Home » Armata »Cultura »Societate/Life » Citesti:

Probleme militare şi diplomatice în relaţiile româno-elveţiene (ianuarie-februarie 1971)

Petre Opris ianuarie 25, 2019 Armata, Cultura, Societate/Life
7 comentarii 4,382 Vizualizari

La reuniunea din 8 februarie 1971, membrii Prezidiului Permanent al Comitetului Central al Partidului Comunist Român au analizat un articol şi un document militar elveţian mai puţin obişnuite, ambele fiind publicate de Henri Trüb la Geneva, la 16 ianuarie 1971.[1] Redactorul-şef al revistei săptămânale „Voix Ouvrière”[2], editată de Partidul Muncii din Elveţia, îşi intitulase articolul astfel: „Provocarea imbecilă a unui colonel – teoriile din «Cărticica roşie» aplicate la manevrele armatei elveţiene”[3].

Agenţia română de presă „AGERPRES” a tradus articolul respectiv pentru informarea autorităţilor comuniste de la Bucureşti şi a explicat în titlul buletinului său informativ faptul că „Partidul Muncii [din Elveţia – nota P. Opriş] protestează împotriva desemnării României ca eventual agresor împotriva Elveţiei”[4].

În studiul nostru ne-am propus să prezentăm situaţia militară în care se afla România în anii ’60 şi mai multe detalii despre rolul pe care îl avea România în cadrul Organizaţiei Tratatului de la Varşovia pe Teatrul de Acţiuni Militare de Sud-Vest al alianţei respective. Totodată, analizăm pe larg greşelile lui Henri Trüb din articolul său şi poziţiile diplomatice ale României şi Elveţiei – state care nu au o graniţă comună, distanţa dintre frontierele cele mai apropiate ale acestora fiind de circa 1100 km (pe şosea).

Pentru a atinge aceste scopuri, am utilizat mai multe documente româneşti din Arhivele Naţionale Istorice Centrale şi Arhivele Militare Naţionale Române, baza de date digitale a Arhivelor Federale Elveţiene, site-ul Centrului pentru Studii de Securitate din cadrul Institutului Federal de Tehnologie din Zürich, câteva cărţi, reviste, articole şi informaţii aflate pe site-ul Partidului Muncii din Elveţia.

Aplicaţiile Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (1964-1965)

Deşi nu există o formulă perfectă pentru a evalua eficacitatea utilizării probabile a forţelor Organizaţiei Tratatului de la Varşovia împotriva grupurilor de armate ale NATO din Europa în anii 1960, sunt o serie de factori care ar trebui luaţi în considerare.

Pentru a se înţelege modul de cooperare militară în Organizaţia Tratatului de la Varşovia şi cum puteau ajunge unităţile militare române şi elveţiene într-un contact direct vom utiliza două documente militare româneşti din februarie 1964 şi mai 1965, mărturia generalului colonel Ion Tutoveanu (şeful Marelui Stat Major român, 26 aprilie 1954 – 15 iunie 1965) şi un document militar ungar din luna mai 1965.

La 1 februarie 1964, generalul de armată Leontin Sălăjan (ministru al Forţelor Armate) a întocmit un raport privind jocul ungar de război „Citadela”, pe hartă (pe un eşalon), care s-a desfăşurat la Budapesta în perioada 24-28 ianuarie 1964 şi a avut următoarea temă: „Operaţia ofensivă a Frontului pe teatrul de acţiuni militare de Sud-Vest în perioada iniţială a războiului”[5].

Jocul de război a fost condus de generalul colonel Lájos Czinege (ministrul ungar al Apărării) şi mareşalul Andrei A. Greciko a asistat la acesta împreună cu o grupă de generali şi ofiţeri din Comandamentul Forţelor Armate Unite ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. În corpul de conducere al aplicaţiei militare s-au aflat generalul colonel C.I. Provalov (comandant al Grupului de Trupe de Sud sovietic, care staţiona în Ungaria)[6], generali şi ofiţeri din Ministerul ungar al Apărării şi Grupul de Trupe de Sud, precum şi trei ofiţeri români. Organele de execuţie au fost compuse din grupe operative din cadrul comandamentelor Armatei 5 Ungare, Corpului 28 Armată sovietic şi Armatei 3 Române (27 de ofiţeri pentru nivelul Armate şi 18 ofiţeri pentru nivelul Corp de Armată).[7] Arbitrii jocului de război au fost ofiţeri sovietici din comandamentul Grupului de Trupe de Sud, la care s-au adăugat, la comandamentele de armată, unul sau doi ofiţeri unguri şi români – ca ajutori ai arbitrului principal, în funcţie de situaţia tactică jucată.[8]

Potrivit scenariului aplicaţiei, Grupul de Armate de Sud şi Grupul de Armate Centru ale NATO (alcătuite din unităţi italiene, austriece, vest-germane, franceze şi americane) traversau Austria neutră (sub acoperirea forţelor austriece aflate la nord de Viena şi est de Graz) şi pătrundeau în Ungaria şi Cehoslovacia înainte de a fi forţate să se retragă din cauza marii contraofensive a unităţilor Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, declanşate pe teritoriile Ungariei şi Cehoslovaciei.[9]

Forţele sovietice şi cehoslovace reuşeau să creeze Frontul 3 Vest (un Grup de Armate, potrivit doctrinei NATO) pe teritoriul cehoslovac. Concomitent, Armata 5 Ungară, Corpul 28 Armată sovietic şi Armata 3 Română se concentrau şi atingeau nivelul de luptă în cadrul Frontului de Sud-Vest pentru a trece la ofensivă spre Innsbruck (Austria) şi Udine (Italia) – pe direcţiile operative austriacă, respectiv nord italiană.[10]

Aflată în al doilea eşalon de luptă al Frontului de Sud-Vest, Armata 3 Română trebuia să îşi desfăşoare unităţile din compunere pe teritoriul ungar şi să traverseze Ungaria şi Austria într-un marş combinat de peste 600 km, deplasându-se atât pe calea ferată, cât şi pe şosele cu regimentele şi diviziile sale. Armata 3 Română urma să ia contact nemijlocit şi să lupte împotriva forţelor NATO aflate pe direcţiile operative austriacă sau nord italiană după 4-6 zile de la declanşarea operaţiunilor militare[11] şi trebuia să creeze condiţiile pentru dezvoltarea ofensivei Frontului de Sud-Vest spre estul Câmpiei Lombarde, în scopul eliminării Italiei din război.

Datorită unei reuşite ipotetice a acţiunilor de luptă desfăşurate la frontiera ungaro-austriacă de marile unităţi ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, în scenariul aplicaţiei s-a considerat că Armata 3 Română a intrat în luptă pe direcţia nord italiană încă din a doua zi de război.

În toate documentele aplicaţiei (inclusiv hărţile de lucru), Armata 3 Română a fost denumită „Armata 12” şi aceasta trebuia să înainteze prin estul Câmpiei Lombarde în a doua zi de război, pe fondul succesului pe care l-ar fi înregistrat unităţile sovietice, ungare şi cehoslovace în luptele anterioare. Pentru desfăşurarea operaţiunilor ofensive din a doua parte a scenariului, Armata 3 Română stabilea o cooperare strânsă cu Armata 5 Ungară pe direcţia operativă nord italiană.

În exerciţiu s-a prevăzut ca Fronturile Organizaţiei Tratatului de la Varşovia să aibă la dispoziţie arme nucleare şi ofensiva forţelor principale ale acestora avea loc după câteva lovituri nucleare executate împotriva Grupului de Armate de Sud şi Grupului de Armate Centru ale NATO.

Al doilea document militar românesc se referă la desfăşurarea pe teritoriul României, în perioada 20-27 mai 1965, a manevrelor militare cu următoarea temă: „Organizarea şi planificarea operaţiei ofensive de către Front (armata de arme întrunite şi corpul aerian), concomitent cu executarea contraloviturilor de Armată şi Front şi ducerea acţiunilor de luptă fără întrebuinţarea armelor de nimicire în masă şi cu întrebuinţarea acestora (în cazul în care inamicul le va folosi)”. Concepţia aplicaţiei era românească pentru prima dată de la înfiinţarea Organizaţiei Tratatului de la Varşovia şi unităţile române acţionau în mod unitar, sub conducerea unui comandament de front propriu (Frontul 3 Vest).

Potrivit concepţiei româneşti, forţele NATO treceau prin Iugoslavia şi Austria pentru a ataca Ungaria şi România. În acel plan se asumau ca evenimente fireşti încălcarea teritoriului Iugoslaviei comuniste, nealiniate şi nerespectarea neutralităţii austriece, mai întâi de către Grupurile de Armate ale NATO, apoi de către trupele sovietice, române şi ungare. În scenariu, Grupul de Armate „Tisa” al NATO ajungea la Dunăre şi, după crearea unui cap de pod la est de fluviu, reuşea să pătrundă pe teritoriul României pe un front de 450 kilometri fără să utilizeze armele de nimicire în masă. În situaţia respectivă, Frontul 3 Vest urma să se mobilizeze şi să declanşeze o mare ofensivă pentru nimicirea Grupului de Armate „Tisa” al NATO şi a rezervelor sale din adâncime, apoi îşi extindea acţiunile de luptă spre graniţele cu Ungaria şi Iugoslavia.[12] În timpul contraofensivei româneşti, Grupului de Armate „Tisa” urma să lanseze câteva atacuri cu arme de distrugere în masă, iar comandantul Frontului 3 Vest ordona declanşarea pe 24 mai 1965 a unor contraatacuri cu arme similare.[13]

La 26 mai 1965, Frontul 1 Sud (alcătuit din mari unităţi sovietice şi ungare), împreună Fronturile 2 şi 3 Vest, acţionau cu principalele forţe în direcţia fluviului Dunărea, apoi îşi desfăşurau ofensiva la nordul şi sudul Lacului Balaton până la 4 iunie 1965. Ulterior, Frontul 2 Vest dezvolta o direcţie de ofensivă de la Lacul Balaton spre Viena şi Leipzig. În acelaşi timp, Frontul 3 Vest (alcătuit doar din mari unităţi româneşti) îşi îndrepta lovitura principală pe direcţia operativă nord italiană, pe un front de 250 km, cu scopul de a ajunge în estul Câmpiei Lombarde, apoi la Roma şi Pescara. Concomitent, Frontul 1 Sud declanşa câteva atacuri nucleare şi, apoi, avansa cu forţele sale principale în Iugoslavia pentru a distruge unităţile NATO aflate în partea de nord-est a litoralului Mării Adriatice, în munţii Bosniei şi în zona oraşului Split.[14]

Desfăşurarea operaţiunilor prevăzute pe teritoriul României, în acel scenariu, a fost supravegheată de un corp de arbitri format din ofiţeri-instructori români de la Academia Militară. Totodată, un grup alcătuit din generalul-locotenent Marcenko, generalul-maior Trujnikov, generalul-maior Gromîko, generalul-maior Sofronov, generalul-maior Muzicenko şi colonelul Panitkin au întocmit un raport în care au prezentat o evaluare generală a exerciţiului. Oaspeţii sovietici au menţionat în documentul respectiv faptul că generalii români au făcut greşeli în timpul pregătirii atacurilor nucleare ordonate împotriva forţelor NATO, ţintele principale nefiind stabilite din timp şi nici o ţintă secundară nu a fost indicată de generalii care au participat la manevrele din Transilvania.

Zivilverteidigung (Apărarea Civilă) în Elveţia

În titlul articolului său publicat la 16 ianuarie 1971, Henri Trüb a menţionat despre „teoriile din «Cărticica roşie»”.[15] Potrivit lui Ralph A. Stamm, „volumul a fost cunoscut în Elveţia sub numele de «cărticica roşie», ceea ce este o dublă ironie: «cărticica» are 320 pagini şi este plină de ideologie anticomunistă. Zivilverteidigung (Apărarea Civilă) a fost publicată în anul 1969 şi 2,6 milioane de copii gratuite au fost distribuite gospodarilor elveţieni. Aceasta a avut două scopuri: 1) să fie utilizată ca ghid de populaţia elveţiană, pentru a şti cum să se pregătească şi să se comporte în cazul unor dezastre naţionale, inclusiv un atac nuclear; 2) să întărească spiritul de patriotism şi rezistenţă faţă de străini şi pericole (în acel timp, în primul rând faţă de comunism).

Cărticica roşie conţinea versuri ale unor cântece patriotice şi, foarte interesant, două versiuni ale unei poveşti în care Elveţia este ameninţată de forţe revoluţionare, sprijinite de o putere externă. În prima versiune, publicată pe paginile din dreapta ale cărţii, poporul elveţian rezistă şi îşi salvează ţara; în cea de-a doua versiune, publicată (desigur) pe paginile din stânga, revoluţia reuşeşte şi Elveţia se prăbuşeşte”[16].

În calitate de şef al secţiei „Armată şi mobilizare” („Organizare şi mobilizare”, în opinia noastră) din Corpul 3 Armată Alpin, colonelul Wüst a ordonat să fie difuzat un document pentru descurajarea trupele române din Divizia 431 (ipotetică), în cursul manevrelor desfăşurate în Elveţia la sfârşitul anului 1970 sau în primele două săptămâni ale anului 1971.[17] El a aplicat principiile menţionate în „Cărticica roşie”, criticate vehement de conducerea Partidului Muncii din Elveţia – care sprijinea constant operaţiunile de propagandă sovietice în Occident.

Redactorul-şef al revistei „Voix Ouvrière” a fost deranjat în primul rând de prezentarea negativă a autorităţilor politice de la Moscova şi a afirmat că „spiritul ultrareacţionar al unor grade superioare în cadrul acestei «apărări totale» de care se vorbeşte mult în prezent, dovedeşte că nu pot să-şi ascundă ura lor anticomunistă şi antisovietică”[18]. În opinia militarilor elveţieni, trupele române care au traversat Ungaria, Austria şi partea de est a Câmpiei Lombarde puteau ajunge în regiunea Ascona – unde aveau posibilitate să se predea atunci când luau contact cu unităţile Corpului 3 Armată Alpin elveţian, scăpând astfel de sub dominaţia imperialismului sovietic. Henri Trüb considera că situaţia din scenariul militar era inacceptabilă şi s-a pronunţat împotriva menţionării numelor ţărilor care aveau intenţia să atace Elveţia, referindu-se în mod explicit la Uniunea Sovietică şi România.

Redactorul-şef al revistei a amintit şi despre un caz de la începutul anului 1964, când colonelul de Stat Major Ernst Zerkiebel[19] a organizat exerciţiul „Raportul Popov” la Lacul Negru (în cantonul Fribourg) pentru a antrena unităţile elveţiene de aviaţie.[20] În scenariul acelui exerciţiu era inclusă o aşa-zisă acţiune de torturare a piloţilor elveţieni capturaţi de „sălbaticul duşman sovietic”[21]. Henri Trüb a menţionat faptul că, după finalizarea antrenamentului, Consiliul Federal elveţian a interzis „în mod oficial ca să se desemneze explicit, în cursul manevrelor sau în cursul unui exerciţiu, numele unui adversar sau al unui eventual inamic, aceasta în numele neutralităţii statului elveţian. În plus, Consiliul federal dezaprobase în mod sever «exerciţiile» imbecile ale colonelului Zerkiebel”[22].

Epilog

La 8 februarie 1971, membrii Prezidiului Permanent al Comitetului Central al Partidului Comunist Român au aprobat următoarea poziţie diplomatică: „În legătură cu documentul difuzat de Comandantul serviciilor armate şi mobilizării, colonelul Wüst, în cursul recentelor manevre care au avut loc în Elveţia, Prezidiul Permanent al C.C. al P.C.R. a hotărât ca ambasadorul R.S. România la Berna să facă o vizită la Departamentul Politic Federal, cu care prilej să-şi exprime nedumerirea în legătură cu conţinutul materialului respectiv, precum şi convingerea că guvernul federal va lua măsuri de preîntâmpinare în viitor a unor asemenea acţiuni care pot dăuna bunelor relaţii existente între cele două ţări”[23].

Acel text conţine o greşeală majoră. Conform articolului publicat în ianuarie 1971 de Henri Trüb (care a decedat în acelaşi an), colonelul Wüst era doar şef al Departamentului Armată şi Mobilizare din cadrul Corpului 3 Armată Alpin elveţian. În plus, Ion Stănescu (preşedinte al Consiliului Securităţii Statului) nu i-a spus lui Nicolae Ceauşescu faptul că Wüst era comandantul serviciilor armate şi mobilizării. În raportul său strict secret, Ion Stănescu a amintit doar că „autorul ordinului de manevre provocator, colonelul Wüst, ar fi încălcat un ordin al generalului PIERRE HIRSCHY, adjunct al ministrului apărării, de a nu se folosi la manevrele militare nume de ţări şi nici culoarea roşie pentru marcarea inamicului (pe hartă – nota Petre Opriş)”[24].

A doua greşeală aparţine autorului documentului militar publicat în „Voix Ouvrière” (pe care îl redăm în continuare, în anexă). Autorităţile române au schimbat numele ţării lor la 21 august 1965 – din Republica Populară Română în Republica Socialistă România. Autorul necunoscut a scris vechiul nume al României în documentul său militar şi a menţionat despre Alexander Dubček. Presupunem că documentul a fost întocmit în 1964 sau 1965 (când Leonid Brejnev deţinea deja puterea supremă în URSS) şi a fost actualizat în anul 1968, când Alexander Dubček a început „Primăvara de la Praga”, în tentativa sa de a reforma sistemul comunist din Cehoslovacia.

Ultima greşeală aparţine lui Henri Trüb. Nu ştim dacă el era doar naiv sau credea cu adevărat în comunism, însă putem presupune un lucru: el nu a fost convins de către armata elveţiană şi de liderii politici elveţieni de faptul că trupele sovietice, române şi ungare erau capabile că ocupe Austria, sudul Republicii Federale Germania şi nordul Italiei în doar câteva zile de război şi că puteau stabili un contact nemijlocit cu Corpul 3 Armată Alpin elveţian în regiunea Ascona, la frontiera comună italiano-elveţiană. El a fost gata să blameze pe oricine pentru faptul că relaţiile dintre Elveţia şi URSS erau deteriorate şi documentul publicat de el a fost doar un pretext pentru a continua critica sa împotriva liderilor politici şi militari elveţieni care au aprobat „Cărticica roşie”. Relatarea vechilor idei politice ale Uniunii Sovietice – şi renaşterea poveştilor antioccidentale în Elveţia, după invadarea Cehoslovaciei de către mari unităţi militare din cinci state membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (URSS, Polonia, Ungaria, R.D.G. şi Bulgaria), în noaptea de 20 spre 21 august 1968 – a devenit o componentă importantă în strategia de supravieţuire a regimului sovietic. România a fost doar un pion pentru redactorul-şef al „Voix Ouvrière” deoarece, în primul rând, el a încercat să apere Uniunea Sovietică, ca punct de plecare pentru două poveşti care făceau parte din arsenalul propagandistic al Kremlinului: glorificarea trecutului Uniunii Sovietice şi „prădătorii occidentali”. Părţi din acea propagandă de stat au renăscut cu oameni ca Henri Trüb, însă fără consecinţe semnificative în cadrul relaţiilor Moscovei cu Occidentul.

În acele condiţii, reacţia autorităţilor române faţă de problemele diplomatice şi militare subliniate de redactorul-şef al revistei Partidului Muncii din Elveţia a fost adecvată faţă de o situaţie neaşteptată, în scopul menţinerii de relaţii bune cu Elveţia şi URSS. La 28 ianuarie 1971, Ion Stănescu a propus lui Nicolae Ceauşescu să fie studiată oportunitatea trimiterii unui protest oficial autorităţilor elveţiene, însă preşedintele României nu a aprobat acest demers, alegând o soluţie diplomatică fină pentru a rezolva această problemă.[25]

Document elveţian, intitulat „Operaţiune psihologică împotriva diviziei române nr. 431” şi publicat de Henri Trüb la Geneva, la 16 ianuarie 1971, în revista săptămânală „Voix Ouvrière” – editată de Partidul Muncii din Elveţia.

Operaţiune psihologică împotriva diviziei române nr. 431

1. Divizia română nr. 431 este în contact cu trupele din br.fr. 9 (probabil, Brigada 9 Franceză – nota Petre Opriş) în regiunea Ascona.

2. Vă sugerez („să acţionaţi” – termen omis din text N.R.) împotriva acestei divizii române cu ajutorul textului următor (se presupune că este tradus în română) pe care îl puteţi difuza prin intermediul manifestelor şi al megafoanelor.

3. Vă rog să mă informaţi cu privire la condiţiile locale în care această acţiune poate sau nu să fie realizată.

Apel către forţele armate ale Republicii Populare Române

Tovarăşi români,

Vi se oferă o ocazie nesperată de a vă elibera de dictatura troicii.

Ştiţi în ce condiţii Republica Populară Română doreşte de mai mulţi ani să scape de dominaţia Moscovei.

Ştiţi în ce condiţii guvernul vostru s-a străduit întotdeauna să reziste ordinelor guvernului sovietic. Chiar atunci când a fost obligat să facă parte din Pactul de la Varşovia, el a încercat mereu să scape de obligaţiile sale, refuzând în special să facă ca forţele sale să participe aci.

Ştiţi de asemenea că guvernul vostru cere de mult timp desfiinţarea pactelor militare şi – ca Dubcek la Praga – instaurarea în Europa a unui „socialism cu înfăţişare umană”.

Vi se oferă o ocazie nesperată de a realiza în sfârşit acest ideal şi de a vă elibera de stăpânii voştri sovietici.

Aceştia v-au obligat să luptaţi la mii de kilometri departe de patria natală împotriva unei ţări mici, democratice şi paşnice, a unui popor de ţărani care manifestă o mare prietenie pentru România. Profund ataşaţi libertăţilor lor, elveţienii sunt hotărâţi să lupte până la ultimele puteri împotriva oricărui invadator străin. În ţara lor muntoasă ei sunt capabili să extermine până la unul pe soldaţii străini. Şi au mijloacele să o facă. Dar elveţienii nu confundă pe români cu ruşii. Elveţienii nu manifestă pentru România decât prietenie. Ofiţerii şi soldaţii lor nu vor decât să vă ajute pentru a vă elibera de stăpânii sovietici. Pentru ce luptaţi împotriva Elveţiei?

Predaţi-vă deci primilor elveţieni pe care îi întâlniţi, agitând steaguri albe:

Armata elveţiană a primit ordine ca să vă primească ca prieteni. Puneţi-vă sub protecţia ei. Veţi fi imediat hrăniţi şi puşi la adăpost de operaţiunile de război. Astfel puteţi să vă salvaţi viaţa.

Alăturându-vă armatei elveţiene de îndată ce este posibil, contribuiţi în acelaşi timp la eliberarea în sfârşit a României.

Tovarăşi români,

Jos cu războiul lui Brejnev.

Jos cu imperialismul sovietic.

Trăiască pacea.

Trăiască libertatea.

Elveţia democrată este gata să vă primească ca fraţii…

NOTE_____________


[1] Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare: A.N.I.C.), fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 8/1971, f. 3; 8.

[2] André Rauber, Décès de notre camarade Armand Magnin, în Parti du Travail, lundi 3 octobre 2011, http://www.pdt-ge.org/?Deces-de-notre-camarade-Armand (accesat la 14.01.2018).

[3] A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 8/1971, f. 209.

[4] Ibidem.

[5] Arhivele Militare Naţionale Române (în continuare: A.M.N.R.), fond D, dosar V/2, volumul 3b, f. 149; H. Miklós, K. Vilmos, Magyarország az atomháború árnyékában [Ungaria în umbra războiului nuclear], Zrínyi Kiadó, Budapest 2016, p. 372.

[6] Aflat în corpul de conducere al aplicaţiei, generalul colonel C.I. Provalov a îndeplinit funcţia de locţiitor al ministrului Apărării al R. P. Ungare.

[7] La acea dată, generalul-locotenent Sterian Ţîrcă era comandantul Armatei 3, în timp ce generalul-maior Lepădat Militaru era şef de stat major al acelei mari unităţi. Ambii generali au participat la aplicaţia desfăşurată în Ungaria, în ianuarie 1964. Ulterior, generalul Militaru şi-a schimbat prenumele (devenind „Nicolae”). În timpul evenimentelor din decembrie 1989, acesta a fost desemnat de către Ion Iliescu pentru a prelua funcţia de ministru al Apărării Naţionale şi a condus armata română până în februarie 1990.

[8] A.M.N.R., fond D, dosar V/2, volumul 3b, f. 149.

[9] Ibidem, f. 150.

[10] Ibidem, f. 151.

[11] Ibidem.

[12] General Ion Tutoveanu, În 1954 am fost martor la o explozie atomică sovietică, în „Dosarele Istoriei”, nr. 10 (74)/2002, p. 38.

[13] Ibidem.

[14] Ibidem.

[15] A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 8/1971, f. 209.

[16] Ralph A. Stamm, Revival of the “Red Booklet”, The Center for Security Studies Blog Network, Eidgenössische Technische Hochschule (ETH) Zürich, 31 August 2011, https://isnblog.ethz.ch/security/revival-of-the-red-booklet (accesat la 14.01.2018).

[17] A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 8/1971, f. 209.

[18] Ibidem, f. 210.

[19] Prenumele colonelului Ernst Zerkiebel l-am dedus după consultarea următoarelor surse: Swiss Federal Archives – Swiss Archives, Oberst i.Gst. Zerkiebel etc.; Studium Einsatzzentrale zur Fa.DECCA Radar Ltd. in London, 1957, Ref. Code: E5560C#1975/46#1263*, Unit of description – Accession (Link): 1975/00046 Bundesverwaltung (Bern) (1944-1961), https://www.swiss-archives.ch/detail.aspx?ID=3057768 (accesat la 14.01.2018). idem, Oberst i Gst Zerkiebel, Oberstlt Franchini, 1965, Ref. Code: E5360A#1977/153#66*, Unit of description – Accession (Link): 1977/00153 Bundesverwaltung (Bern) (1962-1965), https://www.swiss-archives.ch/detail.aspx?ID=2282959 (accesat la 14.01.2018). Oberstlt Patrick Richter, Jahresbericht des Präsidenten. Vereinsjahr 2014, în Avia Zürich. Gesellschaft der Offiziere der Luftwaffe Sektion Zürich, Mitteilungsblatt 3/2014, p. 10, https://www.avia-zh.ch/images/MIB/MB-2014-3.pdf (accesat la 14.01.2018).

[20] Pentru detalii, vezi Swiss Federal Archives – Swiss Archives, Zerkiebel Ernst 1910, Vorkomnisse in Fliegerschule am Schwarzsee, 1963-1964, Ref. Code: E5330-01#1975/95#62158*, Unit of description – Accession (Link): 1975/00095 Oberauditorat (Bern) (s.d. (sine dato)), https://www.swiss-archives.ch/detail.aspx?ID=30519381 (accesat la 14.01.2018).

[21] A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 8/1971, f. 210.

[22] Ibidem.

[23] Ibidem, f. 8.

[24] Ibidem, f. 214.

[25] Acest articol este o variantă în limba română, prescurtată, a studiului Military and Diplomatic issue in Romanian-Swiss relations (January–February 1971), publicat în „Studia Politica Germanica”, 1-2 (6-7)/2017, Wydział Nauk Politycznych i Studiów Międzynarodowych, Uniwersytet Warszawski, Oficyna Wydawnicza ASPRA-JR, Warszawa, p. 55-68.

  • A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 8/1971, f. 210-211.
  • Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



    Currently there are "7 comments" on this Article:

    1. Cosmin spune:

      As fi curios sa vad cum aratau exercitiil NATO pe harta, nu stiu daca aveti acces la asemenea surse. As fi vrut sa aflu cam care era gindirea lor, si cum se “potriveau” exercitiile si stilurile de gindire…

      • Petre Opris Petre Opris spune:

        Într-adevăr, nu am acces la hărţile NATO din perioada respectivă, dar există un volum de documente în care puteţi găsi informaţii despre exerciţiile NATO – prezentate de autorităţile est-germane: Vojtech Mastny, Malcolm Byrne (eds.), A Cardboard Castle? An Inside History of the Warsaw Pact, 1955-1991, National Security Archive Cold War Reader and the Centre for Security Studies at ETH Zürich, Central European University Press, Budapest, New York 2005.

    2. MIHAI 2 spune:

      Aidoma Cernautiului, Tinutului Herța sau Balcicului si teritoriul sfant asa zis elvetian
      rupt nu se stie cand din trupul patriei mama reprezinta o rana
      care sangereaza in inima noastra.
      Noroc ca toponimia dacica pastreaza flacara treaza.
      Zurichul aminteste si astazi de catecele osenilor care l-au fondat (hai – tzurai ! ).
      Dib pacate oarsul numit in antichitate Trifoi a fost rebotezat de venetici cu numele Geneva,
      in schimb LUCERNA se pastreaza si azi.
      Nu mai spun de coincidenta care face ca numele celui mai mare politician al Romaniei sa fie purtat cu mandrie si de orasul BASEL

      • Cinicul spune:

        >Nu mai spun de coincidenta care face ca numele celui mai mare politician al Romaniei sa fie purtat cu mandrie si de orasul BASEL>

        Aveti, cred, un bun simt al umorului.

    3. nimrod spune:

      Cu parerea de rau ca nu pot spune nimic despre elvetieni, cata vreme, cred ca ma repet, vara trecuta mi-am petrecut cateva ore intr-o mare unitate din Thun in plina perioada de instructie si nu-i frumos, n’asa, sa “dai din casa”, ma limitez sa observ ca din punctul meu de vedere rusii bateau campii cu atacurile lor in Alpi, unde e suficient sa impingi un pietroi mai mare de pe o creasta pe soseaua din vale si adio salt inainte. Romanii care merg acum la ski in zona cred ca stiu asta…
      Probabil de aia rusii ne bagau pe noi la inaintare, la propriu, asa cum au facut-o si in ultima parte a celui de al doilea razboi mondial, fiindca noi, de, avem munti si stim ce-i aia sa alergi in panta, nu ca ei doar stepa, unde nu vezi pomi si nu vezi poame ci doar stalpi de telefoane si, eventual, tancuri.

    4. O completare la articolul de mai sus: spune:

      WHY I KEEP A SWISS BAYONET ON MY DESK, un articol antologic scris de Eric Margolis.

      https://ericmargolis.com/2013/09/why-i-keep-a-swiss-bayonet-on-my-desk/

    5. gsg9 spune:

      “Partidul Muncii [din Elveţia – nota P. Opriş] protestează împotriva desemnării României ca eventual agresor împotriva Elveţiei”

      Multumesc pt articol, continutul pare din ce in ce mai amuzant

      Pe Tanti Elvetia nu s’a aventurat s’o ocupe nici macar Hitler in momentul expansiunii maxime pt ca pierderile ar fi fost mult prea mari in raport cu beneficiile

      Am impresia ca rusii se amuzau cu astia mioriticii prin exercitiile lui peste prajit, ba sa ocupe Dardanelele, ba sa atace Elvetia

      Fac pariu ca daca mai scormoniti un pic prin arhive o sa gasiti aplicatii cu tema debarcarea diviziilor romane si asaltul final asupra Washingtonului cu ocuparea Casei Albe

      Iar soldatii rusi veneau dupa aia si faceau poze cu steagul, editandu’le ulterior ca sa scoata ceasurile de pe mana soldatului eliberator :)

      “În exerciţiu s-a prevăzut ca Fronturile Organizaţiei Tratatului de la Varşovia să aibă la dispoziţie arme nucleare şi ofensiva forţelor principale ale acestora avea loc după câteva lovituri nucleare executate împotriva Grupului de Armate de Sud şi Grupului de Armate Centru ale NATO”

      Right…de parca NATO ar fi stat relaxati la o bere si nu le’ar fi dat in cap cu tot ce aveau nuclear de bantuia “decat” cenusa armatelor Tratatului de la Varsovia si al “Armatei a 12″ prin Campia Lombarda…

      Iara Tovarasii din armata RSR au primit “decat” nesatisfacator la convocarea loviturilor nucleare de la tovarasii sovietici, ca loviturile au fost lente si fara tinte secundare

      Puteau chiar fi banuiti ca tin cu dusmanul :)

      Ca ei rusii si atunci ca si acuma, precum Rico Kaboom

      https://www.youtube.com/watch?v=gmQ7BL7s5nQ



    Comenteaza:







    Do NOT fill this !

    Autor

    Petre Opris


    Petre Opris

    A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istor... Citeste mai departe


    E randul tau

    Bun, poate ca ar fi util sa sintetizam putin, sa facem abstractie de "floricele", placute la citit d...

    de: MirceaM

    la "Draci peste tot (II). Sau despre misterioasa aspirație a aghiotantului lui Dragnea la filozofie"

    Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

    Cauta articole

    aprilie 2019
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Mar    
    1234567
    891011121314
    15161718192021
    22232425262728
    2930  

    contributors.ro

    Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
    Contact: editor[at]contributors.ro

    MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

    "Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

    (An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)