Home » Cultura »Politica & Doctrine » Citesti:

Recomandare de lectură: Andrei Cornea și condiția tragică a libertății (Updated)

Vladimir Tismaneanu august 20, 2014 Cultura, Politica & Doctrine
9 comentarii 1,517 Vizualizari

“Miracolul” lui Andrei Cornea (Humanitas, 2014) este printre cele mai bune cărți de filosofie politică pe care le-am citit în anii din urmă. Când spun bună, mă gândesc, ca și în cazul “Omului recent” de H.-R. Patapievici, la valoarea morală a cărții, la prospețimea ideilor ei, la originalitatea intuițiilor și la coerența demonstrației. Prin rigoare, prin tematică, prin pasiunea gândului și vocația literară de excepție, această carte îl plasează pe Andrei Cornea în compania unui Leszek Kołakowski. Nicidecum un epigon kołakowskian, ci un spirit afin, un partener de reflecție al marelui gânditor pentru care, la fel ca pentru filosoful român, teodiceea raționalizată a lui Hegel simbolizează una din marile capcane spirituale ale vremurilor moderne. Ne amăgim, spune Andrei Cornea, cu gândul că istoria universală ar avea un plan ascuns, că, asemeni unui tunel, ar avea un capăt, un terminus ad quem unde lumina va pogorî asupra muritorilor în ceea ce Hegel numea coincidența subiect-obiect. O coincidență pe care tânarul Lukács o regăsea, ca transcendere a reificării, în conștiința de clasă a proletariatului, acea clasă Mesia a istoriei celebrată de tânărul Marx.

Condorcet venera progresul istoric, acest mit al modernității, și a terminat sub ghilotină. Lenin a spus că socialismul înseamnă “puterea sovietelor plus electricitate”. N-a înțeles că urmașul său era, spre a relua o formulare a unui vechi bolșevic, un “Genghis Han cu telegraf”. Lev Troțki exulta scriind despre Omul Nou. A murit primind o lovitură de piolet în creștet, în august 1940, la Coyoacán, de la Omul Nou, Ramón Mercader, agentul NKVD-ului. N-a mai apucat să sfârșească biografia celui pe care îl numea Cain-Djugașvili.

Departe ca libertatea să fie un dat neproblematic, o vocație a speciei noastre, ea este mereu periclitată, iar triumful său final este cel puțin îndoielnic. Condiția libertății, o temă despre care au scris Isaiah Berlin, Albert Camus, Karl R. Popper, Erich Fromm, Ernest Gellner, N. Steinhardt, Constantin Noica, Jan Patočka, Václav Havel, Hannah Arendt, Raymond Aron, Alain Finkielkraut, Roger Scruton, Tzvetan Todorov, John Gray, Judith Shklar, Tony Judt, spre a numi câteva figuri majore ale gândirii contemporane, este una tragică, nicidecum garantată de cine știe ce inevitabilitate istorică. Determinismul marxist, ecou al celui hegelian, este de fapt un optimism istoric care face din revoluție divinitatea timpurilor noastre. Iar revoluția nu este altceva decât apoteoza schimbării. Într-o asemenea viziune, într-adevar, “tot ce există merită să piară”. Vin apoi anarhiștii lui Bakunin să ne spună că “pasiunea distrugerii este creatoare”. Tradiția este dinamitată ca vetustă, osificată, mortificată. Adevărul este relativizat în numele diferențelor culturale, religia este denunțată ca miraj (îndeosebi dacă e vorba de iudeo-creștinism).

Filosoful român își începe demersul demistificator gândind ce s-a petrecut în teribila, buimăcitoarea și atât de frustranta vară a anului 2012. Ne-am trezit cu toții atunci, asemeni lui Gregor Samsa, ca simple viețuitoare supuse unui experiment liberticid. Am simțit, subit, că libertatea poate fi distrusă cât ai clipi din ochi, că pentru mulți, chiar foarte mulți dintre semenii noștri, libertatea este de-a dreptul insuportabilă. În anii weimarieni, când Germania s-a bucurat de cea mai democratică dintre constituțiile europene ale vremii, Erich Fromm a descoperit că există ceea ce el a numit teama de libertate. Libertatea înseamnă risc, pariu, incertitudine, impune așadar alegeri ce se pot dovedi fatale. Totalitarismul nu a funcționat, arată Andrei Cornea, doar prin constrângere, prin violență și teroare. El a fost interiorizat și ca șansă de a evada din libertate, ca adăpost, ca refugiu pentru ființa înfricoșată, rătăcită într-o lume plină de neprevăzut și de primejdii.

Nu l-aș numi pe Andrei Cornea un pesimist. Este însă, fără îndoială, un moralist sceptic. A învățat din nenorocirea veacului trecut că orice promisiune utopică sfârșește în delir concentraționar. Știe că doctrina libertății absolute nu are cum să nu culmineze, așa cum a intuit Dostoievski, în despotismul total. Una din cărțile citate frecvent de Andrei Cornea este “Zeul care a dat greș”. Este și una din cărțile mele favorite. Aflăm acolo o fenomenologie a rupturii cu orice certitudini înghețate. În egală măsură, este și o analiză spectrală a ceea ce André Malraux a numit iluzia lirică, iar Arthur Koestler a descris drept sentimentul oceanic. Există o chemare a fraternității, un magnetism al comunității căruia libertatea cu greu îi poate contrapune un fior asemănător. Noile fundamentalisme, inclusiv islamismul, mizează tocmai pe acest spirit gregar, pe bucuria de a fi o parte a totalității absorbante, înglobante, generatoare de confort psihic, fie și pe marginea abisului. Un citat din această carte extrem de densă și incitantă surprinde viziunea atât de lucidă și, aș zice, de amar-melancolică a lui Andrei Cornea: “…înțeleasă ca autodisciplinare creatoare permanentă și nu ca bun plac sau asuprire rebotezată pompos ‘necesitate înțeleasă’, libertatea în toate formele ei a rămas mereu o făptură pipernicită, ușor de strivit și greu, aproape imposibil de resuscitat; iar ținerea ei în viață, cu toată aparatura de reanimare socio-politică de azi, se arată extrem de costisitoare–prea costisitoare, vai, se plâng unii”.

Și totuși, îndrăznesc să spun, există o speranță care subzistă contre tout espoir. Este speranța care a ținut-o în viață pe Anna Ahmatova atunci când dispăreau, uciși sau deportați, toți cei apropiați ei. Este speranța care l-a făcut pe Vasili Grossman să scrie “Viață și destin”. Este speranța lui Ivan Denisovici din finalul romanului lui Aleksandr Soljenițîn care a zguduit despotismul comunist. Este speranța celor fără de speranță despre care a scris Walter Benjamin la începutul erei naziste. Să o recitim, așadar, pe Hannah Arendt, să medităm la cuvintele cu care se încheie una din cărțile mari ale umanității, “Originile totalitarismului”, o carte pe care, știu sigur, Andrei Cornea o prețuiește, ca și mine, în cel mai înalt grad: “Dar e de asemenea adevărat că fiecare sfârșit în istorie cuprinde în mod necesar și un nou început; începutul acesta este singura promisiune, singurul ‘mesaj’ pe care îl poate aduce vreodată un sfârșit. Începutul, înainte de a deveni eveniment istoric, este capacitatea supremă a omului; din punct de vedere politic, el este identic cu libertatea omului. Initium ut esset homo creatus est–’pentru a se face un început, a fost creat omul’, a spus Augustin. Începutul acesta este garantat de fiecare nouă naștere; el este, cu adevărat, fiecare dintre oameni.” (Originile totalitarismului, traducere de Ion Dur și Mircea Ivănescu, Humanitas, 2014, p. 589). Tragedie? Desigur. Dar una cu final deschis.

http://www.giftbooks.ro/editii-cu-autograf/406-miracolul-despre-neverosimila-faptura-a-libertatii-editie-cu-autograful-autorului.html

http://www.humanitas.ro/humanitas/zeul-care-a-dat-gre%C5%9F

http://www.contributors.ro/cultura/un-liberal-tragic-john-gray-si-mitul-progresului/

http://www.contributors.ro/cultura/pesimismul-lui-walter-benjamin-%c8%99i-ingerul-istoriei/

O precizare: In “Observator Cultural”, Ovidiu Simonca se ocupa de articolele mele din ultima vreme, inclusiv cel in care ii ripostam lui Victor Ponta pe tema absurdei comparatii dintre Monica Macovei si Ana Pauker. Ma trimite sa citesc ce-a scris prozatorul si eseistul Norman Manea pe tema celei care, intre 1947 si 1952, a fost exponenta principala, alaturi de Gheorghiu-Dej, a unui regim criminal. Din cat tin minte, dl Manea a folosit in textele sale (si) cartea lui Robert Levy. Ii precizez domnului Simonca, pe aceasta tema, ca am fost referent editorial pentru cartea lui Robert Levy la University of California Press. si ca pe coperta a patra a editiei americane se afla un citat (endorsement) din ce-am scris eu, alaturi de texte semnate de profesorii Istvan Deak si Daniel Chirot. Deci nu sunt chiar afon la subiect :) La randul meu, cutez sa-i recomand:

http://tismaneanu.wordpress.com/2010/09/27/ana-pauker-si-religia-politica-stalinista/

De asemenea, dl Simonca citeaza, de pe blogul meu, un pasaj din articolul-replica pentru Victor Ponta. Intrucat citatul este incomplet, il reiau aici: “Am trait sa o vedem si pe asta: apologetul lui Che Guevara (cel care a infiintat politia secreta a dictaturii castriste) si al maoismului, stangistul de cafenea numit Victor Ponta indrazneste sa o compare pe Monica Macovei cu Ana Pauker. L-a scos din minti faptul ca Monica Macovei a spus ca isi compara destinul politic cu acela al lui Nelson Mandela. Este vorba de valori politice, domnule Ponta, nu de identitati biografice! Dar sa admitem ca plagiatorului nu-i place asemuirea cu Nelson Mandela, i se pare un transfer de imagine pe care nu vrea sa il lase nesanctionat. Dar nu pricep nici in ruptul capului de ce presedintele unui partid dominat inca de matusalemul comunismului din Romania, Ion Iliescu, socoate ca Ana Pauker a fost o nemernica. Dimpotriva, companero Ponta, ar trebui sa puneti flori, in calitatea Dvs de cripto-comunist, oriunde se va fi afland urna “inflacaratei militante”!”

Nu fara legatura cu dl Simonca, iata un citat din cartea despre care scriu mai sus: “In acea vara s-au scurs saptamani intregi in care am asistat la ceea ce credeam ca nu se mai poate intampla intr-o tara din UE si NATO, in secolul XXI: am vazut cum se proferau, din partea celor mai importanti responsabili politici, inclusiv din partea presedintelui interimar, amenintari si somatii la adresa Curtii Constitutionale, a procurorilor si a justitiei in general, cum se pronunta de catre prim-ministru o nesfarsita suita de minciuni, am vazut o campanie mediatica de vilificare a presedintelui suspendat si a partizanilor sai, a unor intelectuali si scriitori ostili noii puteri, campanie de o violenta verbala fara precedent; am vazut amenintari cu interventia in strada in favoarea puterii a unui veritabil ‘Freikorps’ fascistoid de ofiteri in retragere.” A bon entendeur, salut!

http://www.observatorcultural.ro/Ce-tara*articleID_30652-articles_details.html

http://tismaneanu.wordpress.com/2014/08/18/victor-ponta-monica-macovei-mandela-si-mantia-anei-pauker/

Update (21 august 2014) Foarte frumos articolul lui Sever Voinescu la cinci ani de la stingerea din viata a lui Leszek Kolakowski. Tin sa multumesc aici domnului Grigore Arsene, director al casei editoriale Curtea Veche Publishing, si doamnei Doina Jela, erudit si sagace redactor, pentru entuziasmul generos cu care au sustinut si sustin publicarea cartilor marelui filosof polonez in romaneste. Iata un fragment din articolul lui Sever Voinescu:

“Pe 17 iulie 2009 a murit Leszek Kolakowski . A doua zi, firesc, toate ziarele poloneze au avut prima pagină de a doua zi îndoliată. La fel de firesc, presa românească nu a notat deloc această știre. Abia pe 20 iulie a apărut un semn – în ”Evenimentul Zilei” o convorbire in memoriam cu Vladimir Tismăneanu , un ardent admirator și un profund cunoscător al marelui polonez. Jurnaliștii noștri au decis că dispariția lui Leszek Kolakowski nu înseamnă mare lucru pentru românul contemporan. Poate că au dreptate. Nu mă pot opri să nu speculez amar nu atît pe seama ignoranței presei noastre, cît pe seama irelevanței pe care figura unuia dintre cei mai importanți intelectuali est-europeni ai ultimului secol o are pentru mica noastră republică îndesată în sine. După 2009, editura Curtea Veche, urmare a propunerilor aceluiași Vladimir Tismăneanu, a început să-i publice cărțile deschizînd astfel un șantier cultural pe cît de necesar, pe atît de important.”

http://www.evz.ro/kolakowski.html

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "9 comments" on this Article:

  1. Mihai S. spune:

    D-le Tismaneanu, cum articolul din Observatorul Cultural e la un click distanta, sa fiu sincer nu-mi este foarte clar in ce masura precizarea d-voastra clarifica interogatia d-lui Simonca legata de dubla masura critica.

    • Eu cred ca lucrurile sunt limpezi. Ponta a jignit-o abject pe Monica Macovei. A comis ceea ce se cheama character assassination. Despre acest lucru e vorba, nu despre imaginare duble standarde. In rest, as zice ca este preferabil sa ne ocupam de cartea lui Andrei Cornea.

  2. Mihai S. spune:

    Interogatia (asa cum am inteles-o eu cel putin) din O.C. era urmatoarea: de ce comparatia Macovei/Pauker suscita reactii virulente si e catalogata drept character assassination, in timp ce comparatiei de tip character self-infatuation Macovei/Mandela i se pune un bemol. E adevarat insa ca discutia in sine e lipsita de orizont si in concluzie minora.

  3. Bertolt Lazaroiu spune:

    Discuția o fi minora, dar dv. ați iscat-o aici. Una e sa pretinzi ca ai valori politice apropiate de cele ale lui Mandela, alta e ca, din lipsa de tact (?) sa declari ca ai un destin politic asemănător lui. E evident pentru orice om de bună credință.
    Ca sa nu mai spun ca Mandela a fost șeful unei odioase grupări teroriste, un rasist, un marxist prieten cu Castro.

    • E limpede ca apelul meu de a ne ocupa de carte ori de ideile din articol a ramas fara ecou in cazul Dvs. Deci, daca tot va pasioneaza biografia lui Nelson Mandela si credeti ca biografia poate fi despartita de valori (ori poate nu credeti si atunci e vina mea ca n-am priceput subtilul Dvs mesaj), iata un fragment din ce scriam la stingerea sa din viata:

      “Moral, Mandela a sustinut filosofia universalitatii drepturilor omului si s-a opus oricaror vendete. A fost unul din arhitectii Comisiei pentru Adevar si Reconciliere din Africa de Sud, condusa de arhiepiscopul Desmond Tutu. Aceasta s-a dovedit a fi o institutie vitala pentru depasirea urilor, aprehensiunilor si adversitatilor dintre cele doua forte care s-au confruntat vreme de decenii. Comisia a avut dreptul sa convoace, sa asculte marturisirile si depozitiile, sa accepte cererile de absolvire si sa acorde iertare celor care se caiau. Fara cainta nu poate exista o veritabila reconciliere. Adevarul netrucat, necosmetizat, nemistificat, este temelia unei democratii reale. Reconcilierea nu inseamna uitarea suferintelor indurate de victime. Amnistia nu inseamna amnezie. Aceasta a fost o mare lectie a lui Nelson Mandela, omul politic care, cum scrie John Dramani Mahama, presedintele Ghanei, “a invatat un continent sa ierte”. O iertare inradacinata in responsabilitate, adevar si asumare. In istoria demnitatii, Nelson Mandela se afla alaturi de Ioan Paul al II-lea (pe care l-a intampinat, in 1995, numindu-l “fratele sau”), Andrei Saharov, Vaclav Havel. Biblioteca Vaclav Havel din Praga care ingrijeste mostenirea spirituala a marelui disident ceh a declarat ca Mandela a fost unul dintre cei mai importanti luptatori pentru drepturile omului din a doua jumatate a secolul XX. Havel si Mandela s-au intalnit la Praga in 1992. Biblioteca Havel a publicat corespondenta lor. Nelson Mandela a fost combatant, detinut politic, fondator de natiune, presedinte si o sursa nepieritoare de inspiratie morala. Destinul lui Mandela a dovedit ca oamenii nu sunt pe veci prizonierii ideologiei, ca suntem datori sa nu sucombam impulsurilor vindicative, ca violenta nu are o functie mantuitoare. Inchei acest prea scurt tribut cu un citat, emblematic pentru felul cum a inteles Mandela politica: “Great anger and violence can never build a nation. We are striving to proceed in a manner and towards a result, which will ensure that all our people, both black and white, emerge as victors.” (Discurs in fata Parlamentului European, 1990)”

      http://www.contributors.ro/global-europa/destinul-lui-nelson-mandela-1918-2013/

      Cred ca dintre toti candidatii la presedintia Romaniei, Monica Macovei este cea mai aproape de o filosofie politica in centrul careia se afla drepturile omului privite ca valori universale. Tot ea mi se pare ca este cea mai credibila sustinatoare a adevarului netrucat, nemasluit, necosmetizat. Ca pe Ponta l-a deranjat ce-a spus Monica Macovei si a facut din acele cateva cuvinte un cap de tara, comparand-o apoi cu o stalinista infocata, o persoana direct responsabila pentru multe din crimele primei perioade a terorii comuniste din Romania, deci cu Ana Pauker, este firesc din partea unui asemenea personaj ignar si impertinent.

      Va multumesc ca mi-ati dat ocazia sa afirm cat se poate de clar aceste lucruri. Nu sunt opinii, ci evidente factuale. Stiti rolul Monicai Macovei in deblocarea dosarelor revolutiei? Legatura ei de solidaritate cu Asociatia 21 Decembrie? Sprijinul ei pentru toate minoritatile din Romania (etnice, religioase, sexuale)? Monica Macovei este un politic modern, deschis si tolerant. Exact opusul lui Ponta.

      • multumiri spune:

        felicitari, consider ca ce ati scris despre Mandela reprezinta cel mai bine ideile pentru care a luptat si ele ar face cinste oricarui politician. Lupta cea mai dificila pe care o da un politician (leader) este cea cu violenta si ura (sau intoleranta si dispretul extremistilor pentru vorbe)

        “Great anger and violence can never build a nation. We are striving to proceed in a manner and towards a result, which will ensure that all our people, both black and white, emerge as victors.” (Discurs in fata Parlamentului European, 1990)”
        - superbe cuvinte, care ar face cinste oricarui leader politic; puteau fi rostite la asasinarea lui Martin Luther King sau la violentele din LA in anii 90 sau acum in Fergusson

        ….probabil datoria cea mai mare a unui intelectual este sa se asigure ca ratiunea si omenia inving, pentru ca atunci cand ura si violenta scapa din cutia Pandorei vorbele si ideile nu mai au valoare (…”the first casualty of war is the Truth”)

        in fine, pentru ca articolul nu era despre Mandela, si revenind la titlu, este posibil ca libertatea sa fie privita ca un ideal mai putin tragic si iluzoriu atunci cand i se contureaza repere morale? Libertatea ca “necesitate inteleasa” este cumva similar cu a lasa un pacient psihiatric sa se plimbe pe strada intr-o camasa de forta? Avand insa repere (morale/etice) pentru toti membrii societatii (sa zicem Decalogul) libertatea individuala poate deveni din deziderat realitate

  4. Ela spune:

    Am incercat sa citesc “Miracolul” dlui A. Cornea, deocamdata insa, “mi-a picat din mâna”…
    Din cele cateva zeci de pagini pe care le-am parcurs, am inteles ca este necesara o anume stare de spirit pentru a intra in jocul propus de autor, or eu nu o am…deocamdata!
    Ma intreb insa daca-mi doresc sa devin amara, iremediabil dezamagita sau doar vindicativa, ca sa particip la o dezbatere filosofica care si-a demonstrat limitele (!) in ultimii 25 de ani, si sincer, as spune ca nu!
    Exista o forta regeneratoare (salvatoare?) pe care exercitiul dificil al admiratiei, gratitudinei sau a bunelor sentimente in general, o confera, si pe care o gasesc mult mai eficienta (sociologic si psihologic) decat o deversare de amaraciuni, de critici ramase sterile si de frustrari, cu care cititorul se va simti,cert, solidar, doar ca va ramane inchis in resentimente, uneori exacerbate!
    Daca suntem de acord (?) ca, o carte buna este aceea care ne schimba un pic (Jean d’Ormesson in “C’est une chose étrange à la fin que le monde”)…ma intreb daca romanii au neaparat nevoie se aprofundeze “neverosimila faptura a libertatii” ca sa se simta mai…liberi!?

  5. eu****** spune:

    Pentru ca am trait si in comunism stiu cum este sa fii putln lipsit de anumite libertati…

    Si totusi, si atunci exista o lumina interioara, un freamat de idei dar care nu izbucneau intotdeauna la suprafata, erau latente si neconforme cu acele vremuri…

    Libertatea exista si va exista mereu – de cele mai multe uneori se manifesta, alteori este latenta in interiorul nostru si poate sa izbucneasca oricand…

    Oare exista oameni fara vise?
    Nu cred – visele sunt cheile noastre catre libertate si de aceea libertate nu se pierde niciodata – este numai blocata/stocata undeva…



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)