joi, martie 28, 2024

Recomandare de lectura: Bogdan Călinescu despre răul lumii noastre

Motto: „Ce que l’on conçoit bien s’énonce clairement,/Et les mots pour le dire arrivent aisément.”–Nicolas Boileau

A aparut zilele trecute la Editura Humanitas (in traducerea semnata de Iuliana Glavan si Patricia Radulescu) o carte excelenta scrisa de politologul Bogdan Călinescu, autor, sub numele Nicolas Lecaussin, al unor remarcabile volume publicate in Franta. Este vorba de un exercitiu de subtila deconstruire intelectuala, de o dezvaluire a relatiilor dintre stat, economie, societate civila, institutii politice si individ in societatile democratice. Studiile de caz sunt Franta si Romania. Tematica este europeana, de fapt globala. Tocquevillian si aronian, Bogdan Călinescu este un ganditor liberal original, ostil apriorismelor sectare si radicalismelor redemptive. Se situeaza, cum o marturiseste el insusi, in linia de gandire emblematic reprezentata de regretatul Jean-François Revel. Ma astept ca stangistii locali sa sara ca arsi la tezele rostite cu maxima claritate, rigoare metodologica si admirabil respect pentru evidentele factuale de catre politologul franco-roman. Pentru acesti ideologi impenitenti ramane valabil adagiul fanatismelor dintotdeauna: „Cu atat mai rau pentru fapte!”

Bogdan Călinescu nu are inhibitii in a demonta rationalizarile unui etatism care se doreste panaceu. Cand unii se obstineaza sa diabolizeze (a cata oara in istoria moderna?) piata libera si proprietatea privata, Bogdan Călinescu indeamna la minimalism etatist si la incredere in capacitatea fiintei umane de a trai si fara umbrele paternaliste. Rodomontadele neo-marxiste ale unui Alain Badiou si ale discipolilor acestuia sunt demistificate drept tot atatea imposturi intelectuale. Leninismul a reprezentat apoteoza etatismului birocratic, nicidecum acel „eveniment” emancipator pe care il glorifica Alain Badiou si Slavoj Zizek.

Cartea beneficiaza de un persuasiv argument semnat de H.-R. Patapievici. Reiau aici un fragment: „Această carte perfect argumentată constată răul lumii noastre. Nu e capitalismul, cum poate aţi crede, dacă i-aţi asculta pe socialişti, care azi ocupă pieţe, ca să nu mai existe piaţă. Socialiştii, care au ruinat cu principiile lor trei sferturi din lume în doar două generaţii, ar trebui să ştie mai bine că fără ajutorul statelor marxiste nu ar fi putut niciodată obţine aceste rezultate. Răul lumii noastre civilizate e statul, statul care ne-a naţionalizat societăţile, ne-a etatizat vieţile, ne-a ipotecat proprietăţile, a pus botniţă libertăţilor – uniformizând egalităţile şi înregimentând fraternităţile. Statul este monstrul cel mai rece, monstrul care ne-a confiscat totul în numele minciunii că el, statul, este poporul, este societatea, este civilizaţia. Nu, nu este. Iar din cartea lui Bogdan Călinescu aflaţi, din observaţii, şi nu din teorii, de ce nu este şi ce anume, de fapt, este. Concluzia sa, atent şi îndelung susţinută de dovezi, este tranşantă: «Iar singura reformă posibilă a statului este renunţarea acestuia la prerogativele sale, aşa cum se întâmplă în alte ţări. Cu cât mai puţin stat, cu atât mai bine.»“

http://www.humanitas.ro/humanitas/fran%C5%A3a-europa-rom%C3%A2nia

De asemenea:

http://tismaneanu.wordpress.com/2009/05/13/cartea-saptamanii-nicolas-lecaussin-petites-lecons-sur-leconomie-de-marche/

Bonus: Imi face placere sa reproduc aici un patrunzator text mai vechi al lui Bogdan Călinescu aparut intial pe blogul mei si inclus apoi in volumul „Anatomia resentimentului” aparut la editura Curtea Veche (cu o superba coperta, ea insasi o contributie la tema volumului, a marelui artist Devis Grebu). Nu cred ca se indoieste cineva ca tema ramane de o maxima stringenta politica, psihologica si morala:

Resentimentul si antiamericanismul

de Bogdan Călinescu

In Dictionarul Explicativ al Limbii Romane, cuvintul « pica » apare drept unul dintre sinonimele termenului « resentiment ». Mi se pare cel mai potrivit in ceea ce priveste antiamericanismul. Acesta nu e o critica argumentata, o analiza lucida bazata pe fapte ci un resentiment, o pica. In cazul Frantei – si nu numai – cuvintul se potriveste de minune.

Francezii, in frunte cu majoritatea intelectualilor si politicienilor, se agata de orice motiv ca sa protesteze impotriva Americii. Economia merge prost ? E vina americanilor. E seceta ? E vina americanilor. Ploua ? E vina americanilor. Tot ce fac americanii e rau iar tot ce vine de peste ocean e periculos. De ce atita ura ? Pur si simplu din pica. Americanii reusesc si au intrecut Franta in mai toate domeniile de activitate. Au facut-o fara ajutorul socialismului.Asta e problema ! Cum naiba s-au descurcat fara sa experimenteze teoria marxista ? Asta nu pot intelege intelectualii francezi.

Politicienii – de dreapta sau de stinga – le poarta pica si din motive electorale. E bine sa dai in americani. Si e foarte comod. Ce rost are sa dai explicatii logice problemelor economice si sociale mai ales atunci cind cauzele esecurilor sunt interne. E mult mai simplu sa spui ca e vina capitalismului sau (si) a liberalismului ce vin – bineinteles – de peste Atlantic.

Antiamericanismul e o atitudine virulenta, un resentiment obsesiv (vezi extraordinarul eseu al lui Jean-François Revel). E o pica viscerala.

http://tismaneanu.wordpress.com/?s=bogdan+calinescu

http://www.curteaveche.ro/anatomia-resentimentului.html

Lansarea cartii lui Bogdan Călinescu va avea loc miercuri 19 februarie, la ora 19, la Libraria Humanitas de la Cismigiu. Vor vorbi Horia-Roman Patapievici, Cristian Patrasconiu si Bogdan Călinescu.

Distribuie acest articol

53 COMENTARII

  1. Credeti, domnule Profesor, sau mai bine zis sustineti opinia domnului Calinescu exprimata de Patapievici, si anume aceea a unui stat minimal in conditiile social-morale din Romania? Asta ca sa nu zic in conditiile asocial-imorale ale romanului de azi.

  2. Nu știu dacă cât reprezintă pică și cât reprezină diferențele culturale, de mentalitate. Probabil un mix, mă feresc să dau proporții și procente. Vorbeam cu un amic acum câteva săptpmâni despre prietenii lui francezi care nu înțeleg cum voi, americanii, acceptați cu atât de multă ușurință reorganizările de personal în cadrul corporațiilor, etc. De ce nu protestați? :-) Organizația unde lucrau prietenii francezi trecea printr-o reorganizare de acest gen și stimabilii -deși foarte bine plasați și buni din punct de vedere profesional- erau pur și simplu speriați. Amicul meu le-a explicat că așa funcționează piața liberă. Există dinamică, lucrurile se fac și desfac cu ușurință, mai ales într-un mediu globalizat. Trebuie să fii pregătit să o iei de la capăt și sa faci față concurenței. De cele mai multe ori o astfel de schimbare este benefică în cele din urmă (după principiul „un șut în fund, un pas în față”). orice explicație s-a dovedit inutilă, nu a putut mișca cu nimic convingerile francezilor. E o altă lume și numai trecând printr-o astfel de experiența îți poate schimba perspectiva.

  3. „Pur si simplu din pica”

    O astfel de interpretare e foarte „self-serving” si e de fapt un refuz (foarte convenabil) de a te gandi cu adevarat, onest, asupra motivelor anti-americanismului.Foarte „self-serving” fiindca in felul acesta (cu o astfel de pseudoexplicatie ce te scuteste de orice responsabilitate, asta e si scopul ei ca interpretare) te simti liber de a continua neabatut in acelasi fel in care te-ai purtat pana acum si care de fapt ti-a atras ura.Nu mai ai nevoie sa te schimbi si astfel poti sa continui neabatut sa iti urmaresti interesele exact pana acum.In final poate te trezesti atunci cand incep sa iti zboare avioane in cladiri si poate atunci de trezesti la realitate, sau poate nici atunci…you know „they hate our freedom”- alt exemplu de self-serving si refuz de a recunoaste realitatea.

    Nu din pica ii vor islamistii pe americani afara din Orientul Mijlociu ci din refuzul de fi dominati politic si anihilati ca si cultura/civilizatie.Orice relatie de dominatie si de interferenta provoaca antagonism in raspuns- nu e nevoie de nici-o „pica” pentru a explica o astfel de atitudine.Iar in ce priveste pica/invidia, atitudinea europenilor, islamistilor sau a rusilor fata de americani nu e una de invidie ci una de dispret -„niet kultura”, dispret fata de cea ce considera (probabil pe buna dreptate, fiindca exact asta observa si Tocqueville) o cultura superificiala ce degradeaza nu inobilieaza- de fapt o lipsa de cultura, o civilizatie fara cultura-cultura americana fiind o forma golita de semnificatie si inlocuita de comercial si superificial “a reckless, deluded herd that only knows lust and money.” -S.Qutb

    anti-americanismul e „yankees go home”, nu pica

  4. Am citit citeva interviuri ale dlui Patapievici si-am ramas neplacut impresionat de vehementa cu care era atacat statul in general. La un moment dat declara ca orice impozitare i se pare furt si ca din punctul sau de vedere statul ideal e cel in care impozitul e zero.

    Spre deosebire de detractorii dlui Patapievici eu am apreciat mult primele sale carti politice cu care m-am desfatat in anii 90.

    „Omul recent” insa m-a deceptionat si nu numai pentru pretiozitate ori pentru acel „Nihil sine deo” (m-as astepta de la un fizician sa puna mai multa baza pe stiinta decit pe religie) cit pentru lipsa de dubii ideologice si stridenta stilistica.

    Cred ca ii si lipseste una din componentele de baza ale gindirii democratice contemporane – separatia dintre stat si biserica, dar asta e o alta mincare de peste.

    Revenind la dusmania dlor Lecaussin si Patapievici fata de stat m-as bucura sa vad o privire ceva mai nuantata. Cred ca fiecare dintre ei se refera la statul cu care au de-a face zi de zi, recte cel roman (care e din pacate un „failed state” cumparabil de catre cine plateste mai mult) si cel francez. Se pare insa ca dl. Lecaussin il admira cit de cit pe cel american. Exista oare atunci state mai bune si altele mai rele? Ne putem imagina o societate fara prezenta statului (de fapt Somalia e pe undeva aproape de visul dlui Patapievici)? Sa fie chiar statul „raul lumii noastre civilizate”?

    E pacat ca multora le lipseste echilibrul. Lupta cu o extrema nu se face cazind in alta extrema …

    http://fr.irefeurope.org/_Nicolas-Lecaussin,0002a_

    • @Corneliu Cazacu –„Revenind la dusmania dlor Lecaussin si Patapievici fata de stat m-as bucura sa vad o privire ceva mai nuantata”

      Nu o sa o gasiti, nu asta e scopul lor.Problema lor reala e ca un stat apare/exista ca expresie a vointei unei comunitati politice, a unei comunitati nationale.Statul e expresia intereselor unui grup (Romania/etnia romana) si mijlocul prin care aceste interese colective sunt atinse.Prin natura acestor interese, astfel de entitati actionaza astfel incat sa limitateze functionare „pietei neoliberale globale” (de exemplu cum face statul Ungar cand se opune vanzarea terenurilor agricole catre straini, asa cum ii cere EU).
      O astfel de piata prespune indivizi izolati, atomizati, cu interese exclusiv individuale, fara identitati colective.

      Ofensiva verbal-propagandistica de tip Lecaussin impotriva „statului” in general e de fapt ofensiva impotriva existentei acestor comunitati.Dupa cum zice Calinescu-Lecaussin „Răul lumii noastre civilizate e statul, statul care ne-a naţionalizat societăţile”.Ce se doreste de fapt este deznationalizare acestor comunitati si deci atomizarea/dezintegrarea lor in indivizi fara identitati/interese colective.Numai buni drept angajati si cumparatori a „pietei libere”.

  5. Tocmai am terminat de citit „Diavolul in istorie” pe care am cumparat-o acum trei zile.
    Am intrerupt pentru asta „Developping the Leader within You” de Maxwell pe care tocmai o reciteam.

    O luciditate a analizei care mi-a depasit asteptarile.
    Unele articole recente ale dvs . aveau un ton de „atac la persoana” chiar daca erau corecte dar „Diavolul in istorie” este intr-adevar o analiza deosebit de lucida a istoriei totalitarismului.

    Mi-a placut legatura cu jacobinismul. Personal am indoieli ca in afara mijloacelor avansate de represiune sunt multe lucruri noi in totalitarismele secolului XX. De ex. soarta unora ca Giordano Bruno pune intrebari despre cum era inteleasa religia iertarii in unele cercuri de putere care se considerau omnisciente. De asemenea, am aflat de curand ca imperiul venetian avea un sistem foarte birocratic si ar fi interesant de vazut in ce masura birocratia venetiana era tot un fel de „hybris”.

    Ce cred ca ar fi util in continuare e un mediu de discutii despre „contractul social”. Recunosc ca nu am citit cartea lu J.J. Rousseau (scrisa cu 8 ani inainte de declaratia de independenta a SUA :) ) dar titlul ei este numele cheii pentru toate aceste probleme. Cred chiar ca tema „contractului social” ar trebui predata si discutata in scoli (si nu numai in scoli).

    Am sa caut cartea lui Bogdan Calinescu…
    Multumesc pentru recomandare…

    • Poate ca ar fi interesant sa cititi putin despre circumstantele cazului Bruno ptr.a vedea cum religia iertarii a aplicat masurile punitive existente la ora aceea. Despre durata procesului, sansele acordate ptr.o usoara incheiere a procesului penal si de ce Galilei a continuat sa munceasca netulburat dupa o minima concesie gasiti aici: http://en.wikipedia.org/wiki/Giordano_Bruno
      In practica, nu exista nici cea mai mica asemanare cu la Loi du Prarial din plina era (jacobina) a Templului Ratiunii (2 sec.dupa Bruno) sau cu „blindetea” „fratilor” bolshevici (3 sec.dupa Bruno)…..

      • Impresia mea este ca Giordano Bruno e doar un caz devenit faimos de ardere pe rug pentru opinii neconforme si ca au fost multi care au patit acelasi lucru pentru motive similare. Sunt multe portrete din perioada evului mediu pe fata carora se vede ca-si tineau gura – si nu si-o tineau degeaba.

        Eu cred ca abuzul de putere justificat ideologic e o realitate foarte veche si cu sanse considerabile de reproducere in viitor. De aceea avem nevoie sa o abordam intr-un mod care sa o impiedice sa faca rau. Din pacate, experienta mea imi spune ca atitudinea ofuscata de genul „cum poti sa faci asa ceva” nu numai ca e ineficienta dar il face pe cel in cauza sa se ataseze si mai tare de pozitia lui si sa caute noi si noi idei care sa-i justifice comportamentul abuziv (asa se nasc diversele ideologii indiscutabile).

        Parerea mea este ca singura solutie functionala este educatia. Idea de „contract social” a lui Jean-Jacques Rousseau este, cred eu, idea care trebuie inclusa in educatia tuturor pentru a preveni abuzul de putere.

        • Aveti dreptate.

          Eu am insistat pe aspectele de ordin practic ale situatiilor de neconformism ideologic/politic, etc.
          Ptr.ca in practica sint diferente uriase intre cum se desfasura reprimarea opiniilor neconforme pe timpul blamatei inchizitii si al apreciatelor modele revolutionare jacobin-bolshevice…..
          Compararea, chiar si superficiala, duce la surprinzatoarea concluzie ca d.p.d.v. al regulilor unui proces echitabil si al aplicarii pedepsei (in materia delictelor de opinie) perioada evului mediu era mult, mult mai ponderata si toleranta decit cea a „domniei ratiunii” revolutionare jacobin-bolshevice.

          • Eu nu am trait in perioada inchizitiei asa ca nu pot sa spun cum era pe vremea aia.

            Totusi, dupa mine intrebarea nu e care erau mai rai. Pentru mine intrebarea e cum facem sa nu mai repetam greselile lor. Comunistii credeau in „dusmanii poporului” si si-au facut un sistem performant pentru a lupta contra lor. Acuma daca declaram ca „dusmanii poporului” sunt de fapt comunistii am rezolvat problema? Eu cred ca problema e cum facem ca printre copiii nostri sa nu apara unul care sa creeze un sistem de lupta contra altor „dusmani ai poporului”.

            E adevarat ca lupta impotriva opiniilor neconforme a produs mai multe victime in epoca prafului de pusca si a electricitatii decat in epoca arderii pe rug dar ma tem ca in epoca internetului si a telefoniei mobile aceeasi lupta va bate recordul existent.

            Stalin era fiul unui preot fanatic si agresiv. Staretul manastirii Sihastria Rarau e de parere ca Reyki si radiestezia sunt „minunatii dracesti”. Oare daca nu are un fiu pe nume Stalin inseamna ca n-avem probleme?

            http://www.hotnews.ro/stiri-esential-16633823-cazul-adolescentei-disparute-timp-4-zile-manastirea-sihastria-raraului-daca-chiar-preocupa-starea-acelei-fete-mergeti-interesati-scoala-familie-profesoara-cutare-merge-reyki-alte-minunatii-dracesti.htm

            • Va inselati. Tatal lui Stalin NU era preot. Era un cizmar agresiv la betie…… Stalin a urmat seminarul dar nu l-a terminat. Avea rezultate excelente, dar a renuntat cind a descoperit marxismul si miscarea revolutionara ruseasca. Dar asta nu are relevanta in discutie noastra.

              Este foarte greu ca istoria sa nu se repete. Ca sa nu se repete, istoria ar trebui cunoscuta si inteleasa. Nu ar trebui mistificata si folosita in scopuri lucrative sau politice prezente.

              Opiniile neconforme vor fi etichetate (intr-o forma sau alta) mereu ca erezii, mai mici sau mai mari. Political correctness-ul ca forma de cenzura si ostracizare nu s-a inventat ieri ci dainuie, cel putin, de la rev.franceza incoace.
              Problema consta in posibilitatea indiguirii entuziastilor cenzuriarii&ostracizarii ptr opinii neconforme. Este o intreprindere, in opinia mea, foarte dificila deoarece noi ca fiinte sociale tindem sa credem ca sintem aproape infailibili si ca parerile noastre sint mai mereu juste. Si n-ar fi nimic daca multi dintre noi nu ar incerca sa le impuna cu forta legii, reglementarilor si a presiunilor politice si materiale. Aceasta e o tentatie extraordinara ce poate fi observata pe toate palierele societatii. Este interesant cum oameni ce se considera evoluati, toleranti, deschisi sint f.intransigenti cu parerile unui preot X sau ale bisericii Y sint gata sa aplice interdictiile cele mai severe unor opinii sau credinte cu care nu sint de acord. Totul in numele evolutie si progresului………

              P.S. Vorbim despre opinii si nu despre actiuni care intr-o societate libera si democratica sint, in mod traditional, calificate drept delicte.

    • CorectiI:
      1. „Du Contrat Social ou Principes du droit politique” a fost scris in 1762 – cu 14 ani inaintea declaratiei de independenta a SUA
      2.Poate ar fi mai exact sa spun ca nu cred ca sunt multe lucruri noi in totalitarismele secolului XX in afara mijloacelor avansate de *propaganda si presiune psihica*.

  6. Privitor la partea a doua: aceasta serie de articole proamericane sunt de neinteles pentru mine, desuete, cu argumente de pe timpul serialului „Dallas”!
    (ei da, toata lumea stie acum de haarp etc., nu numai „intelectualii francezi”).
    Cat priveste partea cu cartea despre stat, daca e la fel cu articolul cu pica antiamericanilor…

    • articolul se vrea un review de carte, nu o polemica prostuta pe tema America vs. Franta. Cultura europeana difera semnificativ de cea americana. Desi si in SUA, guvernul federal este cel mai mare employer, cu 800,000 functionari, sectorul economic este dominat de antreprenoriatul privat in proportie de peste 90%. In Europa, publicul prefera statul paternalist, existenta programelor sociale, a celor de welfare, etc., agentiilor controlate de guvern. Traditional, americanul nu vrea sa aiba de aface cu guvernul. Prefera sa isi gestioneze singur stransura si cheltuielile. Asta nu inseamna ca in America nu exista entuziasti ai etatismului. Foarte multi la stanga spectrului politic. Poate ne spuneti ce argumente desuete a promovat serialul Dallas?

      • Nici macar nu pretind ca este o recenze detaliata. Este pur si simplu o recomandare de lectura. Nu improvizez, am citit scrierile lui Bogdan Calinescu (Nicolas Lecaussin). Nu este un ideolog sclifosit, scortos, inchipuit, scrie clar si logic. Este foarte bine informat, opusul „lautarismului” despre care a scris candva, ingrijorat si agasat, C. Noica. Inainte de a ne grabi sa-i recuzam ideile, este preferabil (si dezirabil) sa incercam sa le cunoastem. Va multumesc pentru comentariu.

  7. Am postat acest comentariu la un articol despre UE cu armata ei „europeana”,dar este o critica a socialismului.

    Titlu:Intelegand c-am fost manipulati sa mergem spre prosperitate!

    E de observat ceva : „armata europeana”.
    Euroscepticismul creste foarte rapid si existenta Uniunii Europene este nesigura,oamenii s-ar putea sa n-o mai sustina: e corect sa-i pui in fata faptului implinit printr-o armata de la Bruxelles ?
    Cred ca cel mai important este cum vedem Uniunea Europeana-daca o vedem buna sau rea-.Noi(romanii) o vedem ca fiind super nu fiindca asa ar fi , ci pentru ca venim dintr-o lume mult mai rea.(partea gresita a Cortinei de Fier).Social democratia este,totusi, mult mai libera si prospera decat socialismul radical,dar sper ca veti observa ca Uniunea Europeana nu este nimic mai mult decat social-democrata.
    Ex:Uniunea sustinte state mari cu ponderi uriase ale statului din PIB,capitala acestei uniuni este in statul cu cea mai mare taxare a muncii din Occident,sustine subventii,limitarea liberului schimb si in modul acesta nu va atinge niciodata prosperitatea Statelor Unite:America a fost si ea afectata de miscarea proletara si ,astfel, se poate lauda doar ca e mai putin social-democrata ca restul Occidentului,avand taxe cu o treime mai mici,combustibilii nu sunt suprataxati, iar de subventii se poate lauda ca are mai putine.Modelul Uniunii deja il avem complet aplicat in Romania, nu vom ajunge mai departe cu el.

    Solutia nu este Uniunea Europeana pt. Europa,ci Capitalismul.

    • GoldStandard –„Noi(romanii) o vedem ca fiind super nu fiindca asa ar fi , ci pentru ca venim dintr-o lume mult mai rea.(partea gresita a Cortinei de Fier)”

      „noi” ? -sondajele arata un trend negativ al increderii in proiectul supra-national „EU” in toate tarile est-europene, inclusiv Romania.

    • D-le G.Standard, cu regret va spun ca nu intelegeti ce este UE.

      UE (ca organizatie/forma de organizare politico-statala) NU este USA. Adica nu e un stat. Ah, ca are vocatie unionala/statala este altceva. Dar acum NU e asa ceva.
      Am facut precizarile de mai sus ptr.ca sint ceva esential daca vrem sa intelegem ce si cum cu UE.
      In practica, UE are competente STRICT de atribuire. Mai pre romaneste, NU poate hotari in afara cadrului strict legal al DOMENIILOR atribuite de catre statele membre. Prin urmare politica economica este in afara domeniilor definite de tratat. Asta inseamna ca FIECARE stat isi face/organizeaza viata economica asa cum crede (in limitele principiilor pietei libere si a regulilor care sa nu incalce tratatul european). Belgia si restul tarilor asa cred de cuviinta sa-si organizeze viata economica. Unele state o fac mai bine altele mai rau (vezi Grecia, Portugalia vs.Olanda, Germania).
      UE nu are o si nici nu poate avea (in limitele actualului tratat) o politica economica unitara. Bineinteles ca sint aspecte ale vietii economice care cad sub directa incidenta a reglementarilor europene sau a politicilor europene (ex.:directiva privind garantia ptr.produse electrice electronice, etc sau politica comerciala comuna ce priveste comertul cu tertii, tariful duanier comun, etc)
      UE este, in principal, o colectie de reguli comune, de institutii menite sa elaboreze acele reguli si sa vegheze la aplicarea lor.
      Este foarte adevarat ca UE are vocatie statala. Asta a fost declarat explicit chiar de la inceput (anii ’50). Dar materializarea acestei vocatii depinde 100% de vointa politica a statelor membre. Adincirea integrarii si largirea competentelor UE decurg din necesitatea vietii socio-economice.

      Dupa cum rezulta din postarea dvs.este evident ca va seduce un model de tip EFTA/AELS. Modelul promovat de UK nu a functionat. De ce?!? Pai nu are cum. Dar discutia e lunga aici.

      Euroscepticismul (la nivelul cetateanului obisnuit) este rodul ignorantei in domeniu si al manipularii de catre fortele interesate.
      Afirmatii gen „Uniunea sustinte state mari cu ponderi uriase ale statului din PIB” nu au nici o baza in realitate si se sprijina doar pe impresii nesustinute de lucruri concrete.

  8. In opinia mea, care chiar daca este divergenta nu se vrea nicio clipa polemica, reintoarcerea la mitologia care identifica raul lumii noastre cu statul ar fi o greseala de neiertat, poate chiar fatala pentru cele mai multe state.

    Pentru oricine doreste sa dea minciuna in vileag si sa vada adevarul gol-golut, ar fi suficient sa priveasca in jurul sau. Razboaiele, terorismul, spionajul, saracia, boala, coruptia etc. au facut si fac victime in randurile statelor slabe, neputincioase sa lupte cu aceste rele.

    In acelasi timp, din interactiunile interstatale castiga cel mai puternic stat, care ar fi si singurul care ar avea de castigat din ideea ca statele ar trebui sa fie slabe. Desigur, intre stat si cetateni, si am aici in vedere masa cetatenilor, trebuie sa existe un anumit echilibru, dar la fel de adevarat este ca nu exista drepturi ale omului fara garantiile statale.

    A nu se intelege ca as fi adeptul unui super-stat sau unui stat discretionar, care ar insemna sclavia cetatenilor, dar cred ca acest pericol este evitabil prin suprematia autentica a electoralismului in raport cu etatismul, nu folosesc cuvantul „autentic” intamplator, ceea ce inseamna alegeri cinstite si corecte, dar si referendumuri de demitere, pe parcursul unui ciclu electoral, daca este cazul.

    Atunci cand observi ca intr-o tara care se pretinde democrata nu exista demonstratii sau proteste, desi acolo exista inechitati si crize profunde, excese guvernamentale de toate felurile, violenta civila alarmanta etc., trebuie sa-ti pui intrebari, pentru ca acolo ceva este putred.

    Pe de alta parte, invocarea absoluta a unor autori si texte din trecut, despre pretinsa necesitate a slabirii rolului si fortei statelor, desi necesara, nu este suficienta, pentru ca nu ia in calcul noile argumente (cadera comunismului, generalizarea economiei de piata, cresterea rolului media, al organizatiilor internationale, caracterul universal reglementator si sanctionatoriu al dreptului international, multipolarismul etc.), care ofera alte mijloace atat pentru cresterea rolului statelor, cat si a controlului asupra acestora.

  9. Ar fi interesant de inteles cum inteleg statul minimal ses apotres.
    Si eu am fost sedus de teoria statului minimal si de „statul prost administrator”…… Dar iata ca statul minimal a ajuns atit de minimal incit la Securities Exch.Commisson of NY nu mai exista (la momentul declansarii crizei) decit 1 (una) persoana cu atributii, efective, de control.
    Si uite asa am ajuns la Lehman&co, Madoff, etc. E bine?!?
    Culmea e ca cei ce pina cu 24h inainte de Lehman melt-down rupeau camasa de pe ei sustinind ingrozitoarea incopetenta a statului au venit cu caciula in mina la atit de hulitul incompetent ptr.a-i salva de propria „super-competenta”. Si chiar mai mult decit asta. Au cerut sus si tare nationalizarea pierderilor si aplicarea celui mai aspru dirijism socialist.
    Ma intreb cum sta treaba cu teoria vs.realitate.
    E o vorba populara care spune ca tot ce-i mult strica….. Strica si mult etatism dar strica si prea mult liberalism, chiar si precedat de „neo”….

    • @JB, prost nu e cine cere, e cine da! Desigur ca acei „super-competenti” au cerut ajutorul statului, dar statul ce-a facut? Pai le-a dat, aratand inca odata cat de incompetent este!

      Astept un stat care sa raspunda clar si raspicat: v-ati ars – platiti, ca ceilalti nu sunt vinovati de prostia voastra! Problema este ca nu se gaseste un astfel de stat, deci cu cat mai putine oportunitati (legale) are sa nationalizeze pierderile, cu atat mai bine.

      P.S. Vedeti si Cipru, unde „big brother” a decis ca bancile sa se redreseze pe spatele depunatorilor, desi situatia critica in care ajunsesera a fost cauzata de achizitia titlurilor de stat grecesti… tot la recomandarea statului, desigur!

      • @iosiP
        Sa fim corecti. Salvarea bancilor din Cipru s-a facut, foarte, partial pe spezele depunatorilor.
        Analizarea riscului si efectelor socio-economice a dus in mod firesc (spun eu) la concluzia ca respectivele „super-competente” arogante trebuiau salvate. Problema nu e asta. Problema consta in continuarea in aceeasi paradigma filosofica a neo-liberalismului triumfator de pina acum. Parca nu s-ar fi intimplat nimic. Doar ajustari f.mici pe ideea (bine-cunoscuta de noi a) „erorilor de parcurs tovarasi” si „au existat unele neajunsuri in activitate”……
        Imi pare rau ca trebuie sa vorbesc asa si nu din cinism ma vad obligat sa spun ca recurgerea la banii cetatenilor in salvarea bancilor Ciprului este si o metoda educativa ptr.societate. Va fi mai prudenta in aprecierea politicienilor…..

        Trebuie sa nu fiu de acord cu dvs. Cumpararea de obligatiuni de stat (din zonele occidentale) a fost decenii considerata de intreg mediul economic ca o investitie SIGURA. Nici nu isi mai bateau capul cu analizarea riscului de default. Stampilau AAA si gata.

        Citeva consideratii pe tema situatiilor de urgenta in zona economica.
        1. Orice tara va nationaliza instantaneu TOATE depozitele populatiei daca situatia o impune. Evident ptr.o perioada f.limitata de timp si in asa fel incit sa nu distruga statul si ordinea sociala.
        2. Cuantumul depozitelor populatiei (si companiilor) reprezinta un factor f.important in calculul bonitatii statului X. Aceasta tocmai pe ideea de la pct.1.

  10. Inacceptabil . Toată nevoia asta de apăra americanii prin a inventa inamici imaginari şi să-i pui în contradicţie cu alte naţii, prin folosirea unor generalizări antagonice, denotă pur şi simplu la nivel intelectual, lipsă de onestitate.
    Eu o să citesccartea, deşi nu cred că are i o bază serioasă de documentare, este vorba de percepţii în sensul direct al cuvântului despre cum cineva vede lumea.
    Din partea unor oameni de litere, se dovedeşte şi mai periculoasă ca şi concept de inducere a unei superiorităţi, a unei lupte şi competiţii etc. Totul în termeni de anti, război etc. Apologia conflictului ca şi legii celui mai tare.

    Nu cred că există un sentiment antiamerican sau francofob generalizat şi nici inversa.

    Dar mă miră enorm, când unii care mai au şi pretenţia că sunt intelectuali şi ştiu aprioric că -din pică nu iubesc francezii americanii- în plus primesc un review şi recenzie minunată, wow, cred că lumea o să-i şi creadă pe cuvânt din prima clipă.

    Pentru că chiar şi pentru Petrea a lui Mioara ,există diferenţe între a avea o opinie despre un popor, oamenii de rând care formează naţiunea şi alta despre stat şi guvernare.

    Să luăm antiamericanismul.

    http://www.pewglobal.org/database/custom-analysis/

    Conform datelor din 2013.

    Percepţia de favorabilitate când e vorba de americani.
    Britanicii au în proporţie 68% faţă de francezi 67 % o părere favorabilă despre americani. Americanii despre ei înşii 84%.
    Pecepţia de favorabilitate are tot procentaje similare.
    Sunt ţări în care antiamericanismul e mult mai pronunţat desigur.
    Dar nu poţi pretinde la toată lumea să aibă aceiaşi părere.

    Şi atunci despre ce vorbim dnii Intelectuali, cu pretenţii? Despre French Fries , Freedom Fries sau Patates sau Frites?

    • Deci stiti dinainte ce este scris in carte. Eu fac o recomandare de lectura. Vedeti ceva grav in acest lucru? Alti autori pot recomanda alte carti. O acceptati, bine. Nu, la fel de bine. Toti avem timpul limitat, nu putem citi toate cartile care ne sunt recomandate. Pe alte portaluri se recomanda carti care vor rezona, probabil, mai bine cu preferintele Dvs. Dar o regula elementara de dialog cere sa vorbim despre obiectul propus discutiei, nu despre ceea ce ne imaginam ca ar fi acesta :)

      • Fraza prezentată şi concluzia autorului, îmi par departe de bunul simţ cotidian pe care cel puţin un om civilizat când se adresează în termeni de naţiuni, ar fi obligat să argumenteze cu cifre, nume etc.Altfel este vorba de percepţii. Obiectul elementar al discuţiei din câte am interpretat este o carte, în care scrie negru pe alb, că antiamericanismul francezilor e din pică- un citat. Întâi teoretic şi practic ar trebui să se facă , probabil e făcută în carte o cronologie un inventar al antiamericanismului. Şi acolo unii îşi aduc aminte de dl Sarkozy alţii de Chiriac, sau pe latura inversă, unii îşi aduc aminte de Dna Nuland, ale ei Fuck U.E(expresie a exasperării în faţa inacţiunii neînţeasă în contextul cultural europeean de comunicare, dar perfect acceptabilă în faţa unorr oameni din cultura nord-americană) . Deci poate fi o afirmaţie care valorează exact cât ceea a părerii unui ungur din Jobik despre România sau a unui român din Vatra despre Ungaria, la modul cum este formulată. GENERALIZAREA. Observ un lucru. În tradiţia nord-americană pentru a scrie o carte trebuie să faci referinţe la autori, recenzii teorii etc există o specializare pe domenii. Cât despre antiamericanism, sincer mi-a plăcut punctul de vedere al unui american Sam Richards(de aceea şi iubesc America şi americanii, este o ţară liberă) http://www.ted.com/talks/sam_richards_a_radical_experiment_in_empathy.html

    • Domnule T,
      Anti-americanismul francez vine dintr-o puternic sentiment de frustrare si impotenta ideologica ce acparat Franta dupa primul razboi mondial. Dar cel mai bine observam acest resentiment al francezilor in scoala lor unde antiamericanismul e litera de lege, ca si marxismul de altfel. Iar dvs. sunteti un produs tipic al acestei scoli.

      • Domnule, imi permiteti sa va spun ca aberati total? In scolile franceze antiamericanismul si marxismul sunt litere de lege? Multumesc pentru informatie: aflu si eu chestia asta desi locuiesc in Franta de aproape 20 de ani si cunosc foarte bine scolile franceze si din afara si din interior, in general societatea franceza (si nici nu am simtit nevoia sa-mi frantuzesc numele ca domnul Bogdan Calinescu).

        • Vorbeam de scolile la nivel academic in domeniul stiintelor sociale. Ca doar n-o fi antiamericanism la politehnica sau la gradinita.

          • Nu, nu „vorbeati” ci de-abia acum precizati la ce scoli va referiti. Cand spui” scoala franceza” este la un nivel cat se poate de general, oamenii nu au de unde sa ghiceasca ce anume vreti sa spuneti. In plus, chiar si cu precizarea suplimentara, logica este complet gresita: va sfatuiesc sa vorbiti despre subiecte pe care le cunoasteti, eventual cu argumente. Nu de alta dar si Bogdan Calinescu- Nicolas Lecaussin este sau a fost „charge de cours” in stiinte politice la o universitate din regiunea pariziana, iar in mediul academic (indiferent de disciplina, stiinte sociale sau nu) simpatiile politice sunt impartite intre dreapta, stanga, centru si o indiferenta totala.

          • Domnule, daca aveti ceva concret de spus in legatura cu comentariul meu, va ascult cu placere si cu argumente. Altfel, nu vad de ce va bagati in seama pe aici.

            • sorry, nu am ce discuta cu cineva care face confuzie intre scoala de idei si scoala ca si cladire! continuati sa dormiti pe dvs in Franta!

          • Bugsi: daca inca nu v-ati trezit, e treaba dvs. Daca nu intelegeti ce se discuta, iar e treaba dvs atata timp cat nu-i plictisiti pe ceilalti cu replici ridicole. Dar daca nu cunoasteti si nu cunoasteti subiectul, chiar nu inteleg: de ce tineti cu tot dinadinsul sa va bagati in vorba?

  11. Cred ca din nou dintr-o eroare am comentariul la moderat de mai bine de-o jumatate de zi. Il reiau aici cu o adaugire datorata comentariilor aparute intre timp. Nu am citit cartea iar comentariul meu se refera la ideea generala pe care domnul Patapievici o considera ca o concluzie a cartii. Cred ca intrebarea este importanta in situatia sociala si a etosului romanesc. Iata mai jos comentariul initial:

    Credeti, domnule Profesor, sau mai bine zis sustineti opinia domnului Calinescu exprimata de Patapievici, si anume aceea a unui stat minimal in conditiile social-morale din Romania? Asta ca sa nu zic in conditiile asocial-imorale ale romanului de azi.

  12. Resentimentul fata de Americani vine din cauze politice, avand ca perioada incipienta anii 50, cand America si-a apropiat Marea Britanie si Germania si a lasat o Franta relativ fara aliati foarte apropiati. De atunci, practic, Franta a inceput sa aiba mai multe initiative prin care incerca sa limiteze dependenta Europei de America, pasajul prezentat in acest articol referitor la relatia Franco-America, incadrandu-se probabil in aceeasi idee. Cum si „antipatia” dintre Englezi si Francezi vine de fapt din timpul domniei lui William al III-lea de Orania, initial principe al tarilor joase constant sicanate de catre Franta la vremea aceea (secolul 17) – el s-a folosit de titlul sau de rege al Angliei pentru a se pozitiona impotriva Frantei si a-si ajuta tara natala, asa si acest resentiment francez fata de America are o sursa politica.

  13. Domnule Tismaneanu, sunt tare curios sa vad un CV de-al domnului Calinescu. De fapt, ce ma intereseaza cel mai mult este daca domnul Lecaussin (cum sa ne adresam? are dubla personalitate?) a lucrat vreodata intr-o firma privata. De fapt, cel mai interesant ar fi sa stim daca a condus vreo firma privata. Daca a interactionat vreodata cu liberalismul, cu piata, despre care scrie cu atat patos (da, i-am citit articolele de la Institutul pe care l-a fondat). Pentru ca, vedeti Dumneavoastra, si Vosganian a fost ministrul economiei fara sa lucreze vreodata in sistemul privat, fara sa stie ce inseamna economia reala, cea de toate zilele.

    E bine sa stai intr-un birou si sa faci benchmark-uri, sa scrii carti despre liberalism, sa asamblezi cifre si sa faci comparatii. Dar n-ar fi rau sa mai si traiesti un pic cu amerindienii despre ale caror obieceiuri perorezi.

    Toti teoreticienii socialismului erau profund liberali in stitul lor de viata. Acum am impresia ca teoreticienii liberalismului stau in fundatii/asociatii caldute si primesc salarii fara sa se confrunte direct cu piata libera pe care o analizeaza.

    Domnule Calinescu/Lecaussin este prezentat peste tot cu o FOSTA functie de nu stiu ce institut, cu o asociatie „Entrepreneur Junior” care nu stim daca a functionat vreo ora. Poate n-ar fi rau sa incerce sa fie cu adevarat antreprenor inainte de a da lectii de antreprenoriat si liberalism feroce.

    • Stimate domnule Ionel,
      nu numai ca am lucrat numai la firme private, am cunoscut si functii diferite, de la cele de jos pina la functii importante. Institutul pe care-l conduc e privat, si asociatia de altfel, si nu accept bani publici.
      Cu toata stima,
      BC

      • Domnule Calinescu, va multumesc pentru raspuns. As fi foarte curios sa va citesc CV-ul, se poate vedea pe undeva? Ma refer la altceva decat asta:

        Diplômé de Sciences-po Paris, ancien président de l’iFRAP (Institut Français de Recherche sur les Administrations Publiques), fondateur de Entrepreneur Junior et auteur de plusieurs ouvrages sur le capitalisme, l’Etat et les politiques publiques.

        Peste tot vad (si in ultimul interviu pe Agoravox) ca sunteti prezentat ca „ancien président de” si fondateur Entrepreneur Junior + autor de carti. Cam cata vreme ne putem prezenta cu „fost director dezvoltare la…” sau cu „diplômé de…”? Pe de alta parte, Entrepreneur Junior are fix un post pe site-ul de prezentare, de prin 2011. Stiu, in franceza suna bine titulatura de entrepreneur, insa as vrea sa-mi spuneti, in mare, care este experienta Dumneavoastra de antreprenor. Si, va rog, nu-mi citati „Institut de Recherches Économiques et Fiscales”, pentru ca asta nu inseamna antreprenoriat.

        Va multumesc pentru amabilitate.

      • ” nu numai ca am lucrat numai la firme private, am cunoscut si functii diferite, de la cele de jos pina la functii importante. Institutul pe care-l conduc e privat, si asociatia de altfel, si nu accept bani publici. ”

        Perfect, intelegem de aici ca nu aveti absolut nici un motiv rational sa va ascundeti sub un pseudonim din moment ce ati publicat deja la Editura Humanitas . Asteptam cu interes cateva repere despre ruta dvs sociala.

        • dl. Bogdan Calinescu este un tinar intelectual roman de o conditie si subtirime remarcabile.
          s-a nascut la Iasi, intr-o familie de profesori mai mult decit remarcabili, bunicii fiind , la fel, profesori, absolvind, exceptional, un liceu de traditie si intrind la Univ. „Cuza”, fulminant, intr-o perioada in care locurile se numarau pe degete.
          apoi, dupa cum stiti, a studiat la Paris si a publicat mereu, in ultimii ani, analize pertinente, serioase in revista TIMPUL, revista condusa de Liviu Antonesei. miine va fi lansata, intr-o companie de inalta clasa, o noua carte a acestui autor roman care merita intreaga noastra atentie.

        • / ” nu numai ca am lucrat numai la firme private, am cunoscut si functii diferite, de la cele de jos pina la functii importante. Institutul pe care-l conduc e privat, si asociatia de altfel, si nu accept bani publici. ”

          Perfect, intelegem de aici ca nu aveti absolut nici un motiv rational sa va ascundeti sub un pseudonim din moment ce ati publicat deja la Editura Humanitas . Asteptam cu interes cateva repere despre ruta dvs sociala.” /

          Va numiti barbateste „d.p.” ( sic! ) si vreti sa raspundeti in locul domnului Bogdan Calinescu ? Mai reflectati :))

  14. Domnule Tismaneanu, am un lapsus enorm. Am cautat un termen pe blogul dvs, dar nu-l mai gasesc. Retin doar atat, semnifica ideea de soc existential, de schimbare fundamentala, ceva in sens paulinic. Parca l-a folosit Jaspers. E un termen interesant? Va aduceti aminte?

    • Metanoia? Apostazie? Iluminare? Poate cautati in ce-a scris Taubes despre Sf Pavel. Sau poate sentimentul oceanic la Koestler, acea stare de euforie tragica (folosesc deliberat aceasta sintagma paradoxala) cand ajungi sa descifrezi limba secreta a destinului? Asemeni lui, intr-o celula din zona franchista, asteptand executia. Ori asemeni lui Nikolai Zalmanovici Rubashov, in celula din inchisoarea Lubianka…

  15. „răul lumii noastre” nu e decadenta si goliciunea obiectivelor si asteptarilor/dorintelor omului modern, care prin ricoseu vin masiv si dintr-un capitalism haotic si fara suflet, nu, pt dvs e .. „statul” (?!). Si folositi paronime (piata ca loc-spatiu si piata ca entitate financiara-economica) ca sinonime in mod voit, si incurcati socialismul si comunismul cu ideea unui stat corect si uman, al comunitatii si al fiecarui om, inainte de orice ideologie socialista sau mai stiu eu de care. Sau nu credeti de exemplu ca statul ar trebui sa corecteze toate inegalitatile si nedreptatile oricarui „sistem”, inclusiv cel capitalist, care lasa foarte simplu un copil pe strazi daca tac’su n-avea bani, sau ii da oricum sansa a 2-a in viata?

    Atata lamentare ideologica sforaitoare, omul e central si pentru binele acestuia trebuie gandit, simtit si actionat, restul sunt bla-bla-uri si etichete

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro