Într-o perioadă în care în Europa se vorbește din ce în ce mai mult despre puterea soft a Rusiei și despre Russia Today, iar în Orientul Mijlociu despre puterea soft a Qatarului, prin rețeaua Al-Jazeera, sau despre influența CCTV-ului chinezesc în Africa, o scurtă lectură despre ceea ce se întâmplă în domeniul puterii soft în Orientul Îndepartat ne-ar pune pe harta și alte strategii în uz. Textul de față reprezintă un fragment dintr-un material propus Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Coreea, în cadrul seminarului internațional Korea in the World, 22 – 23 mai 2014, Seul, unde 19 studenți selectați din 15 țări au fost invitați să propună Coreei de Sud priorități în implicarea internațională și metode de îmbunătățire a diplomației publice.
În binecunoscuta lucrare Soft Power (1990), Joseph S. Nye proclamă schimbarea radicală a definiției puterii. Pe scurt, este subliniat faptul că „tehnologia, educația și creșterea economică devin din ce în ce mai imporante în contextul puterii internaționale, în timp ce geografia, populația și materiile prime devin într-o oarecare măsură mai puțin importante”(p. 154). Mai mult, se pare că puterea se deplasează dintr-o fază dependentă de capital, către o fază dependentă de informație (p. 164) și că una din metodele cele mai efective de a exercita puterea este de a impune o agendă politică, împreună cu un cadru de dezbatere, și nu prin exercitarea puterii efective, ci prin creșterea influenței „resurselor de putere intangibile, precum cultura, ideologia și instituțiile” (p. 167). Autorul dezbate și problematica teoriilor puterilor emergente și, implicit, a metodelor, precum puterea cooptării și atracția culturală ca instrument de influențare a agendelor. În consecință, promovarea întelegerii reciproce și a parteneriatului va mări interdependența partenerilor statali, dar va și crește puterea de cooptare a inițiatorului. Potrivit lui Nye, puterea cooptării este abilitatea unui țări de a structura o situație în așa fel încât celelalte țări să-și dezvolte preferințe sau să-și definească interese în corespondență cu cea dintâi (p. 168). În plus, felul în care puterea soft funcționează poate fi văzut în același timp în scenarii post-conflict, spre exemplu strategia SUA în Germania, Italia și Japonia post-belice, și în scenarii post-coloniale, spre exemplu strategia Franței în MENA, sau strategiile spaniole și britanice în restul lumii, dar și în cazul unor țări emergente sau cu influențe revitalizate, de exemplu Rusia și China în Africa, Austria în Europa Centrală și de Est, Germania în China, și multe altele.
Așadar, metodele celor de mai sus, de a exporta informație, cultură și cadre instituționale, sunt atât de diverse, de la mass-media subvenționată, cultură târguri, artă contemporană, literatură, sporturi sau mâncăruri. Prin urmare, costurile pot fi vizibile (subvenții, propietate publică, fundații) sau invizibile (când vine vorba de cerere și ofertă, boicot sau necunoaștere), interne sau externe.
Înapoi la soft power, Nye (2004) mai descrie acest tip de putere drept „abilitate de a obține ceea ce vrei prin atractivitate și nu prin constrângere sau prin plată”, în timp ce Mattern (2005) spune că puterea soft nu este atât de „soft” pentru că include o forță de reprezentare care poate fi considerată drept constrângere persuasivă (Heng, p.280). Mai mult decât atât, Heng îl citează pe Kang (2008) ca fiind printre cercetatorii care susțin că dacă anumite guverne nu acționează cu atenție, eforturile lor s-ar putea să fie percepute drept propaganda și, în consecință, respinse.
Pe de altă parte, limitările puterii soft provin din faptul că nu funcționează în anumite contexte și că este foarte greu să-i fie măsurat impactul. Spre exemplu, Kim Jong II făcuse o obsesie pentru Holywood, dar asta nu l-a făcut să-și schimbe opiniile în ceea ce privește Occidentul (Heng, p. 281).
Trecutul (Japonia), prezentul (China) și viitorul (Coreea)
Într-un articol intitulat Japan’s Quest for „Soft Power”: Attraction and Limitation, Peng Er Lam analizează felul în care Japonia se proiectează pe sine, în lume, pentru a-și consolida diplomația publică. În afara faptului că sunt „hip” și „cool”, manga și anime au scopul de a îmbunătăți imaginea internațională a Japoniei, acoperind totodată umbra istoriei. Deși unii susțin că un astfel de fenomen n-ar fi posibil fără o reconciliere istorică cu chinezii și coreenii, alții consideră ca sushi, karaoke, arhitectura zen, J-pop, gizmo, jocurile, manga și anime pot penetra chiar și locuri cultural ostile, precum China. În consecință, în Cartea Albastră a Diplomației Japoneze, din 2006, există câteva precizări clare referitoare la soft power și importanța acestui tip de putere, la fel și despre atenția acordată particularităților fiecărei țări în parte, fără să uite, firește, de competitorul din China, și anume de rețeaua de institute Confucius (p. 350).
Spre exemplu, China cheltuiește foarte multe resurse pe programele de predare a mandarinei, și se concentrează în jurul culturii tradiționale, dar oferă totodată burse și programe visa-waiver pentru studenții străini. În plus, încearcă să implementeze programe destinate special diasporei, dar bugetează în același timp și programe costisitoare, cum sunt canalele în limba engleză CCTV și Xinhua. Deși, în linii mari, China nu are un trecut imperial care să ofenseze, există o opoziție în creștere în America de Sud și în Africa Sub-Sahariană în fața expansiunii chineze.
Pe partea cealaltă, Japonia cheltuiește la rândul său multe resurse pe profesorii de limbă japoneză (distanțându-se de „chineza orientată spre afaceri” și invocând „japoneza orientată pe cultură și afaceri”), dar și pe NHK (un canal global în limba engleză), care este cu mult mai contemporan și diferențiat la nivelul culturilor alternative decât tradiționalista CCTV (Heng, p. 291). Articolul lui Heng se termină cu un citat al lui Nye, din nou, care spune că, în secolul nostru, „succesul depinde nu numai de ce armată câștigă războiul, ci și de ce poveste câștigă” (2009, p. 299).
În ceea ce privește (Republica) Coreea, Nye (2009) identifică oportunitățile care pot fi materializate în materie de soft power. În primul rând, el consideră că trecutul coreenilor a fost foarte dificil din pricina vecinătății a doi vecini gigantici care și-au disputat influența în regiune. În al doilea rând, la sfârșitul celui de al II-lea Război Mondial, divizarea peninsulei a fost un nou moment de dificultate dintr-o lungă serie de evenimente neplacute. În ciuda acestora, Coreea de Sud a reușit să dezvolte, cu eforturi constante, o resursă de putere „hard” impresionantă, pentru a-și păstra granițele în timpul Războiului Rece. Mai mult decât atât, cum amintește și Nye, cu un PIB de dimensiunea celui din Ghana, la sfârșitul celui de al II-lea Război Mondial, la doar câteva decenii distanță, Coreea de Sud a ajuns unul din cei mai importanți membri ai G20 și ai OECD, având o reputație în privința creșterii și prosperității, a înaltelor tehnologii și a ITC. În plus, Nye susține că s-a îmbunătățit constant puterea „hard” coreeană, dar încă își mai pot diversifica instrumentele de putere soft. În consecință, după Nye, coreenii, deși un popor puțin numeros în comparație cu vecinii săi, n-ar trebui să uite că națiuni mici, precum scandinavii sau olandezii, au performanțe foarte bune la capitolul soft power, având o reputație consistentă de donatori globali și luptători ai libertății. Într-un studiu al Hansun Foundation, din 2009, avănd ca obiect națiunile din G20, reies urmatoarele: Coreea de Sud se afla pe locul 13 în materie de putere (în sens general), și pe locul 9 în materie de putere militară „hard”, performanțele soft power fiind cele care trag scorul în jos.
Sursa: http://www.project-syndicate.org/commentary/south-korea-s-growing-soft-power#JtdTYYbt46S86tiX.99
Totuși, din 2009, când Nye a analizat puterea soft exercitată de Coreea de Sud, multe lucruri s-au schimbat. Spre exemplu, astăzi, din ce în ce mai multă lume vorbește despre Hallyu (the Korean Wave) și despre popularitatea sa. Chiar și politicieni de rang înalt, precum președinta Republicii Coreea, Park Geun-hye sau secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, au subliniat că, în secolul nostru, cultura înseamnă putere și K-culture își pune amprenta asupra lumii. Interesant este că, până și în publicații ca Foreign Policy, s-a tot reflectat asupra culturii K-pop și asupra felului în care ajută eticheta made in Korea. Dar puterea soft nu este numai despre exportul muzicii și al telenovelelor, ci mai ales despre lucruri mai sofisticate, precum influențarea cercetării și dezvoltării, exportul literaturii și medierea conflictelor.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Puterea soft descrisa in articol e in esenta butaforie. De la distanta pare putere, dar la orice soc real se vede imediat ca era de fapt carton, mucava.
Puterea reala conteaza. Flota a 7-a din Pacific si bazele militare americane din zona stabilesc limitele reale, iar societatile nemultumite de asta n-au decat sa difuzeze programe tv in limba engleza tot inainte :)
Puterea soft autentica e altceva, nu desene animate. Cand insurgentii palestinieni erau asediati de trupele israeliene in Biserica Nasterii Domnului si ar fi fost masacrati pana la ultimul, ambasadorii UE s-au dus acolo si au dezamorsat situatia. Nicio armata din lume nu poate realiza asa ceva, asta e adevarata putere soft. Propaganda chineza sau ruseasca in limba engleza la tv nu e putere soft.
Intr-un fel aveti dreptate, pentru ca este o teorie contestata, dar pe de alta parte exista niste certitudini, spuneti-le cum vreti, daca nu vreti sa folositi soft power.
Apropos de desene animate, luati exemplul Japoniei, o putere discretionara in Asia, dupa razboiul ruso-japonez, cu rani adanci lasate in China, Coreea si Filipine, cu atrocitati greu de imaginat. Ca fapt divers, pe cat de comuna era formularea „universitate libera” in Europa, pe atat de populara era formularea de „universitate anti-japoneza” in China.
Dupa razboi, Japonia, sub supravegherea Statelor Unite (de la distanta ocupatia si admninistratia americane par putin contestate, dar n-a fost chiar asa), s-a oprit sa vorbeasca despre trecut, momentul zero al noii istoriei fiind Hiroshima si Nagasaki. Drept dovada, ca tot vorbim despre desene, un personaj extrem de popular in Japonia este Anne Frank, desi situatia evreilor in Europa si a japonezilor in Asia era extrem de diferita. Un sociolog poate elabora mult pe acest subiect. Cert este ca, dintr-o putere barbara, lumea ii percepe astazi ca pe una din cele mai pasnice natiuni, patria Sony Walkman, a roboteilor Honda, etc.
In consecinta, daca va convine sau nu termenul de soft power, statele isi fac calcule incredibile cand vine vorba de puterea de influentare.
Spre exemplu, MOFA din Coreea, a facut un calcul prin care a reiesit ca Gangnam Style (clipul) a adus la fel de multa notorietate Coreei cat 40.000 de masini Kia vandute. La fel si in cazul serialelor si a K-drama. La fel de mult interes exista si asupra media turce.
Si nu, nu cred ca vorbeste nimeni despre propaganda, ci de agenda. Un caz particular este Al-Jazeera, extrem de progresista fata de guvernul finantator, si chiar profesionista. Important pesntru ei nu este cum se vorbeste despre ceva (de cele mai multe ori obiectiv), ci despre ce se vorbeste.
Oricum, un subiect complex, astazi, cand Europa isi propune constructia unui trust media si cresterea subventiilor pentru continut de orice fel, film, muzica, si alte cele.