Home » Cultura »Global / Europa »Politica & Doctrine » Citesti:

Recomandare de lectura: Ce, cum si cand invata dictatorii?

Vladimir Tismaneanu februarie 8, 2013 Cultura, Global / Europa, Politica & Doctrine
27 comentarii 1,794 Vizualizari

Învață dictatorii din lecțiile istoriei sau cel puțin din cele ale timpului prezent? Pot demonstra oare inventivitate, imaginație, chiar flexibilitate atunci când sunt contestați de forțe cu caracter emancipator? Sau din contră, orbiți de propriile vise de putere totală, prizonieri ai cercurilor sicofante care îi înconjoară, acești tirani rămân imuni la semnalele unei realități în schimbare? Chiar și Putin, nu-i așa, a fost șocat în primăvara lui 2012, când demonstrații în masă au izbucnit în semn de protest față de alegerile falsificate? Nu disprețuiesc liderii autoritari orice formă de libertate spontană, ajungând chiar să ignore existența acestora? Jurnalistul William Dobson a pornit pe o direcție fascinantă, încercând să descifreze răspunsul la aceste extrem de importante întrebări. Volumul său reprezintă o pertinentă analiză a tribulațiilor politice ale regimurilor care, în pofida folosirii accesoriilor de suprafață ale democrației, instrumentează instituțiile în moduri fundamental non și anti-democratice. În acest fel, Dobson oferă un echivalent empiric excelent la literatura de specialitate contemporană despre democrațiile iliberale, de fațadă. Cartea îndeplinește astfel un obiectiv esențial: scoate în evidență metodele folosite de dictatori impenitenți și imuabili pentru a menține o putere prezumtiv eternă.

Bazându-se pe o cercetare extensivă, care acoperă diverse regiuni, de la Moscova la Kuala Lumpur, de la Caracas la Beijing, Dobson ajunge la o concluzie judicioasă, în mod particular relevantă pentru perioada care a urmat revoltelor succesive cunoscute drept Primăvara Arabă: „În zilele noastre, dictatorii si liderii autoritariști sunt mult mai sofisticați, abili și flexibili decât cei din trecut. Confruntați cu o presiune crescândă, cei mai inteligenți dintre ei nu își radicalizează regimurile în state polițienești și nu se izolează de restul lumii. În schimb însă învață și se adaptează. În cazul a numeroase regimuri autoritare, provocările create de progresul democrației au generat experimente, creativitate și inventivitate. Autoritariștii moderni au adoptat cu succes tehnici, metode și formule noi de prezervare a puterii, adaptându-și dictatura la epoca modernă”.

Cu alte cuvinte, suntem într-un perioadă a regimurilor post-totalitare. Principala diferență în raport cu experimentele ideologice monstruoase ale secolului trecut pare să fie această slăbiciune, sau chiar absență, a impulsului utopic. Dictaturile examinate de Dobson nu încearcă sa creeze un Om Nou, să transforme condiția umană. Chiar și Venezuela lui Chavez, cu socialismul său bolivarian de mascaradă, nu s-a transformat într-un stat ideologic. Aceasta este o distincție majoră între Chavez, de altfel un lider vindicativ și obsedat de putere, și frații Castro în Cuba. De fapt, așa cum arată Dobson, astfel de „dictatori moderni înțeleg că este mai bine să apară ca și cum ar fi câștigat alegerile la limită, decât să le falsifice pe față”. Nu este vorba așadar despre democrații, dar nici despre autocrații tradiționale. Profesoara Karen Dawisha le-a numit pe buna dreptate electocrații.

Cazurile discutate de Dobson sunt excelent alese. El oferă informații excelente asupra tacticilor dictatorilor cât și în ceea ce privește strategiile opoziției în asemenea tiranii moderne (am fi tentați chiar sa le numim post-moderne). În ciuda unui sistem la suprafață multipartinic, Rusia lui Vladimir Putin este clar dominată de politicile extrem de personalizate, uneori capricioase, ale acestui lider. Nu este vorba de totalitarism: cetățenii călătoresc liber, forme minimale ale societății civile sunt tolerate (dar nu încurajate). În același timp, mass-media este strict controlată și jurnalismul independent este atacat, existând o rata alarmantă de crime și alte forme dure de hărțuire a ziariștilor. Într-un astfel de regim, persecuția este greu de anticipat. Regulilor jocului se schimbă frecvent, liderii încercând sa prevadă și să prevină planurile opoziției. Dobson consideră că „este vorba de o chestiune de abilități – acelea ale regimului versus cele ale oponenților săi”. Ceea ce contează nu este doar capacitatea liderilor de a învăța, dar și a opozanților de a răspunde rapid la orice oportunitate care apare. Chiar acest lucru s-a întâmplat în Tunisia unde dictatura sclerozată a lui Ben Ali a fost clar depășită de provocarea valurilor de rebeliune civica.

Revoluțiile anti-autoritare ale epocii noastre au fost inspirate de idei, dar ele nu propun modele ideologice. Aceasta a fost trăsătura esențială a revoluțiilor din 1989, care mi s-a părut totodată insuficient accentuată în analiza provocatoare a lui Dobson. De fapt, în timpul revoluțiilor în cauză am fost martorii triumfului filosofiei drepturilor universale ale omului asupra minciunilor sponsorizate de stat. A face legătura între mișcările anti-autoritare din prezent și moștenirea acestor revoluții mi se pare extrem de relevant din punct de vedere conceptual, dar și legitim in plan istoric. Este așadar puțin surprinzător că nu găsim în volum de față referințe la ideile despre puterea celor fără de putere ale lui Vaclav Havel și la rolul societății civile în înlăturarea dictaturii. Spun acest lucru pentru că știu cât de puternic a fost impactul acestor noțiuni asupra dizidenților din Burma, Cuba, și China. Nu a fost o coincidență faptul că manifestul lui Liu Xiaobo, pentru care a fost condamnat si intemnitat, a purtat titlul „Charta 08”, un ecou direct la Charta 77 din Cehoslovacia.

Opoziția non-violentă este un concept care a fost intr-adevăr formulat de gânditorul american Gene Sharp, dar care a fost dezvoltat și de către dizidentul polonez Adam Michnik în eseul său fundamental despre noul evoluționism, scris în 1976. Dobson menționează execuția dictatorului român Nicolae Ceaușescu din decembrie 1989. Soarta sa nu a fost însă decisă de „popor”, ci de membrii eșalonului secund al nomenclaturii comuniste conduși de Ion Iliescu. În timpul Primăverii Arabe, numeroși activiști și-au reamintit această lecție a anului 1989 atunci când au susținut o ruptură radicală cu vechiul regim. Dictatorii învață unul de la celălalt, dar același lucru se întâmplă și în cazul revoluționarilor democratici. Acest remarcabil volum ne ajută să înțelegem cum sunt posibile asemenea transformări.

William J. Dobson, The Dictator’s Learning Curve: Inside the Global Battle for Democracy (London: Harvill Secker, 2012; New York: Random House, 2012), recenzie de Vladimir Tismăneanu în “International Affairs”, vol. 89, no.1, 2013, pp.185-187 (traducere din limba engleză de Bogdan C. Iacob).

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "27 comments" on this Article:

  1. amatorul spune:

    am sa particularizez un exemplu…
    am un prieten ce a fost la secu inainte de ’89 si chiar putin dupa.
    Mi-a spus ca ceausescu era perfect informat de situatia REALA a starii din RSR.
    cunostea perfect situatia “superproductiilor” din agricultura
    cunostea lipsa alimentelor, produselor sanitare si igenice, problemele cauzate de intarzierile mijloacelor de transpor a navetistilor, despre frigul din locuinte etc.
    Oare de ca l-a surprins 22 decembrie? (era sa scriu “de ca l-a surprins revolutia?”)
    Credeti ca acum exista macar un singur dictator ce nu cunoaste situatia reala in care se afla si “inoata” in apele iubirii maselor pentru persoana iubita?!
    “fraiele” subjugarii si primitivismul gandirii sunt acelesi… probabil difera dotarea tehnologica

    • Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

      Povestea (adevărată) cu dictatorii „perfect” informați despre situația reală NU E DELOC NOUĂ. Problema constă în capacitatea respectivilor psihopați de a recepta corect acele informații.

      Un exemplu (minor) cu privire la Ceaușescu:

      În vizită la Topleț (Caraș Severin) gîngavul scorniceștean ordonă extinderea făbricuței de utilaje agricole; primul secretar al vremii (un țărănoi băștinaș) își încearcă norocul – „Toarșu´ Prim, nu mai avem loc.” – răspuns: „Săpăm în munte toarșu´ Cocîrlă, SĂPĂM ÎN MUNTE !”

      Oricîte ingrediente de super-calitate ai avea, NUMAI ARTA BUCĂTARULUI le transformă în mîncare delectabilă. Altfel iese aceeași torocală pe care orice gospodină fără-har ți-o servește drept „mîncare tradițională”.

      22 Februarie 1946 George Frost Kennan, însărcinat cu afaceri la Ambasada USA de la Moscova, (telegrama de 5300 de cuvinte):
      „Există motive serioase să bănuim că acest guvern este, actualmente, o conspiraţie în interiorul unei conspiraţii; îmi este foarte greu să cred că Stalin însuşi are acces la o imagine obiectivă a lumii.”

    • DanielS spune:

      Dictatorii chiar sint surprinsi. Din intiativa dictatorului, se formeaza in jurul acestuia un ghem de indivizi, institutii si proceduri. Ghemul malefic rastalmaceste realitatea pentru popor si nu numai. Minciunile pervertesc insasi ratiunea indivizilor perversi. Minciuna se auto-legitimizeaza intr-o perversiune atotcuprinzatoare, “mareata”.

      Dictatorii si regimurile lor se indeparteaza inevitabil de realitate, ratiune si nu mai constientizeaza pericolul social. Revolutiile dureaza mult dupa ce se incheie lupta la putere, deoarece societatea respectiva e demult bolnava. Revolutiile au de infrint o ideologie perversa, o boala ideologica populara, un virus greu de inlaturat prin fortele proprii, intarit in timp datorita izolarii internationale.

    • albatrosul_verde spune:

      normal ca stia. umflarea productiilor era o smecherie ieftina pentru a exporta TOATA productia agricola. facea asta deliberat, ca sa lase impresia ca exporta doar ~30% din productia de cereale a tarii.

      impresia mea dupa ce am citit niste stenogramele cpex e ca toti din jurul lui erau niste yesmani neanderthalieni. slabe sanse sa faca astfel de omaeni un plan extrem de elaborat de a-l minti sistematic pe ceausescu, mai ales ca nimeni nu avea de castigat ceva din asta.

      daca nu le ordonau rusii sa scape de el, nimeni nu avea curaj sa iasa din cuvantul lui.
      povestea ca nu stia, ca nu a dat ordin sa se traga, au fost mai degraba ultimele lui smecherii, fiind prins a vrut sa pozeze intr-un nevinovat.

      evident, tovarasii aia cu caciuli de oaie, care se strang la mormantul lui an de an, ar crede orice care il pune intr-o lumina favorabila pe Ceausescu, ca doar lor le-a fost mai bine pe vremea aia…

    • ochiul spune:

      Am avut si eu un prieten la secu’ inainte de ’89 si mi-a spus exact pe dos: Stapanu’ nu stia nimic si nu intelegea nimic, toate datele erau doftoricite la toate nivelurile. Si asta dintr-un singur motiv: daca era ceva in neregula erai vinovat, ochiul stapanului ingrasa vita (o vorba veche citata si in scornicesti). O furai si tu si cei din jur. Mai lasai ceva sa treaca in rapoarte ca sa nu bata la ochi. “Poporul va iubeste, toasu’, sunt doar unii care caraie da’ tot va iubeste”. Nici o statistica nu se facea corect si nici nu avea cum, erau prea multi care aveau greutati cu cititu’ daramite cu calculul.

      Din pacate asta e inca un mit cum ca Secu’ era plin de isteti. Cei mai multi erau baieti de la tara mandri de sapca lor si de faptul ca nu mai purtau sapaliga.

  2. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    În legătură cu Rusia poate ar merita citat Bulat Okudjava „Călătoria diletanților” (care la rîndul său citează pe altcineva fără să precizeze):

    „…barbarie mongolă şi mîrşăvie bizantină mascate sub veşmînt europenesc… …puternicul stat… este un colos cu picioare de lut, unde totul se prăbuşeşte, unde uriaşa armată nu este decît o gloată pestriţă, neputincioasă, prost înarmată, condusă de nulităţi, unde domnesc moravuri de pe vremea lui Genghis-han, iar mita, servilismul şi hoţia întrec toate exemplele cunoscute, că autoamăgirea cîrmuitorilor ruşi se învecinează cu nebunia…”

    Chestia cu autoamăgirea e chiar de tradiție, CU SAU FĂRĂ IDEOLOGII.

  3. Vlad A spune:

    puterea (monarh, dictator, partid) se schimba. minciuna se rafineaza pe masura ce societatea evolueaza. doar adevarul ramine neschimbat.
    daca revenim la romania. care sint beneficiile partidelor (din ultimii 23 de ani) care sa le justifice existenta ? si daca am abolit rolul conducator al partidului (unic) de ce n am elimina si partidele ? atita vreme cit ele vor continua sa existe, vor exista si nemultumirile legate de ele (cei ce se simt reprezentati si cei ce nu). sa luam justitia de exemplu. daca este corecta si impartiala ea i va reprezenta pe toti. acelasi model se poate extinde la orice alta entitate administrativa. functionari nu “elite”. de altfel societatile informationale (mai degraba mai devreme decit mai tirziu) vor spulbera partidele si vicleniile lor.

  4. Doina Jela doina jela spune:

    Foarte pretioasa recomandare de lectura.Conceptul de electocratie cred ca se poate aplica si la noi. Si mai ales, analiza dvs. face mai usor de inteles dificultatea nucleelor de societate civila de a concepe si pune in practica azi strategii de contracarare a avalansei de lovituri date democratiei. fiindca inainte de a le gasi un nume si a le decela caracteristicile, ele sunt impinse in inactual de altele, in fiecare zi.

  5. Cristian Apetrei spune:

    Deocamdata sunt doar curios sa vad daca marele profesor de democratie lasa pe altii sa-i raspunda cu idei la idei.

  6. eu****** spune:

    Evolutia societatii este un lucru extrem de interesant pentru mine.

    Este o teme de reflectie – de ce revolutiile anti-totalire nu au adus un nou pattern ideologic. Poate ca modelul noua “sta sa apara” si poate sa fie legat de evolutia comunicatiilor.

    Tehnologia sigur va aduce o noua dimensiune in dezvoltarea societatii.
    http://www.project-syndicate.org/commentary/information-technology-s-political-implications-by-joseph-s–nye

    Sunt multe elemente amestecate in dezvoltarea/involutia unei societati, si unul extrem de interesant este legat de Prosperitate/Bunastare.

  7. DanielS spune:

    Eliberarea anti-comunista, post-revolutionara, e un proces automat de restructurare a societatii. Procesul national de evolutie e usurat de constiinta si experienta internationala.

    In lumea noastra globala, ideologia e un pericol in sine. Ideologia politica e acompaniata, in competiutie globala cu ideologia economica, ideologia morala, ideologia tehnologica si asa mai departe. Mi-a placut expresia “electocratie”, care poate include toate bolile ideologice, toate temerile, inclusiv impotenta unei societati decadente.

    Conceptele transced individul, comunitatea si istoria. Conceptele sint entitati vii, renasc din propria cenusa si se lupta sa ne capteze atentia. Sintem prizonierii conceptelor, traim in rai si in iad, in serie si in paralel. Simplitatea ne-ar salva daca n-ar fi ea insasi un concept. Iar echilibrul e un pod care se prabuseste repede, trebuie mereu reconstruit.

  8. Grammaticus spune:

    Cu tot respectul, in 22 decembrie, daca Ceausescu nu fugea cu elicopterul din sediul CC, soarta lui era decisa urgent de popor (de un fragment in orice caz, de zecile alea de mii de oameni care erau in piata).

    • De acord, dar fugind, soarta i-a fost decisa de stim cu totii cine. Intamplarea face ca ieri sa fi prezentat studentilor mei (undergrads), in cadrul unui seminar despre “Revolutii, autoritarism si film”, pelicula germana despre ultimele zile ale cuplului Ceausescu (bazata pe piesa care a fost pusa in scena la Odeon). Am vazut filmul pentru a treia oara, am urmarit cu mare atentie cuvintele si mimica generalului Stanculescu (cel real, dar si cel din piesa). O studenta, de origine etiopiana, a intrebat care a fost finalitatea simulacrului de proces si, mai ales, de ce a fost lichidat Ceausescu (Mengistu a scapat, traieste, din cate stiu, in Zimbabwe). Stanculescu vorbeste despre riscul unui “razboi civil”. Ma indoiesc profund ca exista un asemenea risc.

      Ceausescu devenise un personaj mai mult decat stanjenitor, care trebuia cumva dat de-o parte, terminat (politic si chiar fizic), nu doar pentru marea masa a populatiei, dar si pentru nomenclatura din partid si din Securitate. Iliescu, Brucan, Roman, Martian Dan, Magureanu etc il urau cu pasiune. Vestul si Estul erau de acord ca dictatura lui Ceausescu era un anacronism care trebuia cumva depasit. Dar nu ma numar printre aceia care cred ca “Vestul si Estul” l-au doborat pe Ceausescu, ci revolta anticomunista care a plecat de la Timisoara si a cuprins apoi alte centre urbane, inclusiv Bucurestiul. Revolta a devenit revolutie, iar nomenclatura a raspuns cu contrarevolutia fesenista. Dl Marius Mioc a discutat aici, pe “Contributors” si in lucrarile sale tema revolutiei si a relatiei dintre factorii interni si externi. Eu unul am citit cu folos contributiile domniei sale. Ganduri bune.

      • DanielS spune:

        Daca Ceausescu mai raminea la putere, citeva ore, zile sau saptamini, ucidea multi nomenclaturisti, nu doar revolutionari. Ordinele de inabusire a revolutiei, de actiune a armatei, securitatii, etc. fusesera emise ferm. Ministrul Apararii Nationale fusese “sinucis” (nici acum nu se stiu detalii). Nomenclaturistii nu puteau participa la baia de singe. Aveau multe pacate, ca orice comunisti, dar crima era de negindit. Nimeni (cu exceptia securitatii si a unor fanatici) nu putea executa ordine si dispozitii criminale. In stenogramele de guvern, dezvaluite imediat dupa revolutie, se poate citi clar ca Ceausescu e cel care initiaza ordine criminale, cu intentia clara de genocid.

        Executia lui Ceausescu era obligatorie. Toti ne temeam de el, iar nomenclaturistii in special. In momentul revolutiei se punea problema de viata si de moarte: noi sau Ceausescu. Evident a murit cine trebuia.

        Procesul lui Ceausescu a fost un simulacru bineinteles. Dar prezentarea filmului a condus imediat la stoparea actiunilor securitatii (asa zisii teroristi). Furtuna de zvonuri cu teroristi era utila securitatii si daca supravietuia Ceausescu, si daca nu supravietuia. Campania de dezinformare a fost reusita, securitatea fiind dealtfel foarte profesionista, recunoscuta.

        Pentru generatiile viitoare, executia lui Ceausescu, dupa un simulacru de proces, pare o cruzime inutila. Revolutia pare puternica acum. Dar in zilele acelea nu era clar cind si nici daca vom invinge. MOARTEA NE PINDEA pe toti. Armata trecuse de partea poporului, dar in tara se tragea continuu cu tot armamentul (evident aiurea, daca privim din viitor). Ceausescu trebuia sa moara pentru ca noi sa traim, asa era perceptia generala in acel moment. Nomenclaturistii si poporul erau de aceeasi parte a baricadei.

        • Grammaticus spune:

          in primul rind a fost un analfabet sinistru care a distrus – cu contributia, co-autoratul celorlalti din nomenclatura, desigur – asa de bine societatea romaneasca, incit nu ne revenim nici astazi. (Silviu Brucan a fost hulit cind a forjat termenul de 20 de ani… apoi pe cel de “stupid people”). In al doilea rind, vietile pe care el le-a curmat prin ordinele criminale, nu au fost mai prejos decit a lui, ba dimpotriva, aceia au fost oameni demni. Asadar, in legatura cu uciderea dictatorului anlafabet vorbim despre legitima aparare.
          Iar sentimentul de a lasa sa fie ucis un monstru care oprima este comun tuturor oamenilor asupriti, de oriunde in lume. In China, in piata Tien An Men, in 1991, niste chinezi care nu stiau, desigur, pe atunci, o boaba englezeste, au spus cu satisfactie, facind gestul de mitraliera: “Lomania? Tseautsescu? Latttataataaa”.
          Merita urit cu pasiune pentru tot ce reprezenta. Ascensiunea tzopirlaniei celei mai primitive si mai de jos care a facut totul – de la “arhitectura” Casei Poporului, la folclorul chicios (sic!) si de voma, la invatamint – dupa propria sa imagine.

      • Hannibal Lecter spune:

        Buna ziua. Dvs. scrieti :

        “Ceausescu devenise un personaj mai mult decat stanjenitor, care trebuia cumva dat de-o parte, terminat (politic si chiar fizic), nu doar pentru marea masa a populatiei, dar si pentru nomenclatura din partid si din Securitate.” “Vestul si Estul erau de acord ca dictatura lui Ceausescu era un anacronism care trebuia cumva depasit.”

        Dvs. erati in acea perioada un atent observator si fin cunoscator al situatiei din RO. Si totusi, nici macar in cel mai recent studiu ante -decembrie ’89 , “Tragicomedia..” (atat in raportul final 8.89 cit si forma redusa 9.1989) nu ati sugerat macar (intrevazut) nici rapida evolutie a evenimentelor din East-Europe din toamna ce a urmat si nici forma violenta din 12.89 din RO.

        Dvs. domnule profesor , chiar nu ati intrezarit atunci evolutia rapida a lucrurilor ? Din interviul dvs pt. CNN , in “toiul luptelor” eu parca am inteles ca vedeti o continuare gen “perestroika–glasnost” in RO in perioada urmatoare , cu un rol diminuat PCR , dar prezent totusi.

        Acuma ,sigur, nimeni nu-i profet in tara lui , dar erau totusi elemente care puteau sugera ceea ce s-a si intamplat in scurt timp.

        • Va multumesc ca reamintiti acele texte. In toamna anului 1989 am fost raportor al unui grup de studiu organizat la US Institute of Peace. Cred ca in primavara scrisesem si un concept paper pentru Heritage Foundation despre revolta din Europa de Est. Spuneam atunci ca situatia din Romania era exploziva si ca NC nu va ceda puterea. Ar fi multe de spus. Ar merita, poate, sa scriu un articol despre ce-am prevazut si ce n-am prevazut atunci. Oricum, in cartea mea despre criza ideologiei marxiste in Europa de Est (“The Poverty of Utopia”) identificam eroziunea ideologica si geneza societatii civile drept elemente-cheie intr-un colaps sistemic ce mi se parea tot mai apropiat. Dar o data precisa n-am avansat. Este ceea ce se cheama the surprise effect in world politics. Intr-un articol aparut in prestigioasa revista “World Politics”, profesorul Timur Kuran considera ca ajunsesem destul de aproape de “predictia” legata de prabusirea regimului comunist din Romania (se referea la studiul meu publicat in 1989 in “Government and Opposition”, revista fondata si condusa pe atunci de regretatul Ghita Ionescu).

          http://www.uvm.edu/~pdodds/files/papers/others/1991/kuran1991.pdf

          • Hannibal Lecter spune:

            Eu m-am referit la lucrarea pt. NATIONAL COUNCIL FOR SOVIET AND EAST EUROPEAN RESEARCH. Asta cred ca este ultima inainte de evenimentele din toamna -iarna. O pun aici :

            http://www.fileshare.ro/e29259310

            Sigur, nu e vorba de avansarea unei date exacte –doar nu e pronosport . Insa din abordare nu rezulta (din cit inteleg eu) o IMINENTA cadere de sistem (soft ori hard). Perestroika si glasnost nu au fost schimbari sistemice, cred. Dar nu e problema –nu a fost atunci in literatura de specialitate o prognoza transanta pe termen scurt. De altfel, pt. RO nici nu se spera ca va evolua asa—s-a contat pe inducerea unei nemultumiri masive urmare a sanctiunilor economice (embargou) in curs de votare si implementare dupa Timisoara. Urmate de schimbari treptate in genul Bulgariei. Dar daca tot a fost “balconul” , s-a mers pe scurtatura aparuta ,sigur , cu victimele “necesare” imaginii de revolutie spontana.

            Oricum, e off-topic , am amintit doar pt. ca “Gramatticus” a deschis subiectul

            • Multumesc pentru analiza. In octombrie 1987, organizam la NY o conferinta cu titlul “Will the Commuunist States Survive? The View from Within”. Raspunsul la intrebare a venit destul de repede, iar volumul cu comunicarile din cadrul conferintei a aparut la Macmillan in 1990 sau 1991, editat de Judith Shapiro si de mine, cu titlul “Debates on the Future of Communism”. Sunt incluse contributii de Mihai Botez si Dorin Tudoran. In octombrie 1987, cei mai multi experti nu credeau ca prabusirea era iminenta.

        • Andrei George spune:

          Nu cred că cineva- în afara cercului ultra- specializat de șefi ai KGB și CIA – ar fi fost în stare să dea o astfel de prognoză. Din țară- căderea lui Ceaușescu nu părea deloc nici măcar o posibilitate. În octombrie 1989 am fost într-o delegație la Timișoara. În afară de faptul că se găsea mai multă mâncare- nu existau nici un fel de semne că s-ar întâmpla ceva. Ar trebui să semnalăm și faptul că protestele ”spontane” din Timișoara n-au venit pentru problemele românilor (foame, frig, mizerie, spălat de creier- ultima fiind compensată cel puțin pentru Timișoara de vecinătatea frontierei și de prinderea posturilor iugoslave și maghiare). ci pentru un subiect certamente obscur, dl. pastor Tokeș. Am crescut la Timișoara, mi-am făcut și stagiul militar acolo și pot să spun foarte clar că subiectul pastorilor reformați și eventual dizidenți era la fel de actual ca și OZN-urile. Poate că ar fi interesant de văzut nu eventuala implicare a KGB-ului,greu de demonstrat- ci implicarea prietenilor maghiari în răsturnarea lui Ceaușescu. În definitiv, dacă ne punem problema cui i-a folosit, Gorbaciov nu era direct amenințat în nici un fel- decât poate în orgoliul personal- de Ceașcă. Pe de altă parte, de la mijlocul anilor 80 și până în 1989 politica naționalistă a lui Ceaușescu a atins apogeul. Dacă îmi aduc aminte bine parcă în 1989 au fost și niște manifestări oficiale, proteste, chestii din astea. Iar dacă legenda urbană cu monumentul ridicat în Ungaria pentru soldații maghiari căzuți în 1989 e adevărată- avem un match. Dacă Ceaușescu mai trăia e posibil să se fi realizat o curbă de redresare- evident că extrem de lentă- apropo de calitatea vieții. Ceaușescu era un țăran prost dar nu era chiar un dobitoc de talia lui Postelnicu- ar fi realizat că trebuie să mai slăbească nițel cureaua. În orice caz, este destul de jenant pentru România ca evenimentele esențiale să fie făcute mereu de altcineva, noi stând și întrebându-ne. E interesant că actorii de marcă încă în viață- Gelu Voican Voiculescu, generalul Vlad, diverșii tovarăși juști de la TV, pastorul Tokeș, etc. n-au fost luați sistematic la întrebări de nici un fel de organ al statului- Iliescu era clar că nu vroia să se știe adevărul- dar Constantinescu și Băsescu ??? Vulgata moralizatoare și patriotardă omite faptul că 1000 de oameni au murit în zadar, au murit din prostia conducătorilor sau cel mai tragic- din interese meschine. A făcut pușcărie Chițac și Stănculescu- dar generalul Topliceanu- cel care amenința că invadează Clujul dacă oamenii săi nu sunt absolviți de orice crimă – cred că mai trăiește bine-mersi dacă n-o fi murit de bătrânețe. Să existe cumva un pact al rușinii, al actualei și fostei clase politice, la vârf ?

      • Cui prodest? spune:

        Dle. Tismaneanu,

        Atunci cand oameni spun ca “Estul si Vestul” l-au doborat pe Ceausescu, ei folosesc modelul de “cui prodest?” Si URSS si SUA aveau interes atunci pentru Ceausescu sa fie alungat de la putere. Dar dvs. scrieti ca n-a fost asa. Bine (si eu cred ca aveti dreptate in cazul acesta).

        Dar atunci cand scrieti “Ceausescu devenise un personaj mai mult decat stanjenitor, care trebuia cumva dat de-o parte, terminat (politic si chiar fizic), nu doar pentru marea masa a populatiei, dar si pentru nomenclatura din partid si din Securitate. Iliescu, Brucan, Roman, Martian Dan, Magureanu etc il urau cu pasiune,” pe ce model folositi dvs.? Exact acelas model: cui prodest? Deci Stanculescu, Iliescu, si toata gasca aveau interes pentru eliminarea lui Ceausescu. Problema este cam asa: interes nu inseamna si nu este egal cu fapte.

        Folositi datele dle., si lasati narative teleologice–si bazate pe modelul de “cui prodest”–la o parte!

        Va multumesc

  9. Andrei George spune:

    Și totuși, ce face un dictator ? Cu ce se deosebește un dictator ”bun”, ”al nostru”, de la Papa Doc la Pinochet de un dictator ”rău” Saddam, Gaddafi sau de un dictator ”stânjenitor” Ceaușescu, Mubarak ? Să fim sobri și să recunoaștem că nici unul- de la Hrușciov încoace- n-a mai fost robul unei ideologii ci au marșat în termeni de realpolitik. Altfel n-ar mai fi fost posibil Congresul XX al PCUS și nici perestroika și până la urmă destrămarea URSS-ului. Ceaușescu- dacă ar fi fost sigur că mai rămâne la putere încă 20 de ani ar fi lăsat comunismul iar raportul despre crimele comunismului ar fi fost citit poate de Nicușor și nu de Băsescu.

  10. GENU spune:

    Singurul anticorp social viabil in fata tendintelor liderilor politici de a se eterniza la putere este societatea civila. Dictatura prinde doar acolo unde oamenii abdica de la misia lor de veghetori la binele cetatii. Abdicarea, in trecut, asa cum bine spuneati, s-a petrecut datorita vrajei exercitate de diferitele formule ideologice salvationiste, care toate au clamat egalitarismul sub umbrela unui stat totemic. Era vorba de pseudoreligii, in fond, care-si au sorgintea in secolul al XIX-lea. Atunci, disiparea lumii magice a generat aceste curente mesianice, construite cu ajutorul a doua elemente-unul stiintific, tributar increderii nelimitate in industrializare, iar altul religios, detectabil in scopul propus la final si anume reintronarea paradisului anistoric dupa desavarsirea revolutiei. Si Stanga, si Dreapta, in fond, doreau oprirea rotii istoriei, care incepuse sa accelereze vertiginos, iar mase intregi de oameni nu faceau fata si erau centrifugati la periferia societatii. Latura stiintifica, folosita ca in problemele acelea capcana din aritmetica, in care se poate “demonstra” ca 1+1=3, a fost doar o spoiala, elementul religios era baza. Precum picaturile de mercur ce se desprind din masa initiala omogena, pulverizarea lumii magice a cuprins si socialul, dandu-i efervescenta aceea prerevolutionara. De la stat si natiune, pana la antisemitism si clamatele fratii edenice ale saracilor sau arienilor, toate au preluat amprenta stari de urgenta a marilor intreprinderi religioase. O privire atenta poate, de exemplu, observa similitudinile dintre antisemitismul modern si spiritism-ambele apartin de ocultismul uzurpator al marilor religii, atat de prizat in perioada- pseudostinta cu suport religios. Iar maniheismul, nelipsit ingredient al paroxismului social, isi astepta Armaggedonul sau.
    Astazi, asemenea trairi si sperante si-au epuizat puterea de impact. Poate doar o parte a lumii arabe le mai imbratiseaza, asteptand Jihadul si reintronarea Califatului primordial. In rest, cei care mai vor sa devina dictatori trebuie sa-si foloseasca abilitatile numai pe teren laic. Iar terenul acesta este unul al juridicului-dictatorul de tip nou clameaza respectarea legii si mimeaza respectarea jocului democratic. Iar daca nu se loveste de veto-ul cetatenesc isi tese reteaua de putere nestingherit. Marele lui adversar este clasa de mijloc, ea trebuind a fi supusa unor continue trepidatii legislative, in timp ce cursus honorum este abolit. Pentru a devoala acest mecanism trebuie doar sa ne uitam la organigrama salariilor bugetarilor-cat ia profesorul, functionarul mediu sau medicul si cat ia un lucrator de la servicii, de exemplu. Cand balanta nu sta in echilibru putem vorbi de un stat cu tendinte autoritariste, de un regim oligarhic sau chiar de o dictatura. In trecut, inainte de ’89, discrepantele erau mai mici doar in aparenta, fiind stabilite prin privilegiile de tot felul acordate celor mai egali.
    La noi, singurul segment din clasa de mijloc care s-au putut salva a fost corpul juridic-si-a putut vota singur veniturile, sabotand cu succes eforturile nivelatoare ale statului. Iar acest lucru se vede foarte bine prin recapatarea demnitatii justitiei. Rezistenta cea mai mare in calea tendintelor autoritariste ale politicienilor ramane, insa, in continuare tot U.E. E doar un inceput, iar drumul e lung si anevoios. Dar e singurul ce trebuie urmat.

  11. Vladimir spune:

    Articolul d-lui Tismaneanu se vrea un fel de recenzie de carte?Mult mai interesante sunt comentariile cititorilor , unele mergand chiar la schimburi de replici nu chiar amabile. Mi-a placut chestia cu opozitia prin non-violenta , explicata amanuntit de cineva prin nu stiu care ani. Bietului Ghandi i se trage si aici presul de sub talpi.

    • Articolui nu se vrea, chiar este o recenzie, aparuta in revista “International Affairs”, publicata la Londra de Royal Institute of International Affairs (Chatham House). Public acolo in fiecare numar una sau doua recenzii. Apar apoi in traducere romaneasca (multumiri d-lui Bogdan C. Iacob) aici, pe “Contributors”, in 22 etc Cititi ultimul paragraf si veti gasi aceste informatii. Ma bucur ca vi se par interesante comentariile. Succesul unui articol pe un asemnea portal consta (si) in comentariile pe care le genereaza. Nu trebuie sa va placa recenzia mea. Poate veti citi cartea si ne veti comunica reflectiile Dvs.

  12. Alexandru Jecu spune:

    Toata povestea din ’89 a fost regizata si executata de elemente bastinase. I-au impuscat in case si pe strazi pe cetatenii obisnuiti, ca pe animale, pentru a-i intarata si dupa obtinerea efectului dorit, mimarea schimbarii, in ton cu vremurile, i-au impuscat pentru a-i potoli, cand au vazut ca treaba a fost luata in serios de multime. Aveau vinovatul de serviciu, Ceausescu. Scapau si de un martor. Procedura clasica a boierului Motoc.Pana cand aceasta conjuratie nu va fi judecata in instanta nu exista nicio sansa ca aceasta tara sa se faca bine.E pacat ca pentru o mana de lepadaturi si lasi sa nu se poata urni o tara. Si niste sinucideri ar rezolva problema.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)