Home » Cultura »Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Referendum pe Corabia nebunilor

Doina Jela iulie 14, 2012 Cultura, Politica & Doctrine, Societate/Life
22 comentarii 3,004 Vizualizari

Într-una din cărțile lui autobiografice, cunoscutul disident rus,Vladimir Bukovski, invocă  faimoasă anecdotă cu cele două nave care se întâlnesc în mijlocul oceanului, una plină cu idealiști care se îndreaptă spre paradisul comunist din Uniunea Sovietică, iar alta plină cu realiști care evadează din acest paradis. Pasagerii fiecăreia dintre cele  două nave sunt toți pe punte și le strigă din rărunchi celor de la bordul navei ”adverse”: ”Sunteți nebuni!”

Surdă de fapt la argumente și chiar la fapte, populația României a optat azi pentru una dintre cele două nave și strigă isteric, în direcția celeilalte. Cu siguranță, niciuna dintre cele două  nave nu duce în paradis. Foarte probabil ca, din cauza haosului și furiei pasagerilor, care mai și votează, în privința direcției de urmat, ori de câte ori le vine pe chelie, nu cum se face în locuri sănătoase mintal, la intervale clar convenite o dată pentru întotdeauna, amândouă să ducă până la urmă tot în iad, iadul pe care de bine de rău l-am evitat până acum. Dar cel mai sigur vom avea onoarea să ne ducă în iad corabia beată  condusă de Ponta și Antonescu,  fiindcă tot a spus primul la Bruxelles, că o țară nu e o navă. Dar ce e? O corabie a nebunilor în care nebunii au legat fedeleș echipajul și s-a îmbrăcat în uniformele lor.  Cel mai sigur asta ne așteaptă și mă tem că bani de redresare nu vom primi, dacă-i trimitem la cerșit pe barcagiii ăștia doi.  Nu numai fiindcă sunt plini de țâfnă și tupeu ciocoiesc, atunci când întind mâna, ci pur și simplu fiindcă sunt hoți dovediți. Ce mă interesează pe mine acum este întrebarea cum Dumnezeu se face că din nou, în cel mai nepotrivit  moment, românii se aruncă în acest război sinucigaș cu ei înșiși, așa cum se aruncă ori de câte ori la mijloc este soarta lor pur și simplu.

Nu am nicio certitudine că suntem, în mod fatal, mai învrăjbiți unii cu alții decât alte neamuri, nu există în sprijinul speculațiilor astea autodenigratoare  nici un argument, cu excepția poftei într-adevăr remarcabile de autodenigrare și voluptuos autodispreț. Să nu-mi spună cineva că se poate extrage ceva serios despre  identitate națională dintr-o singură frază, datând de mai bine de două mii de ani,  a lui Herodot, dacă nu mă înșel, care ar fi spus că dacii sunt cei mai viteji dintre traci și ce minune ar realiza ei dacă ar fi uniți. Dezbinarea, ori unitatea populației unei țări, care, în ce ne privește, nu are două mii de ani, ci doar ceva mai mult de 150, fiindcă de atunci există statul său și conștiința sa de sine, nu vine din genă. Nimeni din cei care nu reușesc în ruptul capului să ne înțeleagă nu caută explicațiile acestui mister în urmă cu două mii de ani. Și nu e deloc indiferent dacă suntem sau nu înțeleși, fiindcă, din nou amintesc, plecăm curând cu traista în băț la cerșit prin Europa și prin lume. Ceea ce îi izbește pe ei, pe europeni, dincolo de acest dubios, clinic morb al autoderiziunii, este absența totală a unui set comun de  valori, absolut indiscutabile pentru absolut toată lumea.  Că este Constituția, sau Republica, sau Edith Piaf, sau Jean Monnet, sau democrația, sau Mohamed, toate popoarele structurate, coerente și funcționând ca o entitate aparte într-un ansamblu de entități, sunt alcătuite din indivizi, individualități care împărtășesc una, sau mai multe dintre aceste valori pe care nimeni nu le neagă nesancționat, nimeni nu le ia în râs fără risc și nimeni nu le pune la îndoială. Cum și în ce fel se formează o națiune, o comunitate în jurul unor asemenea valori, este foarte lung și complicat de spus. O spune istoria fiecărei nații în parte. Până atunci, constat doar că nu-mi vine în minte niciuna dintre aceste valori despre care să se poată spune că este împărtășită de absolut toți românii, iar asta cu siguranță pentru că ea nu există. Și cu siguranță niște dezbateri pe această temă organizate în instituții de învățământ, educație și cercetare, în programele școlare, prin tematica  de reflecție dată copiilor, ori la atât de lipsita de viziune, obedienta, slugarnica televiziune națională, ar da rezultate interesante. În anii 90, când s-au publicat memoriile Regelui Mihai consemnate de marele scriitor Mircea Ciobanu, iar mai apoi, când Regele însuși a venit pentru prima dată în România, după aproape 50 de ani de absență, am fost uimită de  profunda, statornica, fireasca iubire a acestui rege pentru poporul său. Știu că fără să fiu conștientă atunci de marea noastră carență națională, mi-am spus: Dacă un om de calitatea acestui om, ne iubește atât, înseamnă că este ceva de iubit în noi, iar noi nu vedem.

De la începutul anilor 90, ani ai tuturor speranțelor, e de spus că nefondate pe nimic, lucrurile n-au avut timp să se  amelioreze în direcția acestui autoexamen lucid-iubitor. Dacă întrebați astăzi o sută de adolescenți ”Ce iubești tu la poporul tău?” mă tem că 80 dintre ei vă vor râde în nas, iar de la ceilați 20 veți obține 20 de răspunsuri diferite.

Veți vedea mai ales că în mai toate cazurile, răspunsul va trăda o endemică, alarmantă absență a stimei de sine, adică rușinea de a fi român, a atât de popularului Cioran.

Construirea unui set de valori comune ar putea începe cu un vast program național de reclădire a stimei de sine. Într-adevăr, dacă regele Mihai ne-a iubit 50 de ani, o fi ceva de iubit în noi înșine. Și numai când ne vom iubi destul pe noi înșine, nu ne vom mai îmbarca pe două corăbii, urlând isteric unii la alții, frați la frați, copii la părinți, prieteni la prieteni, în loc să privim atenți  la barcagii noștri care nu-și iubesc decât propria piele și nu vor deloc, săracii, să ajungă cu ea la răcoare.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "22 comments" on this Article:

  1. non-stop spune:

    pentru iubirea acea de care vorbiti ne trebuie un educator. cioran a fost un activist. si chiar unul periculos.

  2. Dogaru spune:

    Dom.lor, acum este razboi si nu e loc pentru utopica “iubire”. Pe cine sa “iubesti”? Pe criminali, excroci, impostori, mincinosi, nesimtiti, iresponsabili? Asa ar trebui, dupa invataturile lui Cristos. Dar aceste invataturi te indeamna spre o limita pentru a te face doar sa te indrepti spre ea. De ar fi sa ne conformam intgral acestor invataturi, ar trebui sa desfiintam inchisorile.

  3. Alina spune:

    Superb eseu, va multumesc.

  4. Hantzy spune:

    Nu prea inteleg intreoducerea. Nu pare a fi relevanta atat timp cat, aratand ca si unii si altii sunt nebuni, ati ales sa va inrolati pe puntea uneia dintre ele si sa strigati in directia celeilalte ca merge in iad. Senzatia acelor matrozi e ca tocmai scapa dintr-acolo.
    Atitudinea asta de autovictimizare, cand desi subiectul are dreptate, e totusi persecutat de majoritate sa aleaga alta cale, imi repugna.

    Brusc, intr-o legatura logica pe care eu nu reusesc sa o intrezaresc, virati spre ideea setului de valori comune, ca liant intre echipajele celor doua corabii. Cu ce scop? Sa puna carma-n vant corabia ce mergea spre iad? Care e aia? Tocmai asta n-am putut pricepe la cei care-si declama apartenenta la “linia dreapta” fata de cei cu inima pe stanga. De ce cauta o solutie unica, ce ar trebui sa-i multumeasca si pe unii si pe altii, valorile comune fiind doar trucul prin care sa fie momiti ceilalti sa te urmeze? Constitutia sau Republica, precum Piaf si Jean Monet sunt valori transcedentale, care permit diferite optiuni si alternative viabile pentru fiecare, in functie de nazuintele proprii, iar nu cuantifica pasagerii unor vase in felurite feluri de nebuni, dar intotdeauna ceilalti sunt mai nebuni decat noi.

    • curios spune:

      @hantzy. Asa-i ca NU traiesti in RO? asa-i ca putin iti pasa de ce se intampla cu noi sub DICTATURA ROSIE? asa-i ca nu te costa sa ataci sub paravanul unor opinii de stanga (dar de stanga europeana, nu de stanga marxiata)? iar daca iese prost, vei zice oops,am zbarcit-o. Dar cnsecintele vor la noi nu la tine.

      • Hantzy spune:

        Nici Tismaneanu nu traieste in Romania. Nu ca m-as ridica la notorietatea domniei sale, dar argumentul meridianului pe care am ales sa vietuiesc nu mai are astfel relevanta.
        In alta ordine de idei, care dictatura, bre? Ca vad ca poate critica oricine, chiar si dumneata sau autoarea, fara sa fie ridicat de autoritatile fidelizate. Si nici teama de ANI sau DNA nu cred sa fie. Nu asta era argumentul irefutabil cum ca Base n-are porniri dictatoriale?!

        Sa fim clari: nu prefer dictatura rosie celei mov sau verzi sau galbene. dar gasesc pueril sa ma ataci atribuindu-mi pausal opinii de stanga, pentru ca, nu-i asa, cei pe care-i sustii dumneata nu pot avea decat principii de dreapta, din alea bune, nu europene sau marxiste?!
        Ei bine, dreapta, asa cum o inteleg eu, ofera intotdeauna alternative, fiecare avand libertatea a o alege pe cea care crede ca i se potriveste. Ai avut de asa ceva parte? Imi place sa compar societatea de dreapta cu un parc englezesc: o suprafata imensa taiata de doua-trei alei. Punctele de atractie (bancutele, rondurile cu flori, iazurile cu pesti, rugii de mure, locurile de joaca, terasele, pajistea cu paturi si cate si mai cate) nu sunt accesibile prin carari prestabilite, ci acestea vor fi batatorite si largite in functie de interesele individuale ale tuturor vizitatorilor.
        “Dreapta” romaneasca e, dimpotriva, o inrolare silita catre un scop pe care nimeni nu-l cunoaste clar, unde nu e evident ca cei mai multi se pot acomoda, dar daca asta e viziunea liderului ce putem face? Cei care nu tin pasul vor fi parasiti pe drum. Nu e nevoie de idioti, ci doar de instalatori …

        • curios spune:

          @hantzy, iata pericolul pe care risc eu si nu TU! Prin faptul ca a fost castrata CCR, nu mai pot fi atacate declaratii ale parlamnetului (nici nu mai e nevoie de hotarari) de genul: A. In RO nu pot exista decat trei partide B. surzii nu au voie sa voteze miercurea C. se caseaza toate sentintele Curti de Apel Iasi D. se suspenda Hot-News pe 6 luni E. e ridicat dreptul de difuzare al ziarului X (apropos, s-a intamplat deja cu ziarul Curentul) F. legislatura e prelungita cu trei ani G… REMARCA ca n-am pomenit vreun nume de politician. Iar a te baza pe “bunul-simt” ca nu vor face, nu mai e naivitate… Iar daca gasesti ceva similitudini cu Germania 1933 ingrozeste-te si mai mult. In definitiv avem un senator PSD, extrem de ZBIERATOR pe sticla, care a negat holocaustul si mai este in politica de varf. PS. calugarii care, la Bizant, discutau de sexul ingerilor, aveau logica lor, ratiunea lor etc, dar tot au fost MACELARITI de Mehmed II. De aceea spun ca riscul meu e INFINIT mai mare decat al tau. Idem ca in 1933, cei ce nu riscau direct au zis ca dracul nu e asa de negru (si multi au sfarsit la Dachau). Verstehen Sie? sau vorba de bun-simt a americanului: BETTER SAFE THAN SORRY!

          • Hantzy spune:

            OK, better safe than sorry! Cine e “safe” si cine e “sorry”? Recurgand la exemple, pot oferi o sumedenie vazute in oglinda. Unul singur nu exista: limitarea deciziilor CCR. Insa sustinatorii guvernantilor de azi (printre care nu ma numar) au si ei cuiul lor- ei reclama subordonarea membrilor CCR fostei puteri. Reluarea votarii sub comanda lui Anastase pana a iesit din urna cine trebuia este chichita de care se agata respectivii.

            • cristined spune:

              oricum vad ca l-ati diagnosticat corect pe falsul neamt. Sa te mai faci ca uiti de un procedeu de vot notoriu utilizat de hrebenciuc pana dincolo de suportabil si sa-l faci o piatra de temelie in acuzatii, chiar ca merita cele mai… nu mai gasesc cuvinte pt acest individ abject

    • Doru spune:

      Nu conteaza unde traieste, oricum e beat sau nebun.

      • Hantzy spune:

        Nebuni suntem cu totii: n-avem sanse decat a ne afla pe una din cele doua corabii.

        Beat poate ca sunt: am uitat sa-mi pun cuburile la inghetat si nu stiu cand pluteste gheata … dar, spre deosebire de dumneata, par mai coerent.

        • Liv St Omer spune:

          Hantzy, pe vremea lui Nastase erau ridicati oameni de pe strada pentru ca scrisesera critic impotriva lui Nastase. Nu e o gluma, nu e o “nebunie”, e un fapt; Ciuvica a fost doar UNUL din multii carora li s-a intamplat asta atunci. Nastase e inca in inchisoare, dar, dupa 29 sept., e posibil sa iasa, daca are Crin chef. Oamenii lui Nastase sunt la putere, ne conduc acum, as we speak, nu in nu-stiu-ce fantezie pe nu-stiu-ce corabie. Se intampla acum, maine-poimaine astia sunt in stare sa dea nu stiu ce oredonanta de urgenta si sa inchida ziarul X sau sa il aresteze pe ziaristul y (ca oricum au dat deja 2 OUG anticonstitutionale, si, dupa ce Europa intreaga le-a zis “bre, sunt anticonstitutionale, abrogati-le”, ei au raspuns pe toate canalele, toate tonurile si toate vocile posibile “nu, nu le abrogam, ne doare-n cot de voi”). Deci, care dictatura, man? Da, la modul ideal, exemplul tau cu dreapta=gradina englezeasca, alternative, etc, e foarte frumos, insa la modul ideal. In realitate, o administratie a unei tari, fie ea de stanga sau dreapta, se construieste cu oameni, iar oamenii au 1000 de pacate, limitari si defecte. In realitate, nu putem niciodata face altceva decat sa alegem raul cel mai mic: politicianul cu defectele cele mai putine, partidul care se apropie cel mai mult (chiar daca nu atinge) de realizarea promisiunilor pe care le face. Eu lucrurile astea nu le-am invatat la scoala, din carti, ci votand si iar votand politicieni romani, si discutand apoi despre asta (chiar si pe Contributors! :) ). Si te mai intreb ceva: daca maine, astia ne scot din UE, sau ne restrang(=anuleaza) dreptul de vot in Consiliu, si ca urmare toti clientii mei carora le construiam casute si cladiri se duc sa-si faca afacerile in alta parte, eu unul, ce fac? Ce, o sa stau sa ma uit la tv, si o sa ma consolez cu gandul “da, dar l’au “facut” pe marinar! maaama, ce i-au mai tras-o! ce bine!”? Sa fim cinstiti, asta e fondul problemei: o fi avut el declaratii tampite, dar tu chiar ai vazut undeva vreo incalcare grava a Constitutiei? Si daca nu e nici una, noi cum ne numim, ca tara care a declansat suspendarea, Bosimania? Chiar nu reusim nici unii sa trecem de “Basescu e grobian, Basescu e chior, Basescu se hahaie”, sa vedem mai departe de-atat, ca de fapt despre asta e vorbas in articol?

          • Hantzy spune:

            Liv,
            faptul ca erau ridicati oameni de pe strada e ceva mai bine decat sa fi fost chemati din nou minerii. Nu vreau sa-l disclup pe Nastase, dar insanatosirea societatii romanesti incepuse deja. Acuzele la adresa fostului sef de stat dateaza mai ales din perioada imediat urmatoare Revolutiei din Decembrie.
            Nu-i prefer nici pe Ponta si Antonescu lui Basescu in niciun caz, dar criticile pe care le accept impotriva lor nu pot fi de genul “oamenii lui Nastase” sau al intoarcerii in timp. Cu aceste argumente pot respinge pe absolut oricine: e suficient sa-l asociez unui caz controversat din trecut si gata. Realitatea contrafactuala a fost denuntata de DPA tocmai ca fiind un argument fals, ce apartine exclusiv oponentilor lui Basescu. S-a inselat oare?!
            Batalia mea aici nu e una impotriva lui Base si/sau in favoarea lui Antonescu, ci a fluctuatiei acestor argumente pro sau contra, indiferent cine e beneficiarul lor.

            • Liv St Omer spune:

              Cine e DPA? Posibil sa stiu dar sa-mi scape, in momentul asta. Eu cred ca nu e vorba de “argumentul intoarcerii in timp” ci chiar de o REALA intoarcere in timp! Exemplu care, pe mine unul, ma ustura al dracu’ de tare: pe vremea cand eram mic, in anii 92-96, o auzeam mereu pe maica-mea, profesoara de fizica, plangandu-se cum mereu creste $, scadea leul, dar Vacaroiu (si ministrul de finante, ACELASI, Florin Georgescu) odata la 2-3 luni mai adauga cate 20000 la salar, si pacalea prostimea; o pacalea, pentru ca cresterile de salar erau mereu mai mici decat rata inflatiei. Astazi, aceeasi schema: s-au dat inapoi 8% din cei 16% luati de Basescu, dar E a crescut in 2 luni de la 4,36 la 4,56, acoperind astfel cresterea de 8% si anuland-o complet.
              Repet: ACELASI Florin Georgescu e acum min. de finante. Ce vrei mai restauratie decat atat? In timp ce noi faceam aici teorii idealiste, oamenii astia planuiau in detaliu cum sa dea OUG-uri anticonstitutionale si cum sa acapareze statul. Tu lupti impotriva “fluctuatiei acestor argumente pro sau contra”, eu unul lupt pentru dreptul meu de a avea un trai cinstit, de a-mi castiga painea prin munca, fara sa fiu fortat sa fur, intr-o tara memra UE, si nu membra CSI. Revino cu picioarele pe pamant, astia maine-poimaine dau un OUG sa inchida site-ul Contributors, si noi inca ne batem aici in argumente pro/contra.

            • Hantzy spune:

              Argumentul “acelasi”. Cat de universal este acest argument?
              FG este acelasi finantist de la etajele superioare ale BNR, in timpul caruia rezerva monetara a crescut de la 10 la 18 mld dolari, iar devalorizarea accelerata a monedei a fost franata.
              Iat TB este acelasi poltician care sustinea in 1992 formarea guvernului Vacaroiu. Doar faptul ca nu i s-a oferit si lui un loc la ospat l-a facut sa se distanteze politic, la acea vreme nu inca si ideologic.
              Iti inteleg desigur oful si-l respect, dar intrebarea este cati dintre cei care doresc sa fie cinstiti nu sunt obligati practic sa recurga la evaziuni, doar pentru a supravietui? Da-mi un exemplu de initiativa legislativa care sa detensioneze aceasta stare. Nu exista. S-a mers pe partea politieneasca: “stim ca furati, va prindem cand avem interes s-o facem!”

          • costobocu spune:

            pai l-am auzit pe ciuvica spunand…adrian nastase a dat ordin sa ma umfle…si mi-a dat drumul pana seara cand ziarele au inceput sa ia foc. dar justitia lui basescu a dat nup la toti aia care m-au ridicat abuziv si mi-au facut perchezitie fara mandat.

  5. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    … pămîntul este judecat pentru că nu e Paradis: o societate nouă trebuie să se nască pe cadavrul vechii societăţi. Oamenii sînt judecaţi pentru că nu sînt desăvîrşiţi: un om nou trebuie să se nască pe cadavrul omului vechi.

    Comunismul este o viclenie a infernului, deoarece sub seducţia perfidă a umanismului inconştient de limitele lui se ascund caznele inumane ale iadului terestru.

    „Fără violenţă şi cruzime, nimic nu se poate înfăptui în istorie” (Engels)

    Vladimir Soloviov a rostit, profetic, că rolul statului nu este de a aduce paradisul pe pămînt, ci de a împiedica instaurarea infernului. Prin vocea lui Marx, putem spune că infernul s-a travestit în paradis pentru a se înstăpîni asupra lumii. În comparaţie cu Gulag-ul, fabricile capitaliste exploatatoare erau zone de agrement.

    Citate din Vlad Muresan – “Comunismul-crima transcendentala”

  6. rox spune:

    Doamna Jela, eseul este foarte frumos si miscator. Nu inteleg insa mesajul dumneavoastra: sa ne iubim cu Ponta si Anotnescu, sau poate cu Voiculescu? Sa il iubim pe Nastase, in inchisoare? Sa-i iubim pe rusi, care abia asteapta ca actualul guvern sa le ceara ajutorul ‘fratesc’? Pe cine exact ar trebui sa iubim? Eu cred ca ar fi suficient sa iubim Romania. Daca toti ar face asta, USL ar fi ramas doar o banda de borfasi pusi pe rele, nu un guvern cautand legitimitatea prin frauda si uzurpare.

    • Doina Jela doina jela spune:

      Pentru Rox. Pe cine sa iubim, deci. Pe noi insine, fiecare pe sine, in suficienta masura ca sa aiba importanta cine ne conduce. Si in acest caz, fiti sigura ca am sti sa discernem pe care din cele doua corabii sa ne imbarcam, cea care ne duce spre Europa, sau cea care ne duce spre Belarus. Nu cred ca cineva care-si cunoaste interesul, al sau propriu, il poate iubi pe Voiculescu. si de altfel, pe niciun carmaci nu trebuie sa-l iubim. pur si simplu trebie sa-l alegem pe cel care ne duce in directia buna, fara sa urlam noi, in locul lui, pe punte.Cand te iubesti pe tine, iti iubesti si tara. asa cred. fiindca in ea sunt amintirile tale, identitatea ta, traseul tau de cand ai venit pe lume si pana azi. sper ca v-am raspuns. sanatate.

      • vida clara spune:

        Cine se iubeste pe sine e … pericol public. Nu duce decat la “vanitate” ( van = gol ) a sufletului.
        “Iubirea de sine” este unul dintre cele mai urate sentimente. Din pacate, este foarte mult
        raspandit.
        “Respectul de sine” este cel pe care sa si-l poarte un om. Sunt sigur ca asta vroiai sa spui de
        fapt, stimata Doina Jela.
        La respect de sine se poate ajunge doar prin “buna-cunoastere” o buna-cunoastere ce te
        conduce la “cunoasterea de sine”.
        Abia atunci cand te cunosti cu adevarat, abia atunci te poti cu adevarat respecta.
        Mai pe scurt, pe romaneste, abia atunci cand “subiectul” cunoaste “lungul nasului”.

  7. vida clara spune:

    Mihai ( fostul rege) nu a iubit Romania ci, pe el.
    Nu l-am auzit condamnand puciul. Probabil ca asteapta vreun plocon.
    Pe ceausisto-monarhistii fara scrupule adunati sub umbrela usl nu ii intereseaza pe care parte
    este “icoana” ci sa aibe ei la ce sa se ploconeasca.
    Cine vrea sa profite de vreo ne-democratie pentru a deveni democrat, nu va deveni democrat
    niciodata. Cel mult, ar putea sa para, unora ca el.

  8. Mihail spune:

    Setul de valori comune exista. Din pacate, a fost decredibilizat de 40 de ani de minciuna + alti 20 de ratacire, dar se regaseste incetul cu incetul, la fel cum o rana se cicatrizeaza in timp.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Doina Jela


Doina Jela

Este scriitoare, autoare u unui important numar de volume, care investigheaza si analizeara regimul comunist din Romania , cum ar: Cazul Nichita Dumitru, încercare de reconstitui... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)