Home » Cultura »Politica & Doctrine » Citesti:

Profesorul Ianoși si obsesia Ingerului Roșu

Vladimir Tismaneanu noiembrie 13, 2012 Cultura, Politica & Doctrine
35 comentarii 3,137 Vizualizari

Pe unii intelectuali, cabaretul Istoriei i-a fascinat pana la distrugerea individualitatii. Nu e vorba aici de filmul “Ingerul Albastru”, de profesorul Unrat, eroul lui Heinrich Mann, de Marlene Dietrich, ci de Ingerul Rosu al crezului marxist. Am apucat sa citesc enormul volum de amintiri al lui Ion Ianosi, aparut la Polirom. Intitulata “Internationala mea. Cronica unei vieti”, cartea ar fi putut fi un real cri de coeur, o marturisire a unui intelectual octogenar despre cum a fost sedus de radicalismul marxist, despre abdicarile facute in numele unei sacralizate Cauze. Despre cum si-a abandonat, de fapt, vreme de decenii, vocatia umanista. Ori, mai exact spus, despre cum si-a reprimat aceasta vocatie. Mai ales ca Ion Ianosi stie foarte bine ce-au scris Soljenitin, Nadejda Mandelstam si Vasili Grossman despre acest subiect. A corespondat, aflam, cu N. Steinhardt. Cu gentilete, acesta i-a spus adevaruri amare. Sigur, omul a facut si mult bine. I-a sustinut, in momente dificile, pe Gabriel Liiceanu si pe Ileana Malancioiu. Dar a facut-o, asemeni unui Dumitru Ghise, ca functionar al sistemului, ca ideolog, ca om de incredere. Era unul dintre autorii cei mai de incredere pentru referate editoriale. Incerca sa fie generos, nu avea bucurii demolatoare. A participat, cu mai mult sau mai putin zel, la un joc falsificat din capul locului. Putea actiona altfel? Aceasta este problema sa, nu a mea.

Din pacate, manevrand formulari alunecatoare, profesorul Ianosi se sustrage unui asemenea demers demistificator si sucomba unei viziuni false despre lumea in care a trait. Paginile despre reprimarea de catre Securitate si de activistii de partid a studentilor de la Facultatea de Filosofie in septembrie 1965 ascund mai mult decat dezvaluie. Intr-o situatie similara, in martie 1968, la Varsovia, un Leszek Kolakowski (si nu doar el) s-a solidarizat deschis cu studentii rebeli. A fost eliminat din Universitate, a emigrat. La fel si Stefan Morawski, un celebru estetician marxist. Erau, acei profesori, oameni de stanga. Au avut curajul sa sfideze un regim comunist in curs de fascizare. La Bucuresti, decanul Tudor Bugnariu a reactionat in chip demn. A platit pentru curajul sau.

Promitand sa fie o confesiune necrutatoare, volumul este de un partizanat dezolant. Profesorul Ianosi nu se poate inalta deasupra pornirilor prea-umane, plateste polite si se razbuna. Scrie fise biografice precum pe vremuri, la Sectie. Sunt mai multe cazuri care pot ilustra ceea ce mentionez aici. Ura pentru Mircea Mihaies, de pilda, il orbeste. Nu-i poate ierta rostirea unor lucruri pe care nici macat prietenii domnului Ianosi nu le pot nega: ca a fost, intrre 1955 si 1965, instructor la CC al PMR, in cadrul Sectiei de Literatura si Arta. Nu era o functie ca oricare alta. Iar Ion Ianosi nu era un primitiv, precum alti instructori. Era subtil si sofisticat, stia ce face. Poza naivitatii retroactive nu-l serveste si nu convinge. Pana si Dumitru Popescu a scris cu mai multa duritate despre atmosfera sufocanta a anului 1958, despre prigoana impotriva intelectualilor.

Este greu de crezut, dar acest ganditor cosmopolit, cunoscator profund al marilor curente filosofice ale modernitatii, a trecut prin secolul Gulagului si al Auschwitz-ului fara a pricepe ce a insemnat de fapt totalitarismul. Vorbim despre un om care i-a citit atent pe Kant si pe Kierkegaard, pe Nietzsche si pe Berdiaev, un specialist in Dostoievski si Thomas Mann, dar care nu reflecteaza la problema Raului. Nu a unui Rau abstract, ci a Raului pe care l-a slujit chiar el, specialist in cultura rusa si in cea germana, admiratorul nu doar al lui Thomas, ci si al lui Heinrich Mann. Mai precis, spre a relua formula lui Vladimir Soloviov, a Raului ca falsificare a Binelui. Se crede si el un “vinovat fara vina”. Se inseala. Sa fii orb in anii 50 este un lucru, sa ramai orb si in ziua de azi este altceva.

Profesorul Ianosi are o problema cu mine. Sunt mai prezent in carte decat fostul sau sef in cadrul Directiei de Propaganda si Cultura a CC al PMR, Leonte Rautu (un detaliu: nu am fost ruda cu acesta). Nu-mi poate ierta, mai presus de toate, rolul pe care l-am jucat in coordonarea “Raportului Final”. Nu poate subscrie la ideea ca a existat un “regim comunist” si, cu atat mai putin, la concluzia ca acest regim a fost criminal si ilegitim.

Iata cum intelege el sa ma “lichideze”. Citeaza, cu o precizie de contabil, titlurile articolelor mele din “Dictionarul social-politic” (iunie 1981), dar nu spune cine au fost ceilalti autori. De ce nu scrie la fel despre profesorul Vasile Morar? De ce nu spune ce articole a semnat acesta (tot cu initiale)? Este Vasile Morar, un ganditor pe care il respect, “exonerat’ doar pentru ca a ramas fidel memoriei lui Niculae Bellu si pentru ca-l admira pe autor? Concesiile jenante, recunosc, de-odinioara sunt selectate cu scopuri vadit vindicative. Se scot de la naftalina citate alese cu penseta pentru a-i compromite pe cei care gandesc altfel decat cel numit candva, in gluma, “umanistul de serviciu” al partidului. Metoda este cunoscuta, se numeste citat decontextualizat, a fost practicata pe vremuri la “Scanteia”, ca sa nu mai vorbesc de “Saptamana”, si este si azi utilizata prin cotidianul.ro (v. “contributiile” d-lui Adrian Majuru) ori pe bloguri marginale. Chiar Ion Ianosi a fost incondeiat astfel, deci ar fi intelept sa fie un pic mai prudent…

Ion Ianosi confunda teza mea de licenta (sustinuta in 1974, aparuta in 1976) cu aceea de doctorat (sustinuta in noiembrie 1980). Apoi, ce scria si ce spunea Janina Ianosi, altminteri o fiinta admirabila, in acei ani gloriosi? Ion Ianosi gaseste alibiuri pentru un Radu Florian, ideolog al PCR specializat in discursul de tip “eurocomunist”. Ce materie preda Radu Florian la Facultatea de Filosofie? Din cate stiu (si stiu bine), era vorba de socialism stiintific. Ca nu repeta stupid lozincile oficiale, e adevarat. Radu Florian era un apologet al fundamentelor bolsevismului, nu trebuia sa cante osanale conjuncturale. El era un zelot pe lunga durata, cum s-a vazut si dupa 1989.

Nu scuz propriile mele erori. Le-am recunoscut si le regret. Dar n-am fost activist, n-am scris in “Era Socialista” si in “Scanteia”, n-am lucrat in aparatul ideologic. De ce nu spune, totusi, Ion Ianosi ca, in urma plecarii mele, in septembrie 1981, volumul a fost retras din circulatie? De ce nu spune ca n-am semnat articole despre “gandirea Ceausescu” precum prietenul sau Nicolae Kallos, in “Mica Enciclopedie de politologie”? Pe Kallos, profesor de marxism vreme de decenii la Cluj, il trateaza cu gingasa pretuire. Il persifleaza in schimb pe “renegatul” Iosif Sava. De ce? Pentru ca Iosif Sava n-a mai vrut sa se complaca in minciuna. De Gabriel Liiceanu nu mai vorbesc. Este totusi o proba de aroganta ca un fost instructor al CC, membru in varii BOB-uri, comitete si comisii pana in ultima zi a dictaturii, membru titular al Academiei de Stiinte Sociale si Politice, sef de catedra la cea mai ideologizata facultate din invatamantul de stat, autor de “reportaje din actualitatea socialista” publicate in anii 70 pe prima pagina a “Scanteii”, sa-si permita sa scrie astfel. Nu doar despre mine.

Este fals ca eram “ultra-stangist”. Directia pe care mergeam era aceea a revizionismului marxist. In anii 70 eram tot mai influentat de Hannah Arendt, de Raymond Aron si de Leszek Kolakowski. Eram un avid cititor al lui Marcuse si al lui Adorno. Desigur, tanarul Lukacs si Gramsci. Am citit si am citat trilogia kolakowskiana “Principalele curente ale marxismului”. El, Ion Ianosi, n-a inteles niciodata ce a fost ispita celuilalt marxism, a marxismului occidental. A ramas pana azi prizonierul unei obsesii, aceea a Ingerului Rosu. Singurul lucru adevarat in ceea ce ma priveste, care chiar mi-a facut placere, este ca ma numeste un “aventurier al ideilor”. Accept cu mandrie acest apelativ. Am fost si raman indragostit de aventura ideilor. Dar nu uit ca ideile au consecinte, uneori de-a dreptul catastrofice. Un adevar esential pe care profesorul Ianosi, maestru al rationalizarilor dialectice, prefera sa-l oculteze ori sa-l edulcoreze.

http://www.polirom.ro/catalog/carte/internationala-mea-cronica-unei-viet-4668/

Pentru o recenzie informata, echilibrata si densa a cartii lui Ion Ianosi:

http://www.revista22.ro/cartea-nevrozelor-19158.html

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , ,



Currently there are "35 comments" on this Article:

  1. dusu spune:

    sinteti un ghimpe ptr comunisti!
    de aceea va citesc

  2. georges spune:

    am vazut si eu cartea prin librarii. cred ca o sa o cumpar .
    deoarece chiar sunt curios ce a fost in mintea acestui om. la fel cum am facut si cu volumul lui Adrian Marino.
    (la fel de voluminos).

    pacat ca in aceste volume autobiografice se platesc polite si autori nu se pot desprinde de cele lumesti.

    cu bine,

  3. m spune:

    @georges: cititi-o, e cel mai bine ca sa va faceti o idee. va pot spune in avans ca e pasionanta si ca n-are nici o legatura cu semnalul de mai sus. nici vorba sa plateasca polite, sa “lichideze”, sa treaca sub tacere etc. :) , dimpotriva. e un examen de constiinta cum foarte rar sau deloc la noi. nu-i nevoie sa ma credeti, cititi-o

    • Chair spune “totul” despre Centrul Universitar de Partid Bucuresti, despre relatiile sus, la “Sectie”, despre cum primea sarcini pe linie, despre multele sale taceri aprobatoare? Ii criticam, pe drept cuvant, pe Zoe Dumitrescu-Busulenga, pe Valeriu Rapeanu, pe Dumitru Ghise, pe Virgil Candea, pe Mihnea Gheorghiu si pe atatia alti culturnici cu carte, dar aici este plasat semnul: “No entry”. Ion Ianosi isi gestioneaza atent trecutul, ceea ce nu inseamna ca il poate si controla. Un N. Tertulian, de pilda, a plecat, dar chiar si mai devreme iesise complet din gratiile regimului. Educat si el in URSS, muzicologul George Balan a parasit Romania cand n-a mai putut respira acolo. Fost instructor la CC al PMR, ca si Ianosi, Andrei Strihan a emigrat in Israel.

      In Facultatea de Filosofie, Tertulian, evident un ex-stalinist, dar si un erudit interesat de Heidegger, Jaspers si neo-marxism, era un paria. Nu a fost cazul profesorului Ianosi, sustinut “sus” de Dumitru Popescu, de Cornel Pacoste, de Gh. Stroia etc La fel, un Radu Florian, cu ale sale legaturi in directia Stefan Andrei (o spune chiar acesta in cartea de convorbiri cu Lavinia Betea). Cand Mircea Mihaies a atins subiectul, a urmat rafala de reprosuri agresive organizata de amicii lui Ion Ianosi. Nu e vorba de dreptul la opinie. Ion ianosi poate ramane cat de marxist si de leninist doreste, chestiunea este sa spuna adevarul despre sistemul in care a crezut si pe care l-a servit. Vreau sa fiu bine inteles: sunt pagini foarte interesante in carte, indeosebi in prima parte, de pana la plecarea in URSS. De asemenea, pentru cei care nu cunosc indeaproape mediul inteligentsiei maghiare de stanga din Romania, sunt informatii notabile (despre Gall Gabor, despre Kohn Hillel, despre Domokos Geza etc).

      • marcus_v spune:

        Stimate Domnule Tismaneanu,
        as vrea sa stiu pe ce va bazati cand spuneti: “Tertulian, evident un ex-stalinist…”?
        Ceea ce dumneavoastra nu intelegeti sub nici o forma este ca nu orice om care a fost de stanga in vremurile regimului Ceausescu este neaparat stalinist sau garant al regimului.
        N. Tertulian era un admirator a lui Georg Lukács si un om de stanga dar nu scria articole care sa-l glorifice pe Stalin.

      • calugaru spune:

        Dvs. sperati ca Domnul Profesor Ianosi sa gindeasca cum ginditi Dvs. ?…sau poate doriti o descriere romantata a perioadei respective…?…sunteti o persoana inteligenta,…asadar cum e posibil sa nu va dati seama ca Domnul Profesor si-a pastrat ideile,idealurile si credinta de la inceput si pina la sfirsit,adica pina in zilele noastre…?!…probabil v-ati obisnuit cu traseismul politic din zilele noastre si credeti ca toti trebuie sa ne comportam la fel..!!!…cu ce v-ar ajuta pe Dvs. personal daca Domnul Profesor si-ar face mea culpa (CARE NU AR CONCORDA CU ADEVARUL!)…?…precis intr-o asemenea ipoteza ati spune ca e ipocrit,nu-i asa ????
        Si de unde stiti cu atita siguranta ca Domnul Profesor nu spune adevarul …???…ce credeti ca ar mai putea cistiga la virsta onorabila la care a ajuns…???…ce urmariti de fapt…?…sa-l discreditati…???….stiti ce se spune ‘CIINII LATRA CARAVANA TRECE !”

    • georges spune:

      cum spuneam. voi parcurge cartea.

      am citit intre timp si acest interviu:

      http://www.contributors.ro/cultura/profesorul-ianosi-si-obsesia-ingerului-rosu/?replytocom=109350#respond

      acum stim si noi cum sta situatia. sunt si intelectualii impartiti in tabere, unii mai virulenti, altii mai pasivi. unii inregimentati politic. altii doar observatori….

      • Ati asteptat memoriile lui Ion Ianosi ori articolul meu de azi ca sa aflati acest lucru? :)

        • georges spune:

          cu siguranta nu ::)))

          si ca sa-l citez pe amicul Sartre: Toate mijloacele sunt bune atunci când sunt eficace!!!!

          seara buna.

          • Sartre si-a mai schimbat pozitia, mai ales dupa 1968 (invazia Cehoslovaciei). Scopul, scria el, nu este altceva decat recapitularea mijloacelor utilizate pentru atingerea lui. Ceea ce, regret sa o spun, profesorul Ianosi nu a inteles. Mai exact, refuza sa inteleaga.

            • georges spune:

              ma simt chiar bine ca sa zic asa ca sunt contemporan cu aceste dezbateri/polemici/idei.

              inginer fiind, adancit in calculele si proiectele mele imi permit oarecum sa privesc detasat aceasta lume a ideologilor si hai sa-i spun frumos aceasta “galceava” din media/presa scrisa romaneasca. pana la urma asta este esenta democratiei. faptul ca exista posibilitatea ca oameni cu diverse ideologii sa isi manifeste gandurile si ideile.

              pana la urma pentru bagajul intelectual este binevenit fiecare rand citit din dvstra, Ianos, Marino, Sirbu, Boia, Steinhardt ca sa nu sar peste granite si sa ma gandesc la Koestler, Camus, Judt, Said sau Kolakovski. Intelectuali care au fost martorii celor intamplate in secolulul trecut.

              ca si offtopic si marturii ale celor intamplate in deja indepartatii ani 50-60, acum doua saptamani aflandu-ma intr-un avion cu destinatia Abu Dhabi, am avut placerea sa am coleg de calatorie un cetatean francez nascut in Algeria. Pied Noir. care copil fiind a prins exodul si “primirea buna” din Marsilia. si toate acestea intr-o tara cu pretentii democratice.

            • eugen chirovici spune:

              Mi-l amintesc de prin holurile şi coridoarele facultăţii (nu l-am avut profesor, îl “ştiam” mai mult din bârfele studenţeşti), jumătate absent, abstras, jumătate savurând decorul…, târa după el, pe post de glorie second-hand, o dâră de parvenitism molcom, împăcat cu (nu mândru de) micul său soclu de şef al esteticii în Centrul Universitar Bucureşti. Ar fi putut să fie categoric mândru de lectura făcută lui Dostoievski, nimeni nu o făcuse ca el, dar era prea ocupat să fie împăcat în decorul cu pricina; mie îmi lăsa senzaţia unui om care nu-şi cere nimic sieşi (opusul profesorului Neveanu, de pildă, din acest punct de vedere), care-şi spune mereu, în faţa unei oglinzi interioare, “E OK, sunt în regulă, nu sunt probleme”. Pentru că, probabil, în spatele oglinzii erau probleme…, frustrări?…, cine ştie ce-or fi fost… Pentru că altfel, dacă n-ar fi fost, cum s-ar explica surpriza râvnei de acum, după amar de ani, de a plăti poliţe, de a oficia cu citate şi referinţe bibliografice mici răzbunări de alcov didactic ori academic, de “a lichida”, cum spuneţi – pe bună dreptate, cred – domnule Tismăneanu (nu am citit “Internaţionala…” profesorului Ianoşi).
              Vasile Morar mi-a vorbit odată despre mentorul şi modelul său, cu multă deferenţă şi extrem de admirativ la adresa acestuia; am înţeles, din detaliile aduse în discuţie, cam ce fel de om ar fi profesorul Ianoşi (cred că impresiile mele din facultate nu erau complet deplasate), iar acum mă gândesc că el nu face parte din categoria aceea din care extragi şi-l întorci cu cheiţa un ministru de externe cu pălărie mare, mare, mare pe cap. Nu. Dar… dar închei citând acest admirabil pasaj care spune esenţialul despre profesorul Ianoşi:

              “Este greu de crezut, dar acest ganditor cosmopolit, cunoscator profund al marilor curente filosofice ale modernitatii, a trecut prin secolul Gulagului si al Auschwitz-ului fara a pricepe ce a insemnat de fapt totalitarismul. Vorbim despre un om care i-a citit atent pe Kant si pe Kierkegaard, pe Nietzsche si pe Berdiaev, un specialist in Dostoievski si Thomas Mann, dar care nu reflecteaza la problema Raului. Nu a unui Rau abstract, ci a Raului pe care l-a slujit chiar el, specialist in cultura rusa si in cea germana, admiratorul nu doar al lui Thomas, ci si al lui Heinrich Mann. Mai precis, spre a relua formula lui Vladimir Soloviov, a Raului ca falsificare a Binelui. Se crede si el un “vinovat fara vina”. Se inseala. Sa fii orb in anii 50 este un lucru, sa ramai orb si in ziua de azi este altceva.”

    • daniel spune:

      Domnule Profesor,

      Tind sa va dau dreptate in unele aspecte ale argumentatiei dumneavoastra, cred ca intuiti bine unele simptome ale cazului Ianosi (diversele rationalizari si tentative discutabile de justificare narativa, recontextualizanta ale prof. Ianosi), dar indicati un diagnostic mult prea puternic: Ianosi sufera de obsesia Ingeruluii Rosu si prefera sa oculteze efectele nocive ale ideilor. In conjunctie cu restul textului, acest diagnostic creeaza un portret intunecat si intristator al lui I. I.: fie este bolnav (intr-un sens spiritual sa-i zicem), fie este prost, fie este o canalie. Or lucrurile nu sunt asa de transante, dupa cum atat de transanta nu este nici judecata despre trecutul totalitarist; cred ca e contraproductiva observarea perioadei comuniste prin lentila maniheista, disjunctiva: raul absolut (marca intelectualilor de dreapta) sau binele regretabil (“era bine, faceam concediu la mare in fiecare an”). din judecatile maniheiste nu poti invata mare lucru. in fine, il criticati pe prof. ianosi ca, in timp ce alti intelectuali, profesori nu au facut nici o concesie fata de sistem, dumnealui a cochetat cu regimul. Multi v-ar spune, si dumneavoastra pareti sa recunoasteti acest lucru, ca a facut si bine prin pozitiile pe care le-a avut, că a reusit ca, intr-o lume de arivisti si ticalosi, sa salveze cate ceva din cultura romana. Dar probabil ca dumneavoastra ati raspunde ca, prin artificii vag utilitariste, nu se poate legitima complicitatea cu raul. nu v-as zice ca ati pica din nou in maniheism, dar v-as aminti ca intr-o lume ca cea de pana in 1989, aveam nevoie si de oameni precum Ianosi, si de oameni precum H. Muller, si de oameni precum Goma, si de oameni prevum Dinescu, si de oamnei precum Andreescu, si de oameni precum Liiceanu. pentru ca o societate sa supravietuiasca unei istorii ambivalente precum cea anti-decembrista avea nevoie nu doar de simboluri, ci si de actiuni efective. iar aceste puteau fi atat de tipul rezistentei prin cultura, atat de tipul difuzarii clandestine de manifeste, dar si de tipul asumarii unor pozitii ingrate pentru a salva ce e de salvat. Cam atat. In ce priveste, orientarea marxista a lui I.I., asta nu e un pacat in sine. Trebuie sa fii cel putin incult ca sa compari Capitalul cu Mein Kampf, cum am vazut ca practica unii simpatizanti anonimi ai dreptei, dar si intelectuali conservatori de prestigiu care, astfel, va compromit mesajul dumneavoastra anti-totalitarist

      • Multumesc pentru mesaj. Ion Ianosi nu este nici bolnav, nici canalie. Este un intelectual marxist care a acceptat, vreme de decenii, inregimentarea activa intr-o secta leninista. A fost un militant a ceea ce s-a numit frontul ideologic Nu m-as (mai) fi ocupat de problema Ianosi daca nu as fi citit in noua carte unele pagini cel putin stingheritoare. Nu contest ca anumite accente din articolul meu sunt, poate, severe, dar judecatile d-lui Ianosi despre cei care gandesc altfel decat el sunt nu mai putin aspre. Cum admite chiar domnia sa, am scris, de-a lungul anilor, si texte in care m-am straduit sa-i inteleg pozitia. In plus, faptul ca insista pe chestiuni personale, pe relatia mea de reala afectiune pentru sotia sa, o persoana la care am tinut si tin foarte mult, nu avantajeaza un dialog onest. Exista pagini rascolitoare in carte, nu neg. Sunt si portrete memorabile, de pilda acela al doctorului Leon Caffe, tatal Janinei. Dar n-am scris aici o recenzie exhaustiva si nici nu cred ca un volum de peste 800 de pagini, tiparit cu un corp de litera destul de mic, poate fi recenzat intr-un articol de dimensiuniile celui de mai sus. Oricum, am trimis in final la recenzia istoricului Cristian Vasile aparuta in “22″.

        Pe de alta parte, dl Ianosi a decis sa expedieze in cateva pagini extrem de superficiale “Raportul Final”, o lucrare la care au muncit numerosi istorici, politologi, sociologi, intelectuali publici, personalitati ale societatii civile. Afirma ca “Raportul” poarta amprenta mea, ceea ce este fie un compliment exagerat, fie o incercare de a ma face responsabil unic pentru acel document. Mai mult, afirma un neadevar, ca pana la plecarea din tara as fi facut parte “din protipendada Cartierului Primaverii”. Cunosteam, intr-adevar, multe familii care locuiau in acel cartier (descriu aceste lucruri in “Lumea secreta a nomenclaturii”). Dar n-am locuit niciodata acolo. Oricum, in ultimii doi ani dinaintea plecarii locuiam intr-un bloc de pe Bulevardul 1 Mai, langa Piata Domenii. Dupa 1958, tatal meu a fost eliminat din nomenclatura ideologica. Profesorul Ianosi a facut parte din ea in mod direct, pana in 1965, si indirect, ca sef de catedra la Facultatea de Filosofie a Universitatii din Bucuresti si ca membru titular al Academiei de Stiinte Sociale si Politice, pana in decembrie 1989. Acestea sunt fapte.

        Revenind la mesajul Dvs, as spune ca o comparatie intre “Das Kapital” si “Mein Kampf” este absurda si, prin urmare, neavenita. Cei care o fac n-au citit, probabil, “Das Kapital”. Problema nu este insa aceasta comparatie, ci dreptul de a compara cele doua totalitarisme. Cei care neaga altora acest drept isi aroga, cum scria Timothy Snyder, dreptul de a judeca doar ei ce au fost cele doua orori supreme ale unui veac oribil.

        Mircea Mihaies l-ar fi ignorat pe Ion Ianosi daca discipolul acestuia, Adrian-Paul Iliescu, n-ar fi incercat sa-l plaseze pe un nemeritat piedestal moral. Nu, Ion Ianosi nu a fost un simbol al spiritului critic in anii dictaturii. A fost un pion (si nu unul neimportant) al jocului ideologic. Vreme de zece ani a fost instructor al CC al PMR. Mai tarziu, cand a putut, a facut si lucruri onorabile. Nu le neg. Dar curajul sau intelectual si etic a fost extrem de limitat. Nu-l judec, constat.

  4. Valentin spune:

    DAr tatal dvs, domnule Tismaneanu nu a fost sedus de ingerul rosu al marxismului?Nu va e rusine sa va erijati in disident (doar ca ati plecat?) cand avetzi comunismul in materialul genetic? Sunteti un exemplu clar de semidoct , ascuns dupa niste ochelari dar care face parte din tipoligia celor care propaga infringerea gandirii.Sunt convisn ca nici dvs.nu credeti o iota din ce scrieti.O faceti doar dintr-o inertie mentala.Cel mai bine ar fi sa va duceti cat mai repede langa tatal dvs, singurul care nu v-ar face ultra stangist:) A bon entendeur, salut!

    • In mod normal, un asemenea mesaj apartine spamului. Il public ca mostra de primitivism agresiv. Altele de acest gen nu vor mai apare aici.

    • HHH spune:

      Domnule Valentin,
      Prea multa ura este in cuvintele dvs., putina detasare – nu ne alegem parintii, iar a dori moartea unei persoane care nu a gresit cu nimic fata de dvs. este deja derapaj spre patologie.

      • Scarpia spune:

        Acest gest este consecinta reprimarii sentimentelor. Nimic nu este rodul intamplarii, a ramas o cicatrice in inconstient. Aceasta iesire din anul sabatic pe cazul Tismaneanu, un bun subiect de analiza pe divan.

        • HHH spune:

          Scarpia,
          Si sfintii au cunoscut iadul ispitelor.

          • Sallas spune:

            @HHH
            Ador acest gen de luciditate inconstienta, instinctuala, mai ales in conjunctura actuala, depaseste clasicul “sa devin nemuritor si apoi sa mor.” In stilul Scarpia se interpreteaza in cel putin o declaratie de razboi. Faza crestina a conflictului, cand solutia era anul sabatic, a trecut.

        • Scarpia spune:

          HHH,
          Iadul ispitelor? De ce sa negam ispita? Sa o refulam? Iluzia este sinucidere psihica, autodistrugere sistematica. Cauza acestui blocaj? Neacceptarea certitudinilor. Arta de a scoate miezul fara a sparge nuca se pierde cand pasiunea domina ratiunea. Pulsiunile din inconstient duc pe cai gresite, echilibrul dintre Eu, Supraeu si Se nu mai functioneaza. Haosul emotional, aceste subtile torturi psihologice sunt in raspar cu tot ce inseamna un an sabatic impus din necesitate. Si ce motiv minor a dus la zdruncinarea echilibrului – nu merita, dar orbirea este prea evidenta. El? Un suflet de tinichea, refugiat intr-un univers defazat, cu vocatie de Don Quijote si doar Comunismul Dulcineea lui.

          • HHH spune:

            Scarpia, toate negările creează tensiune.
            Compasiunea doar dăruieşte, nu ştie ce înseamnă să primeşti înapoi, ea nu cunoaşte deziluzia pentru că nu începe pe o iluzie, ea nu este emoţie.
            Neacceptarea certitudinilor? În interior eşti absolut acelaşi dacă poţi dărui necondiţionat.
            De ce induci sentimentul de vinovăţie?

          • Scarpia spune:

            “De ce induci sentimentul de vinovăţie?” Pentru ca exista vinovatie. Si textura acestei comunicari este rezultatul vinovatiei, urzeala ei este incapatanarea si sfidarea.

            • Sallas spune:

              @Scarpia
              Curata regresie in stadiul cripte psihice.

            • Mica Viena spune:

              @Scarpia
              Sallas, “cripte psihice”? Geniala intuitie.
              Scarpia, de ce gesturile sunt definitive in acest prezent? De ce cand acorzi protectie libertatea de a revendica este legitima? Daca alegi intruparea Infernului si a Paradisului ca alternativa la “normalitatea” ta, libertatea este platita mult prea scump. Inhamarea la tacere si calea Exilului spre Est nu este sfidare si dispret.

    • intelectual sovaielnic spune:

      Domnule Valentin,

      Va felicit ! Pentru “descoperirea” Dvs. a genei comunismului veti lua cu siguranta Premiul Nobel pentru medicina in 2013 !
      Daca ati fost capabil s-o identificati in materialul genetic al prosorului Tismaneanu, va va fi mult mai usor sa identificati gena stupiditatii in propriul
      Dvs. material genetic ! Sare in ochi !

    • dusu spune:

      vedeti de ce imi place Tismaneanu!
      sinteti domnule Tismaneanu inamicul public nr unu al comunistilor de bine
      imi inchipui ca nu va este usor;cred ca nu umblati cu bodygarzi ca tovarasul tiriac!!

  5. intelectual sovaielnic spune:

    EXCELENT articol !
    Il recunosc perfect pe distinsul profesor Ianosi in descrierea fara concesii facuta de Vladimir Tismaneanu !
    Cazul mi se pare reprezentativ pentru o problema mai larga : marxismul a fascinat nu numai semidocti ca Nicolae Moraru, ci si
    spirite subtile ca profesorul Ianosi ! Sint convins ca adeziunea sa la marxism n-a fost una motivata de lichelism, ca a multor altora, ci de o convingere sincera. Tinarul Ianosi a crezut mesianic in viitorul radios si in promisiunea fericirii universale in care fiecaruia i se va da dupa nevoi ! ! Dar oare sinceritatea poate sa scuze orice ? Exem0plele date de VT sint clare, comparatia cu Nicolae Tertulian e elocventa : alt fin ginditor, pasionat de Georg Lukacs, fost stalinist la Scoala de scriitori, dar care a avut taria morala sa se separe de ignominia “socialismului real” in versiunea lui Nicolae Ceausescu !
    Din pacate, profesorul Ianosi n-a avut aceasta tarie. Mai mult decit platitul de polite, vad in aceste memorii ceea ce psihiatrii ar numi o “negatie a realitatii”. Probabil, profesorul Ianosi, si altii ca el, care nu pot sa fie intelesi utilizindu-se circumstante atenuante ca prostia si incultura, si-a creat un mecanism psihologic de aparare care ii evita in primul rind lui sa-i recunoasca siesi si sa poate recunoaste public ca si-a consacrat viata unei ideologii blestemate. Cred ca in casa domniei sale, oglinzile lipsesc sau sint acoperite.

    • dusu spune:

      eu cred ca comunistii in general nu neaga realitatea,ei ishi construiesc o realitate proprie.ei traiesc(traiau)ptr viitorul luminos.

    • calugaru spune:

      Daca ati avea prilejul de-a vorbi cu Domnul Profesor Ianosi v-ati schimba parerea intr-o clipa…nu am intilnit un om mai sincer decit Dinsul…niciodata n-a sustinut ca nu s-au facut greseli pe vremea comunismului…dar daca Dumnealui considera ca a actionat conform propriilor sale idei putem sa-l condamnam ?…Dvs. ce orientare politica aveti acuma…?…PRM-ist…???…aveti dreptul sa fiti…dar nu ati fost PRM-ist toata viata si,cu siguranta,cind va veti trezi veti parasi PRM-ul…a fost doar un exemplu…incercati sa stati de vorba cu Domnul Profesor…mai locuieste la noi in tara ,la Bucuresti intr-un apartament modest de doua camere…nu a ales sa traiasca in exil pe banii fostilor legionari cum au facut altii…nu dau nume…veti vedea cum vor musca momeala singuri !!!
      Tuturor le recomand sa citeasca cartea si apoi sa comenteze…si nu de pozitia curajoasa de azi cind sa fii anticomunist e un titlu de glorie mai ales pentru cei care nu demult umblau cu carnetul de partid in buzunarul de la inima….

  6. Vali spune:

    Triste alibiurile, camuflajul și fentele domnului Ianoși. Să forezi în Dostoievski cu atâta râvnă și să sfârșești lustruindu-ți statueta plină de echivocuri…

  7. Ghita Bizonu' spune:

    Care evenimente din 65? Colectivizarea fusese incheiata, detinutii politici eliberati (ma rog cu comicliu, cu sprabeghere da mai bine ca.., )armata fusese epurata de ultimii ractionari care lupatasera in Est … di Dragici inca era palida copie de Beria . 65 ? Doar maortea lu Dej si aparitia lu Ceausescu. Care e eala Ceausecu? Tinerleu ala care plagea ca o vadana! A la cu batistele la ochi?
    Deci care evenimente?
    Si Faculatea de Filozofie. Cati studenti ? 120 sau 150 in 4 ani de studii ?! “Alesi” (inca) cu grija!
    Ma rog o fi fost poate o mica delatiune si “cantare” ptr schimbarea postului de sef (ehe! Inainte in 56 un director era “rezolvat” cu un simplu denunta anomin :asculat Vocea Americii, BBC si Europa Libera!!!) nu chiaer asa de ciovilzata precum in anii 77-89 (cand vazui niste “lucrrari” din astea … da care au trenat ca nu mai era asa vigilenta revolutionara ca in anii cand to Bugnariu devenea membru corespondent al Academiei!!!!)…
    Dar care evenimente? Ca pana la alea din Valea Jiului cu “vizitarea” minei de carbune nexam! Asta daca nu punem finala Cupei Davis la Bucuresti si vizita lu Nixon!!!
    Sau poa ceva legat de planul Valev ?!
    Oricum ce vaz este doar o mica discutie de “partid” cu pare de ambele parti : fomnul X ca tovaras nu ii pot spune doreste a isi ia masina mica ca un burghez! Ba tov W da dovada de deviatinosm mic burghez de stanga !!!
    Apopos am parcurs “raportu” ala de condamnare.. Fractionism mi se pare ca se numea in tinereeta lu Bugnariu si Ianosi ….

    • Ghita Bizonu' spune:

      Scuze uitasem . Marea victima a insceanrii , a reprimarii , a refuzului sau pentru acest comportament demn in fata unui regim comunist in curs de fascizare a mai fost pedepsit aspru :
      “Prin decretul nr. 157 din 4 mai 1971, Tudor Bugnariu a fost decorat cu Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a II-a” .
      Mare erou! Anticomunist pur !!!

      • Stiti ceva despre oribila inscenare din 1965? De ce va pronuntati cu atata fermitate despre lucruri pe care nu cred ca le cunoasteti? Stelian Vasar s-a sinucis, Iulian Badin a murit tanar, altii poarta inca pecetea acelor orori. Nu-mi veti lua, sper, in nume de rau un apel la memorie si la pudoare. Va apare cartea istoricului Cristian Vasile despre Facultatea de Filosofie si veti gasi datele care, la ora actuala, am impresia ca va lipsesc. Inclusiv despre rolul profesorului Tudor Bugnariu. Pana atunci, va sugerez sa cititi cartea de amintiri a doamnei Dorli Blaga-Bugnariu.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Legea cererii si ofertei nu poate fi contrazisa de nicio reglementare iar legea celor 51% produse ro...

de: Valentin Mircea

la "Despre timpurile când supermarketurile dominau România"

Cauta articole

august 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iul    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)