vineri, martie 29, 2024

Respectul pentru adevar: Grigore Pop-Eleches, Alin Fumurescu si Maria Bucur despre plagiatul lui Ponta (plus un Apel)

Depun marturie, nu toata lumea este anesteziata moral. Oricat ar incerca mega-plagiatorul Victor Ponta sa musamalizeze afacerea furtului intelectual pe care l-a comis in teza sa de doctorat, sansele de reusita sunt practic nule. Cu cat insista mai mult, cu atat devine mai penibil. Sigur, poate largi componenta variilor comisii si comitete din subordinea sa pana la sute ori chiar mii de membri, ramane faptul de o claritate absoluta: omul este un plagiator care nu are curajul de a-si recunoaste infractiunea. Nu discut aici nici functia sa pe linie de stat, nici pe acea din fruntea unui partid care se vrea campion al echitatii. Tema este integritatea morala si respectul pentru valorile academice. Mai presus de orice, respectul pentru adevar. In tara unde-i plagiatu-n floare, democratia e in primejdie. Sa fim bine intelesi. Nu se pune, in acest caz, problema evaluarii continutului tezei, ci a incalcarii de catre Victor Ponta a unor regului academice sacre. Orice intelectual implicat in predare si/sau cercetare are dreptul si datoria de a apara normele etice. A nu riposta furtului intelectual, a da mana comme si de rien n’etait cu un plagiator impenitent si fara urma de scrupule, te descalifica etic. Pentru comunitatea oamenilor de stiinta care se respecta, Victor Ponta este un paria. Trebuie tratat ca atare.

O stire interesanta:

Sub inaltul patronaj al Primului Ministru, Dl. Victor Ponta, se va desfasura la Bucuresti, in perioada 25 – 28 septembrie 2012, cea de-a treia editie a conferintei „Diaspora in Cercetarea Stiintifica si Invatamantul Superior din Romania”. Organizat sub sloganul „Seminte de Viitor – Seeds for the Future”, evenimentul isi propune sa creeze un spatiu al dialogului si al colaborarii intre cercetatori romani, indiferent de locul unde traiesc si lucreaza, continuand seria intalnirilor comunitatii stiintifice romanesti din tara si strainatate inceputa in anul 2008.

No comment, indeed. Mi-am amintit titlul unui roman de Malraux, Le Temps du mepris.

Fac aici un apel pentru lansarea unei petitii online in care sa se ceara boicotarea Conferintei „Diaspora in Cercetarea Stiintifica” atata vreme cat ea este patronata oficial de un plagiator dovedit. Rog pe unul/unii dintre cititori sa initieze aceasta petitie si sa ceara ca fiecare semnatar sa semneze cu nume si afiliere.

Pe excelentul site intregru.org au aparut analizele semnate de profesorii:

Grigore Pop-Eleches (Princeton)

The thesis contains extensive materials copied word-for-word from publications by other authors […] the incorporation in this manuscript of several dozen pages worth of uncited materials lifted word-for-word would qualify as a particularly egregious case of plagiarism. […] plagiarism on this scale would lead to expulsion from the program or […] to a revocation of the degree. For faculty, the expectation would be that a person found guilty of this type of plagiarism would resign from their position.

Alin Fumurescu (Tulane)

[The thesis] it does not comply with any ethical norms, by any stretch of imagination. […] All Honor Codes that I am familiar with in the United States have zero tolerance for this practice […] Any university is ‘worth’ only as much as the general public thinks it is, and a case of obvious plagiarism left unpunished would damage the reputation on the institution irreversibly. What I found worrisome in the particular case of Victor Ponta is the message sent out: political might makes academic right. No educational system can survive on such premises.

Maria Bucur (Indiana)

The thesis can be categorized indubitably as academic misconduct. At Indiana University, where I have been teaching since 1996, presenting the “cut and paste” compilation of unattributed descriptions, analysis, and syntheses to the extent that they are present in the PhD thesis under discussion would result in dismissal of that PhD candidate from the University for academic misconduct. […] In an academic environment, a faculty member would be brought up for academic misconduct, and depending on the magnitude of the level of plagiarism,
could be fired or denied tenure.

Pentru textele complete:

http://integru.org/blog/more-experts-review-victor-pontas-plagiarism

Pozitia mea, exprimata clar pe acest portal, este stiuta. O reiterez aici ca opinie asumata, fara rezerve si fara ambiguitati:

Prime Minister Victor Ponta refuses to acknowledge the obvious: in his PhD dissertation (defended in 2003 under the guidance of the then Prime Minister Adrian Nastase, in whose cabinet he held important positions) he plagiarized extensively from other sources. He engaged in the same fraud in other publications. To add insult to injury, PM Ponta declared that the quotation rules universally accepted did not apply in Romania in 2003.

I could compare Mr Ponta’s dissertation to the sources he “borrowed” from without quotation marks and references (either footnotes or endnotes). We speak of long identical passages, in fact tens of pages. One does not need to be an expert in the field of international law (the topic of the thesis) in order to notice this shocking identity.

These are incotrovertible facts and, under normal circumstances, such facts should be recognized and sanctioned accordingly. PM Ponta, however, decided to ignore the verdicts of two independent bodies, including the Ethics Commission of the University of Bucharest, his alma mater where he defended his dissertation. He has been using his political power in order to stifle the accurate and inevitable assessment of his indisputable plagiarism. This is not only a case of prevarication, but also an attack on academic freedom.

Using political leverage, via a proxy, an ad interim minister of education, he changed the composition of the National Council for Ethics belonging to the Ministery of Education. The current minister, Dr Ecaterina Andronescu, as well as her interim predecessor, is a member of PM Ponta’s party (the Social Democrats) and an outspoken supporter of Mr Ponta. Unsurprisingly, this body came to the predictable conclusion that Mr Ponta’s dissertation did not contain plagiarism. Truth was subordinated, in this case, to political expediency.

We deal with a blatant case of politicization of an academic issue in favor of a political personality who refuses to take into account the abundant proofs of his misdemeanour.

http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Toate_documentele_pe_care_se_bazeaza_acuzatia_de_palgiat_la_adresa_lui_Victor_Ponta_0_721728084.html

Distribuie acest articol

67 COMENTARII

  1. Asta este tot ce ne mai lipsea, domnule Tismaneanu, un site in care niste baieti sa isi dea cu parerea despre o chestiune fara a DEMONSTRA ca acel fisier de pe internet pe care l-am vazut cu totii este identic cu originalul operei lui Ponta. Si apoi sa sara si ei, cu totii, sa spuna ca „e evident” .

    Dar, daca tot e la moda, va dau si eu o opinie de la Harvard University :

    1. In toate cazurile in care se cerceteaza ceva, se revizuieste evidenta primara, nu articolase de pe internet, nu alte surse
    2. Unde este presupus un plagiat se cere si parerea celor de la care se presupune ca s-a plagiat
    3. Se formeaza o echipa nu doar pe domeniul respectiv, drept, ci pe subdomeniul drept international. In general se numesc oameni care fie au la activ sute de recenzii pentru jurnale, fie sunt editori deja
    – ca atare dl Pop – Eleches care e profesor adjunct in domeniul politici publice
    – Alin Fumurescu care e cu Political Science
    – Maria Bucur care e cu istoria , toti acesti oameni nu au ce cauta sa isi dea cu parerea, sau au o parere echivalenta cu a mea, cu a dvs si cu a altor nespecialisti
    4. Echipa vine nu cu niste pareri subtiri de nivelul intrebare si raspuns, ci cu o analiza detaliata, pe 7-10 pagini cel putin, cu exemple, referentiate cum trebuie
    5. Dvs, domnule Tismaneanu, stiti toate aceste lucruri pt. ca faceti parte din board-ul mai multor jurnale de specialitate. Daca maine va acuza cineva de plagiat, nu mi-as dori sa se ia in considerare parerea lui Eleches, Bucur si Fumurescu, ci parerea editorilor unde ati publicat articolele de specialitate.

    Daca nu reusim sa impunem o rigoare in modul in care se demonstreaza plagiatul in Romania – si pentru prima data discutia a capatat amploarea necesara pentru a se schimba ceva – atunci nu facem decat ce a facut Boc expertul in criptologie in sinistra conferinta de presa in care isi dadea el cu parerea despre ecuatii diofantine, el fiind expert (ma rog ) in drept constitutional.

    O fi asa de greu sa gaseasca cineva originalul si sa faca un clipuletz pe youtube? E greu sa cauti, sa sapi, evident….mai usoara este opinia pura. Cu o Romanie in care parerea domina si continutul de analiza lipseste, ne vom indrepta spre zari glorioase. Ca nu degeaba au plecat acesti simpatici domni din Romania.

    • Domnule Orasanu, v-as ruga ca, macar pe forumul articolelor mele, sa pastrati un ton decent. Nu va inteleg nervozitatea si nu am nici timp, nici chef sa-i caut motivele.

      Altminteri, puteti scrie ce doriti, dar, pe acest ton, nu aici, pe acest forum. Ca autor al articolului, nu consider acceptabil ca oamenii pe care ii citez cu pretuire sa fie insultati. Nu este vorba de „niste baieti” (trec peste lipsa de politete si lipsa de sensibilitate la adresa doamnei profesoare Maria Bucur, ca sa nu mai vorbesc despre condescendenta formularii). Au aparut, pe acelasi site, alte doua opinii, ale unor experti in drept. Dl profesor Grigore Pop-Eleches este associate professor (conferentiar universitar) cu tenura la Princeton. Dl Alin Fumurescu este Visiting Assistant Professor la Tulane. Doamna Maria Bucur este full professor si associate dean la Indiana. Toti trei au doctorare sustinute in mari universitati de cercetare. Toti trei au carti publicate (ori in curs de publicare) la respectate edituri universitare. Gresiti profund cand spuneti ca analizele lor echivaleaza cu ale unui profan. Exista reguli academice universale. Niciun editor de revista nu decide singur asupra plagiatului. Intodeauna se recurge la experti. Cand este vorba de identitate intre pasaje din textul originar si din cel plagiat, nu se face o analiza de continut.

    • Stimate domnule Orasanu,

      se pare ca exista in specialitatile multor oameni importante portiuni de activitate fundamentate exclusiv pe „comertul cu vorbe goale” si carora le merge bine mersi deoarece rezultatul efortului lor intelectual nu este nevoit sa treaca prin filtrul practicii si al competitiei pe piata libera in economia privata (nu cea din Romania, cea din Occident). Ca practician al dreptului va asigur ca termenii si constructiile juridice sunt cat se poate de reale si palpabile atunci cand negociezi clauze (altele decat cele de la AVAS cu care ati fi poate familiarizat) in contracte cu termene de executie ce se intind pe ani de zile si care au ca miza budgete ce depasesc 100 de milioane de euro de tranzactie.

      Din aceasta perspectiva, tentativele sistematice ale unor nespecialisti de a justifica prestatia jalnica a domnului Ponta intr-un domeniu al dreptului cat se poate de „caldut” si lipsit de provocari reale in probleme fundamentale de drept, facand apel la „necesitatea opiniei specialistului”, nu pot fi decat absolut penibile. Va asigur ca nu este nevoie de opinia unui specialist in drept pentru a identifica un plagiat nu de idei (deloc abundente in domeniul dreptului penal international, circumscris la o viata conceptuala saracacioasa datorita absentei vointei de reglementare a principalilor actori, statele), ci unul grosolan in care se copiaza in bloc texte din lucrarile altor autori fara a fi citati.

      Ca nota pe fond, chiar si daca respectivii autori ar fi fost citati corespunzator, prezenta unor texte ce nu apartin autorului in proportie de o treime din lucrare ridica serioase semne de intrebare asupra calitatii si originalitatii lucrarii respective. Ca exemplu extrem de banal va fac trimitere la „indrumarul scolaresc” al lui Umberto Eco despre „Cum se face o teza de licenta”. Extrem de folositor, se pare.

      In plus, perdeaua de fum aruncata in jurul plagiatului domnului Ponta ascunde o realitate mult mai grava: doctoratul domnului Ponta i-a permis accesul la o functie didactica universitara remunerata. Or, obtinerea acestei calitati prin falsificarea unei opere intelectuale ce conditioneaza accesul la aceasta functie intruneste elementele constitutive ale infractiunii de fals intelectual. No further comments required.

      In fine, se pare ca gestul domnului Flavius Baias, decanul Facultatii de Drept, de a isi prezenta demisia in fata unei atitudini complice cu impostura se pare ca nu va spune absolut nimic atunci cand pledati cu atata convingere pentru „recursul la specialist”. Penibil. Va recomand cu caldura articolul domnului Florentin Tuca, „Dreptul evanescent”. Domnia sa sintetizeaza in mod plastic si elegant sentimentul ce ii incearca pe specialistii ce practica dreptul zi de zi in fata unor demersuri similare cu al dumneavoastra. Respectiv: voma.

      • Eu încep să am o problemă frecvenţa cu care e adusă în discuţie, compararea ORIGINALULUI. Sugerează printre altele un scenariu de înlocuire pentru albirea de acuzaţii. S-ar putea să fie surprize pe viitor.
        Dar, revenind la subiectul articolului, plagiatul domnului Victor Ponta pentru mine este evident că a plagiat, nu doar din perspectiva probelor faptice , dar şi prin ajutarea altor probe legate de personalitate şi circumstanţiale.
        Victor Ponta minte cu neruşinare în faţa naţiunii, fără să realizeze însă consecinţele actelor sale. E un şmecheraş. Nu e nici o problemă. E şi asta e o calitate poate, când e asumată deschis. Denotă calităţi de inteligenţă emoţională, comunicaţionale. Dar să pozezi în salvatorul naţiunii şi eşti paiaţa unor oameni, fără coloană verticală e prea de tot.

        Reamintesc.
        Dovezi comportamentale

        -Masteratul din Catania, detaliu din CV-ul personal
        -Negarea afirmaţiilor Interviul din El Pais

        Dovezi circumstanţiale.

        Redactarea unei adevărate teze de doctorat este imposibilă în condiţii de timp într-o perioadă în care mai şi munceşti(în loc să stai cu zilele în bibliotecă pentru a citi bibliografia şi a redacta ideile) dar şi eşti ocupat cu munca de partid(aluzia la poziţia importantă ocupată în perioada respectivă).

        Nu numai atât ca şi om, dacă acuzaţiile privind apelarea la prostituate, în perioada în care era căsătorit ridică certe semne de întrebare privind calitatea morală a familistului Ponta. E o diferenţă mare dintre ceea ce susţine că este, şi ceea ce este.

        Cariera politică e terminată înainte de a începe, nu din vina adversarilor ci din propriile păcate, ceea ce nu vrea să înţeleagă.

        Referitor la domnul Răzvan Orăşanu, din ce în ce mai mult se conturează preţul politic cu care a fost cumpărat. Probabil un post de manager la Hidroelectrica, după Harvard.

        Greşesc, dle Orăşanu?

        • Eu am o simpla diploma de inginer, nu posed masterat si nici doctorat. Deci nu ma laud ca altii… Hint!

          Dar din cunostintele mele, nu se poate obtine si nici macar inscrie cineva pentru obtinerea unui doctorat fara a avea un masterat terminat. Si din cate stiam este si ilegala obtinerea unui doctorat in aceasta situatie, tocmai datorita beneficiilor inclusiv economice pe care le aduce un doctorat.

          Conform Wikipedia: „In many countries, including the United States, earning a research doctorate also requires successful completion of a regimen of coursework beyond the masters level.” (A se vedea ca am mentionat sursa si am pus ghilimele!)

          Conform programului Universitatii Alexandru Ioan Cuza (aleasa la intamplare), prima regula de inscriere este: „La concursul de admitere la doctorat într-un domeniu se pot înscrie cetăţeni români cu diplomă de masterat sau echivalentă în acel domeniu sau în domenii apropiate;”

          Am cautat si mentionari in legea 288/2004, dar nu am gasit mentiuni specifice. Poate cineva care cunoaste legea educatiei mai bine se poate pronunta.

          Pe CV-ul dl-ui Ponta de pe blogul personal nu este mentionat niciun Masterat. Doar diverse stagii de pregatire si faimosul „doctorat”. Avand in vedere ca si „masterul” de 2 luni (!) a disparut din CV, asta nu inseamna ca d-l Ponta nici macar nu ar eligibil pentru a se inscrie la un doctorat? Iar faptul ca l-a obtinut fara un master absolvit, nu reprezinta o frauda? Ma insel?

          PS: Comentariul dl-ui Orasanu este un exemplu clasic de cum sa te faci de ras in public, sa dai cu stangul in dreptul etc.

        • Am reusit sa gasesc si detalii din regulamentul Universitatii Bucuresti, adica chiar acolo unde si-a sustinut doctoratul d-l Ponta. Si anume:

          „La colocviul de admitere la doctorat se pot prezenta candidaţi care deţin diploma de absolvire sau de licenţă a învăţământului superior de lungă durată din perioada anterioară aplicării celor trei cicluri Bologna (acestea fiind echivalente cu diploma de studii universitare de master), absolvenţii ciclului I şi II ai studiilor universitare de licenţă şi master (conform Legii nr. 288/2004)”

          De asemenea, unul din documentele necesare inscrierii este:

          „diploma de master/studii aprofundate şi foaia matricolă/supliment la diplomă,
          copii legalizate;”

          Neavand un masterat absolvit in mod legal, avea d-l Ponta dreptul macar de a se inscrie la un curs de doctorat? Cu atat mai mult, avea dreptul de a-l obtine la finalul cursului si sustinerii tezei?

          • @ Tudor

            Diploma de licenta a domnului Ponta este obtinuta in 1995 anterior aplicarii ciclurilor Bologna in Romania. Asadar, domnul Ponta nu avea neaparat nevoie de o diploma de master pentru a se inscrie la doctorat.

            • Cat noroc pe dl. Ponta! Ar fi fost inca o problema de ocolit, ignorat si mintit… :)

              Multumesc pentru lamurire.

        • Personal sunt satula de cate ori s-a pomenit in toata media cariera politica „terminata” a lui Victor Ponta, in timp ce acest personaj sinistru e de pe o zi pe alta mai saltaret, zambitor si nazdravan si cu tolba plina de idei crete si tupeu. In Romaia nimeni nu se compromite; vedeti doar zidul facut de personalitati intelectuale si academice facut in jurul viitorului fost prim-ministru (sper eu): Hossu, Pippiddi, domnul-Harvard-de-mai-sus sau fostul rector a SNSPA.
          Sa nu ne mire daca iesit din politica pe motive de decredibilizare populara domnul Ponta nu va ocupa si vrue post pe la Academie.
          Nu am varsta si experienta domniilor voastre si totusi observ ca sunt mai putin naiva.

          Domnule Orasanu, prin „munca” dumneavoastra ilustra de a spala cadavrele politice romanesti aduceti deservicii institutiilor universitare pe care le-ati frecventat. Daca domnul Ponta isi lanseaza elucubratiile exclusiv pentru Antena 3 si ‘fidelii’ PSD, pe Constributors ati picat ca in put.

    • Razvan,

      o investigatie jurnalistica in plagiatul lui Ponta a fost facuta, TVR-ul incepand, in sfarsit, sa-si justifice rolul de televiziune publica.

      Oare ce s-a intamplat cu TVR intre timp? Cine este sef la TVR?

      Si chiar daca merge seful Academiei si face acel filmulet si il pune pe youtube, se va gasi o televiziune de partid sau chiar de la TVR care sa spuna ca seful Academiei este un nenorocit care e platit de Basescu iar ca youtube, ca si FAZ, este infiltrat, iata!, de securistii lui Basescu.

      Cand mai scrii, Razvane, despre lucruri care sa imbunatateasca guvernarea in Romania? Despre TVR de exemplu, sa continue investigatia jurnalistica inceputa!

        • dle. Tismaneanu, multumesc,

          insa ceea ce cred ca spune Razvan Orasanu este ca ce a fost prezentat in presa s-ar putea sa fie niste falsuri (mai ales ca Adevarul era in mana mogulului Patriciu, prieten cu Basescu, Patriciu fiind achitat de curand….) si ca cel mai bine este sa se mearga cu o camera video la arhiva si sa se filmeze originalul. Din pacate, si filmarile pot fi trucate si ulterior se va cere o expertiza la SRI, care stim ca e in buzunarul lui Basescu. Scuze de spam, dar vreau sa preintampin orice problema, Ponta fiind maestru in a para orice lovitura… a desfiintat deja doua comisii de etica….

          • Multumesc pentru mesaj. Nu psihanalizez motivele d-lui Orasanu :)

            Exista ceea ce Hannah Arendt numea little verities of fact. Ponta a plagiat si din cartea raposatului Grigore Geamanu. Am confruntat personal cele doua texte. Ponta a preluat tale quale texte din Geamanu. Doar ca acesta trimitea la surse, cata vreme Ponta n-a facut nicio referinta, afirmand apoi ca in literatura juridica nu exista aceasta obligatie, ca e vorba de adevaruri universale, nu de lucrari de autor care trebuie mentionate. Ceea ce este o ineptie si o neobrazare.

            Sigur, dl Orasanu va spune ca sunt „omul lui Basescu”. Ca site-ul intregru.org a fost creat de SIE si de ICR pentru a lovi in USL.

            Ponta si-a sustinut doctoratul la Universitatea din Bucuresti. Comisia de Etica a acestei scoli a declarat ca Ponta a plagiat. Nu mai vorbesc de atatea alte autoritati epistemice si etice.

            • Chiar si fara plagiat, ce valoare are o teza de doctorat cu doar 40 de resurse bibliografice (daca am inteles bine)? 40??!! in conditiile in care pentru un proiect de seminar de 60 de pagini eu am citat din 130 de lucrari si articole? De ce nu se aduce mai des in discutie calitatea deplorabila a tezei care a primit „magna cum laude”? Poate ne raspunde domnul Orasanu, care a fost supus in calitate de student unor rigori academice dintre cele mai inalte.

    • Domnule Orasanu,

      Fac un efort sa trec peste tonul si insultele mesajului dvs cat si aspectele irelevante ale lui. Permiteti-mi de asemenea sa remarc ca nu ati citit descrierea initiativei Integru.

      Aspecte pertinente la care sa vi se raspunda, care nu sunt deja pe website-ul integru.org (vezi pagina about de la http://integru.org/about) sunt putine. Avand in vedere unele articole ale dvs din trecut, mi se pare surprinzatoare interventia ce ati avut-o mai sus.

      Eu unul observ pe acel website (si sunt convins ca toti cercetatorii ce au facut o evaluare pe acel website ar putea confirma) ca evaluarile acelor „reviewers” sunt facute analizand urmatoarele:

      – materialul plagiatorului
      – materialul original plagiat
      – analiza / raport de plagiere intocmit de cei de la integru.org sau de alte organe

      cat si luand in calcul scopul foarte clar (care dvs in mod evident va scapa sau il ignorati), si anume

      analiza se face asupra CONDUITEI, si nu a continutului.

      (de pe integru.org/about: „integru.org posts independent reviews from established researchers world-wide about the academic conduct − not the content”)

      Observ de asemenea ca toate documentele relevante in fiecare caz au fost publicate (raport cu ingalbeniri si/sau anotatii, document plagiator, documente surse plagiate, etc) si sper ca cei de la Integru.org sa mentina aceasta procedura.

      Dupa dvs, cei de la Nature, cand au scris despre Mang sau Ponta, au fost ori niste nesimititi ori niste nepriceputi. S-au permis sa se bage unde nu le fierbe oala, nefiind deloc mai presus decat insusi Ponta sau Antonescu, sau Marga, care mustrau fervent UE-ul pentru ca se amesteca in treburile Romaniei.

      Nu. Ca si cercetatorii cu renume ce fac acele evaluari pe Integru,.org, Nature are tot dreptul sa intervina si sa comenteze de fiecare data cand norme etice academice sunt incalcate, mai ales in cazuri extreme ca Mang si Ponta, deoarece este in interesul intregii comunitati stiintifice – nu doar a celei Romanesti – comunitate si norme pe care le apara. Nu doar Nature, ci intreaga comunitate stiintifica are responsabilitatea sa le apere – si tare sper ca nu e nevoie sa vi se explice de ce.

      De fapt, sunt dezamagit sa vad doar 5 evaluari in cazul Ponta pe acel website integru.org.

      Orice cercetator cu doctorat are dreptul (si o responsabilitate dupa prerea mea) sa comenteze. Motivul e simplu: fiind cercetatori si activand in domeniul academic, au obligatia sa respecte aceleasi norme etice majore si o responsabilitate sa le protejeze. La fel ca Nature.

      Cat timp discutam de o evaluare a CONDUITEI (nu a continutului), iar acele 3 intrebari de pe integru.org se refera in mod STRICT la conduita, mi s-ar parea normal sa vad astfel de evaluari de la mult mai multi cercetatori, in special din Romania. Ce pazesc domnii si doamnele cercetatori din Romania?

      O astfel de initiativa trebuie recunoscuta si sustinuta. Felicitari celor de la Integru.org!

      (Dezamagitor din partea dlui Orasanu)

    • Domnule Orasanu – Ingaduiti-mi si mie o parere, in calitate de „baiat” (de baiat?): Intreaga Dvs. suparare atarna intr-un fir: NU AM CONSULTAT ORIGINALUL. Aici m-ati prins, Nu am tinut niciodata in mana teza originala a domnului Ponta, mirosind inca a cerneala tipografica. Imi cer scuze.
      Am insa, in continuare cateva nedumeriri pe care le-as vrea limpezite inainte de a ma lua singur la palme in oglinda pentru greseala comisa:
      (1) daca o fotocopie nu reda cu acuratete originalul (?!?) cum ar putea un filmulet postat pe youtube?!?
      (2) Daca plagiarismul poate fi decis doar pe baza „originalului”, s-ar cuveni sa-i cer studentului prins cu plagiatul hard-ul computerului pe care si-a redactat lucrarea, cata vreme versiunea printata pe care mi-a inmanat-o este, evident, doar o copie a textului scris pe computer?
      (3) „Originalul” unei carti e exemplarul cu numarul unu? Sau se accepta si exemplarul doi iesit din tipografie? (3) In cazul unor articole publicate in reviste de specialitate, ce intelegeti prin „original”? Textele postate online „nu se numara”?
      (4) „se cere parerea celor din care se presupune ca s-a plagiat”? Serios? Asa se face la Harvard? Nu indraznesc sa ma gandesc la ce sedinte de spiritism se dedau profesorii pe-acolo cand vine vorba, sa zicem, de-un plagiat din Arendt sau Platon …
      (5) Incercati sa scrieti dumneavoastra, argumentat, cu referinte, pe 7-10 pagini ca apa e uda. Eu, ca baietii, nu m-am simtit in stare.
      … In fine, ar mai fi, dar am obosit. Iar gandul ca va trebui sa ma palmuiesc singur, in oglinda, ma deprima si mai tare.
      PS Regulile anti-plagiarism la Harvard pot fi consultate aici (in copie!!!!):
      http://isites.harvard.edu/icb/icb.do?keyword=k70847&pageid=icb.page342054
      PPS Va reamintesc ca aveti un scandal pe-acolo cu vreo 125 de studenti acuzat de plagiat. Poate le dati un sfat:
      http://www.bloomberg.com/news/2012-08-30/harvard-plagiarism-probe-under-way-for-about-125-students.html

    • Pemiteti-mi sa rezum, d-le Orasanu, onorabila dumneavoastra pozitie.

      In ce-am vazut noi, nu trebuie sa ne incredem, ca poate e fals.

      Revista Nature a comparat niste texte, a consultat doi experti. Verdictul: plagiat. Nu-l luati in seama.

      CNATDCU, compusa din personalitati stiintifice, compara textele, da verdictul: plagiat, justificat de o ampla descriere a procedeelor de plagiere. Nu-l luati in seama.

      Comisia de Etica a Universitatii din Bucuresti, cea mai indreptatita sa judece cazul dupa practicile academice din lumea occidentala, da verdictul de plagiat insotit din nou de descrierea amanuntita a modului in care a fost facut plagiatul.

      Pentru dumneavoastra, insa, ponta nu a plagiat pina nu vedeti textele. Sau, cum zicea marea inaintasa a lui dottore, Dovada.

      Atitudinea dumneavostra de scepticism aproape phyrronian contrasteaza violent cu diatribele pe care le consacrati prapaditului de mang pe acelasi subiect. Pentru unii muma, pentru altii ciuma. Asta, veti zice, pentru ca in cazul lui Ponta n-ati vazut textele cu ochisorii dumneavoastra.

      Prin urmare, pina n-o sa vedeti textele (si nu pareti prea grabit sa vi le procurati) ori pina cind o comisie de ingeri cu specializare juridica si cunoscatori de limba romana nu se va pronunta asupra cazului dumneavostra personal in considerati pe ponta negustor cinstit si ne indemnati si pe noi s-o facem.

      • Domnul Orasanu nu a postat pentru a ne convinge pe noi, persoane cu un IQ situat peste cifra critica, ci asemeni domnului Ponta, pentru electoratul lor, pentru amatori A3 care se intampla sa-si rataceasca ochii pe acest site. De aceea nici nu o sa raspunda (pentru ca efectiv nu are argumente) sau o sa o faca tot asa, de ochii naivilor care asteapta proiectele guvernamentale de relansare a pltformelor „sociale” gen „o alocatie, o galeata, un kil de oloi”.
        La Harvard inca nu s-a predat teoria negarii evidentelor.

    • Povestea duioasa a cuplului Ponta-Orasanu incepe aici:
      http://www.contributors.ro/reactie-rapida/despre-acuzatia-de-plagiat-a-lui-%E2%80%9Cdottore%E2%80%9D-ponta/
      Linkul e necesar pentru o mai buna intelegere a pozitiei absolut inexplicabile (deocamdata) a d-lui Orasanu in ceea ce priveste plagiatul lui Ponta. Cand vine vorba de plagiatul lui Ponta, d. Orasanu devine un adevarat Torquemada. Al acuzatorilor lui Ponta.
      Intr-un comentariu la articolul din linkul de mai sus, ziceam eu asa: „O intrebare, domnule Orasanu: de ce nu poate publica nimeni <> sub nume propriu? Dumneavoastra, de exemplu, puteti?” Evident ca d. Orasanu nu a raspuns, desi, in rest, s-a contrat cu toti forumistii, aprig, din toate unghiurile. Nu stiu daca d. Orasanu e capabil sau nu sa publice numita carte sub semnatura sa, dar am sa incerc sa explic eu de ce nu a raspuns: pentru ca niciuna din conditionarile pe care d. Orasanu le considera absolut necesare in vederea stabilirii plagiatului in cazul Ponta (le-a formalizat d-sa, in interventia de aici), nu poate fi aplicata in cazul Morometii-Preda. Si, cu toate astea, nimeni nu (poate) publica Morometii sub nume propriu; nimeni nu se (poate) duce cu partitura vreunei simfonii scrise de Bach (asta nu poate fi intrebat sau chemat la vreo comisie) la vreo editura muzicala sau la vreo filarmonica. De ce? Fie din bun simt, fie din simt al ridicolului (p-astea doua Ponta nu le are), fie pentru ca exista drepturi de autor (in cazul Ponta, unul dintre autori se dovedeste a fi leguma), desi Marin Preda, ca si Bach, nu poate fi intrebat sau chemat la vreo comisie, asa cum sugereaza d Orasanu ca ar fi musai, etc etc. D. Orasanu, pesemne, nu stie ca exista si motive ca astea. D. Orasanu nu sufla o vorba despre „masteratul” lui Ponta, ala facut in 2 luni la Catania, pe vremea cand respectiva Universitate nu facea masterate, ala retras si de pe saitul lui Ponta, si din CV-ul lui Ponta, si din discursul d-lui Orasanu. D. Orasanu basneste, insa, despre comisii si subcomisii (necesare, e adevarat, in depistarea unor plagiate subtile) pentru elucidarea unui grosolan caz de copiere, si aia electronica. D. Orasanu crede ca a descoperit niste criterii infailibile, ca si-a intocmit din ele o grila-minune pentru diagnosticarea plagiatelor, ca a gasit Solutia si ca lucrurile nu pot fi rezolvate decat intr-un singur fel: al sau. D. Orasanu a achizitionat, de la prestigioasa firma Procust, Freud & Sons, o canapea („Rigoarea” ii zice modelului) si tine mortis sa-i probeze toata lumea noua achizitie. Si sa-i si placa.
      PS – cateva intrebari pentru d. Orasanu, poate raspunde:
      1. Cu ce drept si pe ce criterii este dat afara de la o lucrare scrisa un copil sau un student sau i se da nota 2, pe motiv ca a copiat? Cine decide? Cum? Care e „rigoarea” in cazul asta?
      2. Pe ce criterii si in ce conditii stabilesc plagiatul softurile anti-plagiat? Au ele o comisie si o subcomisie inlauntru, embedded? E legal sau moral sa se foloseasca asemenea softuri si sa se aplice ceea ce constata ele?

    • Preluarea a zeci de pagini n-a fost negata de nimeni. O comisie numita la comanda a zis ca ar fi fost o greseala de citare. Bun inteleg ca mai citezi cate un paragraf doua comentezi pe marginea lor se pot aduna si zeci de paragrafe. Dar zeci de pagini preluate la rand? Ceva e putred. Nu poti sa faci pe ponta si sa tot ceri dovezi domle Orasanu

    • Universitatea nu putea sa se insele in privinta originalului. Iar Ponta a admis documentele cu pricina. Ideea lui cea mai desteapta de aparare a fost faptul ca in 2003 erau alte standarde. A spus ceva gen „bineinteles, standardele din 2012 sunt mult mai stricte, ceea ce este un lucru foarte bun”. Acel „ceea ce este un lucru foarte bun” mi-a atras atentia in mod deosebit. Spune multe. Daca intr-adevar era acuzat pe baza unor documente contrafacute, nu era normal sa ne fi anuntat domnul Ponta pana acum?

      Iar daca parerea „baietilor” mentionati nu ti se pare relevanta, poate cea a lui Vlad Perju? Intreb si eu…

      „This case is a textbook example of rather shameless plagiarism. Regarding the substance, it is difficult to comment given the extent of academic dishonesty. […] The thesis does not add anything to the topic it studies. It is overly descriptive and it fails to mention, much less engage meaningfully with scholarship in the field of international criminal law that had been published before the signing of the Rome Statute and before the defense of this dissertation. […] His PhD title would be withdrawn and he would be likely be fired from any academic position. „

    • Domnule Orasanu,

      1. aratati dv. unde difera teza lui Ponta fata de documentul scanat de pe internet. Nici macar Ponta nu a sustinut chestia asta. Chiar, poate ii dati o idee :D Mai uitati un lucru: comisia UB a decis ca teza e plagiata. Cumva si ei au folosit tot fisierul scanat de pe net, desi aveau acces la teza originala?

      2. oricine poate recunoaste o lucrare plagiata integral. Asta relativ la Boc si criptografia. Bine, s-ar putea ca un retardat sa aiba unele dificultati.

      3. cit despre analizele de 7-8 pagini cum se fac in redactiile jurnalelor pe care le pomeniti: haha, se vede ca n-aveti nici o treaba! Cine credeti ca are atita timp de pierdut cu un plagiator? Ia incercati dv., luati si copiati cite ceva si trimiteti, sa vedeti ce analize pe nu stiu cite pagini va vin inapoi!

      4. nu e necesar ca recenzorul sa fie exact in acelasi subdomeniu. Din cite stiu eu doctoratele in drept sint interdisciplinare, ca nu ai altfel cum sa faci cercetare altfel in acest domeniu.

      5. imi pare rau ca mi-am pierdut timpul, n-am vazut idiotenia asta: „Unde este presupus un plagiat se cere si parerea celor de la care se presupune ca s-a plagiat”. Cu alte cuvinte, autorii care din nefericire au murit pot fi plagiati fara nici o problema. Tii, ce idee trasnet v-am dat, nu? Puteti publica de-acum articole in nestire, fara nici o teama!

    • Haideti dle Orasanu, tot insistati doar-doar v-o lauda cineva pentru mareata munca pe care ati facut-o in cazul Mang, cand de unul singur ati infruntat tastatura si ati trimis un mail autorilor plagiati. Deveniti penibil prin aceasta incercare de autopromovare. Da, le-ati scris autorilor plagiati un mail, dar n-ati rasturnat universul si nici n-ati facut nemaivazutul. La asta cred ca se reduce intreaga dvs obstinatie de neinteles in a critica pe cei care il denunta pe Ponta.

      In particular, ma indoiesc ca:
      (i) ati tinut dvs in mana un exemplar original si autentificat legal al jurnalului obscur unde a publicat Mang, si nu doar un pdf neautentificat de pe net
      (ii) opinia autorului plagiat este litera de lege. Poate ca „baietii” dlui Tismaneanu au mai multa experienta de editor la jurnale decat are insusi autorul pe care l-ati intrebat dvs in cazul Mang. De unde stiti dvs?

    • Lasand la o parte intrebarea de bun simt daca un an de masterat al d-lui Orasanu este echivalent cu 15+ ani de doctorat si profesorat in cazul unora dintre “baetii” de a caror autoritate se indoieste, opinia “de la Harvard University” ar fi avut o oarecare valoare daca d-l Orasanu s-ar fi sinchisit sa documenteze cum s-ar aborda un caz de plagiat la cu adevarat augusta institutie de unde ne da lectii procedurale. Ca “baiat” constiincios, am incercat sa-mi “fac temele” inainte sa raspund la chestionarul celor de la Integru, si din cate am putut afla la Princeton precum si alte universitati americane (ca de exemplu City University of New York) cazurile de plagiat sunt analizate de comisii interdisciplinare. Motivele sunt foarte simple: in primul rand, majoritatea cazurilor de plagiat – iar cel al domnului Ponta este un exemplu clasic – sunt simple exercitii de “copy-paste” fara citarea adecvata a surselor iar in aceste cazuri nu este nevoie de experti specializati in subdomeniul respectiv pentru a constata daca a fost plagiat sau nu. In plus, nu mi-e clar cum “modelul” propus de d-l Orasanu cu o echipa formata din specialisti “nu doar pe domeniul respectiv, drept, ci pe subdomeniul drept international” ar putea functiona in mod practic intr-o universitate, dat fiind ca putine departamente chiar si la universitatile mari au destui specialisti cu “sute de recenzii pentru jurnale” in acest subdomeniu (cum isi doreste d-l Orasanu) pentru a alcatui o echipa. (Probabil ca in cazul d-lui Ponta echipa ar urma sa fie alcatuita din specialisti de renume in drept international, gen Adrian Nastase.) Daca propunerea domnului Orasanu se bazeaza pe vreun model real, de la Harvard sau altundeva, ar fi intr-adevar foarte interesant sa aflam detalii mai multe. Daca nu, atunci este doar un ecou subtire voalat cu pretentii de Harvard al raspunsului dat in ultimele luni de Ponta & Co la acuzatiile de plagiat.

  2. Cand veti vedea vreun student roman in strada, protestand impotriva acestei mizerii (plagiatul + manevrele aferente) va rog sa ma anuntati.

    Mai penibila decat impostura lui Ponta & co imi pare tacerea lasa a mediului universitar romanesc.

    A, da, am uitat: sunt inca in vacanta…

    • Peste trei sferturi din universitarii romani au doctorate fie plagiate, fie fara nici o valoare.Iar despre studenti, ce pretentii sa mai avem? Majoritatea nici macar nu stiu sa scrie in limba romana. Puteti citi fragmente din teza dr. Ponta, sa vedeti cum stau virgulele intre subiect si predicat sau pe oriunde se nimeresc.

  3. Domnule Tismaneanu, sunteti autorul articolului, nu si stapanul forumului, care este un spatiu public, unde oricine isi poate spune parerea pe tema data. Nemaivorbind ca si domnia voastra publicati pe o platforma publica, deci in niciun caz nu sunteti in masura sa impuneti, aici si acum, legi private, dupa bunul plac. Atitudinea corecta ar fi sa combateti idei, nu sa atacati persoane si, in niciun caz, sa le interziceti sa-si exprime, le fel de liber si de democratic ca si D-stra, propriile idei. Domnul Orasanu a spus un lucru extrem de limpede si de corect, cei trei autori au expertiza in domeniile lor profesionale, pe care nimeni nu le pune la indoiala, dar nu le puteti transforma o competenta speciala intr-una generala, cu alte cuvinte, nu puteti face o extensie majora a unei premise minore, cum se spune in logica. D-stra, imi pare rau ca sunt nevoit sa o spun, folositi o inselatorie, incercand sa substituiti argumentele de autoritate cu argumente de prestigiu. Titlurile si cartile iti creeaza o autoritate doar intr-un domeniu de refereinta, in afara caruia nu sunt decat indicii de prestigiu. Cei trei autori nu pot decat emite, cel mult, opinii, mai mult sau mai putin de bun simt, in materie juridica, si nu le contesta nimeni acest drept, dar, s’avem raison, nu incercati sa ne pacaliti impunandu-ne niste opinii drept argumente de autoritate stiintifica intr-un domeniu unde nu sunt decat niste profani.

    • Si pentru a intelege mai bine care este diferenta intre argumentele de autoritate si cele de prestigiu, cred ca nimeni n-ar vrea, de exemplu, sa fie operat la cap de o somitate in boli de oase si nu de una in neurochirurgie!

    • Domnule Vlad, cind este limpede ca este COPIERE orice om care stie sa citeasca poate sa faca comparatia. Ce specialistin „drept”? Baietasul Orasanu insusi si-a dat cu parerea chiar aici despre Mang. Nu avea dreptul?
      Cind un om CU DOCTORAT! spune ca a pus „bibliografia” la sfirsit si nu „stia” chipurile ca trebuie note de subsol sau de final de capitol, pai omul asta nu avea din start de cauta la doctorat! De vina sint si comisiile care s-au uitat pe teza, au vazut numele lui Nastase si nu s-au mai uitat la calitatea lucrarii.
      Dar continutul lucrarii? Ce a adus inedit si valoros lucrarea lui bietul Ponta, un om fara rusine, fara onoare, in fundul gol in fata tarilor civilizate (ca aici fundul gol dimpotriva, e premiat de societate!)?
      A insailat omul niste pagini cum au facut miile de doctori in tara lui Papura voda care a ajuns Romania.
      Daca sariti cum sariti, sa va fi luat si d-voastra vreun doctorat prin Ctrl+V?

    • Oricine isi poate spune parerea in termeni decenti. Poate ne spuneti ca va califica, intelectual vorbind, pentru a tine acest discurs moralist? Sunteti profesor? Aveti un doctorat? Ati scris vreo carte? Vreun articol? Ati facut parte vreodata dintr-o comisie de integritate etica in vreo universitate, in Romania ori aiurea? Macar dl Orasanu imi recunoaste competenta in domeniu. Am fost redactor-sef intre 1998 si 2004 al unui trimestrial academic de prim rang, „East European Politics and Societies”, sunt si acum membru in Comitetul Editorial, fac parte din consiliile editoriale a unor reviste cunoscute pe plan mondial, am avut de-a face nu o singura data cu problema plagiatului. Desi sunt politolog, am fost solicitat de profesorul Jean-Claude Chesnais sa ma pronunt, alaturi de alti colegi, sociologi, antropologi, istorici, pentru una din universitatile majore ale Frantei, in legatura cu o teza de demografie a doamnei Smaranda Mezei. Teza a fost considerata plagiat (preluare masiva de text din lucrarile profesoarei Gail Kligman de la UCLA, fara semnele citarii si fara recunoasterea sursei), doamnei Mezei i-a fost retras titlul de doctor.

      Dl Orasanu i-a numit pe cei trei autori „niste baieti”. Este o exprimare inadecvata, in cel mai bun caz. As spune ca este si una jignitoare. Nu interzic nimanui nimic, dar solicit civilitate si respect pentru preopinenti. Dl Orasanu a ales sa nu se pronunte referitor la opiniile unor experti in drept, prezentate tot aici:

      http://www.contributors.ro/cultura/o-noua-lectie-pentru-premierul-plagiator-ponta-integritatea-academica-nu-este-negociabila/

  4. Dar noua comisie care-i cuprinde pe unul ca Rrrazvhan Theodorescu si pe unul ca Alexa Visarion (care pastoreste lucrari plagiate pe care nici macar nu le citeste) la ce e buna? Sau , acelasi domn Visarion, pensionabil din 11 septembrie (de ce l-a mai propus UNATC?), sa fi fost rasplatit pentru semnatura pe rusinoasa scrisoare fabricata de Zoe Petre si trimisa la Bruxelles ? Toti netalentatii, complexatii, nechematii, oportunistii si leprele s-au facut universitari in Romania. In plus, e plin de doctori care NU STIU, CONFORM LEGII, CEL PUTIN DOUA LIMBI STRAINE FOARTE BINE! Si unii au fost / sint si decani. Luati-i la puricat! Nici limba romana n-o cunosc, sint A G R A M A T I ! Cunosc „profesori universitari” (nu batrini!) care nu stiu sa citeasca un e-mail!
    Vai de tara asta, unde gunoaiele si elucubratiile TOATE ELUCUBRATIILE pot fi teze de „doctorat” iar legile sint respectate numai de „fraieri”.

  5. un nebun arunca un bolovan in lac, si o suta de intelepti incearca sa-l scoata. ba se mai iau si la cearta (sau, ma rog, discuta polemic) despre cea mai buna metoda da a scoate zisul bolovan din zisul lac. neavand pretentia ca as fi intelept, pun si eu o intrebare naiva: exista softuri capabile sa identifice partile … identice din doua texte; s-a incercat experienta cu teza lui dr Ponta? pentru ca daca un asemenea soft simplisim – cateva zeci de linii de cod- nu vorbim aici de algoritmi subtili, orice student de primul an la informatica poate sa-l scrie- daca un asemenea soft spune ca sunt pagini intregi copiate, sa vedem pe unde mai scoate camasa dr Ponta, si cum mai merg argumentele ca-i nevoie de mare specializare in drept constitutional ca sa detectezi un plagiat copy-paste.

    • D-le Vlad, cred ca stiti prea bine : nu s-a folosit acest soft , pentru ca , la venirea la putere, trepadusii din guvernul Ponta au blocat cumpararea acestui soft, la fel cum au blocat si accesul la baze de date foarte importante pentru mediul universitar, prin nereinnoirea contractelor de acces.
      Revedeti presa vremii, nu am acum pe loc link-urile catre informatii, dar cred ca toti cei ce se informeaza au avut aceste informatii la timpul lor.

  6. De la început, fac distincţie între trei etape:
    1. Comiterea plagiatului – o face plagiatorul;
    2. Constatarea plagiatului – o poate face oricine;
    3. Pedepsirea plagiatului – se face oficial, în justiţie sau altă instituţie a statului.

    1. Plagiatul este hoţie, întrucât constă în însuşirea operei altcuiva şi prezentarea ei drept creaţie personală (am folosit definiţiile din DEX).

    2. Constatarea plagiatului copy-paste o poate face oricine, începând cu elevii (care pot să observe identitatea a două texte, semnăturile diferite pe cele două texte şi datele diferite de publicare). Orice copil care va vedea poezia “Scrisoarea a III-a” a lui Mihail Eminescu publicată sub altă semnătură, X, va putea spune, fără a greşi, că este vorba de un plagiat.

    3. Legea penală pedepseşte hoţia. Autorul lucrării plagiate poate face plângere în justiţie sau nu (ceea ce nu scuză furtul).
    Pentru a putea fi pedepsit pentru furt plagiatorul X al lui Mihail Eminescu din exemplul precedent, în locul autorului poeziei, o comisie stabileşte în mod oficial că poetul X a plagiat poezia “Scrisoarea a III-a “ a lui Mihail Eminescu. O instituţie stabileşte care este pedeapsa şi o aplică.

    NOTĂ: În cazul unei lucrări de specialitate (drept, medicină, fizică, etc.), specialiştii din comisie pot sesiza în plus şi furtul de idei (idei care sunt exprimate prin alte cuvinte decât cele din textul din care au fost luate).

    În cazul concret Victor Ponta:

    Sunt mii de persoane care au observat până acum că teza de doctorat a lui Victor Ponta este un plagiat copy-paste, văzând copii ale lucrării după care s-a plagiat şi a tezei lui de doctorat.

    Plagiatorul Victor Ponta poate fi pedepsit de o instituţie după ce în mod oficial se constată plagiatul de către o comisie.

    Aici intervine abuzul:

    În România, verdictele a două comisii care au constatat plagiatul văzut de toată lumea sunt ignorate (una a şi fost rapid desfiinţată) şi se ia drept bun verdictul unei alte comisii, oarbe, sau care nu a vrut să vadă identitatea textelor şi a declarat că teza de doctorat a prim ministrului Victor Ponta nu este plagiată.

    După aceea s-au inventat motive absurde:
    – Pentru că, nu-i aşa, numai specialiştii în drept pot observa identitatea (până la virgulă) a două texte.
    – Sau: ştiţi dumneavoastră, în 2003 legile erau altele, era voie să furi.
    – Sau: aflaţi că până în anul 2003 omenirea nu inventase încă ghilimelele (în care să înscrii pagini întregi) şi, mai mult, omenirea nu inventase nici ruşinea.

    • Va multumesc. Va intreb si ii intreb si pe ceilalti participanti la discutie, ce se va intampla daca Ponta se infatiseaza la Conferinta cercetatorilor din diaspora (Bucuresti, 25 septembrie)? In fond, are tot dreptul, evenimentul se va derula sub al sau „inalt patronaj”. Vor consimti oameni care stiu perfect (a) ce este plagiatul si (b) ca Ponta a plagiat cu nesimtire, la un asemenea circ propagandistic? Cum se vor uita in ochii studentilor lor atunci cand revin in tarile unde traiesc si muncesc? Ganduri bune.

  7. @ Răzvan Orăşanu

    Nu credeţi că foarte, foarte grav este furtul (comiterea plagiatului) şi nu pronunţarea diverselor persoane asupra unui plagiat evident? De ce mutaţi discuţia?

    Îmi doresc foarte mult să înţeleg comentariul dumneavoastră referitor (doamne fereşte!) nu la comiterea plagiatului de către Victor Ponta, ci la pedepsirea plagiatului la Harvard University, deaceea fiţi amabil şi explicaţi ce sunt acelea “ecuaţii diofantine”, pe care le-aţi amintit în comentariu.

  8. Intrebare pentru domnul Orasanu:

    Cum credeti ca Universitatea Bucuresti prin comisia de etica a ajuns la concluzia ca Ponta a plagiat? A folosit comisia documentele online sau a cerut lucrarea originala pe care o detine in propria arhiva? Credeti ca decanul de la Drept si-a dat demisia de nebun bazandu-si opinia ca Ponta a plagiat pe documente postate online posibil false asa cum sustineti?
    Si va mai pun o intrebare ce as dori sa nu fie retorica „Ce om normal si cu coloana vertebrala isi bate joc de propria reputatie pentru care a muncit din greu, aparand un individ ca Ponta ce nu are ce cauta in nici o functie de conducere la orice nivel ca sa nu mai vorbesc de cea de procuror sau prim ministru?”

  9. Dom’le, io nu inteleg de ce nu se abordeaza democratic problema, sa o lamurim o data pentru totdeauna. Acuma, nu sa se faca un referendum national, ca e prea costisitor, dar sa se ia un judet unde lumea se prezinta la vot in numar mare (peste 150%) in mod traditional, de ex. teleorman, sau judetul oltenia (si jud. moldova ar merge, dar sa se ocupe domnu’ oprisan) si sa decida poporul daca e sau nu e plagiat pentru ca, dupa cum se stie si tot repeta oligarhii ca nu cumva sa uitam, poporul nu greseste niciodata. Asta e ideea de baza a democratiei, cu asta sa defilam! Daca zice poporul ca nu e plagiat, sa se constituie ad-hoc tribunale ale poporului si toti cei care au zis ca e sau mai aduc vorba sa fie judecati in loturi si in regim de urgenta. Si la canal cu banditii!

    Sau, nah, sa se pronunte parlamentul! Nu e parlamentul forul suprem? Si tot asa, cu tribunale, tot tacimul. Hai, ca am mai trecut prin asa ceva si stim cum se face.

  10. Că democrația poate însemna și ceea ce spuneți aici știm încă de la Platon. Dar nu cred că îl recuperăm politic mergând pe calea aleasă de dvs. Nu-s purist, am și eu anumite idei despre „solidaritatea imposturii” și nu știu de ce foști ori actuali rectori ai Universității din Cluj spre exemplu, dubitează privind plagiatul la nivel înalt. Sunt însă convins că greșiți atunci când justificați „apărarea de profil jos” și limbajul dur (analogia cu dizidența nu e chiar bine plasată): un dascăl adevărat nu îi învață pe discipoli doar ce știe el (și știți destule) ci în primul rând ce este el. Nu e cazul să pregătiți „câini de luptă”. Se vor întoarce și vă vor rupe. Ei alcătuiesc miezul „intelectualității de falangă” și cum impostura solidarizează instant, o să îmi spuneți atunci că am avut dreptate. Va fi prea târziu.
    Nu am soluții sclipitoare în chestiune, dar sunt sigur că trebuie să tragem după noi conștiințe integre și nu competențe. Școala românească face asta cu tot mai mare dificultate. Cu toată stima

  11. In fine, domnul Orasanu devine repetitiv. Oricine, indiferent de educatie, este liber sa cada (sa se arunce?) in ridicol.

    Ca acest eveniment sa se intample sub inaltul patronaj al primului ministru este sfidator. Cam cum a facut Nastase&Severin cu acea conferinta despre istoria coruptiei (parca). Dar de aceasta data, la un alt nivel.

    Am o rugaminte catre cei care se incadreaza la rubricile „diaspora” & „cercetare stiintifica” si care nu se regasesc sub inaltul patronaj al unui prim ministru plagiator pe care mi-as dori ca domnul Tismaneanu sa o preia si sa o popularizeze: Semnati, va rog, o scrisoare deschisa in care sa va exprimati nemultumirea fata de absurdul acestui eveniment scandalos!

  12. Intervenția lui Răzvan Orășanu nu ține atât de resortul psihanalizei, cât de lumea criteriilor etice. Nu pricep: tânărul acesta curățel, cu alură de premiant și CV robust, simpatic adesea (nu fără oarecari trufașe piruete), calcă, subit, în străchini, fluieră în biserică și ciufulește bezmetic evidențele… Vrea rafale de expertiză, laureați de ramură, detectivi și tribunale pentru a scotoci un plagiat ordinar. Nu-l mulțumesc indignarea presei occidentale, verdictele universitarilor americani, concluzia răspicată a Universității București. Nu e suficient, nu e just! Scrântită evoluție, jigărită morală…

    Mă întreb ce i s-a întâmplat domnului Orășanu. Să-l fi năpădit o a doua pubertate? L-a arvunit Ponta sau cutare boss reptilian? Nu-i mai convine Tismăneanu? S-a-mprietenit cu acidul lisergic dietilamid?

  13. Primul comentariu si deja discutia este deturnata de la obiectul ei. Tehnica pe care toti comunistii de ieri sau de azi o stapanesc la perfectie. In privinta continutului primului comentariu, ca deja la articol nu se mai gandeste nimeni, acesta ridica mai multe probleme : prima este limbajul. Daca asta este nivelul de educatie primit la Harvard, cred ca cei care manifesta o neincredere funciara in beneficiile civilizatiei occidentale se simt mai indreptatiti sa spuna superior ” ce, ba, uite si tu in ce hal vorbeste un savant d-asta da America”. A doua problema, plecand de la premiza justificata ca nu asta se invata la Harvard, se refera la materialul uman ; un om cu studii de multa si buna calitate, care pastreaza in atitudine o doza imensa de aroganta, care vorbeste despre semenii sai in termenii acestia, a trecut pe langa educatie ca gasca prin apa, iar materialul uman este de cea mai proasta calitate. A treia problema : cand tu, persoana ajunsa la niste rezultate profesionale ce presupun multa munca proprie, ajungi sa iei apararea cu atata patos unui om profund imoral, care si-a castigat toate etapele profesionale prin furt, cred ca intrega discutie se rezuma la numarul argintilor. Iar asta deja este cel mai grav si descalificant.

  14. As avea o intrebare pentru dl. Ponta in legatura cu organizarea “Diaspora in Cercetarea Stiintifica si Invatamantul Superior din Romania”. Deci sa intelegem ca ne laudam cu cei din diaspora care au reusit sa faca ceva in mediul academic international, dar totusi vrem sa-i scoatem de pe listele electorale? Care este logica? Pentru ca vad ca se organizeaza evenimente in care practic li se lauda si face publica inteligenta recunoscuta international.

    Imi explica si mie cineva cum ar putea sa raspunda dl. Ponta daca este intrebat acest lucru de unul din participantii de la acel eveniment?

    Pe langa impostura „inaltului patronat”… o sa aiba si o poza pusa pe perete, ca pe vremea stim noi cui?

    • Logica e aceeasi care a dus la crearea unei „celule de criza” formata din „somitati” care stateau la cafele in Palatul Victoria in vreme ce in Franta se rasturnase un autocar cu romani: populism, tupeu, manipulare, nerusinare, credinta (indreptatita sau nu) ca majoritatea romanilor reprezinta o prostime de ne- sau dez-informati tocmai buni de manevrat, convingerea ca cei care stiu si inteleg sunt mai putin decat ceilalti etc. Asta era logica.
      Eu sper ca invitatii la manifestarea „patronata” de un lotru sa ii (pre)dea o lectie pe masura: fie sa nu vina si sa spuna si de ce, tare si raspicat, fie, daca vin, inainte de orice, sa pomeneasca despre copierile, caci plagiate e cam mult spus, ale lui Ponta; loud and clear, too. E doar o nadejde, insa…
      PS: D. Orasanu ce-o mai face? Azi noapte am visat ca incerca sa dovedeasca cuiva ca exista si nu reusea.

  15. Nu cred ca ar mai fi ceva de dovedit in ceea ce priveste plagiatul primului ministru. E o falsa discutie aici. Nu putem face comparatii cu modul de interventie din alte tari si universitati in caz de plagiat, caci nu e nimic de comparat. In alte parti se doreste sa se gaseasca o rezolvare, pe cand in Romania nu se vrea decat sa se piarda cat mai mult timp si lumea sa uite. Mai trebuie insa sa recunoastem ca reactii individuale, publicate pe site-uri web, indiferent din partea din partea cui ar veni, nu pot produce mari rasturnari de situatie.
    Daca se doreste cu adevarat o iesire din aceasta problema si daca intelectualii romani din diaspora sunt interesati cu adevarat sa faca un lucru folositor, nu vad de ce ar fi atat de greu sa se constituie o comisie internationala de specialisti in Drept care sa analizeze respectiva teza si sa exprime o pozitie comuna in aceasta privinta. Poate nu e doar plagiat „copy-paste”, ci mai sunt si alte tipuri de plagiat… De ce nimeni nu ia o asemenea initiativa?
    Atat timp cat nu se actioneaza colectiv, nu vad nicio iesire, ci doar polemici inutile. Nu pot sa inteleg, chiar nu exista specialisti romani in Drept care sa nu se simta amenintati de PSD ?

    • Consensul academic, romanesc si international, privind plagiatul lui Ponta este dincolo de orice indoiala. Stiintific, academic, intelectual si moral, Victor Ponta este un paria. Tocmai de aceea utilizeaza parghiile politice cu o insolenta si un cinism fara recedent. Am citit articolul d-lui Stefan Vlaston si sunt socat. Ceea ce fac Ponta si profesoara Andronescu intrece orice si-ar fi imaginat ca poate face Nastase in perioada cand lupta pentru mexicanizarea tarii. Am fost ironizat de catre unii neutri de profesie pentru ca am spus ca se pregateste un scenariu de tip Belarus. Iata ca, din nefericire, nu m-am inselat prea tare.

      Ma intreb, inca si inca odata, cum se simt cei care au acceptat sa mearga la Bucuresti spre a participa la o conferinta organizata sub inaltul patronaj al unui escroc dovedit?

      Nicio personalitate din tara ori din strainatate (cu exceptia poate a jumatatilor de fraza baiguite de Andrei Marga si a sofismelor auto-compromitatoare ale lui Daniel Barbu, consilier, vai, al presedintelui interimar El Crin) nu se indoieste de aceasta scandaloasa frauda. In momentul de fata se asteapta decizia Senatului Universitatii din Bucuresti care urmeaza sa valideze ori sa invalideze (cred ca prin vot secret) referatul Comisiei de Etica Universitatii din Bucuresti care ajungea la concluzia ca a avut loc, in teza lui Ponta, un plagiat.

      Problema pe care o anticipez este legata de rolul lui Vlad Nistor, profesor la Facultatea de Istorie, activist PNL si presedinte al Senatului. Dar si al altora din cercul de influenta si interese al profesoarei Zoe Petre. Or, in ziua de azi, spui Zoe Petre, spui USL. Cititi interviul lui Andrei Plesu despre care am scris intr-un articol anterior pentru a vedea cat de principiala si dezinteresata, neumbrita de niciun fel de nepotism, este pozitia doamei Petre. Sa fie Dan al meu secretar de stat la MAE, chiar de s-ar prabusi pe veci prestigiul lumii academice romanesti!

      Cititi lista celor care au semnat scrisoarea catre UE a intelectualilor lui Ponta: doamna Petre (ma rog, fiul ei nu putea, el fiind inalt demnitar), cativa profesori de la stiinte politice, decanul de la filosofie, cel putin un alt profesor de-acolo etc Unii sunt si in Senat. Unii oameni despre care te crucesti incercand sa pricepi ce cauta acolo, pe acea lista. La altii nu te crucesti, este locul lor firesc.

      • Conferinta diasporei va avea loc, asta e clar, nu va fi mutata la bruxelles:)

        De fapt nu conferinta in sine e problema, ci subordonarea ei acestui guvern condus de insusi aghiuta. Parca o vad pe madam andronescu aparand pe 28 la receptia oficiala pretinzind ca ea n-are nicio legatura cu seful ei direct.

        Cei care vor fi totusi prezenti in acea sala trebuie sa stie ca vor fi anexati unei cauze imorale. Vor deveni parte a celor 7,4 milioane.

      • Domnule Tismaneanu,

        De ce se lasa mediul academic coplesit de politic?
        Mediul academic nu datoreaza nimic politicului, asa cum nici justitia nu ii datoreaza nimic.

        Din contra, as spune ca mediul academic si justitia ar putea sa fie parghii care sa influenteze mediul politic. De aceea la unii constitutie think-tank-uri si functioneaza, iar guvernele chiar apeleaza la acestea.

        S-a dovedit ca educatia este un sector profitabil, din care se pot „mulge” multi bani.
        Atunci de ce toate acestea?

        Ok, poate pentru ca vorbim despre reputatie!!!
        Deci se doreste obtinerea unei reputatii nemeritate!
        Nu ramane decat sa ne aparam reputatia si meritocratia!!!
        (fiecare dupa puterile sale, dar sa jucam „fair” toate partile!)

        Apelul Dvs. este mai presus de o reuniune, este apelul la DREPTATE si ADEVAR.
        Doare? Poate, dar ne trece si ne face mai bine!
        (valabil si pentru domnul care si-a postat, plin de aplomb, primul comentariul!)

        Ceea ce face acum dl. Ponta este sa copieze, din nou, conducerea mentorului sau.
        Acesta isi insusea de la cele mai marunte pana la cele semnificative actiuni – toate erau opera marelui ganditor PM – actual puscarias. In acele vremuri pana si aerul nu se putea respira daca nu era sub marca sa.Mai va amintiti cum pana si Codul Fiscal era din marea sa gandire si nu din munca domnului Tanasescu?

        Domnul Ponta are o sansa si o nesansa!
        Sansa sa este ca varsta ii permite sa reia statutul de doctorand si sa scrie cu adevarat o lucrare de doctorat.
        Nesansa sa este ca frangerea unei cariere la 40 ani nu se compara cu sfarsitul carierei la 60 de ani, asa cum arata lucrurile in cazul mentorului sau.

        Cum va proceda mai departe Ponta?
        Ponta poate alege
        1. acum sa piarda, dar sa munceasca pentru a isi castiga reputatia mai tarziu
        2. pierde fara echivoc ignorand toate sfaturile primite si continuand jocul nerusinarii.

        Din 2004 au trecut 8 ani, lucrurile au evoluat, putin cate putin lucrurile s-au mai schimbat!
        Pana si in PSD se simte ca oamenii si-au rafinat pozitiile fata de liderii lor! vezi Rus, Dancu…
        Evident ca orice schimbare este intampinata de franele trecutului, si bag de seama ca in Ro ele sunt mai puternice ca niciodata!

        Miza este, pana la final, transformarea RO in republica talibana sau intr-una moderna!
        Oare ce se va alege?

  16. Lasitatea nu are margini, iar asta o stiti prea bine dvs., d-le Tismaneanu. Multi vor sa ca ei ori odraslele lor sa aiba posturi caldute, fie si de scurta durata. Caci ar trebui explicat mai bine de ce e atata lupta pentru cateva luni la MAE. Cu asa ceva in CV, poti spera la ceva mult mai bun si mai bine platit intr-o organizatie internationala. Isi cunosc toti foarte bine interesele.
    Totusi, oare chiar nu exista nicio solutie organizata contra acestui plagiat? Ca vedem bine ca el actioneaza organizat pentru a-si albi reputatia (mai nou cu aceasta reuniune a specialistilor din diaspora).

  17. omul nou cu fete vechi.
    nomenclatura sovietizata scolita in est, inlocuita de odraslele lor „europenizate” cu diplome in vest.
    statul etatizat care avea nevoie de activisti stefan gheorghiu, si statul asistential devorator de background uri „beton” si cv uri „super tari” (absolut necesare pentru o cariera de functionar public).
    o economie sanatoasa (producatoare de valori/bunuri reale) are nevoie de creiere, intr o piata de desfacere/consumerista numarul diplomelor si titlurilor constituie criteriul suprem de selectie (asa se racoleaza „competentele” cu cravata).
    poate ca ar trebui sa analizam cauzele care au dus la o inflatie de diplome mai ales in domenii ca drept si economie. altminteri e trist sa ai o tara saraca plina de doctori.

    • Nu este clar?

      Au subordonat politic domeniile!
      (cel mai tare exemplu din zona economica: numirea lui Pogea – inginer metalurg – pe postul de Ministru de Finante in vreme de criza,
      – respingerea guvernului Croitoru – a pus pe hartie in 10 zile un buget nou pentru RO,
      – „daramarea: guvernului MRU pentru altul intitulat ” cel mai curat guvern” varianta Ponta)

  18. Cat tupeu poti sa ai sa inviti diaspora stiintifica la „un eveniment care is propune „sa creeze un spatiu al dialogului si al colaborarii intre cercetatori romani, indiferent de locul unde traiesc si lucreaza, continuand seria intalnirilor comunitatii stiintifice romanesti din tara si strainatate inceputa in anul 2008” dar sa te debarasezi de absolut toti membrii CNATDCU cu afilierea in starinatate!?…

  19. Cu neţărmurită durere anunţ că nu am putut înţelege din “logica” domnului Răzvan Orăşanu (primul comentariu) decât că este vorba de manipulare:

    Ferindu-se cu străşnicie (ptiu, drace!) de a vorbi despre furtul (plagiatul) condamnabil comis de doctorul Victor Ponta, Răzvan Orăşanu acuză cu înverşunare şi cu mânie proletară pe toată lumea, pe toţi cei care (crezând în ceea ce le văd ochii proprii în copii aflate la îndemâna oricui), constată că teza de doctorat a numitului doctor este un plagiat copy-paste, cerându-le acestora cu insistenţă: “dovada!”.
    NOTĂ: Dovada oficială, probă pentru pedepsirea hoţiei, este dată de hotărârea unei comisii, care dă verdictul oficial: Plagiat.

    Constat că este metoda clasică de minciună prin omisiune şi deturnare a discuţiei. Răzvan Orăşanu înlocuieşte o afirmaţie logică printr-o acuzaţie falsă. Astfel:
    Afirmaţia logică: “X a constatat că teza de doctorat a lui Victor Ponta este un plagiat, pe care o comisie trebuie să îl confirme oficial” – este înlocuită prin
    Acuzaţia falsă: “X a constatat că teza de doctorat a lui Victor Ponta este un plagiat şi trebuie să îl confirme”. Şi, brodat pe asta, bla-bla-bla…

    Astfel, discuţia se mută de la fapta gravă a plagiatului (piei, drace!) la acţiunea nenecesară a confirmării lui de către diverse persoane.

    Ca ingrediente suplimentare la “demonstraţia” ilogică, Răzvan Orăşanu introduce şi “ecuaţiile diofantine” inventate de dânsul, despre care scrie că ar fi vorbit altcineva, Boc.

    Şi aşa, domnul Răzvan Orăşanu (şi nu numai el) speră că ne-a mai dus o dată de nas…

    S-avem pardon!

  20. Dacă aş fi cercetător român din diaspora, nu aş fi prezent la Congresul de la Bucureşti, patronat de o persoană despre care am văzut (cu ochii proprii) că este un hoţ.

  21. Waw, ce furtuna am starnit aici.
    Sa iau lucrurile pe rand :
    1. Domnule Tismaneanu, nu imi dau semaa cu ce v-a deranjat exprimarea mea – nu cred ca e nepoliticos si nu vad de unde ati fi dedus ca eram nervos. Nu, eram foarte calm.
    2. Intr-adevar, multe dintre lucrurile pe care le-am explicat pe acest subiect se gasesc aici si cred ca articolul sta in picioare, cu informatiile pe care le avem in momentul de fata.
    http://www.contributors.ro/reactie-rapida/despre-acuzatia-de-plagiat-a-lui-%E2%80%9Cdottore%E2%80%9D-ponta/
    3. Ce este intr-adevar deranjat in aceasta pozitie este ca nu e preocupat nimeni de fondul chestiuni – stabilirea unui mecanism care sa fie inatacabili, prin care dupa o dezbatere publica pentru acceptarea lui sa poata fi trecuti toti cei banuiti de plagiat. Preocupant este sa ii dam in cap lui Mang (sunt partial eu insumi culpabil aici), iar acum sa ii dam in cap lui Ponta. Ponta poate va mai fi peste trei-patru luni dupa alegeri sau poate nu va mai fi, dar daca nu facem un efort comun de prezentare a unei metodologii inatacabile, controversa il va ajuta mereu pe bizonul plagiator sa scape, asta e esenta. Eu propun preluarea ad-literam a manualului Harvard, sau Tulane, sau University of Maryland. Sunt convins ca toate au elementele de care am vorbit: comisie academica numita de universitate, prezenta unor specialisti nu doar in domeniu, ci in subdomeniu (de exemplu, scrierile unui expert cum e Tismaneanu pot fi judecate doar de editorii in jurnalele academic e unde a publicat, nu pot eu de exemplu sa imi dau cu parerea si nu ar putea nici chiar un profesor de Political Science fara subspecializarea respective). Apoi, publicarea unui raport de 8-10 pagini, serios, cu references si tot ce mai trebuie, dupa consultarea materialului original. Altfel, vorbim vorbe, ma tem.
    4. Iata ce scria un cititor pe blogul meu :
    ” Intrați pe catalogul BCU la http://www.bcub.ro si dati cautare cu numele autorilor. Am făcut asta acum un minut, a durat 30 de secunde.
    Teza d-lui Ponta este în biblioteca de la biblioteca de la Drept la cota 80415. Cartea domnului Diaconu Dumitru este tot la Drept cota 78106. Cartea d-lui Crețu este la sediul central la sala de lectură, sala 1, dar și la Drept cota 76151.”
    Aveam de gand sa fac personal chestiunea aceata, insa imi rezervasem ultimele 10 zile si a venit pe neasteptate inmormantarea unei prietene de familie fara rude de care a trebuit sa ma ocup, printr-o imprejurare pe care nu are rost sa o descriu pe larg.
    5. Trag nadejdea ca exemplarul original din teza este impartit in prea multe parti (inclusiv in doua biblioteci ale Universitatii Bucuresti unde poate fi consultat de oricine) pentru a putea fi „retusat”, nu cred in acest scenariu lansat de un cititor.
    6. Ah, m-am dumirit. Retrag formularea „niste baieti”. Pe Pop-Eleches il pretuiesc in domeniul politicilor publice, de altfel chiar i-am scris la un moment dat cu referire la un articol care ma interesa. Pe Alin Fumurescu il citesc cu placere cand il gasesc aici pe site si daca nu ma insel i-am mai gasit pe undeva articolele (voxpublica?forumul unei televiziuni de stiri?) si sunt mereu pline de verva. Ce importa aici este insa calificarea pentru a discuta – daca apare un plagiat in domeniul politicilor publice, respectiv istorie, etc. ma intereseaza f. mult parerea lor. Deocamdata,ma intereseaza opinia lui Vlad Perju, singurul expert in drept care s-a pronuntat din afara tarii – mi-as dori sa intervina si altii. Dvs vi s-ar parea normal ca dupa ce au grait cei trei automat sa se hotarasca retragerea titlului lui Ponta datorita acestei pareri? Si sa se procedeze astfel in cazul oricarui plagiat in viitor ? Gata, cerem parerea celor trei si stabilim daca da sau ba, e plagiat – asa se procedeaza la University of Maryland, domnule profesor?
    Atentie ca mecanismul de aparare a lui Ponta este similar cu ce propuneti dvs : il punem pe Razvan Theodorescu, pe rectorul de la SNSPA in Comisia de Etica si ei vor spune ca Ponta nu a plagiat. Daca acceptam ca nu apelam la experti din domeniu, vom ajunge la o realitate paralela gen „Fumurescu a zis, ba nu, Theodorescu a zis pe dos”. Iar eu spun aici si sustin public ca ambele abordari, in opinia mea, sunt la fel de eronate.
    7. Ce spune Daniel T cu Master Catalania si cu El Pais, are dreptate. Ponta a dat-o in bara in ambele cazuri. Insa sugestia ca scriu pe contributors pentru ca as avea vreo plata este odioasa. Cat de odioasa este se va vedea in curand, dupa ce termin articolul cu Hidroelectrica ce demonteaza hotiile de acolo.
    8. Nu mi-am permis nicaieri sa spun despre cineva, domnule Tismaneanu ca ar fi „omul lui Basescu”, etc. – ma mira ca presupuneti neprovocat ca as putea spune asa ceva. Dvs, spre deosebire de Basescu & Co care cred ca inca citeste Levantul, aveti o opera, aveti o cercetare riguroasa in domeniul dvs si aveti, in consecinta, o alta greutate in clipa in care exprimati o parere in public.
    9. Cat despre cei care ma ataca personal pentru o opinie exprimata in spatiul public nu pot sa le spun decat ca folosesc metoda lui Ion Iliescu, preluata de la Rasarit – atacam persoanele, nu problele.

    • Scuze, dar daca la punctul 1 nu stiati ce ati facut si la punctul 6 ati aflat, de ce ati mai apasat pe butonul de postare? In continuare ma intreb care este logica. Si fac asta din respect, eu nu va consider un baietas :)

      In sfarsit, in lipsa fondului, ce putem face? Il acceptam pe domnul Ponta asa cum este? Cu micile lui dari in bara, de genul am facut, n-am facut, am spus, n-am spus. Ma intreb de ce politrucul de Barosso l-a pus sa dea in scris ca-si asuma cele 11 porunci :D

  22. Stimate domnule Tismăneanu,

    Din considerente care-mi scapă, împreună cu distinstele persoane pe care le citați (n-am auzit decât de dl.Fumurescu dar nu înseamnă că restul nu sunt niște valori) uitați exact esențialul, respectiv:
    1. Nu trăim în SUA, nu avem universități de nivelul SUA; o anumită neglijență în redactarea tezei- de care poate că se face vinovat dl Ponta- nu are aceeași importanță ca în SUA;
    2. N-ați discutat- și nu văd nicăieri discutat exact esențialul- adică contribuția originală a dlui. Ponta în această teză. Sunt perfect de acord cu dl.Orășanu că această contribuție trebuie stabilită de specialiști și că nu ”tot omul de pe stradă care recunoaște în 10 minute un plagiat” (altă imbecilitate lansată de Băsescu și compania) poate să-și dea cu părerea despre această componentă originală. Dacă ea există- cred că toți acuzatorii trebuie să-și facă ”mea culpa” și să umble cel puțin o săptămână cu pungi de hârtie pe cap. Dacă nu există- perfect, să-l răstignim pe Ponta.
    3. Dl.Ponta nu lucrează nici în învățământ și nici în cercetare și din câte știu eu nu și-a dat un doctorat în acest sens. Din păcate pentru dvs. regulile în Universitate- ca și în Politehnică- erau extrem de laxe apropo de partea de editare- adică acolo unde a greșit effectiv dl. Ponta. Astea erau și nu putem întoarce timpul înapoi- așa cum nu putem nici judeca un om după standardele SUA din 2012. În Politehnică- unde mi-am susținut eu doctoratul- nu exista în 1996- atunci când l-am susținut- un curs de etică pentru realizarea unor astfel de lucrări științifice. Mă îndoiesc că există și acuma. Politehnica ne-a învățat să punem autorii din care cităm la bibliografie- dar în nici un caz să introducem absolut tot între ghilimele. Ar fi fost și caraghios în componenta de documentare a tezei- să ai numai ghilimele. Din fericire la vremea respectivă Internetul nu era așa de răspândit ca să îl pot accesa și să mă atragă sirena copy/paste iar locul meu de documentare- BCU- m-a determinat să realizez un studiu documentar- mai ales că subiectul tezei personale era relativ necunoscut în ROmânia acelei perioade.
    4. Suntem în România, ea e la porțile Balcanilor, și așa cum spunea dl. Poincare – viitor președinte al Franței- avocat pe când spunea astfel de lucruri- aici se aplică alte legi. Nu zic că teoria nu sună bine dar nu vom începe noi cu dl. Ponta să schimbăm niște lucruri- victimizându-l degeaba. Revista Nature- la prestigiul ei- trage cu tunul după vrăbii .
    În altă ordine de idei, ”tenură” nu există încă în DEX:

  23. @ Andrei George

    Discuţia (aşa cum reiese şi din titlul articolului) este despre plagiatul lui Ponta.

    Dicţionarul explicativ al limbii române (DEX) conţine şi:

    PLAGIÁT1, plagiate, s. n. Acțiunea de a plagia; plagiere. ♦ (Concr.) Operă literară, artistică sau științifică a altcuiva, însușită (integral sau parțial) și prezentată drept creație personală. [Pr.: -gi-at] – Din fr. plagiat.

    FURT, furturi, s. n. Infracțiune care constă în însușirea pe nedrept a unui lucru mobil al altuia; hoție, furătură. – Din lat. furtum.

    HOȚ, HOÁȚĂ, hoți, hoațe, s. m. și f. 1. Persoană care fură.

    Un raţionament simplu:

    – (1) Plagiatul este însuşirea operei altcuiva, prezentată drept creaţie personală şi (2) însuşirea unui bun aparţinând altcuiva este furt (hoţie). Concluzie: Plagiatul este furt (hoţie).

    – Plagiatorul fură şi persoana care fură este hoţ (hoaţă), deci plagiatorul este hoţ (hoaţă).

    Sper că nu a fost dificil de înţeles.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro