Home » Cultura »Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Religii politice si orori totalitare. Sorin Lavric despre comunism

Vladimir Tismaneanu noiembrie 19, 2011 Cultura, Politica & Doctrine, Societate/Life
13 comentarii 1,757 Vizualizari

Comunismul nu a fost, nu este si nu va fi niciodata o ideologie banala. In inima sa se gaseste un proiect transformator, o utopie voluntarista de o intensitate si amplitudine fara precedent. Scopurile sale sunt globale si privesc reconstructia apocaliptica a umanitatii, la nivel social, economic si, mai ales, antropologic. Comunismul respinge religiile traditionale, dar se constituie el insusi, cu o aroganta fara egal, intr-o religie seculara. Este o doctrina salvationista, un milenarism febril asemenator cu viziunile fanatice ale sectelor medievale. Promitand libertatea totala, este in realitate o ideologie liberticida, un fundamentalism politic care sterge distinctiile dintre Cetatea divina si aceea a omului. Este de fapt, cum scria marele istoric Francois Furet,o patologie a Iluminismului ori, cu alte cuvinte, un scientism mistic. Ii multumesc filosofului Sorin Lavric pentru pertinenta cronica a cartii mele “Despre comunism. Destinul unei religii seculare” aparuta in 2011 la editura Humanitas. Textul a aparut in “Romania Literara”, nr. 45, 11 noimebrie 2011.

http://www.romaniaculturala.ro/images/articole/RL_p.9.pdf

Despre rădăcinile ororii

de Sorin Lavric

Orice carte despre comunism e binevenită, cu condiţia să nu fie apologetă. Nuanţa aceasta poate părea banală, dar într-o epocă în care Parlamentul European respinge condamnarea comunismului ţi-ar trebui o doză mare de naivitate să crezi că, în materie de incriminare a aberaţiilor marxiste, minţile intelectualilor s-au lămurit. În realitate există o specie aparte de doctrinari gomoşi, care se încăpăţînează să vadă în marxism o teorie nobilă a cărei valabilitate se adevereşte pas cu pas, chiar în zilele noastre, şi asta mai ales din cauza crizei financiare pe care o trăim. Dintr-un asemenea unghi, tot ce se întîmplă azi e o confirmare a anatemei pe care Marx a aruncat-o asupra capitalului burghez, de aceea ideile acestui profet ilustru îşi vor arăta pînă la urmă profunzimea, atîta doar că trebuie să mai aşteptăm o vreme, pînă cînd se va alege praful de societatea actuală, şi abia atunci ne vom putea închina în faţa gînditorului care ne-a dat implacabilele legi „obiective“ ale istoriei.

Judecat după luciditatea cu care dezvăluie mecanismul epidemiei marxiste, Vladimir Tismăneanu rămîne acelaşi neobosit critic al criminalei ideologii, fiecare volum al său nuanţîndu-i trăsăturile şi episoadele istorice. Într-un fel, îl învidiez pe autor, dar într-altul în compatimesc: îl invidiez fiindcă n-a depus armele şi continuă ca, în faţa unor occidentali pe care propaganda mediatică i-a dresat pînă la sterilitate, să afirme că, în ciuda a tot şi toate, ideile lui Marx s-au dovedit criminale; şi îl compătimesc fiindcă simt cît elan romantic şi cîtă zădărnicie stă în efortul pe care l-a făcut în ultimii ani pentru a defini un regim politic pe care parlamentarii de la Bruxelles au aroganţa de a-l absolvi de vini postume. De aceea, cînd e vorba de respingerea răului, mă regăsesc în mai mare măsură în Tismăneanu decît în nişte eurodeputaţi care au ajuns să nu mai reprezinte azi pe nimeni.

În privinţa volumului de faţă, ce sare în ochi e frecvenţa epitetelor religioase de care politologul face uz pentru a schiţa portretul comunismului. E straniu să vezi cum o ideologie care s-a declarat ateistă şi care şi-a făcut din „opiul poporului“ o ţintă predilectă a ajuns să împrumute de la adversari tocmai însuşirile pe care le repudia oficial. Din acest motiv, tabloul patogenic pe care îl alcătuieşte Vladimir Tismăneanu seamănă cu o descriere a dracului făcută cu ajutorul unor epitete luate din panoplia îngerilor. De pildă, marxismul este considerat o eshatologie seculară, iar comunismul o religie politică. Deja doi termeni a căror conotaţie aduce o tentă de ceremonie sacră. În fond, comunismul a fost un ritual macabru pe care l-au oficiat generaţii întregi de apostaţi, dar un ritual în care se dorea abolirea moralei tradiţionale: era nevoie de un om nou, ivit din imbold raţional, de unde şi concluzia lui Tismăneanu că „principala problemă a proiectului marxist era lipsa sensibilităţii faţă de alcătuirea psihologică a umanităţii.“ (p. 37). Altfel spus, pentru comunişti omul nu era o fiinţă din carne şi oase, ci un mulaj raţional care putea fi construit prin voinţă, potrivit unor calcule ştiinţifice. Şi cum tot ce e ştiinţific e infailibil, marxismul nu se putea pretinde a fi decît ştiinţă. Pe scurt, marxismul a fost un proiect de schimbare a naturii umane prin mitul fondator al revoluţiei clasei muncitoare.

Apoi, potrivit autorului, marxismul a ştiut să profite de nevoia pe care omul o are în materie de miracole şi magie, pe care le-a înlocuit însă cu alte formule atrăgătoare: cultul progresului şi promisiunea unei societăţi fără clase, în care prosperitatea să fie a tuturor. Dar asta cu cîteva mici condiţii: desfiinţarea proprietăţii, a naţiunii şi a libertăţilor individuale. Se vede imediat că doctrina marxistă e o variantă de proiect milenarist cu accente voluntariste: omul poate orice, numai să vrea, şi dacă nu vrea este fiindcă n-a înţeles încă necesitatea căreia trebuie să i se supună. Astăzi, nuanţele acestea par ridicole, dar au fost generaţii întregi care psalmodiau cu veneraţie pe seama „libertăţii ca necesitate înţeleasă“, ca să ne amintim de o formulă la modă, prin care propaganda, preluînd oximoronul hegelian conţinut în ideea că orice lucru este el însuşi şi contrariul său, ştia să facă din libertate ipostaza servituţii totale. Potrivit lui Tismăneanu, marxismul este o fantasmă oraculară mînată de dorinţa de a explica exhaustiv lumea. În fine, prin cruzimea cu care şi-a eliminat adversarii, marxismul a fost un sistem maniheist, menit a exclude pe toţi cei ce nu erau de acord cu el.

Vladimir Tismăneanu rămîne un caz aparte de intelectual care pare să nu aibă antipatii şi idiosincrazii incurabile. E în spiritul său un ecou statornic al prezumţiei de nevinovăţie, graţie căruia orice om poate fi înţeles dacă ai răbdare să-l asculţi. Aşa se face că autorul e în stare să citească memoriile lui Ilya Ehrenburg, în care, deşi le consideră pline de minciuni, are puterea de a descoperi cîteva portrete memorabile, cum e în stare să-l citească Slavoj Zizek, pentru a afla ce enormităţi maoiste mai spune adeptul lui Georg Lukacs, cum la fel dovedeşte o răbdare sisifică în a urmări piruetele retorice cu care Petre Roman vrea să-şi înfăţişeze tatăl ca pe o figură profund anti-stalinistă (după ştiuta logică că Lenin şi al sau Birou Politic au avut intenţii bune, numai că a venit afurisitul de Stalin şi le-a stricat reţeta).

Dar paginile cele mai percutante din volum privesc Războiul Civil din Spania, Tismăneanu criticînd prejudecata de cremene a intelectualilor occidentali, care sunt convinşi că ce s-a întîmplat în Spania în anii ‘30 a fost o cauză dreaptă a binecuvîntatei Stîngi, în vreme ce tabăra lui Franco a reprezentat Răul cu majusculă. În realitate, nu există un adevăr unic în privinţa acelui război, Franco putînd fi privit tot atît de bine ca eroul care a zădărnicit încercarea comuniştilor de a prelua puterea, sub inspiraţia a două modele pe care le aveau sub ochi: modelul revoluţiei ruse şi apoi exemplul german al Republicii de la Weimar. Şi aşa cum mai sînt azi inconştienţi care afirmă că încercarea de lovitură de stat a lui Karl Liebknecht şi Rosa Luxemburg din 1919 a slujit unor cauze nobile, tot aşa există naivi care văd în insurgenţii marxişti din Spania nişte eroi imaculaţi. Tismăneanu, el însuşi fiu al unui fost beligerant pe frontul spaniol, depune mărturie despre insanitatea acestei aberaţii, întărind ideea că, în privinţa, conflagraţiei spaniole, rănile posterităţii nu s-au închis: „Trecură anii, am trecut şi eu dincolo de imaginile îngheţate-maniheiste care demonizau dreapta şi inocentau stînga (ori viceversa). Ştiu că aceste rînduri îi pot irita pe mulţi. Mitul Războiului Civil Spaniol este de o tenacitate unică.“ (147)

Într-un singur loc nu sunt de acord cu Vladimir Tismăneanu: în atenţia pe care i-o dă unui filosof de filiaţie neomarxistă, Jürgen Habermas, un nume care pe cît de acoperit de onoruri oficiale e acum, pe atît de mare va fi neantul de uitare care se va aşterne în urma lui după moarte. Un autor fără talent şi fără stofă, căruia flerul cu care a simţit din timp încotro bate vîntul i-a asigurat o carieră netedă şi mereu ascendentă. Concepţia lui Verfassungpatriotismus (patriotism constituţional) descinde dintr-o crasă deformare a unui imbold de apartenenţă nativă: nu pot modifica un sentiment firesc, de aderenţă spontană la o colectivitate, la o etnie şi la o limbă, după un calapod juridic care îţi cere să nu mai iubeşti din înclinaţie şi prin instinct, ci din raţiune şi prin contract. De aceea, ideea că poţi fi fidel unei ţări în numele unor abstracţiuni formale care, trecute fiind în catastiful unei constituţii, îţi inspiră sentimente de loialitate fierbinte, ideea aceasta e curat naivă, trădînd fie o încredere excesivă în natură umană, fie o neînţelegere voită a ei.

Să-l invidiem pe Vladimir Tismăneanu pentru neoboseala cu care cercetează rădăcinile ororii comuniste, şi să-l compătimim totodată pentru morile de vînt care, rotindu-se dinspre Parlamentul European, vor să acopere legislativ tocmai aceste rădăcini.

http://www.humanitas.ro/humanitas/despre-comunism

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "13 comments" on this Article:

  1. Dan Coe spune:

    Comunismul a incercat o abordare noua,complet diferita de tot ce a construit pana in acel moment omenirea. Comunismul nu a incercat in niciun fel sa se substitue religiei; el a negat-o pur si simplu. Egalitarismul nu e de sorginte biblica, el se naste ca o replica la asuprirea sociala, la discriminare, la falsa democratie capitalista. Sa scoti in evidenta doar ororile regimului comunist, doar “nereusitele” lui, nu inseamna nici pe departe sa spui adevarul despre acest sistem. Regimul comunist are nevoie o abordare total diferita, fara ura, fara resentimente, fara patima, fara idei preconcepute, cu calm, cu luciditate, cu intelegere, cu responsabilitate si mai ales echidistant.

    • Klopo_tare spune:

      Domnu Dan, ai participat vreodata la o intrunire tovarasheasca? Incepea cu invocarea iubitului conducator, cam cum se invoca numele preafericitului Mitropolit, se urmarea crezul – din pacate se schimba cam des si riscai sa pici de eretic – se facea dupa caz autodafe-ul vreunui ratacit de eretic social, etc. Ceremoniile erau si ele calchiate involuntar dupa procesiuni si slujbe publice, lupta impotriva diavolului era inlocuita cu cea impotriva dusmanului de clasa, odata marcat de chiabur, erai kaput, ca de, intrase aghiutza in tine, carticica roshie a lui Mao/Stalin/Ceashka era Talmud/Biblie/Coran, cu citate invatate pe dinafara, exact cum fac fundamentalishtii musulmani, etc…

  2. victor L spune:

    @ Dan Coe,
    poti face o “abordare” cum doresti in China, Coreea de Nord ori Cuba.
    Daca faci parte dintre cei care cred ca marxismul este o ideologie buna, dar a fost prost aplicata, ai ocazia in destinatiile de mai suus sa-ti pui in practica ideile.
    Succes ;)

  3. Adrian Teleabă spune:

    Stimate Domnule Tismăneanu,

    Îmi permit să adaug și eu unele lucruri la rândurile Dv. sau mai bine zis ale domnului Lavric. Trebuie și eu să recunosc că vă invidiez un pic pentru munca de “Aufklärung” pe care o duceți și că v-am citit cărțile( nu știu dacă toate!) pe care le folosesc la facultatea din Heudelberg unde țin prelegeri de istorie a Europei de răsărit(ceea ce am studiat).Numai că eu nu aș fi așa de pesimist ca domnul Lavric! Nu sunt de părere că ceea ce faceți Dv. este în zadar! Nici chiar în România nu e în zadar ceea ce faceți, cine vrea să afle, află! Iar cărțile Dv. se găsesc în multe librării; ultima pe care am luat-o în țară, ” Despre comunism” am găsit-o, ce ironie amuzantă a istoriei, în librăria ” Drăgan” din Lugoj!!! Nu știu dacă i-ar fi convenit asta lui Drăgan( nu cred!), dar ce să-i faci, that’s life! Parlamentul European din Bruxelles nu e format doar din stângiști, cum ar vrea să crediteze domnul Lavric, ci și din alte partide care știu foarte bine ce a însemnat comunismul! Iar afirmația conform căreia efortul Dv. ar fi în zadar nu face decât jocul acelor forțe din România care ar vrea să instaureze resemnarea, lehamitea și scârba generală care ar demobiliza electoratul inteligent din țară! Nu vreau să par un cârcotaș acrit de teapa lui CTP, dar dacă nu mă înșeală memoria, domnul Lavric scria acum câțiva ani o apologie la adresa lui Corneliu Zelea Codreanu. Vă doresc o duminică plăcută, cât mai multă putere de muncă și cât mai multe cărți scrise( vă asigur că le voi cumpăra pe loc, fără a mai aștepta vreo recenzie sau vreo discutare a cărții!) Cu stimă, respect( și un pic de invidie!), al Dv. Adrian Teleabă
    PS. Alaltăieri, a fost la Universitatea Ruprecht-Karl din Heidelberg, domnul Adam Michnik și a ținut un discurs în Aula Mare a facultății! Am avut și eu onoarea de a vorbi scurt cu el(în franceză, din păcate nu știu poloneză) și să dau mâna cu el! Ce mi-a plăcut discursul său!

  4. dimitrie adrian spune:

    Ideologiile, fiind doar niste constructe teoretice bazate pe diverse ierarhii valorice, cand sunt aplicate manifesta disfunctii din cauza ca “natura umana” nu reactioneaza cum au expectat ideologii sau admiratorii lor.
    Inca nu s-a inventat ideologia care pusa in practica sa raspunda tutror nevoilor si aspiratiilor umane.

  5. keke spune:

    Iata cum este descrisa caderea comunismului pe situl oficial al UE

    http://europa.eu/about-eu/eu-history/1980-1989/index_en.htm

    :
    The Polish trade union, Solidarność, and its leader Lech Walesa, become household names across Europe and the world following the Gdansk shipyard strikes in the summer of 1980. In 1981, Greece becomes the 10th member of the EU and Spain and Portugal follow five years later. In 1987 the Single European Act is signed. This is a treaty which provides the basis for a vast six-year programme aimed at sorting out the problems with the free-flow of trade across EU borders and thus creates the ‘Single Market’. There is major political upheaval when, on 9 November 1989, the Berlin Wall is pulled down and the border between East and West Germany is opened for the first time in 28 years, this leads to the reunification of Germany when both East and West Germany are united in October 1990.
    The Polish trade union, Solidarność, and its leader Lech Walesa, become household names across Europe and the world following the Gdansk shipyard strikes in the summer of 1980. In 1981, Greece becomes the 10th member of the EU and Spain and Portugal follow five years later. In 1987 the Single European Act is signed. This is a treaty which provides the basis for a vast six-year programme aimed at sorting out the problems with the free-flow of trade across EU borders and thus creates the ‘Single Market’. There is major political upheaval when, on 9 November 1989, the Berlin Wall is pulled down and the border between East and West Germany is opened for the first time in 28 years, this leads to the reunification of Germany when both East and West Germany are united in October 1990.”

    Nu pot sa cred: situl oficial al UE nu doar ca ignora complet comunismul insa incearca sa transforme revolutiile anti-comuniste intr-o miscare sindicalista…

    • Hannibal Lecter , MD spune:

      “Solidaritatea” , prin programul ei si prin doleantele prezentate la intalnirile cu liderii Poloniei din acel moment ,era ,intr-adevar ,o miscare sindicala si numai atat. Nu veti gasi acolo (ma refer la momentul ’80) , nici macar voalat , implicit sau subinteles aspecte anticomuniste.Ei nu s-au opus proprietatii colective asupra mijloacelor de productie ( idee de baza pt. socialism) ,ci au cerut respectarea si extinderea unor drepturi pentru muncitorii de la santiere,initial. Sigur,au aratat greseli si chiar abuzuri ale administratiei (inclusiv la nivel de guvern) , dar nu s-au exprimat pentru o schimbare a NATURII regimului. Nu,categoric,nu a fost o miscare anticomunista.

      Cind scrieti “revolutii anticomuniste” la care va referiti ? Puciul din ’89 din RO nu a fost o “revolutie anticomunista”, chiar daca ulterior se incearca a se acredita ideea. Puciul din “73 din Santiago nu a fost “revolutie anticomunista”. Nici revendicarile din ” 89 Tien an Men nu au fost,in esenta,anticomuniste. Nici macar glasnost nu a fost anticomunist , si nici puciul din august ’91 nu a fost “procomunist” . In general,oamenilor le pasa de nivelul de trai ,putere de cumparare , drepturi REALE ale omului,etc . Nici miscarile recente din lume nu sint “anticapitaliste” sau “antiimperialiste’ , daca vreti. It’s all about money …..

      acuma , dl. Tismaneanu o sa vina sa-mi spuna : ” De revolutiile de catifea ati auzit ? ”
      La care am sa raspund anticipat si cit se poate de articulat : nici alea macar nu au fost,in esenta si program,ANTI – comuniste .

      • Evident ca in 1980 mesajul anti-comunist trebuia camuflat. La putere, in URSS, era inca Brejnev. Dar lovitura de stat din decembrie 1981, impunerea Legii Martiale, acum treizeci de ani, era o reactie impotriva filosofiei si strategiei anticomuniste a miscariil emancipatoare numita Solidarnosc. O revolutie auto-limitata (cum a numit-o Jadwiga Staniszkis), dar o revolutie. Se formase ceea ce politologul Ken Jowitt, inspirat de ideile lui Max Weber, numea “o clasa civica nationala”, o miscarea care contesta chiar fundamentele sistemului totalitar (ori, daca vreti, post-totalitar).

        Ioan Paul al II-lea nu era anticomunist? Jacek Kuron, Lech Walesa, Adam Michnik, Tadeusz Mazowiecki , Antoni Macierewicz, Bronislaw Geremek voiau doar “reforme intra-sistemice”? Havel era gata sa sustina, in 1968 ori in 1989, “socialismul cu chip uman”? De ce a fost ucis parintele Jerzy Popieluszko? Martirii din Timisoara doreau “umanizarea sistemului”? Saharov nu era un militant gorbaciovist, ci un exponent al societatii civile anti-leniniste. Alegerile libere din Polonia din 1989 au dus la o modificare decisiva a naturii sistemului politic. Ideile lui Ioan Paul al II-lea au jucat un rol crucial. Va multumesc pentru comentariu.

        http://tismaneanu.wordpress.com/2009/06/16/papa-ioan-paul-al-ii-lea-si-prabusirea-comunismului/

        http://www.contributors.ro/politica-doctrine/splendoarea-adevarului-ioan-paul-al-ii-lea-si-umanismul-salvarii/

      • keke spune:

        Cred Hanibal Lector MD ca nu ati inteles: ma explic: felul in care mesajul este redat pe site-ul UE dovedeste efortul de a musamaliza faptul ca polonezii erau anti-comunisti exact asa cum o spune si Profesorul Tismaneanu si o spune chiar Foucault in “Dites et ecrites” daca-mi aduc aminte corect. Si asa cum o spun chiar ei polonezii inainte de oricine! Apoi sa spuneti ca revolutia din 1989 nu a fost anti-comunista este pur si simplu aberant, fals, incalificabil din orice punct de vedere si nu cred ca este cazul sa mai argumentez de ce. Revedeti ingeristrarile video. Iar revolutiile de ‘catifea” sunt si ele anti-comuniste (vedeti Havel). Pe scurt Hanibal bateti campii hanibaliceste!
        Am insa speranta ca dupa alegerile care iau loc in acest moment in Europa acel mesaj va fi corectat!

        • Dan Cristescu spune:

          Cred ca pur si simplu site-ul UE se referea la Solidaritatea ca o miscare sindicala si nu la intregile revolutii. Si Solidaritatea era, vrem nu vrem, o miscare sindicala.
          Nu cred ca Solidaritatea era sindicat doar asa, ca sa-l pacaleasca pe Brejnev, cum pare d-l Tismaneanu sa remarce, impotriva propriilor lui cunostiinte.

          E adevarat ca dupa 1989 a devenit o miscare sindicala ce lupta impotriva intereselor muncitorilor, dar asta face parte din alta poveste :) .

          • keke spune:

            Ar trebui sa formati partidul “creca”…”creca” ati avea mai multa trecere, nu credeti?

          • Prin insusi faptul ca spargea monopolul politic al Partidului Muncitoresc Unit Polonez (numele PC din Polonia), sindicatul liber si autoguvernat “Solidaritatea” era opusul logicii dominatiei de tip bolsevic. Un regim care se pretindea al clasei muncitoarea se vedea sfidat chiar de catre aceasta clasa. Ethosul Solidaritatii era inspirat de Ioan Paul al II-lea, de experienta KOR (Comitetul de Aparare a Muncitorilor creat in 1976) si de ideile lui Leszek Kolakowski (supranumit, pe drept cuvant, filosoful Solidaritatii). In cateva luni dupa semnarea acordului din august 1980 intre liderul muncitorilor de la Gdansk, Lech Walesa, si vicepremierul Jagielski, “Solidaritatea” se largea prin infiintarea “Solidaritatii Rurale” si a diverselor ramuri intre studenti, profesori etc Era o miscare sociala independenta, expresia resurectiei societatii civile, nu doar un sindicat. Cititi documentele sovietice din epoca si veti vedea ca Biroul Politic condus de echipa Brejnev-Suslov-Andropov-Gromiko privea ascensiunea “Solidaritatii” drept un “grav pericol pentru soarta socialismului in Polonia si in lume”.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)