Home » Analize »Cultura » Citesti:

Restaurarea cetății României – o analiză a cărții “Cetatea sub asediu” de Teodor Baconschi

Virgil Iordache ianuarie 4, 2017 Analize, Cultura
10 comentarii 2,139 Vizualizari

1 Introducere

Trolii ruși vor avea probabil treabă cu această carte[i], legionarii vor urî această carte, ateii militanți vor urî această carte, adepții corectitudinii poltice vor urî această carte, căldiceii nu se vor simți confortabili cu această carte, nici oamenii care cred despre ei că știu mai mult decât știu. Oamenii care își iubesc semenii și libertatea civică și politică vor iubi această carte.

Avem de a face cu schița unui produs ideologic nou, sinteză între tradiția religioasă bizantină și valorile statului laic modern. Asocierea altfel decât prin asemănări de familie cu democrația-creștină de tip occidental e respinsă prin includerea caracteristicilor trăitoare ale creștinismului ortodox. Nu e vorba de o ideologie de tip catolic sau protestant, ci de una de tip ortodox. Nu este o ideologie ecumenistă, ci una care își asumă identitatea locală în context regional și global și susține nevoia de cunoaștere și dialog între toți actorii existenți. Orice asocierea cu legionarismul ortodoxist și ideologia rusească panortodoxă a zilei e respinsă prin delimitarea clară de modelul holist de sistem stat-Biserică și opțiunea fermă pentru cel democratic pluralist și parțial descentralizat.

În locul politizării spiritului, adică a urmăririi utopice a fericirii ca scop pe pământ, ni se propune o spiritualizare locală a politicului, cu rol e de model, adică internalizarea valorilor morale atemporale într-o viață politică de partid realistă, pragmatică, alături de multe altele care funcționează pe alte scheme ideologice în piața politică.

Într-un astfel de cadru nu poți susține hărțuirea și agresarea oamenilor în numele dreptății sociale și o denunți indiferent unde o întâlnești, dar fără a pretinde vreodată că e posibil ca aceste comportamente să dispară din viața politică a societăților. Dorești frumusețea fără a fi risipitor și cauți înțelepciunea fără a fi slab.[ii]

Intelectualii care scriu și se formează cu astfel de cărți sunt intelectuali depolitizați, ei nu se adaptează din mers nevoile argumentative ale luptei politice, ci constrâng lupta politică cu valori morale neinventate de om și cu cerințele unei argumentări corecte și a spunerii adevărului. Minciuna și calomnia nu poate fi pentru ei un mijloc de campanie, dar acceptă că poate fi în mod legitim pentru alții care aleg un alt mod de viață. Își cresc astfel costurile de succes politic doar lor înșile, pentru a putea funcționa ca modele în societate pentru cei care nu au interese politice. E o formă de manifestare a altruismului.

Unii ar putea spune că avem de a face cu un caz de noblețe a spiritului în sens propriu. Mi se pare un titlul pompos. Nu cred că e vorba de nici o noblețe. Noblețea, caracterul frumos, sunt un rezultat final privind retrospectiv istoric, nu o stare de parcurs afirmată fie și de admiratori. Noblețea spiritului, dacă există așa ceva, aparține unora dintre cei care nu mai sunt printre noi.

2 Structura cărții

Deși fiecare parte de text se citește ușor și cu placere, “Cetatea sub asediu” e o carte grea, cel puțin pentru un om lipsit de erudiție, e dezvoltată într-un spațiu cultural multi-dimensional în care se descriu fie și fugitiv procese la multiple scări spațiale și temporale. Se simte o coreență în spatele scurtelor eseuri, dar reconstruirea modului de a vedea lumea și omul necesită probabil o minte antrenată. Ceea ce vedem la suprafață sunt niste șarje asociate unor teme punctuale de fiecare dată puse într-un context mai larg.

Titlul cărții sugerează că obiectivul ei este demantelarea mentalității românilor, în particular a credincioșilor români, că trăim într-o cetate asediată. Acesta poate fi un nivel de lectură. O altă posibilitate este să o citim ca pe o analiză de politică internă și externă a României. La acest nivel obiectivul de modificare a mentalității de asediat are doar un caracter operațional și servește unui scop politic strategic. Ontologia umană însăși devine o resursă culturală necesară pentru conceperea unei noi ideologii poltice. Cel mai profund nivel de lectură ar putea fi probabil cel al unei teologii politice inovative. Existe unei astfel de intenții pare a fi sugereată de ordinea aleasă a textelor. Eseurile și schițele sunt grupate în capitole a căror ordine pornește de la conturarea unei ontologii umane către consecințe practice în viața socială și politică. A parcurge cartea printr-o astfel de grilă mă depășește și de aceea propun mai jos o interpretare a ei ca analiză a situației României. Este ceea ce se sugerează și în introducere, unde cartea e apreciată ca propunând un fuzionism doctrinar între creștin-democrați, paleoliberali, conservatori, și tradiționaliști (p15).

Voi reda în continuare conținutul cărții în următoare ordine: analiza vulnerabilităților României în context european, răspunsuri la vulnerabilități: formularea scopurilor strategice, ale obiectivelor tactice și ale măsurilor operaționale asociate producerii și menținerii diferitelor tipuri de capital necesar în acțiunea politică. Apoi voi evalua critic câteva puncte al cărții și în final voi trage concluziile.

3 Conținutul cărții

3.1 Vulnerabilități

Iată o listă de vulnerabilități caracteristice României ca parte din spațiul european:

  • Suntem “o societate a frustrării, a resentimentului și a imposturii mimetice”, condusă de “o elită țărănesc-proletarizată, politehnică, îndoctrinată anti-cosmopolit și totuși obligată de mersul Istoriei Mari să pășească spre viticultură, arte, turism exotic, accesul la industria de lux etc” (p103). Includerea în cluburile euro-atlantice nu a făcut decât să accentueze sentimentul de frustrarea prin prin faptul că ne regăsim “sistematic în coada clasamentelor” (p102).
  • Suntem animați de “partizanatul metafizic al urii de sine”, facem “eroarea de a personaliza culpa și de a pierde din raza criticii” sistemul (p 104).
  • Au fost denaturate propagandistic “valorile eminente – patriotism, dragostea față de cultura înaltă, solidaritatea creștinească cu aproapele, conlucrarea pentru binele comun” (p104).
  • „Psihologia consumistă alimentează egoismul, apoi individualismul și în final mizantropia, în care toți ceilalți sunt mai puțin coechipieri într-un proiect dedicat binelui comun, cât acaparatorii frauduloși ai unor resurse limitate” (p107).
  • În aceste condiții dispare centrul laicizat. “Modelul laicizat al piramidei sociale moderne se ruinează sub ochii noștri” pentru că “elitele, copleșite de gestiunea imposibilă a unei complexități galopante, nu mai livrează certitudini” și pentru că “elitele contemporane au creat noua paradigmă egalitaristă și lumea “simplă” o ia în serios.” „Din straturile joase, devenite mijlocii, ale societății, răsună trâmbițele unei apocalipse anti-elitiste pe care ipocrizia empatiei de lux n-o mai poate opri.” (p99).
  • Pentru că fetișizăm egalitatea omorâm, “în final, democrația.” (p108-109).
  • “Lăcomia, ca motor psihologic al capitalismului mondial, nu va face loc smeritei autolimitări sau oricărei alternative autarhiste, doar pentru că niște profeți post-moderni vântură amenințarea că putem pierde, în câteva luni, totul.” (p92). Există o manie a succesului (p98).
  • „un nou politeism al valorilor se răsfrânge în dreptul fiecăruia de a-și alege stilul de viață.” (p97)
  • Slăbirea și decredibilizarea centrelor spirituale occidentale (p176) a permis o dezvoltare insidioasă a populației islamice aparent dincolo de capacitatea de absorbție a statelor respective. Islamismul e incompatibil cu civilizația europeană pentru că “islamul e o religie politică [care duce la state de tip holist, fără structură policentrică]. Șaria e totuna cu legea fundamentală: nu poate exista o altă Constituție în afara Coranului însuși” (p180). Adepții acestei religii nu pot “să interiorizeze  valorile republicane: laicitatea, statul de drept și patriotismul constituțional”, “islamul e o religie vie, captivantă, solicitantă fără rest” care “te împinge să confunzi ordinea cetății cu ordinea divină.” (p186-187). Lichidarea creștinilor orientali sub coordonarea unor lideri spirituali care “nu posedă memoria conviețuirii multiculturale din era islamului clasic” e o dovadă tragică a acestei stări de fapt (p195-197).
  • Există o presiune a “sărăcimii mondiale care va dori să beneficieze de prosperitatea noastră fără să preia și spiritul nostru democratic.” (p203).
  • „lumea inter-conectivității generalizate este foarte fragilă.” (p91). Ne putem întreba dacă“este interconectivitatea globală reversibilă pe căi voluntare și negociate ?” (p92), dar nu putem da un răspuns.
  • Atunci asemenea evreului rătăcitor românul post-comunist “fuge pentrua cunoaște, se deplasează pentru a-și aminti, se așează în alt spațiu pentru a se inventa.” (p 241). El pare să nu cunoască, ori pare că a uitat mesajul Hristic “Nu te teme, crede numai” (Marcu, 5, 36).

Așa stând lucrurile „ar fi de lucru, dar nimeni nu sună adunarea”, deși “România […] merită ceva mai bun, atât ca stat, cât și ca națiune.” (p 235).

3.2 Formularea scopurilor strategice

Chestiunea strategiei e legată de felul în care înțelegem fericirea și cum o legăm de viața politică.

Scopul strategic trebuie să fie realist, “omul demiurgic, stăpân al timpului, al Naturii, al Celorlalți” a generat “Marea carte a [ororilor] inumanității”, „Homo sapiens rămâne campionul absolut al violenței intraspecifice” și nu avem toate motivele să credem că „nu există progres moral.” (p 256-260).  “Avem un viitor numai în măsura în care ne vom prezerva umanitatea, adică rațiunea dominantă, capabilă să țină în lesă animalitatea noastră antropomorfă.” (p94).

“Ideea că omul poate atinge perfecțiunea” a avut o întruchipare patristică – “omul este imago Dei” și una renascentistă, care “pune omul în centrul universului și îl celebrează ca pe ființă de maximă noblețe” (p69). În prima omul e derivat ontologic dintr-un proiect al ființei transcendente, a eșuat prin alegerea liberă a omului, a fost restaurat prin intervenția istorică a ființeii transcendente printr-una din persoanele sale și are o strategie minimalistă de manifestare e propriului eu lumesc, miza fiind urmarea modelului Hristic (p69-70). În a doua, care internalizează modelul antic grec, “omul este cel care, prin eroismul său etic și intelectual, prin creativitatea sa minunată, prin rațiunea pătrunzătoare și armonia somatică, reușește să dea “glas” prezenței divine altminteri insondabile” (p71). Ea deschide „drumul omului modern spre apostazie funcțională (progresism, relativism, nihilism)” (p71).

Strategia propusă pentru restaurarea cetății este „sinteza celor două idealuri de perfecțiune” (p72). Ea transpare în fapt deja în viața publică printr-o “contraofensivă identitară” (p202). Dinspre partea civico-politică și de afirmare personală a sintezei formulările actuale sunt legate de “statul de drept, virtuțile civice regăsite, forța creatoare a pieței libere.” (p163). Dinspre partea religioasă tradițională a sintezei „creștinismul autolimitat prin umanim, renaștere și democrația modernă, a devenit o religie “inofensivă”; o tradiție, un patrimoniu, o spiritualitate, un rezervor de martiriu anti-totalitar.” (p192).

Pentru ca rațiunea să fie dominantă “animalitatea noastră antropomorfă” (p94) trebuie să nu ne temem, iar a nu te teme în condițiile prezenței unor fenomene obiectiva amenințătoare ori a unor manipulări este posibil doar printr-o anumită detașare spirituală de lume rămânând în mod responsabil totodată în ea. Sinteza propusă are drept scop crearea condițiilor de posibilitate instituțională a unei astfel de atitudini pe plan național și european.

Strategia e alternativă celei în care divinizăm alteritatea (p194), neînțelegând fenomenele de selecția grupală în care e antrenată civilizația europeană, și în care “poncifele [corect politice] autoparalizante” (p193), riscă să lase totul la nivelul organizațiilor individuale și cetățenilor fără responsabilități politice. La nivel individual și organizațional simplu selecția va fi avantajoasă actanților cu un comportament mai agresiv și mai intolerant. “Colțișorul nostru de bunăstare și democrație liberală, cu substratul patrimonial oferit de umanismul creștin, nu are prea mult viitor dacă nu va ști să continue, cu orice preț, proiectul european.” (p204). Accentul este pe asumarea selecției grupale la nivel european în raport cu alte sisteme sociale din lume, în care și națiunea română poate juca un rol important.

Ce rol am putea juca ? Ca Iovi, “umbre postbizantine” care stăm pe o grămadă de gunoi a modernității și post-modernității, noi românii am putea să facem mai ușor o astfel de trecere (p72-73) către un mod de viață care capitalizează și pe valorile religioase atemporale, și pe cele laice democratice.

Sinteza nu înseamnă amestecarea eclectică a celor două moduri de viață, ci păstrarea identității lor modulare într-o societate cu putere distribuită policentric. Sinteza propusă de domnul Baconschi nu înseamnă instrumentalizare geopolitică a ortodoxiei (p226), ci integrarea ei în sistemul policentric de instituții european pentru consolidarea viabilității organizaționale a Uniunii Europene, creșterea forței acesteia în concurența globală.

3.3 Formularea obiectivelor tactice

Tactica trebuie să țină seamă de „dinamica sincronizării”, de sincronizările “retardate, în contratimp, care generează false avansuri de mentalitate.” (p81). Procesele de transfer al mentalităților între vest și est sunt lente, la momentul când noi preluăm anumite moduri de a gândi și vedea lumea în occident deja au avut loc deja alte mutații culturale pentru corectarea dezavantajelor unei separări prea puternice între religie și stat. “Politicienii centriști, moderații, mediile universitare, sindicatele și alte corpuri intermediare caută, în numele statului o nouă concordie cu faptul religios. E vorba de a salva binele comun, într-o cultură a dialogului. Până la urmă, democrațiile mature au înțeles că laicitatea presupune nu doar separația domeniilor, ci și conlucrarea pentru diferite cauze sociale comune.” (p 82). Ca urmare obiectivele nu sunt doar politice, ci implică și domeniile cultural și religios implicate în dialog.

Pe plan politic intern o adevărată democrație trebuie să fie  “solidară, dar și selectivă”, “compasională, dar și competițională”, să mizeze “mai mult pe libertate, ca sursă a responsabilității și diferențierii, decât pe omogenizare” (p109). Obiectivele politice externe nu pot fi atinse fără crearea modulelor (organizații, unități funcționale ale unor organizații) care să permită comunicare eficientă cu alte corpuri politice și culturale, atât la nivel de stat cât și pe planuri private. Spre exemplu “avem nevoie, pe termen mediu, de o elită care să știe rusește, să înțeleagă civilizația rusească, să pregătească  dialogul din perioadele de destindere și riposta eficientă, în cadrul NATO, dar pe terenul nostru, în cazurile de tensiune.” (p152). Spre direcția vestică, a avut loc o reformare a unor structuri ale statului care asigură punțile de comunicare specifice, există un parteneriat pentru secolul XXI (p164-165), dar suntem departe de a putea dialoga eficient ca să punem în valoare potențialul în multiple alte sectoare (p167). Comunicarea e prioritar să existe și cu guvernele “dornice de legitimare” (p172) din jurul Uniunii Europene care pot controla “debitul imigrației anarhice” astfel încât să practicăm “imigrația controlată” (p205). Turcia este la rândul ei un partener cheie față de care trebuie să existe deschis și un canal de dialog inter-religios pe bază de reciprocitate (p219). Comunicarea cu Italia  și Vatican e și ea crucială atât din punct de vedere spiritual (numeroase parohii românești „găzduite în biserici catolice”), cât și din punct de vedere cultural și economic (p220-223). La fel și comunicare cu Israel: “Israelul e singura democrație din Orientul Apropiat: o democrație teocentrică, precum cea din perioada Judecătorilor” (p 243).

Un obiectiv axiologic explicit formulat este „trebuie să reconstruim neutralitatea valorilor, supraconfesionalitatea lor” (p124). Supraconfesionalitatea lor este evaluată ca fiind ecumenică.

În ce privește obiectivele religiose se propune trecerea de la dualismul luptei-bine rău la imagine structurată a binelui. Interpretarea spirituală a lumii ca întreg, detectarea structurilor, a ponderii de bine și rău actual sau potențial (p41). “Biserica nu trebuie să devină o cetate asediată de modernitate, un refugiu al exclușilor, o metaforă a refuzului de a participa la istorie și de a-i aborda, cu înțelepciune, sfidările.” (p41), “obștea drept credincioasă a adoptat o atitudine pastorală (după mine greșită) a cetății asediate.” (p52). Mulți credincioși ai BOR “se imaginează sub asediu, victimizându-se cotidian, fără să priceapă că tocmai așa contribuie la consacrarea percepției publice asupra unui “creștinism anti-modern” (deci fără viitor).” (p81). Nicolae Ceaușescu e responsabil de crearea acestei mentalitati in istoria noastra recenta:  “Mentalitatea ceaușistă a cetății asediate trăiește o nouă tinerețe.” (p233)

Rezultatul atingerii acestor obiective ar putea fi o permeabilitate selectivă a spațiului românesc în raport cu alte zone civilizaționale nedemocratice. “BOR e română, nu rusă” pentru că face parte dintr-un sistem socio-politic diferit.  Modelul românesc e un caz particular al celui european și nu e holist, ca cel rus (articol aici). Dialogul și unitatea confesională e tipul de permeabilitate relevant cu Rusia, fără componente care să ducă la adoptarea soluțiilor politice estice în România.

3.4 Măsuri operaționale

La nivel operațional se pune problema identificării și întreținerii resurselor culturale, umane, a metodologiilor și dezvoltarea de proiecte.

3.4.1 Resurse culturale de tip ontologic și antropologic

Identitatea abordării e dată de resurse culturale de tip ontologic și antropologic care susțin un anumit mod de a întemeia reprezentărilor despre om și societate. “În ordinea spirituală, identificarea sinelui cu adevărul-personalizat are o detentă eliberatoare pe care fiecare generație creștină a verificat-o” (p22) Alternativ avem un tip de om “în care s-a reaprins prometeismul rațonalist” (p22). “și adevărul creștin are pretenția de a ne elibera, asemenea adevărului întrupat în persoana lui Iisus Hristos.” (p24). “Omul deplin – fie cel primordial, fie cel eshatologic” își propune o selecție pe verticală, o fericire decuplată de materie (p58) „Omul s-a consolat dintotdeauna cu profețiile atribuite inspirației divine.” (p89), “omul e incapabil să conceapă infinitul” (p23). Ontologia folosită presupune existența umanității ca întreg, o umanitate interpersonală: “manuscrise de mare preț au revenit umanității” (p28).

Există implicații politice imediate ale acestor opțiuni. “Omul [desprins de biologic și lipsă de inteligență] nu e propagandistul vreunei dogme. Și testul imparțialității – adică al empatiei sale echidistante față de multitudinea victimelor – e tocmai faptul că nu sugerează o ierarhie a ororii.”

Se poate constata o distribuție spațială neomogenă a ceea ce înțelgem noi despre civilizație: omenirea are un centru civilizațional occidental (p23). Comunitățile creștine au “valori care umanizează și  desăvârșesc individul prin creație liberă.” (p45)

Discursurile ontologice / antropologice sunt un caz particular de reprezentări. Folosim reprezentările ca să înțelegem ce am făcut și să proiectăm ce vom face, în particular pe plan politic. Metafizică personalist creștină (p48) are niște presupoziții și niște efecte când e utilizată pentru articularea discursurilor politice[iii].

Reprezentarea relației dintre creștinism și democrație poate fi fie antagonică, fie de derivare istorică, caracterisică stângii și dreptei politice. (p45). Imaginarul uman (p46) se poate desprinde sau nu de cartarea semnificării transcendente a ființei, dincolo de istorie, cu consecințe istorice imediate: limitarea efectelor unor “utopii eșuate în masacre colective” (p 47).

Există o competiție pentru forța simbolică a modelelor disponibile în vederea formulării scopurilor personale (în particular a celui politic discutat mai sus). Fericirea e un “bun simbolic.” (p58), “oamenii care ating desăvârșirea spirituală sunt copleșiți de beatitudine” (p62), iar cei care adoptă o schemă metafizică ruptă de transcendent îi constată inadecvarea în momentul plecării din această lume:  “Căci ce e omul muribund, dacă nu sediul unei stingeri a luciferismului și citadela precară a unui pact expiator ?” (p 51).

Ține de un realism antropologic că “omul nu poate fi constant fericit “pe pământ”. Ca “rude ale lui Prometeu înlănțuit”oamenii pot doar fura clipe de fericire. (p60).

“Marile religii (inclusiv umanismul modern, ca sursă a nihilismului și deconstrucțiilor postmoderne)” sunt ateliere de reparații ale condiției umane. (p59). Tipul de identitate pe care ți-l asumi duce la un anumit mod de formulare a scopurilor politice. Fiecare tip de discurs propune un mod de a interpreta discursurile competitoare. Ideea fundamentală a schemei ideologice formulate în carte e că în numele nici unuia nu trebuie să se ajungă la monopol politic și că cel fundamentat pe creștinism, în particular pe ortodoxie, trebuie să fie prezent pe piața politică pentru a limita excesele potențiale ale celorlalte în cadrul jocului democratic și a servi proiectelor de viață ale creștinilor democrați.

3.4.2 Alte resurse culturale

Fără erudiție istorică “disputele contemporane sunt vânare de vânt” (p 238). E importat să punem la dispoziție în limba română autorilor majori din literatura internațională în măsură să funcționeze ca modele culturale (Goethe p 244, Exra Pound  p 250, ) ca să alimentăm sistemul circulator din “periferica noastră cultură” (p 252) și să fecundăm “noile generații de poeți, prozatori și eseiști.” (p253), “chit că virtualii săi epigoni valahi nu se vor ridica la caleidoscopica erudiție a modelului.” (p 254).

Sistemele de reguli trebuie apărate.Nu trebuie lăsată nici o breșă în sistemele de reguli, pe principiul geamului spart (p168). Politica de imigrație trebuie să fie severă, dar fără a politiza chestiunea, ci în scopul servirii securității colective (p171). În fața unor crize ca cea a refugiaților “solidaritatea europeană […] e o atitudine care presupune responsabilitate și libertate, nu vreun caz de la “centru” (p185).

Capitalul simbolic trebuie conservat în fața diversificării expresiilor publice ale pietății (p40). Pe o distribuție spațială omogenă a prezenței lui Hristos există zone cu avantajele simbolice, de exemplu Athos-ul (p31).

3.4.3 Resurse umane. Elite, modele, capital social.

Cine poate trebuie să facă “pedagogie istorică” și să își asume „un rost moral indiscutabil.” (p265). “Luciditatea intelectuală empatică” este ce avem nevoie din partea acestei bresle pentru a servi România (p 266). Prioritate practică ține nevoia creșterii unei noi generații de lideri.

Puterea de a influența oamenii trebuie să fie distribuită, nu centralizată. Mecanismele policentricității pot fi fie legitime, fie agresive (p101). E de dorit un cadru instituțional care să favorizeze “interacțiunea non-violentă” (p101). “Politica și religia sunt separate, fiecare lucrând în ordinea proprie.” (p153), iar “Biserica este obiectiv obligată să elaboreze o teologie politică. (p154), așa cum a fost și în istoria ei (fraza citată se referă la simfonia bizantină, nu este o sugestie că ar trebuie o nouă teologie politică, dar din efortul cărții transpare că ar fi de luat în cosiderare o astfel de încercare).

Nu poate exista o unitate pan-ortodoxă nepolicentrică de tip dughinian pentru că “Ortodoxiei ruse i s-a extirpat […] vocația de a critica excesele, abuzurile și eșecurile spirituale ale puterii laice.” (p156). Ortodoxia are nevoie de un alt mod de raportare la politic. Deocamdată “nici o mână nu pare capabilă să reașeze aceste piese în matricea lor originară și e greu de spus dacă această stare de fapt ilustrează o evoluție pozitivă sau nu.” (p160).

Centrele politice și economice nu sunt superioare și din punct de vedere spiritual sau al creației. Centrul creativ în lumea culturii și spiritului e „oriunde se manifestă un act de creație autentic.” (p113). Provincialismul nu ne e data de faptul că ne situăm la periferia puterii economice și politice, ci “apare atunci când ne supraevaluăm căzând în ridicolul unor exagerări care aspiră fără mijloace și proclamă fără bază solidă.” (p114). Păltinișul lui Noica e un exemplu de centru creativ (p115-118). Există o pluralitate de modele de urmat, „relee transmițătoare” ancorate în “bunul simț al relației maestru-ucenic.” (p120).

Așa cum au fost create modelele necesare “Mitului Unionist”, la fel sunt necesare modele pentru destinul european al României (p121). Cetatea poate funcționa în ziua de azi doar cu doi plămâni, unul creștin și unul secular, iar chestionare critică permanentă a modelor face parte din regula jocului, fără însă a fi de folos dărâmarea însăși a noțiunii de model funcțional, care ne duce “la o labirintică rătăcire.” (p123). „Fără admirația fertilă dinaintea oamenilor exemplari nu putem desena viitorul comun al acestei națiuni europene.” (p124). Spre exemplu, Papa Ioan Paul al II-lea ar putea fi un model de urmat, “omul respiră cu „ambii plămâni”, e atent la savoarea liturghiei orientale, amintește practica isihastă a „rugăciunii lui Iisus” (p29).

Calea de a ieși din mentalitatea de asediat e larga respirație culturală si spirituală cel puțin a unei părți a elitei manageriale care dă tonul, obținută prin lecturi consistente și disponibilitate la sfințirea vietii.

„Nu-i nici o competiție între intelectualii laici și cler, sau profesorimea ecologică.” (p56). Creștinismul nu implică o divinizare a modelului de urmat “întrucât credem […] că acel om chiar era Dumnezeu.” (p68). Modelele de ucenicie spirituală actuale repun în pagină experimentele vechi: “Academia, Lyceul, Stoa, Grădina, terapeuții alexandrini, societățile pythagoreice” (p 273). Figurile exemplare ale vremurilor trăite trebuie relatate (p 281) pentru a servi celor celor care urmează anilor furați de diverse guvernări (p 284).

Reinventarea comunităților în societățile urbane și promovarea modelelor se poate face cu ajutorul netului (p127). “Facebook atenuează angoasa singurătății” (p129), însă trebuie utilizat cu măsură, ca un canal oarecare de comunicare, nu cu funcție de ritualizare a propriei vieți (p134) și nici incontinent, pentru că “sensul înseamnă așteptare, pauză, pândă, interpretare, surpriză, recul” (p143). “Știrile sunt (o) marfă, nimic mai mult”, adaptată profilului cliențilot astfel încât să fie consumate de cât mai mulți să poată fi plătite facturile (p 298-299). Apărarea consumatorului constă “în efortul de a nu mai confunda noutatea cu importanța.” (p 301). Un instrument eficient on-line este imaginea fotografică, al cărei autor învinge fără să știe “ispita iconoclasmului” și “e un student la școala unui altruism cu valențe deopotrivă umaniste și artistice” (p138-139).

3.4.4 Metodologii practice care susțin dialogul social

“Ideea e să afli cum să te convertești fără să-ți califici intelectul”, “cum să poți plonja în viața contemplativă fără să te mutilezi prin dogmatismul sectar al absolutului “mic”.” (p 276). Nu trebuie să facem ca cei care “au transformat temele majore în teme minor, au călcat în templu fără să se șteargă pe picioare.” (p 277).

“Abordarea [dialogului interreligios] pe bază de afinități și confluențe duce la reducții potențial vexante”, “a privi dumnezeirea din perpective religioase diferite e un vertij necesar…” (p 290). Avem nevoie de prieteni ai “Adevărului revelat și indivizibil, în pofida rupturilor de sorginte culturală, istorică, sau pur umană.” (p 294), de cât “mai multe voi astfel articulate” și din partea BOR.

Biserica e preferabil să nu fie asociată excesiv de mult cu statul disfuncțional pentru a preveni proliferarea sectară favorizate de amestecul protestului civic cu nevoia de singularizare spirituală (p 85). Tensiunile economice sunt corelate excesiv cu faptul spiritual în condițiile în care avem “o Românie a săracilor care se refugiază în pietate ca unic resort consolator.” (p86).

3.4.5 Proiecte bine precizate

Cum acestea țin de faza de implementare a modului de abordare propus avem un singur exemplu. Sunt de dorit proiectele incluzive de integrare regională transfrontalieră care traversează linia clasică dintre spațiul occidental și cel bizantin (p209), cum este cel al Strategiei Europene a Dunării (p211) sunt de folos, însă ele sunt “un produs politic sofisticat, aplicabil în timpuri de stabilitate, prosperitate și creștere.” (p214).

4 Evaluare critică

Principial limitele abordării propuse sunt limitele antropologiei ca știință. Finalizarea demersului de construire a unei noi ideologii politice creștine depinde probabil de cuplarea rezultatelor antropologiei cu resursele furnizate de alte științe socio-umane: filosofie politică, teoriile evoluției instituțiilor, etc. Importanța crucială a filosofiei ca punte dialogală între știință și religie cu relevanță politică lipsește din text. Un ochi de om de stiinta hard poate sesiza și folosirea necritica in doua-trei locuri a unor idei din cunoasterea stiintifica remanente în spatiul public și dupa ce nu mai sunt de actualitate in comunitatea expertilor, la fel cum si idei din umanioare circulă fără aprofundare in discursurile naturalistilor. Un obiectiv tactic suplimentar ar putea fi dialogul bilateral direct teologie – știință și indirect mediat de filozofie.

Chestiunea ecumenismului este una delicată ca terminologie. Dacă dialogurile bilaterale și multilaterale interbisericești care nu includ toți creștinii sunt numite ecumanice, chiar dacă au un astfel de spirit, din este vor fi mereu tratate ca fiind o subminare a ortodoxiei. Folosirea termenului poate fi prilej de divigare a discuțiilor din spațiul public către false dispute gen ecumenism – tradiționalism și distragere a atenției de la problemele concrete care se dorește a fi rezolvate prin cooperare (de mediu, sociale, etc). Idealul ecumenismului ar putea fi amânat până când Rusia va avea o structură social-politică similară civilizației europene actuale. Termenul mai general de dialog social și inter-confesional ar putea fi mai neutru.

Chestiunea policentricității ca suprapunere de rețele de putere de diferite feluri are nevoie de o abordare ceva mai riguroasă, există în acest sens resurse conceptuale în instituționalismul economic[iv].

Chestiunea modelelor ca persoane are vulnerabilitatea că e folosită de stânga resentimentară ca instrument pentru consolidarea urii față de persoane și grupuri. Este adevărat că admirația se exercită față de persoane, însă în discursul politic poate că acest fenomen ar putea fi prezentat astfel. Modelele eficiente politic într-o societate policentrică nu sunt cele valabile din toate punctele de vedere ale existenței, persoanele exemplare întru totul, ci mai degrabă cele regionale, pe module ale societății. Ele duc la ierarhizări diferite în zone diferite ale culturii, ceea ce minimizează riscul rigidizării structurii sociale și al reducerii adaptabilității ei la factorii perturbatori.

Astfel de modele rezistă cu ușurință unei linii importante de atac asupra ideii de elită în sine care capitalizează pe frustrările celor care se simt în inferioritate pentru că lasă instituțional posibilitatea ca fiecare să aibă acces la un anumit tip de poziționare în vârful ierarhiei pe un anumit culoar existențial. În plus, e și o schemă care minimizează riscul de pierdere a smereniei. Ierarhizăm politic comportamente și rezultate, nu oameni.

Cineva care e în elita unui domeniu științific nu poate pretinde neapărat că e și din cea a chef-ilor de restaurant sau a psihologilor români. Accesul în orice elită e deschis, inclusiv în cea relevantă politic, diplomatic sau cultural, oricine are posibilitatea principială să asimileze câteva limbi străine actuale și clasic, sutele bune de cărți necesare și să stagiile internaționale de câțiva ani (destui) pentru înțelegerea situării României în context geopolitic sincronic și diacronic. Avantajul unei transmiteri din familie a know-how-ului necesar îl au doar persoanele care provin din astfel de familii, însă exodul zecilor mii de tineri la universități dintre cele mai prestigioase din lume arată că oportunitățile pot fi valorificate de toată lumea cu disponibilitate la efort.

De facto rezultatul sortării sociale ar putea fi mai mult sau mai puțin același, însă modul de punere a problemei cu accent pe metoda de a ajunge într-o anumită poziție și nu pe statutul social final e de natură se reducă instrumentalizarea sentimentelor negative ale celor care din diferite motive pierd competiția pe direcții unde ar fi dorit să o câștige.

În fine, fuzionismului ideologic sugerat în introducere ar putea să ducă la un produs prea eclectic lipsit de coerență internă. E limpede că această situație nu e complet evitabilă, iar a ne propune coerență maximală ar fi un raționalism de tip secular, însă procesul de structurare eclectică trebuie contrabalansat și de un demers de structurare rațională. Ca o contrapondere metodologică a fuzionismului am putea viza un produs cultural adaptat realităților timpului, o meta-ideologie în raport cu cele a căror fuziune se dorește și care să fie în raport cu ea aplicații în diferite contexte culturale. De exemplu s-ar putea încerca ceva pe baze evoluționist-culturale hayekiene și cele furnizate de literatura instituționalistă actuală.

5 Concluzii

Am făcut o reconstrucție din perspectivă mai mult sau mai puțin managerială a cărții “Cetatea sub asediu” în care am interpretat produsele culturale ca resurse necesare pentru implementarea planurilor de acțiune (ele însele un tip de produs cultural). Reconstrucția pierde parțial miza ontologică și teologică a cărții, deși rămâne explicită relația dintre formularea scopurilor și presupozițiile / reesursele ontologice și antropologice, dar poate evidenția mai structurat miza ei politică. Reconstrucția poate fi folosită ca produs intermediar de către cei care au viață creștină și interese legate de societatea civilă și acțiunea politică în cadru democratic actual.

Libertatea de a ne manifesta sau nu religios, de a trăi într-o societate care ne garantează libertăți și drepturi, are în spate efortul unor oameni care și-au sfințit viața și au ales să spună ce cred și ce gândesc de la Socrate și Iisus Hristos încoace. Putem păstra această stare de lucruri folosind în mod responsabil libertatea acolo unde decidem să acționăm în sistemul policentric de instituții cu putere limitată caracteristic societății noastre:

  • ale statului în sens instituțional, care deține monopolul folosirii forței
  • ale Bisericii, care deține metoda câștigării libertății interioare indiferent de regimul politic
  • ale societății civile din diversele domenii care au câștigat o autonomie relativă în raport cu statul și Biserica și dreptul de a le critica și limita în manifestările lor care nu corespund misiunii pe care o au.

Este un sistem unic de checks and balances care dă identitatea culturii occidentale în forma actuală și al cărui fundament este libertatea interioară a oamenilor și respectul față de fiecare persoană în parte.

În tonul cărții închei cu următoarele:

Tocmai pentru că “la marginea imperiului [rusesc] gluma, ambiguitatea, accesele infime de “liberalizare” nu au nici un spațiu de manevră” (p 268) e responsabilitatea intelectualilor români să fie cu zâmbetul pe  buze, necrispați, dilematici până la provocare, cu dragoste de semeni de la început până în cele din urmă. Ei sunt responsabili cu țesătura firavei pânze de păianjen culturale și spirituale pe care “se sprijină civilizația occidentală” (p305). “Valorile nu se pot turna în beton, nu sunt cazemate, nici citadele inexpugnabile, ci mai curând nori plini de rouă, care străbat cerul nostru pustiu.” (p 305). “Murmurul” de acest fel de pe malurile Dâmboviței  cu adevărat deja există.

Lectura cărții Cetatea sub asediu este folositoare, drept pentru care o recomand.

NOTE___________


[i] Baconcshi T., 2016, Cetatea sub asediu – însemnări despre credință, rațiune și terorism, Ed. Doxologia, Iași

[ii] Rieman R., 2008, Noblețea spiritului, un ideal uitat, Ed. Curtea veche, București.

[iii] În metafizica personalist-creștină timpul personal e parte a timpului istoric-cultural, iar timpul obiectiv mai degrabă termen cultural susținând o expansiune naturalistă a timpului istoric, dezvoltarea unui strat extern cultural-științific al istoriei omului care 1) face mai greu vizibilă încorporarea universului astfel conceptualizat de către ființa transcendentă a-temporală susținătoare și 2) propune substituirea creației din nimic cu o apariție prin procese caracterizabile științific pornind de la entități corespunzătoare termenilor unor teorii științifice. În modul secular scientist de gândire pe care se sprijină alte ideologii politice timpul personal și cel istoric e dependent de cel obiectiv fizic.

[iv] Aligică P. D., 2013, Institutional Diversity and Political Economy: The Ostroms and Beyond. By Aligica, Oxford University Press, New York

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "10 comments" on this Article:

  1. luci spune:

    Numai de-ar accepta noul guvern socialist national sa implementeze vreun asemenea program exhaustiv de autodezvoltare crestineasca , eventual , pe cincinale . Teologii , in general , mai ales cind sint si eruditi ( si multivalenti ) , au expertize morale infailibile si solutii globale si totale . Sa ne lasam pe miinile d-lor si lumea va deveni o gradinita de neprihaniti , de saraci cu duhul ascultatori , un tarc de rumegatoare zglobii . Ceea ce lipsea , asadar , era un proiect organizational-operational , un grafic al progresului moral , o tehnologie spiritualo-materiala , o analitica a mintuirii si o matematica a fericirii . Carevasazica , nu lipsesc nici falansterele , uzinele de genii valahe , nutrite cu Goethe si Exra Pound ( sic ! ) … Semne ca se apropie Imparatia Cerurilor , tocmai auzim , perplecsi , trompetele …

  2. neamtu tiganu spune:

    am o oarecare alergie atunci cind vad ca anumite grupuri se sustin reciproc, laudindu-se.

    E posibil ca aceasta carte sa fie interesanta dar remarci de genul “Oamenii care își iubesc semenii și libertatea civică și politică vor iubi această carte.” ma conving sa nu-mi pierd vremea cu asta.

    • ion adrian spune:

      Poate ca exagerezi considerand ca admiratia este neaparat tributara enclanizarii(cuvant inventat de mine care provine de la cuvantul clan) dar poate fi tributara futilitatii. :)

      PS Dar acest articol foarte bun in sensul publicari sale, ar trebui prezentat intro revista care cu asa ceva se ocupa adica cu critica literara si politica si cu o raspandire in lumea studenteasca caci este facut la modul in care un tineret cu mai multa rabdare decat multi ca noi cei de pe aici il va citi cu interes.

  3. Cinicul spune:

    Marturisesc ca am citit pe sarite articolul dvs.
    Sunt anumite afirmatii care mi se par hazardate, iata una:
    “Intelectualii care scriu și se formează cu astfel de cărți sunt intelectuali depolitizați, ” L-ati inclus cumva printre cei depolitizati si pe domnul Baconschi?

    Eu nu cunosc nici unul in Romania. Cei care in 90 se afirmau in afara politicii erau cei care i-au fost slujitori devotati lui Iliescu. Mai tarziu intelectual depolitizati i-au fost sfetnici lui Basescu. Cand au pierdut o sinecura la Basescu au devenit mari dusmani ai succesorului acestuia.
    Si inca una “elitele contemporane au creat noua paradigmă egalitaristă și lumea “simplă” o ia în serios.” Acesata afirmatie nici marcar nu merita discutata. Elitele contemporane au inlocuit primitivul si falsul internationalism proletar, apoi nationalismul comunism, cu un sofisticat intrenationalism capitalist, care e departe de orice paradigmă egalitaristă.

    Ma surprinde absenta, in problematica cartii, cel putin asa cum o prezentati dvs, a unei discutii serioase despre rolul familiei in reconstructia cetatii Romania, dar si a civilizatiei occidentale. Elitele urbane de azi vin cu modele culturale deconstructive, care pe tremen lung nu vor face decat, parafrazand o fraza din carte, sa duca la confundarea ordinii cetății cu ordinea individului.
    In treacat fie zis, mentalitatea de cetate asediata este prezenta in majoritatea tarilor europene, dar, mai ales, in lumea islamica, nu doar in Romania, cum se sugereaza in acest articol si/sau carte.
    Lumea este impinsa inainte de tendinte exterioare, de virusi carora nu-i poate rezista. Unele societati au inceput sa dezvolte anticorpi, dar ei sunt prea slabi iar elitele sunt primele (iremediabil) infectate.

  4. man of war spune:

    prea lung si prea stufos (textul)
    eu as zice trei cuvinte : libertate, dreptate si adevar
    dar in vremea holerei si cu o piramida a valorilor inversata devin utopii
    asadar de unde / cu ce incepem ? smulgem buruiana sau filosofam pina o domesticim ? s ar putea sa fie prea tirziu, iar finalul previzibil. precum al unei tumori maligne netratata / extirpata la timp

    • ion adrian spune:

      Pai mai intai iesim din speranta cu zona Euro si apoi pariem daca al doilea guvern Dragnea reuseste sau nu sa ne bage in CSI .Trebuie sa se roage frumos ca sa fim primiti :)

  5. Vlad spune:

    “Termenul de persoană potrivit Părinților Bisericii a fost atribuit Dumnezeului Treimic, în timp ce referitor la om, în toată literatura patristică, este folosit termenul biblic de om, cu sensul teologic de om plăsmuit după chipul și după asemănarea lui Dumnezeu. Însă atunci când la Părinți este folosit termenul de ipostas pentru om, folosirea acestuia se face pe o bază scripturistică, nu filosofică.

    Întrucât însă în filosofia contemporană s-a dezvoltat mult personalismul existențialist care deviază de la tradiția patristică, în cadrul căruia firea este identificată cu necesitatea și păcatul, iar dorința-voința cu persoana, de aceea expresia ”persoană umană” trebuie înlocuită cu termenul biblic de om, care este înțeles în toate limbile.”

    http://www.atitudini.com/2016/10/mitropolitul-ierotheos-vlachos-hotararile-sinodului-plenar-al-bisericii-greciei-pentru-sfantul-si-marele-sinod-si-rezultatul-final-al-acestora/

  6. Ghita Bizonu' spune:

    Suntem “o societate a frustrării, a resentimentului și a imposturii mimetice”, condusă de “o elită țărănesc-proletarizată, politehnică, asa intre noi fie vorba credti ca Mercedes, Porsche, BMW si Audi sunt proiectate de oenologi, ghizi turistici sau de ingiberi politehnisti?
    Nu de lata dar la vinuri nepma mai descurca dar la motoarele moderne cu 100 cp litru nu prea (si parca nici VW la diesele)

  7. born'79 spune:

    Multumesc pentru acest articol rafinat! Titlul ales incita si atrage mai mult decat lungimea articolului dar daca ceea ce promoveaza articolul si cartea pare mai mult decat un produs cultural sau o ideologie este insasi o cale si o lectie de moderatie. Am comandat cartea inainte de a termina de citit tocmai pentru nu ma lasa prada comentatorilor prea reactionari sau competitivi. Cat despre elita taranesc-proletarizata de formatie politehnica, comentariul scriitorului e cinstit atata timp cat nu-si gaseste modelele sau macar cititorii in aceasta elita, insa le dea o sansa de culturalizare discreta scriind astfel de carti :) Un An cat mai Bun!

  8. Kurt spune:

    Ortodoxia româna a participat 1919-1939-1989 la expropierea și eliminarea greco-catolicilor/ biserica unitară. Un lucru secundar (școala ardeleană), de trecut cu vederea, ca în textul de față? Retrocedarea bisericilor..?

    După 27 de ani de libertate și democrație „originală”, sfera publică româneasca s-a reconstituit. Creativitatea s-a dezlănțuit în cultură, artă, muzică, filmul românesc. A rămas „decalajul”. De ce e așa?

    …”… Cine poate trebuie să facă “pedagogie istorică” și să își asume „un rost moral indiscutabil.” (p265). “Luciditatea intelectuală empatică” este ce avem nevoie din partea acestei bresle pentru a servi România (p 266). Prioritate practică ține nevoia creșterii unei noi generații de lideri.
    … »…

    Conflictele de interese în țară se pot formula liber și nestingherit după 1989. In SUA statul și biserica (un creaționist este vicepreședinte SUA 2017) sunt separate strict, enoriaii se organizează liber, fără nici un amestec (nu acceptă bani de la stat!). In Franța statul național, după revoluția 1789, se declarat laic. Religia nu e studiată în școlile publice (naționalcomunismul autohton a negat religia, credința…). Cele două tradiții sunt parte a diversității în lumea liberă, democrată, asociată în NATO /UE/ONU. 500 de ani REFORMATION în Suedia, Norvegia, Danemarca, Olanda, UK. Bundesrepublik D., SUA, se sărbătorește 2017 în democrații prospere și stabile. Cu totul altfel e în sfera ortodoxiei / românești. De ce ?

    … ».. Libertatea de a ne manifesta sau nu religios, de a trăi într-o societate care ne garantează libertăți și drepturi, are în spate efortul unor oameni care și-au sfințit viața și au ales să spună ce cred și ce gândesc de la Socrate și Iisus Hristos încoace. Putem păstra această stare de lucruri folosind în mod responsabil libertatea acolo unde decidem să acționăm în sistemul policentric de instituții cu putere limitată caracteristic societății noastre:
    • ale statului în sens instituțional, care deține monopolul folosirii forței
    • ale Bisericii, care deține metoda câștigării libertății interioare
    indiferent de regimul politic
    • ale societății civile din diversele domenii care au câștigat o
    autonomie relativă în raport cu statul și Biserica și dreptul de a le
    critica și limita în manifestările lor care nu corespund misiunii pe
    care o au.
    Este un sistem unic de checks and balances care dă identitatea culturii occidentale în forma actuală și al cărui fundament este libertatea interioară a oamenilor și respectul față de fiecare persoană în parte. … …” …

    Intradevăr statul de drept nu poate crea condițiile (… …. ….„Der freiheitliche, säkularisierte Staat lebt von Voraussetzungen, die er selbst nicht garantieren kann. Das ist das große Wagnis, das er, um der Freiheit willen, eingegangen ist. Als freiheitlicher Staat kann er einerseits nur bestehen, wenn sich die Freiheit, die er seinen Bürgern gewährt, von innen her, aus der moralischen Substanz des einzelnen und der Homogenität der Gesellschaft, reguliert. Anderseits kann er diese inneren Regulierungskräfte nicht von sich aus, das heißt mit den Mitteln des Rechtszwanges und autoritativen Gebots zu garantieren suchen, ohne seine Freiheitlichkeit aufzugeben und – auf säkularisierter Ebene – in jenen Totalitätsanspruch zurückzufallen, aus dem er in den konfessionellen Bürgerkriegen herausgeführt hat.“– ERNST-WOLFGANG BÖCKENFÖRDE: Staat, Gesellschaft, Freiheit. 1976, S. 60…. …. … .fostul judecator la curtea suprea Bundesverfassungsgericht Karlsruhe a atras atenția asupra paradoxului stat- societatea civică.. … ….) pe care se bazează (Cancelarul SPD Helmut Schmidt s-a exprimat clar în aceasta poblemă: nu e centrul spiritual al societății, al republicii, respectă religia…). Ce e de făcut în România europeană 2017- TM2021?

    …”… ormulările actuale sunt legate de “statul de drept, virtuțile civice regăsite, forța creatoare a pieței libere.” (p163). Dinspre partea religioasă tradițională a sintezei „creștinismul autolimitat prin umanim, renaștere și democrația modernă, a devenit o religie “inofensivă”; o tradiție, un patrimoniu, o spiritualitate, un rezervor de martiriu anti-totalitar.” (p192).
    …..”….

    După pacea de la Westfalen ( …. …. geschlossenen Friedensverträge bezeichnet, die den Dreißigjährigen Krieg in Deutschland und zugleich den Achtzigjährigen Unabhängigkeitskrieg der Niederlande beendeten. Entsprechend den nach Verhandlungsparteien getrennten Tagungsorten des Friedenskongresses wurden zwei komplementäre Friedensverträge ausgehandelt. Für den Kaiser und Frankreich war dies der Münstersche Friedensvertrag (Instrumentum Pacis Monasteriensis, IPM) und für Kaiser und Reich einerseits und Schweden andererseits der Osnabrücker Friedensvertrag (Instrumentum Pacis Osnabrugensis, IPO). Beide Verträge wurden schließlich am selben Tag in Münster im Namen von Kaiser Ferdinand III. und König Ludwig XIV. von Frankreich bzw. Königin Christina von Schweden unterzeichnet. Vorausgegangen war ein fünf Jahre währender Friedenskongress aller Kriegsparteien, der zugleich in beiden Städten tagte. Es war der erste internationale Kongress, auf dem nahezu alle großen europäischen Mächte vertreten waren. Der Westfälische Friede fixierte im Wesentlichen das Ende der Kampfhandlungen und wichtige Grundentscheidungen, war also im heutigen Politikverständnis vor allem ein Waffenstillstandsvertrag. Die friedenschließenden Parteien verpflichteten sich aber dazu, die Einzelheiten für eine vertragliche Friedensordnung dann in einem separaten Friedensexekutionskongress zu verhandeln. Diese dann nochmals über ein Jahr währenden Verhandlungen fanden im darauffolgenden Jahr beginnend – zwischen April 1649 und Juli 1650 – in Nürnberg statt (Nürnberger Exekutionstag). Die Ergebnisse dieser Verhandlungen wurden in zwei Rezessen zusammengefasst: zum einen in dem sogenannten Interims-Rezess, der im September 1649 beschlossen wurde, und zum zweiten als Abschluss in dem Reichs-Friedens-Rezess vom Juli 1650. Die Rezesse enthielten verbindliche Abmachungen zu Abrüstungs- und Entschädigungsfragen, sie können als eigentlicher Friedensvertrag im heutigen Sinne gelten, da sie darauf abzielten, eine stabile neue Friedensordnung zu schaffen. Die Rezesse bestimmten für über hundert Jahre die politische Neuordnung Mitteleuropas nach Ende des Dreißigjährigen Krieges. Sie wurden als Durchführungsbestimmungen des Westfälischen Friedens und wichtige Ergänzungen und Präzisierungen als Reichsgrundgesetz behandelt und im vollen Wortlaut in den Abschied des Reichstages vom 17. Mai 1654 aufgenommen, genannt Jüngster Reichsabschied…. …“. ……. După războiul de 30 de ani… după confruntări religioase / Luther… se obtine un tratat de pace……. ) avem la dispoziție un model de tratat.

    Prima incercare la Augusburg ( …. …… Die Confessio Augustana (CA), auch Augsburger Bekenntnis (A.B.) oder Augsburger Konfession, ist ein grundlegendes Bekenntnis der lutherischen Reichsstände zu ihrem Glauben. Sie wurde am 25. Juni 1530 auf dem Reichstag zu Augsburg Kaiser Karl V. von den Reichsständen der lutherischen Reformation dargelegt. Sie war Basistext der Religionsgespräche, Grundlage des Schmalkaldischen Bundes, Toleranzgrundlage des Augsburger Religionsfriedens und gehört noch heute zu den verbindlichen Bekenntnisschriften der lutherischen Kirchen, in der Fassung von 1540 (Variata) auch der reformierten Kirchen….. ….) ….. nu a adus pacea dorită.
    Cit timp necesită ortodoxia româna pentru a se apropia de unele dorințe din textul de față ? După constituția din 1923 : stat național UNITAR (etnic?) centralizat regimurile de la București 1919- 1939-1989 s-au fixat pe confruntare și eliminare. Rezultatele?
    Incercare și eroare? Am citit mai multe texte ale autorului de față.

    …”… Colțișorul nostru de bunăstare și democrație liberală, cu substratul patrimonial oferit de umanismul creștin, nu are prea mult viitor dacă nu va ști să continue, cu orice preț, proiectul european.” (p204). Accentul este pe asumarea selecției grupale la nivel european în raport cu alte sisteme sociale din lume, în care și națiunea română poate juca un rol important.
    … „…..

    Proiectul European 1957-2017, de la Montanunion (cărbune și fier) la Uniunea Economică (EWG Europäische Wirtschaftsgemeinschaft) și aderarea a 28 de state naționale, e o uniune SUI GENERIS. UE e în permanentă transformare. Care UE e de dorit 2017- TM2021?

    …”… Sinteza propusă de domnul Baconschi nu înseamnă instrumentalizare geopolitică a ortodoxiei (p226), ci integrarea ei în sistemul policentric de instituții european pentru consolidarea viabilității organizaționale a Uniunii Europene, creșterea forței acesteia în concurența globală…. „….

    Ortodoxia româna 2016 a atacat minorități, a lansat inițiative în contradicție cu AQUIS COMMUNAUTAIRE, în scopuri „politice”, colaboraționiste? Care ortodoxie română /BOR e reală 2017 (Tragedia de la Colectiv…)?
    Cea din textul de față?

    …”.. Procesele de transfer al mentalităților între vest și est sunt lente, la momentul când noi preluăm anumite moduri de a gândi și vedea lumea în occident deja au avut loc deja alte mutații culturale pentru corectarea dezavantajelor unei separări prea puternice între religie și stat. “Politicienii centriști, moderații, mediile universitare, sindicatele și alte corpuri intermediare caută, în numele statului o nouă concordie cu faptul religios. E vorba de a salva binele comun, într-o cultură a dialogului. Până la urmă, democrațiile mature au înțeles că laicitatea presupune nu doar separația domeniilor, ci și conlucrarea pentru diferite cauze sociale comune.” (p 82). Ca urmare obiectivele nu sunt doar politice, ci implică și domeniile cultural și religios implicate în dialog…. « …..

    După 27 de ani de libertate binele public se dezbate controvers în sfera publică românească. E un început. Reperele sunt UE si NATO, tratate cu obligații și drepturi. De ce se dezbat atît de tîrziu, ca în textul de față problemele de neocolit în țară? Care e nivelul parlamentarilor 2017 în cea ce privește spiritul civic și responsabilitatea în problema binelui public ? Văd alte soluții și alte întrebări mai arzătoare în țară 2017- TM2021, decît „românii sunt ortodoxi” si unele părți din textul de față. Rusia….

    … »… Idealul ecumenismului ar putea fi amânat până când Rusia va avea o structură social-politică similară civilizației europene actuale. Termenul mai general de dialog social și inter-confesional ar putea fi mai neutru.
    .. »….

    Cît timp mai trebuie amînat (Grecia a scos religia ortodoxă din buletinul de indentitate de abia la aderarea în UE- condiție pusă pentru aderare… războiul din Cipru……)? Cum se prezintă România la președinția UE ? Ce s-a realizat din Declarația de la Alba Iulia 1918 (… …. epurarea etnică 1941- 1989 –expropierea, deportarea și vînzarea cetățenilor evrei, sași, șvabi pentru dolari… ……) ? Ce s-a transormat în contrariul (.. .. expropierea și eliminarea bisericii unitare- greco- catolice…)? Care rol a avut ortodoxia română /BOR? Memoria comunitară în țară (Lucian Boia scrie: viitorul e deschis)? Patrimoniul cultural (Victor Neumann: Banatul multicultural, multilinguistic)?

    Incotr-o România 2017- TM2021?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Virgil Iordache


Virgil Iordache

Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi ... Citeste mai departe


Bucharest Science Festival 2017

Bucharest Science Festival 2017, 27 septembrie - 1 octombrie

Cateva dintre evenimente:
  • Exploratorii frontierelor Cosmice - Conferința susținută de Prof.l Mark McCaughrean, Senior Advisor pentru Ştiinţă şi Explorare în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene
  • Food Evolution - Cum decidem cum să ne hrănim? - vizionarea documentarului Food Evolution + o discuţie prin Skype cu scenaristul şi producătorul lui, Trace Sheehan
  • Atelierele de chimie Kids' Lab
  • Atelierele GeneEd - ateliere practice de extragere a ADN-ului
  • Noaptea Cercetatorilor de la Muzeul Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" si de la Muzeul National de Geologie

Pentru detalii despre programul complet al festivalului și rezervări vă invităm să vizitați siteul www.BucharestScienceFestival.ro.

E randul tau

Nu se pune problema „acceptării” anonimatului. Pur și simplu nu am fost întrebați, am fost r...

de: Gabriel Fornica-Livada

la "Învățământul care îl merităm. Despre țapul ispășitor și arderea canapelei"

Cauta articole

septembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)