Home » Cultura »Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Recomandare de lectura: “Dragul meu turnator” si mlastina comunista

Vladimir Tismaneanu noiembrie 15, 2013 Cultura, Politica & Doctrine, Societate/Life
27 comentarii 2,283 Vizualizari

Motto: “Valorile au supravietuit, tinute sub obroc, in linistea caselor cu luminile stinse”–Nadejda Mandelstam, “Fara speranta”

O mlastina cu cadavre in curs descompunere–asa descria Arthur Koestler experimentul comunist. Cand, in urma cu cateva luni, am primit de la Gabriel Liiceanu, ca attachment, textul cartii pe care tocmai o terminase, nu mi-am putut reprima dorinta de a-l citi integral. Autorul imi solicitase unele detalii despre Editura PMR, apoi Editura Politica. M-am lasat prins in acea lectura si am fost cu desavarsire absorbit. Scrisa sub semnul unei legitime revolte morale, dar in egala masura sobra si riguroasa, cartea reconstituie mecanismele delatiunii in sistemul totalitar romanesc al anilor 70. Ar trebui citita de toti cei care mai intretin iluzii privind “liberalizarea” din acei ani. Ar trebui citita de toti cei carora le pasa de destinul subiectivitatii intr-un sistem care face din drepturile omului o comedie grotesca. Gabriel Liiceanu demonstreaza dincolo de orice indoiala rationala ca regimul era unul criminal, in sensul profund, dar si literal, al cuvantului: adica unul care incalca continuu si sistematic proprille legi. Constitutia RSR, ne reaminteste filosoful, adoptata in 1965, garanta libertatea de constiinta, dreptul la viata privata, inviolabilitatea locuintei, secrettul corespondentei si cate altele. Securitatea actiona anti-constitutional, iar acest lucru indreptateste actiunea in justitie impotriva ofiterului (Ion Patrulescu) care s-a ocupat de urmarirea maniacala a tanarului ganditor.

http://www.humanitas.ro/humanitas/dragul-meu-turn%C4%83tor

De ce era periculos Liiceanu? Aparent, era un cercetator dedicat unor teme ezoterice, subiecte de maxima abstractie, fara legatura cu evenimentele politice din cotidianul absurd al comunismului romanesc. Era insa pe drumul devenirii filosofice ca discipol al unui om de care regimul se temea si pe care incerca sa-l controleze pe toate caile: Constantin Noica. Se construia un posibil nou lot al intelectualor. Putin conta ca intre acestia ar fi fost inclus chiar si un ilegalist precum filosoful marxist Henri Wald, culpabil de a fi tinut piept sacalilor dogmatici de la Institutul de Filosofie. Cel care a servit informatiile cerute de Securitate a fost colegul de institut al lui Gabriel, absolventul Scolii Superioare de Stiinte Sociale “A. A. Jdanov”, redactorul-sef al “Revistei de Filosofie”, expertul in “ateism stiintific”, Octavian Chetan. Simuland cordialitatea, mimand o pretuire reala pentru gandirea lui Noica, jovialul Chetan purta discutii cu Liiceanu pe teme de filosofie contemporana. Il indema sa faca minime concesii ideologiei dominante, dar il asigura, in acelasi timp, de o oarecare simpatie pentru efortul sau de a traduce texte din Heidegger, in primul rand “Scrisoarea asupra umanismului”. Delatiunile lui Chetan erau contrapartea hermeneutica a inregistrarilor lui “Teofil” (numele codificat pentru “tehnica operativa”). Oricum, a ne intreba “de ce” era pusa in miscare aceasta masinarie aberanta ar insemna sa ignoram ceea ce ne-a transmis marele scriitor Primo Levi despre universul concentrationar: Acolo nu exista de ce.

Angrenajul descris de Gabriel Liiceanu este unul kafkian. Evident, teroarea nu mai este una fatisa, precum in anii 50. Se peroreaza despre “legalitatea socialista”, iar securistii obtin diplome de absolventi ai facultatilor de drept. Imediat dupa moartea lui Dej, Ceausescu spusese ca oamenii nu trebuie sa se mai teama de organele de securitate. In aprilie 1968 este reabilitat Lucretiu Patrascanu, premierul Maurer deplange “acele mult prea triste si prea urate fapte”. Perioada de relativa relaxare a lasat sa pluteasca multe sperante privind un fel de primavara de la Bucuresti. A fost o mare amagire, cum s-a dovedit in 1971, odata cu instituirea, prin “Tezele din iulie”, a noii glaciatiuni. Gabriel Liiceanu surprinde perfect socul declansarii noi campanii anti-intelectuale si anti-occidentale: “Dupa sase ani de relaxare ideologica, cand geturile incepusera sa se topeasca si apele spiritului prinsesera sa curga din nou, clipocind vesele in ritmul libertatii, Ceausescu, dupa vizitele facute in China si Coreea de Nord in mai 1971, se intorsese in tara, purtand in tolba, asemeni lui Odiseucare pleaca de la curtea lui Eol cu Crivatul legat intr-un burduf, vanturile ideologiei comuniste asiatice. … Venise din nou inghetul si, odata cu el, vremea censorilor, a propagandistilor, a activistilor, a ideologilor, a agitoatorilor”. Dar trecuse in realitate vremea lor? Nu ne lasem noi prinsi in mirajul plasmuit tocmai pentru a-i permite lui Ceausescu sa pozeze in “carmaci al destinului national”? Traind in cercul stramt al meschinelor lor reglari de conturi, noii administratori ai corectitudinii istorice habar nu au (ori se prefac ca habar nu au) ce era Securitatea anilor 70, cum opera ea, care ii era misiunea si cum intelegea sa si-o indeplineasca. Sa afirmi ca a existat un moment de pauza reala, de stopare a represiunii este o ineptie, oricum am privi lucrurile. Armata de informatori a existat fara oprire, crestea si scadea nesemnificativ, in functie de deciziile partidului. Imi amintesc cum, prin 1967, sora tatalui meu, medic la Sanepidul Capitalei, a fost convocata la Securitate pentru a i se atrage atentia sa nu mai converseze la birou despre ce auzea la “Europa Libera”.

“Imblanzirea” Securitatii despre care scriu unii tinea de o oarecare rafinare a metodelor de intimidare. Se opera cu avertismente si amenintari prea putin voalate. Teroarea a fost mereu acolo, potentiala, usor de tradus in actu de cate ori regimul simtea nevoia. Mizerabila inscenare de la Facultatea de Filosofie impotriva unor studenti nonconformisti (intre care Tiberiu Vasar si Iulian Badin) a avut loc in septembrie 1965, dupa Congresul al IX-lea al PCR. Pe Stelian Tanase il turna, in anii 80, bunul sau prieten, filosoful Dan Oprescu. Sorin Antohi a fost recrutat ca elev de liceu. Pe profesorul Tudor Bugnariu il turnau istoricul de arta Raul Sorban, filosoful Pavel Apostol si psihologul Alexandru Rosca. Pe Radu Ioanid il turnau doi cunoscuti sociologi. Despre Katherine Verdery informa Andrei Marga. Despre mine, intre altii, a dat note informative Stefan Costea, consilier la Academia de Stiinte Sociale si Politice, ulterior profesor de sociologie la “Spiru Haret”. Pe sociologul neo-marxist Pavel Campeanu il turna diplomatul Gheorghe Magheru. Lista e lunga. Sa amintim cat de supravegheati au fost N. Steinhardt, C. Noica, Paul Goma, Doina Cornea, Dorin Tudoran, Andrei Plesu, Viorel Padina, Vasile Paraschiv, Corneliu Coposu, Ioan Barbus, membrii grupului de actiune Banat. Existau diverse nume pentru delatori: ciripitori, turnatori, “soptitori”. Delatiunea facea parte din codul genetic al sistemului.

Sa crezi ca abia la mijlocul anilor 70, odata cu SLOMR, miscarea Goma si greva anticomunista a minerilor din Valea Jiului, Securitatea si-ar fi reluat actiunile teroriste, este asadar o proba de crasa ignoranta. Este oare nevoie sa le reamintim acestor pseudo-naivi ca regimul nu a renuntat nicio secunda la dogma sacrosancta a “rolului conducator al partidului”, decretat de Ceausescu drept legitate obiectiva? Daca noii Calibani ar merge la biblioteca, ar putea rasfoi colectia “Luceafarului” barbist, revista unde apareau imundele atacuri inca din 1967-1968, impotriva “Europei Libere”.

Regimul actiona aparent contradictoriu: pe de o parte ii ingaduia lui Liiceanu sa plece cu o bursa in Germania, pe de alta cataloga acea calatorie drept debutul unei cariere subversive. Impresionant este portretul altui marxist, istoricul matematicii si al filosofiei Imre Toth, un om care supravietuise schingiuirilor naziste si care crezuse candva in promisiunile emancipatoare ale comunismului. Mi-a vorbit admirativ sora mamei mele, Cristina Luca. In 1969, publicase o carte cate a facut valuri: “Ahile. Paradoxele eleate in fenomenologia spiritului”. Ramas in Germania, Toth a facut tot posibilul sa-i ajute pe unii tineri filosofi din Romania care mergeau pe un drum independent. Intre acestia, Gabriel Liiceanu. Securitatea vedea in aceasta relatie de solidaritate spirituala un complot sinistru. Cum ar fi putut pricepe submediocrii securisti ca Imre Toth, bunul prieten al lui Petru Cretia, era un geniu? Intr-un mesaj catre Gabriel Liiceanu, scris in 2009, cu putin timp inaintea mortii, Imre Toth facea o rascolitoare marturisire despre propria-i depresiune: “Tot ceea ce a fost, adica este, viata mea dansa fara intrerupere in fata ochilor mei, ca un roi agitat de fluturi in permanenta miscare browniana, o permanenta tortura sadica, ziua si noaptea * Toate macromoleculele miraculoase ale farmaceuticii moderne au ramas fara efect * Unica consolare–slaba, dar oricum o consolare–am gasit in lectura permenenta a Psalmilor, care de altfel au constituit una din lecturile mele preferate si in epoca paleolitica a convingerilor mele comuniste * Asemeni regelui David, nici pentru mine nu a crescu balsam in Ghilead”. Aceasta scrisoare-spovedanie a lui Imre Toth este una dintre cele mai frumoase si cutremuratoare pe care mi-a fost dat sa le citesc vreodata. Ii indemn pe cititori sa zaboveasca asupra ei. Nu vor regreta.

Cartea este si un prilej de a ragandi statutul ancilar al stiintelor umane in regimul comunist. Portretele hingherilor ideologici de la Institutul de Filosofie, canalii, snapani, grobieni, mi-au amintit scrierile lui Aleksandr Zinoviev. Cerberul ideologic C. I Gulian, groparul filosofiei romanesti, urland ca un apucat, politrucul abject Radu Pantazi, secretarul de partid al Academiei RSR, culturnicul servil Alexandru Tanase: o teratologie perfect surprinsa de cel care le-a fost victima. Mediocritatea se ingemana cu miselia. Randurile despre Pantazi sunt antologice. Mi-au readus in memorie ce-mi spunea matusa mea despre diversele ilegaliste care taiau si spanzurau la Comisia Controlului de Partid: “Pantazi al nostru era o pocitanie ticaloasa. (Ramane o discutie de facut alta data de ce, intrupandu-se, utopia lui Marx a avut vocatia speciala de a scoate deasupra si a folosi tocmai cazaturile speciei umane. De ce a avut ea oare harul acesta al selectiei inverse? De ce, in istorie, a izbandit la un moment dat o societate in care ierarhiile politice mergeau mana-n mana cu ierarhia gradelor de ticalosie?) Pantazi al nostru era un armonios. Statura de pitic, ochii verzi bulbucati, mesa rarita de pe frunte, dintii galbeni, burtica proeminenta, crescuta pe neasteptate sub un stern plat si umflandu-i dezavantajos vesta costumului (purta mereu costim trois-pieces), pantofii galbeni, mansetele pantalonilor care nu razbeau niciodata pana la pantofi si care lasau sa se vada cele mai stranii culori de sosete, afectarea unei sprinteneli ce se concretiza in mici piruete ridicole,, spunand in mod spontan ceva despre felul in care invartea prin viata, toate astea–dublate de machiaverlacuri ieftine, de cruzimi amestecate cu poltronerii, de smecherie si incultura, de felul in care, in mai toate cuvantarile, scotea ‘Partidul’ la inaintare,–faceau din Pantazi un personaj dezgustator, care te trimitea cu gandul la un imposibil si monstruos cocktail de specii animale: broscoi, ratoi falosi sau–ca sa recuperam si vorba pe care o foloseau comisarii sovietici atunci cand demascau, in sedinte, dusmanul–’vipere lubrice’”.

Cat priveste paginile de confesiuni ale securistilor, marturisesc ca Liiceanu a reusit sa ma faca a crede ca sunt reale. Ceea ce, literar vorbind, este extraordinar. A durat pana sa realizez ca e vorba de o docu-fictiune, ca suntem invitati sa participam la o drama cu actori reali, dar si cu confesiuni inchipuite. Fascinanta deopotriva ca document, ca marturisre si ca izbanda literara, cartea este o necesara clarificare a ceea ce-a insemnat decenta, onoare si probitate in acele timpuri sumbre. Evident, Gabriel Liiceanu nu a fost un disident. N-a spus niciodata ca ar fi fost. Dar regimul l-a tratat cu maxima suspiciune, a tesut in jurul sau un paienjenis al turnatoriilor menit sa-l anihileze in clipa in care s-ar fi ajuns la momentul anchetelor. Ceea ce deranja cel mai tare la Liiceanu era tocmai alteritatea sa, faptul ca era diferit de colegii de insitut, de fapt de majoritatea celor deveniti, vorba lui Gramsci, intelectuali organici ai regimului. Gandea altfel, vorbea altfel, scria altfel. Oranduire a resentimentului, comunismul absolutizeaza gelozia sociala. Oricine se comporta onorabil, devine automat suspect.

Cum explicam comportamentul lui Chetan? De ce nu a schitat niciodata un minim efort de a lamuri rolul sau in urmarirea lui Liiceanu, Noica si probabil ca nu doar a lor? L-am cunoscut pe vremea cand eram inca student la Faculttatea de Filosofie. Ne-am intalnit la Cluj, la sesiunea cerucrilor stiintifice studentesti in 1973. Prezentasem o lucrare intitulata “Noua Stanga intre utopie si disperare”. Fusese propusa pentru premiul I, a intervenit tovarasa Olivia Clatici (secretara a Centrului Universitar de Partid Bucuresti), am luat doar mentiune. Octavian Chetan s-a apropiat de mine, mi-a spus ca ar vrea sa publice textul in “Revista de Filosofie”. Am debutat, asadar, in acea revista, ca student. Am scris apoi articole despre tanarul Lukacs, Gramsci, Marcuse, Adorno, Korsch, Habermas, ba chiar si despre noii filosofi francezi. Pe Octavian Chetan l-am vazut rar, lucram cu adjunctul sau, Mihai Ciurdariu. Nu m-a descurajat sa scriu pe subiecte legate de marxismul occidental. In acelasi timp. fiecare numar din revista debuta cu gretoase panegirice la adresa secretarului general si a “stralucitelor sale contributii” la doctrina marxist-leninista.

Cred ca Octavian Chetan era un servitor a ceea ce Kostas Papaioannou a numit ideologia rece. Turna fara scrupule si fara reticente. Avea propriile probleme de dosar, devenise un suporter neconditionat al regimului. Cum altfel ar fi putut ajunge, in anii 80, redactor-sef al Editurii Politice? Daca avusese vreodata caracter, il pierduse demult. Era un exponent al faunei care prospera in mlastina comunista. Comitea raul in chip natural, spontan, instinctiv, cu, moral vorbind, idioata nepasare.

PS Imi scrie un bun prieten dupa citirea articolului de mai sus: “Privitor la remarca lui Primo Levi: “acolo nu exista de ce”, ea presupune ca actiunile umane depind de ratiune. De fapt insa aceste actiuni tin in mare masura de pofte extrem de primitive — libido dominandi, de exemplu, rar si cu greu contracarate de ce numim aici “the rule of law”. Exista deci un “de ce” : pofta nestapînita de a stapîni.”

http://www.lapunkt.ro/2013/11/14/diavolul-ca-turnator-si-bunul-filosof-jurnal-de-film-3/

http://www.contributors.ro/cultura/despre-paltinisul-magic-dupa-treizeci-de-ani/

http://www.contributors.ro/cultura/cine-a-fost-c-ionescu-gulian-exterminatorul-filosofiei-romanesti/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "27 comments" on this Article:

  1. Razvan spune:

    In aceasi logica a literaturii inspirate de personajele care au avut a face cu Securitatea intr’un fel sau altul, recomand cu caldura piesa ‘Tipografic majuscul’ construita pe textul dosarului CNSAS unui tanar de 16 ani care scrie cu creta pe peretii Botosaniuliu “Libertate”.

    Este extraordinar cum recreaza cu vorbele securistilor si activistilor acea lume in care o armata de oameni ‘maturi’ intepenisera de spaima ca un tanar s’a apucat sa scrie pe ziduri “Libertate”!
    Tanarul a murit… dupa 3 ani de leucemie… dupa ce a fost anchetat de baietii destepti care jurasera ‘pe fiinta nationala’.

    Din toata inima o recomand.

  2. Bio-Forum spune:

    ….Dle Profesor, in anticiparea subiectului propus:……”(Ramane o discutie de facut alta data de ce, intrupandu-se, utopia lui Marx a avut vocatia speciala de a scoate deasupra si a folosi tocmai cazaturile speciei umane. De ce a avut ea oare harul acesta al selectiei inverse? De ce, in istorie, a izbandit la un moment dat o societate in care ierarhiile politice mergeau mana-n mana cu ierarhia gradelor de ticalosie?)”…
    …propun sa nu scoatem utopia lui Marx din contextul social-politic in care a luat nastere….
    …sa nu uitam intransigenta regimurilor aristocrate ale vremurilor (1840-1914) de a se prevala de vechile privilegii, pentru mentinerea carora au comis multe ticalosii….sa nu uitam ca KGB-ul a ocupat la Ljublianka locul vechii Sigurante tariste, ca aceleasi metode au fost folosite de cei care au obtinut puterea, insa cu o amploare mult mai mare (Tarul si camarila au anihilat fizic cateva mii de oponenti politici, Stalin cateva zeci de milioane)…
    …ma intreb daca Gheorghe Gheorghiu-Dej ar mai fi avut aceeasi inversunare impotriva “burghejilor” daca nu ar fi fost in puscarie pe motive politice (era sef de sidicat si incerca sa obtina conditii de viata mai decente pentru unii lucratori, conditii decente care in Occident s-au transpus in crearea unei clase de mijloc – pe scheletul careia se poate cladi cea mai sustenabila democratie)…A fost comunismul o reluare mai ampla si mai prelungita a Revolutiei Franceze?
    Am mai spus-o si o repet: refuzul dialogului, evitarea transparentei, ignorarea unor fapte si adevaruri si mai ales a principiilor morale nu poate duce decat la conflict si adoptarea unor pozitii extreme, radicalizante, instabile si nesustenabile, cu consecinte nefaste. Este o constatare si nu o justificare a miseliilor, o transpunere a principiului Newtonian al actiunii si reactiunii in domeniul social.
    Numai de bine, decenta, demnitate si sa traim in dreptate si adevar

  3. Alin spune:

    ” * Toate macromoleculele miraculoase ale farmaceuticii moderne au ramas fara efect * ”

    Despre ce macromolecule este vorba ?!? Unde poate fi citita scrisoarea integral ?

    • In volumul despre care scriu.

      • Alin spune:

        Multumesc..

        “Aceasta scrisoare-spovedanie a lui Imre Toth este una dintre cele mai frumoase si cutremuratoare pe care mi-a fost dat sa le citesc vreodata.”
        Va sugerez sa cititi (daca va descurcati in italiana) interviul-confesiune cu Romano Gatto , aici :

        http://matematica.unibocconi.it/articoli/colloquio-con-imre-toth

        2) acest articol -recomandare de lectura este unul din cele mai meritoase texte aparute pe “Contributors” anul acesta.

        3) @Razvan Cazul Mugurel este mai complicat decit pare la prima vedere. Dupa legea martiala data de polonezi in 12.1980 , s-a trasat sarcina Securitatii de a preveni in fasa manifestari de simpatie, copy-cat, etc. SI judetenele Secu au plusat, imaginind “cazuri” pt. a -si arata zelul. La BT colonelul Hulubas (pe atunci seful Secu) a creeat out of blue inscriptiile amintite, pt. a declansa o campanie de saptamani de luare de probe de scris, filari, etc. Baiatul respectiv (proaspat transferat in cl.XI la alt liceu) a avut ghinionul ca locuia in vecinatatea Casei Sindicatelor , unde Secu facea seara de seara inscriptiile respective. Adica a fost un frame-up , care s-a lasat cu masuri de “influentare pozitiva” si binenteles laudarea ofiterilor pt. vigilenta (un fel de false-flag case). DAr baiatul a avut de suferit ,desigur, numai pt. ca a fost in the wrong place at the wrong time. Leucemia nu s-a datorat stresului de la vizitele Secu. Toata povestea imi aminteste de Vasile Roaita …

        • Va multumesc mult. Voi citi cu maxim interes interviul. N-am mai spus in articol ca tatal meu l-a pretuit pe Imre Toth. Il considera un om de o absoluta onestitate. Imre a fost casatorit cu Ioana Lambrino, locuiau, din cat tin minte, aproape de noi, pe Intrarea Bitolia. Tatal meu era apropiat prieten cu profesorul Radu Stoichita, ilegalist si el, traducator din Hegel, specialist in logica simbolica (unchiul lui Victor Ieronim si al lui Alexandru Papilian). Radu Stoichita ne vizita cam o data pe luna. Ca si Imre Toth, Radu Stoichita a refuzat functii politice. Era total dezgustat de sistemul comunist. Cum dezgustat a fost si Imre.

          Recomandare pentru cei interesati:

          http://www.humanitas.ro/humanitas/palimpsest

        • cinism sau manipulare? spune:

          “numai pt ca a fost in wrong place at the wrong time”…. deci sa dam vina pentru un abuz si nedreptate comise pe …”nenoroc”… iar tortionarii nu au facut decat sa execute niste ordine, poate cu un pic de exces de zel suprapus pe o lipsa de originalitate….nu se stie exact ce cauzeaza leucemia, insa tortura, iradierea, otravirea si stresul sigur nu ajuta un organism sa ramana sanatos sau sa evite boala…cei care nu sunt convinsi de asta sa incerce pe pielea lor inainte de a concluziona despre viata altora

        • Razvan spune:

          @Alin
          Daca si’au manifestat zelul ‘out of the blue’ este si mai sinistru. Ideea e aceiasi… un copil scrie pe ziduri cu creta… ca a scris ca nu a scris… este la fel de ridicola reactia organelor de partid si de stat si este si tragica/traumatica pentru respectivul copil.

          Pe mine nu ma intereseaza aici numai ‘elevul’ ci reconstructia spiritului epocii, a securistilor si a profesorilor… Exact genul de a faca din tantar armasar si de a se arata baieti de comitet cand credeau de cuviinta. Ne intereseaza fizionomia tortionarilor nu a victimelor aici…

          Am fost o data … eram pustan… in discoteca la Cioplea, la Predeal, si m’am trezut ca s’au pus la masa mea 3 securisti. Nu prea aveam unde sa dau inapoi sau sa ma mut mai ales ca au intrat in vorba cu mine… se recomandau ca fiind responsaili de serviciile de securitate… ca asigurau securitatea oamenilor, ca in toate discotecile era la fel, ca ei apara patria… &c (Nu au spus ca lucreaza la Securitate). M’au imbiat cu un pahar de vin si evident se dadeau mari… Cand am prins momentul prielnic am taiat’o de acolo. Ei bine, actorii din piesa tare bine au prins genul asta de atitudine… ‘de comitet’.

          In alta ordine de idei, atata vreme cat miturile sunt folosite de societate nu ma deranjeaza. Ma deranjeaza doar atunci cand sunt folosite de un regim fara suflet pentru a isi gasi o minima legitimitate. Mitul oficial, cu alte cuvinte, care nici nu mai e mit e deja neadevar adus la rang de dogma. (Vasile Roaita &c). Tot asa si prejudecatile personale… sunt condamnabile dar nu genereaza neaparat un genocid. Este mai rau cand aceste idei devin politica de stat… dar atunci nu mai avem o prejudecata ci o ideologie.

          In ce priveste dosarul ‘elevul’… nu ma voi duce taman acum sa il citesc dar voi citi probabil orice va fi scris despre el in presa sau aiurea.

          Eu am avut un coleg care a vrut sa dea la facultate la filozofie… si invata el… pana intr’o zi cand s’a iscat un scandal monstruos in scoala. Auzeam din clasa injuraturi de mama si de origini… voci isterice, barbati femei…, profesoare cainandu’se, inspectori &c. Ce se intamplase: tanarul ara dintr’o familie care avea dosar politic… cineva facuse inchisoare, fusese apoi urmarit, tot tacamul. Ei bine … am vazut acolo fetele schimonosite de frica ale unor profesori. De parca ei erau victimele iar elevul faptuitorul !!!…

          Nu era nici un Vasile Roaita. Erau niste oameni care isi pierdusera sira spinarii, erau niste oportunisti speriati, erau niste politruci nervosi, erau niste securisti in exercitiul functiunii. De asta zic eu ca piesa este exceptionala. Readuce in minte o realitate pe care tindem sa o uitam.

          Si, da…. victimele arareori sunt modele de bravura. Dar vina nu este a lor ci a noastra ca asta cautam. Ele nu au fost modele de bravura ci oameni normali care fie au ajuns in locul nepotrivit la momentul nepotrivit fie au crezut ca normalul poate fi posibil intr’o realitate deformata de ideologie.

          • dusu spune:

            cind creshti de mic intr o lume,oricare ar fi ea,o percepi normala,domnule razvan ! parintzii ,ma refer la cei neindoctrinatzi politic, cauta sa ishi protejeze copilul de mediul fetid dar ii si ascund fatza hida.dezbatind cu el insushirile regimului ar insemna sa se lase la indiscretzia sincera a unui copil.asha ca´´ normalul poate fi posibil intr’o realitate deformata ´´
            imi aduc aminte ca in anul patru un coleg ishi depusese actele de emigrare.fiecare sectie avea un profeor indrumator de an.acelashi ne preda si un curs;apare intr o zi la curs si incepe sa ne admonesteze ptr ca am tzinut printre noi un coleg care tradeaza patria !ceva de felu asta ?asha am aflat despre cererea colegului.o lume nebuna care azi ishi arata roadele.de altfel comunistii de atunci ,pregateau viitorul de miine al patriei ! ha ha
            aa,cred ca fac parte dintre ultimele generatzii care au mai apucat profesori cu studii facute afara,dar carora li se mai permitea sa profeseze!?intre aceshtia si noii aparutzi,era o distantza pe care orice student o remarca

          • Alin spune:

            Aveti dreptate in ce scrieti, Pt, ca va intereseaza cazul, prin prisma celor “fara sira spinarii” , va recomand sa vedeti cateva file din dosar si modul cum a fost instrumentat , plus ce mai fac azi “actorii” de atunci aici:

            http://botosaneanul.ro/servicii-secrete/remember-cazul-panoul/

            Despre elevii turnatori care au participat la caz :

            http://botosaneanul.ro/ancheta-saptamanii/turnatori-la-16-ani/

            Materialul care a stat la baza scenariului teatral a fost publicat, initial , de Marius Oprea in “Financiarul” , in 12 parti . Incepeti de aici:

            http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/panourile-i-inscrisuri-dusmanoase-3092868

            si continuati cu keyword “Panourile” pentru celelalte 11 capitole.. Cazul a fost inclus , ulterior, in lucrarea sa : “Sase moduri de a muri” . Despre caz a mai scris , in anii ’90 , Gellu Dorian , intr-un volum dedicat dizidentilor din BT (atati citi au fost :lol: ) . Ca tot sintem la un articol — recomandare de lectura …..

            Raman insa la ceea ce am scris : a fost un set-up , frame-up , false-flag, inscenare , name-it. Cu atat mai grav, categoric. Dar nu a fost singurul in BT in acei ani ’80 si au fost oameni care au avut cariera distrusa si destine pulverizate de catre zelul Secu . Judeteana Secu BT a fost una din cele mai diabolice in acei ani. Dar sa nu ne departam prea mult de topicul Liiceanu …

            • dusu spune:

              nu credetzi ca ultima fraza e de prost gust ?
              oricum ca Liiceanu cred ca sint mai multzi doar ca n au ajuns patroni.
              cazul nu ma mai intereseaza domnule;sint eu un caz si nu simt necesitatea sa ma documentez,va mulzumesc
              si ptr ca paretzi mai tinar:azi tot comunistii sint anticomunisti.
              uite mai ieri citeam in fitzuicili de romanica:tovarasul basescu shi a cumparat 290 ha:ce caracter domnule! ;acum 23 ani comunist de frunte ingrosha rindurili celor care omorisera mosierii,iar azi se face mosier.

            • Alin spune:

              @ Dusu 17.11.2013 ora 10:11

              Raspunsul meu era pt. Razvan. Asa a si fost paginat, dealtfel .Apare dupa comentariul dvs. initial de la 20:43 , pt. ca am scris mai tarziu (ora 2:14 RO) , dar era adresat lui Razvan.

              Re. Liiceanu — chiar asta am sugerat – sa nu ne departam de topicul volumului recomandat in articol. Nu a fost nici o ironie .

          • Razvan spune:

            @dusu
            Toate aceste zbateri post-decebriste nu sunt decat tribulatiile unei societati de a regasi normalitatea. Avem realitati/normalitati paralele care intra in conflict unele cu altele. Am descoperit cu totii aceste realitati si suntem inca socati ca ele pot exista independent de noi.
            *
            Da, oamenii isi fereau copii si se fereau si pe ei insisi de indiscretiile copiilor. Cazuri au fost. Asta este problema copiilor: tind sa fie sinceri. Dar pot fi si cu usurinta inselati.

            Au existat copii/tineri/oameni care au stiut care este adevarul. Unii stiau din familie. Cand ai pe ai tai fost condamnati politic te cam prinzi cine e cine. Ba chiar avertizezi pe respectivul tanar sa aiba grija ce zice si ce face pentru ca nu este in situatia celorlalti de a patina fara grija pe suprafata inghetata a lacului.

            Apoi au fost cei care ascultau Europa Libera. Toti colegii mai faceau asta. Ascultam cu precadere muzica dar si stirile si alte comentarii. Un prieten tin minte ma expedia la telefon ca “a inceput emisiunea” :-) duminica la pranz… stiau/stiam in general cam tot. Multi stiau ca lumea nu era normala…

            Altfel, va dau dreptate ca lumea de azi atunci s’a nascut. Unii stiau, multi stiau dar au facut alegeri diferite. Familiile lor si apoi si ei.

            @Alin,
            multumesc, foarte instructiv.
            acum… mie nu mi’e evidenta inscenarea securitatii. Aceasta, daca exista, ar trebui probata intr’un fel sau altul. Eu ma gandesc la frica ofiterilor si ura lor declansata de orice ‘eveniment’ pe care trebuiau sa il raporteze. Dupa cate stiu, nu erau de loc fericiti sa aiba ‘evenimente’. Or, a confectiona de la sine ‘evenimente’… merge cumva in rasparul a ceea ce stiu. (nu le stiu pe toate :-) )

            Ah, puteau face dosare in urma unor banuieli ridicole. La o nunta, de pilda, o turnatoare care il lucra informativ pe unul din invitati… observa ca un preot, pe care nu il cunostea, canta “cantece de autori necunoscuti (suspecti)” (citat din dosar) si ofiterul scrie pe margine ‘sa se investigheze’ situatia, cine este si de unde este. Si asa i’au facut acelui preot un dosar de urmarire… au urmat perchezitii, inscenari, o droaie de informatori, &c. Dar acesta nu a fost un eveniment ci vigilenta revolutionara sau cum naiba o numeau aceste canalii.

            • Alin spune:

              Nu erau fericiti sa aiba evenimente “reale” , pt. ca atunci chiar trebuiau sa munceasca . Dar sa creeze evenimente “fictive” le placea — trebuiau sa-si justifice jobul, nu ? Nu puteau trai numai din “colportarea stirilor de la Europa Libera” si “bancuri politice” , nu ? A creea o problema pt. a te preface ocupat si a-ti justifica jobul , ba chiar a dezvolta de aici alte activitati se intalneste in multe profesii si activitati , dar mai ales in domeniul serviciilor. Va inchipuiti ce panica a cuprins serviciile , de o parte sau alta a Atlanticului la sfarsitul Cold War. mai ales dupa desfiintarea NATO. Noroc cu 9/11 si “terorismul” :lol:

              Revenind la cazul discutat: ceea ce nu se spune e ca baiatul locuia chiar vis-a-vis de locul unde “apareau” noaptea inscrisurile respective. Era f. prost luminat (sintem deja in 1981) . Plus, e adevarat, obisnuia sa iasa pt. o mica plimbare la ore tarzii . Inscrisurile nu apareau la ora 24-1 cind se plimba el, ci pe la ora 3 dimineata , erau “observate” pe la 5 si sterse aprox. la 5:30. Zona a fost filata nopti la rind si veti fi de acord, sper, ca nu puteau prinde “in flagrant” un tigan beat care habar n-are sa scrie, basca despre SLOMR. Pe scurt , inscriptiile au fost “planted” si tot ce trebuia era “un flagrant ” cu cineva potrivit (cit de cit educat) care trece tarziu prin zona si apoi o “confesie” .Amandoua usor de obtinut. S-a avut grija sa nu fie tam-tam , deci cineva care scapa doar cu “mustrare” , influentare pozitiva, etc.
              Adica Secu si-a facut treaba cu minimum de paguba (nu a fost proces, prelucrare in presa, etc). Hulubas a raportat la Buc. “vigilenta” , a fost evidentiat si totul s-a lasat cu o sedinta la liceu. E adevarat , baiatul a suferit dar nu a fost sanctionat in nici un fel. Insa majoritatea actorilor din poveste au crezut (mai cred si azi) ca a fost pe bune. Chestiile astea se numeau
              in jargon Secu “combinatii complexe” (spre deosebire de cele “simple” ) si constau tocmai in provocari, frame-up , false-flag , etc. De multe ori nici nu erau mentionate in documentatia unui dosar (fac parte din “tricks of the trade” :lol: . Un exemplu totusi :daca cititi dosarul Brucan veti vedea cum Stamatoiu sugereaza ca ofiterii in civil sa-i strecoare acestuia in buzunar o bancnota de 100 USD si apoi sa faca “flagrantul” . Brucan avea valuta (din onorariile conferintelor din USA , plus ce-i mai dadea Campeanu Jr. :lol: ) dar sub forma de cont la BRCE si cind mergea la shop era obligat sa plateasca cu check nu cash. Daca era prins cu cash era vai de mama lui :lol: Bun, e mult de spus, dar cred ca intelegeti ….

  4. T. Bucur spune:

    CUM A INCERCAT UN SECURIST SA MA RACOLEZE CA INFORMATOR SI CUM APOI A RENUNTAT:
    - Prin anii 80 ma invita securistul institutiei in care lucram la o discutie. Fara prea lunga introducere, imi propune sa-i devin informator. Imi da si cateva nume ale unor colegi care lui nu-i inspirau incredere.
    - Ma arat onorat de increderea lui. Ii promit ca, daca intamplator voi observa ca vreunul dintre colegi are de gand sa atenteze la siguranta tarii, il voi informa negresit.
    Fac insa urmatoarea precizare: sa nu-mi ceara sa abordez pe cineva anume, sa nu-mi propuna tema pe care sa-l abordez pe respectivul. Totul se va restrange la aflarea de catre mine, intamplator, a unor fapte grave.
    -Replica lui, pe care o redau exact: “Pai tocmai asta ma intereseaza – sa abordati pe cineva anume indicat de mine si sa deschideti discutia pe tema de interes indicata de mine, dupa care sa ma informati”.
    Asta nu am acceptat. Am repetat stuatia eventuala in care as fi gata sa-i aduc la cunostinta un pericol real la adresa sigurantei tarii.
    Discutia a ramas, cum se zice, “in coada de peste”. Nici eu nu l-am mai cautat, dar nici el pe mine. Nu am suferit repercusiuni, doar ca pana in 1990 nu am fost avansat pe linie profesionala. Atat!
    CONCLUZII:
    - Niste mincinosi cei care spun ca au acceptat sa devina informatori sub amenintare sau sub teroare! (Asta poate prin anii 50).
    - Ce degradare morala la cei care abordau victimele la indicatile exprese ale securistului angajator! Adica toti! Asta am inteles ca era regula.

    • victor L spune:

      @ T. Bucur,
      in mare ai dreptate, dar sa nu crezi ca toti securistii cedau dupa prima incercare.
      Eu am dat de unul mai insistent si, e drept era baut, nu s-a aratat suparat nici cind i-am spus ca nu vreau sa devin, si nu mint, coada de topor a nimanui. A rinjit a zimbet incercind sa spuna ca nu despre asta ar fi vorba.
      Ei bine, inainte de a ma elibera din armata mi s-a furat caietul de insemnari (probabil la initiativa secretarului de partid pe unitate suparat ca m-am eschivat sa intru in partid).
      Caietul l-am primit dupa 16 ani, da, 16 ani, tocmai de la securistul care mi-a fost “partener” la multe discutii in tineretera mea.
      Fusese dat afara din Securitate pentru betii, se spunea, si nu a plecat cu mina goala. In schimbul unei sticle de rachiu alb (monopol, cum i se mai spunea) mi-a dat caietul ajuns de la Braila la Timisoara.
      Fusese citit de doua persoane, caci erau sublinieri cu creion negru si rosu.
      E singurul caiet pe care il mai am; pe celelalte le-am ars intr-un timp cind ma simteam urmarit.
      Apoi am primit caietul pierdut.
      Am pierdut la avansari sau la diferite repartitii; apartamentul a trebuit sa mi-l cumpar, nu prezentam incredere pentru secretarul de partid nici unde am lucrat. Dar mi-am asumat riscul si m-am simtit si ma simt bine.

      • Alin spune:

        “Dar mi-am asumat riscul si m-am simtit si ma simt bine.” Asta pt. ca ati fost tare –altii nu au reusit, adica erau labili. Sau, precum frumos ii spuneati ieri lui Belphegor (Cosasu) : ” deh, labilitatea e un sentiment.”

        Deci nu toate sentimentele omenesti sint folositoare omului :!:

        • victor L spune:

          @ Alin,
          ma vad nevoit sa te corectez: Belfegor (nu Belphegor) era pseudonimul dlui Cosasu.
          Apoi, eu nu condamn in totalitate “cozile de topor ” securiste; au fost cazuri unde oamenii au cedat diferitelor santaje, dar au fost si dintre cei ce si-au aruncat dejectiile cu satisfactie. Si unii continua si azi fara rusine.
          Cit despre citatul din Mirodan dat de dl Cosasu ” “Cine v-a spus că toate sentimentele omenești sînt folositoare omului?”” este simplu: “omul este lup pentru om”.

          • Alin spune:

            Nu e f. important, dar pt. ca ati adus vorba (corectura) : Belphegor este numele corect – precum banuiesc ca stiti , era ambasadorul Iadului in Franta .Precum exista “Devil in History” , a existat, iata , si Hell ambassador in France. :lol:

            De altfel Cosasu chiar asa a scris :Belphegor . A se vedea volul III de memorialistica , aparut cindva la Polirom :

            http://www.amazon.co.uk/Opere-III-Belphegor-Matusile-Romanian-ebook/dp/B00EAY6NAI

            In fapt , Cosasu s-a inspirat in alegerea pseudonimului cronicelor sportive din anii ’70 nu din mitologia Evului Mediu, ci din titlul unui serial de mare succes care era in fiecare dumineca dupa amiaza, la orele 17 , la TV , cu Juliete Greco : Fantoma de la Luvru .

            http://www.youtube.com/watch?v=_nPSMvyFWKI

            • victor L spune:

              @ Alin,
              abuzam de un spatiu pentru a ne contra ;)
              Eu il citeam pe dl Cosaşu in Sportul popular. Dar daca pomenesti de articolul din gazeta sporturile, reciteste preambulul:
              “Înaintea meciului cu Grecia de la Atena, Radu Cosaşu şi-a antologat un articol publicat imediat după calificarea la Mondialul din Mexic,1-1 cu tot cu Grecia. La vremea respectivă, scriitorul îşi semna rubrica din ziarul Sportul cu celebrul pseudonim Belfegor”
              S-o lasam balta, nu mai continui pe acest subiect.

            • Alin spune:

              De acord , o lasam balta ! Cred ca dl. profesor rade in barba si se amuza copios :lol:

    • dusu spune:

      realista confesiunea ! si daca e ora destainuirilor :
      in 88 m au chemat secretarul si vicesecretarul de partid in biroul organizatiei pcr.mi au prezentat situatia in care seful unui departament(sectie pe atunci)urma sa se pensioneze si ei se gindisera la mine ca urmash.dar vai ! nu eram membru;trebuia sa le fac o cerere cum ca vreau sa ma inscriu in partidul lor.le am raspuns ca ma voi gindi.au trecut ceva luni si m au chemat din nou;atunci a trebuit sa refuz si sa le spun ca nu ma simt pregatit sa devin membru.ei m au lasat in pace,dar shefa fdsn(frontu democratiei si unitatii socialiste !?sa ma corectati daca m a lasat memoria!)la putzin timp mi a cerut sa ma inscriu aci.cu ea dialogul putea fi mai glumetz,dar n am scapat.asha ca am fost un mindru membru ce a luptat inca de atunci ptr dimocratia rumineasca,platind 15 lei lunar(parca !?)
      ei,dar povestea continua;un coleg ce se remarca prin activitatzi extra,ha ha,ne a anuntzat la citeva zile de la refuzul meu ca se inscrie in pcr.l au facut sef,l au trimis la capitala romanicai parca doua sptamini sa l instruiasca pe linie de partid(niciodata n a mai povestit ce l au invatzat aia acolo)apoi l au facut director.in 89 dupa o zi in care era distrus si speriat s a metamorfozat intr un revolutionar demn de rivolutia rumina.shi a scimbat apoi titulatura in manager.
      ei,pe mine m a dat afara(bine,se chema reorganizare)odata cu revolutia furata,ha ha ha
      sa nu credetzi ca port pica cuiva si de aceea am scris !

      • victor L spune:

        Da, FDUS (desi dupa un timp parca s-a schimbat prima litera din acronim); eu mai retin ca parca doar 5 lei era cotizatia si erau cooptati, obligatoriu, toti cei care nu erau membri PCR sau UTC.

        • dusu spune:

          obligatoriu pe dracu !

          • victor L spune:

            @ dusu,
            te cam repezi fara motiv: depindea de locul de munca.
            Unde am lucrat ni se spunea ca e obligatoriu. Nu am spus legal, dar erau atit de insistenti si insinuanti incit plateai scirbit cei 5 lei. Nu stiam sa fi exista nemembrii de partid care sa nu plateasca 5 lei.
            NB,
            eu nu generalizez si nu vorbesc despre experientele tale ori ale altcuiva, ci despre ale mele.
            Si nu o fac pentru statuie, ci era o discutie :P

  5. Razesu spune:

    Am scris si publicat si eu o carte UMBRA NOASTRA CEA DE TOATE ZILELE, in fapt, transcrierea Disarului meu de Urmarire Informativa. Nimeni, nici macar IICCMER-ul care ar fi trebuit sa fie interesat, nici un ziar, nici o revista n-a dat un semn de viata. Cum a scos Dl. Liiceanu cartea lui, toata lumea a dat pe spate.
    Nu vreau sa ma compar cu D-sa dar poate ca scrierea mea este mai inchegata, mai directa sii mai la obiect decat a Dlui Liiceanu, fiindca reda intreaga istorie a dosarului, cum a fost initiat, cum s-a derulat si incheiat, ca si intreaga semnificatie a unei vieti paralele, scrise de “umbra” care m-a avut in seama, cu comentarii pertinente si sugestive pentru o institutie care se facea ca face ceva, doar ca sa-si justifice painea buna pe care o manca. Daca cineva este interesat sa citeasca DUI-ul meu, este suficient sa-mi comunice adresa si i-o expediez fara nici o pretentie materiala.
    Altfel … sa auzim de bine.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)