Home » Cultura »Politica & Doctrine » Citesti:

Revenirea Maurului? Marxisme imaginare si dezastre istorice reale

Vladimir Tismaneanu decembrie 14, 2011 Cultura, Politica & Doctrine
13 comentarii 2,028 Vizualizari

Avea un ten intunecat, prietenii si familia ii spuneau “Maurul”. Sotia sa, care l-a adorat, venea dintr-o ilustra familie aristocratica. Eroul sau cultural era Prometeu, marele razvratit. Maxima favorita: De omnibus dubitandum. Evreu fiind, si-a detestat evreitatea. Ii admira pe Shelley si pe Heine. Toate revolutiile moderne au fost cumva legate de numele sau. Hegelian de stanga ca formatie, era iacobin prin instinct. Raymond Aron a scris candva despre marxismele imaginare. La doua decenii de la naruirea URSS, un imperiu intemeiat in 1917 pe utopia marxista, excitati de criza financiara din ultimii ani, ideologii stangii se straduie sa recompuna imaginea unui Karl Marx strain de excesele si atrocitatile bolsevismului. Un Marx profet al democratiei de masa, radicala, directa si participativa, un Marx imaculat, fidel lui Hegel, ba chiar, pe urmele lui Marcuse si Sartre, un Marx heideggerian. Un Marx pentru secolul XXI, emancipat, fresh si cool, nascut din spuma marii, scapat de povara stingheritoarelor amintiri din veacul sarmei ghimpate, al proceselor-spectacol, al camerelor de tortura si al Gulagului. Un Marx fara istorie. Un Marx care se indigneaza.

De la Edgar Morin si Alain Badiou, trecand prin Slavoj Zizek si Istvan Meszaros, la Ernesto Laclau si Chantal Mouffe, ne intanim cu aceleasi atacuri la adresa capitalismului liberal vazut ca plutocratie fara suflet. Neo-marxistii sunt acum deschisi catre dialogul cu ideile lui Carl Schmitt in numele ostilitatii comune in raport cu valorile liberale. Recomand aici excelenta carte a profesorului de la Princeton, Jan-Werner Muller, “Contesting Democracy: Political Ideas in Twentieth Century Europe” (Yale University Press, 2011). O carte comparabila cu lucrarile clasice ale unor George Lichtheim, Jacob Talmon si Peter Viereck. Scrie Jurgen Habermas pe coperata a patra: “Jan-Werner Muller illuminates az never-ending debate about true and false democracy”. O carte care, cum scrie Mark Lilla, se ocupa de ideile care intr-adevar au contat politic. Printre cele mai interesante pagini sunt cele despre Georges Sorel, Max Weber, Gramsci, Lukacs, Hans Kelsen, Guy Debord si situationismul, Frantz Fanon, Sartre, Jacques Maritain.

In pofida eforturilor de a reabilita impulsul utopic marxist, istoria intelectuala si politica nu poate fi desfigurata si falsificata. In veacul XX, utopia negativa a invins negativitatea utopica, transcendenta istorica celebrata de marxistii occidentali gen Theodor W. Adorno si Ernst Bloch, a transformat-o intr-un steril exercitiu speculativ. “Realizarea filosofiei” prin praxis s-a dovedit o enorma amagire. Hegemonia despre care scria Gramsci a insemnat hegemonia despotului oriental Djugasvili. Marx nu a fost, cum afirma un filosof roman indragostit inca de ideile celui nascut la Trier in 1818, un vinovat fara vina. “Practica este criteriul adevarului”, spunea Marx, iar acest principiu se aplica perfect in cazul curentelor si regimurilor marxiste.

Leszek Kolakowski avea dreptate: doctrina lui Karl Marx este mult mai ampla, mult mai profunda, mai ramificata si mai sofisticata decat bolsevismul, dar bolsevismul nu poate fi inteles decat ca marxism. Unul simplificat, dogmatizat, fara substanta filosofica reala. Kolakowski a examinatt subiectul in trilogie, precum si in eseul sau “The Marxist Roots of Stalinism” inclus in volumul “My Correct Views on Everything” (St Augustine’s Press, South Bend, 2004, 2010). Public mai jos raspunsul meu la o noua intrebare primita de la Cristian Robu-Corcan pentru rubrica “Pornind de la Kolakowski” din lunarul “Obiectiv Cultural”. Din pacate, acesta este ultimul numar al excelentei reviste din Braila. Sper din suflet ca va renaste cat mai curand. Oricum, voi continua dialogurile cu Cristi in alta revista si le vom strange la un moment dat intr-un volum intitulat, cum e firesc, “Pornind de la Kolakowski”.

http://cultural.obiectivbr.ro/opinii/52146-pornind-de-la-kolakowski-cu-vladimir-tismaneanu.html

C R-C: În 1949 presa sovietică a lansat o campanie furibundă împotriva “cosmopolitismului”, adică împotriva culturii “burgheze”, occidentale, identificată ca un focar de putrefacţie şi decădere. Era un moment în care Uniunea Sovietică se afla într-o izolare aproape totală faţă de cultura mondială. “Realismul socialist” domnea triumfător. Curgând fără oprire, poeme, filme, romane, tablouri şi monumente îl proslăveau pe Stalin. Religiozitatea populară era resuscitată într-un grotesc melanj de icoane, rugăciuni rostite în cor, procesiuni, cultul relicvelor, mărturisiri de păcate sub numele de autocritică. Numărul 1 al acestei ideologii? Evident, Stalin – cel mai mare filosof, teoretician, om de stat, strateg, economist etc. În acest punct, Kolakowski identifică marxismul ca pe o parodie a religiei, dar una goală de conţinut. Vorbiţi-ne puţin, Domnule Profesor, despre această relaţie a bolşevismului cu marxismul şi despre cum stânga preferă s-o nege sau s-o minimalizeze.

VT: În primul rând, n-aş fi atât de convins că în 1949 putem vorbi de o izolare cvasitotală a culturii sovietice în raport cu aceea mondială. Aceştia sunt anii acţiunilor propagandistice furtunoase, ai congreselor pentru apărarea păcii, ai campaniilor ilustrate de desenele lui Picasso ori ale lui Fernard Leger. Sunt anii poemelor lui Paul Eluard, Yannis Ritsos, Bertolt Brecht, Nazim Hikmet, Pablo Neruda şi atâţia alţii. Sunt anii în care Ilya Ehrenburg ţine discursuri exaltate vorbind “în numele poporului sovietic, poporul care l-a învins pe Hitler, poporul calomniat de duşmani”. Sunt anii în care Aleksandr Fadeev, preşedintele Uniunii Scriitorilor din URSS, autorul romanului Tânăra gardă, îl ataca pe Jean-Paul Sartre, altminteri tovarăş de drum paradigmatic, drept “hiena dactilografă”. Iar Sartre, în locul unei severe riposte, nu-l pune la punct pe Fadeev, ci îl anatemizează pe Arthur Koestler, fostul său prieten.

Teza celor două lagare, formulată emfatic de Andrei Jdanov la conferinţa de înfiinţare a Cominformului din septembrie 1947, se traduce în pandantul său ideologic – postularea conflictului ireconciliabil dintre “cultura progresistă”, creată în URSS şi statele de “democraţie populară”, susţinută de artişti din Vest (ori din China etc.) precum cei pomeniţi mai sus, pe de o parte, şi cultura “decadentă” a unui Occident mercantil, neurastenic, înfeudat unor valori presupuse a justifica rasismul, exploatarea, injustiţia. Este suficient să citim piesele lui Sartre din acea perioadă pentru a regăsi această tonalitate dispreţuitor-apocaliptică în raport cu un capitalism dispreţuit.

Revenind la relaţia dintre stânga şi marxism, cred că se impune un exerciţiu de arheologie a ideilor. În perioada despre care vorbim, cel mai important gânditor marxist era Georg Lukacs. Departe de a se delimita de reducţionismul sociologist al stalinismului, Lukacs scria în acei ani volumul Distrugerea raţiunii, în care oferea o interpretare nemediată a relaţiei dintre ideile unor filosofi precum Schelling, Schopenhauer ori Nietzsche şi interesele sociale ale burgheziei. Scopul era să demonstreze solidaritatea axiologică dintre gândirea stângii revoluţionare şi raţionalism. În egală măsură, în acest tablou maniheist, iraţionalismul devenea expresia filosofică a capitalismului expansionist, agresiv şi, de fapt, muribund.

Sigur, în aceeaşi perioadă, în anii ’50, au existat voci ale unor gânditori de stânga independenţi, în special cei grupaţi în jurul revistei “Socialisme ou Barbarie” (Cornelius Castoriadis, Claude Lefort, Jean-François Lyotard – viitorul teoretician al postmodernismului). Ceea ce atrage stânga radicală către marxism, fie că acest lucru este admis în chip explicit, fie că nu, ţine de teleologia intrinsecă a materialismului istoric. Mai mult, este vorba despre un patos neoromantic, de un iraţionalism gnostic, camuflat în istoricism scientist.

Stânga contemporană pariază pe amnezie şi încearcă să îşi convingă suporterii că bolşevismul a fost o aberaţie, un accident de parcurs. Figuri proeminente ale stângii intelectuale, de pildă celebrul istoric Eric Hobsbawn, sunt gata să condamne catastrofa sovietică ori pe aceea maoistă, dar nu abandonează miturile salvaţioniste din nucleul esenţial al marxismului.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "13 comments" on this Article:

  1. imi place dar cred ca acum 10 ani ar fi fost mult mai conving[tor(confirmat de trend) Acum, cu criza si valul de mesaje pe internet e mai greu si nu poate face abstractie de reversul marxismelor imaginare, respectiv banii imaginari(virtuali), evolutiile pur speculative care zapacesc economia reala, s.a. Este Ulrich Beck un marxist imaginar? Sunt de acord cu ideea ca imaginarele nu dispar, pur si simplu, dar fixatia pe sensul filosofic(academic) nu mai rezista spatiului intermediar , retelelor de comunicare, dar si (in) validarilor concrete, nu mai poate fi pivotat la nivelul celor care stiu , ci se face mai rapid prin imagini puternice, brand, design cognitiv, fluxuri de informatie, etc… Ar putea fi vorba de criza mecanismului reflexiv surclasat de viteza de procesare. Ideile numai trec de la o minte la alta ci trec simultan prin toate mintile … G\ndirea(memoria,istoria, dispozitivele critice) devine un lux reactia conteaza!

  2. Nu doar in practica s-a dovedit marxismul a fi falimentar si criminal dar si daca imaginam o conjunctura in care sa nu duca la totalitarism, tot fundamental gresit ramane.
    Zizek et co sunt de prea multe ori ridicoli si puerili, dar nu tot mai degraba puerila e si aruncarea asta a copilului odata cu apa murdara? Ce facem cu Marx cel care se bucura de prietenia si admiratia (laolalta cu Goethe si Beethoven) Bettinei von Arnim? Ce facem cu acel Marx care cel mai probabil (dupa Isaiah Berlin) s-ar fi indignat de felul in care teoriile sale au fost puse in practica la fel cum un calugar se indigneaza de atrocitati comise in numele Domnului, fara insa sa conteste in vreun fel insasi legitimitatea Dumnezeului celui adevarat? Ce facem cu Marx care, oricat de grav s-a dovedit c-a dat cu bata-n balta, ramane unul dintre cei mai inteligenti ganditori ever? Cei carora o viata de om nu le e timp indeajuns sa-si realizeze greselile nu se pot bucura de clementa fiului risipitor? Nu putem acorda celor mai inteligenti dintre noi licentele acordate atat de usor artistilor de orice fel? care pot fi si curve de oameni si sa si faca arta demna de bagat in seama?
    Da… a gafat, dar cu potentialu’ cum ramane? Nu cumva suntem si noi ceilalti un pic de vina pt felul asta stramb in care un asemenea potential a evoluat? Nu cumva continuam orbeste sa risipim potential prin puerile clasificari categorice de nepus la-ndoiala?

    • edit to add:

      Pot sa ma bucur de piesa asta [ http://www.youtube.com/watch?v=SLF7Fl4SXh8 ] ca un fan al muzicii traditionale mongole ce sunt fara sa fiu eufemistic catalogat drept pierdut sau pe sleau drept comunist imputit? Pot, ca veti zice ca muzica e arta si ca diferenta dintre un pictor si un vopsitor sau dintre un sculptor si un strungar e ca valoarea a ceea ce fac primii e data in primul rand de felul in care spectatorii se raporteaza la ea si nu de ceea ce inseamna ea in sine (spoiala sau surub). Adica un surub scos la strung e doar un surub, pe cand un surub sculptat poate fi mai mult (poate parea cuiva si altceva) decat atat.

      E racaiala asta ad-hominem si altceva decat o alta pulsiune monadica de-a cauta tapi ispasitori intru mantuirea colectiva?
      Ar mai fi fost Marx portalul Raului in Istorie daca s-ar fi nascut azi?
      S-au revoltat impotriva opresiunii institutionalizate si au sfarsit, vai, prin a institutionaliza opresiunea. Ar fi sfarsit la fel (sau ar mai fi existat at all) daca n-ar fi fost opresiunea institutionalizata impotriva careia sa se revolte in the first place?
      Berlin zicea ca prapastia dintre Herzen (nedispusul la compromis in ceea ce priveste libertatea omului aici si acum) si Bakunin (searbadul profet al serbedei libertati) e “unbridgeable”. Se poate face pod intre Herzen si Marx?

      “intunecat”, “maur”, “detestator al evreitatii”, notiunile astea sunt atat de incarcate de sens (uri) incat e imposibil ca cititorii sa nu atribuie ceva din sensurile alea asupra celui descris astfel. Mi-l imaginez pe clovnul de Zizek incepand un discurs cu “avea o barba de un alb stralucitor”.

  3. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Domnule Profesor,

    Cu scuze pentru asa-zisul meu comentariu rupt de context va rog sa limpeziti imaginea lui Chivu Stoica, chiar daca poate ati mai scris despre el. Pina in coltul de tara unde traiesc nu a ajuns decit un calificativ – timpit ca noaptea. Daca e adevarat si asta are o semnificatie – la ce-i folosea un asemenea personaj lui Dej, plasat de multe ori in pozitia a doua pe bannerele cu fotografii ale CC.

    Inca o data scuze.

  4. coriolan protopopescu spune:

    maurul, revine ?
    pai, a fost vreodata plecat ?
    poate a mai dormit, din cand in cand..

    in secolul globalizarii, maurul devine actual.
    parca el spunea, despre revolutia comunista, ca va reusi in intreaga lume, cand conditiile vor fi coapte…
    globalizarea economiei, globalizarea fortei de munca, un singur proletariat, unit de patroni, nu de indemnuri…
    demonstranti profesinoisti, internationali, travelers…
    guvern mondial, revolutie mondiala…

    cei nou ?

  5. Murphy spune:

    “să condamne catastrofa sovietică ori pe aceea maoistă, dar nu abandonează miturile salvaţioniste din nucleul esenţial al marxismului”; pai e logic si de bun simt asa, stimate domn! daca ne organizam dupa principiul homo homini lupus (cum propovaduieste adoratul Dvs. presedinte) riscam sa eliminam mai intai exemplarele slabe, iar apoi aia durii sa se extermine intre ei pana la extinctia completa a speciei! asta se doreste? eliminarea datelor definitorii ale Omului in favoarea legii junglei? mersi, pas.

  6. Alexandru Jecu spune:

    Este in gena speciei experimentul social! Vom experimenta la nesfarsit, penduland etern intre preeminenta individului si cea a speciei. Si pe urma, nici chiar Marx nu e atat de original cat pare la prima vedere! Mai e si chestia asta cu intelectualii care par a fi niste constiinte care,in majoritate,raman la stadiul de adolescenta al existentei, cel al imaginatiei si ideilor. O specie absolut necesara in reteta umanitatii. Unii se mai desteapta dupa ce sunt obligati sa traiasca ceea ce au imaginat! Nimic nou sub soare! Si toata multimea celor care gloseaza pe subiect.

  7. locke spune:

    Despre revenirea marxismului eu nu as adauga decat ca este o reactie la aceasta perioada in care capitalismul(si nu neaparat democratia ca sistem statal) nu mai are solutii.
    Ori aceasta cautare de solutii economice si sociale duce la dezgroparea ideilor marxiste, deoarece acestea nu au fost anulate de alte ideologii ci , ascunse sub pre.

    Eu cred ca implicatiile sociale ale crizei sunt grave deja in multe tari ale lumii, si poate mai ales in tarile cu o democratie de forma si nu de fond. Adica acolo unde oamenii nu au un spirit democratic si nu se implica in luarea deciziilor care ii afecteaza.

    Probabil in aceste tari, cum ideea de domecratie nu a prins, ideile marxiste referitoare la munca si la drepturile sociale ale muncitorilor vor incepe sa capete contur pe fondul repercursionilor crizei.

  8. SORIN spune:

    CRED CA AR FI FOARTE INTERESANT PENTRU CITITORI DACA V-ATZI REFERI LA PROFILUL SI ACTIVITATEA LUI CORNELIU MANESCU…

  9. rico spune:

    problema e dificila pentru ca avem cu totii tendinta sa confundam niste lucruri care ar trebui distinse din anumite puncte de vedere. E clar ca pentru majoritatea oamenilor comunismul, bolsevismul, marxismul si opera lui Marx sunt sinonime. Pentru a stabili in ce masura Marx poate fi considerat responsabil pentru Gulag si stalinism, de exemplu, ar trebui sa analizam foarte clar fiecare notiune.
    De exemplu bolsevismul era criticat de mensevici si de alte curente marxiste anti-leniniste. Acestia spuneau ca ce încerca Lenin sa aplice nu corespundea cu doctrinele lui Marx.
    Mai mult, exista si autori, Maximilian Rubel de exemplu, care au tot insistat pe distanta între scrierile lui Marx si “marxismul”. Rubel pleaca de la celebrul citat al lui Marx în care acesta spunea ca nu se considera marxist. Toata literatura marxista trebuie considerata ca suspecta dupa parerea lui Rubel (inclusiv, într-o mai mica masura, scrierile lui Engels).
    Problema se complica si mai mult daca avem în vedere faptul ca ideile lui Marx au putut si ele sa evolueze de-a lungul timpului. Daca studiem de exemplu textele lui Marx si Engels despre dictatura proletariatului, putem vedea ca aceasta notiune e prezentata diferit de la un text la altul.
    Opera lui Marx îsi poate gasi 1001 interpretari asa ca nu trebuie sa ne surprinda ca unii îl promoveaza din nou pe Maur.

    • “Echivoc si inepuizabil”, asa caracteriza Raymond Aron proiectul revolutionar si intelectual al lui Karl Marx. Da, Marx nu s-a considerat “marxist”, insa exista un numar de ipoteze esentiale care definesc ceea ce putem numi doctrina centrala, matricea ireductibila. Altminteri, desigur, exista marxismul lui Lenin, al lui Trotki, al Rosei Luxemburg, al lui Bernstein, al lui Lukacs, al lui Gramsci ori al lui Althusser. Va multumesc pentru referinta la Rubel, un marxolog de prim rang.

  10. lucid spune:

    Ca personaj, batarnul Marx este fascinant: intelectual de calibru, minte sclipitoare, mixat cu un cinism superior (vezi refuzul de a se implica in Comuna), cu a-moralism (viatza sa particulara, servitoarea, etc) si cu un straniu complex de inferioritate, caci aspiratzia sa a fost sa fie german 100%, de unde ferocele afirmatzii din Zur Judenfrage – pana atunci in lumea germana doar Luther se mai pronuntzase astfel – si transanta sa afirmatzie ca revolutzia teoretizata de el doar in Germania putea incepe. Dar cum practica este criteriul adevarului, cumplita ironie a sortzii a fost ca teoria intelectualului Marx a fost transpusa in practica de criminalul paranoic Koba, ale carui legaturi cu lumea ideilor erau din tineretze eclipsate de jefuirea la propriu a bancilor. Lenin a fost treapta intermediara – intelectual si el, cinic cat cuprinde, a comandat fara remuscari crime – vezi “mapa Lenin” din arhivele Kremlinului, dar a murit “la timp” inainte sa declanseze Gulagul. Stranie treime in evidenta decadere de la Manifestul Partidului Comunist si Capitalul la Marxismul si problemele lingvistice ale academicianului Marr si complotul medicilor.

  11. R.A.Muresan spune:

    Ma intreb daca nu cumva gresim asteptind mereu cainta din partea comunistilor, securistilor, delatorilor, informatorilor. Raspunsul este ferm si scurt: nu.

    Mi-e din ce in ce mai clar, consumul regulat de ideologie tare duce la dependenta si la o stare alterata de constiinta — consumatorul poate avea inclusiv iluzia ca are o supraconstiinta: inhibitia dar si memoria de scurta durata ale unui ideolog cronic ar putea fi afectate in acelasi fel in care sint afectate la un om beat. Ce-i drept, nu pretinzi scuze de la un om beat dar poti astepta sa se trezeasca. Insa ce faci daca nu se trezeste, daca-i tot timpul beat? Ce se intimpla daca un om e tot timpul sub influenta unei ideologii tari?

    Cred ca merita sa reflectam putin la analogia asta si sa vorbim despre ebrietatea ideologica cronica: se dovedeste ca analogia ne poate duce foarte departe. Si nu-i vorba aici de a face nevazuta vina celor responsabili de cosmarul comunist: un alcoolic care savirseste o crima va fi aproape intotdeauna condamnat, oricare ar fi sistemul de justitie. Alcoolicul are insa si circumstante atenuante: caci el nu mai este capabil sa judece corect in starea de intoxicatie acuta. Pe de alta parte, sint multe situatii in care consumul de alcool este si trebuie sa ramina incriminat, vezi conducerea vehiculelor. Daca am gindi similar in cazul ideologiilor, probabil ca ar trebui sa condamnam excesul ideologic in politica: mai mult, ar trebui observat ca in secolul trecut, ebrietatea ideologica experimentata in masa a fost dominata net de stinga: utopiile si cosmarurile cele mai durabile dar si cele mai extinse au fost cele socialiste (altfel, desi pretindea ca lupta impotriva bolsevismului, inclusiv nazismul isi zicea national socialism).
    In familiile alcoolicilor, copiii sint profund marcati de excesele parintilor si exista o sansa mare ca ei sa ajunga la rindul lor mari consumatori de alcool. La fel se intimpla cu ideologia comunista: azi, desi se cunosc bine riscurile ideologiei comuniste, multi inca pretind ca in doze mici si consumat corect, comunismul ramine salutar. Ei bine, asta este si greseala grava zilnica a alcoolicului: el crede, in mod eronat, ca are dotarea genetica necesara pentru a controla consumul, intocmai ca un om normal; problema este insa aceea ca el nu este un om normal. Chiar la un om normal insa, consumul regulat duce in cele din urma la dependenta, adica tot la alcoolism. Ca descendenti ai comunismului nu avem alta sansa de a ocoli destinul ideologic decit daca invatam sa ne ferim de primul pahar ideologic: caci pentru un alcoolic, se spune, primul pahar e prea mult, iar urmatoarele o mie, prea putine.
    Revenind la tema, mi-e teama ca nu Maurul revine, ci noi recadem in prostul obicei de a consuma ideologie in exces. Inca inaintea politicienilor, filozofii ar trebui nu doar sa prezinte scuze intregii comunitati, dar sa faca o conferinta internationala pe subiectul: Cum a fost posibila ideologizarea excesiva a demersului politic pornind de la filosofie. Fiindca s-ar putea afla si discuta acolo cauzele aparitiei filozofilor neispraviti de tipul lui Marx, care si-au insusit in mod fraudulos autoritatea breslei pentru a raspindi drogul ideologic mortal al comunismului.
    Probabil ca ar fi o greseala sa fie interzis comunismul, tot asa cum a fost o greseala interzicerea consumului de alcool — oamenii experimenteaza de milenii sub infinite forme ebrietatea –, insa reglementarea consumului de ideologie in mediul politic cred ca este foarte necesara.
    Problema ramine: in vremurile noastre e lesne sa aluneci in exces ideologic dar educatia poate juca un rol important aici. Desi exista alcoolici cu facultate iar de-a lungul timpului au existat artisti si oameni remarcabili alcoolici, inclusiv oameni politici, s-ar parea ca omul simplu, cu educatie putina, este mult mai expus flagelului. Si in cazul intoxicarii ideologice lucrurile stau cumva similar. Fiica lui Stalin spunea despre tatal sau:
    “Era un om simplu. Necioplit, foarte crud. La el, nimic nu era nuantat. Era foarte simplu cu noi. Ma iubea si voia sa devin o marxista bine educata”.
    Despre cruzimea unui alcoolic, nimeni nu va poate povesti mai bine decit copilul alcoolicului. Tot astfel, despre cruzimea comunismului trebuie sa vorbim noi, cei care descindem din comunism. Putem intelege de ce, pina la urma, este nerealist sa ne asteptam ca, chiar dupa toate nenorocirile indurate sub comunism, cei simpli sa repudieze in cor ideologia comunista. Numai prin educatie il poti face pe un om sa priceapa ca adeseori, drumul de la ideologie la violenta cea mai abjecta este chiar mai scurt decit cel pornind de la alcool. Cum a fost posibil ca umanisti de marca, oameni scoliti din vest sa manifeste orbire la atrocitatile din timpul instapinirii comunismului Rusiei de inceput de secol douazeci? Scolit sau nu, un om dependent de ideologie va minti pentru a-si linisti interlocutorul, iar pentru a-si linisti constiinta, se va minti chiar pe sine. Acesta e un mecanism universal: pentru a-si disimula racila, indoctrinatul va recurge mereu senin la minciuna si mereu va face promisiuni celorlalti si siesi. Mai mult, odata devenit dependent, omul nu se mai poate salva singur, el are realmente nevoie de ajutor specializat. Un proces de dezintoxicare e, de aceea, absolut necesar.
    Pe de alta parte, judecarea si condamnarea comunismului in justitie sint mai necesare ca oricind. Cred ca indoctrinatii dependenti ar trebui identificati om cu om, in politica si in justitie: prima lor problema este chiar aceea ca nu sint in stare sa-si recunoasca greselile, boala, dependenta, indoctrinarea. Iar antecedentele sint foarte importante: cel care a absolvit Stefan Gheorghiu si nu s-a cait niciodata public, nu a urmat un proces de dezintoxicare (ideologica) si nu e complet abstinent la ideologic, e foarte probabil ca a ramas in continuare dependent si disimuleaza, si e mai departe un pericol real pentru societatea civila tocmai fiindca, in stare de ebrietate ideologica fiind, face politica. Nu sint ironic, insa pe viitor ar trebui, cred, sa existe un test standard pentru toti cei care fac politica in tara asta, pentru a-i identifica pe cei care, dupa un consum sau demers ideologic excesiv insista sa (ne) conduca.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)