joi, martie 28, 2024

Profesoara Carmen Musat si ignoratio elenchi

Profesoara universitara doctor Carmen Musat admite in „Observator Cultural” ca a citat nu din cartea mea, „Noua Stanga si Scoala de la Frankfurt” (Editura Politica, 1976), ci din articolul despre mine din Wikipedia, editia romaneasca. Admite ca nu a facut trimitere la aceasta sursa. Recunoaste, implicit, ca a ignorat cele trei avertismente ale administratorilor site-ului privind posibila lipsa de echilibru a textului, ca acel citat nu avea referinta obligatorie la original si ca si-a indus in eroare cititorii trimitand la o carte pe care nu o citise. Intreb din nou, asa crede doamna Musat ca se procedeaza in lumea academica? Nu crede ca ar fi un gest elocvent si util, l-as numi chiar exemplar, pentru studentii sai sa spuna clar si fara urma de echivoc ca se delimiteaza categoric de asemenea procedee? Ca nu e vorba de un banal „detaliu tehnic” ci de un procedeu reprobabil? Ca a a gresit, dar ca nu face din asemenea metode inacceptabile o practica curenta in modalitatea ei de a cita? Ca le repudiaza?

Scriam aici, pe „Contributors” pe data de 31 mai:

Pot paria ca profesoara universitara Carmen Musat, de profesie filoloaga, n-a deschis niciodata volumul si a citat prin copy and paste de pe internet. Ma rog, acolo unde se inventeaza citate si se spune apoi ca, indiferent daca autorul n-a spus acel lucru, l-ar fi putut spune, totul e posibil.

Ei bine, iata-ma si castigator de imaginar pariu. Nu credeam ca-mi vor mai reveni vreodata in minte versurile lui Paunescu: „Si ce se mai poate, cand totul se poate?” (evident, citez din memorie, recunosc acest lucru si previn cititorii). Profesoara universitara Carmen Musat, cadru didactic la Universitatea din Bucuresti si directoarea unui influent saptamanal cultural, admite ca abia dupa publicarea textului si dupa ce-am semnalat public acest lucru, si-a gasit timp sa mearga la biblioteca sa confrunte citatul (ciuntit, fals, cu cuvinte schimbate si adaugate) cu originalul. Reia povestea cu „un articol aparut in ‘Washington Post”‘, cata vreme era o scrisoare de la un cititor (Victor Gaetan) in pagina „Free for All”. Nu stiu cine o sfatuieste pe doamna Musat, de profesie, totusi, filolog, dar nu o sfatuieste bine. Transcrie acum pagini intregi din carte spre a demonstra ca eram atras de neo-marxism (lucru pe care nu l-am negat niciodata, v. discutia mea cu N. Manolescu din volumul „Ghilotina de scrum”, spre a aminti doar una din multele declaratii publice despre ceea ce, de fapt, o stiu toti colegii mei de generatie). Este nevoie sa-i explic profesoarei Musat ce inteleg prin neo-marxism? Poate o ajuta o analiza a profesorului Daniel Barbu citata mai jos:

Tismăneanu began his writing career as a dissenting Marxist, sympathizing with the intellectual currents known collectively as neo-Marxism. His doctoral thesis was cited as evidence that Tismăneanu was „a liberal student of Euro-Marxism” by University of Bucharest professor Daniel Barbu (who contrasted Tismăneanu with the official ideological background of Communist Romania, as one in a group of „outstanding authors”, alongside Pavel Câmpeanu, Henri H. Stahl, Zigu Ornea, and Vlad Georgescu).[27] Tismăneanu also states having been influenced by psychoanalysis, the Frankfurt School and Existentialism, and, from among the Marxist authors he had read at that stage, he cites as his early mentors Antonio Gramsci, Georg Lukács, Herbert Marcuse and Jean-Paul Sartre.[2]

Sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Vladimir_Tism%C4%83neanu

Accesat: 8 iunie 2012

Precizez ca nu consider Wikipedia drept o sursa de informare academica. Poate fi, si chiar este, obiect de cercetare academica. Exista texte remarcabile acolo, dupa cum exista articole cel putin indoielnice. Cum am mai scris, faptul ca autorii sunt anonimi si ca textele pot fi continuu modificate (uneori chiar vandalizate) de diversii contributori genereaza, in multe cazuri, articole disputate. In unele cazuri, articolele pot deveni, fie si pentru scurt timp, pana intervin alti contributori, ceea ce profesorul Charles King numea tribune pentru hate speech ( el se referea la versiuni mai vechi ale textului despre mine pe Wikipedia, editia engleza, dar ar fi putut, la fel de bine, sa vorbeasca despre articole dedicate unor H.-R. Patapievici ori Adam Michnik). Nu am intervenit in viata mea pe acest medium, nu am nici priceperea, nici timpul spre a o face. Am preluat aici un fragment din Wikipedia, editia engleza, mentionand ziua accesarii, conform practicilor curente, pentru ca face trimitere la un articol al politologului Daniel Barbu pe care l-am citit. Dar, ca si atatia dintre colegii mei din mediul academic, atrag atentia intodeauna studentilor sa fie extrem de precauti si, in genere, sa citeze fie sursele originale, fie surse secundare care pot fi verificate.

Atunci cand apar semnele citarii, o repet chiar cu riscul sa mi se reproseze ca sunt pedant, ca perseverare diabolicum, textul trebuie sa fie riguros acelasi cu cel din originalul citat. Altminteri, poarta este deschisa pentru toate imposturile imaginabile. Nu ma indoiesc ca doamna profesoara Carmen Musat este de acord cu mine, macar asupra acestui punct. Mai ales acum, cand abunda scandalurile privitoare la plagiate si cate alte asemenea scandaloase fraude. Accentuez faptul ca Wikipedia, editia romaneasca, a scos intre timp de pe pagina respectiva acel text, banuiesc ca exact din aceste ratiuni pe care profesoara universitara Carmen Musat pare sa nu le considere relevante.

Nu, doamna Carmen Musat, nu ma „lamentez delirant” cum atat de elegant va exprimati. Dvs ati transcris fidel un citat fals, invocand o sursa falsa (nu ati mentionat Wikipedia, ati trimis la o carte pe care, cum admiteti acum, nu o citiseti). Nu e sfarsitul lumii, se intampla gafe si erori chiar la case mai mari (v. scandalul legat de istoricul britanic Orlando Figes). Din respect pentru studentii si cititorii Dvs, va rog sa admiteti acest adevar factual. Nu de alta, dar altfel aprobam si prelungim ceea ce Andrei Plesu numeste obscenitatea publica, titlul cartii sale despre care Dvs ati scris cu pretuire in revista „22”, in martie 2005, aceste randuri, vai, cat de actuale:

Mereu surprinzator si paradoxal, Andrei Plesu propune in volumul de fata nu doar o radiografie complexa a identitatilor sociale ce supravietuiesc in interval, ci si o descriere a dezordinii etice contemporane, a carei paradigma definitorie este nerusinarea.

Avem de-a face cu un deprimant caz de abandon al normelor academice universal recunoscute ale citarii unui text. Avem de-a face cu o replica iritata in care, in loc de a admite deschis ca autoarea (profesoara univesitara Carmen Musat) a comis cel putin o eroare, daca nu chiar o frauda, subiectul este eludat si se propune, implicit si chiar explicit, o noua discutie despre cu totul altceva (ideile politice ale anilor 70, conceptul de revolutie in ideologia Noii Stangi, raportul dintre Vechea si Noua Stanga, marxism si neo-marxism, sansele si constrangerile ideologice ale unei asemenea dezbateri in Romania anilor 70). Pe scurt, este vorba de ignoratio elenchi.

http://philosophy.lander.edu/logic/ignoratio.html

Am atras atentia, cu aproape un an inainte ca profesoara Musat sa recurga la citarea unui text masluit, asupra faptului ca pe web circula citate false. Am explicat, cat am putut de logic si de clar, care era semnificatia volumului meu din 1976 si, mai apoi a tezei de doctorat (nepublicata) in parametrii ideologici ai marxismului oficial din Romania:

http://tismaneanu.wordpress.com/2011/07/25/cartea-mea-de-debut-noua-stanga-si-scoala-dela-frankfurt/

Distribuie acest articol

34 COMENTARII

  1. Vedeti, domnule Tismaneanu, cum e viata, cum ajunge sa le separe ea pe toate, inclusiv propaganda de stiinta, punand-o pe fiecare in sertarasul ei?! Nu stiu cine e CM, stiu insa foarte bine cine e VT, care-si datoreaza formatia de intelectual rasat scolii de dinainte de 1989. Ce v-ar costa sa recunoasteti, pentru ca timpul oricum o va face, ca au fost lucruri bune si in comunism, printre care se numara si invatamantul?! In ziua de azi, vorba lui Basescu, scoala a ajuns sa scoata (si) tampiti, mai ales cand se face pe bani…

    • Nu voi nega ca am facut scoala buna. Lucrurile au fost oribile in anii 50, au fost onorabile apoi, s-au degradat din nou, mai ales dupa 1971. Nu voi ascunde ca, pe langa cursuri excelente (Al. Valentin, Gh. Vladutescu, Florica Neagoe, Mircea Flonta, H. H. Stahl, Silviu Guiasu care preda aplicatii ale matematicii in stiintele sociale), au fost si cursuri la facultate care insemnau o teribila pierdere de vreme. Dar am invatat limbi straine (in liceu si in facultate), am citit enorm, lucrari recomandate si adeseori nerecomandate :) Da, au fost si lucruri bune, dar nu datorita comunismului, ci in pofida sa. Am facut un foarte bun curs de introducere in logica predat de Gh. Enescu. De la el am auzit prima oara de ignoratio elenchi :)

      Am avut o exceptionala profesoara de engleza la liceu, doamna Liana Voinescu. Era extrem de inalta, semana cu modelul Verushka, jucase in nationala de basket feminin, i se spunea Miss Long. A propos de CM, mi-au revenit in minte cuvintele doamnei Voinescu: „First time it’s an accident. Second time it’s a coincidence. But the third time?” Ganduri bune.

    • @florin v. Imi permit sa cred ca nu exista IN ABSOLUT o scoala buna sau proasta, ci o scoala care corespunde societatii momentului. Pe nevoile din ’89 o fi corespuns (amintesc de desfiinarea institutului de matematica sau de putinii programatori de nivel vest produsi de scoli)???? s-a adaptat scoala [in general] ? as zice ca nu: absolva 200 000 de licentiati anual [cam cat toti cu bac] , dar atunci cand proportia studii superioare/ studii medii si sub la ANOFM este 1:10 e bine. Dar cand leafa de fabricat de diplome e incomparabil maibuna decat a celui ce produce ” semi-fabricate” nu e clara consecinta?

  2. @FlorinV: Tatal meu a beneficiat de sansa vietii sale facand la el in sat scoala primara si gimnaziul. Profesorul care i-a marcata viata venise cu domiciliu obligatoriu acolo. Daca prin asta intelegem ca si in comunism a fost ceva bun… asa sa fie :), dar cu ce pret?

    • daca socotim regimul comunist prin prisma duratei unei generatzii,atunci putem spune ca la inceputurile sale,comunistii s au mai putut folosi de oameni formatzi in alt sistem valoric;profesori,ingineri,meseriasi,tzarani chiar.
      cu trecerea anilor,aceshtia au disparut,unii biologic,altzii emigrind,iar comunistii bucurosi shi au instalat originili sanatoase dornice sa devina repede academicieni si sa construiasca societatea multilateral dezvoltata.
      nu pot uita spusele unuia dintre ei:partidul m a imbracat,partidul mi a dat de mincare,cum sa nu servasc partidul

  3. Doamna Carmen Musat recurge la o josnica si perfida stratagema de a lovi intr-un om, ale carui idei nu-i sunt probabil pe plac. Procedeaza in mod similar cu cei care incecau sa-i discrediteze pe liderii uslasi, de exemplu, implicandu-i in mineriade.

  4. Cine se amesteca cu tarita il maninca porcii…Departe de ei…Nici macar nu le amintiti numele si nu le dati nici o importanta.Este o cinste pe care nu o merita.Nu incercati sa-i corectati intrucit sunt destul de porci sa nu admita ca au gresit si nici nu vor intelege alt cirteriu decit adevarul leninist „ce imi convine este adevarat”

  5. Este de necrezut cum cei ce pretind ca stiu foarte bine regulile citarii academice, nu sint in stare sa faca diferenta intre un studiu academic si un articol de opinie, publicat intr-o revista. N-am pretins nici o clipa ca am scris un studiu riguros a carui tema sa fie activitatea stiintifica a dlui Tismaneanu. In plus, in articolul meu de saptamina trecuta, pasajul buclucas ocupa doar 3 rinduri. Existau, in schimb, alte citate incontestabile, care puneau in evidenta o intreaga strategie a compromisului si a dublei masuri pe care dl Tismaneanu o practica de multa vreme. „Intelectualul critic” a preferat sa deturneze discutia de la argumetele imbatabile la un citat infidel. Ca sa vedem despre ce e vorba transcriu aici, fata in fata, cele doua citate. Intii cel preluat de pe wikipedia: „Capitalismul nu poate fi nimicit prin vagi reverii, prin revolte dogmatice, prin tranziţii bruşte şi prin studii metafizice. Singura modalitate de a depăşi acest statu-quo este revoluţia socialistă, în care clasa muncitoare, condusă de Partidul politic revoluţionar, va avea rolul principal“. Si acum cel din cartea publicata de dl Tismaneanu in 1976: „capitalismul nu poate fi zdrobit nici prin reverii evazioniste, nici prin revolte sectare, nici prin salturi sau rupturi metafizice. Singura cale de depăşire a statu-quo-ului o reprezintă revoluţia socialistă, în care clasa muncitoare, condusă de partidul ei politic-revoluţionar are de îndeplinit rolul principal.” Citatul exact, cu intregul sau context, releva atasamentul dlui Tismaneanu pentru marxismul pur si dur, pentru „marxismul creator” al lui Nicolae Ceausescu, cu ale carui idei se declara atunci solidar. Problema dlui Tismaneanu nu este neaparat ca in 1976 gindea asa, ci ca acum, in 2012, incearca sa ne faca sa credem ca volumasul sau elogia gindirea reprezentantilor Noii Stingi. Nu, dle Tismaneanu, pe vremea aceea erati perfect „pe linie”, criticind evazionismul Noii Stingi. Vorba dvs., macar recunoasteti acest lucru si nu va arogati merite inexistente si atitudini anti-dogmatice doar pentru ca asa e azi de bon ton.

    • Stimata Doamna Musat,

      Pot sa va intreb de ca va ocupati atat de mult de persoana Domnului V.T. Inteleg ca aveti o formare proferionala diferita de a dansului si deci nu contrziceti un coleg. Cred ca va lansati pe un teritoriu pe care, din pacate, nu il stapaniti deloc. Nu cred ca este o idee buna sa exeprimentai nisipurile miscatoare. Data fiind prestanta Dumneavoastra profesionala astept alt fel de articole. Este usor sa critici, mai ales cu citate false, dar vad ca este greu sa recunosti adevarul. Apropos de recunoasterea adevarului, ii cereti Domnului V.T. sa recunoasca ceva dar nu vreti sa va recunoasteti vina publicarii unui material neadevarat. Unde este exemplul personal?
      Poate va ocupati cu acelasi interes si de discursurile lui Victor Ponta, dinainte de a fi PM si dupa ce a devenit PM. Cred ca acolo aveti un material mult mai bun de studiu si mult mai interesant decat lupta aceasta acerba, dar fara nici-un rost cu V.T.
      Pot sa indraznesc sa va intreb cu ce v-a gresit stimabilul domn V.T. de il tot criticati? Sa inteleg ca o faceti din convingere personala? Pare cam mare deranjul Dvs. si va ocupa prea mult timp. Poate ca totusi cineva a comandat o condamnare si o infierare a distisului domn!?
      Din pacate eu nu am auzit nimic de Dvs. in comparatie cu V.T. Probabil ca mine si marea majoritate a celor ce citesc articolele lui V.T. Sa fie deci invidia cea care va macina? Nu pot sa cred ca va injositi profesional in asemenea masura, ca sa atacati cu arme oculte.
      Astept deci sa vad scrierile critice la discursurile lui Victor Ponta sau Crin Antonescu. Abia atunci o sa pot face o comparatie intre cat de multa dreptate are V.T sau C.M Ce ziceti puteti sa ilatacati pe V.T. pe acest teritoriu al ideiilor? Sper sa acceptati provocarea.

    • Da, exact! Omul incearca literalmente sa ne spuna ca el era de partea alora pe care ii critica de pe pozitii ceausiste (mai si citeaza din Ceausescu, ce naiba)!

    • Marturisesc ca eu, personal, nu stiu care ar fi acea diferenta intre un studiu academic si un articol de opinie, care sa admita o citare neconforma. Desigur, opinia dumneavoastra, doamna Carmen Musat, rezulta foarte clar din textul si contextul publicat. Dar atunci de ce mai era necesar sa o „ingreunati” apeland la un citat de doar trei randuri, fara a-i verifica autenticitatea? Mai ales ca el este unul vechi de peste 30 de ani si, asa cum afirmati, cu ideile cuprinse in studiu domnul Tismaneanu se dovedea atunci solidar. Daca asta nu este o problema si acceptati implicit ca timpul poate modifica opiniile, rezulta ca incercarea de a dovedi contrariul celor sustinute de insusi autorul citatului devine irelevanta, iar energia dumneavoastra este investita cu randament scazut.

    • Salut prezenta Dvs pe acest forum. Este o proba de deschidere spre dialog. Pana la un punct, intrucat, daca inteleg bine, Dvs considerati ca ati oferit argumente imbatabile pentru anihilarea mea morala. Fiind imbatabile, cum Dumnezeu sa te mai „bati” cu ele? La ce bun? Imi pare sincer rau, mesajul Dvs este in continuare paradigmatic pentru ceea ce, in logica argumentatiei, se numesc fallacies, respectiv, in cazul nostru, ignoratio elenchi.

      In textele mele anterioare (v. linkurile finale din articolul meu), am citat tot ce citati aici, am dat linkurile de rigoare, deci cine a urmarit discutia nu gaseste in mesajul Dvs „valoare adaugata”. Dvs ati construit prin acel citat un argument final al intregii „demonstratii” menita sa ma desfiinteze etic. Zile in sir, pe site-ul revistei pe care o conduceti, „Observator Cultural”, acel „pasaj buclucas” cum atat de candid alegeti a-l numi, adica unul fals, trona in capul paginii home. Cu trimitere, pe care un cititor de buna credinta ar fi considerat-o onorabila, la o carte pe care nu o citiseti. This is the point, nu ideile pe care, oricum, le-ati aflat, reale sau desfigurate, prin Wikipedia. Nu ati scris un modest „articol de opinie”, ci editorialul-rechizitoriu, triumfator si vehement, al revistei pe care o conduceti.

      V-am argumentat si pot sa va dau o intreaga bibliografie de ce sursa pe care ati utilizat-o este indoielnica, cum recunosc chiar adminstratorii site-ului in legatura cu pagina, frecvent vandalizata, despre mine. Acum am ajuns sa ma intreb daca Dvs personal chiar ati vizitat acea pagina? Nu de alta, dar cred ca ati fi ezitat sa o folositi vazand semnele de exclamare in rosu care preced textul. Acestea fiind spuse, regulile citarii academice sunt universale, nimeni nu pretinde ca le stie mai bine decat altcineva. Ca profesori, si Dvs si eu, ca si toate colegele si toti colegii nostri, avem obligatia sacra sa transmitem acestor reguli studentilor. Important, asadar, este sa le respectam cu totii. Dumneavoastra, imi pare rau ca trebuie sa accentuez acest fapt, nu ati facut-o in acest caz. Ma abtin sa calific in vreun fel strategia Dvs si a echipei cu care va identificati.

      Cu tot respectul, nu stiu daca aveti calificarea epistemica de a judeca ce era si ce nu era pe linie in chestiunea amintita, adica rolul Scolii de la Frankfurt in dezbaterile despre radicalismul de stanga. Daca ati fi la curent cu ce se scria in RDG, de pilda, v-ati mladia judecata apodictica. Puteti sa-i intrebati insa pe colegii cu care colaborati, inclusiv profesorii Paul Cornea, Andrei Corbea-Hoisie si Caius Dobrescu daca „linia” includea recunoasterea Noii Stangi ca demers politic si intelectual autentic. In rest, reiau indemnul din articol:

      Nu credeti ca ar fi un gest elocvent si util, l-as numi chiar exemplar, pentru studentii si cititorii Dvs sa spuneti clar si fara urma de echivoc ca va delimitati categoric de asemenea procedee? Ca nu e vorba de un banal “detaliu tehnic” ci de un procedeu reprobabil? Ca ati gresit, dar ca nu faceti din asemenea metode inacceptabile o practica curenta in modalitatea de a cita, in presa culturala, in reviste academice, in comunicari stiintifice si in carti? Ca le repudiati?

    • stimata doamna Musat! sa cautamn cuvantarile dvs cand erati utecista? sunt sigur ca pe atunci erati o vajnica dizidenta! sa cautam discursurile din timpul facultatii ale distinsului dr.Oprescu, admirat de Dvs? sau pe ale lui Geoana? nu va umilesc amintindu-va si de Iliescu!

  6. Domnule Tismaneanu, lecturez din cand in cand, cu placere, textele dvs. Nu sunt de acord cu anumite idei, dar apreciez foarte mult temele si unghiul de abordare. In general, articolele pot intra la „ce parere are Tismaneanu despre…..”. Sunt greu incercat de o a doua categorie „Tismaneanu despre Tismaneanu” , dar pot digera si acest „self-referencing”, uneori util. Mai avem categoria a treia ” Ce parere are Tismaneanu despre ce au spus altii despre Tismaneanu…nu stiu daca au rost. In acest articol avem insa o noua performanta….. ” Ce parere revizuita are Tismaneanu despre ce au spus altii, spuse care se refereau la Tismaneanu si cum revine Tismaneanu sa le explice ce nu au priceput criticii prima oara si, vorba lui Aligica, nu vor sa priceapa, indiferent de cate ori le veti explica.

    Aligica spunea foarte bine – vrem sa aflam chestiuni din cartea de la Cambridge University Press, alte lucrui care va framanta, luari de pozitii pe probleme curente, insa va pierdeti timpul, zau asa, cu fiecare critic care are o tema de atac si se apuca sa faca orice, inclusiv sa foloseasca Wikipedia, citandu-va incorect. El nu va renunta la punctul lui de vedere, iar dvs va folositi o energie inutila in razboi, energie care ar putea fi indreptata mai util, in opinia mea, in alta parte.

    Ca sa ma incadrez tot la categoriile lui Aligica…Regret ca va pierdeti timpul cu astfel de dialog…In rest, sanatate, putere de munca si imi doresc o dedicatie pe noua carte pe care o scoateti. Cu stima…..

    • Veti primi dedicatia, definitely :)

      Credeti-ma, in cazul de fata vorbim despre o campanie care dureaza de ani de zile. Nici vorba sa-mi pierd vremea cu fiecare mizerie, asemenea denigrari sunt relativ previzibile, fac parte din „joc” (pana la un punct). Dar aici miza este imaginea mea publica, faptul ca se recurge, de catre o persoana influenta in mediile intelectuale si poate chiar politice, la sistematice eforturi de a ma anihila moral. Textele politice ale doamnei Musat nu sunt analize de idei, ci manifeste pentru o anumita cauza cu care profesoara a ales sa se identifice. Toate bune si mai mult sau mai putin frumoase, dar fara bagatelizarea si negarea fraudei numita utiilizarea unui citat fals preluat dintr-o sursa inacceptabila.

      Intrucat imi spuneti ca cititi uneori textele mele politologice si de istoria ideilor, iata link-ul la un articol aparut luna aceasta in excelenta revista clujeana „Apostrof” (o versiune largita a unui text aparut mai intai aici, pe „Contributors”):

      http://www.revista-apostrof.ro/articole.php?id=1784

    • Domnule Orasanu,
      Si domnul Aligica si Dumneavoastra ii spunetzi domnului Tismaneanu sa fie preocupat de noua sa carte de la Cambridge University Press si sa lase polemicile minore.
      Exista o vorba : „cand doi itzi spun ca esti beat, te duci si te culci”. Domnul Tismaneanu nu si nu, se duce la oglinda sa vada daca nu are o „scama” pe rever… „Si dai, si lupta, si lupta neicusorule”…
      Domnul Tismaneanu nu a inteles ce influenta puternica in randul romanilor au avut „Europa Libera” ( unde a vorbit si domnia-sa) si alte posturi de radio. Ani de zile l-au indicat pe Ion Iliescu ca succesor al lui Ceausescu. Evenimentele din decembrie ’89 l-au adus pe Iliescu („cu voia dumneavoastra”) in fruntea FSN, ca o consecintza si a propagandei de la „Europa Libera”. Primele „alegeri libere” (toate erau „libere” atunci) au confirmat previziunile celor de la „E.L.” si nu numai…
      Acum, domnul Tismaneanu il acuza pe Iliescu ca a „confiscat revolutzia”. Daca a fost o „revolutzie”, in baza caror teorii trebuiau consolidate „cuceririle revolutzionare”?
      Ce trebuie sa mai intelegem?…
      P.S. „Nu trageti in pianist!” Voi citi cu interes lucrarile domnului Tismaneanu, si, de la caz la caz, voi face si unele comentarii…

  7. Doamnelor si Domnilor,
    e razboi, orice metoda e permisa, cu exceptia celor nepermise, nu se iau prizonieri, si lupta de clasa s-a ascutit, lupta dintre clasa I-a, a premiantilor, a celor care au fost intodeauna premianti, si a repetentilor din banca, alegeti voi banca.
    Care-i miza? Sincer sa fiu mie mi-e absolut perpendicular daca unu sau altu a fost e si va fi erou, eu ma iau numai dupa ce face azi.

    P.S Am spus de multe ori ca nea Volo mi-e nesuferit, totusi simt nevoia sa-i iau apararea, am inteles ca e hartuita familia lui, mi se pare o mare magarie, in ciuda razboiului, asa ceva nu se face.

  8. @ Vladimir Tismaneanu

    Domnule Tismăneanu, dacă îmi permiteţi, am o întrebare punctuală la care, cu siguranţă, aveţi un răspuns. Dumneavoastră aţi recomanda unui tânăr în formare sa citească cărţi precum Capitalul, sau Manifestul Partidului Comunist?

    Dacă îmi permiteţi şi o întrebare mai puţin punctuală…
    Care consideraţi că ar fi cele mai importante 10 cărţi pe care ar trebui să le citească un tânăr care doreşte să urmeze mai târziu o carieră politică?

    • Multumesc pentru intrebare, chiar imi face placere sa va raspund. La cursul despre marxism si post-marxism (upper level, undergraduates), folosesc, intre alte lucrari, volumul „The Marx-Engels Reader”, Second edition, Edited by Robert C. Tucker, Norton, 1978. Volumul include textul complet al „Manifestului”, pasaje masive din „Manuscrisele economico-filosofice”, din „Capitalul” etc. Cartea are 787 de pagini, cu index. Studiul introductiv, de o luminoasa rigoare analitica, este semnat de regretatul profesor Tucker. Folosesc, de asemenea, lucrarea profesorului Andrzej Walicki, „Marxism and the Leap into the Kingdom of Freedom”, aparuta la Stanford University Press, capitole din trilogia lui Kolakowski, volumul „The God that Failed” (tocmai aparut in romaneste la Humanitas, sub titlul „Zeul care a dat gres”, in colectia „Zeitgeist”), Aleksandr Yakovlev, „A Century of Violence in Soviet Russia”, aparuta la Yale UP.

      Vom lansa, profesorul Jeffrey C. Isaac (Political Science, Indiana University, editor, „Perspectives on Politics”, revista a American Political Science Association) si cu mine, la Bucuresti in iunie, noua editie a „Manifestului PC”, aparut la Yale University Press luna trecuta, in prstigioasa serie „Rethinking the Western Tradition”. Evenimentul va fi anuntat pe Hotnews. Profesorul Isaac a scris o remarcabila introducere. Volumul contine textul integral al MPC, succesivele prefete, precum si studii semnate de specialisti pe domeniu. Studiul meu se ocupa de destinul marxismului in Europa de Est (inclusiv URSS).

      http://yalepress.yale.edu/book.asp?isbn=9780300123029

      Cateva titluri/autori: cei vechi (Platon, Aristotel); Machiavelli, „Printul”; Montesquieu; Hobbes; Rousseau, „Contactul Social”; Hegel, „Prelegeri de filosofia istoriei”; Nietzsche, „Genalogia moralei”; Dostoievski, „Demonii”; John Stuart Mill; Marx, „Manifestul”, „18 Brumar”; Max Weber, „Omul politic si omul de stiinta”; Thomas Mann, „Muntele vrajit”; Raymond Aron, „Democratie si totalitarism” si, mai ales, „Opiul intelectualilor”; Camus, „Omul revoltat”; Isaiah Berlin, eseurile despre libertate; Eric Voegelin, „Religiile politice”; Hannah Arendt, „Originile totalitarismului”; Monica Lovinescu, „Etica neuitarii”; Tony Judt, „Post-War”; Kolakowski, trilogia despre principalele curente ale marxismului; Arthur Koestler, „Darkness at Noon”; George Orwell, „1984”; Daniel Bell, „The End of Ideology”; James Q. Wilson („Moral Sense”).

      As recomanda carti de Vaclav Havel, Adam Michnik, John Gray, Jan-Werner Muller, Pierre Manent, Marcel Gauchet, Emilio Gentile, Alain Besancon, Thomas Sowell, Richard Pipes, Martin Malia, Michael Oakeshott, Mancur Olson, Zbigniew Brzezinski, Juan Linz, Ken Jowitt, Robert C. Tucker, Robert Conquest, N. Steinhardt, H.-R. Patapievici („Omul recent”), Hayek („The Road to Serfdom)”, Popper („The Open Society and Its Enemies”), Irving Louis Horowitz, Carlos Rangel, Jean-Francois Revel, Soljenitin („Arhipelagul Gulag”), Ghita Ionescu („Politics and the Pursuit of Happiness”), eseurile politice ale lui Mario Vargas Llosa si ale lui Octavio Paz.

      • @ Vladimir Tismaneanu

        Domnule Tismăneanu,
        Încurajat de răspunsul dumneavoastră anterior, vă adresez încă o întrebare cu un grad de complexitate mult mai pronunţat. Ce se poate face pentru ca toţi politicienii români să citească aceste cărţi ÎNAINTE de a intra într-un partid?

        Parcurgând lista de autori, am descoperit că ea conţine, în cea mai mare parte, o filosofie a organizării sociale şi mai puţin închistarea economică a teoriilor filosofice (cu excepţia lucrărilor Marx-Engels). Cum în România problema politică este legată în principal de disoluţia doctrinelor „de partid”, de lipsa de coerenţă definitorie a mişcării politice sub imperiul unor forţe germinative şi generatoare de viitor, dar mai ales legat de faptul că politicienii nu sunt „şcolarizaţi” ca politicieni ci învaţă politica „după ureche”, dezorganizat şi de pe unde apucă (de regulă nici nu învaţă nimic, cel mai des cred „şefii” pe cuvânt), se construiesc dimensiuni false, atât de natură general-filosofică, dar ci de natură aplicat-economică.

        Iată că politicienii români dau răspunsuri de tipul, „cota unică este o măsură de dreapta” sau „votul uninominal pur într-un singur tur este democratic pentru că se aplică în Marea Britanie”… pentru că ei nu au nici un fel de suport filosofic în spatele acestor elemente…

        Pentru mine, acesta stare de fapt, în care fiecare politician ia câte un copy/paste din lectura sa dezordonată atunci când ajunge în poziţia de a propune un act al guvernării, este pepiniera „ideologică” (sau fals ideologică, dacă vreţi) care produce caracterul eterogen şi disfuncţional al societăţii româneşti. În România nu există o dezbatere pe concept sau pe formă, lupta politică nu ajunge nici măcar la nivel de vocabular, pentru că acesta nu este măcar definit. Iată de ce (părerea mea, desigur) în România funcţionarea anormală a societăţii trece atât de uşor drept normalitate. Nu e vorbă, nici ţările occidentale nu sunt prea departe de noi, şi acolo diplomele au început să înlocuiască cunoştinţele.

        De aceea vă întreb… Ce se poate face pentru ca toţi politicienii români să citească aceste cărţi ÎNAINTE de a intra într-un partid? Cum am putea forma o structură politică care să părăsească infantilismul politic actual şi să ajungă la o formă de profesionalism responsabil.

  9. Ce vrea, de fapt, doamna Mușat? Să demonstreze că profesorul Tismăneanu nu avea calificarea morală de a dirigui o comisie prezidențială însărcinată cu obținerea unui solid eșafodaj în baza căruia comunismul românesc să fie condamnat oficial (ca experiment politic totalitar, criminal și liberticid). Cu alte cuvinte, că avem de-a face cu o gravă impostură etică.

    Cum procedează doamna Mușat pentru a dinamita prestigiul lui Vladimir Tismăneanu? Scormonind trecutul studențesc al „împricinatuluiˮ, pentru a găsi carii, episoade infamante, probe grase de conformism ideologic. Inițial, recurge la un extras contrafăcut, pescuit școlărește, diletantistic, de pe Wikipedia în limba română (mai degrabă o ciornă virtuală, decât o enciclopedie pasabilă). Îl dă la gazetă, îl îngroașă, îl expune tenace, ca argument irefutabil. Între timp, profesorul Tismăneanu (1) dovedește lesne că doamna Mușat trișează și (2) pune un index admonitiv înspre tactica reprobabilă a „procuroareiˮ. Pentru doamna Mușat însă, deontologia actului critic e un moft divagatoriu. În loc de scuze publice, suntem invitați la o mostră de hermeneutică. Partea acuzării deschide didactic două rubrici (“pasajul buclucaș” și pasajul neaoș) și ne lămurește o dată pentru totdeauna: în 1976, tânărul Tismăneanu certa, de pe pozițiile unui marxism ceaușist, deviaționismul Școlii de la Frankfurt. Ecce reus!

    Două observații:

    i. Doamna Mușat ar trebui să renunțe la a mai bagateliza țanțoș chestiunea utilizării citatului fals și să redacteze o mea culpa convingătoare;

    ii. Doamna Mușat, în calitatea dânsei de actor critic în acest scenariu polemic, trebuie să demonstreze: (1) că pasajul respectiv* are și un caracter deziderativ, dincolo de valoarea lui epistemică; (2) că întreaga lucrare din ʼ76 nu este un dialog cu neo-marxismul interdisciplinar al Școlii de la Frankfurt, ci o încercare de a combate această filozofie socială prin mobilizarea clișeelor ideologice ale unui Weltanschauung ceaușist.

    ……………………………

    * Utopia erotico-estetica marcuseana se construieste astfel in mod pur speculativ, prin respingerea absoluta, deci nondialectica, a sistemului stabilit. Marele Refuz proclamat de Marcuse si ajuns slogan al Noii Stingi, devine pe aceasta cale o mare iluzie, intrucit capitalismul nu poate fi zdrobit nici prin reverii evazioniste, nici prin revolte sectare, nici prin salturi sau rupturi metafizice. Singura cale de depasire a statu-quo-ului o reprezinta revolutia socialista, in care clasa muncitoare, condusa de partidul ei politic-revolutionar are de indeplinit rolul principal. Marcuse recunoaste necesitatea revolutiei, dar, cantonat in imperiul abstractiilor sale speculative, mistifica raporturile reale ale fortelor de clasa si functiile social-politice ale acestora.
    (V.Tismăneanu, “Noua Stinga si Scoala de la Frankfurt”, Editura Politica, Colectia “Dezbateri ideologice”, Bucuresti, 1976, p.100)

    • Tocmai am terminat de citit cartea de care spuneti.
      Constatarea mea este urmatoarea:
      I. Citatul doamnei CM e distorsionat si merita o mea culpa.
      II. Critica dlui Tismaneanu NU este un dialog cu neo-marxismul interdisciplinar al Școlii de la Frankfurt, ci o încercare de a combate această filozofie socială prin mobilizarea clișeelor ideologice ale unui Weltanschauung ceaușist.
      Iertati-ma, domnule Tismaneanu, dar nu puteti ascunde dupa un citat mistificator o pozitie pe care ar trebui sa v-o asumati. Doamna Musat a falsificat un citat, dumneavoastra va falsificati propria pozitie din 1976.

      • Dvs faceti o affirmatie sententioasa, fara a oferi argumente pentru pozitia pe care o sustineti. A scrie in Romania anului 1976 despre Fromm, Marcuse, Horkheimer, Hannah Arendt, Korsch, Ernst Bloch, tanarul Lukacs, citand din sursele originale, era o invitatie la o discutie marxologica moderna, nu o mobilizare de clisee ideologice ceausiste. Weltanschauung-ul ceausist nu era unul marxizant. Mitul ideologic fundamental era colectivist, etatist si nationalist. Cartea aceea, fara a fi o sfidare explicita a acestor obsesii, propunea o discutie, de inspiratie neo-marxista, pe tema subiectivitatii. Nu toti autorii mentionati apar in acea prima lucrare, dar ii veti gasi in textele mele ulterioare. Critica mea la adresa Noii Stangi era in mare masura influentata de ideile lui Irving Howe, alaturi de Michael Walzer si Michael Harrington, unul dintre ganditorii americani de orientare democratic socialista. Poate ati fi asteptat sa gasiti in carte o sustinere antuziasta a violentei revolutionare de nimic ingradite, a tezelor celor mai vehementi dintre adeptii lui Marcuse pentru care statul democratic nu era altceva decat paravanul dictaturii „liberalismului burghez”. Defineam atunci aceste viziuni drept expresii ale unei disperari infantile. La fel le vad si azi, dincolo de despartirea mea de Marx si de marxism, petrecuta cu peste trei decenii in urma.

        Cu exceptia lui Andrei Marga si a lui N. Tertulian, cine se mai ocupa de aceste teme atunci? Credeti cumva ca erau sugerate ori chiar comandate de sectia de propaganda? A urmat seria de articole din „Revista de filosofie” despre ipostazele radicalismului hegeliano-marxist, apoi teza de doctorat sustinuta in 1980, „Revolutie si Ratiune Critica. Teoria politica a Scolii de la Frankfurt si radicalismul de stanga contemporan”. Afirmam explicit ca radicalismul utopic nu poate contracara experientele utopiei negative.

        Repet, tema discutiei aici si acum nu este analiza Scolii de la Frankfurt ori a pozitiei mele din 1976 in raport cu Teoria Critica. Tema este procedeul fraudulos utilizat de profesoara Musat. Nu mai spun ca in textul sau atribuia acel citat fals „Marelui Carmaci”, nu mie. Eu ma faceam vinovat ca-l citam pe „demiurgul gandirii”. Intr-adevar „aventuri ale dialecticii” :)

        • @ adi dohot

          A doua constatare trebuie argumentată temeinic; altfel e doar o petardă, în stilul episoadelor de tapaj livrate de Carmen Mușat.

          @ Vladimir Tismăneanu

          Foarte bine punctat! Ontologia socială a lui Ceaușescu era departe de construcția teoretică a lui Marx. [A presupune că Nicolae Ceaușescu citea perspicace pe Marx, că pricepea Thesen über Feuerbach , Kritik der Politischen Ökonomie sau Das Kapital e o naivitate]. Marx era un dialectician erudit (chiar dacă îl citise defect pe Hegel), Ceaușescu era un veleitar megaloman și agramat. Prin urmare, a ezita – ca student în România lui Ceaușescu – între marxismul clasic și gândirea unor unor Marcuse, Benjamin, Adorno sau Fromm nu e defel o probă de conformism ideologic, ci, eventual, dovada unei neliniști, a unei căutări, a unor tatonări epistemologice în perimetrul gândirii de stânga. Ați asumat public această fază a formării dumneavoastră, ați vorbit convingător despre despărțirea de Marx și de tradiția conceptualizărilor de stânga, ați devenit, între timp, un politolog de elită axat pe istoria și fenomenologia regimurilor totalitare. Credeți-mă pe cuvânt, nici cucoana Mușat, nici alți zavistnici cu tastatură nu vă pot ciunti, cu hărnicia lor parșivă, portretul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro