joi, martie 28, 2024

Rezistenta prin cultura, de la tăcere la strigăt

Ultimele evenimente mi-au reamintit de această formulă care, în anii de final ai regimului comunist, a reprezentat singura formă de opoziție anticomunistă. Rezistența prin cultură a revenit iată, într-un mod cu totul neașteptat, în actualitate. Ea are deja un logo care circulă pe internet și s-a manifestat public în stradă: #vladrezistă. Dacă pe vremea lui Ceaușescu a rezista prin cultură însemna a te ține deoparte de orice formă de adeziune la cultul personalității, a-ți păzi cu strășnicie puritatea artistică și intelectuală, fără a te opune direct regimului, dar rămânând inevitabil pe tușă, tăcând pur și simplu, iată că în zilele noastre rezistența aceasta are un chip nou: e vocală, implicată, ofensivă.

Demisia, mai nou revocarea ministrului Vlad Alexandrescu, pornind de la un scandal ce nu și-a consumat decât prologul, depășește cu mult o chestiune care ține doar de cultură. Suntem puși, de fapt, în fața unui foarte trist adevăr: guvernul așa-zis tehnocrat, adus la putere printr-o mișcare de stradă fără precedent în ultimii 25 de ani, generată de tragedia din clubul Colectiv, acel guvern pe care-l numeam „al nostru“, poate primul al nostru, al celor din stradă, iar nu al politicienilor, seamănă teribil de mult cu oricare dintre guvernele politice. Reacționează la comandă, e infestat de plagiatori și de slugi care servesc interese partinice, se declară reformist, fiind în realitate inert, incapabil, nefuncțional. Desigur, ne e cumva greu să recunoaștem asta, doar era guvernul „nostru“, condus de un prim-ministru pe care oricine îl apreciază pentru decența și firescul aparițiilor sale publice. Dar ce folos dacă funcționează după aceleași metehne ca toate celelalte? Ce folos dacă nu se întâmplă mai nimic? Ce folos dacă singurul ministru care încearcă să facă cu adevărat ceva este expulzat din ordin venit direct de la Cotroceni?

Cum e cu putință să acceptăm, chiar noi cei care am ieșit în stradă și am strigat împotriva marelui plagiator, cum e cu putință să acceptăm în acest guvern un alt ministru plagiator, sau un ministru care îi acoperă abil pe plagiatori? Doar fiindcă îi percepem ca fiind „ai noștri“, şi nu ai politicienilor,  doar fiindcă ne este simpatic domnul Cioloș, doar fiindcă ne e îngrozitor de frică să acceptam că până și cei aduşi acolo de noi ne trădează? Trist, într-adevăr foarte trist!

Și atunci ce faci când atunci chiar ochiul, sau mâna ta te smintesc, te trădează? Se spune că mai bine este să le smulgi din tine, chiar dacă te doare, decât să le păstrezi și să-ți pierzi de fapt integritatea morală. Într-un fel, așa s-a întâmplat și cu deja celebra scrisoare a lui Vlad Alexandrescu. Cum și de ce a ajuns în presă, dacă era confidențială, e prea puțin important pentru noi. Ce scoate ea la lumină este pur și simplu revoltător. Așadar un președinte în care am crezut, pentru care fiecare dintre noi ne-am luptat, pe care am încercat să-l înțelegem, în ciuda tăcerilor sau vorbirilor sale adeseori inacceptabile, ale cărui proiecte uriașe (vezi „România educată“) produc efecte insignifiante sau scandaloase (de pildă, decorarea în serie a unor nulități), deci președintele nostru comandă execuția unui ministru doar de hatârul unei doamne, nevastă sau fiică a nu știu cui, puțin importă!, care bate cu pumnul în masă sau cu tocul pe podelele de marmură ale Cotroceniului, unde s-au aciuiat tot soiul de iluștri necunoscuți pe post de consilieri. E amețitoare perspectiva, aproape că nu-ți vine a crede! Cum așa, chiar să fie posibil ca din măreția sa să se coboare și să joace într-un vodevil trist?

Așa stând lucrurile, ciudat mi se pare că unii dintre noi îi cer socoteală tot ministrului demis-revocat! Tot el e de vină că nu spune tot adevărul, că nu dă toate numele, etc. Ce nume mai poate da acum, când însuși președintele e numit?

Haideți să încercăm să facem un exercițiu de luciditate! Cine nu a văzut, trecând prin centrul Bucureștiului, casa de lângă ASE? Cine nu și-a pus măcar o dată întrebarea cum e cu putință să lași în ruină o asemenea frumusețe? Cine nu s-a indignat, măcar o dată, trecând pe lângă Catedrala Sfântul Iosif, strivită de mamutul de lângă ea? Cui nu i se rupe inima văzând cum Bucureștiul de altădată, cel cu adevărat frumos, se năruie sub ochii noștri și nu sub buldozerele comuniștilor? Cine a făcut ceva concret ca să oprească acest dezastru cotidian? Prea puțini, sau aproape nimeni. Și când vine cineva care are curajul, determinarea, capacitatea de a se opune, acela este imediat executat! Oare suntem orbi sau surzi? Avem ochi și nu vedem, avem urechi și nu auzim? Cine este vinovatul atunci?

A venit poate vremea ca rezistența prin cultură să devină rezistență adevărată, morală, civică, politică. Chiar și atunci când în joc sunt cei pe care îi numim „ai noștri“, căci de la ei avem cele mai mari aşteptări. Şi suntem datori să le reamintim asta!

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. Sa nu ne mai amagim cu „tradarea” … Oamenii care ne reprezinta, ne reprezinta … Cand 71% din electorat nu face distinctia intre democratie si derapaje doctrinare si anti-democratice si reforma in educatie care ar trebui sa adreseze si sa rezolve aceste decalaje avand in spate toata intelectualitatea si persoanele publice asa cum Mandela a enumerat cele trei prioritati pentru Africa de Sud: „educatie, educatie, educatie”, noi ne complacem in marirea programului de scoala la 10 ore pe principiul vechi ca mai mult e neaparat si mai bine, apoi placid ne apucam sa-i criticam pe altii … Adica continuam sa insiram hipnotic ce se putea face si NU s-a facut, sa deplangem ca in povestile lui Creanga acalmia din care nu ne scoate nimeni … Off, off …

  2. De acord cu articolul, dar cu cateva observatii. Chiar daca unii au crezut cat se poate de onest ca avem un presedinte „al nostru”, sau ca „noi am pus” un guvern „tehnocrat”, care ar fi deci, tot „al nostru”, macar evolutiile ulterioare ale diverselor personaje politice, sau „tehnocrate”, ar fi trebuit sa-i vindece de astfel de perceptie naiva. Dar si pana la a avea aceste confirmari post-factum, ar fi trebuit cel putin sa ne dea de gandit niste…”detalii”. Presedintele fusese cu doar cativa ani inainte…”premierul de la Grivco” (sau al USL-ului) si nici macar in campania electorala pentru alegeri prezidentiale nu se delimitase de puciul USL din 2012. Despre plecarea lui Ponta si desemnarea d-lui Ciuolos in functia de prim-ministru se mai vorbise cred anterior tragediei de la Colectiv si in orice caz, inainte de protestele de strada care i-au urmat.
    [Votand anti-Ponta, pentru unii dintre noi Iohannis nu a devenit automat „al nostru”. Tot asa, demisia lui Ponta si instalarea guvernului Ciolos nu mi s-au parut a fi rezultatul protestelor de strada, ci mai degraba, protestele au fost folosite ca pretext intru legitimarea unor hotarari deja luate.]
    Altfel spus, nici presedintele, nici PM nu cred ca ar fi mai sensibili la protestele celor care ii considera ca fiind „ai nostri” (si din acest motiv), ci la presiuni /proteste fata de modul inadecvat in care isi indeplinesc atributiile functiei, pur si simplu.

  3. Problema de la Operă este extrem de complicată, pentru că se pare că şi unii şi alţii au dreptate. Am citit opinia doamnei Lian Tugearu, care este o referinţă în baletul românesc.
    Dl. Alexandrescu a picat ca o muscă în ciorba acestui scandal.
    Acum însă cel mai onorabil pentru el ar fi fost să-şi dea demisia imediat şi ar fi fost foarte onorabil, cu dezvăluirile făcute.
    Dar acum se face de râs.
    Şi preşedintele României nu are nimic de a face cu acest scandal pe care el îl dorea soluţionat, atât! La fel şi primul ministru Cioloş.
    Oricum cele dezvăluite de ministrul Alexandrescu trebuie rezolvate şi cred că trebuiau de mult aduse atenţiei publice.
    Şi să nu facem asemănări forţate cu nenorocirile înainte de 1989 pentru că este indecent!

  4. Vlad Alexandrescu o fi un om capabil, dar chiar a făcut greşeli greu de acceptat la un ministru. Şi a plecat cel puţin fără eleganţă. Să fim lucizi, rămânerea lui nu ne-ar fi alinat durerea pentru clădirile frumoase şi dărăpănate ale Bucureştilor.
    Cuvintele acestea <<>> şi <<>> au valoare de blestem. Un guvern trebuie să fie legitim şi reprezentativ, adică politic. Cioloş e la mâna lui Dragnea, de aia nu poate să mişte. Soluţia nu e politica de trotuar, ci Parlament cinstit. Fără parlamentarism dispărem ca ţară.
    Nenorocirea e că autoarea nu îşi dă seama cât sunt de grave afirmaţiile sale. Politica cinstită salvează o ţară, nu trotuarul. În toată istoria omenirii strada nu a rezolat niciodată NIMIC, doar dezbaterea publică între oameni aleşi a ameliorat câte ceva.
    E cel mai trist articol pe care l-am citit în ultimul an pentru că pare de bună credinţă şi propune ceva pur şi simplu sinucigaş.

  5. Mult zgomot pentru nimic. Este sentimenrul care ma cuprinde cand vad aceasta solidarizare in jurul titularului de la ministerul culturii. Acum cativa ani cand am trecut prin Bucuresti la fel de nedumerit am fost si de grupurile de civili care strangeau semnaturi pentru candidatura lui Mircea Diaconu la alegerile europarlamentare.
    As dori sa ma inregimentez si eu la o cauza nobila sau la o miscare favorabila schimbarii in bine a climatului din Romania dar, la aceste persoane, respectiv in activitatea lor pentru binele colectiv, nu am sesizat nimic remarcabil care sa ma motiveze. Nu vreau sa spun ca nu au facut nimic, dar faptele lor din domeniul civic nu sunt cunoscute. Faptul ca esti un actor cunoscut sau un om de cultura apreciat in cercurile de specialisti nu te fac apt pentru activitatea de europarlamentar sau ministru.
    Sunt deacord ca despre nimeni nu se stie daca este pregatit pentru o activitate de parlamentar sau ministru. Dar daca ai ajuns intr-o functie si rezultatele intarzie sa apara, chiar mai mult, lucrurile se tulbura in jurul tau, trebuie sa tragi concluziile de rigoare sau sa accepti judecata celorlalti.

  6. Personal mi-am dat seama repede ca guvernul nu e ‘de-al nostru’. Pt ca a fost aprobat/acceptat de Parlament. Care e in majoritate format din vajnici urmasi si continuatori ai PCR-ului. Plus incultura, manelism, cocalarism. Daca un Parlament de ‘jmekeri’ a acceptat (cu ceva amenintari, bineinteles) e clar ca se poate discuta, chit ca e vb de tehnocrati. La fel si cu Iohannis, daca PSD si aripa liberala a PSD (PNL) au fost ok (nu referendum, nu proteste, amenintari de ne-cooperare) atunci e clar ca e de-al lor si nu de-al nostru.

  7. Cand comunistii i-au cerut lui Arghezi sa ia nu stiu ce atitudine in nu stiu ca problema, acesta a dat urmatorul raspuns:
    – „nu-i cereti boului sa se pise mai mult decat poate!” (citat din memorie, redat absolut exact).
    Deci: nu-i cereti Guvernului sa ia masuri care il pun in pericol, acest Guvern fiind dependent – cum e si firesc – de Parlament, care il poate dobora oricand si ramanem si fara el, asa cum e el.
    Iar despre Presedinte, care face ce-i cere nu stiu ce dama, asta nu cunosc si nici nu cred ca ar putea fi real.

  8. E forte straniu că „rezistenții prin cultură” de atunci (mulțumiri pentru lămurirea conceptului; nu-l înțelegeam) se recunosc azi în „maleabilii prin cultură” din vremea aceea, capabili să se plieze, să se modeleze după orice sistem politic. Ar trebui poate un nou concept pentru ei, „plasticitatea prin cultură”.
    Mi-e teamă ca în chestia Bucureștiului de altădată (cel „cu adevărat frumos” ) ați avea surpriza să constatați ca „democrația” are idei foarte aparte despre „frumos”. De pilda alaturarea bastardă dintre catedrala Sf Iosif si gratte-cielul de 17 etaje este banală in toate marile orase (nu doar capitale) – si vazuta ca „frumoasă”.

    • Sunteti incoerent in chestiunea „rezistent/maleabil prin cultura”.
      De acord cu paragraful al doilea. Desi nu „democratia” are idei, dar, in fine, aici am priceput ideea.

  9. Am citit articolul de doua ori si mi-e cam neclar anume ce propune autorul si care sunt argumentele – in afara de un mesaj melodramatic de „rezistenta”.

    Impresia personala, din ce s-a vehiculat in spatiul public, este ca domnul Alexandrescu a gestionat situatia de la Opera confuz, cu decizii contradictorii, dupa care a fost demis – iar ca raspuns a lansat o serie de acuzatii.

    N-am nici un fel de parti-pris, nici habar de competentele profesionale ale dlui Alexandrescu, dar un post de conducere guvernamental necesita si abilitati manageriale si politice, nu doar bune intentii.
    Nimic din ce-am vazut in presa (inclusiv in acest articol) nu ma convinge ca le-ar detine…

    • Nu credeti ca” dovezile” nu trebuie cautate in presa? Nu zic ca omul ar avea „abilitati manageriale”, iar finalul a fost prost, dar orisicat. Despre Stefan cel Mare (zic la intamplare), tot din presa ati aflat?
      Iar despre ce propune autoarea, nu stiu sa fie obligatoriu sa faci un „plan de masuri”, mie mi se pare ca e un fel apel la actiune civica, cam patetic, admit.

  10. Întrebările de față și le pun mulți.
    Răspunsurile ancorate în realitate le dau puțini.
    Subiectivitatea în România are șapte fețe pentru fiecare ins. Toate conduc spre a constata că trăim la conjuncția nefericită a două ziceri: Când nimeni nu-i profet în țara lui/OBRAZNICUL MĂNÂNCĂ PRAZNICUL!

  11. Cei care au pus suflet în protestele de după Colectiv acum se simt pe bună dreptate trădaţi prin schimbarea ministrului culturii. Văd reacţii dezamăgite în presă, şi nici n-au prea multe like-uri – sare pe rană. Şi au şi comentarii negative – nimeni n-are chef de idealişti când ţara arde. Cum s-ar zice pragmaticii sunt pe val. Ei nu sunt capabili să creeze vreun val, dar sunt mari meşteri să navigheze pe efortul altora.

    Unul din avantajele vieţii religioase este că a fi trădat nu e un capăt de ţară. Dacă Hristos a fost trădat de ce ne-am aştepta să nu fim noi ?

    Aici se vede puterea: a susţine valorile bune în orice condiţii, indiferent de câte trădări există în jurul tău. A nu trăda. A acţiona eficient, a da o lecţie de demnitate celor care te-au vândut în numele unei raţiuni prost orientate.

    gânduri bune,

  12. Ultimele evenimente mi-au reamintit de această formulă care, în anii de final ai regimului comunist, a reprezentat singura formă de opoziție anticomunistă.

    Nu stiu ce să fac, să râd sau să plâng! Parcă nu aș fi trăit acele vremuri când marea masă a intelectualilor din România dădeau cu subsemnatul și trăgeau cu odele marelui Geniu Carpatin. Așadar, mai ușurel cu rezistența prin cultură și cu pianul pe scări. Memoria selectivă are și o fațetă mai puțin plăcută.

    Jelania care a cuprins tabăra mobilizată instant în jurul fostului Ministrul al Culturii este încă un semnal că în România nu se pricepe care e menirea funcționarului public. Dl. Alexandrescu a comis un lanț de erori greu de înțeles la o persoană de calibrul său. Nu a arătat niciun fel de leadership, nu a știut să gestioneze o criză, nu a demonstrat niciun fel de fermitate. Demisia mi s-a părut firească, premierul Cioloș a procedat corect. Faptul că în Guvern există plagiatori si incompetenți, faptul că Dl. Alexandrescu aparent a promovat reforme de la debutul mandatului domniei sale sunt cu totul si cu totul alte subiecte. Calitatea unui manager este testată mai ales în situații de criză și în situația de la Operă dl. Alexandrescu a eșuat în calitate de diriguitor.

    • Me-mo-ra-bil, dle:
      ” Faptul că în Guvern există plagiatori si incompetenți, faptul că Dl. Alexandrescu aparent a promovat reforme de la debutul mandatului domniei sale sunt cu totul si cu totul alte subiecte.”
      E bine ca nu sti ce sa faci, „sa rizi sau sa plingi”.
      NB,
      guvewrnul Ciolos este, asa ni s-a spus, un guvern tehnocrat, nu politic. Ei bine, tocmai ca demonstreaza ca e politic pina in maduva celei mai mici initiative.
      Ministrul Alexandresu, specialist si nu politician, trebuia sprijinit de premier si presedinte. Dar se pare ca amindoi sint pavaza pazitorului de plagiatori, Curaj.

      • Mă bucur că știți să despărțiți corect în silabe. Mare lucru în ziua de azi.

        guvewrnul Ciolos este, asa ni s-a spus, un guvern tehnocrat, nu politic. Ei bine, tocmai ca demonstreaza ca e politic pina in maduva celei mai mici initiative.
        Ministrul Alexandresu, specialist si nu politician, trebuia sprijinit de premier si presedinte. Dar se pare ca amindoi sint pavaza pazitorului de plagiatori, Curaj.

        Ha ha…. chiar am râs aici. Sprijinit chiar și când greșeste și dă dovada unei incompetențe manageriale de mari proporții? Responsabilitatea trâmbițată odinioară de cei care s-au repezit să facă zid în jurul d-lui Alexandrescu ar trebui aplicată selectiv? Cu alte cuvine, până la noi sau la „omul nostru”! Am mai văzut asta la unii care doreau independența justiției iar când DNA-ul i-a întrebat de sănătate au început să se plângă de „lucrături politice” si „guantamizarea justiției”. Cunoscătorii știu cine!

        Dl. Cioloș a procedat foarte bine de această dată. Au existat alte ocazii când lipsa de fermitate și nuanțarea excesivă practicată de Primul Ministru m-au dezamăgit. De data aceasta a nimerit-o.

        Fanii de conjunctură și nu numai ai d-lui Alexandrescu trebuie să priceapă că performanța funcționarului public nu se măsoară în medalii, premii și număr de publicații personale ale distinsului domn. Ci în modul în care gestionează banul public, proiectele, conflictele și situațiile de criză, care sunt inevitabile, indiferent de natura guvernului: tehnocrat sau politic.

  13. Haideți să clarificăm câteva chestii:

    Primo: Guvernul Ponta n-a căzut de pe urma incendiului de la Colectiv. A căzut de pe urma faptului că scaunul de sub fundul lui Ponta a fostr tras progresiv de Dragnea & Co. Incendiul a fost doar ocazia potrivită (mai ales pentru PSD-eii speriați că ar putea fi smulși de la țâța bugetului) de a se trage apa după Ponta. Ponta de fapt găsise deja vinovatul în preajma demiterii și ar fi rămas la putere și după încă o mie de incendii dacă nu era lucrat pe linie de partid. Să nu uităm că nu el și-a anuțat demisia ci Dragnea a făcut-o pentru el :-D

    Secundo: Iohannis nu este sub nici o formă chintesența speranțelor patriei. E pur și simplu opțiunea mai puțin rea dintre el și Ponta. Deci nu văd ce speranțe pot fi puse în el. Victoria sa a fot un simplu accident. Dacă Ponta s-ar fi dus la Stambul să-și repare piciorul între tururile I și II ale prezidențialelor, sau dacă ar fi fost într-o comă indusă, sau orice altă modalitate de a-l ține departe de public, câștiga prezidențialele la scor. Ca și Geoană și Năstase înaintea sa a fost lăsat de capul său între tururi și atunci a izbutit să iasă pe locul II într-o cursă în care alerga singur. PSD-ul pare total incapabil să învețe dintrecut.

    Tertio: Dl. Alexandrescu si-a dovedit micimea prin cel puțin două fapte: Și-a anunțat demisia cu mare tam-tam și a depus-o nesemnată :-D . Adică așa un curaj a la Farfuridi („Trebuie să ai curaj ca mine! Trebuie s-o iscălești: o dăm anonimă!”). În final a ajuns în situația ridicolă și înjositoare de a fi dat afară din guvern ca un bețiv din birtul de mahala. Chestiile astea ieftine dovedesc o șmecherie de talcioc a la Geoană ot Dăbuleni. Apoi pretinde că l-a deranjat prezența plagiatorului Tobă și al ocrotitorului plagiatorilor, Curaj, în guvern. Asta era OK dacă pleca din guvern prin ianuarie, februarie cănd au devenit clare nevolnicia și impotența guvernului Cioloș. După ce a stat însă atâta vreme în aceeași troacă cu ei și-a pierdut dreptul la orice circumstanțe atenuante. Nu în ultimul rând amestecul său în treaba cu Roșia Montana dovedește afinități hipsterești. De ce oare n-o fi declarat și Minaur Baia Mare zonă de patrimoniu protejată?! :-D

    Până la urmă PSD va trece peste eșecul lui Ponta de a capta hipsterimea și va reuși să îmbine armonios în aceeași mocirlă fetidă idealurile șoșonarilor cu aspirațiile hispterilor și iscusința fără pereche a cleptocraților de la vărf, devenind în sfârșit un partid socialist modern. Nu-l văd pe Dragnea capabil e așa ceva, dar orium se va întâmpla până la urmă. Va avea până la urmă și țărișoara noastră Tony Blair-ul ei care să o pună de un socialism modern :-D Nu am nici o îndoială că dl. Alexandrescu își va găsi împlinirea alături de progresiștii pe stil nou ce nu vor întârzia să năvălească în noua lucrătură politică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristina Cioaba
Cristina Cioaba
A absolvit Facultatea de Litere a Universității din București unde a obținut și titlul de doctor (2007). A editat volumul, Monica Lovinescu Jurnal esențial (Humanitas 2010). Activează ca profesor de limba română.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro