescu rămâne şeful, iar dumneavoastră ceilalţi încă nişte promisuni.

    • Radu Vancu Radu Vancu spune:

      Felul în care vă reprezentați literatura, ca pe o prăvălie cu șefi, e complet inadecvat.

      • Radu Popescu spune:

        Păi, cam asta e imaginea pe care ne-o relevă Manolescu, mai rău decât o prăvălie, unde sarcinile sunt precise iar performanțele fiecăruia sunt analizate după criterii obiective, randament, eficientă, productivitate, literatura română pare o feudă în care Manolescu pe post de vătaf împarte premii, funcții, apariții după cum vrea mușchiul lui.
        N-aș avea nimic împotrivă dacă revista România Literară ar fi investiția lui Manolescu privată, dar așa, pare grotesc cum gândește și acționează acest individ.

    • dusu spune:

      daca privim restrictiv disputa,am putea spune ca intereseaza doar pe profesionistii speciei
      daca va intreb sinteti rumin?probabil veti raspunde afirmativ ! nu credeti ca un premiu care decide cine i mai bun, poate aduce atingere mindriei dvs patriotice ?sau poate vadim tudor ar fi bine sa fie si cel mai premiat poet rumin !?
      sigur disputa nu face bine tagmei pe moment,dar daca prin prezentarea ei in spatiu public ea scoate la iveala aspecte care,daca judecata dreapta va fi si cea cistigatoare,atunci pot fi reparate
      de aceea seria asta de articole io le apreciez
      manolescu cit de mare e,ar trebui sa fie intii om

  4. Marius L. spune:

    Multumita domnului Manolescu, as semna Apelul inca o data. Se poate??
    Ar fi interesant de realizat o sintetizare a atitudinii si prestatiei de pana azi a fiecarui membru al juriului de la Opera Omnia 2014. Cateva fraze despre fiecare.

  5. Gore' spune:

    @Radu Vancu
    D-le Vancu, se poate face un film din epopeea pe care o descrieti in seria de articole. Am citit prea putin din N. Manolescu asa incat opinia mea in ceea ce il priveste se refera mai degraba la omul -personalitatea pe care am identificat-o in diverse ipostaze dupa anii 90. Nu mi-a placut si nu imi place.
    Citind printre randuri articolele Dvs. nu am putut sa nu remarc cateva evidente care ma fac sa cred ca fie membrii juriului ii sunt adanc obligati d-lui Manolescu (motiv pentru care depasesc barierele moralitatii) fie premiul la care se face referire precum si pozitia de membru ai juriului reprezinta elemente fara valoare si sunt tratate ca atare.
    A fost doar o intalnire “amical-tovaraseasca” si o ocazie de schimb de impresii finalizata cu o masa pe cinste la sfarsit, udata cu un vin de Bohotin? Atunci orice atitudine boema este permisa si la sfarsit participantii pot sa isi dea cate 3 diplome.
    Intr-o manifestare serioasa, intr-un juriu care se respecta, un om care se respecta nu se ridica de la masa daca are dubii asupra a ceea ce s-a intamplat, asupra procedurii etc.. Un presedinte de juriu nu poate sa valideze cu semnatura lui in calitate de Presedinte un premiu pentru ca apoi sa inceapa sa povesteasca despre dubiile pe care le-a avut, vicii care ar fi putut sa existe dar… Daca un membru al juriului nu a avut clar regulamentul de functionare nu trebuia sa se aseze la masa juriului, daca i s-a parut ca procedura este deformata trebuia sa ia atitudine atunci.
    Acum, uitandu-ma de pe margine nu pot decat sa constat o “balacareala” (termenul poate suna neplacut, dar identific multe elemente in articolele aparute pe subiect care incadreaza toata povestea in aceasta speta) fara cap si fara coada. Evenimentele s-au petrecut. Am citit ca si premiul din 2013 a ridicat suspiciuni. Repetitivitatea nu denota altceva decat perpetuarea unor stari de fapt.
    Ce respect impun cei care au transformat un premiu ce poarta numele poetului national intr-un circ mediatic si un mar al discordiei in lumea artistilor? Nu cred in vina exclusiva a lui N. Manolescu.
    Daca exista un numar atat de mare de personalitati care fie nu sunt membri fie nu agreaza forma actuala a USR, de ce nu constituiti un organism in care sa credeti, care sa reprezinte cu adevarat interesele breslei, care sa promoveze valorile conform unei grile majoritar acceptata? Exista libertate de expresie, exista libertate de constituire in organizatii reprezentative.

  6. Emil spune:

    Manolescu are dreptate, s-a saturat de atitia frustrati care vocifereaza. Cit despre ce a spus despre Iaru, n-a facut decit sa exprime parerea generala despre el.

    • Radu Vancu Radu Vancu spune:

      După cum am explicat, n-are nici o importanță cât de frustrați sau cât de netalentați sunt scriitorii care semnează protestul.
      Importanță au doar întrebările pe care le pun ei.
      Dl Manolescu ar trebui să răspundă la aceste întrebări, nu să jignească scriitorii care le pun, într-un mod foarte politicos de altfel.

  7. Tudor K. spune:

    Domnul Manolescu a devenit un Ceaușescu mai mic și cu darul vorbirii.
    Jos Ceaușescu!

    • Radu Vancu Radu Vancu spune:

      Repet ce am scris mai sus: pentru mine, Nicolae Manolescu e un scriitor esențial.
      Și nu doar pentru mine, firește.
      Însă asta nu-i dă dreptul să se comporte abuziv în situații precum cea privitoare la premiul Eminescu.
      Sau să scrie editoriale în care să jignească scriitorii care-i pun întrebări legitime.
      Un președinte al scriitorilor care jignește scriitorii – ceva mai trist e greu de imaginat.

  8. Cosmin spune:

    Nefiind un concurs de matematica,rigoarea comisiei poate fi discutabila. Intra in discutie si “imi place”. Pornind de aici,cel ce participa la o astfel de selectare,trebuie sa accepte ab initio,ca factorul subiectiv este luat, ca atare, in discutie. Cind membrii comisiei sint ,totusi,personalitati ale lumii literare,este cam inestetic-sa nu zic altcumva-sa contestezi o selectie.Cum dl Radu Vancu nu este-inca – o personalitate,unanim apreciata,in realizari literare de exceptie,cred ca greseste,luind prea “personal” un concurs,la care,din plecare exista putini castigatori si multi participanti. In rest Dl Manolescu ramane ceea ce este,iar membrii juriului-indiferent cum se numesc- nu au datoria de a se justifica. Lumea, care iubeste literatura,cea actuala,oricum nu pune mare pret pe astfel de intreprinderi,participantii,in primul rand, ar trebui sa aiba masura propriei valori. Si multa modestie !

    • Radu Vancu Radu Vancu spune:

      La acest „concurs” nu există mulți participanți: e un număr restrâns de nominalizați.
      Problema e că procedurile de vot au fost distorsionate.
      Prin urmare, concursul își pierde legimititatea – și chiar validitatea.

  9. tudor spune:

    Manolescu acuza: “R.V., ultimul pe listă, deși mai degrabă primul, nu are o operă în stare să facă autoritate.”

    Radu Vancu se apara: “Nu vreau să insist asupra săgeții înspre propria mea persoană – dar e bizar să constat că dl Manolescu nu citește revista pe care o conduce: acum nu mai mult de o lună, o treime dintre criticii invitați de România literară să aleagă cele mai bune zece cărți ale generației 2000 găseau cu cale să menționeze o carte de-a mea. Probabil că încă nu aflaseră că biata mea operă nu e în stare să facă autoritate.
    Și nici bietul juriu al USR, nominalizând acum doi ani o carte de-a mea la premiul de poezie, nu aflase același lucru.
    Și nici însăși revista România literară, care mi-a solicitat & găzduit o rubricuță de cronică de poezie preț de vreun an și jumătate, nu aflase acest secret groaznic. Probabil că dl Manolescu, în calitate de director, n-a avut timp, în acel an și jumătate, să pună asta în vedere redacției.”

    Domnule Vancu, din cate imi dau eu seama, raspunsul domnului Manolescu este subsumabil mult hulitului argument ad hominem. Il putem simplifica astfel:

    Vancu: Chifu nu merita premiul pt ca Chifu nu este un poet suficient de bun.
    Manolescu: Ba da, Chifu merita premiul, pt ca dumneata, Radu Vancu, esti un nimeni. Fiind un nimeni, nu ai nici macar dreptul de a pune in chestiune aceasta decizie.

    In acest context, este greu de inteles de ce ati ales sa raspundenti in maniera asta. Faptul ca sunteti un poet bun sau nu, faptul ca sunteti un critic bun sau nu, ei bine, toate acestea nu sunt, cum s-ar zice, in chestiune. Prin raspunsul dumneavoastra, in care va enumerati meritele (daca as fi oleaca mai rautacios, as spune ca putina decență nu ar strica), nu faceti altceva decat sa intrati in logica argumentului ad hominem. Constituie oare valoarea dumneavoastra un criteriu in functie de care sa poata fi judecat poetul Chifu? Desigur ca nu. Cu alte cuvinte, ati ales o strategie de raspuns complet gresit. Dincolo de strategie, repet, a publica la gazeta meritele pe care sunt sigur ca le meritati nu este tocmai onorant. Mucalitul din mine se intreaba: V-au murit laudatorii? :)

    • Radu Vancu Radu Vancu spune:

      V-aș recomanda să citiți mai atent:

      „Asta însă nu e în chestie, ca să parafrazez un critic despre care dl Manolescu a scris cândva o carte splendidă.
      În chestie sunt cele câteva întrebări mari & late.”

      Iar întrebările privesc exclusiv viciile de procedură indubitabile, nu judecăți estetice chestionabile.
      Aceasta e „strategia mea de răspuns”, nu cea pe care fantezist mi-o atribuiți dumneavoastră.

      • tudor spune:

        Răspunsul dumneavoastră este oarecum amuzant. Citez: “Iar întrebările privesc exclusiv viciile de procedură indubitabile, nu judecăți estetice chestionabile.” Cu alte cuvinte, d-voastra chestionati forma, nu continutul. Cred , totusi, ca urmatorul paragraf se refera la valoarea estetica a poeziei domnului Chifu:

        “Începând din 15 ianuarie, dl Gabriel Chifu, vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România, este egalul lui Mircea Ivănescu. Amândoi sunt laureați ai premiului „Mihai Eminescu” – Opera Omnia de la Botoșani, distincție decernată de un juriu condus de Nicolae Manolescu, președinte al Uniunii Scriitorilor din România. Și, cum scrisul lui Mircea Ivănescu, după Al. Cistelecan, este una dintre cele câteva experiențe fundamentale ale poeziei române, rezultă cu necesitate că și poezia lui Gabriel Chifu este o astfel de experiență.

        Începând de alaltăieri, dl Gabriel Chifu este așadar „cel mai avansat teoretic și mai influent poet român de după al doilea război mondial” – fiindcă așa spune Mircea Cărtărescu că ar fi Mircea Ivănescu. Al cărui egal, iată, prin decizia lui Nicolae Manolescu, dl Gabriel Chifu tocmai a devenit.

        Gabriel Chifu este, de alaltăieri, egalul lui Gellu Naum. Fiindcă amândoi sunt laureați ai premiului Eminescu, firește. Unul dintre cei mai mari profesori postbelici, Ion Vlad, îmi spunea cândva, cu pasionalitatea care-l caracterizează și la 80 de ani, că Gellu Naum e poetul nostru fundamental, mai poet chiar și decât Eminescu. Prin premiul Eminescu, Gabriel Chifu a ajuns și el mai poet decât Eminescu.

        Îl cunosc foarte puțin pe domnul Gabriel Chifu. Am avut de a face direct numai atunci când l-am rugat să accepte să-i selectez, împreună cu Claudiu Komartin, câteva poeme din Însemnări din ținutul misterios pentru antologia noastră de best of ale anului poetic. Acea carte este, după mine, singura lui carte de poezie reală.” (http://www.contributors.ro/cultura/cand-criticul-compromite-critica-%C8%99i-la-pachet-uniunea/)

        Sa revenim: faptul ca dumneavoastra ati ajuns sa puneti la indoiala procedura a rezultat dintr-o apreciere estetica prealabila. Daca ar fi castigat, de exemplu, Cartarescu? Ati mai fi pus in chestiune procedura? Indraznesc sa spun ca nu. De ce? Pur si simplu pentru ca nu puneti la indoiala valoarea estetica a acestuia.

        Am urmat sfatul si am recitit. E adevarat, pasajul citat („Asta însă nu e în chestie, ca să parafrazez un critic despre care dl Manolescu a scris cândva o carte splendidă. În chestie sunt cele câteva întrebări mari & late.”) indica faptul ca dumneavoastra recunoasteti in raspunsul lui Manolescu atacul nepotrivit la persoana. In acest context, nu pot decat sa fiu cu atat mai mirat de cele 9 randuri in care insistati sa intrati in logica acestui atac. Manolescu v-a spus ca sunteti o nulitate in literatura. Cum raspundeti? Demonstrand, pe nu mai putin de 9 randuri, ca dumneavoastra nu sunteti totusi o nulitate, ca aveti merite. Cele 9 randuri sunt un fapt, fac parte din raspunsul catre Manolescu.

        • Radu Vancu Radu Vancu spune:

          Așa e: în anii trecuți, când au câștigat poeți despre care nimeni nu aveau dubii că merită premiul, nu au existat reacții de genul acesta – și, implicit, nimeni nu a examinat procedurile de vot.
          Anul acesta, premiul a fost obținut de un poet în legătură cu care președintele juriului spunea că e inimaginabil că ar fi putut ajunge în finală, darmite să mai și câștige. Uluirea aceasta a fost generală. Protestul nostru origina în ea; pe parcurs, au reieșit lucruri mai grave decât dubiul estetic.
          Dacă, în schimb, anul acesta ar fi câștigat Mircea Cărtărescu, s-ar fi repetat situația din anii trecuți: nimeni nu ar fi chestionat procedurile & regulamentul.
          S-a obținut, așdar, dreptul de a cere transparență juriului; și, în general, cred că juriile vor fi mult mai transparente în decizii de acum încolo; e unul dintre cele câteva lucruri bune rezultate din tot scandalul.

  10. Editorul spune:

    Adevarul e la jumatate, cu toate ca semnatarii protestului nu pot accepta asta, considerandu-se detinatorii dreptatii absolute. Fiind si patron de editura pana mai acum ceva timp, nu s-ar putea spune ca sunt pe dinafara cu totul. Lumea literara e plina de mizerie, desi n-as fi vrut in veci sa spun asta. Invidie, barfa, nimicnicie, infatuare. Poezia lui Vancu nu da pe nimeni pe spate, e cert,
    e poezia specifica adolescentilor cu aere de artisti, Iaru este fara niciun dubiu total lipsit de caracter, iar astea nu sunt doar impresii nastrusnice. Despre ceilalti nu spun nimic, pe doi cunoscandu-i foarte bine. S-au infierbantat si ei. S-au nesocotiit regulile, intr-adevar, dar protestatarii contestă, de fapt, legitimitatea premiatului. Bietul Gabi ! P.S. Manolescu trebuie sa plece, iar asta e alta poveste.

  11. iosiP spune:

    Ca habarnist in domeniu imi permit sa intreb: premiul respectiv se acorda pentru opera sau pentru caracter? Nu de alta dar tot vad ca se aduce in discutie lipsa de caracter a domnului Iaru… constituie aceasta un impediment in calea activitatii sale literare? Ceva ma face sa cred ca dimpotriva – o oarecare doza de “asocialitate” poate asigura o viziune mai cinica (dar mai corecta) asupra realitatii.

    • Radu Vancu Radu Vancu spune:

      Știu că întrebarea dumneavoastră e retorică – dar țin totuși să reafirm evidența: premiul se acordă pentru operă.
      Florin Iaru, sunt sigur, va fi și el unul dintre laureați.

      • constantin spune:

        Caracterul e destinul?

        • Radu Vancu Radu Vancu spune:

          Întotdeauna.
          Ne asigură Heraclit – și, pe urmele lui, Nietzsche.

          • Radu Popescu spune:

            De fapt ideea vine din filozofia budistă. Ei zic așa:

            Semeni o idee și culegi o acțiune.
            Semeni o acțiune și culegi un obicei.
            Semeni un obicei și culegi un caracter.
            Semeni un caracter și culegi un destin.

            • antonie spune:

              Dacă nu ai caracter nu ai destin? Cum se știe destinul lui Iaru?
              Probabil un caracter frumos duce la un destin pe măsură. Un caracter urât la ce duce? Luarea unui premiu Eminescu e un destin frumos/urât?
              În altă ordine de idei cum rămâne cu predestinarea. Există ori nu? Dacă există, cum se modelează un caracter după impunerea unui destin pe care trebuie să-l impună când nu exista? Efectul poate fi anterior cauzei? Dacă nu există, mai bine de jumătate din literatură ar trebui rescrisă. Jumătatea cea mai frumoasă…

  12. Mihail spune:

    Râpă (numele real al lui Iaru) nici nu era vehiculat, el s-a băgat în seamă singur. Eu fac pariu că nu va câștiga, domnule Vancu. Măcar dintr-un punct de vedere există, văd, unanimitate : caracterul său este zero. Oricum, USR-ul este departe tare de ceea ce ar trebui să fie. Dar clicile literare sunt copii fidele ale celor politice, ăștia suntem, domnilor !

    • Radu Vancu Radu Vancu spune:

      Țin pariul, domnule Mihail. În câțiva ani, Florin Iaru va fi laureat al premiului Eminescu.
      Cât despre unanimitatea de pe forumuri – n-aș avea atâta încredere în ea.
      Mai ales când dau verdicte aspre despre caracter oameni pitiți după pseudonime.

    • iosiP spune:

      Si ce-are sul(l)a cu prefectura, domnule Mihail?
      Premiul acordat se numeste Mihai Eminescu, nu MAica Theresa :)

  13. Mihail Lungu Mihail Lungu spune:

    Regăsesc în răspunsul d-lui Manolescu o veche meteahnă românească, care pare să fie adânc înrădăcinată în mentalitatea autohtonă: în loc să ne punem întrebarea “Ce spune?” întrebăm mereu “Da ăsta cine mai e?”. Păi dacă nu e boier (sau mare grangur, sau cine ştie ce vedetă), nu poate să aibă dreptate, cam asta e logica.
    Când cineva este silit să recurgă la o astfel de retorică, înseamnă că i s-au terminat argumentele. Şi este, după cum mi se pare mie în cazul de faţă, un bizon intelectual.

  14. iosiP spune:

    Recunosc, raspunsul domnului Manolescu este stupefiant: practic, este o lunga insiruire de poeti si “facilitati publicistice” acordate acestora. Eu ce sa inteleg? Ca:
    a) poetii respectivi nu meritau sa publice, dar au facut-o prin bunavointa lui NM si (eventual) in detrimentul unor alti poeti care chiar meritau sa publice?
    b) ergo, ca NM taie si spanzura dupa cum doreste in spatiul publicistic national, si chiar se lauda cu asta?
    c) ca cei pe care NM nu i-a promovat ar avea dreptul sa-i ceara demisia, fiind acum evidenta partinirea – in scop de fidelizare – fata de unii autori?
    Nu trag concluzii, ele se impun de la sine!

  15. Sabin de la ziar spune:

    Mare tam-tam, dle Vancu, cam prea mare. Sartre a refuzat Nobelul… Musatescu avea o vorba : Toate gastele se cred lebede persecutate de soarta. Pe de alta parte, cunosc scriitori admirabili care nu vor sa fie membri USR. De ce oare ?… Iar cu caracterul lui Iaru, ce sa zic ? Nu-i poti contrazice pe toti, doar n-o fi dat boala-n ei ca-n oi, in masa. In mod cert trebuie creata o alternativa serioasa la USR, puneti mana si faceti, eu va sustin.

    • Radu Vancu Radu Vancu spune:

      Una e un premiu refuzat, alta un premiu măsluit, nu credeți?
      Dacă președintele Academiei Suedeze ar fi făcut astfel încât vicepreședintele Academiei Suedeze să ia premiul, manipulând rezultatele colegilor lui, cred că nu v-ar fi mirat scandalul. :)
      Desigur, sunt și eu interesat de o alternativă la USR (nici eu nu sunt membru USR) – înțeleg că există deja un grup de inițiativă în acest sens, se va vede în zilele ce urmează.

  16. moses spune:

    nu inteleg, in cele din urma voi sinteti juriul? De ce repetati istoria? Jos boierii mintii, ca sa ne mutam in casele lor! Pe ce baza? Sa dea Cernat premiul, in locul lui Manolescu? Cadem in penibil.

    Si alta: ce e cu “fetita” si “mai, baiete”? Nu e asa? Ori nu sinteti la literatura, ori n-aveti pic de umor, ca sa nu zic poezie.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Radu Vancu


Radu Vancu

Radu Vancu (n. 1978, Sibiu), poet, eseist și traducător. Conferențiar la Universitatea „Lucian Blaga” și redactor la revistele „Transilvania” și „Poesis internațion... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)