joi, martie 28, 2024

… Pseudofabula Twitter

… pentru ca, la sfarsitul fiecarui semestru, dupa examenul de final, le cer studentilor sa scrie un eseu in care sa foloseasca unul sau mai multi dintre autorii studiati in clasa, pentru a analiza si a intelege mai bine ceva ce-i intereseaza hic et nunc – de la conflictele din Orientul Mijlociu la Harry Potter. Nu de alta, dar pentru a-si reaminti ca oamenii nu s-au schimbat in ultimii doua mii de ani, si ca alde Platon sau Machiavelli, morti cum sunt, mai au inca una-alta de spus pana si generatiei Facebook. Asa mai aflu si eu despre Matrix, Game of Thrones, fotbalul american sau traiul in fraternitati/sororitati, ca sa nu mai vorbesc despre jocuri pe computer de care n-am auzit in viata mea.

Semestrul trecut, o studenta l-a folosit pe Platon (minciuna nobila) pentru a-si analiza in eseul final dependenta de o „social media” care nu ar face altceva decat sa incurajeze superficialitatea. Cu o obiectivitate de admirat la varsta asta, a recunoscut ca, de multe ori, a preluat si „rostogolit” pe Facebook si Twitter tilturi (headlines) cu stiri-bomba care, ulterior, s-au dovedit false – dar cine mai are rabdarea sa citeasca dezmintiri? Cu alte cuvinte, ca s-a transformat, dimpreuna cu o intreaga generatie, intr-un vector de propagare a minciunilor care numai nobile nu sunt. Iar asta nu din rea-credinta, ci doar pentru ca, efectiv, asaltati cum sunt de „headlines”, nu mai au ragazul nescesar pentru a citi pana la capat, pentru a pune informatia in context si pentru a-i cumpani veridicitatea. „Click like and share„, precum cainele lui Pavlov.

Dupa sfarsitul semestrului, in vacanta de iarna, ascult muzica romaneasca – e o traditie. N-am pretiozitati. De la Semnal M la Angela Similea, si de la Tudor Gheorghe la Mirabela Dauer ascult cam tot. Asa se face ca am re-ascultat si Pseudofabula cantata de Rosu si Negru, cu mult inainte de noua „social media”. Si mi-am adus aminte de ce spunea studenta:

Într-o nu ştiu care seară
Într-o nu ştiu care vară
Într-un nu ştiu care sat
Sub un nu ştiu care pat

… cu alte cuvinte, tot ceea ce stim, deocamdata, e ca nu stim nimic. Precum Socrate.

Mititel cât un cercel
Stă pitit un şoricel
Tremurând bietul de el
Fiindc-aflase dintr-o carte
Fiindc-aflase dintr-o carte

… de ce tremura soricelul? Pentru ca stie sa citeasca! Daca n-ar fi citit, mititelul de el ar fi trait vesel sub pat, precum salbaticul fericit al lui Rousseau. Dar stie, citeste. Ce? Ca …
Într-o nu ştiu care seară
Într-o nu ştiu care vară
Într-un nu ştiu care sat
Sub un nu ştiu care pat
Nici prea mare dar nici mică
Stă pitită o pisică
Tremurând şi ea de frică
Fiindc-aflase dintr-o carte
Fiindc-aflase dintr-o carte

… prin urmare, pisica e, la randul ei, speriata, tot pentru ca a citit intr-o carte ceva, nu e clar ce, nu e clar unde, nu se stie cand, intr-o vara, intr-o seara,  intr-un sat care poate fi oriunde, sub un pat care poate fi al oricui, dar, daca scrie in carte, ceva trebuie ca e adevarat ca …

Terminând de ros un os
Şade-un câine zdrenţuros
Tremurând şi el fricos
Fiindc-aflase dintr-o carte
Fiindc-aflase dintr-o carte

… n-o mai lungesc. Cainele aflase si el de un lup, care tremura pentru ca aflase „dintr-o carte” de-o vanatoreasa, care, randu-i, aflase (dintr-o carte) de un soricel, mititel cat un cercel. Cercul spaimelor s-a inchis. Si toti tremura de frica, fiindca aflasera dintr-o carte.
Ce sa intelegem de-aici? Intretin cartile – sau o carte anume – o spaima nejustificata printre cei care stiu sa citeasca, de la soricel la vanatoreasa? Sau ca e periculos sa crezi ca stii sa citesti cand, de fapt, nu stii sa citesti? E asta, cu adevarat (sic) o pseudo-fabula, adicatelea o fabula falsa, o fabula care, precum povestile lui Platon, ne invata, mintindu-ne? Sau ne minte ca ne minte?Pentru ca„, spune Platon prin gura lui Socrate in Cartea a doua a Republicii, „asa incepe educatia: spunand povesti care sunt false per ansamblu, dar contin in ele un sambure de adevar„. Toti cretanii sunt mincinosi. Eu sunt cretan. De ce? Fiindc-aflasem dintr-o carte ce? O poveste.
Povestea e o imagine. O umbra. In pestera platoniciana, imaginile educa sau tampesc, in functie de papusar. Papusarul, insa, la randu-i, e „papusa” altcuiva, trasa pe sfori, fara sa stie, precum Glaucon si Adeimantus (fratii lui Platon, istoric vorbind).
Povestile merg in cerc. „Luati un cerc, mangaiati-l, va deveni vicios„, spunea Eugen Ionesco.
Iar cu asta ne intoarcem la Twitter.
Zilele trecute, speriata de scaderea la bursa, conducerea companiei a lasat sa rasufle „pe surse” stirea ca va abandona regula celor 140 de caractere. De la 140, ar trece la … 10,000! Zece mii de caractere, o stie orice ziarist, ocupa mai mult de o pagina de gazeta, daca are si fotografii. Imagini.. In zece mii de semne poti spune o intreaga poveste, cu inceput, mijloc si sfarsit. In zece mii de semne poti scrie chiar un mic tratat de intelepciune, ca Wittgenstein.
Dupa aflarea stirii, actiunile Twitter s-au prabusit si mai Mult. De de? Pentru ca lumea e speriata pana si de posibilitatea povestii. Ea vrea doar titluri. Lumea nu mai are rabdare pentru povesti cu inceput, mijloc si sfarsit. Lumea nu mai are nevoie de intelepciune. Lumea are nevoie doar de titluri. De „headlines”.
Lumea vrea doar sa fie speriata de sfarsitul lumii (sic).
Fiindc-aflase dintr-o carte.
Sa ridice primul piatra.

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

  1. Cel care se laudă că oferă ceea ce crede el că vrea publicul creează adesea o nevoie iluzorie de standarde mai scăzute pe care apoi o va satisface.
    John Reith, director general al BBC, 1924

    Am devenit constient de o schimbare in rau de-a lungul anilor 1890. Ziarele epocii victoriene si-au luat ca prima sarcina sa ofere cititorilor informatii complete si precise despre subiecte de interes public. Apoi a aparut Daily Mail, primul ziar englez pentru care cuvantul „stire” si-a pierdut intelesul vechi de fapt real pe care cititorul ar trebui sa il cunoasca pentru a vota inteligent, si a capatat un nou sens de intamplare sau fictiune care poate fi distractiv de citit. Citind asa un ziar, nu mai invata sa voteze. Invata sa nu voteze, pentru ca se va deprinde sa perceapa stirile nu ca pe o situatie in care sa participe, ci ca pe un spectacol pentru momente de repaos.
    RG Collingwood (filosof si istoric), O Autobiografie (1939)

    Lord Salisbury, 19th-century Prime Minister of the United Kingdom, dismissed the Daily Mail as „a newspaper produced by office boys for office boys.”
    The paper was accused of warmongering before the outbreak of World War I, when it reported that Germany was planning to crush the British Empire.

    „Dacă nu citești ziarele, ești neinformat. Dacă le citești, ești dezinformat!” (Mark Twain)

    In stilul anecdotic care l-a facut celebru, Marshall McLuhan descria ziarul modern ca pe „o institutie magica, asemanatoare unui vraci aducator de ploaie. Este scris pentru a elibera sentimente si pentru a ne tine intr-o perpetua emotie. Prin intermediul lui, nu se intentioneaza prezentarea unor scheme sau modele rationale de digerare a stirilor. Ziarul nu ofera vreodata priviri in adancul evenimentelor, ci doar fiorul lor. De fapt, oamenii nu citesc ziarele, ci intra in ele ca intr-o baie fierbinte”.

    „O presa cinica, mercenara si demagogica va produce, in timp, cetateni de aceeasi speta, la fel de joasa” declara Joseph Pulitzer, fondatorul celebrului premiu omonim, acum mai bine de 100 de ani.

    • Completare (citat descoperit acum 2 minute):

      Tuchman’s Law
      In the introduction to her 1978 book A Distant Mirror, Tuchman playfully identified a historical phenomenon which she termed „Tuchman’s Law,” to wit:

      Disaster is rarely as pervasive as it seems from recorded accounts. The fact of being on the record makes it appear continuous and ubiquitous whereas it is more likely to have been sporadic both in time and place. Besides, persistence of the normal is usually greater than the effect of the disturbance, as we know from our own times. After absorbing the news of today, one expects to face a world consisting entirely of strikes, crimes, power failures, broken water mains, stalled trains, school shutdowns, muggers, drug addicts, neo-Nazis, and rapists. The fact is that one can come home in the evening — on a lucky day — without having encountered more than one or two of these phenomena. This has led me to formulate Tuchman’s Law, as follows: „The fact of being reported multiplies the apparent extent of any deplorable development by five- to tenfold” (or any figure the reader would care to supply).[11]

      Tuchman’s Law has been defined as a psychological principle of „perceptual readiness” or „subjective probability”.

  2. .. nu ridic eu primul piatra, că nu pot şi nici nu sunt fără de păcate, dar mă uit ce scrie pe ea – „Esop contributor Alin Fumurescu” .. şi dacă observ bine e sculptată şi are şi o .. pipă ..

  3. Incepind cu urarea de La Multi Ani cu sanatate,
    felicitari sincere pentru articol.
    (Nu adaug nimic pentru a nu-i strica frumusetea.)
    Imi aduc aminte de melodie; o s-o caut.
    NB,
    cit despre titluri false, gazetele de sport (Gazeta sporturilor si ProSport) abunda, iar Mediavax le preia fara rusine.

  4. E un fel de isterie generala legata de citit. Da, daca nu se citeste, atunci ce se face ? La scoala se citeste, pe Internet se citeste, se audiaza si se vizualizeaza, la tv si la radio se asculta si se vizualizeaza, la telefon si pe calculator se scrie, pe retelele sociale se scrie si se citeste. Astea sunt activitatile principale ca sa nu zic exclusive ale omului contemporan. Intrebarea cred ca e mai face omul si altceva ? Are niste repere comparative si un contact cu realitatea care sa-i furnizeze un alt gen de experiente care sa-i furnizeze materialul atat de necesar vietii si care sa-i serveasca la nevoie pentru exersarea spiritului critic si astfel la validarea continutului informational.

    Cum spunea Goethe parca, o privire in carti si doua in viata.

    Dar cand viata a fost inlocuita aproape exclusiv cu cartile si in mod mai general cu continut mediatic te intrebi ce anume sa citesti ? Adica vorba aia citesti oameni morti sau vii ? Sigur ca proportia trebuie pastrata si cititul trebuie axat macar in proportie de 2 la 1 pe materiale scrise de oameni conectati la viata, care pot scrie nu numai despre ce citesc dar si despre ceea ce traiesc.

  5. O intreaga coloana jurnalistica si literatura contestatara ne anunta marea criza si sfirsitul civilizatiei europene .Ne aflam in criza de la sfirs. razboiului , dintotdeauna , nu e nimic nou , adevarata criza , amplificare mediatica a nenumaratelor crize , este aceasta propaganda neo-revolutionara , dusa pe mai multe fronturi , ar trebui combatuta cu o ironie nemiloasa , pt. ca este de o prostie monumentala .Ca ex. , mediatizarea tinerilor britanici cazuti victime ale noului an .Dostoievski semnalase deja situatia dar avusese bunul simt sa recunoasca faptul ca la el , acasa , lucrurile erau cu mult mai serioase , acolo , dincolo , e greu sa gasesti pe cineva in pozitie verticala .Liderii politici mai insemnati , oamenii de cultura , cu bunul lor simt european , par sa fie intimidati de aceasta prostie agresiva a populismului ; in toata aceasta critica a ,burgheziei liberale, si ,individualiste, , cu tonalitati marxisto-fasciste , se iau citeva ex. , posibile si inevitabile intr-un regim liber , sint generalizate , ca si cum cu totii ar fi decadenti si degenerati .Fara a mai vorbi de gogorita ,corectitudinii politice, , adevarat bau-bau de care nu se sperie nimeni , o idiotenie scornita de oameni hiperpudici de care nu tine seama decit cine vrea , ca dovada , pornografia ,culturala, de pe net . Sau , vorba unui mare ierarh contemporan , trebuie pornit un razboi nemilos impotriva sapunului si apei calde , aceste inventii diabolice ale Occidentului .Este riscul sub – culturii de masa , revolutiile , apocalipsele , sint excitante , viata e plictisitoare .

  6. „Lumea are nevoie doar de titluri.”
    Eu as spune altfel: lumea are nevoie de titluri pe care sa le creada. Desi lumea stie in general ca exista manipulare in (social/mass) media nu are toate datele sa distinga un fals fin. Strict la cazul Twitter, ma gindesc ca poate zvonul lansat cu un anume scop, asa cum e sugerat in articol, nu s-ia facut treaba si pentru a-l contracara a fost nevoie de fapt de un alt zvon, care intimplator a reprezentat chiar adevarul, cum ca prima stire a fost doar un zvon. Insa de foarte multe ori stirea falsa initiala isi face treaba pt. care a fost lansata si e nevoie de mult timp (uneori zeci de ani, pina se deschid niste arhive) pentru a intelege manipularea. Alteori niciodata.
    Sa dau un exemplu multmai aproape de noi – multi de aici citesc Hotnews. Pomeniti in comentariile de acolo RT / Ruptly si vedem imediar reactia adversa: propaganda Kremlinului. Cu toatea astea vedem de multe ori logo-urile RT / Ruptly inclusiv pe prima pagina la HN. O fi sau nu stire falsa, manipulare sau exagerare cu anumite scopuri? De ce lumea nu poate pur si simplu sa ignore o astfel de sursa cu o credibilitate mai mult decit indoielnica?
    De ce ne vine sa credem stiri ce par vadit exagerate sau manipulatoare de multe ori din surse dubioase doar pt. motivul ca sint scrise undeva? Unde e logica fiecaruia pentru a filtra astfel de stiri din fasa? E clar ca o persoana normala nu are toate datele de multe ori sa detecteze cu argumente manipularea insa tot exista acel ‘gut feeling’ sau bun simt i-as zice sa nu crezi tot ce ti se spune sau vira sub ochi.
    Detectarea falsurilor din media e treaba institutiilor s-o faca, fie ele profesionale/independente sau guvernamentale. Cit despre social media, Dumnezeu cu mila, crede fiecare cit de dus cu pluta e el/ea insusi.
    Mi-a placut foarte mult articolul.

  7. ce lucruri importante au de spus platon si machiavelli generatiei twitter seamana mult cu intrebarea „la ce foloseste omului obisnuit matematica”. parerea mea este ca ambele intrebari sunt mai grele decat par. cei care le pun de multe ori asteapta exemple scurte si la obiect de genul teorema lui pitagora (sa zicem) te ajuta cand trebuie sa schimbi uleiul la masina (sau ceva la fel de concret). parerea mea este ca in cazul matematicii astfel de corespondente usor de stabilit intre ce se invata in scoala si viata de zi cu zi se limiteaza la numaratul banilor si calcluatul restului (cum bine observa multi oameni care s-au descurcat in viata fara sa fi fost vreodata buni la matematica).

    dar raspunsul asta nu satisface pe toata lumea. unii vor neaparat exemplele alea concrete, iar altii cred, se pare, ca le-au si gasit si sunt gata sa le ofere. daca insistam sa gasim situatii care sa demonstreze fara echivoc folosul imediat al matematicilor avansate in viata de zi cu zi, pana la urma gasim cateva. cele mai frecvente pe care le-am intalnit oferite spre exemplu sunt ecuatia descrisa de un lant care atarna si folosirea ecuatiilor de camp din relativitatea generalizata pentru navigatie prin gps. sunt corecte exemplele? sunt. sunt ele scurte, clare si la obiect? sunt. conving ele pe cineva care chiar vrea sa stie la ce foloseste matematica in general si de ce a trebuit el sa o studieze? no way. sunt cel mutl lucruri interesante ca fapt divers. un raspuns ceva mai bun, cred eu, este ca matematica e deja incorporata in enorm de multe lucruri care ne inconjoara, dar modul concret in care are loc acest lucru este o poveste lunga si complicata – povestea in sine fiind la fel de departe de experienta cotidiana ca si matematica de care vorbeam.

    ajungem acum si la subiectul articolului. dumneavoastra le cereti studentilor sa gaseasca neaparat corespondenta intre discursul asupra primei decade a lui titus livius si schimbatul uleiului de motor. sa fiu sincer, mi-e mila de bietii studenti. normal ca daca se straduiesc, gasesc ei ceva exemple. dar, ca si in cazul matematicii, aceste exemple vor fi or banale, ori fortate, ori prea putin relevante. poate iese cel mult de-o povestioara usor amuzanta ca cea cu pseudofabula. eu cred ca ar fi mai castigati daca ar aprecia cat de grea este intrebarea. zic si eu.

  8. Un bănuț pentru cel care spune cine este autorul Pseudofabulei :)
    … haide, dle Fumurescu, tot din Cluj și tot om!
    Până în 2003, când, la nici 50 de ani, a plecat și el…
    …da’ nu în State…

    • Mi-a luat ceva vreme până să-l găsesc (recunosc implicit că nu-l știam):

      Traian Furnea, poet și caricaturist.

      E trist și nedrept – google search m-a dus la o mulțime de variante youtube ale cântecului, la site-uri de „lyrics” în care mai mulți useri cu nickname-uri aiuritoare au postat versurile (mai multor cântece, nu este un caz singular) fără a menționa autorul. Este și acesta un argument în favoarea articolului sub care comentăm.

  9. Probabil ca „Social Media” va fi, pentru secolul XXI, ceea ce a fost televiziunea pentru secolul XX.
    Poate face bine sau rau, poate informa sau dezinforma, poate construi sau distruge, poate salva sau ucide. Un instrument puternic, pe care cei ce vor avere, putere si control vor fi „obligati” sa-l inteleaga si sa-l foloseasca. Doar nivelul de educatie, constiinta si cultura al „consumatorilor” ar putea echilibra cele doua talere ale balantei. Din perspectiva asta, as zice ca viitorul nu suna bine. Deloc.

  10. „… social media nu ar face altceva decat sa incurajeze superficialitatea.” – poate ca nu numai…?
    Viteza este una din caracteristicile lumii in care traim, o particularitate care ne deosebeste distinct de orice epoca trecuta. Mancam repede, decidem repede, vorbim repede, scriem repede, ne deplasam repede, etc. Inutil de discutat daca e bine sau rau, pentru ca, indiferent de raspunsul predominant, aceasta este realitatea cu care avem de convietuit!
    Ce inseamna asta? Ca fiecare trebuie sa se adapteze in asa fel incat sa-i fie bine! Cum?
    Acceptand ceea ce nu se poate schimba, schimband ceea ce nu-i convine si, mai ales, facand diferenta dintre cele 2 categorii precedente! (Marcus Antonius)
    Altfel spus, dezvoltarea expansiva a tehnologiei ofera astazi posibilitati infinite si inimaginabile de evolutie si de actiune, fara sa modifice insa, in nimic!, realitatea fizica a lumii in care traim! Nu inca…
    Avem posibilitatea de a explora virtual orice colt al lumii si al Universului, sa ne planificam, calculam si proiectam in cele mai mici amanunte, voiaje intersiderale, sa construim vehiculele apropriate, etc.,etc. Apoi, in momentul imbarcarii concrete, intervine „umanul” pur, acela neschimbat de mii de ani, care are speranta legitima de a atinge obiective precise si concrete in viata, adica de a ajunge undeva si, eventual ;) de a se intoarce….ceea ce contravine legilor fizice, asa cum le cunoastem acum, si face ca voiajul sa ramana, deocadata, virtual…dar nu mai putin pasionant!
    In acelasi 2016 ultra-tehnologizat, oamenii sunt mult mai saraci decat ar fi permis intr-un asemenea stadiu de dezvoltare al umanitatii, atat de saraci incat, o calatorie de numai 100km este concret, imposibila! pentru mai mult de o treime din populatia globului…
    Acesti oameni, care sunt la fel de pasionati de viata, de creativi si de inteligenti ca toti ceilalti, isi vor consuma energia (viata…) in spatiul virtual…
    Acolo, ei vor alege sa fie avatarul care-i reprezinta si care-i satisface, vor citi numai ce vor si vor intelege numai ceea ce nu-i contrariaza, vor scrie asa cum le place, isi vor construi lumea asa cum o vor, dar care ramane asa cum este…
    Nu este vorba de superficialitate, in opinia mea, ci de supravietuire!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro