vineri, martie 29, 2024

Respect 89

Ieri s-au implinit 22 de ani de la Revolutia din Timisoara. La tv am vazut oameni cu pancarte pe care scria “Respect 89”. E important ca unii dintre noi isi mai aduc aminte de spiritul acelor zile. Atunci  speram la libertate (pe zidurile Universitatii din Bucuresti a stat scris mai mult de 10 ani “De Craciun ne-am luat ratia de libertate”). Si mai speram la democratie, asimiland capitalismul cu democratia. Unii dintre noi inca mai cred in capitalismul industrial, cel care te face liber si responsabil. Cei mai multi dintre noi au ajuns, insa, sa accepte ca economia e straina democratiei si ca, in numele bunastarii consumeriste, este acceptabil un “mic” deficit de democratie. Alegerea libera si democratica a devenit indezirabila (sau a fost inlocuita cu controlul politicilor publice prin tehnocrati), iar consultarea populara prin referendum a devenit nomina odiosa. Bunastarea este insa o iluzie, cita vreme ea nu este decit un mijloc pentru pastrarea controlului in miinile oligarhiei financiare. Cu putin timp inainte de a muri, Vaclav Havel a spus ca întreaga Europă tinde să cadă pradă iluziei unor soluţii tehnocratice rapide si ca, cu toate acestea, criza băncilor şi cea a datoriilor nu sunt altceva decât criza omului care şi-a abandonat idealurile şi a capitulat în faţa iluziei că omul poate avea totul fără sacrificiu şi fără întârziere.

Corporatiile multinationale (care reprezinta osatura acestei oligarhii financiare) nu sunt cu nimic mai bune decit oligarhia comunista alungata in 1989 de la putere din tarile Europei de Est. Ca si puterea politica, si puterea economica are tendinta de a aluneca in abuz sau dictatura. Ambele tipuri de putere se bazeaza pe control. Or, in 89, noi am vrut sa ne eliberam de sub control. Dupa 22 de ani, puterea politica, la presiunea celei economice, a ajuns sa ne impuna prioritati care nu sunt ale noastre; mie imi pasa mai putin (sau, in unele cazuri, imi repugna ideea) ca cele 20 de banci de importanta sistemica sau alte citeva corporatii multinationale ar trebui sa fie mentinute artificial in viata, pe banii nostri si ignorind legea gravitatiei; imi pasa infinit mai mult daca eu, familia mea si comunitatea mea ne putem realiza drepturile si interesele legitime intr-o tara pe care acum 22 de ani mi-am dorit-o libera si intr-o Europa pe care inca o cred un tarim al libertatii si al democratiei. Chiar daca democratia costa, este preferabila “deficitului de democratie” sau dictaturii.

Romania este tara in care, in ultima vreme, se vorbeste la nivel inalt despre acest “deficit de democratie” ca fiind o solutie pentru rezolvarea crizei. Numai anul acesta au vorbit despre acest lucru europarlamentarul roman Theodor Stolojan, fostul consilier prezidential (si foarte vremelnicul fost ministru al muncii) Sebastian Lazaroiu, precum si dl Presedinte Basescu. Iar Guvernul si-a asumat raspunderea pe o lege care comaseaza alegerile locale cu cele generale (nu m-ar mira daca in acelasi original scrutin s-ar “comasa” si un referendum de modificare a Constitutiei), cu principalul argument ca se economisesc 20 de milioane de euro. Comparind  aceasta cifra doar cu suma pe care ar urma sa o plateasca Romania pentru sustinerea eforturilor de finantare a planului Merkel-Sarkozy de salvare a bancilor sistemice si a statelor europene falimentare, o suma estimata la 2 pina la 5 mld euro, ne dam imediat seama ca argumentul e ridicol.  Dar, in acelasi timp, argumentul este periculos. Democratia nu poate fi sacrificata, nici macar partial sau temporar, pentru niciun motiv. Nimeni nu ne poate garanta ca temporarul deficit de democratie nu se va eterniza. Si, in nici un caz, deficitul de democratie nu poate fi acceptat pentru satisfacerea agendei politice sau economice a oligarhiei (europene sau romanesti).

Aceasta ciudata tendinta europeana si ridicola sa copie romaneasca imi aminteste de o experienta personala, dramatica si comica, in acelasi timp, din timpul Revolutiei din 1989.

In noaptea de 23 decembrie 1989, soldat fiind, eram incartiruit pe granitele unitatii militare, fiind dispusi in front, ca la razboi, pentru apararea depozitului de munitie de artilerie gestionat de unitatea militara. Era la Simleul Silvaniei, la vreo 20 de km de Zalau. Eram déjà in corturi de citeva zile, in urmarea revolutiei de la Timisoara, fiind pe picior de razboi si inarmati pina in dinti. Unii soldati, saracii, nu aveau nici 3 luni de armata si, deci, nici nu stiau prea bine sa traga cu akm-urile din dotare. Nu zic ca eu eram un mare priceput, dar macar fusesem de citeva ori in poligon. Nu ne-am intors in cazarma decit in 26 decembrie, a doua zi dupa Craciun. Dupa ce armata a trecut de partea Revolutiei (22 decembrie), ordinul nostru de lupta nu mai era sa aparam statul de “huliganii” de la Timisoara, ci sa aparam “cuceririle” revolutiei. Sefii unitatii militare si, in buna masura, ofiterii care ne erau comandanti directi, au mai adaugat un scop al mentinerii noatre pe picior de razboi : sa aparam unitatea militara si, la nevoie, populatia orasului, de o posibila invazie a ungurilor. Eram, de altfel, intr-o zona “minata” din acest punct de vedere : linga localitatile Ip si Trasnea unde, in cel de-al doilea razboi mondial, un mare numar de civili au fost ucisi de armata horthista. Sefii nostrii nu au incetat sa ne insufle teama fata de “un macel mai rau decit cel de la Ip si Trasnea” (desi aveam colegi unguri si nimic din ce ne spuneau nu lasa sa se creada ca ungurii chiar planifica asta si desi ungurii din Simleu si din imprejurimi erau tot atit de fericiti ca si romanii ca scapa de comunism, imbratisindu-ne, la propriu, cind ieseam sa patrulam in oras!). Ca sa vedeti desteptaciune strategica, am sa va spun cum eram dispusi in front : pe marginea unitatii care “inchidea” terenul de sport, soldatii erau unul linga altul; pe marginea depozitului de munitie, soldatii erau dispusi din metru in metru; pe linia perpendiculara – si care dadea si spre drumul national fiind mai periculoasa la un atac decit linia pe care stateam noi – nu erau decit santinelele (la 75 de metri distanta intre ele); fiind sergent de serviciu pe baterie, subsemnatul era unul dintre vajnicii aparatori ai depozitului de munitie, avind in dreapta mea, la un metru, un soldat cu “vechime” de trei luni in armata.

Pina la caderea noptii, tensiunea era maxima. Ni se daduse ordin sa tinem akm-urile incarcate, cu piedica trasa (asta inseamna ca orice atingere, chiar din greseala, a tragaciului, putea declansa iadul). La un moment dat, s-a auzit un fisiit, un zgomot suspect. Hiperbolizat, a devenit semnul clar al invaziei ungurilor. Fara niciun ordin, cineva a tras. Desi ofiterii ne ordonau tipat sa nu tragem, toata lumea a tras. Si am tras, la foc automat, circa 15 minute, fara intrerupere. Eu am schimbat vreo 4 incarcatoare (cred ca intr-un incarcator erau 75 de cartuse, dar s-ar putea sa ma insel). Am tras chiar si cu akm-ul soldatului din dreapta mea caruia, atunci cind a apasat tragaciul, i-a sarit arma din mina, la propriu.

Dupa foc, nu s-a intimplat nimic. Absolut nimic. Nimeni nu s-a dus sa verifice ce s-a intimplat cu eventualii inamici in care am tras cu atita furie. Am aflat de-abia a doua zi, pe lumina, ce s-a intimplat : era un biet ciine ratacit prin balariile de dincolo de gardul unitatii militare. Si-am stat si m-am gindit : iata ce am facut noi in seara-dimineata de 23-24 decembrie 1989 (cind copiii de la mine din sat se duceau la colindat). Ne-am luptat cu un ciine. Da’ macar a fost o lupta apriga. Ma intreb si acum ce ar fi fost daca, realmente, ne ataca cineva. Era simplu chiar si pentru un singur om sa ne neutralizeze. Eram si inspaimintati, si fara munitie.

Iar acum stau si ma gindesc : iata cum luptam noi contra crizei si cum ne consumam voios munitia. Daca dupa aceasta lupta apriga va veni un nou Hiltler sau un nou Stalin, vom mai avea cum si cu ce sa ne aparam?

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Offfff ce inseamna sa o iei cu cercul! Ai inceput cu Respect89 Timisoara, apoi Alba ca Zapada, ai bagat cu cuplul Merkel-Sarkozy, l-ai amintit si pe raposatul Havel, ca sa incehi apoteotic su manevrele tale de front de cand erai racan. Nu am retinut decat doua aspecte: buna ta observare a strategiei militare in a aseza unitatea (doar erai sergent de baterie) si faptul ca aveai si nu aveai munitie.Sa te citez „Eu am schimbat vreo 4 incarcatoare (cred ca intr-un incarcator erau 75 de cartuse, dar s-ar putea sa ma insel). Am tras chiar si cu akm-ul soldatului din dreapta mea caruia, atunci cind a apasat tragaciul, i-a sarit arma din mina, la propriu.”/ „Ma intreb si acum ce ar fi fost daca, realmente, ne ataca cineva. Era simplu chiar si pentru un singur om sa ne neutralizeze. Eram si inspaimintati, si fara munitie.” Adica exact acelasi lucru ca si cu scrisul la tine. Iti dau un sfat: ramai sergent de baterie. lasa pe altii sa scrie!

  2. articolul e onest si coerent. insa concluzia din final e un pic cam trasa de par. credeti ca personajele istoriei se ridica fara ‘munitie’. Ma indoiesc ca astfel de personaje ar pretinde din start ceva ‘sacrificii’ semenilor, cum fac mult iubitii nostri conducatori prinsi in hora sub drapelul zonei euro sub presiunea continua a perspectivelor unei crize de dimensiuni astronomice, cu efecte mai degraba psihologice.

  3. „Cei mai multi dintre noi au ajuns, insa, sa accepte ca economia e straina democratiei”.
    Este un sondaj facut la comanda USL sau aveti o opinie personala?
    Nu m-am inselat: „Corporatiile multinationale (care reprezinta osatura acestei oligarhii financiare) nu sunt cu nimic mai bune decit oligarhia comunista alungata in 1989 de la putere din tarile Europei de Est”.
    „Si-am stat si m-am gindit : iata ce am facut noi in seara-dimineata de 23-24 decembrie 1989 (cind copiii de la mine din sat se duceau la colindat). Ne-am luptat cu un ciine.”
    Da, dar pina atunci au murit multi din cauza ofiterilor vostrii sau a prostiei unor militari.
    Au murit ca sa-i puteti evoca pe Hitler si Stalin in acelasi context.

  4. Imi permit o intrebare personala pt d-l Piperea tinind cont de formatia d-sale: Poate deveni omul intreprinzator si responsabil in conditiile actualului cotet legislativ ale carui baze au fost puse de vulpea arhitect Ion Iliescu et co?Doresc din partea d-sale un respuns cinstit si scurt. La aceeas intrebare mai de mult d-na Macovei mi-a raspuns NU. O zi buna !

  5. Mulțumesc domnule Piperea, m-a uns la inimă articolul dumneavoastră și metafora cu consumul muniției pe prostii. Șansa noastră, a celor care cred în libertate pentru toți și în muncă cinstită, este că oligarhia politico-financiară se împușcă singură în picior în virtutea principiilor ei definitorii de funcționare.

  6. TVR încearcă la ora actuală să şteargă urmele dezinformărilor pe care le-a făcut la revoluţie. Am fost reclamat la youtube, pentru “încălcarea drepturilor de autor”, pe motiv că am pus acolo videoclipuri care conţin fragmente din emisiunea TVR din decembrie 1989
    http://mariusmioc.wordpress.com/2011/12/22/reclamatie-impotriva-mea-la-youtube/
    Adică TVR vrea să aibă monopolul informaţiilor despre propria emisie din revoluţie, iar poporul să afle numai ce acceptă TVR să dezvăluie.
    Pînă nu începusem eu cu campania de a pune pe internet fragmente din emisiunea TVR (o activitate deja de 3 ani), foarte puţine lucruri erau la îndemîna publicului. Abia apoi a început şi TVR să facă filme pe acest subiect. Practic, spargerea “zidului tăcerii” despre revoluţia din 1989 anume prin internet a început. Acum se doreşte reconstruirea zidului.

  7. Traim doar in iluzii de mai bine de 22 de ani.
    Un cosmar din care nu vrem sa ne trezim ca sa nu vedem realitatea .
    Nu ne-am luat portia de libertate ne-am luat portia de minciuni ce nu se mai termina
    Televiziunile, Radioul si ziarele prezinta totul din unghiul preferat .
    Minciuni, sperante desarte, si campanii electorale. Si toti mint frumos si toti uita dupa ce sunt alesi. Uita ce au promis. Voturi uninominale alte minciuni.
    Si sa nu uitam pe cei ce au ajuns in senat si camera deputatilor prin redistribuire de voturi.
    Dar poate gandurile pozitive unite ale celor ce gandesc pozitiv, ale celor ce inca mai viseaza frumos si mai spera intrun viitor frumos in realitate ,se vor transforma in realitate si vom duce cu adevarat o viata libera, o viata reala, cu multe realizari ale noastre ale romanilor ce isi doresc o tara libera , frumoasa, bogata si cu mult export…
    Sa ne ajute DUMNEZEU ca Romania, romanii sa iesim din cosmar.
    Avem nevoie de multa intelepciune si speranta.
    Si sa nu uitam ca speranta moare ultima.
    Un nou an cu multe realizari…

  8. Si totusi a fost postat .
    Nu mi-a recunoscut avatarul, numele dar constat ca exista ce am scris.
    Avem mare nevoie de curaj ca sa ne trezim din cosmar..
    Avem nevoie de mare curaj ca sa aratam adevarul ce ne inconjoara

  9. La intrebare raspunsul este – nu aveti nici o sansa pentru ca nu puteti fi acuzati ca ati fi avut vreodata macar un dram de minte.
    Daca ati fi avut nici nu ati fi tras dupa ciine si nici nu ati fi uitat sa intrebati cine, pus mai inainte de cum.
    Ehei, dar pentru asta e nevoie de minte si de oarece bun simt, ceea ce, pe aceste meleaguri napastuite si jefuite de criminalii – comunisti, nu se prea mai afla.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gheorghe Piperea
Gheorghe Piperea
Avocat, profesor universitar, vicepresedinte UNPIR si membru al INSOL Europe

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro